Conceptul de drept. Norma juridică (noţiune, elemente, clasificare, interpretare).

Diviziunea şi ramurile dreptului. Aplicarea dreptului în timp, spaţiu şi asupra

persoanelor. Izvoarele dreptului.

A. Sinteze

1. Conceptul de drept

Jus est ars boni et aequi

(Dreptul este arta binelui şi a echităţii)

1.1. Etimologia cuvântului „drept”. Cuvântul „drept” derivă din latinescul directum: a)
adverb indicând direcţia, în sens direct, fără ocol, de-a dreptul; b) adjectiv, arătând
diferite însuşiri (linie dreaptă, drum drept etc.); c) în sens figurat înseamnă: potrivit
dreptăţii, adevărului, corect, echitabil etc. Prin urmare, luat în sens metaforic, cuvântul
drept desemnează ceea ce este conform cu norma (legea). Pentru substantivul „drept”
latinii foloseau jus (drept, dreptate, legi) care îşi are originea în sanscritul ju care
înseamnă a lega.
1.2. Accepţiunile noţiunii de drept
- Drept obiectiv – reprezintă ansamblul normelor juridice adoptate de stat cu scopul
de a reglementa relaţiile dintre oameni în cadrul societăţii.
- Drept pozitiv – reprezintă componenta activă a dreptului obiectiv, respectiv
totalitatea normelor juridice aflate în vigoare la un moment dat pe un anumit
teritoriu.
- Drept subiectiv – reprezintă posibilitatea (facultatea, prerogativa) unei persoane,
recunoscută şi ocrotită de dreptul obiectiv (de lege) de a avea o anumită conduită
şi de a pretinde persoanei(lor) obligate să aibă o comportare (conduită)
corespunzătoare dreptului său, comportare care poate fi impusă la nevoie prin forţa
de constrângere a statului.
- Ştiinţa dreptului – reprezintă ştiinţa socială care are ca obiect de cercetare
ansamblul regulilor de conduită (normelor juridice) adoptate de stat (care formează
dreptul obiectiv) precum şi cerinţele sociale care au impus statului să
reglementeze, să adopte norme juridice

2. Norma juridică

2.1. Noţiune. Norma juridică este o regulă generală, impersonală, tipică şi obligatorie care
prescrie conduita oamenilor în raporturile dintre ei sau în raport cu societatea, având ca scop
asigurarea ordinii sociale, regulă care poate fi adusă la îndeplinire, în caz de nevoie, prin forţa
de constrângere a statului.

2.2. Trăsăturile normei juridice

- Norma juridică are caracter general- Lex est communae praeceptum – Papinian
D.1.3.1 (legea este o dispoziţie generală). Norma juridică prescrie o conduită tipică, un etalon
de comportament pe care trebuie să-l respecte toţi subiecţii. Norma juridică conţine un model
abstract pentru un agent posibil al acţiunii sociale. Norma juridică nu se rânduieşte pentru

1
ceea ce se produce întâmplător, într-un caz izolat, ci are în vedere o generaltate de relaţii şi o
medie de comportament. Neque leges neque senatus consulta ita scribi possunt, ut omnes
casus qui quandoque incidetiat comprehendantur, sed suficit la quae plerum accidunt
continert – Iulianus, 3, 1. Digeste, Libro LVIII, digestorum, 10 (nici legile, nici senatus-
consultele nu pot fi scrise astfel încât să cuprindă toate cazurile care s-ar ivi vreodată, dar este
suficient ca ele să includă ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori).
- Norma juridică are caracter impersonal – Jura non singulas personas, sed
generaliter constituuntur – Ulpianus, Digeste, 3, 1, III ad Sabinum 1,8. (dreptul se rânduieşte
nu pentru fiecare om în parte, ci pentru toţi). Norma juridică nu se adresează direct unei
persoane determinate, concretizate, ci ea vizează un număr nedeterminat de persoane
- Norma juridică este obligatorie - Conformarea la conduita prescrisă de norma
juridică nu este facultativă, ci obligatorie, astfel încât dacă norma nu este îndeplinită de bună
voie se poate apela la forţa coercitivă (de constrângere) a statului.
- Norma juridică are caracter de repetabilitate şi continuitate - Norma juridică se aplică
unui număr nedefinit de cazuri, ori de câte ori este necesar, pe durata cât este în vigoare şi cât
timp se manifestă relaţiile sociale de natura acelora avute în vedere de legiuitor în momentul
edictării normei.
- Norma juridică are caracter social - Norma juridică implică un raport intersubiectiv,
adresându-se exclusiv comportamentului uman pe care urmăreşte să îl direcţioneze.

2.3. Structura normei juridice

2.3.1. Structura internă (logico-juridică) a normei juridice. Aceasta alcătuieşte
partea statică, stabilă a normei, fiind alcătuită din:
a) Ipoteza – arată condiţiile sau împrejurările în care se va aplica norma
juridică
b) Dispoziţia – prescrie conduita părţilor adică acţiunea sau inacţiunea pe care
subiectele trebuie să o îndeplinească
c) Sancţiunea – reprezintă acea parte a normei juridice care stabileşte
consecinţele nerespectării conduitei prescrise de dispoziţie şi măsurile coercitive care
se pot lua de organele specializate ale statului.
2.3.2. Structura externă (tehnico-legislativă) a normei juridice. Aceasta alcătuieşte
partea dinamică a normei, reprezentând forma de exprimare, de exteriorizare a normei juridice
în cadrul actelor normative sub formă de capitole, secţiuni, paragrafe, articole, alineate.

2.4. Clasificarea normelor juridice

2.4.1. După felul conduitei pe care o prescriu:
a) norme imperative – conduita prescrisă de ele este obligatorie, părţile
neputând deroga de la aceasta. Sunt de două feluri: onerative (care impun o anumită acţiune)
şi prohibitive (care interzic o anumită acţiune).
b) norme dispozitive – recomandă o anumită conduită. Pot fi: permisive (care
nici nu obligă şi nici nu interzic o anumită conduită, lăsând la aprecierea subiectului alegerea
unei conduite) şi supletive (când se reglementează o anumită conduită, dar în mod subsidiar,
dacă părţile nu şi-au determinat-o ele însele).
2.4.2. După criteriul structurii logico-juridice (interne) normele juridice se
împart în:
a) norme complete (determinate) – cuprind în structura lor toate elementele:
ipoteză, dispoziţie, sancţiune.
b) norme incomplete (nedeterminate) – nu au în structura lor toate elementele.
În acest caz actul normativ face trimitere la alte norme din acelaşi act normativ sau din alte
acte normative prezente (norme de trimitere) sau precizează faptul că norma în cauză se va
completa prin acte normative ulterioare (norme în alb).
2.4.3. După criteriul sferei de aplicare normele juridice se clasifică în:

2
 a) norme generale – au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-o ramură de
drept.
b) norme speciale – se aplică unei sfere restrânse de relaţii, derogă de la dreptul
comun (specialia generalibus derogant), având prioritate faţă de normele generale
c) norme de excepţie – completează normele generale sau speciale fără a aduce
atingere ordinii de drept. Exemplu: conform Codului familiei vârsta minimă la căsătorie
pentru femei este de 16 ani, dar prin excepţie, pentru motive temeinice se poate încuviinţa
căsătoria femeii care a împlinit vârsta de 15 ani.
Normele speciale şi normele de excepţie sunt de strictă interpretare
(exceptiones sunt strictissimae interpretationis), conţinutul lor neputând fi extins prin
analogie şi la alte domenii.
2.4.4. După criteriul sancţiunii normele juridice se clasifică în:
a) norme punitive – prevăd o sancţiune negativă sub forma unei pedepse
juridice
b) norme stimulative – prevăd o sancţiune pozitivă sub forma unui sistem de
stimulente, a unor mijloace de cointeresare în vederea punerii în aplicare a normei: distincţii,
decoraţii, recompense etc.
2.4.5. După criteriul ramurii de drept (după obiectul lor) normele juridice se
clasifică în : norme de drept civil, de drept penal, de drept administrativ, de drept
constituţional, de drept comercial etc.
2.4.6. După criteriul forţei juridice a actului normativ în care sunt cuprinse
deosebim norme cuprinse în Constituţie, legi, decrete, ordonanţe de guvern, hotărâri de
guvern, ordine ale miniştrilor, hotărâri ale autorităţilor publice autonome centrale sau locale
etc.

2.5. Interpretarea normelor juridice

2.5.1. Noţiune. Interpretarea este operaţiunea prin care se determină sensul pe care l-a
avut în vedere legiuitorul când a elaborat şi adoptat legea. Scopul interpretării normelor de
drept constă în identificarea voinţei reale a legiuitorului. Benignius leges interpretandae sunt,
quo voluntas earum conservetur – Celsus, D., 1.3.18 (Legile trebuie interpretate cu multă
grijă pentru ca intenţia legiuitorului să fie respectată).
2.5.2. Formele interpretării:
A. Din punctul de vedere al efectelor pe care le produce distingem:
a) interpretare oficială – este realizată de o autoritate publică competentă şi are
forţă juridică, fiind astfel obligatorie. Această interpretare poate fi autentică (atunci când este
realizată chiar de autoritatea care a edictat norma juridică) sau cazuală (realizată de instanţele
judecătoreşti sau de organele administraţiei în procesul de aplicare a normei)
b) interpretare neoficială – este realizată în doctrina juridică (literatura juridică)
sau în pledoariile avocaţilor şi este facultativă, neavând forţă juridică.
B. Din punct de vedere al rezultatelor interpretării normelor juridice,
intrepretarea poate fi:
a) literală (declarativă) – când între formularea textului legal şi cazurile de
practică care se încadrează în ipoteza sa există concordanţă
b) extensivă – când conţinutul normei este, în realitate, mai întins decât cel
formal, literal (cuprins în formularea textului normei)
c) restrictivă – când aplicarea normei juridice se face, în realitate, într-un
domeniu mai restrâns decât cel formal literal.
2.5.3. Metodele interpretării:
a) metoda gramaticală – constă în analiza semantică, sintactică şi morfologică
a normei juridice

3
 b) metoda sistematică – constă în stabilirea sensului normei juridice prin
încadrarea sa în economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea sa la
economia altor acte normative.
c) metoda istorică – se stabileşte sensul normei juridice prin raportare la
contextul istoric, la condiţiile socio-economice şi politice de la momentul adoptării normei de
drept.
d) metoda logică – constă în examinarea textului prin aplicarea regulilor logicii
formale, recurgându-se la argumente logice de genul: ad absurdum (se demonstrează că orice
interpretare dată textului normei juridice, în afară de cea oferită, conduce la concluzii contrare
legii), per a contrario (aplică legea terţului exclus – tertium non datur-, pornind de la premisa
că în cazul noţiunilor contradictorii care se neagă una pe alta, doar una poate fi adevărată,
cealaltă este falsă, neexistând o a treia posibilitate), a majori ad minus (cine poate mai mult
poate şi mai puţin), a minori ad minus ( dacă legea interzice mai puţin, ea interzice implicit şi
mai mult), a fortiori (cu atât mai mult), a pari (pentru situaţii identice, soluţii identice – ubi
eadem ratio, ibi idem jus).
e) metoda analogică. Atunci când organul de aplicare este sesizat cu
soluţionarea unei cauze care nu este prevăzută de lege el poate aplica fie o normă
asemănătoare (analogia legii), fie poate face apel la principiile de drept (analogia dreptului).
Judecătorul nu poate realiza denegare de dreptate, adică el nu poate refuza să judece atunci
când nu există un text de lege aplicabil cauzei. Analogia nu poate fi folosită:
- în dreptul penal infracţiunile şi pedepsele trebuie să fie prevăzute expres de lege
conform principiului legalităţii incriminării (nullum crimen sine lege – nici o
infracţiune fără lege) şi a principiului legalităţii pedepsei (nulla poena sine lege – nici o
pedeapsă fără lege). Prin urmare în acest domeniu nu poate funcţiona analogia.
- în cazul excepţiilor la o anumită normă juridică. Excepţiile sunt de strictă interpretare şi
nu pot fi extinse la alte situaţii (exceptiones sunt strictissimae interpretationis)
- în cazul prezumţiilor legale absolute, care sunt de strictă interpretare

3. Diviziunea şi ramurile dreptului

3.1. Diviziunea dreptului în drept public şi drept privat. Publicum jus est quod ad
statum rei Romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem pertinet – Ulpianus, D.,
1.1.2 (Dreptul public este cel ce se referă la organizarea statului roman; dreptul privat priveşte
interese particulare).
3.2. Caracteristicile dreptului public
- tradiţional, normele dreptului public ocrotesc interesul general, ceea ce justifică protecţia
deosebită acordată
- unul din subiectele raportului de drept public este o autoritate publică
- părţile raportului juridic de drept public se află într-o poziţie de inegalitate juridică, statul
(autorităţile publice) având o poziţie supraordonată iar cealaltă parte o poziţie de subordonare
- normele juridice care constituie dreptul public sunt de principiu norme imperative, de la care
nu se poate deroga - Jus publicum privatorum pactis mutari non potest – D., 2.14.38 (Dreptul
public nu poate fi modificat prin convenţii între particulari)
- normele de drept public sunt apărate de autorităţile publice din oficiu
3.3. Ramurile dreptului public:
- Dreptul constituţional
- Dreptul administrativ
- Dreptul financiar şi fiscal
- Dreptul penal
- Dreptul procesual penal
- Dreptul internaţional public
3.4. Caracteristicile dreptului privat:
- tradiţional, normele dreptului privat ocrotesc interesul personal

4
- părţile raportului juridic de drept privat se află într-o poziţie de egalitate juridică. Statul
(autorităţile publice) poate fi parte în raportul juridic de drept privat având aceleaşi drepturi şi
obligaţii ca orice altă persoană juridică.
- normele juridice care constituie dreptul privat sunt de principiu norme dispozitive, de la care
pările pot deroga prin convenţia lor
- normele de drept privat sunt apărate numai la sesizarea părţii interesate căreia i s-a încălcat
un drept subiectiv
3.5. Ramurile dreptului privat:
- Dreptul civil
- Dreptul comercial
- Dreptul familiei
- Dreptul muncii
- Dreptul internaţional privat
3.6. Ramuri mixte (complexe) de drept. În prezent există ramuri de drept care
cuprind atât dispoziţii specifice dreptului public cât şi dispoziţii specifice dreptului privat,
astfel încât nu putem face o încadrare în diviziunea clasică. Aşa este de exemplu Dreptul
afacerilor.

4. Acţiunea normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor

4.1. Acţiunea normelor juridice în timp
4.1.1. Intrarea în vigoare a normei juridice. Normele juridice intră în
vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României cu excepţia cazului când în
conţinutul lor se prevede o altă dată de intrare în vigoare. Legile se publică în Monitorul
Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară
prevăzută în textul ei (art. 78 din Constituţie). În dreptul comunitar, actele normative ale
Uniunii Europene intră în vigoare la data prevăzută în textul lor sau, în absenţa acesteia, în a
20-a zi de la publicare (art. 254 TCE şi art. I-39 din Constituţia europeană).
4.1.2. Principiile acţiunii în timp a normei juridice:
- Principiul aplicării imediate a legii noi
- Principiul că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii (nemo censetur
ignorare legem)
- Caracterul activ al normei juridice. Norma juridică acţionează numai pentru
viitor. De aici decurg principiul neretroactivităţii (norma juridică nu poate produce efecte
asupra raporturilor născute înaintea intrării sale în vigoare) şi principiul neultraactivităţii
normei juridice (norma juridică nu îşi poate extinde efectele după momentul ieşirii sale din
vigoare).
Excepţii de la principiul neretroactivităţii normei juridice:
a) normele dreptului penal care prevăd dezincriminarea unor fapte
(Codul penal prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu
mai sunt prevăzute de legea nouă) şi normele penale mai favorabile infractorului (Codul penal
prevede că, dacă de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei intervin
mai multe reglementări, se va aplica reglementarea care prevede un regim sancţionator mai
favorabil).
b) normele juridice cu caracter interpretativ. Normele juridice care
interpretează reglementări anterioare fac corp comun cu normele juridice interpretate.
Excepţii de la principiul neultraactivităţii normei juridice:
- normele juridice cu caracter temporar sau excepţional (Codul penal
prevede că legea penală temporară se aplică şi infracţiunilor săvârşite în timpul cât era în
vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp).
4.1.3. Ieşirea din vigoare a normei juridice se realizează prin trei
modalităţi:

5
 a) ajungerea la termen- în cazul legilor temporare se prevede în
conţinutul lor data ieşirii din vigoare (ex. Decretul- Lege nr. 60/1990 privind pensionarea cu
reducere de vârstă a unor salariaţi prevedea că acest decret intra în vigoare la 1 martie 1990 şi
se aplica pe o durată de 6 luni)
b) căderea în desuetudine – se realizează atunci când condiţiile social-
economice care au dus la apariţia normei s-au modificat de o manieră esenţială, astfel încât
norma, deşi în vigoare, nu se mai poate aplica. Cessante ratione legis cessat lex ipsa (Dacă
temeiul pentru care legea a fost întocmită dispare, încetează şi valabilitatea legii). Leges non
solum suffragio legislatoris, sed etiam tacito consensu omnium, per desuetudinem abrogantur
– Iulianus, D. 1.3.32 (Legile nu se abrogă numai prin votul leguitorului, dar şi prin
desuetudine, cu acordul tacit al tuturor).
c) abrogarea – norma îşi încetează acţiunea ca urmare a intrării în
vigoare a unei norme noi.
Principiile abrogării:
- Legea posterioară înlătură aplicarea celei anterioare (Lex posterior derogat priori)
- Legea generală posterioară nu înlătură aplicarea unei legi speciale anterioare decât dacă
prevede expres acest lucru (Lex posterior generalis non derogat legi priori speciali)
- Actul normativ nou poate abroga doar acte normative care au aceeaşi forţă juridică sau
o forţă juridică inferioară
- Abrogarea unei norme juridice are întotdeauna caracter definitiv
Formele abrogării:
1. Abrogarea expresă directă sau indirectă. Abrogarea expresă directă – noul act
normativ indică expres actele normative abrogate (Ex: la data intrării în vigoare a
prezentei legi se abrogă legea nr... din anul...., ordonanţa guvernului nr....din
anul..., art.... din legea nr... din anul...). Abrogarea expresă indirectă – noul act
normativ utilizează o formulă generică pentru abrogarea unor acte normative
anterioare: „pe data intrării în vigoare a prezentului act normativ se abrogă orice
dispoziţie legală contrară”.
2. Abrogarea implicită (tacită)- noul act normativ înlocuieşte reglementări din acte
normative anterioare, fără a prevedea nimic în legătură cu acţiunea vechilor
reglementări, care vor fi considerate abrogate tacit.
4.2. Acţiunea normelor juridice în spaţiu. Norma juridică se aplică pe întreg
teritoriul statului care a edictat-o (principiul teritorialităţii). Actelor juridice li se aplică legea
din locul unde au fost încheiate (locus regit actum). Excepţii:
- excepţia extrateritorialităţii în condiţii de reciprocitate – Pe teritoriul
unei misiuni diplomatice se aplică legea statului reprezentat de misiune. La bordul
navelor sau aeronavelor se aplică regulile statului al cărui pavilion îl poartă.
4.3. Acţiunea normelor juridice asupra persoanelor. Norma juridică română se
aplică cetăţenilor români, apatrizilor cu domiciliul în România şi cetăţenilor străini aflaţi pe
teritoriul României. Excepţii:
- personalul diplomatic beneficiază de imunitate diplomatică având
imunitate de jurisdicţie. Statul acreditar poate cere retragerea diplomatului sau poate
lua iniţiativa de a-l declara persona non-grata şi de a-l expulza în cazul în care acesta
comite fapte incompatibile cu statutul său şi care lezează grav ordinea de drept.

6. Izvoarele dreptului
6.1. Noţiunea de izvor de drept. Există două accepţiuni ale acestei noţiuni:
a) izvor de drept în sens material- reprezintă condiţiile materiale ale societăţii
la un moment dat care au stat la baza voinţei legiuitorului de a reglementa un anumit domeniu
social; sunt acele „dat”-uri ale dreptului şi societăţii care determină acţiunea legiuitorului.

6
 b) izvor de drept în sens formal – reprezintă forma de exteriorizare a
manifestării de voinţă a legiuitorului.
6.2. Clasificarea izvoarelor dreptului:
6.2.1. Izvoare scrise (jus scriptum):
1. Actele normative:
1.1. Acte normative cu competenţă de reglementare primară şi
originară – reglementează în mod primordial relaţiile sociale:
a) Legile
Accepţiunile conceptului de lege:
- prin lege în sens general (lato sensu) se înţeleg toate actele normative
- prin lege în sens strict (stricto sensu) se înţelege numai acel act normativ adoptat de
Parlament, conform unei proceduri prestabilite.

Clasificarea legilor:
- Legile constituţionale. Constituţia din 1991 şi Legea
de revizuire din 2003
- Legile organice care se adoptă în domeniile
prevăzute de art. 73 (3) din Constituţie reglementează: regimul juridic general al proprietăţii
(Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia); regimul general
privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială (Legea 53/2003
privind Codul muncii) etc.
- Legile ordinare- Codul civil (conţine prevederi
despre bunuri, contracte, prescripţie extinctivă etc.), Codul comercial (conţine dispoziţii cu
privire la faptele de comerţ, comercianţi şi obligaţii comerciale), Legea nr. 31/1990 a
societăţilor comerciale, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal etc.
b) Decretele adoptate înainte de 1989 de către Marea Adunare
Naţională – Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice care
conţine prevederi cu privire la capacitatea civilă.
c) Ordonanţele de Guvern (simple) sunt emise în temeiul unei
legi speciale de abilitare adoptată de Parlament, în limitele şi în condiţiile prevăzute de
aceasta; au aceaşi forţă juridică cu legile ordinare de unde rezultă că Guvernul nu poate emite
ordonanţe simple în domeniile rezervate legilor organice şi constituţionale. Ex. - Ordonanţa
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
d) Ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern în situaţii
extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată; pot fi emise atât în domeniul legilor
ordinare cât şi organice; nu pot fi emise în domeniul legilor constituţionale. Ex – O.U.G. nr.
34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de
lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
1.2. Acte secundum legem – se emit pentru organizarea executării
reglementărilor primare: Hotărârile de Guvern, instrucţiuni şi ordine ale miniştrilor, decizii şi
hotărâri ale autorităţilor administrative locale cu caracter normativ.
Notă. Autorităţile publice pot emite secundum legem atât acte cu caracter normativ cât
şi acte cu caracter individual (ex- o autorizaţie de construcţie, o hotărâre de numire a unei
persoane într-o anumită funcţie)
2. Contractul normativ – Ex: contractul colectiv de muncă prevede
condiţiile generale ale organizării procesului muncii la nivel naţional, ramură şi unitate în
baza cărora vor fi încheiate apoi contractele individuale de muncă (Contractul Colectiv de
Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2005 – 2006 nr. 2001/2005).
3. Jurisprudenţa – reprezintă totalitatea hotărârilor judecătoreşti. Nu
constituie izvor al dreptului românesc. Excepţie fac:

7
 - deciziile Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie în cazul recursului în interesul legii
promovat de Procurorul General atunci când se constată că în practica instanţelor de recurs o
anumită reglementare este aplicată în mod diferit. Hotărârile ICCJ în acest caz au rolul de a
realiza aplicarea unitară a dreptului pe întreg teritoriul ţării, fiind obligatorii pentru instanţele
inferioare
- deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării lor în
Monitorul Oficial şi au putere numai pentru viitor. Deciziile prin care se judecă excepţiile de
neconstituţionalitate sunt obligatorii erga omnes (pentru toţi), nu numai pentru părţile din
litigiu.
4. Doctrina – reprezintă literatura juridică şi nu constituie izvor de
drept.
6.2.2. Izvoare nescrise:
- Obiceiul juridic (cutuma) – constă într-o practică generală, relativ
îndelungată, repetată, în raporturile dintre subiectele de drept, acceptată de către acestea drept
regulă obligatorie. Consensus omnium consuetudo pro servatur (cu consimţământul tuturor,
obiceiul serveşte drept lege). Pentru ca obiceiul să fie izvor de drept este necesar ca o normă
juridică din cuprinsul unui act normativ să facă trimitere expresă la respectivul obicei.

Pentru aprofundare:
 Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu, coord. – Drept civil pentru învăţământul
superior economic, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002
 Ion Corbeanu, Maria Corbeanu – Teoria generală a dreptului, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2002
 Nicolae Popa – Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2002

Termeni şi cuvinte cheie

- drept obiectiv; drept pozitiv; drept subiectiv; ştiinţa dreptului;

- norma juridică; structura logico-juridică şi structura tehnico-legislativă a normei
juridice; norme imperative şi dispozitive; norme complete şi incomplete; norme
generale, speciale şi de excepţie; norme punitive şi stimulative;
- interpretarea normei juridice; interpretare oficială şi neoficială; interpretarea autentică
şi cazuală; interpretare literală, extensivă şi restrictivă; metodele interpretării;
interpretarea gramaticală, logică, sistematică, istorică, analogică; analogia legii şi
analogia dreptului; denegare de dreptate;
- drept public; drept privat;
- acţiunea în timp a normei juridice; intrarea în vigoare a normei juridice; principiul
neretroactivităţii şi principiul neultraactivităţii normei juridice; ieşirea din vigoare a
normei juridice; ajungerea la termen; căderea în desuetudine; abrogarea expresă directă
şi indirectă; abrogarea implicită (tacită); acţiunea normelor juridice în spaţiu şi asupra
persoanelor;

8
 - izvoarele dreptului; actul normativ; legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare;
decrete; ordonaţe de guvern; ordonanţe de urgenţă; contractul normativ; jurisprudenţa;
doctrina; obiceiul (cutuma).

SCHEME

1. Accepţiunile noţiunii de drept

Drept subiectiv

DREPT Drept obiectiv Drept pozitiv

Ştiinţa dreptului

2. Trăsăturile normei juridice

Caracter general

Caracter impersonal

Norma juridică Caracter obligatoriu

Caracter de repetabilitate şi continuitate

Caracter social

9
3. Structura normei juridice

Ipoteză
Structura internă
(logico-juridică) a Dispoziţie
normei
Sancţiune

Norma juridică Capitole,

secţiuni,
Structura externă
paragrafe,
(tehnico-legislativă)
articole,
a normei
alineate

4. Clasificarea normelor juridice

Norme onerative
Criterii de clasificare
Norme imperative

Norme prohibitive

Conduita prescrisă
Norme permisive

Norme dispozitive
Norme supletive

Norme complete

Structura logico-juridică Norme de trimitere

Norme incomplete
Norme în alb

Norme generale

Sfera de aplicare Norme speciale

10
 Norme de excepţie

Norme punitive

Sancţiunea
Norme stimulative

Norme de drept civil,

Ramura de drept penal, administrativ,
constituţional, comercial
etc.

Norme cuprinse în
Constituţie, legi, decrete,
ordonanţe de guvern,
Forţa juridică hotărâri de guvern,
ordine ale miniştrilor,
hotărâri ale autorităţilor
publice autonome
centrale sau locale etc.

5. Formele interpretării normelor juridice

Criterii de clasificare

Interpretare
autentica

Interpretare oficială

Interpretare
Efectele produse cazuală

Interpretare neoficială

Interpretare literală

Rezultatele interpretării Interpretare extensivă

Interpretare restrictivă

11
6. Metodele interpretării

Metoda gramaticală

Metoda sistematică

Metode de interpretare Metoda istorică

Metoda logică
Analogia dreptului

Metoda analogică
Analogia legii

12
7. Diviziunea şi ramurile dreptului

Drept constituţional

Drept administrativ

Drept financiar şi
Drept public fiscal

Drept penal

Drept internaţional
public

DREPT

Drept civil

Drept comercial

Drept privat Dreptul familiei

Drept internaţional
privat

Dreptul muncii

13
8. Modalităţi de ieşire din vigoare a normei juridice

Abrogarea
directă
Ajungerea la termen
Abrogarea
expresă
Abrogarea
Ieşirea din vigoare a Abrogarea indirectă
normei juridice
Abrogarea
implicită
Căderea în desuetudine (tacită)

14
 10. Clasificarea izvoarelor formale ale dreptului

Legi
constituţionale
Categorii de izvoare
Legile Legi organice

Acte normative cu Legi ordinare

competenţă de
reglementare
primară
Decretele

Ordonanţele
de Guvern

Izvoare Acte
scrise normative
Ordonanţele
de urgenţă ale
Guvernului

Hotărâri de
Guvern

Ordine şi
Acte normative instrucţiuni ale
secundum legem miniştrilor

Acte ale
autorităţilor
Contractul administrative
normativ locale cu
caracter
normativ
Jurisprudenţa – doar în cazul deciziilor
ICCJ cu privire la recursul în interesul
legii şi deciziilor Curţii Constituţionale

Doctrina- nu este izvor de

drept

15
Izvoare nescrise Obiceiul juridic (cutuma)

B. Teste de verificare a cunoştinţelor

I. Teste grilă

Răspunsurile corecte sunt marcate cu x

1. Obiectul specific de cercetare al ştiinţei dreptului îl reprezintă:

a) norma juridică
b) realitatea juridică
c) metodele de cercetare juridică
d) societatea

2. Intră în conţinutul realităţii juridice:

a) exclusiv ansamblul normelor juridice
b) conştiinţa juridică, dreptul şi relaţiile (raporturile) juridice
c) numai metodele de cercetare proprii ştiinţei dreptului
d) nici un răspuns nu este corect

3. Dreptul obiectiv reprezintă:

a) o parte a dreptului pozitiv
b) ansamblul normelor juridice instituite sau sancţionate de stat
c) ansamblul normelor juridice în vigoare
d) totalitatea normelor juridice adoptate exclusiv de Parlament

4. Dreptul subiectiv reprezintă:

a) un ansamblu de noţiuni, concepte şi principii despre drept
b) componenta activă a dreptului obiectiv
c) x posibilitatea recunoscută de lege unei persoane de a avea o anumită
conduită
d) x facultatea unei persoane de a solicita celorlalte persoane o conduită
corespunzătoare, în condiţiile recunoscute de dreptul obiectiv

5. Dreptul pozitiv reprezintă:

a) ansamblul normelor juridice, indiferent dacă sunt sau nu în vigoare
b) componenta activă a dreptului obiectiv
c) totalitatea normelor juridice aflate în vigoare
d) ştiinţa dreptului

6. Ştiinţa dreptului reprezintă:

a) un ansamblu de noţiuni şi concepte despre totalitatea relaţiilor sociale
b) arta a ceea ce e bine şi rău
c) un ansamblu de idei, noţiuni, concepte şi principii care explică dreptul
d) o formă de organizare a normelor juridice

7. Statul reprezintă:
a) o formă politică de organizare a societăţii
b) o formă de organizare a normelor juridice

16
 c) un ansamblu de autorităţi şi instituţii
d) un ansamblu de grupuri sociale
8. Norma juridică reprezintă:
a) o regulă de conduită instituită sau sancţionată de către stat
b) o regulă de conduită cuprinsă în legi şi acte administrative individuale
c) orice regulă de conduită socială
d) obiect de cercetare al ştiinţei dreptului

9. Trăsături ale normei juridice sunt:

a) caracter irepetabil
b) se adresează persoanelor privite în mod individual
c) caracter facultativ
d) caracter general şi personal

10. Structura internă a normei juridice este reprezentată de:

a) structura logico-juridică
b) structura tehnico-legislativă
c) structura cuprinzând: ipoteza, dispoziţia, sancţiunea
d) structura dinamică a normei juridice

11. Condiţiile şi împrejurările în care se aplică norma juridică sunt prevăzute în:
a) ipoteza normei juridice
b) dispoziţia normei juridice
c) sancţiunea normei juridice
d) preambulul actului normativ

12. Normele dispozitive pot fi:

a) permisive
b) onerative
c) supletive
d) prohibitive

13. Normele onerative sunt:

a) norme dispozitive
b) norme prohibitive
c) norme supletive
d) norme imperative

14. Sunt de strictă interpretare:

a) normele generale
b) x normele speciale
c) x normele de excepţie
d) normele determinate

15. Normele în alb:

a) X se completează cu norme din acte normative care urmează să apară
b) se completează cu norme din acelaşi act normativ
c) se completează cu norme din alte acte normative aflate în vigoare
d) sunt norme complete (determinate)

16. Normele de trimitere:

a) X se completează cu norme din acelaşi act normativ

17
 b) se completează cu norme din acte normative ulterioare
c) x se completează cu norme din alte acte normative aflate în vigoare
d) x sunt norme incomplete (nedeterminate)

17. Normele onerative:

a) interzic o anumită acţiune
b) x impun o anumită acţiune
c) lasă la aprecierea subiectului alegerea unei conduite
d) suplinesc voinţa părţilor

18. După criteriul sancţiunii normele juridice se împart în:

a) norme determinate şi nedeterminate
b) norme onerative şi prohibitive
c) norme permisive şi supletive
d) x norme punitive şi stimulative

19. Normele punitive:

a) X prevăd o sancţiune negativă
b) impun o anumită acţiune
c) prevăd o sancţiune pozitivă
d) prevăd mijloace de cointeresare pentru aplicarea normei

20. Normele juridice se deosebesc de celelalte categorii de norme sociale prin faptul că:
a) numai normele juridice cuprind sancţiuni
b) numai normele juridice sunt scrise
c) x numai încălcarea normei juridice atrage aplicarea forţei coercitive a
statului
d) numai încălcarea normei juridice atrage urmări nefavorabile pentru cei care nu
le respectă

21. Scopul interpretării este:

a) să realizeze eludarea legii
b) stabilirea normei juridice aplicabile
c) x identificarea voinţei reale a legiuitorului
d) realizarea unor studii doctrinare

22. Interpretarea oficială poate fi realizată de:

a) X organele puterii legiuitoare
b) X organele puterii executive
c) X instanţele judecătoreşti
d) doctrina juridică

23. Interpretarea autentică se realizează de:

a) X organul emitent al actului
b) doctrina juridică
c) instanta de judecată
d) organul cu atribuţii în procesul aplicării normei juridice

24. Metodele interpretării sunt:

a) oficială
b) autentică
c) x stematică

18
 d) x logică

25. Atunci când conţinutul literal coincide cu cel real al normei juridice, interpretarea este:
a) extensivă
b) restrictivă
c) autentică
d) x literală

26. Atunci când norma juridică este analizată prin raportare la întreg actul normativ sau/şi
prin raportare la alte acte normative este vorba despre o interpretare:
a) istorică
b) gramaticală
c) x sistematică
d) logică

27. Sub aspectul rezultatului interpretării normelor juridice, interpretarea poate fi:
a) cazuală
b) x restrictivă
c) x extensivă
d) x literală

28. Sunt trăsături ale dreptului privat:

a) poziţia de subordonare juridică a părţilor
b) x poziţia de egalitate juridică a părţilor
c) normele de drept privat sunt apărate de autorităţile publice din oficiu
d) x normele de drept privat sunt apărate doar la sesizarea părţii interesate
căreia i s-a încălcat un drept subiectiv

29. Sunt trăsături ale dreptului public:

a) X apărarea sa prin norme imperative
b) X normele sale vizează ocrotirea intereselor generale ale societăţii
c) apărarea sa prin norme dispozitive
d) normele sale vizează apărarea intereselor individuale

30. Din dreptul privat fac parte:

a) dreptul constituţional
b) x dreptul comercial
c) dreptul administrativ
d) dreptul financiar

31. Din dreptul public fac parte:

a) dreptul muncii
b) x dreptul fiscal
c) x dreptul penal
d) dreptul civil

32. Din dreptul privat fac parte:

a) dreptul financiar
b) dreptul administrativ
c) dreptul penal
d) dreptul constituţional

19
33. Legile intră în vigoare, de regulă:
a) la data adoptării de către Parlament
b) la data publicării în Monitorul Oficial
c) x la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial
d) la data promulgării prin decret prezidenţial

34. Intrarea în vigoare a unei ordonanţe de Guvern se produce, de regulă:

a) în momentul adoptării ei
b) x în momentul publicării în Monitorul oficial al României
c) la trei zile de la publicarea în Monitorul oficial al României
d) în momentul promulgării prin decret prezidenţial

35. Au aceeaşi valoare din punct de vedere al forţei juridice:

a) legile adoptate de Parlament şi hotărârile de Guvern
b) Constituţia şi legile adoptate de Parlament
c) Ordonanţele Guvernului şi hotărârile de Guvern
d) X Legile adoptate de Parlament şi ordonanţele Guvernului

36. Caracterul activ al normei juridice presupune:

a) X norma juridică acţionează pentru viitor
b) X norma juridică nu retroactivează
c) X norma juridică nu ultraactivează
d) nici un răspuns nu este corect

37. Principiul neretroactivităţii normei juridice presupune ca:

a) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate după ieşirea
ei din vigoare
b) norma juridică să nu se mai aplice atunci când relaţiile sociale reglementate s-
au modificat de o manieră esenţială
c) x norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate
anterior intrării ei în vigoare
d) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate după
intrarea sa în vigoare

38. Constituie excepţii de la principiul neretroactivităţii normelor juridice:

a) normele juridice cu caracter temporar
b) x normele juridice cu caracter interpretativ
c) x normele penale mai favorabile
d) x normele penale care prevăd dezincriminarea unor fapte

39. Principiul neultraactivităţii normei juridice presupune ca:

a) norma juridică să nu se mai aplice în cazul când unele împrejurări sociale nu
mai corespund voinţei legiuitorului
b) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate ulterior
intrării ei în vigoare
c) x norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate
ulterior ieşirii ei din vigoare
d) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate anterior
ieşirii ei din vigoare

40. Constituie excepţii de la principiul neultraactivităţii normelor juridice:

a) normele juridice cu caracter interpretativ

20
 b) normele penale care prevăd dezincriminarea unor fapte
c) normele penale mai favorabile
d) x normele juridice cu caracter temporar

41. Neaplicarea unei norme juridice o perioadă de timp îndelungată duce la:
a) căderea în desuetudine a normei
b) abrogarea implicită
c) abrogarea indirectă
d) x nu duce la ieşirea din vigoare a normei

42. Abrogarea expresă poate fi:

a) X directă
b) X indirectă
c) tacită
d) implicită

43. Formularea „de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ toate
reglementările contrare se consideră abrogate” este specifică abrogării:
a) directe
b) implicite
c) tacite
d) x indirecte

44. Sunt modalităţi de ieşire din vigoare a unei norme juridice:

a) X abrogarea
b) X căderea în desuetudine
c) neaplicarea pe o perioadă îndelungată de timp
d) x ajungerea la termen

45. Principalul izvor al dreptului este:

a) jurisprudenţa
b) obiceiul juridic
c) contractul normativ
d) x actul normativ

46. Constituie, prin excepţie, un izvor al dreptului:

a) doctrina juridică
b) toate hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
c) x obiceiul juridic
d) actul normativ

47. Pentru ca un obicei să reprezinte izvor al dreptului este necesar:

a) numai ca acesta să fie aplicat pe o perioadă îndelungată de timp
b) numai ca regula de conduită pe care o conţine să fie percepută ca obligatorie de
către cei cărora li se adresează
c) x să se permită aplicarea sa printr-o normă juridică din cuprinsul unui act
normativ prin care se face trimitere la acel obicei
d) să se permită aplicarea sa printr-un text din cuprinsul unei hotărâri
judecătoreşti prin care se face trimitere la acel obicei

21
48. Sunt izvoare ale dreptului românesc:
a) X actul normativ
b) jurisprudenţa
c) doctrina
d) x contractul normativ

49. Sunt izvoare scrise ale dreptului românesc:

a) obiceiul
b) doctrina
c) jurisprudenţa
d) x contractul normativ

50. Constituie izvor al dreptului:

a) toate hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ)
b) x hotărârile ICCJ pronunţate în cazul recursului în interesul legii
c) hotărârile ICCJ pronunţate în cazul recursului în anulare în materie penală
d) nici una din hotărârile ICCJ nu poate constitui izvor de drept

51. Deciziile de neconstituţionalitate pronunţate de Curtea Constituţională:

a) îşi produc efectele doar faţă de părţile în litigiu (inter partes litigantes)
b) x sunt opozabile erga omnes (faţă de toţi)
c) sunt obligatorii şi retroactive
d) sunt facultative şi au putere numai pentru viitor

52. Contractul colectiv de muncă:

a) nu constituie izvor de drept
b) este un act juridic individual care produce efecte exclusiv între părţile care au
participat la negocierea şi încheierea lui
c) este un act normativ
d) x este un contract normativ

22