Parlament avem, Guvern avem. Dar ce facem cu preşedintele ?

Pai iata, a trecut aproxiamtiv 2 ani de galagie politică. Cea mai săracă ţară de pe continetul european a ajuns ţara cu
cea mai dezvoltată democraţie şi cu cel mai mare număr de experţi în politică. Practic fiecare al 3 cetăţean la o
discuţie cu cumătrul său se transformă în cel mai experimentat analist politic.
După 28 noiembrie 2010 am trecut printr-o perioada de şoc, plină de suspans şi neştiinţă totul amplificat de
mass media noastră care, ca de obicei face din ţînţar – armăsar. Pe ultima sută de metri a anului 2010 am aflat şi
noi, simpli muritori despre alianţa creată şi cu inima împăcată ne-am aşezat la masa de sărbătoare ascultînd cuminţi
discursul noului preşedinte. Dar, după aceasta, linişte. Cîteva şedinţe ale parlamentului în care principala intriga a
fost arma pe care o avea cineva din deputaţi şi faptul că domnul Preşedinte al Parlamentului rugumă în timpul
şedinţei şi atît. De ceva timp văd în presa noastră discuţii despre alegerile locale şi în special miza se pune pe
primaria municipiului Chişinău, aceasta fiind principala ţinta a concurenţilor electorali. Deci lupta naţională pentru
putere în acest stat micuţ, „sărac” dar democratic a trecut la nivel local, lupta fiind dusă pentru administraţiile
publice locale de ambele nivele.
Dar îmi pun o întrebare foarte simplă: Ce facem cu preşedintele? Doar nu putem avea unul interimar pînă la
sfîrşit! Din analizele experţilor în drept constituţional şi analiza spectrului politic se evidenţiază citeva modalităţi de
alegere a preşedintelui statului. Prima şi cea mia optimistă este desigur „Flagul alb” ridicat de comunişti. Foarte
puţin probabil dar totuşi posbili, PCRM să dea conducerea în mîna alianţei pentru 4 ani şi să stea în opoziţie. Al
doilea scenariu este „Calul Troian” , astfel cel puţin doi deputaţi din rîndul roşilor să cedeze sub presiunea opiniei
publice şi a sumelor de bani propuse şi să plece din partid alăturîndu-se AIE votînd pentru candidatul AIE care
evident este Marian Lupu. Scenariul sub numarul 3 este mai complicat, necesită modificari în constituţie şi scăderea
numărului deputaţilor care trebuie să voteze în trei etape. Proiectul modificării constituţiei este prezent deja în
parlament. Curtea Constituţională şi-a dat avizul acum trebuie doar să fie trecut pe ordinea de zi a parlamentului,
dar, vor vota oare PCRM proiectul înaintat de ei în legilativul precedent? Logic ar fi să voteze, dar surprizele sunt
mereu prezente pe arena politică a moldovei. Ultima soluţie şi practic cea mai costisitoare este organizarea unui
referendum cu excluderea pragului electoral necesar pentru validarea referendumului la care se va solicita din nou
părerea populaţiei privind problema alegerii şefului statului. Scenarii avem multe, fiecare bun în felul său, regizori
şi actori sunt, principalul să avem un „Happy End” al acestui teatru de păpuşi, în care noi cetăţenii statului
principalii actori ai unui stat democratic suntem doar spectatori. Totul ce se discută şi se decide la nivel central se
face fără noi, pe noi nimeni nu ne întreabă: Vrem su nu vrem un ministru al tineretului care nu reuşeşte să face un
calcul simplu de matematică; Vrem noi sau nu ca domnul Plohotniuc să fie Prim-vicepreşedinte si tot asa mai
departe, detalii mărunte dar importannte. O parte a societăţii discută, altă parte a societăţii tace fiind obosită de
acest teatru ieftin. Aceasta este partea societăţii care ar accepta orice doar să nu mai audă nimic despre politică.
Pauza de pe scena politică pune spectatorii pe gînduri. E prea mare liniştea şi mare este riscul că aceasta este
liniştea dinaintea furtunii.