91

STUDIUL RADIAŢIEI CORPULUI NEGRU

1. Scopul lucrării

Lucrarea are drept scop determinarea experimentală a constantei σ

a lui Stefan – Boltzman ce intervine în formula legii lui Stefan –
Boltzman.

2. Teoria lucrării

Prin radiaţia termică a corpurilor se înţelege trecerea energiei

termice din interiorul corpului în energie de radiaţie şi propagarea ei în
mediul înconjurător sub formă de unde electromagnetice.
Sistemele materiale aflate în stare condensată (lichidă sau solidă)
emit radiaţii electromagnetice la orice temperatură (cu excepţia lui 0K)
datorită fluctuaţiilor sarcinilor electrice din componenţa lor. Aceste
fluctuaţii în sistemul material sunt determinate de agitaţia termică.
Sistemele materiale pot de asemenea absorbi radiaţia care provine din
mediul exterior şi în anumite condiţii poate exista un echilibru între
emisia şi absorbţia radiaţiilor. În acest caz spunem că avem o radiaţie
termică de echilibru. Distribuţia energiei în spectrul radiaţiei termice are
la bază ipoteza lui Planck, conform căreia emisia şi absorbţia de energie
de către o substanţă se face în mod discret, prin cuante de energie.
Studiile experimentale au arătat că radiaţia termică are următoarele
proprietăţi:
- spectrul său este continuu, adică domeniul de frecvenţe al
acestor radiaţii este cuprins în intervalul (0, ∞);
- la echilibru termodinamic, radiaţia termică este omogenă şi
izotropă (adică are aceleaşi proprietăţi în toate direcţiile);
- radiaţia termică este nepolarizată.
Principalele mărimi ce caracterizează radiaţia termică sunt:
 92

a) Fluxul energetic (fluxul radiant) Φ care este numeric egal cu

energia radiată în unitatea de timp:
dW
Φ= (1)
dt
Întrucât această mărime depinde de lungimea de undă, respectiv de
frecvenţa υ a radiaţiilor se introduce fluxul spectral.
b) Fluxul spectral Pλ sau Pυ , reprezintă raportul dintre variaţia
fluxului energetic şi variaţia lungimii de undă, respectiv a frecvenţei
radiaţiei:
dΦ dΦ
Pλ = sau Pυ = (2)
dλ dυ
c) Radianţa (emitanţa) R(T) reprezintă energia totală emisă în
unitatea de timp de unitatea de suprafaţă, de o singură parte a corpului,
adică într-un unghi solid egal cu 2π:
dW dΦ
R= sau R = (3)
Sdt dS
Radianţa fiind dependentă de lungimea de undă, respectiv de
frecvenţa radiaţiei se introduce radianţa spectrală exprimată prin relaţiile:
dR dR
rλ = sau rυ = (4)
dλ dυ
Pentru radiaţiile corpurilor reale, nu s-au putut stabili legi care să
exprime proprietăţile acestora datorită marilor diversităţi. S-au stabilit legi
de radiaţie pentru un corp teoretic (ideal), caracterizat printr-o absorbţie
totală a radiaţiilor, numit corp negru.
Curbele experimentale de variaţie a radianţei spectrale a unui corp
negru, la diferite temperaturi, funcţie de frecvenţa radiaţiilor, respectiv
funcţie de lungimea de undă sunt prezentate în fig. 1a şi fig. 1b (T2 > T1).
Expresia analitică a curbelor din (fig. 1a şi 1b), nu a putut fi
stabilită pe baza concepţiei clasice asupra energiei, care consideră că
schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se realizează în mod
continuu. În 1900 Max Planck, pe baza ipotezei sale, conform căreia
schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se face în mod
discontinuu, sub formă de cuante, a reuşit să stabilească o astfel de
expresie.
 93

Fig. 1a Fig. 1b
Expresia stabilită este într-o perfectă concordanţă cu rezultatele
experimentale şi are următoarea formă:
2π c 2 h 1
rλ = ⋅
λ5 hc (5)
e kλ T −1
respectiv:

2π υ2 hυ
rυ = ⋅
c2 hυ (6)
e kT − 1
unde: h este constanta lui Planck, c - viteza luminii, k - constanta lui
Boltzman iar T - temperatura absolută.
Pe lângă relaţia de mai sus, numită relaţia lui Planck, care este în
perfectă concordanţă cu datele experimentale cele mai exacte, au mai fost
stabilite următoarele legi de radiaţie ale corpului negru:
a) Legea de deplasare a lui Wien, afirmă că produsul dintre
temperatura absolută şi lungimea de undă λm corespunzătoare maximului
radiaţiei spectrale este constant:

λ m⋅T = b (7)

unde b = 0,2896 ⋅ 10-2 mK este constanta fizică a lui Wien, sau la

creşterea temperaturii corpului negru, maximul densităţii spectrale se
deplasează către domeniul valorilor mici ale lungimilor de undă (fig. 1b).
b) Legea lui Stefan – Boltzman stabileşte că radianţa corpului negru
este direct proporţională cu temperatura lui absolută ridicată la puterea a
patra:
 94

R = σ⋅ T 4 (8)

unde σ = 5,6 6 9 3⋅ 1 0− 8W 2 ⋅ K 4 reprezintă constanta Stefan -

m
Boltzman.
Aceste legi ale radiaţiei corpului negru sunt deosebit de importante
din punct de vedere practic cât şi teoretic.
Pe ele se bazează pirometria optică care cuprinde metodele de
determinare a temperaturii corpurilor incandescente, fără a intra în contact
direct cu acestea.
Pirometrele care se bazează pe legea deplasării lui Wien se numesc
pirometre monocromatice sau cu dispariţie de filament, iar cele bazate pe
legea lui Stefan - Boltzman pirometre cu radiaţie totală.

3. Dispozitivul experimental

Un dispozitiv de radiaţii care să aibă proprietăţi apropiate de cele

ale corpului negru este reprezentat în fig. 2 şi se compune din:

1. Semisferă din Cu
2. Umplutură metalică
3. Reşou electric
4. Izolaţie din azbest
5. Disc din Cu
6. Termocuplu
7. Termometru

Fig. 2

- pereţii semisferei de
cupru, înnegriţi în interior, joacă rolul
unui corp negru, care poate fi adus la diferite temperaturi, cu ajutorul
unui reşoului electric, temperaturi măsurate cu ajutorul termometrului (7).
 95

- umplutura metalică are rolul de a transmite uniform căldura de

la reşou la semisfera de cupru.

4. Modul de lucru

a) Se conectează reşoul la reţea.

b) Se urmăresc indicaţiile termocuplului, care exprimă temperatura
discului (plăcuţei) şi ale termometrului.
c) Se trasează graficul variaţiei temperaturii T2 a plăcuţei cu timpul,
citit la temperaturi fixe ale corpului negru, respectiv din 10 °C în 10 °C.
T2 = f(t) (9)
Fluxul radiant admis prin deschiderea S de către corpul negru şi
primit în acelaşi timp de discul de Cu va fi:
Φ1 = R1⋅ S = σ⋅ T14⋅ S (10)
unde: T1 - este temperatura semisferei, citită la termometru. Discul aşezat
în dreptul deschiderii emite în unitatea de timp fluxul:
Φ2 = R2S =σ⋅ T24⋅ S
(11)
unde: T2 - este temperatura plăcuţei.
Deoarece T1> T2, în intervalul de timp dt, plăcuţa va primi o
cantitate de căldură ce poate fi exprimată astfel:

d Q= d W 1 − d W 2 = ( Φ 1 − Φ 2 ) ⋅ d t (12)

Înlocuind în ultima relaţie mărimile corespunzătoare cu expresiile lor date

de (10) şi (11) vom obţine:

( )
m c d T= σ T 14 − T 42 ⋅ S ⋅ d t
(13)
unde: m - este masa plăcuţei şi c – căldura specifică.
Rezultă:
mc dT
σ = ⋅
( )
T 14 − T 4
2 S dt
(14)

Această relaţie permite determinarea experimentală a constantei lui

 96

Stefan - Boltzman.
Datele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos.
Tabelul 1
Nr. T1 4 T2 S dT σ
T1 T4
2
crt. dt
1.
2.
3.
4.
5.
6.

Din graficul trasat pe hârtie milimetrică se determină raportul

dT ∆T
≈ pentru temperatura T1 a corpului negru şi temperatura T2 la un
dt ∆t
moment dat a plăcuţei. Ulterior valoarea pantei se înlocuieşte în formula
(14), în acelaşi timp cu valorile celor două temperaturi luate din tabel. Se
cunosc de asemenea următoarele valori:

d = 28 m m; c = 400 J ⋅ K,
Kg
masa m a plăcuţei determinându-se prin cântărire cu o balanţă.