UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE ADMINISTRATIE SI AFACERI

SPECIALIZAREA ADMINISTRAREA AFACERILOR

ANALIZA A SECTORULUI DE IMM CU PROFIL

PRODUCTIV
DIN ROMANIA

SUDENT: ALDEA MARIA-RAMONA 301

ANCA MADALINA-ELENA
301

BULANCEA CLAUDIA 301

BUCURESTI 2010
Cuprins:

CAPITOLUL I:

I.1 –Introducere

I.2- AnalizaPEST

CAPITOLUL II :
ROLUL IMM-URILOR ÎN ECONOMIA MODERNĂ

II.1 Întreprinderea este componenta cea mai importantă a economiei şi societăţii

II.2 Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile) reprezintă 99% dintre intreprinderi

II.3. Întreprinderile mici şi mijlocii îndeplinesc multiple funcţii economice, tehnice şi sociale

II.4 Întreprinzătorii constituie unul dintre principalii piloni ai economiei de piaţă

II.5 IMM-urile prezintă “slăbiciuni”

II.6 Complementaritate intensă între întreprinderile mari şi IMM-uri

CAPITOLUL III :

III.1 Obiectivele IMM-urilor pentru mentinerea lor la nivel global

III.2 Romania: regiuni de dezvoltarea

III.3 Indicatori economici ai micilor intreprinderi

III.4 Indicatori economici ai intreprinderilor mijlocii

III.5 Concentrarea microintreprinderilor

CAPITOLUL IV

IV. 1. Suprafata Agricola

IV.2 Tehnologia

IV. 3 Subvenţii

IV.4 Producţia
IV.5 Sistemul agricol si componentele sale

IV.6 Concluzii

Bibliografie
 CAPITOLUL I

I.1. In evoluţia noastră crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o

instabilitate pronunţată, sunt deci însoţite de o volatilitate şi de o incertitudine în creştere. În
situaţii de criză (orice formă ar îmbrăca ea) ne aflăm într-o permanentă stare de nelinişte şi de
nesiguranţă legată de viitor, teamă sau chiar panică. Instinctul nostru de apărare şi de conservare
ne îndeamnă să ne comportăm uneori iraţional şi să accentuăm şi mai mult această volatilitate
deoarece fiecare dintre noi, cu capacitatea cognitivă pe care o avem filtrăm informaţia şi
înţelegem fenomenul în felul nostru transpunându-l apoi într-un anumit comportament legat de
piaţă

Tot ansamblul de elemente reprezentate de efectele acestei crize creaza un climat

cu un impact psihologic negativ asupra IMM-urilor, astfel ca pana si acele organizatii care
functionau eficient, au intrat in expectativa in ceea ce priveste toate laturile activitatii lor:
productie, angajari, investitii, etc.La crearea acestui sentiment de nesiguranta actualul guvern
inca nu iesit cu niste solutii concrete, cu impact imediat in imbunatatirea climatului economic.

I.2.ANALIZA PEST

In plan politic- .principala problema cu care se confrunta sectorul IMM, continua sa fie accesul
la finantare, in acest sens reprezentantii patronatelor inaintand Executivului o serie de propuneri
cu scopul de a ajuta sectorul sa iasa din impas. IMM-urile au fost creatoare de noi locuri de
munca in timp ce in medie intreprinderile mari au redus numarul de angajati. Astfel IMM-urile
sunt cea mai dinamica forta din cadrul economiei noastre. Cresterea cifrei de afaceri a IMM-
urilor in ultimul ciclu economic s-a dovedit a fi mai mare decat cea a intreprinderilor mari.

Din punct de vedere economico-social criza actuala a demonstrat inca o data ca IMM-urile se
comporta ca un tampon in perioade de scadere a activitatii economice si se impotrivesc mai mult
la reducerea numarului de angajati in timpuri dificile. La inceputul anului 2009, numarul
intreprinderilor mari care au raportat o scadere a numarului de angajati a fost de doua ori mai
mare decat numarul intreprinderilor mici si de trei ori mai mare decat numarul micro-
intreprinderilor si aceasta face ca IMM-urile sa fie un stabilizator important pe durata ciclurilor
economice. IMM-urile si Mestesugarii joaca de asemenea un rol important pentru integrarea
migrantilor pe piata muncii oficiale care adesea incep ca independenti, ca mici intreprinzatori sau
ca angajati in IMM-uri.
Cele mai multe IMM-uri nu practica activitati de cercetare-dezvoltare, asa cum
sunt definite oficial. Cu toate acestea, acestea joaca un rol cheie ca inovatori in economia
Romaniei. Inovarea in IMM-uri se sprijina in mare parte pe intreprinzatori si angajati calificati si
pe cooperarea cu furnizorii si clientii. Succesul economic al acestor intreprinderi intr-un mediu
competitiv depinde de capacitatea lor de a-si imbunatati produsele, serviciile si modelele de
distributie. In acelasi timp, datorita resurselor limitate, multe IMM-uri si multi Mestesugari
trebuie sa faca fata provocarilor reprezentate de schimbarile structurale si au dificultati in a tine
pasul cu progresul tehnologic. Mai mult, IMM-urile si Mestesugarii joaca un rol crucial pentru
stabilitate economica la nivel local si regional. Patronii-manageri ai acestor intreprinderi sunt, in
general, mai interesati de dezvoltarea pe termen lung a economiei locale, in timp ce stakeholder-
ii (partile interesate) si managementul sunt preocupati in principal cu profitul pe termen scurt si
cresterea cifrei de afaceri. In general, IMM-urile sunt mult mai responsabile fata de angajatii lor
si mult mai integrate in societatea locala. Ele joaca un rol important in stabilizarea societatii si au
o functie de legatura intre muncitori si detinatorii de capital/actiuni.Ca si componenta
importanata in cadrul IMM-urilor in plan economico-social trebuie valorificata flexibilitatea si
protectia muncii ce presupune o combinatie bine gandita de contracte flexibile si serioase,
strategii cuprinzatoare de invatare continua, politici ale piatei muncii eficiente si active si sisteme
de protectie sociala moderne, adecvate si durabile.

Tinand cont de factorul tehnologic cu care se confrunta IMM-urile trebuie impusa o nouă
abordare, modernă, realistă şi apropiată metodelor de succes din ţările dezvoltate.Pentru
progresul tehnologic dominanta este informatia. Tehnologiile informaţionale contribuie în mod
cert la creşterea performanţelor IMM-urilor. Principalele bariere în utilizarea mai eficientă a
acestor tehnologii nu sunt numai de natură tehnică, ci şi de natură umană şi organizaţională.
Obstacolele apar, înainte de toate, datorită lipsei metodelor, resurselor şi instrumentelor de
gestiune a întreprinderii relativ la sistemul informaţional.Din pacate, unul din domeniile
deficitare îl reprezinta cel al tehnologiei. Ca observatie generala privind calitatea echipamentelor
utilizate, exista o gama larga de tehnologii si echipamente, de la unele foarte moderne, la
tehnologii si echipamente uzate moral si chiar fizic, care, cu greu ar face fata cerintelor impuse
de reglementarile europene.

CAPITOLUL II -ROLUL IMM-URILOR ÎN ECONOMIA MODERNĂ

II.1 Întreprinderea este componenta cea mai importantă a economiei şi societăţii

Întreprinderea sau firma – prin care întelegem o organizaţie alcătuită din una sau mai multe
persoane, care desfăşoară activităţi, utilizând de regulă mijloace economice, în vederea obţinerii
de profit – este cea mai răspândită formă organizatorică.

Importanţa sa deosebită decurge din urmatoarele

realităţi:
- generează cea mai mare parte a produselor şi serviciilor fără de care populaţia unei ţări nu ar
supravieţui în prezent;
- este principala creatoare de substanţă economică, de valoare adaugată în orice ţară, fără de care
societatea contemporană nu poate exista;
- oferă locuri de muncă pentru cea mai mare parte a populaţiei;
- performanţele sale conditionează starea şi performanţele economiei fiecarei ţări şi standardul de
viaţă al populaţiei din cadrul său. Fireşte, întreprinderea nu poate şi nu trebuie să fie concepută
ca o formă organizatorică izolată, ca un sistem închis sau semiînchis. Întreprinderea se abordează
într-o viziune deschisă, fiind un sistem integrat cu numeroase alte suprasisteme, sectoriale sau
teritoriale, locale, naţionale sau internaţionale. În concepţia noastră, deşi întreprinderea este
considerată ca reprezentând celula economică de bază a societăţii, ea este abordată într-o viziune
contextuală, holistică, implicând management şi stabilizare la nivel macroeconomic, desigur pe
baza principiilor economiei de piaţă.

II.2 Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile) reprezintă 99% dintre intreprinderi

Statisticile din aproape toate ţările relevă că IMM-urile predomină absolut în economie,
reprezentând peste 99% din totalul firmelor şi având ponderi substanţiale în obţinerea PIB-ului şi
furnizarea de locuri de muncă, aşa cum rezultă din tabelul urmator.

Principalele tipuri de abordari ale definirii IMM-urilor

criterii Denumire Caracteristica dominanta

1 Sfera de generalizatoare Stabilesc aceleasi criterii de definire a IMM-
cuprindere a urilor pentru toate ramurile economiei
economiei
diferentiate Stabilesc diferite criterii de definire a IMM-
urilor in functie de domeniul lor de
activitate(comert, industrie , transporturi etc)
2 Numarul unidimensionale Definesc dimensiunea IMM-urilor pe baza
indicatorilor unui singur indicator cel mai adesea nr de
utilizati angajati
multidimensionale Definesc dimensiunea IMM-urilor pe baza
mai mutor indicatori: nr de angajati, cifra de
afaceri si capitalul social

II.3. Întreprinderile mici şi mijlocii îndeplinesc multiple funcţii economice, tehnice şi

sociale.
Argumentele prin care se relevă numeroasele roluri ale IMM-urilor contribuţia lor esenţială la
dezvoltarea economică şi socială, sunt urmatoarele:
- generează cea mai mare parte a PIB din fiecare ţară, de regulă, între 55% - 95%;
- oferă locuri de muncă pentru majoritatea populaţiei ocupate;
- generează într-o mare proporţie inovaţiile tehnice aplicabile în economie;
- in totalitatea statelor lumii, inclusiv în Uniunea Europeana, IMM urile sunt singurele care, în
ultimii ani, generează noi locuri de muncă;
- dovedesc flexibilitate şi adaptabilitate ridicate la cerinţele şi schimbările pieţei, favorizate de
talia mai redusă, procesul decizional rapid, specific întreprinzătorului şi de implicarea sa
nemijlocită în activităţile curente
- prezintă cel mai ridicat dinamism în condiţiile economiei de piaţă, situaţie
atestată de evoluţia numarului lor, a volumului cifrei de afaceri şi a mărimii forţei de muncă
ocupate, sensibil superioare întreprinderilor mari;
- realizează produse şi servicii la costuri mai reduse decât firmele mari, factorii principali care
determină această diferenţă fiind cheltuielile
- ofera posibilitatea împlinirii profesionale şi sociale a unei părţi apreciabile a populaţiei, în
special a segmentului sau cel mai activ şi inovator, care “trage” economia dupa el
- reprezintă una dintre principalele surse de venituri ale bugetului statului (impozite, TVA, etc.)
- asigură componenţa principală a unui fundal economic propice economiei de piaţă, caracterizat
prin flexibilitate, inovativitate şi dinamism

Punctarea importanţei deosebite a IMM-urilor în condiţiile economiei contemporane nu

înseamna nici pe departe subestimarea rolului firmelor mari. Economia fiecărei ţări, pentru a fi
performantă, necesită şi o puternică componentă de întreprinderi mari, mai ales în domeniile
industrial şi transporturi. Realităţile economice demonstrează existenţa unor puternice relaţii de
complementaritate cu firmele mari, pe de o parte, şi IMM-uri, pe de altă parte. O economie este
cu atât mai “sănătoasă” şi mai performantă, cu cât prezintă o structură echilibrată nu numai
sectorial, ci şi dimensional, obţinânduse
efecte de sinergie superioare.

II.4 Întreprinzătorii constituie unul dintre principalii piloni ai economiei de piaţă

Impactul determinant al întreprinzătorilor asupra stării şi evoluţiei oricărei economii rezultă din
urmatoarele realităţi:
- le aparţine initiaţiva creării de IMM-uri, cea mai dinamică şi numeroasă componentă a
sistemului economic;
- sunt cei care, de regulă, transformă o parte din IMM-uri în firme mari şi puternice, denumite
sugestiv de către specialiştii nord-americani “gazele” ale economiei;
- exercită, direct şi indirect, un rol major în remodelarea mediului economic, imprimandu-i un
caracter intreprenorial din ce în ce mai important, în condiţiile accelerării vitezei schimbărilor
economice;
- constituie componenta principală a clasei de mijloc, ce asigură stabilitatea economică şi socială
a oricarei ţări;
- au, în România şi celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, o contribuţie determinantă la
crearea economiei de piaţă prin infiinţarea de IMM-uri şi privatizarea firmelor de stat.

Ceilalţi piloni sau actori principali ai economiei de piaţă sunt managerii profesionişti, bancherii,
investitorii de risc, brokerii şi consultanţii. Împreună cu întreprinzătorii ei alcătuiesc vectorul
uman de forţă care face ca într-o ţară să existe o economie performantă. De aceea,
întreprinzătorii trebuie trataţi că o resursă naţională de valoare inestimabilă, ce trebuie
încurajată şi a cărei capacitate să fie folosită la un nivel cât mai ridicat în vederea amplificării
performanţelor economiei naţionale.

II.5 IMM-urile prezintă “slăbiciuni” apreciabile, a căror cunoaştere şi contracarare este

esenţială pentru economie şi populaţie “Slabiciunile” specifice IMM-urilor:
- masa mică a resurselor încorporabile şi a rezervelor reduse de care dispun;
- dependenţa, de regulă decisivă, a existenţei firmei de o singură persoană, întreprinzătorul;
- insuficienta luare în considerare a intereselor şi caracteristicilor sale specifice de către factorii
de putere din mediu;
- nivelul tehnic frecvent mai scăzut, comparativ cu firmele mari;
- stabilitate şi perenitate mai “volatile”, datorită precedentelor trăsături specifice.
Foarte bine au fost surprinse aceste “tare” înnascute ale IMM-urilor, sub forma sintetică, prin
contrapunere cu firmele mari, de către Howard Stevenson, directorul Centrului de Activităţi
Intreprenoriale de la Harvard, prin următoarea formulare: “Un avantaj al întreprinderilor mari –
fac greşeli mari, dar supravieţuiesc; IMM-urile, când fac greşeli mari, cel mai adesea dau
faliment”.

II.6 Complementaritate intensă între întreprinderile mari şi IMM-uri

Orice economie de piaţă autentică este formată atât din întreprinderi mici şi mijlocii, cât şi din
întreprinderi mari. Analizele efectuate au relevat existenţa unor intense relaţii de
complementaritate între IMM-uri în întreprinderile mari. Explicaţiile acestei stări de fapt
sunt multiple şi le prezentăm grupat în două categorii.

Întreprinderile mici şi mijlocii sunt esenţiale pentru întreprinderile mari întrucât:

- IMM-urile reprezintă clienţii cei mai numeroşi, care cumpară majoritatea produselor şi
serviciilor întreprinderilor mari;
- IMM-urile furnizează întreprinderilor mari, majoritatea pieselor, subansamblelor, ansamblelor,
şi o parte apreciabilă din materiile prime, materialele, energia şi utilităţile de care au nevoie;
- o parte din forţa de muncă utilizată în întreprinderile mari a lucrat înainte în IMM-uri
- IMM-urile “absorb” majoritatea şomeriilor “produşi” de întreprinderile mari;
- IMM-urile generează cea mai mare parte din întreprinderile mari.

IMM-urile, în ansamblul lor constituie “urzeala economică” în care se integrează întreprinderile

mari, fiind adesea un liant economic. IMM-urile, prin flexibilitatea lor, conferă adaptabilitate
ridicată ansamblului economiei unei ţări.

Întreprinderile mari sunt esenţiale pentru IMM-uri deoarece:

- furnizează o parte importantă din materiile prime, materialele, combustibilii, energia,
componentele de care IMM-urile au nevoie;
- reprezintă clienţi importanţi pentru produsele şi serviciile IMM-urilor;
- constituie o scoală unde se formează şi perfectionează o parte apreciabilă dintre întreprinzătorii,
managerii şi specialiştii din IMM-uri;
- furnizează informaţii, know-how, tehnologie şi cunoştinţe de vârf IMMurilor;
- reprezintă modele manageriale şi tehnice pentru numeroase IMM-uri;
- participă, uneori, la formarea specialiştilor din IMM-uri, atunci când au nevoie de produsele
acestora.
Întreprinderile mari, atunci când sunt competitive, se manifestă ca adevarate “locomotive
economice”, care “trag” după ele constelaţii numeroase de IMM-uri. Întreprinderile mari
performante constituie vectori de dinamism în sectoarele lor de activitate.

Concluzionând, funcţionalitatea şi performanţele oricărei economii sunt condiţionate de

existenţa firmelor de toate dimensiunile şi de conlucrarea lor permanentă, intensă şi pe
multiple planuri.
Caracteristicile IMM-urilor si semnificatia acestora

_ Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile) reprezintă 99% dintre

întreprinderi;
_ IMM-urile generează cea mai mare parte din PIB în fiecare ţară;
_ IMM-urile oferă locuri de muncă pentru majoritatea populaţiei;
_ IMM-urile sunt singurele care au generat în ultimii ani locuri de muncă
în quasitotalitatea ţărilor lumii;
_ IMM-urile reprezintă una din principalele surse de venituri la bugetul
statului;
_ IMM-urile oferă posibilitatea împlinirii economice şi sociale unei părţi
importante a populaţiei;
_ IMM-urile „prezintă” slăbiciuni congenitale a căror cunoaştere şi
contracarare este esenţială pentru economie şi populaţie;
_ Întreprinzătorii constituie unii dintre principalii piloni ai economiei de
piaţă;
_ Întreprinzătorii creează IMM-urile, cea mai dinamică şi numeroasă
componentă a sistemului economic;
_ IMM-urile sunt esenţiale pentru existenţa şi funcţionarea firmelor mari;
_ Întreprinderile mari sunt esenţiale pentru existenţa şi funcţionalitatea
IMM-urilor;

CAPITOLUL III

III.1 Obiectivele IMM-urilor pentru mentinerea lor la nivel global:

A - Crearea unui mediu de afaceri favorabil infiintarii si dezvoltarii IMM

B - Dezvoltarea capacitatii competitive a IMM
C - Imbunatatirea accesului IMM la finantare
D - Imbunatatirea accesului IMM pe pietele externe
E - Promovarea culturii antreprenoriale si intarirea performantelor manageriale

Masura 1. Sustinerea investitiilor productive si pregatirea întreprinderilor românesti pentru a

face fata concurentei pe Piata Interna
Sustinerea investitiilor direct productive, în special în sectorul industrie si servicii
Sustinerea investitiilor tangibile:

• Investitii destinate achizitiinarii de echipamente, utilaje si alte active destinate productiei;

• Investitii destinate achizitionarii de noi tehnologii;

Sustinerea investitiilor intangibile, vizând achizitionarea de:

• Brevete, marci, licente, know-how;

Masura 2. Dezvoltarea accesului la finantare a întreprinderilor, în special a IMM

• Înfiintarea si dezvoltarea fondurilor locale de garantare în vederea sustinerii

întreprinderilor, în special a IMM;
• Înfiintarea si dezvoltarea fondurilor de risc în vederea sustinerii IMM high-tech;
• Dezvoltarea capacitatii de co-garant a Fondului National de Garantare a Creditelor pentru
IMM

Masura 3.-Dezvoltarea infrastructurii de afaceri si a serviciilor suport pentru afaceri

Dezvoltarea si sustinerea managementului incubatoarelor de afaceri si a capacitatii institutionale
a acestora, clustering, centre de dezvoltare a afacerilor pentru IMM (suport institutional),
investitii (achizitionarea de echipamente), schimb de bune practici, sustinerea activitatilor de
mentoring si coaching, transfer de know-how, seminarii, work-shops;
Sustinerea serviciilor suport (inclusiv consultanta specializata) orientate catre cerintele pietei prin
sustinerea dezvoltarii infrastructurii institutionalizate de afaceri (crearea retelei de parteneri
locali);
Sustinerea integrarii si dezvoltarii capacitatii competitive a IMM în cadrul infrastructurilor de
afaceri printr-un pachet de masuri destinate investitiilor de tip seed capital întreprinderi start-up
si asigurarea training-ului complementar.

Masura 4.-Cresterea accesului pe piete externe si sprijinirea eforturilor de internationalizare a

întreprinderilor, în special a IMM.

+ Sustinerea participarii la târguri si manifestari expozitionale cu caracter international;

+Sprijinirea activitatilor de promovare a firmelor;

+Sustinerea participarii la misiuni economice;

+Sustinerea penetrarii pe terte piete (crearea de reprezentante si filiale, sustinerea studiilor de

internationalizare, planurilor de export pe termen lung, etc).
III.2 Romania: regiuni de dezvoltarea
III.3 Indicatori economici ai micilor intreprinderi pentru primele 9 activitati
CAEN
Activitatea CAEN Volumul cifrei de Numar mici Ponderea micilor
afaceri intreprinderi intreprinderi pe
ramuri(%)
Comert cu ridicata 51 52.200.000.000 5690 32.11
Comert cu amanuntul 18.300.000.000 6921 11.26
52
Constructii 45 15.800.000.000 6700 9.72
Comert cu ridicata si 13.400.000.000 2136 8.24
cu
amanuntul,comertul
carburantilor 50
Alte activitati de 8.560.000.000 2817 5.27
servicii 74
Transporturi terestre 6.150.000.000 2188 3.78
60
Industria alimentara 4.710.000.000 2472 2.90
15
Industria 3.720.000.000 1531 2.29
constructiilor metalice
28
Agricultura 1 3.050.000.000 1183 1.88
TOTAL 9 activitati 125.890.000.000 31638 77.45
Primele 9 activitati ocupa 31.638 intreprinderi,circa 77% din totalul celor 47.603 mici
intreprinderi,dar care produc 77.4% din totalul cifrei de afaceri a grupului micilor intreprinderi.

III.4 Indicatori economici ai intreprinderilor mijlocii pentru primele

11 activitati CAEN
Ramura de activitate Cifra de afaceri (ron) Numar firme Ponderea firmelor (%)
Comertul cu ridicata 45.200.000.000 920 25.92
si servicii de
intermediere in
comertul cu ridicata
51
Constructii 45 22.000.000.000 1498 12.61
Comert cu ridicata si 19.400.000.000 325 11.12
cu
amanuntul,comertul
carburantilor 50
Comert cu amanuntul 8.680.000.000 493 4.98
52
Industria alimentara 8.510.000.000 589 4.88
15
Industria 4.760.000.000 415 2.73
constructiilor metalice
28
Alte activitati de 4.620.000.000 698 2.65
servicii 74
Industria 4.190.000.000 172 2.40
constructiilor metalice
si a produselor din
metal 25
 Energia electrica 40 3.870.000.000 59 2.22
Transporturi terestre 3.790.000.000 345 2.17
60
Recuperarea 3.770.000.000 67 2.16
deseurilor si returilor
de material reciclabile
37
Total 128.790.000.000 5581 56.7

III.5 Concentrarea microintreprinderilor pe activitati CAEN dupa cifra de afaceri

Activitatea si codul Cifra de afaceri Numar micro-firme Structura (%)
CAEN (ron)
Comert cu ridicata 51 40.500.000.000 63.389 30.18
Comert cu amanuntul 24.800.000.000 147.611 18.48
52
Constructii 45 11.100.000.000 47.904 8.27
Alte servicii prestatae 10.700.000.000 69.997 7.97
intreprinderilor 74
Comert cu ridicata si 8.290.000.000 17.365 6.18
cu amanuntul,
intretinerea si
repararea
autovehiculelor si a
motocicletelor;comert
cu amanuntul al
carburantilor 50
Transporturi terestre 5.850.000.000 30.552 4.36
si prin conducte 60
Tranzactii imobiliare 5.010.000.000 23.106 3.73
70
Agricultura, vanatoare 2.900.000.000 13.029 2.16
si servicii conexe 1
Hoteluri si restaurant 2.520.000.000 25.093 1.88
55
Activitati anexe si 2.050.000.000 4.898 1.53
auxiliare de transport,
activitati ale agentiilor
de turism 63
Informatica si 1.910.000.000 14.329 1.42
activitati conexe 72
Productia si furnizarea 1.660.000.000 519 1.24
de energie electrica si
termica,gaze si apa
calda 40
Industria alimentare si 1.420.000.000 8.957 1.06
bauturi 15
Industria 1.410.000.000 6.092 1.05
constructiilor metalice
si produselor din
metal 28
Activitati recreative, 1.320.000.000 7.267 0.98
cultural si sportive 92
Lemn si produse din 1.310.000.000 7.267 0.98
lemn 20
 1,06 1,05 0,98 0,98
1,42 51
1,24 8,53 52
1,53
1,88 45
30,18
2,16 74
3,73
50
4,36
60
6,18 70
7,97 18,48
8,27 1
55

Informatiile din tabelul precedent pun in evident urmatoarele:

- O neconcordanta relativa intre ponderile nr de firme si ale cifrei de afaceri pe

activitati(exemplu: firmele de comert cu ridicata detin circa 11.4% in ponderea
numerica si contribuie cu 30.2% in cifra de afaceri a sectorului)
- O diversificare continua a obiectului de activitate al microintreprinderilor
- O reducere a ponderii firmelor ce au ca obiect de activitate comertul in favoarea
altor servicii prestate intreprinderilor, constructiilor, transporturilor terestre,
industriei alimentare si serviciilor informatice.

CAPITOLUL IV

Agricultura României

România are o suprafaţă agricolă de 14,7 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt
ocupate cu terenuri arabile. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane
de hectare agricole nu sunt lucrate. Valoarea producţiei agricole din România a crescut în anul
2008 cu 40%, la 66,99 miliarde lei, iar în anul 2009 a scăzut până la 59,9 miliarde lei.

În anul 2009, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 2,1 miliarde de euro şi a
importat de 3,4 miliarde de euro.

IV. 1. Suprafata Agricola

Având o suprafaţă agricolă de 14.741 mii hectare (sau 61,8% din suprafaţa totală a ţării),
România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală şi de Est. Deşi zone
semnificative din suprafaţa agricolă utilizată sunt clasificate ca fiind zone defavorizate, condiţiile
pedologice sunt deosebit de favorabile activităţilor agricole de producţie în regiunile de sud şi de
vest ale ţării. Cea mai mare parte a suprafeţei agricole este arabilă (63,9%) iar păşunile şi
fâneţele deţin de asemenea ponderi importante (22,8% şi respectiv 10,2%). Podgoriile şi livezile,
inclusiv pepinierele, reprezintă restul de 1,5% şi respectiv, 1,4% din suprafaţa arabilă a ţării. În
anul 2010, circa trei milioane de hectare au fost lăsate nelucrate (pârloagă). Dacă această
suprafaţă ar fi cultivată, statul ar câştiga din impozite aproximativ 330 de milioane de euro.
Nelucrate, aceste terenuri pun în pericol şi culturile din împrejurimi. Acest lucru se datorează
faptului că o bună parte din populaţia de la sate este formată din bătrâni, care nu mai pot face
agricultură. Cum nici nu au bani pentru a-şi achiziţiona utilaje şi nici încredere de a-şi da
terenurile în arendă, de teamă să nu fie păcăliţi, ţăranii lasă suprafeţe din ce în ce mai mari
nelucrate.

Suprafaţa agricolă a României a scăzut uşor de la un an la altul. Transferul suprafeţelor de teren

către sectorul forestier şi al construcţiilor a constituit cauza principală a reducerii suprafaţei
agricole în ultimii douăzeci de ani. Reducerea suprafeţelor de teren, prin includerea acestora în
zona urbană, reprezintă un fenomen întâlnit în zonele cu productivitate mai mare, în timp ce
schimbarea categoriei de folosinţă a terenului agricol în cel forestier apare, în special, în zonele
defavorizate. Pădurile acoperă o suprafaţă importantă, însă se situează încă sub potenţial.

În anul 2009, România a cultivat cereale pe o suprafaţă de 5,3 milioane hectare, în creştere cu
145.000 ha. În anul 2008, la nivel naţional, suprafaţa destinată cerealelor şi plantelor tehnice a
crescut cu 15% faţă de anul 2007, de la 5,6 milioane de hectare la 6,6 milioane de hectare.

Suprafaţa dedicată pomiculturii s-a diminuat după Revoluţie. Astfel, de la 239,5 mii hectare de
livezi în anul 1989, s-a ajuns ca în anul 2001, la nivel naţional să nu mai existe decât 196 mii de
hectare de livezi pe rod.

În prezent se află în stare de funcţionare instalaţii de irigare pentru 563.000 de hectare de teren
agricol, din care 553.000 de hectare (respectiv 99%) sunt contractate de organizaţiile
utilizatorilor de apă pentru irigaţii.

Până în anul 2010, aproape toată suprafaţa agricolă şi peste o treime din fondul forestier au fost
privatizate. Retrocedarea şi redistribuirea suprafeţelor de teren agricol şi forestier a început în
anul 1991, desfăşurându-se în mai multe etape succesive. Ca urmare, până în anul 2005, 95,6%
din suprafaţa agricolă a ţării şi circa 33% din cea împădurită au fost retrocedate foştilor
proprietari sau moştenitorilor legali ai acestora. Totuşi, titlurile de proprietate au fost emise fără
o verificare corespunzătoare a terenurilor din punct de vedere cadastral şi fără înscriere în Cartea
funciară. Identificarea şi delimitarea parcelelor retrocedate nu au fost întotdeauna corect
realizate, făcând astfel obiectul multor litigii şi dispute. Terenurile aflate în proprietatea publică a
statului au în prezent o pondere de numai 0,5% din suprafaţa totală arabilă (367,2 mii ha), 0,7%
din suprafaţa totală păşuni (231,2 mii ha) şi 0,2% din suprafaţa totală de fâneţe (32,4 mii ha).
Suprafaţa agricolă medie a unei exploataţii agricole din România este de 3,37 ha. Exploataţiile
individuale au, în medie, 2,15 hectare, împărţite în 3,7 parcele, în timp ce exploataţiile cu
personalitate juridică exploatează în medie 269 hectare, divizate în circa 9 parcele.

IV.2 Tehnologia

În statele europene, consumul mediu de îngrăşământ activ la hectar este de 200-250 kg, în timp
ce în România această medie nici nu trece de 70 kg.

La capitolul irigaţii România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate. Pe hârtie, suprafaţa
irigată este de circa 300.000 de hectare, dar faptic sunt doar 100.000 de hectare. Alte surse indică
o suprafaţă de 560.000 hectare irigate.

Înainte de 1989, România avea o reţea de irigaţii întinsă pe o suprafaţă de 3,2 milioane hectare,
care a fost distrusă aproape în întregime, instalaţiile fiind furate sau lăsate în paragină. Conform
unor estimări sunt necesare în jur de 14 miliarde euro pentru a pune la punct un sistem de irigaţii
la nivelul celui din 1989, întrucât refacerea sistemului de pe un hectar de teren costă în jur de
7.000 de euro.

IV. 3 Subvenţii

Media subvenţiilor la nivel european este de 270-300 de euro la hectar. În România, fermierii
primesc doar 82 de euro.

În anul 2009, România se afla pe poziţia a opta în Uniunea Europeană în funcţie de fondurile
europene atrase în agricultură, de 2,1 miliarde de dolari, cei mai mari beneficiari fiind Franţa
(9,87 miliarde de euro), Spania (7,26), Germania (6,9) şi Italia (6,08), urmaţi de Marea Britanie
(4,04), Polonia (3,72) şi Grecia (3,05).

IV.4 Producţia

Circa trei milioane de români lucrează în agricultură, aproximativ 30% din totalul persoanelor
ocupate (august 2009), comparativ cu doar 4-5 procente în ţările occidentale. Agricultura
României este departe de ceea ce se practică în Europa atât ca producţie, cât şi ca tehnologie.
Produsele „made in România” sunt prezente în cantităţi mici pe piaţa externă, în timp ce
importurile cresc de la an la an, fostul grânar al Europei în perioada interbelică devenind un
importator net, pe anumite segemente - exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele şi
legumele.

Din punct de vedere al mecanizării, în septembrie 2009 situaţia se prezintă astfel: România
dispune de o dotare cu tractoare şi utilaje agricole printre cele mai slabe din Europa, încărcătura
pe fiecare tractor fiind de aproximativ 54 de hectare, comparativ cu UE, unde media este de
numai 13 hectare. Parcul intern de tractoare se ridică la circa 170.000 de unităţi, din care circa
80% sunt îmbătrânite. Spre deosebire de Occident, unde tractoarele sunt considerate vechi la
3.000-4.000 de ore, în România încărcătura pe tractor ajunge chiar şi la peste 12.000 de ore de
utilizare.
Problemele majore ale agriculturii din România sunt: lipsa unor investiţii majore în agricultură
(nu atât din cauza lipsei fondurilor de finanţare, ci mai degrabă din dificutatea accesării
acestora), fărâmiţarea pământurilor, litigiile legate de proprietate şi tehnologia precară. Produsele
româneşti nu corespund întotdeauna standardelor de calitate ale UE, ceea ce şi explică lipsa
prezenţei pe pieţele externe, în timp ce mărfurile din import au invadat rafturile magazinelor
autohtone.

Dintre companiile străine, au pătruns pe piaţa românească giganţi precum Smithfield Foods, cu
investiţii de câteva sute de milioane de euro, Cargill, Bunge, Glencore, Lactalis şi
Meggle.Datorită Politicii Agricole Comune (PAC), România beneficiază de fonduri pentru
agricultură în valoare de 14,5 miliarde de euro, în perioada 2007-2013, după cum precizează
Banca Mondială în Strategia de Parteneriat cu România pentru 2009-2013.

IV.5 Sistemul agricol si componentele sale

Pe plan naţional, agricultura reprezintă una dintre ramurile importante ale

economiei româneşti.
Contribuţia agriculturii, silviculturii, pisciculturii în formarea Produsului Intern
Brut se situează
în jurul valorii de 6% din PIB, iar în statele membre ale UE se situează la
aproximativ 1,7%.

Vânătoarea

Fondul de vânătoare al României este de 22 de milioane de hectare, împărţit în 2.100 de fonduri

de vânătoare. Suma totală, anuală, încasată la bugetul de stat de pe urma vânatului este de 600 de
mii de euro, din care 200 de mii provin de la AGVPSR.

În sezonul mai 2008 - mai 2009, în pădurile României existau 167 de mii de căprioare, iar cota
de vânătoare a fost de 10.200 de exemplare, din care au fost împuşcate 9.000. Au fost 59.218
mistreţi, o cotă de vânătoare de 16.660, împuşcaţi 14.000. S-au numărat 1,41 milioane iepuri, la
o cotă de 134.000, din care au fost sacrificaţi - 113.000. Au fost înregistraţi 367.000 de fazani, la
o cotă de 69.000, din care împuşcaţi - 56.000.

Piscicultura

Consumul anual de peşte din România se cifrează la 70.000 de tone de peşte, dintre care doar
20.000 de tone reprezintă producţie internă, restul fiind din import. Românii consumă, în medie,
circa trei kilograme de peşte pe cap de locuitor anual, ceea ce este cu mult sub media europeană,
de 10 kilograme pe an. În România există, răspandite în 38 de judeţe, peste 84.500 hectare de
crescătorii piscicole, mai mult de 15.500 ha pepiniere piscicole, 300 de ferme piscicole şi 60 de
păstrăvării, cu o suprafaţă de 44 ha. Producţia de peşte din România a scăzut constant începand
cu anul 1989.

Silvicultura

Pădurile din România sunt printre cele mai bune din Europa, având un istoric de
gospodărire eficace, prin care au ajuns la un standard înalt şi un potenţial economic
important.Pădurile şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră (6.742,8 mii hectare) reprezintă 28,28%
din fondul funciar al României. Acesta este compus din păduri (6.233 mii hectare), reprezentând
92,4% şi alte terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră. Ponderea suprafeţelor împădurite în
totalul suprafeţei României se situează sub media europeană şi cu mult sub nivelul pe care
cercetătorii îl consideră ca fiind un prag minim posibil, având în vedere condiţiile naturale ale
ţării (32-35%).

Se previzionează că 65% din suprafaţa naţională totală de pădure va fi retrocedată

persoanelor private şi autorităţilor publice locale. În prezent, proprietarilor privaţi li se cere să se
asocieze, să-şi înfiinţeze ocoale silvice şi să angajeze personal silvic sau să contracteze servicii
silvice de la Regia Naţională a Pădurilor Romsilva sau de la alte ocoale silvice. Până în anul
2010, s-au înfiinţat 106 ocoale silvice, care administrează peste 1.000.000 ha de pădure.

Deşi se poate urmări activitatea de pe parcelele de pădure aflate în proprietatea Romsilva

sau a persoanelor care deţin astfel de suprafeţe în parcurile naţionale, controlul asupra
proprietarilor privaţi de pădure, aflaţi în afara parcurilor naţionale, constituie o problemă
importantă. Actualmente, se estimează că se exploatează ilegal 100.000 metri cubi de lemn pe
an.Capacitatea de atingere a potenţialului economic din sectorul forestier este limitată şi de slaba
accesibilitate a majorităţii pădurilor. Drumurile forestiere din România acoperă mai puţin de
42.000 km (ceea ce înseamnă circa 6,5 m/ha), reflectând cea mai slabă densitate din Europa. Ca
urmare, peste 2 milioane ha de pădure sunt practic inaccesibile, indiferent dacă este vorba de
desfăşurarea activităţilor de gospodărire sau de exploatare.România are în total 6,3 de milioane
de hectare de pădure, dintre care 4,2 milioane se află în proprietatea statului. Se estimează că în
perioada 1995-2010 au fost distruse prin tăieri ilegale aproximativ 127.000 de hectare. Dintre
acestea, 95.000 de hectare au fost rărite, iar restul au fost pur şi simplu rase. În anul 2007, în
România au fost tăiaţi ilegal 175.743 de metri cubi de pădure.

Ponderea agriculturii, silviculturii, şi pisciculturii in PIB

Produsul 2007 2008 2009 2010 –
intern 30.VI
brut
Agricultură, 23992,2 34448,2 30768 6911,7
vânătoare şi
silvicultură,
pescuit şi
piscicultură

PIB TOTAL 416006,8 514654 491273,7 211414,8

% din PIB 5,8 6,7 6,3 3,27

Productivitatea

Exploataţiile de subzistenţă diminuează performanţa sectorului agricol în general. Atât terenurile,

cât şi forţa de muncă sunt folosite sub potenţialul lor economic. Lipsa de competitivitate este
determinată de forţa de muncă agricolă excesivă. În plus, exploataţiilor de subzistenţă le lipsesc
capitalul şi o pregătire profesională corespunzătoare a fermierilor, aspect care are drept rezultat
venituri foarte mici în urma activităţii depuse. În consecinţă, agricultorii din fermele de
subzistenţă nu au, practic, nici motivaţia, nici capacitatea de a respecta standardele europene
inclusiv pe cele referitoare la calitatea mediului, bunăstarea animalelor şi siguranţa alimentară.
Aproape jumătate din suprafaţa agricolă este lucrată de exploataţii de subzistenţă, care menţin
eficienţa agricolă generală la un nivel scăzut, contrabalansând realizările fermelor mari care
obţin, de altfel, rezultate bune. În prezent ( 2010) aproximativ 3,5 milioane de ferme au terenuri
de mai puţin de un hectar, fapt care le împiedică să acceseze fonduri UE.

SECTOARELE AGRICULTURII

SECTORUL VEGETAL

Producţiile realizate în anul 2009 la culturile de câmp au asigurat necesarul

de consum destinat
atât populaţiei cât şi pentru furajarea animalelor.
In perioada 2007-2009 principalele forme de sprijin in sectorul vegetal au
fost: plata unică pe
suprafaţă, plăţile directe complementare, subvenţionarea motorinei, a
creditelor pentru producţie,
subvenţionarea producţiei marfă la sfecla de zahăr, orez, in şi cânepă pentru
fibră, acordare de
despăgubiri în caz de calamităţi.
Un rol important in cadrul politicii utilizării energiilor regenerabile îl deţin
culturile destinate
producerii de biodiesel şi bioetanol: rapiţă, plante oleaginoase, porumb. In
acest sens, România
promovează investiţiile străine şi naţionale în industria producătoare de
astfel de combustibili, această măsură fiind în acord cu strategia de la Kyoto
şi ţinând cont că România trebuie să asigure un procent minim de
biocarburanţi sau alţi carburanţi regenerabili introduşi pe piaţă, de 5,75%
până la finele
anului 2010, calculat pe baza conţinutului energetic al tuturor tipurilor de
benzină şi motorină folosite în transporturi.
In anii 2007-2009 a fost aplicată schema de plată pentru culturi energetice,
în concordanţă cu
strategia Politicii Agricole Comune.

Grâu

Din punct de vedere al suprafeţei cultivate, România ocupă locul patru în Europa, pe aceeaşi
poziţie cu Marea Britanie, după Franţa (5,1 milioane hectare), Germania (3,2 milioane ha) şi
Polonia (2,3 milioane ha). Cu toate acestea, randamentul la hectar, de 2,4 tone, este la mai puţin
de jumătate din randamentul mediu al Uniunii Europene. De exemplu, Danemarca a avut în 2009
o producţie medie la hectar de 8,1 tone, ceea ce a plasat-o deasupra României ca producţie totală,
cu toate că suprafaţa cultivată cu grâu este de doar 740.000 de hectare. În anul 2009, România a
fost pe locul 7 din punct de vedere a producţiei, ca urmare a randamentului, care a reprezentat
mai puţin de jumătate (44,7%) din randamentul mediu al UE.

Necesarul de grâu al României se situează între 3,5 şi 4 milioane de tone şi include consumul
uman (urban, rural), cel industrial, precum şi grâul de sămânţă. Pentru panificaţie se consumă 3,5
de milioane tone de grâu. Prin comparaţie, în Bulgaria cererea internă este de 2,2 milioane de
tone de grâu anual.În anul 2008, preţul cu care se comercializa tona de grâu era de 500 de lei
(115 euro/tonă). Prin comparaţie, în anul 2003 preţul era de 200 dolari/tonă.
 200 200
Anul 2010 2009 2007 2006 2005 2004 2002 2001 2000
8 3

Produ
cţia
5,7 5,2 7,1 3 5,5 7,4 7,5 2 4,2 7,8 4,2
(mil.
tone)

Suprafaţ
a
2 2,2 1,9 1,9 2 2,5 - - - - -
cultivat
ă (ha)

Porumb

În anul 2007, România era al treilea mare producător de porumb din Uniunea Europeană, după
Franţa şi Italia şi avea alocată cea mai mare suprafaţă pentru această cultura. În anul 2009,
România avea mai mult de un sfert din suprafaţa cultivată cu porumb din Uniunea Europeană,
adică aproape 27,5%, fiind tot pe primul loc. Împreună cu Franţa, Ungaria şi Italia, România
avea trei sferturi din culturile de porumb european, ca suprafaţă. La producţie totală România era
pe locul 2 cu 13,8% din totalul UE şi împreună cu statele respective deţinea o cotă de 70% din
recolte. Productivitatea a fost în România de 3,4 tone/ha, Franţa - 9,1 tone/ha, Italia 8,2 tone/ha,
Ungaria - 6,4 tone/ha şi Bulgaria - 4,2 tone/ha. Potenţialul agricol la porumb ar fi de 14-15 tone/
ha, dacă s-ar face agricultură în stil european.

În anul 2009, au fost cultivate 3.000 de hectare cu porumb modificat genetic.

Anul 2008 2007 2006 2005

Producţia (mil.
7,8 3,6 8,6 10,4
tone)

Suprafaţa cultivată
2,6 2,1 2,5 -
(ha)

Floarea-soarelui

În anul 2009, România deţinea 20% din suprafaţa totală cultivată cu floarea-soarelui din Uniunea
Europeană, fiind pe locul al doilea, după Spania. Împreună cu Spania, Franţa, Bulgaria şi
Ungaria, România avea 90% din totalul suprafeţelor cultivate cu floarea soarelui. Din punct de
vedere al producţiei, România era pe locul 4, cu 16% din total. În acelaşi an, producţia la hectar a
fost sub 1,4 tone, având un randament mai mic cu 20% faţă de randamentul mediu al Uniunii
Europene. Pentru a-şi asigura necesarul de ulei alimentar, România are nevoie anual de circa 1,2
milioane de tone de floarea-soarelui. (2 milioane tone conform unei alte estimări)

Anul 2008 2007 2006

Producţia (mil.
- 0,5 1,5
tone)

Suprafaţa cultivată
0,8 0,8 -
(ha)
Rapiţă

În anul 1995 în România se cultivau 300 de hectare de rapiţă. Pentru 2008 se estimează 459.000
de hectare de rapiţă. În 2005 au fost recoltate peste 147.000 de tone de rapiţă iar în 2007
producţia a fost de peste 348.000 de tone. Zonele cu cele mai mari suprafeţe cultivate cu rapiţă
sunt Călăraşi (53.000 ha), Constanţa (45.775 ha) şi Ialomiţa (42.921 ha). În anul 2008, preţul
rapiţei era de 460 - 470 de euro/tonă.

Anul 2010 2008 2007 2006 2005 1995

Producţia (mii tone) - - 348 - 147 -

Suprafaţa cultivată
580 459 349 110 88 0,3
(mii ha)
Orez

Consumul de orez de pe piaţa românească este de circa 100.000 de tone anual, din care cea mai
mare parte este importată, în principal din Egipt. În anul 2009, suprafaţa cultivată cu orez era de
8.000 de hectare, din care compania italiană Riso Scotti deţinea 4.000 de hectare. Cu această
suprafaţă cultivată, România a revenit în topul producătorilor de orez din Europa, fiind depăşită
doar de Italia şi Spania. România este considerată ţara din Uniunea Europeană cu cel mai mare
potenţial de creştere în domeniul orezului, pentru că regiunea Dunării are de 20 de ori mai multe
rezerve de apă decât bazinul Padului, unde se cultivă cea mai mare parte a orezului italian.

Orz

În anul 2010, suprafaţa cultivată cu orz a fost de 243.461 hectare.

Cartofi

România este al treilea cultivator de cartofi din Europa, ca suprafaţă, după Germania şi Polonia,
şi pe locul 6, după Germania, Polonia, Olanda, Franţa şi Marea Britanie, având în anul 2009 un
randament de 54,1% din randamentul mediu al Uniunii Europene. În România se consumă anual
în jur de două milioane de tone de cartofi, circa un milion de tone fiind utilizate pentru sămânţă
şi furaje, iar pentru industrializare alte 40.000 de tone. anul 2009, producţia României a fost de
15,9 tone la hectar, faţă de Bulgaria - 16,2 tone la hectar, Polonia - 19,7 tone, Ungaria - 25,3
tone, Cehia - 26,7 tone, Germania - 44 tone şi Franţa - 43,4 tone.

Anul 2008 2007

Producţia (mil.
- 3,6
tone)

Suprafaţa cultivată
0,26 0,26
(ha)
Sfecla de zahăr

În anul 2009 au fost cultivate 21,2 mii de hectare cu sfeclă de zahăr şi s-a obţinut o producţie
totală de 690,1 mii tone, producţia medie fiind de 32,5 tone la hectar.

LEGUME

Exista o cantitate sensibil mai mare de legume datorita introducerii unor noi soiuri mai
productive, aplicarea de tehnologii mai performante ce au dus la aparitia de cantitati de legume
mai mari si superioare calitativ", a declarat directorul general al Directiei generale de politici
agricole din cadrul Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), Daniel
Botanoiu.

Potrivit MAPDR, cele mai mari cresteri ale productiei, in intervalul ianuarie-iulie 2009, s-au
inregistrat pe segmentele de castraveti si ardei, cu 42,9%, respectiv 37%.
Astfel, in primele sapte luni din acest an, au fost recoltate 71.737 tone de castraveti, fata
de 50.195 tone, in intervalul ianuarie-iulie 2008. In plus, in aceeasi perioada au fost recoltate
48.090 tone de ardei, comparativ cu 34.988 tone obtinute in perioada similara a anului precedent.
De asemenea, productia de varza a inregistrat o crestere de 10,6%, in intervalul ianuarie-
iulie 2009, fiind obtinute 112.509 tone, fata de 101.674 tone, in primele sapte luni din anul 2008.
Productia de tomate s-a majorat in acelasi interval cu 8%, de la 132.823 tone la 144.516 tone.
O usoara crestere a inregistrat in primele sapte luni si productia de vinete, care s-a majorat
cu circa 2%, de la 24.371 la 24.846 tone.Pe de alta parte, scaderi ale productiei s-au inregistrat pe
segmenetele de morcovi si ceapa. Astfel, productia de morcovi a scazut cu 22%, la 22.945 tone,
fata de 29.796 tone, in primele sapte luni din anul trecut. De asemenea, in primele sapte luni din
2009, s-au obtinut 204.788 tone de ceapa, in scadere fata de intervalul similar din 2008, cand
productia a fost de 207.140 tone.
Productia totala de legume realizata in anul 2008 a fost de 3.439.208 tone, cu o valoare
estimata de circa 3.439.208.000 lei, iar pana la inceputul lunii iulie 2009 s-au realizat 1.266.729
tone cu o valoare estimata de circa 1.266.729.000 lei.Astfel, potrivit MAPDR, consumul intern
de legume este asigurat in proportie de 35-40% din productia autohtona, diferenta fiind asigurata
din import.
In acelasi timp, datele Ministerului Agriculturii arata ca suprafata recoltata in primele sapte
luni din 2009, respectiv 58.000 hectare, este cu 18,3% mai mare decat in anul precedent,
comparativ cu 49.000 hectare recoltate in 2008.
De asemenea, datele emise recent de MAPDR arata ca productia autohtona de legume
cultivate in sere a scazut in primele sapte luni ale anului cu 42%, comparativ cu perioada
similara a anului precedent, cand productia obtinuta a fost de 58.243 tone.

Pepeni

În anul 2009 s-au cultivat 34.000 de hectare cu pepeni, cu 4.000 mai mult faţă de anul anterior şi
s-a obţinut o producţie totală de 662.000 de tone, în creştere cu 17,8% faţă de 2008.

Legume

În anul 2009, suprafaţa cultivată cu legume a fost de 237.000 hectare.

STRUGURI ŞI FRUCTE
In anul 2009, producţia de struguri a depaşit media anilor 2007 şi 2008 iar producţia de fructe a
crescut cu circa 143 mii tone faţă de anul 2008.
Romania ca ţară vitivinicolă ocupă la nivelul Uniunii Europene, locul 5 la suprafaţă viticolă şi
locul 6 la producţia de struguri şi vin. Suprafaţa cultivată cu viţă de vie ocupă circa 1,5% din
întreaga suprafaţă agricolă a ţării. Cele trei mari zone viticole ale României sunt: zona
intercarpatică, zona pericarpatică şi zona dunăreană. In interiorul acestor zone viticole există opt
regiuni viticole şi un total de 38 de podgorii în care sunt cultivate peste 100 de soiuri de struguri.
Cele patru complexe de vinificaţie care domina piaţa sunt Murfatlar (29,9%), Jidvei (19%),
Cotnari (13,8%) şi Vincon Vrancea ( 7,9%).

In sectorul vie-vin accentul se pune pe Programul Suport, (FEGA) având o alocare financiară
anuală de 42,1 milioane următoarele măsuri:
- restructurarea şi reconversia podgoriilor;
- asigurarea recoltei plantaţiilor viticole;
- folosirea mustului concentrat în vederea ridicării
- promovarea vinurilor pe pieţele ţărilor terţe.

La 1 ianuarie 2008, a intrat în vigoare noul regulament privind organizarea comună de

piaţă în sectorul legume fructe. Beneficiarii formelor de sprijin comunitar sunt grupurile şi
organizaţiile de producători. Organizaţiile de producători primesc până la 4,1% din valoarea
producţiei comercializate în baza unui program operaţional aprobat. Grupurile de producători
primesc maxim 100 mii euro în funcţie de valoarea producţiei comercializate şi 75% din valoarea
investiţiilor în mijloace tehnice destinate îmbunătăţirii condiţiilor de colectare, păstrare, ambalare
şi comercializare. Până în prezent sunt constituite 17 grupuri de producători şi o organizaţie de
producători pe legume-fructe, recunoscute conform legislaţiei comunitare.

În anul 2008, producţia de vin din România a fost de aproximativ 6,3 milioane de
hectolitri de vin, în condiţiile în care media producţiei din ultimii ani a fost de 5,5 milioane de
hectolitri de vin. Totuşi, din această cantitate, doar 1,5 milioane de hectolitri provin din piaţa
organizată a vinului, restul fiind realizat pentru aşa-zisa piaţă de autoconsum (din care fac parte
vinul îmbuteliat în PET-uri de ocazie şi scos la vânzare de către micii producători fie pe
marginea şoşelei, fie pe tarabele pieţelor sau în „vinăria” de la colţul blocului). Valoarea totală a
producţiei anuale este de aproximativ 500 de milioane de euro, din care pieţei neorganizate îi
revin peste 300 de milioane de euro, ceea ce duce la pierderi de 100 milioane euro pentru statul
român, datorită neimpozitării.În prezent, în România, dintr-un total de 186,9 mii de hectare de
plantaţii de vie, 94,9 mii de hectare reprezintă plantaţiile cu viţă nobilă, restul suprafeţelor fiind
acoperite cu hibrid, acceptat doar pentru producerea vinului de masă.În anul 2008, România a
exportat o cantitate de aproximativ 385.000 hectolitri de vin pentru peste 35,5 milioane de euro,
şi a importat o cantitate de 140.000 hectolitri de vin, pentru o sumă de puţin peste 15,8 milioane
de euro.

SECTORUL ANIMALIER

Creşterea animalelor are o pondere importantă în agricultura românească şi

reprezintă una dintre
activităţile de bază în sectorul rural.
În perioada 2007-2009 au fost luate măsuri pentru acordarea de subvenţii
producătorilor agricoli
din sectorul animalier pentru îmbunătăţirea parametrilor de calitate a
produselor şi de alocaţii pentru programele de conservare şi utilizare a
resurselor genetice animale aflate în stare critică, în pericol de dispariţie şi a
celor vulnerabile. Astfel, s-au acordat subvenţii pentru îmbunătăţirea calităţii
materialului genetic folosit pentru juninci la prima fătare, scrofiţe, viţei
obţinuţi, oi, mioare şi berbeci, viermi de mătase în funcţie de producţia
marfă comercializată şi în funcţie de realizarea unor criterii de reproducţie şi
performanţă productivă de reproducţie.
Cu excepţia ovinelor şi caprinelor unde s-au înregistrat creşteri ale
efectivelor de animale, în
celelalte sectoare animaliere s-au înregistrat scăderi de efective. Producţiile
de lapte s-au diminuat, iar la ouă şi lână au înregistrat o uşoară creştere.

Creşterea porcilor

În prezent (2010), în România sunt crescuţi 5,1 milioane de porci în ferme şi gospodării ale
populaţiei, din care aproape 1,4 milioane în exploataţii profesionale şi 3,8 milioane în
gospodăriile populaţiei. Consumul anual în România se ridică la circa 11 milioane de porci,
acesta fiind asigurat în proporţie de 70 la sută numai din importuri. Înainte de 1989, în România
erau crescuţi aproape 15 milioane de porci. Livrările de carne şi produse procesate din carne de
porc, provenind de la firme româneşti pentru piaţa UE, au fost interzise din anul 2003, deoarece
România folosea pentru eradicarea pestei porcine clasice vaccinarea porcilor. În anul 2007,
Comisia Europeană a decis să prelungească, până la 31 decembrie 2009, interdicţia impusă
firmelor româneşti privind livrările de carne de porc, considerând că pesta porcină nu este încă
ţinută sub control.

AGRICULTURA ECOLOGICĂ
Sectorul a cunoscut în ultimii ani o evoluţie dinamică. Astfel, în anul 2009,
suprafaţa totală
cultivată după modul de producţie ecologic a fost de 240.000 ha.Pentru anul
2010, suprafaţa cultivată după modul de producţie ecologică este de cca.
260000 ha. Această evoluţie are la bază creşterea suprafeţei arabile şi a
suprafeţei aferente colectării din floră spontană.

Produsele ecologice au un potenţial ridicat în Romnânia, datorită faptului că o mare suprafaţă de

teren poate fi convertită pentru cultura bio şi pentru că europenii consumă din ce in ce mai mult
produse sănătoase. În România, suprafaţa cultivată cu produse bio este de peste 70.000 de
hectare, adică sub 1% din potenţialul agricol al ţării. Aceasta în ciuda faptului că, potrivit
studiilor, România ar putea produce în sistem ecologic în jur de 10-15% din suprafata agricolă.

Numărul operatorilor înregistraţi la M.A.D.R în sistemul de agricultură

ecologică, în anul 2009, a fost de 3228 din care: 3078 producători, 70
procesatori, 16 importatori, 6 exportatori, 58 alţi operatori (comercianţi en
gros şi cu amănuntul).
In anul 2009, au fost destinate schimbului intracomunitar cca. 136.600 tone
de produse
ecologice cu o valoare de cca. 103 mil. euro, ceea ce reprezintă o creştere cu
cca. 20% faţă de anul 2007.
Principalele produse prezente pe piaţa comunitară au fost: oleaginoase şi
proteice, cereale,
fructe de pădure şi ciuperci, produse procesate din lapte, miere de albine şi
produse derivate, ulei din floarea soarelui. Produsele româneşti au fost
comercializate în: Germania, Italia, Grecia, Elveţia, Olanda şi Franţa .
Comercializarea produselor ecologice se face de comercianţi înregistraţi la
MADR, prin
utilizarea de canale de piaţă diferite: vânzări de la poarta fermei, vânzări prin
magazine en-gros,
vânzări prin magazine specializate, vânzări prin bursa on-line pentru produse
ecologice, vânzări prin pieţe sezoniere.

Apicultura

În anul 2009, producţia a fost de 21.500 iar în 2008 a fost de 20.037 de tone. Numărul de familii
de albine este în continuă creştere, în 2009 ajungand la 1.110.000 de la 1.109.000, în 2008.
Apicultorii români au accesat în anul 2009 suma de 7,1 milioane lei prin Programul Naţional
Apicol, dintr-un buget total alocat de circa 13,3 milioane lei, după ce în 2008 aceştia au
beneficiat de doar 2,2 milioane lei din acest sprijin.Consumul anual de miere pe cap de locuitor
in România este estimat la circa 500 de grame, mai redus decât în majoritatea statelor europene.
Prin comparaţie, în Danemarca consumul de miere se ridică pe an la 5 kg/cap de locuitor, în
Germania la 1,5-2 kilograme pe cap de locuitor, iar în Ungaria la peste 600 grame.

Îngrăşăminte chimice

Piaţa produselor pentru protecţia plantelor reuneşte ierbicide, seminţe, îngrăşăminte şi unelte
agricole, iar valoarea anuală este de 140 de milioane de euro în 2010. Suma cheltuită pentru
fiecare hectar de teren agricol era de circa 14 euro în anul 2005. Sumele alocate de agricultori în
statele UE pentru procurarea substanţelor de protecţie a plantelor variază între 150 şi 200 euro la
hectar, iar în ţări precum Polonia şi Ungaria nivelul ajunge la 80 de euro.

Agricultura Romaniei : import-export

Uniunea Europeană este principalul partener în comerţul agricol al României,

astfel în 2009,
livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o
pondere valorică de 77% iar
achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 80%.
Exportul României de produse agroalimentare
-In anul 2009, pe primul loc valoric s-au situat exporturile de ţigări, a căror
valoare a reprezentat 16,6% din valoarea totală a exporturilor de produse
agricole;
-Exporturile de cereale (grâu, porumb si orz) au reprezentat împreună 32,1%
iar cele de seminţe de rapită şi de floarea soarelui au deţinut împreună o
pondere valorică de 17%, raportate la valoarea totală a exporturilor de
produse agricole;
-In general sunt exportate produse primare;
Importul României de produse agroalimentare
In anul 2009 pe primul loc ca valoare se situează importul de carne de porc, care
deţine o pondere valorică de 10,2% din valoarea totală a importurilor de produse
agricole, urmat de importurile de zahăr (5,2%), carne de pasăre (4,2%) şi şroturi de
soia (3,9%).

IV.6 Concluzii

IMM ocupa un loc important in structurile economice ale majoritatii tarilor lumii,avand ponderi
apreciabile in numarul,efectivul si cifra de afaceri a ansamblului intreprinderilor.
Dinamismul,supletea de adaptare,capacitatea de rezistenta la criza reprezinta trasaturile caracteristice
IMM,considerate esentiale pentru coeziunea tesaturii economice,pentru cresterea economica si pentru
crearea de locuri de munca.Aceasta explica faptul ca tendinta de concentrare a activitatii economice se
inverseaza adesea in favoarea micilor unitati de productie,al aror rol devine major in restructurarea
industriilor,echilibrul activitatilor pe teritoriul national si avantul economic.
Accelerarea progresului tehnologic si “globalizarea” pietelor la nivel regional,continental si
mondial,produse in cursul ultimelor doua decenii,au multiplicat atat posibilitatile IMM,cat si
dificultatile cu care acestea se confrunta.
Aceste fenomene au deschis un camp de actiune mai larg IMM,oferindu-le multiple oportunitati noi.In
acelasi timp,in ansamblul extreme de eterogen al IMM,numeroase unitati au adesea de surmontat multe
obstacole privind accesul la know-how-ul tehnologic si de gestiune,la credite,la pietele externe si la
achizitiile publice.

BIBLIOGRAFIE

CARTA ALBA A IMM-URILOR 2009

http://www.cnipmmr.ro/publicatii/Carta/carta.htm
Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania
(www.cnipmmr.ro)

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE