Liberalismul

economic
Urian Lavinia
Vasile Andra
 Definiție
 Liberalismul economic e cea mai mare
orientare de gândire și practică economică din
ultimele trei secole. Până în perioada interbelică a
secolului XX se numește liberalism economic, iar de
atunci e neoliberalism economic.
 Poziţia liberalismului economic relativ la minimizarea
intervenţiei statului, afirmată încă din secolul al 18-
lea, consideră în rezumat că dacă fiecare agent
economic ar fi lăsat să se manifeste în limitele
posibilităţilor proprii, în loc să fie controlat de către
stat, atunci rezultatul ar putea să fie o societate mai
armonioasă şi echitabilă, caracterizată printr-o
prosperitate constant crescătoare. Acest deziderat
economic stă la baza ideologiei politice a
liberalismului clasic.
 Teoria liberalismului economic se bazează pe două
concepte centrale:proprietatea privată şi contractele
individuale. Iniţial, teoria se baza pe axioma conform
căreia acţiunile economice individuale se întemeiază
pe interesul egoist, personal, şi că permiţând
indivizilor să acţioneze fără restricţii se obţin cele mai
bune rezultate, cu condiţia ca să fie asigurate cel
puţin standardele minime ale informării publice şi
legale, cum ar fi interdicţia oricărei persoane de a
fura sau de a ameninţa.
 Adam Smith, o figură
importantă a iluminismului scoţian,
venise cu o formulă universală
pentru prosperitate şi independenţă
financiară ce avea să revoluţioneze
modul în care se va practica
comerţul.
 Anul 1776 reprezinta un moment
important, in acest an fiind
proclamate două libertaţi
fundamentale: întreprinderea liberă
şi libertatea politică, iar aceste două
lucruri au contribuit împreună la
declanşarea revoluţiei industriale.
 Economia modernă a început,
practic, după 1776.
 Timp de secole salariul mediu real si
calitatea vieţii a stagnat. Brusc, la
începutul secolului al XIX-lea , la câţiva
ani după revoluţia americană şi publicarea
cărţii „Avuţia naţiunilor” lumea
occidentală a început să se dezvolte într-
un ritm accelerat. Revoluţia industrială
începea să ia amploare, iar calitatea vieţii,
atât pentru săraci, cât şi pentru bogaţi, a
crescut la niveluri nemaiîntâlnite.
 După cei 12 ani, cât a durat scrierea cărţii,
Smith era convins că a găsit tipul corect
de economie pentru crearea „opulenţei
universale”.Şi-a numit modelul „Sistemul
libertăţii naturale”. Astăzi economiştii îl
numesc „modelul clasic”.
 Foarte puţin progres fusese atins în
Europa de-a lungul secolelor din cauza
sistemului mercantilist. Unul din
principalele obiective ale lui Adam Smith
in scrierea cărţii a fost să distrugă viziunea
convenţională asupra economiei, care le
permitea mercantiliştilor să controleze
interesele comerciale şi puterea politică a
timpului.
Mercantilismul
 Mercantiliştii credeau că economia
mondială este stagnantă şi bogăţia
fixă, aşa că o naţiune putea creşte
numai în detrimentul alteia.
Economiile civilitaţilor din Antichitate
până la sfârşitul Evului Mediu erau
bazate pe scalvie sau pe diverse
forme de iobăgie. Sub ambele
sisteme averea era castigată pe
cheltuiala altora, prin exploatarea
omului de către om. În consecinţă,
naţiunile europene au stabilit
monopoluri autorizate de guvern în
ţară şi au susţinut colonismul în afară
 Conform mercantilismului, bogăţia
era constituită doar din banii propriu
zişi, ceea ce la vremea respectivă
însemna aur si argint. Scopul
principal al fiecărei naţiuni era să
acumuleze în mod agresiv aur si
argint prin folosirea oricăror mijloace.
În al doilea rând, mercantiliştii căutau
o balanţă favorabilă a comerţului prin
încurajarea exportului şi descurajarea
importului.
 Smith a denunţat taxele mari
si alte impedimente asupra
comerţului. A declarat că
eforturile pentru a promova o
balanţă favorabilă a comerţului
erau „absurde”. A vorbit
despre „avantajele naturale”
pe care o are o ţară în
favoarea alteia în producerea
de bunuri. Conform lui Smith,
politicile mercantiliste doar
imită prosperitatea adevărată,
aducând beneficii doar
producătorilor si
monopoliştilor. Smith a scris
că „În sistemul mercantilist
interesul consumatorului este
aproape constant sacrificat
pentru cel al producatorului”
(625).
 Libertatea naturală
 Adam Smith a argumentat faptul că
cheile către „bogăţia naţiunilor” erau
producţia si comerţul, si nu achiziţia
artificială de aur şi argint în
detrimentul altor naţiuni. Bogăţia ar
trebui măsurată în funcţie de cât de
bine oamenii locuiesc, se îmbracă şi
mănancă si nu in funcţie de
cantitatea aurului din trezorerie.

 El întreabă ce ar putea să aducă

„cea mai mare îmbunătăţire a puterii
productive a muncii?” Răspunsul era
diviziunea muncii. Într-un exemplu
bine cunoscut, Smith descrie in
detaliu modul de funcţionare a unei
fabrici de ace, în care muncitorii
trebuiau să facă 18 operaţii distincte
pentru a maximiza producţia
 Libertatea naturală:
 Încurajează libera circulaţie a muncii, a capitalului, a banilor si a
bunurilor.
 Include dreptul de a cumpăra bunuri de la orice sursă, inclusiv
produse din străinătate, fără restrângerile tarifelor sau ale taxelor de
import
 Include dreptul de a fi angajat in orice ocupaţie o persoană doreşte
şi oriunde doreşte.
 Include dreptul de a economisi, investi si acumula capital fără
restricţii guvernamentale.
Libertatea economică nu duce numai la
o viaţă materială mai bună, dar este şi
un drept fundamental uman.
 Bogăţia şi prosperitatea
sunt create printr-o piaţă
liberă şi democratică.
Smith identifică 3
elemente ale acestui
sistem
1. Libertatea – indivizii au
dreptul de produce si
schimba bunuri, muncă
şi capital aşa cum vor
2. Competiţia – indivizii au
dreptul de a concura în
producţia şi schimbul de
bunuri şi servicii
3. Justiţia – acţiunile
indivizilor trebuie să fie
juste şi oneste, conform
legilor societăţii
 Smith argumentează că aceste trei
elemente duc la o „armonie
naturală” între interesele
muncitorilor, proprietarilor si
capitaliştilor. Pe o scala generală,
interesul propriu al milioane de
indivizi ar crea o societate stabilă şi
prosperă, fără nevoia de a fi
direcţionată de către stat. Doctrina
sa a interesului propriu iluminat
este adesea numită „mâna
invizibilă”, bazat pe un pasaj
faimos din „Avuţia naţiunilor”; „Prin
urmarea propiului interes, fiecare
individ este condus de o mână
invizibilă pentru a promova
interesul public” (432).
 În viziunea lui Smith, concurenţa
este absolut necesară în
transformarea interesului propriu in
benevolenţă intr-o societate auto-
reglatoare. Acesta se opunea cu
vehemenţă monopolismului.
Concurenţa însemna preţuri mai
mici si mai mulţi bani pentru a
cumpăra alte bunuri, ceea ce
însemna mai multe locuri de
muncă şi un standard mai ridicat
de viaţă.
Modelul clasic dezvoltat de Adam Smith este constituit din
patru principii generale
1. munca, interesul propriu iluminat si benovolenţa faţa de
semeni sunt virtuţi care ar trebui încurajate
2. guvernul ar trebui să-şi limiteze activităţiile la
administrarea justiţiei, apărarea drepturilor de
proprietate, implicarea in anumite lucrări publice şi
apărarea graniţelor naţiunii
3. statul ar trebui să adopte o politică generala
neintervenţionista de tip laissez-faire in problemele
economice (comerţ liber, taxe mici, birocraţie minimă)
4. standardul clasic aur/argint împiedică statul de la
deprecierea monedei si produce un mediu monetar
stabil în care economia se poate dezvolta.
 Jean Baptise Say (1767- 1832), economist si om
de afaceri francez este un promotor al
liberalismului clasic şi un mare admirator al
doctrinei lui Smith.

 Pentru Say economia era o ştiinţă teoretică şi

descriptivă, iar rolul economistului savant se
reducea la observarea, analizei si descrierea vieţii
economice fără ghidarea practică a celor implicaţi
în procesele economice. Fundalul istoric al
revoluţei industriale în desfăşurare se resimte la
Say prin accentul pe care acesta îl ataşează
industriei .
 Teoria debuşeelor sau legea lui Say: „produsele
se schimbă pe produse, mărfurile se vând de unii
pe mărfuri şi se cumpără de alţii tot pe măfuri, în
ultimă instanţă banii servesc doar ca intermediar
tehnic care facilitează actele de vânzare-
cumpărare si de vânzare-cumpărare”.
 Cu alte cuvinte, mărfurile îşi servesc unele altora
ca debuşee, deţinătorii de mărfuri le vînd pentru a
cumpăra alte mărfuri; banii servesc doar ca
intermediar tehnic. Orice agent economic se află
pe piaţă succesiv în rol de vânzător şi de
cumpărător, suma vânzărilor egalează pe cea a
cumpărărilor, echilibrul cerere-ofertă se formează
automat.
 David Ricardo este unul dintre
continuitorii cei mai importanţi ai ideilor
din „Avuţia naţiunilor”.
 Ricardo deplasează centrul de greutate
al economiei politice din zona înţelegerii
valorii şi avuţiei, în cea a repartiţiei
acestora, al legilor care guvernează
acest domeniu. El conchidea în urma
unei atente analize a distribuţiei, că: „...a
determina legile care reglementează
această distribuţie , constituie principala
problemă în economia politică”.
 Totuşi Ricardo nu reduce obiectul
economiei politice la studiul legilor si a
procesului repartiţiei, ci doar îl consideră
principal pentru perioada dată a derulării
vieţii economice, mai puţin investigat faţă
de segmentul producţiei, schimbului şi
ale legilor care le guvernează.
 Ricardo îşi începe „Principiile” prin
studiul valorii , in care aduce contribuţii
substanţiale cu privire la natura şi
formele ei, la crearea ei şi a avuţiei, care
mai întâi trebuie produsă şi apoi
repartizată. Repartiţia şi legile ei sunt
explicate prin şi deduse din producţie şi
schimb.
 „ Valoarea unei mărfi sau cantitatea din oricare altă marfă cu care
poate fi schimbată depinde de cantitatea relativa de muncă
necesară pentru producerea ei şi nu de compensaţia, mai mică sau
mai mare, ce se plăteşte pentru această muncă”. Astfel este creată
premisa considerării muncii ca unică producătoare de valoare, iar
„munca marginală”, cea mai dificilă, prestată in cele mai grele
condiţii ca măsură a ei.
 Ricardo vede valoarea ca un produs al muncii si numai al ei, în timp
ce bogăţia, ca valoare de întrebuinţare, este rezultatul conlucrării
omului cu natura şi cu mijloacele de care se serveşte.
 Preţul natural al muncii este cel care dă muncitorilor poibilitatea să
se întreţină şi să se perpetueze, fără nicio creştere sau scădere.
Traiul muncitorului şi al familiei lui nu depinde de suma primită, ci de
bunurile şi serviciile pe care şi le poate procura. De aici şi
diferenţierea între salariul nominal şi salariul real.
 Salariul nomial reprezintă suma primită, în timp ce salariul real
reprezintă bunurile si serviciile pe care muncitorul le poate procura
cu acest salariu . Munca are pe lângă preţul natural şi un pret de
piată, care se stabileste pe baza raportului dintre cererea si oferta
de pe piaţa muncii.
 Ricardo defineşte impozitele ca
„porţiunea din produsul pământului sau al
muncii dintr-o ţară pusă la dispoziţia
guvernului; si sunt plătite întotdeauna, în
ultimă instanţă, sau din capital, sau din
venitul ţării”.
Smith a formulat patru maxime referitoare
la impozite, care au fost preluate si de
Ricardo:
1. Supuşii fiecărui stat trebuie să contribuie
atât cât este posibil la susţinerea statului, în
conformitate cu posibilitaţile lor
2. Impozitul pe care fiecare persoană trebuie
să-l plătească să fie sigur şi nu arbitrar
3. Fiecare impozit trebuie perceput atunci
când, şi în felul în care, se presupune că
este mai convenabil de plătit de către
contribuabil
4. Fiecare impozit trebuie să fie astfel
conceput încât să scoată şi să înstrăineze
din buzunarele populaţiei cât mai puţin
posibil pentru ceea ce aduce în tezaurul
public al statului. Astfel, cetăţeanului de
rând îi rămâne un venit mai mare de
cheltuit, iar agenţilor economici nu li se
reduc posibilităţile de acumulare.
Concluzii

 Atractivitatea liberalismului constă în aceea că

pornește de la ideea că de la naționalitate
oamenii sunt egali și liberi și scopul este o
organizare socială și economică capabilă să
asigure egalitatea indivizilor. După părerea lor
ordinea economică e naturală când organizarea
economică asigură funcționarea neînprădită și
exclusivă a legilor economiei obiective. De
aceea reglementarea totală este inutilă, adică
legile sunt suficiente.
 Pentru Adam Smith, „omul economic” este şi
om moral, interesat totodată şi de virtuţi şi de
valori morale.Smith identifica el însuşi efectele
demarcaţiei între biserică şi stat, incluzând aici
nenumăratele forme de guvernare, chiar şi
republicile, şi sfârşind cu promovarea sclaviei,
războiului sau a ambelor, caracterizând
mercantilismul, sclavia, colonialismul şi
monopolismului ca fiind mai puţin eficiente şi
mult mai costisitoare decât comerţul liber,
munca liberă sau munca neobstrucţionată de
voinţă, mizerie sau forţă.
 Bibliografie
 Heckscher, Eli. Mercantilism. 2 vols. 2nd
rev. ed. New York, 1955.
 Smith, Adam. Inquiry into the Nature and
Causes of the Wealth of Nations. Edited
by Edwin Cannan. New York, 1937. (1776)
 Skousen Mark. The Big Three in
Economics: Adam Smith, Karl Marx and
John Maynard Keynes. M.E. Sharpe
Armonk, New York.