Charles Baudelaire “les fleurs du Mal”

(Spleen şi ideal)

Albatrosul

Din joacă marinarii pe bord, din când în când,

Prind, albatroşi mari păsări călătorind pe mare,
Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blînd,
Corabia pornită pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care în azur sunt regi

Auma par fiinţe stîngace şi sfioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi,
Ca nişte vîsle grele s-atârne caraghioase.

Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!

Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând!
Unu-i loveşte piscul cu gâtul unei pipe
Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.

Petul e asemeni cu prinţul vastei zări

Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă;
Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări
Aripile-i imense l-mpiedică să meargă.

Farurile
Rubens ,rîu de uitare ,grădină-n lenevire.
Şi pernă de sîn proaspăt pe care n-oi iubi,
Dar unde viaţa curge mereu în izvorîre,
Ca vîntul în văzduhuri şi apa-n ape vii;

Da Vinci,umbră peste oglinzile profunde,

În care îngeri tineri zîmbesc în noapte blînd,
Acoperiţi de taine ,în ţara sumbră,unde
Stau pinii şi gheţarii o zare închizînd;

Rembrandt ,spital de jale cu murmure şiroaie,

-crucificatu-n piatră doar el l-a-mpodibit-
Şi unde plînsul rugii se-nalţă din gunoaie,
De-o rază ,brusc ,de soare iernatic sfredelit;

Michel-Angel,cîmpie cu umbră herculană

Şi de Christos alături- ’nălţîndu-şi chipul drept,
Puternică nălucă,în seara diafană,
Rupînd cu mîini întinse lung giulgiu de pe piept;

Obrăznicii de faun, grosolănii de luptă,

Tu, care frumuseţe lichelelor lăsaşi,
Înaltă conştiinţă , orgoliu, faţă suptă,
Puget , un melancolic stăpân peste ocnaşi;
Watteau , eşti carnavalul în care – ndrăgostiţii,
Ca fluturi se perindă pe aripi de luciri,
Decoruri luminoase – uşor înnebuniţi,
Îşi zvîrle nebunia prin baluri şi sclipiri;

Goya , coşmaruri pline de groaznice răscoale,

De fetuşi fierţi în zeamă îm mijloc de sabat,
De babe la glindă şi de copile goale,
Ce-şi trag ciorapi pe pulpe pândiţi de Necurat;

Şi Delacroix , lac roşu şi plin de răii îngeri,

Pe care-atârnă umbră de codru cu brazi verzi
Şi unde , sub cer negru,fanfarele de plîngeri
Ca-n muzica lui Weber, în geamăt lung, le pierzi;

Afurisiri ,blesteme, suspin, extax fierbinte,

Şi strigăte şi plîngeri şi Te Deum deplin,
Ecoul lor răsună din mii de labirinte;
În inimi muritoare sunt opiul divin!

Chemarea e strigată de mii de santinele,

E ordinul ce trece mărit de mii de ori,
E farul ce scînteie pe mii de citadele,
În rătăciri de codru, e glas de vînători!

Căci e desigur, Doamne, deplina mărturie

A demnităţii noastre, ce-n suflete ne-o legi,
Aceste plînsuri care din veac în veac învie
Şi vin ca să se stingă pe ţărmul tău de veci!
Ion Pillat

Om şi mare
Om liber ,totdeauna iubi-vei vasta mare!
Ea este-a ta oglindă .întreg sufletul tău
Tu îl contempli-n largul imensului ei hău,
Avînd aceleaşi valuri şi-abisuri mult amare.

Te adînceşti într-însa ca-n propria-ţi icoană,

O –mbrăţişezi cu ochii, cu trupul şi-uneori
Ţi- asculţi tu însuţi ,poate ,a inimii plînsori
În plînsul ei sălbatic, în cruda mării zvoană.

În amîndoi sunt hăuri şi-tunecimi profunde:

Tu omule, au cine adîncul să-ţi măsoare?
Tu, mare, cine ştie ascunsa ta splendoare?
În amîndoi o taină eternă se ascunde.

Şi totuşi secoli, iată ,s-au scurs nenumăraţi

De cînd voi duceţi luptă cu ură şi turbare;
Atît de mult vă plac omorul ,om şi mare,
Vrăjmaşi cumpliţi în lupta ,o, fraţi neînpăcaţi!
C .Z.Buzdugan
Frumuseţea

Frumoasă sunt cum este un vis cioplit în stîncă

Şi sînii mei de care atîţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adîncă.

În larg azur ca sfinxul stau mîndră şi ciudată;

Mi –i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plîng niciodată şi nu rîd niciodată.

Poeţii ,pe vecie ursiţi făpturii mele,

Ca-n faţa unui templu cu mîndri stîlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am ,ca să-i înduplece pe-aceşti amanţi blajini,

Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adîncii me ochi limpezi, plini de lumini eterne.
Al.Philippide

Pisica

Pisica ,vin la pieptu-mi iubitor,

Ascunde gheara-n laba moale,
Şi lasă-mă să mă scufund uşor
În ochi de agate şi metale.

Pe spatele elastic cînd petrec

Uşoară ,mîna-n mîngîiere,
Şi cînd din trupi fiori electrici trec
Şi mă îmbată de plăcere,

Îmi văd,în gînd, femeia.Ochii ei

Ca şi ai tăi, o dulce fiară,
Despică tot şi-mprăştie scînteie,

Şi lin, de sus şi pînă jos,

Făptura-i brună o-nfăşoară
Subtie parfum primejdios.
C.D.Zeletin

Balconul

Tu, grija mea şi unic tezaur de plăceri!

Mai ştii tu dezmierdarea iubirii fericite,
Căminul blând şi vraja văraticilor seri,
Stăpână pe-amintire iubită-ntre iubite!

În serile când lampa ne lumina plăpând

Sau pe balcon în roze amurguri visătoare,
Ce dulce-ţi era sânul şi sufletul ce blând?
Ne-am spus adesea lucruri în veci nepieritoare
În serile când lampa ne lumina plăpând

Cât de frumos e-apusul în serile senine!

Ce adâncime-n spaţiu şi-n suflet ce delir!
Crăiasă-ntre iubite, când m-aplecam spre tine,
A sângelui mireasmă visam că ţi-o respir
Cât de frumos e-apusul în serile senine

Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin

Şi ochii mei privirea cereau să ţi-o ghicească
Şi îţi sorbeam suflarea, o , farmec! O , venin!
Şi-ţi adormeam piciorul în mâna mea frăţească.
Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin

Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine!

Şi-mi văd din nou trecutul în poala ta pitit;
Căci unde vraja-ţi dulce o pot găsi mai bine
Decât în blându-ţi suflet şi-n trupul tău iubit?
Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine!

Aceste jurăminte, miresme ,sărutări,

Din hăuri nepătrunse se vor mai naşte oare
Cum, după ce se scaldă în nesfârşite mări,
Pe cer se urcă iarăşi întineritul soare
O, vis!o, jurăminte!miresme ! sărutări!
Al . Philippide

Bântuitul

Fâşii de văluri negre pe soare se aştern.

Tu , lună-a vieţii mele, înfăşurăte-n umbră;
Te culcă sau fumează, fii mută şi fii sumbră;
Cufundă-te în hăul urâtului etern;

Aşa îmi placi! Şi totuşi,vezi tu, dac-ai voi

Asemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,
Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,
Pumnal frumos , ei bine, din teacă poţi ţâşni!

În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,

Aprinde pofte-n ochii golanilor , murdare.
Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;

Fii ot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,

În mine, orice fibră e-ntâmpină voios:
O , Belzebut întreaga-mi făptură te adoră!
Lazăr Iliescu

O fantomă

Tenebrele

În văgăuna tristă şi urâtă

În care Dumnezeu m-a surghiunit,
Şi unde nici o rază n-a zâmbit
Iar noaptea mi-este gazdă mohorâtă,

Par un zugrav de soartă osândit

Perdeaua beznei , s-o picteze oarbă;
Un bucătar funebru pus să fiarbă
Şi să-şi mănânce inima, silit.

Din când în când, luceşte, creşte-apare

O stafie cu trupul minunat,
Cu dulce,-orientală legănare;

Şi când întegul trup s-a –nfăţişat,

Îmi recunosc vedenia divină:
E , neagră, ea cea plină de lumină.

Miresme

Pritene vreodată-i respirat