Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu 15

RELIGIILE POPULAŢIILOR TRIBALE DIN AFRICA AMERICA, ASIA,

AUSTRALIA ŞI OCEANIA
plan de expunere

A. AFRICA

I. POPULAŢIILE ANIMISTE AFRICANE

1. REPRTIZAREA GEOGRAFICĂ
–sute de milioane
–la sud de Sahara
–triburile Bantu
2. SITUAŢIA RELIGIOASĂ
a)regres sub influenţa
–musulmană
–creştină
–seculară
b)populaţia animistă cea mai numeroasă
–deosebiri importante
–trăsături comune

II. MARELE ZEU ŞI DUHURILE

1.CREDINŢE POZITIVE DESPRE ZEUL SUPREM
a) Denumiri ale Marelui Zeu Creator
b) Concepţie măreaţă despre el:
-nealterat
-atotputernicie
-atotştiinţă
-judecată
-dreptate
-bunăvoinţă
texte din
–Africa de vest (MAWU)
–Africa de sus (NYAMBE)
–Africa de est (DENDIT)
2.DISPARIŢIA CULTULUI MARELUI ZEU, EXPLICAŢII
a) jignit de oameni şi inaccesibil
b) prea măreţ, doar o mare forţă spirituală îl poate aborda
c) inofensiv–inutil să fie adorat
d) abordabil prin decedaţi
3.DUHURILE
a) locuiesc în obiectele naturale
b) uneori invocate pentru:
–captarea puterii lor
–îndepărtarea influenţei lor
16 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu

c) uneori formă corporală

III. MOARTEA ŞI LUMEA DE DINCOLO

1.CULTUL MORŢILOR
2.DUALITATEA SUFLET–TRUP
a) viaţa din vis
b) poveste malgaşă
2. PRELUGIREA VIEŢII PREZENTE
–copiii
–sclavii
–şefii
4.LUMEA DE DINCOLO
a) cultul craniului
b) mormintele deschise
c) întruparea în
–animale
–oameni BILO
TORMBA

IV. CEREMONIILE FUNEBRE

1. FĂRĂ ONORURI
–copiii
–sclavii
–criminalii
2.FUNERALII CU CEREMONII
a) practici magice
–exorcisme
–ghicit
b) poziţii în mormânt
-culcat
–şezând
–ghemuit (ideea de înviere)
3. SLUJBE COMEMORATIVE
4.CANIBALISMUL ŞI ÎNGHIŢIREA SUFLETULUI
V. ALTE PRACTICI MAGICO-RELIGIOASE
1.INIŢIEREA
a) la pubertate
b) probe dureroase
c) caracter secret
d) limba iniţiaţilor
e) societăţi secrete
2.INTERDICŢII RELIGIOASE (TABU)
3.FETIŞISMUL
a) confecţionarea obiectului magic
 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu 17

c) proprietatea
-personală
-colectivă
c) eficienţa specifică
d) comportarea faţă de fetiş
-pedepsit
-abandonat
-conservat ca obiect etnografic
4.VRĂJITORII
a) vrăjitorul (ghicitorul) oficial al tribului
b) vrăjitorul (descântătorul) particular

VI. CULTUL
1.SACRIFICIILE
2.DANSUL RELIGIOS

VII. RELIGIA VODU

1.ORIGINEA ŞI RĂSPÂNDIREA
a) Benin
b) ANTILE (Haiti)
2.DIVNITĂŢI ADORATE
a) Marele Stăpân
b) LAOAS
3.LOCAŞURI DE CULT
a) Nunfor
b) Locaşuri cu altar
4.OFICIANŢII (DESERVANŢII DE CULT)
5.CULTUL
a) Ritualuri de iniţiere
b) Slujbe nocturne
-cântări
-dansuri
-sacrificii
c) Calul mortului
d) Practici oculte
6.MORALĂ PERMISIVĂ

B. AMERICA
I. ORIGINEA BĂŞTINAŞILOR
II. RELIGII ANIMISTE LA AMERINDIENII DIN CANADA ŞI S.U.A.
1.FIINŢA SUPREMĂ
2.MAMA-PĂMÂNT
3.MULTE NIVELE DE ZEI ŞI DUHURI
4.PREDOMINAREA ANIMISMULUI
18 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu

a) Natura populată de duhuri

b) Stabilirea de bune relaţii cu ele
5.RESPECTAREA RELIGIOASĂ A NATURII
a) Practici panteiste-animiste
b) Henoteism şi politeism
6.TOTEMISMUL
a) ginte exogame
b) sacrificii umane
c) consumul de narcotice
-tutun
-peyote
7.INTERDICŢII RELIGIOASE (TABU)
8.CEREMONII ŞI RITUALURI
a) Dansuri (contact cu Marele Spirit)
b) Sărbătoarea Mamei -Pământ (amerindienii Pubeblo)
9.VIZIUNI SAU VEDENII
a) pentru iniţierea băieţilor
b) în momente grele din viaţa adulţilor
10.SPECIALIŞTI RELIGIOŞI
a) Vraciul
b) Femeia-vraci
11.RITUL FUNERAR. VIAŢA DE APOI
a) credinţa în două suflete muritoare
b) sacrificii funerare
III. RELIGII TRIBALE ÎN AMERICA DE SUD
1.RELIGIA MAPUCHE DIN CHILE
a) Zeul suprem NENECHEN
b) Alţi zei şi zeiţe
c) Conducătorul religios şi sacrificiile
d) Vraci şi vrăciţe
2.RELIGIA ÂUECHUA DIN PERU
a) Elemente ale religiei Inca distruse de cuceritorii spanioli în secXVI
b) Elemente catolice
c) Elemente şamanice

C. ASIA

I. RELIGII TRIBALE DUALISTE DIN ASIA DE SUD-EST

1.CADRUL GEOGRAFIC ŞI DEMOGRAFIC
a) Asia de sud-est
-Indochina
-Indonezia
-Filipine
b) Câteva milioane de animişti -grupul tibeto-birman
 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu 19

-grupul Mon-Khemer
-grupul Malayo-Polinesian
2. DUALISMUL COSMIC
a) Pământ, lumea oamenilor, dominată de bărbaţi
b) Lumea lăuntrică, dominată de femei
c) Pântec uriaş
d) Izvorul vieţii
e) Recipientul morţii
3.CONCEPŢIA DESPRE SUFLET
a) Nu entitate, ci forţă vitală
b) Forţa vitală împărţită în trei elemente
c) în spatele frunţii (pt. orientare)
d) în cap
c) în cer
4.CULTUL
a) Cultul strămoşilor
b) Jertfe
c) Şamani
II. RELIGII ANIMIST DIN INDIA
1.POPULAŢIA ANIMISTĂ
a) A Patruzeci de milioane
b) Trei grupuri etnico-lingvistice
-tibeto-birman
-MUNDA
-dravidian
c) Credinţe religioase
d) duhuri, demoni
e) zei, zeiţe
2.RELIGIA TRIBURILOR GOND DIN INDIA DE SUS
a) Zeul de sus Bahagavan
b) Cultul zeilor mai apropiaţi
c) Preoţii
d) Două suflete
e) JIV- forţa vitală, se întrupează
f) SANAL (personalitatea) pleacă în lumea morţilor
3.RELIGIA TRIBURILOR “APA TANI”
a) Credinţa în două tărâmuri ale morţilor, subterane şi suprapuse;
b) Credinţa în două morţi

D. AUSTRALIA ŞI OCEANIA

I.ANIMISMUL CANACILOR AUSTRAILIENI

1.GRUPURI TOTEMICE
2.LEGEA DIN “TIMPUL DE VIS” AL ÎNCEPUTULUI
20 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu

1).Simbolizează între:
a) Trecut şi prezent
b) Structura socială şi cadrul natural
2).Natura copilului
3).Riturile de iniţiere
4).Rolul bătrânilor
-a transmite legea
-a o impune
-femeilor
-vrăjitorilor
3 3.ANIMISMUL ÎN OCEANIA
4 1)RELGIA MELANESIENILOR
a) MANA- o capacitate sau un dar în plus
b) Lumină, prietenie, moralitate, reciprocitate
c) Rit de iniţiere
d) Lipsa structurii de cult organizat
2)RELIGIA POLINESIENILOR
a)MANA-o putere obligatorie care stă la baza ierarhiei sociale
b)Ideea de putere şi de TABU
c)Organizare minuţioasă socială şi de cult
-Jertfe
-antropofagie
d)Marele Zeu creator
e)Cultul morţilor
f)Abuzurile şi nemulţumirile
3)CULTUL CARGOUL

CONCLUZII

1. POSTULATUL FUNDAMENTAL ŞI UNIVERSAL AL RELIGIEI DAT

OMULUI CA LEGE PRIN ACTUL CREAŢIEI
1) CREDINŢA ÎN FIINŢA SUPREMĂ
2) CREDINŢA ÎN SUFLET ŞI ĂN VIAŢA DE DUPĂ MOARTE
3) COD MORAL
4) RITUALUL DEFENIT

2. SCOPUL: REALIZAREA UNEI ARMONII EXISTENŢIALE

1) LA NIVEL COSMIC
2) LA NIVEL UMAN
3) LA NIVEL SPIRITUAL
 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu 21

PRELEGEREA a 3-a
RELIGIILE POPULAŢIILOR TRIBALE
I.AFRICA

1.Populaţiile animiste africane

Pigmeii NEGRILLOS, boşimanii şi hotentoţii, a căror religie a fost tratată în
prelegerea anterioară, sunt în număr de câteva sute de mii de persoane. Populaţiile tribale
africane de rasă negroidă numără sute de milioane de oameni şi se întind la sud de Sahara,
din Senegal (de la Oceanul Atlantic) până la Marea Roşie şi de la Lacul Ciad până în Africa
de sud. De la ecuator pânâ în Africa de sud se întind triburile BANTU, cele mai omogene din
punct de vedere lingvistic.
Religia animistă a acestor populaţii este în regres sub tripla influienţă a propagandei
musulmane, a evanghelizării creştine şi a civilizaţiei laice occidentale. Totuşi, aceste triburi
reprezintă populaţia animistă cea mai numeroasă din lume. Diferitele triburi au deosebiri
importante şi-n credinţele şi practicile lor religioase dar trăsăturile comune sunt destul de
numeroase ca să se poată zugrăvi un tablou general, schematic, dar destul de exact.

2.Marele Zeu şi spiritele

Credinţa în existenţa unui Zeu suprem creator este general răspândită în Africa. El
este numit Cel ce face, Cel viu, Cel viu, Cel foarte mare, Cel ce este în înalt, Puternicul. Nu
este niciodată reprezentat de un idol, nici asociat la ceremonii magice. Ideea pe care africanii
şi-o fac despre el este măreaţă: I se atribuie atotputernicia, atotştiinţa, judecata. Populaţia
EWE din Africa de vest spune despre acest zeu, numit Mawu: “Ochiul lui Mawu domină
toate lucrurile. Nimic nu îi este ascuns. Fie că eşti în casă, în apă, fie sub umbra deasă a unui
copac, peste tot Mawu este deasupra ta. Sau :”Nimeni nu mă vede! Cugetă, tu eşti înaintea
ochiului lui Mawu, cândva îţi va da plata”.
Iată un text din Zambia:”Nyambe, nimeni nu poate izbăvi pe cineva din mâna lui,
Nyambe este un duh, el trece pe unde nu este drum.”
Un proverb malgaş spune: ”Nu te gândi la trecerea văii, căci Zeul e deasupra capului
tău.”
În regiunea Nilului de sus se cântă: “La început, când Dendit a creat lucrurile, a creat
soarele, iar soarele se naşte, moare şi revine. A creat luna, iar luna se naşte, moare şi revine.
A creat stelele, iar stelele se nasc, mor şi revin. A creat omul, iar omul se naşte, moare şi nu
mai revine.”
Zeul suprem este considerat drept şi binevoitor. Toate aceste credinţe sunt pozitive.
Din nefericire, deşi credinţa în Dumnezeu este generală, cultul său este aproape inexistent în
prezent. Acest regres este explicat în diferite feluri, de la trib la trib.
Unii spun că după ce a fost jignit de oameni, Marele Zeu l-a retras din lume şi a
devenit inaccesibil. Alţii spun că este prea măreţ pentru a fi invocat de simplii muritor şi că
numai prezicătorii foarte puternici pot să se apropie de el. În alte părţi, se pretinde cu
neruşinare că, fiind bun Marele Zeu nu face rău oamenilor şi este deci mai urgent să ştii să
îmbunezi duhurile rele care pot deveni primejdioase. Unii cred că decedaţii sunt în legătură
cu el şi că te poţi apropia de el prin mijlocirea lor.
Despre duhuri, atât cele bune, cât şi cele rele, se crede că locuiesc în aceste obiecte
naturale care au o înfăţişare puţin ciudată, fie copaci, fie munţi sau stânci. Duhurile acestea
sunt uneori invocate. Se încearcă fie captarea puterii lor presupuse, fie invers îndepărtarea
influenţei lor răufăcătoare. Africanul nu se adresează elementelor naturale înseşi, ci duhurilor
din ele. Dacă este cazul, se atribuie duhurilor şi o formă corporală.
22 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu

3.Moartea şi lumea cealaltă

Mai ales morţii fac obiectul unui cult. Dualitatea suflet-trup se înţelege de la sine. De
pildă, în vis, corpul rămâne inert în colibă, dar sufletul are senzaţia că se mişcă în dreapta şi
în stânga, în diverse activităţi. Această, “viaţă din vis” este privită ca parte a realităţii fizice.
Iată unui malgaş, relatată de un misionar :”Într-o seară, un bărbat, fiindu-I sete a dat fuga la
ulcior, I-a ridicat capacul şi a băut cu înghiţituri lungi. Revenind lângă soţia lui a găsit-o
moartă, spre marea lui durere. Totul a fost pregătit pentru înmormântare, dar, când să ridice
trupul spaima i-a cuprins pe toţi: femeia a înviat! S-a aflat repede dezlegarea tainei. Sufletul
femeii îi fusese sete şi intrase în ulcior, seara trecută, în clipa care bea apă bărbatul ei,
grăbindu-se mai puţin să bea decât bărbatul, sufletul femeii a fost închis în ulcior. În timpul
ceremoniei de înmormântare, unul din cei de faţă a vrut să bea apă, a ridicat capacul
ulciorului şi a eliberat sufletul femeii închise acolo. Sufletul a revenit în trupul femeii care a
înviat”.
Pentru africani, moartea este separarea dintre suflet şi trup. Viaţa de apoi este privită
ca o prelungire a vieţii prezente. Un prunc care moare, n-a realizat nimic important în lumea
acesta şi va avea o viaţă de apoi neînsemnată pe lumea cealaltă. Un sclav va fi sclav şi pe
lumea cealaltă. În schimb, oamenii liberi, mai cu seamă şefii, vor avea o mare putere pe
lumea cealaltă. După caracterul moral pe care l-au avut pe acest tărâm, vor fi binefăcători şi
răufăcători, iar în cazul din urmă cei vii vor avea motive să se teamă.
Cât despre lumea cealaltă, ideile sunt felurite. Câteodată, se crede că mortul rămâne
prezent în craniul său care este, atunci, păstrat cu grijă, de pildă, într-o colibă specială. După
alţii, sufletul bântuie în împrejurimile mormântului, care este lăsat întredeschis, pentru ca
sufletul să poată ieşi şi intra. Se mai crede că sufletul îşi alege o locuinţă vremelnică într-un
animal, de preferinţă sălbatic. Adesea se stabileşte o legătură între un strămoş decedat şi unul
din urmaşii săi la care se descoperă o asemănare.
Mai cu seamă malgaşii, dar şi alte populaţii cred că sufletul unui mort poate să posede
un om viu, ceea ce se manifestă printr-o boală, mai ales mentală. Această situaţie dă prilej
unei ceremonii numită BILO. Într-o atmosferă de mare emoţie, bolnavul anunţă că mortul a
pus stăpânire pe el. Bolnavul este îmbrăcat cu un veşmânt special, i se îndeplinesc poruncile,
se aduc jertfele pe care le cere el, i se aplică remediile cerute de el însuşi. Ritualul “tromba”,
practicat în alte părţi are trăsături asemănătoare, dar este mai complex.

4.Ceremoniile funebre.
Copiii şi sclavii sunt îngropaţi fără mare ceremonie. Criminalii sunt arşi şi aruncaţi la
fiare. Dimpotrivă, cei respectaţi din pricina vârstei lor, şefii. Primesc mari onoruri în caz de
deces. Se recurge la exorcisme (scoaterea demonilor) şi descântece precedate de cercetări
prin ghicit. Câteodată, se transportă cadavrul din colibă în colibă, cu strigăte şi muzică
instrumentală. Mortul este întrebat, pentru a afla dacă nu i-a cauzat careva decesul prin vrăji.
Se crede vă trupul mort se clatină într-un chip semnificativ, când se apropie de coliba celui
care I-a făcut vrăjile ucigaşe. Mortul este îngropat, uneori şezând, câteodată ghemuit în
poziţia unui fătus, ceea ce presupune ideea de înviere.
Doliul este marcat de o slujbă solemnă care poate avea loc la sfârşitul lunii şi după un
an. Se aduc răposatului ofrande în hrană şi veşminte şi este însărcinat să ducă mesaje
răposaţilor mai vechi. În unele etnii este practicat canibalismul în ideea că oamenii că
oamenii vii îi pot însuşi astfel energia vitală a răposatului. Acest obicei a fost părăsit, dar unii
vrăjitori pretind că înghit prin practici ocult sufletul cuiva. Cel vrăjit ar urma să moară la
puţină vreme. În Madagascar se practică “întoarcerea morţilor de partea cealaltă”. După o
şedere de câţiva ani într-un mormânt provizoriu, cadavrul este dezgropat, învelit într-un
giulgiu nou şi depus într-un mormânt definitiv. Fără acest transfer răposatul ar fi nemulţumit
şi ar putea pricinui necazuri celor vii.
 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu 23

5.Practicile religioase
a) Iniţierea este un obicei foarte general, cu un ritual variabil de la o populaţie la alta.
Se practică, de regulă, în momentul pubertăţii pentru tinerii de ambele sexe. Scopul este să le
schimbe personalitatea şi să-i facă să treacă de la adolescenţă la viaţa adultă. Adesea, câteva
grupuri de vârstă trec prin iniţiere simultan. Ea durează mai multe zile şi comportă probe
foarte dureroase, de pildă, tatuaje, tăieturi, chiar şi mutilări, exerciţii de suportare a durerii.
Circumcizia este obişnuită. Tinerii sunt învăţaţi, uneori, limba iniţiaţilor şi le se dă un nume
nou. Totul se petrece în cel mai mare secret, într-o zonă a junglei neiniţiaţilor. Cei iniţiaţi
promit să nu divulge tainele, de aceea rămân neclarităţi în privinţa naturii exacte a
ceremoniilor şi a desfăşurării lor. La anumite etnii, se ajunge la înfiinţarea de societăţi secrete
care răspândesc teroarea în jurul lor.
b) Cuvântul “tabu” provine din Oceania, însă denumeşte noţiunea de “interzis”, destul
de răspândită şi în Africa. Este vorba de ceva sacru, care de aceea nu trebuie atins, nici
amintit, nici chiar privit, fiindcă duhurile s-ar răzbuna. Există astfel locuri interzise, alimente
interzise, gesturi interzise . interdicţiile sacre variază după trib, gintă, sex, vârsta celor afectaţi
de “tabu” şi nimeni nu trebuia să se ocupe de ei, ca să nu-şi atragă nenorocirea asupra sa.
Erau lăsaţi să moară.
c) Fetişismul predomină religia africană. Fetişul este un obiect căruia I se atribuie
putere magică supranaturală. El este, în general, fabricat de un ghicitor care foloseşte în acest
scop dinţi de animale sălbatice, smocuri de păr, vegetale speciale, pietre etc. unele fetişuri
sunt proprietatea personală a unui individ, altele aparţin întregului sat. li se atribuie o
eficienţă specifică. Un anumit fetiş asigură sănătatea sau vindecă de boală, altul asigură
vânătoarea reuşită sau izbândă în război, altul aduce ploaia , altul produce fertilitate. Dacă
fetişul nu-şi face efectul scontat, este uneori pedepsit. Părăsirea fetişurilor sau arderea lor este
un semn al convertirii lor la o religie superioară, dar misionarii care vor să le păstreze din
interes etnografic îşi compromit lucrarea fiindcă sunt bănuiţi că vor să le folosească în scop
magic.

6.Vrăjitorii
Ghicitorul ocupă un loc important în societatea africană. Există ghicitori în serviciul
comunităţii care lucrează public. Ei sunt consultaţi pentru a regăsi un obiect pierdut, pentru a
reuşi într-o lucrare, pentru a vindeca o boală, a descoperi un vinovat, a afla cauzele unui
nenorocit. Ei confecţionează fetişuri şi stau în fruntea ceremoniilor religioase: adeseori ei
prescriu natura jertfelor care trebuie aduse.
Există, însă şi descântătorii sau vrăjitorii care lucrează în taină. Ei sunt detestaţi şi s-ar
dori pedepsirea lor, dar sunt temuţi pentru puterea lor de a se răzbuna. Ei folosesc mijloace
oculte ca să facă rău aproapelui lor, să-i facă farmece, să-l otrăvească, să-l îmbolnăvească sau
să-l omoare. Se crede că ei se pot întâlni cu duhurile rele în văzduh sau că se pot preface în
animale sălbatice. Ei seamănă teroarea în jurul lor.

7.Cultul
În centrul cultului se află sacrificiile. Adesea sunt sacrificate animale de talie mică,
mai ales pui (de găină), dar şi capre, oi sau chiar boi. Animalul jertfit (victima) reprezintă un
mijloc de ispăşire a unei greşeli sau vinovăţii şi este mâncat de cel ce aduce jertfa şi de
familia lui. Se acordă o plată ghicitorului. Acest obicei universal răspândit, face ca africanii
să se intereseze mult mai mult decât noi faţă de ritualul Leviticului. Într-un fel, aceasta îi
pregăteşte ca să primească mesajul Evangheliei.
Alături de sacrificii, se observă importanţa dansului, executat fie de dansatori care au
această slujbă, fie de toţi participanţii la actul de cult. Ei se împopoţează cu coarne, cu piei de
animale şi îşi mânjesc trupurile în culori ţipătoare. Uneori, un dansator despre care se
consideră că o anumită divinitate, poartă o mască. Dansatorii se învârtesc, câteodată, din ce în
24 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu

ce mai repede, până cad în extaz sau îşi pierd cunoştinţa. Aceste “măşti” au adesea valoare
artistică, dar cam multe elemente ale animismului, sunt destinate să semene frică. Prin natura
sa, africanul este vesel, primitor, călduros , însă religia lui face să apese asupra sa văl de
spaimă, tristeţe, fanatism, cruzime. El are nevoie să audă mesajul eliberator al lui Hristos.

8.Cultul Vaudou (VODU)

Este originar din Beniamin (Africa de sud-vest, la Golful Guineei) şi s-a dezvoltat în
insulele Antile (din Marea Caraibelor), mai ales în Haiti. Cuvântul VODU înseamnă
“duhuri” în dialectul “Fon” din Beniamin.
Zeul suprem este adorat ca Marele Stăpân, care guvernează ordinea lumii, dar cultul
se ocupă şi de duhurile inferioare, numite “Loas”. Printr-un fel de sincretism, acestea sunt
asimilate unor personaje biblice: Sfântul Ioan Botezătorul, fecioara Maria. Persoana lui Isus
este complet trecută cu vederea.
Ceremoniile publice au loc într-o galerie cu coloane, deschisă, numită Nunfor.
Ceremoniile secrete au loc în localuri prevăzute cu altar. Oficianţii (deservenţii de cult) sunt
bărbaţi sau femei aleşi pentru capacitatea lor de a face minuni. Credincioşii trec printr-o
iniţiere de mai multe zile.
Cultul are loc de preferinţă noaptea şi comportă cântări, dansuri, sacrificii, de
comuniune. Chemarea morţilor este practicată larg, cu ajutorul unui medium numit “calul”
răposatului, căruia îi imită vocea şi adesea cade în inconştienţă. Sunt căutate vindecările
miraculoase, glosolalia, levitaţia şi alte practici oculte, inclusiv pretinse căsătorii spirituale cu
duhurile.
Voudiştii au o morală permisivă, acceptând poligamia, poliandria şi homosexualitatea.
Biserica catolică se arată uneori destul de conciliantă cu acest cult total incompatibil cu
credinţa evanghelică.

II.AMERICA

Se crede că locuitorii băştinaşi ai Americii sunt mongoloizi veniţi din Asia până pe la
anul 9000 î.Hr., prin strâmtoarea Berhing. În Canada şi SUA urmaşii acestor băştinaşi sunt în
prezent foarte puţini, iar cei care îşi păstrează vechile religii sunt încă mai puţini. Despre unii
din ei (eschimoşi şi unii amerindieni) s-a vorbit în legătură cu religiile populaţiilor celor mai
primitive. Urmează să ne referim la populaţiile amerindiene mai avansate.
Multe forme ale religiei amerindiene cred că există o singură Fiinţă Supremă, Marele
Manitu sau Marele Spirit. Totuşi el este depărtat şi separat de preocupările pământului. Se
făcea apel la el arareori, poate în cazuri de extremă urgenţă şi era amintit rar în conversaţia
religioasă. În inima naturii era Mama Pământului, care furniza dărnicia pământului. Despre
tunet şi fulger se credea că sunt zeităţi individuale. Se credea că multe nivele de duhuri şi zei
ar fi în univers. Totuşi amerindieni nu vedeau universul sub controlul Zeului Suprem, ca
monoteiştii, nici sub direcţia multor zei, organizaţi într-o ierarhie numită Panteon, ca
politeiştii. Amerindienii erau interesaţi în viaţa de zi cu zi, printre nenumăratele duhuri aflate
în lume. Cea mai mare parte a atenţiei lor religioase se orienta spre stabilirea de bune relaţii
cu spiritele pământului, pădurilor, apelor şi animalelor de care depindeau ei. Animiştii cred
că spiritele care există în natură au puterea de a ajuta sau a face rău. Toată natura era populată
cu duhuri. Unele erau spiritele păzitoare ale feluritelor animale. Altele erau spiritele morţilor.
Panteismul afirmă că Fiinţa Supremă trăieşte în toată creaţia. Dacă Fiinţa Supremă trăieşte şi
se manifestă în natură, natura trebuie respectată şi îngrijită. De aici o credinţă religioasă
aproape ecologistă. Viaţa trebuia dusă în armonie cu natura, fără a urmări domesticirea
naturii, ca oamenii civilizaţi. Vânătoarea era ea însăşi un act religios, făcându-se rugăciuni
către duhul animalului înainte de a-l vâna şi după aceea. Amerindienii agricultori însoţeau
semănatul şi recoltatul cu ritualuri şi interdicţii religioase. Chiar adunarea lutului pentru
 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu 25

vasele ceramice era însoţită de justificări religioase faţă de pământ:” Iau numai cât le îmi
trebuie. Îmi trebuie ca să gătesc mâncare pentru copiii mei”. Se aducea o ofrandă capacului
înainte de a-l tăia. Chiar şi pietrele de care aveau nevoie le strângeau cu respect şi nu mai
mult decât aveau nevoie. Aceste religii sunt deci combinate, cu aspecte practice panteiste-
animiste, la care se adăuga henoteismul şi politeismul.
Toteismul, care există în Africa şi Australia a fost dezvoltat în mod deosebit de
populaţiile amerindiene, din a căror limbi provine cuvântul totem. Societatea era împărţită în
ginte despre care se credea că sunt înrudite cu un animal sau cu o plantă. Erau interzise
căsătoriile în interiorul gintei. Exogamia evita degenerarea animală a rasei, dar avea şi o
coloratură religioasă. Chiar şi Mrele Manitou lua câteodată o formă animală. Sacrificiile
umane erau frecvente altădată. Tutunul, planta de origine americană era folosit în ceremoniile
religioase. Se fuma pipa păcii pentru a încheia o alianţă. Micul cactus Peyote din valea Rio
Grande conţine nouă narcotice şi este mâncat în ceremonii religioase, unele aşa-zis creştine,
provocând deranjamente senzoriale şi psihice cu durata de 24 de ore. Unul din mijloacele
prin care amerindienii se protejau împotriva răului care putea veni de la Spiritul Universal
erau tabu-urile: “Orice acţiuni, împrejurări, persoane, obiecte etc., care din cauza primejdiei
pe care o reprezintă vad în afara categoriilor zilnice normale ale existenţei”.
Ceremoniile şi ritualurile conţin mai ales dansuri, însoţite de tobe şi tamburine şi de
cântări vocale, pentru a pregăti vânătoarea, sezonul agricol, războiul sau pentru ritualurile de
iniţiere. Participanţii intră în contact cu Marele Spirit. La indienii Pueblo, o femeie reprezintă
în ceremonie pe Mama Pământului. Obiceiurile atroce ale amerindienilor de altădată sunt
cunoscute: stâlpul torturii, scalparea.
Amerindienii căutau să aibă viziuni (vedenii) înainte de luptă, de vânătoare sau la
vârstă de 9-10 ani, când băieţii treceau prin ritul de iniţiere. Se credea că în vedenii apăreau
duhurile de animale sau oamenii. În funcţie de vedenie, se schimba numele băiatului.
Amerindienii aveau câteva categorii de specialişti religioşi pentru a lua legătura cu lumea
duhurilor. Cel mai des se întâlnea vraciul sau femeia-vraci.
Deşi amerindienii se tem de morţi, nu se tem de moarte. Ei cred că există două suflete
în fiecare om. Un suflet este viaţa, sau respiraţia îi moare odată cu trupul. Al doilea suflet,
“sufletul liber” rătăceşte în timpul visurilor sau pleacă din trup în timpul bolilor. După moarte
trupului, acest suflet pleacă în ţara morţilor care este socotită uneori fericită, alteori tristă.
Adesea pare să fie o continuare pentru alt plan a vieţii obişnuite, fără rai şi iad. Când murea
un mare şef, animale şi oameni erau sacrificate ca să-l însoţească în ţara morţilor. În ţara
morţilor, “sufletul liber” nu urma să trăiască veşnic . Poate că, precum se întâmpla în
conceptul ebraic de Sheol sau ideea de Hades, amerindienii credeau că sufletul va trăi în ţara
morţilor numai cât timp cei vii îşi vor aminti de cel mort. Credinţa în reîncarnare nu era larg
răspândit, nici cultul strămoşilor.
În America de sud, numărul amerindienilor păgâni se ridică la mult milioane. Un
exemplu este religia amerindienilor Mapuche din Chile, supuşi de albi abia în 1882. Ei trăiau
în rezervaţii, unde numărul lor a crescut la 1.500.000. Misiunea creştină nu a avut succes
printre ei. Aceşti amerindieni cred în mulţi zei. Zeul suprem Nenechen este atât conducătorul
tribului, cât şi primul din panteon. El trăieşte în cer, alături de soţia sa Bătrâna. Pe lângă ei
mai trăiesc şi alţi zei. Soarele, Luna, Focul, Vântul De Sud, Abundenţa.
Şeful rezervaţiei este şi conducătorul suprem al familiilor organizate pe structuri
paternale, definitor al funcţiilor rituale şi cunoscător al tradiţiei religioase. Ceremoniile
rituale sunt săvârşite pentru recolte şi vânători bogate. Ca jertfe, sunt aduse oi, sacrificate fie
pe un altar, fie direct pe pământ, în prezenţa a mii de credincioşi.
Există şi vrăciţe.
Sub influenţa misiunilor creştine catolice au apărut şi în America de sud o serie de
religii hibrid, desigur-fără ca misionarii s-o fi dorit. Dintre acestea, cea mai răspândită este
religia Quechia, a triburilor Quechia de pe platourile munţilor Anzi din Peru. Este un amestec
26 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu

de elemente catolice, elemente ale religiei Inca distru de conquistadorii spanioli în sec. XVI,
precum şi de practici şamanice.

III.ASIA

1.Religiile tribale din Asia de sud-est.

În Asia de sud-est sunt incluse peninsula Indochina cu şase state, Indonezia şi Insulele
Filipine. În această zonă, dominantă de religiile budistă, musulmană şi romano-catolică
trăiesc câteva milioane de animişti, împărţiţi în trei grupe lingvistice: tibeto-birman, mon
-khmer, malayo -polinesian.
Religia animistă are un caracter dualist. Cele două principii sunt prezentate în opoziţie
dar şi complementar, ne fiind identice cu Binele şi Răul din dualismul clasic. De pildă,
dualismul cosmic al triburilor Tetum face deosebire între pământ, lumea oamenilor, unde
domină bărbaţii şi lumea lăuntrică, prezentată simbolic ca un pântec uriaş, unde domină
femeile. “Lumea lăuntrică” este izvorul viaţii şi recipientul morţii, locul în care sufletele se
reintegrează la moarte. Cosmologia triburilor Tordjas din Indonezia are acelaşi tip dualist.
Sufletul nu este înţeles ca entitate ci ca o “forţă vitală însufleţitoare”, care prin moarte
se separă iremediabil de trup.
Triburile Mnong-gar din Vietnamul de sud cred că forţa vitală a fiecărui om are mai
multe elemente:
Heeng de quartz, care sălăşluieşte în spatele frunţii şi ajută la orientare.
Heeng păianjen, care se află în cap.
Heeng bivol care se află în cer.
Grija pentru cei morţi este prezentată în toate triburile, semn al credinţei în viaţa de
dincolo şi asociată cu cultul strămoşilor. Credinţa în reîntrupare ia forme diferite de la un trib
la altul.
Viaţa rituală are în centrul ei aducerea de jertfe. Mijlocitorii între oameni, duhuri şi
zei sunt şamanii.

2.Religii animiste din India

În India există peste 40 de milioane de minimiţi, aparţinând populaţiilor tribale
împărţite în trei grupuri lingvistice: tibeto-birman, Munda şi dravidian. Aceste triburi cred în
duhuri sau demoni concepuţi antropomorfic dar şi zei, zeiţe uneori într-un zeu suprem.
Triburile Gond din India de sud cred într-un zeu suprem Bhagavian care stăpâneşte pe
tărâmul nemuritorilor.
El este asociat cu cerul sau cu soarele. Cultul său nu se bucură de aceeaşi popularitate
cu a altor zei, mult mai apropiaţi de viaţa zilnică. Datoria preoţilor rămâne de a stabili relaţii
echitabile între oameni şi zei. Ei descoperă cauzele bolilor, nenorocirilor şi îmbunează pe
zeul supărat cu ofrande şi jertfe. Încălcarea ritualului este numită PAP- încălcarea voluntară a
unei porunci divine şi nu are legea morală.
Tribul gond crede în două elemente care compun persoana umană: Jiv şi Sanal. Jiv
este forţa vitală, dată de Bhagvan la naştere, care rămâne în trup până la moarte, după care se
întoarce la Bhagvan care îl trimite să se întrupeze în altă formă. Sanal (cel care a murit) apare
ca entitate specifică în clipa morţii şi pleacă în lumea morţilor însoţit de zeul gintei şi de
strămoşii decedaţi.
Triburile din Valea Apa Tani cred că morţii merg în Neli, un loc sub pământ. Care
seamănă cu valea de unde au plecat. În Neli bagaţii vor fi bogaţi, sclavul îşi va sluji stăpânul
în continuare, iar femeia va merge la primul ei soţ. Toţi morţii vor lucra pământul până când
vor mai muri încă odată şi vor merge într-un tărâm care se află sun Neli. Neli este un loc al
fericirii. În timpul somnului, sufletele din Valea Apa Tani. Pot să rătăcească în Neli şi să fie
 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu 27

reţinute de vreun duh. Persoana al cărui suflet nu a revenit se îmbolnăveşte şi moare, dacă
şamanul nu face o vizită în Neli, cu promisiuni pentru sacrificii.

IV.AUSTRALIA ŞI OCEANIA

1.Australia
Aborigenii sunt organizaţi în grupuri de 30-40 persoane care pornesc în căutare de
vânat şi provizii. Ei se aducă la intervale mai mari pentru ritualuri şi jertfe, sărbători, comerţ
şi discuţii. Temelia tribală este mai puţin rigidă dar se ţine cont de legile matrimoniale şi
totemice. Deşi este o religie primitivă se bazează pe o lege foarte cmplexă.
Toate miturile, activităţile, sfaturile şi îndrumările, cântecele şi ritualurile constituie
Legea din “timpul de vis” al începutului. Ea se află în centrul vieţii şi este transformată de cei
bătrâni şi buni cunoscători ai ei. Prin învăţarea Legii se realizează o simbioză dintre timpul
prezent şi “Timpul de Vis” de la început. Fiinţele umane, stelele, plantele, stâncile, vântul
uscat al deşertului şi briza răcoroasă totul este unit prin Lege, ca la început. Structura socială
include astfel cadrul natural prin personificarea mitologică a florei şi a faunei şi a mediului
geografic. Unele mituri cosmogonice aparţin tuturor canacilor. Miturile cosmogonice
totemice sunt împărţite pe clase totemice şi aparţin grupurilor totemice respective.
Naşterea unui copil era interpretată ca întrupare a unei fiinţe aparţinând “Timpului de
Vis”. Această fiinţă a intrat în pântecele mamei prin locul în care a simţit prima mişcare a
fătului.
La pubertate, băieţii erau instruiţi în miturile grupului totemic, trebuind să înveţe
legea în contextul riturilor de iniţiere. Femeile nu aveau această datorie, de aceea nu erau
pedepsite cu asprime, ca băieţi, în cazul încălcării legii.
Datoria bătrânilor gintei era să impună legea celor care o încălcau, femeilor care nu o
cunoşteau şi vrăjitorilor care erau socotiţi răspunzători de orice boală sau moarte, fiindcă
distrugeau armonia legii. În prezent legea şi-a pierdut efectul, prin distrugerea tradiţiilor în
urma venirii europenilor în Australia.

2.Oceania
a) Viaţa spirituală a manifestărilor din Oceania era dominată de Mana, acea
putere care da unei fiinţe sau unui lucru un loc aparte în ordinea existenţială. Statul era
considerat loc unde domneau lumina, prietenia, moralitatea şi reciprocitatea. acolo se afla şi
“coliba bărbaţilor” unde se săvârşea ritualul iniţierii băieţilor, după ce erau supuşi unor teste
destul de grele. după circumcizie, erau iniţiaţi în problemele bărbaţilor şi ale moralităţii
totemice.
Melanezii nu construiau locaşuri de cult, nu aveau preoţi, vizionari, clarvăzători.
Aveau o structură socială egalitară, bazată pe reciprocitate.
b) Viaţa religioasă a polinezilor din Oceania era dominată de ideea de putere şi
TABU. Ei aveau structuri ierarhice şi autoritare şi au organizat până în cele mai mici detalii
activităţii sociale, în funcţie de puterea deţinută în societate. Întreaga viaţă era un ritual
predeterminat. Aveau temple de piatră şi de lemn, unde săvârşeau jertfele de porci şi oameni.
Practicau antropofagia.
Pentru melanezieni, mana era o capacitate sau un dar în plus. Polinesienii subliniau
ideea de putere obligatorie care stă la baza structurii sociale: un conducător putea să-şi
impună propriile TABU-uri, încălcarea lor fiind pedepsită cu moartea.
Noţiunea de Mare Zeu creator s-a menţinut destul de bine în Polinesia. MANA era
socotită o putere supranaturală difuză în care se scaldă universul. Morţii şi unii dintre vii
aveau o parte mai mare decât alţii. Cultul morţilor are un loc important. Craniile morţilor sunt
depuse într-un loc TABU de unde supraveghează toată regiunea.
28 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu

Abuzurile de putere şi nemulţumire cauzate de aceste de aceste abuzuri au dus în cele

din urmă la părăsirea tradiţiilor vechi polinesiene. Tradiţiile erau deja în criză la venirea
misionarilor şi creştinismul s-a răspândit rapid. Au apărut însă şi noi culte animiste, cum ar fi
cultul cargoului. Adepţii săi aşteaptă sosirea lui John Froom care va aduce adepţilor săi
biciclete, cratiţe şi alte obiecte mult jinduite, dându-le astfel supremaţia asupra albilor.
Semnele caracteristice ale cultului sunt crucea roşie şi prăjina cu sfori, imitând antena radio.

IV.CONCLUZII

Credinţele populaţiilor tribale sunt importante deoarece şi la acest nivel se dezvăluie

credinţa într-o Fiinţă Supremă, în suflet şi în viaţa de după moarte, bineînţeles cu nuanţe
diferite la diferite populaţii. Aceste religii au şi ele un cod moral şi un ritual definit, al cărui
scop imediat este realizarea unei armonii existenţiale la nivel cosmic, uman şi spiritual. Acest
lucru reprezintă postulatul fundamental şi universal al religiei, dat omului ca lege prin actul
creaţiei. Pe această bază începe experienţa de viaţă a omului. “Imnul despre judecata de apoi”
din Dahomey, Africa, spune: Viaţa este ca un deal / MANU, creatorul, l-a făcut abrupt şi
lunecos. / Trebuie să-l urci cu o povară pe cap/ . La porţile tărâmului celor morţi / Vei trece
prin faţa asprului judecător /. Dreptatea Sa este adevărată iar El îţi va cerceta picioarele /.
Dacă nu va găsi nici o pată pe picioarele tale… ai învins”.