Mediul inconjurator

Fiecare etapa istorica, fiecare oranduire sociala isi pune amprenta

specifica asupra naturii si a ansamblului peisajului umanizat, ca urmare a
modului diferit in care se desfasoara relatiile omului cu natura locurilor.
Caracteristicele epocii noastre sunt date de dezvoltarea tehnica, economica si
politica.
O caracteristica esentiala a vremurilor noastre este cresterea
accentuata a populatiei, care a atins, in martie 1980, cifra de 4,5 miliarde
locuitori, de doua ori mai multi decat cu patru decenii in urma, de patru ori
mai multi decat cu un veac in urma. Imultirea in asemenea ritm a populatiei
a facut necesara asigurarea unor cantitati tot mai mari de produse agro-
alimentare.
Paralel, industria a realizat, in ultima perioada istorica, cresteri
deosebit de importante. Aceasta a facut necesar un consum tot mai mare de
combustibili si de minereuri metalifere si nemetalifere, de lemn etc.
Productia de petrol a lumii, de exemplu, a crescut de 50 de ori fata de
inceputul secolului nostru. Unele terenuri petroliere vestite in primele
decenii s-au epuizat si au fost parasite cu pamanturi ravasite, inutilizabile,
sau continua cu productii de neluat in seama.
La fel s-au intensificat in timp exploatarile de minereu de fier, cele de
cupru, de bauxita etc. Toate aceste exploatari executate in galerii de mina,
dar in multe cazuri si la suprafata, ci adanci escavatii si decopertari, cu
inaltare in apropiere a unor mari halde, pe alocuri de dimensiunile unor
coline pe care decenii de-a randul nu prinde nici un fel de vegetatie,
reprezinta “pecetea” industriei miniere din actuala etapa de civilizatie. La
acestea se adauga exploatarea pe scara larga a rocilor de constructie, a
lemnului padurilor si, implicit, sacrificarea faunei aflate pe locurile cu
intense activitati economice, cu mai mare trafic al circulatiei, sub influentele
covarsitoare ale marilor centre urbane.
Rezultatul acestor activitati este degradarea echilibrului natural foarte
inaintat pe anumite teritorii, in cuprinsul carora specialistii au putut vorbi de
o “criza ecologica”.
S-a scris mult in ultima vreme despre modificarile produse in lumea
animala si vegetala, cu disparitia in vremuri istorice a sute de specii de
vietuitoare si despre restrangerea numerica a altora. S-a scris despre
defrisarile masive produse in ultima vreme mai accentuat in spatiile
intertropicale; sau despre atacul masiv al savanelor si despre desertificarea
stepelor. S-a scris despre poluarea raurilor si a lacurilor, chiar a apelor
marine de pe platformele litorale, despre poluarea atmosferei in arealele
marilor aglomerari industriale si a marilor orase. Toate acestea reprezinta
niste “semne de alarma”, asupra periclitarii echilibrului natural din zonele
puternic afectate. Ele reprezinta o amenintare pentru cei ce judeca cu simtul
raspunderii.
Desi un amplu process de decolonizare a avut loc in ultimele decenii,
80 de noi state independente aparand in lume, desi popoarele acestora au luat
in propriile lor maini exploatarea bogatiilor naturale din granitele lor
teritoriale, una din gravele probleme nesolutionate ale lumii de azi este
mentinerea starii de subdezvoltare a multor state.
Problema noii ordini economice internationale nu si-a gasit inca
rezolvarea pentru care militeaza numeroase state in curs de dezvoltare.
Urmarea scindarii este dezavantajoasa naturii la ambele extreme: in tarile
dezvoltate, exploatarea pana la degradarea naturii se datoreaza in multe
cazuri goanei dupa profituri cat mai mari a monopolurilor si societatilor
supranationale, pe cand in tarile subdezvoltate, suprasolicitarea unor
componente ale naturii se datoreaza de multe ori acoperirii unor necesitati
vitale pentru populatia in crestere.
Si intr-un caz si in altul apare vadita restrangerea arealelor forestiere,
a savanelor si stepelor prin procesul numit in ultima vreme ”desertificare”,
distrugerea sau restrangerea unor elemente rare ale faunei, ruinarea sau
calcificarea solurilor din zonele de clima calda si asa destul de sarace in
substante organice. Degradarea naturii se propaga si pe alte cai: prin noxele
atmosferice datorate industriei si incarcarii traficului autorutier, prin
impurificarea apelor cu chimicale si cu deversarile din canalele oraselor, prin
acumularea unor enorme cantitati de deseuri menejere si industrial.
In tara noastra, in vederea unei bune echilibrari a mediului
inconjurator, s-au facut legiferari privitoare la protectia apelor, a mediului
inconjurator, la dezvoltarea fondului forestier si la imbunatatiri funciare.
Toate acestea reprezinta garantia unor infaptuiri de rationala gospodarire a
naturii, paralel cu utilizarea intensive a terenurilor si resurselor.
Faptul are mare insemnatate indeosebi pentru componenta cea mai
fragila, care este in acelasi timp determinata pentru echilibrul mediului
inconjurator, componenta biotica. Mediul inconjurator nu a ajuns la
infatisarea lui actuala, apt de a sustine intreaga dezvoltare a civilizatiei
umane decat prin actiunea vietuitoarelor asupra geosferelor abiotice (scoarta
terestra, apele, aerul ). Componenta biotica este cea care regleaza inlantuirea
de interdependente intre geosfere luate pe ansamblu planetar ori pe teritotii
delimitate regional. Caci natura Terrei nu este doar o aglomerare
intamplatoare de elemente aflate la diferita stari, ci o imbinare in deplina
ordine a raporturilor reciproce si intr-o complexa structurare de amanunt,
care reprezinta un echilibru rar intalnit in Univers, tocmai de aceea fiind
deosebit de pretios. Suprimarea sau degradarea unui cat de marunt element
din alcatuirea acestui ansamblu aflat in echilibru dinamic atrage dupa sine
schimbari in lant in celalalte componente cu care se afla in stranse legaturi;
aceasta este rezultanta unor dereglari ireparabile pe anumite spatii.
Zacaminte minerale, formate in milioane de ani, sut epuizate prin
exploatarea doar in cateva decenii. Atmosfera si apele, cu tot volumul lor de
mari dimensiuni, sunt infectate pe alocuri pana la a dauna daca sunt folosite.
Numeroase specii de animale si chiar de plante au fost masacrate disparand
pentru totdeauna.
Intrucat vietuitoarele – si indeosebi invelisul vegetal, iar in stransa
legatura cu acestea patura de sol care intretine culturile agricole – sunt cele
ce imprima mediului inconjurator echilibrul necesar, numai urmarirea
ecologica a acestuia il poate indruma spre o continuitate certa. Aceasta
pentru asigurarea cerintelor in continua crestere a populatiei, a tendintelor de
dezvoltare pe calea civilizatiei omenirii, de transformare a peisajului natural
pe trepte diferite de antropizare, pana la marile aglomerari urbane, unde se
produce suprimarea totala sau aproape totala a naturii prin crearea unui
mediu artificial de ziduri, asfalt, conducte, cabluri etc. Intrucat afluxul
populatiei rurale spre orase se afla in plina desfasurare nu numai in tara
noastra, ci si in cea mai mare parte a lumii, se impune si cercetarea atenta a
mediului ambient al oraselor, ca sedii de viata a celei mai mari parti a
omenirii intr-un viitor nu prea indepartat.