CUPRINS

CAPITOLUL
 CAPITOLUL I. CONCEPTUL ŞI CARACTERISTICA GENERALĂ A
PROCESULUI DE INSOLVABILITATE

1.1. Noţiunea de insolvabilitate

Activitatea comercială este una dintre cele mai vechi activităţi umane. Ea a
apărut din primele momente în care omul a realizat conceptul de proprietate,
delimitînd astfel sfera bunurilor ce-i aparţineau de ceea ce aparţinea celorlalţi.
Practicat iniţial sub forma schimbului, comerţul a constituit un instrument utilizat
de oameni pentru a-şi acoperi necesităţile imediate ale vieţii de zi cu zi.
Neîndeplinirea voluntară a obligaţiilor îi dă creditorului dreptul să ceară,
executarea silită fie prin predarea materială a bunului ce face obiectul
contractului sau realizarea creanţelor, prin oprirea sumelor pe care debitorul le
are de primit de la propii săi debitori, fie prin vînzarea silită a bunurilor debitorului
şi încasarea sumelor rezultate din valorificarea fiecărui bun, atunci cînd alte
proceduri de executare nu sunt posibile.
O astfel de procedură nu este, în concordanţă cu interesele comercianţilor,
cînd debitorul comerciant se află în incapacitate de a plăti datoriile. Prin aplicarea
normelor de drept comun, unul dintre creditori, cel care a solicitat primul
executarea sau are o creanţă privegeliată, ar fi plătit în întregime, iar ceilalţi nu ar
putea recupera nimic din creanţele lor. Debitorul s-ar bucura, însă, de încrederea
tuturor creditorilor săi şi în cazul în care nu mai poate acoperi datoriile lor cu
lichidităţi, trebuie să ia în considerare interesele tuturor creditorilor săi, care au
drepturi egale asupra patrimoniului debitorului lor.
Asemenea cerinţe au determinat legiuitorul să instituie o procedură specială
de executare colectivă, egalitară şi concursală, asupra bunurilor debitorului
comerciant, aflat în imposibilitatea de a efectua plăţile comerciale. Această
procedură a fost denumită pentru prima dată în legislaţia R.Moldova prin noţiunea
de „faliment” (în Legea cu privire la faliment nr.851/1992 şi în Legea cu privire la
faliment nr.786/1996).
În 2001 a fost adoptată o nouă lege – Legea insolvabilităţii nr.632/2001,
care a modificat denumirea instituţiei respective şi a folosit în locul termenului de
„faliment” termenul „insolvabilitate”.
Noţiunea de insolvabilitate este strîns legată de noţiunea faliment. În unele
legislaţii acestea sunt considerate sinonime, în altele prin insolvabilitate se
înţelege ceea ce alţii înţeleg prin faliment, deşi este preferată utilizarea unei
singure noţiuni.
Există, însă, şi legislaţii care fac distincţie între aceste două cuvinte,
considerînd insolvabilitatea o stare de fapt a debitorului insolvabil, iar falimentul o
stare de drept, adică o insolvabilitate constatată de instanţa de judecată
competentă.
În Republica Moldova Legiuitorul a evitat noţiunea de faliment şi a înlocuit-o
cu insolvabilitatea. Conform art.2 al Legii cu privire la insolvabilitate nr.632/2001,
insolvabilitatea constituie situaţia financiară a debitorului caracterizată prin
incapacitatea lui de a-şi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile
fiscale. Incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul în care
debitorul a încetat să efectueze plăţi.
În doctrina juridică incapacitatea de plată este denumită ca insolvenţă,
reprezentînd absenţa fondurilor băneşti necesare plăţii obligaţiei scadente.
Ca şi falimentul, insolvabilitatea este carcaterizată de două stări: starea de
fapt şi starea de drept. Starea de fapt presupune imposibilitatea onorării
obligaţiilor ajunse la scadenţă, care poate fi reprezentată printr-o insuficienţă a
lichidităţilor, o absenţă a fondurilor băneşti necesare plăţii obligaţiilor scadente.
În sens juridic, prin insolvabilitate se înţelege procesul judiciar, care se
intentează împotriva societăţii comerciale incapabile de a-şi onora obligaţiile
ajunse la scadenţă şi care se desfăşoară sub supravegherea instanţei
judecătoreşti.

1.2. Descriere generală a procesului de insolvabilitate

Procedura de insolvabilitate poate fi definită ca o totalitate de acte

procedurale realizate cu participarea obligatorie a instanţei de judecată,
îndreptate spre satisfacerea concomitentă şi proporţională a creanţelor
creditorilor unui debitor aflat în incapacitatea de plată sau supraîndatorare.
Procesul judiciar se intentează împotriva debitorului în scopul determinării
masei debitoare şi repartizării acesteia între creditori în ordinea stabilită de lege,
dacă nu este posibilă satisfacerea cerinţelor creditorilor în alt mod.
Datorită specificului desfăşurării procedurii de declarare a insolvabilităţii,
aceasta dispune de anumite caractere specifice: caracterul unitar, concursal de
remediu, general, colectiv, egalitar şi judiciar.
Carcaterul unitar presupune că această procedură este aceeaşi pentru
oricare comerciant aflat în starea de încetare de plăţi, indiferent de dimensiunea
activităţilor şi apartenenţa capitală.
Caracterul concursal presupune că această procedură urmăreşte
satisfacerea creanţelor tuturor creditorilor care vin în concurs la executarea
impusă a debitorilor.
Caracterul de remediu al procesului de insolvabilitate presupune că scopul
său este plata pasivului prin remedierea incapacităţii de plată, cînd starea de
insolvenţă a întreprinderii este mai puţin avansată. Ideea de bază este că
măsurile stabilite prin procedura planului să ducă la redresarea debitorului, cu
plata datoriilor faţă de creditori şi, în acest mod, la salvarea debitorului. În caz de
nereuşită, intervine procedura planului de lichidare a bunurilor din patrimoniul
debitorului.
Caracterul general, întrucît procedura prevăzută de leagea insolvabilităţii
nr.632/2001 se aplică tuturor bunurilo aflate patrimoniul debitorului, inclusiv cele
dobîndite în cursul procedurii, precum şi a celor ieşite în mod fraudulos şi readuse
în patrimoniu, cu excepţia celor care nu pot face obiectul executării silite.
Carcterul colectiv reprezintă o apărare comună a intereselor şi drepturilor
tuturor creditorilor acestui debitor.
 Caracterul egalitar realizează stingerea tuturor creanţelor într-o proporţie
directă cu ponderea pe care fiecare creanţă o deţine în pasivul patrimoniului
falitului.
Caracterul judiciar presupune că procesul de insolvabilitate se desfăşoară
numai de către instanţa de judecată şi sub supravegherea ei.

CAPITOLUL II. CONCEPTUL ŞI CARACTERISTICA GENERALĂ A MASEI

DEBITOARE.

2.1 Determinarea masei active (debitoare).

Averea persoanei numită în Legea nr.632/2001 masă debitoare reprezintă

toate bunurile aflate în proprietatea debitorului la data intentării procesului de
insolvabilitate, dobîndite sau recuperate pe parcursul acestuia, cu excepţia
bunurilor care, potrivit legii, nu sînt pasibile de executare silită. Aceasta este baza
materială a răspunderii debitorului insolvabil pentru obligaţiile asumate şi
neexecutate. În procesul de insolvabilitate, masa debitoare poate fi completată cu
anumite valori dobîndite prin reziliera sau anularea unor contracte.
Lista bunurilor care formează masa debitoare. Lista bunurilor debitorului
poate fi întocmită de debitor, administrator sau de ambii. Administratorul, ia în
primire patrimoniul, inventariază bunurile debitorului, le sigilează după caz.
Sigiliile se aplică dacă administratorul consideră necesar, şi anume în cazul în
care nu poate primi bunurile într-o singură zi sau cînd bunurile se află în localităţi
diferite, iar liarea în primire şi punerea lor la păstrare necesită mult timp. Sigilarea
bunurilor se va face într-un termen restrîns pentru a se exclude posibilitatea
distrugerii sau tăinuirii lor. Legiuitorul nu a stabilit modul de sigilare a bunurilor
amplasate în alte localităţi şi nici nu a indicat asupra căror bunuri se poate aplica
sau nu sigiliul, dar cu siguranţă astfel de prevederi ar perfecţiona legea.
Bunurile care se includ în masa activă. Potrivit art. 50 alin.(1), masa
debitoare cuprinde toate bunurile debitorului la data intentării procesului de
insolvabilitate, precum şi cele pe care el le dobîndeşte şi le recuperează pe
parcursul procesului. Astfel, în inventarul întocmit de administrator se includ
bunurile cu titlu de drepturi reale sau obligaţionale, inclusiv:
mijloace fixe, care sunt bunuri imobile (întrprinderile-complexe patrimoniale
unice, instalaţiile, maşinile şi utilajul, tehnica de calcul şi mijloacele de
programare, aparatele de măsurat şi de reglare, mijloacele de transport,
instrumentele, inventarul de producţie şi inventarul gospodăresc, vitele de muncă
şi vitele productive, plantaţiile multianuale, alte mijloace).
mijloace circulante, care sunt rezervele de producţie (materialele, materia primă,
combustibilul, obiectele de mică valoare şi de uzură rapidă, piesele de
completare, ambalajul etc.), producţia neterminată, produsele finite şi mărfurile
cu diferite destinaţii.
activele financiare, care sunt mijloacele băneşti, atît în monedă naţională cît şi în
monedă străină, inclusiv cele de pe conturile bancare, cecurile şi cambiile.
activele nemateriale, care sunt drepturile debitorului de folosinţă a pămîntului, a
construcţiilor, asupra mărcilor de producţie, asupra unor brevete de invenţii,
derpturile de autor, creanţele, secretele tehnologice, părţile sociale precum şi
valorile mobiliare etc.
La masa debitoare se adaugă averea dobîndită de debitor, după declanşarea
procesului, din contractele a căror executare a fost continuată de
administrator,bunurile restituite în urma rezilierii sau anulării unor acte juridice,
bunurile persoanelor care răspund nelimitat pentru obligaţiile debitorilor, bunurilor
asociaţilor cu răspundere subsidiară, valoarea plătită de fidejusori sau de garanţi
pentru obligaţiile pe care le-a asumat.
Bunurile care nu se includ în masa activă. Nu se includ în masa debitoare
bunurile scoase din circuitul civil, bunurile care, conform Codului de procedură
civilă, nu sînt pasibile de executare silită şi drepturile patrimoniale inalienabile ale
debitorului. .
Dacă în masa debitoare există bunuri excluse din circuitul civil,
administratorul notifică proprietarul lor. Acesta este obligat să ridice bunurile în
termen de 30 de zile din momentul notificării. În cazul încălcării termenului
stabilit, proprietarul trebuie să restituie cheltuielile de întreţinere a bunurilor
excluse din circuitul civil. .
Nu pot fi incluse în masa activă a debitorului bunurile pe care acesta le
deţine, dar care nu-i aparţin. Este vorba de bunurile pe care debitorul le deţine
ilegal, cu titlu de comisionar, de depozitar, cu drept de folosinţă (bunul transmis în
capitalul social) sau cu un alt titlu care nu-i acordă dreptul de dispoziţie asupra
bunului.

2.2 Determinarea masei pasive (credale).

O altă operaţiune pe care administratorul trebuie să efectueze după desemnare

este determinarea masei pasive a debitorului. Prin masă pasivă sau masă credală
se înţelege totalitatea datoriilor pe care debitorul le are faţă de creditori ori, prin
expresie inversă, totalitatea creanţelor pe care le au creditorii faţă de debitorul
insolvabil.
Determinarea masei pasive implică anumite operaţiuni, care, în esenţă, constau în
precizarea creditorilor şi a mărimii creanţelor acestora faţă de debitorul lor
comun.
Întocmirea listei (registrului) creditorilor. Lista creditorilor poate fi întocmită de
debitor şi anexată la cererea sa introductivă (art.29) sau la referinţa sa la cererea
introductivă în cazul în care intentarea procesului de insolvabilitate este cerută de
creditori (art.39). Administratorul trebuie să deschidă un registru al creditorilor de
care a luat cunoştinţă din documentele sau explicaţiile debitorului, precum şi din
cerinţele înaintate de creditori. Lista sau registrul creditorilor este un document
fără semnificaţii juridice, deoarece includerea sau neincluderea unor persoane în
ele nu au consecinţe juridice atâta timp cât nu a fost întocmit tabelul de creanţe.
Înaintarea creanţelor şi întocmirea tabelului de creanţe. Spre deosebire de
creditorul care a depus cerere introductivă şi a cărui creanţă se cere a fi izvorâtă
dintr-un raport contractual, creditorii care au depus cerere introductivă şi îşi
înaintează cerinţele după intentare nu trebuie să întrunească această condiţie.
Sunt creditori ai debitorului insolvabil toţi cei care au creanţe patrimoniale faţă de
acesta, indiferent de natura lor (contractuale, delictuale, fiscale, administrative,
penale).
Potrivit art.85, înaintarea creanţelor are loc în strictă concordanţă cu
reglementările privind procesul de insolvabilitate. Astfel, creditorul care are o
creanţă faţă de debitor la data intentării procesului de insolvabilitate o înaintează
în scris, indiferent de tipul ei, instanţei de judecată (art.131). Această dispoziţie
sugerează că toţi creditorii trebuie să-şi înainteze expres creanţele şi că nu are
importanţă dacă din documentele contabile sau din înscrierile din registrele de
stat rezultă sau nu această calitate. Luând în considerare faptul că a fost exclusă
obligaţia de a informa fiecare creditor cunoscut cu privire la intentarea procesului,
admitem situaţia în care unii creditori, în special din cei ale căror creanţe nu au
ajuns la scadenţă sau cei care se află peste hotare, nu vor avea cunoştinţă despre
procesul de insolvabilitate şi ar putea să rateze termenul înaintării creanţelor. De
asemenea, considerăm că administratorul trebuie să fie obligat să notifice fiecare
creditor cunoscut despre intentarea procesului de insolvabilitate.
Dacă creanţele se înaintează în instanţă până la data aprobării tabelului de
creanţe, ele vor fi incluse în acest tabel la rangul şi clasa respectivă, sub rezerva
validării. Creanţele înaintate după aprobarea tabelului de creanţe, dar până la
data încetării procesului vor putea fi incluse în acest tabel dacă se întemeiază pe
un titlu executoriu sau pe o hotărâre definitivă. Dacă nu figurează în unul din cele
două documente, creanţa se consideră nevalidată.
În cazul în care din documentele debitorului rezultă calitatea lui de creditor al unei
persoane, considerăm că el trebuie inclus în tabelul de creanţe ale creditorilor
chiar dacă nu a formulat în scris cerinţa sa. O astfel de reglementare ar permite
prevenirea unor abuzuri din partea administratorilor, dar, totodată, şi înlăturarea
unei nedreptăţi. Creditorii gajişti ar putea, de asemenea, să nu-şi formuleze în
scris creanţele, deoarece contractul de gaj încheiat legal se înscrie într-un registru
oficial şi, atâta timp cât această înregistrare există, nimeni nu poate pune la
îndoială calitatea de creditor gajist.
Creditorul va înainta creanţa printr-o cerere de chemare în judecată, adresată
instanţei care a intentat procesul de insolvabilitate, anexând la ea toate
documentele necesare. Pe baza cererilor depuse de creditori în instanţă,
administratorul îi înscrie în tabelul de creanţe după clasa şi rangul lor. În tabelul
creanţelor trebuie indicată precis suma creanţei fiecărui creditor şi ordinea de
achitare conform regulilor stabilite.

CAPITOLUL III. CARACTERISTICA GENERALĂ A VALORIFICARII

BUNURILOR MASEI DEBITOARE.

3.1 Sedinta de Raportare

La adunarea în care creditorii sînt convocaţi pentru raportare,

administratorul informează despre starea economică a debitorului şi cauzele
acesteia. El trebuie să raporteze şi despre posibilitatea menţinerii, în totalitate sau
parţial, a întreprinderii debitorului, despre posibilităţile de aplicare a procedurii
planului şi efectele aplicării acestei proceduri pentru executarea creanţelor
creditorilor.
Debitorul, comitetul creditorilor, reprezentantul angajaţilor şi autorităţile de
resort din domeniul în care activează debitorul pot să-şi expună opinia asupra
planului.
După adunarea de raportare, numai cu acordul expres al adunării creditorilor
sau al comitetului creditorilor, administratorul valorifică şi/sau lichidează, în mod
neîntîrziat, în condiţii cît mai avantajoase şi în timpul cel mai potrivit masa
debitoare. Termenul de valorificare şi/sau lichidare a masei debitoare nu va
depăşi 5 ani. În cazul în care administratorul valorifică şi/sau lichidează masa
debitoare fără acordul expres al adunării creditorilor sau al comitetului
creditorilor, administratorul răspunde, în conformitate cu legislaţia, pentru
prejudiciul cauzat în legătură cu înstrăinarea necoordonată a masei debitoare.
.
Vînzarea sau înstrăinarea bunurilor din masa debitoare se face prin licitaţie
publică sau prin concurs. Anunţul cu privire la licitaţie sau concurs se publică în
mod obligatoriu în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi, după caz, în ziarele
locale din zonele unde debitorul îşi are sediul sau unde sînt concentrate sediile
celor mai mulţi creditori, în condiţiile art.19. Bunurile nevîndute la prima licitaţie
sau concurs se scot repetat la licitaţie sau concurs. În cazurile în care bunurile nu
se vînd la cel puţin trei licitaţii sau concursuri desfăşurate în modul stabilit, la
decizia adunării sau comitetului creditorilor, ele pot fi vîndute de către
administrator prin negocieri directe, în baza contractului de vînzare-cumpărare.
Administratorul organizează şi desfăşoară licitaţii, concursuri sau antrenează în
acest scop organizaţii specializate, cu achitarea serviciilor din contul debitorului.
.
Preţul iniţial de vînzare a bunurilor din masa debitoare se stabileşte de
adunarea sau comitetul creditorilor, în baza evaluării efectuate în conformitate cu
legislaţia, însă nu poate fi mai mic decît valoarea evaluată. Dacă bunurile nu sînt
vîndute la licitaţie, concurs sau prin negocieri directe la preţul iniţial, ele se expun
din nou în vînzare la preţuri mai mici, aprobate de adunarea sau comitetul
creditorilor. Cu acordul adunării creditorilor, administratorul poate vinde bunurile
de valoare mică (inventarul) fără a organiza licitaţii, în baza contractului de
vînzare-cumpărare. .
Administratorul este îndreptăţit să efectueze o serie de operaţiuni în procesul
de lichidare. Efectuînd aceste acţiuni, administratorul raportează instanţei,
solicitînd încetarea procesului de insolvabilitate. După emiterea hotărîrii
judecătoreşti de încetare a procesului de insolvabilitate, administatorul o prezintă,
împreună cu alte acte, Cameri Înregistrării de Stat pentru radierea debitorului din
registru. Procedura de lichidare începe cu desesizare debitorului (ridicare
dreptului de acestuia de a administra şi a dispune de bunurile din patrimoniul său)
şi intrarea în funcţie a administratorului desemnat de instanţă. Orice act de
dispoziţie al debitorului asupra unui bun din masa debitoare efectuat după
intentarea procesului de insolvabilitate este nul. Totodată, normele cu privire la
efectele înscrierii în Registrul bunurilor imobile rămîn în vigoare. Dacă debitorul a
dispus în ziua intentării procesului de insolvabilitate, se prezumă că s-a dispus
după intentarea acestui proces. Ca urmare a desesizării, debitorul nu mai poate
sta în justiţie ca reclamant sau pîrît, locul lui va fi luat de administrator. În cazul
transmiterii către administrator a dreptului de administrare şi dispoziţie,
prevederile privind nulitatea actului juridic care încalcă interdicţia de a dispune de
un bun în favoarea anumitor persoane nu se aplică. .
Pentru a asigura drepturile creditorilor şi a preveni acţiuni păgubitoare din
partea conducătorului, asociaţilor, persoanelor cu funcţie de răspundere ale
debitorului, precum şi din partea unor creditori, administratorul întreprinde măsuri
de conservare a activelor debitorului, inclusiv sigilează bunurile şi documentele
debitorului, instituind o pază de nădejde asupra lor. Luarea în primire a acestor
bunuri se face numai în prezenţa şi cu semnarea actului de primire de cel puţin un
membru al comitetului creditorilor, dacă acest comitet este desemnat. În cazul în
care comitetul creditorilor nu este desemnat, instanţa de judecată decide numirea
unui reprezentant al creditorilor, care va asista la luarea în primire a valorilor şi va
semna actul de primire. Adunarea creditorilor poate dispune altfel.
Administratorul trebuie să întocmească un inventar al tuturor bunurilor
(corporale şi incorporale) care aparţin masei debitoare. Inventarul este întocmit
de administrator în prezenţa debitorului, dacă nu se cauzează o întîrziere
dezavantajoasă, a persoanei care a aplicat sigiliul şi este semnat de
administrator, de persoana care a aplicat sigiliul şi, după caz, de către debitor.
Valoarea indicată în inventar a fiecărui bun este cea de la data inventarierii. În
cazul cînd valoarea bunului depinde de faptul dacă întreprinderea va fi menţinută
în funcţiune sau va fi oprită, se vor indica ambele valori ale bunului. Pentru
evaluările complexe ale bunurilor pot fi angajaţi experţi.
Din momentul încheierii inventarului, administratorul devine responsabil de
bunurile consemnate în el, urînd să ia toate măsurile care se impun pentru
conservarea lor.
După recepţionare bunurilor şi a documentelor debitorului, administratorul
întocmeşte un raport privind starea financiară a debitorului, indicînd valoarea
activelor şi pasivelor ce rzultă din documentele debitorului la momentul
deschiderii procesului de insolvabilitate, şi îl prezintă instanţei de judecată.

3.2 Vânzarea bunurilor debitorului.

În vederea obţinerii banilor necesari satisfacerii creanţelor creditorilor, bunurile

incluse în masa debitoare se comercializează (devin lichide). Cu alte cuvinte,
bunurile debitorului se transformă în bani, sume care se împart între creditori. În
acest sens, art.124 stabileşte că administratorul, după adunarea de raportare,
valorifică şi/sau lichidează în mod neîntîrziat, în condiţii cât mai avantajoase şi în
timpul cel mai potrivit masa debitoare.
Normele legale nu stabilesc momentul în care administratorul va proceda la
vânzarea bunurilor din masa debitoare, lăsându-l să decidă, însă este cert faptul
că el nu poate face acest lucru până la inventarierea totală a bunurilor debitorului
şi până la adunarea de raportare. Excepţie fac situaţiile în care în masa debitoare
sunt bunuri perisabile (fructe, legume etc.), administratorul urmând să le vândă
fără întârziere pentru a obţine un preţ maxim. În genere, masa debitoare trebuie
lichidată în cel mult 5 ani.
După părerea profesorului Ion Turcu, lichidarea (vânzarea bunurilor) se va efectua
ţinându-se seama de următoarele reguli de bază: - bunurile din averea
debitorului vor fi vândute cât mai avantajos şi cât mai curând, dar la timpul cel
mai potrivit şi la preţ maxim; - bunurile vor putea fi vândute în bloc – ca un
ansamblu în stare de funcţionare – sau individual; - în vederea vânzării, evaluării
bunurilor, necesare pentru stabilirea preţului de strigare sau de vânzare directă,
se va efectua de un expert contabil, care îl va asista pe lichidator. Conform
dispoziţiilor art.124, o astfel de posibilitate are şi administratorul insolvabilităţii .
Astfel vânzarea sau înstrăinarea bunurilor din masa debitoare se face prin
licitaţie publică sau prin
concurs.
Bunurile nevândute la prima licitaţie sau la primul concurs se scot
repetat la licitaţie sau la concurs. În cazul în care nu se vând la cel puţin trei
licitaţii sau concursuri, desfăşurate în modul stabilit, bunurile pot fi vândute, la
decizia adunării sau comitetului creditorilor, de către administrator prin negocieri
directe. Administratorul organizează personal licitaţii şi concursuri ori antrenează
în acest scop organizaţii specializate.

A. Desfasurarea Licitatiei
Conform Regulamentului privind licitaţiile cu strigare si cu reducere, licitaţiile sunt
organizate de autoritatile abilitate, care au dreptul de a-si delega, in baza de
contract, atributiile de organizare a licitatiilor altor persoane juridice.
In cazurile de expunere la licitatie a activelor neutilizate in procesul tehnologic al
intreprinderilor, in vederea comercializarii sau obtinerii dreptului de locatiune,
Comisia de Licitatie se instituie in modul stabilit de Regulamentul cu privire la
modul de determinare si comercializare a activelor neutilizate ale intreprinderilor,
aprobat prin Hotarirea Guvernului nr. 480 din 28 martie 2008.
Sedintele comisiei de licitatie sunt deliberative daca la ele participa cel putin 2/3
din membri, iar deciziile ei se adopta prin vot deschis, cu simpla majoritate de
voturi. Deciziile Comisiei de licitatie se consemneaza in procesele-verbale
semnate de toti membrii cu drept de vot prezenti la sedinte.
Comisia de licitatie are urmatoarele atributii:
 examinarea dosarelor bunurilor expuse la licitatie
 stabilirea pretului initial de expunere si a taxei de participare pentru
persoanele fizice si juridice, inclusive straine si apatrizi, a modului si
termenelor de achitare a costului.
 Stabilirea, in conformitate cu legea, a organului de presa in care va fi
publicat comunicatul informativ.
 Inregistrarea participantilor la licitatie.
 Desfasurarea licitatiei in conformitate cu Regulamentul privind licitatiile cu
strigare si reducere
 Respectarea conditiilor de participare la licitatie si garantarea drepturilor
participantilor
  Desemnarea cistigatorlor licitatiei
 Scoateea bunurilor de la licitatie sau suspendarea licitatiei
 Perfectarea proceselor-verbale privind rezultatele licitatiilor si a deciziilor
Comisiei de licitatie, inclusiv transmiterea lor, in termen de pina la 5 zile,
vinzatorului.
Cu cel putin de 15 zile de inceperea licitatiei, vinzatorul publica in Monitorul Oficial
al Republicii Moldova si, dupa caz, in presa locala, comunicatul informativ privind
desfasurarea licitatiei.
Comunicatul va include urmatoarele informatii:
 Data, ora si locul desfasurarii licitatiei
 Denumirea completa si locul aflarii bunurilor
 Pretul de expunere si conditiile de achitare a acestuia
 Cota-parte (in procente), din costul total al bunului sau, dupa caz, a
dreptului expus la licitatie.
 Indicii tehnici de baza ai bunurilor
 Caracteristica terenurilor (locul amplasarii, suprafata, bonitatea lotului,
destinatia functionala) dupa caz, conditiile asigurarii cu retele tehnice si
transport.
 Modul de familiarizare cu bunurile expuse la licitatie
 Conditiile de participare la licitatie inclusiv modul si termenele de achitare a
pretului.
 Conditiile de obtinere a dreptului de locatiune sau de arenda
 Suma taxei de participare si marimea a contului pentru fiecare bun expus la
licitatie
 Conturile de decontare la care se va achita taxa de participare la licitatie si
acontul.
 Termenul-limita de prezentare a cererii si a documentelor necesare pentru
participarea la licitatia cu strigare
Dupa caz, conditiile suplimentare, pentru bunul expus la vinzare si alta informatie
relevanta
Perfectarea setului de documente pentru bunul expus la licitatie, organizarea
procesului de familiarizare a participantilor cu aceste bunuri se efectueaza de
vinzator (posesor).
La licitaţie pot participa :
a) persoane fizice şi juridice din Republica Moldova ;
b) persoane fizice şi juridice străine integral private, apatrizii, în condiţiile legii

c) asociaţii ale persoanelor specificate în lit. a) şi b)

.
La licitaţie au dreptul să asiste :
a) vînzătorii şi reprezentanţii lor ;
b) participanţii care au accesul asigurat prin achitarea taxei de participare;
c) în calitate de observatori pot fi reprezentanţii autorităţilor administraţiei
publice centrale sau locale, organelor fiscale, mass-media etc
.
 Pentru a participa la licitaţia cu strigare, solicitanţii, după publicarea
comunicatului informativ, dar cel tîrziu cu o zi înainte de începerea licitaţiei,
prezintă secretarului Comisiei de licitaţie cererea, conform modelului din
Regulament; documentele care certifică, în modul stabilit, identitatea
participantului, precum şi actele care confirmă achitarea acontului, la contul
indicat şi în mărimea prevăzută de prezentul Regulament, şi a taxei de participare
la licitaţie; procura, în cazul participării prin reprezentanţi.
Pe parcursul a 20 de zile după semnarea procesului-verbal al rezultatelor licitaţiei
cu strigare, cumpărătorul achită preţul bunului adjudecat.
.
Achitarea preţului adjudecat la licitaţia cu reducere se va efectua în termen de
7 zile după semnarea procesului-verbal. .
Cîştigătorul licitaţiei pentru obţinerea dreptului de locaţiune/arendă, în termen
de 15 zile, achită în avans chiria licitată pentru cel puţin 3 luni.
.
În cazurile de neachitare în termenele stabilite, vînzătorul are dreptul să
anuleze rezultatele licitaţiei prin emiterea unui ordin, iar în cazul bunurilor
proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale – prin adoptarea unei decizii, iar
copiile acestora se transmit cumpărătorului. În asemenea cazuri, acontul nu se
restituie.
Pe parcursul a 7 zile după achitarea bunului :
a) părţile încheie contractul de vînzare-cumpărare a bunului adjudecat care se
semnează de persoanele abilitate cu acest drept din partea vînzătorului şi a
cumpărătorului.
b) în baza contractului de vînzare-cumpărare, Inspectoratul Fiscal Principal de
Stat ridică sechestrul de pe bunurile sechestrate ;
c) părţile asigură primirea-predarea bunurilor .
La momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare a terenurilor,
cumpărătorului i se transmite, în modul stabilit, lotul de pămînt în prezenţa
acestuia, cu semnarea procesului-verbal de stabilire a hotarelor. Contractul se
prezintă pentru înregistrare în registrul public respectiv, în condiţiile stabilite de
lege .
Comisia de licitaţie transmite vînzătorului procesul-verbal al rezultatelor
licitaţiei, la care se anexează documentele aferente licitaţiei .
Organizatorii licitaţiilor asigură informarea societăţii civile despre rezultatele
licitaţiilor.
Divergenţele apărute în procesul desfăşurării licitaţiei se soluţionează de
Comisia de licitaţie înainte de încheierea licitaţiei .
Deciziile Comisiei de licitaţie pot fi contestate în modul stabilit de legislaţie.
Litigiile apărute în urma licitaţiilor se soluţionează pe cale amiabilă sau în
instanţele judecătoreşti competente ale Republicii Moldova, conform legislaţiei.
Preţul iniţial de vânzare al bunurilor din masa debitoare se stabileşte de
adunarea creditorilor sau de comitetul creditorilor, în baza evaluării efectuate în
conformitate cu legislaţia, însă nu poate fi mai mic decât valoarea evaluată. Dacă
nu sînt vândute la licitaţie, la concurs sau prin negocieri directe la preţul iniţial,
bunurile se expun din nou la vânzare, la preţuri mai mici, aprobate de
adunarea creditorilor sau de comitetul creditorilor. Cu acordul adunării
creditorilor, administratorul poate vinde bunurile de valoare mică (inventarul) fără
a organiza licitaţii.

3.3 Vinzarea intreprinderii ca un complex patrimonial

unic.

În cadrul procesului de insolvabilitate, întreprinderea (afacerea) debitorului

(denumită în continuare întreprindere) poate fi înstrăinată ca un complex
patrimonial unic doar cu acordul expres al adunării creditorilor sau al comitetului
creditorilor.
Vînzarea întreprinderii ca un complex patrimonial unic poate avea loc doar
după satisfacerea drepturilor de separare a bunurilor din masa debitoare sau cu
acordul titularilor acestor drepturi. Separarea se efectuează în conformitate cu
art.59 a Legii Insolvabilitatii.
În cazul în care genul principal de activitate al debitorului este exercitat în
bază de licenţă, cumpărătorul întreprinderii are dreptul preferenţial la obţinerea
unei astfel de licenţe.
În cazul vînzării întreprinderii, toate contractele de muncă valabile la
momentul vînzării îşi păstrează valabilitatea, iar cumpărătorul devine succesor al
drepturilor şi obligaţiilor patronului.
Vînzarea întreprinderii are loc prin licitaţie sau concurs dacă adunarea sau
comitetul creditorilor nu stabileşte altfel.
În cazul în care vînzarea întreprinderii are loc prin concurs, condiţiile
concursului se aprobă de adunarea sau comitetul creditorilor.
Persoana care a cîştigat licitaţia şi organizatorul vînzării semnează în ziua
licitaţiei un proces-verbal cu valoare de contract. .
Persoana care a cîştigat concursul şi organizatorul vînzării semnează în ziua
concursului un proces-verbal în care se consemnează rezultatele vînzării şi
obligaţiile părţilor pentru perioada de pînă la semnarea contractului, inclusiv
obligaţia părţilor de a încheia contractul de vînzare-cumpărare a întreprinderii
într-un termen ce nu poate depăşi 20 de zile din data concursului.
Acontul de participare la licitaţie sau la concurs a cîştigătorului se include în
preţul de cumpărare al întreprinderii, iar în cazul în care acesta refuză să semneze
procesul-verbal sau să încheie contract de vînzare-cumpărare a întreprinderii,
acontul se include în masa debitoare după achitarea cheltuielilor de organizare a
licitaţiei sau concursului. .
Suma obţinută din vînzarea întreprinderii ca un complex patrimonial unic
constituie masa debitoare şi se distribuie în conformitate cu prezenta lege.
.
Dacă suma obţinută din vînzarea întreprinderii dă posibilitate de a satisface
totalmente creanţele creditorilor, la propunerea administratorului, procesul de
insolvabilitate a debitorului se consideră închis, cu luarea de către instanţa de
judecată a hotărîrii respective.
În cazul în care administratorul doreşte să înstrăineze o întreprindere ca un
complex patrimonial unic, o secţiune a acesteia, un depozit sau un alt bun
imobil, a participaţiunilor debitorului în alte întreprinderi sau a dreptului la
venituri periodice, el poate să facă acest lucru numai cu acordul comitetului
creditorilor, iar dacă acesta nu a fost format, cu acordul adunării creditorilor
(art.125).
În mod special, art.126 al Legii Insolvabilitatii reglementează modul de vânzare a
întreprinderilor ca un complex patrimonial unic, stabilind că se înstrăinează toate
tipurile de bunuri destinate activităţii de întreprinzător, inclusiv terenurile,
clădirile şi alte construcţii, utilajele, inventarul, materiile prime, producţia,
lucrările şi serviciile (denumirea de firmă, mărcile comerciale şi mărcile de
serviciu înregistrate), alte drepturi exclusive care aparţin debitorului.
Transmiterea de catre vinzator in proprietatea cumparatorului a bunurilor ce
formeaza obiectul proprietatii intelectuale se efectueaza in cazul cind contractul
de vinzare-cumparare a intreprinderii nu prevede altfel.
Date fiind importanta si caracteru special al obiectului vinzarii-cumpararii
intreprinderii ca un complex patrimonial unic, potrivit art. 818 al Codului Civil al
Republicii Moldova, contractul de vinzare-cumparare a intreprinderii se incheie in
forma autentica si se inregistreaza la Camera Inregistrarii de Stat a Republicii
Moldova.
Intreprinderea ca obiect al vinzarii-cumpararii prezinta un complex patrimonial
unic compus dintr-un sir de elemente structurale componente, care poate varia in
functie de vointa partilor contractante. Avind in vedere acest fapt, pentru
incheierea contractului de vinzare-cumparare a intreprnderii, legiuitorul impune
evaluarea patrimoniului intreprinderii, procedura ce presupune intocmirea actului
de inventariere, bilantului contabil, concluzia auditorului independent asupra
componentei si a valorii intreprinderii, intocmirea listei datoriilor vinzatorului,
incluse in componenta intreprinderii cu indicarea obligatorie a creditorilor
acesteia, cuantumul si termenele de executare a obligatiilor.
Prin contractul de vinzare –cumparare a intreprinderii, vinzatorul transmite
cumparatorului si datoriile acestuia, daca prin acordul partilor nu se stabileste
contrariul. Tinem sa mentionam insa ca in conformitate cu pevederile art. 568,
Codul Civil, acordul de preluare al datoriei stabilit intre terti si debitor, produce
efecte juridice, doar cu acceptarea acestuia din partea creditorului.
Mai mult ca atit, creditorul care are un interes serios si legitim, poate sa ia toate
masurile pentru conservarea drepturilor sale.
Potrivit art. 821, CC al. 1 , predarea intreprinderii catre cumparator se efectueaza
in baza actului de predare in care se indica datele despre bunurile predate, faptul
ca sunt instiintati creditorii, viciile intreprinderii.
Predarea intreprinderii este una din cele 3 componente principale ce tin de
executarea contractului de vinzare-cumparare a intreprinderii, celelalte 2 constind
in informarea creditorilor despre faptul ca creantele acestora formeaza
patrimoniul intreprinderii propuse spre vinzare si, respectiv in primirea de catre
cumparator a intreprinderii si achitarea pretului acestuia.
Stablirea momentului predarii intreprinderii catre cumparator are o importanta
principiala deoarece, anume din acst moment riscul pieirii sau deteriorarii fortuite
a intreprinderii trece la acesta.
Momentul predarii intreprinderii catre cumparator se considera ziua semnarii de
catre ambele parti a actului de predare. Anume din acel moment riscul pieirii sau
deteriorarii fortuite al intreprinderii trece la cumparator.
Avind in vedere ca contractul de vinzare – cumparare a intreprinderii se considera
incheiat din momentul inregistrarii de stat a acesteia, predarea, intreprinderii
catre cumparator, perfectata in baza actului de predare se considera efectuata
daca sunt respectate conditiile de fond ale acestuia si numai dupa inregistrarea
contractului de vinzare cumparare a intreprinderii.
Conform prevederilor art. 822 al. 1 din CC al RM, dreptul de proprietate asupra
intreprinderii, obiect al vinzarii cumpararii trece de la vinzator la cumparator la
data predarii acesteia.
In general, procesul de transformare a cumparatorului intreprinderii in
proprietarul acesteia poate fi divizat in 3 etape:
Inregistrarea de stat a contractului de vinzare-cumparare
Predarea-primirea intreprinderii
Inregistrarea de stat a dreptului de proprietate

3.4 Vinzarea bunurilor ce constituie garantii reale

Ca obiect in cazul dat sunt doar bunurile ce constituie garantii reale ( gaj,
ipoteca) a creditorilor garantii.
Procedura data are loc in 2 etape:
Se propune creditorului gajist de a face o oferta pentru valorificarea cea mai
oneroasa
Transmiterea bunului in posesia creditorului gajist pentru ca ulterior acesta sa il
instraineze.
Administratorul poate exercita dreptul de executare silită sau de
administrare silită a unui bun imobil care aparţine masei debitoare şi face obiectul
unei garanţii reale. Vînzarea bunurilor imobile are loc, de regulă, prin licitaţii
publice. Vînzările pot avea loc, de asemenea, prin negocieri directe sau tendere
(concursuri).
Administratorul poate valorifica liber un bun mobil grevat cu o garanţie reală
dacă are în posesiune bunul în cauză.
Administratorul trebuie să informeze la cerere creditorii asupra stării bunurilor
debitorului, să permită examinarea lor sau, după caz, să permită consultarea
registrelor contabile şi documentelor debitorului
Administratorul trebuie să informeze creditorul garantat despre intenţia sa
de a vinde bunul. Creditorului trebuie să i se permită ca, în termen de o
săptămînă, să se pronunţe pentru o posibilitate mai avantajoasă de valorificare a
bunului. Dacă creditorul se pronunţă într-o săptămînă sau în alt timp util stabilit
înainte de înstrăinare, administratorul trebuie să ia în considerare posibilitatea
mai avantajoasă de valorificare propusă de creditor.

Una din posibilităţile de valorificare constă şi în transmiterea bunului în

posesiunea creditorului garantat. După audierea creditorului şi administratorului,
instanţa de judecată stabileşte termenul de valorificare a bunului de către
creditor. După expirarea termenului stabilit, administratorul poate valorifica bunul
.
Legea stabileşte că bunurile depuse în gaj pot fi comercializate de
administrator, însă numai dacă creditorul garantat a fost informat şi nu a solicitat
transmiterea bunului în posesiunea sa pentru a-l vinde la un preţ mai bun. În cazul
în care creditorul garantat a solicitat trecerea bunului în posesiunea sa, instanţa,
după audierea creditorului şi a administratorului, transmite bunul şi stabileşte un
termen în care acesta trebuie vândut. Dacă creditorul nu l-a vândut în termen,
bunul va fi vândut de administrator, care va plăti din banii obţinuţi creanţa
creditorului garantat şi va depune în masa debitoare banii rămaşi.
În cazul în care debitorul deţine dreptul de folosinţă asupra unor obiecte
transmise de fondatori în capitalul social pentru un anumit termen se poate crea o
situaţie problematică. Astfel, aceste drepturi, fiind incluse în activele debitorului,
pot fi vândute de administrator pentru o perioadă de până la expirarea termenului
stabilit de actul constitutiv, după care bunul se reîntoarce în posesiunea
proprietarului. În acest caz, nu este exclusă posibilitatea ca anume fondatorul
proprietar să cumpere dreptul de folosinţă asupra bunului său pentru perioada de
până la expirarea termenului stabilit de actul constitutiv al debitorului.
Bunurile incorporale se vând , de regulă, prin intermediul unor structuri
specializate, care ar putea să contribuie la atragerea celor mai convenabili
cumpărători.
Banii obţinuţi din vânzarea bunurilor debitorului se depun de administrator pe un
cont bancar, deschis special în acest scop. Pe acelaşi cont se virează şi activele
financiare ale debitorului, existente la data intrării în funcţie a administratorului,
precum şi sumele de bani obţinute ulterior de debitor în urma executării actelor
juridice, rezilierii sau anulării unor acte juridice, sumele restituite de datornicii
debitorului etc.
 BIBLIOGRAFIE

Acte normative:

1. Codul Civil al Republicii Moldova, Nr.1107 din 06.06.2002,

Monitorul Oficial Nr. 82-86 din 22.06.2002.
2. Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova, Nr.225 din
30.05.2003, Monitorul Oficial Nr.111-115 din 12.06.2003.
3. Legea isolvabilităţii nr.632 din 14.11.2001, Monitorul Oficial Nr.
139-140 din 15.11.2001.
4. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr.845 din
03.01.1992, Monitorul Oficial Nr.2-33 din 28.02.1994.
5. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
cu privire la modificarea Hotărîrii explicative a Plenului Curţii
Supreme de Justiţie nr.34 din 22.11.2004 „Cu privire la aplicarea
Legii insolvabilităţii de către instanţele judecătoreşti economice”,
nr.9 din 04.07.2005.

Literatura de specialitate:

1. Roşca Nicolae, Baieş Sergiu, Dreptul afacerilor Volumul I –

Chişinău 2004.
2. Gribencea Lilia, Dreptul afacerilor – Chişinău 2005.
3. Turcu Ion, Falimentul – actuala procedură ed. aV-a – Bucureşti
2005.
4. Vladislav Rusu, Curs de drept comercial – Chişinău ASEM 2006.
5. Valentin Barba, Gheorghe Macovei, Procedura insolvabilităţii,
suport de curs – Institului Naţional al Justiţiei 2009.
6. Ana-Maria Lupulescu, Reorganizarea Societatilor comerciale in
contextul integrarii europene .
7. Mircea N. Costin, Angela Miff, Falimentul- evolutie si
actualitate, Editura Lumina Lex 2000
8. Viorel Rosca, Falimentul fraudolos. Raspunderi si sanctiuni.
Editura Lumina Lex, Bucuresti 2002
9. Ioan Schiau, Curs de Drept Comercial- Editura Rosetti 2004
10. Ioan Schiau, Reglementarea juridica a insolvabilitatii
comerciale, Editura ALL BECK 2001
11. Nicolae Rosca, Institutia falimentului in legislatia Republicii
Moldova, Centrul de studiere si propagare a dreptului privat,
Chisinau 2001
12. Ion Turcu, Tratat teoretic si practic de drept comercial, Editura
C.H.Beck, 2008
13. Gheorghe Gheorghiu, Procedura reorganizarii judiciare si a
falimentului, Editura Lumina Lex, 2000
14. Ion Turcu, Insolventa comerciala, Editura Lumina Lex, 2000
15. Romul Petru Vonica, Reorganizarea juridica si falimentul,
Editura Victor, 2001