INTRODUCERE™ Obiectul acestor prelegeri il constituio istoria universal privita filozofic, ceca ce inseamné istoria universala in sine, si nu ‘consideratii de ordin general pe care lc-am deduce din aceasta gi pe ‘are am urméri si le ilustrdim prin exemple imprumutate confinutului ei. I. Felurile de a trata istoria Ca si limurim dintru inceput ce este istoria privita filozofic, se impune mai intai s8 examindm gi celelalte modalititi de tratare a istoriei. in total, exista trei asemenea modalitati de a considera itoria: a) Istoria nemiflocita; b) Istoria reflectata; €) C3ea filozofica a) Pentru a da o imagine definita a ceea ce infelegem prin prima modalitate, citim numele lui Herodot, Tucidide si al altor asemonea istoriografi, care au descris indeosebi fapte, intamplari gi situafii pe care le-au avut in fafa ochilor, impartigindu-se ei ingigi din spiritul lor si transpundnd in reprezentare mentala cele petre- cute in afard, Fenomenul extern devine astfel reprezentare laun- tried, La fel prelucreazd si poetul materialul pe care afla in sensibilitatea sa, pentru al transforma in reprezentare. Far * Aducem pe aceasta cale mulyumiri cologului nostra Ghoorghe C. Vetra pentru Dbondvoinfa sa de a rovedea traducerea si pentru sugestile profioase pe care ni le at eu acest pil (nt).a Introducere indoiald, si istoricii care seriu nemijlocit au avut la indeménd relatdri gi narafiuni ale altora (nu este cu putinfé ca un om sé alba singur totul); aceasta ins& numai in acelagi chip in care gi poetul foloseste drept substrat limba culta, careia fi este atAt de indatorat, Istoriografii strang in ménunchi evenimentele fugitive, depundn- du-le, pentru vesnicie, in templul Mnemosinei. Legendele, cantecele populare, tradifiile trebuie fnsi exeluse din domeniul istorie! nemij locite, ele find inca plasmuiri confuze, proprii de aceea reprezentarii unor popoare nedefinite. Noi ne ocupam aici numai de popoarele care au gtiut ce sunt gi ce urmarese, Terenul realitaqii contemplate i contemplebile este mai sigur decat terenul efemerului, din care crese legende si poeme ce nu mei pot forma istoria unor popoare ajunse la o individualitate inchegata. Istoriografii nemijlocitului transforma deci intamplarile, fap- tele gi situatiile contemporane lor in opera a reprezentarii. Din acest motiv, cuprinsul unor astfel de luerdri istorice nu se poate intinde mult (ajunge si ne géndim la Herodot, Tucidide, Guicciardini); materialul esenjial pentru ele il constituie ceea ce este prezent gi viu in preajma eutorilor: structura autorului si cea a intémplatilor pe care le transpune in oper, spiritul autorului gi cel al evenimentelor pe care le nareaz este unul gi acelasi. Autorul descrie evenimente la care a participat - in mai mici sau mai mare misurd ~ ori care, cel pufin, s-au petrecut in timpul viotii sale. Este vorba de perioade de timp scurte, de imagini individuale ale unor oameni sau intampliri; autorul igi incheagé tabloul din trésdturi izolato, nesu puse reflectiei, urmérind s& ofere reprezentatii posteritafii o ima- ine la fel de precisi ca si cénd ar fi contemplatd cu ochi proprii ori narata deosebit de viu. El nu reflectesz’, deoarece traieste spiritul faptelor inféfisate, din care nu s-a desprins insi. Dack ~ aga cum se intémplé cu Cezar ~ autorul aparfine rangului conducdtorilor mili- tari ori al oamenilor de stat, felurile sale personale apar drept feluri ale istoriei, Afirmatia facutd aici ed un asomenea istoriograf nu reflecteaz’, ci ed insesi personajele gi popoarele stint celé care apar {in scend pare contrazis4 de discursurile ce se intdlnese de pildd la Felurie de atrataistoria 28 ‘Tucidide gi despre care se poste sustine cu cortitudine of n-au fost rostite in forma in care sunt prezentate. Discursurile reprezinta insi gi ele fapte, si anume fapte cu urméri deosebit de esentiale. E rept, pentru a le da un caracter inofensiv, oamenii vorbese adesea despre ele ca despre vorbe lipsite de importanfi. Astfel de discursuri lipsite de importanté sunt numai flecérealé, gi flectreala are sin- gurul avantaj de a fi inofensiva. In schimb, discursurile de la popor la popor ori discursurile adresate.popoarelor si principilor sunt elemente integrante ale istoriei. Chiar dact asemenea diseursuri — de pilda cole atribuite lui Pericle, cel mai cultivat, cel mai veritabil si mai nobil birbat de stat — ar fi opera lui Tucidide, totusi ele nui sunt strdine lui Pericle, Prin asemenea cuvinte, oamenii de talia Iui Pericle exprimA maxime propriipopoarelor si personalitafii lor, ‘exprima congtiinta pozitiei lor politice, a caracterului lor etic gi spiritual, precum si principiile ce eArmuiese felurile ori modul lor de acfiune, Ceea ce istoricul fi lasi s& spund nu izvordste dintr-o congtiinga de imprumut, i constituie natura proprie a vorbitorului, Istoricii de acest fel, la care trebuie s& ajungi prin studiu gi la care trobuie si zabovesti, daca vrei si retrSiesti viata nafiunilor gi s& pétrunzi in adéncurile ei ~ istorici la care afli nu numai eruditie, et adanci si autenticd satisfactie -, nu sunt atat de numerosi pe edt s-ar putea erede: iam numit pe Herodot, plrintele, prin urmare inifiatorul istoriei, si pe Tucidide. Retragerea celor zece mii a lui Xenofon este de asemenea o carte cu un caracter tot att de nemi locit. Comentariile lui Cezar sunt eapodopera simpli a unui spirit deosebit. in antichitate, istoricii de acest gen erau in mod necesar mari edpitani ori barbafi de stat; in Evul Mediu ~ daca facem ab- stractie de episcopi, care ocupau un loc central in afacerile de stat -, isemenea istorici au fost mai ales eélugiri, cronicari naivi, la fel de izolati de evenimentele politice pe cit erau de pring! in ele oamenii din antichitate. In timpurile moderne conditiile s-au schimbat cu totul, Cultura noastra tinde ~ in esona ~ si infeleag’ faptele gi in acest scop transforma de indat toate intémplatrile fn expuneri desti- nate reprezentrii, Cu deosebire asupra desfiiguririi racboaielor,28 Intvoducere avem excelente asemenea expuneri clare, simple, putand foarte bine sta allturi de cele ale lui Cezar, ba flind chiar mai instructive, datorita bogitiei confinutului si datelor privitoare la mijloacele gi la condifiile de moment. Aceleiasi categorii fi aparyin si memoriile autorilor francezi. Serise de multe ori de minfi pline de spirit, dar tratand evenimente minore, ele contin deseori mult material anecdotic, astfel incait au o temelie gubreda; in multe cazuri, ele sunt adevarate capodopere (de pildi, Memoriile cardinalului de Retz, care infatigeaza un tablou istoric mai amplu). In Germania, maestrii genului memorialistie sunt rari; printre acesti istorici, Frederic cel Mare constituie 0 excepfie ilustré (Histoire de mon temps). De fapt, autorii de memorii trebuie si ocupe o poziie tnalta. Numai de sus pot fi vazute lucrurile fn ansamblu gi poate fi zirit fiecare element, altfol decat daca privesti de jos, printr-o ferestruica ingusta, b) A doua modalitate a istoriei o putem numi istorie care reflecteazé Este istoria a cirei infSjigare nu se aflé in legiturd. cu epoca, ci care, in coea ce priveste spiritul, depageste prezentul. in cadrul acestui al doilea gen se pot deosebi specii cu totul diferite. ‘aa) Se poate urméri realizarea in genere a unei priviri de ansamblu asupra introgii istorii a unui popor, a unel fri sau chiar a lumii; cu un cuvant se poate urmiri scrierea a ceea ce numim istorie generalé. in acest caz, esentialul sté in prelucrarea materialului istorie, de care autorul se apropie eu spiritul stu propriu, diferit de spiritul continutului. Deosebit de importante sunt principiile pe care autoral gi le fixeaza, in parte plecand de le confinutul si obiectivele actiunilor gi evenimentelor pe care le descrie, si, in parte, de la chipul in care infelege si-si coneeapa opera. La noi, germanii, reflec- {ia gi inventivitatea in acest domeniu sunt foarte felurite, fiecare istoric avand chipul su propriu de a gindi, deosebit de al altora. Englezii gi francezii gtiu, In genore, cum trebuie sa se scrie istoria: ei jin in mai mare misur& seama de punctul de vedere al culturii universale gi nationale; 1a noi, fiecare ndscoceste ceva original gi, in loc de a scrie istorie, ne striiduim ffird incetare s4 aflim cum ar Flute de a trata storia. a trebui scrisi istoria. Aceasta prima modalitate de istorie reflectata se altura celei inféfisate mai tnainte cand nu urmireste alt scop decat a infijiga istoria unei fari in intregul ei. Daca sunt bine intoc- mite, asemenea compilatii (printre care se numara istoria lui Titus Livius, aceea @ lui Diodor din Sicilia ori istoria Elvetioi scrisa de Johannes von Miiller) au un merit foarte mare. Desigur, este de pre- ferat ca autorii lor, apropiindwse de istoricii care reprezinta prima modalitate, si serie atét de sugestiv incét cititorul s& capete impresia ci-i aude povestind pe contemporanii ori martorii oculari ai evenimentelor. Se intdmpli adesea ins ca tonul firese al unui individ ce aparfine unei anumite culturi sé nu fie modificat potrivit epocii istorice care face obiectul lucrarii respective, iar spiritul ce vorbegte prin glasul autorului si fie diferit de spiritul epocii tratate, Astfel, Livius pune in gura vechilor regi ai Romei, a consulilor gi a comandantilor de osti discursuri care se potrivese mai curdind unui abil avocat din epoca sa, contrastind astfel puternic cu legendele aiutentice paistrate din vechime. Ca exemplu putem cita fabula lui Menonius Agrippa. Acelasi autor descrie unele batalii ca gi cand ar fi fost de fafd, folosind ins in acest scop triséituri ce se potrivese batalillor din orice timp; precizia anumitor descrieri contrasteazi, pe do alta parte, cu lipsa unor corelatii gi cu inconsecvente ce dom- nese adesea in alte pasaje referitoare’ la situafii de importanta capitals. Deosebirea dintre un asemenea compilator si istoricul ce scrie nemijlocit, poate fi infeleasi cu toatd claritatea daci se compara ~ pentru perioadele de timp pentru care aceasta opera s-a pastrat ~ istoria Tui Polibiu cu modul in care Livius a folosit-o, a privat-o de bogiia concretului gi a prescurtat-o, Striduinta de a realiza o expu- nere fideli a epocilor pe care le inféfigeazé da istoriei lui Johannes von Miller un aspect sec, pedant, de o solemnitate ce sund a gol. Cu ‘mai mult plécere se citeste lucrarea scrisi de bitrénul Chudy asupra aceluiagi subject: totul este mai naiv si mai natural in comparatie cu stilul arhaizant afectat si artificial al lui Muller. istorie care urmireste si imbrafigeze perioade indelungate de timp ~ eventual intreaga istorie universald - trebuie de fapt s&28 Introducere | renunje la prezentarea realitafilor individuale si s& se margineasca la abstracfii; acest lucru se intdmplé nu numai deoarece evenimente si acfiuni trebuie omise, ci si deoarece gandires ramane in esenfii agentul de rezumare cel mai efieace. batalie, o mare victorie, un asediu nu mai sunt privite in sine, ci sunt reduse la simple determi- niiri, Cfind povesteste razboaiele cu volscii, Livius mentioneaza une- ori doar atat: ,{n acel an s-a purtat réizboi cu volscii“ bb) A doua specie a istoriei reflectate este, in ordine, cea pragmatic. Cand avem de-a face cu trecutul, ocupfindu-ne de 0 lume indepartata in timp, se deavaluie spiritului un prezent primit ca-risplat pentru striduinja depus& prin activitatea sa proprie Evenimentele exterioare sunt multiple gi diferite, dar earacterul lor general gi Hiuntric, coerenta lor este una singurd. Acest fapt sus- pend trecutul, conferind evenimentului caracterul prezentului. Reflocfiile pragmatice, orieat de abstracte ar fi cle, devin astfel de fapt un prezent si insufla povestirilor despre trecut 0 viat& proas- pata. Desigur, depindo de spiritul fiecdrui autor ca asemenea reflec- {ii si fie intr-adevar interesante si stimulante. Ne referim tn acest sens indcosebi la reflectiile gi precoptele morale ce se pot desprinde din Iucrarile istorice si in vederea cdrora asemenea Iucrdri au fost adesea intocmite, Chiar dacti trebuie admis ci exemplele unor fapte bune inalfa sufletul gi ci ar trebui folosite in educatia morala a copiilor, pentru -i pitrunde de sentimentul binelui, totusi destinele popoarelor si statelor, interesele, stirile si complicafiile lor apartin unui alt domeniu. Domnitorii, camenii de stat gi popoarele sunt Indeosehi indrumate sd trag& invapaturd din experienta istoriei. Atat experienta, ct si istoria ne arati insd cd niciednd popoarele gi regimurile n-au invaifat ceva din istorie gi n-au acfionat potrivit preceptelor ce ar fi trebuit desprinse din ea, Fiocare epocd se carac- terizeaza prin imprejurari atat de specifice, constituie o situafie atat de individual, tncdt reclama hotérari care trebuie gi nu se pot lua decat din liuntrul séu. in tumultul evenimentelor istoriei, un principiu general, ori amintirea unor imprejuriri asemiinStoare, nu poate fi de folos, cici o asemonea palid’ amintire nu are nici o Folurile de tata istoria 2 putere fafi de forfa si neprevazutul prezentului, Nimic mai searbad in privinfa aceasta decit referirea, adesea repetatd, Ia exemple din istoria greaca si romand, referire la care s-a recurs atat de freevent in timpul Revolutiei Franceze. Nimic mai diferit decdt natura acestor popoare antice in comparafie cu natura timpurilor noastre, Chiar gi Johannes von Maller, care, atat in istoria sa universald, cat si in istoria Elvefiei, a urmarit si pund la indeména prineipilor, guver- nelor si popoarelor — in special la indeména poporului elvetian - fnvafaturi morale (el a intocmit chiar 0 colectie personala de invafiminte si reflecfi, indicdnd adosea, in eorespondenta sa, numé- rul exact de cugetari pe care le-a conceput in stiptdimana respectiva), nny poate 88 inscrie acest fapt printre cele mai meritorii realizari ale sale. Realitatea este cd numai o intelegere temeinici, liber’, cuprinzi- toare a situafiilor gi sensul adéne al ideii (aga cum ele se manifesta, de pilda, in Spiritul legilor a lui Montesquieu) pot conferi reflecfiilor adevar si interes. De aceea istoriile redactate la nivelul reflectiei se sueced una alteia; fiecdrui autor fi stau la dispozitie materialele, fiecare poate eu ugurintd si se considere apt si le ordoneze gi si le prelucreze, ficdind si prevaleze fn ele spiritul su drept spirit al epocilor tratate. Din repulsie fafa de asemenea istorii la nivelul reflectiei sa revenit adesea la prezentiiri, imbrafisand toate puncte- le.de vedere ale unui eveniment, Acestea au intradevir oarecare valoare, dar de cele mai multe ori nu oferd altceva decat material brut, Noi, germanii, ne mulfumim cu atta; franceaii, dimpotriva, ‘transpun cu fantezie trecutul in prezent, raportndu-l la stirile actuale, ce) A treia modalitate a istoriei reflectate este cea crified: ea trebuie mentionati, deoarece reprezinta cu precdidere felul in care este tratatii istoria in zilele noastre in Germania. Ceea ce se infafi- geazi in acest caz nu este istoria insisi, ci o istorie a istoriei, o apre- ciere critica a narajiunilor istorice gi o examinare a adevarului gia verosimilitatii lor. Triisdtura care este gi trebuie si fie specifica acestui procedeu consti in ascufimea cu care scriitorul cenzureazi narafiunile, si nu in faptele narate, Francezii au realizat in acest30 Introducore domenin numeroase lucrri temeinice gi bine gandite, Totusi ei nu at intenfionat si consacre atare procedeu ca procedeu istoric, ei au ‘conceput asemenea considerafii sub forma unor disertafii critice. In Germania, asa-numita critied fécuti do la indlfimea catedrei a pus stapanire atat pe filologie, cat si pe c&rtile de istorie. Aveasté critics de la indlfimea catedrei a trebuit mai tarziu si-si plateascd tributul, deschizdnd calea la tot folul de plismuiri straine istoriei, produse ale ‘unei fantezii vane, Este vorba, in acest caz, de cealalt modalitate de actualizare a istoriei, anume prin substituirea unor idei subiective datolor istorice — idei considerate ou att mai valoroase, cu c&t sunt mai indrdznefe, adicd cu cat se intemeiazd pe date mai s&race gi cu cét contrazic mai fitig certitudinile istorice. dd) Ultima sped a istoriei reflectate este aceea care de la incoput se inféfigeazd ca avand o natura parfiald Desi abstractizeaza, deoarece porneste de la puncte de vedere generale (prezentéindu-se, de pilda, ca istorie a artei, a dreptului, a religiei), ea reprezinta o trecore etre istoria universal privita filozofic. in timpul nostru, acest fel de istorie conceptuald a fost cultivata si scoasi in evident in mai mare misurd, Asemenca ramuri ale istoriei au un anumit raport cu istoria integral a unui popor, iar totul depinde de faptul daca sunt relevate corelafille intregului sau acestea sunt cétutate doar in condifii exterioare. in acest din urmé caz, ele par ca mani- festéri cu totul intamplitoare ale popoarelor. Atunci cénd, atingand nivelul refleefiei, istoria ajunge s& urmareascd puncte de vedere generale, trebuie si observam cf, in cazul fn care asemenea. puncte de vedere sunt prin nature lor veridice, ele nu constituie numai firul vizibil si ordonarea oxterioard, ci insugi spiritul intern care cAr- muieste evenimentele si actiunile. intr-adevar, aga cum Mercur carmuieste sufletele, ideca esto, in realitate, c&rmuitor al popoarelor gi al lumii, iar spiritul, adica voinga sa rafionala si nevesard, este ‘ceca ce a condus gi conduce evenimentele istorice: cunoasterea spiri- ‘tului, in accasté activitate de conducere, este scopul pe care-] urmarim aici. $i iata-ne ajungi astfel la Felunie de a trata itera a ©) A treia modalitate a istoriei, cca filozofied. Daca privitor ia cele dous modalitifi anterioare nu am avut nimic de lamurit, deoarece conceptul lor era de la sine infeles, ucrurile stau altfel cu aceasta ultima modalitate; ea pare, intr-adevar, s& necesite o expli- care gi o indreptafire. De fapt se poate spune in genere c& filozolia istoriei nu fnseamna altceva decit a cuprinde istoria prin actul gindirii ei. De gandire nu ne putem nicidecum desparti; prin ea ne deoschim de animal, si de aceea atat in simfire, in cunostinfe si ‘cunoagtere, cat si in instinete sien voinfa — intrucdt ele sunt ome- esti ~ exist gandire, Aceasta referire la géndire poate s& aparéi aici de fapt nelalocul ei, deoarece in istorie géndirea este subordonata datului gi existentului, care ti constituie temelia gi care o conduce, pe end, dimpotriva, filozofiei i se atribuie idei proprii, carora specu- lafia le di nagtere din sino, far @ fine seama de ceea ce fiinfeazi. Daca filozofia s-ar apropia de istorie cu asemenea idel, ea ar trata-o ca material, nu ar privi-o aga cum este, ci ar thodela-o conform gandirii, ar construi-o deci, cum se spune, a priori. Deoarece istoria trebuie si imbrafigeze numai ce se petrece si ce sa petrecut — intampliri si fapte.~ gi este cu atat mai adevairatd eu edt urmeazi mai de aproape ceea ce este dat, s-ar prea ci activitatea filozofiei este in contradicfic cu aceasta indeletnicire. Contradictia de mai sus si obiectiile ce rezulta din ea impotriva speculatiei trebuie explicate si respinse cu aceasta ocazie, fard ins a ne lisa antrenati in amen- diri ale nenumiratelor gi feluritelor reprezentiiri deplasate care cireuld,.ori sunt necontenit reactualizate, si care privese scopul, punctele de interes si modalitaile de tratare ale faptelor istorice gi ale raportului lor cu filozofia. Singurul, unicul génd ce constituie eportul propriu al filozo- fici este aici gandul - primordial in simplitatea lui - c& rafiunea stipfneste lumea gi c4 deci si istoria universal are o desfigurare rafionali. Aceastd convingere si viziune constituie in genere 0 presupozifie pentru orice abordare a istoriei ca atare; pentru filozofia {insdgi, ea nu este nicidecum o presupozitie.Introdveere | in filozofie, prin cunoagterea speculativi se dovedegte ci rafiunea - ne putem opri la aceast expresie fairé a dezbate mai de aproape relafia si modul siu de raportare le Dumnezeu - este substanfa gi puterea infinitd, ‘gi este siegi materia infinitt pentru intreaga existen}a naturald gi spirituala, cat si forma infinitt, prin urmare, dynamis-ul acestui confinut al ei. Substanfa este ratiunes, adic& e ceea ce prin sine gi in sine da finga gi persistenta intregii realitati; ea este putere.infinitd, deoarece rafiunea nu este atét de firavi incdt 28 se margineascd la natura idealé, la ceea ce se.impune, rimanand strain de realitate, ca ceva cu totul deosebit de ea, aflandu-se cine gtie unde, doar in mintea cétorva; ea este, confinut infinit, esenfialitate gi adevar deplin, material pe care il da activi- {0fii sale spre prelucrare, deoarece ~ spre deosebire de activitatea finitA — rafiunea nu are nevoie de conditia unui material exterior mijloacelor date, din care s& primeasc hrana gi obiectul activitafii sale; ea igi geste in sine izvorul gi-si este propriul material pe ca- rel prelucreaz: dupa cum ea igi este siesi proprie presupozitie gi ‘scopul final absolut, tot astfel ea insisi este adeverirea si generarea, din Miuntrul fenomenului, a acestora, anume nu numai ca univers natural, ci gi ca univers spiritual, fn istoria universala, Aceasta idee este adevarul, eternul, puterea prin excelenfa; ea se dezvaluie fn univers, si nimic altceva nu se reveleaza in el decat ea iniségi, gloria si mfrefia ei; acest lucru este ~ aga cum am spus ~ ceea ce se demon- streaza in filozofie gi, fn cazul nostru, este presupus ca demonstrat, ‘MA adresez acum acelora dintre dumneavoastra, domnii mei, ‘care nu suntefi incd familiarizafi cu filozofia, cerandu-va s& ve apro- piafi de aceste prologeri de istorie universala cu eredin{a in rafiund, ‘cu doringa, cu setea cunoasterii ei; aceasta deoarece, intr-adevar, in studiul stiinfelor ar trebui presupusi ca necesitate subiectivi dorinfa unei pétrunderi rationale, a unei cunoasteri propriu-zise, gi | nu doar a unei colectionari de cunostinje. Daci o data cu abordarea | istoriei universale nu aducom gi gandul, recunoagterea rafiunii, ar | trebui si avem cel pujin credinja ferma, de nezdruncinat, c& rafiti- | nea este totugi prezenté in istoria universal gi cd lumea intelectului / L Felurle de a tata istoria 38 sia voingei congtiente de sine nu este lésata la voia intamplaii, ci e& ea trebuie s& se dezvaluie, pand la urmé, in lumina ideii care ia act de sine. De fapt, nici nu am nevoie si recurg in prealabil la o aseme~ nea credinfS. Cea ce am spus pani acum, si voi repeta inca, nu trebuie intoles numai ca presupozifie — nici pentru gtiinfa de care ne ccupim ~, ci ca imbrafigare a intregului, ca rezultat al cercetirii pecare avem ao fntreprinde, reaultat cunoscut mie, deoarece eu cunose fined de pe acum intregul. Abia din instigi considerarea isto- riei universale trebuie s& reiasi cA orice se va fi tntdmplat in decursul ei s-a intémplat potrivit rajiunii, cd ca este mersul rational, necesar al spiritului universal, a cdrui natura este permanent una gi aceeasi gi care igi expliciteaza insi tocmai fn existenfa lumii natura uunie8, proprie siegi. Aga cum am spus, aceasta trebuie si constituie Tezultatul istoriei. Dar istoria trebuie luat aga cum este gi ea ne obliga si procedam istoric, deci empiric. Printre altele, nu trebuie s4 ne lésim sedugi de istoricii de specialitate, deoarece acestia, cu deosebire unii dintre istoricit ger- tani care se bucura de o mare autoritate, introduc in istorie toemai ceea ce ej reprogeazi filozofilor, anume plismuiri apriorice, Exist’, de pild’, un mit foarte réspandit potrivit cdruia ar fi existat, ca prim si cel mai vechi popor, un popor céruia Dumnezeu i-ar fi impartagit nemfjlocit invajatura, inzestrandw-l cu destvérgita pricepere gi inje- lepeitune, cu o cunoastere pitrunzitoare a tuturor legilor naturii gi adevirurilor spirituale; exist de asemenea plasmuirea ei au existat eutare san entare popasre de preoti; sau ~ ca 6A ardtaim un exemple ceva mai deosebit ~ ei ar fi existat un opos roman din care istorio- | grafli au extras istoria cea mai veche ete. Invocarea unor asemenea surse ca avdind autoritate s-o listim pe seama unor istorici de meserie fantezisti, pentru care ele nu constituie nicidecum ceva neobignuit, Am putea agadar enunfa drept o primi condifie ci trebuie ‘8 inregistrim fidel faptul istoric; numai c& in expresii generale, ca de pildé ,fidel" ori ,a tnregistra“, rezidi o ambiguitate. Pana gi istoriograful comun gi mediu, care crede gi pretinde e& nu face alteeva decét s& receptioneze, supunandu-se strict datului, nu seey Introducere poate comporta pasiv fai de gindirea sa, ci aduce cu sine categoriile sale proprii si priveste prin ele ceea ce i se infitigeazd; indeosebi peste tot unde caracterul gtiintific trebuie s& fie prezent nu se poate ingidui rafiunii sa adoarma, ci trebuie intrebuintata reflectia. Cine contempla lumea in mod rational este, la réndul su, privit rational , de ea, ambele elemente determinandu-se reciproe. Dar despre diferi- tele feluri de reflectie, despre varietatea punctelor de vedere gi de apreciere, fie numai in ce priveste importanta sau lipsa de impor- tan} a faptelor - ceea ce constituie cea mai apropiata categorie tu este locul si ne ocupim aici, Voi aminti doar doa forme si puncte de vedere legate de convingerea generalA ci, atat in lume, cat si fn istoria universal, rafiumea a stépinit i stapdnegte, aceasta deoarece ele ne dau prilejul si atingem mai de aproape punctul central tn care rezida | greutatea problemei, indicdndu-ne totodat gi ceea co trebuie si menfionam tn contimuare. Voi aminti in primul rand faptul istoric od acela care ~ pi mul ~ a afirmat cd voitc, intelectul in genere, sau ratiunea, conduce | lumea a fost filozoful elin Anaxagora, Nu era vorba de inteligenta ca rafiune constienta de sine, nici de un spirit ca atare, aceste dowd nofiuni trebuind bine deosebite una de cealalts\. Migcarea sistemului solar se petrece dupa legi imutabile; aceste legi sunt ratiunea Iui, dar nici soarele, nici planotele care se invartese in jurul situ conform acestor legi, nu au constiinfa acestui fapt. Un asemenea gind ci induntral naturii este ratiune, c& ea este condusi nestriimutat de legi generale nu ne izbegte; ne-am obignuit cu asemenea lucruri si nu Ie dim 0 deosebita importanfé: am menfionat faptul istoric de mai sus tocmai pentru a pune in evident lecfia istoriei potrivit cdroia coea ce poate si ne aparii in prezent ea lo¢ comun nua existat dintotdeauna in lume si cd, dimpotrivé, ivirea unui asemenea gand marehoazd 0 epoca in istoria spiritului uman. Vorbind despre Anaxagora, ca autorul acestui gind, Aristotél spune c& el apare ca un om cu mintea clara printre camenii st€pénifi de befie. Socrate @ preluat de la Anaxagora gindul de mai sus, care a continuab si Felurle de a tata istoda 35 raméné in filozofie ideea dominant, excepfie ficand Epicur, pentru care toate evenimentele se datorau intémplarii. Platon pune in gura uj Socrate urmiitoarele cuvinte: ,M-am bucurat de aceasta gandire, si speram a fi gisit un invatator care si-mi talmaceascd natura conform ratiunii; care si-mi infitigore in ceea ce este particular seopul propriu particularului, iar in intreg scopul de natura univer- sala, Nu cu ugurinfa ag fi renunfat Ja aceasta speranta. Dar cété dezamégire am ineercat cénd, parcurgénd eu insumi cu tot zelul scrierile lui Anaxagora, am constatat ci in locul rafiunii el nu invoc& decd cauze externe ca acrul, eterul, apa gi altele asomenea". Reiese cA lacuna pe care Soerate 0 afla in principiul Ini Anaxagora nu priveste principiul in sine, ci lipsa aplicdrii sale la natura concreté, faptul c& natura nu este injeleasd gi conceputd pornind de la acest principiu, care raménea in genere abstract ineles, si cd ea nu era sesizati ca 0 dezvoltare a principiului, deci ca o intocmire generaté de rafiune, De pe acum atrag atengia asupra acestei deosebiri, anume dac& 0 definire, un principiu, un adevir sunt retinute doar abstract, ori dacd se trece la determinarea mai apropiata sila dez- voltarea concreta. Aceasté deosebire este esentiald gi, printre altele, vom reveni cu stiruinfi asupra ei la finele istoriei noastre univer- sale, atunci,cand vom cerceta aspectele politice cele mai recente. Al doilea fapt pe care-] menfionez este acela c& aparitia gindului conform céruia ratiunea cérmuieste lumea std in strains legiturd cu o alta aplicafie bine cunoscut noud, anume sub forma adevéirului religios cd lumea nu este lésati la voia intémplirii si a ‘unor eauze externe incidentale, ci, dimpotriva, ed ea este cfrmuita de providenja. Am afirmat mai inainte ci mu vreau s& apeléz la credinfa dumneavoastra in principiul enunfat; totugi mi-ag ingidui s& fac apel la credinfa tn el, sub aceastit forma ce fine de religie, dack in genere specificul stiinfei filozofice ar acmite ca presupozitille a4 fie valabile, sau ~ altfel spus ~ deoaréce stiinta despre care tratim aici trebuie ea insisi si facd mai tntai dovada nu a adevérului, cia Jjustefei acelui principiu. Adevaril c4 0 provident, gi anume provi- denta diving, prezideazd la ceea ce se intampla in lume corespunde36 Inlrodveare principiului ardtat, deoarece providenfa divind este infelepciunea ‘conforma puterii infinite, care igi realizeaza scopurile, mai bine zis, scopul final rational si absolut al lumii; rafiunea este gindirea care se determind intru totul liber pe sine insdgi. Mai departe iese insii la iveald si deosebirea ~ putem spune chiar antinomia ~ care oxistd intre aceasta credint& gi principiul rostru, intocmai ca gi intre cerinfa lui Socrate fajai de principiul tui Anaxagora. Credin{a despre care vorbim este gi ea la fel de nedeter- minata, este ceea ce se numegte in genere credinta in providen{; ea ru ajunge pind la ceea ce este determinat, pana la aplicarea la f treg, la procesul cuprinztor al istoriei universale, A explica istoria Snseamnd insé a dezvalui pasiunile omului, care constituie geniul ei, fortelo ei active, caracterul determinant al providentei fiind numit in mod obignuit planul ef. Acest plan insi este ceva ce trebuic si rman ascuns privirilor noastre gi ar fi chiar o cutezan{a a voi si-1 ‘cunoastem. Nestiinfa lui Anaxagora asupra felului fn care se mani- festa rafiunea in realitate era sincera; la el, si in genere in Grecia, congtiinta gandirii nu ajunsese mai departe pind fn acel moment, ‘Anaxagora nu era in stare si aplice principiul siu general la existen- a coneretd, s& o cunoascd pe aceasta din el; Socrate ebia a ffcut un pas inainte in infelegerea imbin&rii concretului cu generalul. ‘Anaxagora nu avea deci o atitudine potrivnics fafa de o asemenea eplicare; credinfa in providenfi, la care ne referim, este cel pufin impotriva aplicirii in mare, adicd impotriva cunoagterii planului providenjei. Este adevirat cf principful este pus in aplicare ici-colo | in unele eazuri particulare; astfel, unele firi pioase vid in anumite intémplari izolate nu doar hazard, ci o interventie divina, de pilda daci cineva aflat la grea cumpéna primeste un ajutor neasteptat. Este vorba ins de scopuri ou 0 natur’ limitatis, de seopuri ce se marginese la individul respectiv. fn istoria universal intélnim ins’ indivizi care sunt popoare si totalitati care sunt state; nu mai putem riméne deci la credinta in provident — si-i zicem astfel ~ a unor nogustorasi de maruntisuri, dar tot aga de pujin putem rémane lacredinta abstracté, nedefinitd, care infelege si meargi péna la Felurle de a trata Istoria 7 goneralitatea cd exist o providenta, nu tnsa gi pant la actiunile mai tndeaproape determinate ale acesteia. Dimpotrivl, pentru noi tre- bbuie si fie o preocupare serioas& aceea de a cunoagte ckile providen- fei, mijloacele si manifestitile ei in istoric si de a le raporta la principiul general amintit. ‘Mentionand cunoasterea planului providenfei divine, am atins © fntrebare de o important primordial’ in timpurile noastre, anume intrebarea cu privire Ia posibilitatea de a-l cunoaste pe Dumnezeu sau, mai curand ~ decarece faptul a incetat s& mai constituie o intrebare -, ne concentrém asupra invéfaturii, co a Gevenit 0 prejudeeaté, c& al cunoagte pe Dumnezeu este cu neputinfa. Intr-adevar, contrar a ceea ce se porunceste in Sfinta Scriptura ca supremA datorie, anume nu numai de a iubi pe Dumnezeu, ci si de a-1 cunoaste, domneste astiizi tocmai credinga ‘opusa fata de cele ce se spun acolo, anume c& spiritul este accla care no duce la adevir, el cuncaste toate luerurile, patrunzind pana si adéncurile dumnezeirii, Situénd fiinta divin dincolo de cunoagterea noastra gi in genere dincolo de lucrurile omenesti, se ajunge la pozifia comoda de a te complicea in propriile reprezentari. Se inla- ‘turd astfel obligatia de a mai raporta cunoagterea proprie Ja divin sau la adevir; dimpotriva, vanitatea ce izvordgte din aceasta cunoag- tere, ca gi sentimentul subicctiv, capiti o deplina justificare, iar smerenia cuvioasi, indeplirtind de ea cunoasterea lui Dumnezeu, stie prea bine ce céstigd pe aceast& cale pentru bunul ei plac si pentru comportarea ei desarta. ‘Tocmai din acest motiv eu nu am voit s& omit menfiunea c& principiul nostru, potrivit c&ruia ratiunea c&rmuieste gi a céirmuit lumea, este legat de intrebarea asupra posibilitatii cunoasterii lui Dumnezeu, anume pentru a impiedica banuiala cf filozofia s-ar sfii sau ar trebui sé se sfiasc de a aminti adevarurile religioase si cf le-ar ocoli, deoarece nu ar avea - ea si spunem astfel ~ constiinta curatii fafa de cle. Dimpotriv, adevirul este of, in timpurile mai noi, s-a ajuns pana acolo ineat filozofia trebuie sé se intereseze de continutul religios, in opozitie cu un anumit fel de teologie. in38 Iotreducere | religia crestina, Dumnezeu s-a revelat, adied i-a ingéduit omului s&-1 cunoascd in cea ce este; astfel el nu mai constituie o entitate ascunsé, inchisé fn sine; prin aceasta posibilitate de -1 cunoaste pe Dumnozeu ni s-a impus gi datoria s-o urmam. Dumnezeu nu vrea ca fii ai sAi suflete mici si mini goale; el vrea fii al efror spirit, sirac prin natura sa, si se imbogiifeascd cunoseéndu-l, fii care si pund ntreaga lor prefuire in aceasta singurd cunoastere a lui Dumnezeu. Dezvoltarea spiritului reflexiv, porniti de la accasti temelie a revelatiei fiinfei divino, trebuie si ajungi in cele din urma pan’ la punctul in care ceea ce s-a infafjigat mai intai spiritului care simte gi {gi reprezinta sa fie cuprins gi cu géndirea; va sosi in fine si timpul fn care rodul bogat al rafiunii creatoare, pe care reprezinta istoria universal, sii fie gi el injeles. A fost o bucatii de vreme moda si se admire injelepeiunea Ini Dumnezeu aga cum ea se manifesta tn animale, in plante ori in unele destine izolate. Dac& se admite c& providenta se reveleazai in asemenea obiecte gi materii, de co nu s-ar ‘dmite c& ea se reveleaza si in istoria universald? Poate cf aceasté materie pare prea vasté. Dar Injelepciumea dumnezeiasedi, adica ratiunea, este una gi aceeasi atat in-cele mari, cat gi in cole mici, iar noua nu ne este ingiduit sil considerém pe Dumnezeu’ prea slab pentru a-si manifesta infelepciunea in lucrurile mari. Cunoasterea noabtri tinde s& ne fac s4 infelegem ci felul injelepeiunii eterne sa infatigat in chip asemanator in domeniul naturii, ca gi in domeniul spiritului eficient si activ in lume. Concepfia noastra reprezint& trucditva o teodicee, o justificare a hii Dumnezeu pe care Leibniz a incercat-o metafizic in felul siu, fn categorii ined nedeterminate gi abstracte, astfel incdt réul era cuprins in lume, iar spiritul reflexiv trebuia si se impace cu el. De fapt, niciieri tentafia in favoarea unei ‘asemenea concepfii impiciuitosre nu este mai mare decat in istoria universal. La o asemenea Impacare nu se poate ajunge decét prin ‘cunoasterea afirmativului, in care negativul dispare ca subordonat gi infrént; prin congtiinfa, pe de o parte, a ceea ce constituie intr- adevér scopul final al lumii, iar pe de alti parte a faptului ed acest scop s-a realizat in lume si cA, in ultim’ instanf4, riul nu se afirma Felutile de a tata storia, 39 alaturi de el. Pentru aceasta nu este ins nicidecum suficienta doar credinga in vods si in providentil. Rafiunea despre care s-a spus ci guverneazi lumea este un cuvant tot aga de pufin determinat ca gi providenfa ~ se vorbeste mereu de rafiune ffi ins& si se poat ardta cared este detorminarea, care-i este confinutul potrivit e&ruia si putem judeca dac& ceva este rafional sau nerafional. Rafiunea, {nfoleasi in determinarea ei, aceasta are in primul rand important’; rrestul - daci este si rimfnem tot Ia rafiune in genere ~ sunt numai vorbe, Cu aceste indicafii trecem acum la celalalt punct de vedere pe care intenfiondm s&-1 ludm in considerare in aceasté introducere.