http://www.minte9.

com/kb/1-biocentrismul-si-principiul-antropic-1-
taofizica-i377

Biocentrismul şi Principiul Antropic - conexiuni

 
In direct cu NASA
Cogito, ergo sum (I)
de Alexandru Mironov :
„ … o lucrare semnata de Robert Lanza, intitulata, dramatic, “A New Theory of
the Universe” (“O noua teorie asupra Universului”) si publicata, in varianta hartie
+ electronica, in revista “The American Scholar”. Autorul, universitar de calibru,
este presedintele unui grup de reflexie (“think tank”, ii spun americanii),
“Advanced Technology” si profesor la facultatea de medicina de la Wake Forest
University, din SUA. Scriitor de stiinta prolific (20 de carti), profesorul Lanza pune
un subtitlu foarte interesant lucrarii sale: Biocentrismul bazat pe fizica cuantica,
avand in ecuatie viata! si are ca moto o superba metafora a lui Loren Eiseley,
despre un fluture care zboara pe o scena iluminata, traind insa in propriul sau
univers, complet insensibil la universul oamenilor – universuri paralele, absolut
intangibile. Robert Lanza ne avertizeaza, de la primele randuri ale lucrarii, ca
lumea nu este cea din cartile de scoala. Legile fizicii si chimiei pot explica
biologia sistemelor vii (oxidare, metabolism biofizic, carbohidratare) dar nu pot
explica esentialul: ce este viata. Degeaba avem microscoape puternice, nu
putem prinde esenta intamplarilor din celule si molecule. Fiecare faptura, afirma
universitarul american, este centrul propriei sale realitati. Stiinta zilelor noastre
nu e capabila sa discearna proprietatile speciale ale fenomenului numit viata,
fundamentale pentru realitatea materiala. Biocentrismul se invarte in jurul
experientei subiective, a constiintei fiecaruia dintre noi, a acestui - inca - mister
de nepatruns. Este nevoie de o revolutie in gandire, spune Lanza, pentru a fi
capabili sa intelegem in profunzime lumea. Iar factorul esential in aceasta
schimbare dramatica de paradigma poate fi ideea ca eu, creatura biologica, fac
observatiile, cercetez lumea care ma inconjoara. Deci, ma amestec in ea. La
prima vedere pare putin probabil ca biologia sa fie sursa unei noi teorii asupra
Universului (desi biologii au descoperit ceva interesant, celula-stem, “celula
universala”). Dar daca legile naturii au fost special create pentru a fi observate,
pentru a se arata si dezvalui observatorului? se intreaba Robert Lanza. Si daca
actiunea de a observa, de a intra in intimitatea materiei, pentru a o cerceta,
creeaza ea, aceasta actiune, realitatea? Caci stiinta moderna nu poate explica de
ce legile fizicii par a fi special create pentru ca noi, observatorii, sa existam si sa
le observam! Stim, de la ceea ce se numeste Principiul Antropic, ca daca Big
Bangul, expolozia Atomului initial, va fi fost doar cu o miliardime mai puternic, ar
fi zvarlit materia prea repede, nedand posibilitatea galaxiilor sa se formeze, deci
nici stelele, nici planetele, nici noi. Daca forta nucleara tare ar fi fost doar cu 2%
mai putin puternica, nucleiele atomice n-ar fi ramas compacte, deci materia din
care suntem alcatuiti, noi si stelele nu ar mai fi existat, sub forma care face
posibila viata. Observatorul si intregul Univers ar fi ramas incarcat doar cu atomi
de hidrogen. Daca forta gravitationala ar fi mai mica decat este, Soarele si
celelalte stele nu s-ar fi aprins.
...Nu mai putin de 200 de parametri fizici sunt exact cat trebuie sa fie pentru ca
noi si Universul sa existam – postuleaza Principiul Antropic. Universul pe care noi
il observam necontenit, spune Lanza. Realitatea, deci, cea pe care o percepem
cu simturile noastre, ajutate de aparatele inventate de noi. Dar care realitate –
ne surprinde el – nu ar exista, fara capacitatea noastra de a o percepe! Nici
macar timpul, afirma Lanza, nu este scutit de biocentrism! Stim, din teoria lui
Heisenberg, ca nu putem observa, in acelasi timp, pozitia si momentul unei
particole cuantice – caci constiinta Observatorului determina comportarea
particulei la un moment dat.
Spatiul si timpul nu pot fi aduse in laborator pentru disectie si analiza. Ba, eu
cred, indrazneste Robert Lanza, ca spatiu-timpul intra mai degraba in “parohia
biologiei” - a perceptiei prin simturi a Observatorului – decat in cea a fizicii!
Poate ca tocmai constiinta noastra creeaza lumea asa cum este – si nu vorbesc
aici de solipsism (lumea exista numai doar in inchipuirea noastra), spune Lanza.
Ca sa raspundem la intrebarile fundamentale (Cum de a aparut Universul? De ce
exista Universul? De ce exista viata si oamenii?) trebuie sa ne intoarcem la logica
vietii, la biologie, la constiinta Observatorului, in care, de pilda, spatiul si timpul
sunt concepte axiomatic pentru noi, caci nu ne intrebam – si nu ne indoim – de
existenta si valabilitatea lor, sunt naturale ca aerul pe care il respiram. Dar din
teoriile stiintifice ale Big Bang-ului si Evolutiei spatiul si timpul lipsesc, observa
surprinzatorul Observator Robert Lanza. Suntem cumva noi, Observatorii,
creatori de timp si spatiu, si nu robi ai timpului si spatiului, asa cum ne-o spune
bunul simt? Este o idee extraordinara – si va fi nevoie de dramatice schimbari de
perspectiva pentru orice reprezentant al speciei Homo Sapiens, cei nascuti cu
spatiu-timpul in propria constiinta ca sa accepte ideea ca bios-ul, creierul insusi,
constiinta fiecaruia dintre noi “produc” spatiul si timpul in care ne traim, ne
infasuram vietile! Spatiul si timpul nu sunt concrete, tusabile, argumenteaza
biologul american, ele sunt mai degraba fenomene de natura gravitatiei. De fapt,
teoretizeaza el, noi, observatorii, traim pe o muchie de timp, undeva unde ziua
de maine inca nu s-a intamplat... Si credem ca tot ce a existat inaintea acestui
moment al istoriei Universului a disparut pentru totdeauna.
Ganditi-va, spune Lanza, la faptul ca noi suntem vii acum, in aceasta secunda,
din toate secundele timpului. Incercati sa va imaginati toate zilele si orele trecute
de la inceputul timpurilor, puneti-le una peste alta, asezati-va deasupra
“gramezii” de timp si intrebati-va : de ce suntem noi acum aici? Probabilitatea
acestei intamplari este aproape zero, este un accident fara sansa sa se intample
si stiinta nu il poate explica. Descris de Einstein si Darwin, timpul este un univers
mecanicist (Universul a aparut acum 13,7 miliarde de ani, Homo erectus a aparut
acum 4 milioane de ani etc.) dar hai sa ne imaginam, spune Robert Frost, ca
realitatea este ca o placa de patefon infinita, ca noi ne aflam exact acolo unde
acul o inteapa – acesta este prezentul – dar toate, absolut toate melodiile de pe
placa exista simultan, iar noi nu le putem auzi, deci trai, in afara momentului
acum. Dar daca am avea acces la intreg – si nu avem, constiinta noastra nu o
permite – am trai simultan cu intreg Universul: “Distinctia dintre trecut, prezent
si viitor este numai o persistenta si incapatanata iluzie”, spune Albert Einstein,
fluxul continuu de evenimente legand Soarele, stelele, galaxiile fiind doar pura
fantezie.”
 
[Desenul Divin, în care pare să existe cauzalitate, şi că o fotogramă decurge din
alta, dar, de fapt, toate sunt desenate de Aceeaşi Mână, pe o unică foaie făcută
din substanţa Divină a Vidului  - <pânza (*) multiuniversului ţesută din
filamentele Energiilor Increate = asista icoanelor, reprezentată metaforic şi
plastic ca un pergament pe care îl desfăşoară la Început şi apoi îl înfăşoară la
Sfârşit îngerii lui Dumnezeu> - emanată din Divinitate: “…prin Care toate s-au
făcut, prin lucrarea Fiului şi împreună lucrarea Sfântului Duh” ]
 
Să ne amintim conex şi de:
-                       episodul din serialul “The 4400 – Cei 4400” (Scenariul: Scott
Peters şi René Echevarria, regia: Scott Peters, cu: Joel Gretsch
etc) în care personajul Alana Mareva (interpretat de actriţa Karina
Lombard) face să apară şi să dispară o lume-realitate alternativă;
-                       miniseria TV: "Camera pierdută - Lost room" (Scenariul:
Christopher Leone, Laura Harkom, Paul Workman, regia: Peter
Chomsky, cu: Peter Krause, Julianna Margulies), in care la sfârşit,
dacă ar fi fost pregătiţi, oamenii/fiinţele ar fi putut deveni / fi
cocreatori alături de Dumnezeu (fii prin infiere ai Lui, cum se zice
in Sf. Scripturi), dar ei au vrut sa devina dumnezeu in locul lui
Dumnezeu si uşa tuturor posibilitatilor le-a fost inchisa, pâna când
se vor coace. “Eu am zis: “Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui
Preaînalt”. Dar voi ca nişte oameni muriţi…” (Psalmul 81:6);
-                       holospaţiul din „Star Trek New Generation”;
-                       filmele: “Nirvana” (cu Christopher Lambert), “Matrix 1-3” (cu
Keanu Reeves), “Dark City” (cu Kiepher Sutherland), “Etajul 13”
(SUA 1999, Regia: Josef Rusnak, cu: Armin Mueller-Stahl),
“Sacrificiul” (Regia: A. Tarkovski), “Puterea visurilor – Lathe of
Heaven” (Regia: Philp Haas, cu: James Caan, Lukas Haas; după
Ursula K. Le Guin), “Viaţa e minunată” ( SUA 1956, James
Stuart), „5 prieteni în viaţa de apoi – The 5 people you meet in
Heaven” (Regia: Lloyd Kramer, Scenariu: Mitch Albom, cu: Jon
Voight), “Comoara din spatele cărţilor 2 – The Librarian 2: Return
to King Solomon’s Mines” (cu: Noah Wyle, Gabrielle Anwar),
„Charlie Jade”, “Odyssey 5” (Regia: Manny Coto, cu: Peter Weller,
Sebastian Roche, Christopher Gorham), „Planeta interzisă –
Forbidden Planet” (SUA 1956, Regia: Fred Wilcox, cu: Walter
 Pidgeon, Leslie Nielsen, Anne Francis), episodul cu lumea ca vis
şamanic din “Lumea pierdută a lui Conan Doyle – Arthur Conan
Doyle`s Lost World” (cu: Peter Mc Cauley, William Snow, Jennifer
O`Dell, Rachel Blakely) etc;
-                       povestirea „Plăsmuitorul” şi romanul SF „Stăpânul visurilor” de
Roger Zelazny;
-                       egregorele = entităţile materializate din conţinutul subconştient al
memoriei participanţilor la şedinţele de spiritism;
-                       „Oprirea lumii – stopping the world”  şi deschiderea „crăpăturii
lumii-realităţii” / „crăpăturii dintre lumi” / „vaginul cosmic” din
cărţile non fiction ale lui Carlos Castaneda;
-                       somnul / visul oricăruia dintre noi şi lumea etc
Exemplificările din filme sunt folosite mereu pentru că se apropie mai mult
de gândirea în parabole / imagini / metafore, care este mai clară şi mai uşor
asimilabilă pentru mintea umană faţă de gândirea raţional-abstractă a unei
demonstraţii matematice. Un simbol / imagine / parabolă valorând cât 10 000 de
explicaţii raţionale. Ca într-o transmisie radio ultracodată / înfăşurată /
condensată. Poate cuprinde zeci de mii de pagini de explicaţi detaliate /
desfăşurate / raţionale. În lupta dintre raţiune şi imaginaţie, întotdeauna ultima
câştigă! Aşa suntem făcuţi!
http://en.wikipedia.org/wiki/Anthropic_principle
http://www.theamericanscholar.org/sp07/newtheory-lanza.html
Notă (*):
Măsurătorile recente din astrofizica cosmologică ale valorilor parametrului
de densitate a universului (Ω, care exprimă curbura universului) au arătat că
acesta este aproximativ 1 (Ω = 1). Adică universul nostru este plan. În pânza de
spaţiu-timp fiind cuprinse toate lucrurile (ca nişte sectoare / ţări diferite pe o
hartă). Ceea ce confirmă mitul „lumii plane”, ţinută pe spinarea a 4 elefanţi, care
se sprijină la rândul lor pe spinarea unei broaşte ţestoase (existând diverse
variante).
În privinţa filamentelor Energiilor Increate să ne amintim de teoria
superstringurilor din fizica modernă.
De unde ştiau cei vechi aceste lucruri ultramoderne? Pentru că memoria
evoluţiei universului este în fiecare fiinţă / lucru. Şi pentru că lumea este creată
(generată şi rezorbită) în mod continuu din 10-23 secunde în 10-23 secunde
(crononul, cuanta de timp). „Vino, puternice: Tu neîncetat toate le faci…” 
[sublinierea noastră] – se spune într-o rugăciune către Sf. Duh a Sfântului
Simeon Noul Teolog.
http://en.wikipedia.org/wiki/Chronon
 
Detaliind:
Apropo de pânza spaţiu-timpului.:  Ziua de prăznuire a sfântului (şi în
general ziua oricărui praznic Împărătesc al Mântuitorului sau al Maicii Domnului)
reprezintă nu doar o (re)amintire a ce a fost cândva. Atunci e şi acum în timpul
mistic/mitic al Prezentului Divin. „Iisus Hristos – ieri şi azi şi în veci – este
Acelaşi.” (Evrei 13:8 şi Apocalipsa 1:18). Mica doxologie: „Glória Pátri et Fílio et
Spirítui Sáncto” („Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”) . Partea a II-a: „Sícut
érat in princípio, et nunc et sémper et in saécula saeculórum. Amen” („Precum
era la început, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”) [introdusă în Occident
în sec. al VI-lea, neacceptată de Orient]. În Acatistul Sf. Treimi: „Iar noi, ca unii
ce suntem praf si cenuşă cu lesnire ar fi mai ales a iubi tăcerea; însă pentru ca
să nu ne arătam neaducători aminte si nemulţumitori, pentru atâtea îndurări
revărsate întru zidirea si răscumpărarea cea asupra noastră, urmând doxologiei
celor de sus, cu credinţă si cu dragoste grăim unele ca acestea: Sfânt, Sfânt,
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti inălţimea desăvâşirilor celor
nespuse si adâncul tainelor celor neurmate; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne
Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti si toate le împlineşti, Cel ce Unul
eşti, Acelaşi ieri, astăzi şi in veac; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul
nostru, Cel ce pe toate le faci numai cu voia, aducând întru fiinţă pe cele ce nu
sunt, ca şi cum ar fi; Cel ce pogori până la iad şi iarăşi ridici; Sfânt, Sfânt, Sfânt
eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cerci inimile si rărunchii oamenilor; Cel ce
numeri stelele şi lor tuturor nume le dai; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne
Dumnezeul nostru, ale Căruia toate căile sunt adevărate şi toate judecăţile
drepte si totodată si dorite; Cu totul pretutindenea eşti, si totdeauna purtător de
grijă pentru toată zidirea Ta, nu numai cu puternicia nemăsuratei puterii Tale, ci
şi cu bogăţia cea atotlucrătoare; iar nouă, precum a zis Fiul Tău, că şi perii
capului toţi sunt număraţi la Tine, ca nici unul dintr-înşii să nu cadă fără voia Ta.
Pentru aceasta, nădăjduind spre pronia Ta, cu îndrăzneală şi cu dragoste grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel Ce ai binevoit ca tot
neamul omenesc sa se impartă in seminţii si neamuri, si fiecăruia din ele i-ai
rânduit locul si timpul vieţuirii…” În Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica:
“Bucură-te, … că toţi cei ce urmăm învăţăturilor Divine întreolaltă suntem una şi
cu Dumnezeu asemenea; Bucură-te, far călăuzitor, ce ne îndrumezi să trăim
viaţa în iubire şi pace, în curăţie şi în desăvârşită armonie a Preasfintei Treimi, a
Unimii în Treime.” “…aducând doxologia noastră cea după putere, mulţumim
împreună cu tine Domnului Celui Unuia, Căruia se pleacă tot genunchiul al celor
cereşti, al celor pământeşti şi al celor dedesubt, pentru toate pe care le ştim şi
pe care nu le ştim, pentru binefacerile cele arătate şi cele nearătate care s-au
făcut nouă şi lăudând măreţia cea neajunsă a Dumnezeirii, cu veselie aducem
Domnului cântare sfântă: Aliluia!” „...Dumnezeu cel negrăit şi necuprins cu
gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi Acelaşi fiind…” „…pentru aceea şi noi,
ca unii ce în Dumnezeu viem, trăim şi ne mişcăm, aducem Domnului toată slava,
lauda, cinstea şi închinăciunea, zicând : pe Tine Doamne, Cel ce Te odihneşti
întru sfinţi binecuvântându-Te, Te adorăm, pe Tine Te lăudăm, Ţie Iţi mulţumim,
Ţie ne închinăm, in tot locul stăpânirii Tale, Ţie Iţi aducem ale Tale dintru ale
Tale, de toate si pentru toate, cântând: Aliluia!”
 
 Apropo de „iluzia lumii”: Lumea are natura visului şi a minţii, fiind iluzorie
(şi totuşi Maya este Nirvana). Ceea ce vedem-percepem există, dar nu este (ca în
vis). „Având cunoştinţa celor ce sunt ca şi cum nu ar fi, ai trecut cu vederea
trecătoarele desfătări ale vieţii...  “ – se spune în Acatistul Sf. Antonie cel Mare. În
Acatistul Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavriil: „Bucură-te, făptură a Minţii celei ce a
făcut lumea!” [Arhanghelul Mihail]. Iar în altă rugăciune: “Iisuse, Mintea cea mai
presus de minte.” [Mintea minţii; Mintea minţilor]. În Acatistul Sfântului
Gheorghe: „Dumnezeiască iubire ai avut in inima ta, Mucenice, şi foc al dragostei
celei către Hristos; de care, infierbântându-ţi-se mintea, îndumnezeit cu totul şi
înfocat te-ai făcut; şi pe toate acestea de faţă ca un vis le-ai socotit, strigând lui
Dumnezeu: Aliluia!” „După Ziditorul cu râvnă râvnind, de sine-ţi chemat, întru
nevoinţe ai intrat.” „Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea.
Bucură-te, curată nelucrare a firii.” [acţiunea prin nonacţiune a Divinului] În
rugăciunea de invocare a Sf. Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog: “Vino, Tu Cel
pururea nemişcat, cu toate că în orice clipă Te mişti şi vii către noi, cei ce zacem
în prăpastie, pe când Tu Te afli mai presus de ceruri.”
Sfinţii şi Puterea din icoane vine (sic!) din spatele visului – Fiind. Iar în cadrul
visului-lume se manifestă - ia o anume formă, corespunzător cu nivelul nostru de
înţelegere, după Voia LUI-EI. Iar noi percepem din aceasta, uneori, şi mai puţin,
doar o anume franjă, conform egoismului din noi.
„Să dăm sfinţilor cinstirile cuvenite şi să-i vedem mai degrabă în strălucirea
lăuntrică şi ascunsă, decât în ceea ce sunt pentru trup.” (Sf. Chiril al Alexandriei)
A se vedea şi cazul visurilor cu Sfinţi si moaşte care nu există aici, in lumea de
aici (caracterul iluzoriu - dar util-ptcă ne cheamă spre ceea ce sunt ei in realitate
- a ceea ce percepem din Sfinţi).