Perioada interbelică

(referat)
Făurirea statului naţional unitar, expresie a voinţei
întregului popor român, a reprezentat, în procesul dezvoltării
istorice a naţiunii române, o etapă nouă, care a permis
acumulări de substanţă în toate ramurile de activitate, a
înmănunchiat într-un singur tot resursele ţării, energiile
creatoare ale unei naţiuni angajată pe calea progresului, a
afirmării libere şi independente.
Dezvoltare economică între anii 1918-1938; agricultura;
reforma agrară; industria. Nivelul dezvoltării economice a
României. Noile realităţi istorice marcate de Marea Unire din
1918 au creat condiţii favorabile pentru dezvoltarea economiei
naţionale, în toate compartimentele sale, premisă necesară
progresului general al României întregite.
Procesul refacerii economiei se desfăşura însă cu
greutate, ca urmare a faptului că ţara noastră avea o slabă
înzestrare tehnică, o industrie puţin dezvoltată şi deficitară,
mai ales în sectoarele hotărâtoare pentru progresul economic,
cum era industria constructoare de maşini şi unelte.
Provinciile româneşti mai industrializate (Banatul,
Transilvania şi Bucovina), unite cu România, n-au schimbat în
mod fundamental caracterul predominant agrar al economiei
naţionale, în agricultură lucrând aproximativ 80% din
populaţia activă a ţării.
Agricultura, deşi constituia principala ramură economică,
se găsea într-o situaţie grea, datorită slabei înzestrări tehnice
şi a lipsei vitelor de muncă. La aceasta se adăugau nedreapta
împărţire a pământului şi persistenţa unui sistem anacronic în
relaţiile dintre marii proprietari şi ţărani. Este semnificativ
faptul că, anul 1921, un număr de aproximativ un milion de
familii ţărăneşti deţineau abia 46,7% din terenul cultivabil al
ţării, în timp ce numai1 171 de mari proprietari stăpâneau
42,5%.

1
 Toate acestea au făcut ca problema agrară să constituie
principala probleme a societăţii româneşti în anii imediat
postbelici, rezolvarea ei impunându-se ca o necesitate ce nu
mai suferea amânare.
Reforma agrară din 1921, cea mai mare din istoria
modernă a României şi una din cele mai ample din Europa
timpului, a avut urmări benefice pentru ţărănime,
contribuind la dezvoltarea generală a
ţării, la consolidarea Unirii, a statului naţional, la
modernizarea agriculturii, producând schimbări, în acelaşi
timp, în viaţa social-politic.
Volumul capitalului investit în industrie a spori de la 19
miliarde lei, în 1924, la 46 miliarde lei în 1928.
Un fenomen asemănător s-a petrecut în domeniul bancar,
unde capitalul. a crescut, în 1929, la 10 miliarde lei, printre
cele mai mari bănci remarcându-se: Banca Naţională a
României, Banca Românească, Banca de Credit – Român,
Banca Comercială şi altele.
Dezvoltarea economiei româneşti a fost afectată, în
perioada 1929-1933, de o puternică criză economică de
superproducţie care a lovit multe ţării ale lumii. Prin
manifestările şi consecinţele sale, criza s-a dovedit cea mai
mare din istoria modernă. Ea a determinat instabilitate
economică, mişcări sociale şi frământări în viaţa politică.
Această situaţie grea a determinat mari mişcări sociale,
instabilitate politică, scăderea forţei economice a ţării, precum
şi controlul unor importante sectoare de activitate de către
capitalul străin.
Între anii 1934-1938, întreaga viaţă economică a
României a cunoscut o sensibilă înviorare, ajungându-se, în
anul 1938, să se înregistreze cel mai ridicat nivel al producţiei
României interbelice.
În cadrul activităţii economice a ţării, industria a
cunoscut o pondere crescândă, mai ales ca urmare a
dezvoltării într-un ritm accelerat a sectoarelor metalurgiei,

2
chimiei, materialelor de construcţie, energeticii şi industriei
textile. Spre sfârşitul intervalului, România era a şasea ţară
din lume şi prima din Europa în producţia de petrol (Fără
U.R.S.S.), a doua producătoare de gaze naturale de pe
continent, se afla pe locul al doilea în privinţa producţiei de
aur şi al patrulea din Europa în privinţa producţiei de grâu.
Un domeniu care a reflectat nivelul dezvoltării economice
a României a fost acela al transporturilor şi telecomunicaţiilor.
S-a modernizat reţeaua de drumuri şi şosele şi de asemenea
transporturile auto.
Apreciind, în general evoluţia economică a României
după Marea Unire se constată că, deşi nu au fost valorificate
pe deplin condiţiile şi posibilităţile favorabile oferite de
făurirea statului naţional unitar român, s-a înregistrat un curs
ascendent în dezvoltarea tuturor ramurilor economice, s-a
asigurat o creştere a producţiei bunurilor materiale ceea ce s-
a reflectat în sfera vieţii sociale, politice şi culturale.