CARTIER ®

Editura Cartier, SRL, str. Bucureşti, nr. 68, Chişinău, MD2012.

Tel./fax: 022/240587, tel.: 247799. E-mail: cartier@mdl.net
Editura Codex2000, SRL, str. Toamnei, nr, 24, sectorul 2, Bucureşti.
Tel./fax: 01/2108051. GSM: 0943049 15.
Difuzare:
Bucureşti: str. Toamnei, nr. 24, sectorul 2, Bucureşti.
Tel./fax: 01/210 80 51. GSM: 094 30 49 15.
Chişinău: bd. Mircea cel Bătrîn, nr. 9, sectorul Ciocana. Tel.: 022/34 64 61.
Cărţile CARTIER pot fi procurate în toate librăriile bune din România
şi Republica Moldova.
LIBRĂRIILE CARTIER
Casa Cărţii Ciocana, bd. Mircea cel Bătrîn, nr. 9, Chişinău. Tel.: 34 64 61.
Librăria din Hol, str. Bucureşti, nr. 68, Chişinău. Tel.: 24 10 00.
Traducere: Silvestru Octavian Isopescul
Lector: Em. Galaicu-Păun
Coperta seriei: Vitalie Coroban
Coperta: Vitalie Coroban
Design: Valentina Ciobanu
Procesare de text: Anda Coţofană
Tehnoredactare computerizată: Valentina Ciobanu
Prepress: Editura Cartier
Tipar: FEPTipografia Central^---:;^

© Cartier, 2001, pentn/prezentâ ediţie. ' t

Această ediţie a apărutf n>200.1 la Editura Cartier.
Toate drepturile rezervate. V t
Prezenta ediţie actualizează* uaaxjineeia mji bune traduceri din limba arabă a
Coranului, cea făcută de dr.SilvestfUOctavian Isopescul şi
apărută la Cernăuţi, 1912, în editura autorului.
CORANUL; trad.Silvestru Octavian Isopescul. — Reeditare. Cartier, 2001,
400 pag.
ISBN 9975-949-24-X
PREFAŢĂ
Coranul, biblia Islamului, astăzi este tradus în toate limbile culte
europene. Acest fapt m-a înduplecat şi pe mine să îngrijesc o traducere
românească, pentru ca să adaug astfel o piatră la zidirea literaturii lumii,
care în timpul mai nou începe să devină proprietatea literaturii româneşti.
înainte de toate, voiesc fac de cunoscut onoratului cititor în ce fel am
purces la alcătuirea scrierii mele de faţă. Ca substrat la traducere mi-a servit
ediţia lui C. Fluegel. Am avut înaintea mea şi trei traduceri germane, şi
anume cele procurate de Boysen, Ullmann şi Henning. Traducerea lui
Boysen este o parafrază foarte îndepărtată de originalul arabic, totuşi re-
produce bine cuprinsul acestuia şi de aceea adeseori este de folos drept
comentariu.
Ullmann stă acum mai aproape de original, totuşi încă este parafrastic,
pe cînd cel mai aproape de original stă Henning a cărui traducere este cea
mai de folos, deşi suferă unele scăderi cauzate prin nebăgarea de seamă a
autorului. Cea mai mare silinţă mi-am dat-o să mă apropii cît se poate de
mult de originalul arabic. Am pus preţ mare pe o reproducere cît se poate
de exactă a textului arabesc şi nu m-am sfiit să imit după putinţă şi dicţiunea
arabică, atît cît o permite firea limbii româneşti. Aşa stă traducerea mea încă
mai aproape de original decît traducerea lui Henning, mai cu seamă că am
evitat toate greşelile acestuia. Aici trebuie să accentuiez că această traducere
este cu totul a mea şi numai a mea. Dacă n-am luat în considerare rima
originalului, aceasta nu mi-o va lua nimeni în nume de rău, mai cu seamă
cunoscătorul în cauză, care ştie că pe zeci de pagini versurile se încheie tot
cu aceaşi rimă, ceea ce în limba românească ar fi cu totul imposibil. Acestea
le-am luat în parte de la Boysen, în parte de la Ullmann, sau de la Henning,
sau de Noldeke (vezi mai jos), sau le-am alcătuit eu însumi, sau le-am scris
din memorie de pe aiurea, fără să-mi pot aduce aminte de unde le-am luat.
Cu privire la introducere am observat că nu fac nici o pretenţie la
originalitate.
Introducerea mea este de fapt ceva cu totul secundar şi are drept scop
să-l lămurească pe cititor cu privire la unele împrejurări, fără cunoştinţa
cărora Corawul în cea mai mare parte ar rămîne cu totul neînţeles. Capi'tol'elel
I, II şi IV din introducere le-am tradus aproape verbal după introdutei'ea
lui Henning. Mi-au plăcut acolo forte multe, căci se dau în formă concisă
aproape tot ce trebuie să se ştie cu privire la istoria arabilor înainte de
Mahomed, la istoria lui şi la învăţăturile fundamentale ale Islamului.
Capitolul III la Henning, care ar vrea să conţină o istorie a Coranului, mi-a
părut mult prea slab şi lacunar, de aceea nu l-am putut întrebuinţa. Am
făcut deci un extras din renumita istorie a Coranului de Noldeke, cea
premiată de "Academie des Inscriptions" din Paris. Acest op (XXII + 258
pagini) este pînă în ziua de astăzi lucrarea cea mai exactă şi mai valoroasă
cu privire la Coran, cum o mîrturiseşte însăşi Henning. De aceea cred că nu
am greşit dacă am dat un sumar din ea în capitolul III al introducerii mele.
în genere, trebuie să observ că sub referinţele în care mă aflu nici nu mi-ar
fi fost posibil să scot la iveală o introducere a Coranului, care să poată face
pretenţie la originalitate, în acest scop mi-ar fi trebuit să cercetez zeci de
de ani întreaga literatură arabă, mai cu seamă aceea care nu a putut fi
examinată de Noldeke. Şi cît de imensă este această literatură, o ştie fiecare
cunoscător al orientului. Deci, mulţumească-se onoratul cititor cu ceea ce
am putut să-i ofer din slabele mele puteri şi să mă ierte dacă va alia cumva
scăderi în lucrarea mea. Omul este nedeplin şi de aceea nici nu poate pro-
duce ceva deplin. Dorinţa mea este ca scrierea de faţă să dea impuls la o
studiere mai temeinică a Orientului din partea clerului nostru şi ca acesta
să cunoască mai cu temei mohamedanismul, care a adus atîta daună bisericii
noastre.
Să dea Dumnezeu!
Mănăstirea Dragomirna, în ziua celui întru Sfinţi părintelui
nostru Silvaniru, papa Romei 1910.
Autorul
INTRODUCERE
I
ARABII ÎNAINTE DE MOHAMMED
între Africa şi Asia, aparţinînd geografic încă la Asia, este situată pen-
insula Arabia, care după formaţiunea teritorială, flora, fauna şi clima ei
formează aşa-zisă punte între cele două continente sus amintite. Teritoriul
acestei peninsule este de trei ori mai mare decît România şi Austria la un
loc şi totuşi este numai rar populată, are numai puţine milioane de locuitori,
fiindcă părnîntul este foarte puţin roditor. Lăuntrul peninsulei este o ţară
din cele mai puţin cunoscute de pe faţa pămîntului.
Despărţit acest pămînt de Siria şi de Babilonia prin pustiu, nu era mult
expus mişcărilor popoarelor din antichitate, numai Arabia sudică stătea în
contact mai viu cu lumea. Aici anume se află lemen, Arabia ferice, şi Saba,
cea vestită prin mituri, şi de aici s-a întemeiat împărăţia abessynică acum
în vechime căruntă, şi cînd ajunseră Sassanizii la culmea puterii lor, cuceriră
Arabia sudică. Totuşi şi în nordul Arabici principatele cele mai mici erau
parte sub stăpînirea împăraţilor bizantini, parte sub cea a Chosroenilor perşi,
înlăuntrul ţării însă, în Negj şi Higjâs, în ţara care se coboară treptiş în nordul
lemenului de la Negj pînă la Marea Roşie, trăiau seminţiile arabice în
neatîrnare deplină. Partea cea mai mare dintre ei, Beduinii, sau locuitorii
pustiului, locuiau ca nomazi în corturi de păr sau de pănură, mînînd vitele
lor de la păscătoare la păscătoare, după cum era anotimpul, pe teritoriul
semiţiilor lor. O parte mai mică s-a sălăşluit în oraşe şi purta negoţ extins
cu caravanele pînă la Siria, lemen şi limanul Persic. Oareşcare întruchipare
politică sau conştiinţă naţională nu se formase între ei.
între beduini domneau lupte veşnice, care erau limitate numai prin
unele legi severe, nescrise, cum bunăoară răzbunarea de sînge sau pacea în
decursul unor luni sfinte. Pe lîngă cea mai mare simplitate patriarhală a
datinilor şi virtuţilor, precum e ospitalitatea darnică, cavalerismul şi vitejia,
domnea la acest popor încă şi hoţia, cruzimea sîngeroasă, beţia şi hazardul.
Femeia ocupa la ei o treaptă de tot inferioară şi divorţul se întîmpla cît
ai bate din palme prin formula: "Tu îmi eşti întocmai ca spatele mamei
meie". Fiii se priveau ca binecuvîntare, iar fiicele ca blestem, aşa încît acestea
din urmă adesea chiar îndată după naştere se îngropau de vii. De altcum,
simţul familial şi conştiinţa de seminţie erau foarte mult dezvoltate; ocărîrea
unui unic individ necinstea întreaga seminţie şi o chema în arme spre
apărarea celui ocărit, între arte era dezvoltată, aşa zicînd cu patimă, numai
poezia întru preamărirea voinicilor şi a cailor. Poeziile antemohamedane sînt
cele mai frumoase în întreaga literatură arabică. Arta scrierii se importase
în Arabia scurt timp înainte de Mohammed din Siria; pentru ocupare
ştiinţifică însă nu era terenul necesar.
Deşi arabii erau din toate părţile izolaţi, totuşi nu ei erau autohtoni, cel
puţin după tradiţia lor proprie, ci erau cuceritori veniţi din nord. După Ir •'ba
lor, ei erau un membru al marii familii de popoare semitice, iar cele mai
nobile seminţii ale lor, mai cu seamă cele ce au imigrat în urmă, pretindeau
că-şi trag originea de la Ismael, fiul nelegiuit al lui Abraam. Cultul lor
originar era Sabeismul chaldaic, adorarea stelelor, care însă pe timpul lui
Mohammed se stricase şi se risipise cu totul. Pe lîngă Allah, zeul cel mai
înalt, care e drept că juca un rol secundar, avea fiecare seminţie şi zeul său
propriu, îngerii se considerau şi se adorau drept fiicele lui Allah, şi pe lîngă
ei mai venea încă o treaptă mai joasă de fiinţe supranaturale, duhurile
(arăbeşte: Gjinn, genii), care erau demoni buni sau răi, de bună seamă
personificări ale puterilor naturii.
Pe lîngă acestea mai credeau arabii încă şi în fermecătoare şi fermecători,
dar cu privire la credinţa în lumea de apoi, viaţa după moarte, se aflau la ei
numai puţine urme. Pe timpul lui Mohammed, domnea în privinţa religioasă
un indiferentism foarte mare şi conştiinţa lui Dumnezeu, cea înainte mult
mai curată, decăzuse la superstiţiune şi la un fetişism cras, încît un
contemporan a lui Mohammed se exprimă: "Unde vedeau ei o piatră, se
închinau la dînsa, iar dacă lipsea, mulgeau o cămilă peste un vîrf de nisip
şi se închinau la acesta". Unul din cele mai însemnate obiceiuri ale adorării
formau la ei pietrile sfinte, întocmai ca şi la cele mai multe popoare semitice,
de o considerare deosebită însă se bucura la o parte mare al seminţiilor
arabice meteorul cel negru din Kaaba, templul cel pătrat din Mekk;: în
Higjâs. Acest meteor să fi fost adus lui Abraam de îngeri din rai, cînd a rezidit
el Kaaba, pe care o zidise întîi Adam după un prototip ceresc. Meteorul însăşi
să fi fost alb la început, însă în urma scrutărilor din partea oamenilor
păcătoşi, deşi de altfel credincioşi, în fiecare an se aranjau peregrinaje mari
ia Kaa,ba,, al căţeii ţărîm era declarat sacrosanct atît pentru oameni cît şi
pentru aow;m;ale-, !H; iasă şi Kaaba, cultul cejojîiatte zeităţi: arabice era
centţaKisaţ ea şi într-un, "pantheon", deoarece eMpwle tuturor zeităţilor
seminţiilor arabice erau aşezate după numărul zilelor anului lîngă chipurile
lui Abraam şi Israel. Pe cînd adorarea Kaabei deriva din vechimea cea mai
căruntă, oraşul Mekka sau Bekka data din timp mai nou. în secolul al
cincilea al erei creştine Kusai, un strămoş al lui Mohammed, în alianţă cu
Koreişiţii, un ram al seminţiei beduinice Kinâna, răpi Kaaba de la păzitorii
ei de pe atunci şi înduplecă pe Koreişiţi să se sălăşluiască în valea mekkană,
cea fierbinte de arşiţa soarelui şi neroditoare. Păzirea Kaabei, precum şi
privilegiul de a îngrigi peregrinii cu provizii şi apă, rămase în familia lui
Kusai cu drept de moştenire, din care familia îşi cîştigară cea mai mare glorie
două case, şi anume casa Abd Şem, de la care se derivă califii omaiiadici, şi
casa Hâşim, care din urmă pe timpul lui Mohammed ajunse la mare sărăcie
în urma dărniciei ei mărinimoase.
II
MOHAMMED
în anul 570 sau 571, după părerea comună la 20 aprilie, în anul
elefanţilor — aşa numit în urma elefanţilor din oştirea negusului Abraha
din Abissynia, care purcese contra Mekkăi — s-a născut Mohammed (resp.
Mahommed), un strănepot al lui Hâşim, ca fiul lui Abdallfh şi al Aminei.
După o tradiţiune, a murit tatăl său încă înainte de naşterea sa, după alta,
doi ani în urmă. Mohammed, deşi rămase în sărăcie după moartea tatălui
său — moştenirea sa consta numai în cinci cămile şi o roabă —, totuşi a
fost crescut după felul orăşenilor fruntaşi de o doică la aerul proaspăt al
pustiului, în corturile seminţiei acelei doice, ce se numea Halima Deoarece
el încă acum din fragedă tinereţe suferea de afecţiuni nervoase, ceea ce pe
timpul său se credea îndrăcire, doica îl aduse înapoi la maică-sa. Cînd era
el de şase ani, muri maică-sa şi bunicul său Abd El-Mottalib îl luă la sine
şi-l crescu mai departe cu multă dragoste prin doi ani, după care timp muri
şi-l încredinţa pe băiat epitropiei unchiului său Abu Tâlib. Acesta avea însă
familie numeroasă şi era sărman: ca să-şi cîştige pîinea zilnică trebuia deci
tînărul Mohammed să se năimească pe la mekkanii cei avuţi ca păstor de
oi şi capre. După tradiţiunea care poartă criteriul legendei, să-l fi însoţit el
acum în vîrstă de nouă ani pe unchiul său într-o călătorie comercială în Siria
şi acolo să-i fi profeţit un călugăr mărirea sa de odinioară.
Cînd era Mohammed în etate de douăzeci şi cinci de ani, se făcură mari
schimbări în împrejurimea sa exterioară prin aceea că el intră în serviciu la
o văduvă avută şi nobilă, cu numele Chadigja, şi întreprinse pentru ea şi
maati multe călătorii comerciale, cu bună searnă însă ca vizitiu la cămile.
Chadigja, deşi era acum în vîrstă de patruzeci de ani, totuşi află mviftă pfăcere
la Mohamcaed! şi se căsători cu el. Deşi între ei au fost cincisprezece ani
deosebire de vîrstă, totuşi trăiau foarte fericiţi în acea căsătorie, binecuvântată
cu şase copii, doi băieţi §i patru copile, din care însă băieţii muriră de
timpuriu, în amintirea băiatului celui mare, Mohammed îşi puse numele
Abul-Kâsim i.e. tatăl lui Kâsim. în această a doua perioadă a vieţii sale avu
el odată şi prilejul să se manifesteze în public, cînd la rezidirea Kaabei se
iscă o ceartă de rang între diferitele familii şi anume cine să aibă cinstea de
a ridica piatra Kaabei şi de a o duce la locul ei. Mohammed decise cearta
într-acolo ca piatra să se pună pe un covor şi să se ducă de toate căpeteniile
familiilor. Din mulţumire faţă de unchiul său, Abu Tâlib, luă el pe fiul
acestuia Aii la sine şi-l căsători cu fiică-sa Fâtime, prin care numai singură
s-a străplantat neamul său în cei doi fii nenorociţi ai săi, Hasan şi Husein.
Aii deveni pe urmă al patrulea calif. Dealtcum ştim numai foarte puţin din
acest răstimp al vieţii lui Mohammed, mai cu seamă ne lipseşte orice ştire
vrednică de credinţă cu privire la dezvoltarea sa interioară. Din împrejurarea
că el pe al doilea fiu al său l-a numit Abd El-Manaf, servul lui (idolului)
Manaf, rezultă că el pe timpul naşterii acestuia încă nu se lepădase de
credinţa părinţilor şi concetăţenilor săi. Afară de aceea ni se mai comunică
despre el că era un om cu totul cinstit şi din toate părţile stimat, încît căpătă
conumele El-Amin, cel credincios (fidus).
Cu privire la înfăţişarea sa, ni se spune că el era de statură mijlocie, dar
impunătoare. Pe capul său mate avea păr negru, puţin creţ, sub gene lungi
şi grele sclipeau fără odihnă ochii cei negri, nasul se ridica în forma ciocului
de seceră din faţa sa ovală, gălbuie, înconjurată de o barbă deasă. Capul său
era postat pe umeri largi şi el avea un piept puternic şi totuşi era statura lui
mai mult zveltă. Cînd umbla mişca vioi întreg corpul, ca şi cînd s-ar fi coborît
de pe un mal. Deşi era puternic şi bine făcut, totuşi avea o constituţie
nervoasă şi din copilărie suferea de afecţiuni epileptice, sau mai bine zis
isterice, îmbinate cu halucinaţii. Dureri fizice nu putea suferi şi deşi legea
sa a răspîndit-o prin sabie, totuşi nu se poate zice că personal a fost viteaz.
Asemenea nu suferea miros rău şi se parfuma cu aromatele cele mai alese.
Temperamentul său era aplecat spre melancolie, totuşi era amabil, elocvent
şi cu mare popularitate, între umeri avea un semn curios: pecetea profeţiei.
La care timp şi prin care împrejurări ajunse Mohammed la îndoieli şi lupte
religioase, nu se poate constata. O influenţă hotărîtoare seamănă să fi avut
asupra sa Varaka, un neam al soţiei sale, şi Zeid Ibu Amr, care amîndoi se
ţineau de acea grupă mică de oameni ce văzînd corupţia religiunii poporului
lor se străduia să ajungă la o cunoştinţă mai adevărată religioasă şi ajunseră
aşa la monoteism, trecînd sau la judaism sau la creştinism sau în fine
formîndu-şi un deism propriu. Erau anume mulţi jidovi în Arabia, care
pribegiră încolo, după ce-şi pierdură independenţa politică în Palestina şi
se arăbiseră cu totul, pînă la legea lor, pe care şi-o păstrară curată. Asemenea
10
se aduse la Mekka prin sclavi abissynici şi creştinismul, deşi într-o formă
cu totul degenerată: icoana preacuratei era pusă în Kaaba lîngă idolii
seminţiilor arabice, iar oraşul Nagjran în lemen era residenţa unui episcop
creştin, şi seminţiile arabice de lîngă hotarele Siriei asemenea primiseră
creştinismul. Mohammed n-a cunoscut nicicînd sf. Scriptură, nici
testamentul vechi, nici testamentul nou, ci auzise numai istorii de la jidovi
şi creştini, primele pline de fabule rabbinice, iar celelalte amestecate cu
legende apocrife. Deşi cunoştinţele sale despre judaism şi creştinism erau
foarte reduse, totuşi sufletul său se zgudui şi se aprinse la ideea despre un
unic creator al lumii, despre profetism, precum şi la învăţătura despre
învierea şi judecata de apoi. Zeii crăenilor săi deveniră pentru el nişte idoli
fără fond şi adorarea lor i se părea urîciune; şi cu cît se adîncea cunoştinţa
sa despre Dumnezeu, cu atît mai spurcat i se părea păgînismul poporului
său şi cu atît rnai mult îl cuprindea dorul să restabilească credinţa cea
adevărată a patriarhilor Abraam şi Ismael. Adesea se retrăgea în singurătatea
sălbatica a munţilor şi stătea acolo pe gînduri. Asceza şi privegheri peste
noapte măriră nervositatea sa, visuri şi halucinaţiuni îl iritară pînă la boală
şi într-o zi, cînd se afla el pe muntele Hira, în anul al patruzecilea al vieţii
sale, în anul 610 în luna Ramadân, i se arătă deodată arhanghelul Gabriel
şi strigă către dînsul: "Citeşte!" Răspunzînd el apoi că el că nu ştie citi, îl
provocă îngerul de trei ori să citească şi îi făcu prima revelaţiune, rostind
către el cuvintele conţinute în primele cinci versuri ale surei 96, care sună
cum urmează:
Citeşte! în numele Domnului tău, care a făcut,
A făcut pe om din sînge închegat,
Citeşte! căci Domnul tău e prea bun,
El este cel ce [ne-]a învăţat [să purtăm] condeiul,
L-a învăţat pe om ceea ce n-a ştiut.
Plin de spaimă şi de groază că ar fi îndrăcit, se grăbi Mohammed acasă
la Chadigja şi-i istorisi păţania sa. Ea îl mîngîie, însă el totuşi rămase chinuit
de gînduri negre şi aşteptînd o manifestare nouă a îngerului. Acesta însă
nu se mai arată şi Mohammed se purtă acum cu gîndul să se arunce din
vîrful unei stînci purpurii spre a pune capăt îndoielilor, în fine, după un
răstimp de aproape trei ani, numit Fatra, îi apăru iarăşi arhanghelul Gabriel
în glorie cerească. Tremurînd de iritare grăbi el acasă şi o provocă el pe
Chadigja să-l acopere cu mantaua sa ca de obicei, cînd avea afecţiuni
nervoase. Zăcînd în astă stare, auzi el cuvintele surei 74, l-7.
O, tu, acoperitule,
Scoală-te şi îndeamnă,
Şi pe Domnul tău îl preamăreşte,
Şi hainele tale le curăţeşte,
11
Şi de spurcăciune fugi:
Şi nu dărui ca să capeţi mai mult.
Şi aşteaptă-l cu răbdare pe Domnul tău.
Această descoperire o ţinu el de sfinţire pentru dregătoria profetică şi
conştiinţă nestrămutată cum că el ar fi trimisul ales de Dumnezeu ca să
restituie religiunea lui Abraam ca bine-vestitor pentru cei credincioşi şi
iertător pentru cei necredincioşi, nefiind înzestrat cu altă putere minunată
decît cu versuri din Coran, recitate în extaz, îi dă puterea să sufere ocară,
batjocură, dispreţ şi prigonire, să părăsească oraşul său de baştină, să ia în
ajutor vicleşug, înşelăciune şi forţă, pînă reuşeşte să intre ca biruitor în
Mekka şi să consolideze sub steagul Islamului seminţiile arabice pururea
dezbinate şi să formeze din ele o comunitate războinică şi vitează care după
o sută de ani după moartea sa domnea cea mai mare împărăţie ce o văzuse
lumea pînă atunci.
La manifestarea sa ca profet în public, află Mohammed întru început
numai puţină aderenţă. Chiar propria sa familie, mai cu seamă unchiul său
Abu Lahab, căruia i-a ameninţat pieirea în sura 111, se întoarse de la el.
Numai Chadigja, fiicele sale, tînărul văr al său Aii şi libertinul şi fiul său
adoptiv Zeid şi puţini alţi mekkani credeau în misiunea sa. între oamenii
mai cu vază din Mekka îşi cîştigă el dintru început numai doi aderenţi, pe
cinstitul şi avutul negustor Abu Bekr, primul calif după el, care în timpul
îndoielilor şi luptelor sufleteşti ale lui Mohammed i-a fost acestuia prieten
şi mîngîietor şi pe tînărul Othmân, mai pe urmă al treilea calif, care i se
alătură mai puţin din încredinţare, decît mai mult ca să cîştige mîna mîndrei
Rukeiia, fiica lui Mohammed. Ceilalţi credincioşi se formau în prima linie
din sclavi, între care abissinianul Bilâl, primul Muezzin al comunităţii şi
din femei, pe care le cîştigase Chadigja.
Koreiţiţii la început nu-şi prea băteau capul de mişcarea religioasă cea
nouă. Unii, precum El-Valid şi Abul-Hakam Amr, numit de Mohammed
Abul-Gjahl, tatăl prostiei, căutau să-l facă de rîs, cerînd de la el minuni sau
pedeapsă ameninţată; alţii îl ţineau de un înşelător, sau de un poet ieşit
sau chiar de un îndrăcit. Oamenii mai serioşi însă îl ţineau de un aderent
al bărbaţilor ca Varanka, Zeid Ibn Amr etc, al aşa numiţilor Hanifiţi.
Cîştigînd Mohammed aderenţa tot mai mare, natural că aceasta era în
detrimentul material Koreişiţilor, fiindcă aceştia trăiau mai cu seamă din
venituri de la peregrinii care veneau la Kaaba ca să se închine idolilor pe
care Mohammed i-a declarat ca deşertăciune. De aceea, creştea mereu ura
şi duşmănia Koreişiţilor contra lui Mohammed şi ei căutară să-l înduplece
pe Abu Tâlib, unchiul lui Mohammed, ca el să-i retragă scutul, ceea ce însă
Abu Tâlib nu voia nici într-un chip, deşi el însuşi nu credea în misiunea' lui
Mohammed. Aşa s-a mişcat o prigonire contra credincioşilor, la care aveau
12
cel mai mult să sufere sclavii cei fără scut şi muierile. Unii dintre sclavi,
cum bunăoară Bilâl, fură răscumpăraţi de avutul Abu Bekr, altora le sfătui
Mohammed să tăgăduiască în faţa lumii, în fine, le dădu sfatul să
pribegeiscă în Abissinia, aşa că în ciuda Koreişiţilor fugiră încolo cu timpul
cam o sută de suflete şi prin aceasta se zădărnici o suprimare a mişcării. O
solie la negusul Abissiniei, ca să extrădeze pribegii, rămase fără efect pentru
că acesta fu cîştigat de ei la un colocviu religios, în decursul căruia citară ei
mai multe cuvinte relative la Isus. în urma înverşunării ce creştea mereu
în contra sa, Mohammed începu să şovăiască şi se lasă înduplecat la o
pactizare. Koreişiţii anume îi făgăduiră că-l vor recunoaşte drept trimis al
lui Dumnezeu, dacă şi el va recunoaşte cele trei zeităţi de căpetenie ale
seminţiilor învecinate, şi anume zeităţile Aliat, Mânat şi El-Uzza. Cînd
recită apoi Mohammed sura 53, zise el ca w. 19-22 ale acestei sure cuvintele
următoare:
Ce credeţi despre Aliat şi El-Uzza
Şi Mânat, a treia după ele?
Acestea sînt lebede ce zboară sus
Şi în mijlocirea lor să se nădăjduiască!
însă chiar a doua zi îl cuprinde căinţa. El din nou se înfăţişă înaintea
poporului şi declară cuvintele din w. 21 şi 22 ca inspiraţie satanică şi le
schimbă apoi astfel cum sună ele astăzi.
Această revocare înmulţi numai înverşunarea contra lui, totuşi însă nu
cutezară contrarii lui să întreprindă ceva împotriva sa, deoarece familia sa
îl scutea cu credinţă, într-aceea veni vestea la Abissinia că Mekka întreagă
s-ar fi convertit şi unii dintre pribegi, între care şi Othmân, se pregătiră de
reîntoarcere. Ajungînd la Mekka, văzură însă că treaba stă mult mai rău de
cum înainte, aşa încît ei iarăşi se întoarseră la adăpostul lor în Abissinia. în
aceste vremuri grele cîştigă Mohammed încă doi aderenţi cu influenţă mare,
pe unchiul său viteaz Hamza şi pe tînărul şi înfocatul Omar, pe urmă al
doilea calif, care pînă acum a fost un contrar aprig al lui Mohammed, de
acum înainte însă împreună cu acesta şi cu Abu Bekr a devenit unul dintre
căpeteniile Islamului, întărit prin sucurs şi îndemnat de Omar, ţinu
Mohammed împreună cu credincioşii săi serviciu public înaintea Kaabei. Dar
şi duşmanii săi nu stăteau cu mîinile în sîn. Deoarece casa Haşim nu putu
fi înduplecată să-i retragă scutul lui Mohammed, o excomunicară ei,
abstrăgînd de Abu Lahab, şi opriră conubiul şi comerţul cu această casă, iar
documentul de excomunicare îl atîrnară în Kaaba. Mai bine de doi ani dură
excomunicarea, în care timp întreaga casă Hâşim, credincioşi şi necredincioşi
se retraseră în valea îngustă Abu Tâlib înspre răsărit de la Mekka împreună
cu averile lor şi numai în decursul peregrinajului şi al lunilor sfinte puteau
ei îndrăzni să părăsească adăpostul lor. Ajungînd casa lui Hâşim prin aceasta
13
la mizeria cea mai mare şi îndurîndu-se de ei mulţi mekkani înrudiţi cu ei,
excomunicarea fu ridicată după cei doi ani. Poziţia lui Mohammed însă prin
aceasta nu se îmbunătăţi. Credincioşii începură să şovăiască după atîtea
nevoi, prozeliţii nu mai veneau aproape de loc, şi spre a mări întristarea lui
Mohammed, muri în vremea aceea Chadigja, soţia sa cea credincioasă,
numită "maica credincioşilor", şi unchiul său nobil Abu Tâlib, încît
Mohammed din timp în timp trebuia să caute chiar scutul unchiului său
urît Abu Lahab. în această nevoie căută el scut la Thakifiţi în oraşul Taif la
hotarul de la Negj, care oraş rivaliza cu Mekka. El însă fu alungat cu lovituri
de pietre, şi obosit şi rănit se întoarse el, fără să calce Mekka pînă ce nu fu
asigurat de scutul unui mekkan cu vază. Pe fuga sa de la Taif avu el o
viziune, în care se grămădeau duhurile în jurul său mărturisind Islamul
(conf. sura 72). Cu puţin mai tîrziu cade viziunea nocturnă sau visul în care
fu dus Mohammed pînă la Ierusalim şi fu ridicat pînă la cerul al şaptelea la
lotosul peste care nu se mai poate trece. După moartea Chadigjei se căsători
el cu o văduvă a unui credincios şi se logodi cu Aişa, fiica lui Abu Bekr,
cînd era ea în vîrstă de opt ani şi o luă în căsătorie, cînd ajunse la zece ani.
Aişa avu mai tîrziu, între toate muierile lui Mohammed, cea mai mare
influenţă asupra acestuia şi chiar şi în istoria ulterioară a Islamului a jucat
un rol destul de trist.
în nevoia cea mai mare, după multe şi îndelungate necazuri, îi surîse
în fine şi profetului norocul! Pe vremea unui peregrinaj la Mekka reuşi
Mohammed să cîştige pentru învăţătura sa cîţiva peregrini din or.^ul
lathrib. Acest oraş era la început în mîinile unor seminţii jidoveşti, însă pe
la finele secolului al cincilea fu cucerit de seminţii arabice, imigrate din sud,
şi anume de seminţiile Aus şi Chazragj. însă jidovii rămaseră în lathrib şi
aşa trecură mai mulţi arabi la jidovism, alţii cel puţin se făcură cunoscuţi
cu învăţătura judovească despre unicul şi adevăratul Dumnezeu şi despre
aşteptarea lui Messia, aşa că propovăduirea lui Mohammed ajunse pe pămînt
roditor. Afară de aceea, oraşul lathrib nu se afla tocmai bine cu Mekka, iar
seminţiile Aus şi Chazragj erau în ceartă continuă, încît îl doreau pe
Mohammed ca împăciuitor. Pe vremea peregrinajului următor, avu
Mohammed o întîlnire cu doisprezece bărbaţi din cele două seminţii
înduşmănite la Akaba, care este cam la mijloc între Mekka şi lathrib, şi
acolo se îndatoriră acei bărbaţi să primească învăţăturile fundamentale ale
Islamului. Totodată trimise Mohammed împreună cu aceştia la lathrib ca
predicator şi cititor de Coran pe aderentul său Muzab, care de curînd se
întoarse din Abissinia. în lathrib se răspîndi apoi Islamul foarte de grabă şi
fu primit de partea cea mai mare a seminţiilor Aus şi Chazragj. La următorul
peregrinaj, Mohammed se întîlni iarăşi într-ascuns cu şaptezeci de bărbaţi
din lathrib de citi cele mai însemnate părţi din Coran şi-i îndatori cu
14
jurămînt la legea sa, pe cînd ei din partea lor juruiră că-l vor primi la sine
şi-l vor scuti ca şi pe unul dintre ai lor. După ce denumi Mohammed încă
doisprezece preposiţi, nouă din Chazragj şi trei din Aus, se întoarse el acasă.
Koreişiţii însă auziră despre această înfăţişare şi luară o atitudine atît de
ostilă încît Mohammed le sfătui credincioşilor să fugă la lathrib şi aşa
pribegiră încolo mai bine de o sută de bărbaţi cu familiile lor, pe cînd
Mohammed, Abu-Bekr şi Aii mai rămaseră în Mekka. Hotărîndu-se acum
Koreişiţii să-l omoare pe Mohammed, fugi el împreună cu Abu-Bekr printr-
o fereastră de dinapoia casei sale, pe cînd Aii se culcă pe patul său
acoperindu-se cu mantaua sa. Trei zile rămaseră Mohammed şi Abu Bekr
ascunşi într-o peşteră a muntelui Thaur aproape de Mekka, apoi grăbiră
pe cămile spre lathrib, pe cînd Aii, care fu liberat după închisoarea scurtă,
îi ajunse acolo cu trei zile mai tîrziu. Aceasta este Hegjra, sau fuga, care a
avut loc în 16 iunie 622 şi de la care se datează şi era mohammedană.
Cu Hegjra începe o perioadă nouă în viaţa lui Mohammed. Pînă acum
era Mohammed un profet prigonit şi batjocorit, fiind înconjurat numai de
puţini aderenţi în Mekka, de aici înainte însă în lathrib, care acum este
Medânat En-Nabi, cetatea profetului numită şi simplu Medina, devine
el Emir sau principe al unui oraş, totodată însă profetul ca atare păşeşte
îndărăt şi la iveală iese mai mult legislatorul, politicianul şi generalul. De
aceea au şi surele medinense alt caracter decît cele mekkane; ele pe lîngă
lucirea sporadică a vechiului foc profetic sînt de-a rîndul prozaice, tare
amestecate cu elemente legislatoare.
Puţine zile înaintea intrării în Medina, a pus Mohammed piatra funda-
mentală pentru o moşee (giamie) în Kuba, un orăşel lîngă Medina. De către
medinensi fu el dus cu triumf în oraş şi familiile cele mai fruntaşe se
întreceau rugîndu-l să fie oaspetele lor. Ca să nu ofenseze pe nimenea, se
lasă Mohammed în seama lui Dumnezeu, declarînd că acolo se va găzdui
unde-l va duce cămila sa. Ea îl duse la casa lui Abu Aiiâb, unde a locuit
pînă ce şi-a alcătuit o casă simplă pentru haremul său, care pe atunci consta
numai dintr-o muiere.
în acea casă trăia Mohammed de tot simplu, ca şi medinenstil cel mai
neînsemnat, îndată ce ajunse el în Medina, rîndui şi referinţele sale. Lîngă
casa sa lăsă el să se zidească o moşee mare şi aduse împăcare între Aus şi
Chazragj.
Credincioşii de loc din Medina primiră numirea Ansâr, ajutători, în
opunere mekkanii veniţi încolo, care se numeau Muhagjirun, emigranţi.
Aceştia din urmă n-aceau deloc avere, de aceea făcu Mohammed o înfrăţire
strînsă tot între cîte unul din Ansâr şi unul din Muhagjirun, care instituţiune
fu însă disrădicată după lupta de la Bedr. Afară de aceste două partide, mai
era în Medina încă şi o a treia, numită Munafikun, i.e. făţarnicii, care de
15
obşte nu se arătară vrăjmaşi lui Mohammed, ba chiar luau parte la
întreprinderile lui; dacă însă îi mergea rău, atunci îl părăseau şi nu voiau
numic să ştie despre Islam, în fruntea acestui partid stătea Abdallah Ibn
Ubei, înainte de Mohammed cel mai cu vază bărbat din Medina. Ca diplo-
mat trebuia Mohammed cu cea mai mare cruţare să se poarte cu acest partid,
însă cu cît creştea puterea sa, cu atît se micşora şi partidul, pînă ce dispăru
cu totul în Islam.
Una dintre cele mai însemante probe i se părea lui Mohammed cîştigarea
jidovilor numeroşi din Medina pentru Islam, de aceea se şi ocupă el detailat
cu ei în surele medinense. El căuta să le dovedească anume că învăţătura
sa nu este deosebită de cea a lor şi se referea la cărţile sfinte ale lor, în care
ar fi profeţită venirea lui; afară de aceea primi el postul jidovesc de ziua
împăcării şi porunci credincioşilor la rugăciune să se îndrepte spre Ierusalim
şi nu spre Mekka. Jidovii însă nu-l puteau recunoaşte ca Messia, nefiind şi
el jidov, şi-şi băteau joc de el, aşa că el îi ameninţă cu muncile iadului pentru
nătîngia lor, iar mai tîrziu, cînd îi încuviinţau puterile, purta el luptă de
nimicire contra lor. Asemenea mută el postul pe luna Ramadân şi porunci
ca credincioşii la rugăciune să se îndrepteze spre Mekka.
îndată ce şi-a întărit Mohammed poziţia sa în Medina şi a ordonat
afacerile comunităţii sale, trebuie el să cugete la supunerea mekkanilor, spre
a cîştiga sanctuarul naţional pentru credincioşii săi. El vesti deci războiul
sfînt contra mekkanilor, după ce a emis înainte de toate orînduiala ca nici
un credincios să nu fie pedepsit cu moartea pentru omorîrea unui
necredincios.
Ostilităţile sale le începu el pîndind caravanele mekkane şi se hotărî după
unele întreprinderi mai mici să le dea mekkanilor o lovitură simţitoare.
Venind vestea că o caravană mare, încărcată cu odoare bogate, avînd o mie
de cămile, se întoarce din Siria spre Mekka sub conducerea lui Abu Sofiân,
cel mai de frunte bărbat din seminţia Adb Şems, căută Mohammed să-i
închidă drumul şi să o prindă.
Adu Sofiân însă presimţi ce va să fie şi-l înconjură pe Mohammed,
abătîndu-se spre mare de la drumul obişnuit al caravanelor, care ducea peste
Bedr şi cerînd totodată prin curieri ajutorul mekkanilor. îndată purceseră
cam o mie de mekkani, între care şapte sute de călăreţi pe cămile şi o sută
de cai, pe drum însă le veniră înainte alţi curieri de ai lui Abu Sofiân, care
vestiră că el a scăpat acum de pericol; cam a treia parte din ostaşi se
întoarseră atunci la Mekka, iar ceilalţi hotărîră să meargă la Bedr şi să ocupe
acolo o poziţie ofensivă.
Auzind despre apropierea duşmanilor, se hotărî Mohammed să atace
duşmanul, după ce frînase rezistenţa celor din partidul Ansâr, care voia nai
bine să cîştige prada decît să se lupte. Aşa ocupă Mohammed fîntînile de la
16
Bedr cu o ceată drept că mică, numai de 300 de inşi, între care 70 de
Muhagjirun, cu toţi însă viteji pînă la moarte. A doua zi se pogorîră
mekkanii, orbiţi de lumina soarelui dimineţii, spre moslemii de pe colina
de nisip, pe care tăbărîseră şi care se mulase peste noapte în urma unei ploi.
Trei mekkani din cei mai de frunte, Otba, fiul său El-Valid şi Şeiba
provoacă la luptă trei moslemi, deci ieşiră Hamza unchiul lui Mohammed,
Aii, vărul acestuia, şi Obeida Ibn El-Harith. Peste scurt timp zăceau cei
trei mekkani morţi la pămînt, pe cînd în partea moslemilor numai Obeida
fu greu rănit.
După aceea se încinse o luptă dezordonată, în care moslemii,
răzbunîndu-se pentru chinurile suferite, ucideau fără cruţare pe mekkani
cei discurajaţi prin căderea conducătorilor lor. înaintea tuturor se lupta Aii,
care numai singur făcu capătul la douăzeci şi doi de vrăjmaşi. Spre amiază
aruncară mekkanii zalele şi o apucară la fuga sălbatică, lăsînd în urma lor
cam şaptezeci de ucişi şi cam tot pe atîţia prizonieri.
în decursul luptei se ruga Mohammed într-o colibă ce i-o făcură
aderenţii săi din crengi, şi acolo iarăşi căpătă o afecţiune epileptică, în urma
căreia credea că ajutorul lui Dumnezeu este de partea lui. în acea stare văzu
el anume mii de îngeri luptîndu-se contra duşmanului şi el singur ridică
un pumn de nisip şi-l aruncă în mod simbolic asupra duşmanului. Vestea
despre înfrîngerea şi moartea atîtor bărbaţi nobili produse consternare în
Mekka, pe cînd în Medina răsunau chiote de bucurie şi Mohammed îşi
cîştigă astfel teren fix. Cît de neînsemnată era această luptă mică, totuşi
izbînda morală era incalculabilă. Din toate părţile, arabii plini de aşteptare
începută să privească spre Medina. La intrarea sa în Medina, primi
Mohammed vestea întristătoare că fiica sa Rukkeiia, soţia lui Othmân,
murise; de aceea Othmân nici n-a luat parte la lupta de la Bedr, pentru că
trebuia să rămînă acasă spre a o îngriji pe bolnavă. Totuşi, el şi mai mulţi
medinensi fruntaşi primiră o parte din prada cea bogată constatatoare din
cămile şi cai, iar Mohammed îşi opri sie, sau mai bine zis luă pentru scopurile
politice, a cincea parte din pradă.
îndată după lupta de la Bedr, se îndreptă Mohammed contra seminţiei
jidoveşti Bând Keinuka, ce nu voia să se supună autorităţii sale şi
împresură cetatea ei, care era un suburbiu al Medinei. După o împresurare
de patrusprezece zile, capitulară jidovii şi la intervenţia lui Abdallah Ibn Ubei
căpătară ei drum liber spre Siria.
între aceea durară duşmănii între Mohammed şi mekkani mai departe,
pînă aceştia din urmă sfîrşiră cu întrarmarea. în anul 625, purcese Abu
Sofân, care acuma era capul mekkanilor, cu 3000 de inşi, între care mulţi
beduini din seminţia Kinana, 3000, de cămile şi 200 de cai spre a se răzbuna
pentru înfrîngerea xie la Bedr. Mohammed voia să aştepte duşmanul în
17
Medina, ca astfel să-i silească pe toţi medinensinii la luptă pentru oraşul
lor, însă oastea lui cea bucuroasă de luptă îl împingea mereu, încît el purcese
cu 1000 de inşi, între care şi 300 de Munafikun sub conducerea lui Abdalah
Ibn Ubei, care îl părăsiră scurt timp înainte de luptă. Mohammed se postă
la piciorul muntelui Ohod cu faţa spre Medina, iar duşmanii se puseră între
el şi Medina. Pe cînd la mekkani se aflau 700 de inşi cu zale şi 100 de arcaşi,
Mohammed nu avea călăreţi de loc şi numai 50 de arcaşi, pe care îi postă la
aripa stîngă, spre a reţine cavaleria duşmanului. Lupta începu iarăşi cu lupte
singulare şi era cea mai aprinsă în jurul steagului Koreişiţilor. Acum se pleca
izbînda pe partea moslemilor, care intrară în tabără şi începură să prade,
cînd arcaşii părăsiră poziţia lor, ca şi ei să prade. Atunci năvăli Châlid, mai
tîrziu luptătorul cel mai aprig pentru Islam, cu cavaleria şi-i împrăştie pe
moslemi. între cei căzuţi se afla şi Hamza; chiar Mohammed însuşi ajunse
în pericol şi trebui să se lupte cu arcul şi cu lancea; o lovitură de piatră îi
scoase un dinte, iar altele îl aruncară fără conştiinţă de sine la pămînt, încît
lipaşii săi îl ţineau de mort şi o apucară la fugă. Unii, care ţineau cu credinţă
la el, rămaseră numai singuri la el şi-l scutiră cu trupurile şi apoi îl duseră
pe deal într-o prăpastie, pe cînd învingătorii nu cutezară să se suie pe deal
şi să-i prigonească mai departe pe moslemi. Cînd auziră ei că Mohammed
trăieşte, se convorbiră ca la anul să se întîlnească iarăşi la Berd pe acelaşi
timp, şi apoi se depărtară după ce pierdură douăzeci de inşi. Mohammed
însă pierdu şaptezeci de inşi şi toate rodurile izbîndei sale de mai înainte.
Dar prin energia lui, îşi veni el de curînd în fire după lovitura aceasta.
In revelaţiunile sale, îi învinuia el pe Jipaşii săi de necredinţă şi
neascultare, trimise din cînd în cînd ceva oaste contra beduinilor, care
începură a fi neliniştiţi, şi se îndreptă contra seminţiei jidoveşti duşmănoase
Nadâr, pe care o sili să emigreze în parte la Siria, în parte la Chaibar, o
localitate cîteva zile depărtare de Medina, iar pămîntul lor îl împărţi între
cei ce erau Mugagjirun. Pe la finele anului purcese cu o trupă puternică la
Bedr, şi-i aşteaptă acolo pe Koreişiţi, care însă nu veniră din cauza secetei
prea mari.
într-aceea Abu Sofiân nu stătea cu mîinile în sîn. După ce se aliase cu
seminţiile din Negj, care erau în vrăjmăşie cu Mohammed, purcese la
începutul anului 627 cu o oaste de mai mult decît 10.000 de inşi, în care se
aflau numai mekkani 4000 de inşi, spre Medina. întru această nevoie întări
Mohammed, la sfatul unui sclav persic cu numele Salmân, oraşul cu un şanţ
larg şi cu valuri şi se puse după valuri cu 3000 de inşi. Şi seminţia jidovească
Kureiza trecu pe partea lui Abu Sofiân, însă mekkanii cei neîndatinaţi cu
arta asedierii nu putură nimic izbuti faţă de obstacolul acesta neobişnuit şi
nearabic. Greutăţi la menajare, diplomaţie iscusită din partea lui Mohammed
şi vremea cea rece de iarnă pe la Medina, după o furtună de noapte, care le
18
răsturnă corturile, toate acestea îi siliră pe mekkani să se retragă cu fuga
după o asediere de o lună şi zece zile. îndată ce se depărtară aceştia, îi chemă
Mohammed pe moslemi la luptă contra celor din seminţia Kureiza şi-i asedie
pe aceştia în cetatea lor, pînă ce capitulară ei siliţi de foame; după aceasta
omorî Mohammed toată partea bărbătească, iar muierile şi copii îi vîndu în
sclavie.
După această expediţiune nenorocită a Koreişiţilor, puterea lui
Mohammed stătea mai sus decît orişicînd. Koreişiţii fură strîmtoraţi la
defensivă şi acum era numai o întrebare a timpului cînd vor capitula. După
mai multe întreprinderi mai mici contra unor seminţii Beduinice, se hotărî
Mohammed, după ce lipsise şase ani din Mekka, să facă peregrinajul la
Kaaba. însoţit de 1500 de inşi înarmaţi numai cu sabia, care unica armă
era iertată peregrinilor, purcese el în luna Zul-Kaada la peregrinajul cel mic;
totuşi nu i se încrezură ci îi ieşiră înainte cu armele, aşa încît el înconjură
spre Hudeibiia, la marginea hotarului slînt din Mekka. Aici fu încheiat un
armistiţiu pentru zece ani, în care se mai afla între altele şi hotărîrea lui
Mohammed să-i fie încuviinţat pe timpul peregrinajului din anul viitor să
petreacă trei zile în Mekka. Deşi în acest pact fu el tratat numai ca
"Mohammed, fiul lui Abdallah", şi nu ca profet, totuşi el fu aici prin uric
întîia dată recunoscut ca o putere independentă şi putea acum în decursul
armistiţiului de zece ani să răspîndească Islamul după plac. După întoarcerea
sa îi supuse el pe jidovii din avutul oraş Chaibar şi-i lăsă acolo arendaşi pe
pămîntul lor propriu, în anul viitor, împlini el împreună cu 2000 de
credincioşi peregrinajul cel mic, care-i fu conces în urma pactului pentru
trei zile, în care timp se depărtară Koreişiţii din Mekka. Pe timpul petrecerii
lui Mohammed în Mekka, se convertiră la el Châlid, învingătorul de la
Ohod şi Amr, care a cucerit mai apoi Egiptul, amîndoi cei mai iscusiţi
generali ai Islamului. De acum înainte întreprinderile lui Mohammed erau
tot mai grandioase. Islamul avea să devie religiunea lumii, de aceea în
revelaţiunile sale se poruncea de acum înainte război împotriva tuturor
necredincioşilor. Mohammed îndreaptă scrisori către împăratul din Bizanţ,
către regele persiei, către negusul Abissiniei şi către ceilalţi, provocîndu-i
peremtoriu să-l recunoască de trimisul lui Dumnezeu, să primească Islamul
şi să se supuie sub stăpînirea lui. Drept că solii fură trataţi cu rîs şi batjocură
şi numai locţiitorul din Egipt îi răspunse şi-i făcu dar două sclave, din care
una cu numele Mâriia, o muiere Coptică, şi-o ţinu el pentru sine. Chiar în
acelaşi an purcese o oaste cu 3000 de moslemi sub conducerea fiului său
adoptiv Zeid pînă la Marea Moartă unde fu bătută de către grecii cei mult
mai numeroşi la Muta. Aici căzu Zeid şi numai prin prudenţa lui Châlid se
mîntuiră fărîmile oştirii, însă alte expediţii războinice restituiră vaza lui
Mohammed la hotarele Siriei.
19
Violîndu-se din partea mekkanilor pactul încheiat cu ei, i se oferi lui
Mohammed un prilej favorabil să aducă acum şi Mekka sub stăpînirea sa.
De§i Adu Sofiân fu trimis la Medina, ca să-l molcomească pe Mohammed,
acesta din urmă înarma o oştire de 10000 de inşi şi apăru pe neaşteptate în
Ramadân 630 înaintea sfintei cetăţi Faţă de o astfel de putere erau Koreişiţii
cu totul fără scut şi aşa îngîmfatul Abu Sofiân trebui să vie rugîndu-se
pentru milă în tabăra lui Mohammed şi să primească Islamul, însă
Mohammed ca învingător s-a purtat cît se poate de blînd. El îi făgădui lui
Abu Sofiân că va fi îndurător faţă de toţi mekkanii care se vor ţine închişi
în casele lor sau în Kaaba sau vor căuta adăpost în casa lui Abu Sofiân. După
aceea, împărţi el oştirea sa în patru cete şi intră cu linişte în Mekka; numai
Châlid avu o luptă scurtă cu Ikrima, fiul lui Abu Gjahi.
Intîiul lucru al lui Mohammed în cetatea cucerită a fost că el a înconjurat
Kaaba de şapte ori călare, apoi a intrat înlăuntru, a curăţit sanctuarul de
idoli şi apoi şi-a împlinit acolo rugăciunile. După acestea, lăsă el să se
vestească amnistie generală, de la care erau excluse numai patru persoane.
Trecînd partea cea mai mare a mekkanilor la Islam, se îndreptă Mohammed
apoi contra seminţiei puternice a Thakifiţilor şi-i bătu în pasul Honein,
după o luptă crîncenă care la început semăna să fie pierdută pentru dînsul.
Prada cea mai imensă fu împărţită între Koreişiţi şi Beduini din împrejurime,
ca astfel să fie cîştigaţi pentru Mohammed, pe cînd Ansâr, oamenii de
credinţă ai lui Mohammed, care aduseră biruinţa în lupta acum pierdută
fură mîngîiaţi cu aceea că Mohammed însăşi este partea lor. Cetatea Taif
capitulă abia mai tîrziu. în anul următor numit "anul deputaţiunilor", primi
Mohammed din toate părţile deputaţiuni de supunere de la Beduini, care e
drept că numai de faţa lumii se convertiră la Islam, gata fiind la ori şi ce
ocaziune binevenită să se lepede iarăşi de el. Cu caravana peregrinilor merse
de astă dată Adu Bekr, pentru că Mohammed nu voia să calce tărîmul
Mekkăi pînă ce păgînismul nu va fi fost stîrpit cu desăvârşire de acolo. Spre
acest scop, hotărî Mohammed ca de acum înainte să nu mai participe vreun
păgîn la peregrinajul spre Mekka şi că după ce vor trece lunile sfinte să
înceapă războiul de nimicire contra tuturor necredincioşilor, care nu sînt
scutiţi prin oareşicare contracte. Aşa fu stîrpit în scurt timp păgînismul din
Arabia, pe cînd creştinii şi jidovii fură suferiţi ca supuşi ce plăteau bir, însă
creştinii se contopiră cu totul în Islam, pe cînd jidovii cu toţii fură alungaţi
dir Arabia de către Omar.
în anul 631 află loc şi expediţiunea spre Tabuk, pentru înfrîngerea
seminţiilor de pe lîngă hotarul Siriei, care seminţii în urma împrejurării că
Mohammed rămase învins la Muta, se răsculară. Această expediţiune
războinică'era ultima pe care o întreprinse profetul, cel ce îmbătrînea acum
cu gî>abă în urma necazurilor celor multe pe care le trecuse în viaţa sa.
20
Ultimul său peregrinaj, aşa nurmtuf "peregrinaj de rămas bun", îl
întreprinse Mohammed în martie 632. înaintea mai mult decît 40.000 de
peregrini ţinu el pe muntele Arafât o cuvîntare, punîndu-le la inimă
aşezămintele Islamului şi adăugind încă şi altele noi, între care şi hotărîrea
pentru calcularea timpului după ani curat lunari de cîle douăsprezece luni.
Că acesta a fost ultimul peregrinaj se pare că a prevăzut-o el; doar conştiinţa
sa sumeaţă că şi-a împlinit pe pămînt misiunea sa se poate observa din
cuvintele sale de rămas bun:
"Astăzi am împlinit religiunea mea pentru voi şi am umplut măsura
îndurării mele faţă de voi; şi este voinţa mea ca Islamul să fie religiunea
voastră.
Eu am împlinit misiunea mea; v-am lăsat în urmă cartea lui Dumnezeu
cu porunci răsvedite; şi dacă le veţi împlini, nu veţi umbla rătăcind".
După întoarcerea sa la Medina, se ocupă el iarăşi cu pregătiri pentru o
expediţiune mare împotriva Bizanţului, însă în decursul acestor pregătiri se
îmbolnăvi greu de nişte friguri, în care fantază. încă o dată se mai înfiripă
în el flacăra vieţii şi, pe cînd conducerea Abu Bekr în locul lui rugăciunea,
apăru el deodată în moşee şi ţinu pentru ultima oară către credincioşi o
cuvîntare scurtă, dar puternică, avînd moartea înaintea ochilor săi.
Puţine ore mai tîrziu, cam pe la amiază zi în 8 iunie 632, muri el liniştit
în braţele soţiei sale favorite Aişa, fantazînd despre cer şi îngeri şi lăsînd ca
testament pentru urmaşii săi cucerirea Siriei sau în înţeles mai larg
supunerea întregii lumi.
III
CORANUL
1. Prima şi cea mai importantă întrebare este care materii au servit ca
substrat Ia alcătuirea Coranului? Netăgăduit că jidovismul şi creştinismul
au fost izvoare principale ale învăţăturii lui Mohammed. După cum am
amintit acuma în capitolul trecut, Mohammed nicicînd n-a avut el însuşi
Sfînta Scriptură în mînă, deoarece în întreg Coranul nu se află urme de
conştiinţă mai exactă a cărţilor biblice. Mai multă atingere a avut
Mohammed cu jidovii, precum se vede aceasta din istoria vieţii sale, şi de
la ei a şi luat el învăţătura fundamentală a Islamului: La ilaha illa Allahu,
nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu. Dar deoarece el însuşi nicicînd nu
citise Testamentul Vechi, ci cunoştea unele episoade din el numai după
auzite, de aceea istorisile sale sînt cu caracter cu totul legendar. Numai un
singur loc de tot scurt este un citat direct din Testamentul Vechi şi anume
sura XXI, 105: "Şi noi am scris în Psalmi după îndemnare: Să moştenească
21
pământul servii mei cei drepţi", care loc este luat din Ps. XXXVII, 29. Dar şi
aceste cuvinte Mohammed trebuie să le fi auzit din gura unui jidov.
Asemenea a auzit el de la un creştin neînvăţat că Cristos a făgăduit
lipaşilor săi că după el va veni unul care-i va conduce întru tot adevărul (loan
XVI, 7); el aceste cuvinte le referi la sine în sura LXI, 6 şi dacă poate i-a
tîlcuit acel creştin deosebirea dintre "Paracletos" şi "Periklytos", de aici
nu rezultă că Mohammed să fi citit Testamentul Nou, căci este ceva absurd
să presupunem că el ar fi cunoscut limba greacă. Este lucru foarte îndoios
că pe timpul acela exista o traducere a Sfintei Scripturi în limba arabică, şi
mai multe argumente sînt contra decît pro.
Creştinii arabi erau numai foarte superficial convertiţi, încît califul Aii
s-a exprimat cu privire la o seminţie arabică creştină: "Cei din seminţia
Taghlib nu sînt creştini şi din creştinism au primit numai băutul vinului".
Toate întocmirile la acei creştini erau siriene şi literatura lor din timpul acela
încă este siriană. Dacă şi este lucru îndoios că înainte de Coran exista vreo
carte arabică, de tot îndoios este că şi Testamentul Vechi ar fi existat pe
atunci în traducere arabică. Şi că tocmai jidovii din lathrib i-ar fi dat lui
Mohammed cărţile lor sfinte, din care şi ei pricepeau de tot puţin, ar fi ceva
cu totul contra sfielii superstiţioase, în urma căreia se temeau chiar jidovii
înşişi să se atingă de cărţile lor sfinte, cu atît mai mult acuma să le dea în
mîinile unui credincios. Afară de aceea, ar fi fost de lipsă ca Mohammed să
priceapă limba ebraică sau cea arameică, deoarece nu se poate cugeta la o
traducere judeo-arabică pe timpul acela. Cu rezultatul că Mohammed n-a
putut citi Biblia, devine irelevantă întrebarea ori de putea el îndecomun citi
şi scrie. Moslemii în privinţa aceasta se contrazic de-a dreptul, deoarece unii
o susţin iar alţii o tăgăduiesc. Sunniţii mai mult sînt contra, pe cînd Şiiţii
cred că ar fi ceva nevrednic de profet ca el să nu fi ştiut nici măcar principiile
ştiinţei. Aşa se vede aceasta cu privire la armistiţiul încheiat la Hudeibiia
(vezi cap. precedent). Acolo spune tradiţia că Mohammed să fi şters din
contract cuvintele "rasulul-Iahi" (trimisul lui Dumnezeu) şi să fi pus în loc
cu mîna sa proprie "bnu Abdil-Iahi" (fiul lui Abdallah); află tradiţia spune
că profetul a şters cuvintele anterioare şi că Aii a scris apoi celelalte cuvinte;
în fine alta spune că Aii a scris cuvintele dintîi, apoi le-a şters şi le-a scris
pe cele de apoi. Tot aşa de puţin dovedeşte tradiţia următoare: Mohammed
anume să fi cerut pe patul morţii un condei şi o tablă, ca să scrie ceva ce
să-i păzească pe moslemi de rătăcire, însă această tradiţie, care purcede de
la Ibu Abbas, se face suspectă din alta, care purcede de la Aişa şi care sună
într-acolo că Mohammed a voit în scris să-l denumească pe Abu Bekr ca
urmaşul său. Nu e imposibil că această tradiţie fu anume făurită, ca să apere
dreptul de succesiune a lui Abu Bekr; în fine cuvintele lui Mohammed: "ca
să scriu" pot totodată înseamnă cît: "ca să dictez". Nici Coranul nu ne dă
22
în privinţa aceasta o desluşire mulţumitoare; căci cuvîntul de la începutul
surei XCVI: "Citeşte!" poate să însemne şi atît cît: "Recită pe de rost!", însă
şi argumentele ce se aduc pentru aceea că Mohammed nu putea citi sînt
tot atît de slabe ca şi cele ce susţin contrariul. Noi trebuie să ne mulţumim
cu rezultatul că Mohammed însuşi voia să fie ţinut de unul ce nu ştie citi şi
scrie şi că el nici într-un caz n-a citit Biblia sau oareşicare alt om mai mare.
Dar dacă el pentru învăţătura sa s-a folosit de cele auzite de la jidovi şi în
parte de la creştini, el totuşi n-a rămas numai la aceasta, ci a mai avut şi
alte izvoare. La aceste izvoare orale anume se pare că a mai venit şi influenţa
lui Zeid Ibn Amr (conf. cap. precedent), care înţelese neghiobia idolatriei
arabe şi se întoarse la unicul adevăratul Dumnezeu. Zeid predicase
mekkanilor acum înaintea lui Mohammed şi de bună seamă şi Mohammed
a avut ocazia să-l audă şi să primească şi de la el idei folositoare. Ori de a
fost influenţa lui Zeid aşa de mare, precum o susţin aceasta unii scriitori
mai vechi arabi, aceasta nu se poate şti, pentru că cele mai multe cuvinte
ale lui Zeid, cum ni s-au păstrat pînă acum, sînt falsificate.
Un izvor destul de însemnat pentru învăţătura lui Mohammed însă era
şi credinţa poporului său. Nici un reformator nu se poate cu totul dezbăra
de credinţa în care a fost crescut; aşa rămaseră şi la întemeietorul Islamului
unele superstiţii vechi (bunăoară despre Gjinn-duhuri). Altele le-a păstrat
el însuşi mai mult sau mai puţin cu voia lui. Aşa datinele îmbinate cu Kaaba
şi cu peregrinajul le-a susţinut şi le-a adaptat pentru învăţătura sa pe motiv
că ele ar deriva de la Abraam, ceva despre ce n-aveau nici o cunoştinţă arabii
cei vechi. Unele basme vechi arabice asemenea le-a primit, cum bunăoară
istoria despre Ad, despre Thamud etc; acestea însă le-a schimbat cu totul
după felul istoriilor jidoveşti despre profeţi, aşa încît la ele puţin ceva origi-
nal a mai rămas.
Din astfel de materii felurile a format Mohammed o religiune nouă, care
a Cutremurat întreaga lume. Ceea ce a adaus el însuşi la acestea era de tot
neînsemnat faţă de elementele străine, afară de a doua învăţătură funda-
mentală a Islamului: "va Muhammadun rasuli-Iahi" şi Mohammed este
trimisul lui Dumnezeu, care se deriva din încredinţarea că el este orînduit
de Dumnezeu să vestească învăţătura cea adevărată.
2. Mohammed pretindea că descoperirile sale le primeşte prin "Duhul
sfînt", care era un înger după părerea sa şi pe care în surele medinense îl
numeşte Gjibrail (Gabriel). La întrebarea în ce fel primeşte descoperirile, să
fi răspuns el odată Aişei că el aude cîte odată zgomot ca sunetul clopotului,
şi aceasta îl zguduie cel mai mult; dar dacă s-a depărtat îngerul, atunci a şi
primit el descoperirea; cîteodată vorbeşte el cu îngerul ca şi cu un om, încît
îi înţelege cuvintele. Cei mai tîrzii însă deosebesc mai multe trepte ale
descoperirii, bazîndu-se pe unele tradiţiuni, şi anume acele trepte se numără
23
astfel: 1) Visul, 2) inspirarea lui Gabriel în inima profetului, 3) arătarea lui
Gabriel în chipul bărbatului Dahia Ibn Chalafa El-Kalbi, 4) cu sunetul
clopotului, 5) Gabriel în chipul său adevărat, pe care l-a arătat numai de
două ori, 6) descoperirea în cer, cum bunăoară orînduirea celor cinci
rugăciuni zilnice, 7) Dumnezeu în persoană însă acoperit, şi 8) Dumnezeu
descoperindu-se nemijlocit şi fără aCoperămînt. Alţii mai adaugă încă două
trepte şi anume: 1) Gabriel în chipul altui om şi 2) Dumnezeu arătîndu-se
personal în vis. Din aceasta se vede că aceste trepte s-au format din tîlcuiri
false ale unor locuri din Coran. Aceasta rezultă acum din aceea că Aişa i-a
numit nelegiuiţi pe aceia care susţineau că Mohammed l-a văzut pe
Dumnezeu în persoană. Asemenea şi revelaţiunea îngerului în chipul lui
Dahia se bazează pe o neînţelegere şi anume împrejurarea că în anul al
cincilea după Hegjra oastea lui Mohammed văzîndu-l odată pe Dahia grăbind
înainte, credea că el este Arhanghelul Gabriel. Asemenea şi treapta 6 este
luată din istoria despre călătoria lui Mohammed în ceruri, iar treapta 5 îşi
are izvorul în tîlcuiri la surele LXXXI şi LIII. în ce priveşte însă treapta 4,
despre ea avem multe rapoarte. Se zice anume că Mohammed la primirea
descoperirilor adesea era cuprins de o afecţiune grea, încît i se făceau spume
la gură, capul i se pleca, iar faţa i se făcea sau palidă, sau roşie ca focu:. el
striga ca un mînz de cămilă, odată au curs sudorile de pe el, măcar că era
iarnă etc. Această afecţiune se numeşte de către scriitorul arab El-Vakidi
"friguri rele", în timpul mai nou însă s-a dovedit că e vorba de un fel de
epilepsie, ceea ce au susţinut şi bizantinii.
Mohammed seamănă în tinereţe să fi pătimit de răul acesta. Pentru că
la arabi epilepticii se credeau de îndrăciţi, Mohammed la început însuşi se
ţinea îndrăcit, mai apoi prescria afecţiunile sale influenţei dumnezeeşti.
Cîteodată stătea el pe gînduri şi apoi îl cuprindea leşin adînc, de la care nu-
i rămînea nimic în memorie, decît un zgomot surd. Atunci credea el că
puterea dumnezeiască intră în el; însă am văzut mai sus, revelaţiunea abia
atunci se făcea lămurită cînd îl părăsea îngerul. Aceste spasme veneau asupra
lui Mohammed atît la revelarea versurilor, cit şi ale altor hotărîri
dumnezeieşti. Trebuie să mai adăugăm că descoperirile în mare parte au avut
loc noaptea, cînd spiritul este mai dispus pentru impresii fantastice. Afară
de aceea, Mohammed priveghea şi postea mult; prin post însă dispoziţia la
visuri se sporeşte foarte mult, precum se poate vedea aceasta din rezultatele
fiziologiei moderne. Dar acum la o citire superficială a Coranului se poate
cunoaşte că nu întreg Coranul s-a născut în supremul grad de extaz. Surele
cele mai vechi în adevăr sînt extatice, cu timpul însă Mohammed deveni
liniştit. Şi aşa se vede că şi surele mai tîrzii sînt de caracter mai liniştit.
Lungimea diferitelor descoperiri este foarte variată. Tradiţiunea variază cu
privire la acest punct. Unii susţin că profetul a primit Coranul literă după
24
literă şi vers după vers, afară de surele IX şi XII, care fură revelate deodată.
După alţii, să se fi revelat tot dte unul sau două versuri deodată, iar după
alţii unul pînă la cinci versuri, iar după alţii cinci pînă la zece versuri sau
mai mult, după alţii în fine tot cîte cinci versuri deodată. La aceasta mai
vine că despre unele sure se zice că ele ar fi venit deodată din cer, cum
bunăoară sura VI. Totuşi, se vede din însuşi Coranul că au fost şi descoperiri
mai lungi, căci avem sure care au un început potrivit şi un sfîrşit asemenea
potrivit, iar mijlocul formează un întreg pentru sine, cum bunăoară sura XII.
Alte descoperiri e drept că au fost foarte scurte. Dar şi Mohammed mai
adesea a extras diferite revelaţiuni din diferite timpuri şi a format un întreg
din ele. De multe ori se poate aceasta recunoaşte foarte bine, de altădată
mai puţin sau deloc. O singură descoperire de sine stătătoare Mohammed
o numea Sura sau Coran. Cuvîntul prim, la care şi-au dat moslemii multă
silinţă zadarnică spre a-l tîlcui, nu este altă nimica decît evreescul sura, i.e.
un şir de pietre într-un zid, apoi un rînd într-o carte sau epistolă. Coran se
derivă din tulpina verbală kara'a şi înseamnă sau o pericopă destinată pentru
citire, sau mai multe pericope sau în fine toate pericopele unei cărţi la un
loc, şi această însemnare de pe urmă a rămas apoi, numindu-se Coran
întreaga colecţiune a revelaţiunilor lui Mohammed,
Stilul Coranului este felurit, urmînd diferitelor răstimpuri. Unele părţi,
mai cu seamă cele rnai vechi, sînt de tot vioaie, s-ar putea zice sălbatice,
altele sînt într-o limbă de tot vulgară, încît sînt aproape prozaice, îndccomun
este Coranul mai mult retoric decît poetic. El conţine şi poezie rimată, partea
cealaltă însă este proză rimată, cum se obişnuia la retorii arabi. Totuşi
domneşte la rimă o libertate şi inconsecvenţă foarte mare, încît mulţi
comentatori arabi ai Coranului în parte nici nu vor să recunoască rima,
deoarece ea nu corespunde nici legilor privitoare la cea mai de rînd proză
rimată. Alţii caută să treacă peste această greutate prin aceea că ei presupun
că în Coran este un fel anumit de rimare, aşa numită "rimă a Coranului",
prin care presupunere voiesc ei să treacă peste greutatea că cea mai sublimă
carte este scrisă cu atît de puţină artă, încît stilul nici nu este vrednic de
conţinutul cel dumnezeesc. Şi refrenuri se află pe ici-colo în Coran, aşa
bunăoară în sura LIV, apoi în LV un refren, care se repetă pînă la dezgust,
şi în LXXVII. Jocuri de cuvinte asemenea se află pe ici-colo, deşi la poeţii
de pe timpul lui Mohammed nu prea erau îndătinate, ci abia poeţii mai tîrziu
puneau mare preţ pe ele. Ori de a lăsat Mohammed să se scrie toate
descoperirile sale, este foarte îndoios. Cu bună seamă că multe din
descoperirile sale, mai cu seamă cele de pe timpul cînd încă nu prea avea
lipaşi, el singur le-a uitat şi aşa s-au pierdut. Unele poate le-a dictat, altele
poate că au rămas păstrate numai în memoria tovarăşilor săi, căci tradiţiunea
spune că el repeta de atîtea ori locuri din Coran pînă ce tovarăşii săi le
25
învăţau pe de rost. Mohammed cînd propunea astfel de locuri din Coran
pentru învăţat pe de rost sau pentru scris, cu bună seamă că abia în decursul
rostirii le dădea forma definitivă. Aceasta se vede răsvedit din episodul
istorisit în cele mai multe comentarii la sura VI, 93: Cînd dicta odinioară
Mohammed începutul surei XXIII lui Abdallâh Ibn Saad Ibn Aba Sarh,
care-i servea adesea ca scriitor, acesta din urmă auzind aici despre activitatea
lui Dumnezeu la crearea omului, ajunse aşa în extaz încît exclamă:
"Fatabâraka Allâhu ansanu-l-chalikîna" (Atunci binecuvîntat să fie
Dumnezeu, cel mai bun între făcători!). Atunci declară profetul că
exclamarea lui Abdallâh consună pe deplin cu cuvintele Coranului. Din
aceasta se vede răsvedit că lui Mohammed i se păreau aceste cuvinte atît
de potrivite încît el le primi ex improviso şi ele astăzi formează o parte a
versului 14 din sura XXIII. Şi de altcum se întîmpla că Mohammed adăuga
sau schimba adesea versuri coranice. Un exemplu clasic este cel mai sus
indus cu privire la cele trei zeiţe păgîne în sura LIII, 19-22, care versuri
Mohammed a doua zi le-a lepădat şi le-a schimbat cu altele. Dar noi mai
aflăm adesea în Coran şi versuri care direct se contrazic; acestea s-au iscat
prin aceea că Mohammed adesea a propus învăţături noi, fără să se
gîndească la o dezrădicare formală a celor vechi. După părerea teologilor
moslemi, versurile mai noi contrazic pe cele mai vechi şi ei enumera în Coran
de tot 225 de astfel de contradicţii, împărţindu-le în trei clase şi anume: l)
locurile dezrădăcinate după înţeles, însă conţinute în Coran după cuvînt;
2) locurile dezrădăcinate după cuvînt, însă valabile după înţeles şi 3) locurile
dezrădăcinate atît după înţeles cît şi după cuvînt.
3. De importanţă pentru cercetare singuritelor părţi ale Coranului este
fixarea timpului în care s-au născut ele şi cunoştinţa faptelor istorice, în
urma cărora au aflat loc diferitele revelaţiuni. Primul izvor pentru aceste
constatări este tradiţiunea istorică şi aceasta este mai sigură acolo unde
purcede ea de la evenimente de mare importanţă pentru istoria Islamului.
Aşa bunăoară nu încape îndoială că sura VII se referă la lupta de la Bedr,
sura XLVIII la pacea din Hudeiblia. însă numărul acestor date sigure este
mic şi acestea se referă de fapt numai la surele medinensine. Cu mult mai
îndoioase sînt acum tradiţiunile numeroase induse de exegeţi şi istorici
relativ la tot felul de evenimente mai mici, din care îşi dau ei silinţa să explice
versuri singulare. Multe din aceste tradiţiuni sînt chiar false, totuşi există
între ele şi referate vrednice de crezămînt, care se bazează pe evenimentele
istorice.
Toate părţile Coranului se despărţesc în două clase şi anume în cea
mekkană şi cea medinensă. Această împărţire este întemeiată acum în
firea lucrului, pentru că fuga lui Mohammed a împărţit activitatea sa
profetică în două perioade diferite, care s-au observat acum din timpuri
26
străvechi de către moslemi şi pe care trebuie şi noi să le observăm, înainte
de toate este de observat că noi, conform obiceiului celor mai mulţi moslemi,
locurile revelate înainte de fugă le vom numi mekkane, iar pe cele de după
fugă medinense, fie că s-au născut ele în Mekka, fie că în Medina.
4. Unicul scop al lui Mohammed în surele mekkane este ca să-i
convertească pe oameni de la zeii mincinoşi la unicul adevăratul Dumnezeu.
Ori şi cum se întoarce cuvîntarea, aceasta rămîne ideea fundamentală, însă
el nu caută argumentare logică, să încredinţeze auditorii, ci cu înfăţişare
retorică să influenţeze prin fantezie asupra inimii. Aşa îl laudă el pe
Dumnezeu, descrie activitatea sa în natură şi în istorie şi-şi bate joc de zeii
cei mincinoşi. De tot cumpănitoare însă sînt descrierile fericirii veşnice a
celor pioşi şi ale chinurilor iadului pentru cei răi; aceasta din urmă cu bună
seamă că au mare impresie asupra inimilor de copii ale oamenilor timpului
aceluia şi acesta a fost mijlocul cel mai puternic pentru lăţirea Islamului.
Pe lîngă toate, profetul pe contrarii săi păgîni îi atacă adesea chiar personal
şi îi ameninţă cu pedeapsa sa veşnică; trăind el mai mult între păgîni,
polemizează numai rar contra jidovilor şi aproape deloc contra creştinilor.
Pe diferenţa stilului putem cunoaşte noi trei feluri de sure ale perioadei
mekkane, care după timp trebuie să stea mai aproape deolaltă. Mai cu
seamă bătătoare la ochi sînt două grupe mari, una din timpul mai vechi,
mai agitată de pasiuni, alta din timpul mai nou, apropiindu-se mai mult de
felul surelor medinense; iar între amîndouă se află o grupă mare, care
formează o trecere treptişă de la o grupă la cealaltă.
Să privim grupele mekkane în special.
a) Surele perioadei prime. Răstimpul acestei perioade sînt anii l-5,
număraţi de la chemarea lui Mohammed la profeţie. Surele acestei perioade
sînt cel mai probabil următoarele în şir cronologic:
96. 74. 111. 106. 108. 104. 107. 102. 105. 92. 90. 94. 93. 97. 86. 91. 80.
68. 87. 95. 103. 85. 73. 101. 99. 82. 81. 53. 84. 100. 79. 77. 78. 88. 89. 75.
83. 69. 51. 52. 56. 70. 55. 112. 109. 113. 114 şi 1.
Stilul acestor sure arată că Mohammed în perioada aceasta era mai
pasionat şi că puterea inspirării îl mînă aşa de departe încît în visurile şi
viziunile sale vedea chiar îngeri faţă în faţă. Cuvîntarea este sublimă şi are
un avînt retoric de colorit cu totul poetic. Mişcarea pasionată se oglindeşte
mai cu seamă în versuri scurte; întreaga cuvîntare este ritmică şi sună cu
totul natural, liberă fiind de forme artificiale. O apariţie proprie, dar
caracteristică sînt în această perioadă jurămintele dese, prin care
Mohammed, mai cu seamă la începutul surelor, întăreşte adevărul celor
profesate de el. Pe cele mai felurite lucruri, cum îi vin numai înaintea
sufletului, jură el, aşa că jurămintele lui adesea apar curioase, bizare şi
nepricepute, încît nici moslemii nu le mai înţelege pe toate. Surele acestea
27
cu toate sînt scurte, pentru că mişcarea cea mare a sufletului, care le-a dat
însă, nu putea să dureze lung. Dacă Mohammed propunea astfel de
descoperiri între crăenii săi practici şi reci, nu este de mirare că partea cea
mai mare din ei îl ţineau de un minciunos sau de un nebun. Ei îl declarau
drept poet ieşit din minte sau drept fermecător aliat cu duhuriele numite
Gjinn, sau drept îndrăcit. Aceste păreri se înţelege că Mohammed trebuia
să le combată, după ce a venit la ideea că el este trimisul lui Dumnezeu. De
aceea, în surele acestea joacă un rol mare atacurile aspre la adresa contrarilor
săi, pe care adesea chiar îi apostrofează personal, mergînd aşa de departe
încît pe unul îl numeşte chiar de-a dreptul pe nume (conf. sura CXI). De
remarcat sînt în perioada aceasta mai cu seamă două sure, şi anume sura
XCVI, l-5, care a fost prima descoperire ce a primit-o Mohammed şi despre
aceste cinci versuri am vorbit acuma mai pe larg în cele precedente, mai
ales la biografia lui Mohammed. Mai adăugăm că această descoperire a avut
loc în renumita noapte El-Kadr, care fără îndoială cade în luna Ramadân.
Apoi sura I. Aceasta este o sură care cuprinde o rugăminte vrednică şi simplă;
ea este pe punctul de privire al unui monoteism naiv şi serios, şi prin
curăţenia şi adevărul cugetărilor ei întrece ea toate celelalte sure. Este acum
întrebarea ori de sură aceasta se ţine de perioada întîia, sau are să se
socotească la începutul perioadei următoare? Că ea este veche se vede fără
îndoială din împrejurarea că ea în sura XV, 87 se induce ca formulă de
rugăciune obşteşte recunoscută şi se tratează în opunere cu întreg Coranul.
Ea este aşa zicînd "Tatăl nostru" cel moslemic şi se întrebuinţează de
credincioşi Ia fiecare ocazie, înaintea surei acesteia stă formula "bismil-
lâhir-rahmânir-rahâmi" (în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat),
care îşi are originea la jidovi. Această formulă plăcu atît de mult profetului
şi lipaşilor săi, încît ei o întrebuinţară la fiecare scriere. Aşa formează ea
începutul sau cel puţin suprascrierea fiecărei sure din Coran (cu excepţia
surei IX, unde lipseşte) şi nu există la moslemi nici o carte scrisă, sau mai
tîrziu tipărită, care să nu aibă în frunte această formulă. Şi astăzi moslemul
nu-ţi va scrie nici măcar o epistolă fără să o înceapă cu aşa numitul
"basmalâ" (=bismil-lâhi).
b) Surele perioadei a doua. Această perioadă se extinde peste anii 5
şi 6 de la chemarea lui Mohammed. De această perioadă seamănă să se ţie
următoarele sure, în şir cronologic:
54. 37. 71. 76. 44. 50. 20. 26, 15. 19. 38. 36. 43. 72. 67. 23. 21. 25. 17.
27. 18.
în surele acestea vedem trecerea de la entuziasmul cel mai mare al
perioadei prime la o linişte mai mare, ce se manifestă de obicei în surele
mai tîrzii. Cuvîntarea caută la început să se menţină la înălţimea surelor
anterioare, însă descrierile devin tot mai pe larg şi mai puţin înfocate. O
28
linişte mai mare se arată în lungimea versurilor şi surelor, care se întind
mereu. Această schimbare a stilului are ca urmare fraze noi şi întrelăsarea
unor dicţiuni vechi. Aşa dispar acum jurămintele cele caracteristice din
timpul trecut; încă sura XXXVII mai începe cu un jurămînt mai lung, pe
urmă însă rămîn numai jurăminte scurte, cum bunăoară "pe Coran", "pe
Scriptură" etc. Pe de altă parte, profetul începe acuma să dea surelor unele
suprascrieri formale, cum bunăoară "Aceasta este descoperirea lui
Dumnezeu" ş.a. El se mai anunţă ca vorbitor al cuvîntului dumnezeiesc prin
"kul" (spune!), care lipseşte cu totul în surele anterioare şi este pus numai
înaintea unor formule menite pentru întrebuinţarea deasă a oamenilor în
surele CIX, CXII, CXIII. CXIV. Surele sînt pline cu deliberări lungi retorice
asupra dogmelor, mai cu seamă asupra cunoaşterii lui Dumnezeu din
semnele împrăştiate în toată natura; mai departe se găsesc istorisiri lungi,
cu deosebire despre profeţii anteriori, care au drept scop să adeverească
învăţătura cea nouă, să admonizeze duşmanii şi să mîngîie prietenii. Adesea
sînt aceste istorisiri numai îmbrăcăminte pentru unele cugetări dogmatice,
pe care le pune Mohammed în gura trimişilor dumnezeieşti celor vechi,
întocmai aşa cum obişnuia el însuşi să vorbească, îndecomun toţi profeţii
aceştia au mare asemănare familială întreolaltă şi cu Mohammed; chiar în
împrejurări istorice minuţioase se aseamănă ei cu Mohammed, aşa încît
istoria lor este un izvor folositor pentru istoria lui Mohammed în unele
privinţe, asupra cărora nu ne dă Coranul nici o desluşire. Cel mai adesea
este tratată istoria lui Moise, de care Mohammed se simte cel mai aproape.
Cele mai multe fraze pe care le introduce Mohammed în perioada aceasta
le păstrează şi în perioadele următoare.
Inconsecvenţa de căpetenie este că în perioada aceasta Mohammed pe
Dumnezeu îl numeşte "Er-Rahmân" (cel îndurat). Acest nume, care
înainte nu se află de loc (doar dacă sura I se derivă din perioada primă),
este în timpul acesta în unele locuri chiar rnai adesea decît "Allâh", în
perioada următoare se mai află numai în puţine locuri, iar în surele
medinense dispare cu totul. Mohammed la un timp seamănă să fi avut
intenţia hotărîtă să mai introducă încă un nume le lîngă "Allâh", numele
cel obişnuit pentru Dumnezeu, însă temîndu-se ca "Allâh" şi "El-Rahmân"
să nu fie ţinuţi de doi Dumnezei deosebiţi, s-a lăsat de această întreprindere.
c) Surele perioadei a treia. Acest răstimp durează de la anul al 7-lea
al chemării pînă la fuga la Medina. Şirul cronologic al surelor acestei
perioade este următorul:
32. 41. 45. 16. 30. 11. 14. 12. 40. 28. 39. 29. 31. 42. 10. 34. 35. 7. 46. 6.
13.
Ceea ce în perioada a doua se dezvolta cu privire la stil, limbă şi tratarea
oMcd'Uiilor, în perioada aceasta ni se prezintă acum ca adus la perfecţiune.
29
Limba este întinsă, domoală §i prozaică. Repetiţii necontenite, la care
profetul nu se sfieşte să întrebuinţeze chiar aceleaşi cuvinte, dovezi care sînt
de agerime şi claritate şi care nu-l încredinţa pe nimeni dacă nu crede a
priori în rezultatul final, istorisiri monotone — toate acestea la un loc fac
descoperirile chiar plictisitoare; şi de nu s-ar manifesta aici fineţea deosebită
şi supunerea limbii arabice, care însă mai este de pus pe seama epocii decît
a individualităţii autorului, atunci cu greu s-ar putea cineva îndupleca să
mai citească încă odată surele perioadei acesteia. Drept că şi aici se mai
manifestă ici-colo spiritul înfocat al perioadelor premergătoare, însă numai
scîntei sporadice, şi cuvîntul prozaic cel întins nu este apt să îmbrace fantezia
după cuviinţă, dacă vine ea cîteodată la iveală. Versurile sînt lungi, însă
Mohammed totuşi nu cutează să le dezbrace de podoaba rimei, care ca
încheiere puternică a sensului, face adesea o impresie însemnată, pe de altă
parte însă şi stinghereşte. De altcum, rima este tratată cu mare nepăsare şi
se reduce la forme uşoare precum un, în etc. Surele au în parte o extensiune
mare, probabil însă că unele din ele sînt compuse din altele mai mici, fără
să se cunoască locul îmbinării. O însuşire caracteristică a perioadei acesteia
este şi adresarea: "o, voi, oamenilor!". Aşa precum arabul nicicînd nu uita
adresarea, cînd vorbeşte către o adunare, aşa şi Mohammed vorbind acum
mai prozaic, se adresează către toţi oamenii cu o adresare, pe cînd surele
anterioare, fiind poetic mişcate, nu suferă această formă.
5. Trecem acum la aprecierea surelor medinense. Despre împrejurările
cum a ajuns Mohammed la Medina şi despre partidele pe care le-a aflat
acolo, vezi cele zise în cap. II al introducerii noastre. Din date acolo induse,
se poate uşor judeca şi caracterul surelor medinense. Surele publicate în
Medina sînt următoarele, în şir cronologic:
2. 98. 64. 8. 47. 3. 61. 57. 4. 65. 59. 33. 63. 24. 58. 22. 48. 66. 60. 110.
49. 9. 5.
Despre arabii medievali şi jidovii de acolo am vorbit acuma în cap. II al
introducerii noastre, dacă mai amintim păgînii din Mekka şi de pe aiurea,
precum şi creştinii, atunci am enumerat toate partidele la care se referă
surele medinense. Păgînii numai rar se mai atacă în Coran, deoarece în con-
tra lor se poartă luptă deschisă; asemenea şi despre creştinii care locuiau
departe de lathrib (Medina) şi cu care se învrăjbise profetul abia în ultimii
săi ani, vorbeşte el rar şi atunci destul de prietenos, numai unele dogme
ale lor le mustră. Pe jidovi însă după fugă îi atacă aspru în revelaţiuni lungi
şi caută să arate că ei totdeauna au fost cerbicoşi şi nătîngi şi de aceea sînt
blestemaţi de Dumnezeu. Asemenea şi Munafikun (făţarnicii) se mustră
adesea amar; căci Mohammed, dacă şi de multe ori trebuie să aibă
considerare cu fapta faţă de ei, în Coran nu reţine sentimentele sale cu privire
la dînşii, însă fără ca să-i numească. De altcum se îndreaptă profetul numai
30
contra făţarnicilor din Medina; pentru că pe ceilalţi arabi, care numai de
faţa lumii au primit Islamul, căuta el să-i atragă la sine şi nu să-i respingă
prin cuvinte şi dispoziţiuni aspre, în fine, aceste sure vorbesc adesea şi
moslemilor, rar însă ca să le propună materii dogmatice sau morale, care le
erau destul de cunoscute din surele mekkane, ci profetul vorbeşte mai cu
seamă în însuşirea sa de conducător acasă şi pe cîmpul de luptă, lăudîndu-
i în măsura împrejurărilor, anume după o biruinţă sau pierdere, dîndu-le
porunci sau legi. Revelaţiunile, care conţin legi, sînt de însemnătate emi-
nentă. Unele din ele au valoare numai pentru oareşicare timp, altele pentru
totdeauna; asupra întrebărilor civile şi rituale decid legile, fără însă ca să
deosebească aceste terenuri. Precum întreg Coranul urmează mai mult
împrejurărilor fortuite ale timpului şi nu unui sistem fix, aşa şi multe din
aceste legi s-au format din deciziuni ocazionale cu privire la unele cazuri
de proces. Mohammed dacă decidea un astfel de caz, adesea îi adăuga şi
dispoziţiuni pentru cazuri analoage. Fără orişicare ansă reală hotărîtă, cu
greu s-ar fi putut naşte un astfel de complex de legi. Unele dintre aceste
dispoziţiuni şi porunci se referă la afacerile casnice ale profetului. La o astfel
de varietate a materiilor surelor acestora faţă de materiile surelor anterioare
s-ar aştepta o deosebire mai mare în stil de cum este ea în realitate, în gen-
eral, este stilul surelor medinense tot acela ca şi cel din a treia perioadă
mekkană. Aproape numai acolo unde o cer obiceiurile, se aleg expresii şi
fraze noi. Aceasta mai cu seamă la legi este bătător la ochi, unde şi podoaba
retorică se evită, afară de rimă, de care Mohammed nu se putea dezbăra,
măcar că aiurea trebuia formată prin adausuri molestătoare şi adesea cu totul
superflue. Deoarece, în surele acestea, Mohammed rar se îndreaptă către
oameni în general, de aceea adersarea: "o, voi, oamenilor" este foarte rară,
din contra foarte adesea aflăm adersarea: "o, voi, cei ce credeţi", mai rar
"o, voi, jidovilor" sau, "o, voi făţarnicilor" etc. De altcum, şi în surele acestea
se află sporadic unele locuri puternice şi chiar pline de poezie. Revelaţiunile
medinense îndecomun, conţinînd mai mult legi, adersări scurte, porunci etc.
sînt mai scurte decât cele mai multe din ultimele revelaţiuni mekkane; totuşi
contrase fiind grupe din ele la un singur complex, astăzi formează ele surele
cele mai lungi. O dezvoltare a limbii, aşa ca şi înainte de Hegjra, se poate
dovedi cel mult în unele sure singulare, de aceea din limbă putem face
concluzii la timpul surelor medinense. însă noi uşor putem să ne lipsim de
acest mijloc pururea nesigur, deoarece conţinutul, stînd în îmbinare strînsă
cu dezvoltarea istorică, ne dă aici o îndegetare mult mai bună. Ori şi cine
se ocupă cu istoria lui Mohammed observă ce deosebire este între tradiţiunea
evenimentelor de înainte de Hegjra şi de după Hegjra; acolo avem numai
singulare reminiscenţe sigure ale unui cerc mic, şi acestea completate prin
fabule, pe cînd aici istoria curată formează partea principală, aşa că noi
31
putem să urmăm evenimentele an după an. Prin aceasta ni se face posibil
să fixăm ordinea cronologică a surelor medinense, la care singurele părţi se
pot determina cu siguranţă. Drept că unele şi altele totuşi rămîn nesigure,
pentru unele părţi se poate hotărî numai un răstimp mai îngust sau mai
larg, în decursul căruia s-au putut ele naşte, iar despre unele versuri nu
putem spune mai mult decît că ele se derivă din perioada medinensă.
6. După moartea lui Mohammed, n-a lipsit mult ca întreg Coranul să
se împrăştie, să se nimicească şi să se uite. Numai prin ostenirea primilor
trei califi s-a evitat acest dezastru pentru întregul Islam; cum s-a întâmplat
însă aceasta, cu anevoie putem cunoaşte în special; aşa de mult a întunecat
totul nepriceperea superstiţioasă, slăbiciunea tradiţiei şi minciuna
tendenţioasă. Că pe cît trăia profetul Coranul n-a fost adunat, aceasta ne
raportează o tradiţiune neîndoioasă şi rezultă cu siguranţă din ştirile pe care
le avem despre faptul că Zeid a cules şi a împreunat fragmentele Coranului.
Totuşi unii scriitori arabi susţin că atunci Coranul să fi fost adunat de patru
bărbaţi, şi anume Ubai Ibn Kaad, Muâz Ibn labal, Zeid Ibn Thâbit şi
Abu Zeid El-Ansarâ. Dacă are aceasta oareşicare valoare, nu poate afla să
însemne decît că aceşti bărbaţi ştiau pe de rost sau aveau în scris părţi mari
din Coran, căci dacă ar fi avut ei întreg Coranul gata cules de ce a fost mai
tîrziu nevoie de atîta muncă pentru adunarea lui? Cel dintîi care şi-a cîştigat
mari merite cu adunarea fragmentelor coranice pretutindeni împrăştiate este
Abu Bekr, sau poate mai corect Omar sub domnia lui Abu Bekr. Cuprinsul
tradiţiunii despre culegerea Coranului sună în următorul mod: Cînd fu biruit
Musailima (în anul 11 sau 12), căzură în lupta decisivă mulţi dintre
"purtătorii Coranului", aşa încît Omar Ibn El-Chattab începu să se teamă
că va veni timpul cînd cunoscătorii Coranului se vor săvîrşi şi aşa Coranul
se va pierde; de aceea îl sfătui el pe calif să culeagă revelaţiunile. La început
se sfia califul să întreprindă un lucru atît de vajnic, pentru care n-a fost
împuternicit de către profet; în fine, însă, ordonă el lui Zeid Ibn Thâbit,
un tînăr priceput, care servise încă profetului ca scriitor, ca el să adune
fragmentele Coranului. Zeid la început se codea, însă pe urmă luă asupra
sa lucrul, deşi, după cum spunea el, ar fi fost mai uşor să mute un munte
din locul său decît să adune Coranul. Aşa culese el fragmentele coranice de
pe ţidule, oase de la spete, frunze de finic, pietre şi din memoria oamenilor,
în fine găsi el sura IX, 129 sau XXXIII, 23 la Huzaima sau Abu Huzaima
în Medina. Aceste bucăţi de rînduri el şi le dădu califului; după moartea
acestuia, încăpură ele în mîna urmaşului său Omar şi după moartea acestuia,
ajunseră la fiica sa Hafsa, văduva profetului.
Cu totul altfel însă istorisesc şiiţii. Ei cred că ar fi o batjocură dacă idolul
lor Aii Ibn Thâlib, al patrelea calif, asemenea n-ar fi fost adunător al
Coranului. De aceea, se găseşte la ei următoarele plăsmuire: AM ^ cules
32
Coranul încă pe timpul cînd trăia profetul, şi anume de pe frunze, bucăţi
de mătase şi ţidule, care se aflau sub perina profetului; cu această ocazie a
juruit că nu va îmbrăca haina sa de pe deasupra (aşadar nu va ieşi din casă)
pînă ce nu va săvîrşi lucrul; nimenea altul decît el a făcut aceasta. Alţii iară
spun că Aii a făcut aceasta îndată după moartea profetului şi de aceea n-a
avut timp să rîvnească după califatul care i se cuvenea. Sunniţii pe jumătate
şiiţi — şi aceştia sînt aproape toţi sunniţii după izbînda abbasizilor — care
se nevoiesc să-l împace pe Aii cu cel dintîi calif, au întors treaba aşa ca şi
cînd în activitatea amintită a lui Aii ar zăcea cauza de ce nu s-a supus el lui
Abu Bekr în cele trei luni dintîi; pentru care purtare Abu Bekr chiar să-l fi
lăudat. Minciuna tendenţioasă este aici aşa de răzvedită încît e păcat să mai
pierdem timpul cu aprecierea ei.
Noi nu putem şti ori de colecţia lui Zeid a fost mai deplină sau mai puţin
deplină decît redacţiunea pe care o avem astăzi, mai probabil este că a fost
mai puţin deplină, deoarece la a doua adunare s-au întrebuinţat încă şi alte
exemplare. Atîtâ este sigur că el n-a putut să culeagă toate revela ţiunile lui
Mohammed, deoarece pe unele le-a nimicit Mohammed însuşi, altele scrise
s-au pierdut, altele memorate s-au uitat ori s-au pierdut prin aceea că aceia
care le ştiau pe de rost au căzut în luptele ce le purta Abu Bekr contra
rebelilor. Putem presupune cu siguranţă că ici-colo unele părţi de valoare
secundară, în urma greşelilor de memorare sau a nebăgării de seamă a
scriitorilor, au primit o formă puţin deosebită de aceea care iese din gura
profetului, însă astfel de diferenţe nu puteau fi multe, deoarece adunarea a
avut loc scurt timp după publicarea revelaţiunilor. Abstrâgînd de aceste
diferenţe mici, în nici un caz Zeid nu poate fi învinuit că ar fi falsificat sau
interprolat ceva la revelaţiunile originale, deoarece pe timpul cînd aduna el
trăiau încă prea mulţi martori, care îl auziseră pe Mohammed vorbind, încît
Zeid să fi putut cuteza să facă schimbări esenţiale în materia Coranului.
Moslemii pun mult prea mare preţ pe prima adunare a Coranului,
înainte de toate, trebuie să recunoaştem că aceasta n-a avut autoritate pub-
lică, ci a fost afacere privată a lui Omar şi Abu Bekr. Numai prin aceea a
devenit vaza ei aşa de mare că sub Othmân a servit ca substrat pentru
formarea canonică a cărţii sfinte. Noi nu ştim exact dacă a săvîrşit Zeid lucrul
său încă sub Abu Bekr, sau abia sub urmaşul său. Părerea comună e drept
că aderează ipotezei prime; sînt însă şi mărturii pentru ipoteza contrară şi
pentru ea vorbeşte şi împrejurarea că adunarea îngrijită de Zeid n-a ajuns
în mîna unui copil al lui Abu Bekr, ci în mîna Hafsei, fiica lui Omar; dacă
ar fi primit-o Omar ca posesiune publică, ar fi dat-o în moştenire urmaşului
său, iar nu fiicei sale; deci se vede că a considerat-o cu totul ca posesiune
privată, şi aceasta consună cu caracterul oficial al acestei adunări. Ceilalţi
moslemi citeau aşadar Coranul întocmai cum le plăcea, fără considerare la
33
adunarea lui Zeid. Numărul adevăraţilor cunoscători ai Coranului se micşora
din zi în zi; cei mai mulţi moslemi însă erau prea tare ocupaţi cu lupte şi cu
prăzi ca să se mai ocupe cu o învăţare exactă a Coranului. O pildă pentru
faptul cît de puţin ştia de Coran un moslem de rînd ni se oferă în următoarea
istorisire: După lupta de la Kadesia scrise Omar către generalul moslemilor
Saad Ibn Abu Vakkâs, ca el să împărţească rămăşiţele prăzii între cei ce
cunosc Coranul; cînd veni înaintea acestuia Amr Ibn Ma'dâ-Karib şi fu
întrebat despre cunoştinţele sale relative la revelaţiune, zise el că s-a făcut
moslem în lemen şi a fost mult prea ocupat cu războaiele sfinte ca să înveţe
Coranul pe de rost; el deci nu primi nimic din pradă. Apoi veni Bişr din
Et-Tâif şi la întrebarea ce ştie el din Coran, răspunse el: "Bismil-lâhir-
rahmânir-râhimi" (în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat). Atunci
rîseră cu toţii, însă nici el nu căpătă nimic din pradă.
7. Erau însă unii tovarăşi ai lui Mohammed cărora le urmau ceilalţi
moslemi din cauza cunoştinţei lor despre Coran. Aşa se ţineau locuitorii din
Hims de ci ţinta lui El-Mikdâd Ibn El-Asvad, cei din Kâfa de cea a lui
Mas'ud, cei din Basra de cea a lui Abu Musa El-Aşari: în astfel de
împrejurări era inevitabil că unele părţi din Coran se diferenţiară tot mai
mult şi din aceasta ameninţau Islamului mari certe. Aşa povesteşte tradiţia
că în războiul cu Armenia şi Azerbaidjan ostaşii din Siria şi din Irak se
certau despre citinţa adevărată a Coranului. Aceasta îl înduplecă pe Huzaifa
Ibn El-Iamân să-i sfătuiască lui Othrnân, care pe atunci era calif, ca el să
orînduiască o redacţiune a Coranului. Lui Othmân îi plăcu sfatul acesta şi
el încredinţa lucrul lui Zeid Ibn Thâbit şi cîtorva koreişiţi. Aceştia adunară
toate exemplarele şi ca bază puseră colecţiunea făcută sub Abu Bekr. După
ce săvîrşiră ei lucrul, lăsă Othmân să se nimicească toate celelalte exemplare,
afară de cel al lui Abu Bekr, pe care Hafsa îl căpătă înapoi. Othmân trimise
apoi mai multe exemplare ale redacţiunii sale în diferite provincii, ca să
servească drept canon. Exemplarul Hafsei nu mult după aceea fu nimicit
de către Mervân, guvernatorul Medinei. Cum am zis, afară de Zeid, mai
erau ocupaţi la această redacţiune încă şi alţi bărbaţi. De regulă se numesc
după tradiţiune următorii trei: Abdallâh Ibn Zubair, Saâd Ibn El-As şi
Abd-Er-Rahmân Ibn El-Harith Ibn Hişâm. Dintre aceştia, era Saâd Ibn
El-As un omaiiad şi favorit al bătrînului calif, care numai cu mare greu se
lasă înduplecat de înghesuirile celor din Kufa să îl cheme de acolo, unde
ocupa el postul de guvernator, pentru că ei îl urau din cauza zgîrceniei sale
şi sumeţiei sale ca nobil koreişit. El era născut scurt după Hegjra, deci încă
nu putea să aibă treizeci de ani. Abd-Er-Rahmân Ibn El-Hârith Ibn Hişâm,
un bărbat din seminţia fruntaşă Banu Machzum, era la moartea profetului
de 10 ani, aşadară acum cam 30 de ani. Abdallâh Ibn El-Zubair, care era
acum în vîrsta celor amintiţi, pentru că se născuse scurt după venirea lui
34
Mohammed la Medina, este cel mai renumit dintre toţi. Altă tradiţiune îi
omite pe Saâd Ibn El-As şi numeşte în locul lui pe doi alţii şi anume pe
Abdallâh Ibn Amr Ibn El-As şi pe Abdallâh Ibn Abbas. Alt izvor mai
nou adăugă la aceştia patru încă şi pe Ubai Ibn Kaab. în fine, mai vorbeşte
o tradiţiune despre 12 bărbaţi care erau ocupaţi la redacţiune. Tuturor acestor
tradiţiuni le stă împotrivă o tradiţiune în urma căreia avu Zeid ca tovarăş
încă numai un Koreişit din familia Omaiiazilor cu numele Abân Ibn Saâd
Ibn El-As. Mai rea este o asemenea tradiţiune în urma căreia Othmân să
fi întrebat pe tovarăşii profetului cine din ei pricepe mai bine arăbeşte şi
cine scrie mai bine. Ei să fi răspuns că Saâd Ibn El-As ştie cel mai bine
arăbeşte, iar Zeid Ibn Thâbit scrie cel mai frumos. Aşa să fi dictat apoi Saâd,
iar Zeid să fi scris. Se vede că această tradiţiune se bazează pe punctul de
privire al timpului mai tîrziu şi pe lîngă toate are drept scop să arate că
redacţiunea Coranului a purces mai mult de la toţi tovarăşii profetului decît
de la Othmân singur. Dintre toate aceste tradiţiuni, este de preferat cea
primă ca una ce este mai bine adeverită şi mai probabilă, în general, rezultă
din referatele cele mai bune că medinensului Zeid îi fură însoţiţi cîţiva tineri
Koreişiţi. Cum spune tradiţia ulterioară, aceştia să fi cunoscut cel mai bine
dialectul Koreişit, în care a fost revelat Coranul. Mai departe se spune că
dacă se ivea între ei ceartă despre modul scrierii unui cuvînt, atunci decidea
califul care scriere e mai bună după modul koreişitic. Toate referatele sînt
de acord că la această redacţiune servea ca îndreptar exemplarul lui Abu
Bekr. E drept că noi nu cunoaştem celelalte exemplare folosite de adunător
şi de aceea nici noi nu putem şti întrucît le-au considerat ei pe acestea, şi
anume ori de au adus ei multe locuri la colecţia lui Abu Bekr, sau au
schimbat multe cele din ea; însă la adunarea acestor exemplare putem
presupune ca scop principal mai mult nimicirea exemplarelor decît folosirea
lor. Că la acest lucru nici nu se putea cugeta la o procedură critică, nu e de
lipsă să o dovedim. Aşadar Zeid şi tovarăşii săi fixară forma Coranului aşa
cum este ea valabilă şi astăzi, înaintea surelor singurite puseră ei acel
"bismil-lâhir-rahmânir-rahâmi" (în numele lui Dumnezeu cel milostiv,
îndurat), introdus de Mohammed. Numai înaintea surei IX lipseşte, de bună
seamă dinadins, căci toate exemplarele de atunci pînă astăzi arată lipsa
aceasta, între cauzele acestei omiteri este cea mai probabilă aceea că
redactorii nu se puteau uni, ori de să se contragă surele VIII şi IX ca o singură
sură sau ba. De aceea căutară ei un mijloc să treacă peste greutatea aceasta
şi aşa lăsară între ambele sure un loc liber, fără să puie acolo acel "Basmala"
despărţitor. Ordinea celor 114 sure, cum s-a fixat atunci, nu se bazează pe
nici un principiu, afară de localizarea surei prime că sura deschiderii şi a
ambelor sure ultime ca surele scutirii. Principiile care aici numai sigure ar
putea veni în considerare, anume ordinea reală sau cea cronologică.
35
amîndouă nu putură fi băgate în seamă; ordinea reală era nepotrivită, pentru
că Mohammed în una şi aceeaşi revelaţiune adesea vorbea despre materii
diferite, iar cea cronologică era imposibilă pentru că acum nu se mai aflau
destui oameni în viaţă care ar fi putut spune cu acurateţa cînd şi la care
ocaziune s-a făcut cutare revelaţiune; de aceea, culegătorii au căutat să
ordoneze surele după lungimea lor, aşa că înainte fură puse cele mai lungi,
apoi urmară tot mai scurte. Ori de s-au scris abia atunci acele litere
misterioase înaintea unor sure, ori de fură aflate acum de redactori gata
scrise, nu se poate şti. Este foarte regretabil că pînă acuma încă n-a reuşit
să se descopere ceva sigur cu privire la însemnătatea lor, căci nu încape
îndoială că din ele s-ar putea face concluziuni valoroase cu privire la
compunerea Coranului. Atîta e sigur că ele nu se pot deriva de la
Mohammed; ar fi doar prea curios ca el să fi pus semne neînţelese înaintea
revelaţiunilor sale, care doar erau destinate pentru toţi. Cel mai probabil este
că acele litere şi grupe de litere au fost nişte note, prin care posesorii
exemplarelor folosite de Zeid şi le-au însemnat pe acestea ca posesiunea lor
şi care pe urmă din nebăgare de seamă au trecut în forma definitivă a
Coranului. Pentru aceasta vorbeşte bunăoară faptul că un şir întreg de sure
care urmează după olaltă, deşi derivă din felurite timpuri, sînt prevăzute
cu literele HM, aşa că aici de la sine vine ideea că avem o copie a unui origi-
nal în care se aflau surele astfel înşirate şi purtau literele sus amintite. Nu
este imposibil ca literele amintite să fie numai monograme ale posesorilor.
Numele surelor cum le avem astăzi sînt desigur foarte vechi, seamănă
însă să se derive din timpul de după redacţiune othmâniană. Aceste numiri
sînt luate de la oareşicare cuvînt din lăuntrul surei, adesea cu totul arbitrar
căci de multe ori cuvîntul primit ca numire joacă un rol cu totul secundar
în cuprinsul surei, sau chiar este cu totul irelevant faţă de învăţăturile
conţinute în sură. De aceea, adesea una şi aceeaşi sură are şi două sau mai
multe denumiri.
Din toate cîte le ştim, nu putem afla o urmă sigură că la a doua
redacţiune a Coranului ar fi avut loc falsificări scoposite sau că s-ar fi
eliminat locuri neplăcute. E drept că trebuie să concedem că dependenţa
totală în care a încăput bătrînul calif faţă de rudele sale ambiţioase adesea
l-a împins să calce poruncile profetului şi de aceea nu se pare imposibilă o
falsificare a revelaţiunilor: lipsindu-ne însă ori şi ce dovadă pozitivă pentru
aceasta, nu putem aşa fără temei să exprimăm un astfel de prepus. Dacă
cineva ar şi induce mărturia şiiţilor contra lui Othmâh, aceasta n-ar avea
nici o valoare. Căci neaflînd ei în Coran nici un loc ce ar vorbi despre
sfinţenia ce o asociau ei lui Aii şi casei sale, îndată I-au numit pe Othmân
că el ar fi stîrpit toate locurile ce vorbesc despre Aii, şi această învinuire nu
este ceva extraordinar, deoarece şiiţii nu se sfiau să împrăştie şi cu privire
36
la Abu Bekr şi Omar cele mai mizerabile învinuiri. Şi apoi Aii, dacă la timpul
său n-a putut opri ca Abu Bekr şi Othmân să corupă atîtea locuri din Coran,
de ce atunci, cînd a devenit calif, nici măcar o dată nu s-a provocat la acele
locuri? însă cu aceste învinuiri şiiţii nu s-au mulţumit, ci au mai susţinut
că Othmân ar fi omis o sură întreagă privitoare la Aii. însă nu exista cea
mai mică îndoială că această sură s-a făurit abia mai tîrziu după Mohammed
şi din criterii interne se cunoaşte de o poştă că ea este un fals nereuşit. Chiar
şi dacă lipseşte cîte ceva ici-colo în Coranul nostru de astăzi, totuşi este
contra ori şi cărei probabilităţi că Othmân ar fi suprimat revelaţiunile în
cantitate aşa de mare; el avea destui duşmani şi aceştia n-ar fi stat cu mîinile
în sîn dacă l-ar fi prins cu aşa ceva. în faptul că toţi moslemii au primit
fără contrazicere Coranul lui Othmân zace dovada cea mai bună că acest
Coran a fost cît se poate de deplin. Dacă Othmân ar fi suprimat multe locuri,
desigur ar fi fost încă destui moslemi care le-ar fi suplinit din memorie, chiar
dacă s-ar fi ars toate exemplarele. Aceasta s-ar fi întîmplat cu atît mai mult
cu cît ei ar fi avut un sprijin în Ibn Mas'ud, care se simţea ofensat prin
aceea că el a fost trecut cu vederea, iar tînărul Zeid, care se fălea cu ştiinţa
sa relativă la Coran a fost preferat încredinţîndu-i-se redacţiunea Coranului.
Deşi din cele pînă acum spuse nu poate fi îndoială că redacţiunea
îngrijită sub Othmân a procurat un Coran cît se poate de deplin, totuşi mai
există ştiri despre alte exemplare care s-ar fi diferit de cel Othmânic. Dintre
acestea, sînt cele mai importante exemplarul lui Ubai Ibn Kaab şi cel al
lui Ibn Mas'ud. în exemplarul lui Ubai, surele 105 şi 106 să fi format o
singură sură, iar ordinea celorlalte sure să se fi deosebit întrucîtva de ordinea
othmânică; pe de altă parte, să se mai fi aflat încă două sure de altcum
necunoscute. Cea mai mare deosebire între Coranul lui Ibn Mas'ud şi cel a
lui Othmân era, pe lîngă diferenţa în ordinea surelor, încă şi că surele 113
şi 114 precum şi sura l erau lăsate afară. Deoarece aceste sure şi mai cu
seamă sura l nu puteau să-i fi fost necunoscute, se vede că el cu de-adinsul
le-a omis, pentru că ele în întreaga firea lor se deosebesc de celelalte sure.
Unii din tovarăşii lui Mohammed, ca bunăoară Aii, să fi pus în
exemplarele lor surele în şir cronologic. Aşa să fi început Coranul lui Aii
cum urmează: sura 96. 74. 68. 73. 111. 81. Dar această tradiţiune merită
puţină credinţă: ea se vede că a fost plăsmuită numai cu scopul ca să explice
de unde se derivă o listă cronologică a surelor, care se prescrie Iui Aii. în
exemplarul Aişei surele aşişderea să fi avut altă ordine pe care ea însă nu
punea nici un preţ. în fine, unele exemplare să fi contras surele 113 şi 114,
care prin cuprinsul lor seamănă foarte mult între olaltă. însă toate aceste
variante s-au pierdut, spre mare folos pentru Islam şi spre cea mai mare
daună pentru critică, de cînd exemplarele lui Othmân au rămas singurele
valabile în domeniul Islamului.
37
Pînă în ziua de astăzi redacţiunea lui Othmân nu s-a schimbat mai deloc,
şi fu copiată şi păzită cît se poate de scrupulos. Dacă s-au făcut ceva
schimbări, acestea sînt minime şi se referă numai la ortografie, de aceea
numărul variantelor este cu totul neînsemnat şi are puţin preţ pentru critica
textului.
IV
ISLAMUL
Religiunea nouă, pe care a întemeiat-o Mohammed şi care după intenţia
sa avea să fie îndeplinirea revelaţiunilor anterioare, se numeşte Islam, adică
supunerea devotată (faţă de voia lui Dumnezeu). Unul care se supune
cu totul voiei lui Dumnezeu este un moslem. Biblia Islamului este Coranul,
care nu este numai un condice religios, ci şi juridic şi moral, deoarece
Coranul reglează întreaga viaţă religioasă, politică, civilă şi penală, pînă la
ocupaţia zilnică. Unde nu ajunge Coranul, se îndeplineşte el prin Sunna
sau tradiţiunea prin care se porunceşte bunăoară tăierea împrejur, ceea ce
în Coran nici nu se aminteşte. Unde lipseşte atît Coranul cît şi Sunna, intră
în vigoare Igjmâ, i.e. consensul comun al Imamilor sau al celor mai înalte
autorităţi pe terenul teologiei mosleme, care totodată este şi jurisprudenţă;
în fine, dacă Igjmâ lipseşte, atunci intră în putere Kiiâs, i.e. hotărîrea după
cazuri analoge.
învăţătura fundamentală a Islamului este foarte simplă: Nu este
Dumnezeu afară de Dumnezeu şi Mohammed este trimisul său (La
ilâha illâ Allâhu va Muhâmmadum rasulullâhi). La judecata de apoi raiul
va fi-răsplata moslemilor, care cred în Allah, unicul Dumnezeu şi în trimisul
său, iar iadul va fi răsplata necredincioşilor. Unica învăţătură nouă faţă de
Iudaism şi Creştinism aşadar este învăţătura că Mohammed este trimisul
lui Dumnezeu.
Datorinţele impuse se Islam pentru aderenţii săi sînt următoarele:
1) Mărturisirea că nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu şi că
Mohammed este trimisul său.
2) Rugăciunea, care, premergîndu-i spălarea, se împlineşte de cinci ori
pe zi cu faţa spre Mekka şi constă din formule anumite, din citate din Coran
şi din închinări ale corpului.
3) Postul în luna Ramadân zilnic de la răsăritul pînă la apusul soarelui
cu abstinenţă totală de la mâncare şi băutură.
4) Milostenia care este un bir constatator în a patruzecea parte a
veniturilor şi are să se plătească în bani sau în natură.
5) Peregrinajul la Kaaba în luna Zul-Higjgja, pe care are să-l
38
împlinească fiecare moslem măcar o dată în viaţa sa.
La aceste porunci principale se mai alăturează încă unele oprelişti cu
privire la mîncări anumite precum şi abstinentă totală de vin şi hazard, apoi
îndatorirea la ospitalitate faţă de străin şi călător, tratarea umană a supuşilor,
războiul sfint împotriva necredincioşilor ş.a.m.d.
în special mai sînt următoarele de observat: Dumnezeu este numai unic
în opunere cu trinitarea creştină, pe care Mohammed o ţine de triteism şi
în opunere cu dualismul parsistic şi cu politeismul crăenilor săi. Deplinătatea
lui Dumnezeu se descrie în Coran numărîndu-se nouăzeci şi nouă de atribute
sau numiri ale sale, care însă nu se află toate într-un loc, ci sînt împrăştiate
pe ici-colo. Dumnezeu este înconjurat de un stat de îngeri, care îl laudă şi
sînt pururea paraţi ca să-i servească; îngerii sînt fără păcat şi nu au trebuinţe
trupeşti, între ei sînt patru arhangheli, şi anume: Gjibrail (Gabriel), numit
şi/,'Duhul" sau "Duhul sfint", care i-a revelat lui Mohammed Coranul în
fragmente; Michael, îngerul păzitor al jidovilor; Israfâl (Rafael), care va
suna în trîmbiţă la judecata de apoi, şi Asrael, îngerul morţii. Asupra iadului
(Gjehannam) domneşte îngerul Mâlik, iar portarul raiului este îngerul
Ridvân. Doi îngeri stau de-a dreapta şi de-a stînga fiecărui om şi înseamnă
într-o carte faptele sale. îngerii Munkar şi Nakâr cer socoteală de la fiecare
mort în mormînt. Dracul, numit Iblâs (corupt din "diabolos") sau Şeitan
(Satan), dintru început era înger, fu însă alungat din rai pentru că n-a voit
să se închine lui Adam.
O clasă mai jos dect îngerii sînt duhurile (Gjinn corupt din "genius"),
care sînt create fin foc; acestea e drept că sînt înzestrate cu puteri
suprafireşti, totuşi au asemenea ca oamenii şi cerinţe trupeşti şi sînt supuse
morţii. Duhurile necredincioase caută să intre în ceruri şi să iscodească
planurile lui Allah, însă îngerii aruncă în ei cu stele şi-i ard pînă la cenuşă.
Asupra îngerilor şi duhurilor stau oamenii; ei sînt clasa cea mai înaltă
de fiinţe, fără păcat strămoşesc prin căderea lui Adam, deoarece acestuia i
s^a iertat păcatul în urma căinţei sale. Totuşi, oamenii sînt aplecaţi la păcat
în urma firii lor.
Revelaţiunea lui Dumnezeu este vizibilă în lume prin lucrurile sale
măreţe. Deoarece însă omul pururea se abate de la Dumnezeu prin neştiinţă
şi răutate, Dumnezeu a trimis în lume profeţi, dintre care cei mai de frunte
sînt Abraam, "prietenul lui Dumnezeu", Moise, Isus fiul fecioarei Măria,
cel înzestrat cu semne răsvedite şi cu duhul, şi în fine cel mai deplin dintre
toţi, Mohammed, pecetea profeţilor, care adevereşte şi încheie toate
revelaţiunile anterioare. El este prezis acum în scripturile jidovilor şi ale
creştinilor, însă acestea fură falsificate. El este un muritor de rînd, care n-a
venit cu alte semne şi minuni decît cu versurile Coranului ca un îndemnător
şi binevestitor. Cînd va veni asupra lumii judecata de apoi, pe care a vestit-
39
o, aceasta nimeni nu o ştie, decît numai singur Dumnezeu, însă înainte de
aceea vor veni minuni şi spaime, precum arătarea lui Mahdâ, a
"conducătorul", venirea lui Antichrist Ed-Dagjgjâl, a doua venire a lui Icus,
care apoi va muri şi va fi înmormîntat în Medina, turbarea lui Gog şi
Magog, trîmbiţa lui Israfâl şi în fine cotropirea cerului şi a pămîntului.
Alte învăţături ale Islamului, precum predestinarea şi fatalismul, nu sînt
exprimate cu acurateţa în Coran. Lîngâ locuri care seamănă să propage o
libertate absolută a voinţei, se află şi locuri ca acestea: "Noi am legat destinul
fiecărui om de gîtul său" şi "Dumnezeu duce în rătăcire pe cine voieşte şi
ocîrmuieşte pe cine voieşte". Pe lîngă acestea, se mai află învăţătura despre
tabla pe care sînt scrise faptele oamenilor acum din vecie. Nehotărîrea
Coranului în privinţa aceasta şi a altor puncte a avut ca urmare războaie
crunte religioase şi formarea de secte, deşi Mohammed credea că a relevat
o carte răsvedită. Cele patru şcoli ortodoxe ale Islamului sînt: Hanefiţii,
Şafiiţii, Malikiţii şi Hambaliţii. Cele două secte mari ale Islamului sînt
Sunniţii, care recunosc tradiţiunea păstrată de la Mohammed şi
legitimitatea celor trei califi dintîi, şi Şiiţii, care leapădă amîndouă.
Un rău foarte mare al Islamului este admisiunea poligamiei, uşurinţa
divorţului, în general inferioritatea femeii şi instituirea sclaviei; însă pentru
aceasta Mohammed nu este tocmai responsabil; el şi aici s-a manifestat ca
reformator şi a căutat şi aici să îmbunătăţească lucrul, fără însă ca să se
poată ridica deasupra relaţiunilor sociale ale timpului său.
ISTORIA ROABEI TAVADDUD
Cauza, de ce aduc eu episodul acesta aici, lesne o va înţelege onoratul
cititor. Este o istorie din vestitul ciclu de basme arabice cunoscute sub
numele de "1001 de nopţi". Deoarece împrejurările nu mi-au încuviinţat
să iau eu însumi în mînă textul arabic, a trebuit să mă mulţumesc cu
reproducerea traducerii germane a lui Max Hennig (în "Reclams
Universalbibliothek", Nr. 3829-3830, pag. 136 ss.), de aceea corectitudinea
traducerii cade pe seama răspunderii lui Henning. Din istoria aceasta sînt
pentru noi de interes mai cu seamă nopţile 445-448, în care se arată în ce
fel tratează moslemii Coranul lor, aducîndu-se aici un examen formal asupra
Coranului.
înainte de toate, pe scurt istoria roabei Tavaddud pînă la nopţile sus
amintite: Un negustor avut din Bagdad rămase lung timp fără copii, în fine,
fu auzită rugăciunea sa şi Dumnezeu îi dărui un fiu, ca să-l moştenească.
După moartea bătrînului însă fiul isprăvi întreaga avere, încît îi mai rămase
4f)
numai o roabă cu numele Tavaddud, care era de o frumuseţe rară şi foarte
învăţată. La cererea roabei, se înduplecă tînărul negustor să o vîndă califului
Hâffun-Er-Raşid pentru preţul de 10.000 de dinari. Califului i se pare preţul
enorm, el deci declară că-l va plăti numai în acel caz dacă roaba în adevăr
posedă cunoştinţele cu care se laudă. Urmează deci în prezenţa califului un
examen din retorică, poezie, logică, ştiinţa Coranului, jurisprudenţă,
teologie, medicină, astronomie, matematică, filosofic etc. Examenul asupra
Coranului sună ad verbum:
SFÎRSITUL NOPŢII 445
...Atunci se sculă coranistul şi se aşează înaintea ei (a roabei Tavaddud)
şi o întreabă: "Ai citit cartea lui Dumnezeu, cel prea înalt, şi eşti ispitită în
Versurile ei, în locurile cele dezrădicatoare şi cele dezrădicate, în versurile
cele îndoioase şi cele întunecoase şi în surele mekkane şi cele medinense?"
Ea răspunde: "Da!" şi el întrebă deci: "Numeşte-mi deci numărul surelor
Coranului precum şi al decadelor şi versurilor sale şi spune-mi cîte litere se
află în Coran, cîte postraţiuni se amintesc în el, cîţi profeţi se numesc, cîte
sure medinense şi cîte mekkane sînt şi, în fine, cîte paseri se amintesc
acolo?" Ea răspunde: "O, Domnul meu, ce priveşte surele, ele sînt 114, din
care 70 sînt sure mekkane şi 44 medinense. Numărul decadelor sale este
de 621, numărul versurilor sale este 6236, numărul cuvintelor sale este
79.439, iar numărul literelor sale este 323.670, şi cititorul primeşte pentru
fiecare literă zece binecuvîntări. Ce priveşte prostaţiunile, sînt zece de toate,
NOAPTEA 446
şi numele celor douăzeci şi cinci1 de profeţi se numeşte în Coran, şi
anume Adam, Noe, Abraam, Ismael, Isaac, lacob, losef, Eliseu, lona, Salih,
Hud, Şoeib, David, Solomon, Zul-Kifl, Idrâs, Elia, loan, Zacharia, Iov, Moise,
Aâron, Isus şi Mohammed •— binecuvînţările şi mîntuirea lui Dumnezeu
peste eu cu toţii! — Ce priveşte în fine paserile sau în general făpturile
înaripate, se numesc de nouă feluri: musca, albina, gîza, furnica, pupăza,
corbul, lăcusta, paserile Ababil şi paserea lui Isus — pace peste el! — care
este liliacul". — "Bine, acum spune-mi care este cea mai de căpetenie sură
în Coran?" — "Sura vacii"- "Şi care este cel mai măreţ vers în ea?" —
"Versul tronului (II, 256); acesta are 50 de cuvinte, din care fiecare aduce
50' de binecuvîntări". — "în care vers sînt nouă minuni?" — "în care
1
De toţi numără arabii 29 de profeţi. Cei omişi aici sînt: 26) Lokrnan, conf. siîfa 31, fiul lui Baur,
Balaam al Bibliei, 27) Zul-Karneln, U. Alexandru cel Mare, 28) El Chidr, profetul cel verde, care va
muri abia în ziua de apoi, cînd se va suna din trîmbiţă şi 29) Esdra.
Dumnezeu, cel preaînalt, zice: în facerea cerurilor şi a pămîntului, în
schimbarea nopţii şi a zilei, în corăbiile care pătrund marea spre folosul
oamenilor, în ceea ce trimite Dumnezeu din cer ca apă, să învie pămîntul
din moartea sa, întru răspîndirea tuturor vietăţilor, întru ocîrmuirea
vînturilor şi a nourilor, care plutesc fără răsplată între cer şi pămînt, sînt
destule semne pentru poporul înţelept (II, 159)" — "Bine; acum spune-mi
care vers este cel mai drept?" — "Acela în care Dumnezeu, cel preaînalt,
zice: Dumnezeu porunceşte dreptate şi bunătate şi daruri pentru rude; şi El
opreşte răutate şi fapta rea şi nedreptate". "Care vers este cel mai plin de
poftă?" — "Acela în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Oare pofteşte fiecare
din ei să intre în grădina plăcerii?" — "Şi care vers este cel mai plin de
nădejde?" — "în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Spune: O, voi, servii
mei, care aţi păcătuit împotriva voastră înşivă, nu deznădăjduiţi în îndurarea
lui Dumnezeu doară iartă toate păcatele, El este iertător, îndurat". — "Bine,
acum spune-mi după care citinţă citeşti tu?" — "După citinţa celor din rai,
după citinţa lui Nafi". "în care vers Dumnezeu îi lasă pe profeţi să
minţească?" — "în acel vers în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Şi ei
aduseră cămaşa lui pătată cu sînge străin (conf. XII, 18); ei adică fraţii lui
losif". "Spune-mi acum în care vers Dumnezeu îi lasă pe cei necredincioşi
să spună adevărul?" — "în acel vers în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice:
Jidovii zic. Creştinii n-au temei pentru credinţă, iar creştinii zic: Jidovii n-
au temei pentru credinţă: şi totuşi amîndoi citesc scriptura şi amîndoi au
dreptate (conf. II, 107)". — "în care vers vorbeşte Dumnezeu despre sine
însuşi?" "în acel vers în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Nu am făcut
duhurile şi oamenii decît ca să-mi servească", "în care vers vorbesc îngerii?"
"în ace! vers în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Noi însă vestim lauda ta
şi te sfinţim (II, 28)". — "Acum lămureşte-mă asupra formulei: Eu caut
adăpost la Dumnezeu înaintea lui Satan, cel bătut cu pietre". "Această
formulă după porunca lui Dumnezeu trebuie fiecare să o rostească înaintea
citirii Coranului, ceea ce o dovedesc cuvintele lui Dumnezeu, cel preaînalt,
care sună: Dacă citeşti Coranul, caută adăpost la Dumnezeu înaintea lui
Satan, cel bătut cu pietre". — "Cum sună formula adăpostului şi ce diferenţe
sînt în formulă?" — "Unii spun: Caut adăpost la Dumnezeu, cel ce aude,
ştie, înaintea lui Satan, cel bătut cu pietre; alţii iarăşi spun: Caut adăpost la
Dumnezeu, cel tare. Cea mai bună variantă însă este aceea pe care o
întrebuinţează măreţul Coran şi care s-a păstrat în Sunna. Şi dacă profetul
— Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire — deschidea
Coranul, zicea de obicei: Caut adăpost la Dumnezeu înaintea lui Satan, cel
bătut cu pietre. Tot aşa se istoriseşte de către Nâfi, care se reazimă iarăşi pe
tradiţia lui tătîne-său, că trimisul Jui Dumnezeu — Dumnezeu să-l
binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire — dacă noaptea se seu', la
42
rugăciune, se ruga astfel: Dumnezeu este mare peste toate lucrurile; laudă
i,ui neîncetat, dimineaţa şi seara! Apoi de obicei urma: Caut adăpost la
Dumnezeu înaintea lui Satan, cel bătut cu pietre, şi înaintea şoptirii şi
amăgirii dracilor. Apoi mai zice Ibn Abbâs — Dumnezeu să-i fericească pe
ajnîndoi —- după tradiţiune: Cînd s-a pogorît Gabriel pentru întîia dată
asupra profetului — Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire
— l-a învăţat el să caute adăpost la Dumnezeu şi i-a zis: Spune, o,
Mohammed: Caut adăpost la Dumnezeu, cel ce aude ştie; apoi spune: în
numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat! Apoi citeşte în numele
Domnului tău, care a făcut pe om din sînge închegat! (XCVI, 1.2.)"— Cînd
auzi coranistul cuvintele ei, se minună el despre expresiunea ei, elocvenţa
ei şi ştiinţele ei eminente, însă totuşi o întrebă mai departe şi-i zise: "O,
copilă, ce spui tu la cuvîntul lui Dumnezeu, cel preaînalt: în numele lui
Dumnezeu, cel milostiv, îndurat? Este acesta un vers din Coran?" "Ea
răspunse: "Da cuvintele acestea sînt un vers din Coran şi se află în sura
fufhicii (XXVI, 32); mai departe, stau ele ca vers tot între două sure şi multă
dispută este asupra lor între învăţaţi", — "Bine;
NOAPTEA 447
Acum spune-mi, formula: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv,
îndurat, de ce nu stă la începutul surei căinţei (IX)?" Ea răspunse: "Cînd
fu trimisă sura căinţei spre dezlegarea legămîntului, care era între profet
Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire — şi idolatri, îl
trimise el pe Aii, fiul lui Abu Tâlib — Dumnezeu să cinstească faţa sa — cu
sura căinţei într-o sărbătoare la ei, şi le citi aceasta fără să citească formula:
în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat". — "Spune-mi acuma, ce
preferinţă şi binecuvântare se află în această formulă?" — "Tradiţiunea spune
că profetul — Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire — a
zis: Nu se spune Bismillâh asupra Unui lucru fără ca să aducă binecuvântare:
şi mai departe: A jurat Domnul măririi pe mărirea sa că această formulă
nicicînd să nu se rostească asupra unui bolnav, fără ca acesta să se vindece
de boala sa. Mai departe se zice că atunci cînd Dumnezeu a creat tronul
său, acesta se clătina foarte încolo şi încoace, atunci scrise el asupra lui
cuvintele: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat, şi îndată încetă
să se clatine. Şi cînd s-a descoperit din cer Bismillâh profetului — Dumnezeu
să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire — zise el: Sînt scutit de trei
lucruri, de scufundare în pămînt, de schimbare în chip de animal şi de
înecare. Şi în adevăr preferinţele lui Bismillâh sînt mari şi binecuvîntările
sale multe, :încît numărătoarea lor ar dura lung timp. Despre trimisul lui
Dumnezeu —• Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire —
spune tradiţiunea că el ar fi vorbit şi următoarele: Dacă un om în ziua învierii
va fi adus înaintea lui Dumnezeu, şi El va ţine socoteala cu dînsul şi nu va
afla fapte bune la el şi va porunci: pot să-l arunce în focul iadului şi omul
va zice: Dumnezeul meu, tu nu te porţi cu mine după dreptate; şi dacă
Dumnezeu, cel puternic, măreţ, va întreba atunci: De ce? Iar omul va zice:
Pentru că Tu însuti Te numeşti cel milostiv, îndurat şi totuşi voieşti să mă
pedepseşti cu focul iadului — atunci Dumnezeu, cel preamărit, va zice: Eu
sînt cel ce Mă numesc cel milostiv, îndurat; mergeţi de duceţi pe servul meu
în rai întru îndurarea mea, căci eu sînt cel mai îndurat între înduraţi" —
"Bine; spune-mi cum a fost originea întrebuinţării lui Bismillâh?" — "Cînd
Dumnezeu, cel preaînalt, a trimis din cer Coranul, scrieseră ei: în numele
tău, o, Dumnezeule; atunci a descoperit Dumnezeu, cel preaînalt, cuvintele:
Spune: Chemaţi-l pe el Dumnezeu sau chemaţi-l Cel Milostiv în ziua cînd
vă rugaţi, căci el are cele mai frumoase numiri — atunci scriseră ei: în
numele lui Dumnezeu, cel milostiv. Iar cînd s-a descoperit cuvîntul:
Dumnezeul vostru este un unic Dumnezeu, nu este Dumnezeu afară de El,
cel milostiv, îndurat — atunci scriseră ei: în numele lui Dumnezeu, cel
milostiv, îndurat". Cînd auzi coranistul cuvintele ei, plecă capul şi zise pentru
sine: "în adevăr, aceasta este minune peste minune! Cum a disputat copila
aceasta despre originea lui Bismillâh! Pe Dumnezeu, nu merge altfel, trebuie
să-i pun o cursă, că poate aşa să o biruiesc!" Apoi zise către ea: "O, copilă,
a trimis Dumnezeu întreg Coranul deodată din ceruri, sau l-a descoperit din
secţiuni?" Ea răspunse: "Gabriel cel credincios — pace asupra sa — îl aduse
de la Domnul veacurilor asupra profetului său Mohammed, domnul
profeţilor şi pecetea profeţilor, cu poruncă şi oprelişte, cu făgăduinţă şi
ameninţare, cu istorii şi pilde în decurs de douăzeci de ani în versuri
deosebite, cum tocmai o cereau împrejurările" — "Bine; acum spune-mi care
sură fu întîi trimisă asupra trimisului lui Dumnezeu — Dumnezeu să-l
binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire?" "După Ibn Abbâs, sura sîngelui
închegat (XCVI), după Gjabâr Ibn Abdallâh însă sura celui acoperit
(LXXIV), care merse înaintea tuturor celorlalte sure şi versuri". — "Care vers
fu descoperit la sfîrşit?" "Cel de pe urmă vers care fu trimis asupra lui este
versul care vorbeşte despre uzură, după alţii însă versul: Cînd vine ajutorul
lui Dimnezeu şi biruinţa (CX, 1)". — "Bine, acum spune-mi numărul
tovarăşilor care pe timpul trimisului lui Dumnezeu — Dumnezeu să-l
binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire — culeseră Coranul". — "De ei sînt
patru Ubai Ibn Kaab, Zeid Ibn Thâbit, Abu Obeide Amir Ibn El-Gjarrâh şi
Othmân Ibn Affân — Dumnezeu pe toţi să-i fericească!" — "Bine; acum
spune-mi cititorii de la care s-au primit cetinţele". — "Sînt de asemenea
patru: Abdallâh Ibn Masud, Ubai Ibn Kaab, Maâz Ibn Gjabal şi Sâlim Ibn
Abdallâh". — "Ce zici la cuvîntul preaînaltului Dumnezeu: Şi ce se jertfeşte
44
pe pietre". — "Sub pietre se înţeleg idolii, care se aşezară şi se adorară în
locul lui Dumnezeu, ceea ce să ferească preaînaltul Dumnezeu". — "Ce zici
la cuvîntul preaînaltuluî Dumnezeu: Tu ştii ce este în sufletul meu şi eu nu
ştiu ce este în sufletul tău (V, 116)?" — "Cuvintele înseamnă: Tu cunoşti
fiinţa rnea cea adevărată şi ceea ce este în mine şi eu nu ştiu ceea ce este în
tine; şi dovadă pentru aceasta este acest cuvînt al Său: Tu eşti cel ce cunoşti
din femeile cele ascunse; şi se mai zice: Tu cunoşti fiinţa mea, dar eu nu
cunosc fiinţa Ta". — "Ce ştii despre cuvintele: O, voi, credincioşilor, nu vă
opriţi voi înşivă lucrurile cele bune, pe care vi le-a încuviinţat Dumnezeu".
— "Şeicul meu — Dumnezeu să se îndure de el! — mi-a istorisit că Ed-
Dahhâk a spus: Au fost odată între moslemi oameni care au spus: Voim să
ne, ciuntim şi să ne îmbrăcăm cu saci; după,aceasta a fost trimis versul
acesta. Kutâde însă susţine că versul acesta a fost descoperit din cauza unor
tovarăşi ai trimisului lui Dumnezeu — Dumnezeu să-l binecuvînteze şi şă-
ţ dăruiască mîntuire! — aceşti tovarăşi au fost Aii Ibn Abu Tâlib, Othmân
Ibn Musab şi alţi cîţiva, care au zis: Voim să ne castrăm, voim să îmbrăcăm
haine de păr şi să purtăm o viaţă călugărească; după aceea s-a descoperit
versul acesta". — "Ce ştii despre cuvîntul lui Dumnezeu, cel preaînalt: Şi
Dumnezeu şi l-a luat pe Abraam ca prieten?" (IV, 124) — "Prietenul lui
Dumnezeu este cel nevoiaş, cel sărman, iar după altă zicală cel iubitor, care
s-a retras cu totul de la lume spre Dumnezeu, cel preînalt, şi a cărui retragere
este slobodă de toată stingherirea". Cînd văzu coranistul că vorba ei vine ca
nourii şi că ea răspunde fără preget, se ridică el pe picioarele sale şi zise: "îl
chem pe Dumnezeu ca martor, o, stăpîne al credincioşilor, că această copilă
este mai versată în Coran decît mine!" Acum spuse copila: "Voi să-ţi pun
numai o singură întrebare, dacă îmi vei răspunde, atunci este bine; dacă
însă nu, atunci te voi dezbrăca". Şi stăpînul credincioşilor strigă: "întreabă-
l!" "Atunci îl întreabă ea: "Care vers conţine 23 de Kâf, care 16 Mâm, care
140 de Ain şi în care pericopă lipseşte glorificarea lui Dumnezeu?" —
Coranistul nu putu să răspundă la aceasta şi ea strigă: "Dezbracă hainele
tale!" Atunci dezbracă el hainele sale, pe cînd ea zise: "O, stăpîne al
credincioşilor, versul cel cu 16 Mâm stă în sura lui Hud şi cuvintele
Dumnezeului preaînalt sună: S-a zis: O, Noe, coboară-te cu pacea noastră
Şi cu binecuvîntări asupra ta (XI, 50). Versul cel cu 23 de Kâf stă în sura
vacii şi este versul credinţei, iar versul cu cei 140 de Ain este în sura
zidurilor şi sună: Şi Moise alese şaptezeci de bărbaţi din poporul său pentru
timpul hotărît de Noi, aşadar cîte doi ochi1 de fiecare, în fine, pericopă în
care lipseşte glorificarea sînt cele trei sure: S-a apropiat ora s-a despicat
luna, sura celui îndurat şi sura celei ce se întîmplă (Surele LIV, LV şi
LVI). Coranistul, cînd auzi aceasta, ieşi afară ruşinat fără haine..."
1
Sure VII, 154. Ain este a 18-a literă a alfabetului arabic si înseamnă totodată şi ochi.
45
Urmează deci examenul din celelalte ştiinţe, tot cu acelaşi succes emi-
nent, încît califul ajunse în extaz de mirare şi porunci să se dea 100.000 de
dinari stăpînului roabei Tavaddud. La încuviinţarea califului, ca Tavaddud
să roage ceva ce doreşte, cere ea ca să fie înapoiată stăpînului ei. Aceasta se
şi întîmplă şi ea mai primeşte în dar 5000 de dinari, iar stăpînului ei se
denumeşte pe viaţă tovarăş la masa califului şi primeşte în fiecare lună cîte
1000 de dinari în dar de la calif.
în episodul aici adus, citatele din Coran sînt foarte libere, de aceea cu
anevoie s-ar putea fixa locul lor, dacă se ia în considerare că unele versuri
se repetă în Coran de nenumărate ori. De tot instructivă este istorisirea
aceasta pentru felul cum obişnuiesc moslemii să trateze Coranul în teologia
lor. Vedem că la ei se află aceeaşi scădere ca şi teologia jidovilor , anume
jocul cu cuvintele. Vedem că fiecare vers şi fiecare cuvinţel îşi are tîlcin'rea
sa, ba chiar literele joacă un rol însemnat în exegeză. Aşa a dispărut cu
timpul simţul istoric al tîlcuitorilor şi a făcut loc unui haos de explicări şi
tradiţiuni adesea cu totul fără căpătîi.
CORANUL
TRADUCERE
I
SURA CARE DESCHIDE
CARTEA l
Din Mekka }i este cu fapte semne2
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURAT.
l Laudă lui Dumnezeu, Domul
veacurilor,
2. celui milostiv, îndurat,
3. ce domneşte în ziua judecăţii.
4. Ţie voim să-ţi servim şi la Tine
să ne rugăm.
5. Ocîrmuieşte-ne pe drumul cel
drept,
6. pe drumul celora de care te-ai
îndurat,
7. nu al celor asupra cărora eşti
înfuriat, şi nu al celor ce
rătăcesc.
II
SURA VACII
Din Medina j i este cu două sute optzeci,«' şase de
semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURAT.
1. ALM. Aceasta este cartea în
care nu e îndoială; ea este
ocîrmuirea celor cuvioşi,
2. care cred în cele tainice şi
împlinesc rugăciunea şi fac
milostenii din aceea ce le-am
dat Noi lor
3. şi care cred în ceea ce ţi s-a
trimis ţie şi ce s-a trimis
înaintea ta şi se încred în lumea
de apoi.
4. Aceia [petrec] în ocîrmuirea
Domnului lor şi le va merge
bine.
5. Pentru cei ce nu cred e însă tot
una, ori de-i îndemni sau ba: ei
nu cred.
6. Dumnezeu a pus pecete pe
inimile şi auzul lor şi un văl
asupra vederii lor şi pentru ei
este pedeapsă mare.
7. Unii dintre oameni spun: "Noi
credem în Dumnezeu şi în ziua
de apoi", şi ei [totuşi] nu sînt
între cei credincioşi.
8. Ei îl înşală pe Dumnezeu şi pe
cei credincioşi, însă ei îşi înşală
numai sufletul, fără să ştie.
9. în inimile lor e boală şi
Dumnezeu le măreşte boala,
însă lor [li se cade] pedeapsă
dureroasă, pentru că sînt
minciunoşi.
10. Dacă li se spune: "Nu faceţi
stricăciune pe pămîntl", zic ei:
"Dar noi facem bine!"
11. Oare nu sînt ei cei ce fac
stricăciune şi totuşi nu voiesc să
o ştie?
12. Şi dacă li se spune: "Credeţi
cum cred oamenii!" zic ei: "Să
credem precum cred proştii?"
Oare nu sînt ei înşişi proşti şi
totuşi nu o ştiu?
13. Şi dacă se întîlnesc cu cei ce
' I.e. care începe Coranul. Despre însemnătatea
acestei sure conf. introducerea, cap. III. Ea se mai
numeşte şi Mama cărţii şi mai are încă si alte
numiri.
2
Semne = versuri. Numirea aceasta a versurilor
se deriva de acolo că semn în limba arabică se
numeşte şi minunea, iar versurile Coranului toate
se consideră ca minuni dumnezeieşti.
49
cred, zic ei: "Noi credem!", cînd
petrec însă într-ascuns cu
Satanele lor1, zic ei: "[Sîntem]
doar cu voi, ne batem numai joc
de ei".
14. Dumnezeu îşi bate joc de ei şi-i
face să rămîie rătăcind în
fărădelegea lor.
15. Ei sînt cei ce au cumpărat
rătăcire în loc de ocîrmuire, însă
negoţul lor nu le aduce cîştig şi
ei nu sînt bine ocîrmuiţi.
16. Ei seamănă cu cel ce aprinde
focul, şi dacă a luminat [focul]
ceea ce e împrejurul său, ia
Dumnezeu lumina şi-i lasă pe ei
în întunecime,[încît] nu văd
[nimica].
17. Surzi, muţi, orbi sînt ei şi totuşi
nu se căiesc.
18. Sau asemenea: [cînd cade]
ploaie repede din cer întru
întunecime, tunet şi fulger,
bagă ei degetele în urechi din
pricina trăsnetelor de frică de
moarte, Dumnezeu însă îi
împresură pe cei necredincioşi.
19. Fulgerul împiedică, răpeşte
vederile lor; el le luminează
toate [şi ei] umblă în el, şi dacă
s-a întunecat asupra lor stau
[împietriţi], şi dacă ar voi
Dumnezeu, le-ar lua auzul şi
văzul, căci Dumnezeu le poate
pe toate. O, voi, oamenilor2,
serviţi Domnului vostru, care v-
a făcut pe voi şi pe înaintaşii
voştri, poate vă veţi teme de El.
20. El v-a făcut vouă pămîntul
covor şi cerul boltă: El trimirf
voastră, deci nu-l faceţi pe
nimenea asemenea lui
Dumnezeu cu ştirea voastră.
21. Şi dacă staţi la îndoială despre
cele ce le-am trimis Noi servului
Nostru, atunci aduceţi măcar o
sură asemenea şi chemaţi
martorii voştri cei afară de
Dumnezeu3, dacă iubiţi
adevărul.
22. Şi de nu o faceţi aceasta - doar
nici o puteţi face - atunci
temeţi-vă de focul care arde
oameni şi pietre4 [şi] este
pregătit pentru cei
necredincioşi.
23. Deci vesteşte celor ce cred şi fac
cele bune că pentru ei sînt
grădini pătrunse de rîuri pe de
supt; de cîte ori vor primi de
acolo roduri, vor zice: "Acestea
sînt pe care le-am primit acum
înainte". Şi li se vor da roduri
de asemenea. Şi ei vor avea
acolo muieri curate şi vor
petrece acolo în veci.
24. Dumnezeu nu se ruşinează dacă
ia pilde de la muşte şi fiinţe mai
iniei5, ce-i priveşte însă pe cei ce
cred, aceia ştiu că numai
adevărul vine de la Domnul lor;
iar cei ce nu cred, aceia zic: "Ce
voieşte Domnul cu această
pildă?" Prin aceasta îi momeşte
1
1.e. rabinii jidoveşti şi preoţii creştini.
2
Cu "O, voi, oamenilor" se adresează de regulă
mekkanii, iar cu "O, voi, cei ce credeţi" sau "O,
voi, credincioşilor" se adreseazâ medinensii sau
emigranţii din Mekka. Vezi si introd., cap.III
3
1.e. idolii sau zeii cei minciunoşi.
4 i „ ;^„;;;.-;—i.-».- J.-- -• . -
. ci pe mulţi şi-i îndreaptă pe
• mulţi, însă pe nimenea nu-l
duce în rătăcire, decît pe cei
nelegiuiţi.
25. Cei ce rup legămîntul lui
Dumnezeu, după ce a fost
încheiat, şi despărţesc ceea ce a
poruncit Dumnezeu să se
împreune şi fac stricăciune pe
pămînt, aceia sînt cei ce vor fi
pierduţi.
26. Cum de nu credeţi în
Dumnezeu? Doar aţi fost morţi
şi El v-a înviat; apoi vă va
omorî, apoi vă va învia, apoi la
El vă veţi întoarce.
27. El este acela care v-a făcut vouă
toate cîte sînt pe pămînt, apoi s-
a suit în cer şi a făcut cele şapte
ceruri unul ca altul şi El le ştie
pe toate.
28. Şi cînd a zis Domnul tău
îngerilor: "Voi să pun pe pămînt
•' un locţiitor!" au zis ei: "Vrei să
pui pe unul care face stricăciuni
acolo şi varsă sînge? însă noi
vestim lauda Ta şi Te sfinţim!"
El zise: "Eu ştiu ceea ce nu o
ştiţi!"
29. Şi El îl învăţă pe Adam numele
tuturor lucrurilor, deci le arătă
pe acestea îngerilor şi zise:
"Vestiţi-Mi numele acestora,
dacă ţineţi la adevăr".
30. Ei ziseră: "Mărire Ţie! Nu ştim
decît ceea ce ne-ai învăţat, doar
tu eşti cel ştiutor, înţelept!"
31. El zise: "O, Adam, vesteşte-le
numele arpsmr^i" <;; Hnr,3 ™> i~
ceea ce descoperiţi şi ceea ce
tăinuiţi".
32. Deci spuseră îngerilor:
"Prosternaţi-vă înaintea lui
Adam". Atunci se prosternară,
numai diavolul nu voi, ci se
îngîmfă şi se făcu necredincios.
33. Iar Noi ziserăm: "O, Adam, să
locuieşti tu şi muierea ta în
grădină şi să mîncaţi din ea cu
prisosinţă de undo voiţi; dar de
arborele acesta să nu vă
apropiaţi, ca să nu fiţi între cei
nelegiuiţi!"
34. Satan însă îi împinse şi-i
alungă, ca să nu mai petreacă
acolo, şi Noi ziserăm:
"Depărtaţi-vă de acolo!
Duşmani să fiţi unul altuia! Pe
pămînt să aveţi locuinţă şi cele
trebuincioase pînă la un timp".
35. Şi Adam învăţă cuvinte de la
stăpînul său şi se întoarse la El,
căci El este iertător, îndurat.
36. Noi am zis: "Depărtaţi-vă de
aici cu toţii; dar de la Mine vine
la voi ocîrmuire, şi cel ce
urmează ocîrmuirii Mele nu va
şti nici de frică, nici de
întristare.
37. Şi cei ce nu cred şi se leapădă
de semnele Noastre vor fi
tovarăşii focului; acolo vor
rămîne în veci".
38. O, voi, fiii Iui Israel, aduceţi-vă
aminte de binele ce vi l-am
făcut şi păstraţi legămîntul
Meu, căci şi Eu voi păstra
care nu cred în aceasta şi nu
vindeţi semnele Mele pentru un
preţ mic, ci numai de Mine
temeţi-vă.
39. Şi nu îmbrăcaţi adevărul cu
deşertăciunea şi nu acoperiţi
adevărul, măcar că-l cunoaşteţi.
40. Deci împliniţi rugăciunea şi daţi
milostenii şi umiliţi-vă cu cei ce
se umilesc.
41. Voi porunciţi oamenilor
cucernici şi uitaţi de sufletele
voastre? Şi citiţi scriptura1? Nu
voiţi s-o pricepeţi?
42. Căutaţi adăpost la răbdare şi la
rugăciune, care e grea, numai
nu pentru cei ce sînt umiliţi.
43. Cei ce cred că vor grăbi
odinioară înaintea Domnului
lor şi se vor întoarce la El.
44. O, fiii lui Israel, aduceţi-vă
aminte de binele ce vi l-am
făcut; Eu doar v-am ales
înaintea făpturilor.
45. Şi temeţi-vă de ziua în care nu
poate sta un suflet pentru altul
şi nu se primeşte pentru el
mijlocire, nici se ia pentru el
preţ de răscumpărare şi nici li se
poate ajuta sufletelor.
46. Doar Noi v-am mîntuit pe voi
de neamul lui Faraon, care vă
asuprea cu pedepse grele,
junghia copiii voştri şi lăsa să
trăiască numai muierile voastre,
şi întru aceasta a fost mare
ispită de la Domnul vostru.
47. Noi am despicat pentru voi
marea şi v-am mîntuit şi am
înecat neamul lui Faraon, pe
cînd priveaţi voi.
48. Cînd am făcut mărturie cu
Moise prin patruzeci de nopţi,
atunci v-aţi ales viţelul, pe cînd
el2 nu era de faţă, şi aţi fost
nelegiuiţi.
49. Atunci v-am iertat Noi, doar că
să fiţi mulţumitori.
50. Deci i-am dat Noi lui Moise
Scriptura şi Furkânul3, ca doar
să fiţi bine îndreptaţi.
51. Atunci zise Moise poporului
său: "O, poporul meu, voi aţi
spurcat sufletele voastre prin
aceea că v-aţi ales viţelul, deci
întoarceţi-vă la făcătorul vostru
şi omorîţi-vă sufletele voastre:
aceasta va fi bine pentru voi la
făcătorul vostru şi El se va
întoarce către voi, căci El este
iertător, îndurat".
52. Şi cînd aţi zis: "O, Moise, nu-ţi
vom crede, pmă nu-l vom vedea
pe Dumnezeu făţiş!", atunci v-a
apucat furtuna cînd priveaţi voi.
53. Noi v-am înviat atunci din
moartea voastră, ca să fiţi
mulţumitori4.
54. Şi Noi am lăsat să vă umbrească
nourii şi am trimis asupra
voastră manna şi pătumichele:
"Mîncaţi din bunătatea ce v-am
dat-o spre trebuinţa voastră!"
Iar ei n-au fost nedrepţi faţă de
Noi, ci au fost nedrepţi numai
faţă de ei înşişi.
55. Noi am zis: "Intraţi în cetatea
aceasta şi mîncaţi din ea pînă vă
veţi sătura şi intraţi în poartă cu
1
Cărţile lui Moise.
2
Moise.
3
O altă numire a Coranului. Furkân înseamnă
deosebire, scil. între adevăr şi minciună.
4
O tradiţie spune ca israelienii, care voiră să-l
vadă pe Dumnezeu, fură omorîţi şi apoi iarăşi
înviaţi.
umilinţă şi ziceţi: «Hittatun1!».
Noi vă vom ierta păcatele
voastre şi-i vom spori pe cei
buni".
56. însă cei nelegiuţi au schimbat
alt cuvînt în loc de ceea ce li
s-a spus, şi Noi am trimis
asupra celor nelegiuiţi mînie
din cer, pentru că s-au lepădat
de adevăr.
57. Şi eînd Moise ceru apă pentru
poporul său am zis Noi:
"Loveşte cu toiagul tău stînca!"
şi au curs din ea douăsprezece
izvoare2, ca să cunoască toţi
oamenii fîntînile lor: "Mîncaţi şi
beţi din ceea ce v-a dat
Dumnezeu şi nu faceţi răutăţi
pe pămînt".
58. Şi cînd aţi spus: "O, Moise, nu
putem suferi tot acelaşi fel de
bucate; roagă-te pentru noi la
Domnul tău să ne dea nouă
ceea ce scoate la iveală
pămîntul; legume, castraveţi,
usturoi3, linte şi ceapă!" zise el:
"Voiţi să alegeţi ce e mai rău în
loc de ce e mai bun? Coborîţi-
vă în Egipet şi acolo veţi avea ce
aţi cerut!" Şi veni asupra lor
înjosire şi sărăcie şi căzu asupra
lor mînia lui Dumnezeu, şi-i
omorîră pe profeţi cu nedreptul
şi pentru că se răsculară şi se
arătară duşmănoşi.
59. însă cei ce cred, fie iudei, sau
creştini, sau sabei4, dacă numai
cred în Dumnezeu şi în ziua de
apoi şi fac bine, vor primi
răsplata lor de la Domnul lor şi
nu va veni frică peste ei şi nu se
vor întrista.
60. Iar cînd am încheiat Noi
legămîntul cu voi şi am ridicat
asupra voastră muntele5, am
zis: "Ţineţi cu tărie ceea ce v-am
descoperit şi pomeniţi ceea ce
este întru aceea, ca să fiţi
cuvioşi".
61. Atunci v-aţi întors voi de la
aceasta şi de n-ar fi fost harul
şi îndurarea lui Dumnezeu
asupra voastră, aţi fi fost
pierduţi; însă voi ştiţi ceea ce au
păţit aceia din voi care au călcat
Sabathul; Noi le-am zis: "Să fiţi
momite lepădate!"6
62. Şi i-am pus ca pildă pentru cei
de faţă şi cei viitori şi ca
îndemnare pentru cei cuvioşi.
63. Iar Moise a spus poporului său:
"Dumnezeu vă porunceşte să
junghiaţi o vacă!"7 Ei ziseră: "îţi
baţi joc de noi?" El zise:
"Ferească Dumnezeu ca să fii
unul dintre nebuni!" Ei ziseră:
"Roagă-te pentru noi la Domziul
tău, ca să ne arate cum să fie
vaca aceea?" El zise: "Iată, El
zise, vaca să nu fie prea bătrînă
şi nici prea tînără, de vîrstă
1
Hittatun înseamnâ iertare, în ioc de acest
cuvînt au spus ei Habbatun = secară, sau
Hintatun = orz.
2
Pentru cele 12 seminţii aie lui Israel.
3
După alţii grîu sau mazăre.
4
Aşa numiţi creştini ai lui loan sau Mandei, o
sectă religioasă care p retinele că este înte meiată de
s.Ioan Botezătorul si nu semiţii cei ce adorau stelele
şi se numeau asemenea sabei.
5
După tradiţiunea iudaică în Talmud, a ridicat
Dumnezeu muntele Sinai asupra israelienilor
zicînd: "Daca veţi primi legea, e bine, daca nu, apoi
aici e mormîntul vostru".
6
Pe timpul lui David, unii locuitori din Elath să
fi fost prefăcuţi în momite spre pedeapsa, pentru
că au pescuit în Sabbath. Talmudul nu aminteşte
nimic de această legendă.
7
Conf. la aceasta Num. XIX şi Deuterom, XXI,
l-9.
mijlocie şi să faceţi ce vi se va
porunci".
64. "Culoarea ei?" El zice: "Iată, El
zice, vaca să fie la culoare
gălbuie-roşietică, plăcută
privitorilor".
65. Ei ziseră: "Roagă-te pentru noi
la Domnul tău ca să ne arate
cum să fie ea, căci vacile noastre
seamănă între ele şi dacă
voieşte Dumnezeu, sîntem bine
ocîrmuiţi".
66. El zise: "Iată, El zice ca să nu fie
o vacă slăbită, ce ară pămîntul
şi adapă semănătura, ci
sănătoasă şi fără greş". Ei
ziseră: "Acum vii cu adevărul!"
şi junghiară vaca, dar puţin
lipsea şi n-ar fi făcut aceasta.
67. Dacă aţi omorît pe cineva şi vă
certaţi pentru aceasta, va scoate
la iveală Dumnezeu ceea ce aţi
ascuns,
68. Şi Noi am zis: "Loviţi-l cadavrul
cu o bucată din acea vacă şi
Dumnezeu îndată îl va învia pe
mort şi vă va arăta semnele
Sale, ca să veniţi la pricepere".
69. Atunci se învîrtoşiră inimile
voastre îndată ca pietrele, sau se
făcură şi mai vîrtoase; căci
pietrele — din unele izvorăsc
rîurile, iar altele se despică şi
din ele iese apa, iar altele se
surpă de frica lui Dumnezeu,
însă Dumnezeu nu e nebăgător
de seamă la ceea ce faceţi.
70. Doriţi voi ca ei să vă creadă?1 O
parte mare din ei a auzit doară
cuvîntul lui Dumnezeu, totuşi
l-au schimonosit, deşi l-au
cunoscut şi l-au priceput.
71. Şi dacă se întîlnesc cu cei ce
cred, zic ei: "Noi credem!". Dacă
într-ascuns se întîlnesc laolaltă,
zic ei: "Voiţi să le povestiţi ce v-
a descoperit Dumnezeu, ca să se
certe [cu voi] despre aceasta
înaintea Domnului vostru?"
72. Oare nu pricepeţi că Dumnezeu
cunoaşte ceea ce ascund şi ce
descoperă ei?
73. Şi între ei sînt proşti de aceia ce
nu pricep scriptura, ci au numai
năluciri şi numai presupuneri,
însă vai celor ce scriu scriptura
cu mîna lor şi zic: "Aceasta este
de la Dumnezeu!" pentru ca sa-
şi cîştige puţină simbrie, însă
vai de ei pentru ceea ce au scris
mîinile lor şi vai de ei pentru
ceea ce şi-au agonisit!2
74. Ei zic: "Nu ne va atinge focul
[iadului], decît numai cîteva
zile numărate!" Spune-le:
"Aveţi un legămînt cu
Dumnezeu? Doară nu va frînge
Dumnezeu făgăduinţa Sa, sau
ziceţi ceva despre Dumnezeu ce
nu o ştiţi?"
75. într-adevăr, cel ce caută răul şi
acela pe care-l îmbrăţişează
păcatul, aceia sînt tovarăşii
focului: în el vor rămîne ei în
veci.
76. Iar cei ce cred şi fac bine, aceia
vor fi tovarăşii raiului, în el vor
rămîne ei în veci.
77. Şi noi am încheiat un legămînt
cu fiii lui Israel: "Să nu [serviţi]
altuia decît numai lui
' I.e. Iudeii să creadă Islamului. Cuvîntarea este
aici îndreptată către moslemi.
2
Aici îi învinuieşte Mohammed pe jidovi că ar
fi falsificat locurile scripturii care se referă la ei.
Dumnezeu şi[să vă]purtaţi bine
cu părinţii, rudele, orfanii şi
sărmanii [voştri] şi să vorbiţi
bine despre oameni şi să
împliniţi rugăciunea şi să daţi
milostenie!" Atunci v-aţi
lepădat, afară de puţini din voi,
şi v-aţi abătut.
78. Şi noi am încheiat un legămînt
cu voi, ca să nu vărsaţi sîngele
vostru şi să nu vă alungaţi pe
voi înşivă din locuinţele voastre:
atunci aţi juruit voi şi aţi fost
martori.
79. Atunci vă omorîrăţi voi unul pe
altul şi alungarăţi o parte din
voi din locuinţele lor. Voi să
ajutoraţi între olaltă numai la
fărădelegi şi duşmănii. Şi dacă
vin ei la voi încătuşaţi, îi
sloboziţi, şi totuşi v-a fost oprit
să-i izgoniţi. Credeţi voi numai
o parte a scripturii şi cealaltă n-
o credeţi? Dar ce vor primi aceia
din voi ce se poartă astfel, decît
ruşine în viaţa lumească şi să fie
aruncaţi la pedepse mai aspre în
ziua învierii? Dumnezeu doar
nu e nebăgător de seamă la ceea
ce faceţi.
80. Aceştia sînt cei ce-şi cumpără
viaţa lumească pentru [preţul
vieţii] celei de apoi. Lor nu li se
va uşura pedeapsa şi lor nu li se
' va ajuta.
81. Odinioară i-am dat Noi lui
Moise scriptura şi lui am lăsat
[să-i urmeze] alţi trimişi şi i-am
dat lui Isus, fiul Măriei, semne
răsvedite şi l-am întărit cu
duhul sfînt1. însă de cîte ori
venea un trimis la voi cu ceva ce
nu vă plăcea, eraţi voi ingîm-
faţi şi o parte[din trimişi]o
învinuia ţi că ar aduce minuni,
iar altă parte o omorâţi.
82. însă [jidovii] ziseră: "Inimile
noastre sînt cu prepuţ". Dar
Dumnezeu i-a blestemat pentru
necredinţa lor şi numai puţini
fură credincioşi.
83. Şi cînd le veni scriptura2 din
partea lui Dumnezeu spre
întărirea [scripturii] ce era la ei,
deşi înainte cerură ajutor
împotriva celor necredincioşi şi
deşi a venit la ei ceea ce au
cunoscut, [acum] se lepădară
de ea3, însă blestemul lui
Dumnezeu este asupra
necredincioşilor.
84. Pentru o nimica vînd ei sufletul
lor. Căci ei nu cred din pizmă în
ceea ce a trimis Dumnezeu, că
Dumnezeu se descoperă după
plăcerea cui voieşte dintre servii
Săi. De aceea şi-au adunat ei
urgie peste urgie, însă asupra
celor necredincioşi [vine]
pedeapsă ruşinoasă.
85. Iar cînd li se spune: "Credeţi în
ceea ce a descoperit
Dumnezeu", zic ei: "Noi credem
[numai] la ceea ce s-a
descoperit", şi aşa se leapădă ei
de ceea (ce s-a descoperit) mai
apoi, deşi este adevăr şi
întăreşte [descoperirile] ce sînt
[acum] la ei. Spune: "De ce aţi
omorît profeţii lui Dumnezeu
cei de mai înainte, dacă sînteţi
1
Sub duhul sfînt îl înleleg explicatorii Coranului
totdeauna pe arhanghelul Gabriel.
2
1.e. Coranul.
3
Scriplura.
55
credincioşi?"
86. Cînd a venit la voi Moise cu
semne răsvedite, atunci v-aţi
ales voi viţelul, cînd nu era el de
faţă şi aţi păcătuit.
87. Şi cînd am încheiat Noi cu voi
legămîntul şi am ridicat asupra
voastră muntele1 [zicînd]:
"Primiţi ceea ce v-am descoperit
cu putere şi ascultaţi!", au zis ei:
"Noi am auzit, însă ne-am
împotrivit" şi fură adăpaţi în
inimile lor cu viţelul2 pentru
necredinţa lor. Spune: "Greutăţi
vă porunceşte credinţa voastră,
dacă sînteţi credincioşi".
88. Spune: "De voiţi să aveţi o
locuinţă de apoi la Dumnezeu,
care să fie aleasă înaintea
celorlalţi oameni, atunci doriţi-
vă moartea, dacă iubiţi
adevărul".
89. Dar nicicînd nu voiesc ei aceasta
din pricina celor ce le făcură
înainte mîinile lor3, însă
Dumenzeu îi cunoaşte pe
nelegiuiţi.
90. Şi tu vei afla că oamenii aceştia
poftesc viaţa chiar mai mult
decît cei ce se închină altor zei;
fiecare din ei doreşte să trăiască
o mie de ani, însă nu scapă de
pedeapsă chiar dacă ar trăi [o
mie de ani], căci Dumnezeu ştie
ceea ce au făcut ei.
91. Spune: "Vai de cel ce este un
duşman al lui Gabriel, acesta
doar l -a trimis4 în inima ta cu
îngăduirea lui Dumnezeu, ca să
adeverească cele de nainte spre
îndreptare şi veste bună pentru
cei necredincioşi.
92. Vai de cel ce este un duşman al
lui Dumnezeu, al îngerilor săi,
al trimişilor săi, al lui Gabriel şi
al lui Michael; Dumnezeu este
doar un duşman al
necredincioşilor."
93. Şi ţie ţi-am trimis semne
răzvedite şi cine nu crede în ele
decît cei nelegiuiţi?
94. Dar de cîte ori încheie ei
legămîntul, o parte din ei îl
leapădă, ba chiar cei mai mulţi
nu cred.
95. Şi cînd a venit la ei trimisul de
la Dumnezeu spre a întări
[descoperirea] ce era la ei, o
parte din cei ce au scriptura
lepădă scriptura lui Dumnezeu
după spatele lor, ca şi cînd n-ar
şti ei nimic despre aceasta.
96. Ei urmară sfaturilor pe.care le
născociră Satanii împotriva
împărăţiei lui Solomon5, însă
Solomon nu era necredincios, ci
Satanii erau necredincioşi şi
învăţau pe oameni vraja şi ceea
ce s-a trimis celor doi îngeri din
Babei, lui Harut şi Măruţ6, însă
el nu-l învaţă pe nimenea, pînă
ce nu zic ei: "Noi sîntem o
ispitire, deci nu fi
1
Conf. celor zise asupra la H, 60.
2
Conf. Exod. XXXII, 20, unde se spune despre
Moise: "Şi el a luat viţelul pe care l-au făcut ei şi l-
a ars în foc si l -a făcut praf şi l -a dat de băut fiilor
lui Israel".
3
1.e. din cauză că jidovii au falsificat scriptura.
4
Adaugă: Coranul.
5
Solomon fu calomniat de Satani, căci aceştia
îngropară formule magice sub tronul său. După
moartea lui Solomon fură descoperite acele
formule şi pietatea lui Solomon fu trasă la îndoială.
Abia Mohammed i-a reparat onoarea.
6
După unii, doi îngeri care se îndrăgiră de copile
şi spre pedeapsă fură spînzuraţi de picioare într-o
groapa de lîngă Babei, si acolo îi învăţară ei pe
oameni magia. După alţii, doi magi.
56
necredincios!"1 De la ei s-au
învăţat [oamenii] cum se bagă
ceartă între bărbat şi muiere;
însă ei nu pot să-i strice
nimănui fără îngăduirea lui
Dumnezeu. Ei învăţară ceea ce
aduce stricăciune şi nu foloseşte
şi totuşi ştiau că cei ce-şi
cumpără acestea n-are parte la
viaţa de apoi. Pentru stricăciune
şi-au vîndut sufletul lor; o, de ar
pricepe aceasta!
97. Dacă ar fi crezut ei şi ar fi fost
cu frica lui Dumnezeu [ar fi
primit] răsplată mai bună de la
• Dumnezeu. O de ar fi priceput!
98. O, voi cei ce credeţi, nu ziceţi:
"Raina!", ci ziceţi: "Unzuma!"2
şi fiţi ascultători, căci pentru cei
necredincioşi este pedeapsă
dureroasă.
99. Cei necredincioşi din poporul
scripturii3 şi paginii nu doresc
să vie bine asupra voastră de la
Domnul vostru, însă Dumnezeu
alege întru îndurarea sa pe cine
voieşte, căci Dumnezeu e mare
binefăcător.
100.Dacă ştergem semne [din
Coran] sau le uităm, aducem
altele mai bune decît ele sau
asemenea cu ele. Oare nu ştii că
Dumnezeu e atotputernic?4
101. Oare nu ştii că a lui Dumnezeu
este stăpînirea asupra cerurilor
şi a pămîntului şi că afară de
Dumnezeu nu aveţi ajutător şi
ocrotitor?
102. Sau voiţi să cereţi voi de la
trimisul vostru ceea ce s-a cerut
mai înainte de la Moise?5 însă
cine schimbă necredinţă pentru
credinţă se abate de la drumul
cel drept.
103. Doreşte o parte mare din
poporul scripturii ca să vă
întoarcă de la credinţa voastră
la necredinţă din pizma
sufletului lor, după ce li s-a
făcut răsvedit adevărul6 însă
iertaţi şi uitaţi pînă va veni
Dumnezeu cu porunca Sa;
Dumnezeu atotputernic.
104. Şi împliniţi rugăciunea şi daţi
milostenie şi ceea ce faceţi
înainte bine pentru sufletele
voastre, aceea veţi afla la
Dumnezeu, căci Dumnezeu ştie
ce faceţi.
105. Ei au zis: "Nu vor intra în rai
decît cei ce sînt jidovi sau
creştini!" Acestea sînt dorinţele
lor, [tu însă] spune: "Aduceţi
dovada voastră, dacă iubiţi
adevărul!"
106. într-adevăr, cel ce supune faţa
sa lui Dumnezeu şi se poartă
bine, acela [primeşte] răsplata
sa de la Domnul său şi frică [nu
vine] peste el şi nu se
întristează.
107. Jidovii spun: "Creştinii n-au
1
Aceştia doi înainte de ce-i învaţă pe oameni
magia îi fac întîi luători de seamă ca să nu urmeze
ispitei lor, ci mai bine credinţei adevărate.
^ Amîndouă cuvintele înseamnă "Priveşte-ne!".
Deoarece cuvîntul prim jidovii îl priveau ca derivat
de la tulpina verbală RV în însemnarea de
seducător, făcător de rele, şi-l întrebuinţau cu
privire la Mohammed, de aceea îi opreşte aici
profetul şi cere să se întrebuinţeze al doilea cuvînt
la rugăciune.
3
Jidovii.
4
Aici excuză Mohammed inconsecvenţele sale
din Coran. După cum, susţin moslemii, să se fi
abrogat 225 de versuri prin alte versuri mai tîrzii.
Conf. la aceasta si introducerea noastră, cap.III.
5
1.e., sa-I vadă pe Dumnezeu.
6
Adevărul revelat de Mohammed.
57
[temei] pe nimic". Şi creştinii
zic: "Jidovii n-au [temei] pe
nimrc" şi totuşi citesc [atît
jidovii cît şi creştinii] scriptura.
Asemenea vorbesc şi cei ce nu
au cunoştinţă, însă Dumnezeu
va judeca în ziua învierii asupra
certelor lor.
108. Şi cine e mai păcătos decît cel
ce opreşte să se pomenească la
templele lui Dumnezeu numele
Său şi năzuieşte să le
pustiască?1
109. Doar al lui Dumnezeu este
răsăritul şi apusul şi încotro vă
întoarceţi, acolo e faţa lui
Dumnezeu: căci Dumnezeu este
cuprinzător, înţelept.
110. Ei zic: "Dumnezeu a făcut un
copil". Mărire lui! Ba nu! Ale lui
sînt cerurile şi pămîntul: toate
ascultă de El.
111. Făcătorul cerurilor şi al
pămîntului şi cum hotăreşte un
lucru, atunci spune: "Să fii!" şi
este!
112. Cei ce nu ştiu spun: "De-ar
vorbi Dumnezeu cu noi sau de-
ar aduce un semn!" Cam
asemenea cuvintelor lor au
vorbit înaintaşii lor; inimile lor
seamănă întreolaltă. în adevăr,
Noi am adus semne răsvedite
poporului cunoscător.
113. Noi te-am trimis la adevăr să
binevesteşti şi să îndemni, însă
nu vei fi întrebat despre
tovarăşii iadului.
114. Şi nu se vor învoi cu tine jidovii
şi creştinii pînă ce nu vei urma
legea lor. Spune: "Numai
îndreptarea lui Dumnezeu este
îndreptare [adevărată], în ade-
văr dacă ai fi urmat ceea ce le
place lor, măcar că ţi-a venit
cunoştinţa, n-ai avea de la
Dumnezeu scut şi ocrotire.
115.Aceia cărora le-am dat Noi
scriptura, dacă o vor citi cum
trebuie să se citească, vor crede
în ea; iar cei ce nu cred în ea
sînt pierduţi.
116.0, fiii lui Israel, aduceţi-vă
aminte de binele ce vi l-am
făcut Eu, v-am ales doar
înaintea făpturilor.
117. Şi temeţi-vă de ziua în care nu
poate sta un suflet pentru altul
şi nu se primeşte de la el
răscumpărare şi nu-i ajută şi nu
este mîntuire.
118. Şi Domnul cînd l-a ispitit pe
Abraam cu porunci pe care le-a
împlinit acesta, a zis: "Eu te
aşez ca Imîm2 asupra
oamenilor". El zise: "Nu vor
primi cei nelegiuiţi legămîntul
meu".
119. Şi cînd am făcut Noi pentru
oameni o casă de adunare şi
adăpost3, [am zis]: "Ţineţi locul
lui Abraam4 ca loc de
rugăciune!" Şi am încheiat cu
Abraam şi Ismael legămînt.
"Curăţiţi5 casa mea pentru cei
ce o înconjură şi cei ce petrec în
ea, precum şi cei ce se roagă şi
se închină în ea".
120. Şi cînd a zis Abraam: "Doamne,
1
Aceştia sînt mekkanii.
2
Dregător, arhiereu.
3
Kaaba.
4
Un loc înlăuntrul Kaabei, numit Makîrn
Ibrahim, unde şi astăzi se arată urma piciorului
lui Abraam.
5
De idoli.
58
fă ţara aceasta liniştită şi
nutreşte cu roduri poporul ei,
care crede în Dumnezou şi în
ziua do apoi!" zise El: „Şi pe cel
ce nu crede voi să-l hrănesc cu
puţin, apoi însă voi să-l arunc în
pedeapsa focului. Vai de drumul
acela!"
121. Şi cînd sădiră Abraam şi Ismael
temeliile casei, [ziseră ei]:
"Doamne, primeşte-o de la noi,
;, tu eşti doar cel ce aude, ştie!
122. Doamne, fă-ne moslemi şi pe
urmaşii noştri [fă-i] un popor
moslem şi arată-ne pravila
noastră şi te întoarce spre noi.
Tu doar eşti cel bun şi milostiv.
123. Doamne, ridică întru ei un
trimis dintre ei, care să le arate
semnele Tale şi să-i înveţe
scriptura .şi înţelepciunea şi să-
i curăţească. Tu eşti doar cel
puternic, înţelept".
124. Şi cine se leapădă de legea lui
Abraam, afară de acela al cărui
: suflet este neghiob? Ni l-am
• ales doar [pe Abraam] acum în
lumea aceasta, iar în cea de apoi
va fi el între cei desăvîrşiţi.
125. Cînd i-a zis lui Domnul său: "Fii
moslem!", a zis el: Mă supun
Domnului veacurilor!"
126. Şi Abraam a dat ca moştenire
această [lege] fiilor săi, şi lacob
[asemenea zise]: "O, fiii mei,
iată. Dumnezeu v-a ales vouă
credinţa aceasta şi să nu muriţi
altfel decît fiind moslemi".
127.Au fost alţi martori cînd
moartea s-a apropiat de lacob?
1
Atunci a zis el fiilor săi: "Cui îi
veţi servi după mine?" Ei ziseră:
"Voim să-i servim Dumnezeului
tău şi Dumnezeului părinţilor
tăi Abraam, Ismael şi Isaac,
unicul Dumnezeu; Lui voim să
ne supunem".
128. Acest popor s-a trecut. A primit
ce şi-a agonisit, şi voi
[aşijderea] veţi primi ce vă veţi
agonisi; însă voi nu veţi fi
întrebaţi despre ceea ce au făcut
ei.
129. Şi ei zic: "Fiţi jidovi sau creştini,
atunci sînteţi pe drumul drept!"
Spune: "Ba nu! [Noi primim]
legea lui Abraam, cel
dreptcredincios, şi el nu era
idolatru".
130. Spuneţi: "Noi credem în
Dumnezeu şi în ceea ce ne-a
trimis nouă şi lui Abraam,
Ismael, Isaac, lacob şi
seminţiilor şi în ceea ce s-a adus
lui Moise şi lui Isus şi ceea ce s-
a adus profeţilor de la Domnul
lor. Noi nu facern deosbire cu
vreunul din ei, ci sîntem
moslemi".
131. Iar dacă cred ei întocmai cum
credeţi voi, atunci sînt ei pe
drumul drept, iar dacă se abat,
atunci sînt ei între duşmani. Şi
ţie îţi va fi de ajuns Dumnezeu
faţă de ei, doar El aude, ştie.
132. Legea lui Dumnezeu [o avem]
şi ce e mai bun decît legea lui
Dumnezeu? Lui voim să-i
servim!
133. Spune: "Voiţi să vă certaţi cu
noi despre Dumnezeu? El doar
e Domnul nostru şi al vostru, iar
faptele noastre sînt ale noastre,
şi faptele voastre sînt ale voastre
59
şi noi Lui ne închinăm".
134. Sau voiţi să ziceţi: Abraam,
Ismael, Isaac, lacob şi seminţiile
au fost jidovi sau creştini?" -
Spune: "Sînteţi voi mai înţelepţi
decît Dumnezeu! Şi cine e mai
nelegiuit decît acela care
ascunde mărturiile ce le are de
la Dumnezeu?" — Dumnezeu
doară nu e nebăgător de seamă
la ceea ce faceţi.
135. Acest popor s-a trecut. A primit
ce şi-a agonisit, şi voi
[aşijderea] veţi primi ce vă veţi
agonisi, însă nu veţi fi întrebaţi
despre ceea ce au făcut ei.
136. Vor zice cei nebuni între
oameni: "De ce-i întoarce de la
Kibla pe care o aveau înainte?"1
Spune: "Al lui Dumnezeu este
răsăritul şi apusul. Pe cine
voieşte, îl ocîrmuieşte El pe
drum drept".
137. Noi v-am aşezat ca popor
mijlocitor, ca să fiţi martori faţă
de oameni, însă şi trimisul va fi
martor faţă de voi.
138. Şi de ce am schimbat Kibla pe
care ai avut-o înainte? Numai
ca să ştim cine urmează trimisul
şi cine se întoarce pe călcîiul
său. Lucru greu li se pare
acesta2 unora, nu însă celora pe
care îi îndreaptă Dumnezeu,
însă Dumnezeu nu lasă să se
piardă credinţa voastră,
Dumnezeu e dator faţă de
oameni îndurat, milostiv.
139. Noi am văzut că am îndreptat
faţa ta spre ceruri, dar Noi te
vom întoarce spre o Kibla care-
ţi place, întoarce faţa ta spre
templul cei sfînt3 şi oriunde
sînteţi faţa voastră este spre el.
Iar aceia cărora li s-a dat
scriptura ştiu că acest adevăr
este de la Domnul lor. Lui
Dumnezeu doar nu-i e
necunoscut ceea ce fac ei.
140. Şi dacă le-ai aduce celor ce au
scriptura toate semnele, totuşi
n-ar urma ei Kiblei tale, deci nu
urma nici tu Kiblei lor4, doar
nici ei nu urmează aici unul
Kiblei altuia. Dar dacă ai urma
poftei lor, deşi ai ajuns la
pricepere, atunci vei fi un
nelegiuit.
141. Cei cărora le-am dat Noi
scriptura îl cunosc pe el5 ca şi
cum i-ar cunoaşte pe copiii lor,
însă o parte din ei ascund
adevărul deşi îl cunosc.
142. Adevărul este de la Domnul tău,
deci nu fi între cei ce se
îndoiesc.
143. Fiecare are o parte spre care se
întoarce [la rugăciune]; voi însă
rîvniţi spre ceea ce este mai
bun. Ori şi unde veţi fi,
Dumnezeu vă va conduce la un
loc. Dumnezeu e doar
autotputernic.
144. De ori şi unde vii, întoarce faţa
ta spre templul cel sfînt, căci
1
Mohammed la început n-a hotărît o direcţiune
anumită pentru rugăciune (conf. supra v. 109), dar
apoi, ca să cîştige favorul jidovilor, porunci ca
lipaşii săi la rugăciune să fie îndreptaţi în
direcţiunea (Kibla) spre Ierusalim. Deoarece însă
aceasta n-a avut nici un efect la jidovi, porunci el
moslemilor să aibă Kibla spre Mekka. Aici scuză
el schimbarea orînduirii sale înainte.
2
Schimbarea Kiblei.
3
Templul din Mekka. Conf. supra nota la v.109.
4
I.e. Moslemii de acum înainte să nu mai ţie
Kibla spre Ierusalim împreună cu jidovii.
0
I.e. pe Mohammed.
60
adevărul acesta este de la
Domnul tău. Lui Dumnezeu
doar nu-i e necunoscut ceea ce
faceţi.
145. De ori şi unde vii, întoarce faţa
ta spre templu cel simt, şi ori şi
unde sînteţi întoarceţi faţa
voastră spre el, pentru ca
oamenii să nu aibă dovezi
împotriva voastră, ci numai
împotriva celor nelegiuiţi. De ei
nu vă temeţi, ci temeţi-vă de
Mine. Eu voi să umplu cu harul
Meu şi veţi fi îndreptaţi spre
bine.
146. Noi deci v-am trimis vouă un
trimis din mijlocul vostru, ca să
vă citească semnele Noastre şi
să vă curăţească şi să vă înveţe
scriptura şi înţelepciunea şi să
vă înveţe ceea ce nu ştiţi.
147.Aduceţi-vă aminte de Mine, ca
să-Mi aduc aminte de voi şi să-
Mi fiţi mulţumitori; şi nu fiţi
nemulţumitori faţă de Mine.
148.0, voi cei ce credeţi, cereţi
ajutor întru statornicie şi
rugăciune, căci Dumnezeu e cu
cei statornici.
149. Nu spuneţi despre cei ce fură
ucişi în calea lui Dumnezeu "Ei
sînt morţi!", ci "Ei sînt vii!",
căci aceasta nu o pricepeţi.
150. Nu vă vom ispiti cu nimic, nici
cu frică, nici cu foamete, nici cu
daună în privinţa averii
sufletului şi a roadelor; deci
binevesteşte celor statornici,
151.care, dacă a venit asupra lor
nenorocire, spun: "Noi sîntem
ai lui Dumnezeu şi la
Dumnezeu ne vom întoarce".
152. Asupra lor este binecuvîntare şi
îndurare de la Domnul lor: ei
sînt doar pe drum drept.
153. Şi Safâ şi Mervah1 sînt locuri
sfinte ale lui Dumnezeu şi cel
care peregrinează la casa Sa sau
o cercetează nu păcătuieşte
dacă merge împrejurul lor şi
[pentru] cei ce fac bine [este]
Dumnezeu cel mulţumitor,
ştiutor.
154. Iar cei ce ascund ceea ce am
trimis Noi ca semne răsvedite şi
îndreptare, după ce am hotărît
oamenilor în scriptură, pe aceia
îi va blestema Dumnezeu şi toţi
cei ce blestemă îi vor blestema,
155. afară de aceia care se căiesc şi
se îndreaptă şi mărturisesc -
către aceia Mă voi întoarce, căci
Eu sînt paşnic, îndurat.
156. Iar aceia care nu cred şi mor în
necredinţă - asupra lor [vine]
blestemul lui Dumnezeu şi al
tuturor îngerilor şi oamenilor.
157. Ei vor rămîne în veci întru el2,
nu le va fi uşurată pedeapsa şi
nu vor fi băgaţi în seamă.
158. Şi Dumnezeul vostru e numai
un unic Dumnezeu; nu este
Dumnezeu afară de El, cel
milostiv, îndurat.
159. în facerea cerurilor şi a
pămîntului — în schimbarea
nopţii şi a zilei — în corăbiile
care pătrund marea spre folosul
oamenilor — în ceea ce trimite
Dumnezeu din cer ca apă să
1
Doi munţi cu idoli lîngă Mekka. Mohammed
le încuviinţă moslemilor să umble cu ceremonii
religioase în jurul a celor doi munţi cu ocazia
peregrinajului la Mekka.
- întru blestem.
61
învie pămîntul din moartea sa -
întru răspîndirea tuturor
vietăţilor - întru ocîrmuirea
vînturilor şi a nourilor, care
[plutesc] fără răsplată între cer
şi pămînt - sînt [destule] semne
pentru poporul cel înţelept.
160. Şi totuşi sînt oameni care
primesc afară de Dumnezeu
încă şi semeni1 şi îi iubesc
precum se iubeşte Dumnezeu;
însă cei ce cred îl iubesc mai
mult pe Dumnezeu. O, de ar
înţelege cei nelegiuiţi, cînd vor
vedea pedeapsa, că toată pu-
terea este a lui Dumnezeu şi că
Dumnezeu pedepseşte cu
asprime.
161. De se vor dezbăra cei amăgiţi de
amăgitori şi dacă vor vedea
pedeapsa şi cum se rup
legăturile,
162. atunci vor zice cei amăgiţi: "O,
de ar fi pentru noi întoarcere, ca
să ne dezbărăm de ei, precum s-
au dezbărat ei de noi!". Aşa le
va arăta Dumnezeu faptele lor,
suspin va veni asupra lor şi ei
nu vor scăpa din foc.
163.0, voi, oamenilor, mîncaţi din
ceea ce este iertat şi bun pe
pămînt şi nu urmaţi paşilor lui
Satan; el vă este doar un
duşman răsvedit.
164. El vă porunceşte ce e rău şi
ruşinos şi ca să vorbiţi de
Dumnezeu ceea ce nu ştiţi.
165. Dacă li se spune: "Urmaţi ceea
ce a trimis Dumnezeu", zic ei:
"Nu, [ci] noi urmăm cele ce le-
am aflat de la părinţii noştri".
Oare n-au fost părinţii lor
nepricepuţi şi rău ocîrmuiţi?
166. Cei ce nu cred seamănă cu cel
ce cheamă ceva ce nu aude decît
numai chemarea şi strigătul2.
Surzi, muţi, orbi sînt ei şi nu o
ştiţi.
167.0, voi, cei ce credeţi, mîncaţi
din bunătăţile pe care vi le
dădurăm şi mulţumiţi lui
Dumnezeu, dacă îl serviţi.
168. Vouă vă sînt oprite numai
mortăciune, sînge, carne de
porc şi ceea ce nu s-a junghiat
în numele lui Dumnezeu3. Iar
cine a fost silit [la aceasta] fără
să aibă poftă şi fără să se poată
împotrivi, acela n-are păcat, căci
Dumnezeu este iertător,
îndurat.
169. Cei ce ascund ceea ce a trimis
Dumnezeu în scriptură şi vînd
aceasta penru preţ josnic, aceia
nu vor mînca înlăuntrul lor alta
decît foc, şi Dumnezeu nu va
vorbi cu ei în ziua învierii şi nu-
i va curaţi şi pentru ei va fi
pedeapsă dureroasă.
170. Ei sînt cei ce vînd rătăcire
pentru drum drept şi pedeapsă
pentru iertare; ce vor suferi ei în
foc!
171. Şi anume de aceea, pentru că
Dumnezeu a trimis această
scriptură întru adevăr, şi cei ce
se ceartă asupra scripturii cad în
rătăcire mare.
172. Nu stă cuvioşia întru aceea ori
1
1.e. idoli asemenea ca Dumnezeu.
2
I.e. sînt ca vita ce nu pricepe cuvîntul cu care
este chemată.
3
I.e. vita la a cărei junghiere nu s-au rostit
cuvintele: "în numele lui Dumnezeu", aşadar vita
junghiată de un necredincios.
62
de îndreptaţi faţa voastră spre
răsărit sau spre apus, ci cuvios
este cel ce crede în Dumnezeu,
în ziua de apoi, în îngeri în
scriptură şi în profeţi şi dă din
averea sa din dragoste, către El
rudelor, orfanilor, sărmanilor,
călătorilor, cerşetorilor şi celor
din robie şi-şi împlineşte
rugăciunea şi dă milostenii, şi
cei ce ţin întreolaltă
făgăduinţele pe care le-au
făgăduit şi cei ce sînt statornici
în nenorociri şi în timpul
vitejiei1. Aceştia sînt cei drepţi,
cei temători de Dumnezeu.
173.0, voi, cei ce credeţi, aveţi ca
îndatorire răzbunarea pentru
omor: slobod pentru slobod, rob
pentru rob, muiere pentru
muiere. Iar dacă i s-a iertat
cuiva aceasta din partea fratelui
său, pentru acela să urmeze
bunăvoinţă , însă să aibă răs-
cumpărare întru cuviinţă.
174.Aceasta este o uşurare şi
îndurare de la Domnul vostru.
Şi cel ce greşeşte după aceasta,
pentru acela este pedeapsă
dureroasă.
175. Şi întru răzbunare este viaţa
pentru voi, o, voi, cei pricepuţi,
dacă sînteţi cu frica lui
Dumnezeu.
176. Aveţi îndatorirea: Dacă va să
moară unul din voi şi lasă în
urma sa avere, atunci să facă
testament pentru părinţi şi rude
după bunăcuviinţă; o îndatorire
pentru cei cu frica lui
Dumnezeu.
177. însă cel ce schimbă
[testamentul], după ce l-a
auzit, atunci vine păcatul
asupra celor ce schimbă.
Dumnezeu doar aude, ştie.
178. De se teme însă cineva că
testatorul a fost cu nedrepate
sau în rătăcire şi face pace între
cei [ce se ceartă], acela nu cade
în păcat; Dumnezeu doar este
iertător, milostiv.
179.0, voi, cei ce credeţi, şi voi aveţi
îndatorirea pentru ajunare, cum
aveau îndatorire şi înaintaşii
voştri, ca să fiţi cu frica lui
Dumnezeu.
180. Un număr anumit de zile [să
ajunaţi], însă acela din voi care
e bolnav sau în călătorie [să
postească asemenea] alt număr
de zile. Cei ce însă sînt în stare
[să postească, şi totuşi nu
postesc, aceia să dea] unui sărac
bucatele ca răscumpărare; însă
dacă face cineva bine de
bunăvoie, atunci e bine pentru
el; iar dacă postiţi [totodată] e
mai bine pentru voi, dacă sînteţi
pricepuţi.
181. Luna Ramadân2, în care s-a
trimis Coranul ca îndreptar
pentru oameni şi ca învăţătură
răsvedită pentru drumul cel
drept şi deosebirea [între adevăr
şi minciună], în luna aceasta să
ajuneze cei ce sînt de faţă: cine
e însă bolnav sau în călătorie, să
postească alt număr de zile;
Dumnezeu doreşte să vă
uşureze, nu doreşte să vă facă
greutate, ca să împliniţi
1
I.e. timpul războiului.
2
Luna a noua din anul moslemiior.
63
numărul [zilelor de post] şi
să-l preamăriţi pe Dumnezeu
pentru că vă ocîrmuieşte şi să-l
mulţumiţi.
182. Dacă te întreabă servii Mei
despre Mine, atunci Eu sînt
aproape; ascult ruga celui ce se
roagă, dacă se roagă; dar şi ei
trebuie să asculte de Mine şi să
creadă în Mine; poate vor
umbla întru dreptate.
183. Vă este iertat în noaptea
postului să vă împreunaţi cu
muierile voastre; ele vă sînt
vouă haină şi voi le sînteţi lor
haină; Dumnezeu ştie că voi
înşivă v-aţi înşelat, însă El se
întoarce spre voi şi vă iartă; deci
împreunaţi-vă cu ele şi cereţi ce
v-a scris1 Dumnezeu şi mîncaţi
şi beţi pînă ce se poate deosebi
un fir alb de un fir negru în zori
de zi. Atunci împliniţi postul
pînă noaptea şi nu vă
împreunaţi cu ele2, ci petreceţi
în temple. Acestea sînt hotarele
lui Dumnezeu, deci nu vă
apropiaţi de ele. Astfel îi învaţă
Dumnezeu pe oameni să
deosebească semnele Sale,
pentru ca ei să se teamă de El.
184. Nu istoviţi averile voastre între
voi în deşert şi nu mituiţi cu ele
pe judecători, ca să mîncaţi o
parte din averea cuiva în
nelegiuire cu ştirea voastră.
185.Te vor întreba şi despre lunile
noi. Spune: "Ele sînt timpurile
hotărîte oamenilor de
peregrinaj". Dreptatea nu stă în
aceea ca să mergeţi în casele
voastre pe dinapoi, ci dreptatea
este a se teme de Dumnezeu;
deci mergeţi în case prin
poartă3 şi temeţi-vă de
Dumnezeu, ca să fiţi fericiţi.
186. Luptaţi-vă pentru calea lui
Dumnezeu împotriva celor ce
voiesc să se lupte cu voi, însă nu
începeţi cu nedreptul, căci
Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei
nedrepţi.
187.Omorîţi-i unde-i găsiţi, şi
goniţi-i de acolo, de unde v-au
gonit pe voi, căci ispita e mai
rea decît omorul, însă nu luptaţi
împotriva lor lîngă templul
sfînt, doar dacă se luptă ei
împotriva voastră acolo;
omorîţi-i căci aceasta este
răsplata celor necredincioşi.
188. Şi luptaţi împotriva lor pînă ce
nu va fi ispitită, ci va fi legea lui
Dumnezeu; iar dacă vor înceta,
nu ţineţi duşmănie, ci numai
faţă de cei nelegiuiţi.
189. Dacă însă înceată ei, atunci
Dumnezeu este iertător,
îndurat.
190. Luna cea simtă pentru luna cea
sfîntă, iar templele pentru
răzbunare4; cine vă atacă,
atunci atacaţi-l şi pe el întocmai
cum v-a atacat pe voi şi temeţi-
vă de Dumnezeu şi să ştiţi că
' I.e. v-a încuviinţat.
2
Cu muierile.
3
La arabii cei vechi era o superstiţie în urma
căreia peregrinii, dacă se întorceau din Mekka, nu
intrau în casă prin intrarea obişnuită, ci
întrebuinţau o uşa anume făcută pentru acest scop.
Mohammed aici le opreşte această superstiţie.
4
înţelesul acestui loc întunecos seamănă să fie:
Războiul religios este iertat să se poarte şi în luna
cea sfîntă, în care este războiul de altcum oprit.
Asemenea este iertat de a se lupta pentru religiune
şi în sanctuarul din Mekka.
64
Dumnezeu e cu aceia care se
tem de El.
191.Jertfiţi pentru drumul lui
Dumnezeu şi nu vă aruncaţi cu
mîinile voastre în pieire, ci
faceţi bine; Dumnezeu doar îi
iubeşte pe binefăcători.
192. împliniţi peregrinajul şi
cercetarea cea sfîntă a lui
Dumnezeu1; iar dacă vă e greu,
pregătiţi ceva ca jertfă şi nu
tundeţi capetele voastre pînă ce
n-a ajuns jertfa la locul
junghierii; cine din voi însă este
bolnav sau are durere de cap2,
aceia răscumpere-se prin
ajunare sau milostenie sau prin
vreo jertfă. Dacă sînteji în
siguranţă3 şi voieşte cineva să
cerceteze Mekka abia la
.peregrinaj, să pregătească ceva
ca jertfă. Cel ce însă are avere să
postească trei zile în peregrinaj
şi şapte zile la reîntoarcere,
aşadară zece de toate. Aceeaşi
să o facă acela ai cărui casnici
n-au fost la templul cel sfînt.
Deci temeţi-vă de Dumnezeu şi
să ştiţi că Dumnezeu pedepseşte
groaznic.
193. Peregrinajul să fie în lunile
cunoscute4, şi cel ce şi-a propus
peregrinajul în ele să nu se
împreune cu muiere, să nu fie
cu nedreptate şi să nu se certe
în peregrinaj, căci binele pe
care-l faceţi îl cunoaşte
Dumnezeu. Luaţi-vă şi merinde,
însă cele mai bune merinde sînt
frica lui Dumnezeu, deci temeţi-
vă de Mine, o, voi, cei pricepuţi.
194. Nu greşiţi dacă cereţi un cîştig
Pirite
•eraţi
de la Domnul
grăbiţi de pe
aduceţi-vă
Dumnezeu în j0cu, ue «e
aduceţi-vă a^f"*
ocîrmuit bine sj cs. .
între cei ce rătâcescnaimei
195. Atunci grăbiţi de Un(i
oamenii7 şi
Dumnezeu, căci Dnm'" uc ia
iertător, îndurat. n*ezeueste
196. Şi dacă aţi împlit)it palele
voastre, atunci *""v"CJe
aminte de Dumne;.
vă aduceţi aminte^'
voştri, ba mai mult
aminte. Sînt oaiu^ ,.
"Doamne, dâ-ne
noastră J în J
n-au parte în lumea
197. însă alţii din ei ăc: «J,
dă-ne [parte] bun
aceasta şi [parte] ]
de apoi, şi mîntuie5t;^^j,
pedeapsa focului".
198. Aceia vor primi panea w -^
agonisit-o, căci Duiti^,
grabnic la socoteală.
199. Aduceţi-vă aminte •
Dumnezeu în zile anun^ Cel *
ce grăbeşte să facă aceasia "'
• ces
1
în Mekka - Cercetarea aceastaestt
cel mic, care se poate orisicînd
luna peregrinajului cel mare, la cat;
fiecare moslem măcar odată
2
fncft trebuie să se tundă.
3
Faţă de duşmani.
4
1.e. lunile Şawal, Zul-Kaai ,_„.„,
5
Facînd negoţ pe timpul peregrinaj^
6
Un munte sfînt lîngă Mekka. îr
pe el si de acolo se întoarceau
grabnici
7
Peregrinii trebuiau să
ceremonii ale peregrinajului cu afegare,
8
1.e. cele trei zile pe care trebu»s}(f',
peregrinii după peregrinaj în valea Mi^
paşi
65
două zile, nu păcătuieşte, iar cel
ce rămîne încă şi mai lung tot
nu păcătuieşte, dacă se teme de
Dumnezeu, de aceea temeţi-vă
de Dumnezeu şi să ştiţi că la El
vă veţi aduna.
200. Şi între oameni este unul care
te aduce la mirare cu vorbele
sale despre viaţa lumii şi-l
cheamă pe Dumnezeu ca
martor pentru ceea ce e în
inima lui şi totuşi e un duşman
iubitor de ceartă1.
201. însă cum se întoarce el,
grăbeşte în ţară, ca să o strice,
şi nimiceşte sămănătura şi ceea
ce a răsărit. Dumnezeu însă nu
iubeşte stricăciunea.
202. Dacă i se spune: "Teme-te de
Dumnezeu!", îl cuprinde
puterea fărădelegii. Răsplata sa
este iadul şi acesta este un pat
rău.
203 Altul din oameni iarăşi vinde
sufletul său căutînd harul lui
Dumnezeu şi Dumnezeu e plin
de îndurare faţă de servi2.
204.0, voi, cei ce credeţi, intraţi în
mîntuire pe deplin şi nu urmaţi
paşilor lui Satan, el doar vă este
un duşman răsvedit.
205. Iar dacă vă poticniţi, după ce v-
au venit semnele răsvedite,
atunci să ştiţi că Dumnezeu e
puternic, ştiutor.
206. Sau aşteaptă el alta decît
Dumnezeu să vie la ei în umbra
nourilor împreună cu îngerii? Şi
porunca s-a împlinit şi la
Dumnezeu se întorc lucrurile.
207. întreabă-i pe fiii lui Israel ce
semne le-am dat Noi lor; însă
cel ce schimbă darul lui
Dumnezeu, după ce a venit la
el, pentru acela e Dumnezeu
grozav răsplăţilor.
208. împodobită e pentru cei
necredincioşi viaţa lumească, de
aceea îşi bat ei joc de cei
necredincioşi, însă cei cu frica
lui Dumnezeu vor fi mai presus
de ei în ziua învierii; şi
Dumnezeu îngrijeşte pe cine
voieşte fără măsură.
209. Oamenii au fost [odinioară] un
sigur popor3 şi Dumnezeu le-a
trimis profeţi, ca să le
binevestească şi să-i îndemne;
şi cu ei a trimis şi scriptura
adevărului, ca să judece între
oameni, unde erau în ceartă.
Dară tocmai cei ce primiră
hotărîrile se, certară cu nătîngie
întrelaolaltă; însă Dumnezeu îi
ocîrmuieşte pe cei credincioşi
între certele lor asupra
adevărului după voia Sa, căci
Dumnezeu duce pe drum drept
pe cine voieşte.
210. Sau credeţi că veţi intra în rai
fără să vie asupra voastră ceea
ce au suferit înaintaşii voştri? A
venit asupra lor nenorocire şi
nevoie şi asuprire pînă ce a zis
trimisul şi cei ce credeau cu el:
"Cînd vine ajutorul lui
Dumnezeu?" — Oare ajutorul
lui Dumnezeu este aproape?
1
Explicatorii zic că acest om a fost unul anume
Akhmas Ibn Shoraik, care era un orator mare
şi-i filarea prietenie lui Mohammed. Dumnezeu
însă dădu de gol făţăria sa.
2
Acesta este Soheib care a fugit la Medina, după
ce a pierdut averea sa în lupta contra
credincioşilor.
3
I.e. formau o singura comunitate religioasă.
66
211. Ei te vor întreba ce milostenie
să dea? Spune: "Ceea ce daţi ca
milostenie din averea voastră să
fie pentru părinţi, rude, orfani,
sărmani şi drumeţi, căci binele
pe care îi faceţi îl cunoaşte
Dumnezeu".
212. Războiul vă este orînduit şi el vă
este urît.
213. Poate că urîţi tocmai ceva ce
este bun pentru voi şi poate
iubiţi ceva ce este rău pentru
voi; însă Dumnezeu o ştie
aceasta, iar voi nu o ştiţi.
214. Dacă te vor întreba despre
războiul din luna cea sfîntă,
spune: "Războiul este greu1 în
ea, însă a abate de la calea lui
Dumnezeu şi a se lepăda de El
şi de templul său cel sfînt şi a
alunga poporul Său de acolo e
lucru mai mare2 înaintea lui
Dumnezeu". Ispita e mai rea
decît omorul. Şi ei nu vor înceta
să lupte împotriva voastră pînă
nu vă vor abate de la credinţa
voastră, dacă le va fi cu putinţă,
însă dacă se leapădă cineva din
voi de credinţă şi moare ca
necredincios, atunci rămîn
faptele lor fără răsplată în
lumea de acum şi cea de apoi.
Aceştia sînt tovarăşii focului, în
veci vor petrece în el.
215. însă cei ce ced şi purced şi se
luptă pentru drumul lui
Dumnezeu, aceia să
nădăjduiască în mila lui
Dumnezeu, căci Dumnezeu este
iertător, îndurător.
216. Te vor întreba despre vin şi
despre Meisir3. Spune: "în
amîndouă zace nelegiuire grea,
însă şi folos pentru oameni, dar
nelegiurea lor e mai mare decît
folosul lor". Şi ei te vor întreba
ce milostenie să dea;
217. Spune: "Prisosinţă!" Asfel
Dumnezeu vă face răsvedite
semnele ca să cugetaţi
218. la lumea cea de acum şi la cea
de apoi. Şi ei te vor întreba
despre orfani; spune: "Este bine
a se purta bine cu ei".
219. Voiţi să aveţi de lucru cu ei? —
Ei doar sînt fraţii voştri, iar
Dumnezeu cunoaşte deosebirea
între nelegiuiţi şi drept, şi dacă
voieşte Dumnezeu, poate să vă
facă greutăţi. El e doar cel
puternic, înţelept.
220. Nu luaţi ca soţii pe păgîne, pînă
ce nu s-au făcut credincioase: o
roabă credincioasă e mai bună
decît una păgînă, chiar dacă vă
place; nu căsătoriţi [muieri
credincioase] cu păgîni, pînă ce
nu se fac ei credincioşi, căci un
rob credincios e mai bun decît
un păgîn, chiar dacă vă place.
221.Aceştia cheamă în foc, iar
Dumnezeu cheamă în rai şi la
iertarea păcatelor după voia Sa
şi face răsvedite semnele Sale
oamenilor, ca să le fie amintite.
222. Şi ei te vor întreba despre
menstruare; spune: Aceasta e o
daună, deci depărtaţi-vă de
muieri la menstruare şi nu vă
apropiaţi de ele pînă nu se vor
1
1.e. cu greu iertat.
2
Le. păcat mâi mare.
3
Un fel de hazard, ce se juca de mai multe
persoane cu săgeţi pentru o cămila tînără, care apoi
se tăia si se împărţea sărmanilor.
67
curaţi. Şi dacă vor fi curate,
mergeţi la ele după porunca lui
Dumnezeu, căci Dumnezeu îi
iubeşte pe cei ce se căiesc şi se
curăţesc.
223. Muierile voastre vă sînt un
ogor: deci veniţi pe ogorul
vostru cum voiţi, însă pregătiţi
înainte de aceea sufletele
voastre şi temeţi-vă de
Dumnezeu şi să ştiţi că veţi veni
înaintea Lui. Şi binevesteşte
credincioşilor!
224. Nu-l faceţi pe Dumnezeu ţintă
a jurămintelor voastre, ca să fiţi
drepţi, cuviincioşi şi paşnici
între oameni. Dumnezeu aude,
ştie.
225. Dumnezeu nu vă va pedepsi
pentru un cuvînt nechibzuit în
jurămintele voastre, ci vă va
pedepsi pentru ceea ce are de
gînd inima voastră. Dumnezeu
e doar iertător, blînd.
226. Cei ce voiesc să se despartă de
muierile lor, să aştepte patru
luni şi dacă-şi trag pe seamă,
atunci Dumnezeu e iertător,
îndurat.
227. Dacă însă sînt hotărîţi să se
despartă, Dumnezeu o aude, o
ştie.
228. Muierile despărţite trebuie să
aştepte pînă vor avea trei
menstruări şi nu le este iertat să
ascundă ce a făcut Dumnezeu
în pîntecele lor, dacă cred ele în
Dumnezeu şi în ziua de apoi.
însă e mai cuviincios dacă se
întorc înapoi bărbaţii lor la ele.
Dacă voiesc împăcare şi se
poartă cu ele după cuviinţă:
însă bărbaţii stau mai presus
decît ele. Dumnezeu e doar
puternic, înţelept.
229. Despărţirea este iertată de două
ori, apoi trebuie să ţineţi
[muierea] cu bunătate sau să o
sloboziţi frumos şi nu vă este
iertat să luaţi ceva din ceea ce
le-aţi dăruit, doar dacă se tem
amîndoi că nu vor împlini
poruncile lui Dumnezeu. Şi
dacă vă temeţi că amîndoi nu
vor împlini poruncile lui
Dumnezeu, atunci nu este păcat
asupra lor, dacă se răscumpără
ea cu ceva: acestea sînt
poruncile lui Dmnezeu. Deci nţ^
le călcaţi, iar cei ce le calcă sînt
nelegiuiţi.
230. Iar dacă o slobozeşte [a treia
oară], nu poate s-o mai ia pînă
ce nu s-a căsătorit ea cu altul,
şi dacă o slobozeşte acela atunci
n-au păcat. De se împreună
amîndoi iarăşi, dacă cred că
împlinesc poruncile lui
Dumnezeu, căci acestea sînt
poruncile lui Dumnezeu, pe
care le-a făcui răsvedite pentru
poporul ce pricepe.
2 31. Dacă sloboziţi muerile şi ele au
împlinit timpul lor1, atunci
ţineţi-le cu bine sau daţi-le
drumul cu bine, însă nu le ţineţi
cu putere, ca să greşiţi, căci cine
o face aceasta, păcătuieşte
împotriva sa însuşi. Nu luaţi
semnele lui Dumnezeu în
batjocură, ci aduceţi-vă aminte
de harul lui Dumnezeu asupra
voastră şi de aceea ce v-a trimis
1
Cele patru luni prescrise de v.226.
68
El din scriptură şi din
înţelepciune ca să vă îndemne
prin acesta, deci temeţi-vă de
Dumnezeu şi să ştiţi că
Dumnezeu toate le ştie.
232. Dacă sloboziţi muierile şi ele au
împlinit timpul lor, nu le opriţi
să ia bărbaţi, dacă s-au învoit
după cuviinţă. Aceasta este o
îndemnare pentru acela din voi
care crede în Dumnezeu şi în
ziua de apoi. Aceasta este
pentru voi cuvioşie şi curăţie.
Dumnezeu o ştie, voi însă nu o
ştiţi.
233.Mamele să alăpteze copiii lor
doi ani întregi, dacă voieşte
cineva ca să se împlinească
timpul alăptării. Este însă
datoria[tatălui]susţinerea şi
îmbrăcarea copiilor după
cuviinţă. Nimeni nu e dator să
poarte cheltuieli peste puteri.
Nu poate fi silită mama pentru
copilul ei, nici tatăl pentru
copilul său; aceasta este şi
dreptul moştenitorului1. Iar
dacă se învoiesc la înţărcare,
s-o facă aceasta cu sfătuire şi
împăcare şi nu vor avea păcat.
Dacă voiţi să luaţi doică pentru
copilul vostru, nu aveţi păcat,
dacă numai plătiţi ceea ce aveţi
să daţi după cuvinţă. Deci
temeţi-vă de Dumnezeu şi să
ştiţi că Dumnezeu vede cîte
faceţi.
234. Iar de moare cineva din voi şi
lasă în urmă muieri, atunci
acestea să aştepte patru luni şi
zece (zile) şi după ce au împlinit
timpul lor, vine păcat asupra
voastră dacă ele fac cu sine ce
voiesc după cuviinţă; Dumne-
zeu doar ştie ce faceţi.
235. Asemenea nu păcătuiţi dacă
voiţi încă în[timpul]acela să
peţiţi muierile sau dacă
ascundeţi [datorinţa aceasta]în
sufletul vostru; Dumnezeu doar
ştie că voi gîndiţi la ele, însă
totuşi să nu vă logodiţi cu ele
într-ascuns, doar numai
vorbind cuvinte cuviincioase.
236. Nu încheiaţi legătura căsătoriei
pînă ce nu trece timpul
orînduit. Să ştiţi că Dumnezeu
ştie ce se petrece în sufletul
vostru; să vă fie aminte şi să
ştiţi că Dumnezeu este iertător,
îndurat.
237. Nu păcătuiţi dacă sloboziţi
muierile înainte de ce le-aţi
atins sau le-aţi atins sau le-aţi
lăsat o zestre, atunci însă
trebuie să le daţi un dar, cel
avut după putinţa sa, şi cel
sărman după putinţa sa, după
folos şi cuviinţă. Aceasta e o
datorinţa pentru cei drepţi.
238. Dacă le-aţi slobozit înainte de ce
le-aţi atins şi după ce le-aţi
hotărît o zestre, atunci[primesc
ele]jumătate din aceea ce aţi
hotărît, doară dacă se lasă de
aceasta ele sau acela în mîna
căruia este contractul de
căsătorie, însă lăsarea este mai
aproape de cuvioşie2. Deci nu
uitaţi binefacerea între voi, căci
1
Nu sînt datori părinfii să cheltuiască peste
puteri cu creşterea copiilor, asemenea nici
epitropul, care este moştenitorul tatălui.
- l.e. cei cu contractul de căsătorieîn mînă, dacă
sînt cuviosi, nu fac pretenţie la zestre.
69
Dumnezeu yede ceea ce faceţi.
239. Păziţi rugăciunea, şi [anume]
rugăciunea mijlocie, şi staţi
înaintea lui Dumnezeu cu
sfială.
240. De vă temeţi, [rugaţi-vă] pe jos
sau călare; iar dacă sînteţi în
siguranţă, atunci aduceţi-vă
aminte de Dumnezeu, care v-a
învăţat cînd încă nu ştiaţi
nimic.
241. Iar cei ce mor dintre voi şi lasă
în urma lor muieri, să le lase
muierilor moştenire cele
trebuincioase pentru un an, fără
ca să le alunge. Dacă însă se duc
ele [de bună voie], atunci nu
aveţi păcat, de se poartă ele
după cuviinţă cu ele înseşi, căci
Dumnezeu e puternic, înţelept.
242. Şi celor slobozite [să le daţi]
cele trebuincioase după
cuviinţă; aceasta este o
orînduire pentru cei cu frica lui
Dumnezeu.
243. Aşa vă face Dumnezeu semnele
răsvedite, ca să înţelegeţi.
244. Nu i-ai văzut încă pe aceia care
s-au dus din casele lor - au fost
cu miile temîndu-se de moarte?
Dumnezeu le zise: "Muriţi!",
apoi i-a înviat1. Dumnezeu e
doar binefăcătorul oamenilor,
însă cei mai mulţi oameni nu-l
mulţumesc.
245.Luptaţi-vă pentru drumul lui
Dumnezeu şi să ştiţi că
Dumnezeu aude, ştie.
246. Cine voieşte să-i facă lui
Dumnezeu un împrumut bun,
aceluia [Dumnezeu] îi dă înapoi
îndoit, înmulţit; şi Dumnezeu
închide şi deschide [mîna] şi la
El vă veţi întoarce.
247. N-ai văzut adunarea fiilor lui Is-
rael după [vremea lui] Moise,
cînd ziseră profetului2: "Ridică-
ne un rege, să ne luptăm pentru
drumul lui Dumnezeu!" El zise:
"Poate nu vă veţi lupta, dacă vi
s-a poruncit războiul? "Ei
ziseră: "Cum să nu ne luptăm
pentru drumul lui Dumnezeu?
Doar am fost alungaţi din
locuinţele noastre împreună cu
fiii noştri". Şi cînd li se porunci
războiul, se întoarseră ei afară
de puţini din ei, însă Dumnezeu
îi cunoaşte pe cei nelegiuiţi.
248. Deci le zise profetul lor:
"Dumnezeu vi l-a ridicat pe
Saul ca rege!" Ei ziseră: "Cum
să .aibă el stăpînia peste noi,
dacă noi sîntem mai vrednici de
stăpînire decît el? Lui nu i s-a
dat avere mare". El zise:
"Dumnezeu l-a ales asupra
voastră şi i-a adaos deplinătatea
înţelepciunii şi a trupului, căci
Dumnezeu dă stăpînia cui
voieşte. Dumnezeu este doar
cuprinzător, înţelept".
249. Şi le zise lor profetul lor: "Un
semn al stăpîniei sale este că va
veni la voi sicriul legii, în care
este locuinţa3 Dumnezeului
1
O aluziune la următoarea fabulă: israelienii de
frica de ciumă si-au părăsit locuinţele si au fugit
într-un loc străin, unde i-a omorît Dumnezeu.
După trei sau opt zile a trecut profetul Ezechiel pe
acolo şi a văzut oasele lor. Rugîndu-se el apoi la
Dumnezeu, ei au înviat, însă pentru totdeauna au
purtat asupra lor semnele morţii şi haine negre.
Conf. Ezechiel XXXVII. l-l0.
2
Samuel.
3
Odihna, prezenţa lui Dumnezeu, sechina
Talmudului.
70
vostru şi rămăşiţele pe care le-a
lăsat în urmă neamul lui Moise
şi al lui Aaron; îi vor aduce
îngerii. Acesta este pentru voi un
semn, dacă sînteţi credincioşi".
250. Şi cînd purcese Saul cu oştirea,
zise el: "Dumnezeu voieşte să vă
ispitească la rîul [acesta], cel ce
va bea din el nu este pe partea
mea, iar cel ce nu gustă din el
este pe partea mea, afară de cei
ce scot din el [apă] cu mîna". Ei
însă băură, afară de puţini din
ei1. După ce trecu pe acolo el şi
cei ce crezură împreună cu el,
ziseră ei: "N-avem astăzi putere
faţă de Goliath şi oştirea sa".
Ziseră însă cei ce credeau că vor
veni înaintea lui Dumnezeu:
"De cîte ori a învins o oştire
mică alta mai mare cu voia lui
Dumnezeu, căci Dumnezeu este
cu cei statornici".
251. Şi cînd ieşiră înaintea lui
Goliath şi a oştirii sale, ziseră:
"Doamne, varsă asupra noastră
statornicie, întăreşte picioarele
noastre şi ajută-ne faţă de acest
popor necredincios".
252.Şi-i bătură cu voia lui
Dumnezeu şi David îl omorî pe
Goliath, iar Dumnezeu îi dădu
lui stăpînia şi înţelepciunea şi-l
învăţă ce voi. De nu i-ar ţine
Dumnezeu pe oameni în frîu
unul prin altul, ar fi pierit
pămîntul, însă Dumnezeu e
binefăcător faţă de făpturi.
253. Acestea sînt semnele lui
Dumnezeu; ţi le descoperim în
adevăr; tu eşti doar unul din cei
trimişi.
254. Pe unii dintre profeţi i-am ales
Noi înaintea altora. Cu unii a
vorbit Dumnezeu şi pe alţii i-a
ales în mai mare treaptă. Noi i-
am dat lui Isus fiul Măriei
semne răsvedite şi l-am întărit
cu duhul sfînt. De ar fi voit
Dumnezeu, nu s-ar fi certat cei
de apoi, după ce au venit la ei
semne răsvedite, însă ei erau de
felurite păreri, căci unii din ei
crezură, alţii nu crezură. De ar fi
voit Dumnezeu, ei nu s-ar fi
certat, însă Dumnezeu face ce
voieşte.
255.0, voi, cei ce credeţi, daţi
[milostenie] din ceea ce v-am
dat Noi vouă, înainte de ce vine
ziua în care nu este negoţ, nici
prietenie, nici mijlocire. Cei
necredincioşi sînt nelegiuiţi.
256. Dumnezeu! Nu este Dumnezeu
afară de El; El este cel viu,
veşnic. Pe El nu-l cuprinde
somnul, nici dormitarea. Ale
Lui sînt cele din ceruri şi de pe
pămînt. Cine poate mijloci la El
fără voia Sa? El ştie cele ce sînt
dinainte şi cele de apoi şi
[oamenii] pricep numai aceea
din ştiinţa Sa ce o voieşte El.
Tronul Său cuprinde cerurile şi
pămîntul şi păzirea lor nu-i face
greutate; El este cel înalt,
puternic2.
257. Nu este silă la credinţă.
Răsvedită este deosebirea între
dreptate şi rătăcire şi cel ce se
1
Mohammed confundă aici pe Saul cu
Ghedeon. Vezi Jud.VII, 4-7.
2
Renumitul vers al tronului. Conf. Introducerea,
cap.V
71
leapădă de Taghut1 §i crede în
Dumnezeu, acela se ţine de un
sprijin tare, care nu se frînge.
Dumnezeu doar aude, ştie.
258. Dumnezeu este ajutorul
credincioşilor. El îi scoate din
întunerec la lumină.
259. Dar celor necredincioşi Taghut
le este prieten: ei2 îi scot de la
lumină la intunerec. Aceştia
sînt tovarăşii focului, în care vor
petrece de veci.
260. Oare nu l-ai văzut pe acela3 cu
care s-a certat Abraam despre
domnul său, căci Dumnezeu i-
a dat stăpînirea? Abraam a zis:
"Domnul meu este cel ce învie
şi omoarî". El zise: "Eu pot
învia şi omori!" Abraam a zis:
„Dumnezeu aduce soarele de la
răsărit, deci adă-l tu odată de la
apus". Cel necredincios rămase
nedumerit, căci Dumnezeu nu-
i ocîrmuieşte pe cei nelegiuiţi.
261. Sau nu l-ai privit pe acela4 care
trecu pe lîngă o cetate pustiită
pînă-n temelie? EI zise: "Oare o
va învia pe aceasta Dumnezeu
după moartea ei?" Dumnezeu îl
Iasă să fie mort prin o sută de
ani, după aceea îl invie şi zise:
"Cît ai petrecut [aici]?" El zise:
"Am petrecut o zi sau o parte
din zi". El zise: "Ba ai petrecut
o sută de ani. Priveşte, mîncarea
ta şi băutura ta încă nu s-au
învechit şi priveşte asinul tău,
ca să te punem pentru oameni
şi priveşte oasele5, cum voim să
le culegem, apoi voim să le
îmbrăcăm cu carne", iar cînd i
s-a arătat lui aceasta, zise el:
"Ştiu că Dumnezeu este
atotputernic".
262. Cînd zise Abraam: "Doamne,
arată-mi cum îl învii pe mort?"
zise El: "încă tot nu crezi?" El
zise: "Ba da, ci numai să se
liniştească inima mea". EI zise:
"Ia patru paseri şi le zdrumică
la tine şi pune pe fiecare munte
o parte din ele, apoi cheamă-Ie
[şi] ele vor veni la tine în grabă;
deci să ştii că Dumnezeu e
puternic, înţelept6".
263. Cei ce dau averea lor pentru
drumul Iui Dumnezeu seamănă
unei seminţe care face şapte
spice, în fiecare spic o sută de
seminţe. Dumnezeu doar
răsplăteşte îndoit cui voieşte.
Dumnezeu e cuprinzător,
înţelept.
264. Cei ce dau averea lor pentru
drumul lui Dumnezeu, apoi nu
cer înapoi ceea ce au dat şi nu
fac greutăţi, răsplata lor este de
la Domnul lor şi asupra lor nu
va veni frică şi întristare.
265. Un cuvînt cuviincios şi blînd
este mai bun decît o milostenie
îmbinată cu greutăţi.
Dumnezeu e avut, blînd.
266.0, voi, cei ce credeţi, nu faceţi
deşerte milosteniile voastre
necăjind şi vătămînd ca şi cel ce
în genera! icfoi, specia! doi idofi mekkani: Allît
siEl-Uzza. cont" LIII, 19-20; apoi îndecomun toţi
idolii si rătăcirea.
2
Taghut, care aici este coleclivpentru to.ti idolii.
3
După explicatori: Nemrod.
4
Esdra, cînd văzu ruinele Ierusalimului.
5
Adaugă: asinului tiu. Acesta adică fu ajuns de
moarte în răstimpul cel de o sută de ani si putrezi,
încît îi rămaseră numai oasele.
6
Legenda aceasta poate că-şi are originea tn Gen,
cap. XV.
72
dă milostenie ca să fie văzut de
oameni, însă nu cred în
Dumnezeu şi în ziua de apoi.
Aşa unul seamănă cu prundul,
asupra căruia este colb: vine
asupra sa ploaia şi-l lasă vîrtos.
Ei n-au nici un folos din ceea ce
şi-au cîştigat. Dumnezeu nu
ocîrmuieşte poporul celor
necredincioşi.
267. Cei ce dau averea lor ca
milostenie, ca să caute plăcerea
lui Dumnezeu şi din tăria
sufletului, aceia seamănă unei
grădini pe o colină: vine asupra
ei ploaie şi ea dă mîncare
îndoită, iar dacă nu vine ploaia
asupra ei, atunci [vine] rouă.
Dumnezeu vede ceea ce faceţi.
268. Oare doreşte cineva din voi ca
să aibă o grădină cu fenici şi
butuci de vie, pătrunsă cu rîuri
pe desupt, cu tot felul de roduri
în ea, [fără să-i fie dor] ca să
ajungă o vîrstă înaltă, pe cînd
are urmaşi slabi? însă vine
[asupra grădinii] un vînt, focul
o arde. Aceste semne vă învaţă
Dumnezeu pentru ca să
cugetaţi.
269.0, voi, cei ce credeţi, daţi
milostenii din averile ce le-aţi
cîştigat şi din ceea ce v-am scos
Noi vouă din pămînt şi nu
căutaţi pentru milostenii lucruri
rele,
270. pe care voi înşivă nu le-aţi
primi, doar dacă aţi fi inchis
ochii; deci să ştiţi că Dumnezeu
este avut şi lăudat.
271. Sa an vă ameninţă cu sărăcie şi
vă porunceşte lucruri ruşinoase;
însă Dumnezeu vă făgăduieşte
iertare şi har; Dumnezeu e
blînd, înţelept.
272. El dă înţelepciune cui voieşte, şi
cine a primit înţelepciunea
aceia a căpătat un bun mare,
însă la aceasta gîndesc numai
cei pricepuţi.
273. Ceea ce daţi ca milostenie şi
ceea ce juruiţi, aceasta o
cunoaşte Dumnezeu, însă cei
nelegiuiţi n-au ajutor. Dacă daţi
de cunoscut milosteniile, e bine;
iar dacă daţi într-ascuns
săracilor, e mai bine. Aceasta vă
va răscumpăra de la răutăţile
voastre. Dumnezeu ştie ce
faceţi.
274. Nu e treaba ta să-i ocîrmuieşti
[pe cei nelegiuiţi], căci
Dumnezeu îl ocîrmuieşte pe
cine voieşte. Dacă daţi
milostenii din avere, e pentru
sufletele voastre. Daţi
milostenie numai spre a căuta
faţa lui Dumnezeu. Binele ce-l
faceţi vi se va răsplăti şi nu veţi
suferi nedreptate. Cei sărmani,
care ostenesc pentru drumul lui
Dumnezeu şi nu pot umbla în
ţară după nutremînt - cei
nebuni îi ţin de avuţi pentru
modestia lor. Poţi să-i cunoşti
pe semnul lor, că ei nu cerşesc
de la oameni cu obrăznicie.
Binele pe care li-l faceţi îl
cunoaşte Dumnezeu.
275. Cei ce dau milostenii din averea
lor noaptea şi ziua, în ascuns şi
făţiş, vor primi răsplata lor de la
Domnul lor şi nu va veni asupra
lor nici frică, nici întristare.
73
276. Cei ce se hrănesc din cămătărie
nu vor învia altfel de cum învie
cel ce l-a bătut Satan
atingîndu-l, pentru că ei zic:
"Negustoria este ca şi
cămătăria", însă Dumnezeu a
încuviinţat negustoria şi a oprit
cămătăria. Deci cine se lasă de
aceasta în urma îndemnării
Domnului său, aceluia i se iartă
şi afacerea sa stă la Dumnezeu.
Cine însă începe din nou [a
cămătari], aceia sînt tovarăşii
focului; acolo vor petrece în
veci.
277. Dumnezeu va şterge cămătăria,
însă milostenia o va înmulţi.
Dumnezeu nu-i iubeşte pe toţi
cei necredincioşi, păcătoşi, însă
cei ce cred, fac bine, împlinesc
rugăciunea şi dau milostenie,
răsplata lor e la Domnul lor,
asupra lor nu vine nici frică, nici
întristare.
278.0, voi, cei ce credeţi, temeţi-vă
de Dumnezeu şi daţi înapoi ceea
ce v-a rămas din camătă, dacă
sînteţi credincioşi.
279. Şi dacă nu veţi face [aceasta],
atunci să auziţi război de la
Dumnezeu şi trimisul său; însă
dacă vă căiţi, atunci vă rămîne
capitalul averii voastre. Nu fiţi
nedrepţi şi nu veţi păţi
nedreptate.
280. Dacă-i vine cuiva greu [să
plătească datoria], atunci aveţi
răbdare pînă-i va fi uşor; cînd îi
dăruiţi [datoria], e mai bine
pentru voi dacă sînîeţi
pricepuţi.
281. Şi temeţi-vă de ziua în care vă
veţi întoarce la Dumnezeu,
atunci fiecare suflet va primi
răsplata pe care şi-a agonisit-o
şi lor nu li se va face nedreptate.
282.0, voi, cei ce credeţi, dacă v-aţi
legat la o datorie pentru un
timp anumit, atunci faceţi-o în
scris. Să scrie aceasta între voi
un scriitor după dreptate.
Scriitorul să nu scrie altfel decît
numai cum l-a învăţat
Dumnezeu. El să scrie ceea ce
vorbeşte datornicul, să se teamă
de Dumnezeu şi să nu însemne
cu nimic mai puţin. Dacă însă
datornicul este prost sau bolînd,
sau nu poate vorbi, atunci să
vorbească epitropul său după
dreptate şi să luaţi doi bărbaţi
dintre voi ca martori. Dacă nu
se găsesc doi bărbaţi, atunci
[luaţi] un bărbat şi două muieri
ca martori. De va greşi una din
ele, atunci îi va duce aminte
cealaltă. Martorii să nu se
împotrivească, dacă sînt
chemaţi. Nu vă fie necaz de a
scrie [datoria], fie ea mică sau
mare, împreună cu vadeaua.
Asta este cu dreptate pentru voi
înaintea lui Dumnezeu şi stă ca
mărturie şi vă păzeşte de
îndoială. Dacă însă este un
negoţ îndată faţă între voi,
atunci nu păcătuiţi dacă nu-l
scrieţi, luaţi însă martori la
negoţurile voastre, dar să nu
aibă daună scriitorul sau
martorul. De faceţi [altfel],
atunci greşiţi. Deci temeţi-vă de
Dumnezeu şi El vă va învăţa,
căci Dumnezeu toate le ştie.
74
283.Cînd sînteţi în călătorie şi nu
găsiţi un scriitor, atunci să se
primească zăloage; dacă însă se
încrede unul în altul, atunci
acela căruia i s-a încrezut ceva
să dea înapoi lucrul încrezut şi
să se teamă de Dumnezeu,
Domnul său. Nu ascundeţi
mărturia; cel ce o ascunde are
inimă rea, căci Dumnezeu ştie
ceea ce faceţi.
284. A lui Dumnezeu e ceea ce este
în ceruri şi pe pămînt şi, fie că
descoperiţi, fie că ascundeţi
ceea ce este în sufletul vostru,
Dumnezeu totuşi vă va trage la
răspundere. El iartă cui voieşte
şi pedepseşte pe cine voieşte,
căci Dumnezeu e atotputernic.
285. Cel trimis crede în ceea ce i s-a
trimis de la Domnul său şi toţi
credincioşii cred în Dumnezeu,
în îngerii Săi, în scriptura Sa şi
în trimişii Săi. Noi nu facem
deosebire cu vreunul din
trimişii Săi. Ei zic: "Noi auzim
şi ascultăm. Iertare pentru noi
de la Tine, Doamne, căci la Tine
ne întoarcem!"
286. Dumnezeu nu-l sileşte pe
nimeni peste putere. Ceea ce şi-
a agonisit cineva, aceea o
primeşte ca răsplată. Nu ne
pedepsi dacă am întrelăsat ceva
sau am păcătuit, o, Doamne, şi
nu pune asupra noastră jugul ce
l-ai pus asupra celora înaintea
noastră, o. Doamne. Nu ne
încărca pe noi cu ceva ce nu
putem duce. Dăruieşte-ne [vina
noastră], iartă-ne şi Te îndură
de noi. Tu eşti scutul nostru,
deci ajută-ne împotriva
poporului necredincioşilor.
III
SURA FAMILIEI IMRÎN1
Din Medina fi este cu două sute de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎKDURAT.

1. ALM. Dumnezeu! Nu este

Dumnezeu afară de El, cel viu,
veşnic.
2. El a trimis asupra ta scriptura în
adevăr, întărind ceea ce a mers
înainte. El a trimis Thora şi
Evanghelia acum de nainte ca
îndreptare pentru oameni şi a
trimis Furkânul2.
3. Cei ce nu cred în semnele lui
Dumnezeu vor fi greu pedepsiţi,
căci Dumnezeu e puternic, se
poate răzbuna.
4. Lui Dumnezeu nimic nu-i este
ascuns pe pămînt şi în cer. El
este acela care v-a făcut în
mitrasuri precum a voit. Nu este
Dumnezeu afară de El, cel
puternic şi înţelept.
5. El este acela care a trimis
asupra ta scriptura; în ea sînt
unele semne răsvedite, acelea
sînt maica scripturii, altele sînt
numai pilde. Ce-i priveşte pe cei
cu îndoială în inimă, aceia
voiesc pildele din ea să le
1
Aceasta sură tratează în mare parte despre fa-
milia lui Isus. Mohammed îl numeşte Imrân pe
tatăl preacuratei fecioare Măria. Elisabeta este
după părerea lui Mohammed o soră a Maicii
Domnului. Acestea două împreună cu Isus, loan
şi Zaharia formează "familia Imrân".
2
Conf.II, 50.
75
cerceteze şi caută tîlcuirea ei,
însă nu înţeleg tîlcuirea ei, ci
numai Dumnezeu; iar cei ce sînt
tari în pricepere zic: "Noi
credem în aceasta; toate sînt de
la Domnul nostru", însă aşa
cugetă numai cei pricepuţi.
6. Doamne, nu duce în rătăcire
inimile noastre, după ce ne-ai
dus pe drumul cel drept, şi da-
ne îndurarea Ta, Tu eşti doar cel
ce dăruieşte [har].
7. Doamne, fără îndoială vei
aduna într-o zi oamenii:
Dumnezeu doar nu calcă
făgăduinţa.
8. Celor necredincioşi însă nu le
ajută averea lor şi copiii lor la
Dumnezeu nimica. Aceştia vor
arde în foc.
9. în felul poporului lui Faraon şi
al înaintaşilor lor au lepădat
semnele noastre; însă
Dumnezeu i-a prins întru
fărădelegile lor, căci Dumnezeu
pedepseşte groaznic.
10. Spune celor necredincioşi: "Veţi
fi biruiţi şi veţi fi adunaţi în iad
şi [acolo veţi avea] un pat rău.
11. Aţi avut un semn în cele două
oştiri, ce s-au ciocnit: o oştire se
lupta pe drumul lui Dumnezeu,
iar cealaltă era necredincioasă.
Ei i-au văzut de două ori mai
numeroşi la privire, însă
Dumnezeu îl întăreşte cu
ajutorul său pe cine voieşte.
Aceasta este o pildă pentru
cugetători1.
12. Oamenii au fost împodobiţi cu
dragoste şi poftă de muieri şi
copii, de taleri de aur şi de
argint, de cai de soi, de cirezi şi
ogoare. Aceasta este lipsa vieţii
din lume, însă la Dumnezeu
este reîntoarcerea cea mai
frumoasă.
13. Spune: Pot să vă vestesc ceva
mai bun decît aceasta? Cei
cuvioşi vor primi de la Domnul
lor o grădină pătrunsă de rîuri
pe desupt; în veci vor fi acolo;
şi muieri curate şi harul lui
Dumnezeu, căci Dumnezeu
priveşte la servii Săi,
14. care zic: "Doamne, noi credem;
iartă-ne păcatele noastre şi
mîntuieşte-ne de pedeapsa
focului".
15. [Astfel vorbesc] cei răbdători,
cei drepţi, cei ascultători, cei ce
dau milostenie şi cer iertare în
zori de zi.
16. Dumnezeu a mărturisit că nu
este Dumnezeu afară de El, iar
îngerii şi poporul cel înţelept
stau [vestind] cu dreptate că nu
este Dumnezeu afară de El, cel
puternic, înţelept.
17. [Credinţa adevărată] înaintea
lui Dumnezeu este Islamul. Nu
s-au certat cei ce aveau
scriptura, pînă ce n-a venit la ei
pricepere, [atunci veni] pizma
între ei. Cine nu crede în
semnele lui Dumnezeu, [să
ştie] că Dumnezeu e grabnic la
socoteală.
18. Dacă se ceartă ei cu tine, spune:
"Supun faţa mea lui Dumnezeu
împreună cu cei ce-mi
urmează".
1
Este vorba despre lupta de la Bedr: vezi
introducerea, cap. 11.
76
19. Celor ce au scriptura şi celor
neînvăţaţi1 [spune-le]: "Voiţi să
primiţi Islamul?". Dacă primesc
Islamul, atunci sînt bine
ocîrmuiţi, dacă însă nu voiesc,
e datoria ta să-i îndemni, căci
Dumnezeu priveşte la servii săi.
20. Cei ce nu cred în semnele lui
Dumnezeu şi omoară profeţii pe
nedrept şi omoară pe cei ce
poruncesc dreptatea, acelora
vesteşte-le pedeapsă dureroasă.
21. Faptele lor sînt pierdute în
lumea aceasta şi cea de apoi şi
nu va fi cine să le ajute.
22. Oare n-ai privit la aceia care au
primit o parte din scriptură? Ei
fură îndreptaţi spre scriptura lui
Dumnezeu, ca să judece certele
între ei, atunci se întoarseră o
parte din ei şi se depărtară2.
23. Aceasta [s-a întîmplat] pentru
că ei zic: "Nu ne atinge focul,
decît numai un număr de zile".
Şi i-a înşelat în credinţa lor
aceea ce au născocit ei.
24. însă cum va fi, dacă-i vom
aduna în ziua în care nu este
îndoială şi va primi fiecare
suflet ce şi-a agonisit? Lor nu li
se va face nedreptate.
25. Spune: "O, Dumnezeule,
stăpîne al stăpîniei, Tu dai
stăpînia cui voieşti şi iei stăpînia
de la cine voieşti; îl ridici pe cine
voieşti şi îl umileşti pe cine
voieşti; în mîna Ta este binele,
eşti doar atotputernic.
26. Tu faci să intre noaptea după zi
şi faci să intre ziua după noapte.
Tu scoţi la iveală viaţa din
moarte şi scoţi la iveală moartea
din viaţă şi-l nutreşti pe cine
voieşti fără măsură".
27. Credincioşii să nu ia
necredincioşii ca apărători, dacă
sînt de aflat credincioşi. Iar cel
ce face aceasta n-are să aştepte
de la Dumnezeu nimic; doar
dacă vă temeţi de dînşii. însă
Dumnezeu însuşi vă apără şi la
Dumnezeu este întoarcerea.
Spune: "Dacă ascundeţi ceea ce
e în piepturile voastre, sau o
scoateţi la iveală, Dumnezeu o
ştie şi EI ştie ceea ce se află în
ceruri şi pe pămînt, căci
Dumnezeu e atotputernic".
28. în ziua aceea va afla de faţă
fiecare suflet binele ce I-a făcut
şi răul ce l-a făcut şi va dori ca
între el şi acesta să fie un hotar
depărtat, însă Dumnezeu însuşi
vă apără şi e plin de îndurare
faţă de servii săi.
29. Spune: "Dacă-l iubiţi pe
Dumnezeu, atunci urmaţi-mă,
şi Dumnezeu vă va iubi şi vă va
ierta păcatele voastre, căci
Dumnezeu e iertător, îndurat".
Spune: "Ascultaţi de'Dumnezeu
şi de cel trimis şi dacă vă
întoarceţi, Dumnezeu nu-i
iubeşte pe cei necredincioşi".
30. Dumnezeu l-a ales pe Adam, pe
Noe, familia lui Abraam şi fa-
milia lui Imrân înaintea
celorlalte făpturi, unul sămânţa
celuilalt, căci Dumnezeu aude,
ştie.
1
I.e. arabilor pagini, care n-au primit
revelaţiunea.
2
Se referă la o ceartă religioasă pe care o avusese
Mohammed cu jidovii.
31. A zis soţia lui Imrân: "Doamne,
îţi juruesc rodul pîntecelui meu,
primeşte-l de la mine, Tu doar
auzi, ştii". Şi după ce născu, zise
ea: "Doamne, eu am născut o
copilă". Dumnezeu doar ştia ce
a născut ea, şi un băiat nu e
întocmai cu o copilă! - "eu am
numit-o Măria şi o pun pe ea şi
sămînţa ei sub scutul Tău faţă
de Satan cel bătut cu pietre1"
32. Domnul ei o primi cu primire
bună şi o lăsă să crească cu
creştere bună şi Zaharia se
îngrijea de ea. De cîte ori venea
Zaharia în cămara ei afla el la ea
mîncare. El zise: "O, Măria, de
unde ai aceasta?" Ea zise:
"Aceasta este de la Dumnezeu,
căci Dumnezeu îl îngrijeşte pe
cine voieşte, fără- să facă
socoteală".
33. După aceea, se rugă Zaharia la
Domnul său, zicînd: "Doamne,
dă-mi de la Tine urmaşi buni,
căci Tu asculţi rugăciunile".
Atunci îl chemară îngerii, pe
cînd petrecea el în cămară,
rugîndu-se:
34. "Dumnezeu ţi-l vesteşte pe
loan, care va întări cuvîntul lui
Dumnezeu. El va fi [un bărbat]
cinstit şi înfrînat şi un profet
nepătat".
35. El zise: „Doamne, cum voi avea
un copil, dacă sînt înaintat în
vîrstă şi muierea mea e
stearpă?" El zise: "Dumnezeu
face ce voieşte".
36. El zise: "Doamne, dă-mi un
semn!" El zise: "Semnul tău va
fi că trei zile nu vei vorbi cu
oamenii altfel decît numai prin
semne. Adă-ţi aminte adesea de
Domnul tău şi laudă-l seara şi
dimineaţa".
37. îngerii ziseră: "O, Măria,
Dumnezeu te-a ales şi te-a
curăţit şi te-a ales între muierile
lumii.
38. O, Măria, ascultă de Domnul
tău, prosternă-te şi închină-te
Lui împreună cu cei ce se
închină".
39. Aceasta este o veste ascunsă,
noi ţi-o descoperim. Tu n-ai fost
lîngă ei, cînd aruncară sorţile
lor, cine din ei să se îngrijească
de Măria şi n-ai fost lîngă ei
cînd se certară.
40. îngerii mai ziseră: "O, Măria,
Dumnezeu îţi vesteşte cuvîntul
[ce vine] de la El2,.numele lui
va fi Messia Isus, fiul Măriei.
Măreţ [va fi el] în lumea de
acum şi cea de apoi şi va fi
aproape [de Dumnezeu].
41. El va vorbi cu oamenii din
leagăn şi în vîrstă de bărbat şi
va fi cucernic3"
42. Ea zise: "Doamne, cum să am
copil, fără să mă fi atins
bărbat?" El răspunse:
"Dumnezeu face ce voieşte.
Dacă a hotărît un lucru şi-i zice:
Să fii! — apoi este."
1
Satan se numeşte bătut cu pietre pentru că el
voia să-l seducă pe Abraam, ca să nu-i jertfească
pe Ismael (mosiemii cred ca Ismael, nu Isaac avea
să se jertfească). Atunci Abraam l-a alungat pe
Satan de la sine cu pietre. De aceea mohammedanii
pe vremea peregrinajului, cînd ajung lîngă Mekka
aruncă cu pietre ca să-l alunge pe Satan. Conf.
introd. cap. V.
2
Cuvîntul încarnat. Logos.
3
Aceasta se istoriseşte şi Intr-o evanghelie
apocrifă şi anume în "Evangelium infantiae".
78
43. El îl va învăţa scriptura,
înţelepciunea, Thora şi
Evanghelia şi-l va trimite la fiii
lui Israel [să zică]: "Eu vin la
voi cu semne de la Domnul
vostru. Voi să vă plăsmuiesc din
lut un chip de pasere şi voi să
suflu asupra sa şi se va face o
pasere vie, cu voia lui
Dumnezeu1. Voi să-i mîntuiesc
pe cei orbi şi pe cei leproşi şi voi
să-i înviez pe cei morţi cu voia
lui Dumnezeu şi să vă vestesc ce
să mîncaţi şi să păstraţi în
casele voastre. Aceasta să vă fie
vouă semn, dacă sînteţi
credincioşi.
44. Eu întăresc cele pe care le aveţi
acum de nainte din Thora, însă
vă iert unele din cele oprite; eu
vin la voi cu un semn de la
Domnul vostru, deci temeţi-vă
de Dumnezeu şi urmaţi-mă.
Dumnezeu este Domnul meu şi
Domnul vostru, deci serviţi-l.
Acesta este drumul cel drept".
45. Cînd cunoscu Isus necredinţa
lor, zise: "Cine-mi va fi de
ajutor pentru Dumnezeu?"
Ziseră apostolii: "Noi voim să-ţi
fim de ajutor pentru
Dumnezeu. Mărturiseşte-ne că
sîntem moslemi.
46. Doamne, noi credem ceea ce
ne-ai descoperit şi urmăm
trimisului, deci scrie-ne între
martori".
47. Ei vicleniră, însă şi Dumnezeu
vicleni, căci Dumnezeu este cel
mai viclean.
48. Dumnezeu zise: "O, Isuse, voi
să te las să mori şi să te ridic la
mine şi să te mîntuiesc de cei
necredincioşi, iar pe cei ce ţi-au
urmat voi să-i pun peste cei
necredincioşi pîaă la ziua
învierii, atunci vă veţi întoarce
la Mine, iar Eu voi judeca
certele între voi.
49. Pe cei necredincioşi îi voi
pedepsi cu pedeapsă grea în
lumea de acum şi în cea de apoi
şi nu va fi nimenea ca să le
ajute.
50. Iar cei ce cred şi fac bine, lor le
va plăti El răsplata lor. Şi
Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei
nelegiuiţi.
51. Acestea le citim asupra ta ca
semne şi amintiri înţelepte".
52. Isus e asemenea înaintea lui
Dumnezeu cu Adam2, pe care
l-a făcut din pămînt şi i-a zis:
"Să fii!" şi el s-a făcut.
53. Adevărul vine de la Dumnezeul
tău, deci să nu fii îndoios.
54. Iar dacă se ceartă cineva cu tine
despre aceasta, după ce a venit
asupra ta priceperea, atunci
spune: "Veniţi să-i chemăm pe
fiii noştri şi pe fiii voştri şi pe
muierile noastre şi pe muierile
voastre şi pe noi înşine şi pe voi
înşivă, ca să ne rugăm şi să
aducem blestemul lui
Dumnezeu asupra celor
necredincioşi."
55. Aceasta este o istorie adevărată.
Nu este Dumnezeu afară de
Dumnezeu şi Dumnezeu este
puternic, înţelept.
' Conf. introducerea, cap. V. unde se spune că
această pasăre sa fi fost liliacul.
2
Pentru că amîndoi n-au tată omenesc.
56. Iar dacă întoarceţi spatele,
atunci îi cunoaşte Dumnezeu pe
cei nelegiuiţi.
57. Spune: "O, voi, poporul
scripturii, veniţi să facem o
învoire între noi şi voi, ca să nu
servim altuia decît numai lui
Dumnezeu şi să nu punem
nimic în rînd cu El şi să nu
primim pe nimenea din noi ca
Domn afară de Dumnezeu!" Iar
de întorc spatele atunci spuneţi:
"Mărturisiţi că noi sîntem
moslemi!"
58. O, voi, cei ce aveţi scriptura, de
ce vă certaţi asupra lui Abraam?
Doară n-a fost trimisă Thora şi
Evanghelia decît după timpul
său. Nu o ştiţi aceasta?
59. Certaţi-vă doar despre lucruri pe
care le ştiţi! De ce vă certaţi
pentru lucruri pe care nu le
ştiţi? Dumnezeu le ştie, iar voi
nu le ştiţi.
60. Abraam n-a fost nici iudeu, nici
creştin, ci el a fost drept
credincios, un moslem, şi n-a
fost idolatru.
61. Acei oameni sînt mai aproape
de Abraam, care îi urmează şi
aceştia sînt profetul
[Mohammed] şi cei ce cred.
Dumnezeu este scutul
credincioşilor.
62. O parte din cei ce au scriptura
voieşte să vă amăgească, însă ei
nu amăgesc pe nimenea altul
decît numai pe ei înşişi şi nu o
ştiu.
63. O, voi, cei ce aveţi scriptura, de
ce nu credeţi în semnele lui
Dumnezeu? Doar totuşi trebuie
să le mărturisiţi.
64. O, voi, cei ce aveţi scriptura, de
ce îmbrăcaţi adevărul cu
deşertăciunea şi ascundeţi
adevărul deşi îl ştiţi?
65. O parte din cei ce au scriptura
zic: „Credeţi ceea ce li s-a
descoperit credincioşilor
dimineaţa şi lepădaţi aceasta
seara, ca ei să se întoarcă.
66. Nu credeţi nimănui decît numai
celui ce urmează legii voastre!"
Spune: "Ocîrmuirea este o
ocîrmuire a lui Dumnezeu, dacă
şi s-a dat altuia ceea ce s-a dat
vouă". Sau: "Harul e în jnîna lui
Dumnezeu; El îl dă cui voieşte;
Dumnezeu doar e cuprinzător,
înţelept".
67. El împărtăşeşte îndurarea Sa
cui voieşte. El este binefăcător,
mare.
68. Sînt unii din cei ce au scriptura
cărora le poţi încredinţa un
talant; ei ţi-l vor da înapoi; alţii
însă, dacă le încredinţezi un
dinar, nu ţi-l dau înapoi, dacă
nu-i urmăreşti mereu.
69. Aceasta, pentru că ei zic:
"N-avem datorinţă faţă de cei
ce nu ştiu nimic". Aşa vorbesc
ei minciuni despre Dumnezeu,
deşi ştiu.
70. însă cine ţine la datorinţă sa şi
se teme de Dumnezeu — doar
Dumnezeu îi iubeşte pe cei ce se
tem de El.
71. însă cei ce se negoaţă cu
legămîntul lui Dumezeu şi
[dau] jurămintele lor pentru
preţ mic, aceia n-au parte la
viaţa de apoi şi Dumnezeu nu
80
81
va vorbi cu ei şi nu-i va privi în |
ziua învierii şi nu-i va curaţi;
pentru ei este pedeapsa
dureroasă.
72. Mulţi dintre ei întortocheau
scriptura cu limbile lor, ca să
credeţi că acele sînt din
scriptură, însă ele nu sînt din
scriptură. Ei zic: "Aceasta e de
la Dumnezeu!", însă aceasta nu
e de la Dumnezeu, ci ei spun
minciuni despre Dumnezeu,
măcar că o ştiu.
73. Nu se cade omului ca
Dumnezeu să-i dea scriptura,
înţelepciunea şi profeţia, iar el
apoi să zică oamenilor: " Serviţi -
mi mie lîngă Dumnezeu1!" ci el
să zică: "Să fiţi învăţaţi în
scriptura pe care o cunoaşteţi şi
vă îndeletniciţi în ea".
74. Doar nu vă porunceşte
[Dumnezeu] să-i primiţi ca
stăpîni pe îngeri şi profeţi. Oare
să vă poruncească necredinţa,
după ce sînteţi moslemi?
75. Cînd a încheiat Dumnezeu un
legămînt cu profeţii [zise El]:
"Aceasta e scriptura şi
înţelepciunea mea, pe care v-am
dat-o. După aceea va veni la voi
un trimis, care va întări ceea ce
aveţi acum, iar voi veţi crede în
el şi-l veţi sprijini". Deci mai
zise: "Sînteţi hotărîţi!" El zise:
"Fiţi martori şi Eu voi fi martor
cu voi".
76. Cel ce se întoarce de la aceasta
este un nelegiuit.
77. Cer ei altceva decît legea lui
Dumnezeu? Doar Lui i se
supune ce e în ceruri şi pe
T l Ţ l -r • -p- t T l T l T l T l T l 1

pămînt de bună voie sau în silă

şi la El se întorc [toate].
78. Spune: "Credem în Dumnezeu
şi în ceea ce ni s-a trimis nouă
şi s-a trimis lui Abraam, Ismael,
Isaac, lacob şi seminţiilor şi ce
s-a dat lui Moise, lui Isus şi
profeţilor din partea Domnului
lor. Nu facem deosebire cu
vreunul din ei: sîntem doar
moslemi".
79. Cel ce caută lege decît Islamul
nu este primit de către El, căci
el va fi în lumea de apoi între
cei pierduţi.
80. Cum să ocîrmuiască Dumnezeu
un popor necredincios, care
crezuse odinioară şi mărturisise
că trimisul este adevărat şi la
care veniră semne răsvedite?
Dumnezeu nu ocîrmuieşte un
popor al nelegiuiţilor.
81. Partea lor este blestemul lui
Dumnezeu, al îngerilor şi al
tuturor oamenilor peste ei.
82. în veci vor rămîne în el; nu li se
va uşura pedeapsa şi nu vor fi
luaţi în privire,
83. afară de aceia care se căiesc şi
fac bine, căci Dumnezeu este
iertător, îndurat.
84. Cei ce sînt necredincioşi, după
ce crezuseră, iar apoi sporesc în
necredinţă, căinţa acestora nu
se primeşte şi ei rămîn în
rătăcire.
85. Cei ce sînt necredincioşi şi mor
în credinţă, de la nici unul din
ei nu se primeşte nici chiar
' O aluzie la dumnezeirea lui Isus, care după
părerea lui Mohammed se afirmă de către creştini
în urma falsificării scripturii.
pămîntul plin de aur ca
răscumpărare; pentru aceştia
este pedeapsă dureroasă şi ei n-
au ajutor.
86. Nu veţi ajunge la dreptate, pînă
ce nu veţi da milostenie din
ceea ce vă e mai drag, căci toate
milosteniile ce le daţi le
cunoaşte Dumnezeu.
87. Toate mîncările erau iertate
fiilor lui Israel, afară de aceea ce
şi-a oprit Israel însuşi1, înainte
de ce fu trimisă Thora. Spune:
"Aduceţi Thora şi citiţi-o dacă
sînteţi iubitori de adevăr".
88. însă cel ce născoceşte după
aceasta minciuni despre
Dumnezeu aceştia sînt
nelegiuiţii.
89. Spune: "Dumnezeu este iubitor
-de adevăr, deci urmaţi legea lui
Abraam cel drept credincios,
care n-a fost idolatru".
90. Cea dinţii casă [de închinare] fu
aşezată pentru oameni în
Bekka2 spre binecuvîntarea
lumii.
91. în ea sînt semne răsvedite. Ea
este locul lui Abraam şi cine
intră în ea este scutit. De la
Dumnezeu [s-a stătorit] un
peregrinaj la acea casă pentru
oamenii care sînt în stare să
facă drumul.
92. Cel ce e necredincios [să ştie că]
Dumnezeu este bogat şi fără de
lumea aceasta.
93. Spune: "O, voi, cei ce aveţi
scriptura, de ce nu credeţi în
semnele lui Dumnezeu? Doar
Dumnezeu e martor pentru
faptele voastre".
94. Spune: "O, voi, cei ce aveţi
scriptura, de ce abateţi de la
drumul lui Dumnezeu pe cei ce
cred? Voi îl faceţi strîmb, deşi
singuri îl mărturisiţi. Lui
Dumnezeu însă nu-i sînt
necunoscute faptele voastre".
95. O, voi, cei ce credeţi, dacă
urmaţi unei părţi din aceia
cărora li s-a dat scriptura, voiesc
ei să vă împingă de la credinţa
voastră la necredinţă.
96. Cum puteţi fi necredincioşi,
dacă vi s-au citit semnele Iui
Dumnezeu, iar urmaşul său se
află printre voi? însă cine ţine
la Dumnezeu, acela e dus pe
drumul cel drept.
97. O, voi, cei ce credeţi, temeţi-vă
de Dumnezeu cu frică adevărată
şi să nu muriţi decît fiind
moslemi.
98. Ţineţi tare de frînghia3 lui
Dumnezeu cu toţii şi nu vă
împrăştiaţi, ci aduceţi-vă
aminte de binefacerile lui
Dumnezeu faţă de voi. Aţi fost
duşmani, iar El a împreunat
inimile voastre şi prin harul Său
v-aţi făcut fraţi.
99. Aţi fost la marginea prăpastie!
focului şi EI v-a mîntuit de
acolo. Aşa vă face răsvedite
Dumnezeu semnele Sale, ca să
fiţi bine ocîrmuiţi.
100. Şi ca să fie din voi un popor care
cheamă la cele bune şi
porunceşte ce este cuviincios şi
' Explicatorii zic că Israel (lacob) în urma unei
boli a depus făgăduinţa că nu va mai mînca nici
carne, nici lapte de cămilă.
2
Mekka
3
I.e. conducerea.
opreşte ce este nedrept. Aceştia
vor fi fericiţi.
101. Şi nu fiţi ca şi aceia care se
despărţesc şi se ceartă, deşi au
venit la ei semne răsvedite.
Pentru ei este pedeapsă mare.
102. în ziua aceea vor fi unii cu faţa
albă, iar alţii cu faţa neagră1, iar
către cei cu faţa neagră [va zice
Dumnezeu]: "V-aţi făcut
necredincioşi, deşi eraţi credin-
cioşi? Deci gustaţi pedeapsa
pentru că sînteţi necredincioşi".
103. Iar cei cu faţa albă vor petrece
în veci în harul lui Dumnezeu.
104. Acestea sînt semnele lui
Dumnezeu pe care ţi le vestim
întru adevăr: Dumnezeu nu
voieşte strîmbătăţirea făpturilor.
105. Ale lui Dumnezeu sînt cele din
ceruri şi de pe .pămînt şi la
Dumnezeu se întorc toate.
106. Sînteţi cel mai bun popor care
s-a născut între oameni. Voi
porunciţi ce e cuviincios şi opriţi
ce e nedrept şi credeţi în
Dumnezeu. Şi de ar fi crezut cei
ce au scriptură, ar fi fost mai
bine pentru ei. Şi între ei sînt
credincioşi, cei mai mulţi însă
sînt nelegiuiţi.
107. Nu vă vor strica decît numai
puţin şi cînd se vor lupta
împotriva voastră, vă vor
întoarce spatele şi atunci nu vor
avea ajutor.
108. Bătuţi vor fi cu ruşine, ori şi
unde vor fi aflaţi, doar dacă vor
fi sub stăpînirea lui Dumnezeu
sau sub stăpînirea oamenilor2.
Ei ajung întru mînia lui
Dumnezeu şi sărăcie cade
asupra lor şi anume pentru că
n-au crezut în semnele lui
Dumnezeu şi au omorît profeţii
pe nedrept, răsvrătindu-se şi
fiind nelegiuiţi.
109. Nu sînt toţi una cei ce au
scriptura; sînt unii drepţi între
ei care citesc semnele lui
Dumnezeu în timp de noapte şi
se închină.
110. Ei cred în Dumnezeu şi în ziua
de apoi, ei poruncesc ce este
cuviincios şi opresc ce este
nedrept şi se întrec în bunătăţi.
Aceştia sînt cucernici.
11L Binele ce l-au făcut, nu veţi fi
lipsit de el, căci Dumnezeu îi
cunoaşte pe cei cuvioşi.
112. Celor necredincioşi nu le-va
ajuta nici averea, nici copiii lor
nimic la Dumnezeu. Aceştia
sînt tovarăşii focului şi în el vor
rămîne în veci.
113. Ceea ce istovesc ei în viaţa lumii
seamănă cu un vînt rece, care
trece peste ogoarele oamenilor,
ce sînt ei inşişi nelegiuiţi, şi le
pierde. Nu însă Dumnezeu e
nedrept faţă de ei, ci ei înşişi
sînt nedrepţi faţă de sine.
114.0, voi, cei ce credeţi, nu
încheiaţi preietenie cu cei ce nu-
s de-ai voştri, ei nu înceată să vă
amăgească, ei doresc pieirea
voastră: a ieşit ura din gurile
lor, iar în pieptul lor e un lucru
mai greu de ascuns. Noi v-am
dat semne răsvedite, dacă
sînteţi pricepuţi.
1
Cei drepţi vor fi cu faţa albă, iar cei nelegiuiţi
cu faţa neagră.
2
Le. doar dacă vor primi Islamul sau se vor
supune duşmanului.
83
115. Iată, voi îi iubiţi, ei însă nu vă
iubesc. Voi credeţi în întreaga
scriptură, ei însă, dacă vă
întîlnesc, vă zic: „Noi credem"
iar într-ascuns îşi muşcă
vîrfurile degetelor de ciudă
asupra voastră. Spune: "Muriţi
de ciudă!" Dumnezeu doar
cunoaşte lăuntrul piepturilor.
116. De vă merge bine, le pare lor
rău, iar de vi se întîmplă o
nenorocire, se bucură ei de
aceasta, însă dacă veţi fi
statornici şi vă veţi teme de
Dumnezeu, nu vă va strica
viclenia lor la nimic; Dumnezeu
doar ştie ce fac ei.
117. Cînd ai mers dimineaţa de la
neamul tău - [îţi aduci aminte?
- să faci] pentru cei credincioşi
o tabără de război - Dumnezeu
aude, ştie,
118. atunci se înspăimîntă două
oştiri de-ale voastre şi-şi
pierdură vitejia, însă Dumnezeu
le ajutoră pe amîndouă; în
Dumnezeu să se încreadă deci
credincioşii1.
119. Dumnezeu v-a ajutat şi la Bedr,
măcar că eraţi puţini, deci
temeţi-vă de Dumnezeu şi fiţi
mulţumitori.
120. Cînd ai zis credincioşilor: "Nu
vă este destul dacă vă întăreşte
Domnul vostru cu trei mii de
îngeri trimişi?"
121.într-adevăr, dacă sînteţi
statornici şi vă temeţi de
Dumnezeu, îndată ce vor veni
[duşmanii] asupra voastră cu
sălbăticie, vă va întări Domnul
vostru cu cinci mii de îngeri
înzestraţi cu semne^.
122. Dumnezeu vă trimite această
veste ca să se ridice inimile
voastre prin ea, căci nu este
ajutor decît la Dumnezeu cel
puternic, înţelept. Ori de-i
nimiceşte cu totul pe cei
necredincioşi, sau îi frînge, încît
se trec cu încetul,
123. sau se întoarce iarăşi spre ei,
sau îi pedepseşte, de aceasta
nu-ţi pese nimic, ei sînt doară
nelegiuiţi.
124. Ale lui Dumnezeu sînt toate din
ceruri şi de pe pămînt; El iartă
cui voieşte şi pedepseşte pe cine
voieşte, căci Dumnezeu este
iertător, îndurat.
125.0, voi, cei ce credeţi, nu fiţi
lacomi la camătă luînd tot cîte
de două ori înapoi [cele
împrumutate], ci temeţi-vă de
Dumnezeu, ca să vă meargă
bine.
126. Temeţi-vă de foc, care este
pregătit pentru cei
necredincioşi, şi ascultaţi de
Dumnezeu şi de cel trimis, ca să
aveţi har.
127. Grăbiţi spre iertare de la
Domnul vostru şi spre raiul cel
întins ca şi pămîntul, cel
pregătit pentru cei cucernici,
128. care dau milostenii la vremuri
bune şi rele şi-şi stăpînesc mînia
şi iartă oamenilor, căci
Dumnezeu îi iubeşte pe cei buni.
129. însă şi aceia care au păcătuit şi
au fost nelegiuiţi, dacă îşi aduc
1
Se referă la lupta de la Ohod.
2
După explicatori: cu diferite feluri Ae arm.i-
aminte de Dumnezeu şi cer
iertare pentru păcatele lor, -
însă cine poate ierta păcatele,
decît numai Dumnezeu? - şi nu
rămîn în faptele lor, ci le
cunosc,
130. şi aceştia vor agonisi iertare de
la Domnul lor şi vor petrece în
veci în grădina cea pătrunsă cu
rîuri pe desupt. Frumoasă
răsplată au cei ce se poartă bine.
131. [Dumnezeu] a trimis acum
înaintea voastră legi, umblaţi pe
pămînt şi vedeţi ce sfîrşit au
luat cei ce ţineau de minciună
[adevărul].
132. Acesta1 este hotărîre pentru
oameni şi drum drept şi
îndemnare pentru cei cu frica
lui Dumnezeu.
133. Nu fiţi deci slabi şi întristaţi; voi
veţi fi înălţaţi, dacă veţi fi
credincioşi.
134. De aţi fost răniţi [în război], au
fost asemenea răniţi şi [alţi]
oameni. Noi schimbăm astfel
zilele între oameni, ca să
cunoască Dumnezeu pe cei ce
cred şi să aleagă dintre voi
martiri, pentru că Dumnezeu
nu-i iubeşte pe cei nelegiuiţi2,
135. şi pentru ce Dumnezeu să-i
ispitească pe cei credincioşi şi
să-i nimicească pe cei
necredincioşi.
136. Credeţi că veţi intra în rai
înainte de ce-i va cunoaşte
Dumnezeu pe cei care s-au
luptat dintre voi şi au fost
statornici?
137. Voi doriţi moartea, înainte de ce
văzut-o şi o veţi mai privi.
138. Şi Mohammed nu e nimic alta
decît un trimis, înaintea lui au
murit [alţi] trimişi, însă dacă ar
muri el sau ar fi ucis, v-aţi
întoarce iarăşi pe urmele
voastre3. Cel ce se întoarce pe
urmele sale nu-i strică lui
Dumnezeu nimic. Dumnezeu le
va răsplăti celor mulţumitori.
139. Nimenea nu poate muri fără de
voia lui Dumnezeu, [cum e
scris] în cartea termenelor4 cine
cere răsplată în lumea aceasta,
îi vom da-o, iar cine cere
răsplată în lumea de apoi, şi
aceluia îi vom da-o şi le vom
răsplăti celor mulţumitori.
140. Cîţi profeţi s-au luptat cu unii
care erau de zeci de mii de ori
mai puternici decît ei, şi nu
slăbiră în urma întîmplărilor de
pe drumul lui Dumnezeu şi nu
se poticniră şi nu se umiliră.
Dumnezeu îi iubeşte pe cei
statornici.
141. Şi n-a fost cuvîntul lor altul
decît că vorbea: "Doamne, iartă-
ne păcatele noastre şi ce am
greşit întru afacerile noastre;
întăreşte-ne picioarele noastre
şi ajută-ne faţă de poporul
necredincios". Dumnezeu le-a
dat lor răsplată în lumea de
apoi, Dumnezeu îi iubeşte pe cei
buni.
1
Coranui.
2
Versul acesta este fără îndoială o aluziune la
înfrîngerea de la Ohod Cei căzuţi în luptă si cei
răniţi se consideră ca martiri.
3
Adaugă: spre necredinţă.
"* Pentru fiecare este scris tntr-o carte cîr va tr«;
142.0, voi, cei ce credeţi, de veţi
asculta de cei necredincioşi ei vă
vor duce pe urmele voastre şi
voi vă întoarceţi ca pierduţi.
143. în Dumnezeu este stăpînul
vostru. El este cel mai bun
ajutător.
144. Noi vom arunca în inimile
necredincioşilor spaimă, pentru
că adaugă lîngă Dumnezeu încă
şi altele, fără ca El să fi trimis
împuternicire la aceasta.
Locuinţa lor este focul: o ospeţie
rea pentru cei nelegiuiţi.
145. Dumnezeu şi-a împlinit
făgăduinţa Sa faţă de voi, cînd
i-aţi nimicit [pe duşmani] cu
voia Sa, pînă ce v-aţi poticnit şi
v-aţi certat asupra poruncilor şi
v-aţi răzvrătit, deşi [Dumnezeu]
v-a arătat ce aţi dorit voi.
146. Unii din voi căutau lumea de
acum, alţii căutau cea de apoi,
atunci a lăsat El să vă
fugărească, spre a vă ispiti, însă
acum v-a iertat, căci Dumnezeu
este binefăcătorul
credincioşilor.
147. Cînd v-aţi suit în sus şi nu v-aţi
întors după nimenea, iar
trimisul striga în urma voastră,
atunci [Dumnezeu] a aruncat
asupra voastră durere peste
durere, ca să nu vă întristaţi de
ceea ce aţi pierdut şi de ceea ce
vi s-a întîmplat. Dumnezeu
doar ştie ce faceţi1.
148. Atunci vă trimise asupra
voastră după nevoie spre
întărire un somn, care veni
peste o parte din voi. Altă parte
se întrista şi cugeta neadevăruri
şi nebunii despre Dumnezeu,
zicînd: "Avem ceva de la lucrul
acesta?" Spune: "Toată treaba
este a lui Dumnezeu". Ei au
ascuns în sufletele lor ceea ce
nu ţi-au descoperit zicînd: "De
am fi avut ceva de la lucrul
acesta, n-am fi fost omorîţi
aici". Spune: "De aţi fi rămas în
casele voastre, ar fi trebuit să
iasă la cîmp aceia cărora le-a
fost scrisă moartea: la locurile
lor de odihnă". Dumnezeu a
voit să ispitească ce este în
piepturile voastre şi să cerce ce
este în inimile voastre,
Dumnezeu cunoaşte lăuntrul
piepturilor.
149. Aceia din voi care s-au pus pe
fugă în ziua luptei între cele
două oştiri, pe aceia Satan i-a
amăgit, pentru că umblau după
cîştig; însă Dumnezeu le-a
iertat, pentru că Dumnezeu este
iertător, îndurat.
150.0, voi, cei ce credeţi, nu fiţi ca
şi cei necredincioşi, care spun
despre fraţii lor cei ce au
călătorit în ţară sau au purces în
război: "De ar fi rămas la noi, n-
ar fi murit şi n-ar fi fost
omorîţi". Dumnezeu hotărăşte
aceasta spre întristarea inimii
lor, căci Dumnezeu dă viaţă şi
moarte şi Dumnezeu vede toate
cîte le faceţi.
151. De veţi fi omorîţi pentru
drumul lui Dumnezeu sau veţi
muri, este iertarea lui
1
Cele trei versuri din urmă tratează despre
dezordinea iscată în oştirea lui Mohammed la
Ohod, din care cauză pierdu el lupta. Conf.
Introducerea, cap. III.
Dumnezeu şi îndurarea Sa mai
bună decît [toate averile] cîte
le-aţi adunat.
152. Căci dacă veţi muri sau veţi fi
omorîţi, vă veţi aduna la
Dumnezeu.
153. Şi pentru îndurarea lui
Dumnezeu1 ai fost prea blînd
faţă de ei, căci de ai fi fost mai
aspru şi mai vîrtos la inimă, s-
ar fi împrăştiat ei din jurul tău.
Deci iartă-le şi roagă-te de
iertare pentru ei şi sfătuieşte-te
cu ei în afacere; şi după ce vei
fi venit la hotărîre, încrede-te în
Dumnezeu, căci Dumnezeu îi
iubeşte pe cei ce se încred în El.
154. De vă ajută Dumnezeu,
nimenea nu vă poate birui, însă
dacă vă părăseşte El, cine vă va
ajuta afară de El? Deci să se
încreadă în El cei credincioşi.
155. Şi nu este felul profetului ca să
înşele2. Iar cine înşală, va veni
la ziua învierii cu ceea ce a
înşelat. Atunci va primi fiecare
suflet răsplata ce şi-a agonisit-
o şi lor nu li se va face
nedreptate.
156. Oare să fie prigonit acela care a
trăit după placul lui Dumnezeu
ca şi cei care l-a oţărît pe
Dumnezeu şi să fie iadul
locuinţa sa? Acesta este un
drum nenorocit.
157. Sînt [felurite] trepte [ale
răsplăţii] la Dumnezeu, căci
Dumnezeu vede ce fac ei.
158. Dumnezeu s-a arătat binevoitor
faţă de cei credincioşi,
ridicîndu-le pe cei trimis din
mijiocul lor, ca să le citească
semnele Sale şi să-i curăţească
şi să-i înveţe scriptura şi
înţelepciunea, pentru că erau
înainte în rătăcire răsvedită.
159.Cînd a venit asupra voastră
nenorocirea3 - măcar că a venit
asupra voastră un [bine] îndoit4
- aţi zis voi: "De unde este
aceasta?" Spune: "Aceasta este
de la voi înşivă, căci Dumnezeu
este atotputernic".
160. Ceea ce a venit asupra voastră
în ziua luptei între cele două
oştiri, aceea a fost cu voia lui
Dumnezeu, ca să-i cunoască pe
cei credincioşi şi să-i cunoască
pe cei făţarnici. Lor li se spune:
"Mergeţi de luptaţi pe drumul
lui Dumnezeu!" sau:
"Respingeţi [duşmanul]!". Ei
ziseră: "De am pricepe să ne
luptăm, v-am urma vouă". Ei
erau atuncea mai aproape de
necredinţă decît de credinţă.
161. Ei vorbeau cu gurile lor ceea ce
nu era în inimile lor, însă
Dumnezeu ştie ceea ce ascund
ei.
162. Aceia care rămaseră acasă ziseră
către fraţii lor: "De n-ar fi
ascultat, n-ar fi omorîţi!"
Spune: "Respingeţi moartea de
la sufletul vostru, dacă iubiţi
adevărul!"
163. Să nu crezi că-s morţi cei ce
fură omorîţi pe drumul lui
Dumnezeu, ci că sînt vii la
1
Adaugă: pe care ai anunţat-o necredincioşilor.
2
Mohammed fu învinovăţit că ar fi dosit o parte
din pradă în lupta de la Bedr.
3
LaOhod.
4
Lupta de la Bedr, care preţuia îndoit cît
pierderea de la Ohod.
Domnul lor, undo sînt bine
grijifi-
164. Ei se bucură cu ceea ce le-a dat
Domnul lor ca binefacere şi se
veselesc asupra celora care încă
n-au ajuns la ei, însă le vor
urma. Asupra lor nu vine nici
frică, nici întristare.
165. Ei se veselesc asupra harului lui
Dumnezeu şi a binefacerii Sale
şi că Dumnezeu nu lasă să se
piardă răsplata credincioşilor.
166. Cei ce au ascultat de Dumnezeu
şi de trimisul Său şi deşi fură
răniţi, au făcut bine şi s-au
temut de Dumnezeu, vor primi
răsplată mare.
167. Către aceştia ziseră oamenii: "S-
au adunat oameni1 împotriva
voastră, deci temeţi-vă!" însă
aceasta mări credinţa lor şi ei
ziseră: "Dumnezeu este
ajungător pentru noi şi
ocrotitorul nostru cel mai bun."
168. Ei se întoarseră deci cu harul lui
Dumnezeu şi cu îndurarea Sa,
fără să-i fi atins un rău; ei
căutară să-i placă lui
Dumnezeu, căci Dumnezeu e
un binefăcător mare.
169. Acel Satan2 vrea să vă
înfricoşeze înaintea prietenilor
săi, voi însă nu vă temeţi de ei,
ci temeţi-vă de Mine, dacă
sînteţi credincioşi.
170. Nu te întrista de cei ce grăbesc
spre necredinţă, ei doar nu-i pot
strica nimic lui Dumnezeu; căci
Dumnezeu nu voieşte să le dea
parte în lumea de apoi, ci
pentru ei este pedeapsă mare.
171. într-adevăr cei ce iau în schimb
necredinţa pentru credinţă nu-
i pot strica lui Dumnezeu nimic,
însă pentru ei este pedeapsă
dureroasă.
172. Cei necredincioşi să nu creadă
că Noi avem îndelungă răbdare
cu ei pentru binele sufletelor
lor, ci Noi avem îndelungă
răbdare ca ei să crească întru
păcate, pentru ei este pedeapsă
ruşinoasă.
173. Dumnezeu nu-i va lăsa [mai
mult] pe cei credincioşi [în
starea] în care vă aflaţi voi, [ci
numai] pînă-i va despărţi pe cei
răi de cei buni.
174. Dumnezeu nici nu vă descoperă
cele ascunse, ci la aceasta îşi
alege Dumnezeu ca trimis pe
cine voieşte. Deci credeţi în
Dumnezeu şi în trimişii Săi, căci
de veţi crede şi vă veţi teme de
Dumnezeu, veţi primi răsplată
mare.
175. Să nu creadă cei zgîrciţi că ceea
ce le-a lăsat Dumnezeu din
harul Său este spre binele lor, ci
tocmai spre răul lor.
176. Li se va pune ca zgardă în ziua
învierii ceea ce au strîns prin
zgîrcenie; a lui Dumnezeu este
moştenirea cerurilor şi a
pămîntului şi Dumnezeu ştie ce
faceţi.
177. Dumnezeu a auzit cuvîntul
celor ce zic: "Dumnezeu este
sărman şi noi sîntem avuţi".1
' I.e. mekkanii.
2
1.e. Abu Sofiîn, conducătorul Koreişîiior.
^ Mohammed sa te fi scris jidovilor «lin semmjia
Keinukah să împrumute lui Dumnezeu bani
pentru camătă bună. La aceasta răspunse Pinehas
IbuAzusa: "Dumnezeu trebuie să fie sărman, dacă
împrumută bani de k noi".
Vom scrie vorba lor şi că au
omorît profeţii pe nedrept şi le
vom zice: "Gustaţi pedeapsa
arderii!"
178.Aceasta pentru aceea ce au
făcut înainte mîinile voastre şi
pentru că Dumnezeu nu e
nedrept faţă de servii Săi.
179. Cei ce zic: "Dumnezeu a
încheiat un legămînt cu noi ca
să nu credem unui trimis pînă
ce n-a venit cu o jertfă, ca să o
mistuie focul",
180. spune-le: "Au venit trimişi de la
Mine cu semne răsvedite şi cu
ceea ce aţi vorbit; însă de ce i-
aţi omorît, dacă sînteţi iubitori
de adevăr?"
181. Dacă te-au învinuit că minţeşti,
apoi au învinuit de minciună şi
trimişii de naintea ta, care au
venit cu semne răsvedite, cu
scripturi şi cu cartea cea lumi-
nată.
182. Tot sufletul va gusta moartea,
iar voi veţi primi răsplata
voastră în ziua învierii, iar cel ce
va fi departe de foc şi va fi adus
în rai va fi mîntuit, căci ce este
viaţa lumii decît o folosire
deşartă?
183.Veţi fi ispitiţi cu privire la
averile voastre şi la voi înşivă şi
veţi trebui să ascultaţi sudalme
mari de la cei ce au primit
scriptura înaintea voastră şi de
la idolari; dar dacă sînteţi
statornici şi vă temeţi de
Dumnezeu, atunci aşa e cu tărie
hotărît.
184. Cînd a încheiat Dumnezeu un
legămînt cu cei ce au scriptura:
"Descoperiţi-o oamenilor şi nu
o ascundeţii", atunci îl aruncară
ei [legământul] după spatele lor
şi-l vîndură pentru un preţ mic,
însă aceasta a fost negoţ rău.
185. Nu crede că cei ce se bucură de
faptele lor şi le place să fie
lăudaţi pentru ceea ce n-au
făcut, vor scăpa de pedeapsă,
căci pentru ei este pedeapsă
dureroasă.
186. A lui Dumnezeu este stăpînia în
ceruri şi pe pămînt şi
Dumnezeu este atotputernic.
187. în facerea cerurilor şi a
pămîntului şi-n schimbarea
nopţii şi a zilei sînt [destule]
semne pentru cei înţelepţi,
188. care îşi aduc aminte de
Dumnezeu cînd stau şi cînd şed
şi cînd zac. Ei cugetă la facerea
cerurilor şi a pămîntului:
"Doamne, n-ai făcut aceasta în
deşert; mărie Ţie, mîntuieşte-ne
de pedeapsa focului!"
189. Doamne, pe cine-l arunci în
foc, pe acela îl şi acoperi cu
ruşine, iar pentru cei nelegiuiţi
nu este ajutor.
190. Doamne, noi am auzit un
vestitor1 care cheamă la
credinţă: "Credeţi în Domnul
vostru!" şi noi am crezut.
191. Doamne, iartă-ne păcatele
noastre şi ascunde răutăţile
noastre şi lasă-ne să murim cu
cei curaţi.
192. Doamne, dă-ne ce ne-ai
făgăduit prin trimişii Tăi şi nu
ne ruşina în ziua învierii, căci tu
nu calci făgăduinţa".
Mohammed.
193. Acestora le răspunde Domnul
lor: "Eu nu las să piară nici o
faptă de ale voastre, fie ea
împlinită de bărbat sau de
muiere.
194. Iar pe cei ce au pribegit şi fură
alungaţi din casele lor şi au
suferit pentru drumul Meu şi
s-au luptat şi au fost omorîţi voi
să-i curăţesc de răutăţile lor şi
să-i duc în grădini pătrunse cu
rîuri pe desupt".
195. Răsplata e de la Dumnezeu şi la
Dumnezeu e cea mai frumoasă
răsplată.
196. Să nu te înşele umbletul
necredincioşilor în ţară1; acesta
e un cîştig de nimica. Doar
locuinţa lor este iadul - un pat
rău!
197. însă cei ce se tem de Domnul
lor pentru aceia sînt grădini
pătrunse cu rîuri pe desupt,
acolo vor rămîne ei în veci: o
ospeţie de la Dumnezeu şi ceea
ce este de la Dumnezeu e bine
pentru cei curaţi.
v 198. Şi din cei cu scriptura sînt unii
care cred în Dumnezeu şi în
ceea ce vi s-a trimis vouă li s-a
trimis lor, umilindu-se înaintea
lui Dumnezeu, nu vînd sem-
nele lui Dumnezeu pentru un
preţ mic.
199. Aceia vor primi răsplata lor de
la Domnul lor, căci Dumnezeu
e grabnic la socoteală.
200.0, voi, cei ce credeţi, fiţi
răbdători şi porunciţi răbdare,
fiţi statornici şi temeţi-vă de
Dumnezeu, ca să fiţi fericiţi.
IV
SURA MUIERILOR2
Din Medina f i este cu o sută şaptezeci
ţi cinci de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU CEL MILOSTIV, ÎNDURAT.
1. O, voi, oamenilor, temeţi-vă de
Domnul vostru, care v-a făcut
dintr-un singur suflet3 şi
anume făcînd din el pe soţia sa4
şi a răspîndit din ei bărbaţi
mulţi şi muieri. Deci temeţi-vă
de Dumnezeu, la care vă rugaţi
pentru olaltă, şi [cinstiţi]
pîntecele [care v-a născut] căci
Dumnezeu vă păzeşte.
2. Daţi-le orfanilor averea lor şi nu
schimbaţi răul vostru cu binele
lor. Şi nu mîncaţi averea lor în
folosul averii voastre, căci acesta
este un păcat greu.
3. De vă temeţi că veţi fi nedrepţi
către cei orfani atunci luaţi ca
soţii, dacă vă pare bine, dintre
muieri două, trei sau patru, şi
dacă vă temeţi că nu veţi fi cu
dreptate, atunci [luaţi] numai
una sau pe ceea ce stăpîneşte
dreapta voastră5; aşa vă va fi
mai uşor să nu greşiţi. Daţi-le
muierilor zestrea cu bună voie.
De vă iartă ele înşile ceva din
zestre, apoi întrebuinţaţi aceea
pentru voi bucuroşi şi sănătoşi.
4. Nu le daţi- celor bolînzi [în
mînă] averea voastră, pe care v-
a dat-o Dumnezeu spre
susţinerea lor, ci nutriţi-i şi
1
Umbletul negustorilor mekkani necredincioşi.
2
Această sura se numeşte astfel pentru că
tratează despre drepturile şi datorinţele muierilor.
3
Adam.
^Eva.
5
1.e. roabele sau sclavele voastre.
îmbrăcaţi-i şi vorbiţi cu ei
cuvinte cuviincioase.
5. Cerca ţi-i pe cei orfani pînă ce au
ajuns timpul căsătoriei şi dacă
aţi cunoscut că ei se pot înşişi
ocîrmui, atunci încredinţaţi-le
averea lor, însă nu o mătrăşiţi
fără măsură şi în grabă,
6. dacă [încă] nu vor fi în vîrstă.
Cine este avut să fie cumpătat
şi cine este sărman să
întrebuinţeze [averea] după
cuviinţă.
7. Dacă le încredinţaţi averile lor,
atunci luaţi-vă martori la
aceasta, căci Dumnezeu cere
socoteală ajungătoare.
8. Bărbaţilor li se cuvine o parte
din ceea ce au lăsat în urmă
părinţii şi rudele, asemenea li se
cuvine şi femeilor o parte din
ceea ce au lăsat în urmă părinţii
şi rudele; fie puţin sau mult, o
parte anumită [li se cuvine].
9. Dacă sînt de faţă la împărţire
rude, orfani şi sărmani, atunci
daţi-le părţi şi lor şi vorbiţi cu ei
cuvinte cuviincioase.
10. Cei ce sînt îngrijoraţi că vor lăsa
în urma lor urmaşi slabi şi se
tem din pricina lor, aceia să se
încreadă în Dumnezeu şi să
vorbească cuvinte bine
chibzuite.
11. Cei ce mătrăşesc averile
orfanilor pe nedrept, aceia
mănîncă în pîntecele lor foc şi
se vor frige în flăcări.
12. în privinţa copiilor voştri a
hotărît Dumnezeu: Bărbatul să
aibă parte cît două muieri. Dacă
sînt însă [numai] femei [şi
anume] mai mult decît două,
[primesc ele] două treiţe din
ceea ce a rămas, iar dacă este
numai una, capătă ea jumătate.
Părinţii mortului primesc
fiecare tot a şasea parte din ceea
ce a rămas, dacă are [răposatul]
un copil, însă dacă n-are copil şi
moştenesc părinţii săi atunci
primeşte maică-sa a treia parte,
iar dacă are fraţi, atunci
primeşte maică-sa a şasea parte,
plătindu-se legatele testate sau
datoriile. Ori de vă sînt părinţii
voştri sau copiii voştri mai
folositori, aceasta nu o ştiţi.
[Cele zise sînt] o poruncă de la
Dumnezeu şi Dumnezeu este
ştiutor, înţelept.
13. Jumătate din ce lasă în urmă
soţiile voastre e penlru voi, dacă
n-au ele copii; dacă însă au ele
copii, atunci vă vine vouă a
patra parte din ceea ce au lăsat
ele în urmă, plătindu-se legatele
testate sau datoriile.
14. Asemenea şi muierilor li se
cuvine a patra parte din ceea ce
aţi lăsat în urmă, dacă n-aveţi
copii; însă dacă aveţi copii, H se
cuvine muierilor a opta parte
din ceea ce aţi lăsat în urmă,
plătindu-se legatele testate sau
datoriile.
15. Dacă un bărbat sau o muiere
pune ca moştenitor o rudă
depărtată şi [testatorul] are un
frate sau o soră, atunci primeşte
fiecare din aceştia din urmă tot
a şasea parte. Dacă sînt însă
mai mulţi [fraţi sau surori]
atunci primesc ei [cu toţii]
partea a treia în părţi de-o
potrivă, plătindu-se legatele
testate sau datoriile,
16. fără scurtare. Aceasta e o
hotărîre nestrămutată de la
Dumnezeu şi Dumnezeu e
ştiutor, înţelept.
17. Acestea sînt hotărîri ale lui
Dumnezeu şi cel ce ascultă de
Dumnezeu şi trimisul Său, pe
acela îl va duce [Dumnezeu] în
grădini pătrunse cu rîuri pe
desupt şi acolo va rămîne în
veci şi aceasta este o fericire
mare.
18. însă cine se răzvrăteşte
împotriva lui Dumnezeu şi a
trimisului Său şi calcă
orînduielile Sale, pe acela îl
duce [Dumnezeu] în foc, să
rămîie acolo în veci; pentru.el
este pedeapsă ruşinoasă.
19. Dacă preacurveşte una din
muierile voastre, atunci să
mărturisească asupra lor patru
inşi din voi; şi dacă au
mărturisit, atunci ţineţi-le
închise în casele voastre, pînă ce
moartea le va mîntui sau
Dumnezeu le va da drumul.
20. De se împreună doi din voi,
pedepsiţi-i, însă dacă se căiesc şi
se îndreaptă, iertaţi-i, căci
Dumnezeu este paşnic, îndurat.
21. într-adevăr la Dumnezeu este
împăcarea pentru cei ce au
păcătuit întru neştiinţă şi apoi
se căiesc îndată: spre aceştia se
întoarce iarăşi Dumnezeu, şi
Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
22. însă nu este împăcare pentru
cei ce fac rău, pînă ce nu-l
păleşte moartea pe unul din ei,
şi zic abia atunci: "Mă căiesc
acum!" nici pentru cei ce mor
necredincioşi: pentru ei am
pregătit Noi pedeapsă
dureroasă.
23. O, voi, cei ce credeţi, nu vă este
iertat să moşteniţi muieri
împotriva voiei lor1, nici nu le
opriţi să se căsătorească cu alţii
ca să le luaţi o parte din ceea ce
le-aţi dat [ca zestre], doar dacă
au preacurvit răsvedit: ci
purtaţi-vă cu ele după cuviinţă.
Dacă le urîţi, se poate că urîţi
ceva, în ce a pregătit Dumnezeu
mare fericire [pentru voi].
24. De voiţi să schimbaţi o soţie în
locul alteia şi i-aţi dat uneia din
ele un talant, atunci să nu luaţi
din aceasta nimic. Oare voiţi să
luaţi înapoi cu clevetire şi cu
păcat răsvedit?
25. Şi cum să luaţi înapoi, dacă aţi
fost lîngă olaltă şi au primit de
la voi un legămînt tare?
26. Nu vă căsătoriţi cu muierile cu
care s-au căsătorit părinţii voştri
— doar dacă s-a întîmplat
înainte2 — căci aceasta este un
drum ruşinos, urîcios şi rău.
27. Vă sînt oprite pentru căsătorie
maicile voastre, fiicele voastre,
surorile voastre, mătuşile
voastre după tată şi după maică,
fiicele fratelui, fiicele surorii,
doicele care v-au alăptat
surorile voastre după doice,
' înainte de Mohammed era datina ca, daca
murea un bărbat, apoi moştenea ruda sa cea mai
aproape şi haremul său, i.e. muierile sale. Aceasta
o opreşte aici Mohammed.
2
I.e. înainte de ce s-a publicat Coranul.
maicile muierilor voastre, fiicele
voastre vitrege, care sînt scutul
vostru şi care sînt de la muieri
la care aţi intrat; însă, dacă încă
n-aţi intrat la ele, nu este păcat
asupra voastră; [oprite vă sînt]
şi soţiile fiilor voştri, care sînt
din coapsele voastre, asemenea
două surori deodată - doar dacă
s-a întîmplat înainte —
Dumnezeu e iertător, milostiv.
28. Nici muieri căsătorite [să nu
luaţi], doar acelea pe care le
stăpîneşte dreapta voastră.
Aceasta e porunca dumne-
zeiască penfru voi. De acum vă
sînt iertate toate afară de
acestea ca să vi le luaţi ca soţii,
după averile voastre, afară de
curve, pentru folosul ce-l aveţi
de la ele, daţi-le lor zestre;
aceasta este o hotărîre; nu
păcătuiţi dacă încheiaţi un
legămînt slobod cu ele afară de
ceea ce s-a hotărît: Dumnezeu e
ştiutor, înţelept.
29. Gard- din voi nu este în stare să
se căsătorească cu muieri
slobode şi credincioase, acela
să-şi ia una din roabele voastre
credincioase, pe care le
stăpîneşte dreapta voastră, căci
Dumnezeu cunoaşte credinţa
voastră, aveţi doar o singură
obîrşie; însă căsătoriţi-vă cu ele
numai cu voia Domnului lor şi
daţi-le zestrea lor după cuviinţă;
şi acestea să fie ruşinoase, şi nu
curve şi să nu-şi ia ibovnici.
30. Dacă sînt căsătorite şi
preacurvesc, atunci să vie
asunra lor iirmătAtf- Hin
pedeapsa cuvenită muierilor
slobode1. Aceasta este pentru
acela dintre voi care se teme de
păcat: dacă însă sînteţi
răbdători e mai bine pentru voi,
căci Dumnezeu este iertător,
milostiv.
31. Dumnezeu voieşte să vă dea de
cunoscut şi să vă ocîrmuiască
după felul celor de naintea
voastră şi să se întoarcă spre
voi, căci Dumnezeu e ştiutor,
înţelept.
32. Dumnezeu voieşte să se
întoarcă spre voi, iar cei ce
umblă după poftele lor voiesc «î
vă abateţi foarte departe.
Dumnezeu voieşte să vă facă
uşurinţă, căci omul este o
făptură slabă.
33. O, voi, .cei ce credeţi, nu isprăviţi
între voi averile voastre pentru
nimicuri, ci numai la negustorii
cu învoire întreolaltă. Nu vă
ucideţi înşivă, căci Dumnezeu
este îndurat cu voi.
34. însă cine face aceasta întru
fărădelege şi păcat, pe acela îl
vom lăsa să ardă în foe, căci
pentru Dumnezeu este acesta
un lucru uşor.
35. De vă veţi feri de/ păcate grele,
ce vă sînt oprite, vă vom curaţi
de răutăţile voastre şi vă vom
lăsa să intraţi cu cinste [în rai].
36. Nu doriţi ceea ce i-a dat
Dumnezeu unuia mai mult
decît altuia dintre voi: bărbaţii
vor primi partea ce şi-au
1
Aceasta pentru că la roabe nu se poate
presupune o creştere aşa Ae hună ra In mni»r;i»
agonisit-o şi muierile vor primi
partea ce şi-au agonisit-o; deci
rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru
harul Său, căci Dumnezeu este
atotştiutor.
37. Tuturor le-am dat neamuri, [ca
să poată moşteni] ceea ce au
lăsat în urmă părinţii sau rudele
lor, sau aceia cu care aţi
împreunat dreapta voastră1,
deci daţi-le partea lor.
Dumnezeu este martor la toate
trebile.
38. Bărbaţii să fie înaintea
muierilor, pentru că şi
Dumnezeu i-a pus pe aceia
înaintea acestora şi ei le ţin din
averile lor. Muierile cele cinstite
să fie ascultătoare şi să păzească
tainele ca să le păzească şi
Dumnezeu. Acele [muieri] însă,
de care vă temeţi că vă vor oţărî
prin purtarea lor, proboziţi-le,
legaţi-le în cămări şi le bateţi,
iar dacă ascultă de voi, atunci
nu căutaţi pricină împotriva lor,
căci Dumnezeu este înalt,
măreţ.
39. Dacă vă temeţi de ruptură între
ei, atunci trimiteţi un arbitru
din neamul lui şi unul din
neamul ei. Dacă voiesc ei
împăcare atunci va da
Dumnezeu noroc în mijlocul lor.
Dumnezeu este înţelept, ştiutor.
40. Serviţi lui Dumnezeu şi nu
puneţi nimic pe o treaptă cu El
şi purtaţi-vă bine cu părinţii,
rudele, orfanii, sărmanii şi cu
vecinul, fie-vă de aproape sau
străin şi cu prietenii şi călătorii
şi robii voştri, căci Dumnezeu
nu-l iubeşte pe cel semeţ,
lăudăros.
41. Cei ce sînt zgîrciţi şi-i îndeamnă
şi pe alţi oameni la zgîrcenie şi
ascund ceea ce le-a dat
Dumnezeu întru bunătatea Sa...
şi necredincioşilor le-am
pregătit Noi pedeapsă
dureroasă.
42. Cei ce dau milostenie numai ca
să fie văzuţi de oameni şi nu
cred în Dumnezeu şi în ziua de
apoi şi cei ce au pe Satan ca
tovarăş - un tovarăş destul de
rău.
43. Cîtă răsplată ar avea, dacă ar
crede în Dumnezeu şi în ziua de
apoi şi ar da milostenie din ceea
ce le-a dat Dumnezeu, căci
Dumnezeu este atotştiutor cu
privire la ei!
44. Dumnezeu nu face nedreptate
nici cît e furnica de grea şi o
binefacere o plăteşte El îndoit şi
dă şi din partea Sa mare plată.
45. Şi cum va fi, dacă vom aduce
martori din toate popoarele şi te
vom aduce ca martor împotriva
acestora? în ziua aceea vor dori
cei necredincioşi şi cei ce se
răzvrătesc împotriva trimisului
ca să piară în pămînt, însă nu
vor putea ascunde nimic
înaintea lui Dumnezeu.
46. O, voi cei ce credeţi, nu vă
rugaţi cînd sînteţi beţi, pînă ce
nu ştiţi ce vorbiţi, nici cînd
sînteţi pătaţi cu sămînţă - doar
dacă sînteţi în călătorie - pînă ce
nu v-aţi spălat. Dacă sînteţi
bolnavi sau în călătorie, sau
' I.e. cu care aţi încheiat un legămlnt.
dacă a fost unui din voi la o
parte, sau dacă aţi atins
muierile şi nu găsiţi apă, atunci
luaţi ţărînă măruntă şi ştergeţi-
vă cu ea faţa şi mîinile, căci
Dumnezeu iartă foarte multe.
47. Nu i-ai văzut pe cei ce au primit
o parte din scriptură? Ei vînd
rătăcire şi voiesc ca şi voi să
rătăciţi de la drumul [adevărat],
însă Dumnezeu îi cunoaşte pe
duşmanii voştri, doar
Dumnezeu este îndeajuns scut
şi îndeajuns ajutor.
48. Unii din jidovi mută cuvintele
din locul lor şi zic: "Am auzit şi
ne răzvrătim. Auzi [cuvinte]
fără să pricepi şi priveşte-ne".
Vorbe înşelătoare sînt pe limba
lor şi ei blestemă credinţa.
49. De ar fi zis ei: "Noi auzim şi
ascultăm, deci auzi şi Tu şi ne
priveşte", în adevăr aceea ar fi
fost mai bine pentru ei şi mai
drept, peniru aceea îi blestemă
Dumnezeu din pricina
necredinţei lor şi nu vor crede
decît numai puţini din ei.
50. O, voi, cei ce aveţi scriptura,
credeţi în ceea ce v-am trimis
Noi spre adeverirea celor ce le
aveţi de înainte, înainte de ce
vom distruge feţele [voastre] şi
le vom face asemenea dosurilor
sau le voi blestema, cum i-am
blestemat pe tovarăşii
Sabatului1 - porunca lui
Dumnezeu fu împlinită.
51. Dumnezeu nu iartă celuia ce
pune în rînd cu El o fiinţă afară
de aceasta însă iartă cui voieşte;
căci cel ce pune în rînd cu
Dumnezeu o fiinţă, a născocit
un păcat mare.
52. Nu i-ai văzut pe cei ce se ţin pe
sine înşişi de curaţi2? însă
Dumnezeu curăţeşte pe cine
voieşte şi nu face nimănui
nedreptate, nici măcar cît e
pielicica unei seminţe.
53. Priveşte cum născocesc ei
minciuni asupra lui Dumnezeu
şi aceasta este îndeajuns un
păcat răsvedit.
54. Nu i-ai văzut pe cei ce au primit
o parte din scriptură. Ei cred în
Gjibt şi în Taghut3 şi zic despre
cei necredincioşi: "Ei sînt
ocîrmuiţi pe drum mai drept
decît cei credincioşi."
55. Pe unii ca aceştia i-a blestemat
Dumnezeu şi cei blestemaţi de
Dumnezeu nu află ajutor.
56. Vor avea ei parte la împărăţia
[cerurilor], dacă n-au dat
oamenilor nici măcar cît de
puţin?
57. Oare-i pizmuiesc ei pe oameni
pentru ceea ce le-a dat lor
Dumnezeu după bunăvoinţa
Sa? Noi i-am dat acum
neamului lui Abraam scriptura,
înţelepciunea şi o împărăţie
mare.
58. Unii din ei au crezut în el4, alţii
iară s-au întors de la el. Pentru
aceia ajunge focul iadului.
59. Cei ce nu cred în semnele
noastre pe aceia îi vom lăsa să
ardă în foc şi de cîte ori s-au
1
Conf. 1.1.61.
2
Jidanii si creştinii
3
Două zeităţi ale arabilor pagini. La Taghut conf.
11.257.
4
Mohammed.
fript pieile lor le schimbăm
pieile, ca să guste pedeapsa, căci
Dumnezeu este puternic,
ştiutor.
60. Cei ce cred şi fac bine, pe aceia
îi vom aduce în grădini
pătrunse cu rîuri pe desupt;
acolo vor petrece în veci; acolo
vor. avea femei curate şi vor
petrece în umbră necurmată.
61. Dumnezeu vă porunceşte să
daţi înapoi stăpînului ceea ce v-
a încredinţat şi dacă judecaţi
între oameni, să judecaţi după
dreptate. Cît de frumos este
aceea la care vă îndeamnă
Dumnezeu, căci Dumnezeu
aude, vede.
62. O, voi, cei ce credeţi, urmaţi lui
Dumnezeu şi urmaţi trimisului
şi dregătorilor voştri, şi dacă vă
certaţi pentru ceva, aduceţi
aceasta înaintea lui Dumnezeu
şi a trimisului, dacă credeţi în
Dumnezeu şi în ziua de apoi.
Aceasta este cea mai bună şi cea
mai frumoasă tîlcuire.
63. Nu i-ai văzut pe cei care zic că
cred în ceea ce ţi s-a trimis ţie
şi s-a trimis înaintea ta, şi totuşi
se supun judecăţii lui Taghut,
deşi li s-a poruncit să nu creadă
în el. însă Satan voieşte să-i
ducă în rătăcire lungă.
64. Dacă li se spune: "Urmaţi ceea
ce a descoperit Dumnezeu şi
[cuvintelor] trimisului!" atunci
poţi vedea cum se întorc de la
tine cei făţarnici.
65. însă cum [va fi] dacă-i va
ajunge o nenorocire pentru ceea
ce au făcut cu manile lor?
Atunci vor veni la tine şi vor
jura pe Dumnezeu: "Voim
numai ce e bine şi împăcare!"
66. Dumnezeu ştie ce este în
inimile lor, deci depărtează-te
de la ei, însă înfruntă-i şi
vorbeşte către sufletele lor cu
cuvinte puternice.
67. Noi numai de aceea am trimis
trimişi pentru ca să asculte de
ei după voia lui Dumnezeu.
Dacă vin ei la tine, după ce au
păcătuit, şi-l roagă de iertare pe
Dumnezeu şi se roagă de iertare
şi trimisul pentru ei, atunci îl
vor afla ei pe Dumnezeu
iertător, îndurat.
68. însă, [jur] pe Domnul tău, ei nu
vor deveni credincioşi pînă ce
nu te vor lua ca judecător
pentru certele dintre dînşii; ei
atunci nu vor afla în sufletele
lor greşeala cu privire la ceea ce
ai judecat şi se vor supune în
pace.
69. De le-am fi poruncit: "Omorîţi-
vă înşivă!" sau: "Părăsiţi
locuinţele voastre!" numai
puţini din ei ar fi făcut-o. De ar
fi făcut însă ceva la ce i-am
îndemnat, ar fi fost mai bine
pentru ei şi ei ar fi sporit în
statornicie.
70. Şi atunci Noi le-am fi dat
răsplată mare şi i-am fi ocîrmuit
pe drum drept.
71. Cel ce ascultă de Dumnezeu şi
de trimis va fi împreună cu cei
ce au harul lui Dumnezeu, între
profeţi, drepţi, martiri şi cuvioşi;
frumoasă este tovărăşia aceasta.
72. Acesta este har de la
Dumnezeu, care ştie toate
îndestul.
73. O, voi, cei ce credeţi, luaţi
seama [în război]! Purcedeţi în
cîrduri sau cu toţii la un loc.
74. De rămîne unul din voi înapoi
şi vouă vi se intîmplă o
nenorocire, atunci zice acela:
"Dumnezeu s-a îndurat de
mine că n-am fost de faţă
împreună cu ei".
75. Dacă însă vine la voi harul lui
Dumnezeu atunci se zice -
doară între voi şi acela n-a fost
prietenie - "Păcat că n-am fost
împreună cu ei, mi-aş fi cîştigat
mare izbîndă".
76. Să se lupte deci în drumul lui
Dumnezeu numai aceia care
dau în schimb viaţa lumii de
acum pentru lumea de apoi. Iar
cel ce se luptă pe drumul lui
Dumnezeu, fie că este omorît
sau biruieşte, lui îi dăm în sfîrşit
răsplată mare.
77. Şi ce vă este că nu luptaţi
pentru drumul lui Dumnezeu şi
pentru bărbaţi, muieri şi copii
slabi, care zic: "Doamne, scoate-
ne din cetatea aceasta cu popor
nelegiuit şi dă-ne din partea Ta
un scut şi dă-ne din partea Ta
un ajutor!"
78. Cei credincioşi se luptă pe
drumul lui Dumnezeu iar cei
necredincioşi se luptă pe
drumul lui Taghut. Luptaţi
împotriva prietenilor lui Satan,
căci vicleşugul lui Satan este
slab.
79. Oare nu i-ai văzut pe aceia
cărora li s-a zis : "Opriţi mîinile
voastre de la război, împliniţi-vă
rugăciunile şi daţi milostenii!".
Cînd li s-a poruncit războiul,
atunci o parte din ei se tem de
oameni ca şi cînd s-ar teme de
Dumnezeu sau se temeau şi mai
mult şi ziseră: "Doamne, de ce
ne-ai poruncit război şi nu ne
laşi să aşteptăm pînă la un
termen apropiat?" Spune:
„Cîştigul lumii acesteia este
mic, însă lumea de apoi este
mai bună pentru cei ce se tem
de Dumnezeu, acolo nu vi se va
întîmpla nedreptate, nici cîtu-i
pielicica de pe sămînţă".
80. Ori şi unde veţi fi, moartea vă
ajunge, chiar dacă aţi fi pe
turnurile cele mai înalte. Dacă-
i întîmpină pe ei binele, zic ei:
"Aceasta vine de la Dumnezeu",
iar dacă-i întîmpină răul zic ei:
"Aceasta vine de la tine".
Spune: "Toate sînt de la
Dumnezeu!", însă ce este cu
poporul acesta, că abia înleleg ei
un cuvînt?
81. Binele ce te întîmpină vine de la
Dumnezeu. Iar răul ce te
întîpină este de la tine însuţi.
Noi te-am trimis la oameni ca
trimis şi Dumnezeu
mărturiseşte aceasta îndeajuns.
82. Cel ce ascultă de cel trimis
ascultă de Dumnezeu, iar cel ce
se întoarce, către aceia nu te-am
trimis Noi ca păzitor.
83. Ei vorbesc: "Ascultare!" Cum
însă s-au depărtat de la tine, o
parte din ei îi născoceşte în gînd
cu totul altceva, decît ceea ce ai
vorbit cu ei. Dumnezeu scrie
97
98
ceea ce născocesc ei. Tu însă
întoarce-te de la ei şi încrede-te
în Dumnezeu, căci Dumnezeu e
scut îndeajuns.
84. Oare nu vor cugeta ei asupra
Coranului? De n-ar fi de la
Dumnezeu, ar afla ei în multe
contraziceri.
85. De vine la ei o afacere, fie de
pace sau de frică, o răspîndesc
[îndată]; dacă însă ar
împărtăşi-o trimisul său unuia
din dregătorii lor, ar pricepe-o
aceia care ar voi s-o scoată de la
ei. De n-ar fi harul lui
Dumnezeu asupra voastră şi
îndurarea Sa, afară de puţini,
aţi fi urmat lui Satan.
86. Luptă-te pe drumul lui
Dumnezeu şi numai tu însuţi să
fii silit la aceasta, pe cei
credincioşi însă aţîţă-i la luptă,
poate că Dumnezeu va împiedi-
ca vitejia necredincioşilor; căci
Dumnezeu are vitejie mare şi
poate mai bine pedepsi.
87. Cine mijloceşte bine la o
afacere, să capete şi el o parte
de acolo, iar cine mijloceşte rău
la o afacere, să capete şi el
asemenea partea sa; doar
Dumnezeu vede toate.
88. Dacă vi se dă bineţe, apoi daţi
înapoi bineţe încă mai frumos,
sau răspundeţi [cel puţin], căci
Dumnezeu răsplăteşte toate.
89. Dumnezeu! Nu este Dumnezeu
afară de Dînsul: El vă va aduna
în ziua învierii fără îndoială,
căci cine este mai cu adevăr la
făgăduinţe decît Dumnezeu?
90. De ce sînteţi despărţiţi în două
părţi din cauza făţarnicilor?
Dumnezeu i-a lepădat pentru
păcatele lor. Voiţi să-i duceţi pe
drumul drept pe cei ce i-a dus
Dumnezeu în rătăcire? Pentru
cel dus în rătăcire de
Dumnezeu, nu poţi afla drum.
91. Ei doresc să fie necredincioşi,
precum sînt şi ei necredincioşi
şi să fiţi asemenea [lor]. Deci
nu prindeţi cu ei prietenie pînă
ce nu purced pe drumul lui
Dumnezeu; dacă însă se abat,
apoi prindeţi-i şi omorîţi-i,
unde-i aflaţi, şi nu primiţi de la
ei nici prieten nici ajutător,
92. afară de aceia care vin la un
popor cu care aveţi legămînt sau
care vin la voi pentru că îi
strîmtoresc piepturile1, ca să se
lupte cu voi sau să se lupte cu
poporul lor; căci de-ar fi voit
Dumnezeu, le-ar fi dat putere
asupra voastră şi ei s-ar fi luptat
cu voi. Dacă se depărtează ei de
la voi şi nu se luptă cu voi, ci vă
îmbie cu pace, atunci nu vă dă
voie Dumnezeu [să faceţi]
drum împotriva lor.
93. Se vor găsi alţii care vor voi să
aibă legămînt cu voi şi totodată
cu poporul lor; de cîte ori se vor
răscula din nou, să fie zdrobiţi
întru aceasta. Dacă însă nu se
depărtează de la voi şi nu vă
îmbie cu pace şi ridică mîinile
[împotriva voastră], prindeţi-i
şi omorîţi-i, unde-i găsiţi. Noi
vă dăm putere răsvedită asupra
lor.
94. Un credincios să nu-l omoare pe
1
1.e. îi mustră conştiinţa.
alt credincios doară din
greşeală. Cel ce omoară din
greşeală un alt credincios să
slobozească un rob credincios şi
să dea un preţ de răscumpărare
neamului [omorîtului], afară
dacă îl iartă. Dacă însă [cel
omorît] este dintr-un popor
duşman vouă şi totuşi este
credincios, atunci să
slobozească un rob credincios,
iar dacă este dintr-un popor
care are legămînt cu voi, atunci
să se dea preţ de răscumpărare
neamului său şi să se
slobozească un rob credincios.
Cel ce nu poate, să postească
două luni după olaltă. Această
căinţă e de la Dumnezeu şi
Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
95. Cel ce omoară un credincios cu
voia, partea acestuia este iadul;
în veci să rămîie acolo.
Dumnezeu se mînie asupra sa
şi-l blastămă şi-i pregăteşte
pedeapsă mare.
96. O, voi, cei ce credeţi, dacă
purcedeţi pe drumul lui
Dumnezeu, luaţi seama şi nu
ziceţi fiecăruia care vă dă bineţe
"Tu nu eşti credincios!", căutînd
voi averile vieţii lumeşti, căci la
Dumnezeu este pradă mai
mare. Aşa aţi fost voi înainte,
însă Dumnezeu a fost cu
bunăvoinţă faţă de voi: deci
luaţi bine seama căci
Dumnezeu ştie ce faceţi.
97. Cei credincioşi, care rămîn
acasă fără să fie bolnavi nu sînt
asemenea cu cei care luptă pe
drumul lui Dumnezeu cu avere
şi putere. Dumnezeu îi ridică
mult mai mult pe cei ce se luptă
cu avere şi putere, faţă de cei ce
rămîn acasă. Dumnezeu le-a
făgăduit tuturor frumosul, însă
celor ce se luptă le dă mai mare
răsplată decît celor ce rămîn
acasă,
98. cu o treaptă mai mult, [le dă şi]
iertare şi îndurare, căci
Dumnezeu este iertător,
îndurat.
99. îngerii, cînd uciseră pe cei ce
păcătuiră în sufletele lor, le
ziseră: "De cine vă ţineţi?". Ei
ziseră: "Am fost slabi pe
pămînt". Ei ziseră: "Oare nu
este pămîntul lui Dumnezeu
destui de larg ca să fi putut voi
purcede de acolo?". Locuinţa
unora ca aceştia este iadul, o
călătorie destul de rea!
100. Afară de cei slabi dintre bărbaţi,
muieri şi copii, ce n-au mijloace
şi nu-şi găsesc drum de scăpare,
acestora poate că le va ierta
Dumnezeu, căci Dumnezeu este
foarte iertător.
101. Cel ce trebuie să pribegească pe
drumul lui Dumnezeu va afla
pe pămînt multe adăposturi şi
bogăţii. Cel ce se depărtează de
la casa sa, ca să purceadă la
Dumnezeu şi la trimisul său, şi-
1 ajunge moartea, răsplata
aceluia este la Dumnezeu, căci
Dumnezeu este iertător,
îndurat.
102. Dacă purcedeţi în ţară, atunci
nu păcătuiţi dacă scurtaţi
rugăciunea, temîndu-vă că vă
vor ataca cei necredincioşi, căci
99
cei necredincioşi vă sînt
duşmani răsvediţi.
103. Dacă eşti tu1 la ei şi te ridici la
rugăciune cu ei, atunci să se
ridice o parte din ei cu tine şi să
apuce armele. Iar după ce s-au
închinat să se puie după voi şi
să vie cealaltă parte, care nu
s-a rugat şi să se roage cu tine;
şi ei să fie cu pază şi să apuce
armele lor. Doresc doar cei
necredincioşi ca să negrijiti
armele şi uneltele voastre ca să
poată năvăli asupra voastră
deodată. Nu păcătuiţi dacă
depuneţi armele pe timpul ploii,
sau dacă sînteţi bolnavi, însă
luaţi seama. Dumnezeu a
hotărît pentru cei necredincioşi
o pedeapsa ruşinoasă.
104. Dacă aţi împlinit rugăciunea,
atunci aduceţi-vă aminte de
Dumnezeu, ori de staţi sau
şedeţi, sau zăceţi pe coaste.
Dacă sînteţi în pace, atunci
împliniţi rugăciunea întreagă,
căci rugăciunea este orînduită
celor credincioşi pentru timpuri
hotărîte.
105. Nu fiţi cu nepăsare la căutarea
unui popor [necredincios],
chiar dacă aţi suferi greutăţi,
căci şi ei suferă greutăţi precum
şi voi, pe cînd voi puteţi
nădăjdui în Dumnezeu, iar ei
nu pot nădăjdui, căci
Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
106. Noi ţi-am trimis scriptura în
adevăr, ca să judeci între
oameni precum ţi-a arătat
Dumnezeu: deci nu te certa cu
înşelătorii, ci roagă-l pe
Dumnezeu de iertare:
Dumnezeu este iertător,
îndurat.
107. Nici nu te lupta pentru aceia
care se înşală întreolaltă, căci
Dumnezeu nu-i iubeşte pe
înşelătorii cei păcătoşi.
108. Ei se ascund înaintea
. oamenilor, însă nu se pot
ascunde înaintea lui
Dumnezeu, căci El e la ei, cînd
născocesc ei noaptea vorbe care
nu-i plac, căci Dumnezeu ştie ce
fac ei.
109. Iată în viaţa lumii acesteia aţi
fost voi apărătorii lor, însă cine
îi va apăra în ziua învierii
înaintea lui Dumnezeu, sau cine
le va fi scut?
110. Cei ce-au făcut rău sau au
păcătuit, apoi se roagă de
iertare, acela pe Dumnezeu îl
află iertător, îndurat.
111. Cine a făcut păcat, sieşi şi l-a
făcut, căci Dumnezeu e ştiutor,
înţelept.
112. Cel ce a făcut păcat sau
nedreptate şi pune aceasta pe
seama unui nevinovat, se
încarcă cu înşelăciune şi
nedreptate răsvedită.
113. De n-ai fi avut mila şi îndurarea
lui Dumnezeu, ar fi cercat o
parte din ei să te amăgească,
însă ei se amăgesc numai pe
sine înşişi şi nu pot să-ţi strice
nimic, căci Dumnezeu ţi-a
trimis scriptura şi înţelepciunea
şi te-a învăţat ceea ce n-ai ştiut,
şi harul lui Dumnezeu a fost
mare asupra ta.
Mohammed.
100
114. Nu este nimic bun în partea cea
mai mare a vorbelor lor falnice,
doar numai la ceia care
sfătuiesc milostenii sau cuviinţă
sau bine între oameni. Iar cei ce
fac aceasta din dor ca să placă
lui Dumnezeu, primeşte
răsplată mare.
115. însă cine este împotriva
trimisului, măcar că i s-a
lămurit drumul adevărat şi se
întoarce spre alt drum decît cel
al credincioşilor, de la acela Ne
vom întoarce precum s-a întors
şi el şi-l vom lăsa să ardă în iad;
rău este drumul într-acolo.
116. Dumnezeu nu-i iartă celuia ce
face asemenea cu Dumnezeu o
fiinţă, însă toate celelalte, afară
de aceasta, cui voieşte. Cel ce
face o fiinţă asemenea cu
Dumnezeu rătăceşte foarte
mult.
117. Ei cheamă afară de Dumnezeu
fiinţe femeieşti şi-l cheamă pe
Satan cel răzvrătitor.
118. Dumnezeu l-a blestemat pe el şi
el zise: "Voi să iau o parte
anumită din servii tăi şi să-i
amăgesc şi să le stîrnesc pofte
rele şi să le poruncesc să taie
urechile dobitoacelor şi să
schimbe făpturile lui
Dumnezeu".1 Cine-şi ia afară de
Dumnezeu pe Satan ca scut,
este răsvedit pierdut.
119. El le face făgăduinţe şi le
stîrneşte pofte rele: însă ceea ce
făgăduieşte Satan este numai
înşelăciune.
120. Locuinţa lor este iadul şi ei nu
vor afla scăpare de acolo.
121. Cei ce cred şi fac bine îi vom
duce în grădini pătrunse cu
rîuri pe desupt; acolo vor
petrece în veci, ceea ce a
făgăduit Dumnezeu în adevăr;
şi ce e mai adevărat decît vorba
lui Dumnezeu?
122. Nici pofta voastră, nici pofta
celor ce au scriptura [va fi
împlinită], cel ce face rău, să i
se răsplătească şi să nu se afle
afară de Dumnezeu nici scut,
nici ajutor.
123. Cel ce face bine, fie bărbat sau
muiere, şi dacă e credincios,
aceia vor intra în rai şi nu vor
suferi nici cît de puţină
nedreptate.
124. Cine are credinţa mai frumoasă
decît cel ce supune faţa sa lui
Dumnezeu şi face urmînd
credinţa lui Abraam celui
dreptcredincios? Dumnezeu l-a
primit pe Abraam ca prieten.
125. Ale lui Dumnezeu sînt cele din
ceruri şi de pe pămînt şi
Dumnezeu le cuprinde pe toate.
126. Şi ei te vor întreba despre
muieri. Spune: "Dumnezeu v-a
învăţat despre ele şi v-a vestit în
scriptură despre orfanii
femeieşti, cărora nu le daţi ceea
ce este orînduit pentru aceştia şi
pe care nu voiţi să le luaţi în
căsătorie, şi despre copiii cei
slabi, şi că trebuie să fiţi cu
dreptate faţă de orfani, căci
binele ce-l faceţi îl cunoaşte
Dumnezeu."
127. Dacă o soţie se teme de mînia
1
Per usum sexualem contra natura şi prin
adorarea lor ca zei.
101
sau lepădarea soţului ei, atunci
nu păcătuieşte dacă se împacă
ei cu bine, căci împăcarea e
foarte bună. Sufletul se întoarce
spre zgîrcenie: însă dacă vă
purtaţi bine şi vă temeţi de
Dumnezeu, atunci ştie
Dumnezeu ce faceţi.
128. Nu puteţi să vă purtaţi de-o
potrivă cu [toate] muierile
voastre, chiar dacă aţi voi; deci
nu vă întoarceţi cu totul [de la
vreuna din muierile voastre], ci
lăsaţi-le în îndoială: însă dacă
vă împăcaţi şi vă temeţi de
Dumnezeu, atunci este
Dumnezeu iertător, îndurat.
129. Iar dacă se despărţesc, atunci
Dumnezeu poate pe amîndoi
să-i înzestreze cu avuţia Sa, căci
Dumnezeu este cuprinzător,
înţelept.
130. Şi ale lui Dumnezeu sînt cele
din ceruri şi de pe pămînt. Noi
le-am poruncit celor ce au
primit scriptura înaintea
voastră, precum şi vouă, ca să se
teamă de Dumnezeu; şi dacă
sînteţi necredincioşi - sînt ale
lui Dumnezeu cele din ceruri şi
de pe pămînt, căci Dumnezeu
este avut, măreţ.
131. Ale lui Dumnezeu sînt cele din
ceruri şi de pe pămînt şi
Dumnezeu e scut îndeajuns.
132. Dacă voieşte El, poate să vă ia,
o, voi, oamenilor, şi să puie alţii
[în locul vostru], căci
Dumnezeu are putere la
aceasta.
133. Dacă voieşte cineva răsplată în
lumea aceasta - la Dumnezeu e
răsplată pentru lumea aceasta şi
cea de apoi, căci Dumnezeu
aude, vede.
134.0, voi, cei ce credeţi, rămîneţi la
adevăr, mărturisind înaintea lui
Dumnezeu fie chiar împotriva
voastră sau a părinţilor voştri
sau a rudelor voastre, fie faţă de
avuţi sau sărmani, căci
Dumnezeu este mai aproape de
ei. Deci nu urmaţi poftei, ca să
vă abateţi [de la dreptate]. Ori
şi cum vă întoarceţi şi ori şi
unde vă îndreptaţi, tot
Dumnezeu ştie ceea ce faceţi.
135.0, voi, cei ce credeţi, credeţi în
Dumnezeu şi în trimisul său şi
în scriptura pe care a
descoperit-o încă înainte. Iar cel
ce nu crede în Dumnezeu, în
îngerii Săi, în scriptura Sa, în
trmisul Său şi în ziua de apoi
rătăceşte foarte mult.
136. Cei ce cred, apoi nu cred, apoi
iarăşi cred, apoi nu cred, apoi
sporesc în necredinţă,
Dumnezeu nu le iartă şi nu-i
duce pe drumul cel drept.
137.Vesteşte-le celor făţarnici că
pentru ei este pedeapsă
dureroasă.
138.Cei ce-şi iau ca scut pe cei
necredincioşi în locul
credincioşilor pot să caute la
dînşii putere? Doar toată
puterea este la Dumnezeu.
139. El doară v-a descoperit în
scriptură: "Dacă veţi asculta de
semnele lui Dumnezeu, ei1 nu
vor crede în ele şi-şi vor bate joc
de ele": deci nu şedeţi cu ei,
1
Jidovii.
doar dacă vorbesc ei de alte
lucruri1; de altcum aţi fi
asemenea cu ei: Dumnezeu însă
îi va aduna pe cei făţarnici şi pe
cei necredincioşi cu toţii în iad.
140. Cei ce vă pîndesc zic, dacă
Dumnezeu vă dă biruinţă:
"Oare n-am fost noi cu voi?" Iar
de cîştigă necredincioşii un
folos ei zic: "Oare n-am fost noi
mai tari decît voi şi nu v-am
apărat faţă de cei credincioşi?"
însă Dumnezeu va judeca între
voi în ziua învierii şi Dumnezeu
nu va face drum celor
necredincioşi împotriva
credincioşilor.
141. Cei făţarnici încearcă să-l înşele
pe Dumnezeu, însă El îi înşală
pe ei. Cînd împlinesc
rugăciunea, stau ei alene, ca să
fie văzuţi de oameni, însă la
Dumnezeu nu se gîndesc decît
foarte puţin.
142. Ei se clatină între acestea, nu
sînt nici aici, nici acolo, însă pe
cine-l duce Dumnezeu în
rătăcire, pentru acela2 nu vei
afla drum.
143.0, voi, cei ce credeţi, nu-i luaţi
pe cei necredincioşi ca scut în
locul credincioşilor. Voiţi să-i
daţi lui Dumnezeu o putere
răsvedită3?
144. Cei făţarnici vor ajunge în
fundul cel mai adînc al focului
şi nu vei afla ajutor pentru ei.
145. Afară de cei ce se căiesc, se
îndreaptă, ţin tare la Dumnezeu
şi sînt sinceri în credinţa lor faţă
de Dumnezeu, aceştia se ţin la
cei credincioşi, iar Dumnezeu le
va da credincioşilor mare
răsplată.
146. Cum să vă pedepsească
Dumnezeu, dacă sînteţi
mulţumitori şi credincioşi? Doar
şi Dumnezeu este mulţumitor,
înţelept.
147. Nu-i place lui Dumnezeu vorba
rea în obşte, doar dacă a păţit
cineva nedreptate, căci
Dumnezeu aude, ştie.
148. Dacă descoperiţi o faptă bună,
sau o ascundeţi, sau iertaţi răul,
atunci Dumnezeu este iertător,
puternic.
149. Cei ce nu cred în Dumnezeu şi
în trimişii Săi şi voiesc să facă
deosebire între Dumnezeu şi
trimişii Săi şi zic: "Credem în
unii şi nu credem în alţii", şi
voiesc să-şi caute un drum
mijlociu,
150. aceştia sînt în adevăr
necredincioşi, şi pentru cei
necredincioşi am pregătit Noi
pedeapsă ruşinoasă.
151. Cei ce cred în Dumnezeu şi
trimişii Săi şi nu fac deosebire
cu vreunul dintre ei, acelora le
vom da răsplata lor, căci
Dumnezeu este iertător,
îndurat.
152. Cei ce au scriptura vor cere ca
să trimiteţi o scriptură din cer.
Au cerut doar de la Moise lucru
şi mai greu, zicînd: "Arată-ni-l
pe Dumnezeu pe faţă!". Atunci
i-a pălit trăznetul pentru
păcatul lor. După aceea şi-au
1
I.e. nu disputaţi nicicînd cu jidovii despre
lucruri religioase.
2
Le. între credinţă şi necredinţă. .
3
Ca să vă pedepsească.
făcut viţelul [de aur] deşi au
venit la ei semne răsvedite. însă
Noi le-am iertat aceasta şi am
dat lui Moise putere răsvedită.
153. Şi Noi am ridicat asupra lor
muntele1 cînd [am încheiat]
legămînt cu ei şi le-am zis:
"Intraţi pe poartă închinîndu-
vă!". Deci le-am mai zis: "Nu
călcaţi Sabbathul!" şi am
încheiat cu ei legămînt puternic.
154. Dară pentru că au frînt
legămîntul lor şi n-au crezut în
semnele lui Dumnezeu şi au
omorît profeţii pe nedrept şi au
zis: "Inimile noastre nu sînt
tăiate împrejur!" - în adevăr
Dumnezeu i-a semnat cu pecete
pentru necredinţa lor şi ei nu
vor crede decît numai puţini,
155. şi pentru că n-au crezut şi au
vorbit minciuni mari asupra
Măriei...2
156. Ei au zis: "Noi i-am omorît pe
Mesia Isus, fiul Măriei, trimisul
lui Dumnezeu". Ei însă nu l-au
omorît şi nu l -au răstignit, ci pe
altul, care le părea asemenea,
însă părerile felurite în privinţa
acestuia sînt numai îndoieli,
pentru că ei n-au despre aceasta
cunoştinţă, ci urmează numai
unor presupuneri. Ei însă cu
bună seamă nu l-au omorît, ci
Dumnezeu l-a ridicat la sine,
căci Dumnezeu e puternic,
înţelept3.
157. Cei ce au scriptura, vor crede
toţi în el, înainte de ce vor muri;
însă în ziua învierii va fi el
martor împotriva lor.
158. Jidovilor le-am oprit din pricina
păcatelor lor [mult] bine ce le-
a fost iertat, pentru că au abătut
pe mulţi de la drumul lui
Dumnezeu.
159. Şi au luat camătă, măcar că le-
a fost oprit, şi-au mîncat averea
oamenilor pe nedrept. Şi celor
necredincioşi dintre ei le-am
pregătit pedeapsă dureroasă.
160. însă celor ce sînt puternici în
pricepere între ei şi celor
credincioşi, care cred în ceea ce
ţi s-a trimis ţie şi s-a trimis
înaintea ta şi celor ce împlinesc
rugăciunea, dau milostenie şi
cred în Dumnezeu şi în ziua de
apoi, acestora le vom da
răsplată mare.
161. Noi Ne-am descoperit înaintea
ta, precum Ne-am descoperit
înaintea lui Noe şi a profeţilor
după el, precum Ne-am
descoperit înaintea lui Abraam,
Ismael, Isaac, lacob şi a
seminţiilor înaintea lui Isus,
Iov, lona, Aaron şi Solomon, iar
lui David i-am dat Noi psalmi.
162. Cîţiva trimişi ţi i-am numit Noi
de nainte, alţi trimişi nu ţi i-am
numit. Cu Moise a vorbit
Dumnezeu însuşi.
163. Trimişii au bine vestit, însă au
şi îndemnat ca să nu aibă
oamenii dezvinuiri faţă de
Dumnezeu după [ce au venit
cei] trimişi, căci Dumnezeu este
puternic, înţelept.
164. Dumnezeu doar va fi martor
pentru ceea ce ţi s-a trimis, căci
1
Conf. nota la 11.60.
- Adaugă: pentru aceea i-am blestemat.
3
Această credinţă cu privire la răstignirea lui Isus
se află şi la multe secte vechi gnostice creştine.
104
ţi-a trimis după înţelepciunea
Sa. Şi îngerii vor mărturisi, însă
Dumnezeu e îndeajuns ca mar-
tor.
165. Cei necredincioşi, care i-au
abătut şi pe alţii de la drumul
lui Dumnezeu, rătăcesc foarte.
166. Cei necredincioşi şi nelegiuiţi
nu vor fi iertaţi de Dumnezeu.
Ei nu vor fi ocîrmuiţi pe drumul
drept,
167. ci pe drumul iadului, acolo vor
rămîne în veci; pentru
Dumnezeu este aceasta uşor.
168.0, voi, oamenilor, trimisul a
venit la voi cu adevărul de la
Domnul vostru, deci credeţi şi
va fi mai bine pentru voi şi chiar
dacă nu credeţi, totuşi sînt cele
din ceruri şi de pe pămînt ale lui
Dumnezeu, căci Dumnezeu este
ştiutor, înţelept.
169.0, voi, cei cu scriptura, nu
treceţi hotarele credinţei voastre
şi nu vorbiţi despre Dumnezeu
alta decît numai adevărul, într-
adevăr, Mesia Isus, fiul Măriei
este un trimis al lui Dumnezeu
şi cuvîntul Său pe care l-a pus
în Măria şi duhul Său. Credeţi
în Dumnezeu şi în trimisul Său
şi nu spuneţi nimic despre
treime, opriţi-vă de asta şi va fi
mai bine pentru voi. Dumnezeu
e doar un unic Dumnezeu.
Mărire Lui! El să aibă un fiu? A
Lui este ceea ce e în ceruri şi pe
pămînt, căci Dumnezeu e scut
îndeajuns.
170. Mesia nu este aşa de semeţ, ca
să nu fie servul lui Dumnezeu,
nici chiar îngerii, care sînt [aşa
de] aproape [de Dumnezeu].
171. Cel ce e prea semeţ, ca să fie
servul Său, şi se îngîmfă, pe
aceia îi va aduna la El cu toţii.
172. Celor ce cred şi fac bine, le va da
El răsplata lor, mărind-o după
harul Său, iar pe cei semeţi şi
îngîmfaţi îi va pedepsi cu
pedeapsă dureroasă.
173. Şi ei nu vor afla scut şi ajutor
afară de Dumnezeu.
174.0, voi, oamenilor, a venit de la
voi o dovadă de la Domnul
vostru şi noi v-am trimis o
lumină răsvedită; iar cei ce cred
în Dumnezeu şi ţin tare la El, pe
aceia îi va aduce la Sine cu
îndurare şi milă şi-i va ocîrmui
la Sine pe drumul cel drept.
175. Ei te vor mai întreba. Spune:
"Dumnezeu va învăţa în
privinţa rudelor depărtate: dacă
un bărbat moare fără copii şi
are o soră, atunci primeşte
aceasta jumătate din ceea ce a
lăsat el în urmă, iar el o
moşteneşte, dacă n-are ea copii.
Dacă sînt două [surori], atunci
primesc ele două treiţe din ceea
ce a lăsat el în urmă. Dacă sînt
fraţi şi surori, atunci primeşte
fiecare bărbat atît cît două
muieri. Dumnezeu vă învaţă ca
să nu rătăciţi, căci Dumnezeu
cunoaşte toate."
105
v
SURA MESEI
Din Medina j i este cu o sută douăzeci de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURAT.
1. O, voi, cei ce credeţi, ţineţi
învoielile; vă este iertat să
mîncaţi vite fără de minte, afară
de ceea ce vi s-a citit1 şi afară
de vînatul de pe timpul
pelegrinajului, căci Dumnezeu
orînduieşte ce voieşte.
2. O, voi, cei ce credeţi, nu
pîngăriţi pravilele lui Dumnezeu
şi nici luna cea sfîntă şi nici
vitele de jertfă şi nici podoabele
acestora şi nu-i supăraţi pe cei
ce cercetează casa sfîntă2 ca să
caute milă şi har de la Domnul
lor.
3. Dacă aţi împlinit pelegrinajul,
apoi puteţi vîna. Să nu vă
întărîte ura poporului, ce v-a
oprit de la templul cel sfînt ca
să păcătuiţi. Ajutaţi-vă
întreolaltă la dreptate şi frica lui
Dumnezeu, însă nu vă ajutaţi la
păcat şi nedreptate. Temeţi-vă
de Dumnezeu, căci Dumnezeu
pedepseşte aspru.
4. Oprită vă este mortăciune,
sînge, carne de porc, apoi aceea
[la a cărui junghiere] s-a
amintit altcineva în loc de
Dumnezeu, deci ce e năduşit
sau a pierit în urma căderii, sau
s-a străpuns de coarnele altei
vite, sau s-a sfîşiat de fiare, doar
dacă aţi junghiat vietatea; [oprit
este] şi ceea ce s-a junghiat
idolilor. Şi dacă împărţiţi ceva
prin sorţi, aceasta este pentru
voi păcat3. Vai în ziua aceea de
cei ce s-au lepădat de legea
voastră. Nu vă temeţi de ei, ci
temeţi-vă de Mine.
5. Astăzi v-am îndeplinit legea
voastră4 şi am săvîrşit asupra
voastră harul meu şi v-am dat
Islamul ca lege. Iar cine este
silit de foame să mănînce cele
oprite fără să voiască să
păcătuiască, faţă de acela
Dumnezeu este iertător,
îndurat.
6. Ei te vor întreba ce le este iertat
[să mănînce]. Spune: "Vă este
iertat tot ce este bun pentru voi
şi ceea ce le-aţi învăţat pe vietăţi
să vîneze ca şi cîinii, învăţîndu-
le [să omoare sălbăticiunea],
cum v-a învăţat Dumnezeu pe
voi. Mîncaţi ceea ce vă aduc ele
şi pomeniţi numele lui
Dumnezeu asupra lor şi temeţi-
vă de Dumnezeu, căci
Dumnezeu socoteşte grabnic.
7. Astăzi vă este iertat tot ce este
bun, şi mîncarea celor cu
scriptura vă este iertată, iar lor
le este iertată mîncarea voastră.
[Vă este iertat să vă căsătoriţi]
şi cu muieri slobode,
credincioase, sau cu muieri de
ale acelora care au primit
scriptura înaintea voastră, dacă
le daţi zestre, vă purtaţi bine şi
nu le faceţi să preacurvească şi
nu le luaţi ca ţiitoare. Cel ce se
leapădă de credinţă, ale acelui
1
Porcul.
2
Din Mekka.
3
Conf. nota la 11.216.
4
Comentatorii conchid că aceasta ar fi cea din
urmă revelaţiune a lui Mohammed şi că după
aceasta nu s-a mai dat vreo poruncă.
106
fapte sînt zadarnice şi el piere în
lumea de apoi.
8. O, voi, cei ce credeţi, dacă vă
gătiţi la rugăciune, spălaţi feţele
şi mîinile voastre pînă la coate
şi ştergeţi-vă capetele voastre şi
picioarele voastre pînă la glezne.
9. Iar dacă v-aţi necurăţit prin
sămînţă, atunci curăţaţi-vă;
dacă sînteţi bolnavi sau prin
călătorie sau iese unul din voi
din ieşitoare sau aţi atins muieri
şi nu se află apă, atunci luaţi
nisip mărunt şi ştergeţi feţele şi
mîinile voastre cu acesta.
Dumnezeu nu voieşte să vă facă
greutate, ci voieşte să vă
curăţească şi să vă dea harul
Său, pentru ca să fiţi
mulţumitori.
10. Aduceţi-vă aminte de harul lui
Dumnezeu faţă de voi şi de
legămîntul pe care l-a încheiat
cu voi cînd aţi zis: "Noi am
auzit şi ascultăm". Temeţi-vă de
Dumnezeu, căci Dumnezeu
cunoaşte lăuntrul piepturilor.
11. O, voi, cei ce credeţi, aduceţi cu
dreptate mărturie înaintea lui
Dumnezeu. Nu vă lăsaţi împinşi
de ura cuiva să fiţi nedrepţi, ci
fiţi cu dreptate, căci aceasta e
mai aproape de frica lui
Dumnezeu, deci temeţi-vă de
Dumnezeu, căci Dumnezeu ştie
ce faceţi.
12. Dumnezeu le-a tăgăduit iertare
şi mare răsplată celor ce cred şi
se poartă bine.
13. Cei ce nu cred şi ţin de
minciună semnele Noastre, sînt
tovarăşi ai iadului.
14. O, voi, cei ce credeţi, aduceţi-vă
aminte de harul lui Dumnezeu
asupra voastră; cînd voiau unii
oameni să întindă mîinile spre
voi, atunci împinse El mîinile
lor de la voi; deci temeţi-vă de
Dumnezeu şi numai în
Dumnezeu să se încreadă
credincioşii.
15. Dumnezeu a încheiat un
legămînt cu fiii lui Israel şi Noi
am ridicat din ei doisprezece
voievozi1 şi Dumnezeu a zis:
"Eu voi fi cu voi, dacă veţi
împlini rugăciunea, veţi da
milostenie, veţi crede în cei
trimişi ai Mei şi le veţi ajuta şi
veţi da lui Dumnezeu
împrumut pentru camătă bună.
Atunci voi curaţi răutăţile
voastre şi vă voi duce în grădini
pătrunse cu rîuri pe desupt.
Acela dintre voi ce se va
întoarce la necredinţă după
aceasta, rătăceşte de la drumul
cel drept".
16. Pentru că au frînt legămîntul
lor, i-am blestemat Noi şi le-am
împietrit inimile, pentru că au
mutat cuvintele din locurile lor2
şi au uitat o parte din ceea ce li
s-a amintit, însă tu să nu
încetezi de a descoperi
înşelătorii dintre ei, afară de
numai puţin: însă iartă-le şi le
dăruieşte, căci Dumnezeu îi
iubeşte pe cei ce fac bine.
17. Iar cu cei ce zic: "Noi sîntem
creştini" am incheiat Noi o
1
Cei doisprezece fii ai lui lacob.
- Au falsificat locurile scripturii relative la
Mohammed.
107
108
legătură. Şi aceia au uitat o
parte din ceea ce li s-a amintit,
noi deci am pus duşmănie şi
ură între ei pînă la ziua învierii.
Atunci le va vesti Dumnezeu
ceea ce au făcut ei.
18. O, voi, cei ce aveţi scriptura, a
venit la voi trimisul Nostru ca
să arate o mulţime de lucruri pe
care le-aţi ascuns din scriptură.
Multe vă va şterge şi el. Vouă v-
a venit o lumină şi o scriptură
răsvedită cu care ocîrmuieşte
Dumnezeu pe aceia care rîvnesc
după plăcerea Sa pe drumul
păcii.
19. Necredincioşii sînt aceia care
zic: "Dumnezeu este*Mesia, fiul
Măriei!" Spune: "Cine ar fi avut
putere asupra lui Dumnezeu
dacă ar fi voit El să-l piardă pe
Mesia, fiul Măriei, împreună cu
maică-sa şi cu toţi cei de pe
pămînt?"
20. A lui Dumnezeu este stăpînirea
peste ceruri şi pămînt şi peste
ceea ce este între acestea. El
zideşte ce voieşte, căci
Dumnezeu este atotputernic.
21. Jidovii şi creştinii zic: "Noi
sîntem fiii lui Dumnezeu şi
prietenii Săi". Spune: "De ce vă
pedepseşte El pentru păcatele
voastre? Nu, ci voi sînteţi
oameni de cei făcuţi. El iartă cui
voieşte şi pedepseşte pe cine
voieşte, căci Dumnezeu este
stăpîn peste ceruri şi pămînt şi
peste cele ce se află între
acestea şi la El este
întoarcerea."
22. O, voi, cei ce aveţi scriptura, va
veni la voi trimisul Nostru ca să
vă înveţe despre lipsa trimişilor,
căci de altcum aţi zice: "N-a
venit la noi nimenea, nici ca să
ne binevestească, nici ca să ne
îndemne", însă acum a venit la
voi unul care vă binevesteşte şi
vă îndeamnă, căci Dumnezeu
este atotputernic.
23. Moise spuse poporului său: "O,
poporule, aduceţi-vă aminte de
harul lui Dumnezeu asupra
voastră, care a aşezat între voi
profeţi şi voievozi şi v-a dat ceea
ce nu i-a mai dat cuiva din lume.
24. O, poporule, intraţi în ţara cea
sfinţită pe care a hotărît-o
Dumnezeu şi nu vă întoarceţi
înapoi, căci vă veţi turbura şi
veţi rătăci".
25. Ei ziseră: "O, Moise, în ţară este
un popor de uriaşi. Noi nu vom
intra în ea, pînă ce nu vor ieşi
ei din ea, iar dacă vor ieşi ei,
atunci vom intra noi1".
26. Ziseră doi bărbaţi2 care se
temeau de Dumnezeu şi erau
părtaşi la harul lui Dumnezeu:
"Mergeţi spre ei la poartă şi
dacă veţi intra, veţi învinge,
încrede-ţi-vă în Dumnezeu,
dacă sînteţi credincioşi".
27. Ei ziseră: "O, Moise, nu vom
intra cît vor rămîne ei înăuntru.
Deci mergi tu şi Domnul tău
înlâuntru şi luptaţi-vă, iar noi
vom rămîne aici".
28. El zise: "Doamne, nu stăpînesc
asupra nimănui decît asupra
mea şi asupra fratelui meu, deci
1
Conf. Hum., cap.XHI şi XIV.
2
losne şi Caleb.
109
fă o deosebire între noi şi
poporul ăst nelegiuit".
29. [Dumnezeu] zise: "[Ţara] să le
fie oprită prin patruzeci de ani
şi ei să rătăcească pe pămînt.
Nu te îngriji pentru poporul ăst
nelegiuit.
30. Istoriseşte-le veste despre cei
doi fii ai lui Adam, cum era în
adevăr". Cînd aduseră ei jertfa
şi aceasta fu primită de la unul
din ei, iară de la celălalt nu,
atunci zise [acesta din urmă]:
"Voi să te omor!" El zise:
"Dumnezeu primeşte numai
jertfa celor cucernici.
31. De vei întinde mîna ta spre
mine, ca să mă omori, eu nu voi
întinde mîna mea spre tine, ca
să te omor, căci mă tem de
. Dumnezeu, stăpînul veacurilor!
32. Eu doresc să porţi păcatul meu
şi păcatul tău şi să fii un tovarăş
al focului, căci aceasta este
partea nelegiuiţilor".
33. însă sufletul său îl puse la cale
să omoare pe fratele său şi el îl
omorî şi a fost unul din cei
pierduţi.
34. Şi Dumnezeu trimise un corb,
care să scurme pămîntul ca să-
i arate cum să îngroape trupul
frăţîne-său. El zise atunci: "Vai
de mine, care sînt a§a de slab ca
să nu fiu nici cum e corbul
acesta, spre a îngropa trupul
frăţîne-meu?" Şi acum deveni
cîinicios.
35. De aceea am scris noi fiilor lui
Israel: Cel ce omoară un suflet,
nu [ca răsplată] pentru alt
suflet sau pentru că face
T i T r ^ t -r i T i T i ^ i -r i ^ i 1
stricăciune pe pămînt, este aşa
ca şi cînd ar fi omorît toţi
oamenii, şi cel care susţine în
viaţă un suflet e ca şi cînd ar
susţine în viaţă pe toţi oamenii.
36. Trimişii Noştri veniseră [de
mult] la ei1 cu semne răsvedite
şi totuşi rămaseră după aceea
încă mulţi păcătoşi pe pămînt.
37. însă partea celor ce se
împotrivesc lui Dumnezeu şi
trimisul său şi caută să facă
stricăciune pe pămînt va fi că ei
vor fi omorîţi sau vor fi
răstigniţi sau li se vor tăia
mîinile şi picioarele cruciş2 sau
vor fi alungaţi din ţară. Acest
rău vine în lumea de acum
peste ei, iar în lumea de apoi îi
aşteaptă pedeapsă mare,
38. afară de cei ce se căiesc înainte
de cei siliţi; şi să ştiţi că
Dumnezeu este iertător,
îndurat.
39. O, voi, cei ce credeţi, temeţi-vă
de Dumnezeu şi căutaţi
apropierea Sa şi luptaţi-vă pe
drumul Său, ca să fiţi fericiţi.
40. Cei ce nu cred dacă ar şi avea
tot ce este pe pămînt şi încă o
dată pe atît, ca să se răscumpere
cu aceasta de pedeapsă în ziua
învierii, aceasta nu se va primi
de la ei, căci pe ei îi aşteaptă
pedeapsă dureroasă.
41. Ei ar voi să iasă din foc, însă nu
vor ieşi de acolo, căci pedeapsa
lor va fi veşnică.
42. Şi tîlharului şi tîlhăriţei tăiaţi-le
mîinile ca răsplată pentru ceea
* La )idovi.
2
Le. mîna dreaptă sau piciorul stîng sau invers.
n
110
-
ce au făcut; aceasta e o pildă de
la Dumnezeu, căci Dumnezeu e
puternic, înţelept.
43. Cel ce se căieşte în urma
fărădelegii sale şi face bine, şi
Dumnezeu se întoarce spre el,
căci Dumnezeu este iertător,
îndurat.
44. Nu ştii că a lui Dumnezeu e
stăpînia în ceruri şi pe pămînt
şi El pedepseşte pe cine voieşte
şi iartă pe cine voieşte, căci
Dumnezeu este atotputernic?
45. O, trimisule, să nu te întristeze
cei ce se grăbesc spre
necredinţă, cei ce zic cu gurile
lor: "Noi credem!" şi totuşi nu
cred inimile lor şi jidovii care
ascultă numai de minciuni şi
ascultă numai de alţii, care nu
vin la Tine. Ei întortocă vorbele
[scripturii] din locurile lor şi zic:
"De vi s-a adus cartea aceasta,
atunci primiţi-o, iar dacă nu vi
s-a adus atunci feriţi-vă de ea",
însă pentru cel ce voieşte
Dumnezeu să-l ispitească nu vei
isprăvi nimic la Dumnezeu.
Aceia ale căror inimi nu voieşte
Dumnezeu să le curăţească
. pentru ei va fi în lume de acum
ruşine, iar în lumea de apoi
pedeapsă mare.
46. Ei ascultă de minciuni şi
mănîncă ce e oprit. Dacă vor
veni la Tine, apei sau judecă
între ei sau depărtează-te de la
ei, iar dacă te vei depărta de la
ei nu-ţi vor strica ei nimic, iar
dacă judeci între ei, atunci
judecă după dreptate, căci
Dumnezeu îi iubeşte pe cei
-p t ^f l T l t l T i t l T l r l ^ l ^ţ
drepţi.
47. însă cum să se supuie ei
judecăţii Tale, doar au Thora şi
în ea sînt judecăţile lui
Dumnezeu? Atunci vor întoarce
ei spatele după acestea, căci ei
nu sînt credincioşi.
48. Noi am trimis Thora în care este
ocîrmuire dreaptă şi lumină:
după ea îi judecă pe jidovi
profeţii cei moslemi, rabinii şi
învăţaţii, după cum li se
încredinţase spre păstrare
scriptura lui Dumnezeu şi ei
erau martori pentru ea. Deci nu
vă temeţi de oameni, ci temeţi-
vă de Mine şi nu vindeţi
semnele Mele pentru preţ mic.
Iar cine nu judecă după ceea ce
a trimis Dumnezeu, aceia sînt
necredincioşi.
49. Şi le-am orînduit în ea suflet
pentru suflet, ochi pentru ochi,
nas pentru nas, ureche pentru
ureche, dinte pentru dinte şi
răsplătire pentru răni. Dacă însă
unul dă aceasta înapoi ca
milostenie1, atunci să fie
aceasta ca răscumpărare. Cel ce
nu judecă după ceea ce a trimis
Dumnezeu, aceia sînt nelegiuiţi.
50. Noi l-am făcut pe Isus, fiul
Măriei, să meargă pe urma lor,
întărind Thora, care era în
mîinile lor şi le-am dat
Evanghelia în care este
îndreptare şi lumină şi adeverire
pentru Thora, ce se află acum
înainte, spre ocîrmuire şi
îndemnarea celor cucernici.
51. Deci să judece cei ce au
1
I.e. nu cere pedepsirea vinovatului.
Evanghelie după ceea ce le-a
trimis Dumnezeu, iar cei ce nu
judecă după ceea ce a trimis
Dumnezeu, aceia sînt nelegiuiţi.
52. Şi ţie ţi-am trimis scriptura1 în
adevăr, adeverind şi întărind
ceea ce se află în scriptură
înainte, deci judecă asupra lor
după ceea ce a trimis
Dumnezeu şi nu urma poftele
lor, ca să te depărtezi de la
adevărul care a venit la tine.
Fiecăruia din noi i-am dat o
lege şi un drum descoperit.
53. De ar fi voit Dumnezeu, v-ar fi
făcut pe voi un singur popor,
aşa însă voieşte să vă ispitească
cu ceea ce v-a dat, deci
întreceţi-vă în bine, căci la
Dumnezeu vă veţi întoarce cu
toţii şi El vă va învăţa despre
ceea pentru ce v-aţi certat.
54. Şi tu judeci între ei după aceia
ce a trimis Dumnezeu şi nu
urma poftele lor. Fereşte-te de
ei, ca să nu te ispitească [să
rătăceşti] de la ceea ce ţi-a
trimis Dumnezeu. Dacă se
întorc ei de la tine, atunci să ştii
că Dumnezeu voieşte să-i piardă
pentru o parte a păcatelor lor.
Mulţi din oameni sînt
nelegiuiţi.
55. Cer ei judecăţi din vremea
păgîniei? însă cine poate judeca
mai bine decît Dumnezeu
pentru un popor ce are
conştiinţă?
56. O, voi, cei ce credeţi, nu lăsaţi
jidovi sau creştini ca prieteni
numai întreolaltă. Cine din voi
însă şi-i alege ca prieteni, este
ca şi unul din ei. Dumnezeu nu
ocîrmuieşte un popor nelegiuit.
57. Tu îi vei vedea pe cei cu inimă
slabă că vor grăbi spre ei şi vor
zice: "Ne temem că vom fi
biruiţi!" însă Dumnezeu poate
va da biruinţă sau [va face] altă
orînduială şi apoi le va părea
rău pentru ceea ce au ascuns în
sufletele lor.
58. Atunci vor zice cei credincioşi:
"Sînt aceşti oameni care au ju-
rat la Dumnezeu jurămînt sfînt
că vor ţine cu voi?" Faptele lor
sînt deşarte şi ei vor fi pierduţi.
59. O, voi, cei ce credeţi, cei ce se
leapădă din voi de credinţa sa,
în locul aceluia va pune
Dumnezeu alt popor, pe care-l
iubeşte şi care-l iubeşte pe El,
blînzi faţă de cei credincioşi şi
aspri faţă de cei necredincioşi, şi
care se luptă pe drumul lui
Dumnezeu şi nu se tem de
bîrfeala bîrfitorilor. Acesta este
harul lui Dumnezeu pe care-l
dă oricui voieşte pentru că
Dumnezeu este cuprinzător,
înţelept.
60. Scutul vostru este Dumnezeu şi
trimisul Său şi cei ce cred şi
împlinesc rugăciunea şi dau
milostenii şi se închină adînc.
61. Cine-şi ia ca scut pe Dumnezeu
şi pe trimisul său şi pe cei ce
cred, aceia sînt ceata lui
Dumnezeu şi ei vor birui.
62. O, voi, cei ce credeţi, nu primiţi
ca prieteni pe cei ce-şi bat joc şi
rîd de credinţa voastră, dintre
cei ce au primit scriptura
Coranul.
111
dinaintea voastră şi nici pe cei
necredincioşi, ci temeţi-vă de
Dumnezeu, dacă sînteţi
credincioşi.
63. Nici pe cei care îşi bat joc şi rîd
cînd sînteţi chemaţi la
rugăciune. Ei o fac aceasta
pentru că sînt un popor
nepriceput.
64. Spune: "O, voi, cei ce aveţi
scriptura, vă lepădaţi de noi
pentru că credem în Dumnezeu
şi în ceea ce ne-a trimis nouă
acurn şi a trimis înainte, pentru
că mulţi din voi sînt nelegiuiţi?"
65. Spune: "Să vestesc vestea [mai
rea] decît răsplata lui
Dumnezeu? Acela pe care-l
blestemă Dumnezeu şi asupra
căruia e înfuriat - şi i-a prefăcut
pe unii din ei în momite şi în
porci1 - şi cei ce-i servesc lui
Taghut2 aceia sînt într-un loc
rău şi rătăcesc foarte departe de
drum.
66. Dacă au venit la voi, au zis ei:
"Noi credem"; însă ei au venit
întru necredinţă şi se duc întru
necredinţă, însă Dumnezeu ştie
ce ascund ei.
67. Vei vedea mulţi din ei cum
grăbesc spre păcat şi nedreptate
şi mănîncă cele oprite, dar vai
de ei pentru faptele lor.
68. Dacă nu le opresc rabinii şi
învăţaţii vorbele cele păcătoase
şi mîncarea celor oprite, vai de
faptele lor.
69. Jidovii zic: "Mînia lui
Dumnezeu este legată"; însă
mîinile lor să fie legate şi
blestemaţi să fie ei pentru astfel
de vorbe. Nu, ci mîinile Lui sînt
întinse, ca să împărtăşească
precum voieşte; însă ceea ce ţi
s-a trimis de la Domnul tău îi va
face să mai sporească în
fărădelege şi necredinţa [lor], şi
noi vom arunca între ei
duşmănie şi ură pînă la ziua
învierii. De cîte ori vor aprinde
ei focul războiului, îl va stinge
Dumnezeu. Ei caută să facă
stricăciune pe pămînt,
Dumnezeu însă nu-i iubeşte pe
cei ce fac stricăciune.
70. De ar crede cei ce au scriptura
şi s-ar teme de Dumnezeu le-
am ierta răutăţile şi i-am duce
în grădini pline de plăceri; de ar
păzi ei Thora şi Evanghelia şi ce
li s-a trimis de la Domnul lor,
atunci ar mînca din bunătăţile
ce se află asupra lor şi sub
picioarele lor3. Sînt şi oameni
drepţi între ei însă cei mai mulţi
din ei fac numai răutăţi.
71. O, trimisule, vesteşte ce ţi s-a
trimis de la Domnul tău; însă
dacă nu o faci, atunci n-ai vestit
trimiterea Sa; şi Dumnezeu te
va scuti înaintea oamenilor, căci
Dumnezeu nu ocîrmuieşte
poporul necredincioşilor.
72. Spune: "O, voi, cei ce aveţi
scriptura, voi nu vă sprijiniţi pe
nimic, pînă ce veţi împlini
Thora şi Evanghelia şi ce vi s-a
trimis de la Domnul vostru,
"însă ceea ce ţi s-a descoperit de
la Domnul tău va mai mări încă
1
Conf. 11.61. Cei tineri fura prefăcuţi în
momife, cei bâtrîni în porci.
2
Conf. 11.257.
3
Le. în cer şi pe pâmînt.
113
la mulţi din ei fărădelegea şi
necredinţa, deci nu te scîrbi
pentru poporul necredincioşilor.
73. Cei ce cred, jidovii, sabeii1 şi
creştinii, dacă numai cred în
Dumnezeu şi în ziua de apoi şi
fac bine, nu vine asupra lor nici
frică de întristare.
74. Cînd am încheiat noi
legămîntul cu fiii lui Israel, am
trimis la ei trimişi. De cîte ori
venea la ei trimis cu ceva ce nu
le plăcea sufletelor lor, parte îi
învinuiau că minţesc, parte îi
omorau.
75. Ei credeau că nu vor primi
răsplată; orbi şi surzi erau ei;
Dumnezeu apoi se întoarse spre
ei, apoi deveniră [iarăşi] orbi şi
surzi o mulţime din ei, însă
Dumnezeu ştie ce fac ei.
76. Necredincioşi sînt cei ce zic:
"Dumnezeu e Mesia, fiul
Măriei". Doar a zis Mesia: "O,
fiii lui Israel, serviţi lui
Dumnezeu, Domnul meu şi
Domnul vostru; cei ce adaugă
lîngă Dumnezeu încă altă fiinţă,
pe acela îl opreşte Dumnezeu de
la rai şi locuinţa sa va fi focul şi
cei nelegiuiţi nu vor avea
ajutor".
77. Şi aceia sînt necredincioşi care
zic: "Dumnezeu este al treilea
din trei"2. Căci nu este
Dumnezeu afară de unicul
Dumnezeu, şi dacă nu se vor
păzi să vorbească astfel, îi va
atinge pe cei necredincioşi din
ei o pedeapsă dureroasă.
78. De ce să nu se întoarcă la
Dumnezeu şi să-l roage de
iertare? Dumnezeu e doar ,
iertător, îndurat.
79. Ce a fost Mesia, fiul Măriei,
decît un trimis, precum au fost
trimişi şi înaintea sa, şi maică -
sa o muiere adevărată. Amîndoi
mîncau bucate de [rînd]3.
Priveşte ce semne răsvedite le-
am tîlcuit Noi şi priveşte cum
au minţit ei!
80. Spune: "Voiţi să serviţi şi
altcuiva afară de Dumnezeu,
unuia care nu vă aduce nici
stricăciune nici folos?
Dumnezeu doar este cel ce
aude, ştie".
81. Spune: "O, voi, cei ce aveţi
scriptura, nu treceţi în credinţa
voastră peste adevăr şi nu
urmaţi poftele acelor oameni
care au rătăcit ei înşişi şi i-au
amăgit pe mulţi; ei au rătăcit de
la drumul cel drept".
82. Blestemaţi fură cei
necredincioşi dintre fiii lui Is-
rael, acum limba lui David şi a
lui Isus, fiul Măriei, pentru că s-
au răzvrătit şi s-au împotrivit şi
nu s-au oprit întreolaltă de la
fărădelegile pe care le
împlineau; vai de faptele lor.
83. Vei vedea că mulţi din ei se
împrietenesc cu necredincioşii.
Vai de ceea ce trimit înaite
sufletele lor4. Dumnezeu se
înfuriază asupra lor şi în veci
vor rămîne ei în pedeapsă.
J Conf 11.159.
- O aluziune la sf. Taine.
3
I.e. aveau aceleaşi trebuinţe ca şi oamenii de
rînd.
4
I.e. Vai de păcatele ce le trimite omul înainte
în lumea de apoi încă pe cînd trăieşte în lumea
aceasta.
114
84. De ar fi crezut ei în Dumnezeu
şi în profet şi în ceea ce s-a
trimis acestuia, nu i-ar fi primit
de aceea ca prieteni; însă cei
mai mulţi din ei sînt nelegiuiţi.
85. Vei afla că între oameni sînt din
jidovi şi păgîni cei mai mulţi
duşmani ai credincioşilor;
asemenea vei afla că cei mai
aproape în prietenie pentru cei
credincioşi sînt aceia care zic:
"Noi sîntem creştini". Aceea
vine de acolo pentru că înire ei
sînt preoţi şi călugări şi ei nu
sînt sumeţi.
86. De vor auzi ce s-a descoperit
trimisului, vei vedea cum se
umplu ochii lor de lacrimi
pentru adevărul ce l-au
cunoscut şi ei vor zice:
"Doamne, noi credem şi scrie -
ne împreună cu cei ce
mărturisesc.
87. Şi de ce să nu credem în
Dumnezeu şi în adevărul care a
venit la noi şi de ce să nu dorim
ca Domnul nostru să ne ducă
[în rai] împreună cu poporul
celor cucernici?"
88. Şi Dumnezeu le răsplăteşte
vorbele lor cu grădini pătrunse
cu rîuri pe desupt, ca să
petreacă în veci în ele. Aceasta
este răsplata celor ce se poartă
bine. însă cei ce nu cred şi ţin
de mincinoase semnele noastre,
aceia sînt tovarăşii iadului.
89. O, voi, cei ce credeţi, nu opriţi
binele pe care vi l-a încuviinţat
Dumnezeu; nu călcaţi
[poruncile], căci Dumnezeu nu
iubeşte pe călcătorii poruncilor.
90. Mîncaţi din ceea ce v-a dat
Dumnezeu, ceea ce este iertat şi
bun şi temeţi-vă de Dumnezeul
în care credeţi.
91. Dumnezeu nu vă va mustra
pentru o vorbă nesocotită în
jurămintele voastre, ci vă va
mustra pentru că v-aţi legat cu
jurămînt. Răscumpărarea [unui
asfel de jurămînt] este hrănirea
a zece sărmani în felul cum îi
hrăniţi pe cei din familia
voastră, sau să-i îmbrăcaţi
asemenea, sau să sloboziţi un
rob. Cel ce nu poate aceasta, să
postească trei zile. Aceasta e
răscumpărarea jurămintelor
voastre pe care le-aţi jurat. Deci
păziţi jurămintele voastre. De
aceea vă dă de cunoscut
Dumnezeu semnele Sale, ca să
fiţi mulţumitori.
92. O, voi, ce credeţi, vinul,
Meisirul1, idolii şi săgeţile2 sînt
urîciuni din făptuirile lui Satan,
deci feriţi-vă de ele, ca să vă
meargă bine.
93. Satan voieşte să arunce între voi
duşmănie şi ură prin vin şi
Meisir şi să vă abată de la
gîndul spre Dumnezeu şi de la
rugăciune. Deci nu vă veţi păzi
de aceasta? Aşadar ascultaţi de
Dumnezeu şi ascultaţi de
trimisul Său şi păziţi-vă. Iar de
vă veţi abate, atunci să ştiţi că
datoria trimisului Nostru este
propovăduire răsvedită.
94. Nu păcătuiesc cei ce cred şi fac
bine de au gustat ceva din
'Conf. 11,216.
- Care se întrebuinţau ca sorţi la hazard.
aceasta1, dacă numai apoi se
tem de Dumnezeu şi cred şi fac
bine, căci Dumnezeu îi iubeşte
pe cei ce fac bine.
95. O, voi, cei ce credeţi. Dumnezeu
vă va ispiti şi la vînătoare ori de
prindeţi [sălbăticiunea] cu
mîinile sau cu lăncile voastre, ca
să ştie Dumnezeu cine se teme
de El într-ascuns. însă cine
păcătuieşte întru acestea,
pentru aceia este pedeasă
dureroasă.
96. O, voi, cei ce credeţi, nu omorîţi
sălbăticiune cînd sînteţi în
peregrinaj, iar cei ce omoară
întradins să înapoieze tot atîtea
vite blînde după judecata a doi
bărbaţi drepţi dintre voi; ca
jertfă să se ducă în Kaaba; sau
spre răscumpărare să hrănească
el doi sărmani, sau în loc de
aceasta să poftească ca să guste
stricăciunea faptei sale.
Dumnezeu iartă ceea ce a
trecut, însă cine iarăşi se
întoarce [la păcat], pe acela se
răzbună Dumnezeu, căci
Dumnezeu e puternic,
răzbunător.
97. Vă este iertat vînatul mării2 şi
mîncarea ei să vă fie vouă şi
călătorilor spre merinde; însă vă
este oprit să vînaţi pe uscat, cît
petreceţi în peregrinaj, deci
temeţi-vă de Dumnezeu, căci la
El vă veţi aduna.
98. Dumnezeu a făcut Kaaba, casa
cea sfîntă, adăpost pentru
oameni şi [a hotărît] luna cea
sfîntă şi jertfa cu podoabă,
pentru ca să ştiţi că Dumnezeu
ştie ce e în cer şi pe pămînt, căci
Dumnezeu le ştie pe toate. Să
ştiţi că Dumnezeu pedepseşte
aspru şi este iertător, îndurat.
99. Trimisul e numai dator la
propovăduire, însă Dumnezeu
ştie ce descoperiţi şi ce
ascundeţi.
100. Spune: "Nu e tot una răul cu
binele, chiar dacă ţi-ar plăcea
mulţimea răului". Deci temeţi-
vă de Dumnezeu, o, voi, cei
înţelepţi, ca să fiţi fericiţi.
101.0, voi, cei ce credeţi, nu
întrebaţi de lucruri care dacă vi
s-ar descoperi v-ar face scîrbă;
însă dacă întrebaţi de ele abia
după ce s-a trimis Coranul,
atunci vi se vor descoperi;
Dumnezeu vă iartă, căci
Dumnezeu este iertător, blînd.
Au întrebat de ele şi oameni
înaintea voastră. Apoi n-au
crezut în acesta.
102. Dumnezeu n-a stătorit nimic
despre Bahirah, Saibah, Vasilah
şi Hami3, ci necredincioşii au
născocit minciuni asupra lui
Dumnezeu, căci partea cea mai
mare din ei este fără pricepere.
103. De li se spune: "întoarceţi-vă la
ceea ce a trimis Dumnezeu", zic
ei: "Noi ţinem ca de ajuns ceea
ce am aflat la părinţii noştri",
însă cum este, dacă părinţii lor
nu pricepeau nimica şi n-au fost
ocîrmuiţi?
1
I.e. dacă au comis unele păcate înainte de
convertirea lor la Islam.
2
Pescuitul.
3
Nume ale cămilelor care fură însemnate de
arabii păgîni si fură întrebuinţate la idolatrie ca
jertfă.
115
104.0, voi, cei ce credeţi, fie-vă
aminte de sufletele voastre, şi
nu va strica nici un rătăcit, dacă
sînteţi ocîrmuiţi. La Dumnezeu
este întoarcerea voastră a
tuturor şi El vă va vesti ce aţi
făcut.
105.0, voi, cei ce credeţi, să fie
mărturie între voi, dacă se
apropie moartea de unul de voi,
pe timpul testamentului, şi
anume doi bărbaţi cinstiţi
dintre voi sau doi alţii afară de
voi1, dacă sînteţi în călătorie în
ţară şi vine asupra voastră
moartea. După rugăciune,
închideţi ca să jure la
Dumnezeu, dacă vă îndoiţi de
ei: "Nu vom vinde aceasta2
pentru nici un preţ, chiar fie şi
pentru o rudă, şi nici nu vom
ascunde mărturia lui
Dumnezeu, de altcum sîntem
păcătoşi".
106. De s-ar cunoaşte însă că aceştia
au judecat cu nedreptate, atunci
să se puie alţi doi în locul lor
între rude, care să judece asupra
lor, şi aceştia să jure pe
Dumnezeu: "Mărturia noastră e
mai adevărată decît mărturia lor;
noi doar nu sîntem nedrepţi, de
altcum am fi nelegiuţi".
107. Astfel e mai uşor, căci vor
depune mărturia după adevăr,
sau se vor teme că după
jurământul lor se va jura alt
jurămînt; însă temeţi-vă de
Dumnezeu şi ascultaţi, căci
Dumnezeu nu ocîrmuieşte un
popor nelegiuit.
108.într-o zi Dumnezeu va aduna
pe cei trimişi şi va zice: "Ce vi
s-a răspuns [cînd aţi vestit]?"
Ei vor zice: "Noi nu ştim, Tu ştii
cele ascunse".
109. După aceea va zice Dumnezeu:
"O, Isuse, fiul Măriei, adă-ţi
aminte de harul meu asupra ta
şi asupra născătoarei tale, cînd
te-am întărit cu duhul sfînt, ca
să vorbeşti cu oamenii din
leagăn şi ca bărbat3.
110. Eu te-am învăţat scriptura şi
înţelepciunea, Thora şi
Evanghelia, Tu ai plăsmuit din
lut chipul unei paseri cu voia
Mea şi ai suflat asupra lui şi el
s-a făcut pasăre cu voia Mea şi
ai vindecat orbi din naştere şi
leproşi cu voia Mea4 şi ai înviat
morţi cu voia Mea, şi eu i-am
respins pe fiii lui Israel de la
tine5 cînd ai venit la ei cu
semne răsvedite. Atunci au zis
cei necredincioşi: "Aceasta este
fermecătura răsvedită".
111. Cînd le-am poruncit apostolilor:
"Credeţi în Mine şi în trimisul
Meu", au zis ei: "Noi credem,
deci mărturiseşte-ne că sîntem
moslemi".
112.Atunci ziseră apostolii: "O,
Isuse, fiul Măriei, poate
Domnul tău să ne trimită o
masă6 din cer?" El le zise:
1
1.e. care n-au credinţa voastră.
2
I.e. mărturia noastră.
3
Conf. 111,41.
4
Conf. III, 43.
3
Ca să nu-ţi facă vreun rău.
6
Explicatorii istorisesc o mulţime de basme
despre această masă, după care este numită şi sura
aceasta. Se vede însă că Mohammed n-a înţeles
istoria cu Cina Cea de Taină şi de aceea a
schimonosit-o aici după felul său, cum a mai făcut
şi cu alte episoade biblice.
116
"Temeţi-vă de Dumnezeu, dacă
sînteţi credincioşi".
113. Ei ziseră: "Voim să mîncăm din
ea, ca ea să ne ridice inimile
noastre şi să ştim că ne-ai vestit
adevărul şi să fim martori
asupra sa".
114. Zise Isus, fiul Măriei: "O,
Dumnezeul, Domnul nostru,
trimite-ne o masă din cer, ca să
ne fie nouă sărbătoare pentru
cel dintîi şi cel de pe urmă din
noi şi [să ne fie] semn de la
Tine. Nutreşte-ne, căci tu eşti
cel mai bun nutritor!"
115. Dumnezeu zise: "Voi să vă
trimit [masa], însă cine din voi
nu va crede nici după aceasta îl
voi pedepsi cu o pedeapsă cu
care n-am pedepsit nici pe o
făptură".
116. Şi dacă va zice Dumnezeu: "O,
Isuse, fiul Măriei, zis-ai cîndva
oamenilor: Luaţi-mă pe mine şi
pe maica mea ca doi Dumnezei
afară de Dumnezeu?" El va zice:
"Mărire Ţie, nu mi se cuvine să
zic ceva ce nu e adevărat; de aş
fi zis-o ai şti-o, Tu doar ştii ce
este în sufletul meu, eu însă nu
ştiu ce este în sufletul tău; în
adevăr Tu ştii cele ascunse".
117. Nimic nu le-am zis lor, afară de
aceea ce mi-ai poruncit, adică:
Serviţi lui Dumnezeu,
Domnului meu şi Domnului
vostru! Eu am fost martor
asupra lor, cînd am petrecut
între ei, şi după ce m-ai luat la
Tine, eşti Tu păzitorul lor, căci
Tu eşti martorul tuturor
lucrurilor".
118.De-i pedepseşti, ei sînt doar
servii Tăi, şi de-i ierţi eşti doar
puternic, înţelept.
119. Dumnezeu va zice: "în această
zi le va ajuta adevărul celor
iubitori de adevăr; pentru ei sînt
grădini pătrunse de rîuri pe
dedesupt, acolo vor petrece în
veci: Dumnezeu are plăcere la
ei, şi ei vor avea plăcere la El.
Aceasta va fi o fericire mare".
120. A lui Dumnezeu este stăpînirea
peste ceruri şi pămînt şi peste
cele ce se află între ele, căci El
este atotputernic.
VI
SURA VITELOR
Din Mekka fi este cu o suta şasezeci fi cinci de
semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURAT
1. Mărire lui Dumnezeu, care a
făcut cerurile şi pămîntul şi a
rînduit întunericul şi lumina;
necredincioşi sînt aceia care fac
alte fiinţe asemenea cu Domnul
lor.
2. El e acela care v-a făcut din lut.
El a hotărît un termen1 şi un
termen hotărît2, însă voi vă
îndoiţi.
3. El este Dumnezeu în ceruri şi pe
pămînt. El ştie ce tăinuiţi şi ce
descoperiţi şi ştie ce v-aţi
agonisit.
4. Nu li s-a dat lor nici unul din
1
Pentru sffrşitul vieţii.
2
Pentru înviere.
117
semnele Domnului lor, fără ca
ei să se fi întors de la el.
5. Ei învinuiră de minciună
adevărul, care acum a venit la
ei, însă de curînd li se va vesti
aceea despre care şi-au bătut
joc.
6. Oare n-au văzut ei cîte neamuri
am pierdut Noi înaintea lor? Pe
aceia îi întăriserăm mai tare pe
pămînt de cum v-am întărit pe
voi şi am trimis din ceruri ploaie
şi am dat rîuri, care curgeau sub
ei, însă în urma păcatelor lor i-
am pierdut şi am făcut după ei
alte neamuri.
7. De ţi-am fi trimis Noi ţie o
scriptură scrisă pe hîrtie, ar fi
pipăit-o cei necredincioşi cu
mîinile lor şi ar fi zis: "Aceasta
e fermecătură răsvedită".
8. Ei zic: "De ce nu fu trimis
pentru aceasta un înger?" însă
de am fi trimis Noi un înger,
treaba ar fi fost de nainte
hotărîtă, şi atunci nu ar fi fost
aşteptaţi.
9. De l-am fi făcut Noi pe el1 înger,
l-am fi făcut în chip de om şi l-
am fi coperit cu aceea ce
acoperă ei.
10. însă batjocoriţi fură cei trimişi
înaintea Ta, dară i-a cuprins pe
cei ce-şi băteau joc tocmai aceea
de ce-şi băteau joc.
11. Spune: "Mergeţi în ţară şi
vedeţi care este sfîrşitul acelora
care învinuiesc de minciună".
12. Spune: "A cui e ceea ce e în
ceruri şi pe pămînt?" Spune: "A
lui Dumnezeu!" El însuşi
îndurarea şi-a orînduit-o ca să
vă adune în ziua învierii; nu e
îndoială despre aceasta; numai
aceia care se duc ei înşişi în
rătăcire nu cred.
13. Ale lui sînt cele ce locuiesc în
noapte şi în zi şi El aude, ştie.
14. Spune: "Oare să-mi iau alt scut
decît pe Dumnezeu, făcătorul
cerurilor şi al pământului, care
dă mîncare şi singur nu
mănîncă?" Spune: "Mie mi s-a
poruncit să fiu cel dintîi
moslem; şi să nu fii idolatru!"
15. Spune: "M-aş teme de pedeapsa
zilei celei mari, dacă l-aş întărită
pe Dumnezeu".
16. Cel ce scapă în ziua aceea,
pentru acela este milă, fericire
răsvedită.
17. De te atinge Dumnezeu cu
vreun rău, nimenea nu-l poate
depărta decît numai El, iar
dacă-ţi dă un bine, apoi El este
cel atotputernic.
18. El este stăpîn asupra robilor săi
şi El este cel înţelept ştiutor.
19. Spune: "Care este mărturia cea
mai mare?" Spune:
"Dumnezeu este martor între
mine şi voi şi mie mi s-a
descoperit acest Coran ca să vă
îndemn prin el pe voi şi pe
aceia la care a venit el. Cum
voiţi deci să mărturisiţi că lîngă
Dumnezeu mai sînt şi alţi
Dumnezei?" Spune: „Eu nu
mărturisesc aceasta!" Spune:
"El este un unic Dumnezeu şi
nu e vina mea dacă-i faceţi
semeni".
20. Cei cărora le-am dat scriptura îl
Pe Mohammed.
118
119
cunosc1 cum îi cunosc pe copiii
lor, însă ei rătăcesc, pentru că
nu voiesc să creadă.
21. Şi cine e mai nelegiuit decît cel
ce născoceşte minciuni asupra
lui Dumnezeu şi minciuni
asupra semnelor Sale? Celor
nelegiuiţi nu le merge bine.
22. într-o zi îi vom aduna pe toţi;
atunci vom zice către cei ce au
păgînit: "Unde sînt idolii voştri
pe care i-aţi născocit?"
23. Atunci nu vor avea altă
dezvinuire decît ca să zică: "Pe
Dumnezeul nostru - noi n-am
păgînit!"
24. Priveşte cum minţesc ei faţă de
sine înşişi şi piere ceea ce au
născocit ei.
25. Unii din ei ascultă de Tine, însă
Noi am pus acoperămînt pe
inimile lor, ca să nu-l priceapă2,
şi surzenie în urechile lor, deci
dacă şi văd toate semnele, totuşi
nu cred; ba ei încă vor veni la
Tine ca să se certe cu Tine. Vor
zice cei necredincioşi: "Acestea
sînt numai basme ale
înaintaşilor"!
26. Şi ei opresc aceasta şi se
depărtează şi ei înşişi de la
aceasta, însă ei se grăbesc ei
înşişi la pieire şi nu o ştiu.
27. De ai vedea cum sînt ei aruncaţi
în foc şi cum zic: "O, de ne-am
întoarce înapoi [în lume], cu
bună seamă n-am învinui
semnele Domnului nostru de
minciună şi am fi credincioşi".
28. Atunci vor pricepe ceea ce au
ascuns înainte. Dar şi de s-ar
întoarce [în lume], totuşi ar
cerceta numai cele ce le sînt
oprite, pentru că ei sînt
mincinoşi.
29. Ei zic: "Nu este viaţă decît cea
din lume şi noi nu vom mai
învia".
30. Dar să vezi cînd vor sta înaintea
Domnului lor şi El va zice:
"Oare nu este aceasta într-
adevăr?" Ei vor zice: "Ba da - pe
Domnul nostru!" El va zice:
"Deci gustaţi pedeapsa pentru
că aţi fost necredincioşi!"
31. Rătăcesc cei ce tăgăduiesc
întîlnirea cu Dumnezeu, pînă ce
deodată vine ora lor. Deci vor
zice: "Vai de noi pentru ceea ce
am negrijit!" Atunci vor purta ei
sarcinile lor pe spatele lor şi
oare nu va fi rău ceea ce poartă?
32. însă ce este viaţa lumii decît un
joc şi o glumă? în adevăr mai
bună e locuinţa cea de apoi
pentru cei cucernici. Nu o
pricepeţi aceasta?
33. Noi ştim că te întristează
vorbele lor, însă ei nu te fac
mincinos, ci nelegiuţii luptă
împotriva semnelor lui
Dumnezeu.
34. Ei i-au făcut mincinoşi şi pe
trimişii de naintea Ta, însă
aceştia răbdară că-i învinuiră de
minciună pînă a venit la ei
ajutorul Nostru. Nimeni nu
poate schimba cuvintele lui
Dumnezeu şi acum ţi-a venit
veste de la cei [înainte] trimişi.
35. De ţi-ar fi abaterea lor prea
supărăcioasă şi de ai putea afla
1
Adaugă: pe Mohammed.
2
Adaugă: Coranul.
120
o peşteră în pămînt sau o scară
în cer ca să le aduci semn - căci
de ar voi Dumnezeu i-ar aduna
pe drumul cel drept; deci nu fi
neştiutor.
36. El le va răsplăti numai celor ce
ascultă şi pe morţi îi va învia
Dumnezeu şi atunci se vor
întoarce la El.
37. Ei zic: "Numai de s-ar trimite
semn de la Domnul său!"
Spune: "Dumnezeu poate să
trimită semn şi totuşi cei mai
mulţi din ei nu o pricep".
38. Nu sînt vietăţi pe pămînt şi
paseri ce zboară cu aripile lor
care să nu fie popoare asemenea
vouă. Noi n-am lăsat nimic
afară în scriptură. Ei se vor
întoarce la Domnul lor.
39. Cei ce ţin de mincinoase
semnele Noastre sînt surzi şi
muţi şi petrec în întuneric.
Dumnezeu pe cine voieşte îl
duce în rătăcire şi pe cine
voieşte îl duce pe drum drept.
40. Spune: „Ce vi se pare, dacă va
veni asupra voastră pedeapsa
lui Dumnezeu sau ora aceea1; îl
veţi chema pe altul afară de
Dumnezeu, dacă sînteţi iubitori
de adevăr?
41. Nu, ci numai pe El îl veţi chema
şi El vă va mîntui pentru că l-
aţi chemat, dacă va voi, şi voi
veţi uita de idoli".
42. Noi am trimis [profeţi] la
popoare înaintea ta şi le-am
cercetat cu nenorociri şi nevoi,
ca să se umilească.
43. Iar cînd îi ajunse nenoricirea, de
s-ar fi umilit! însă inimile lor se
învîrtoşară şi Satan împodobi
faptele lor.
44. Cînd uitară ceea la ce fură
îndemnaţi, le-am deschis Noi
porţile tuturor lucrurilor2 şi, pe
cînd se bucurau cu ceea ce au
primit, i-am apucat Noi deodată
şi ei deznădajduiră.
45. Deci a fost smulsă rădăcina
poporului nelegiut. Mărire lui
Dumnezeu, Domnul veacurilor.
46. Spune: "Ce vi se pare, dacă v-
ar lua Dumnezeu vederea şi
auzul şi v-ar pecetlui inimile?
Care Dumnezeu afară de
Dumnezeu vi le-ar putea da
înapoi?" Priveşte cum tîlcuim
Noi semnele şi ei totuşi se întorc
[de la Noi].
47. Spune: "Ce vi se pare, dacă v-
ar ajunge deodată sau pe faţă
pedeapsa lui Dumnezeu, oare n-
aţi pieri împreună cu poporul
nelegiuiţilor?"
48. Noi i-am trimis pe trimişi
numai să binevestească şi să
îndemne. Cel ce crede şi se
îndreaptă, nu va veni asupra lor
frică şi întristare.
49. Cei ce ţin însă de minciună
semnele Noastre, pe aceia îi va
ajunge pedeapsa pentru că sînt
nelegiuiţi.
50. Spune: "Eu nu vă spun că la
mine sînt comorile lui
Dumnezeu, nici că ştiu tainele;
nici nu vă spun că sînt un înger,
ci eu urmez numai ceea ce mi s-
a descoperit". Spune: "Oare sînt
cet orbi şi cei ce văd tot una? Nu
1
l.e, ora judecăţii de apoi.
2
l.e. le^arn dat toate binecuvîntările pămînteşti.
121
F l T ! ^ ' T 1 T l -T' \ f l T l f l T

vă gîndiţi la aceasta?"
51. îndeamnă-i cu aceasta pe cei ce
se tem că se vor aduna la
Domnul lor, căci n-au afară de
El scut nici mijlocitor, ca să se
teamă de Dumnezeu.
52. Nu-i alunga pe cei ce cheamă pe
Domnul lor dimineaţa şi seara,
dorind faţa Sa; doar nu-ţi pasă
de cugetul lor nimic, nici lor de
cugetul tău, căci de-i vei alunga,
ai fi nelegiuit.
53. Astfel i-am ispitit Noi unul prin
altul, ca să zică: "Sînt aceştia
aceia asupra cărora este harul
lui Dumnezeu între noi?" Oare
nu-i cunoaşte Dumnezeu pe cei
mulţumitori?
54. Dacă vin la tine de aceia care
cred în semnele Noastre, spune:
"Pace asupra voastră!" Domnul
vostru şi-a poruncit sie însuşi
îndurare, deci cel ce face rău din
necunoştinţă şi apoi se căieşte şi
face bine, pentru acela este
Dumnezeu iertător, îndurat.
55. De aceea am dat Noi semne
răsvedite, pentru ca să
cunoaşteţi drumul păcătoşilor.
56. Spune: "Mie-mi este oprit ca să
servesc acelora pe care îi
chemaţi afară de Dumnezeu".
Spune: "Eu nu urmez poftele
voastre, căci aş rătăci şi nu m-
aş ţine de cei bine ocîrmuiţi".
57. Spune: "Eu mă ţin numai de
hotărîrea Domnului meu, pe
care o ţineţi de mincinoasă. Nu
stă în puterea mea ceea ce voiţi
voi si se întîmple în grabă.
Judecata e la Dumnezeu, El va
vesti adevărul şi El este cel mai
bun arbitru".
58. Spune: "De ar sta în puterea
mea ceea ce voiţi ca să se
întîmple mai degrabă, ar fi
hotărîtă treaba între mine şi voi;
însă Dumnezeu îi cunoaşte pe
cei nelegiuiţi".
59. Şi la El sînt cheile tainelor pe
care nimenea nu le cunoaşte,
numai El; El ştie ce e pe uscat şi
pe mare, şi nu cade nici o frunză
fără ca El să o ştie; nu este un
fir de sămînţă în pămîntul
întunecat, nici verdeaţă, nici
uscăciune, fără să fie însemnate
într-o carte răsvedită.
60. El este cel ce vă ia la Sine
noaptea1 şi ştie ce aţi cîştigat
ziua, apoi vă trezeşte în ea2, ca
să împlinească un termen
hotărît; atunci va fi la El
întoarcerea voastră; atunci vă va
vesti El ce aţi făcut.
61. El este stăpîn asupra robilor Săi;
El trimite paznici asupra
voastră; cînd ajunge unul din
voi la moarte, pe acela îl iau la
sine trimişii Noştri3 fără
întîrziere.
62. Atunci se întorc ei la
Dumnezeu, stăpînul lor
adevărat; oare nu este a Lui
judecata? Şi El este repede la
socoteală.
63. Spune: "Cine vă mîntuieşte de
întunecimea uscatului şi a
mării, cînd îl rugaţi cu umilinţă
şi într-ascuns; de ne vei mîntui
de aceasta, vom fi
1
Moslemii cred că pe timpul somnului sufletele
se întorc la Dumnezeu,
2
în zi.
' îngerii morţii.
122
mulţumitori?"
64. Spune: "Dumnezeu vă
mîntuieşte de aceasta şi de
toată întristarea! Şi totuşi
adăugaţi la El şi alte fiinţe".
65. Spune: "El e în stare să vă
trimită pedepse pe deasupra
voastră sau pe dedesuptul
picioarelor voastre sau să vă
înzestreze cu pizmă şi să vă facă
să gustaţi ceartă între olaltă".
Priveşte cum tîlcuim semnele,
pentru ca ei să înţeleagă.
66. însă poporul tău îl1 ţine de
mincinos, cu toate că el e
adevărul. Spune: "Eu nu sînt
scut deasupra voastră. Fiecare
profeţie se adevereşte şi în
sfîrşit veţi înţelege".
67. Şi dacă vezi că unii se ceartă
asupra semnelor Noastre, dă r te
la o parte de ei, pînă ce încep a
vorbi despre altceva nou; iar
dacă Satan te face să uiţi
aceasta, atunci nu şedea, îndată
ce-ţi aduci aminte, cu poporul
cel nelegiuit.
68. Cei cu frica lui Dumnezeu nu
vor fi traşi la răspundere pentru
aceasta, totuşi să-şi aducă
aminte, ca să rămîie temători de
Dumnezeu.
69. Fugi de cei ce-şi bat joc şi fac rîs
de legea lor, căci pe ei i-a
amăgit viaţa lumii, însă
aminteşte-le aceasta, că dacă
piere un suflet prin faptele sale,
n-are scut afară de Dumnezeu
şi nici mijlocitor, şi dacă ar da
tot felul de răscumpărare, nu s-
ar primi de la el. Cei ce ajung la
pierzare prin faptele lor vor bea
apă clocotitoare şi [vor primi]
pedeapsă dureroasă pentru că
au fost necredincioşi.
70. Spune: "Să chemăm afară de
Dumnezeu ceva ce nu ne
foloseşte şi nu ne strică?" Să ne
întoarcem pe urmele noastre,
după ce ne-a ocîrmuit
Dumnezeu ca acela pe care l -au
scos din minte Satanii să
rătăcească pe pămînt, măcar că
are prieteni care îl cheamă la
drum drept: "Vino la noi"!
Spune: "Numai ocîrmuirea lui
Dumnezeu este ocîrmuire şi nu
s-a poruncit să ne supunem
Domnului veacurilor".
71. Şi să împliniţi rugăciunea şi să
vă temeţi de El, căci la El vă veţi
aduna odată.
72. El este cel ce a făcut cerurile şi
pămîntul întru adevăr; în ziua
ce a zis El: "Să fie!" — a fost.
73. Cuvîntul Său este adevăr. A lui
este stăpînirea în ziua cînd va
suna trîmbiţa. El ştie cele
ascunse şi cele descoperite. El
este înţelept, ştiutor.
74. Adă-ţi aminte cînd a zis
Abraam lui Azar2 tatălui său:
"Tu primeşti idolii ca zei? în
adevăr eu văd că tu şi poporul
tău sînteţi în rătăcire răsvedită".
75. După aceea i-am arătat Noi lui
Abraam împărăţia cerurilor şi a
pămîntului, ca să fie el între cei
ce ţin tare la credinţă.
76. Şi după ce l-a acoperit noaptea,
văzu el o stea; el zise: "Acesta e
Domnul meu!" Şi după ce spuse
1
Coranul.
- în Biblie tatăl lui Abraam se numeşte Tare.
aceasta, zise el: "Eu nu-i iubesc
pe cei ce apun".
77. Şi văzu el luna răsărind, zise
el:"Acesta este Domnul meu!",
iar cînd spuse, zise el: "Dacă nu
mă ocîrmuieşte Domnul meu,
sînt şi eu din acest popor
rătăcitor".
78. Şi cînd văzu el soarele răsărind,
zise el: "Acesta este Domnul
meu, aceasta este mai mare!" Şi
cînd spuse, zise el: "O, poporul
meu, eu sînt curat de idolii
voştri.
79. Eu îndrept faţa mea cu dreaptă
credinţă către Cel ce a făcut
cerurile şi pămîntul şi nu voi să
fiu idolatru".
80. Şi s-a certat poporul său cu
dînsul. El zise: "Voiţi să vă
certaţi cu mine despre.
Dumnezeu?" El m-a dus pe
drumul cel adevărat şi eu nu
mă tem de fiinţele ce i le-aţi
alăturat; numai ceea ce voieşte
Domnul meu [se întîmplă, căci]
Domnul meu cuprinde toate
lucrurile cu ştiinţă. Nu voiţi să
gîndiţi la aceasta?
81. Şi cum să .mă tem de idolii
voştri, dacă voi nu vă temeţi să
alăturaţi lui Dumnezeu fiinţe
pentru care nu v-a trimis El
împuternicire? Care dintr-
amîndouă tabere [de credinţă]
este cea adevărată, dacă sînteţi
pricepuţi?
82. Cei ce cred şi nu îmbracă
credinţa lor cu nedreptate, aceia
sînt în siguranţă şi sînt bine
ocîrmuiţi.
83. Această dovadă a Noastră am
dat-o Noi lui Abraam faţă de
poporul său. Noi îl ridicăm cu
trepte pe cine voim. Domnul
tău doară este înţelept, ştiutor.
84. Şi Noi i-am dat lui pe Isaac şi
lacob şi pe amîndoi i-am
ocarmuit şi pe Noe l-am
ocîrmuit Noi [încă] înainte şi pe
urmaşii săi şi pe David şi pe
Solomon şi pe toţi şi pe losef şi
pe Moise şi pe Aaron şi aşa
răsplătim Noi celor ce fac bine;
85. şi pe Zaharia şi pe loan şi pe
Isus, şi pe Elia, pe toţi cei
cuviincioşi;
86. şi pe Ismael şi pe Eliseu şi pe
lona şi pe Lot, pe toţi i-am ales
înaintea lumii.
87. Şi pe unii din părinţii lor şi din
urmaşii lor şi din fraţii lor i-am
ales şi ocîrmuit Noi pe drumul
cel drept.
88. Aceasta este ocîrmuirea lui
Dumnezeu, cu care ocîrmuieşte
El pe cine voieşte din servii săi.
Şi de ar fi ei idolatri ar fi fost
zadarnic ceea ce au făcut ei.
89. Aceştia sînt aceia cărora le-am
dat noi cartea şi înţelepciunea şi
profeţia, iar dacă nu vor crede
în aceasta, atunci aceasta o
încredinţăm unui popor care nu
este astfel de necredincios.
90. Pe aceştia i-a ocîrmuit
Dumnezeu şi tu urmează
ocîrmuirii lor. Spune: "Eu nu
cer de la voi răsplată pentru
aceasta. Doar aceasta nu e alta
decît o pomenire pentru cei din
lume".
91. Ei nu-l preţuiesc pe Dumnezeu
după preţul Său, pentru că zic:
123
"Dumnezeu n-a trimis nimic
asupra oamenilor". Spune:
"Cine a trimis cartea pe care a
adus-o Moise cu lumină şi
ocîrmuire pentru oameni pe
care aţi pus-o pe pergament, aţi
dat-o pe faţă, însă aţi şi ascuns
mult din ea1 şi aţi învăţat ceea
ce n-aţi ştiut voi şi părinţii
voştri?" Spune: "Dumnezeu!"
Apoi fugi de la ei. Joace-se ei cu
vorbele lor goale.
92. Această carte pe care am trimis-
0 Noi este binecuvîntată şi
adevereşte ceea ce este în
mîinile lor. Tu să îndemni
maica cetăţilor2 şi împrejurimea
ei. Cei ce cred în ziua de apoi
vor crede în ea şi vor păzi
vremea rugăciunii lor.
93. Şi cine e mai nelegiuit decît cel
ce născoceşte minciună asupra
lui Dumnezeu sau cel ce zice:
"Mi s-a descoperit ceva3!", şi nu
1 s-a descoperit nimic; sau cel ce
zice: "Voi să trimit ceva
asemenea cu ceea ce a trimis
Dumnezeu!" Dar de i-ai vedea
pe nelegiuiţi în apele morţii,
cînd întind îngerii mîinile lor
[zicînd]: "Lepădaţi sufletele
voastre! Astăzi veţi primi
pedeapsă ruşinoasă pentru că
aţi vorbit despre Dumnezeu
neadevărul şi v-aţi sumeţit
peste semnele Sale.
94. Şi acum aţi venit la Noi singuri,
precum v-am făcut pe voi mai
întîi şi aţi părăsit ceea ce v-am
dăruit în urma voastră şi Noi nu
vedem mijlocitorii voştri despre
care aţi crezut voi că ei sînt
tovarăşi [ai lui Dumnezeu].
Acum s-a tăiat toată legătura
între voi şi v-a înşelat aceea în
ce aţi crezut".
95. Dumnezeu lasă să răsară
sămînţa şi odrasla curmalului;
El lasă să iasă viaţă din moarte
şi moarte din viaţă. Acesta vă
este Dumnezeu, iar voi voiţi să
vă abateţi de la El?
96. El lasă să răsară zorile şi aşază
noapte spre odihnă şi soarele şi
luna spre socotirea [timpului].
Aceasta este o hotărîre a Celui
puternic, înţelept.
97. El este cel ce a pus stelele, ca să
fiţi ocîrmuiţi de ele în întuneric,
pe uscat şi pe mare. Noi am
tîlcuit semnele Noastre pentru
poporul cel priceput.
98. El v-a făcut dintr-un singur
suflet şi v-a dat loc de repaus şi
de odihnă4. Noi am tîlcuit
semnele Noastre pentru poporul
cel înţelept.
99. El este cel ce a trimis apă din
cer şi Noi scoatem prin aceasta
odraslele tuturor lucrurilor şi
scoatem din ea verdeaţă,
scoatem din ea grăunţele ce
cresc în rînduri şi fenici, pe ale
căror crengi sînt înşirate
curmalele, şi grădini de
struguri, măsline şi rodii
asemenea şi neasemenea. Priviţi
rodurile lor, cum cresc şi se coc.
în adevăr aici sînt semne pentru
1
Iarăşi o învinuire că jidovii ar fi suprimat în
Scriptură locuri relative la Mohammed.
2
Mekka.
3
E vorba de profeţi mincinoşi care s-au ridicat
la arabi.
4
în coapsele tatălui şi în pîntecele maicii.
124
poporul credincios.
100. Ei au făcut tovarăşi lui
Dumnezeu duhurile, pe care El
le-a făcut, şi au minţit că El ar
avea fii şi fiice, fără
înţelepciune; mărire Lui şi
departe de El tot ce-i adaugă ei.
101. Făcătorul cerurilor şi al
pămîntului cum să aibă un fiu,
neavînd soţie? El a făcut toate
şi El toate le cunoaşte.
102. Acesta este Dumnezeu, Domnul
vostru. Nu este Dumnezeu afară
de El, făcătorul tuturor
lucrurilor; deci serviţi-i, căci El
se îngrijeşte de toate.
103.NU-l ajung vederile, însă El
ajunge vederile. El este ager,
ştiutor.
104. Dovezi v-au venit de la Domnul
vostru: cel ce le înţelege [face
bine] sufletului său, iar cine
este orb, [vina cade] asupra sa,
eu nu sînt păzitor asupra
voastră.
105. Astfel tîlcuim semnele Noastre,
chiar dacă zic ei: "Tu tîlcuieşti
încurcat, noi însă vom tîlcui
răsvedit oamenilor pricepuţi".
106. Urmează deci numai ceea ce ţi
s-a descoperit de Domnul tău;
nu este Dumnezeu afară de El,
şi dă-te-a laturi de la idolatri.
107. De ar fi voit Dumnezeu, n-ar fi
ei idolatri; iar Noi nu te-am pus
asupra lor păzitor şi tu nu eşti
vechil asupra lor.
108. Nu probozi [idolii], pe care îi
cheamă ei afară de Dumnezeu,
ca să nu-l probozească ei pe
Dumnezeu întru duşmănie şi
nepricepere. Astfel i-am
împodobit Noi fiecărui popor
faptele sale; apoi se vor întoarce
la Domnul lor şi le va vesti
răsvedit ce au făcut ei.
109. Ei au jurat lui Dumnezeu un
jurămînt sfînt că dacă le va veni
semn, vor crede în El. Spune:
"întradevăr semnele stau la
Dumnezeu; însă ce vă vesteşte
că dacă ar veni ele, ei nu ar
crede?"
110. Noi vom întoarce inimile şi
vederile lor, dacă n-au crezut
întîia dată; deci îi vom lăsa Noi
la nătîngia lor să rătăcească.
111. Şi de le-am fi trimis Noi îngeri
şi de ar fi vorbit morţii cu ei şi
de am fi adunat toate lucrurile
înaintea lor, ei totuşi n-ar fi
crezut, doară dacă ar fi voit
Dumnezeu, de aceea cei mai
mulţi dintre ei sînt nepricepuţi.
112. Aşa am pus Noi pentru fiecare
profet cîte un duşman, anume
Satanele oamenilor şi ale
duhurilor, care descoperă altuia
cuvinte sporite spre înşelăciune;
însă dacă ar voi Domnul tău, ei
nu ar putea-o face, deci
părăseşte-i pe ei şi ceea ce
născocesc ei.
113. Şi să se aplece la aceasta inimile
celora ce nu cred în viaţa de
apoi şi să afle plăcere în aceasta
şi să aibă parte la ceea ce au
cîştigat.
114. Să cer eu afară de Dumnezeu
alt judecător? El este doar Acela
care v-a trimis vouă cartea ce
arată [toate] răsvedit; iar aceia
cărora le-am dat Noi scriptura
asemenea ştiu că aceasta s-a
125
trimis în adevăr de Domnul tău;
deci să nu fii între cei ce se
îndoiesc.
115. Deplin este cuvîntul Domnului
tău în adevăr şi dreptate, şi
nimeni nu poate schimba
cuvîntul său, căci El aude, ştie.
116. De ai urma celor mai mulţi din
cei ce sînt pe pămînt, ei te-ar
abate de la drumul lui
Dumnezeu, căci ei urmează
numai prejudecăţile lor şi
numai minţesc.
117. într-adevăr Domnul tău îi
cunoaşte pe cei ce se abat de la
drumul său şi-i cunoaşte şi pe
cei ce merg pe drumul drept.
118. Mîncaţi numai aceea peste care
s-a pomenit numele lui
Dumnezeu, de credeţi în
semnele Sale.
119. Şi ce vă este că nu mîncaţi
aceea peste care s-a pomenit
numele lui Dumnezeu? El doară
v-a hotărît ce vă este oprit, afară
de aceea la care sînteţi nevoiţi;
mulţi vă amăgesc prin poftele
lor şi prin neştiinţă, însă
Domnul tău îi cunoaşte pe cei
nelegiuiţi.
120. Păziţi-vă de cele din afară ale
păcatului şi de cele din lăuntru
ale sale; cei ce fac păcate vor
primi răsplata ce şi-au agonisit-
o.
121. Nu mîncaţi de aceea ce nu s-a
pomenit numele lui Dumnezeu
asupra sa; aceasta este
nelegiuire. Dar Satanele îi vor
pune la cale pe prietenii lor ca
să se certe cu voi. Dacă le veţi
urma, veţi fi idolatri.
122. Sau cel ce a murit şi Noi l-am
înviat şi i-am dat lumină, ca să
umble cu ea printre oameni,
poate să fie asemenea cu cel ce
este în întuneric, de unde nu
poate ieşi? Aşa li s-au
împodobit celor necredincioşi
faptele lor.
123. De aceea am pus Noi în fiecare
cetate căpetenii de făcători de
rele, ca să înşele acolo: însă ei
se înşală numai pe ei înşişi fără
să înţeleagă.
124. Şi dacă şi a venit la ei un semn,
zic ei: "Noi nu credem, pînă ce
nu ni se va da ceea ce s-a dat
trimisului lui Dumnezeu", însă
Dumnezeu ştie unde pune
trimiterea Sa. Asupra făcătorilor
de rele însă va veni ruşinea de
la Dumnezeu şi o -pedeapsă
mare, pentru că au înşelat.
125. De voieşte Dumnezeu pe cineva
să-l ocîrmuiască, apoi îi
deschide pieptul pentru Islam,
iar dacă voieşte să-l ducă în
rătăcire, apoi îi face pieptul
îngust, ca şi celui ce voieşte să
se suie în cer1. Astfel de vină
pune Dumnezeu asupra celor ce
nu cred.
126. Acesta este drumul cel drept al
Domnului tău. Aşa am tîlcuit
Noi semnele pentru poporul
care ia aminte.
127. Ei vor avea o locuinţă de pace la
Domnul, lor şi El le va fi scut în
faptele lor.
128. în ziua cînd îi va aduna pe toţi,
1
1.e. precum e imposibil a se sui în cer, aşa le va
fi şi lor imposibil ca să-si îndreprte inima spre
religiune.
126
[va zice El]: "O, ceată a
duhurilor, prea mult v-aţi făcut
de lucru cu oamenii!", însă
prietenii lor dintre oameni vor
zice: "Doamne, noi am avut
folos unul de altul şi am ajuns
ţinta noastră, pe care ne-ai pus-
o!" El va zice: "Focul să fie
locuinţa voastră şi în veci să
rămîneţi acolo, de nu va voi
Dumnezeu altfel; Domnul
vostru este doar înţelept,
ştiutor".
129. Aşa vom pune Noi nelegiuiţi
asupra altora, precum şi-au
agonisit-o.
130. "O, ceată a Duhurilor şi a
oamenilor, oare n-au venit la
voi trimişi dintre voi, ca să vă
vestească semnele Mele şi să vă
îndemne pentru întîmpinarea
zilei voastre?" Ei vor zice:
"Trebuie să mărturisim
împotriva noastră înşine!" I-a
înşelat viaţa lumii şi ei trebuie
să mărturisească împotriva lor
înşişi, că au fost necredincioşi.
131. Aceasta, pentru că Domnul tău
nu pierde cetăţile întru
nelegiuire [lor], pe cînd poporul
lor este fără de grijă.
132. Sînt trepte [deosebite] pentru
fiecare după faptele lor, căci
Domnului tău nu-i este
necunoscut ce fac ei.
133. Şi Domnul tău a avut întru
îndurare. Dacă voieşte, vă poate
nimici şi vă poate da urmaşi pe
cine voieşte, precum v-a făcut
pe voi urmaşi altor popoare.
134. într-adevăr ceea ce vă ameninţă
se şi împlineşte şi voi nu puteţi
împiedica.
135. Spune: "O, poporul meu, lucraţi
după putinţa voastră! Eu voi
lucra şi pe urmă veţi înţelege,
136. cine va primi în sfjrşit locuinţa1,
aceasta nu-i face fericiţi pe cei
nelegiuiţi".
137. Ei2 au hotărît lui Dumnezeu o
parte din ceea ce a lăsat El să
crească din seminţe şi vite şi zic:
"Aceasta este pentru Dumnezeu
- după părerea lor - şi aceasta
pentru tovarăşii3 noştri". Şi
ceea ce a fost pentru tovarăşi n-
a ajuns la Dumnezeu, şi ceea ce
a fost pentru Dumnezeu n-a
ajuns la tovarăşi. Rău judecă ei.
138. Aşa au împins idolii o parte
mare din idolatri ca să omoare
copiii lor4 ca să-i piardă şi să
întunece credinţa lor; însă dacă
ar fi voit Dumnezeu, n-ar fi
făcut ei aceasta; deci părăseş-
te-i pe ei şi ceea ce născocesc ei.
139. Ei zic: „Aceste vite şi seminţe
sînt sfinţite; nimenea nu poate
gusta din ele, afară de acela
căruia îi dăm voie - după
părerea lor - şi sînt vite la care
este oprit a încărca spatele lor şi
vite peste care nu se pomeneşte
numele în Dumnezeu". Astfel
de minciuni născocesc ei asupra
Sa5. El le va răsplăti după
minciunile lor.
140. Ei mai zic: "Ceea ce este în
pîntecele acestor vite este iertat
1
Raiul.
- Mekkanii.
3
Idolii ca tovarăşi ai lui Dumnezeu.
4
O aluziune la faptul că la arabii păgîni copilele
nou născute adesea se îngropau de vii.
5
Lui Dumnezeu.
127
pentru bărbaţii noştri şi este
oprit pentru femeile noastre;
dacă însă [ceea ce s-a născut]
este mort, amîndoi sînt părtaşi
la aceasta. [Dumnezeu] le va
răsplăti basmul lor; El este doar
ştiutor, înţelept.
141. Pierduţi sînt cei ce omoară
copiii lor întru prostie şi
nepricepere şi opresc ceea ce le-
a dat Dumnezeu spre trai
născocind minciuni asupra lui
Dumnezeu. Ei au rătăcit şi n-au
fost bine ocîrmuiţi.
142. El este acela care face să crească
grădinile, atît cele cu rînduri de
viţe, cît şi cele fără de rînduri de
viţe şi fenicul şi sămînţa spre
mîncare felurită şi măslinele şi
rodiile, care seamănă şi nu
seamănă între olaltă. Mîncaţi
din rodul său, dacă a rodit şi
daţi din el ce sînteţi datori în
ziua recoltei, dar nu isprăviţi,
căci El nu iubeşte pe cei
isprăvitori.
143. Unele din vite sînt pentru
purtat povara, altele spre
junghiere. Mîncaţi ceea ce v-a
dat Dumnezeu spre trai şi nu
urmaţi paşilor lui Satan; el vă
este doar un duşman răsvedit.
144. Opt [vite] împerecheate1 [v-a
dat Dumnezeu] din oi două şi
din capre două: "Oprit-a
Dumnezeu cei doi bărbătuşi sau
cele două femeiuşe, sau ce este
închis în pîntecele femeiuşelor?
Hotărîţi-mi aceasta cu
pricepere, dacă sînteţi iubitori
de adevăr!"
145. Şi din cămile v-a dat vouă şi din
vite două. Spune: "Oprit-a
Dumnezeu cei doi bărbătuşi sau
cele două femeiuşe sau cele
închis în pîntecele femeiuşelor?
Fost-aţi martori cînd v-a
poruncit aceasta Dumnezeu?"
Dar cine e mai nelegiuit decît
cel ce născoceşte minciuni
asupra lui Dumnezeu spre a-i
amăgi pe oamenii cei fără
pricepere, Dumnezeu doar nu
ocîrmuieşte poporul cel
nelegiuit.
146. Spune: "Nu aflu în ceea ce mi
s-a descoperit ceva oprit spre
mîncare decît numai
mortăciunea sau sîngele vărsat
sau carnea de porc - doar
aceasta e urîciune - sau ceva
pîngărit, asupra căruia s-a
chemat altceva decît
Dumnezeu". Iar cine fu silit [de
nevoie], nu de plăcere şi
bucurie, [pentru acela] Domnul
său este iertător, îndurat.
147. Iar jidovilor le-am oprit Noi
toate cele cu copite2 şi de la vite
şi oi le-am oprit Noi grăsimea,
afară de ceea ce o poartă pe
spatele lor, sau este în
măruntaie, sau ceea ce e
amestecată între oase. Cu
aceasta i-am pedepsit Noi pe ei
pentru fărădelegea lor, Noi doar
păzim adevărul.
148. Dacă te învinuiesc de minciună,
atunci spune: "Domnul vostru e
plin de îndurare, însă nu se va
întoarce asprimea sa de la
' I.e. patru perechi.
- Adaugă: "nedespicate", sau se vădeşte si aici
ignoranţă lui Mohammed cu privire la sfânta
Scriptură. Conf. Lev., XI, 3, 4.
128
poporul nelegiuiţilor".
149. Idolatrii zic: "De ar fi voit
Dumnezeu, n-am fi idolatri nici
noi nici părinţii noştri; nici nu
ni s-ar fi oprit nimic". Astfel şi
înaintaşii lor învinuiau de
minciună [pe profeţi] pînă ce
au gustat asprimea Noastră.
Spune: "De o ştiţi aceasta cu
bună samă, atunci arătaţi-ni-o;
însă voi urmaţi numai
închipuirii şi sînteţi numai
mincinoşi"
150. Spune: "Numai la Dumnezeu
este dovadă încredinţătoare şi
dacă El ar fi voit, v-ar fi
ocîrmuit cu toţii".
151. Spune: "Adunaţi martorii voştri
care pot mărturisi că Dumnezeu
a oprit aceasta". Şi dacă ar şi
mărturisi ei, tu să nu
mărturiseşti cu ei şi să nu
urmezi poftele acelora ce se
leapădă de semnele noastre şi
celora care nu cred în ziua de
apoi şi fac alte fiinţe asemenea
Domnului lor".
152. Spune: "Veniţi voi să vă citesc
ce a oprit Domnul vostru; să nu
aveţi idoli pe lîngă El: să vă
purtaţi bine cu părinţii voştri, să
nu omorîţi copiii voştri din
pricina sărăciei: Noi vom griji de
voi şi de ei; să nu vă apropiaţi
de cele ruşinoase nici pe faţă
nici într-ascuns; şi să nu ucideţi
vreun suflet, ceea ce a oprit-o
Dumnezeu, afară numai după
dreptate; aceasta v-a poruncit
[Dumnezeu] pentru ca să fiţi
înţelepţi.
153. Şi să nu vă apropiaţi de averea
orfanilor, doar ca să o faceţi mai
bună pînă ce vor fi vîrstnici;
întrebuinţaţi numai măsură şi
cumpănă dreaptă; nu porunci
sufletului vostru mai mult decît
poate purta, în cele ce vorbiţi
fiţi drepţi fie chiar faţă de
rudele voastre, şi de legămîntul
lui Dumnezeu ţineţi-vă. Aceasta
v-a poruncit [Dumnezeu],
pentru ca să vă fie aminte".
154. Acesta este drumul Meu cel
drept, deci urmaţi-l şi nu
urmaţi alte [căi], ca să nu vă
despărţiţi de drumul Său;
aceasta v-a poruncit Dumnezeu,
pentru ca să vă temeţi de El.
155. Apoi i-am dat Noi lui Moise
scriptura despre deplinătatea
celor ce fac bine şi spre
deosebirea tuturor lucrurilor şi
spre ocîrmuire şi îndurare,
pentru ca ei1 să creadă la
întîlnirea cu Domnul lor.
156. Şi această scriptură2 pe care am
descoperit-o este binecuvîntată;
urmaţi-i şi temeţi-vă de
Dumnezeu, ca să fiţi părtaşi la
îndurare.
157. Să nu spuneţi "Scriptura s-a
descoperit [numai] peste două
popoare3 înaintea noastră şi noi
n-am priceput să o citim".
158. Sau ,să nu spuneţi: "De ni s-ar
fi trimis nouă scriptura, am fi
fost mai bine ocîrmuiţi decît ei".
Doară de la Domnul vostru a
venit de la voi învăţătura
răsvedită şi ocîrmuirea şi
1
Jidovii.
2
Coranul.
3
Jidovilor şi creştinilor.
129
îndurarea. Dar cine e mai
nelegiuit decît cel ce învinuieşte
de minciună semnele lui
Dumnezeu şi se abate de la ele?
Noi le vom răsplăti celor ce se
abat de la semnele Noastre, cu
pedeapsă grea, pentru că s-au
abătut.
159. Ce au să aştepte decît vor veni
la ei îngerii1 sau va veni
Domnul tău însuşi, sau va veni
0 parte a semnelor Domnului
tău? în ziua cînd va veni o parte
din semnele Domnului tău, nu-
1 foloseşte sufletului credinţa sa,
dacă n-a crezut el de nainte sau
n-a făcut bine întru credinţa sa.
Spune: "Aşteptaţi! Noi
aşteptăm!"
160. Cu cei ce se dezbină în legea lor
şi fac secte să nu-ţi faci de
lucru. Numai Dumnezeu are de
lucru cu ei. El le va vesti atunci
ce au făcut ei.
161. Cel ce vine cu fapte bune,
aceluia îi va fi răsplată înzecită,
iar cel ce vine cu fapte rele,
acela nu va fi pedepsit decît
după purtarea sa. Ei deci nu vor
suferi nici o nedreptate.
162. Spune: "într-adevăr Domnul
meu m-a dus pe drumul cel
drept spre credinţa cea
adevărată, spre legea lui
Abraam, cel drept credincios,
care n-a fost idolatru".
163. Spune: "Rugăciunea mea şi
închinarea mea şi viaţa mea şi
moartea mea sînt ale lui
Dumnezeu, Domnul veacurilor;
El n-are tovarăşi lingă Sine. Aşa
mi s-a poruncit şi eu sînt întîiul
moslem".
164. Spune: "Cum să cer alt Domn
afară de Dumnezeu? El e doar
Domnul tuturor lucrurilor.
Fiecare suflet primeşte numai
ceea ce şi-a agonisit singur şi nu
trebuie să poarte sarcina altuia.
Atunci întoarcerea voastră va fi
la Domnul vostru şi El vă va
învăţa despre cele asupra cărora
aţi fost în dezbinare.
165. El este acela care v-a pus ca
urmaşi pe pămînt şi a ridicat
treptat pe unii din voi asupra
altora, ca să vă ispitească întru
ceea ce v-a dat. Domnul tău
este repede la pedeapsă, însă şi
iertător, îndurat".
VII
SURA ZIDURILOR
Din Mekkn fi este cu două sute cinci semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURAT
1. ALMS. O scriptură ţi s-a
descoperit ţie - deci să nu fie
nelinişte în pietul tău pentru
aceasta - ca să îndemni prin ea
şi ea să fie îndemnare pentru
cei credincioşi.
2. Urmaţi ceea ce vi s-a trimis de
la Domnul vostru şi nu urmaţi
altui apărător decît El. Numai
puţini se lasă îndemnaţi.
3. Cîte cetăţi am pierdut noi şi le-
a ajuns pedeapsa Noastră
noaptea sau cînd se odihneau
de amiază.
1
îngerii morţii.
130
131
4. Iar cînd i-a ajuns pedeapsa
Noastră, n-a fost strigătul lor
altul decît că au zis: "Noi am
fost nelegiuiţi!"
5. Vom cere socoteală de la cei la
care am trimis profeţi, dară vom
cere socoteală şi de la cei
trimişi.
6. Şi le vom arăta întru ştiinţă
ceea ce au făcut ei, căci Noi
doară n-am fost departe.
7. Şi cumpăna va fi în ziua aceea
întru dreptate; al căror disc va
fi greu, aceia vor fi fericiţi.
8. însă al căror disc va fi uşor,
aceia vor pierde sufletul lor,
pentru că au fost nelegiuiţi faţă
de semnele Noastre.
9. Noi v-am aşezat pe pămînt şi v-
am dat cele de lipsă pentru
viaţă; numai puţini sînteţi
mulţumitori.
10. Noi v-am făcut bine, apoi v-am
plăsmuit, apoi le-am zis
îngerilor: "închinaţi-vă lui
Adam!" Şi ei s-au închinat,
numai diavolul n-a voit să se
închine.
11. El zise: "Ce te-a oprit să te
închini, cînd ţi-am poruncit?"
El zise: "Eu sînt mai bun decît
el. Pe mine m-ai făcut din foc
iar pe el din tină".
12. El zise: "Jos cu tine de aici; să
nu te mai arăţi sumeţ aici; deci.
ieşi afară, eşti dispreţuit!"
13. El zise: "Aibi cu mine răbdare
pînă la ziua învierii".
14. El zise: "Da, vei fi între cei cu
care avem răbdare".
15. El zise: "Pentru că m-ai amăgit,
îi voi pîndi pe ei pe drumul tău
cel drept
16. şi mă voi repezi asupra lor de
dinainte şi de dinapoi şi din
dreapta şi din stînga şi partea
cea mai mare din ei nu vei afla-
o mulţumitoare".
17. El zise: "Cară-te de aici,
dispreţuitule şi lepădatule! De-
ţi va urma ţie unul, voi să
umplu iadul cu voi cu toţii.
18. Şi tu, o, Adam, locuieşte
împreună cu muierea ta în rai şi
mîncaţi de unde voiţi, însă nu
vă apropiaţi de acest pom, căci
veţi fi nelegiuiţi!"
19. Dar Satan le-a şoptit că doreşte
să le arate ceea ce le-a fost
ascuns, adică goliciunea lor, şi
zise: "Domnul vostru nu v-a
oprit de la acest pom decît
numai ca să fiţi îngeri sau să fiţi
veşnici".
20. Şi el le-a jurat: "în adevăr eu vă
sînt prieten credincios!"
21. Şi i-a amăgit cu vicleşug. Şi cînd
au gustat din pom, li s-a
descoperit goliciunea lor şi ei au
început să-şi coase asupra lor
frunze de ale gradinei, iar
Domnul lor a strigat către ei:
"Oare nu v-am oprit de la acest
pom şi v-am zis că Satan vă este
un duşman răsvedit?"
22. Ei ziseră: "Doamne, am păcătuit
împotriva noastră înşine şi dacă
nu ne ierţi şi nu te înduri de noi
sîntem perduţi".
23. El zise: "Jos cu voi. Unul să fie
duşman altuia! Pe pămînt să vă
fie locuinţa şi mormîntul de-a
pururi".
24. El mai zise: "Pe el să trăiţi şi pe
132
el să muriţi şi din el să ieşiţi
iarăşi".
25. O, fiii lui Adam, Noi v-am
trimis vouă haine, ca să acopere
goliciunea voastră, haine foarte
frumoase, însă haina cuvioşiei
este mai bună. Acestea sînt
semne ale lui Dumnezeu, ca lor
să le fie aminte.
26. O, fiii lui Adam, să nu vă
amăgească Satan, precum i-a
scos pe părinţii voştri din rai şi
a tras de pe ei hainele lor, ca să
le arate goliciunea lor. în adevăr
vă vede el şi tovarăşii săi, deşi
voi nu-l vedeţi. Noi am pus
Satanele ca păzitori pentru cei
necredincioşi.
27. Şi dacă împlinesc ei o faptă
ruşinoasă, atunci zic: "Noi am
aflat aceasta la părinţii noştri şi
Dumnezeu ne-a poruncit
aceasta!" Spune: "Dumnezeu
nu porunceşte fapte ruşinoase.
Voiţi să vorbiţi despre
Dumnezeu ceea ce nu ştiţi?"
28. Spune: "Domnul meu
porunceşte numai dreptate,
întoarceţi deci faţa voastră spre
toate locurile de rugăciune şi
chemaţi-l în credinţă curată.
Precum v-a făcut El, aşa vă veţi
întoarce la El. O parte a
ocîrmuit-o El, iar altă parte cu
dreptate a lăsat-o să rătăcească.
Ei şi-au luat Satanele ca scut
afară de Dumnezeu şi au crezut
că sînt bine ocîrmuiţi.
29. O, fiii lui Adam, luaţi podoabele
voastre1 în tot locul de
închinare şi beţi2, însă nu fiţi
îmbuibaţi, căci El nu iubeşte pe
cei îmbuibaţi.
30. Spune: "Cine a oprit podoaba
lui Dumnezeu, pe care a făcut-
o El pentru servii Săi şi lucrurile
cele bune pentru nutrămînt?"
Spune: "Acestea sînt pentru cei
credincioşi în viaţa lumească
mai cu seamă în ziua învierii".
Astfel facem răsvedite semnele
Noastre pentru un popor
priceput.
31. Spune; "Domnul meu a oprit
faptele ruşinoase, făţişe şi
ascunse şi nedreptăţile şi
voinicia cea fără dreptate şi
idolatria la care nici nu v-a
împuternicit şi [a oprit] să
vorbiţi asupra lui Dumnezeu
ceea ce nu ştiţi.
32. Şi pentru fiecare popor este un
termen şi dacă vine acel
termen, nu-l pot ei întîrzia nici
cu o oră şi nici nu-l pot apropia.
33. O, fiii lui Adam, vor veni trimişi
din mijlocul vostru şi vă vor
tîlcui semnele Mele; cei ce vor
crede şi se vor îndrepta, asupra
lor nu va veni frică, nici
întristare.
34. Iar cei ce ţin de mincinoase
semnele Noastre şi se întorc
sumeţi de la ele, aceia să fie
tovarăşi ai focului şi să petreacă
acolo în veci.
35. Iar cine e mai nelegiuit decît cel
ce născoceşte minciună asupra
lui Dumnezeu sau ţine de
mincinoase semnele Sale? Ei
1
1.e. îmbrăcaţi-vă după cuviinţă - o poruncă în
contra obiceiului păgînesc de a alerga în pielea
goală în jurul Kaabei.
2
Contra acelora care în pelegrinaj se abţineau
de la toate, afară de cele mai necesare.
133
vor primi partea lor după
scriptură pînă ce vor veni la ei
trimişii Noştri, ca să-i omoare.
Aceştia vor zice: "Unde este
aceea ce aţi chemat voi afară de
Dumnezeu?" Ei vor zice: "Ei s-
au depărtat de la noi!" şi aşa
mărturisesc împotriva lor înşişi
că au fost necredincioşi.
36. El va zice: "Intraţi cu cetele care
au fost înaintea voastră, cu
duhurile şi cu oamenii, în. foc!"
Şi de cîte ori va intra o ceată, va
blestema pe soră-sa1 pînă ce vor
ajunge toate acolo şi cea de pe
urmă va spune despre cea
dintîi: "Doamne, aceştia ne-au
amăgit, deci du-i la pedeapsă
îndoită în foc!" El va zice:
"Pentru toţi să fie îndoială!" Voi
însă nu pricepeţi aceasta.
37. Atunci cea dintîi va spune către
cea din urmă: "Ce aveţi voi mai
mult înaintea noastră? Gustaţi
pedeapsa pe care v-aţi agonisit -
o!"
38. Cei ce ţin de mincinoase
semnele noastre şi cu sumeţie
se întorc de la ele, lor nu li se
vor deschide porţile cerurilor şi
ei nu vor intra în rai, pînă ce nu
va intra cămila în urechea
acului2; astfel vom răsplăti celor
păcătoşi.
39. Lor iadul le este pat şi de-asupra
lor să fie acoperăminte [de foc];
astfel vom răsplăti celor
nelegiuiţi.
40. Cei ce cred şi fac bine - Noi nu
punem mai mult pe un suflet
decît poate purta - aceştia sînt
tovarăşi ai raiului, acolo vor
petrece în veci.
41. Şi noi vom depărta din
piepturile lor toată ura. Sub ei
vor curge rîuri şi ei vor zice:
"Laudă lui Dumnezeu, care ne-
a ocîrmuit încoace: n-am fi
putut fi bine ocîrmuiţi, dacă nu
ne-ar fi ocîrmuit Dumnezeu.
Trimişii Domnului nostru au
venit cu adevărul". Şi către ei se
strigă: "Acesta este raiul pe
care-l moşteniţi pentru ceea ce
aţi lucrat".
42. Tovarăşii raiului strigă atunci
către tovarăşii focului: "Acum
am aflat că e adevăr ceea ce ne-
a făgăduit Domnul nostru. Oare
nu aflaţi că e adevăr ceea ce va
făgăduit Domnul vostru?" Ei
zic: "Da!" Iar un vestitor va
veşti între ei: "Blestemul lui
Dumnezeu asupra nelegiuiţilor,
43. asupra celor ce momesc de la
drumul lui Dumnezeu şi caută
să-l facă strîmb şi asupra celor
ce nu cred în viaţa de apoi".
44. Şi între ei este un văl şi asupra
zidurilor sînt oameni3 care îi
• cunosc pe toţi după semnele
lor4 şi ei strigă către tovarăşii
raiului: "Pace asupra voastră!"
Ei nu pot să ajungă acolo, deşi
o doresc.
45. Iar dacă se îndreaptă ochiul lor
spre tovarăşii focului, zic ei:
1
I.e. ceata care a mers înainte In iad.
2
Conf.Mat. XIX, 24; Marc. X 25; Luc. XVIII,
25.
3
l .e. asupra zidurilor despărţitoare între rai si
•'ad se află acei oameni ale căror fapte bune si rele
işi ţin cumpăna, încît ei nu pot încăpea nici în rai
nici în iad.
4
Semnele sînt: locuitorii raiului sînt albi la
culoare, iar cei ai iadului negri.
134
r i r i T i T • ~ ' T * Ţ l T ' ' * '

"Doamne nu ne pune la un loc

cu poporul nelegiuiţilor".
46. Tovarăşii zidurilor vor striga
către unii bărbaţi, pe care îi
cunosc după semnele lor,
zicînd: "Ce v-a folosit că aţi
adunat [averi] şi aţi fost
sumeţi?
47. Oare aceştia sînt aceia despre
care aţi jurat că Dumnezeu nu
le va dărui îndurare? — intraţi
în rai şi să nu vie asupra voastră
nici frică, nici întristare".
48. Tovarăşii focului vor striga către
tovarăşii raiului: "Vărsaţi ceva
apă asupra noastră sau altceva,
ce v-a dat Dumnezeu!" Ei vor
zice: "Dumnezeu a oprit aceasta
pentru cei necredincioşi,
49. pentru cei ce iau legea în rîs şi
pentru aceia pe care i-a înşelat
viaţa lumii". Astăzi voim să
uităm de ei, precum şi ei au
uitat de venirea zilei lor şi pen-
tru că s-au lepădat de semnele
Noastre.
50. Noi le-am dat o carte, am
tîlcuit-o cu înţelepciune spre
ocîrmuire şi îndurare pentru
poporul credincioşilor.
51. Oare ce aşteaptă ei decît
tîlcuirea ei? în ziua cînd se va
împlini tîlcuirea ei, cei ce acum
de nainte au uitat de ea vor
zice: "Au venit trimişii
Domnului nostru cu adevărul.
Oare vom avea mijlocitori care
să mijlocească pentru noi? Sau
ne vom întoarce [în lume], ca
să împlinim alte fapte decît cele
ce le-am împlinit?" Dar ei înşişi
s-au pierdut şi au dispărut de la
ei născocirile lor.
52. Domnul vostru e Dumnezeu
care a făcut cerurile şi pămîntul
în şase zile, apoi s-a suit pe
tron. El face ca noaptea să
acopere ziua şi aceasta îi
urmează în grabă. El a făcut şi
soarele şi luna şi stelele, care
ascultă de porunca Sa. Oare nu
este a Lui făptura şi stăpînirea?
Binecuvîntat fie Dumnezeu,
Domnul veacurilor.
53. Chemaţi pe Domnul vostru cu
umilinţa şi într-ascuns, căci El
nu-i iubeşte pe nelegiuiţi.
54. Nu faceţi stricăciune pe pămînt,
după ce fu el întocmit ci
chemaţi-l întru frică şi nădejde.
Aproape este îndurarea lui
Dumnezeu pentru cei ce fac
bine.
55. El este cel ce trimite vînturile,
ca să vestească înainte
îndurarea Sa, pînă ce, dacă au
ridicat nouri grei, le mînăm la
un tărîm mort şi lăsăm să cadă
apă asupra sa, ca să scoatem
acolo tot felul de roduri. Astfel
îi vom scoate odinioară şi pe
morţi (din mormintele lor), ca
să vă fie aminte.
56. Un tărîm bun aduce (multe)
roduri cu voia Domnului său,
iar unul rău nu aduce decît
puţin. Astfel tîlcuim semnele
pentru un popor mulţumitor.
57. Noi l-am trimis pe Noe la
poporul său şi el a zis: "O,
poporul meu, serviţi lui
Dumnezeu; să nu aveţi pe
nimeni altul afară de
Dumnezeu. Eu nu mă tem
pentru voi de pedeapsa unei zile
mari".
58. Fruntaşii poporului său au zis:
"Vedem că te afli în rătăcire
răsvedită".
59. El zise: "O, poporul meu, nu la
mine este rătăcirea, ci eu sînt
trimis de Domnul veacurilor.
60. Eu vă aduc trimiterea
Domnului meu şi voi să vă
sfătuiesc, căci eu ştiu de la
Dumnezeu ceea ce voi nu ştiţi.
61. Oare vă miraţi că v-a venit o
îndemnare de la Domnul vostru
prin un bărbat dintre voi, să vă
dea de grijă, ca să vă temeţi şi
să agonisiţi îndurare?"
62. Ei învinuiră de minciună, însă
noi îl mîntuirăm pe el şi pe cei
ce erau împreună cu el în
corabie şi-i înecarăm pe cei ce
învinuiră de minciună semnele
Noastre; ei erau un popor de
orbi.
63. Şi la Ad [îl trimiserăm] pe
fratele său Hud; el zise: "O,
poporul meu, serviţi numai lui
Dumnezeu; n-aveţi dar pe altul
afară de El ca Dumnezeu, oare
nu vă veţi teme de El?"
64. Fruntaşii cei necredincioşi din
poporul său ziseră: "Noi vedem
că eşti prost şi te ţinem de
mincinos".
65. El zise: "O, poporul meu, nu
este în mine prostie, ci eu sînt
trimisul Domnului veacurilor.
66. Eu vă aduc vestea de la Domnul
meu şi eu vă sînt un sfătuitor
credincios.
67. Vă miraţi că a venit o
îndemnare de la Domnul vostru
printr-un bărbat dintre voi spre
a vă face luători aminte?
Aduceţi-vă aminte că El v-a
făcut urmaşi ai poporului lui
Noe şi v-a făcut un popor mare
la chip şi aduceţi-vă aminte de
binefacerile lui Dumnezeu, ca
să vă meargă bine".
68. Ei ziseră: "Ai venit la noi ca să-
1 servim numai lui Dumnezeu
singur şi să-i părăsim pe aceia
cărora i-au servit părinţii noştri?
Adă asupra noastră aceea cu ce
ne-ai ameninţat, dacă adevărul
e la tine!"
69. El zise: "Va veni asupra voastră
de la Domnul vostru mînie şi
pedeapsă!" Voiţi să vă certaţi cu
mine pentru numirile cu care i-
aţi numit pe ei1 voi şi părinţii
voştri, pentru care lucru
Dumnezeu nu v-a dat
împuternicire? Deci aşteptaţi,
eu aştept cu voi!"
70. Deci Noi l-am mîntuit pe el şi
pe cei ce erau cu el întru
îndurarea Noastră şi am tăiat
rădăcina celor ce ţineau de
mincinoase semnele Noastre şi
nu erau credincioşi.
71. Şi la Thamud l-am trimis pe
fratele lor Sâlih. El zise: "O,
poporul men, serviţi lui
Dumnezeu şi să nu aveţi
Dumnezeu afară de El. Aveţi
doar pentru aceasta dovadă
răsvedită de la Domnul vostru.
Această femeiuşcă de cămilă a
lui Dumnezeu2 vă este semn.
1
Pe idoli.
2
Thamudiţii cerură ca profetul Sâlih să scoată o
cămilă îngreunată dintr-o stîncă. Această dorinţă
le-o împlini profetul şi mulţi deveniră credincioşi.
135
136
Daţi-i drumul, ca să mănînce pe
pămîntul lui Dumnezeu şi nu o
atingeţi cu scop rău, ca să nu vă
ajungă pedeapsă dureroasă.
72. Şi Aduceţi-vă aminte că El v-a
pus ca urmaşi după Ad şi v-a
dat locuinţă pe pămînt şi aţi
ridicat cetăţi şi şesuri şi v-aţi
scobit case în stînci, deci
aduceţi-vă aminte de
binefacerile lui Dumnezeu şi nu
faceţi stricăciune pe pămînt".
73. Ziseră fruntaşii cei îngîmfaţi din
poporul său către cei ce se
păreau slabi şi erau credincioşi
între ei: "Ştiţi voi, cu bună
seamă, că Sâlih este trimis de
Domnul său?" Ei ziseră:
"Credem în aceea la ce fu trimis
el".
74. Ziseră cei îngîmfaţi: "Aceea ce
credeţi voi, noi nu o credem".
75. Şi ei ologiră cămila şi călcară
porunca Domnului lor şi ziseră:
"O, Sâlih, adă asupra noastră
aceea cu ce ne-ai ameninţat,
dacă eşti trimis".
76. Atunci îi apucă un cutremur de
pămînt şi dimineaţă fură aflaţi
zăcînd pe piepturile lor1.
77. El se întoarse de la ei şi zise: "O,
poporul meu, v-am adus solia
Domnului meu şi v-am sfătuit
de bine, însă voi nu iubiţi pe cei
ce sfătuiesc de bine".
78. Şi Lot, cînd zise poporului său:
"Faceţi voi spurcăciune care nu
se întîmplă la celelalte făpturi?
79. Voi mergeţi la bărbaţi cu poftă,
lepădînd muierile, în adevăr
sînteţi un popor desfrînat".
80. Poporul său nu dădu alt
răspuns decît că zise: "Alungaţi-
i din cetatea voastră2, căci ei
sînt oameni care se ţin de
curaţi".
81. Şi Noi l-am mîntuit pe el şi fa-
milia sa, afară de muierea sa,
pentru că ea rămase înapoi.
82. Şi noi am lăsat să cadă asupra
lor ploaie, deci priveşte cum a
fost sfîrşitul nelegiuiţilor.
83. Şi la Madian [l-am trimis] pe
fratele lor Şoeib. El zise: "O,
poporul meu, serviţi lui
Dumnezeu; doar nu aveţi alt
Dumnezeu afară de El. A venit
la voi [pentru aceasta] o dovadă
răsvedită de la Domnul vostru.
Deci daţi măsură şi greutate
plină şi nu-l scurtaţi pe
nimenea la averea sa şi nu
faceţi stricăciune pe pămînt
după întocmirea sa. Aceasta va
fi mai bine pentru voi, dacă
sînteţi credincioşi.
84. Şi nu vă puneţi la toate
drumurile3 ameninţînd, ca să-i
împiedicaţi în calea lui
Dumnezeu pe cei ce cred în ea;
nici nu căutaţi ca să o faceţi
strîmbă. Aduceţi-vă aminte că
aţi fost puţini şi că El v-a
înmulţit şi priviţi cum a fost
sfîrşitul făcătorilor de rele.
85. Dacă o parte din voi crede în
ceea pentru ce am fost eu trimis
la voi, iar o parte nu crede,
atunci aşteptaţi pînă ce
Dumnezeu va judeca între noi,
1
I.e. morţi.
2
Din Sodoma.
3
După unii, verbal: ca să prădaţi trecătorii; după
alţii, figurat: să nu-i împiedicaţi pe cei credincioşi
în drumul adevărului.
ir-
137
căci El este cel mai bun
judecător".
86. Ziseră fruntaşii celor îngîmfaţi
din poporul său: "Noi te
alungăm pe tine, o Şoeib, şi pe
cei ce cred împreună cu tine,
afară din cetatea noastră, sau
trebuie să vă întoarceţi la legea
noastră". El zise: "Dar dacă nu
voim s-o facem?
87. Am născoci minciună asupra lui
Dumnezeu, dacă ne-am
întoarce la legea voastră, după
ce Dumnezeu ne-a mîntuit de
ea. N-avem pricină să ne
întoarcem la ea, doar dacă o
voieşte Dumnezeu Domnul
nostru, însă Domnul nostru
cuprinde toate lucrurile cu
ştiinţă, în Dumnezeu ne
încredem. Doamne, judecă între
noi şi poporul nostru întru
dreptate, căci Tu eşti cel mai
bun judecător".
88. Atunci ziseră fruntaşii celor
necredincioşi din poporul său:
"Dacă urmaţi lui Şoeib, sînteţi
pierduţi!"
89. Atunci îi apucă un cutremur de
pămînt şi dimineaţa fură aflaţi
zăcînd pe piept.
90. Cei ce l-au învinuit de
minciună pe Şoeib au fost ca şi
cînd n-ar fi petrecut acolo; cei
ce l-au învinuit de minciună pe
Şoeib au fost cei pierduţi.
91. El se întoarse de la ei şi zise: "O,
poporul meu, acum am împlinit
faţă de voi solia Domnului meu
şi v-am sfătuit de bine, dar la ce
să mă întristez asupra unui
popor necredincios?"
TI TIT'Tl~ITITlTI~l1

92. Nicicînd n-am trimis Noi un

profet în vreo cetate fără să nu
cuprindem poporul ei cu
ticăloşie şi stricăciune, pentru
ca ei să se umilească.
93. Atunci le-am schimbat răul cu
bine, pînă ce au uitat şi au zis:
"I-a atins şi pe părinţii noştri
nenorocire şi bucurie". Deci i-
am apucat Noi pe neaşteptate,
fără ca ei să o ştie.
94. Dacă însă poporul acestor cetăţi
ar fi crezut şi s-ar fi temut de
Dumnezeu, atunci Noi le-am fi
deschis binecuvîntarea din
ceruri şi de pe pămînt; ei însă
ţinură de mincinoşi pe trimişii
Noştri şi Noi îi apucarăm pentru
faptele lor.
95. Se credeau siguri locuitorii
. cetăţilor că nu-i va ajunge
pedeapsa Noastră la miez de
noapte, pe cînd dorm ei?
96. Sau se credeau siguri locuitorii
cetăţilor că nu-i va ajunge
pedeapsa Noastră ziua mare, pe
cînd se joacă?
97. Sau se credeau siguri de viclenia
lui Dumnezeu?1. Dar nimenea
nu se crede sigur de viclenia lui
Dumnezeu, afară de poporul
celor pierduţi.
98. Oare nu s-au încredinţat cei ce
au moştenit ţara de la poporul
de nainte că dacă voim putem
să-i pedepsim pentru păcatele
lor? însă Noi vom pecetlui
inimile lor, ca ei să nu audă.
1
Viclenia lui Dumnezeu se numeşte aici felul
cum se poartă El cu cei păcătoşi; El anume îi lasă
ca ei şă-şi umple măsura păcatelor lor, fără ca sâ-
i admonesteze, şi apoi îi aduce la pieire tocmai
atunci cînd ei nici nu o asteapă.
99. îţi vom povesti unele din
istoriile acestor cetăţi. Trimişii
lor au venit la ele cu semne
răsvedite, însă ele nu voiră să
creadă ceea ce au tăgăduit
înainte; aşa pecetluieşte
Dumnezeu inimile celor
necredincioşi.
100. Partea cea mai mare din ei Noi
n-am aflat-o ţinînd ea legămînt,
ba am aflat partea cea mai mare
ca făcători de rele.
101. Apoi l-am trimis pe Moise cu
semnele Noastre la Faraon şi la
fruntaşii săi, însă ei păcătuiră
faţă de ele; priveşte deci cum a
fost sfîrşitul nelegiuiţilor!
102. Şi zise Moise: "O, Faraon, eu
sînt trimis de Domnul
veacurilor.
103. S e cuvine, deci, ca să nu spun
nimic alta despre Dumnezeu
decît numai adevărul. Eu vin la
voi cu dovadă răsvedită de la
Domnul vostru, deci trimite cu
mine pe fiii Iui Israel". El zise:
"Dacă ai venit cu un semn,
arată-l dacă eşti iubitor de
adevăr!"
104. Atunci aruncă el toiagul său, şi
iată el deveni şarpe răsvedit.
105. El scoase mîna sa şi iată, ea era
albă în faţa privitorilor1.
106. Ziseră fruntaşii din poporul lui
Faraon: "Acesta este un
fermecător înţelept!
107. El voieşte să vă alunge din ţară,
deci ce gîndiţi să faceţi?"
108. Ei ziseră: "Trimite-l pe el şi pe
fratele său şi trimite în cetăţi
adunători,
109. să aducă toţi fermecătorii
înţelepţi".
110. Venind fermecătorii lui Faraon,
ziseră: "Vom primi o răsplată,
dacă vom fi biruitori?"
111. El zise: "Da, veţi fi cel mai
aproape de mine".
112. Ei ziseră: "O, Moise, vrei tu să
arunci [toiagul tău], sau să
aruncăm noi?"
113. El zise: "Aruncaţi!" Şi cînd
aruncară ei, fermecară ochii
oamenilor şi-i înfricoşară prin
farmec mare.
114. Deci i-am descoperit Noi lui
Moise: "Aruncă toiagul tău!" Şi
iată el înghiţi ceea ce au
prefăcut ei2.
115. Şi s-a întărit adevărul, iar ceea
ce au făcut ei a fost deşert.
116. Şi fură biruiţi acolo şi se
turburară ruşinaţi.
117. Şi se prosternau fermecătorii,
închinîndu-se.
118. Ei ziseră: "Credem în Domnul
veacurilor,
119. Domnul Iui Moise şi Aaron".
120. Faraon zise: "Voiţi să credeţi în
El înainte de ce v-am dat voie?
Acesta este un vicleşug ce l-aţi
născocit faţă de cetate, ca să
alungaţi din ea poporul3. Dar în
sfîrşit veţi cunoaşte;
121. Voi să vă tai mîinile voastre şi
picioarele voastre schimbiş şi
apoi să vă răstingnesc pe toţi".
122.Ei ziseră: "Atunci ne vom
1
După tradiţia arabă, Moise era negru, de acolo
minunea că mîna sa deveni albă. în Biblie nu se
aminteşte că Moise ar fi arătat înaintea lui Faraon
minunea cu mîna leproasă.
2
I.e. toiegele vrăjitorilor egipteni, prefăcute în
şerpi.
Faraon crede că vrăjitorii egipteni lucră
împreună cu Moise în detrimentul ţării.
138
întoarce la Domnul nostru,
123. căci tu te răzbuni numai pentru
aceea pentru că noi am crezut
în semnele Domnului nostru,
după ce au venit la noi.
Doamne, varsă asupra noastră
răbdare şi lasă-ne să murim ca
moslemi".
124. Ziseră fruntaşii din poporul lui
Faraon: "Vrei să-l laşi pe Moise
şi poporul său ca să facă
stricăciune în ţară şi să te
părăsească pe tine şi pe zeii
tăi?" El zise: "Voim să ucidem
fiii lor şi să lăsăm să trăiască
muierile lor şi aşa vom avea
putere asupra lor".
125. Zise Moise către poporul său:
"Rugaţi-vă lui Dumnezeu
pentru ajutor şi fiţi statornici; al
lui Dumnezeu doar este
pămîntul. El îi dă moştenire cui
voieşte dintre servii săi, şi fericit
e sfîrşitul celor ce se tem de El".
126. Ei ziseră: "Furăm asupriţi
înainte de ce ai venit Ia noi şi
după ce ai venit". El zise: "
Poate că Domnul vostru voieşte
să-i nimicească pe duşmanii
voştri şi să vă facă pe voi urmaşi
în ţară şi să vadă cum vă veţi
purta".
127. Noi am cercetat poporul lui
Faraon cu ani [de foamete] şi
lipsă de roduri, pentru ca să le
fie aminte.
128. Şi cînd le mergea bine, atunci
ziceau ei: "Aceasta e pentru
noi1 !" iar dacă venea asupra lor
o nenorocire, o puneau pe
seama prezicerii de rău a lui
Moise şi a celor împreună cu el.
Oare nu este nenorocirea lor de
la Dumnezeu? Şi totuşi cei mai
mulţi din ei nu voiră să
priceapă.
129. Ei ziseră: "Ori şi ce semne vei
aduce, ca să ne farmeci, noi nu-
ţi vom crede!"
130. Deci uimiserăm asupra lor
potop, lăcuste, muşte, broaşte şi
sînge2 ca semne răsvedite, însă
ei se îngîmfară şi rămaseră
popor nelegiuit.
131. Şi cînd venea asupra lor vreo
plagă, ziceau ei: "O, Moise,
strigă la Domnul tău pentru noi
după legămîntul pe care l-a
încheiat cu tine şi dacă vei lua
de pe noi plaga, îţi vom crede şi
vom trimite împreună cu tine
pe fiii lui Israel", iar dacă
luarăm de pe ei plaga, după ce
trecu timpul hotărît pentru
dînşii, călcau ei făgăduinţa.
132. Deci Ne-am răzbunat asupra lor
şi i-am înecat în mare, pentru
că ei ţineau de mincinoase
semnele Noastre şi nu le băgau
în seamă.
133. Şi lăsarăm poporul care era
asuprit să moştenească răsăritul
şi apusul ţării pe care am
binenecuvîntat-o şi s-a împlinit
cuvîntul cel frumos al
Domnului tău asupra fiilor lui
Israel, pentru că au fost
statornici. Şi am nimicit ceea ce
a făcut Faraon şi poporul său şi
ceea ce au zidit ei.
134. Iar pe fiii lui Israel i-am lăsat să
1
I.e. acesta e meritul nostru.
2
Se vede că Mohammed n-avea cunoştinţă clară
despre plăgile venite asupra Egiptului.
139
treacă prin mare şi ei veniră la
un popor, care servea cu
străduinţă idolilor. Ei ziseră: "O,
Moise, fă-ne un zeu, precum au
şi ei zei". El zise: "Voi sînteţi un
popor nepriceput.
135. Acele [credinţe] în care petrec
ei se vor pierde şi deşert este
ceea ce fac ei".
136. El [mai] zise: "Să vă caut alt
Dumnezeu afară de Dumnezeu
care v-a ales înaintea lumii?"
137. V-am mîntuit doară de poporul
lui Faraon, care v-a asuprit rău,
a omorît fiii voştri şi a lăsat să
trăiască muierile voastre şi întru
aceasta a fost o ispită grea de la
Domnul vostru.
138. Şi noi i-am hotărît lui Moise
treizeci de nopţi1 şi i-am mai
adus încă zece şi s-a împlinit
timpul Domnului său în
patruzeci de nopţi. Şi Moise zise
către fratele său Aaron: "Ţine-
mi locul la poporul meu şi
poartă-te bine şi nu urma dru-
mul stricăcioşilor".
139. Şi cînd a venit Moise la timpul
hotărît de Noi şi a vorbit cu el
Domnul său, zise el: "Lasă-mă
să Te privesc, să Te văd!" El zise:
"Nu Mă poţi vedea! însă
priveşte pe muntele acela şi
dacă va rămîne el neclintit în
locul său, Mă vei vedea!" Şi
cînd s-a arătat Domnul său
muntelui, l-a prefăcut într-un
nisip şi a căzut Moise leşinat.
140. Iar cînd şi-a venit în fire, zise el:
"Mărire Ţie, mă întorc la Tine,
căindu-mă, şi voi să fiu cel
dintîi între credincioşi".
141. El zise: "O, Moise! Te-am ales
înaintea oamenilor prin
trimiterea Mea şi cuvintele
Mele, deci primeşte ceea ce-ţi
dau şi fii mulţumitor".
142. Şi Noi i-am scris pe table o
îndemnare despre toate
lucrurile şi o tîlcuire despre
toate lucrurile: "Primeşte-le cu
putere şi porunceşte poporului
tău să primească ce e mai
frumos în ele. Apoi vă voi arăta
locuinţa nelegiuiţilor.
143. Voi să depărtez de la semnele
Mele pe toţi cei ce sînt îngîmfaţi
pe pămînt fără dreptate; căci
dacă şi văd toate semnele, nu
cred în ele, şi dacă văd drumul
cel adevărat, nu-l primesc drept
drum, iar dacă drumul rătăcirii,
îl primesc drept drum.
144.Aceasta, pentru că ţin de
mincinoase semnele Noastre şi
nu se îngrijesc de ele.
145. Iar cei ce ţin de mincinoase
semnele Noastre şi
întîmpinarea vieţii de apoi,
faptele lor sînt deşarte. Oare se
poate să li se răsplătească altfel
decît după faptele lor?"
146. Şi după depărtarea lui Moise,
făcu poporul din sculele sale un
viţel cu trup care putea rage. Nu
vedeau ei că el nu putea vorbi cu
ei şi nu-i putea ocîrmui pe cale?
147. Şi totuşi îl primiră [ca
Dumnezeu] şi făceau nelegiuiri.
148. Iar cînd se căiră şi văzură că
rătăciră, ziseră: "în adevăr dacă
nu se îndură de noi Domnul
nostru şi nu ne iartă, sîntem
1
1.e. treizeci de zile de post.
140
pierduţi".
149. Şi cînd se întoarse Moise la
poporul său cu mînie şi furie
zise el: "Un mare rău aţi făcut
pe cînd nu eram aici; voiţi să
grăbiţi porunca lui Dumnezeu?"
Şi a aruncat tablele şi l-a apucat
de cap pe fratele său şi l-a tras
la sine. El zise: "Fiu al mamei
sale, poporul m-a ţinut de slab
şi aproape că m-a ucis. Nu lăsa
să se bucure asupra mea
duşmanii mei şi nu mă pune
asemenea cu nelegiuiţii".
150. El zise: "Doamne, iartă-mi mie
şi fratelui meu şi lasă-ne să
intrăm întru îndurarea Ta, căci
Tu eşti atotîndurat".
151. Pe cei ce au primit viţelul îi va
ajunge mînie de la Domnul lor
şi ruşine în viaţa din lume.
Astfel le vom răsplăti celor ce
născocesc minciuni,
152. însă cu privire la cei ce au făcut
rău, iar apoi s-au căit, şi după
aceea au crezut, este Domnul
tău iertător, îndurat.
153. Şi după ce s-a potolit mînia lui
Moise, luă el tablele şi în
scrisoarea lor era ocîrmuire
pentru cei ce se tem de Domnul
lor.
154. Şi Moise alese şaptezeci de
bărbaţi din poporul său pentru
timpul hotărît de Noi1 şi cînd îi
apucă un cutremur de pămînt
zise el: "Doamne, dacă ai fi voit,
i-ai fi putut pierde acum de
nainte pe ei şi pe mine. Vrei să
ne pierzi pentru ceea ce au făcut
cei proşti dintre noi? Aceasta
este numai o ispită de la Tine,
prin care duci în rătăcire pe cine
voieşti şi-l ocîrmuieşti pe cine
voieşti. Tu eşti scutul nostru,
deci iartă-ne şi îndură-Te de
noi, căci Tu eşti cel mai bun
între iertători.
155. Scrie pentru noi binele în lumea
aceasta şi în cea de apoi, doar la
Tine ne-am întors". El zise: "Cu
pedeapsa Mea îi ajung pe cine
voiesc, iar îndurarea Mea
cuprinde toate lucrurile şi voi să
scriu [bine] pentru cei ce se tem
de Dumnezeu şi dau milostenii
şi cei ce cred în semnele Noastre,
156. cei ce urmează trimisului,
profetului neînvăţat2, despre
care află ei scris chiar la ei în
Thora şi în Evanghelie. Acesta
le va porunci ceea ce este bine
şi le va opri ce este cu
nedreptate. Şi le va ierta lor
bucatele cele bune şi le va opri
cele necurate şi le va uşura
greutatea lor şi jugurile lor, care
au fost asupra lor. Cei ce cred în
el şi îi întăresc şi îl ajută şi
urmează luminei care s-a
coborît cu el, acelora le v-a
merge bine".
157. Spune: "O, voi, oamenilor, eu
sînt trimisul lui Dumnezeu
către voi toţi.
158. A lui este împărăţia cerurilor şi
a pămîntului, nu este
Dumnezeu afară de El. El dă
viaţă şi moarte. Deci credeţi în
Dumnezeu şi în trimisul Său,
profetul cel neînvăţat, care
' Ca să se suie pe munte.
2
I.e. lui Mohammed, care nu învăţase nici a
scrie, nici a citi.
141
i-am împărţit2 în
crede în Dumnezeu şi cuvîntul
Său, şi urmaţi-i lui, ca să fiţi
bine ocîrmuiji".
159. Şi din poporul lui Moise este un
neam1 care cîrmuieşte cu
dreptate şi face ceea ce este
după cuviinţă.
160. Şi Noi
douăsprezece seminţii,
neamuri, şi i-am descoperit lui
Moise, and ceru de la el de băut
poporul său, [zicînd]: "Loveşte
cu toiagul tău în stîncă!" Şi au
curs de acolo douăsprezece
izvoare, încît fiecare om ştia
unde să bea. Noi le-am dat
nouri pentru umbră şi le-am
trimis Manna şi pătur-nicele
[zicînd]: "Mîncaţi din
bunătăţile pe care vi le-am dat
spre nutrămînt". însă ei n-au
făcut nelegiuire faţă de Noi, ci
au fost nelegiuiţi faţă de ei
înşişi.
161. Şi cînd li s-a spus: "Locuiţi în
cetatea aceasta şi mîncaţi din ea
ce voiţi şi ziceţi: "Hittatun!3 " şi
intraţi în poartă închinîndu-vă,
atunci vă vom ierta păcatele
voastre şi-i vom ridica pe cei ce
se poartă bine".
162. însă cei nelegiuiţi din ei au
schimbat cuvîntul cu un altul,
ce nu li s-a spus: noi deci am
trimis asupra lor pedeapsa din
cer, pentru că au fost nelegiuiţi.
163.întreabă-i deci despre cetatea
care a fost aşezată lîngă mare,
cînd au păcătuit în Sabbath,
cînd au venit la ei peştii lor în
zi de Sabbath pe faţă; numai în
ziua cînd nu serbau Sabbathul
nu se arătau. Aşa i-am ispitit
Noi, pentru că erau nelegiuiţi.
164. Şi cînd zise o parte din ei: "La
ce să îndemnaţi un popor pe
care Dumnezeu voieşte să-l
nimicească sau să-l pedepsească
pedeapsă grea?" Ziseră
[ceilalţi]: "Ne va fi spre
dezvinuire la Domnul vostru şi
poate că ei se vor teme".
165. Şi cînd uitară îndemnarea, îi
mîntuirăm pe cei care îi opriră
de la rău şi-i apucarăm pe cei
nelegiuiţi cu pedeapsă grea,
pentru că erau făcători de rele.
166. Şi pentru că totuşi călcară ceea
ce le era oprit, le ziserăm lor:
"Să fiţi momite lepădate!"4
[Ştii] cînd a jurat Domnul tău
să trimită asupra lor5 [un
popor] pînă în ziua învierii, care
să-i cerceteze cu pedepse grele?
Domnul tău doară este repede
la pedeapsă, însă şi iertător şi
îndurat.
167.Şi Noi i-am împrăştiat pe
pămînt ca popoare. Unii din ei
se poartă bine, însă alţii tocmai
dimpotrivă; şi Noi i-am ispitit
cu bine şi cu rău, pentru ca ei
să se întoarcă.
168. Lor le-au urmat urmaşi şi ei au
moştenit scriptura, însă ei
apucă numai cele trecătoare ale
lumii şi zic: "Aceasta ni se va
ierta!" Şi dacă le mai vine ceva
1
După unii să fie o seminţie jidovească, ce
locuieşte în China şi crede în Mohommed şi l-a
văzut pe acesta în noaptea cînd făcuse el călătoria
sa In ceruri.
2
Adaugă: pe fiii lui Israel.
3
Conf.II, 55.
4
Conf.Il,61;IV,50;V,65.
5
Jidovilor.
142
r
trecător ca aceasta, o apucă,
însă nu s-a încheiat cu ei
legămîntul scripturii, ca să nu
vorbească nimic despre
Dumnezeu, decît adevărul? Şi
totuşi cercetează ei ce este
înlăuntru; însă locuinţa în
lumea de apoi va fi mai bună
pentru cei ce se tem de
Dumnezeu. Nu voiţi să pricepeţi
asta?
169. Iar cei ce ţin strîns la scriptură
şi împlinesc rugăciunea, pe
aceia nu-i vom lăsa să piardă
răsplata celor cuvioşi.
170. Şi cînd am scuturat Noi asupra
lor muntele ca şi cînd ar fi fost
o umbră şi ei credeau că el va
cădea asupra lor, [le ziserăm]:
"Luaţi ceea ce v-am dat cu pu-
tere şi fie-vă aminte ce e
înlăuntru, ca să vă temeţi de
Dumnezeu."
171. Şi cînd a scos Domnul tău din
fiii lui Adam [adică] din
coapsele lor, urmaşi1 şi i-a lăsat
să mărturisească împotriva lor
înşişi: "Oare nu sînt Eu Domnul
vostru?" au zis ei: "Dar noi o
mărturisim". Ca nu cumva, să
ziceţi în ziua învierii: "Noi nu
ne-am îngrijit de aceasta".
172. Sau ca să ziceţi: "în adevăr
părinţii noştri au fost idolatri şi
noi sîntem urmaşii lor după ei.
Vrei să ne pierzi pentru ceea ce
au făcut oamenii cei deşerţi?"
173. Astfel facem răsvedite semnele,
ca ei să se întoarcă.
174. Şi citeşte-le şi vestea aceluia
căruia i-am dat Noi semnele
Noastre; dar el s-a abătut de la
dînsele, de aceea i-a urmat Sa-
tan şi el a rătăcit.
175. De am fi voit Noi, l-am fi
ridicat, însă el s-a plecat la
pămînt şi a urmat poftei sale. El
seamănă unui cîine; dacă-l
alungi scoate limba, şi dacă-l
laşi tot scoate limba. Aceasta
este pilda unui popor, care
învinuieşte de minciună
semnele Noastre. Istoriseşte-le
deci istoria, ca ei să se recugete.
176. Rea este asemănarea poporului
care ţine de minciună semnele
Noastre şi păcătuieşte împotriva
lui însuşi.
177. Pe care-l ocîrmuieşte
Dumnezeu, acela este bine
ocîrmuit, pe care îl duce însă în
rătăcire, acela este pierdut.
178. Noi i-am făcut pentru iad pe
mulţi dintre duhuri şi oameni.
Ei au inimi, însă nu înţeleg, şi
au ochi şi nu văd şi au urechi şi
nu aud. Ei sînt ca vitele, ba
chiar mai rătăciţi, ei nu sînt
luători de seamă.
179. Ale lui Dumnezeu sînt numirile
cele mai frumoase; chemaţi-l cu
aceste şi depărtaţi-vă de cei ce
fac eres cu numirile Lui. Ei vor
primi răsplată pentru faptele
lor.'
180. între cei făcuţi de Noi este un
popor care ocîrmuieşte cu
dreptate şi singur se poartă cu
dreptate.
181. Cei ce ţin de mincinoase
1
Tradiţa spune că Dumnezeu a lăsat să răsară
din coapsele lui Adam pe toţi oamenii, care aveau
atunci mărimea furnicilor. Această fabulă este un
argument pentru credinţa arabilor în preexistenta
sufletului.
143
semnele Noastre îl vom aduce
treptiş la pieire, fără ca ei s-o
ştie.
182. Voi să aib răbdare cu ei, iată
viclenia Mea este hotărtă.
183. Oare nu vor ei să priceapă că
tovarăşul lor1 nu este cuprins de
duh rău? El nu este alta decît
un îndemînător răsvedit.
184. Nu vor ei să privească spre
împărăţia cerurilor şi a
pământului şi spre toate cîte le-
a făcut Dumnezeu şi că poate s-
a apropiat timpul lor? în ce
[descoperire] nouă după
aceasta voiesc să creadă?
185. Pe cine-l duce în rătăcire
Dumnezeu, acela nu are
ocîrmuitor. El îi lasă în
nedreptatea lor să rătăcească.
186. Ei2 te vor întreba şi despre ora
[cea de apoi], pe cînd este
hotărîtă? Spune: "Numai la
Domnul meu este ştirea despre
ea. Nimenea nu poate descoperi
timpul hotărît pentru ea, decît
numai El. Va fi [o oră] grea
pentru ceruri şi pămînt. Nu va
veni asupra noastră altfel decît
pe neaşteptate".
187. Ei te vor întreba ca şi cînd ar şti
toate despre ea. Spune:
"Dumnezeu numai singur o
cunoaşte, cei mai mulţi oameni
nu o ştiu".
188. Spune: "Eu însumi nu am
putere peste ceva ce-mi este de
folos spre stricăciune, fără voia
lui Dumnezeu. De aş şti cele
ascunse ale lui Dumnezeu aş
avea prisosinţă de bunuri şi nu
m-ar atinge răul; eu sînt numai
un îndemnător şi binevestitor
pentru poporul credincioşilor".
189. El este cel ce v-a făcut dintr-un
singur suflet şi din aceasta pe
muiere ca să se împreune. Şi
cînd a cunoscut-o a purtat ea
sarcină uşoară încît putea
umbla cu ea. Iar cînd fu mai
grea, strigară amîndoi către
Dumnezeu, Domnul lor: "De ne
vei da [copil] bun, îţi vom fi
mulţumitori".
190. însă cînd le dădu [copil] bun,
puseră lîngă El idoli ca răsplată
pentru ceea ce le-a dat. însă
Dumnezeu este înălţat peste
ceea ce i-au pus ei ca tovarăş.
191.Vor ei să facă tovarăşi lui
Dumnezeu nişte fiinţe care n-au
făcut nimic, ci ele fură făcute şi
nu le pot ajuta nimic, ba nici
chiar sie înşişi nu-şi pot ajuta?
192. Dacă-i chemaţi să fie ocîrmuiţi,
ei nu ascultă. E tot atîta, ori ce
îi chemaţi, sau de tăceţi.
193. Aceia pe care îi chemaţi afară de
Dumnezeu, sînt asemenea
servi3 ca şi voi. Chemaţi-i deci
şi lăsaţi-i să vă răspundă, de
iubiţi adevărul.
194. Au ei oare picioare ca să umble
cu ele, sau mîini ca să apuce,
sau ochi ca să vadă, sau urechi
ca să audă. Spune: "Chemaţi
idolii voştri şi apoi puneţi-mi
curse şi nu mă lăsaţi să aştept".
195. Scutul meu este Dumnezeu,
care a descoperit scriptura. El îi
scuteşte pe cei cuvioşi.
' Mohammed.
' Mekkanii.
' Soarele, luna si stelele, care se adorau de către
arabii păgîni.
144
196. Aceia însă pe care îi chemaţi
afară de El nu vă pot ajuta nici
vouă nici lor înşişi nu-şi pot
ajuta.
197. Iar dacă-i chemaţi la ocîrmuire,
ei nu aud, vezi-i cum privesc la
tine, însă nu te văd.
198. Fii cu iertare şi porunceşte ce
este bun şi depărtează-te de cei
neştiutori.
199. Şi dacă voieşte să te
îmboldească Satan cu
îmboldire, fugi la Dumnezeu, El
doar aude, ştie.
200. Cei care se tem de Dumnezeu,
dacă-i atinge o nălucă de la Sa-
tan, îşi aduc aminte [de
Dumnezeu] şi văd [primejdia].
201. însă pe fraţii lor îi duc
[Satanele] atît de adînc în
rătăcire, încît nu mai pot scăpa.
202. Şi dacă nu le aduci semn, zic ei:
"Nu ai făcut o strînsură?"1
Spune: "Eu urmez ceea ce mi s-
a descoperit de la Domnul meu.
Acestea sînt dovezi răsvedite de
la Domnul vostru şi ocîrmuire şi
îndurare pentru poporul
credincios".
203. Şi dacă se citeşte Coranul,
atunci ascultaţi şi tăceţi ca să
nu fiţi părtaşi la îndurare.
204. Adă-ţi aminte de Domnul tău în
sufletul tău cu umilinţă şi frică,
fără de strigăt2, de dimineaţă şi
de seară şi nu fi nebăgător de
seamă.
205. Chiar cei ce sînt la Domnul tău
nu sînt prea îngîmfaţi ca să-i
servească ci ei îl preamăresc şi
se închină Lui.
VIII
SURA PRĂZILOR
Din Meilina fi este cu şaptezeci şi şase de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURAT.
1. Ei te vor întreba despre prăzi;
spune: Prăzile sînt ale lui
Dumnezeu şi ale trimisului. Deci
temeţi-vă de Dumnezeu şi puneţi
treaba cu pace la cale şi ascultaţi
de Dumnezeu şi de trimisul Său
dacă sînteţi credincioşi.
2. Aceia sînt credincioşi
[adevăraţi] cărora li se
cutremură inimile cînd se
aminteşte de Dumnezeu şi cînd
se citesc înaintea lor semnele
Sale, li se măreşte credinţa şi ei
se încred în Domnul lor;
3. [şi] cei ce împlinesc rugăcinea
şi dau milostenie din ceea ce le-
am împărtăşit Noi;
4. aceştia sînt în adevăr
credincioşi. Lor le sînt hotărîte
trepte [mari de fericire] de la
Domnul lor şi iertare şi îngrijire
cinstită.
5. Cînd te-a scos Domnul tău din
casa ta în adevăr, o parte din
credincioşi erau nătîngi.
6. Ei se certau cu tine pentru
adevăr, deşi aceasta era
răsvedit, ca şi cînd ar fi fost duşi
ei la moarte şi ar vedea-o chiar.
7. Şi cînd v-a făgăduit Dumnezeu
una dintre două oştiri, ca să fie
a voastră3, atunci v-aţi ales ca
1
1.e. oare nu este Coranul o cîrpeală ftcută din
Thora, Evanghelie şi fabule?
2
I.e. la rugăciune să te porţi decent si umilit şi
să nu strigi ca un sălbatec.
3
I.e. ca să o biruiţi. Este vorba aici despre atacul
lui Mohammed asupra caravanei celei mari a lui
Abu Şofian.
146
să fie a voastră aceea care n-
ay
ea arme, însă Dumnezeu a
v
°it ca să adeverească adevărul
cuvîntului său şi să taie
rădăcina necredincioşilor,
8. ca să se adeverească adevărul şi
deşartă să se arate deşertăciune,
deşi cei nelegiuiţi se
împotriveau.
9. Cînd cercaţi ajutor de la Dumnul
v
°stru. El vă răspunse: "Voi să
y
ă ajut cu o mie de îngeri, care
s
ă urmeze după olaltă".
10. Şi n-a făcut-o aceasta
Dumnezeu, decît numai spre
ve
ste bună şi ca să liniştească
inimile voastre, căci nu este
ajutor decît numai la
Dumnezeu, doar Dumnezeu e
puternic, înţelept.
11. Cînd vă acoperiţi somnul spre
odihnă, atunci trimise El asupra
v°astră din ceruri apă, să vă
CUr
âţească prin ea şi să ia de pe
v
°i pîngărirea lui Satan şi să
încingă inimile voastre şi să vă
întărească prin aceasta
Picioarele1.
12. [Asemenea] cînd descoperi
Domnul tău îngerilor: "Eu sînt
cu
voi, întăriţi deci pe cei ce
cre
d, arunca-voi frică în inimile
necredincioşilor, deci tăiaţi-le
gîturile şi tăiaţi-le toate vîrfurile
degetelor"2.
13. Aceasta anume pentru că s-au
împotrivit lui Dumnezeu şi
trimisului său. însă pentru cel
ce
se împotriveşte lui
Dumnezeu şi trimisului Său,
Dumnezeu este foarte
pedepsitor.
14. Aceasta e pentru voi, gustaţi-o
deci, pentru cei necredincioşi
este pedeapsa focului.
15. O, voi, cei ce credeţi, dacă
întîmpinaţi pe cei necredincioşi
gata la luptă, nu le întoarceţi
spatele.
16. Căci cel ce le întoarce în ziua
aceea spatele sale - doară dacă
e abătut prin luptă, sau se
îndreaptă spre [altă] oştire -
acela vine la pedeapsa lui
Dumnezeu şi locuinţa sa este
iadul; rău este drumul [încolo]!
17. Voi nu i-aţi omorît, ci
Dumnezeu i-a omorît. Şi nu tu
ai aruncat cînd ai aruncat3, ci
Dumnezeu a aruncat, ca să
ispitească pe cei credincioşi cu
ispită frumoasă. Dumnezeu
doar aude, ştie.
18. Aceasta vi s-a întîmplat pentru
ca Dumnezeu să zdorbească
viclenia necredincioşilor.
19. De cereţi hotărîre, v-a venit
hotărîrea, şi de veţi înceta, va fi
mai bine pentru voi; dacă însă
vă veţi întoarce, Ne vom
întoarce şi noi şi nu vă va ajuta
ceata voastră nimic, fie ei cît de
mulţi, căci Dumnezeu este cu
cei credincioşi.
20. O, voi, cei ce credeţi, ascultaţi
de Dumnezeu şi de trimisul Său
şi nu vă întoarceţi de la el, doar
aţi auzit4.
1
Cu ocazia acestei lupte era secetă mare, peste
noapte căzu însă o ploaie.
2
Această pedeapsă era hotărîtă pentru duşmanii
Islamului.
3
O minune în acea luptă era şi aceea că
Mohammed a aruncat în faţa duşmanilor un
pumn de nisip şi duşmanii au apucat-o la fugă.
4
îndemnările Coranului.
21. Şi nu fiţi ca şi cei ce zic: "Am
auzit", şi ei n-au auzit.
22. Mai răi decît vitele sînt la
Dumnezeu cei surzi şi muţi,
care nu voiesc să înţeleagă.
23. De ar şti Dumnezeu numai ceva
bun la ei, i-ar lăsa să audă; însă
dacă şi i-ar lăsa să audă, ei
totuşi s-ar întoarce şi s-ar abate.
24. O, voi, cei ce credeţi, răspundeţi
lui Dumnezeu şi trimisului Său,
dacă vă cheamă la ceea ce vă
înviază, şi să ştiţi că Dumnezeu
merge între om şi inima sa1 şi
că vă veţi aduna la El.
25. Feriţi-vă de răscoală, nu-i
ajunge [pedeapsa] numai
singur pe cei nelegiuiţi dintre
voi. Să ştiţi doar că Dumnezeu
pedepseşte foarte.
26. . Aduceţi-vă aminte, cînd aţi fost
puţini şi slabi în ţară şi vă
temeaţi să nu fiţi răpiţi de
oameni; însă Dumnezeu v-a dat
adăpost şi v-a întărit cu ajutorul
Său şi v-a hrănit cu bunătăţi, ca
să fiţi mulţumitori.
27. O, voi, cei ce credeţi, nu-i
înşelaţi pe Dumnezeu şi pe
trimisul Său, nici nu fiţi vicleni
în credinţa voastră, deşi o
cunoaşteţi.
28. Să ştiţi că averea voastră şi
copiii voştri sînt numai o ispită
şi că de la Dumnezeu este
răsplată mare.
29. O, voi, cei ce credeţi, dacă vă
temeţi de Dumnezeu, atunci vă
va da el Furkânul2 şi vă va
curaţi de răutăţile voastre şi vi
le va ierta, căci Dumnezeu e
foarte bun.
30. [Adă-ţi aminte] cum vicleneau
împotriva ta cei necredincioşi să
te puie în cătuşe sau să te
omoare sau să te alunge. Ei
vicleneau, însă şi Dumnezeu
viclenea. Dumnezeu doar e de
frunte între cei vicleni.
31. Şi dacă li se citesc lor semnele
Noastre, zic ei: "Noi am auzit.
Dacă am voi, am putea vorbi
lucruri de asemenea. Aceasta
doar nu e nimic alta, decît
basme învechite".
32. Şi cînd ziseră: "Dumnezeu, dacă
este [cartea] aceasta în adevăr
de la Tine, lasă să ploaie asupra
noastră pietre din ceruri, sau
adă asupra noastră pedeap-să
dureroasă!"
33. Dumnezeu atunci nu i-a
pedepsit, pentru că erai tu la ei,
şi nu i-a pedepsit Dumnezeu
încă şi de aceea pentru că L-au
rugat de iertare.
34. Nu era pricină pentru ca să nu-
i pedepsească Dumnezeu,
pentru că ei opriră intrarea la
templul cel sfint, deşi nu erau
păzitorii săi, căci numai cei ce se
tem de Dumnezeu sînt păzitorii
săi; însă cei mai mulţi din ei nu
ştiu aceasta.
35. Rugăciunea lor în acea casă nu
era alta decît şuierat şi plesnit
din palme. Gustaţi deci
pedeapsa pentru că aţi fost
necredincioşi.
36. Cei ce nu cred dau averea lor ca
să abată [pe alţii] de la drumul
1
I.e. inima omului este cu totul în mîna lui
Dumnezeu.
2
Coranul, sau: Dumnezeu va face o deosebire
cu voi faţă de cei necredincioşi.
147
148
lui Dumnezeu. Să o dea numai!
Atunci vor veni asupra lor
suspine, apoi vor fi biruiţi1.
37. Cei ce nu cred se vor aduna în
iad,
38. pentru ca Dumnezeu să
deosebească pe cei răi de cei
buni şi să-i pună pe cei răi unul
peste altul şi să facă din top o
grămadă şi să-i dea în iad.
Aceştia sînt pierduţi.
39. Spune celor necredincioşi, dacă
se vor reţine li se va ierta ceea
ce au făcut, dacă însâ o vor face
iarăşi, atunci a fost acum
pedeapsă pentru cei de nainte.
40. Şi luptaţi împotriva lor, pînă nu
mai este răscoală şi pînă va fi la
toţi credinţa în Dumnezeu, şi
dacă vor înceta, atunci
. Dumnezeu va vedea ceea ce fac
ei.
41. Şi de se vor întoarce, atunci să
ştiţi că Dumnezeu este scutul
vostru, cel mai bun scut şi cel
mai bun ajutor.
42. Şi să ştiţi că dacă faceţi pradă
din ceva, a cincea parte este
pentru Dumnezeu şi pentru
trimisul şi rudele [sale] şi
pentru orfani şi sărmani şi
pentru fiul drumului, dacă
credeţi în Dumnezeu şi în ceea
ce am trimis Noi asupra servu-
lui Său în ziua hotărîrii, în ziua
cînd s-au întîlnit amîndouă
grămezi. Şi Dumnezeu este
puternic peste toate.
43. Cînd eraţi voi pe rnalul de
dincoace şi ei pe rnalul de
dincolo, iar caravana era mai jos
decît voi, atunci chiar dacă v-aţi
fi sfătuit, nu v-aţi fi împăcat cu
sfat. Totuşi însă, [a fost lupta]
ca Dumnezeu să hotărască un
lucru, care avea să se
împlinească.
44. Cel ce piere să piară cu dovadă
răsvedită, iar cel ce rămîne în
viaţă să vieze cu dovadă
răsvedită. Dumnezeu doar aude,
ştie.
45. [Adă-ţi aminte] cînd ţi i-a
arătat Dumnezeu în visul tău
puţin. Iar dacă ţi i-ar fi arătat
mulţi, aţi ii pierdut inima şi v-
aţi fi certat asupra acestui lucru;
însă Dumnezeu v-a păzit de
aceasta; El doar cunoaşte
lăuntrul piepturilor.
46. Şi cînd a lăsat El la întîlnirea
voastră ca ei în ochii voştri să
apară puţin şi v-a micşorat în
ochii lor, ca Dumnezeu să
împlinească lucrul ce avea să se
întîmple. Şi la Dumnezeu se
întorc lucrurile.
47. O, voi, cei ce credeţi, cînd
întîlniţi o ceată, fiţi tari şi
aduceţi-vă aminte de
Dumnezeu de multe ori, ca să
vă meargă bine.
48. Şi ascultaţi de Dumnezeu şi de
trimisul Său şi nu vă certaţi, ca
să pierdeţi inima şi să piară
biruinţa voastră. Fiţi statornici,
Dumnezeu doar este cu cei
statornici.
49. Şi nu fiţi ca şi cei ce ieşiră cu
buiecie din locuinţele lor, ca să
fie văzuţi de oameni, ei doar
1
Doisprezece Koreisiţi au adus jertfe, pentru ca
să procure merinde pentru oştirea duşmanilor
Islamului la Bedr.
abat de la drumul lui
Dumnezeu, însă Dumnezeu ştie
ce fac ei.
50. Şi cînd le împodobi Satan
faptele lor, zise el: "Nimenea nu
vă va birui astăzi între oameni,
eu doar vă sînt aproape". Cînd
însă se văzură între olaltă
ammdouă grămezi, se întoarse
el pe călcîiele sale şi zise: "Am
scăpat de voi; eu văd ceea ce nu
vedeţi; eu mă tem de
Dumnezeu şi Dumnezeu
pedepseşte foarte".
51. Cînd ziseră făţarnicii şi acei în
ale căror inimi este boală: "I-a
înşelat pe ci credinţa lor" - însă
cel ce se încrede în Dumnezeu:
Dumnezeu doar este puternic,
înţelept.
52. De ai vedea numai cum îngerii
îi iau la sine pe cei
necredincioşi, îi bat în faţă şi pe
spate: "Gustaţi pedeapsa
arderii!"
53. Aceasta e pentru ceea ce au pus
înainte mîinile voastre:
Dumnezeu doar nu este nedrept
faţă de servii Săi.
54. Ei seamănă poporului lui
Faraon şi celor ce au fost
înaintea lor, ce s-au lepădat de
semnele lui Dumnezeu, însă
Dumnezeu i-a apucat întru
păcatele lor. Dumnezeu doar e
puternic şi aspru la pedeapsă.
55. Aceasta pentru că Dumnezeu
nu schimbă îndurarea Sa, cînd
se îndură asupra unui popor,
pînă ce nu schimbă ei ceea ce
este în sufletul lor. Dumnezeu
doar aude, ştie.
56. Ei seamănă poporul lui Faraon
şi celor care înaintea lui ţinură
de mincinoase semnele
Domnului lor. Atunci îi
pierdurăm în păcatele lor şi
înecarăm poporul lui Faraon;
dar toţi erau nelegiuiţi.
57. Mai răi decît vitele sînt la
Dumnezeu cei necredincioşi; ei
doar nu cred;
58. cei care de cîte ori fac un
legămînt cu ei de fiecare dată
calcă legămîntul şi nu se tem de
Dumnezeu.
59. Şi de cîte ori îi biruieşti în luptă,
împrăştie cu ei1 pe cei ce le
urmează, poate se vor lăsa
îndemnaţi.
60. Şi dacă te temi de viclenie din
pârtii unui popor, poartă-te cu
el întocmai aşa; Dumnezeu nu-
i iubeşte pe cei vicleni.
61. Şi nu crede că necredincioşii
biruiesc, ei doar nu-L pot slăbi
[pe Dumnezeu].
62. Deci pregătiţi împotriva lor ce
puteţi din puteri şi din cîrduri
de călăreţi, ca să înspăirnîntaţi
cu aceasta pe duşmanul lui
Dumnezeu şi duşmanul vostru
şi alţii afară de ei, pe care nu-i
cunoaşteţi; Dumnezeu îi
cunoaşte, şi ori şi ce daţi pen-
tru drumul lui Dumnezeu, El vă
va da înapoi şi nu veţi păţi
nedreptate.
63. Iar dacă sînt ei aplecaţi spre
pace, fii şi tu aplecat spre ea şi
încrede-te în Dumnezeu; El
doar aude, ştie.
64. Şi dacă voiesc să te înşele,
' Cu pedepsele pe care ie dictezi !or.
149
150
FITITl^FITITITlTlTlT
atunci Dumnezeu să-ţi fie de
ajuns. El doar te întăreşte cu
ajutorul Său şi cu cel credincios
şi El a împreunat inimile lor. De
ai fi dat totul pe pămînt n-ai fi
împreunat inimile lor, însă
Dumnezeu le-a împreunat. El
doar e puternic, înţelept.
65. O, profetule, să-ţi fie de ajuns
Dumnezeu şi cei ce-ţi urmează
din credincioşi.
66. O, profetule, aţîţă-i pe cei
credincioşi la luptă; dacă dintre
voi douăzeci sînt statornici,
biruiesc ei două sute, iar dacă
sînt între voi o sută, biruiesc ei
o mie din cei necredincioşi,
deoarece aceştia sînt un popor
nepriceput.
67. Dumnezeu v-a făcut aceasta
uşor, căci El ştie că în voi este
slăbiciune. Şi dacă sînt între voi
o sută statornici, biruiesc ei
două sute, şi dacă sînt între voi
o mie, biruiesc ei două mii cu
voia lui Dumnezeu. Şi
Dumnezeu este cu cei statornici.
68. Nu s-a întîmplat ca un profet să
aibă captivi pînă ce n-a
măcelărit pe pămînt. Voi voiţi
bunurile lumii, însă Dumnezeu
voieşte lumea de apoi şi
Dumnezeu este puternic,
înţelept.
69. De n-ar fi venit înainte o
scriptură de la Dumnezeu, v-ar
fi ajuns pedeapsă mare pentru
ceea ce aţi luat1.
70. Deci mîncaţi din ceea ce aţi
cîştigat ca pradă cele iertate şi
bune şi temeţi-vă de
Dumnezeu, doar Dumnezeu
^l?l'*ITITII?ITITI'*ll!i
este iertător, îndurat.
71. O, profetule, spune celor prinşi
în mîinile voastre: "Dacă va
cunoaşte Dumnezeu ceva bun
în inimile voastre, vă va da mai
bun decît ceea ce vi s-a luat şi
vă va ierta, căci Dumnezeu este
iertător, îndurat."
72. Şi dacă voiesc ei să viclenească
împotriva ta, au viclenit doar şi
împotriva lui Dumnezeu acum
de nainte, iar El i-a dat pe unii
din ei în puterea [voastră];
Dumnezeu doar este ştiutor,
înţelept.
73. Cei ce cred şi au purces şi s-au
luptat cu averea şi puterea lor în
drumul lui Dumnezeu, şi l-au
găzduit [pe profet] şi l-au
ajutat, aceia să fie rudă unul
.altuia. Iar cei ce cred şi nu
purced aceia cu nimeni să nu fie
rude, pînă ce nu vor purcede.
Dacă însă se roagă la voi pentru
ajutor cu privire la credinţă, voi
trebuie să le ajutaţi, afară faţă
de un popor dacă este între voi
şi ei un legămînt; Dumnezeu
doar vede ce faceţi.
74. Cei ce nu cred [asemenea] sînt
rude unul altuia; dacă nu faceţi
aceasta2 se întîmplă în ţară
răscoală şi mare stricăciune.
75. Iar cei ce cred şi au purces şi s-
au luptat în drumul lui
Dumnezeu şi cei ce l-au găzduit
[pe profet] şi l-au ajutat, aceia
' în lupta de la Bedr au făcut moslemii pradă
mare, deşi încă nu le descoperise Dumnezeu că
sînt îndreptăţiţi la aceasta. Descoperirea a venit
ulterior şi aşa moslemii fură scutiţi de pedeapsa
lui Dumnezeu.
2
Le. dacă nu-i consideraţi pe cei necredincioşi
ca rude întreolaltă.
sînt în adevăr credincioşi, lor li
se cuvine iertare şi îngrijire
cinstită.
76. Cei ce au devenit mai apoi
credincioşi şi au purces şi s-au
luptat împreună cu voi şi
aceştia sînt de-ai voştri. Şi
rudele de sînge sînt rude
întreolalta. [Aceasta este] în
cartea lui Dumnezeu, doar
Dumnezeu e atotştiutor.
IX
SURA CĂINŢEI1
Din Medina ţi este cu o sută treizeci de semne
1. Nevinovăţia să fie de la
Dumnezeu şi de la trimisul Său
pentru acei idolatri cu care aţi
încheiat legămînt.
2. Să călătoriţi patru luni prin ţară
şi să ştiţi că nu-l puteţi slăbi pe
Dumnezeu, însă Dumnezeu îi
ruşinează pe cei necredincioşi.
3. Şi o veste să fie de la Dumnezeu
şi de la trimisul Său către
oameni în ziua peregrinajului
mai mare, că Dumnezeu este
slobod de idolatri împreună cu
trimisul Său2. Şi dacă vă căiţi
este mai bine pentru voi, însă
dacă nu vă întoarceţi, să ştiţi că
nu-L puteţi slăbi pe Dumnezeu.
Şi să vesteşti necredincioşilor
pedeapsă dureroasă,
4. afară de acei necredincioşi, cu
care aţi încheiat legămînt [şi
care] atunci nu v-a u scurtat cu
nimic şi nu i-au ajutat cuiva
împotriva voastră. Faţa de ei
trebuie sa împliniţi legămîntul
lor pînă la termenul lor;
Dumnezeu doar îi iubeşte pe cei
ce se tem de El.
5. Dacă însă au trecut lunile cele
sfinte, atunci omorîţi-i pe
idolatri, unde îi aflaţi, şi-i
apucaţi şi-i împresuraţi. Pîndiţi-
i în toate cursele, iar dacă se
căiesc şi împlinesc rugăciunea şi
dau milostenii, daţi-le drumul,
Dumezeu doar este iertător,
îndurat.
6. Şi dacă unul dintre idolatri te
roagă pentru scut, dă-i scut
pînă ce aude cuvîntul lui
Dumnezeu, apoi lasă-l să
ajungă locul său de adăpost.
Aceasta pentru că ei sînt un
popor fără de ştiinţă.
7. Cum pot idolatrii să aibă
legămînt cu Dumnezeu şi cu
trimisul Său, afară de aceia cu
care aţi încheiat un legămînt la
templul cel sfînt? Şi pe cînd vă
rămîn ei credincioşi, rămîneţi-le
şi voi credincioşi, Dumnezeu
doar îi iubeşte pe cei ce se tem
de El.
8. Cum? Ei dacă biruiesc, nu
păzesc faţă de voi nici o
înrudire, nici legămînt. Ei vă fac
mulţumiţi cu gurile lor, însă
inimile lor sînt întoarse şi cei
mai mulţi din ei sînt nelegiuiţi.
1
Unica sură care n-are formulă introducătoare:
"în numele lui Dumnezeu." De aceea susţin unii
că ea forma o singură bucată cu sura
premergătoare. Numele acestei sure derivă de
acolo că în ea se vorbeşte despre patru luni menite
pentru convertirea necredincioşilor la Islam.
- I.e. nu este iertat idolatrilor să calce tarîmul
sfint al Kaabei.
151
9. Ei vînd semnele lui Dumnezeu
pentru preţ mic şi abat [pe alţii]
de la drumul lui Dumnezeu.
Rău este ceea ce fac ei.
10. Ei nu păzesc faţă de credincioşi
nici înrudire nici legămînt, ei
sînt cei ce calcă.
11. însă dacă se căiesc şi împlinesc
rugăciunile şi dau milostenie,
atunci sînt ei fraţii voştri în
credinţă. Noi semnele le facem
răsvedite pentru un popor pri-
ceput.
12. Şi dacă frîng ei jurămîntul lor
după legămînt şi batjocoresc
credinţa voastră, atunci lupta ţi-
vă împotriva fruntaşilor celor
necredincioşi. La ei doar nu este
credinţă. Poate vor înceta.
13. Nu voiţi să vă luptaţi împotriva
unui popor, care şi-a frînt
jurămîntul şi are de scop să-l
alunge pe cel trimis şi a început
întîi [ceartă] cu voi? Oare vă
temeţi de ei? însă e mai cu
dreptate să vă temeţi de
Dumnezeu, dacă sînteţi
credincioşi.
14. Luptaţi-vă împotriva lor,
Dumnezeu îi va pedepsi prin
mîinile voastre şi-i va ruşina şi
vă va da biruinţă asupra lor şi
va vindeca piepturile poporului
credincios,
15. şi va lua mînia inimilor lor. Şi
Dumnezeu se întoarce la cine
voieşte, căci Dumnezeu este
ştiutor, înţelept.
16. Sau credeţi că veţi fi părăsiţi şi
Dumnezeu nu ştie cine din voi
s-a luptat şi nu l-a primit pe
nimenea altul ca prieten afară
de Dumnezeu, de trimisul Său
şi de cei credincioşi? Dumnezeu
doar ştie ce faceţi.
17. Idolatrilor nu li se cade să
cerceteze templele lui
Dumnezeu, mărturisind
împotriva lor înşişi în
necredinţă. Aceştia — zadarnice
sînt faptele lor şi în foc vor
petrece în veci.
18. Să cerceteze templele lui
Dumnezeu numai cel ce crede
în Dumnezeu şi în ziua de apoi
şi împlineşte rugăciunea şi dă
milostenii şi nu se teme de
nimenea afară de Dumnezeu. Şi
poate că şi aceia sînt dintre cei
bine ocîrmuiţi.
19. Poate puneţi voi adăparea
peregrinului şi cercetarea
templelor celor sfinte pe o
treaptă cu cel ce crede în
Dumnezeu şi în ziua de apoi şi
se luptă pe drumul lui
Dumnezeu? Ei nu sînt de o
potrivă înaintea lui Dumnezeu,
şi Dumnezeu nu ocîrmuieşte
poporul nelegiuiţilor1.
20. Cei ce au devenit credinicioşi şi
au purces şi s-au luptat în
drumul lui Dumnezeu cu avere
şi putere au primit o treaptă
mare la Dumnezeu. Aceştia sînt
cei fericiţi.
21. Le vesteşte Domnul îndurare de
la El şi bunăvoinţă şi grădini
sînt pentru ei, în care este
plăcere continuă.
22. Vor petrece acolo în veci. Da,
1
Aceste cuvinte sînt îndreptate împotriva celor
ce scuză absenţa lor la războiul cel sfint pe motivul
că ei de altcum împlinesc toate celelalte datorii ale
unui moslem.
152
Dumnezeu — la el este plată
mare.
23. O, voi cei ce credeţi, nu vă luaţi
nici pe părinţii voştri, nici pe
fraţii voştri ca scut, dacă iubesc
ei mai mult necredinţa decît
credinţa; iar care din voi îi iau
ca scut, aceia sînt nelegiuiţi.
24. Spune: "Dacă vă sînt părinţii
voştri şi fiii voştri şi fraţii voştri
şi muierile voastre şi gloata
voastră şi averea pe care aţi
cîştigat-o şi marfa pe care
credeţi că nu o veţi vinde şi
locuinţele care vă plac mai dragi
decît Dumnezeu, atunci
aşteptaţi pînă ce va veni
Dumnezeu cu porunca Sa". Şi
Dumezeu nu ocîrmuieşte
poporul nelegiuiţilor. •
25. Dumnezeu v-a ajutat în multe
cîmpuri de luptă şi în ziua de la
Honein cînd v-aţi făcut sumeţi
cu mulţimea voastră1, însă
aceasta nu v-a ajuns de loc şi
îngust v-a fost pămîntul, măcar
că este larg; atunci aţi întors
spatele la fugă.
26. Atunci a trimis Dumnezeu
locuinţa Sa asupra trimisului
Său şi asupra credincioşilor şi a
trimis oştirile pe care nu le-aţi
văzut şi i-a pedepsit pe cei
necredincioşi, şi aceasta este
răsplata necredincioşilor.
27. Apoi se întoarce Dumnezeu
după aceasta către cine voieşte;
Dumnezeu doară este iertător,
îndurat.
28. O, voi cei ce credeţi, idolatrii
sînt necuraţi, deci să nu se
apropie de templul cel sfînt
după acest an al lor2. Şi dacă vă
temeţi de sărăcie3, atunci vă va
îmbogăţi Dumnezeu din
prisosinţa Sa, dacă voieşte.
Dumnezeu doar este ştiutor,
înţelept.
29. Luptaţi-vă împotriva celor ce nu
cred în Dumnezeu şi în ziua de
apoi şi nu opresc ceea ce a oprit
Dumnezeu şi trimisul Său şi nu
mărturisesc mărturia
adevărului — dintre cei cărora
li s-a dat scriptura — pînă ce nu
dau tributul din mînă şi sînt
umiliţi.
30. Şi zic jidovii "Esdra este fiul lui
Dumnezeu"4, şi nazarinenii zic
"Messia este fiul lui
Dumnezeu!" Acesta este
cuvîntul lor în gurile lor. Ei
poartă vorbe asemenea ca şi cei
ce erau necredincioşi de nainte.
Bată-i Dumnezeu. Cît sînt de
proşti!
31. Ei primesc pe Rabbinii şi pe
călugării lor ca Domni afară de
Dumnezeu şi de Messia, fiul lui
Dumnezeu, şi doar li s-a
poruncit ca să servească numai
unui singur Dumnezeu: nu este
Dumnezeu afară de El, mărire
Lui peste ceea ce-i pun Lui de-
o samă.
1
în lupta din valea Honein Ungă Mekka în anul
al optulea al Hegjrei veniră în dezordine cei 12.000
de moslemi care se luptau contra 4.000 de inşi.
Totuşi fură duşi la biruinţă de Mohammed.
2
1.e. anul al nouălea după fuga lui Mohammed
de la Mekka la Medina. în acel an a oprit
Mohammed jidovilor şi creştinilor să intre în
Mekka si această oprelişte a rămas în vigoare pînă
în ziua de astăzi.
3
Dacă vă temeţi ca în urma opreliştei acesteia
(conf. nota precedentă) va suferi negoţul.
4
O învinuire falsă din partea lui Mohammed,
căci jidovii nu zic nicăieri aceasta.
153
154
32. Ei voiesc să stingă lumina lui
Dumnezeu cu gurile lor, însă
Dumnezeu nu voieşte nimic
alta decît să îndeplinească lu-
mina Sa, chiar dacă nu le place
necredincioşilor.
33. El este cel ce a trimis pe trimisul
Său cu ocîrmuire şi cu legea
adevărurilor, ca să o facă văzută
asupra tuturor, chiar dacă nu le
place necredincioşilor.
34. O, voi, cei ce credeţi, mulţi din
rabbini şi călugări mănîncă din
averea oamenilor degeaba şi
amăgesc de la drumul lui
Dumnezeu, însă cei ce adună
aur şi argint şi nu-l dau pentru
drumul lui Dumnezeu, acelora
vesteşte-le pedeapsă dureroasă.
35. într-o zi se va înfierbînta1 în
focul iadului şi cu acestea se vor
înfiera frunţile, laturile şi
spatele lor: "Aceasta este ceea
ce aţi adunat pentru sufletele
voastre; gustaţi ceea ce aţi
adunat".
36. Numărul lunilor de la
Dumnezeu este douăsprezece
luni în cartea lui Dumnezeu, în
ziua cînd a făcut El cerurile şi
pămîntul. Din ele, patru sînt
sfinte. Aceasta este credinţa cea
dreaptă. Deci să nu păcătuiască
în ele sufletele voastre şi să nu
vă luptaţi cu idolatrii toţi,
întocmai cum s-au luptat ei cu
voi toţi, şi să ştiţi că Dumnezeu
este cu el şi se tem de El.
37. Mutarea2 este un adaos la
necredinţă. Prin aceasta vin în
rătăcire cei necredincioşi. Ei o
încuviinţează într-un an şi o
opresc în alt an, ca să facă
deopotrivă numărul [lunilor]
celor sfinţite de Dumnezeu şi să
încuviinţeze ceea ce a oprit
Dumnezeu, împodobit le este
răul pe care-l fac, şi Dumnezeu
nu ocîrmuieşte poporul
necredincioşilor.
38. O, voi, cei ce credeţi, ce vă era
cînd vi s-a spus: "Purcedeţi în
drumul lui Dumnezeu", iar voi
v-aţi plecat grei la pămînt?3 Vă
place prea mult viaţa lumească
decît cea de apoi? însă folosul
vieţii lumeşti e mai mic în
lumea de apoi.
39. Dacă nu veţi purcede, vă va
pedepsi El cu pedeapsă
dureroasă şi va pune alt popor
în locul vostru şi voi nu-i stricaţi
nimic, căci Dumnezeu este
atotputernic.
40. Dacă voi nu-i ajutaţi4, i-a ajutat
Dumnezeu, cînd l-au alungat
cei necredincioşi, fiind ei cîte
doi5, cînd au fost ei în peşteră,
cînd zise el către tovarăşul său:
"Nu fi întristat, Dumnezeu este
cu noi!" Atunci trimise
Dumnezeu locuinţa Sa6 asupra
lui şi l-a întărit cu oştiri pe care
nu le-aţi văzut şi a făcut josnic
cuvîntul necredincioşilor, iar
1
Aurul si argintul.
2
Adaugă: lunii Moharrem pe luna Safar. Arabii
pagini de multe ori mutau sfinţenia unei luni pe
altă lună, dacă nu le convenea ca să fie cu sfinţenie
vreuna din cele patru luni prescrise.
3
E vorba despre expediţia spre Tabuk (conf.
introducerea, cap. II) la care moslemii cu mare
neplăcere au luat parte din cauza arşiţei cumplite
de atunci.
4
Lui Mohammed.
5
Mohammed şi Abu Bekr.
6
Conf. 11.249.
155
cuvîntul lui Dumnezeu l-a
înălţat. Şi Dumnezeu este
puternic, înţelept.
41. Purcedeţi uşori şi grei1 şi
luptaţi-vă cu avere şi putere pe
drumul lui Dumnezeu. Aceasta
e mai bine pentru voi, dacă
pricepeţi.
42. De ar fi un cîştig aproape şi un
drum în vecinătate, ei ţi-ar fi
urmat, însă departe le-a fost
calea2. Dar ei jură la Dumnezeu:
"De am fi putut, am fi purces cu
voi!" Ei se nimicesc înşişi. Şi
Dumnezeu ştie că ei sînt
mincinoşi.
43. Dumnezeu să le ierte! De ce le-
ai dat voie înainte de ce nu ţi s-
au descoperit cei iubitori de
adevăr şi nu i-ai cunoscut pe
mincinoşi?3
44. Nu te vor ruga să dai voie cei ce
cred în Dumnezeu şi în ziua de
apoi ca ei să se lupte cu avere şi
putere; şi Dumnezeu îi cunoaşte
pe cei ce se tem de El.
45. Te vor ruga să dai voie celor ce
nu cred în Dumnezeu şi în ziua
de apoi şi cei ale căror inimi mai
stau la îndoială şi care întru
îndoiala lor se poticnesc încolo
şi încoace.
46. Şi dacă ei ar fi voit să purceadă,
s-ar fi pregătit ei pentru aceasta,
însă lui Dumnezeu nu i-a
plăcut purcederea lor şi El i-a
slăbit şi [li] s-a spus: „Şedeţi
[acasă] cu cei ce şed". '
47. De ar fi purces cu voi, ce ar fi
fost mergerea lor decît numai
necaz şi umblînd printre voi v-
aţi fi aţîţat la răscoală şi unii din
voi ar fi ascultat de ei. însă
Dumnezeu îi cunoaşte pe cei
nelegiuiţi.
48. Acum înainte căutau ei răscoală
şi întorceau pe dos trebile tale
pînă a venit dreptatea şi a
apărut porunca lui Dumnezeu,
măcar că El nu le plăcea.
49. Unii din ei zic: "Dă-mi voie şi
nu mă ispiti!" Oare n-au căzut
ei în ispită? însă iadul îi va
cuprinde pe cei necredincioşi.
50. Dacă te întîmpină binele, se
întristează ei; iar dacă te
întîmpină o nenorocire, zic ei:
"Noi ne-am pus treaba la cale
acum înainte!" şi-[ţi] întorc
spatele cu bucurie.
51. Spune: "Nicicînd nu ne
întîmpină altceva, decît ceea ce
a scris Dumnezeu pentru noi. El
este scutul nostru şi în
Dumnezeu să se încreadă cei
necredincioşi".
52. Spune: "Oare aşteptaţi că nu ne
va întîmpină unul din cele două
lucruri mai luminoase?4 Şi noi
aşteptăm cu privire la voi că
Dumnezeu vă va ajunge cu
pedeapsa, fie de la El, sau prin
mîinile noastre. Deci aşteptaţi;
şi noi aşteptăm cu voi".
53. Spune: "Dăruiţi cu plăcere sau
fără voie, totuşi nu se primeşte
de la voi. Sînteţi doar un popor
de nelegiuiţi".
54. Şi ce opreşte primirea darurilor
1
Uşor sau greu înarmaţi.
2
Spre Tabuk.
3
Lui Mohammed i se fac reproşuri că pe timpul
expediţiei spre Tabuk le-a dat drumul unora să se
întoarcă înapoi.
4
Biruinţă sau moarte de martir.
156
lor decît numai că ei nu cred în
Dumnezeu şi în trimisul Său şi
nu împlinesc rugăciunea decît
numai cu lene şi nu dăruiesc
decît numai fără voie.
55. Deci nu te mira de averea lor
nici de copiii lor; Dumnezeu
voieşte numai să-i pedepsească
prin aceasta în viaţa lumii, ca să
piară sufletele lor, fiind ei
necredincioşi.
56. Ei jură pe Dumnezeu că se ţin
de voi, dar sînt un popor fricos.
57. De ar afla un adăpost sau
peşteri sau loc de ascuns s-ar
întoarce spre el cu grabă mare.
58. Unii din ei te1 defăima cu
privire la milostenii. Dacă li se
dau de acestea sînt ei
mulţumiţi, iar dacă nu li se dau
sînt ei mînioşi.
59. Dar de ar fi ei mulţumiţi cu ceea
ce le dă lor Dumnezeu şi
trimisul Său şi ar zice: "De
ajuns ne este Dumnezeu. Ne va
da Dumnezeu din prisosinţa Sa
şi [aşa şi] trimisului Său. Lui
Dumnezeu ne rugăm cu tot
dinadinsul".
60. Milosteniile sînt numai pentru
cei sărmani şi nevoiaşi şi pentru
cei ce se ostenesc pentru ele şi
pentru cei ale căror mîini sînt
împreunate şi pentru cei din
temniţe şi pentru cei datornici
şi pentru drumul lui Dumnezeu
şi pentru fiul drumului [aceasta
e] o hotărîre de la Dumnezeu şi
Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
61. Şi dintre ei sînt unii care îl
necăjesc pe profet şi zic: "El este
ureche!"2 Spune: "O ureche a
binelui pentru voi. El crede în
Dumnezeu şi crede celor credin-
cioşi
62. şi este o îndurare pentru cei ce
cred din voi". Iar cei care îl
necăjesc pe trimisul Iui
Dumnezeu, pentru aceia este
pedeapsă dureroasă.
63. El vă jură pe Dumnezeu, ca să
placă, însă Dumnezeu şi
trimisul Său sînt mai vrednici
să le placă, dacă sînt credincioşi.
64. Oare nu ştiu ei că pentru cela ce
se împotriveşte lui Dumnezeu şi
trimisului Său este focul
iadului, să petreacă în veci în el?
Aceasta este ruşine mare.
65. Se tem cei făţarnici că se va
trimite asupra lor o Sură, care le
va vesti ce este în inimile lor.
Spune: "Bateţi-vă joc;
Dumnezeu scoate la iveală
aceea de ce vă temeţi".
66. Iar dacă-i întrebi zic ei: "Noi
vorbeam întreolaltă şi
glumeam".3 Spune: "Vă bateţi
oare joc de Dumnezeu şi de
seninele Sale şi de trimisul
Său?"
67. Nu vă dezvinovăţiţi. V-aţi făcut
necredincioşi după credinţa
voastră. Dacă şi iertăm o parte
din ei, pedepsim partea cealaltă,
pentru că ei sînt nelegiuiţi.
68. Făţarnici şi făţarnice sînt ei
unul cu altul. Ei poruncesc
strîmbătatea şi opresc dreptatea
1
Mohammed.
2
El ascultă toate şi le crede, este credul, i.e. toate
cîte le istorisesc jidovii şi creştinii ce le ţineau de
adevărate.
3
Noi nu ne băteam joc de credinţă, ci vorbeam
cu totul altceva.
157
şi-şi împreună mîinile. Au uitat
de Dumnezeu şi El a uitat de ei.
Făţarnicii sînt fărădelege.
69. Dumnezeu pentru cei făţarnici
şi cele făţarnice şi pentru cei
necredincioşi a făgăduit focul
iadului: în veci vor petrece
acolo. Aceasta le ajunge. Şi i-a
blestemat Dumnezeu şi pentru
ei este pedeapsă veşnică.
70. [Sînteţi] ca aceia care erau
înaintea voastră. Ei au fost mai
tari decît voi la putere şi aveau
mai multă avere şi copii şi se
foloseau de partea lor. Iar voi vă
folosiţi de partea voastră,
precum se foloseau înaintaşii
voştri de partea lor şi bîrfiţi
precum bîrfeau şi ei. Aceştia —
zadarnice sînt lucrurile lor în
lumea cea de acum şi cea de
apoi. Ei sînt doară pierduţi.
71. N-a venit oare la ei vestea
despre înaintaşii lor? Despre
poporul lui Noe, lui Ad, lui
Thamud şi despre poporul lui
Abraam şi despre locuitorii din
Madian şi despre cele două
cetăţi răsturnate? Veniră la ei
trimişii lor cu semne răsvedite,
şi Dumnezeu nu voia să le facă
nedreptate, însă ei înşişi îşi
făcură nedreptate.
72. Iar cei necredincioşi şi cele
necredincioase sînt prieteni
unul altuia; ei poruncesc
dreptatea şi opresc strîmbătatea
şi împlinesc rugăciunea şi dau
milostenii şi ascultă de
Dumnezeu şi de trimisul Său.
Aceştia — Dumnezeu se va
îndura de ei; Dumnezeu este
puternic, înţelept.
73. Dumnezeu a făgăduit celor
credincioşi şi celor credincioase
grădini pătrunse cu rîuri pe
desupt. Acolo vor petrece în veci
în locuinţe bune în grădinile
Edenului, însă bineplăcerea lui
Dumnezeu e mai mare decît
aceasta. Aceasta este mare
fericire.
74. O, profetule, lup ta-te împotriva
necredincioşilor şi a făţarnicilor
şi fii crud cu ei. Locuinţa lor este
iadul şi [încolo] este drum rău.
75. Ei jură pe Dumnezeu că n-au
vorbit1 şi totuşi vorbiră cuvîntul
necredinţei şi se făcură
necredincioşi după Islamul lor
şi plăsmuiră ceea ce nu au
izbutit. Lor nu le plăcu aceasta
pentru că Dumnezeu şi trimisul
Său i-au îmbogăţit din mila Sa.
însă dacă se vor căi, va fi mai
bine pentru ei; iar de se vor
întoarce, îi va pedepsi
Dumnezeu cu pedeapsă
dureroasă în lumea de aici şi în
cea de apoi şi nu vor avea pe
pămînt nici scut, nici ajutor.
76. Şi din ei au încheiat unii un
legămînt cu Dumnezeu: "De ne
va da Dumnezeu din harul Său,
vom da milostenii şi vom fi
drepţi".
77. Iar cînd le-a dat din harul Său,
se făcură zgîrciţi şi se întoarseră
şi se lepădară.
78. Şi aşa lăsă El să urmeze făţărie
în inimile lor pînă în ziua cînd
se vor întîlni cu El, pentru că ei
1
Se referă la un atentat făcut la viaţa lui
Mohammed, în Medina.
158
n-au ţinut faţă de Dumnezeu ce
au făgăduit şi s-au făcut
minciunoşi.
79. Oare nu ştiu ei că Dumnezeu
cunoaşte taina lor şi cele
acoperite ale lor şi că Dumnezeu
cunoaşte cele ascunse.
80. Aceia care îi defăima pe cei
credinicioşi, ce dau milostenii
de bună voie, şi pe cei ce nu află
nimic alta decît ce şi-au cîştigat
şi-şi bat joc de ei •— îşi bate joc
[şi] Dumnezeu de dînşii şi
pentru ei este pedeapsă
dureroasă.
81. Roagă-te de iertare pentru ei
sau nu te ruga de iertare pentru
ei, chiar de te-ai ruga de iertare
de şaptezeci de ori pentru ei,
Dumnezeu nu le va ierta;
aceasta, pentru că ei. nu cred în
Dumnezeu şi în trimisul Său şi
Dumnezeu nu ocîrmuieşte
poporul nelegiuiţilor.
82. Se bucurară cei ce rămaseră în
locuinţele lor1 că s-au împotrivit
trimisului lui Dumnezeu şi nu
voiau să lupte cu avere şi putere
în drumul lui Dumnezeu şi
ziseră: "Nu purcedeţi în
fierbinţeală!" Spune: "Focul
iadului este cu mult mai
fierbinte!" O, dacă ar fi ei cu
pricepere!
83. Ei să rîdă mai puţin şi să plîngă
mai mult drept răsplată pentru
ceea ce şi-au agonisit.
84. Şi dacă te lasă Dumnezeu să te
întorci la o parte din ei şi ei te
roagă să le dai voie să iasă,
spune: "Nu veţi ieşi cu mine în
veci şi nu vă veţi lupta cu mine
f l t~ l ^ l t~ l -r t t~ l ^r l t l T l ',
împreună împotriva
duşmanului. V-a plăcut doară
mai bine întîia dată să şedeţi
acasă, deci şedeţi cu cei ce
rămîn înapoi!"
85. Şi nu te ruga pentru vreunul
din ei nicicînd, dacă a murit şi
nu stă la mormîntul său; ei
doară nu credeau în Dumnezeu
şi trimisul Său şi au murit
nelegiuiţi.
86. Şi nu te mira de averea lor şi de
copiii lor, Dumnezeu voieşte să-
i pedepsească prin aceasta în
lumea de aici, ca să le iasă
sufletele cît sînt necredincioşi.
87. Şi cînd s-a trimis o sură:
"Credeţi în Dumnezeu şi
luptaţi-vă împreună cu trimisul
Său!" te rugară cei ce au avuţii
dintre ei şi ziseră: "Lasă-ne la
cei ce şed [acasă]!"
88. Le-a plăcut să rămîie la muieri
şi li s-au pecetluit inimile încît
ei nu pricep.
89. însă trimisul şi cei ce cred
împreună cu el se luptă cu avere
şi putere, şi aceştia — pentru ei
este binele; şi aceştia — lor le va
merge bine.
90. Dumnezeu le-a pregătit grădini
pătrunse de rîuri pe desupt,
acolo vor petrece în veci.
Aceasta este o fericire mare.
91. Şi veniră unii arabi codindu-se
ca să li se dea voie [să rămîie
acasă], şi şezură [acasă] aceia
care au minţit lui Dumnezeu şi
trimisului Său. Pe cei necredin-
cioşi din ei îi va atinge pedeasa
1
Se zice că aici e vorba despre cei ce nu participă
la lupta de la Tabuk.
dureroasă.
92. Nu au păcat cei slabi şi cei
bolnavi, şi nu cei ce nu află să
dea ceva [de rămîn acasă],
numai dacă se poartă cu
credinţă faţă de Dumnezeu şi de
trimisul Său. împotriva celor
drepţi nu este drum şi
Dumnezeu este iertător,
îndurat.
93. Şi nu împotriva acelora cărora
le-ai zis, cînd veniră la tine ca
să-i înarmezi: "Nu aflu ce să
pun pe voi!" Atunci se
întoarseră ei şi ochii lor se
umplură cu lacrimi de tristeţe,
pentru că nu aflară ce să dea.
94. Numai împotriva acelora este
drumul care cerură să le dai
voie [să rămînă acasă], măcar
că erau avuţi. Lor le plăcea să
rămînă cu muierile şi aşa a
pecetluit Dumnezeu inimile lor
şi ei nu pricep.
95. Ei se vor dezvinui la voi, cînd
veţi veni înapoi la ei. Spune:
"Nu vă dezvinuiţi, noi nu vă
credem. Dumnezeu ne-a vestit
faima voastră. Şi Dumnezeu şi
trimisul Său vă văd faptele
voastre. Apoi veţi fi duşi înapoi
la Cel ce ştie cele ascunse şi cele
descoperite şi El vă va vesti ce
aţi făcut".
96. Ei vă vor jura pe Dumnezeu
cînd veţi veni înapoi la ei, ca să
vă lăsaţi de ei.1 Deci lăsaţi-vă de
ei. Ei sînt o spurcăciune şi
locuinţa lor este iadul ca
răsplată pentru faptele lor,
97. Ei vă vor jura ca să fiţi
mulţumiţi cu ei; dar dacă şi
sînteţi mulţumiţi cu ei, atunci
Dumnezeu nu este mulţumit cu
poporul nelegiuiţilor.
98. Arabii sînt mult mai credincioşi
şi mai făţarnici şi se poate că ei
nu cunosc orînduielile pe care
le-a trimis Dumnezeu trimisului
Său; şi Dumnezeu este ştiutor,
înţelept.
99. Şi între arabi sînt unii care
privesc ceea ce dăruiesc drept o
datorie silnică şi ei pîndesc la
voi schimbările [norocului].
Asupra lor va veni schimbarea
rea, căci Dumnezeu aude, ştie.
100. însă unii dintre arabi cred în
Dumnezeu şi în ziua de apoi şi
privesc ceea ce dăruiesc drept o
apropiere de Dumnezeu şi de
rugăciunile trimisului. Oare nu
sînt acestea apropiere pentru ei?
Dumnezeu îi va lăsa să intre
întru îndurarea Sa. Dumnezeu
este iertător, îndurat.
101. Şi cei ce au purces înainte
dintre cei ce au pribegit dintîi2
şi ajutătorii şi cei ce au urmat
cu purtare bună, la aceştia are
Dumnezeu plăcere şi ei au
plăcere la El şi Dumnezeu le-a
pregătit grădini pătrunse cu'
rîuri pe desupt, unde vor
petrece în veci. Aceasta este
fericire mare.
102. între arabii din jurul vostru sînt
şi făţarnici; şi în poporul din
Medina sînt unii care
necontenit făţăresc. Tu nu-i
cunoşti; Noi îi cunoaştem. Noi
îi vom pedepsi de două ori;
1
1.e. să nu-i pedepsiţi.
2
Fugind de la Mekka la Medina.
159
atunci vor fi aruncaţi la
pedeapsă mare.
103. Alţii au mărturisit păcatele lor,
au mestecat o faptă bună cu
alta rea. Poate că Dumnezeu se
va întoarce iarăşi la ei.
Dumnezeu este iertător,
îndurat.
104. Ia de la averea lor milostenie, ca
să-i curăţeşti şi să-i sfinţeşti
prin aceasta şi roagă-te pentru
ei; rugăciunile tale sînt odihnă
pentru ei şi Dumnezeu aude,
ştie.
105. Oare nu ştiu ei că Dumnezeu
primeşte căinţa de la robii Săi şi
ia milostenii şi că Dumnezeu
este preamilostiv, îndurat?
106. Şi spune: "Lucraţi" şi va primi
Dumnezeu lucrul vostru şi
[asemenea şi] trimisul Său şi
cei credincioşi; şi veţi fi aduşi
înapoi la Cel ce ştie cele ascunse
şi cele descoperite şi El vă va
vesti ce să faceţi.
107. Iar alţii aşteaptă porunca lui
Dumnezeu, ori de-i va pedepsi
sau se va întoarce la ei. Şi
Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
108. [Sînt alţii] care au zidit un
templu spre pagubă şi
necredinţă şi certe între cei
credincioşi şi spre cursă pentru
cel ce s-a luptat înainte
împotriva lui Dumnezeu şi a
trimisului Său. Şi ei jură:
"Dorim numai binele!" însă
Dumnezeu e ştiutor că ei sînt
mincinoşi.
109. Să nu stai nicidnd în el. Este un
templu întemeiat pe cucernicie
din ziua întîi; e mai cuviincios
să stai în el. într-însul sînt
oameni care doresc să se
curăţească, şi Dumnezeu îi
iubeşte pe cei ce se curăţesc.
110. Oare este mai bun cel ce a
întemeiat zidirea sa pe frica lui
Dumnezeu şi pe îndurarea Sa,
sau cel ce a întemeiat zidirea sa
pe marginea nisipului surpat de
apă, care curge cu el în focul
iadului? însă Dumnezeu nu
ocîrmuieşte poporul celor
nelegiuiţi.
111. Nu va înceta zidirea pe care au
zidit-o să nască îndoieli1 în
inimile lor, pînă ce nu vor fi
tăiate inimile lor; şi Dumnezeu
este ştiutor, înţelept.
112. Dumnezeu a cumpărat de la cei
credincioşi sufletul şi averea lor
pentru trai. Ei să se lupte în
drumul lui Dumnezeu, să
omoare şi să fie omorîţi. O
făgăduinţă este pentru aceea
hotărîtă în Thora şi în
Evanghelie şi în Coran; şi cine
împlineşte făgăduinţa sa mai cu
temei decît Dumnezeu?
Bucuraţi-vă de negoţul pe care
l-aţi neguţat; şi aceasta e
fericirea cea mare.
113. Cei ce se căiesc, servesc,
preamăresc, postesc, se închină
se prosternă, poruncesc
dreptate şi opresc strîmbătatea
şi cei ce păzesc poruncile lui
Dumnezeu...2 şi binevesteşte
credincioşilor!
114. Nu se cade ca profetul şi
credincioşii să ceară iertare
1
Cu privire la credinţă.
2
Adaugă: vor ajunge în rai.
160
pentru idolatri, fie chiar rude,
după ce li s-a arătat răsvedit că
ei sînt tovarăşi ai iadului.
115. Şi Abraam a cerut iertare numai
pentru tatăl său în urma unei
făgăduinţe ce a făgăduit-o
acestuia. Dar cînd i s-a arătat că
este duşman lui Dumnezeu, s-
a lepădat de el; iar Abraam era
îndurat, blînd.
116. Şi Dumnezeu nu duce la
rătăcire un popor, după ce l-a
ocîrmuit bine, pînă ce nu le-a
arătat răsvedit de ce au să se
teamă. Dumnezeu doar ştie
toate.
117. Dumnezeu! A Lui este
stăpînirea în ceruri şi pe
pămînt; El dă viaţă şi moarte şi
afară de Dumnezeu nu aveţi
scut şi ajutor.
118. Dumnezeu s-a întors către
profet şi către cei ce au purces
şi către ajutătorii care i-au
urinat în ora greutăţii, după ce
aproape se abătuseră inimile
unei părţi din ei. Apoi se
întoarseră spre ei; El este doar
faţă de ei milostiv, îndurat.
119. Şi către cei trei1 [se întoarse El]
care rămaseră înapoi, pînă ce le-
a fost prea îngust pămîntul, cu
toate că e larg; şi sufletele lor se
făcură aşa de înguste încît
înţeleseră că nu este adăpost de
la Dumnezeu decît numai la El
însuşi.2 Atunci se întoarse El
către ei, ca să se căiască.
Dumnezeu doar este iertător,
îndurat.
120.0, voi, cei ce credeţi, temeţi-vă
de Dumnezeu şi fiţi cu cei
iubitori de adevăr.
121.N-aveau pricină poporul din
Medina şi cei din jurul lor
dintre arabi să rămîie înapoi
după trimisul lui Dumnezeu şi
să puie sufletele lor mai presus
decît sufletul său. Aceasta,
pentru ca să nu-i întîmpine
sete, nici oboseală, nici foame
pe drumul lui Dumnezeu. Şi ei
nu păşesc nici un pas, ca să-i
înfurieze pe cei necredincioşi, şi
ei nu păţesc nimic din partea
duşmanilor, fără ca să li se scrie
aceasta ca faptă bună.
Dumnezeu doar nu pierde
răsplata făcătorilor de bine.
122. Şi ei nu dau nici un dar mic sau
mare şi ei nu trec nici un rîu
fără să li se scrie, ca să le
răsplătească Dumnezeu cele
mai bune dintre faptele lor.
123. Şi să nu purceadă credincioşii
cu toţii şi să nu purceadă din
fiecare despărţitură o parte, ca
să se înveţe împreună cu privire
la credinţă şi să îndemne
poporul lor, cînd se vor întoarce
la ei, ca să se păzească. 3
124.0, voi cei ce credeţi, luptaţi-vă
împotriva necredincioşilor celor
învecinaţi şi ei să afle în voi
cruzime, şi să ştiţi că Dumnezeu
este cu cei ce se tem de El.
125. Iar dacă se trimite o Sură, zic
' Trei dintre ajutători nu participară la războiul
din Tabuk; de aceea fură excomunicaţi şi abia după
o căinţă de 50 de zile fură reprimiţi.
2
Ibid.
3
I.e. cel ce caută să scape de Dumnezeu, adică
să fugă de pedepsele Sale, are numai un singur
adăpost şi acela iarăşi este Dumnezeu. Aşadar,
omul trebuie de la Dumnezeu sa fugă la
Dumnezeu.
161
unii dintre ei: "Pe cine din voi l-
a întărit aceasta în credinţă?"
Ce-i priveşte însă pe cei
credincioşi, pe aceştia îi întăreşte
în credinţă şi ei se bucură.
126. Iar ce-i priveşte pe cei cu boală
în inimile lor, adaugă ea
îndoială la îndoiala lor şi ei mor
ca necredincioşi.
127. Oare nu văd că sînt ispitiţi în
fiecare an o dată sau de două
ori? Atunci nu se căiesc ei şi nu
se lasă îndemnaţi.
128. Şi dacă se trimite o Sură, se uită
ei unul la altul: "Vă vede oare
cineva?"1 Apoi se întorc.
Dumnezeu însă întoarce inimile
lor, pentru că ei sînt un popor
nepriceput.
129. La voi a venit un trimis din
mijlocul vostru. Greu zac asupra
lui păcatele voastre, îngrijit este
el pentru voi, faţă de cei
credincioşi milostiv, îndurat.
130. Şi dacă voi vă întoarceţi, spune:
"Dumnezeu îmi ajunge! Nu este
Dumnezeu afară de El! în El mă
încred şi El este Domnul
tronului preaînalt!"
X
SURA LUI IONA
Pace peste el2. Din Mekka fi este cu o sută nouă
semne.
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURAT.
1. ALR Acestea sînt semnele cărţii
înţelepte.
2. Le este oamenilor de mirare
dacă am descoperit Noi unui
bărbat dintre ei: "îndeamnă-i
pe oameni şi vesteşte-le celor ce
cred că vor afla răsplată pentru
curăţenia lor la Domnul lor!"
Cei necredincioşi zic "Acesta
este un fermecător răsvedit!"
3. Domnul vostru este Dumnezeu,
care a făcut cerurile şi pămîntul
în şase zile, apoi s-a suit pe
tron, ca să poarte stăpînirea. Nu
este mijlocitor fără voia Lui.
Acesta este Dumnezeu, Domnul
vostru; Lui serviţi-i! Oare nu vă
este aminte?
4. La El este întoarcerea voastră
tuturor. Făgăduinţa lui
Dumnezeu este adevărată. El
scoate la iveală făptura, apoi o
lasă să se întoarcă, pentru ca să
le răsplătească celor ce cred şi se
poartă bine întru dreptate. Iar
cei ce nu cred, pentru ei va fi
băutură fierbinte şi pedeapsă
dureroasă, pentru că sînt
necredincioşi.
5. El este cel ce a făcut soarele spre
luminător şi luna spre lumină şi
a orînduit locuinţele3 ca să
cunoaşteţi numărul anilor şi
socotirea vremii. Dumnezeu
acestea le-a făcut numai pentru
adevăr. Răsvedite face El
semnele pentru un popor
priceput.
6. în schimbarea nopţii şi a zilei şi
în toate cîte le-a făcut
1
I.e. cei necredincioşi fug pe furiş de citirea
Coranului.
2
Aceste cuvinte jidovii şi mohammedanii de
regulă le adaugă imediat după ce au rostit numele
unei persoane moarte, distinsă prin viaţa sfîntă si
cuvioasă.
3
Staţiunile lumii.
162
163
Dumnezeu în ceruri şi pe
pămînt sînt semne pentru
poporul temătorilor de
Dumnezeu.
7. Cei ce n-au nădejde să Ne
întîmpine şi au plăcere la lumea
de acum şi află linişte în ea şi
nu bagă în samă semnele
Noastre,
8. aceştia — locuinţa lor este focul
pentru faptele lor.
9. Cei ce cred şi se poartă bine, pe
ei îi va ocîrmui Domnul lor
pentru credinţa lor. Curge-vor
sub ei rîuri în grădinile plăcerii.
10. Rugăciunea lor va fi acolo:
"Mărire Ţie Dumnezeule!" Iar
binecuvîntarea lor acolo:
"Pace!"
11. Şi sfîrşitul rugăciunii lor:
"Mărire lui Dumnezeu, Domnul
veacurilor!"
12. Şi dacă Dumnezeu ar grăbi răul
pentru oameni, aşa precum
grăbeşte binele, hotărît ar fi
pentru ei termenul lor. Şi aşa îi
lăsăm pe cei ce n-au nădejde să
Ne întîmpine, să rătăcească
întru fărădelegea lor.
13. Şi dacă-l întîmpină pe om
nenorocire, Ne cheamă pe Noi
fiind culcat sau şezînd sau
stînd, şi dacă am luat de pe el
nenorocirea, merge el mai
departe, ca şi cînd nu Ne-ar fi
chemat, împotriva nenorocirii
care i-a întîmpinat. Astfel se
împodobesc faptele păcătoşilor.
14. Noi am stăpînit acum
neamurile de naintea voastră,
după ce păcătuiră şi deşi veniră
la ei trimişii lor cu semne
răsvedite, nu crezură. Astfel
răsplătim Noi poporului
nelegiuiţilor.
15. Atunci v-am făcut pe voi ca
urmaşi ai lor pe pămînt, ca să
vedem cum vă veţi purta.
16. Şi dacă li se citesc lor semnele
Noastre răsvedite, zic cei că
n-au nădejde să Ne întîmpine:
"Adă-ne alt Coran, decît acesta,
sau schimbă-l!" Spune: "Nu stă
în puterea mea să-l schimb din
voia mea. Eu urmez numai ceea
ce mi s-a descoperit. Mă tem să
mă răzvrătesc împotriva lui
Dumnezeu pentru pedeapsa
unei zile mari".
17. Spune: "De ar fi voit
Dumnezeu, nu vi l-aş fi citit şi
nu v-aş fi învăţat în el. Şi eu
doară am petrecut între voi ani
de zile înaintea lui." Oare nu
înţelegeţi?
18. Şi cine e mai nelegiuit decît cel
ce plăsmuieşte o minciună
despre Dumnezeu sau
învinuieşte de minciună
semnele Sale? Păcătoşilor nu le
merge bine.
19. Ei servesc, afară de Dumnezeu,
celui ce nu le poate nici strica,
nici ajuta şi zic "Aceştia sînt
mijlocitorii noştri la Dumne-
zeu!" Spune: „Voiţi să-i vestiţi
lui Dumnezeu ceea ce nu ştie El
în ceruri şi pe pămînt? Mărirea
Lui şi El sînt mai înalte decît
ceea ce-i faceţi de-o potrivă!"
20. Şi oamenii au fost numai un
popor şi s-au certat şi de n-ar fi
mers înainte un cuvînt de la
Domnul tău, s-ar fi hotărît între
164
ei aceea pentru ce s-au certat.
21. Şi ei zic: "De ce nu s-a trimis
asupra sa un semn de la
Domnul său?" Deci spune:
"Cele ascunse sînt de la
Dumnezeu. Deci aşteptaţi şi eu
aştept cu voi!"
22. Şi cînd i-am lăsat Noi pe
oameni să guste îndurare, după
ce i-a ajuns o nenorocire, atunci
vicleniră împotriva semnelor
Noastre. Spune: "Dumnezeu e
mai repede în vicleşug! Trimişii
Noştri1 scriu ceea ce aţi
viclenit".
23. El este Cel ce vă lasă să umblaţi
pe uscat şi pe mare, încît dacă
sînteţi în corăbii — şi ele
grăbesc cu ei la vînt prielnic şi
ei se bucură de aceasta; vine
. asupra lor un vînt furtunos şi
vin asupra lor undele din toate
părţile şi ei cred că sînt cuprinşi
de ele, atunci strigă ei la
Dumnezeu cu credinţă curată:
"De ne-ai mîntui din aceasta,
Ţi-am fi mulţumitori!"
24. Şi dacă i-a mîntuit, atunci se fac
ei siluitori pe pămînt fără drept.
O, voi, oamenilor, siluirea
împotriva voastră înşivă este
cîştigul vostru în viaţa
lumească. Apoi este întoarcerea
voastră la Noi, şi Noi vă vom
vesti ce aţi făcut.
25. Viaţa lumească seamănă apei,
ce am trimis-o Noi din cer; şi ea
se mestecă în ierburile
pămîntului din care mănîncă
oamenii şi vitele, pînă ce, dacă
a primit pămîntul podoaba sa şi
s-a împodobit şi cred locuitorii
săi că au putere asupra sa, vine
porunca Noastră noaptea sau
ziua şi Noi îl facem mirişte, ca
şi cînd ieri n-ar fi fost bogat.
Astfel facem Noi răsvedite
semnele pentru poporul care
cugetă.
26. Şi Dumnezeu cheamă la
locuinţa păcii2 şi-l ocîrmuieşte
pe cine voieşte, pe drumul
drept.
27. Pentru cei ce fac bine, va fi bine
şi încă mai mult. Nu vor fi
acoperite feţele lor cu negreaţă3
şi ruşine. Ei sînt tovarăşii
raiului; acolo vor petrece în veci.
28. Cei ce s-au purtat rău vor primi
ca răsplată rău de-o potrivă şi-i
va acoperi ruşinea. Nu vor avea
apărător împotriva lui,
Dumnezeu, ca şi cînd feţele lor
ar fi acoperite cu o bucată de
noapte întunecoasă. Ei sînt
tovarăşii iadului, acolo vor
petrece în veci.
29. într-o zi îi vom aduna pe toţi:
atunci vom zice idolatrilor: "La
locul vostru voi şi idolii voştri!"
Şi-i vom despărţi deolaltă şi
idolii vor zice: "Voi nu ne-aţi
servit.
30. Şi ajunge lui Dumnezeu să
mărturisească între noi şi voi, că
noi n-am băgat în seamă slujba
voastră"4
31. Acolo să cerceteze fiecare suflet
ce a dat înainte, şi ele se vor
1
îngerii care poartă cartea faptelor omeneşti.
2
Raiul.
3
Conf. HI. 102.
4
în ziua de apoi, idolii vor primi de la Dumnezeu
puterea ca să vorbească si să mărturisească
împotriva idolatrilor.
165
întoarce la Dumnezeu, stăpînul
lor adevărat, şi se va duce în
rătăcire ceea ce au născocit ei.
32. Spune: "Cine vă îngrijeşte din
ceruri sau de pe pămînt? Sau
cine stăpîneşte peste auz şi văz?
Şi cine scoate viaţă din moarte
şi scoate moarte din viaţă? Şi
cine porunceşte?" Iar ei vor
spune: "Dumnezeu!" Atunci
spune: "Oare nu vă veţi teme de
El?"
33. Şi acest Dumnezeu este
Domnul vostru cel adevărat. Şi
ce ar fi fără de adevăr, decît
rătăcire? Cum sînteţi de întorşi?
34. Aşa se adevereşte cuvîntul
Domnului tău faţă de păcătoşi,
pentru că ei nu cred.
35. Spune: "Oare este între idolii
voştri vreunul care scoate la
iveală făptura, apoi o lasă să se
întoarcă înapoi?" Spune:
"Dumnezeu scoate la iveală
făptura, apoi o lasă să se
întoarcă înapoi". Cum de sînteţi
astfel de întorşi?
36. Spune: "Este între idoli vreunul
care ocîrmuieşte spre adevăr?"
Spune: "Dumnezeu ocîrmuieşte
spre adevăr!" Şi cine este mai
vrednic să i se urmeze, cel ce
ocîrmuieşte spre adevăr sau cel
ce nu ocîrmuieşte spre adevăr,
doar dacă este singur ocîrmuit?
Ce vă este? Cum de judecaţi
astfel?
37. Şi cei mai mulţi din ei urmează
unei păreri, însă părerea nu
ajută nimic faţă de adevăr1.
Dumnezeu doară cunoaşte ceea
ce fac ei.
38. Şi Coranul acesta nu putu fi
născocit fără de Dumnezeu, ci
este o adeverire a celor
premergătoare şi o tîlcuire a
Scripturii — nu este îndoială în
el — din partea Domnului
veacurilor.
39. Sau poate zic ei: "El l-a
născocit!" Spune: "Aduceţi deci
0 Sură asemenea şi chemaţi pe
cine puteţi, afară de
Dumnezeu".
40. însă ei ţinură de minciună ceea
ce nu ajprinseră cu mintea şi
încă nu le venise tîlcuirea sa.
Aşa ţinură de minciună şi
înaintaşii lor. Deci priveşte cum
a fost sfîrşitul nelegiuiţilor.
41. Şi unii din ei cred în el, iar alţii
din ei nu cred în el. însă
Domnul tău îi cunoaşte pe cei
ce fac stricăciune.
42. Iar de te învinuiesc de
minciună, spune: "Fapta mea
este pentru mine, şi fapta
voastră este pentru voi! Voi
sînteţi slobozi faţă de fapta
mea, şi eu sînt slobod faţă de
fapta voastră!"
43. Şi unii din ei ascultă de tine;
poţi însă pe cei surzi să-i faci să
audă, dacă n-au pricepere?
44. Unii privesc la tine, poţi însă să-
1 ocîrmuieşti pe orbi, dacă nu
văd?
45. Dumnezeu nu le face oamenilor
nici o strîmbătate, ci ei înşişi îşi
fac strîmbătate.
46. Şi în ziua cînd îi va aduna, le va
fi ca şi cînd ar fi întîrziat numai
1
Părerea este credinţa în idoli, iar adevărul este
credinţa în unicul Dumnezeu.
cu o oră din zi1. Ei vor cunoaşte
întreolaltă. Atunci sînt pierduţi
cei ce s-au lepădat de întîlnirea
cu Dumnezeu şi n-au fost
ocîrmuiţi.
47. Şi dacă te lăsăm să priveşti o
parte din ceea ce le-am
ameninţat, sau dacă te luăm la
Noi, totuşi la Noi este
întoarcerea lor. Atunci va fi
Dumnezeu martor asupra
faptelor lor.
48. Şi fiecare popor are trimisul
său2. Şi cînd a venit trimisul lor,
s-a judecat între ei cu dreptate
şi ei n-au suferit strîmbătate.
49. Şi ei zic: "Cînd [se împlineşte]
această ameninţare, dacă sînteţi
iubitori de adevăr?"
50. Spune: "N-am putere asupra
mea însumi spre rău sau spre
bine fără voia lui Dumnezeu!
Fiecare popor are termenul său.
Dacă a venit termenul lor, nu-l
pot întîrzia sau grăbi nici măcar
cu o oră."
51. Spune: "Vedeţi, dacă ar veni la
voi pedeapsa Sa noaptea sau
ziua, ce vor face mai grabnic din
ea păcătoşii?
52. Oare atunci cînd se va împlini
veţi crede în ea? Şi totuşi voiţi
să o grăbiţi!"
53. Atunci se va zice către cei
nelegiuiţi: "Gustaţi pedeapsa
veşniciei! Voiţi să primiţi altă
răsplată decît ceea ce v-aţi
agonisit-o?"
54. Şi ei vor cere de la tine lămurire,
ori de este aceasta adevărat.
Spune: "Da! [Jur] pe Domnul
meu, acesta este adevărat, şi voi
nu-L puteţi slăbi".
55. Şi dacă ar avea un suflet
nelegiuit toate cîte sînt pe
pămînt, cînd vor vedea
pedeapsa. Şi se va judeca între
ei cu dreptate şi ei nu vor suferi
strîmbătate.
56. Oare nu sînt ale lui Dumnezeu
toate cîte sînt în ceruri şi pe
pămînt? Oare făgăduinţa lui
Dumnezeu nu este adevăr? însă
cei mai mulţi din ei nu o ştiu.
57. El dă viaţă şi moarte şi la El vă
veţi întoarce.
58. O, voi, oamenilor, a venit la voi
o îndemnare de la Domnul
vostru şi o vindecare pentru
ceea ce este în piepturi şi o
ocîrmuire dreaptă şi o îndurare
pentru cei credincioşi.
59. Spune: "Prin mila lui
Dumnezeu şi prin îndurarea Sa!
Şi prin aceasta să se bucure.
Aceasta e mai bun decît ceea ce
au adunat".
60. Spune: "Aţi văzut ce v-a trimis
Dumnezeu spre nutrămînt, că o
parte din aceasta aţi oprit şi la
o parte aţi dat voie?" Spune:
"Dumnezeu v-a dat voie la
aceasta, sau veţi născoci basme
despre Dumnezeu?"
61. Ce va fi însă cugetarea acelora
ce au născocit minciuni asupra
lui Dumnezeu, în ziua învierii?
Dumnezeu doar este plin de
milă faţă de oameni, şi totuşi
1
I.e. viaţa pamîntească li se va părea ca si cînd
ar fi durat numai o oră.
2
Şi la jidovi se profesează credinţa că Dumnezeu
la fiecare popor a trimis cîte un profet, aşa încît
paginii nu pot avea nici o scuza pentru necredinţa
lor, deoarece nu pot spune că n-au avut cunoştinţă
despre Dumnezeu cel adevărat.
166
167
cei mai mulţi dintre ei sînt
nemulţumitori.
62. Să nu faci un negoţ şi să nu
citeşti din Coran, şi voi să nu
faceţi nici un lucru fără ca să vă
fim Noi martori, dacă
întreprindeţi aceasta. Şi nu este
ascuns înaintea Domnului tău
nici cît de greutatea unui fir de
praf, nici pe pămînt, nici în cer,
şi nimic nu e mai mic sau mai
mare decît aceasta ca să nu fie
într-o carte răsvedită.
63. Oare nu este că asupra
prietenilor lui Dumnezeu nu
vine frică şi ei nu se întristează?
64. Cei ce cred şi se tem de
Dumnezeu,
65. pentru aceia va fi veste bună în
viaţa lumii de acum şi a celei de
apoi. Nu se schimbă cuvintele
lui Dumnezeu. Aceasta e o
fericire mare.
66. Să nu te întristeze vorbele lor.
Puterea întreagă este a lui
Dumnezeu. El aude, ştie.
67. Oare nu sînt ale lui Dumnezeu
toate din ceruri şi de pe pămînt?
Şi cui urmează cei ce cheamă
afară de Dumnezeu încă şi
idolii? Ei urmează numai unei
păreri deşarte şi sînt numai
mincinoşi.
68. El este cel ce a făcut pentru voi
noaptea, ca să vă odihniţi în ea,
şi ziua, ca să vedeţi, întru
aceasta sînt semne pentru un
popor ce ascultă.
69. Ei zic: "A născut Dumnezeu un
copil!" Mărire Lui, El este bogat!
Ale lui sînt cele din ceruri şi de
pe pămînt. Aveţi împuternicire
•f\f\-^tf[f\-<f\fif[^'\'',
la aceasta, sau vorbiţi asupra lui
Dumnezeu ceea ce nu ştiţi?
70. Spune: "Celor ce născocesc
minciuni asupra lui Dumnezeu
nu le va merge bine!"
71. Se folosesc de lume! Apoi este
la Noi întoarcerea lor; atunci le
vom da de gustat pedeapsă
aspră pentru că au fost
necredincioşi.
72. Citeşte-le istoria lui Noe, cînd
spune el poporului său: "O,
poporul meu, dacă vă vine
locuirea mea [între voi] şi
îndemnarea mea cu semnele lui
Dumnezeu, atunci mă încred în
Dumnezeu. Adunaţi afacerea
voastră şi idolii voştri; atunci să
nu fie afacerea voastră întru
întuneric; şi apoi judecaţi
asupra mea şi aşteptaţi.
73. Iar dacă vă întoarceţi, nu voi
cere de la voi răsplată. Doar
răsplata mea este la Dumnezeu
şi mi s-a poruncit să fiu
moslem."
74. Şi ei l-au ţinut de mincinos şi
Noi l-am mîntuit pe el şi pe cei
împreună cu el în corabie şi i-
am pus pe ei ca urmaşi şi i-am
înecat pe cei ce ţineau de minci-
noase semnele Noastre. Deci
priveşte, cum a fost sfîrşitul
celor îndemnaţi.
75. Apoi am trimis Noi după el
trimişi la popoarele lor şi ei au
adus semne răsvedite. însă ei
nu voiră să creadă ceea ce
înainte ţineau de minciună.
Deci am pecetluit inimile
păcătoşilor.
76. Apoi am trimis după ei pe
168
Moise şi pe Aaron la Faraon şi
la fruntaşii săi cu senine. Ei însă
erau îngîmfaţi şi un popor
nelegiuit.
77. Şi cînd a venit la ei adevărul de
la Noi, ziseră ei: "Aceasta doară
este o fermecătură răsvedită".
78. Zise Moise: "Vorbiţi voi despre
adevăr, după ce a venit la voi;
aceasta e fermecătură? însă
fermecătorilor nu le va merge
bine".
79. Ei ziseră: "Aţi venit să ne
abateţi de la aceea la care i-am
găsit pe părinţii noştri, ca să
aveţi amîndoi puterea în ţară?
însă noi nu voim să credem la
voi".
80. Şi zise Faraon: "Aduceţi-mi toţi
fermecătorii înţelepţi!" Şi cînd
veniră fermecătorii, le zise lor
Moise: "Aruncaţi ceea ce aveţi
de aruncat!"
81. Şi, după ce aruncară, zise
Moise: "Ceea ce aţi adus voi ca
fermecătură, Dumnezeu o va
zădărnici. Dumnezeu nu lasă să
sporească fapta făcătorilor de
rele.
82. Şi va adeveri Dumnezeu
adevărul întru cuvintele Sale,
chiar dacă nu le place
păcătoşilor".
83. Şi nu i-a crezut lui Moise
nimenea decît numai o seminţie
din poporul său, de frica lui
Faraon şi a fruntaşilor săi, că-i
va certa. Şi Faraon era înălţat în
ţară şi era strigat.
84. Şi zise Moise: "O, poporul meu,
dacă credeţi în Dumnezeu,
încredeţi-vă în El, dacă sînteţi
moslemi!"
85. Şi ei ziseră: "în Dumnezeu ne
încredem! Doamne, nu ne lăsa
să ne pedepsească poporul
nelegiuiţilor,
86. ci ne mîntuieşte întru îndurarea
Ta de poporul necredincioşilor!"
87. Şi Noi îi descoperirăm lui Moise
şi fratelui său: "Pregătiţi case
poporului vostru în Egipt şi
puneţi în casele voastre cîte o
Kiblă' şi împliniţi rugăciunea şi
binevestiţi credincioşilor!"
88. Şi zise Moise: "Doamne, Tu ai
dat lui Faraon şi fruntaşilor săi
podoabă şi averi în viaţa
lumească. Doamne, ca să
rătăcească de la drumul Tău!
Doamne, stîrpeşte averile lor şi
împietreşte inimile lor, ca să nu
creadă, pînă nu vor vedea
pedeapsă dureroasă!"
89. El zise: "S-a primit rugăciunea
voastră. Purtaţi-vă bine şi nu
urmaţi drumul nepricepuţilor!"
90. Şi Noi i-am trecut pe fiii lui Is-
rael prin mare şi le-a urmat
Faraon şi ostaşii săi cu asuprire
şi duşmănie, pînă ce l-a ajuns
înecul. El zise: "Cred că nu este
Dumnezeu decît Acela în care
cred fiii lui Israel, şi eu sînt un
moslem."
91. "Acuma! Dar înainte te-ai
răsvrătit şi te-ai purtat rău!
92. Deci astăzi te vom mîntui cu
trupul tău, ca să fii un semn
pentru urmaşii tăi", însă mulţi
dintre oameni nu bagă în
' Kibla (conf. II. 136} este în mosee acel loc care
arată direcţia spre Mekka. Aici înseamnă simplu
un loc de rugăciune.
seamă semnele Noastre.
93. Şi Noi le-am pregătit fiilor lui
Israel o locuinţă sigură şi i-am
îngrijit cu cele bune. Şi ei nu se
certară, pînă ce nu veni la ei
ştiinţa1. Dumnezeu va judeca
între ei în ziua învierii cu privire
la aceea pentru ce se ceartă.
94. Iar dacă stai la îndoială cu
privire la ceea ce ţi-am trimis
Noi, întreabă pe cei ce au citit
Scriptura, înaintea ta. Doar a
venit la tine adevărul de la
Domnul tău, deci să nu fii
îndoielnic,
95. şi să nu fii între cei ce ţin de
mincinoase semnele lui
Dumnezeu, căci eşti pierdut.
96. Aceia împotriva cărora vine
cuvîntul Domnului tău nu cred
97. chiar dacă ar veni la ei toate
semnele, pînă ce nu văd
pedeapsă dureroasă.
98. Şi dacă nu — unei cetăţi
credincioase totuşi i-ar fi ajutat
credinţa ei. însă numai de pe
poporul lui lona2, după ce
crezuse, luarăm pedeapsa
ruşinii în viaţa lumească şi le
dădurăm folosire pînă la un
timp.
99. Şi de ar fi voit Domnul tău, toţi
de pe pămînt ar fi crezut la un
loc. Vrei să-i sileşti pe oameni să
creadă?
100. Şi nimenea nu poate crede fără
voia lui Dumnezeu şi El va
trimite mînia Sa asupra celor
nepricepuţi.
101. Spune: "Priviţi ce este în ceruri
şi pe pămînt!" însă n-ajută nici
semne, nici îndemnări unui
popor necredincios.
102. Şi oare aşteaptă ei altceva decît
zile, ca acelea în care pieiră
înaintaşii lor? Spune: "Aşteptaţi
deci; şi eu aştept cu voi!"
103. Atunci vom mîntui Noi pe
trimişii Noştri şi pe cei ce cred.
Aşa este dorinţa Noastră, să-i
mîntuim pe cei credincioşi.
104. Spune: "O, voi, oamenilor,
dacă staţi la îndoială cu privire
la credinţa mea, atunci nu
servesc eu celora cărora le
serviţi afară de Dumnezeu, care
vă va primi la Sine; şi mi s-a
poruncit ca să fiu unul dintre
credincioşi".
105. Şi: "Ridică faţa ta spre lege cu
credinţă dreaptă şi nu fi
idolatru!"
106. Şi nu chema afară de
Dumnezeu ceva ce nici nu-ţi
ajută, nici nu-ţi strică; iar dacă
o faci eşti nelegiuit.
107. Şi dacă te atinge Dumnezeu cu
un rău, nu este nimenea care
să-; depărteze, decît numai El,
iar dacă plăsmuieşti binele
pentru tine, nimenea nu poate
întoarce harul Său; El îi atinge
cu aceasta pe cine voieşte dintre
servii săi şi El este iertător,
îndurat.
108. Spune: "O, voi, oamenilor, a
venit la voi adevărul de la
Domnul vostru. Şi cel ce este
ocîrmuit este ocîrmuit numai
pentru sine însuşi, iar cel ce
rătăceşte, rătăceşte numai
pentru sine însuşi, şi eu nu sînt
1
Legea. Thora.
2
Locuitorii din Ninive.
169
păzitorul vostru."
109. Şi urmează ceea ce ţi s-a
descoperit şi rabdă pînă ce va
judeca Dumnezeu; şi El este cel
mai bun judecător.
XI
SURA LUI HUD1
Din Mekka şi este cu o sută douăzeci ji trei de
semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURAT.
1. ALR. O carte ale cărei semne
sînt bine întocmite, apoi tîlcuite
de unul înţelept, ştiutor,
2. ca să serviţi numai lui
Dumnezeu. Eu sînt de la El
[trimis] la voi, ca să vă îndemn
şi să vă binevestesc;
3. şi ca să vă rugaţi de iertare la
Domnul vostru, apoi să vă
întoarceţi spre El. El vă
îngrijeşte cu lucruri frumoase
pînă la un termen anumit; şi vă
dă harul fiecăruia, care-şi
agoniseşte har; iar dacă vă
întoarceţi, mă tem pentru voi de
pedeapsa zilei celei mari.
4. La Dumnezeu este întoarcerea
voastră şi El este atotputernic.
5. Oare nu îndoiesc ei piepturile
lor, ca să se ascundă de El?
6. Dar dacă se şi înveselesc ei în
hainele lor, oare nu ştie El ce
ascund ei şi ce arată?
7. El doar cunoaşte lăuntrul
piepturilor.
8. Şi nu este tîrîtoare pe pămînt,
de care nu s-ar îngriji
Dumnezeu, şi El ştie locuinţa ei
şi locul ei de păstrare2. Totul
este într-o carte răsvedită.
9. El este cel ce a făcut cerul şi
pămîntul în şase zile şi a fost
tronul Său pe apă3, ca să vă
ispitească cine din voi are
faptele cele mai bune.
10. Şi dacă zici: "Veţi fi înviaţi după
moarte!", atunci zic cei
necredincioşi: "Aceasta este o
fermecătură răsvedită!"
11. Şi dacă întîrziem cu pedeapsa
asupra lor pînă la un timp
hotărît, atunci zic ei: "Ce o
reţine?" Oare nu va veni ea într-
o zi la ei, cînd nimenea nu o va
feri de la ei, şi îi va cuprinde
ceea ce au luat ei în rîs.
12. Şi dacă dăm omului de gustat
îndurare din partea noastră,
apoi o luăm de la ei, atunci
deznădăjduieşte el şi este
nemulţumitor.
13. Şi dacă-i dăm de gustat milă
după nenorocirea ce l-a atins,
zic ei: "S-a dus de la mine răul!"
El se bucură, se făleşte.
14. Numai cei ce sînt cu răbdare şi
se poartă bine, pentru ei este
iertare şi răsplată mare.
15. Poate ai reţine o parte din ceea
ce ţi s-a descoperit şi te
strîmtoreşte pentru aceasta
pieptul tău, că ei zic: "De ce nu
s-a trimis asupra sa o comoară
n-a venit cu el un înger?" Tu
însă numai îndemni şi
Dumnezeu e atotputernic.
1
Conf. VII, 63.
2
După moarte.
3
Conf. Gen., l,2.
170
171
16. Sau ei zic: "El l-a născocit!"1
Spune: "Atunci aduceţi zece
Sure ca aceasta, născocite [de
voi] şi chemaţi, dacă puteţi, pe
altcineva afară de Dumnezeu,
dacă iubiţi adevărul!"
17. Şi dacă nu vă răspund ei, atunci
să ştiţi că aceasta2 s-a trimis
prin înţelepciunea lui
Dumnezeu şi că nu este
Dumnezeu afară de El. Oare
sînteţi moslemi?
18. Cel ce doreşte viaţa lumii şi
podoaba ei, aceluia îi vom
răsplăti cu aceasta faptele sale,
şi ei să nu fie scurtaţi întru
aceasta?
19. Ei sînt aceia pentru care în
lumea de apoi nu este alta decît
focul şi zadarnic a fost ceea ce
au făcut ei aici şi deşertăciune
ceea ce au lucrat ei.
20. [Oare Ie este totuna] cel ce
urmează unui semn răsvedit de
la Domnul său şi îi citeşte un
martor din el3 şi înaintea lui a
fost cartea lui Moise drept
ocîrmuire şi îndurare? Aceştia
cred în el, iar celui ce nu crede
în ea, din strînsură, pentru
acela este locul făgăduit. Deci
nu fi în îndoială cu privire la el!
El este adevărul Domnului tău,
totuşi cei mai mulţi din oameni
nu cred.
21. Şi cine e mai nelegiuit decît cel
ce născoceşte o minciună
despre Dumnezeu? Ei vor fi
aduşi înaintea Domnului lor şi
vor zice martorii: "Aceştia sînt
cei ce au minţit asupra
Domnului lor!" Oare nu este
TlTi~lTITlTiTITlTll

blestemul lui Dumnezeu asupra

nelegiuiţilor,
22. care amăgesc de la drumul lui
Dumnezeu §i caută să-l facă
strîmb şi nu cred în lumea de
apoi? Aceştia nii putură slăbi
[puterea lui Dumnezeu] pe
pămînt şi ei n-au scut afară de
Dumnezeu. Lor le va fi
pedeapsă îndoită. Ei nu putură
auzi şi nu văzură.
23. Ei sînt aceia ale căror suflete se
duc la pieire şi rătăcesc de la
ceea ce au născocit.
24. Fără îndoială că în lumea de
apoi vor fi cei mai prăpădiţi.
25. Cei ce cred şi se poartă bine şi
se umilesc înaintea Domnului
lor, aceştia sînt tovarăşii raiului;
acolo vor petrece în veci.
26. Asemănarea amînduror cete
este ca şi cea a orbului şi a
surdului cu cel ce vede şi aude.
Oare seamănă aceste pilde?
Oare nu voiţi să vă lăsaţi
îndemnaţi?
27. Noi l-am trimis pe Noe la
poporul său: „Eu vă sînt un
îndemnător răsvedit,
28. ca să nu serviţi altuia decît
numai lui Dumnezeu. Eu mă
tem pentru voi de pedeapsa
unei zile dureroase".
29. Şi ziseră fruntaşii din poporul
său, cei ce nu credeau: "Nu
vedem în tine nimic alta decît
un om ca noi şi noi vedem că-ţi
urmează numai oamenii de rînd
dintre noi cu sfat pripit şi nici
1
Coranul.
2
Sura sau Coranul.
^ Din Cnran.
172
nu vedem la voi ceva mai mult
faţă de noi, ci vă ţinem de
mincinoşi".
30. El zise: "O, poporul meu, ce
credeţi că am de la Domnul
meu o dovadă răsvedită şi dacă
mi-a dat El îndurare de la Sine,
faţă de care sînteţi orbi, să vă
silim la aceasta, dacă nu voiţi?"
31. Şi: "O, poporul meu, nu cer
pentru aceasta averi, răsplata
mea este numai la Dumnezeu;
eu nu-i alung pe cei credincioşi;
ei îl vor întîmpina pe Domnul
lor, însă văd că sînteţi un popor
nepriceput."
32. Şi: "O, poporul meu, cine-mi
poate ajuta împotriva lui
Dumnezeu, de i-aş alunga?
Oare nu voiţi să vă lăsaţi
îndemnaţi?"
33. Şi eu nu vă spun: "La mine sînt
comorile lui Dumnezeu!" nici:
"Eu ştiu cele ascunse!"; nici nu
spun: "Eu sînt un înger!"; nici
nu spun despre cei pe care îi
dispreţuiesc ochii voştri:
"Dumnezeu nu le va da bine!"
Dumnezeu ştie ce este în
sufletele lor, de altcum m-aş
ţine de cei nelegiuiţi.
34. Ei ziseră: "O, Noe, te-ai certat
acum cu noi şi ai făcut multă
ceartă cu noi; deci adă-ne ceea
cu ce ne ameninţi, dacă eşti
iubitor de adevăr!"
35. El zise: "Dumnezeu poate să vă
aducă oricînd voieşte şi voi nu-
1 puteţi slăbi.
36. Şi nu v-ar fi fost de folos sfatul
meu, de aş fi voit să vă
sfătuiesc, dacă Dumnezeu
voieşte să vă ducă în rătăcire. El
este Domnul vostru şi la El vă
veţi întoarce".
37. Sau ei1 zic: "El l-a născocit!"
Spune: "Dacă l-am născocit
atunci [vie] asupra mea păcatul
meu, însă eu sînt slobod de
păcatele voastre!"
38. Şi s-a descoperit lui Noe:
"Nimenea nu va crede din
poporul tău, decît numai cel ce
s-a făcut credincios. Nu te scîrbi
pentru faptele lor.
39. Şi fă-ţi corabia înaintea ochilor
Noştri şi după descoperirea
Noastră şi nu-Mi mai vorbi
despre cei nelegiuiţi! Ei se vor
îneca".
40. Şi el făcu corabia şi de cîte ori
treceau pe lîngă el fruntaşii
poporului său, .rîdeau de el; el
zise: "Dacă rîdeţi de noi, vom
rîde şi noi de voi, precum rîdeţi
voi. Şi apoi veţi şti,
41. la cine vine o pedeapsă, ca să-l
ruşineze, şi la cine vine
pedeapsă pentru totdeauna".
42. [Aşa a fost] pînă ce a venit
porunca Noastră şi s-a
înfierbîntat cuptorul2. Noi am
spus: "Du în ea din toate cîte o
pereche şi gloata ta, afară de cel
asupra căruia a fost cuvîntul şi
pe cei credincioşi", însă cu el
crezură numai puţini.
43. Şi el zise: "Suiţi-vă în ea! în
numele lui Dumnezeu să fie
pornirea ei şi oprirea ei! Domnul
meu este iertător, îndurat!"
1
Mohammed se îndreaptă iarăşi către mekkani,
care susţin că el ar fi născocit Coranul.
2
După tradiţia rabbinică, apa potopului să fi fost
fierbinte.
173
44. Şi ea purcese cu ei între valuri
ca munţii. Şi Noe îl chemă pe
fiul său, care era de-o parte:
"Fiul meu suie-te cu noi şi nu
fi necredincios!"
45. El zise: "Voi să mă duc pe un
munte, care mă va scuti de
apă!" El zise: "Nu este nimenea
astăzi scutit de porunca lui
Dumnezeu, afară de cel spre
care s-a îndurat El". Atunci se
repezi între ei un val şi el se
înecă1.
46. Şi s-a spus: "O pămîntule,
înghite apa ta, şi, o, cerule,
înceată!" Şi a scăzut apa şi s-a
împlinit porunca şi ea s-a oprit
pe El-Gjudi. Şi s-a spus:
"Departe cu poporul
nelegiuiţilor!"
47. Şi-l chemă Noe pe Domnul său
şi zise: "Doamne, fiul meu este
din gloata mea şi făgăduinţa Ta
este adevăr şi Tu eşti cel mai
înţelept judecător!"
48. El zise: "O, Noe, el nu este din
gloata ta; aceasta este o faptă
necinstită. Nu Mă întreba aceea
despre care n-ai ştiinţă. Eu te
îndemn să nu fii prost".
49. El zise: "Doamne, caut scăpare
la Tine ca să nu te întreb ceva,
despre ce nu am ştiinţă; şi dacă
nu-mi ierţi şi nu Te înduri de
mine, sînt unul din cei
pierduţi".
50. S-a spus: "O, Noe, coboară-te cu
pacea Noastră şi cu
binecuvîntări asupra ta şi
asupra unora, care sînt cu tine;
pe alţii însă îi vom îngriji, apoi
îi va ajunge de la Noi pedeapsă
dureroasă.
51. Aceasta este o veste tainică; Noi
ţi-o descoperim. N-ai ştiut-o
nici tu, nici poporul tău înainte.
Deci fii statornic; sfîrşitul [cel
bun] este al celor temători de
Dumnezeu."
52. Şi la Ad [trimiserăm] pe fratele
lor Hud. El zise: "O, poporul
meu, serviţi lui Dumnezeu; n-
aveţi alt Dumnezeu afară de El;
voi sînteţi numai născocitori2.
53. O, poporul meu, eu nu cer
pentru aceasta răsplată de la
voi; răsplata mea este la Cel
care m-a făcut. Nu o pricepeţi?
54. Şi, o poporul meu, rugaţi-vă de
iertare la Domnul vostru, apoi
întoarce-ţi-vă la Dînsul; el va
trimite asupra Voastră cerul în
ploi
55. şi va mări puterea voastră cu
putere; deci nu vă abateţi fiind
păcătoşi".
56. Ei ziseră: "O, Hud, n-ai venit la
noi cu un semn răsvedit şi noi
nu voim să părăsim zeii noştri
la cuvîntul tău şi noi nu-ţi
credem.
57. Noi numai zicem că te-a ajuns
un rău de la unul din zeii
noştri"3. El zise: "Eu nu îl iau
pe Dumnezeu ca martor şi
mărturisesc că n-am de-a face
cu idolii,
1
După explicatori, să fi fost acest fiu Canaan,
care însă este un fiu al lui Cham si nepot al lui
Noe. Mai probabil însă este că Mohammed cugetă
aici la blestemul lui Noe asupra lui Cham, care
epistolă a auzit-o Mohammed, însă n-a înţeles-o
bine, ca de obicei.
2
I.e. vă născociţi zei mincinoşi.
3
Le. te-a bătut unul din zeii noştri, răpindu-ţi
minţile.
174
58. afară de Dumnezeu. Deci
vicleniţi împotriva mea cu toţii,
apoi nu aşteptaţi.
59. Eu mă încred în Dumnezeu,
Domnul meu şi Domnul vostru.
Nu este vietate pe care să n-o ţie
El de chica ei. Domnul meu este
pe drumul cel drept.
60. Şi dacă vă întoarceţi, v-am adus
[vestea] cu care am fost trimis
la voi. Şi va lăsa Domnul meu
să vă urmeze alt popor, şi nu-i
puteţi strica nimic; Domnul
meu păzeşte toate."
61. Şi cînd a venit porunca Noastră,
l-am mîntuit Noi pe Hud şi pe
cei ce credeau împreună cu el
din îndurarea Noastră şi i-am
mîntuit de pedeapsă cruntă.
62. Iar cei Adiţi se lepădară de
semnele Domnului lor şi se
răzvrătiră împotriva trimişilor
Săi şi urmară poruncii fiecărui
voinic războinic.
63. Şi le urmă în lumea aceasta
blestem, iar în ziua învierii [li se
va spune]: "Oare nu au fost
Adiţii necredincioşi în Domnul
lor? Oare nu [s-a spus]: departe
cu Ad, poporul lui Hud?"
64. Şi la Thamud [l-am trimis] pe
fratele lor Salin1. El zise: "O,
poporul meu, serviţi lui
Dumnezeu, să nu aveţi alt
Dumnezeu afară de El. El v-a
scos la iveală din pămînt şi v-a
dat locuinţa pe el. Deci rugaţi-l
de iertare, apoi întoarceţi-vă la
El. Domnul meu este aproape şi
răspunde".
65. Ei ziseră: "O, Salin, tu ai fost
pentru noi nădejde înainte2.
Vrei să ne opreşti ca să servim
celor cărora le-a servit părinţii
noştri? Noi stăm foarte la
1
îndoială cu privire la ceea ce ne-
ai poruncit".
66. El zise: "O, poporul meu, vedeţi
dacă am o dovadă răsvedită de
la Domnul meu şi El mi-a dat
îndurarea Sa, cîne m-ar mîntui
de Dumnezeu, dacă m-aş
răzvrăti împotriva Lui? Şi aşa
îmi aduceţi numai pieire.
67. Şi, o, poporul meu, această
femeiuşă de cămilă a lui
Dumnezeu vă este un semn,
deci daţi-i drumul să pască în
ţara lui Dumnezeu şi nu-i faceţi
vreun rău, căci vă apucă
pedeapsă apropiată!"
68. Ei însă o ologiră, iar el zise:
"Mai rămîneţi în locuinţele
voastre încă trei zile. Aceasta
este o făgăduinţă fără
minciună".
69. Şi cînd a venit porunca Noastră,
l-am mîntuit pe Salih şi pe cei
ce credeau împreună cu el prin
îndurarea Noastră de ruşinea
zilei aceleia. Domnul tău este
cel puternic, tare.
70. Şi pe cei nelegiuiţi i-a apucat
strigătul3 şi dimineaţa zăceau ei
pe piept în locuinţele lor,
71. ca şi cînd n-ar fi fost petrecut
acolo. Oare nu [s-a spus]:
"Thamud se leapădă de Domnul
lor?" Oare nu [s-a spus]:
"Departe cu Thamud!"?
'Conf.VII. 71.
2
I.e. noi înainte ne încredeam în sfaturile tale,
iar acum ne dai un sfat în urma căruia ne cuprinde
mirarea.
3
Lui Gabriel.
72. Şi veniră trimişii noştri la
Abraam cu veste bună. Ei
ziseră: "Pace!" El zise: "Pace" Şi
el nu întîrzie să le aducă un
viţel fript.
73. Şi cînd văzu El că ei nu
întinseră mîinile lor la aceasta,
îi ţinu el de străini şi se temu de
ei. Ei ziseră: "Nu te teme, noi
sîntem trimişi la poporul lui
Lot".
74. Şi muierea lui stătea acolo şi
rîdea1, iar Noi îi vestirăm pe
Isaac, iar după Isaac pe lacob.
75. Ea zise: "O, vai mie! Să nasc şi
eu sînt o babă, şi acesta, soţul
meu, este un moşneag. Acesta
este un lucru minunat!"
76. Ei ziseră: "Te miri de porunca
lui Dumnezeu? îndurarea lui
Dumnezeu şi binecuvîntările
Sale asupra voastră, o, popor al
casei! El este lăudat,
preamărit!"
77. Şi după ce i-a trecut lui Abraam
frica şi a venit la el vestea cea
bună, s-a certat el cu Noi pentru
poporul lui Lot2. Abraam a fost
blînd, cuvios şi îndurat.
78. "O, Abraam, lasă-te de aceasta,
doar a venit porunca Domnului
tău, asupra lor vine pedeapsă
fără împiedicare".
79. Şi cînd veniră trimişii Noştri la
Lot, se întrista el asupra lor şi
braţul său era fără putere
pentru ei3 şi el zise: "Aceasta
este o zi grea!"
80. Şi veni la el poporul său în
grabă şi acum de nainte
făcuseră ce e rău. El zise: "O,
ţ, l

poporul meu, aceste fiice ale

mele sînt mai curate decît voi,
deci teme-ţi-vă de Dumnezeu şi
nu aduceţi ruşine asupra mea
întru oaspeţii mei. Oare nu este
între voi un bărbat cinstit?"
81. Ei ziseră: "Tu ştii că nu avem
nevoie de fiicele tale şi ştii ce
voim noi".
82. El zise: "De aş avea putere
asupra voastră, sau de m-aş
adăposti la un sprijin tare!"
83. Ei4 ziseră: "O, Lot, noi sîntem
trimişii Domnului tău. Ei nu vor
ajunge la Tine. Deci purcede în
noaptea cea mai întunecoasă cu
gloata ta şi să nu se întoarcă
cineva din voi! Numai muierea
ta, pe ea o va ajunge aceea ce-i
va ajunge pe ei5. Ceea ce li s-a
ameninţat [se va împlini]
mîine. Oare nu este dimineaţa
aproape?"
84. Şi cînd veni porunca Noastră,
am făcut ceea ce era deasupra
ei6 să fie de desuptul ei şi am
lăsat să ploaie asupra ei pietre
de lut ars, foarte dese,
însemnate de Domnul tău7, şi
ea8 nu este în depărtare de cei
nelegiuiţi.
85. Şi la Madian [l-am trimis] pe
1
în Gen. XVIII, 10 si 12 se istoriseşte că Sarra a
rîs, după ce i-a făgăduit un fiu. Aici însă rîde ea
înainte de făgăduinţă. De aceea sînt tîlcuitorii în
mare perplexitate cum să explice rîsul Sarrei.
2
Conf. Gen. XVIII, unde este conţinută ruga lui
Abraam pentru mîntuirea celor din Sodoma şi
Gomora.
3
I.e. nu-i putea scuti pe oaspeţii săi faţă de
atacurile sodomiţilor.
4
îngerii.
5
Iarăşi o întortochiere a lui Mohammed, căci în
Biblie nu se spune nicăieri că lui Lot i s-ar fi
prevenit pedeapsa muierii sale.
6
Sodomei.
7
Cu numele aceluia pe al cărui cap aveau să cadă.
8
Mekka.
175
fratele lor Şoeib1. El zise: "O,
poporul meu, serviţi lui
Dumnezeu; 'nu aveţi alt
Dumnezeu afară de El şi nu
micşoraţi măsura şi greutatea.
Vă văd întru bine, dar mă tem
pentru voi de pedeapsa zilei,
care va cuprinde toate.
86. Şi, o, poporul meu, daţi măsură
şi greutate întreagă după drept
şi nu scurtaţi oamenii cu ceva
din al lor şi nu faceţi pagubă în
ţară ca stricăcioşii.
87. Rămăşiţa lui Dumnezeu2 e cea
mai bună pentru voi, de sînteţi
credincioşi.
88. Iar eu nu vă sînt păzitor!"
89. Ei ziseră: „O, Şoeib, îţi
porunceşte rugăciunea ta ca să
lepădăm aceea ce cinsteau
părinţii noştri şi ca să nu. facem
cu averea noastră ce voim? Tu
doar eşti cel milostiv, drept!"
90. El zise: "O, poporul meu, vedeţi
dacă am o dovadă răsvedită de
la Domnul meu, şi dacă m-a
îngrijit El de la Sine cu îngrijire
frumoasă, şi dacă nu voiesc să
vă urmez la aceea de la care m-
am oprit, voiesc oare altceva,
decît îndreptarea voastră,
întrucît pot? Ajutorul meu este
numai la Dumnezeu; în El mă
încred şi la El mă întorc.
91. Şi, o, poporul meu, să nu vă
împingă nătîngia voastră ca să
vi se întîmple aceea ce i s-a
întîmplat poporului lui Noe sau
poporului lui Hud sau poporului
lui Salih. Şi poporul lui Lot nu
este departe de voi.
92. Rugaţi-vă de iertare la Domnul
vostru, apoi întoarceţi-vă la El.
Domnul meu este îndurat,
iubitor."
93. Ei ziseră: "O, Şoeib! Nu
pricepem multe din cîte le
vorbeşti şi te vedem slab între
noi, şi de n-ar fi gloata ta, noi
te-am omorî cu pietre şi tu nu
ai avea putere asupra noastră!"
94. El zise: „O, poporul meu, are
gloata mea mai mult preţ la voi
decît Dumnezeu şi-l aruncaţi cu
dispreţ înapoia voastră?
Dumnezeu veghează asupra
faptelor voastre.
95. Şi, o, poporul meu, faceţi ce
puteţi şi eu voi face, apoi veţi şti
96. pe cine-l va ajunge o pedeapsă
care-l ruşinează şi cine este
minciunos. Deci aşteptaţi, eu
aştept cu voi!"
97. Şi cînd veni porunca Noastră, îi
mîntuirăm pe Şoeib şi pe cei ce
crezură împreună cu el, prin
îndurarea Noastră, şi pe
nelegiuiţi i-a apucat strigătul3 şi
dimineaţa zăceau ei pe piept în
locuinţele lor,
98. ca şi cînd s-ar fi petrecut acolo.
Oare nu [s-au spus]: "Departe
cu Madian, precum a pierit şi
Thamud?"
99. Şi l-am trimis pe Moise cu
semnele Noastre şi cu putere
răsvedită la Faraon şi la
fruntaşii săi. Şi ei urmară
poruncii lui Faraon iar porunca
lui Faraon nu era cu dreptate.
100. El să meargă înaintea poporului
1
Conf. VII, 83.
2
Le. ceea ce va lăsa Dumnezeu să cîjtigaţi la
măsuri si greutate dreapta.
3
Conf. supra V, 70.
său în ziua învierii şi sa-i
coboare în foc! Rău de coborît e
acel coborîş.
101. Să k urmeze încolo blestemul,
şi în ziua învierii rău este darul
care [li] se dă.
102.Aceasta este despre vestea
cetăţilor; ţi-o povestim; unele
din ele stau, altele sînt secate.
103. Şi Noi nu le făcurăm
strîmbătate, ci ele înseşi îşi
făcură strîmbătate şi nu le
ajutară nimic zeii lor, pe care îi
chemară afară de Dumnezeu,
cînd a venit porunca Domnului
tău, şi îşi măriră numai pieirea.
104. Astfel a fost răpirea Domnului
tău, cînd a răpit El cetăţile, căci
erau nelegiuite, o răpire foarte
dureroasă.
105.întru aceasta este un semn
pentru cel ce se teme de
pedeapsa de apoi. Aceasta este
o zi în care se vor aduna
oamenii. Aceasta este o zi
mărturisită.
106. Şi Noi o lăsăm să întîrzie numai
pînă la un termen hotărît.
107. Cînd va veni acea zi, nu va vorbi
nici un suflet, fără de voia Lui;
unii din ei vor fi nenorociţi, alţii
fericiţi.
10.8. Şi ce-i priveşte pe cei nenorociţi,
ei vor veni în foc. Acolo va fi
oftat şi gemut.
109. în veci vor petrece acolo, cît vor
dura cerurile şi pămîntul, doar
dacă va voi altfel Domnul tău,
căci Domnul tău face ce voieşte.
110. Iar ce-i priveşte pe cei fericiţi, ei
vor petrece în rai pe vecie, cît
vor dura cerurile şi pămîntul,
doar dacă va voi Domnul tău
altfel. Un dar fără contenire.
111. Şi nu sta la îndoială cu privire
la aceea ce cinstesc aceia; ei nu
cinstesc alta decît ceea ce au
cinstit părinţii lor înaintea lor,
şi Noi le vom da partea lor fără
de scurtare.
112. Şi Noi îi dădurăm lui Moise
scriptura şi se certară asupra ei.
Şi de n-ar fi mers înainte un
cuvînt de la Domnul tău, s-ar fi
hotărît între ei, dar acum sînt în
îndoială mare asupra ei.
113. Şi Domnul lor le va răsplăti
tuturor după faptele lor. El
doară ştie ce fac ei.
114.Deci poartă-te precum ţi s-a
poruncit şi [asemenea şi] cei ce
s-au căit cu tine şi nu vă
răzvrătiţi; El vede ce faceţi.
115. Şi nu vă aplecaţi către cei
nelegiuiţi, căci vă apucă focul şi
nu aveţi scut afară de
Dumnezeu, atunci nimenea nu
vă va ajuta.
116. Şi împliniţi-vă rugăciunea la
cele două sfîrşituri ale zilei1 şi la
întîia veghe a nopţii. Faptele
cele bune le depărtează pe cele
rele. Aceasta să le fie aminte
celor ce cugetă.
117. Şi fii statornic. Dumnezeu nu
pierde răsplata celor drepţi.
118. Şi oare nu erau, între neamuri
de naintea voastră, oamenii
cinstiţi, ce opreau nelegiuirile
pe pămînt numai puţini, pe care
îi mîntuirăm? însă cei nelegiuiţi
trăiră mai departe în îmbuibare
şi păcătuiră.
' I.e. dimineaţa si seara.
177
180
de la Domnul său. Aşa [am
făcut Noi], pentru ca. să abatem
răul şi ruşinea de la el. El era
unul din servii Noştri cei curaţi.
25. Şi amîndoi alergară la uşă, iar
ea rupse cămaşa lui de dinapoi
şi amîndoi întîlniră pe domnul
lor lîngă uşă. Ea spuse: "Care
este răsplata pentru cel ce
voieşte rău familiei tale?
Temniţă sau pedeapsă
dureroasă?"
26. El zise: "Ea avea poftă după
mine!" Atunci mărturisi un
martor din familia ei: "De este
ruptă cămaşa sa de nainte,
atunci a spus ea adevărul şi el
este mincinos.
27. Dacă însă este ruptă cămaşa sa
de napoi, atunci spune ea
minciună, iar el spune
adevărul."
28. Şi cînd a văzut cămaşa sa ruptă
de napoi, zise el: "Acesta este
unul din vicleşugurile voastre;
doar vicleşugul vostru este
mare.
29. losef, întoarce-te de la aceasta,
iar tu [muiere] roagă-te de
iertare pentru vina ta; tu ai
păcătuit".
30. Şi ziseră muierile în cetate:
"Soţia celui puternic a purtat
poftă după băiatul ei. El i-a
aprins dragostea. Noi o vedem
în rătăcire răsvedită!"
31. Şi cînd auzi ea de pizma lor,
trimise ea la ele şi le pregăti un
ospăţ şi dădu fiecăreia din ele
un cuţit şi zise [lui losef]: "Ieşi
afară la ele!" Şi cînd îl văzură,
îl preamăriră şi-şi tăiară
mîinile1 şi ziseră: "Doamne
fereşte, acesta nu e om, acesta
e un înger cinstit!"
32. Ea zise: "Şi acesta este cel
pentru care mă certaţi; eu am
dus poftă după el, însă el s-a
apărat; şi dacă nu va face ce-i
voi porunci, să fie aruncat în
temniţă şi să fie batjocorit!"
33. El zise: "Doamne, temniţa îmi e
mai dragă decît aceea la ce mă
cheamă, şi dacă nu vei depărta
de la mine vicleşugul lor, mă voi
purta copilăreşte cu ele şi voi fi
ca un prost".
34. Şi-l ascultă Domnul său şi
depărta de la el vicleşugul lor. El
doar aude, ştie.
35. Atunci le plăcu lor, după ce
văzură semnele [nevinovăţiei
sale], să-l puie în temniţă pînă
la un timp2.
36. Şi cu el împreună veniră doi
tineri în temniţă. Unul din ei
zise: "Eu m-am văzut storcind
vin". Iar celălalt zise: "Eu m-am
văzut purtînd deasupra capului
meu pîine, din care mîncau
paserile. Vesteşte-ne tîlcuirea de
la aceasta. Vedem că eşti
cinstit".
37. El zise: "Nici nu va fi adusă
mîncarea cu care sînteţi
îngrijiţi, şi eu voi vesti tîlcuirea
de la ceea ce a venit înainte la
voi. Aceasta este ceva din ceea
ce m-a învăţat Domnul meu. Eu
am părăsit legea poporului ce
nu crede în Dumnezeu şi se
1
De uimire, cînd văzură frumuseţea sa.
2
întreaga istorisire din w. 25-35 este cu totul
străină Bibliei.
181
leapădă de lumea de apoi.
38. Şi eu urmez legea părinţilor mei
Abraam, Isaac şi lacob. Nu ne
este iertat să facem tovarăşi lui
Dumnezeu. Aceasta este de la
îndurarea lui Dumnezeu asupra
noastră şi asupra oamenilor,
însă cei mai mulţi oameni sînt
nemulţumitori.
39. O, voi, tovarăşii mei de temniţă,
oare domnii împăraţi sînt mai
buni decît Dumnezeu cel singur
stăpînitor?
40. Afară de Lui, nu vă închinaţi voi
decît numai la numiri pe care
le-aţi născocit voi şi părinţii
voştri şi la care Dumnezeu nu v-
a dat împuternicire. Judecata
este numai a lui Dumnezeu. El
a poruncit ca să-i serviţi numai
Lui. Aceasta este credinţa cea
adevărată, însă cei mai mulţi
oameni nu o ştiu1.
41. O, voi, tovarăşii mei de temniţă,
ce-l priveşte pe unul din voi,
acela va da de băut Domnului
său vin, iar ce-l priveşte pe
celălalt, el va fi răstignit, iar
paserile vor mînca din capuî
său. [Aşa] este hotărîtă treaba,
pentru care mi-aţi cerut sfat".
42. Şi el zise către acela din ei
despre care credea că va fi
slobozit: "Adă-ţi aminte de
mine la Domnul tău". Satan
însă îl lăsă să uite amintirea
Domnului său şi el rămase în
temniţă cîţiva ani.
43. Şi zise regele: "Am văzut şapte
vaci grase, pe care le-au mîncat
şapte uscate şi şapte spice verzi
şi altele [şapte] uscate. O, voi,
fruntaşilor, învăţaţi-mă despre
vedenia mea, dacă puteţi tîlcui
vedenia!"
44. Ei ziseră: "Năluciri de visuri sînt
acestea şi noi nu ştim nimica
depre tîlcuirea visurilor".
45. Şi zise cel ce fu slobozit dintre
amîndoi, căci îşi aduse aminte2
după un timp: "Eu voi să vă
vestesc tîlcuirea sa, deci
trimiteţi-mă!"
46. "losef, o, tu, iubitorule de
adevăr, învaţă-ne despre cele
şapte vaci grase, pe care le-au
mîncat şapte uscate, şi despre
cele şapte spice verzi şi celelalte
uscate, ca să mă întorc la
oameni, pentru ca ei să o ştie"!
47. El zise: "Veţi semăna şapte ani
ca de obicei şi ceea ce veţi secera
să lăsaţi în spicele sale, afară de
puţin din care veţi mînca.
48. Apoi vor veni după aceea şapte
[ani] aspri, care vor mînca ceea
ce aţi strîns înainte, afară de
puţin din ceea ce aţi păstrat.
49. Apoi va veni după aceea un an
în care vor avea oamenii ploaie
şi vor stoarce [strugurii]".
50. Şi zise regele: „Aduceţi-mi-l!" Şi
cînd veni solul la el3, zise el:
"întoarce-te la Domnul tău şi
întreabă ce aveau de gînd
muierile care îşi tăiară mîinile?
Domnul meu doară cunoaşte
viclenia lor"4.'
1
Cazania cuprinsă în w. 37-40 este cu totul
ţinută în tonul iui Mohammed si de ea nu se află
nici urmă în Biblie.
2
De losef.
3
De la losef.
4
Cu aceste cuvinte cere losef să fie curăţit de
năpasta ce a căzut asupra sa. De asemenea străin
Bibliei.
51. El zise: "Ce aţi avut de scop,
cînd purtarăţi pofta după
losef?" Ele ziseră: "Doamne
fereşte, nu ştim nimic rău de
el!" Zise muierea celui puternic:
"Acum s-a descoperit adevărul;
eu am purtat poftă după el însă
el este unul din cei drepţi".
52. "Aceasta [zise losef], ca să ştie
[Domnul meu] că nu l-am
înşelat, cînd nu era de faţă, şi că
Dumnezeu ocîrmuieşte
vicleşugul înşelătorilor.
53. Şi nu eu însumi mă
dezvinuiesc; sufletul este plecat
spre rău, doar dacă se-ndură
Domnul meu, căci Domnul meu
este iertător, îndurat".
54. Şi zise regele: "Aduceţi-mi-l, eu
îl doresc pentru mine!" Şi după
ce a vorbit cu el, zise: "De astăzi
eşti la noi cu putere şi
încredere!"
55. El zise: "Pune-mă asupra
hambarelor ţării; eu sînt păzitor
înţelept!"
56. Aşa dădurăm un loc lui losef în
ţară, să locuiască unde voieşte.
Noi îl atingem cu îndurarea
Noastră pe cine voim şi lăsăm
să piară răsplata celor ce se
poartă bine.
57. Iar răsplata lumii de apoi este
mai bună pentru cei ce cred şi
se tem de Dumnezeu.
58. Şi veniră fraţii lui losef şi
intrară la el şi el îi cunoscu, ei
însă nu-l cunoscură.
59. Şi după ce i-a îngrijit cu cele
trebuincioase, le zise: "Aduceţi-
mi pe fratele vostru1 de la tatăl
vostru; oare nu vedeţi că eu dau
măsură [plină] şi că eu sînt cel
mai bun primitor de oaspeţi?
60. Iar de nu-l veţi aduce, să nu
aveţi măsură de la mine şi să
nu-mi vă apropiaţi!"
61. Ei ziseră: "Noi îl vom cere de la
tatăl său, noi vom face-o".
62. El2 zise băieţilor săi: "Puneţi
banii lor în sarcinile lor; poate
o vor cunoaşte-o ei, cînd vor
veni înapoi la familiile lor, şi
poate se vor întoarce".
63. Şi cînd se întoarseră la părintele
lor, ziseră: "O, tatăl nostru,
nouă nu ne este oprită măsura,
deci trimite cu noi pe fratele
nostru, ca să căpătăm măsura,
şi noi îl vom păzi!"
64. El zise: "Pot să vi-l încred altfel
de cum vi l -am încrezut înainte
pe fratele lui? Dumnezeu este
cel mai bun păzitor şi
atotîndurat".
65. Şi cînd deschiseră sarcinile lor,
aflară banii lor, că s-au întors la
ei. Ziseră: "O, tatăl nostru, ce
dorim mai mult? Banii noştri s-
au întors la noi, deci vom
cumpăra pîine pentru gloata
noastră şi vom păzi pe fratele
nostru şi vom mai lua o sarcină
de cămilă; aceasta este o
măsură uşoară!" 3
66. El zise: "Nu-l voi trimite cu voi
pînă ce nu-mi veţi jurui
înaintea lui Dumnezeu că mi-l
veţi aduce dacă nu veţi fi închişi
1
Benjamin.
2
losef.
3
I.e. dacă va merge fratele nostru cu noi, vom
putea aduce cu o sarcină de cămilă mai multe
Ducate, deoarece bucatele aduse în rîndul trecut
au măsură prea uşoară, adică sînt prea puţine.
182
183
dimprejur". Şi după ce-i juruiră,
zise el: "Dumnezeu e chizeş
pentru ceea ce am vorbit noi!"
67. Şi el zise: "O, fiii mei, nu intraţi
prin o singură poartă, ci intraţi
prin felurite porţi. Şi el nu vă
pot ajuta împotriva lui
Dumnezeu nimic. Judecata e
numai a lui Dumnezeu; în El
mă încred şi în El să se încreadă
cei ce se încred".
68. Şi după ce intrară cum le
poruncise tatăl lor, nu le ajută
aceasta nimic împotriva lui
Dumnezeu, ci numai că s-a
împlinit o dorinţă a sufletului
lui lacob. El avea doar
înţelepciune cu care l-am
învăţat Noi; şi totuşi cei mulţi
din oameni nu o ştiu.
69. Şi după ce intrară ei la losef, îl
primi el pe fratele său la sine. El
zise: "Eu sînt fratele tău, deci
nu scîrbi de ceea ce au făcut ei!"
70. Şi după ce i-a înzestrat cu cele de
nevoie, puse el paharul în tarniţa
de cămilă a fratelui său. Atunci
strigă un vestitor: "O, voi,
călătorilor, voi sînteţi tîlhari!"
71. Ei ziseră întorcîndu-se la dînşii:
"Ce căutaţi?"
72. Ei ziseră: "Căutăm paharul
regelui şi cine-l va aduce iarăşi
va primi o sarcină de cămilă, şi
.eu mă pun chizeş pentru
aceasta!"
73. El ziseră: "Pe Dumnezeu, voi
ştiţi că n-am venit să facem
daună în ţară şi nu sîntem
tîlhari!"
74. Ei ziseră: „Şi ce să fie răsplata
lui, dacă sînteţi mincinoşi?"
'•'V IŞ"r"if *f'~!W" ?t- "T" if"* ?* ^P "¥* ^ * fl*~¥"l¥'r^~*¥"~^

75. Ei ziseră: "Răsplata celui la care

se va găsi în tarniţa sa să fie că
el însuşi să fie ca răsplată1;
astfel le răsplătim noi celor
nelegiuiţi!"
76. Şi el începu cu sacele lor
înaintea sacului fratelui său,
apoi îl scoase din sacul fratelui
său. Astfel l-am învăţat Noi
vicleşugul pe losef. Nu i-ar fi
fost iertat legea regelui, să-l
prindă pe fratele său, dacă n-ar
fi voit Dumnezeu. Noi îl înălţăm
cu trepte pe cine voim şi peste
toţi cei ce ştiu este El ştiutor.
77. Ei ziseră: "Dacă a furat, atunci
fratele său a furat înaintea sa",
losef însă ţinea aceasta la sine
ascuns şi nu le-o descoperi. El
zise: "Sînteţi în stare rea şi
Dumnezeu ştie ce vorbiţi".
78. Ei ziseră: "O, puternice, el are
un tată moşneag bătrîn; ia pe
unul din noi în locul său;
vedem că eşti un binefăcător!"
79. El zise: "Doamne fereşte, ca să
prindem pe altul decît pe acela
la care am aflat lucrul nostru;
de altcum am fi nelegiuţi!"
80. Şi după ce deznădăjduiră în el,
se duseră o parte, ca să se
sfătuiască; zise cel mai mare din
ei: "Oare nu ştiţi voi că tatăl
vostru a luat juruinţă de la voi
înaintea lui Dumnezeu şi cum
de rău v-aţi purtat înainte cu
losef? Nu voi părăsi ţara pînă
nu-mi va da voie tatăl meu sau
va judeca pentru mine
Dumnezeu; El este cel mai bun
1
1.e. să fie sclav sau să fie vîndut ca sclav si preţul
său să fie răsplata.
judecător.
81. întoarceţi-vă la tatăl vostru şi
ziceţi: "O, tatăl nostru, fiul tău
a furat şi noi mărturisim numai
ceea ce ştim şi nu ne putem
păzi de cele ascunse.
82. întreabă numai cetatea în care
am fost şi caravana cu care am
venit, căci noi vorbim
adevărul!"
83. El zise: "Nu, ci v-aţi născocit
ceva înşivă; deci răbdare
cuviincioasă! Poate Dumnezeu
mi-i va aduce pe amîndoi; El
este cei ştiutor, înţelept!"
84. Şi el se întoarse de la ei şi zise:
"Durerea mea asupra lui losef!"
Şi se făcură ochii săi albi1 de
scîrbă şi el era mîhnit.
85. Ei ziseră: "Pe Dumnezeu, nu vei
înceta să cugeti la losef pînă nu
te vei îmbolnăvi şi vei muri!"
86. El zise: "Eu îmi plîng scîrbă şi
mîhnirea mea la Dumnezeu şi
eu ştiu despre Dumnezeu ceea
ce nu ştiţi voi.
87. O, fiii mei, purcedeţi şi căutaţi
veste despre losef şi fratele său
şi nu deznădăjduiţi în duhul lui
Dumnezeu, căci în duhul lui
Dumnezeu deznădăjduiesc
numai necredincioşi".
88. Şi cînd intrară ei la el, ziseră:
"O, puternice, ne-a atins pe noi
şi pe gloata noastră nevoia şi
am adus numai bani puţini,
deci dă-ne măsură bună şi fă cu
noi milostenie; Dumnezeu doar
le răsplăteşte celor miluitori".
89. El zise: „Ştiţi ce aţi făcut lui
losef şi fratelui său întru prostia
voastră?"
90. Ei ziseră: „Oare eşti tu losef?"
El zise: "Eu sînt losef şi acesta
este fratele meu. Dumnezeu nu
pierde răsplata celor ce se
poartă bine!"
91. Ei ziseră: "Pe Dumnezeu, te-a
ales Dumnezeu înaintea noastră
şi noi sîntem păcătoşi!"
92. El zise: „Să nu vie certare
asupra voastră astăzi;
Dumnezeu să vă ierte; El este
cel mai îndurat îndurător.
93. Luaţi această cămaşă2 şi o
puneţi pe faţa tatălui meu, şi el
va vedea şi aduceţi-mi întreaga
gloata voastră".
94. Şi cînd a pornit caravana, zise
tatăl lor: „Eu simţesc mirosul
lui losef, chiar dacă-mi spuneţi
că aiurez."
95. Ei ziseră: "Pe Dumnezeu, tu eşti
în rătăcirea ta de nainte!"
96. Şi cînd veni binevestitorul, o
puse pe faţa sa şi el văzu iarăşi.
97. El zise: "Oare nu v-am spus că
eu ştiu de la Dumnezeu ceea ce
voi nu ştiţi?"
98. Ei ziseră: „O, tatăl nostru, iartă-
ne greşeala noastră, noi am fost
păcătoşi".
99. El zise: "Voi să-l rog de iertare
pentru voi pe Domnul meu; El
este iertător, îndurat".
100. Şi cînd intrară la losef, primi el
la sine pe părinţii săi şi zise:
"Intraţi în Egipet, dacă voieşte
Dumnezeu, cu siguranţă!"
1
lacob orbeşte.
' Explicatorii zic că losef să fi primit această
cămaşă pătrunsă de miros paradisiac de la
arhanghelul Gabriel atunci cînd fu aruncat în cis-
ternă de fraţii săi, care i-au luat cămaşa sa spre a o
păta cu sînge si a o arăta tatălui lor.
184
101. Şi el îi înălţă pe părinţii săi pe
tron şi ei se prosternară înaintea
lui închinîndu-se. Şi el zise: "O,
tatăl meu, acesta este tîlcul
vedeniei mele de nainte. Acum
a făcut-o Dumnezeu adevărată
şi mi-a făcut bine, când m-a
scos din temniţă şi v-a adus pe
voi din pustietate, după ce Sa-
tan a băgat ceartă între mine şi
fraţii mei. Domnul meu este
îndurat cu cine voieşte. El este
cel ştiutor, înţelept.
102. Doamne, Tu mi-ai dat stăpînire
şi m-ai învăţat tîlcul celor
întîmplate. Făcătorule al
cerurilor şi al pământului. Tu
eşti scutul meu în lumea de
acum şi cea de apoi. Lasă-mă să
mă petrec ca moslem şi
împreună-mă cu cei drepţi".
103. Aceasta este o veste ascunsă pe
care ţi-o descoperim. Tu n-ai
fost la ei, cînd se adunară şi
vicleniră. Şi cei mai mulţi
oameni, orişicît ai dori-o, nu
cred.
104. Şi tu nici să nu ceri de la ei
răsplată pentru aceasta: aceasta
este numai o îndemnare pentru
făpturi.
105. Şi cîte semne sînt în ceruri şi pe
pămînt, şi ei trec pe lîngă ele şi
se întorc de la ele.
106. Şi mulţi din ei nu cred în
Dumnezeu, măcar că nu-i fac
tovarăşi.
107. Oare nu cred ei că va veni
asupra lor ziua judecăţii de apoi
cu pedeapsa lui Dumnezeu şi va
veni ora pe neaşteptate, fără ca
s-o ştie?
108. Spune: "Acesta este drumul
meu; eu strig către Dumnezeu
pe temeiul unei dovezi, eu şi cei
ce-mi urmează. Mărire lui
Dumnezeu, şi eu nu sînt
idolatru!"
109. Şi înaintea ta am trimis Noi
bărbaţi din locuitorii cetăţilor,
cărora le-am dat descoperiri;
oare nu voiesc ei să călătorească
prin ţară şi să vadă cum a fost
sfîrşitul înaintaşilor lor? însă
locuinţa din lumea de apoi este
mai bună pentru cei temători de
Dumnezeu. Oare nu o pricepeţi?
110.Abia cînd au deznădăjduit
trimişii şi au crezut că li s-au
spus minciuni, le-a venit
ajutorul Nostru. Şi Noi îl
mîntuirăm pe cine voirărn şi
pedeapsa Noastră nu s-a întors
de la poporul nelegiuiţilor.
111. în istoria lor este o pildă pentru
cei pricepuţi. Nu este el1 o
poveste născocită, ci el întăreşte
ceea ce a fost înaintea lui şi este
o tîlcuire pentru toate lucrurile
şi o ocîrmuire şi îndurare
pentru poporul credincioşilor.
XIII
SURA TUNETULUI
Din Mekka fi este cu patruzeci şi trei de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURAT.
1. ALMR. Acestea sînt semnele
cărţii; şi ce ţi s-a trimis de la
Domnul tău este adevăr şi
Coranul.
185
totuşi cei mai mulţi din oameni
nu cred.
2. Dumnezeu este cel ce a ridicat
cerurile fără stîlpi, pe care i-aţi
vedea; apoi s-a aşezat pe tron şi
a silit la muncă soarele şi luna.
Totul grăbeşte la un termen
hotărît. El cîrmuieşte toate,
tîlcuieşte semnele. Poate credeţi
într-o întîlnire cu Domnul
vostru.
3. Şi El este cel ce întinde
pămîntul şi pune pe el [munţi]
bine întemeiaţi şi rîuri şi din
toate rodurile a pus pe el două
feluri; El lasă ca noaptea să
acopere ziua; în aceasta sînt
semne pentru cei ce cugetă.
4. Şi pe pămînt sînt învecinate
bucăţi şi grădini de struguri,
seminţe şi fenici, cîte mai multe
şi cîte unul dintr-o rădăcină.
Adăpate sînt de o singură apă şi
totuşi am făcut-o Noi una mai
bună decît alta pentru mîncare.
întru aceasta sînt semne pentru
poporul înţelept.
5. Şi dacă te minunezi, minunat
este cuvîntul lor: "De vom fi
colb, să fim făcuţi din nou?"
6. Aceştia sînt care se leapădă de
Domnul lor, aceştia, asupra
căror gîturi vor fi jugurile.
Aceştia vor fi tovarăşii focului şi
bucăţi acolo vor petrece în veci.
7. Şi ei îţi vor porunci să grăbeşti
răul înaintea binelui1. Dar şi
înaintea lor au fost pilde şi
Domnul tău este plin de iertare
faţă de oameni, deşi au păcate;
şi Domnul tău este aspru la
pedeapsă.
8. Şi cei necredincioşi zic: "De ce
nu s-a trimis asupra lui un
semn de la Domnul lui?" Tu eşti
un îndemnător şi fiecare popor
are un cîrmuitor.
9. Dumnezeu ştie ce poartă fiecare
muiere2 şi cu cît se îngustează
şi se lărgesc pîntecele. Şi tot
lucrul are la El măsură.
10. El, ştiutorul celor ascunse şi
descoperite. El, cel mare, prea
înalt!
11. Pentru El este totuna care
dintre voi ascunde cuvîntul Său
şi care îl descoperă şi care se
ascunde noaptea şi se arată
ziua.
12. Fiecare are îngeri, care se
schimbă înaintea sa şi înapoia
sa şi care îl păzesc după porunca
lui Dumnezeu. Dumnezeu nu
schimbă faţă de un popor, pînă
ce nu schimbă ei ceva întru
sufletele lor, şi dacă voieşte
Dumnezeu răul unui popor,
nimenea nu-i poate feri, şi afară
de El n-au ei scut.
13. El este cel care va lăsa să vedeţi
fulgerul cu frică, şi cu poftă3 şi
scoate nouri grei.
14. Şi îl preamăreşte cu laudă
tunetul şi îngerii de frică
înaintea Lui. Şi trimite
trăsnetele Sale şi nimereşte pe
cine voieşte, pe cînd ei se ceartă
asupra lui Dumnezeu şi el este
cel atotputernic.
1
I.e. prin purtarea lor te vor sili să aduci răul
sau pedeapsa asupra lor, în loc de binele şi
îndurarea dumnezeiască.
2
în pîntece.
3
Cu frică, deoarece după fulger urmează
adeseori trăznet omorîtor si pustiitor, şi cu poftă,
deoarece de regulă urmează ploaie mănoasă.
186
15. Lui i se cuvine rugăciunea după
drept, şi aceia pe care îi cheamă
ei afară de El nu le răspund
nimic; doar că sînt ca şi acela
care întinde mâinile sale spre
apă, ca să ajungă gura sa, deşi
nu-l ajunge. Rugăciunea
necredincioşilor este numai în
rătăcire.
16. Şi înaintea lui Dumnezeu se
prosternă ceea ce este în ceruri
şi pe pămînt cu voie şi fără voie
chiar umbra lor dimineaţa şi
seara1.
17. Spune: "Cine este Domnul
cerurilor şi al pămîntului?"
Spune: "Dumnezeu!" Spune:
"V-aţi luat scuturi afară de El,
care nu-şi pot sie nici folosi nici
strica?" Spune: "Este asemenea
cel orb şi cel ce vede? Sau este
asemenea întunericul şi lu-
mina? Sau i-au pus lui
Dumnezeu tovarăşi, care au
făcut precum a făcut El, încît li
se pare asemenea făptura lor?"
Spune: "Dumnezeu este
făcătorul tuturor lucrurilor; El e
cel singur, cel atotputernic".
18. El trimite din cer apă şi curg
pîraiele după puterea lor şi rîul
duce spumă umflată; şi
asemenea spumă se face din
ceea ce se topeşte în foc cu poftă
după podoabe sau vase. Astfel
arată Dumnezeu adevărul şi
rătăcirea. Iar ce priveşte spuma,
se trece ca bulbucii, iar ceea ce
foloseşte omului, rămîne pe
pămînt; aşa face Dumnezeu
pilde. Pentru cei ce ascultă de
Domnul lor, este binele, iar
pentru cei ce n-ascultă — chiar
dacă ar avea tot ce este pe
pămînt şi înc-odată pe atîta, nu
s-ar putea răscumpăra cu
aceasta. Rea este socoteala;
locuinţa lor este iadul, un pat
rău!"
19. Şi oare acela care ştie că aceea
ce ţi s-a trimis de Domnul tău
este adevăr să fie ca orbul?
Numai cei pricepuţi se lasă
îndemnaţi,
20. aceia care împlinesc legămîntul
lui Dumnezeu şi nu frîng
învoiala Sa
21. şi aceia care împreună ce a
poruncit Dumnezeu să se
împreune şi care se tem de
Domnul lor şi au frică de răul
socotirii,
22. şi care sînt statornici la pofta
după faţa Domnului lor şi
împlinesc rugăciunea şi dau
milostenii din ceea cu ce i-am
îngrijit Noi, într-ascuns şi pe
faţă, şi resping răul prin bine,
pentru aceştia este răsplata
locuinţei,
23. grădinile Edenului, în care vor
intra cu cei drepţi din părinţii
lor şi muierile lor şi copiii lor; şi
îngerii vor intra la ei din toate
porţile [zicînd]:
24. "Pace vouă, că aţi fost
statornici"; frumoasă este
răsplata locuinţei!
25. Iar cei ce frîng legămîntul lui
Dumnezeu, după ce au intrat în
învoiala Sa, şi rup ceea ce a
1
Este cunoscut că dimineaţa si seara, în urma
poziţiei soarelui, umbrele obiectelor sînt mai lungi,
de aceea se pare că se prosternă la adorare.
187
poruncit Dumnezeu să se
împreune şi fac daună pe
pămînt, pentru ei este blestem
şi locuinţă rea.
26. Dumnezeu îngrijeşte cu
prisosinţă pe cine voieşte şi este
cu măsură. Şi ei se bucură de
viaţa lumii şi viaţa lumii nu este
nimic alta faţă de cea de apoi
decît numai o folosinţă.
27. Cei necerdincioşi zic: "De ce nu
s-a trimis asupra lui un semn
de la Domnul Său?" Spune:
"Dumnezeu lasă să rătăcească
pe cine voieşte şi-l ocîrmuieşte
la bine pe cel ce se pocăieşte,
28. pe cei ce cred şi ale căror inimi
sînt liniştite întru amintirea lui
Dumnezeu. Oare întru
amintirea lui Dumnezeu să nu
fie liniştite inimile? Cei ce cred
şi sînt drepţi, pentru ei este
mîntuire şi întoarcere bună."
29. Aşa te-am trimis Noi la un
popor, înaintea căruia au fost
[alte] popoare, ca să le citeşti
ceea ce ţi-am descoperit Noi,
însă ei cred în cel îndurat.
Spune: "El este Domnul meu şi
nu este Dumnezeu afară de El.
în El mă încred şi la El este
întoarcerea mea".
30. Şi de ar fi un Coran cu care să
pot muta munţii, sau se poate
cu el sfîşia pămîntul sau se pot
face morţii să vorbească...1 însă
a lui Dumnezeu este toată
porunca. Şi oare nu ştiu
credincioşii că dacă ar voi
Dumnezeu, ar ocîrmui bine pe
toţi oamenii?
31. Şi nu v-a înceta nenorocirea să-
i ajungă pe cei necredincioşi
pentru faptele lor, sau să se
sălăşluiască aproape de
locuinţele lor, pînă ce se va
împlini ameninţarea lui
Dumnezeu. Doar Dumnezeu nu
calcă făgăduinţa.
32. Şi înaintea ta fură luaţi în rîs
trimişii şi Eu am avut răbdare
cu cei necredincioşi. Apoi i-am
apucat şi cum a fost pedeapsa
mea!
33. Şi cine stă asupra fiecărui suflet,
[ca să scrie] ce face? Şi totuşi
dau ei tovarăşi lui Dumnezeu!
Spune: "Numiţi-i!" Sau voiţi să-
i vestiţi ceva, ce nu cunoaşte El
pe pămînt? Sau nu sînl numai
vorbe deşarte? însă celor
necredincioşi li s-a împodobit
viclenia şi ei s-au abătut de la
drum. Pe cine-l lasă Dumnezeu
să rătăcească, acela n-are
ocîrmuitor.
34. Pentru ei este pedeapsă în viaţa
lumii, însă pedeapsa din viaţa
de apoi este mai grea şi ei n-au
apărător afară de Dumnezeu.
35. Pilda grădinii, care s-a făgăduit
celor ce se tem de Dumnezeu;
sub ea curg rîuri, veşnică este
mâncarea şi umbra ei. Aceasta
este răsplata celor ce se tem de
Dumnezeu, iar răsplata
necredincioşilor este focul.
36. Iar aceia cărora le-am dat
scriptura se bucură de ceea ce ţi
s-a trimis, însă este o ceată care
se leapădă de o parte din
aceasta. Spune: "Mi s-a
poruncit să-i servesc lui
1
Adaugă: ei totuşi nu ar crede.
188
Dumnezeu şi să nu-i fac
tovarăşi. Lui mă rog şi El este
întoarcerea mea!"
37. Aşa l-am trimis Noi pe el1 ca o
orînduială în limba arabică. Şi
dacă urmezi poftele lor, după ce
a venit la tine ştiinţă, nu vei afla
la Dumnezeu nici scut, nici
apărător.
38. Noi am trimis acum înaintea ta
trimişi şi le-am dat muieri şi
urmaşi, însă nici un trimis nu
putea face un semn fără voia lui
Dumnezeu. Fiecare timp are
scriptura sa.
39. Dumnezeu şterge sau întăreşte
ce voieşte şi la El este maica
scripturii2.
40. Şi ori de-ţi arătăm o parte din
ceea ce le-am ameninţat sau te
primim la Noi, tu eşti îndatorit
la propovăduire şi Noi la
socotire.
41. Oare nu văd ei că vom veni în
ţară, ca s-o micşorăm la hotare?
Şi Dumnezeu judecă şi nimeni
nu poate împiedica judecata Sa
şi El este repede la socoteală.
42. Şi au viclenit acum înaintaşii,
însă la Dumnezeu este toată
viclenia. El ştie ce face tot
sufletul. Şi necredincioşii vor
cunoaşte a cui este răsplata
locuinţei.
43. Şi cei necredincioşi zic: "Tu nu
eşti trimis". Spune: "îmi ajunge
ca martor Dumnezeu între mine
şi voi, şi ori şi cine are
cunoştinţă de scriptură!"
XIV
SURA LUI ABRAAM
Pace peste el. Din Mekka şi este cu cincizeci şi
două de semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURAT
1. ALR. Cartea — ţi-am trimis-o
Noi ţie, ca să scoţi oamenii de
la întuneric la lumină, cu voia
Domnului lor, pe calea celui
puternic preamărit.
2. Dumnezeu este acela ale căruia
sînt cele din ceruri şi de pe
pămînt şi vai de cei
necredincioşi pentru pedeapsa
cea aspră.
3 Cei ce iubesc viaţa lumii mai
mult decît cea de apoi şi abat
[pe altul] de la drumul lui
Dumnezeu şi caută să-l facă
strîmb, aceia sînt în rătăcire
adîncă.
4. Noi n-am trimis vreun trimis
decît cu limba poporului său, ca
să le facă răsvedită
[descoperirea], însă Dumnezeu
lasă să rătăcească pe cine
voieşte şi ocîrmuieşte pe cine
voieşte; El e cel puternic,
înţelept.
5. Noi l-am trimis acum pe Moise
cu semnele Noastre [zicînd]:
"Scoate poporul tău de la
întuneric la lumină şi
aminteşte-le zilele lui
Dumnezeu!"3 întru acestea sînt
semne pentru toţi cei statornici,
mulţumitori.
1
Coranul
2
Prototipul Coranului, sau mai bine zis
originalul Coranului, de la care sînt numai
exemplare copiate pe pămînt.
3
I.e. zilele în care Dumnezeu a arătat îndurare
faţă de cei credincioşi.
189
190
6. Şi [adă-ţi aminte] cînd zise
Moise poporului său: "Aduceţi-
vă aminte de mila lui
Dumnezeu asupra voastră, cînd
v-a mîntuit de poporul lui
Faraon, care v-au cercetat cu
pedeapsă rea şi au junghiat fiii
voştri şi au lăsat să trăiască
fiicele voastre!" Şi întru aceasta
a fost mare ispită de la Domnul
vostru.
7. Şi cînd vesti Domnul vostru:
"Dacă veţi fi mulţumitori, vă voi
înmulţi, iar de veţi fi
necredincioşi, pedeapsa mea va
fi aspră".
8. Şi zise Moise: „Şi dacă sînteţi
necredincioşi voi şi toţi cei de pe
pămînt, Dumnezeu este bogat şi
vrednic de laudă!"
9. N-a venit la voi vestea
înaintaşilor voştri, a poporului
lui Noe şi a lui Ad şi a lui
Thamud,
10. şi a celor după ei? Pe aceştia
nimenea nu-i cunoaşte afară de
Dumnezeu. La ei veniră trimişii
lor cu semne răsvedite, însă ei
băgară mîinile în gură şi ziseră:
"Noi nu credem în trimiterea
voastră şi sîntem în mare
îndoială despre aceea la care ne
chemaţi".
11. Ziseră trimişii lor: "Este oare o
îndoială în Dumnezeu, făcătorul
cerurilor şi al pămîntului? El vă
cheamă ca să vă ierte păcatele
şi să întîrzie cu voi pînă la un
termen hotărît".
12. Ei ziseră: "Voi sînteţi doar
numai oameni ca şi noi. Voi
voiţi să ne abateţi de la ceea ce
*l^l*l¥l*l?I*I¥I*M
cinsteau părinţii noştri.
Aduceţi-ne semn de putere
răsvedită!"
13. Ziseră trimişii către ei: "Noi
sîntem numai oameni ca şi voi,
însă Dumnezeu este îndurat
către cine voieşte dintre servii
săi şi nu este treaba noastră să
vă aducem semn de putere,
14. doar numai cu voia lui
Dumnezeu şi în Dumnezeu, să
se încreadă cei credincioşi.
15. Şi de ce să nu ne încredem în
Dumnezeu, după ce a dres El
drumurile noastre? însă noi
voim să răbdăm orişice durere
ne-aţi face. Şi în Dumnezeu să
se încreadă cei ce cred!"
16. Şi ziseră cei credincioşi către
trimişii lor: "Noi vă vom alunga
din ţara noastră sau vă veţi
întoarce la legea noastră!" Şi le
descoperi lor Domnul lor: "Noi
îi vom nimici pe cei nelegiuiţi
17. şi vă vom lăsa să locuiţi
pămîntul în locul lor. Aceasta
pentru acela care se teme de
locul Meu şi se teme de
ameninţarea Mea".
18. Şi ei cerură ajutor şi fură umiliţi
toţi răzvrătiţii nătîngi.
19. înaintea lui este iadul şi adăpat
să fie el cu apă de puhoi.
20. El s-o sorbească şi să n-o poată
trece prin gît şi să vie la el
moartea din toate părţile şi el să
nu poată muri şi înaintea lui să
fie pedeapsă grea.
21. Pilda celor ce nu cred în
Domnul lor este: "Faptele lor
sînt ca şi cenuşa, în care suflă
vîntul cu putere într-o zi
furtunoasă. Ceea ce au făcut, să
nu le folosească. Aceasta este
rătăcire adîncă".
22. Oare nu vezi că Dumnezeu a
făcut cerurile şi pămîntul în
adevăr? De ar voi, v-ar îndepărta
şi ar aduce o făptură nouă.
23. Şi aceasta nu e greu pentru
Dumnezeu.
24. Şi înaintea lui Dumnezeu vor
ieşi cu toţii şi vor zice cei slabi
către cei îngîmfaţi: "Noi v-am
urmat; nu voiţi să luaţi o parte
din pedeapsa lui Dumnezeu în
locul nostru?"
25. Ei vor zice: "De ne-ar fi ocîrmuit
Dumnezeu, v-am fi ocîrmuit şi
pe voi. Acum ne e totuna, ori ne
purtăm cu mîhnire sau răbdare;
nu este pentru noi scăpare".
26. Şi va zice Satan, după ce va fi
făcută judecata: "Dumnezeu v-
a făgăduit o făgăduinţă
adevărată. Şi eu v-am făgăduit,
însă v-am înşelat. Dar n-am
putere asupra voastră".
27. Eu numai v-am chemat şi voi
mi-aţi răspuns; deci nu mă
învinuiţi, ci învinuiţi-vă înşivă.
Eu nu vă pot ajuta şi voi nu-mi
puteţi ajuta. Eu mă lepăd că m-
aţi făcut asemenea [lui
Dumnezeu] înainte!" Pentru cei
păcătoşi este pedeapsă
dureroasă.
28. Iar cei ce cred şi fac bine vor fi
duşi în grădini pătrunse cu rîuri
pe dedesupt; acolo vor petrece
în veci cu voia Domnului lor.
Binecuvîntarea lor va fi acolo:
"Pace!"
29. Nu vezi cu ce aseamănă
Dumnezeu un cuvînt bun?1 Cu
un pom bun a cărui rădăcină
este puternică, iar ramurile lui
sînt în cer.
30. El dă mîncarea sa la tot timpul
cu voia Domnului său. Şi
Dumnezeu face pildele pentru
oameni, ca să se lase îndemnaţi.
31. Şi pilda unui cuvînt rău este ca
un pom rău smuls din pămînt,
pentru că n-are putere.
32. Dumnezeu îi va întări pe cei
credincioşi prin cuvîntul
întăritor în viaţa lumii şi cea de
apoi; iar pe cei nelegiuiţi
Dumnezeu îi duce în rătăcire şi
Dumnezeu face ce voieşte.
33. Nu i-ai văzut pe cei ce au
schimbat îndurarea lui
Dumnezeu cu necredinţa şi au
dus poporul lor în casa pieirii,
34. în iad? Să ardă acolo şi rea este
locuinţa!
35. Şi ei puseră lui Dumnezeu
semeni, ca să ducă în rătăcire de
la drumul Său. Spune:
"Veseliţi-vă; drumul vostru e
spre foc!"
36. Spune servilor mei, care sînt
credincioşi, să împlinească
rugăciunea şi să dăruiască din
ceea ce au fost îngrijiţi, pe
ascuns şi pe faţă, pînă va veni
ziua în care nu va fi negoţ nici
prietenie2.
37. Dumnezeu este cel ce a făcut
cerurile şi pămîntul şi a trimis
din ceruri apa şi scoate prin ea
roduri vouă spre nutreţ. El va
dat în stăpînire corăbii ca să
1
Cuvîntul bun este propovăduirea Islamului.
2
Ziua judecăţii de apoi.
191
192
pătrundă marea la porunca Sa
şi v-a dat în stăpînire rîurile şi
v-a dat în stăpînire soarele şi
luna, amîndouă grăbind cu
sîrguinţă şi v-a dat în stăpînire
noaptea şi ziua. Şi El vă dă de
toate cîte le cereţi de la El, şi de
aţi număra îndurările lui
Dumnezeu, nu le-aţi putea
socoti. Omul este nelegiuit,
necredincios.
38. Şi cînd a zis Abraam: "Doamne,
fă această ţară sigură şi
întoarce-mă pe mine şi pe copiii
mei de la slujba idolilor.
39. Doamne, ei au dus în rătăcire pe
mulţi oameni, însă cel ce-mi
urmează acela este al meu, iar
nu cel ce se răzvrăteşte faţă de
mine. Tu doar eşti iertător,
îndurat.
40. Doamne, eu am sălăşluit o parte
din urmaşii mei într-o vale
neroditoare lîngă casa Ta cea
sfîntă. Doamne, de ar împlini ei
rugăciunea. De-i umple inimile
oamenilor cu dragoste către
aceasta şi îngrijeşte-i cu roduri,
poate vor fi mulţumitori.
41. Doamne, Tu ştii ce ascundem şi
ce descoperim şi nimic nu este
ascuns înaintea lui Dumnezeu
pe pămînt şi în cer. Mărire lui
Dumnezeu, care mi-a dăruit în
bătrîneţele mele pe Ismael şi pe
Isaac. Domnul meu doar aude
rugăciunile.
42. Doamne, fă ca eu şi urmaşii mei
să împlinim rugăciunea,
Doamne, şi primeşte rugăciunea
mea. Doamne, iartă-mi mie şi
credincioşilor şi părinţilor mei
în ziua socotirii".
43. Şi să nu crezi că Dumnezeu nu
bagă-n seamă faptele
nelegiuiţilor! El întîrzie cu ei
numai pînă la ziua cîrid vor fi
vederile lor pline [de groază].
44. Ei grăbesc cu capul plecat, ochii
lor nu se mişcă şi inimile lor
sînt răpite, deci îndeamnă-i pe
oameni cu privire la ziua cînd le
va veni pedeapsa.
45. Şi vor zice nelegiuiţii: "Doamne,
întîrzie pînă la un termen
apropiat!
46. Atunci vom răspunde chemării
Tale şi vom urma trimisului."
însă n-aţi jurat înainte că nu vă
va atinge stricăciune?
47. Voi locuiţi în locuinţele celor ce
au păcătuit împotriva lor înşişi
şi vi s-a arătat ce am făcut Noi
cu ei şi v-am dat o pildă. Ei
plăsmuiră vicleşugurile lor, dar
la Dumnezeu este vicleşugul lor,
chiar dacă vicleşugul lor ar
putea să mute munţii.
48. Şi să nu crezi că Dumnezeu nu
împlineşte făgăduinţa [dată]
trimişilor săi; Dumnezeu este
puternic, răzbunător.
49. în ziua cînd se vor preface
pămîntul şi cerurile şi vor ieşi
ei1 înaintea Dumnezeului celui
unic, atotputernic;
50. îi vei vedea pe păcătoşi în acea
zi legaţi în cătuşe,
51. în haine de păcură şi focul îi va
bate peste feţele lor, ca să
răsplătească Dumnezeu la tot
sufletul după cum şi-a agonisit.
Dumnezeu este repede la
1
Oamenii.
193
socoteală.
52. Aceasta este o veste pentru
oameni şi să le fie îndemnare p
să înţeleagă că este numai un
unic Dumnezeu şi să-şi aducă
aminte cei pricepuţi.
XV
SURA EL-HIGIR1
Din Mekka şi este cu nouăzeci şi nouă desemne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURAT

1. ALR. Acestea sînt semnele

Scripturii şi ale unui Coran
răsvedit.
2. De multe ori vor dori cei
necredincioşi să fie moslemi.
3. Lasă-i numai sa mănînce şi să
se folosească şi să se dea
nădejdei. Ei vor înţelege [pe
urmă].
4. Şi Noi nu darîmăm o cetate fără
carte cunoscută2.
5. Nu poate vreun popor să
grăbească termenul său sau
să-l întîrzie.
6. Şi ei zic: "O, tu, asupra căruia a
fost trimisă îndemnarea, tu eşti
îndrăcit!
7. De ce nu ne aduci îngeri, dacă
eşti iubitor de adevăr?"
8. Noi nu trimitem îngeri, decît
dacă trebuie, şi atunci n-ar fi ei3
iertaţi.
9. Noi am trimis îndemnare şi Noi
vom păzi-o.
10. Şi Noi am trimis acum de
nainte [profeţi] la cele din
început;
11. însă n-au venit, *np|f|is! iJ
>
să fi fost batjo</> ei t "TH lj
12. De asta lăsăm ^iy \iM j
nelegiuiţilor, ^t^, i
13. Ei nu voiesc^ %imi]e |l
măcar că afla$ Cfe ;
înaintaşilor. »oc ^ ît) e]4 j
14. Şi de le-am des %Sirea \
cer, suindu-se J^tJe \
15. ar zice: "Vede ' %ăîn |
îmbătate, sîtu e tjn l
^Px ^3^ II

fermecat". % % sînt I
16. Noi am pus în, t)0por l
am împodobit h U^ l
17. Şi le-am păzit S>iile.
bătut cu pietrţ. e fJecflvitori
18. afară de cel « ^^
lui îi urt^ clilt^
luminoasă6. ?i>^ ^ fUrj
19. ŞipămîntulK \Cm ţ
am aruncat K ÎHK i
puternici şi ai^Si ^oi j :
pe el tot feh/XNni]
măsură cumW> ,fâsară \
20. Şi v-am dat n^. lf^i cu (
celor pe care n^S^
21. Şi nu este nici ^'îng S
hambar să nu / 'Hcr U.
Noi îi triimt^Hui
măsură anumk'1 r^, %i si
22. Şi Noi tri^ ^ 'C5U
________________ % v,
1
El-Higir este o vale K ^[Uri
această vale locuia semin[j,' lj.,.
2
Le. fără termen precis \J% si
3
Necredincioşii. V H. în
\ Mohammed.
3
Zodiacul cu cele două.
!
sale. f'e«
După o tradiţie arabic^ , C0nj(
9
Mohammed aveau voie sj \tj, !ij aj£
să asculte acolo tain^ti^ Pctj.
împărtâsească ferm£Cătoti|e ctt^pîiy]t>ii|iui
încoace, îndată ce SE apr«,5 bjj'lii .'* i0(iii
sînt prigonite de flacăr,,*^''^ sj ,e
meteorii pe care îi vedeiţ ."rujn Ue H. 'H,,j
-^^_____V^'£
n \^ ^stefc
194
îngreunate şi trimitem din cer
apă şi v-o dăm de băut şi nu voi
sînteţi cei ce culegeţi în
hambare.
23. Noi dăm viaţă şi moarte şi Noi
moştenim.
24. Noi îi cunoaştem pe cei ce merg
înainte dintre voi, asemenea şi
pe cei ce întîrzie.
25. Şi Domnul tău îi va aduna; El
este înţelept, ştiutor.
26. Şi Noi l-am făcut pe om din lut,
din tină plăsmuită.
27. Şi duhurile le-am făcut înainte
din focul Samumului1.
28. Şi cînd a zis Domnul tău
îngerilor: "Eu îl fac pe om din
lut, din tină plăsmuită,
29. şi după ce l-am făcut şi i-am
suflat din duhul meu, cădeţi
înaintea lui, închinîndu-vă!"
30. Şi se închinară toţi îngerii la un
loc,
31. numai diavolul, el nu voi să se
închine cu ei.
32. El zise: "O, diavole, ce-ţi este că
nu te-ai închinat?"
33. El zise: "Nu mă voi închina
omului pe care l-ai făcut din lut
şi tină plăsmuită!"
34. El zise: "Ieşi din el2 şi eşti bătut
cu pietre!"3
35. "Şi asupra ta să fie blestem
pînă-n ziua judecăţii".
36. El zise: "Doamne, rabdă-mă
pînă la ziua învierii!"
37. El zise: "Va fi răbdare pentru
tine
38. pînă la ziua timpului hotărît".
39. El zise: "Doamne, pentru că mă
duci în rătăcire, le voi împodobi
lor [lucrurile] pe pămînt şi-i voi
TI T l T l TI TI T l T l TI T l ',

duce-n rătăcire pe toţi,

40. afară de servii tăi cei curaţi".
41. El zise: "Acesta este un drum
drept la Mine!
42. Nu ai putere asupra servilor
Mei, afară de cei ce-ţi urmează
amăgiţi".
43. Şi iadul li s-a făgăduit lor
tuturor.
44. El are şapte porţi şi fiecare
poartă are o parte anumită.
45. Cei ce se tem de Dumnezeu vin
în grădini şi la izvoare:
46. "Intraţi în pace cu siguranţă!"
47. Şi vom scoate din piepturile lor
ura. Ca fraţi vor şedea pe
tronuri faţă în faţă.
48. Să nu-i atingă acolo oboseala şi
să nu fie alungaţi de acolo.
49. Vesteşte servilor Mei că Eu sînt
iertător, îndurat,
50. şi că pedeapsa Mea este
pedeapsă dureroasă.
51. Şi vesteşte-le despre oaspeţii lui
Abraam.
52. Cînd intrară la el şi ziseră:
"Pace!" zise el: "Ne temem de
voi!"
53. Ei ziseră: "N-aibi frică, noi îţi
vestim un fiu înţelept!"
54. El zise: "îmi vestiţi aceasta
după ce m-au atins bătrîneţele?
Ce-mi vestiţi?"
55. Ei ziseră: "îţi vestim în adevăr,
deci nu deznădajdui!"
56. El zise: "Cine deznădăjduieşte
în mila Domnului său dacă nu
cei ce rătăcesc?"
57. El zise: "Ce este treaba voastră,
1
Un VTnt fierbinte, veninos, care vine de la răsărit
si face multă stricăciune.
' 2 Din Rai.
3
Conf.III,31.
195
o, voi, trimişilor?"
58. Ei ziseră: "Noi sîntem trimişi la
un popor nelegiuit1
59. Numai casa lui Lot o vom
mîntui întreagă,
60. afară de muierea sa. Noi am
hotărît ca ea să întîrzie".
61. Şi cînd veniră la casa lui Lot cei
trimişi,
62. zise el: "Voi sînteţi oameni
străini".
63. Ei ziseră: "Nu, ci am venit la
tine cu privire la aceea de ce se
îndoiau ei,
64. şi noi îţi aducem adevărul şi
sîntem iubitori de adevăr.
65. Deci porneşte cu gloata ta în
adîndcul nopţii şi mergi în
urma lor şi să nu se întoarcă
cineva din voi, ci mergeţi unde
vi s-a poruncit".
66. Şi Noi i-am dată această
poruncă, pentru că aceia aveau
să fie smulşi cu rădăcină
disdimineaţă.
67. Şi veni poporul cetăţii
bucurîndu-se.
68. El zise: "Aceştia sînt oaspeţii
mei, deci nu mă ruşinaţi;
69. temeţi-vă de Dumnezeu şi nu-
mi faceţi ruşine!"
70. Ei ziseră: "Oare nu ţi-am oprit
lumea?"2
71. El zise: "Aici sînt fiicele mele,
dacă voiţi să faceţi3".
72. Pe viaţa ta, ei rătăceau întru
beţia lor.
73. Atunci îi apucă strigătul4 la
răsăritul soarelui.
74. Şi noi am întors-o5 de sus pînă
jos şi am lăsat să ploaie asupra
ei pietre arse.
75. întru aceasta sînt semne pentru l
cei ce înţeleg. I
76. Şi ei sînt pe un drum drept. l
77. întru aceasta sînt semne pentru I
cei credincioşi. l
78. Şi locuitorii pădurilor erau l
nelegiuiţi. 11
79. Şi noi ne-am răzbunat faţă de jl
ei, amîndoi6 sînt pildă l
răsvedită. J
80. Şi poporul din El-Higir îi ţinea l
de mincinoşi pe trimişi. i
81. Şi Noi le aduserăm semnele 9
Noastre, însă ei se abătură de la !
de
- i
82. Şi ei îşi scobiră în munţi case j
sigure. ;
83. Şi îi apucă strigătul
disdimineaţă j
84. şi nu le folosi ceea ce au lucrat. |
85. Şi Noi am făcut cerurile şi j
pămîntul şi cele ce sînt între ele: ij
cu adevărat şi "ora" vine. Deci j
iartă [o, Mohammed] cu iertare
frumoasă. •=
86. Domnul tău este făcătorul cel j
înţelept. îl
87. Şi Noi ţi-am dat şapte [versuri], j
ce trebuie repetate, şi Coranul ;
cel măreţ.
88. Nu îndrepta ochii tăi la aceia ce
le-am dat unora din ei şi nu te
întrista asupra lor. Pleacă aripa
ta asupra credincioşilor.
89. Şi spune: "Eu sînt un
îndemnător răsvedit!"
90. [Vom trimite pedeapsă asupra
1
La cei din Sodoma.
2
1.e. să aduci oaspeţi din lume sau străini.
3
Adaugă: ceva rău sau ruşinos cu ele.
4
Arhanghelului Gabriel conf. XI, 70.
5
Cetatea.
6
Sodomiţii si madianiţii.
lor] precum am trimis asupra
celor ce au împărţit,
91. ce au făcut Coranul bucăţi
92. şi pe Domnul tău! De la toţi
vom cere socoteală
93. pentru ceea ce au făcut.
94. Vesteşte ceea ce ţi s-a poruncit
şi întoarce-te de la idolatri.
95. Noi te scutim de batjocoritorii
96. care pun lîngă Dumnezeu alt
Dumnezeu. Dar ei vor şti-o [în
sfîrşit].
97. Noi ştim că pieptul tău este
strîmtorat pentru vorbele lor,
98. însă laudă pe Domnul tău şi
închină-te Lui
99. şi serveşte Domnului tău, pînă-
ţi va veni siguranţa1.
XVI
SURA ALBINELOR
Din Mekka ji este cu o sută douăzeci fi opt de
semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOST1VÎNDURAT
1. Vine porunca lui Dumnezeu,
deci nu o poftiţi cu grabă.
Mărire Lui, El este mai înalt
decît ceea ce-i pun ei ca
tovarăşi.
2. El trimite îngerii cu duhul după
porunca Sa asupra cui voieşte
din servii săi [zicînd]: "Vestiţi
că nu este Dumnezeu, afară de
Mine şi temeţi-vă de Mine!"
3. El a făcut cerurile şi pămîntul în
adevăr; El este mai înalt decît
ceea ce-i pun ei ca tovarăşi.
4. El a făcut pe om dintr-o
picătură şi el2 este cîrtitor,
răsvedit.
5. Şi vitele le-a făcut pentru voi; la
ele sînt haine calde, şi folos
[pentru voi] şi voi mîncaţi din
ele.
6. Ele sînt pentru voi o podoabă
cînd le adunaţi în staul şi le
scoateţi la păscut.
7. Şi încărcaţi pe ele sacii pentru
ţări pe care nu le-aţi ajunge fără
necazul sufletelor. Domnul
vostru e milostiv, îndurat.
8. Şi [El a făcut] caii şi catîrii şi
măgarii, să călăriţi pe ei şi spre
podoabă. Şi El a făcut ceea ce
nu cunoaşteţi.
9. Şi a lui Dumnezeu este să arate
drumul, dar unii se abat de la
el; şi de ar fi voit, v-ar fi
ocîrmuit cu toţii.
10. El este cel ce trimite din ceruri
apă pentru voi. De la El este
băutura şi de la El arborii între
care paşteţi.
11. El vă lasă să răsară prin ea3
semănătura şi măslinul şi
fenicul şi via şi tot felul de
roduri. întru aceasta sînt semne
pentru un popor priceput.
12. Şi El vă dă în stăpînire noapte
şi ziua şi soarele şi luna şi
stelele sînt în stăpînirea voastră
la porunca Lui; întru aceasta
este semn pentru poporul
pricepuţilor.
13. Şi ceea ce v-a făcut vouă pe
pămînt, felurit la culori, întru
aceasta este semn pentru
Moartea.
2
Omul.
3
Apă.
196
poporul care se lasă îndemnat.
14. Şi El [v]-a dat în stăpînire
marea, ca să mîncaţi din ea
carne proaspătă şi să scoateţi
din ea podoabă, ca să o
îmbrăcaţi; şi tu vezi corăbiile
curmînd-o şi ca să căutaţi cu
harul Său şi poate veţi fi
mulţumitori.
15. Şi El a aruncat pe pămînt
[munţii] cei bine întemeiaţi, ca
să nu se clatine cu voi, şi rîuri
şi cărări, ca să vă ocîrmuiasca.
16. Şi semne de drum şi de către
stele sînt ei ocîrmuiţi.
17. Şi oare cel ce a făcut este
asemenea celui ce n-a făcut?
Oare aceasta nu vă este aminte?
18. Şi de aţi număra îndurările lui
Dumnezeu, nu le-aţi putea
socoti. Dumnezeu este iertător,
îndurat.
19. Şi Dumnezeu ştie ce ascundeţi
şi ce descoperiţi.
20. însă aceia pe care îi cheamă ei
afară de Dumnezeu n-au făcut
nimic, ci ei sînt făcuţi.
21. Morţi sînt ei fără viaţă şi nu ştiu
22. cînd vor fi înviaţi.
23. Dumnezeul vostru este un unic
Dumnezeu şi cei ce nu cred în
lumea de apoi, inimile acelora
se leapădă şi ei sînt îngîmfaţi.
24. Fără îndoială ştie Dumnezeu ce
ascund şi ce descoperă ei.
25. El nu-i iubeşte pe cei îngîmfaţi.
26. Şi dacă li se spune lor: "Ce a
trimis Domnul vostru?", zic ei:
"Basme ale înaintaşilor!"
27. De aceea vor purta ei în ziua
învierii sarcinile lor pe deplin şi
sarcinile acelora, pe care i-au
l
dus în rătăcire fără de ştiinţă.
Oare nu va fi sarcina lor?
28. Au viclenit acum înaintaşii lor,
însă Dumnezeu apucă zidirile
lor din temelie şi acoperămîntul
căzu peste ei deasupra şi veni
peste ei pedeapsa, de unde nu
o aşteptau.
29. Atunci, în ziua învierii, îi va
ruşina El şi le va spune: "Unde
sînt tovarăşii mei, în urma
cărora v-aţi certat?" Aceia,
cărora li s-a dat ştiinţă, vor zice:
„Astăzi vine ruşine şi rău
asupra necredincioşilor".
30. Aceia pe care i-au omorît
îngerii, adică aceia care au
păcătuit împotriva lor înşişi, vor
aduce pace zicînd: "Noi n-am
făcut nimic rău!" Nu,
Dumnezeu ştie ce aţi făcut.
31. "Intraţi în porţile iadului să
petreceţi acolo în veci şi rea este
locuinţa celor îngîmfaţi".
32. Iar celor temători de Dumnezeu
li se va zice: "Ce a trimis
Domnul vostru?" Ei vor zice:
"Binele!" Cei ce fac bine în
lumea aceasta vor avea bine,
însă locuinţa lumii de apoi este
mai bună şi frumoasă este
locuinţa celor ce se tem de
Dumnezeu.
33. Grădinile Edenului, în ele vor
intra ei, acolo pătrund rîuri pe
dedesupt, acolo vor avea ei ce
vor voi. Astfel răsplăteşte
Dumnezeu celor ce se tem de
El.
34. Către cei buni spun îngerii, cînd
îi lasă să moară: "Pace vouă,
intraţi în grădină pentru faptele
197
198
voastre!"
35. Ce pot ei1 aştepta decît ca să vie
la ei îngerii2 sau să vie porunca
Domnului tău? Aşa se purtară şi
înaintaşii lor, însă Dumnezeu
nu le făcu strîmbătate, ci numai
ei înşişi îşi făcură strîmbătate.
36. Şi i-a ajuns răul ce l-au făcut şi
i-a înconjurat ceea ce au
batjocorit, afară de El, nici noi
nici părinţii noştri n-am fi oprit
nimic fără de El. Aşa se purtară.
37. Şi au spus idolatrii: "De ar fi
voit Dumnezeu nu ne-am fi
închinat la nimic", însă se
cuvine altceva pentru trimis
decît propovăduirea răsvedită?
38. Şi Noi am trimis la toate
popoarele cîte un trimis:
"Serviţi-i lui Dumnezeu şi feriţi-
vă de Taghut!" Pe unii din ei i-
a ocîrmuit Dumnezeu, alţii au
fost hotărîţi pentru rătăcire. Dar
purcedeţi prin ţară şi vedeţi
cum a fost sfîrşitul celor ce
învinuiau de minciună.
39. Dacă pofteşti tu ocîrmuirea lor,
atunci Dumnezeu nu-i
ocîrmuieşte pe cel ce duce în
rătăcire şi ei n-au ajutor.
40. Şi ei jură pe Dumnezeu
jurămîntul cel mai greu:
"Dumnezeu nu înviază pe cei ce
au murit!" Nu! Juruinţele Sale
sînt adevărate şi totuşi cei mai
mulţi din oameni nu pricep,
41. ca să le facă răsvedit aceea,
despre ce se ceartă ei şi să ştie
cei necredincioşi că sînt
mincinoşi.
42. Cuvîntul Nostru către un lucru,
dacă-l dorim, este că-i zicem:
•^ITIVlTI'«rITI'?'l'?l?l^
"Să fii!" şi el este.
43. Cei ce pribegiră pentru
Dumnezeu, după ce suferiră
nedreptate, lor le vom pregăti
locuinţă frumoasă în lumea de
acum, dar răsplata lumii de apoi
este mai mare. De ar şti-o
numai
44. cei ce sînt statornici şi se încred
în Domnul lor.
45. Şi înaintea ta am trimis Noi
numai bărbaţi, cărora le-am
făcut descoperiri, întrebaţi
numai poporul îndemnării,
dacă nu o ştiţi.
46. [Noi i-am trimis] cu semne
răsvedite şi cu scrieri şi
trimiserăm la tine îndemnarea,
ca să ticluieşti oamenilor ce li s-
a trimis lor, pentru ca ei să
cugete.
47. Oare sînt siguri cei ce
plăsmuiau rele că Dumnezeu
nu-i va lăsa să se cufunde în
pămînt, şi că va aduce asupra
lor pedeapsă, de unde nu
aşteaptă ei?
48. Sau că nu-i va apuca în
treburile lor şi ei nu se vor putea
împotrivi.
49. Sau că-i va apuca încetul cu
încetul? Domnul vostru este
îndurat, milostiv.
50. Oare n-au văzut ei că toate cîte
le-a făcut Dumnezeu întorc
umbra lor spre dreapta şi
stînga3 închinîndu-se lui
Dumnezeu şi umilindu-se?
51. Şi înaintea lui Dumnezeu se
1
Necredincioşii.
2
îngerii morţii.
3
întorc umbra după cum se mişcă soarele. Conf.
XIII, 16.
199
l- l T l l- l T l T ' T l T l T'l T l tl

închină cele din ceruri şi de pe

pămînt, îngerii şi vietăţile, şi nu
se îngîmfă.
52. Se tem de Domnul lor de
deasupra lor şi fac ce li se
porunceşte.
53. Şi zice Dumnezeu: "Nu primiţi
doi Dumnezei, El este un unic
Dumnezeu; deci temeţi-vă
numai de Mine!"
54. A Lui este ceea ce e în ceruri şi
pe pămînt şi Lui i se cuvine
slujba veşnică. Voiţi să vă
temeţi de altul decît de
Dumnezeu?
55 N-aveţi dar, decît de la
Dumnezeu, dacă vă ajunge un
rău, gemeţi la Dumnezeu după
ajutor.
56. Iar dacă v-a mîntuit de rău, se
închină o parte din voi idolilor,
57. aşa că sînt nemulţumiţi cu ce
le-am dat Noi. Folosiţi-vă
numai şi apoi veţi înţelege.
58. Şi ei pentru ceea ce nu cunosc
dau o parte din ceea cu ce i-am
îngrijit. Pe Dumnezeu, veţi da
socoteală pentru ceea ce
plăsmuiţi!
59. Şi ei dau lui Dumnezeu fiice1 —
Mărire Lui! — iar lor îşi lasă
ceea ce poftesc.
60. Şi dacă unuia din ei se vesteşte
o fiică, se acoperă faţa sa cu
umbră neagră şi el e plin de jale.
61. El se ascunde de popor pentru
răul ce i s-a vestit: să-l ţie spre
ruşine sau să-l ascundă în
ţărînă? Oare nu judecă el rău?
62. Cei ce nu cred în lumea de apoi
seamănă cu cei mai răi;
Dumnezeu însă seamănă cu
' y "ir *»" 'sa. *Ş* ^ *»J af ' T""¥ T" 5f k~T" 3^ * V ^f'^'^'ţ" ^

T*i?Ti?T?T-?T?T'?T?T*M
ceea ce e mai înalt; El e cel
puternic, înţelept.
63. De ar voi Dumnezeu să-i apuce
pe oameni pentru păcate, n-ar
lăsa El nici o vietate pe el2;
totuşi încă întîrzie El pînă la un
termen hotărît. Iar cînd vine
termenul, nu-l pot întîrzia nici
nu-l pot grăbi nici măcar cu o
oră.
64. Şi ei dau lui Dumnezeu ceea ce
nu le place şi limbile lor scot
minciună, că pentru ei este ceea
ce e mai bun [ca răsplată]. Fără
îndoială că pentru ei este focul
şi că vor fi aruncaţi în el.
65. Pe Dumnezeu! Acum înaintea
ta am trimis Noi [trimişi] la
popoare, dar Satan a împodobit
faptele lor şi este scutul lor şi
astăzi, însă pentru ei este
pedeapsă dureroasă.
66. Şi Noi am trimis scriptura la
tine, numai ca să le arăţi
răsvedit pentru ce se ceartă; în
ea este ocîrmuire şi îndurare
pentru poporul credincioşilor.
67. Şi Dumnezeu trimite din ceruri
apă şi înviază cu ea pămîntul
după moartea sa. întru aceasta
sînt semne pentru poporul ce
aude.
68. Şi la vite aveţi voi o pildă; Noi
vă adăpăm cu ceea ce este în
trupurile lor între gunoi şi
sînge, cu lapte curat, ce curge
uşor prin gît Ia cei ce beau3.
1
Arabii păgîni credeau că îngerii sînt fiicele lui
Dumnezeu.
2
Pe pămînt.
3
Explicatorii spun că substanţa cea mai proastă
a nutrămîntului se preface în excremente, cea
mijlocie în lapte si cea mai fină în sînge.
200
69. Şi din roduri fenicii şi via; de la
ele luaţi băutură îmbătătoare şi
mîncare bună. întru aceasta
sînt semne pentru un popor
priceput.
70. Şi Domnul tău învaţă albina:
"Fă-ţi case în munţi şi în arbori
şi în ceea ce zidesc ei.
71. Apoi mănîncă din toate roadele
şi mergi pe drumul cel liniştit al
Domnului tău". Din trupurile
lor iese băutură cu felurite
culori, în care este leac pentru
oameni.
72. Dumnezeu v-a făcut pe voi; apoi
vă ia la Sine; însă pe unii din
voi lasă să ajungă la bătrîneţe
slăbanoage, încît nu mai ştiu
nimic din ceea ce au ştiut.
Dumnezeu este ştiutor,
puternic, întru aceasta este un
semn pentru oamenii cei ce
cugetă.
73. Şi Dumnezeu a pus la voi
înainte pe unul altuia, cînd v-a
îngrijit; şi totuşi cei puşi înainte
nu dau nimic înapoi din
îngrijirea lor pentru cei ce-i
stăpîneşte dreapta lor1, ca să fie
întru aceasta de-o potrivă. Vor
ei să lepede îndurarea lui
Dumnezeu?
74. Dumnezeu v-a dat muieri din
voi înşivă şi din muierile voastre
v-a dat fii şi nepoţi şi v-a îngrijit
cu cele bune. Vor ei să creadă în
nimicnicie şi să se lepede de
mila lui Dumnezeu?
75. Şi ei servesc afară de Dumnezeu
şi unor fiinţe care nu pot să le
dea nici o îngrijire din cer şi de
pe pămînt şi sînt fără puteri.
76. Nu faceţi deci asemănare lui
Dumnezeu. Dumnezeu doar
ştie, iar voi nu ştiţi.
77. Dumnezeu face o pildă: Un rob,
un mamluc2, care n-are putere
asupra nimic, şi cineva pe care
l-am îngrijit Noi cu îngrijire
frumoasă şi el dăruieşte din ea
pe ascuns şi pe faţă, oare
seamănă ei? Mărire lui
Dumnezeu, însă cei mai mulţi
din ei nu pricep.
78. Şi Dumnezeu face [încă] o
pildă: Sînt doi bărbaţi; unul
din ei este mut, nu poate nimic
şi este o greutate pentru
Domnul său; orişiunde îl
trimite, nu aduce bine. Oare
seamănă el cu unul care
porunceşte ce se cuvine şi se
află pe drum drept?
79. Şi ale lui Dumnezeu sînt cele
ascunse în ceruri şi pe pâmînt;
şi lucrul "orei" este numai o
clipeală din ochi, sau mai scurt.
Dumnezeu doară este atotpu-
ternic.
80. Şi Dumnezeu v-a scos din
pîntecele maicelor voastre fără
să aveţi vreo pricepere şi v-a dat
auz, văz şi inimi, ca să fiţi
mulţumitori.
81. Oare nu văd ei paserile, cum
sînt supuse în aerul cerului?
Nimeni nu le ţine în mînă decît
Dumnezeu, întru aceasta sînt
semne pentru un popor
credincios.
82. Şi Dumnezeu v-a dat case spre
locuire şi El v-a dat vouă pieile
1
Sclavii; conf. IV, 3.
2
Rob cumpărat.
vitelor pentru locuinţă1, ca să vă
fie uşoare în ziua plecării şi ziua
opririi şi lîna lor şi blana lor şi
părul lor spre întrebuinţare şi ca
unelte pentru un timp.
83. Şi Dumnezeu v-a dat umbră de
la aceea ce a făcut şi v-a dat
adăposturi în munţi şi v-a făcut
haine, ca să vă scutească de
căldură, şi haine, să vă
scutească în lupta voastră. Aşa
împlineşte El mila faţă de voi,
ca să vă faceţi moslemi.
84. Iar dacă se întorc ei, tu eşti
dator la propovăduire răsvedită.
85. Ei cunosc mila lui Dumnezeu şi
apoi o leapădă şi cei mai mulţi
din ei sînt necredincioşi.
86. Şi într-o zi vom ridica din toate
popoarele un martor; atunci nu
li se va da voie necredincioşilor
[să se dezvinuiască] şi ei nu vor
fi miluiţi.
87. Şi nelegiuiţii, cînd vor vedea
pedeapsa, ea nu le va fi uşurată
şi ei nu vor fi băgaţi în seamă.
88. Şi idolatrii, cînd vor vedea idolii,
vor zice: "Doamne, aceştia sînt
idolii noştri, pe care i-am
chemat afară de Tine!" şi ei2 să
le puie în preajmă cuvîntul:
"Voi sînteţi mincinoşi!"
89. Şi în ziua aceea îi vor aduce ei
pace lui Dumnezeu3 şi de la ei
rătăcesc plăsmuirile lor.
90. Cei ce nu cred şi se bat de la
drumul lui Dumnezeu, lor le
vom adăuga pedeapsă peste
pedeapsă, pentru că făcură
stricăciune.
91. Şi într-o zi vom scula în toate
popoarele un martor din
mijlocul lor şi Noi voim să te
aducem ca martor împotriva
acestora şi am trimis asupra ta
scriptură ca tîlcuire pentru toate
lucrurile şi ocîrmuire şi îndurare
şi veste bună pentru moslemi.
92. Dumnezeu porunceşte să se
facă dreptate şi bine şi să se dea
daruri rudelor şi opreşte lucru
ruşinos şi nelegiuire; El vă
îndeamnă ca să vă fie aminte.
93. Ţineţi legămîntul lui
Dumnezeu, pe care l-aţi
încheiat, şi nu călcaţi
jurămintele, după ce le-aţi
întărit, căci îl aveţi pe
Dumnezeu drept chezaş pentru
voi. Dumnezeu doar ştie ce
faceţi.
94. Şi nu fiţi ca aceea ce destramă
firul ei, după ce l-a făcut tare4
jurînd ca să înşelaţi întreolaltă,
pentru că o parte este mai mare
decît cealaltă. Dumnezeu vă
ispiteşte întru aceasta şi în ziua
învierii vă va arăta răsvedit
pentru ce v-aţi certat.
95. Şi dacă ar fi voit Dumnezeu, v-
ar fi făcut El un unic popor, însă
El îl duce în rătăcire pe cine
voieşte şi-l ocîrmuieşte pe cine
voieşte; iar voi veţi da socoteală
pentru faptele voastre.
96. Şi nu juraţi ca să vă înşelaţi
întreolaltă, ca să nu alunece
piciorul, după ce fu întărit şi să
gustaţi răul, pentru că v-aţi
' Ca să vă faceţi corturi uşor transportabile.
2
Idolii.
3
Vor căuta să se împace cu Dumnezeu.
4
Explicatorii istorisesc despre o muiere cu
numele Reita bint Saad Ibu Tein, că ea asemenea
ca şi Penelopa noaptea destrăma firele pe care le
torcea ziua.
abătutt de la drumul lui
Dumnezeu, şi să vă fie pedeapsă
dureroasă.
97. Şi nu vindeţi legămîntul lui
Dumnezeu pentru preţ mic, căci
numai la Dumnezeu este ceea
ce e mai bun pentru voi, dacă
pricepeţi.
98. Ceea ce este la voi se trece şi ceea
ce este la Dumnezeu rămâne, iar
Noi le vom răsplăti celor
statornici cu răsplată pentru
faptele lor cele mai bune.
99. Cel ce face ce e drept, fie bărbat
sau muiere, dacă numai este
credincios, pe acela îl vom învia
la o viaţă bună şi-i vom da
răsplată pentru faptele sale cele
mai bune.
100. Şi dacă citeşti Coranul, caută
adăpost la Dumnezeu înaintea
lui Satan, celui bătut cu pietre.
101. El n-are putere asupra celor ce
cred şi se încred în Domnul lor.
102. Puterea lui este numai asupra
celor ce se întorc de la El şi îi
dau tovarăşi.
103. Şi dacă schimbăm un semn1 în
loc de alt semn — şi Dumnezeu
ştie ce trimite — zic: "Tu eşti
plăsmuitor!" Dar cei mai mulţi
din ei nu pricep.
104. Spune: "L-a trimis2 duhul sfînt3
de la Domnul tău întru adevăr,
ca să întărească pe cei ce cred şi
să fie o ocîrmuire şi veste bună
pentru moslemi".
105. Şi noi ştim că ei zic: "Un om îl
învaţă!" Limba aceluia pe care îl
cred ei este barbarică; însă
aceasta este răsvedit în arabică4.
106. Acei ce nu cred în semnele lui
Dumnezeu, pe ei nu-i
ocîrmuieşte Dumnezeu şi
pentru ei este pedeapsă
dureroasă.
107. Plăsmuiesc minciuni cei ce nu
cred în semnele lui Dumnezeu
şi ei sînt mincinoşi.
108. Cel ce se leapădă de Dumnezeu,
după ce a crezut în el — doară
dacă a fost silit, însă inima lui
să fie tare în credinţă — şi cel
ce deschide inima sa
necredinţei — asupra lor vie
mînia lui Dumnezeu şi pentru
ei să fie pedeapsă grea.
109. Aceasta, pentru că ei au iubit
viaţa lumii mai mult decît cea
de apoi şi pentru că Dumnezeu
nu ocîrmuieşte poporul
necredincioşilor.
l LO. Aceştia sînt cărora le-a pecetluit
Dumnezeu inimile şi auzul şi
văzul, aceştia sînt nebăgători de
seamă. Fără îndoială în lumea
de apoi sînt ei pierduţi.
111. Apoi Domnul tău pe aceia ce au
pribegit, după ce au fost ispitiţi,
şi s-a răsplătit fiecare suflet
după faptele lui şi nu li se va
întîmpla nedreptate.
112. într-o zi va veni fiecare suflet şi
se va certa pentru sine însuşi şi
se va lupta şi au fost
statornici...5 Domnul tău după
acestea este iertător, îndurat.
1
Vers.
2
Coranul.
3
Arhanghelul Gabriel.
4
Contemporanii lui Mohammed aveau
prepusul ca Mohammed compune surele sale cu
ajutorul altora, mai cu seamă al rabbinului
Abdallah Ibu Salam. Aici caută Mohammed să
respingă această învinuire ca neadevărată.
3
Adaugă: îi va binecuvînta.
202
113. Şi Dumnezeu face o pildă: o
cetate1 a fost în sigufanţă şi
pace şi venea îngrijirea ei în
prisosinţă din toate locurile şi ea
a fost nemulţumitoare faţă de
mila lui Dumnezeu şi i-a dat de
gustat Dumnezeu haina
foametei şi a fricii pentru
faptele lor.
114. Şi a venit la ei un trimis din
mijlocul lor şi ei l-au învinuit
de minciună şi i-a apucat
pedeapsă pentru că erau
nelegiuiţi.
115.Mîncaţi din ceea ce v-a îngrijit
Dumnezeu, ce este iertat [şi]
bun şi mulţumiţi milei lui
Dumnezeu, dacă-i sînteţi servi.
116. El v-a oprit numai mortăciune,
sînge şi carne de porc şi aceea
peste care [la înjunghiare] s-a
chemat altul decît Dumnezeu.
Şi dacă cineva este silit, fără să
poftească sau să voiască, să
calce [porunca lui Dumnezeu],
atunci Dumnezeu doară este
iertător, îndurat.
117. Şi nu vorbiţi cu limbile voastre
mincinoase: "Aceasta este iertat
şi aceasta este oprit", ca să
născociţi minciuni asupra lui
Dumnezeu; celor ce născocesc
minciuni asupra lui Dumnezeu
nu le merge bine.
118. Puţin folos, şi apoi este pentru
ei pedeapsă dureroasă.
119. Şi jidovilor le-am oprit Noi ceea
ce ţi-am spus înainte2. Şi Noi n-
am fost nedrepţi faţă de ei, ci ei
au fost nedrepţi faţă de ei înşişi.
120. Atunci Domnul tău faţă de cei
ce au făcut rău întru neştiinţă
[şi] apoi s-au căit şi s-au
îndreptat — Domnul tău după
aceea va fi iertător, îndurat.
121.Abraam a fost un Imîn
ascultător de Dumnezeu,
dreptcredincios, şi n-a fost
idolatru.
122. El a fost mulţumitor pentru
mila Lui, şi El l-a ales şi l-a
ocîrmuit pe drum drept.
123. Şi Noi i-am dat în lumea de
acum ce e bun şi în lumea de
apoi se ţine el de cei drepţi.
124. Apoi ţi-am descoperit:
"Urmează legii lui Abraam, cel
dreptcredincios, ce n-a fost
idolatru".
125. Şi Sabbathul a fost orînduit
numai pentru cei ce se certau
asupra lui3 şi Domnul tău va
judeca între ei în ziua învierii cu
privire la cearta lor.
126. Cheamă la drumul Domnului
tău cu înţelepciune şi
îndemnare frumoasă şi ceartă-
te cu ei cum e mai frumos.
Domnul tău ştie cine s-a abătut
de la drumul Său şi El îi
cunoaşte pe cei bine ocîrmuiţi.
127. Şi dacă pedepsiţi, apoi să
pedepsiţi în acelaşi fel cum vi s-
a făcut răul, iar dacă răbdaţi, e
mai bine pentru cei ce rabdă.
128. Şi tu rabdă şi răbdarea ta vine
de la Dumnezeu, şi nu te
întrista asupra lor şi nu te îngriji
pentru viclenia lor. Dumnezeu
'Mekka.
2
Conf. VI, 147.
3
Sabbatul. Această zi a fost orînduită numai
pentru jidovi ca zi de odihnă, pe cînd Mohammed
a orînduit vinerea ca sărbătoare săptămînală
pentru moslemi.
203
este cu cei ce se tem de El şi se
poartă bine.
XVII
SURA DRUMULUI NOPŢII
Din Mekka ţi este cu o sută unsprezece semne
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURAT.

1. Mărire celui care a dus pe servul

Său noaptea de la templul cel
sfînt la templul cel mai
îndepărtat, a cărui împrejurime
am binecuvîntat-o, ca să-i
arătăm semnele Noastre. El este
cel ce aude, vede.
2. Şi Noi i-am dat lui Moise
scriptura şi am orînduit-o drept
ocîrmuire pentru fiii lui Israel
zicînd: "Nu luaţi apărător afară
de Mine!"
3. [Ei sînt] urmaşii celor ce i-am
purtat Noi cu Noe [în corabie].
El a fost un serv mulţumitor.
4. Şi Noi am hotărît pentru fiii lui
Israel în scriptură: "De două ori
veţi face daună pe pămînt1 şi vă
veţi ridica în mare îngîmfare".
5. Şi cînd a venit ameninţarea
pentru întîia dată, trimiserăm la
voi servii Noştri, cu putere mare
şi ei cercetară lăuntrul
locuinţelor voastre şi se împlini
ameninţarea.
6. Apoi v-am dat Noi înapoi
puterea asupra lor şi v-am
înmulţit averea şi copiii şi v-am
făcut o ceată mai mare,
7. [zicînd]: "De faceţi bine, faceţi
bine pentru voi, iar de faceţi
rău, e tot aşa". Şi cînd s-a
împlinit ameninţarea pentru
altădată [trimiserăm servii
Noştri] să întristeze feţele
voastre şi să intre în templu,
cum intrară întîia dată, şi să
sfarme ceea ce au cucerit.
8. Poate că Domnul vostru se va
îndura, dar dacă veţi face iarăşi,
vom face şi Noi iarăşi şi Noi am
orînduit iadul cu temniţă
pentru cei necredincioşi.
9. Acest Coran ocîrmuieşte la ceea
ce e mai drept şi binevesteşte
credincioşilor,
10. care se poartă bine, că vor avea
răsplată mare.
11. Iar celor ce nu cred în lumea de
apoi, le-am pregătit Noi
pedeapsă dureroasă.
12. Şi omul cere răul, ca şi cînd ar
cere binele; omul este grăbit.
13. Şi Noi orînduim noaptea şi ziua
ca două semne; şi Noi am şters
semnul nopţii şi am făcut să se
vadă semnul zilei, ca să căutaţi
harul Domnului vostru şi să
ştiţi numărul anilor şi
socoteala2. Şi tot lucrul l-am
tîlcuit răsvedit.
14. Şi fiecărui om i-am legat Noi
paserea sa3 de gîtul său şi vom'
scoate în ziua învierii pentru el
o carte, ce se va pune înainte
deschisă:
1
După unii explicatori este vorba despre
omorîrea lui Isaia si a lui loan Botezătorul. Alţii
zic că prima "daună" a fost neglijarea legii şi
omorîrea lui Isaia si Ieremia, iar a doua: omorîrea
lui Zaharia si a lui loan Botezătorul şi răstignirea
iluzorie a lui Isus.
- Timpului.
3
1.e. soarta sa, care se asemănează cu o pasere,
ce zboară.
204
15. "Citeşte cartea ta, căci tu însuţi
astăzi ai să dai socoteală asupra
ta!"
16. Cel ce este bine ocîrmuit este
bine ocîrmuit numai pentru
sine însuşi, iar cine rătăceşte,
rătăceşte tot pentru sine; şi un
[suflet] încărcat să nu poarte
sarcina altuia. Şi Noi nu
pedepsim înainte de ce am
trimis un sol.
17. Şi dacă voiam Noi să dărîmăm
0 cetate, le porunceam celor
îmbuibaţi din ea; şi ei pacătuiau
în ea şi se împlinea asupra ei
cuvîntul şi Noi o pierdeam cu
totul.
18. Şi cîte neamuri am nimicit Noi
după Noe, căci Domnul tău de
ajuns ştie şi vede păcatele
servilor Săi.
19. Cel ce doreşte cele pieritoare, în
grabă îi dăm în ea1 ce voim [şi]
cui dorim. Apoi îi hotărîm iadul,
să ardă în el ruşinat, lepădat.
20. Iar cel ce voieşte lumea de apoi
şi o rîvneşte cu rîvnă şi este
credincios, lui i se mulţumeşte
pentru rîvna sa.
21. Tuturor le vom dărui, acestora
şi acelora din darurile
Domnului tău, şi darurile
Domnului tău să nu fie oprite.
22. Priveşte cum i-am ales Noi pe
unii înaintea altora; însă lumea
de apoi să aibă mai mari trepte
şi mai mari înălţători.
23. Nu pune lîngă Dumnezeu alt
Dumnezeu, ca să şezi ruşinat şi
fără ajutor.
24. Şi Domnul tău a orînduit ca să-
1 serviţi numai Lui şi să vă
purtaţi bine cu părinţii voştri,
dacă unul sau amîndoi ajung la
bătrîneţe lîngă tine. De aceea
nu spune către ei "Pfui" şi nu-i
certa, ci vorbeşte către ei
cuvinte binevoitoare.
25. Şi pleacă înaintea lor aripa
umilinţei din îndurare şi spune:
"Doamne, îndură-Te de
amîndoi, căci mă crescură, cînd
eram mic!"
26. Domnul vostru ştie ce este în
sufletul vostru, ori de sînteţi
cinstiţi.
27. Şi El este iertător faţă de cei
căincioşi.
28. Şi să dai celui înrudit ce i se
cuvine, şi sărmanului şi fiului
drumului, însă nu fi prea
risipitor.
29. Risipitorii sînt fraţii Satanelor,
şi Satan era nemulţumitor
Domnului său.
30. Şi dacă te întorci de la ei2
căutînd îndurare de la Domnul
tău în care nădăjduieşti, spune-
le un cuvînt prietenos.
31. Şi nu lăsa mîna ta legată de
gîtul tău3, dar nici n-o întinde
de tot, aşa ca să şezi certat,
sărăcit.
32. Vezi, Domnul tău dă cele de
lipsă cu prisosinţă şi cu măsură.
El îi cunoaşte şi-i vede pe servii
Săi.
33. Şi nu omorî ţi copiii voştri de
frica sărăciei; Noi îi vom întriji
pe ei şi pe voi. Omorîrea lor este
un păcat mare.
' în viaţa lumească trecătoare.
• I.e. de la rude, sărmani şi călători, neavînd cu
ce să-i miluiesti.
3
I.e. să nu fii de tot zgîrcit.
34. Şi nu vă apropiaţi de curvie; ea
este ruşinoasă şi un drum rău.
35. Şi nu omorîţi nici un om pe care
vi l-a oprit Dumnezeu, doară
pentru dreptate. Dacă s-a
omorît cineva pe nedreptul,
atunci dăm Noi putere celui mai
înrudit cu el; însă el să nu se
întreacă în omor, el doară află
ajutor.
36. Şi nu vă apropiaţi de averea
orfanului, doar numai spre
binele acestuia, pînă a ajuns el
în vîrstă. Şi ţineţi legămîntul.
Cu privire la legămînt veţi fi
traşi la răspundere.
37. Şi daţi măsură plină, cînd
măsuraţi, şi cumpăniţi cu cîntar
drept; aşa e mai bine şi mai
frumos pentru înaintare.
38. Şi nu te sprijini pe ceva ce nu
cunoşti; auzul, văzul şi inima,
toate acestea vor da socoteală.
39. Şi nu păşi pe pămînt cu
îngîmfare; doar nu poţi sfîşia
pămîntul şi nu poţi ajunge
munţii cu înălţimea.
40. Toate acestea sînt rele dinaintea
Domnului tău şi urîte.
41. Aceasta este din ceea ce ţi-a
descoperit Domnul tău din
înţelepciune; şi nu pune lîngă
Dumnezeu alt Dumnezeu, căci
vei fi aruncat în iad, fiind certat
şi lepădat.
42. Oare v-a ales Domnul vostru ca
fii şi a primit fiice dintre îngeri?
Voi vorbiţi un cuvînt greu.
43. Noi am dat multe tîlcuri în
Coranul acesta, ca să-i
îndemnăm, însă aceasta
înmulţeşte numai neplăcerea
lor.
44. Spune: "De ar fi lîngă El
Dumnezei, precum spun ei,
totuşi ar trebui să caute ei un
drum la cel de pe tron".
45. Mărire Lui, El este mai înalt,
mai mare decît vorba lor.
46. îl laudă şapte ceruri şi pămîntul
şi ceea ce este în acestea şi nu
este un lucru care nu-l laudă
întru mărirea Lui. Voi însă nu
înţelegeţi lauda lor. El este
blînd, iertător.
47. Dacă citeşti Coranul, punem
Noi un văl acoperit între tine şi
cei ce nu cred în lumea de apoi.
48. Şi Noi punem asupra inimilor
lor acoperăminte, ca să nu-l
înţeleagă
49. şi dacă-l aminteşti pe Domnul
tău în Coran ca pe unul unic,
întorc ei spatele lor la fugă.
50. Noi ştim de ce ascultă ei
aceasta, cînd te ascultă pe tine.
Şi cînd sînt ei nelegiuiţi într-
ascuns, atunci zic ei: "Voi
urmaţi numai unui bărbat
fermecat!"
51. Priveşte ce pilde fac ei cu tine;
însă ei rătăcesc şi nu pot afla
drumul.
52. Ei zic: "Dacă am devenit oase şi
fărîme, vom fi sculaţi ca făptura
nouă?"
53. Spune: "De aţi fi piatră sau fier,
sau altceva, ce e greu în
piepturile voastre"1. Şi ei vor
zice: "Cine ne va aduce înapoi?"
Spune: "Acela care v-a făcut
întîi". Ei vor clătina asupra
1
1.e. ce e greu după părerea voastră. Mai adaugă:
să fie înviat - totuşi poate fi înviat.
206
voastră capetele lor şi vor zice:
"Cînd va fi aceasta?" Spune:
"Poate va fi îndată!"
54. într-o zi vă va chema El şi voi
veţi răspunde cu laudă şi veţi
crede că aţi întîrziat numai
puţin.
55. Spune servilor M^i să vorbească
cum e mai frumos1. Satan caută
să facă ceartă între ei. Satan
este pentru oameni un duşman
răsvedit.
56. Domnul vostru vă cunoaşte pe
voi; dacă voieşte, se îndură de
voi, sau dacă voieşte, vă
pedepseşte. Şi Noi nu te-am
trimis ca să le fii apărător.
57. Şi Domnul tău cunoaşte pe
fiecare din ceruri şi pe pămînt,
şi Noi i-am ales pe unii din
profeţi înaintea altora şi i-am
dat lui David psalmii.
58. Spune: "Chemaţi-i pe cei pe
care i-aţi primit [ca zei] lîngă
El; ei doar nu vă pot mîntui de
rău, nici nu vă pot depărta".
59. Aceia pe care îi cheamă ei caută
singuri împreunare cu Domnul
lor, ca să fie aproape, şi
nădăjduiesc în îndurarea Sa şi
se tem de pedeapsa Sa.
Pedeapsa Domnului tău este
înfricoşată.
60. Şi nu este cetate pe care să nu
o pierdem înaintea zilei învierii
sau să nu o pedepsim cu
pedeapsă grea. Aceasta este
scris în carte.
61. Şi nimic nu Ne opreşte să [te]
trimitem cu semne, dacă
înaintaşii nu le-ar fi ţinut în
minciună; şi Noi i-am dat lui
Thamud iapa de cămilă, ca să o
vadă, şi ei s-au purtat nelegiuit
cu ea; şi Noi trimitem numai cu
semne spre frică.
62. Şi cînd ţi-am zis: "Domnul tău
înconjoară oamenii". Şi Noi am
orînduit vedenia, ce am lăsat-o
să o vezi, numai ca ispită pentru
oameni, şi pomul cel blestemat2
în Coran, şi Noi i-am umplut cu
frică şi [aceasta] îi va întări
numai spre fărădelege mare.
63. Şi cînd ziserăm îngerilor:
"închinaţi-vă înaintea lui
Adam!" se închinară ei afară de
diavolul. El zise: "Să mă închin
unei făpturi de tină?"
64. El zise: "Ai văzut oare aceea ce
ai cinstit mai mult decît pe
mine? De vei întîrzia cu mine
pînă la ziua învierii, voi să
stîrpesc urmaşii lui, afară de
puţini".
65. El zise: "Ieşi! Şi cine-ţi va urma
din ei, iadul să fie răsplata
voastră, o răsplată bogată!
66. Turbură pe cine voieşti din ei cu
vocea ta şi întărîtă-i cu călăreţii
şi pedestraşii tăi şi fii părtaş la
averile şi copiii lor şi fă-le
făgăduinţe, însă ce le făgă-
duieşte Satan este înşelăciune.
67. Peste servii Mei n-ai putere şi
ajunge Domnul tău ca scut".
68. Domnul tău este cel ce vă mînă
corăbiile pe mare, ca să căutaţi
prisosinţa Lui. El este îndurat
cu voi.
1
Cu cei necredincioşi, ca să nu-i întărite.
2
Vedenia este călătoria cea nocturnă spre
Ierusalim si înapoi. Pomul Zakkîm, care este un
pom al iadului şi rodurile sale sînt mîncarea celor
osîndiţi la muncile iadului. Conf. XXXVII, 60.