2. NOŢIUNI DESPRE STRUCTURA ATOMULUI.

SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR CHIMICE

Atomul - unitatea structurală, neutră din punct de vedere electric, indivizibilă prin metode
chimice, caracterizată de o anumită structură şi de un set de proprietăţi bine determinate.
Atomul este constituit dintr-un nucleu (în care se găsesc nucleonii) cu sarcină electrică
pozitivă şi un înveliş de electroni.
Nucleul atomului – partea centrală, cu sarcină electrică pozitivă, în care este concentrată
întreaga masă a atomului.
Nucleul atomului a fost evidenţiat odată cu descoperirea radioactivităţii (H. Becquerel,
1896). Radioactivitatea naturală reprezintă proprietatea nucleelor atomilor unor elemente (cu
numar atomic mai mare de 83) de a emite spontan radiaţii (α, β, γ). Radioactivitatea artificială
reprezintă proprietatea nucleelor atomilor unor elemente de a emite anumite particule (neutroni,
protoni, pozitroni) atunci când sunt bombardate cu radiaţii α sau cu un flux de neutroni.
Nucleul atomului are o structură complexă , fiind constituit din:
- nucleoni – particule fundamentale – protoni şi neutroni;
- alte particule: pioni, pozitroni, mezoni etc.
Protonii ( +11 p ) sunt particule materiale cu masa de 1u.a.m. şi sarcina +1. O unitate atomică
de masă (u.a.m.) reprezintă a douăsprezecea parte din masa izotopului 12C al carbonului. Numărul
de protoni din nucleul unui atom se notează cu Z şi se numeşte număr atomic.
Neutronii ( 01 n ) sunt particule materiale cu masa de 1 u.a.m. şi sarcină nulă. Numărul de
neutroni din nucleul unui atom se notează cu N. Numărul protonilor si a neutronilor din nucleul
atomului dau numărul de masă A = Z + N.
Element chimic - totalitatea atomilor cu acelaşi număr atomic Z.
Până în prezent au fost identificate 112 elemente. Elementele chimice sunt aranjate pe baza
proprietăţilor lor în sistemul periodic al elementelor. Simbolizarea curentă a unui element E este
Z
AE .
Izotopi – speciile de atomi care au acelaşi număr atomic (acelaşi număr de protoni în
nucleu) dar au masa atomică diferită (număr de neutroni diferit); izotopii au proprietăţi fizice şi
chimice foarte apropiate sau identice; ex.: 11 H , 21 H , 31 H ; 234
92 92
U , 235 92
U , 238 U.
Izobari – speciile de atomi care au număr atomic diferit (număr diferit de protoni în nucleu)
dar au aceeaşi masă atomică (număr diferit de neutroni); ex.: 4019 K , 4020 Ca .
Izotoni - speciile de atomi care au număr atomic diferit (număr diferit de protoni în nucleu)
dar au acelaşi număr de neutroni în nucleul atomului (număr de masă diferit); ex.: 188 O , 199 F ,
10
20 Ne .
Învelişul de electroni – totalitatea electronilor care gravitează în jurul nucleului atomului.
Electronii (e-) sunt particule materiale cu masa relativă foarte mică (1/1840 u.a.m.) şi cu
sarcină negativă, -1. Electronii alcătuiesc zone de electricitate negativă, cu anumite forme, energii
şi orientări numite orbitali (s, p, d, f). Ocuparea orbitalilor cu electroni se face în ordinea
crescătoare a energiei acestora, adică de la nucleu către exteriorul atomului.
Structura învelişului de electroni (de cele mai multe ori structura stratului exterior)
determină valenţa atomilor. Valenţa este dată de numărul de electroni cu care un atom participă la
formarea legăturilor. Unii atomi participă mereu la formarea substanţelor cu acelaşi număr de
electroni şi au deci valenţă fixă (metalele alcaline, metalele alcalino-pământoase şi alţi atomi ca B,
O, Zn, Cd, Hg, F ş.a.). Alţi atomi, în funcţie de condiţii, participă la formarea de legături cu un
număr variabil de electroni adică au valenţă variabilă (Fe, Cu, Mn, Sn, Pb, P, S, C, Cl, Br ş.a.).
Dacă în aprecierea valenţei se ţine cont şi de sarcina reală sau formală pe care atomul o
dobândeşte se obţin numerele de oxidare. Acestea sunt pozitive când electronii sunt cedaţi şi
negative când electronii sunt acceptaţi de către atomi.
Structura învelişului de electroni al atomilor se poate reprezenta printr-o formulă
electronică în care numerele arabe indică numărul stratului electronic, literele s, p, d, f - orbitalii
iar numărul de electroni corespunzători fiecărui orbital este reprezentat ca un indice superior.
Pentru reprezentarea învelişului de electroni a atomilor se pot aplica diferiţi algoritmi. Unul dintre
aceştia este “tabla de şah”.
Respectând regula completării succesive cu electroni, a straturilor electronice în ordinea
crescătoare a energiei acestora, ocuparea cu electroni se realizează completând cu electroni
straturile şi substraturile succesiv, pe orizontalele “tablei de şah”.

→ 1s
2s
2p 3s
3p 4s
3d 4p 5s
4d 5p 6s
4f 5d 6p 7s
5f 6d 7p 8s

Astfel structura învelişului de electroni al atomului de potasiu, 3919 K , poate fi

reprezentată astfel: 1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 4s1. Cei 19 electroni ai atomului de potasiu sunt repartizaţi
pe 4 straturi electronice, pe orbitali de tip s şi de tip p. Pe ultimul strat electronic există un singur
electron, datorită căruia elementul potasiu prezintă o singură valenţă.

SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR

Descoperirea de noi elemente chimice a impus, de-a lungul timpului, ordonarea acestora
după mai multe criterii, mai mult sau mai puţin convingătoare.
Un rol important în acest sens l-a avut D. I. Mendeleev care, în 1872, publică tabelul
periodic al elementelor în care elementele chimce (63 de elemente) erau ordonate după legea
periodicităţii conform căreia „ proprietăţile fizico-chimice ale elementelor şi ale combinaţiilot lor
sunt funcţii periodice ale greutăţii lor atomice”.
Ulterior, A. Werner a elaborat forma lungă a sistemului periodic, valabilă şi astăzi când
conţine 112 elemente ordonate în:
• 7 linii orizontale numite perioade, notate cu cifre arabe 1, 2, 3...
• 18 coloane numite grupe notate cu cifre arabe, de la 1 la 18
• 2 şiruri orizontale care conţin câte 14 elemente chimice: lantanide sau actinide.
Clasificare elemente chimice
a) În funcţie de proprietăţile fizice şi chimice:
- metale
- semimetale (metaloide): B, Si, Ge, Sb, As, Te, At, Po
- nemetale.
b) În funcţie de poziţia electronului distinctiv – ultimul electron din stratul periferic al
invelişului electronic al unui atom, electron care diferenţiază atomul unui element de atomul
elementului imediat următor - elementele au fost clasificate în patru blocuri:
- elemente de tip “s” adică elementele care au electronul distinctiv într-un orbital de tip s al
ultimului nivel electronic care se poate reprezenta ns1-2. Elementele din blocul s se află în sistemul
periodic în grupa a 1-a (metale alcaline) şi grupa a-2-a (metale alcalino-pământoase). Numerele de
oxidare ale acestor elemente sunt pozitive şi egale cu numărul grupei.
- elemente de tip “p” sunt elementele care au electronul distinctiv într-un orbital p al
ultimului nivel electronic. Formula electronică caracteristică a acestui ultim nivel este ns2 np1-6.
Elementele din această categorie se găsesc în sistemul periodic în grupele 13…18 (grupa metalelor
pământoase, grupa carbonului, grupa azotului, grupa oxigenului, grupa halogenilor respectiv grupa
gazelor rare). Unele elemente au caracter metalic iar altele au caracter nemetalic. Elementele din
acest bloc prezintă valenţă variabilă, cu unele excepţii: fluorul, F, (I,-1) şi oxigenul, O (II,-2);
pentru celelalte elemente ale blocului “p” numerele de oxidare sunt fie negative, adică egale cu (18
- nr. grupei) fie pozitive adică egale cu (numărul grupei – 10) sau cu din doi în doi mai mici decât
acestea.
- elemente de tip “d” au electronul distinctiv într-un orbital de tip d al penultimului strat
electronic. Formula electronică care caracterizează aceste elemente este ns2 (n-1) d1-10 în care n =
4, 5, 6. Toate elementele “d” prezintă caracter metalic, se numesc metale tranziţionale şi se găsesc
în grupele 3…12. Aceste elemente prezintă valenţă variabilă şi au numai numere de oxidare
pozitive.
- elementele de tip “f” sunt elementele care au electronul distinctiv pe orbitalii de tip f ai
antepenultimului strat electronic. Formula electronică care caracterizează, cu mici excepţii, aceste
elemente este ns2 (n-1) d1-10 (n-2) d1-14 în care n = 6, 7. Elementele din blocul “f” prezintă caracter
metalic, sunt tot metale tranziţionale şi au numere de oxidare pozitive. În sistemul periodic sunt
plasate în grupa a 13-a; cele pentru care n = 6 se numesc lantanoide şi sunt plasate în căsuţa
lantanului iar cele pentru care n = 7 se numesc actinoide şi sunt plasate în căsuţa actiniului.
Elementele din blocul “f” au valenţă variabilă, pentru lantanoide numărul de oxidare predominant
fiind +3 dar actinoidele pot prezenta numere de oxidare tipice elementului respectiv.
Atomii au tendinţa de a-şi realiza o configuraţie electronică stabilă, asemănătoare cu a
elementului din grupa a 18-a (gaz rar) cel mai apropiat prin cedare, acceptare sau prin punere în
comun de electroni.
Energia consumată la îndepărtarea unui electron dintr-un atom se numeşte energie de
ionizare, I. Energia care se eliberează la acceptarea unui electron de către un atom se numeşte
afinitate pentru electroni, A. Energia de ionizare şi afinitatea se măsoară în unităţi de energie şi
se exprimă, cel mai adesea în eV.
Capacitatea unui atom de a atrage electronii de legătură atunci când se află intr-o combinaţie
chimică se numeşte electronegativitate.
.