Strategii logice utilizate în discursul politic.

Tipurile de argumente constituie „materia primă" pe care se structurează discursul si lucrează cu

scopul de a aduce în faţa auditoriului o anumită problematica într-o lumina mai profitabilă pentru ca
auditoriul să-si schimbe opiniile în favoarea tezei care se argumentează. Exista diverse modalitati în care
argumentele sînt aduse la cunoştinţa auditori utuî si acestea sunt legate de strategiile şi procedurile logice
care tind sa obtina rezultatul dorit.
In discursul politic sînt utilizate toate strategiile şi procedurile logice dar în proporţii diferite, iar
specificul acestui discurs este determinat de capacitatea de a se evidenţia a strategiilor şi procedurilor
logice. Din acestea fac parte atît structurile deductive la nivel prepoziţional, cum ar fi cunoscutele modus
ponens şi modus tollens, structuri dilematice de argumentare,inferenţe imediate la nivel prepoziţional, cît
şi la nivel categorial, cum ar fi argumentarea pe baza silogismului retoric.
Din punctul de vedere al conţinutului pe care îl difuzeaza, formele acestea se adaptează la domeniu
şi capătă o culoare specifică pentru discursul politic. Aceste proceduri logice (deducţii, inducţii,
transducţii) sunt.,umplute", în construcţia discursului politic, cu argumente de tipuri diferite: fapte, valori,
exemple etc.
Astfel, putem să întemeiem o teză pornind de la fapte, aşa cum fac, de obicei, juriştii în
argumentările lor:
I PAS: Conform articolului din legea....
II PAS: Oricine săvîrseste fapte de forma y este pedepsii in forma z
III PAS: Astfel, daca X a savirsit fapta y va fi pedepsii in forma z
Aici regăsim o argumentare pe baza silogismului retoric (deci, strict deductivă) pornind de la datul
faptic.
Silogismul este un raţionament deductiv, care conţine trei judecăţi, astfel legate între ele,
încât cea de- a treiajudecată, care reprezintă o concluzie, se deduce din cea dintâi prin intermediul
celei de-a doua.

Structura standard a silogismului este:

premisă majoră
premisă minoră
concluzie
Exemplu de Silogism :
Toti oamenii sunt muritori
Platon a fost om
Platon a fost muritor
Evident, în argumentările uzuale ordinea poate fi cu totul alta. de exemplu, se poate începe argumentul cu teza
de argumentare care este concluzia silogismului.
Spre exemplu: Unii politicieni nu sunt oneşti (concluzia)/dearece nu spun adevărul (premisa
majora), iar cei ce nu spun adevărul nu sunt oneşti (premisa minora).
In acest silogism prima dintre propoziţii este concluzia, a doua este premisa majoră, iar a treia este
minora silogismului. Uneori identificarea concluziei este facilitată de prezenţa explicită a indicatorilor de
concluzie: deci, prin urmare, rezultă, aşadar. în concluzie, iar premisele sunt sugerate explicit de
indicatori de premisa cum ar fi: deoarece, întrucât, fiindcă, pentru că, ţinând seama de faptul că, având în
vedere...ş. a. Alteori, indicatori sunt impliciţi, fiind necesară o mai mare atenţie în identificarea structurii
argumentului. Pentru a putea verifica validitatea unui silogism este necesară mai întâi aducerea
silogismului la forma de exprimare standard: premisă majora, premisă minoră, concluzie.

Silogism Retoric
Entimema este un silogism eliptic, căruia îi lipseşte una din propoziţii, considerată fiind
subînţeleasă.Intrucât este foarte utilizată în argumente, entimema a fost numită şi silogism retoric.
Silogismul având trei propoziţii, astfel există trei tipuri de entimeme:
a)Entimema de ordinul I, care nu are exprimată premisa majoră. De exemplu: Această substanţă
este acid, deoarece înroşeşte hârtia de turnesol (subînţelegându-se că toate substanţele care înroşesc
hârtia de turne sol sunt acizi)
b)Entimema de ordinul II nu exprima premisa minoră: Toţi studentii anului I au promovat, deci
si Mihai (scare este student în anul 1).
 c)Entimema de ordinul III nu exprimă concluzia: Toţi studenţii au un comportament decent. iar
Mihai student. Nu exprimăm concluzia atunci când vrem ca ea să fie dedusă de interlocutor urmărind un
efect retoric.

In alte cazuri putem sa avem drept conţinut argumente bazate pe autoritate:,„dacă o situatie politică
este analizată de o autoritate, atunci previziunile sale au un înalt grad de îndeplinire; situaţia din Iugoslavia
a fost analizată de Herry Kissinger; Kissinger este o autoritate în domeniul relaţiilor internaţionale;
Kissinger a facut unele previziuni; deci, este posibil ca situaţia să evolueze de o asemenea manieră".
Alt aspect ce atrage atenţia in discursul politic este utilizarea unor proceduri aparent valide ca
mijloace de convingere asupra auditoriului prin iluzia raţionalităţii corecte. Putem atrage atentia la astfel
de situaţii pentru că discursul politic este locul ideal de întîlnire şi conlucrare a procedurilor valide cu
procedurile aparent valide. Datorită asemănării formale dintre unele raţionamente valide şi altele nevalide,
utilizarea celor nevalide prezintă un mijloc de convingerea auditoriului, adică de creare a iluziei că avem
de-a face cu un raţionament corect graţie efectului de asemănare. Procedura aceasta este des utilizată în
discursul politic.
Daca între o anumită concluzie şi anumite temeiuri există o relaţie de determinare suficient-
necesara atunci prezenţa temeiului este un argument pentru susţinerea concluziei, iar absenţa concluziei
este un argument pentru absenţa temeiului. Astfel, putem spune despre cunoscutele moduri inferentiale
modus-ponens (de la ponere-a pune, a afirma):
p→q
p .
q
Exemplu: Daca pamintul e umed, afara ploua. Pamintul e umed, deci afara ploua.

şi modus –tollens (tollere- a nega):

p→q
-q .
-p
EX. Daca pamintul e umed, afara ploua. Afara nu ploua, deci pamintul nu e umed.
Există posibilitatea determinării a încă două parcursuri logice care, deşi nu sînt valide, se
aseamănă cu cele valide:
Un modus-ponens probabil
p→q
p .
(?) q
EX.: (a)Daca lipsa de credit se explica prin lipsa de incredere, atunci Societatea Naţiunilor trebuie să
determine încrederea de care beneficiază statele.
(b) Societatea Naţiunilor constată încrederea de care se bucură statele.
(c) Deci, Statele vor beneficia de credit pentru nevoile dezvoltării.
Si un modus –tollens probabil.
p→q
-q .
(?)-p
EX. (a) Cunoasterea istoriei este necesară pentru apărarea drepturilor.
(b) Romanii nu îşi cunosc istoria
(c) Deci, romanii nu isi pot apara drepturile
Aici s-a utilizat un silogism de prima figura dar nevalid (minora negativă) adus în scenă ca un
argument irefutabil.
Exista situatii cind procedurile logice sunt mult mai complexe, inlantuite unele cu altele, unde cu
greu mai putem descoperi ceea ce este necesar in raport cu ceea ce este probabil.