Legislația hitită

Pe baza decretelor și a tratatelor regale am incercat să schițez un tablou al suveranilor

hitiți,înfățișând calitățile și defectele, idealurile și repulsiile lor.Limba hurită nefiindu-ne
accesibilă decât intr-o măsură foarte mică, nu știm aproape nimic despre raporturile
dintre indieni și huriți.De altfel rolul lor istoric se limitează la un veac și jumătate.În
schimb pe hitiți îi intâlnim într-o perioadă mult mai lungă și pe un teritoriu mult mai
întins.Tocmai această desfășurare în timp și spațiu ne asigură de faptul că nu avem de-a
face cu o pătură domnitoare care dispare repede, ci cu o populație, la care diferitele
elemente componente s-au sudat într-un tot indisolubil.Această unitate se dezvăluie mai
ales în momentul în care popoarele trebuie să se despartă ca apa de ulei, adică în ceea ce
privește structura socială, în domeniul legislației și al economiei.
Proiectul de lege hitit deosebește oamenii liberi și lipsiți de libertate.Pe cei din urmă va
trebui să ni-i închipuim ca șerbi1.
Codul de legi nu prevede niciun articol special pentru aristocrație.În cod e pomenită rar și
ceea ce considerăm aristocrație se confundă probabil pur și simplu cu curtea.
Culegerea de legi hitite nu este decât o înșiruire fară plan și legătură logică a unor
legi.Paragrafele sunt grupate fără criteriu după analogia cazului,după obiect, după funcția
împricinaților sau după pedeaspsă.
Acest cod de legi n-a fost redactat de un jurist.De altfel, e mai puțin vorba de un cod
propriu-zis, cât de un proiect de revizuire al legislației in vigoare.
Legislatorul- cu siguranță un rege nu numai după nume- are de-a face cu o mulțime de
decizii existente în practică care-i displac.El nu urmăresște reglementarea, ci
îmbunătățirea lor, deoarece se oprește cel mai mult acolo unde repulsia lui e cea mai
mare. Din culegerea de legi a acestui rege anonim ne-au fost păstrate
două versiuni: una compusă din două tablete cuprinzând câte 100 de

1
Iobag, desemnând astfel categorie socială a țăranilor dependenți, comună tututor statelor orientale.
paragrafe și care dă impresia că e completă și alta, al cărei volum
inițial nu poate fi stabilit, dar care reprezintă probabil un extras și
totodată o prelucrare.E greu de spus dacă această prelucrare era mai
adecvată cerințelor practicii. Aproape toate paragrafele se referă la
cazuri particulare, uneori cu aspecte ciudate și artificiale, în timp ce
cazurile normale nu sunt tratate.
În noul tratat bătaia nu e prevăzută, iar mutilarea e limitată la cazuri rare, pentru
pedepsirea șerbilor..Pedeapsa cu moartea e aplicată numai rareori: în cazul furtului de
obiecte de cult, lezmajestate și o ciudată practică a vrăjitoriei cu șerpi.Acestă pedeapsă
urmarește mai mult apărarea onoarei și a invulnerabilității unui sfințit decât un act de
răzbunare.Faptul că soțul înșelat are dreptul să ucidă la mânie perechea vinovată, dar că
mai târziu trebuie să lase pedepsirea în seama regelui, dovedește aceeași tendință de a
respecta demnitatea personală.Fapta săvârșită sub imboldul sentimentului nu atrage
pedeapsa, dar răzbunarea ulterioară ar fi o faptă odioasă.
Legislația hitită trebuie să fi fost surprinzător de evoluată, ba chiar modernă.Omorul cu
premeditare nu este tratat în nici un cod din Asia de vest.Acestă crimă era lăsată în grija
vendetei sau, în stadiile mai evoluate în grija jurisdicției criminale.În rescriptul2 lui
Telipinu citim:“Iar judecata sângelui e astfel.Acelui care varsă sânge i se va întâmpla
ceea ce va hotărî stăpânul sângelui :cu alte cuvinte, cea mai apropiată rudă a
victimei.Dacă el spune :trebuie să moară, va muri.Dacă el spune: trebuie să plătească
despăgubire, va plăti.Regele nu se va amesteca aici.”
Dar hititul este primul care face deosebirea dintre omorul săvârșit sub stăpânirea furiei și
cel prin imprudență.Aceste cazuri sunt cu grijă disociate.Ca despăgubire se dau “
capete”,adică persoane care să înlocuiască mâna de lucru pierdută.
Ne surprinde carcaterul biroctratic și al următoarei dispoziții:“ Dacă un
om liber dă foc unei case, el este obligat s-o reclădească.Dacă însă în
casă piere un om, o vită sau o oaie, nu datorează nimic.”În acest caz

2
Răspuns dat de împărații romani la chestiunile de drept asupra cărora erau consultați de magistrații sau de
guvernatorii provinciilor.
legislatorul nu are în vedere un omor premeditat.Dar pe cei ce pier cu
acestă ocazie nu-i tratează nici în capitolul omucidere.Cazul se
încadrează în rubrica privitoare la incendiere și pierderile de vieți
omenești sau de vite apar ca un rest neglijabil pe lângă reconstruirea
casei.
Răpirea este pedepsită mai sever decât omorul.Dar și aceasta e o
concepție ce poate fi înțeleasă numai din punctul de vedere al
statutului, și nu din cel al sentimentului poporului.În epoca aceea
răpirea pare să fi fost un procedeu foarte răspândit pentru procurarea
mâinii de lucru.Dacă sunt prinși că au furat un hitit liber, luwiții trebuie
să plătească scump, dar un șerb luwit poate fi furat din țara luwită făra
ca făptașul să fie pedepsit.Dacă se descoperă, singura masură ce se ia
e aceea că trebuie înapoiat.
Dreptul hitit nu face deosebiri și nu cunoaște un drept privilegiat
pentru clase, cu excepția diferenței ce se face între oamenii liberi și
șerbi, cei din urmă contând exact pe jumătate.O femeie liberă se poate
căsători, dacă vrea, cu un șerb, și rămâne în continuare liberă. Ea
trebuie să se ferescă însă să se mărite cu un păstor sau cu un preot al
oracolului.De asemenea lipsesc domenii întregi ale dreptului, ca
moștenirea, adopția, contractele de cumpărare și vânzare.
Instrucțiunile date comandanților de oraș din provinciile noi organizate
dovedesc că juridicția civilă nu era pe placul curții.“În orice oraș vei
ajunge, adună toată populația.Oricine ar avea o plângere, judeca
pricina și dă-i satisfacție.Dacă vreun șerb, vreo slujnică a cuiva sau o
femeie wannumija aduce o plângere, judecă pricina și dă-i satisfacție.
Nu face dintr-o cauză dreaptă una nedreaptă și dintr-una nedreaptă o
cauză dreaptă.Judecă după dreptate”.Prin urmare, juridicția apare aici
ca o binefacere a funcționarului regelui, față de obiceiurile corupte și
ineficace ale instanțelor locale.Procesele hitite erau judecate după ce
s-a adresat procesul-verbal cuprinzând depozițiile martorilor, acestea
fiind sigilate, adică confirmate de către părți.Aceste procese-verbale
constituie baza verdictului, și puteau fi înaintate unei instanțe
superioare în caz de recurs.Dacă admintem că hitiții au avut o
legislație codificată, se pune intrebarea: care era ea și de unde venea ?
Au adus-o hitiții cu ei în Orientul Apropiat și provine din vechiurile
obiceiuri de drept ale indo-europenilor?Singurul lucru care se poate
spune este că unele elemente din acest drept sunt noi în Orientul
Apropiat, iar altele sunt împrumutate.Însăși reforma codului făcută de
un rege anonim cuprinde noțiuni care diferă de restul legilor hitite, așa
cum le putem deduce din tratate.Astfel, printre altele, căsătoria ,chiar
dacă nu e impusă, nu e nici interzisă.După moartea soțului, fratele
poate să ia în căsătorie văduva rămasă fără copii; dacă se nasc copii
din a doua căsătorie ei sunt considerați urmașii fratelui
defunct.Această prevedere poate fi înțeleasă prin prisma cultului
morților din Orient.E nevoie de descendenți pentru a oferi
ofrande.Aceste ofrande sunt în legătură cu ritul înhumării,caracteristic
popoarelor sedentare.
În afară de celebrul cod al lui Hammurabi mai cunoaștem alte trei
coduri mai vechi din Ur, Isin și Eșnunnak din Mesopotamia de sud,
datând toate trei de pe vremea celei de-a treia dinastii din Ur și din
perioada următoare.Pe când in codul lui Hammurabi găsim legea
talionului, adică principiul răzbunării “ochi pentru ochi, dinte pentru
dinte”, în cele trei coduri mai vechi găsim o prevedere de
reglementare prin răscumpărare.Dar acest principiu stă și la baza
legislației hitite.Exagerarea și aplicarea lui unilaterală duc la erori
judiciare.Legislatorul, dorind să țină seama de prejudiciul adus, pierde
din vedere delictul și prevenirea acestuia.
Am văzut că în epoca celei de-a treia dinastii Ur, adică prin anul 2000
î.e.n., hitiții au adoptat scrierea cuneiformă și se presupune că pe
aceeași cale au cunoscut și culegerile de legi.Dar unde s-ar fi putut
naște o legislație atât de modernă si ponderată, dacă nu în Siria ? În
acest amestec de popoare, cu concepții juridice complet diferite, se
impune necesitatea de a avea o lege unică, un fel de cale de mijloc, cu
care fiecare se poate declara mulțumit.Aceasta lămurește caracterul
unitar, larg al tuturor sistemelor de drept din Orient.3

3
Margarete Riemschneider, Lumea hitiților, Editura Științifică, București, 1967, p.63-78