Sunteți pe pagina 1din 3

PSIHIATRIE 11

SCHIZOFRENIA

Este una din cele mai tragice boli cu care se confruntă psihiatria. Debutul are loc la vârste tinere iar
evoluţia prelungită pe o lungă durată de timp afectează calitatea vieţii pacienţilor. În acelaşi timp,
schizofrenia produce o povară imensă pentru societate.
Tabloul clinic al schizofreniei este recunoscut de aproape toate culturile; primele descriei fiind
consemnate cu 1400 de ani Î.H. Conceptul de schizofrenie a început să capete contur în sec. al-XIX-
lea, oadtă cu primele încercări de clasificare a bolilor psihice. Morel, în 1852 a descris demenţa
precoce, boală cu debut în adolescenţă şi caracterizată prin tendinţa de izolare, comportament bizar,
manierisme şi evoluţie către deteriorare psihocognitivă progresivă şi ireversibilă. La sfârşitul sec. al-
XIX-lea, Emile Krapelin a fundamentat prima clasificare a bolilor psihice. În această clasificare
psihozele fără o cauză cunoscută organică au fost împărţite în funcţie de simptomatologie şi evoluţie
în: psihoza maniaco-depresivă, paranoia şi demenţa precoce. Tot Krapelin a împărţit pentru prima dată
schizofrenia în 3 forme clinice: catatonică, hebefrenică şi paranoidă. În 1911, Eugen Bleuler a
introdus termenul de schizofrenie. Acest termen a rămas consacrat.

Epidemiologia schizofreniei: dificultăţile majore ale studiilor epidemiologice rezidă în diferenţele


criteriologiei diagnostice precum şi în absenţa unui factor cuantificabil caracteristic doar schizofreniei.
În 1988 Eaton şi colaboratorii săi au afirmat o prevalenţă a schizofreniei la un anumit moment de 3.2
la mie. Riscul pe toată viaţa este de 0.2 la mie. Eaton acceptă faptul că există o proporţie relativ egală
la ambele sexe a acestei tulburări. Dintre pacienţii aflaţi sub tratament, 90% au vârsta între 15-54 de
ani. Rata mortalităţii este ridicată, între pacienţii schizofreni.
Schizofrenia prezintă o rată ridicată a infracţionalităţii şi a comportamentului violent. Manifestările
violente sunt de 5 ori mai frecvente la schizofreni faţă de persoanele fără tulburări psihice. În tările
industrializate se raportează că procentul pacienţilor schizofreni este de 40%.

Manifestările clinice:
Semnele premorbide—aceste semne apar înainte de declanşarea bolii. Tabloul tipic este reprezentat
de indivizi cu personalitate schizoidă sau schizotipală. Aceşti indivizi se caracterizează prin lipsa de
comunicare, introversiune şi pasivitate. Ersoana respectivă are puţini prieteni, evită persoanele de sex
opus şi nu participă la activităţi de grup.
Debutul schizofreniei—este observat de regulă de către anturaj, care caracterizează pacientul ca
fiind schimbat. Individul nu mai are acelaşi randament în activităţile zilnice, apare ca dezinteresat de
ceea ce se întâmplă în jur şi cu propria persoană. Poate deveni interesat de idei abstracte, filosofie,
religioase, oculte. Treptat, aceşti indivizi pierd contactul cu realitatea şi dezvoltă următoarele
fenomene:
- perplexitate—la debutul afecţiunii, pacienţii declară că experienţele zilnice par stranii. Ei
nu realizează care este motivul schimbărilor comportamentale şi al epersonalităţii precum şi de
unde provun simptomele pe care le trăiesc
- izolarea—pacientul se retrage în singurătate, are sentimentul că este diferit faţă de cei din
jur şi evită compania celor care erau apropiaţi
- anxietatea—apare un sentiment de disconfort generalizat, anxietatea invadân trăirile
zilnice. Anxietatea atinge paroxismul atunci când pacientul percepe realitatea ca fiind
ameninţătoare şi atribuie aceste pericole unor surse externe.
Tabloul clinic:
1. Aspectul general:
a. Aspectul exterior al pacientului schizofren acoperă un spectru larg de manifestări de la agitaţie
psihomotorie la comportament liniştit, caz în care pacientul pare doar indispus, cufundat în
propriile gânduri. Schizofrenii sunt imprevizibili, trec uşor de la o stare de linişte la un
comportament violent, neprovocat, sub influenţa halucinaţiilor. Comportamentul agitat
constrastează cu starea de stupoare catatonică, pacientul fiind imobil, nu răspunde la stimulii
exteriori şi nu vorbeşte. Deseori, pacientul schizofren are un aspect neîngrijit, expresie a
ignorării regulilor de igienă corporală şi a dezinteresului faţă de lumea exterioară şi propria
persoană.
b.Tulburările de percepţie aspectul clinic comun în cazul schizofrenilor este reprezentat de
halucinaţii. Acestea pot fi proiectate asupra oricărui analizator. Cele mai frecvenat halucinaţii
sunt cele auditive sub forma vocilor ameninţătoare cu conţinut obscen, acuzatoare şi foarte rar cu
conţinut plăcut. O importanţă clinică deosebită o au halucinaţiile imperative care influenţează
comportamentul pacientului. Halucinaţiile vizuale, tactile, gustative şi olfactive pot apărea în
tabloul clinic al schizofreniei, dar de obicei sunt expresia unui proces organic. Halucinaţiile
cenestezice sunt deseori raportate de pacienţii schizofreni. Ei afirmă ca le-a luat foc creierul, că
au un şarpe în intestine, că nu au inimă, etc.
c. Atenţia şi memoria în cazul schizofreniei se evidenţiază tulburările cantitative ale atenţiei,
interesând componentele voluntară şi spontană.

Gândirea—în schizofrenie se întâlneşte un spectru larg de tulburări ale gândirii, ele putând fi
tulburări ale ritmului gândirii, ale coerenţei, ale conţinutului, ale expresiei. Cursul gândirii poate fi
accelerat sau redus; pot exista baraje ale gândirii. Coerenţa este variabilă şi expresia ajunge uneori
până la “salată de cuvinte”. Tulburările de limbaj—crearea de noi cuvinte cu înţeles special sau
atribuirea de noi înţelesuri unor cuvinte obişnuite.
Delirul—este cea mai importantă tulburare, având o tematică variată. În ordinea frecvenţei, avem
următoarele tematici:
- grandoarea—pacientul afirmă că posedă averi imense, are aspect fizic plăcut, capacităţi
deosebite, are prieteni sus-puşi sau este o personalitate
- persecuţia—pacientul acuză că este persecutat de prieteni, vecini, partener
- somatică—pacientul are convingerea că unele organe interne fie nu mai există, fie nu mai
funcţionează sau au putrezit.
Afectivitatea—dispoziţia depresivă poate fi întâlnită atât în episodul acut cât şi în cel rezidual.
Emoţiile sunt instabile, cu imprevizibile alunecări de la bucurie la tristeţe. Facies-ul este imobil şi
exprimă tocirea afectivităţii. Sentimentele sunt inadecvate, necoordonate cu conţinutul comunicării.se
mai observă stări de extaz mistic, sentimente de omnipotenţă sau anxietate.
Alte simptome:
- conştiinţa bolii lipseşte
- pacientul neagă că este bolnav şi insistă asupra veridicităţii ideilor delirante şi a
halucinaţiilor
- există cazuri în care pacientul schizofren poate admite că este bolnav, dar nu percepe
dimensiunea procesului patologic
- unii pacienţi pot acuza tulburări de somn şi tulburări ale activităţii sexuale.

Schizofrenia dezorganizată (hebefrenia)

Se caracterizează prin discurs şi comportament dezorganizat, inadecvare afectivă, absenţa


comportamentului catatonic. Ideile delirante şi halucinaţiile sunt fragmentare. În mod tipic, hebefrenia
debutează în adolescenţă, cu dezorganizarea insidioasă a unei abulii, tocire afectivă, halucinaţii şi delir.
Dispoziţia este superficială şi inadecvată. Există tendinţa de a rămâne solitar, iar comportamentul pare
lipsit de scop. Această formă de schizofrenie are un prgnostic rezervat datorită dezvoltării rapide a
tulburărilor de afectivitate precum şi pierderea voinţei.

Schizofrenia catatonică—domină în acestă schizofrenie cel puţin două fenomene: imobilitate


motorie de tip stupuros su agitaţie externă, negativism, mutism, stereotipii, ecolarie (imitarea a tot ce
aude) şi ecopraxie. Evoluţia acestei forme de schizofrenie este cea mai lungă după cum şi nivelul de
funcţionare social este cel mai redus.
Schizofrenia paranoidă—forma clinică este caracterizată prin preocupări şi convingeri delirante,
însoţite sau nu de halucinaţii auditive. Comportamentul, dezorganizarea discursului şi tocirea afectivă
sunt mai puţin pregnante. În acestă formă clinică pacienţii au o vârstă mai avansată la debut, o
funcţionabilitate premorbidă mai bună şi un prognostic favorabil. Pacienţii au şanse mai mari să
evolueze bine, să se integreze social şi să-şi întemeieze o familie. Este cea mai întâlnită formă de
schizofrenie. Clinic, se manifestă prin: idei delirante de persecuţie, misiune specială, halucinaţii
auditive. Evoluţia schizofreniei paranoide poate fi episodică cu remisiuni parţiale complete sau poate fi
cronică, în care simptomatologia se întinde pe mai mulţi ani şi nu se pot identifica episoadele acute.
Schizofrenia simplă—este cea mai puţin întâlniză formă. Debutează insidios prin bizarerii
comportamentale. Pacienţii sunt incapabili de a îndeplini cerinţele societăţii, precum şi diminuarea
globală a performanţelor. Tocirea afectivă şi pierderea voinţei se dezvoltă fără a fi precedate de
simptome psihotice de orice natură. Deteriorarea socială devine manifestă şi apoi poate urma
vagabondajul.

Diagnosticul de schizofrenie—DSM IV propune 2 grupe de simptome: pozitive şi negative. Cele


pozitive include halucinaţii, delir, incoerenţă, idei ilogice, comportament dezorganizat sau bizar. Cele
negative cuprind tocirea afectivă, tulburări de limbaj, contact social scăzut, apatie, hipoprosexie şi
abulie. Pentru formularea diagnosticului pozitiv de schizofrenie trebuie să fie prezente 2 sau mai multe
simptome caracteristice, fiecare din ele trebuind să fie prezente pe o durată semnificativă de timp, pe
parcursul unei luni. Ideaţie delirantă, halucinaţie, discurs dezorganizat, comportament dezorganizat
major sau catatonic. Formularea diagnosticului pozitiv trebuie să se facă după o perioadă de cel puţin 6
luni în care manifestările tulburării au fost constant prezente.