1. Ce se este un contract colectiv de muncă?

Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între patron
sau organizaţia patronală pe de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt
mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile
de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de
muncă.
Din această definiţie rezultă că într-un contract colectiv de muncă sunt parteneri
sociali, patronul sau organizaţia patronală şi salariaţii organizaţi sau nu în sindicate.
Raporturile de muncă nu sunt guvernate doar prin legi şi contracte individuale de
muncă, ci şi prin contracte colective de muncă. De ce se încheie contracte colective
de muncă? În colectiv, salariaţii au posibilitatea de a-şi impune propriile interese în
raport cu angajatorii într-o măsură mai mare decât o pot face individual. De aceea,
negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă trebuie să se facă de către
angajator cu toată atenţia, astfel încât să nici nu-şi încalce obligaţiile legale, dar să-şi şi
pună în valoare propriile interese.
Legea prevede că, prin încheierea contractelor colective de muncă se urmăreşte
promovarea unor relaţii de muncă echitabile, de natură să asigure protecţia socială a
salariaţilor, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă ori evitarea
declanşării grevelor.
Mai mult, orice acord ulterior intervenit între partenerii sociali devine parte a
contractului colectiv de muncă.
Prin art.2, alin.(2) din Legea nr.130/1996, republicată se stabileşte că fac parte din
contractul colectiv de muncă şi acordurile între părţile semnatare ale contractului prin
care se soluţionează conflictele colective de muncă. Astfel, se cuprind într-un contract
colectiv, în mod obligatoriu, orice acorduri ce intervin în timpul concilierii directe sau
indirecte şi, ulterior, orice conciliere ce intervine pe parcursul desfăşurării grevei. Din
momentul respectiv clauzele contractului colectiv devin obligatorii pentru cei care l-au
semnat.
Contractul colectiv de muncă este specific dreptului muncii. El seamănă pe de o parte
cu o lege, deoarece:
• are caracter permanent (se aplică de un număr nedeterminat de ori);
• se publică în Monitorul oficial;
• este obligatoriu pentru toată lumea.
 De exemplu, un contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unei unităţi are efecte
obligatorii nu numai pentru salariaţii membrii ai sindicatului care l-a negociat, dar şi
pentru salariaţii nemembrii. Mai mult, el este obligatoriu chiar şi pentru salariaţi care s-au
angajat ulterior, deci care nici nu lucrau n unitatea respectivă atunci când s-a negociat
contractul.
Pe de altă parte, contractul colectiv de muncă este totuşi un contract, deoarece:
• se negociază;
• exprimă voinţa juridică a părţilor între care s-a încheiat, nu a legiuitorului.
Contractele colective de muncă se încheie pe diferite nivele: unitate, grup de unităţi,
ramură, economie naţională. La fiecare nivel, contractul colectiv de muncă va trebui să
respecte contractele colective de muncă încheiate la nivelele superioare, iar toate
contractele colective, indiferent de nivel, vor trebui să respecte legea. Contractele
individuale de muncă vor trebui să respecte contractele colective şi legea.
Astfel, legea este cea care stabileşte cadrul general al raporturilor de muncă,
contractul colectiv la anumite niveluri concretizează şi dezvoltă dispoziţiile legale, iar
contractul individual de muncă concretizează prevederile contractului colectiv de la
nivelul unităţii pentru fiecare salariat.
Deci, contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească
drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, iar acestea,
la rândul lor, nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor
stabilite prin lege. De asemenea prin contractul colectiv la nivel de unitate pot exista
clauze mai favorabile salariatului decât cele existente la un nivel superior.
Legea nr.130/1996 precum şi Codul muncii în art. 241, prevăd că se poate
încheia un singur contract colectiv de muncă la fiecare nivel (unitate, grup de
unităţi, naţional).
În mod normal, ierarhizarea contractelor colective de muncă este următoarea: se
încheie, în primul rând contractul colectiv la nivel naţional, apoi cel la nivel de ramură,
apoi la nivel de grup de unităţi iar apoi se încheie contractul colectiv la nivel de unitate.
Totuşi nu întotdeauna este respectată această regulă, caz în care va avea loc
readaptarea contractului colectiv de la nivel inferior la clauzele contractului de la nivel
superior, ulterior încheiat.

2. Părţile contractului colectiv de muncă

 Potrivit Codului Muncii şi Legii nr.130/1996 părţile între care se încheie acest contract
sunt patronul (angajatorul) şi salariaţii. Rezultatul negocierii între părţi se concretizează
în încheierea contractului colectiv de muncă.
Trebuie remarcat că Legea 130/1996 foloseşte termenul de „parte”, nu doar pentru a
defini pe titularul drepturilor şi obligaţiilor pe care le presupune un contract colectiv, dar
şi pe reprezentantul părţilor la negocierea şi încheierea contractului colectiv. Astfel,
„ contractul colectiv de muncă… se semnează de către părţi”, fapt care practic nu este
posibil, fiind evident vorba de reprezentanţii părţilor.

3.1. Reprezentanţii salariaţilor. Sindicatele

La nivel de unitate salariaţii sunt reprezentaţi de către organizaţiile sindicale legal
constituite şi reprezentative. Acolo unde nu există un sindicat – salariaţii sunt
reprezentaţi printr-un număr de reprezentanţi aleşi.
La angajatorii unde sunt încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi sau unde deşi sunt mai
mult de 20 de salariaţi nu există un sindicat, interesele lucrătorilor pot fi promovate şi
apărate de către reprezentanţii lor, aleşi şi mandataţi special în acest scop.
Astfel, potrivit art. 224 din Codul muncii, la angajatorii la care sunt încadraţi mai mult
de 20 de salariaţi şi dacă nici unul nu este membru de sindicat, interesele acestora pot fi
promovate şi apărate de reprezentanţii lor, aleşi şi mandataţi special în acest scop.
Reprezentanţii salariaţilor sunt aleşi în cadrul adunării generale a salariaţilor, cu votul
a cel puţin jumătate din numărul total al salariaţilor.
Pot fi aleşi ca reprezentanţi ai salariaţilor salariaţii care au împlinit vârsta de 21 de ani
şi care au lucrat la angajator cel puţin un an fără întrerupere.
Durata mandatului reprezentanţilor salariaţilor nu poate fi mai mare de 2 ani.
Legea sindicatelor nr. 54/1991 a fost abrogată, iar sindicatele au astăzi o nouă
reglementare: este vorba despre Legea nr. 54/2003. Noua lege a adus cu sine o serie
de modificări de esenţă în modul de înţelegere a acestui tip de organisme, amplificând şi
accentuând în bună măsură rolul sindicatelor în dialogul social.
Sindicatele, potrivit Legii 54/2003 sunt constituite în scopul apărării drepturilor
prevăzute în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care
România este parte, precum şi în contractele colective de muncă şi a promovării
intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor
acestora.
 Aplicarea Legii nr. 54/2003 se face prin corelare cu dispoziţiile constituţionale privind
libertatea sindicală, ca şi cu dispoziţiile privind sindicatele ale Codului muncii.
Din punct de vedere juridic, sindicatele se caracterizează prin următoarele trăsături:
a) funcţionează în temeiul libertăţii constituţionale generale de asociere şi, ca o aplicaţie,
al libertăţii de asociere sindicală;
b) sunt organizaţii cu caracter profesional, constituite prin asocierea unor persoane
având acelaşi loc de muncă ori aceeaşi profesie sau meserie;
c) funcţionarea sindicatelor se face în baza statutelor proprii;
d) au ca scop apărarea intereselor profesionale, economice şi social-culturale ale
salariaţilor;
e) nu pot desfăşura activităţi cu caracter politic;
f) sunt fundamentate pe principiul democraţiei sindicale.
Un sindicat participă la negocierea contractului de muncă de la nivel de unitate, de
ramură, sau de la nivel naţional în măsura în care este reprezentativ, adică îndeplineşte
următoarele criterii:
• la nivel de unitate:

- are statut legal de organizaţie sindicală;

- numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin o treime din numărul

salariaţilor unităţii.
• la nivel de ramură:

- are statut legal de federaţie sindicală;

- are independenţă organizatorică şi patrimonială;

- organizaţiile sindicale componente au, cumulat, un număr de membri cel puţin egal
cu 7% din efectivul salariaţilor din ramura respectivă.
• la nivel naţional:

- are statut legal de confederaţie sindicală;

- are independenţă organizatorică şi patrimoniala;

- are în componenţă organizaţii sindicale proprii în cel puţin jumătate din numărul total
al judeţelor, inclusiv municipiul Bucureşti;
- are în componenţă federaţii sindicale reprezentative din cel puţin 25% din ramurile
de activitate;
- organizaţiile sindicale componente au, cumulat, un număr de membri cel puţin egal
cu 5% din efectivul salariaţilor din economia naţională.
Îndeplinirea condiţiilor de reprezentativitate a organizaţiilor sindicale se constată, la
cererea acestora, astfel:

• la nivel naţional şi de ramură, de către Tribunalul Bucureşti;

• la nivel de unitate, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul

unităţii.
Organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional sunt reprezentative şi la nivelul
ramurilor şi al grupurilor de unităţi în care au organizaţii componente de tip federativ. În
mod corespunzător, organizaţiile sindicale reprezentative la nivelul ramurilor sunt
reprezentative şi la nivelul grupurilor de unităţi în care au organizaţii sindicale proprii.
La nivelul ramurilor de activitate a economiei naţionale, fiecare organizaţie sindicală
de tip confederaţie, care este reprezentativă, desemnează o singură organizaţie
sindicală pentru a participa la încheierea contractelor colective de muncă.
Reprezentativitatea organizaţiilor sindicale, chiar recunoscută de instanţă, nu este
însă permanentă. Reprezentativitatea unui sindicat este recunoscută pentru o perioadă
de 4 ani de la data rămânerii definitive a hotărâri judecătoreşti.
Aşadar, sindicatele reprezentative negociază contractele colective de muncă.
Această negociere se poate finaliza cu încheierea contractului colectiv de muncă
(care va fi semnat, în numele salariaţilor, de către conducătorul organizaţiei sindicale).
Pe de altă parte, este posibil ca negocierea să nu se poată finaliza cu încheierea
contractului colectiv de muncă, deoarece părţile (sindicate şi patronat) nu au ajuns la o
înţelegere.
Conflictele care se declanşează în acest caz poartă numele de conflicte de
interese. Într-adevăr, potrivit art. 4 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea
conflictelor de muncă, “Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condiţiilor de
muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la
interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaţilor, denumite
conflicte de interese”.
Cu prilejul declanşării şi soluţionării conflictului de interese sindicatele intervin din
nou, având largi competenţe conferite de lege şi statute.
Astfel, în conflictele de interese la nivel de unitate, grup de unităţi, de ramură sau la
nivel naţional salariaţii sunt reprezentaţi de sindicatele reprezentative, care participă la
negocierile colective (art. 10 alin. 1 şi 11 alin. 1 din Legea nr. 168/1999). Este vorba
despre sindicatele care îndeplinesc criteriile de reprezentativitate prezentate mai sus.

3.2. Patronatele
Prin patron se înţelege persoana juridică înmatriculată sau persoana fizică autorizată
potrivit legii, care administrează şi utilizează capitalul, indiferent de natura acestuia, în
scopul obţinerii de profit în condiţii de concurenţă şi care angajează muncă salariată.
Patronul poartă denumirea de angajator conform noului Cod al Muncii
Patronul este reprezentat, la nivel de unitate (societate comercială) fie de organul de
conducere, fie de o persoană desemnată de către acesta.
De exemplu, poate fi reprezentant prin:
- managerul unei societăţi comerciale;
- preşedintele consiliului de administraţie;
- directorul general al societăţii;
- administratorul societăţii comerciale;
- orice persoană împuternicită de consiliul de administraţie.
Fireşte că, la nivelul unei unităţi, există un singur patron, astfel încât nu se pune
problema alegerii celui în drept să negocieze încheierea contractului colectiv de muncă.
Dar la nivelul grupului de unităţi, la nivel de ramură sau la nivel naţional, pot exista mai
multe asociaţii patronale. Care dintre ele este reprezentativă? Care dintre ele este în
drept să reprezinte interesele patronilor la negocierea contractului colectiv de muncă?
La fiecare nivel patronatul este reprezentat de asociaţia patronală legal
constituită şi reprezentativă potrivit criteriilor stabilite de Legea nr.130/1996.
• la nivel naţional sunt reprezentative asociaţiile patronale care:
- au independenţă organizatorică şi patrimonială;
- reprezintă patroni ale căror unităţi funcţionează în cel puţin jumătate din
numărul total al judeţelor, inclusiv în municipiul Bucureşti;
- reprezintă patronii ale căror unităţi îşi desfăşoară activitatea în cel puţin 25% din
ramurile de activitate;
- reprezintă patronii ale căror unităţi cuprind minimum 7% din efectivul salariaţilor
din economia naţională.
• la nivel de ramură sunt reprezentative asociaţiile patronale care:
- au independenţă organizatorică şi patrimonială;
 - reprezintă patronii ale căror unităţi cuprind minimum 10% din numărul salariaţilor
din ramura respectivă.
Dar dacă nu există asociaţi patronale reprezentative, cine va negocia contractul
colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unităţi sau la nivel de ramură? În acest
caz, asociaţia patronală reprezentativă la nivel naţional va putea desemna reprezentanţii
la negocierea contractelor colective de muncă de la nivelurile inferioare.