Sunteți pe pagina 1din 132

BERBEC

Cum să recunoaştem un Berbec

Aţi cunoscut cumva recent o persoană neobişnuit de prietenoasă, cu o


energie debordantă, o fermă strângere de mână şi un zâmbet instant?
Pregătiţi-vă pentru o cursă nebună într-un montaigne russe ameţitor. Probabil
că tocmai aţi fost "adoptaţi" de un Berbec, mai ales dacă nu aţi apucat să
scoateţi prea multe silabe în decursul conversaţiei cu el. Fie că e bărbat sau
femeie, Berbecul va lupta cu ardoare împotriva a tot ce consideră nedrept, va
sări într-o clipă în apărarea nedreptăţiţilor şi a cauzelor idealiste, chiar dacă
asta înseamnă să se ia la ceartă cu poliţistul de la circulaţie sau cu hoţul care i-
a pus cuţitul la gât. Probabil că va ajunge să-şi regrete impulsul, dar precauţia
zboară pe fereastră când îl ia valul. Aflaţi sub influenţa lui Marte, Berbecii nu
obişnuiesc să se învârtă după coadă, trec direct la subiect. Primul semn al
zodiacului reprezintă naşterea, aşa cum Peştii reprezintă moartea şi conştiinţa
spirituală. Berbecul are doar conştiinţă de sine, căci el e bebeluşul zodiacului,
deci e complet absorbit de joaca cu propriile degete de la picioare. Ca la orice
sugar, nevoile lui sunt pe primul loc: indiferent că părinţii sau vecinii dorm, el
va urla din toţi rărunchii dacă îi e foame sau e ud. Vrea biberonul şi vrea un
scutec curat acum! Când Berbecului îi vine o idee sau îl apasă o problemă vă
va suna fără ezitare la ora patru dimineaţa. În fond, dacă el e treaz, de ce nu v-
aţi trezi şi dvs. ca să-l ascultaţi? Dacă vrea ceva, obţine. Dar cine ar putea
spune despre un bebeluş că e egoist? El e dispus să-i copleşească pe cei care-i
satisfac pretenţiile cu surâsuri şi drăgălăşenii. E greu să refuzi un bebeluş,
pentru că el n-are nici cea mai vagă idee că deranjează vreun pic pe cineva.
Exact la fel e şi Berbecul. Tocmai datorită acestei naivităţi dezarmante,
persoanele din Berbec sunt atât de neînfricate. Copilul mic nu se teme de
nimeni şi de nimic până când se frige. Chiar şi atunci va începe din nou să
încerce, încrezător, după ce va uita durerea. În caracterul Berbecului nu există
nici urmă de şiretenie sau perfidie şi nimic nu va schimba acest lucru în cursul
vieţii lui. El va crede la nesfârşit, cu toată inima, în propria reuşită şi după
numeroasele eşecuri se va ridica din praf pentru a încerca din nou. Îndoielile,
puţine câte sunt, care îi răsar în suflet, sunt înlăturate rapid de prima persoană
drăguţă şi blândă care îi apare în cale. Berbecul poate crea o lume imaginară
atât de detaliată, încât aproape că ai putea să te muţi acolo şi poate urzi vise
extraordinare, dar nu e în stare să mintă nici dacă asta l-ar putea costa viaţa.
Nu există în el nimic complicat sau ascuns. Ce vedeţi, aia e. E la fel de
vulnerabil ca un bebeluş, iar când persoane mai puternice, mature, încearcă
să-l oblige să facă ceva sau vor să-i ia ceva, Berbecul reacţionează extrem de
sonor, exact ca un sugar. Va face un scandal atât de mare, încât cei din jur îi
vor da orice, numai să tacă. El nu e genul care să folosească strategii delicate.
Capacitatea pulmonară şi încăpăţânarea egoistă îi sunt mai mult decât
suficiente ca să obţină ce vrea. E floare la ureche să recunoaşteţi Berbecii după
aspectul fizic. Ei au trăsături bine conturate, de obicei tăioase. Sprâncenele
bine marcate sunt deseori unite la baza nasului, formând cu acesta semnul
Berbecului, ca un avertisment pentru cei cărora ar putea să le treacă prin cap
ideea prostească de a încerca să-i oprească sau să-i supună. Veţi mai putea
observa o aluniţă sau o cicatrice pe cap sau pe faţă, un reflex roşiatic în părul
luminat de soare şi un ten mai colorat decât al majorităţii oamenilor. Mişcările
lor vor fi în general rapide şi precise, ca şi procesele mentale. Atât femeile, cât
şi bărbaţii din Berbec au umeri laţi şi probabil că merg cu trupul uşor înclinat în
faţă, cu capul înainte, ca să spunem aşa, şi sunt aproape întotdeauna extrem
de grăbiţi, chiar dacă destinaţia spre care se îndreaptă nu îi încântă deloc.
Puţine lucruri pot fi considerate graţioase la Berbec. Poate doar delicateţea cu
care abordează o situaţie de criză, trăsătură care nu conteneşte să-i uluiască
pe cei care-l subestimează. Structura osoasă e fină şi puternică. Foarte puţini
Berbeci stau cu umerii căzuţi, căci de obicei ţinuta lor le reflectă ego-ul uriaş şi
încrederea în sine. Dacă totuşi vedeţi o excepţie, probabil că e un Berbec de tip
oaie, al cărui ego a fost grav rănit în trecut, dar chiar şi acesta îşi va reveni
după un timp. Nimic nu-i înfrânge definitiv pe aceşti oameni, cu atât mai puţin
eşecul. Persoana din semnul lui Marte vă va privi direct în ochi, cu sinceritate şi
încredere emoţionantă. Sunteţi prietenul ei, nu? Îl plăceţi, nu? Dacă îi veţi
înşela aşteptările va plânge lacrimi amare, dar numai în sinea lui. Berbecii ar
prefera să moară decât să-şi arate slăbiciunile, iar unii chiar ajung să-şi rişte
viaţa pentru a evita acest lucru. Dacă veţi surprinde un nativ aruncând priviri
neliniştite prin încăpere în timp ce dvs. vorbiţi cu el, înseamnă că nu-l mai
interesează conversaţia dvs. şi că altceva i-a captat atenţia. Are aceeaşi
capacitate redusă de concentrare ca un bebeluş. Cu toate acestea, se va situa
fără îndoială printre primii în cariera aleasă, iar dacă va fi subaltern, îl veţi
recunoaşte uşor după atitudinea evident nemulţumită. Dacă vreţi atitudine
liberală, generozitate extremă şi dorinţă pronunţată de a conduce toate
paradele posibile, Berbecul e omul vostru. Dar dacă vă doriţi subtilitate, tact
sau modestie, lăsaţi-o baltă. Era plecat la păşune când s-au împărţit calităţile
astea. Nici cu răbdarea nu stă prea bine. La restaurant nu se va sfii să sară cu
gura pe chelner dacă i se pare că acesta e obraznic şi va trimite înapoi
mâncarea dacă i se pare prost pregătită. Dar dacă e servit bine, va lăsa un
bacşiş ridicol de mare. Pentru nişte persoane atât de directe, Berbecii sunt
nişte plătitori îngrozitori, nu pentru că nu ar vrea să-şi restituie datoriile, ci
pentru că sunt complet absorbiţi de cu totul alte lucruri, mai interesante. În
ciuda curajului acestui semn de foc, care-şi croieşte drum prin viaţă fără
ezitare, aruncându-se cu vitejie înainte, printre obstacole, el are o mică
problemă. Ar lupta cu Yeti sau monstrul lui Frankenstein şi nu ar da nici un
semn de frică, dar nu poate suporta durerea fizică sub nici o formă. Nu e un laş
din punct de vedere moral, dar devine brusc o panseluţă delicată când e vorba
de ceva care implică durere. Dentistul e primul pe lista lui neagră. Într-un
moment sau altul al vieţii sale, fiecare Berbec se va comporta nesăbuit, ceea
ce îi va provoca răni la faţă sau la cap. Sunt predispuşi şi la tăieturi, arsuri,
dureri puternice de cap şi chiar migrene, care ar putea avea ca sursă o infecţie
renală. În plus, Berbecul ar face bine să viziteze regulat terifiantul dentist, să-şi
verifice vederea, să-şi supravegheze alimentaţia, să nu neglijeze răcelile şi să
nu se apropie de alcool. Combinat cu temperamentul înflăcărat al Berbecului,
rezultă o mixtură explozivă.

Bărbatul din zodia Berbecului

Cine e creatura aceea care vorbeşte la telefon? Să fie un dinam electric?


Să fie o torţă, o pasăre, o explozie, sau Superman? Păi, cam aşa ceva. E un
bărbat din zodia Berbecului, ceea ce e cam acelaşi lucru. Să sperăm că ştiţi
exact ce vă doriţi. Dacă vreţi emoţii, un bărbat în zodia Berbecului vi le poate
oferi din plin şi nu veţi avea parte de nici un moment plictisitor. Dar dacă vă
doriţi siguranţa şi stabilitatea unei iubiri calde, confortabile, aţi greşit adresa.
Berbecul vă poate copleşi acum cu ardoare plină de pasiune, pentru ca în clipa
următoare sa fie la fel de glacial ca un urs polar. Dacă îl insultaţi sau dacă îşi
pierde interesul pentru dvs., personalitatea lui caldă, impulsivă, guvernată de
Marte, va îngheţa imediat. Ca să-l "aprindeţi" din nou va trebui, probabil, să
luaţi totul de la început. Bărbaţii din Berbec sunt un izvor nesecat de idei şi
energie creatoare. Probabil că e greu să ţineţi pasul cu el, dar aţi face bine să
încercaţi din răsputeri. Măcar din punct de vedere intelectual. Berbecul are un
talent deosebit să lase în urmă "melcii", fără să mai arunce nici o privire peste
umăr. Probabil că va arăta şi se va purta ca şi când ar fi mai tânăr decât este,
ceea ce e foarte încântător, dar atitudinea lui tinerească se poate extinde până
la latura mentală şi emoţională a personalităţii lui, iar maturizarea nu se va
petrece prea devreme în viaţa unui bărbat din Berbec. El nu are răbdare cu cei
care se mişcă încet, e îndrăzneţ şi plin de încredere în sine, întotdeauna cu un
pas înaintea celorlalţi şi uneori chiar prea repezit. Poate fi plin de generozitate,
oferind bucuros străinilor atât timpul, cât şi banii, înţelegerea şi bunurile sale.
Însă poate fi şi exasperant de intolerant, nesimţitor, egoist şi pretenţios atunci
când dorinţele sale nu sunt îndeplinite pe loc, sau când e obligat să suporte
anturajul unor persoane negative. Când e vorba de dragoste, nesăbuinţa lui e
uluitoare. E în stare să se arunce cu capul înainte într-o relaţie amoroasă,
convins că e singura iubire adevărată din toate timpurile, cu excepţia, poate, a
celei dintre Romeo şi Julieta. Cînd "bibeloul de porţelan" al amorului se sparge,
Berbecul culege cu grijă toate cioburile şi încearcă absolut toate modalităţile
care-i trec prin cap pentru a salva idila moartă. Dacă nu se mai poate face
nimic, o va lua de la capăt cu o nouă Julietă şi va fi ca şi când s-ar îndrăgosti
pentru prima dată în viaţa lui. Oricâte greşeli amoroase ar face, bărbatul din
Berbec va fi mereu convins că iubirea vieţii lui, perechea lui de suflet îl
aşteaptă după următorul vis. Dacă nu eşti o femeie în zodia Scorpionului,
bărbatul din Berbec e visul oricărei femei în ceea ce priveşte pasiunea. E tot
ce-ţi poţi dori. E atât de idealist şi sensibil la sentimente, încât va stoarce dintr-
o relaţie toţi fiorii, toate suspinele şi culmile extazului posibile. Berbecii sunt
incapabili să păstreze rezerva. Ei nu ştiu să meargă decât până la capăt şi se
dăruiesc total persoanei care îi pasionează în momentul respectiv. E posibil ca
bărbatul din viaţa ta să fie unul dintre Berbecii ovini: tăcut şi liniştit. Nu te lăsa
păcălită. Tot Marte îl guvernează. Când întâlneşti genul acesta, verifică
registrele contabile ale afacerii sale şi te vei convinge că ai de-a face cu un
Berbec adevărat. Apoi stai de vorbă cu fostele iubite, care probabil că-ţi vor
spune chicotind: "El? Timid? Reţinut? Cred că vorbeşti despre altcineva!". Acel
comportament liniştit e o mască ce ascunde un suflet înflăcărat şi o capacitate
de a lua decizii dure în plan profesional. Nici un alt semn zodiacal nu poate fi
atât de fidel ca Berbecul, atunci când e cu adevărat îndrăgostit de cineva
alături de care vrea să-şi petreacă restul vieţii. Onestitatea îl va împiedica să te
înşele, iar idealismul îl va împiedica să-şi dorească asta. Promiscuitatea, sau
chiar flirturile nevinovate, nu fac parte dintre obiceiurile bărbatului Berbec
atunci când e implicat din toată inima într-o relaţie. El caută o iubire ca-n
poveşti, iar în poveşti atitudinea faţă de dragoste şi sex nu e niciodată
uşuratică. Celelalte femei din viaţa lui fac parte din categoria Î.A.T. (înainte să
apari tu). Desigur, trebuie să fii cu ochii în patru la posibilităţile viitoare, căci,
oricât de sincer e actualul lui devotament faţă de tine, nevoia lui de romantism
e atât de puternică, încât e capabil să înceapă să-l caute în alte părţi dacă nu-i
menţii permanent iluziile. În clipa în care iubirea voastră îşi pierde parfumul
idilic, el e pe cale să se abată de la calea cea dreaptă. În caz că nu ştiţi despre
ce vorbesc, pentru el ideea de dragoste ca-n poveşti nu include mersul la
culcare alături de o femeie care are prişniţe cu spirt pe piept, ca să-i uşureze
tusea. Nici să te vadă făcându-ţi toaleta intimă, pilindu-ţi unghiile, vopsindu-ţi
părul, jupuindu-ţi pielea arsă de soare sau certându-te ore în şir cu mama ta la
telefon. În mintea lui, chestiile astea nu prea se potrivesc cu o prinţesă din
basme. Când vrea să te trezească cu un sărut, îi cam piere impresia că e
Prinţul Fermecat dacă tu sforăi sau urli la el să te lase să dormi. Trebuie să fii
pregătită să-l întâmpini în fiecare dimineaţă cu ochii umeziţi de roua somnului
şi respiraţia tăiată la vederea frumosului lui chip aşezat pe pernă lângă al tău.
Ai grijă să-i spui asta! Bărbaţii din zodia Berbecului ale căror iubite neglijează
aspectul romantic sunt iniţial distruşi, apoi se înfurie, apoi pleacă în căutarea
unei prinţese care să nu sforăie. Din punctul lui de vedere, asta nu înseamnă
că el e necinstit. Nu el a încălcat o promisiune, tu ai făcut asta. L-ai făcut să
creadă că eşti o privighetoare adorabilă, scoţând triluri în lumina lunii, iar acum
descoperă că eşti o coţofană trăncănitoare. De câte ori te atinge, această
descoperire îl va coborî din sferele sale cu coruri îngereşti şi sunete de clopote
cereşti. La urma urmelor, cum să audă, omul, muzica estrelor, când tu zbieri la
el că s-a întors acasă după miezul nopţii a doua seară la rând? (Ceea ce e
adevărat, desigur, dar cine eşti tu de-ţi închipui că-i poţi dicta fiecare mişcare?
Căsnicia nu e o închisoare, iar tu nu eşti gardianul lui - cam asta e atitudinea).
Dacă înveţi să baţi ingenuu din gene şi să îl priveşti topită de amor, va sta
bucuros cu tine şi de dragul tău va ignora toate celelalte femei de pe pământ.
Este foarte puţin probabil ca Berbecul să se implice într-o relaţie fizică cu mai
mult de o femeie, pentru că infidelitatea sexuală nu se potriveşte imaginii
iubirii unice şi adevărate, pe care o are în minte (cu excepţia celor cu
ascendent în Gemeni sau afectaţi la naştere de planeta Venus). Decizia de a o
rupe cu vechea iubire va fi făcută cu mult timp înainte de a deveni prea
implicat în relaţia cu noua iubire, deci vei avea destule semnale de avertizare.
Berbecul nu poate mima pasiunea, dacă nu o mai simte. Ca să-l ţii, nu fi
plicticoasă, negativistă sau prea timidă. Ideal ar fi să fii o combinaţie de Grace
Kelly, Ursula Andress, Marie Curie şi regina Victoria. E un adevărat tur de forţă
să-l convingi că eşti superioară tuturor celorlalte femei, dar dacă reuşeşti s-o
faci, îţi va fi cu desăvârşire fidel. După o separare, dacă îl prinzi în dispoziţia
necesară, i-ai putea reaprinde pasiunea dacă te porţi ca şi cum abia v-aţi
cunoscut. Va trebui să faci pe inaccesibila, pentru că el adoră provocările. Dacă
îţi trece prin cap să te joci cu el flirtând cu alţii, las-o baltă! Îl poţi pierde cu o
singură şoaptă sau o simplă privire intimă aruncată altui bărbat. El insistă să fie
primul în toate, inclusiv în inima ta. Bărbatul Berbec e extrem de posesiv şi
gelos şi, ce e mai rău, nu îţi va acorda niciodată încrederea oarbă pe care el o
aşteaptă din partea ta. Va trebui să înţelegi că discuţiile animate pe care le
poartă cu alte femei sunt complet inocente, căci va pretinde toată libertatea
de a avea contacte sociale pe care ţi-o refuză ţie, şi mai mult decât atât. Iubitul
tău de sub semnul lui Marte te va cimenta pe un piedestal şi se va aştepta ca
tu să stai cuminte acolo. Să nu mişti nici un degeţel! Nici măcar să nu pari că ai
vrea să o faci! Berbecul mascul e un rebel din naştere. Adoră să sfideze
autoritatea şi crede că e mai deştept decât toţi ceilalţi. Tot ce se poate, dar
oamenilor nu prea le place să li se scoată ochii cu asta. Din cauza superiorităţii
afişate ostentativ, are toate şansele să o ia de multe ori în barbă, iar superiorii
îi vor da numeroase şi dureroase lecţii de modestie din cauza refuzului de a se
supune. În aceste momente tu vei fi favorizată, căci va da fuga la tine ca să-i
pansezi ego-ul rănit. Astfel, vei afla că sub faţada lui agresivă, stăpână pe sine,
zace un complex de inferioritate pe care nu l-ar recunoaşte nici mort. Să nu
faci niciodată greşeala să te declari de acord cu inamicul lui din acel moment şi
nici să nu încerci să fii corectă şi să priveşti controversa din toate unghiurile.
Trebuie să iubeşti ce iubeşte el şi să urăşti ce urăşte el. Dacă nu poţi respecta
codul acesta, găseşte-ţi alt bărbat. Firea Berbecului e lipsită de ascunzişuri şi
subtilităţi, aşa că nu va fi deloc greu de spus când un astfel de bărbat a pus
punct unei relaţii. Răceala şi plictiseala din vocea şi comportamentul lui vor fi
fără echivoc şi vor fi, de obicei, acompaniate de o declaraţie deschisă, care va
clarifica şi mai bine totul. Pe de altă parte, o explozie de furie devastatoare e
mai puţin gravă, căci arată că nemulţumirea lui e, probabil, trecătoare, iar
iubirea poate fi salvată. Bărbaţilor din Berbec nu le plac jocurile. Când a găsit
iubirea nu va pierde timpul, dar ai grijă să-l laşi pe el să o declare. Nu-l "vâna",
nu-i telefona des, nu-i arăta deschis cât de îndrăgostită eşti şi nu-ţi declara
sentimentele decât atunci când eşti absolut sigură că sunt împărtăşite. Nu
există cale mai rapidă de a-l pierde decât să faci prima mişcare. Dacă nu-i dai
voie să preia conducerea îşi va pierde interesul atât de repede, că nu vei
pricepe ce s-a întâmplat. Însă, o dată închegată relaţia, nu fi prea distantă, căci
va căuta în altă parte atenţia de care are nevoie. Nu fugi de el şi nu fugi după
el. Trebuie să-l ţii în priză, chiar şi atunci când eşti a lui, dar în acelaşi timp are
nevoie să-l asiguri că îl iubeşti orice ar face. Învaţă să faci această echilibristică
delicată între interesul afectuos şi detaşarea distantă sau învaţă să trăieşti fără
bărbatul Berbec.

Femeia Berbec

Deci te-ai îndrăgostit de o femeie din zodia Berbecului. Nu ştiu dacă să te


felicit sau să te compătimesc. Poate că ea îşi închipuie că dragostea e viaţa ei,
dar e prea adânc absorbită de lumea din jur, ca să nu mai spunem de propria
persoană, pentru ca dragostea să fie centrul existenţei ei. Se poate descurca
fără un bărbat mai uşor decât orice altă femeie pe care ai întâlnit-o vreodată.
Desigur, a se descurca fără un bărbat nu e acelaşi lucru cu a trăi fără iubire. Va
avea tot timpul nevoie de acel erou al viselor ei după care să tânjească în
adâncul sufletului. El poate fi o iubire de demult sau de departe, ori o iubire
încă neîntîlnită, dar ea se va gîndi la el în timpul unei ploi de primăvară, cînd
aude un anumit cîntec sau cînd fulgeră. Totuşi, dacă bărbatul respectiv nu e o
prezenţă fizică în viaţa ei, nu îi va duce prea tare dorul. Orice ar putea face el,
ea e convinsă că poate face mai bine. Fata din Berbec nu aşteaptă să-i
deschidă cineva uşa, îşi pune singură haina, îşi poartă singură bătăliile, îşi
trage singură scaunul la masă, îşi cheamă taxiul şi îşi aprinde ţigara fără vreun
ajutor masculin. Pentru ea, a face un lucru cu mîna e cel mai rapid mod de a-l
duce la bun sfîrşit. Bineînţeles, atitudinea aceasta nu pică prea bine
vulnerabilului ego masculin. Femeia aflată sub semnul lui Marte e hotărîtă să
preia conducerea, să fie cea care preia iniţiativa, chiar şi în dragoste. Dintre
toate femeile din toate zodiile, femeia Berbec e cea de la care trebuie să te
aştepţi să te ceară ea de soţ, mai ales dacă nu eşti prea hotărît. Apropie-te cu
multă precauţie de o fată din Berbec. Ea vrea să fie cea care conduce într-o
poveste de dragoste. Ai face bine să te asiguri că i-ai cucerit inima înainte să o
apuci de talie şi să o săruţi. Altfel s-ar putea să te alegi cu un pumn în falcă şi
să o vezi fugind ca o căprioară speriată. Nu te lăsa înşelat. Nu pudoarea
feciorelnică o face să o rupă la fugă. Nu se teme de intenţiile tale pasionale, ci
de faptul că s-ar putea alege cu un sclav care o idolatrizează sau cu un căţeluş
îndrăgostit, dispus să o urmeze peste tot fără crîcnire. Ambele variante ar
plictisi-o de moarte. Fii uşor distant, ţine-o în nesiguranţă şi tu vei fi cel urmărit
şi "prins la cotitură". O femeie Berbec e întotdeauna intrigată de un bărbat care
rezistă farmecului ei. Mîndria ei o va îndemna să facă orice ca să-şi
demonstreze că e irezistibilă, chiar dacă interesul pentru respectiva "pradă" e
trecător. Scarlett O'Hara e întruchiparea perfectă a femeii din Berbec. Ca şi
Scarlett, ea va aduna la picioarele ei fiecare bărbat disponibil pe o rază de
kilometri întregi, iar între timp inima ei va tînji după singurul bărbat pe care,
dintr-un motiv sau altul, nu-l poate avea. Ca şi Scarlett, ea se poate adapta
rapid la orice condiţii pentru a supravieţui, fără să se plîngă. Amîndouă
personajele sînt destul de puternice pentru a sfida convenţiile, a înfrunta un
inamic sau chiar pentru a împuşca un om cu un calm îngheţat pentru a-i
proteja pe cei dragi. Femeia Berbec e foarte sensibilă la complimente, dacă
acestea nu sînt gratuite. Arată-i că o admiri, dar fără să-i aduci laude prea
înflorite sau siropoase. În dragoste, loialitatea ei e uriaşă atîta timp cît reuşeşti
să-i menţii iubirea vie, căci e profund sentimentală. Vei observa la ea
contradicţia tipică Berbecilor; nu doreşte să fii prea ostentativ cînd alergi după
ea, dar îşi pierde repde interesul pentru tine dacă eşti prea detaşat. Nu-şi
doreşte un bărbat complet dominator, dar nici nu o vei cîştiga stînd plin de
adoraţie la picioarele ei. Uluitor de idealistă, uneori ea caută în zadar acel
cavaler în armură strălucitoare care să cucerească lumea, să i-o ofere cu
delicateţe şi totuşi să nu-şi sacrifice masculinitatea pentru ea. Din moment ce
asemenea eroi există doar în basme şi în jurul Regelui Arthur, femeia din
Berbec trece deseori singură prin viaţă. Zilele ei sînt strălucitoare şi pline de
încîntare, dar nopţile sînt uneori întunecate şi pline de dor. Totuşi, cînd visele ei
înăbuşite se transformă în cenuşă, tocmai cînd crezi că flacăra din ea se stinge,
ea se va ridica dintr-un salt şi va clădi un nou rug. Această femeie trebuie să fie
mîndră de tine ca să te poată iubi. Dar nu te considera prea important ca să
observi şi calităţile şi talentele ei. Deşi va cere mult de la tine, îţi va da înapoi
însutit. Femeia dominată de Marte poate fi exagerat de generoasă cu timpul şi
înţelegerea ei, împărţind cu tine cu dragă inimă obiectele şi banii ei. Dar, cînd e
vorba de dragoste, devine de-a dreptul zgîrcită. În acest domeniu, "ce-i al ei, e
al ei" şi nu e nevoie de prea mult ca să-i provoci gelozia explozivă. Nu-ţi
exprima admiraţia faţă de actriţa preferată în preajma ei şi nu face prea multe
complimente prietenelor ei. Un bărbat care are o soţie Berbec ar fi mai în
siguranţă dacă şi-ar lua un secretar decît o secretară. Dacă nu e pe primul loc
pentru tine în toate privinţele, te vei întreba în scurt timp unde a dispărut aşa
repede toată pasiunea şi emoţia excitantă pe care ţi-o dăruia. Cînd o femeie
din Berbec e rănită cu adevărat, se transformă din flacără în iceberg. Focul ei
arde intens şi moare repede. Gheaţa ei poate fi eternă. Nu uita asta dacă o
iubeşti profund - şi e puţin probabil că va accepta să o iubeşti altfel decît
profund. Femeia Berbec îl aşază pe cel iubit pe un piedestal, aşteptîndu-se ca
el să se ridice la înălţimea imaginii ei imposibil de perfecte despre el, refuzînd
cu încăpăţînare să-i vadă defectele, pînă cînd acestea nu devin prea evidente
chiar şi pentru ea. Dacă ai de gînd să critici iubitul, soţul sau copilul unei femei
din Berbec ai face bine să-ţi pui armură, căci va deveni extrem de tăioasă şi va
face remarci personale şi usturătoare cînd vei încerca să retezi aripile viselor
ei. Din moment ce preferă compania bărbaţilor celei a femeilor şi pretinde
admiraţia fiecărui bărbat pe care-l întîlneşte, fie că el are nouă sau nouăzeci de
ani, vei avea destule ocazii să simţi acele mici înţepături provocate de monstrul
verde al geloziei. Însă ar fi mai înţelept să te abţii să le exprimi. Pe cît de feroce
posesivă e ea faţă de tine, pe atît de intolerantă e faţă de manifestările tale de
gelozie. Femeia Berbec va insista să-şi păstreze independenţa înainte şi după
căsătorie. Va trebui să ai încredere în ea, indiferent unde s-ar duce şi ce ar
face, deşi ea nu va avea aceeaşi încredere în tine. Nu e chiar aşa de rău cum
pare, căci, o dată ce ai cucerit-o, această femeie îţi e complet credincioasă. E
incapabilă să iubească doi bărbaţi o dată, căci astfel de trădări şi minciuni îi
sînt complet străine. Cu excepţia unor circumstanţe neobişnuite, ea îţi va
spune în faţă că dragostea a murit înainte de a se dedica trup şi suflet unei alte
relaţii.
Această femeie consideră fiecare relaţie în are e implicată ca fiind Unică
şi pentru totdeauna, aşa că i se va dedica fără reţineri, fără şiretenii feminine,
fără trucuri cochete, sau jocuri stupide. Ca şi acţiunile şi vorbele ei, dragostea
ei e directă, fără ocolişuri. Simplitatea emoţiilor ei are o calitate curată şi
proaspătă, dar acestea o pot băga deseori în încurcături. Probabil că vei fi
nevoit să o mai ţii uneori în frîi, dar va accepta acest lucru cu o surprinzătoare
docilitate dacă te iubeşte cu adevărat.
Femeile dominate de Marte au deseori cariere de succes. Pot face faţă
aproape oricărei profesii, de la agent de bursă şi agent imobiliar, pînă la
modeling şi actorie. E puţin probabil că vei reuşi s-o convingi să renunţe la
slujbă de dragul tău. S-ar putea să facă asta pentru un timp ca să se ocupe de
viaţa voastră comună, pe care o visează idilică şi perfectă, dar după un timp va
dori să se întoarcă la lucru. Lăsaţi-o. Va fi mult mai iubitoare şi blîndă dacă va fi
lăsată să-şi umple timpul cu ceva ce o interesează. Frustrările acumulate ale
celor din Berbec pot duce la probleme prea mari ca să le mai găsiţi soluţii.
Nimic nu o descurajează pe această femeie. Fie că e o provocare, sau
doar ceva ce crede că-i va înfrumuseţa viaţa ea va încerca să-i facă faţă, chiar
dacă nu e prea practic. Impulsivitatea ei îi poate provoca necazuri ce pot părea
fără ieşire, dar femeie Berbec crede cu tărie în miracole şi, de obicei, acestea
se întîmplă. Desigur, îi va ieşi ceva păr alb pînă va învăţa să nu mai repete
aceleaşi greşeli, căci Berbecii nu prea învaţă din experienţă, dar spiritul ei e
neînfrînt iar încăpăţînarea - proverbială.
Să nu îţi faci niciodată probleme că femeia ta din Berbec va ceda în faţa
farmecelor unui lup. E imună la lupi şi gigolo, dar pericolul de se lăsa sedusă de
un idealist e mult mai mare, mai ales dacă acesta susţine o cauză pierdută. Dar
nici acesta nu o va putea supune complet, căci asta e imposibil în cazul unei
femei de sub semnul lui Marte. îţi va cumpăra cadouri, îţi va împrumuta bani,
te va îngriji cînd eşti bolnav şi te va ajuta să găseşti o slujbă, dar va aştepta ca
şi tu să faci aceleaşi lucruri pentru ea. Va nega cu vehemenţă acest lucru, dar
dacă ea e nefericită se aşteaptă ca şi tu să fii, iar dacă e fericită vrea să fii la
fel de fericit ca ea. Pentru o astfel de femeie, dragostea înseamnă să împarţi
totul în mod egal. I se va părea firesc să-ţi folosească aparatul de ras, contul
bancar, să fie prietena prietenilor tăi şi să împărtăşească visurile tale. în
schimb, tu poţi face acelaşi lucru cu tot ce e al ei. Sigur, aparatul ei de ras s-ar
putea să fie tocit, contul ei bancar depăşit, prieteniile ei cam superficiale, iar
visurile ei cam prea mari pentru tine, dar ea nu e egoistă şi e dispusă să le
împartă cu tine. Dacă vei refuza să-i împărtăşeşti un secret ai toate şansele să
o scoţi din minţi şi nu îţi doreşti asta. Niciodată să nu o faci de rîs în public cu
hainele, gramatica sau comportamentul tău. Nici ea nu te va face de rîs, cel
puţin nu din aceste motive.
Dacă îi răneşti mîndria sau îi retezi entuziasmul aproape că îi vei frînge
inima. Sînt destui cei care îi fac asta în mod constant. Oamenilor nu le place o
femeie care ţine mereu să aibă ultimul cuvînt şi care se crede mai deşteaptă
decît toţi. Cînd va descoperi că, de fapt, nu e stăpîna universului va alerga
înlăcrimată în braţele tale, copleşită de faptul că lumea ei s-a prăbuşit. Atunci
vei avea ocazia să o vezi aşa cum e cu adevărat: extrem de neajutorată şi
vulnerabilă, în ciuda faţadei ei sigure de sine. Nu e o dură, dar şi-ar dori să fie
şi atunci admiră oamenii puternici şi încearcă să-i imite. în aceste ocazii, cînd
lumea rea îi distruge visele, alin-o tandru şi probabil că nu o vei pierde
niciodată. Apăr-o întotdeauna de inamici. Nu te va ierta niciodată dacă nu lupţi
pentru ea sau nu îi ţii partea. Dar fii pregătit să te împaci cu ei cînd o va face şi
ea, ceea ce se va întîmpla, probabil, în scurt timp. Şi ea te va apăra pe tine. O
femeie Berbec va renunţa sfidător la orice beneficiu, dacă e venit din partea
cuiva care i-a rănit un prieten. Indignarea ei va fi fără margini. Nimic nu le
caracterizează mai bine pe aceste femei decît loialitatea.
Dacă o iei de soţie, pregăteşte-te de bătăi de cap. Va avea multe interese
exterioare familiei, căci căminul nu va fi niciodată un spaţiu suficient pentru a-
şi manifesta energia creatoare.Să nu te aştepţi din partea ei să ciripească
veselă şi fericită prin bucătărie, verificînd plăcinta din cuptor. Va fi o
bucătăreasă destul de bună şi va ţine casa curată ca un pahar (cel puţin părţile
care se văd). îţi va coase nasturii şi-ţi va călca cămăşile, dar asta nu înseamnă
că o să-i şi placă aceste activităţi. însă o femeie din zodia Berebcului poate
face aproape orice cînd e necesar. Flacăra ei seamănă mai mult cu strălucirea
diamantului decît cu lumina caldă şi reconfortantă a focului din cămin. Fără
îndoială că are o latură aspră, şi momentele cînd îţi va provoca agitaţie vor fi
mult mai numeroase decît cele în care te va alina. Dar e o femeie provocatoare
şi nicodată nu te vei plictisi alături de ea. în plus, te vei bucura de acele clipe
de blîndeţe care îi domolesc intensitatea, dacă vei avea răbdarea să scoţi la
iveală această sensibilitate a ei. Femeia dominată de Marte va şti să poarte o
conversaţie inteligentă şi îi place să o facă. Nu te ascunde după ziar în timpul
micului dejun, căci s-ar putea să ajungi să-ţi faci singur omleta.
Rareori ai s-o auzi plîngîndu-se de vreo boală sau oboseală, dar cînd
suferă, va ştepta din partea ta foarte multă înţelegere. Deşi s-ar putea să fii
nevoit să o legi de pat ca să o faci să se odihnească atunci cînd are o febră de
40 de grade, fii pregătit să o serveşti la pat cînd are o durere de măsea.
Pe femeia Berbec nu e recomandabil să o suni de la birou ca să-i spui că
ai de lucru pînă tîrziu, decît dacă vrei focuri de artificii. N-o va deranja să-ţi
păstreze cina caldă, dar nu-i va plăcea să nu ştie unde eşti, de fapt, şi ce faci,
aşa că va suna la birou să te verifice. Soţia din zodia Berbecului va face
probabil o impresie excelentă şefului tău, cu condiţia să o opreşti cînd încearcă
să-i spună cum ar trebui să-şi facă treaba. Nu va avea nimic împotrivă să
muncească ea pentru a întreţine familia dacă rămîi temporar fără slujbă, dar
nu va respecta niciodată un bărbat care cîştigă mai puţin decît ea, deşi nu-l va
părăsi în nici un caz din acest motiv, ci îi va găsi scuze. Dacă în una din acele
rare ocazii cînd simte nevoia să se relaxeze şi să se distreze ai lipsa de
inspiraţie să spui ceva dezaprobator, se va repezi direct la oglindă şi la sticla
de parfum. Din acest punct de vedere e la fel de feminină a însăşi Eva. Femeia
dominată de Marte e vanitoasă, ceea ce însemană că e hipersensibilă la orice
legat de înfăţişarea ei, de la vîrstă pînă la o remarcă inocentă cum că ar arăta
obosită, pe care ea o va lua drept o aluzie că arată ca o hoaşcă trecută.
Ca mamă, va avea grijă ca progeniturile ei să fie curate, fericite,
sănătoase şi iubite, dar probabil că nu-şi va lua în braţe copiii de cîte ori vor
plînge şi nici nu va fi exagerat de protectoare. În schimb, cei mici vor avea
parte de numeroase sărutări drăgăstoase, impulsive, şi îmbrăţişări inimoase. O
mamă Berbec îşi va învăţa copiii să creadă în spiriduşi şi îi va duce în parc la
plimbare, ca să le arate urmele strălucitoare lăsate pe pajişte de zîne cînd au
dansat în lumina lunii, acolo unde alţii ar vedea doar roua de pe iarbă. O astfel
de mamă creează o lume magică pentru copiii ei, căci într-o astfel de lume
trăieşte şi ea. Nu va fi un părinte indulgent, ci va insista asupra unei discipline
stricte, iar copiii ei vor deveni adulţi independenţi.
Această femeie poate fi iraţional de temperamentală şi poate face scene
violente, dar furia ei stîrnită atît de uşor se va risipi la fel de repede. Nu poartă
niciodată pică, nu caută să se răzbune, nu se autocompătimeşte şi nici nu se
macină în sinea ei. Mulţi îţi vor spune că o femeie Berbec e complet masculină,
dar să nu-i crezi! E femeie pînă la ultima celulă sub exteriorul ei ostentativ şi
puternic, poate chiar prea femeie pentru un bărbat obişnuit. Dar, bineînţeles,
un cavaler în armură strălucitoare nu e un bărbat obişnuit. Dacă eşti un astfel
de cavaler singuratic şi curajos, aceasta e femeia visurilor tale, pentru care
merită să lupţi cu toţi balaurii din lume.
TAUR

Cum să recunoşti un nativ din Taur

Cele mai bune locuri în care să cauţi un Taur ar fi la o fermă, o bancă sau
o agenţie imobiliară, dar îl vei putea găsi "păscînd" şi pe alte terenuri. Ei pot fi
ingineri, staruri de cinema, funcţionari, grădinari, regi şi regine, coşari,
măcelari, brutari şi orice altceva. Poţi depista întotdeauna un Taur după
atitudinea lui tăcută, plină de forţă. Pînă vei ajunge să-l cunoşti mai bine, cele
mai lungi replici ale lui vor fi, probabil, de genul: "Mda", "Nu", "Mersi", "Pa" şi
deseori "Nţţ", adică tot un fel de "Nu". Dacă are o puternică influenţă din
Gemeni, Berbec sau Săgetător s-ar putea să fie puţin mai vorbăreţ şi pasul lui
să aibă un ritm ceva mai săltat. Dar Taurul tipic preferă să se mişte cu
precauţie şi să vorbească puţin. Ca şi stînca Gibraltarului, are picioarele bine
înfipte în pămînt, e stabil şi nimic nu-i tulbură liniştea. Poţi să arunci apă pe el,
să-i aprinzi chibrite între degetele de la picioare, să-l izbeşti cu pumnii în piept,
să-l fixezi cu o privire hipnotică şi furioasă sau să urli la el din toţi plămînii.
Taurul nu se va mişca nici un centimetru. O dată ce a luat o hotărîre, el îşi
încrucişează braţele cu calm şi-şi propteşte călcîiele în pămînt. Îşi scoate în
afară bărbia destul de proeminentă, îşi umflă nările, lasă urechile pe spate şi...
s-a terminat. Taurul va da rareori năvală să te calce pe bătături. El nu vrea
decît să fie lăsat în pace. Nu-l deranja şi va fi mulţumit. Pisează-l la cap şi se va
încăpăţîna într-ale lui. Îmbrînceşte-l de la spate, tachinează-l prea mult şi fii
pregătit să-i suporţi furia violentă. Pot trece luni şi ani la rînd în care va da
dovadă de perfectă stăpînire de sine şi control, mirosind panseluţele în timp ce
ignoră agitaţia şi zgomotul din jur. Apoi, într-o zi ca oricare alta, cînd nimeni nu
se mai aşteaptă la asta, vreun nesimţit va arunca în paharul lui ultima picătură,
cea care-l va face să dea pe afară. Fugiţi din calea Taurului cît puteţi de repede
dacă vreţi să scăpaţi cu viaţă! Temperamentul taurin e rareori scos la iveală,
dar cînd o astfel de persoană se înfurie poate distruge totul în calea sa, chiar şi
pe nativii din Scorpion. Poate că ar fi mai corect să spunem "demolează" în loc
de "distruge". S-ar putea să treacă ceva timp pînă cînd norii de praf se vor
risipi după un astfel de atac şi se va reinstaura liniştea. Unii Tauri au un
asemenea autocontrol încît nu au astfel de izbucniri decît o dată sau de două
ori în întreaga lor viaţă. Chiar şi cei mai temperamentali nu vor erupe decît cel
mult o dată sau de două ori pe an. Totuşi, cel mai înţelept ar fi să ţineţi minte
că Taurul nu se enervează şi nici nu se înfurie doar un pic. Dacă incidentul e
suficient de important ca să-i zguduie emoţiile de obicei placide, aşteaptă-te la
furie oarbă, nu la o mînie obişnuită. De aceea, înainte să faci cu ochiul unei
femei, ar fi bine să afli care e ziua de naştere a bărbatului care o însoţeşte.
Mulţi bărbaţi născuţi sub semnul Taurului pot semăna puţin cu un taur, iar
femeile născute în acest semn vor avea un vag, intangibil aer bovin. Privirea
femeii Taur e senină şi umedă, dar clară. Se mişcă graţios, indolent, dar
mişcările ei vor sugera o forţă ascunsă. La bărbaţi, gîtul e deseori gros,
musculos, umerii, pieptul, spatele sau toate trei sînt late şi puternice. Tot trupul
acestor persoane e bine proporţionat, fie el scund sau înalt. Urechile sînt de
obicei mici şi apropiate de cap. Cînd mănîncă, mestecă încet şi de obicei au
digestie excelentă. Nu e cazul tuturor, dar mulţi Tauri au părul creţ sau
ondulat, de obicei închis la culoare, ca şi pielea şi ochii lor. Chiar şi excepţiile
blonde, cu ochi albaştri şi piele albă, nu vor sugera privitorului fragilitate, nici
fizică, nici de caracter. Bineînţeles, nu te poţi aştepta ca toţi aceşti oameni să
arate ca taurul Ferdinand sau văcuţa Elsie. E adevărat că deseori au corpuri
mari, generoase, cu dimensiuni variind de la musculos la dolofan sau chiar
gras. Dar e bine să ştii să-i recunoşti şi pe cei slabi, precum Fred Astaire, Bing
Crosby sau Gary Cooper. Nu te lăsa indus în eroare de picioarele zburătoare ale
lui Astaire, sau de farmecul lui aerian, ca de Geamăn. Oricine a fost apropiat al
marelui dansator spune că era imposibil să-l convingi să meargă unde nu voia,
sau să facă ceva ce nu avea chef să facă. Taurul e puternic atras de sexul
opus, dar nu e genul care să vîneze plăcerile, de orice fel ar fi ele. Preferă să
atragă oamenii către el. De ce şi-ar risipi el energia alergînd după ei pe cîmpii?
Pasivitatea e comportamentul lor tipic. Ei preferă de o mie de ori să primească
plini de ospitalitate musafiri la ei acasă, decît să se deranjeze să facă vizite.
Efortul necesar pentru obţinerea unei popularităţi sclipitoare nu îi stă în fire
Taurului. Dacă vrei, poţi să-l suni oricînd, el îţi va fi întotdeauna la dispoziţie. Fă
primul pas într-o idilă sau prietenie şi el ţi se va alătura, dacă îl interesează
subiectul. În plus, va şti să se poarte cu tine în ambele cazuri, ceea ce e rareori
adevărat la zodiile mai vivace şi gregare. Taurul îşi face rareori griji şi nu e
genul care să se dea cu capul de pereţi sau să-şi roadă unghiile. Uneori se mai
bosumflă sau devine mohorît cînd nu-i convine ceva, dar nu e genul nervos,
stresat. Prin natura lui e un stoic şi nimic nu-l va face să se abată de la ritmul
lui. Nativii acestei zodii sînt oameni de casă. Nu prea există Taur care să nu
adore să se răsfeţe în propria lui casă şi să se relaxeze într-un mediu
confortabil, familiar. Schimbările îl supără (cu excepţia cazului în care are
ascendent în Gemeni, Săgetător sau Vărsător). Dacă Taurul pe care îl cunoşti
nu are propria lui locuinţă, poţi fi sigur că visează să aibă una cît de curînd. E o
personalitate terestră, iar dragostea de pămînt se va manifesta mai devreme
sau mai tîrziu. Dacă e nevoit să trăiască într-un apartament de bloc va avea
probabil lădiţe la geamuri, pline cu flori şi verdeaţă. Cînd larma oraşului
ameninţă să îi invadeze spaţiul personal, nativul înşfacă rapid undiţa şi pleacă
spre un loc pastoral, liniştit, unde se va relaxa pînă cînd lumea nu i se va mai
părea aşa dezlănţuită. Dacă nu are nici lădiţe cu flori, nici undiţă, se va ocupa
de afaceri imobiliare, ceea ce îi va da ocazia să mai iasă din cînd în cînd spre
verdele periferiilor. El are întotdeauna o legătură cu pămîntul, oricît de
îndepărtată, fie că pierde vremea pe lîngă pistele de atletism, fie că iese
duminica în parc, fie că stă la o bere în natură. Taurul are în general o sănătate
perfectă şi o constituţie puternică. Nu poate fi trîntit la pat cu una cu două, dar
cînd asta se întîmplă îşi revine greu, mai ales din cauza refuzului lui încăpăţînat
de a asculta sfaturile doctorului. Nu-l ajută prea mult nici neîncrederea lui
înnăscută faţă de optimism şi optimişti. Zonele sensibile la accidente şi infecţii
sînt: gîtul, picioarele, gleznele, organele de reproducere, spatele şi şira spinării.
Răcelile banale degenerează deseori în laringite şi faringite, iar pasiunea
taurină pentru băutură, dar mai ales mîncare, poate provoca probleme
cardiace, circulatorii, poate cauza apariţia varicelor şi a altor afecţiuni cronice.
Totuşi, majoritatea nativilor pot rămîne în timp mult mai sănătoşi decît noi,
ceilalţi, dacă evită obezitatea, letargia şi infecţiile renale. Una dintre
principalele cauze ale maladiilor de care ar putea suferi un Taur e lipsa aerului
curat şi a mişcării, lucru pe care îl va nega deseori cu încăpăţînare. Şi dacă tot
vorbim despre încăpăţînare, ar fi bine să ştii că n-are nici un rost să-i spui unui
nativ din Taur că e încăpăţînat. În mintea lui nu se crede deloc îndărătnic, ci
răbdător. Nu e căpos, ci raţional şi ferm. Nici în ruptul capului nu poate înţelege
de ce îl judecă oamenii atît de nedrept. Adevărul e că acest personaj e cît
poate fi un om de încăpăţînat fără a se transforma într-un bloc de piatră. Atît
bărbaţii cît şi femeile ţin la fel de mult la locurile lor pe cît ţin la opiniile lor. Un
soţ Taur va refuza să-şi însoţească nevasta în vizită la un prieten, dacă acesta
nu are scaune confortabile. Poate ea să stea şi-n cap, el nu va merge. O femeie
Taur căreia nu-i plac amicii soţului pur şi simplu nu va vorbi cu ei. Totuşi,
mîndria cu care vorbesc aceşti nativi despre răbdarea lor e pe deplin
justificată. Mulţi poartă poveri emoţionale şi fizice ani în şir, fără să se plîngă.
Cu cît se acumulează mai multe necazuri, cu atît mai multă forţă găseşte
Taurul în interiorul său pentru a putea suporta. Loialitatea şi devotamentul faţă
de familie şi prieteni depăşesc deseori orice înţelegere. Mulţi bărbaţi şi femei
născuţi sub acest semn ar merita medalii pentru curajul sub lovituri ale soartei
care ar fi doborît demult pe alţii, născuţi sub alte semne. Trebuie deci să
recunoaştem tăria de caracter a Taurului. Dar tot încăpăţînat e! Foarte puţine
lucruri îi pot tulbura apetitul. Taurul poate mînca orice, de la ardei iuţi la
prăjitură cu ciocolată şi frişcă, murături şi napi, toate în decursul aceleiaşi
mese, fără să dea semne de jenă stomacală. Fripturile sînt favoritele lui şi
adoră să mănînce rămăşiţele de la mesele anterioare. Dacă-i mai pui şi o cană
cu vin în mînă, parcă-l vezi pe regele Henric al VIII-lea înfulecînd fericit la
banchetele lui îmbelşugate. Desigur, un ascendent în Fecioară îl poate trece pe
Taur pe o dietă de morcovi cruzi, salată verde şi suc de prune. Umorul celor
născuţi în această zodie e axat mai mult pe comedia burlescă, gagurile fizice.
Mulţi dintre ei nu gustă satira subtilă, dar rîd cu lacrimi cînd cineva alunecă pe
o coajă de banană sau primeşte o plăcintă cu frişcă în faţă. Simţul umorului
este la ei cald, terestru, jucăuş, generos, amintind de Falstaff. Aceşti oameni
sînt extrem de rar capabili să fie răzbunători sau cruzi. Un fapt interesant e că
mulţi tauri cruzi aveau la naştere multe planete în Berbec. Cele două semne nu
par să dea o combinaţie prea plăcută, iar Hitler e un exemplu grăitor în acest
sens. În legătură cu situaţia financiară, Taurul se desparte rareori de banii lui.
Nu fiecare nativ e milionar, dar nu vei vedea prea mulţi dintre ei stînd la coadă
pentru supă la cantina săracilor. Nativului îi place să construiască imperii încet,
dar sigur. În mod bizar, Taurului îi place să acumuleze şi putere, nu numai bani,
dar numai pentru plăcerea senzuală de a o deţine. De multe ori, ei înmînează
frîiele conducerii subordonaţilor. De ce şi-ar bate el capul să tragă toate sforile?
Sînt destui Capricorni şi Raci care să facă asta, în timp ce el trage un pui de
somn, adulmecă margaretele sau soarbe din ochi fetele. Îi e suficient să ştie că
toată lumea e conştientă cine e stăpînul păşunii. Mai devreme sau mai tîrziu,
banii vor veni către Taur şi acolo vor rămîne. El îşi preţuieşte banii şi familia,
dar nu e zgîrcit. Inima lui generoasă şi buzunarele sînt larg deschise pentru
prietenii adevăraţi aflaţi la necaz.

Bărbatul Taur

Probabil că îţi imaginezi că bărbatul tipic din Taur e un om tăcut şi


practic, de bun simţ şi realist ca o pereche de papuci de casă. Aşa şi e. În plus,
vei observa că nu se aruncă cu capul înainte cînd vrea să intre în acţiune, ci e
tacticos şi precaut. La fel de adevărat. Prin urmare, deduci tu, e logic să
presupui că nu e prea romantic. Cu desăvîrşire fals. Cine ţi-a băgat în cap că
poţi analiza personalitatea taurină folosind doar logica? Probabil vreun tip din
Balanţă care vrea să te impresioneze! Ei, bine, greşeşte! Logica nu e de prea
mare ajutor cînd încerci să dezlegi misterul unui simbol puternic şi masculin
cum e cel al Taurului, care e condus de o planetă paşnică şi iubitoare ca Venus.
Trimite-l pe deşteptul din Balanţă înapoi în bibliotecă! E posibil ca Taurului să-i
ia mult timp să decidă dacă vrea să fii femeia lui. El nu e genul care să facă un
triplu salt în piscina iubirii ca să descopere în cădere că cineva a uitat să umple
bazinul. Dar o dată ce s-a hotărît că tu eşti aleasa şi-şi pune în cap să te
cucerească, iubitul din Balanţă va părea un şcolar stîngaci pe lîngă el. Îi va face
de rîs chiar şi pe Leul îndrăgostit şi pe pasionalul Scorpion. Acest bărbat Taur
raţional, practic, lent şi hotărît e capabil să-ţi trimită cîte un trandafir roşu în
fiecare zi pînă cînd vei accepta propunerea lui, fie ea de căsătorie, de ieşire
împreună sau de orice fel. Poate chiar să scrie un cîntec sau o poezie
romantică şi să ţi-o trimită sfios, fără să o semneze, ştiind că vei ghici
expeditorul. Taurul poate fi un iubit tandru, blînd şi protector. Firea lui senzuală
îl face sensibil la parfumul tău, la fineţea pielii tale şi moliciunea părului tău.
Poate că n-o să-ţi spună asta în faţă folosind cuvinte înflorite, dar va găsi o
modalitate să-ţi transmită mesajul. Simţul lui tactil e foarte puternic. Acest
semn de pămînt e plin de contradicţii în viaţa amoroasă. Taurului îi va plăcea
să te vadă îmbrăcată în blănuri luxoase şi culori intense. Îţi va cumpăra un
buchet parfumat de violete proaspete de la bătrînica din colţ, căreia îi va lăsa
în coş un bacşiş generos pentru că-i aminteşte de mama lui. Însă tu nu-i vei
aminti niciodată de mama sau sora lui, decît atunci cînd va fi cazul să te
protejeze de privirile obraznice ale altor bărbaţi care încearcă să-ţi facă
avansuri. Muzica îi va stîrni emoţii puternice şi cheful de dragoste. Aproape
sigur are un cîntec favorit care îi aminteşte de tine de fiecare dată cînd îl aude.
E cel pe care-l tot pune la casetofon sau tonomat. Dacă îţi mai trebuie dovezi
ca să te convingi că e un suflet romantic, Taurul tipic te va ajuta să-ţi umpli
cufărul de zestre, făcîndu-ţi cadou la zilele de naştere porţelanuri, argintărie,
iar de Crăciun vei crede că e Moşul în persoană cînd va apărea în prag încărcat
cu pachete misterioase şi flecuşteţe sentimentale. Îţi va sugera partide de înot
la lumina lunii, picnicuri în păduri răcoroase şi izolate şi plimbări sub cerul
înstelat pe drumuri de ţară. Felicitarea lui va fi cea mai mare, mai elegantă şi
mai elocventă din cîte va distribui poştaşul de Ziua Îndrăgostiţilor. Cînd un Taur
îţi face curte, păi îţi face curte, nu se joacă! Probabil vei fi dusă la cină în
restaurante luxoase, cu lumini difuze şi viori şi nu va uita niciodată data la care
v-aţi cunoscut, sau orice altă aniversare intimă a voastră. Pentru Dumnezeu, cît
romantism îţi mai trebuie? E foarte adevărat că Taurul nu e un visător
nestăpînit ca bărbatul din Vărsător. El nu te va lua pe sus, făcîndu-te să ţi se
taie picioarele, ca Leul, şi nici nu-ţi va promite să te ducă plutind pe nori roz ca
să trăieşti cu el într-un castel ca din poveşti, printre trandafiri, într-o veşnică
primăvară, ca un Berbec. Mai degrabă poţi să te aştepţi să treacă pe la tine
într-o sîmbătă seara, purtînd sub braţ planurile arhitecturale ale casei pe care
intenţionează să o construiască pentru tine din cherestea adevărată şi cu bani
reali. Probabil că va depune avansul pentru casă înainte să vă logodiţi. Bărbatul
acesta nu se-ncurcă în vorbe. Cînd Taurul te trece pragul şi te "plantează" ferm
în casa voastră, care nu va aduce deloc cu un castel din poveşti, poţi să fii
sigură că toate ratele de împrumut sînt depuse în siguranţă, la bancă. Trebuie
să fii nebună să te plîngi de aşa ceva. Vei ajunge să te întrebi de ce te-ar tenta
vreodată norişorii ăia roz, cînd eşti înfăşurată confortabil în pătura securităţii
Taurine. Asta în cazul în care eşti o femeie care apreciază valorile solide, o fată
raţională, care apreciază personalitatea paşnică, senină, a Taurului şi firea lui
calmă şi stabilă. Gesturile lui sentimentale şi curtea lui plăcută, firească, pot fi
la fel de satisfăcătoare ca şi suspinele poetice ale amanţilor mai "coloraţi". Un
astfel de bărbat se pregăteşte cu grijă pentru ziua de mîine. Aşa cum furnica
adună vara provizii pentru iarnă, la fel şi Taurul nu se va lăsa distras de
plăcerile unei după-amieze însorite, ci va continua să se pregătească pentru
gerul iernii. E ciudat, dar mulţi dintre soţii care-şi permit să-şi ducă sau să-şi
trimită nevestele în ţări mai calde pe durata iernii sînt nativi ai acestei zodii.
Bineînţeles, există şi părţi mai puţin plăcute într-o legătură amoroasă cu un
Taur - nu există perfecţiune. În primul rînd, va trebui să îţi scoţi de la naftalină
comportamentul de doamnă. Nici un astfel de mascul nu va suporta o femeie
stridentă, masculină, cu limbaj de birjar şi atitudine de dresoare de lei. Dacă ai
opinii la care ţii foarte mult nu încerca să i le bagi pe gît şi nici nu te lăuda în
public cu inteligenţa ta. În particular, el respectă o femeie inteligentă (deşi
preţuieşte mai mult bunul simţ), dar ai face mai bine să-l laşi pe el să fie
deşteptul din cuplul vostru atunci cînd ieşiţi împreună undeva. Fă-o, tu, pe
emancipata în faţa prietenilor lui şi va avea una din următoarele două reacţii.
Dacă e un Taur primitiv (şi nu ai idee ce mulţi sînt din ăştia) probabil că-ţi va da
un brînci, te va scutura, sau chiar îţi va arde o scatoalcă într-un loc bine ales
după ce ajungeţi acasă. Dacă e genul mai sofisticat, se va închide în el şi va
rămîne aşa toată seara, fără să mai schimbe o vorbă cu nimeni, pînă cînd te vei
simţi aşa de prost încît îţi vei dori să te înghită pămîntul. În plus, şi prietenii
voştri vor fi la fel de stînjeniţi, aşa că seara voastră se va duce cam pe apa
Sîmbetei. Primul tău impuls va fi să dregi ce-ai stricat, dar tentativele de a-l
înveseli şi a-l scoate din starea lui încăpăţînată înainte de a-şi face damblaua
se vor dovedi absolut imposibile. Mai mult, dacă vei încerca să-l tachinezi ca
să-l readuci pe linia de plutire nu vei face decît să-l scoţi din sărite şi mai tare.
Insistă prea mult şi-l vei transforma din Sfinx într-un taur furios, care cu
siguranţă va da drumul unor "aprecieri" ce îţi vor aprinde obrajii de ruşine. Ori
aşa, ori va spune calm prietenilor: "Mă scuzaţi că plec mai devreme, dar
trebuie s-o tîrăsc acasă pe muierea asta cu gura ca o meliţă ca să-i dau o
lecţie". După o astfel de scenă ai să te ascunzi de toţi cunoscuţii săptămîni în
şir. Dacă-l vezi întinzîndu-se după haină, fă bine şi pregăteşte-te şi tu de
plecare. Un bărbat Taur rareori îşi va lăsa femeia singură printre lupi,
neprotejată, indiferent cît de tare l-a scos din sărite. O va lua cu el, de păr,
dacă e nevoie. Aşa că nu te gîndi că vei rămîne în urmă ca să te plîngi
prietenilor de el. Cînd pleacă el, pleci şi tu! Şi te-aş sfătui din suflet să-ţi ceri
scuze înainte de a ajunge acasă. El n-o s-o facă în veci. Nici alergatul la mama
n-o să-ţi ajute. Cît timp el e cel care plăteşte cheltuielile de întreţinere, la el în
pat ai să dormi. Prima tentativă de "Plec la mama!" va fi probabil şi ultima.
După un prim contact cu furia lui, părinţii tăi vor învăţa repede să ţină uşa
încuiată şi să te lase să-ţi rezolvi singură problemele. Bărbatul Taur e foarte
răbdător, dar nu se va lăsa călcat în picioare. Însă nici nu îi va plăcea să fie
sufocat de o femeie ca o iederă. E prea practic şi îşi iubeşte prea mult
libertatea ca să-i placă o femeie care se agaţă de el ca scaiul şi plînge din
nimic. Nu-l deranjează ca partenera să aibă ceva temperament şi vioiciune. Cu
un zîmbet plin de amuzament detaşat o va urmări cum zburdă veselă în mod
tipic feminin, aşa cum urmăreşti o pisicuţă drăgălaşă şi dragă jucîndu-se cu un
ghem colorat. Cu condiţia ca pisicuţa să ştie ca, la un semn al stăpînului, să
înceteze cu joaca şi să asculte vocea acestuia. Nimeni nu poate fi mai blînd,
mai bun şi mai tolerant decît un bărbat Taur, atunci cînd nu-şi simte
ameninţată masculinitatea. Ar face orice pe lume pentru femeia pe care o
iubeşte, mai puţin să o lase să poarte ea pantalonii în familie. Poate că uneori
se poartă ca un urs stîngaci, iar umorul lui e deseori grosier şi ridicol, dar nu va
fi niciodată luat de fraier. Probabil că iubeşte excursiile la ţară, cu cortul,
fotbalul şi pescuitul, sau grădinăritul, florile şi plimbările lungi. Cărţile preferate
sînt despre eroii cuceritori ai zilelor demult apuse sau biografii ale
întemeietorilor de imperii de orice fel, nu ficţiunea sofisticată sau filosofia
adîncă. Taurul e masculul prin excelenţă, aşa că nu-i servi sandvişuri cît o
monedă, din pîine cu coaja tăiată. Îi place mîncarea gătită în orice casă de
modă veche, cu cartofi, fripturi, sosuri şi multe plăcinte. Ia-ţi o carte de bucate
bună. De asemenea, va fi deseori dispus să te scoată la masă în oraş, căci
acestor nativi nu le stă în fire să-şi lege nevestele de aragaz, iar uneori va
încerca să gătească el, iar tu va trebui să cureţi urmele dezastrului. Ca părinte,
bărbatul din Taur e o încîntare. Crede că e important să aibă un băiat care să-i
ducă mai departe numele, dar va iubi fetiţele cu o tandreţe nemăsurată. Sînt
taţi iubitori, afectuoşi şi înţelegători.

Femeia din Taur

Din multe puncte de vedere, femeia din Taur e pîinea lui Dumnezeu, o
combinaţie a multora dintre calităţile rare pe care orice bărbat le caută şi
rareori le găseşte într-o femeie. Chiar dacă are un temperament violent, care
poate face un bărbat puternic să o rupă la fugă sau să se ascundă sub masă,
ea nu va izbucni ca o tornadă devastatoare decît dacă e grav provocată. În
mod normal, dacă n-o chinuieşti peste limitele răbdării umane sau dacă soarta
nu-i oferă o mînă îngrozitor de proastă, ea îşi va juca cinstit cărţile, cu un calm
admirabil. Sinceritatea şi onestitatea ei nu sînt ştirbite de nici un fel de jocuri,
lacrimi şi alte trucuri tipic feminine. Fata din Taur are mai mult curaj moral şi
emoţional decît mulţi bărbaţi duri, dar are suficientă încredere în sine ca să te
lase pe tine să fii şeful, dacă asta vrei. Dacă nu, va prelua controlul şi va
conduce ea totul, dar ar prefera de o mie de ori ca situaţia să fie inversată. Ea
caută un bărbat adevărat, pentru că ştie că e o femeie adevărată şi e mîndră
de asta. Pentru ea, a fi femeie nu înseamnă neapărat să flirteze tot timpul, să
aibă creier de găină sau să fie o pisicuţă miorlăită care face pe fragila şi
neputincioasa ca să obţină ce vrea. Îţi vei da seama repede că are opinii proprii
şi un creier suficient de puternic ca să nu fie nevoie să recurgă la şiretlicuri ca
să atingă un obiectiv. O femeie Taur are atîta autocontrol încît ar putea ţine în
loc un întreg atelaj de cai (asta ca să-ţi faci o idee despre forţa voinţei ei
ascunse), dacă hotărăşte să şi-l exercite. Dacă are un ascendent în Berbec sau
Leu, ea poate fi uneori capabilă de cruzime sau dese furtuni emoţionale, iar
dacă are influenţe din Peşti sau Gemeni ar putea fi mai agitată şi nehotărîtă
decît alte femei Taur. Dar femeia tipică a acestui semn dă de cele mai multe
ori dovadă de reţinere în toate domeniile. Acesta e un lucru bun, căci exteriorul
ei placid ascunde o senzualitate atît de puternică încît trebuie ţinută puţin în
frîu. Bărbaţii apreciază întotdeauna tendinţa ei nobilă de a lua oamenii aşa cum
sînt, fără să-i judece. Femeia Taur se simte la fel de bine în compania unui
savant care studiază musca Ţeţe în Congo, ca şi în cea a unui înghiţitor de săbii
de la bîlci, atîta timp cît aceştia fac ceea ce îşi doresc şi îşi exprimă astfel
personalitatea. Cînd întîlneşte o persoană pe care o antipatizează nu
declanşează o campanie de distrugere a persoanei respective, ci pur şi simplu
o evită. Această femeie îşi poate trata duşmanii cu o indiferenţă glacială, dar
dacă te numeri printre prietenii ei îţi va fi loială indiferent de perioadele prin
care treci. Hotărîrea cu care îţi este alături la bine şi la greu face ca relaţia
dintre Damon şi Pythias să pară o cunoştinţă întîmplătoare. Poţi să circuli prin
oraş cu trotineta, să te caţări pe un catarg de steag, să ajungi la mititica sau să
te duci la birou cu margarete puse după urechi, ea va găsi întotdeauna o
modalitate de a-ţi justifica gesturile, căci eşti prietenul ei. Dar dacă nu îi acorzi
în schimb acelaşi devotament total va sta îmbufnată într-un colţ, ca un nor
negru, apăsător, plin de sentimente reprimate. Însă asta nu are nici o legătură
cu gelozia. Femeia Taur nu va lua în serios hobby-ul masculin al privitului după
fete. Spre deosebire de Leoaice sau de cele din semnul Berbecului, fata
noastră nu se va face purpurie la faţă de furie de fiecare dată cînd admiri în
mod deschis o fată drăguţă. E nevoie de mult mai mult decît un flirt uşor sau
un sărut aplicat pe obrazul unei bune prietene ca să-i stîrneşti furia taurină.
Dacă depăşeşti limita a ceea ce consideră ea că ar fi fair play se poate
transforma într-un monstru al terorii, dar graniţa respectivă e trasată cu linii
foarte generoase. Deci poţi să îi faci cu ochiul drăgălaşei casieriţe de la
magazin, dar nu îi pune prea mult răbdarea la încercare, căci, deşi pare
nesfîrşită, îşi are, totuşi, limitele ei. Dacă n-ai văzut-o niciodată furioasă, fă bine
şi nici n-o stîrni! Femeia din acest semn nu e dominată de scopuri strict
intelectuale. Asta nu înseamnă că nu e inteligentă. Dimpotrivă, mintea ei poate
ţine piept cu succes celor mai deştepţi bărbaţi sau femei, doar că nu i se pare
crucial să înţeleagă teoria relativităţii şi nici nu o interesează foarte mult să se
piardă în discuţii abstracte. Nu e nici impresionată, nici încîntată dacă faci
colecţie de diplome universitare. Una singură e suficientă ca să-i cîştigi
respectul. Pentru ea sînt esenţiale bunul simţ, simţul practic şi capacitatea de a
înţelege esenţa oricărui subiect. Femeia Taur tipică nu e o intelectuală care
citeşte filozofie din pură plăcere, iar ideologiile complicate nu sînt punctul ei
forte. Picioarele îi sînt ferm înfipte în pămînt. Ea e o creatură strict fizică. Asta îl
va interesa cu siguranţă pe cititorul bărbat, dar ca să o intereseze şi pe ea un
obiect sau o idee, aceasta trebuie să-i încînte simţurile fine. Dacă încerci să o
convingi spunîndu-i că "e bine pentru ea", că "toată lumea face asta", sau că "o
va stimula intelectual" nu vei reuşi decît s-o faci să caşte. Ca să reacţioneze cu
entuziasm sincer, ea trebuie să găsească o formă sau alta de satisfacţie
senzuală în tot ce face. Nu prea vei vedea o femeie Taur îndesînd nişte flori
artificiale într-o vază. Florile ei trebuie să fie adevărate, să aibă textură şi
parfum cinstite. Îi plac buchetele uriaşe de flori de sezon dintre cele mai simple
- de cîmp, dacă se poate. Parfumul ei e de obicei exotic şi persistent, deşi unele
femei Taur înclină spre cealaltă extremă şi preferă ca părul şi pielea să le
miroasă a extrem de curat... şi atît. Această fată e vizibil mişcată de
cearşafurile proaspăt spălate, îmbibate de dulcele miros al soarelui sau de
aroma delicioasă a pîinii coapte în cuptor. O sensibilizează puternic mirosul
cernelii tipografice de pe ziarul de dimineaţă, parfumul îmbătător al ierbii
proaspăt tunse după o ploaie primăvăratică sau aroma de frunze arse toamna.
De aceea, dacă o scoţi în oraş, ar fi spre binele tău să-ţi cumperi un after shave
de calitate, să-ţi bagi în buzunar o frunză arsă, să-ţi dai cu un strop de cerneală
tipografică după urechi şi să dai drumul la aspersoare înainte să o săruţi în faţa
uşii, cînd o aduci acasă. Izurile neplăcute au un efect la fel de puternic asupra
ei, dar în sens invers. Mirosul de peşte proaspăt prins nu o va deranja cu nimic,
căci e natural, dar cel de peşte prăjit... e cu totul altă mîncare de peşte. Şi
culorile reuşesc să-i îmbete simţurile, mai ales cele intense. Fiecare nuanţă de
albastru, de la fumuriu la indigo, îi va slăbi rezistenţa opusă eforturilor tale de
seducţie. La fel şi trandafiriul şi rozul. Poartă o cravată albastră sau o cămaşă
roz cînd te duci la ea în vizită, dar ai grijă să nu le porţi împreună. Nu uita că
are un simţ înnăscut al armoniei şi nu e recomandabil să arăţi ca un tort pentru
copii preşcolari. Mîncarea ei are neapărat gustul care trebuie şi de obicei pune
condimente şi ierburi aromatizante din belşug (doar dacă nu are ascendent în
Fecioară sau Capricorn). Ai grijă să o duci la restaurante cu bucătari excelenţi,
căci cu un hamburger turtit şi o supă chioară nu ai nici o şansă la inima ei.
Dacă eşti cu adevărat un tip norocos, te va invita ea la o cină preparată în casă
şi cu siguranţă o vei cere de nevastă înainte să apuce să servească desertul.
Fata asta nu-şi pune şorţul doar ca să facă frigănele, aşa că e întotdeauna o
idee bună să nu mănînci nimic înainte de a trece pe la ea. Bucătăria ei poate fi
o adevărată capcană pentru bărbaţi. Sunetele armonioase şi imaginile
frumoase o atrag ca un magnet. Majoritatea femeilor tauriene au un pronunţat
talent pentru arte sau o fină capacitate de apreciere a lor. Cînd vorbeşte la
telefon, desenele pe care le face fără să-şi dea seama sînt schiţe în toată
regula. Ca să fii sigur că va fi o întîlnire reuşită, du-o la un concert sau o
expoziţie. O femeie Taur care să nu fi fost niciodată la ţară şi căreia să nu-i
placă pescuitul şi călăria este un caz rar. Cu toată senzualitatea ei, în suflet ea
rămîne un băieţoi. Mama Natură o atrage irezistibil cu chemarea ei, iar fata din
acest semn o strînge cu voluptate la sîn. Dacă vrei să fii beneficiarul aceluiaşi
tratament nu pune muzică zgomotoasă şi dizarmonică în prezenţa ei, nu mînca
usturoi înainte de întîlnire şi nici nu purta culori care se bat cap în cap. În sfîrşit,
simţul tactil o face pe femeia Taur să se plîngă că puloverul tău e aspru şi
neplăcut la pipăit. Aproape că e în stare să-ţi spună ce culoare are o ţesătură
doar atingînd-o cu ochii închişi. Materialele purtate de ea sînt moi şi delicate la
atingere, niciodată iritante şi se îmbracă simplu şi cu gust. Natura ei senzuală
probabil că nu include purtarea de lenjerie extrem de sexi şi complicat croită şi
nici haine prea sofisticate. Preferă stilul sport şi îmbrăcămintea practică,
scumpă, fără zorzoane şi ornamente, căci la ea confortul e pe primul plan.
Această femeie e rareori pretenţioasă, iar starea ei emoţională e în general
echilibrată, realistă şi plăcută. Oamenii sînt atraşi de atitudinea ei directă,
deschisă, la fel de relaxantă ca o baie fierbinte. Ea adoră căzile cu apă
fierbinte, plină de spumă parfumată, loţiuni şi uleiuri, aşa că baia ei va arăta
probabil ca apartamentele Cleopatrei. Probabil că vei afla pe pielea ta că unei
femei tauriene nu-i place să fie contrazisă, mai ales în public. Nu uita că îi place
să facă lucrurile pe îndelete. Dacă o grăbeşti se va înfuria şi nu-ţi doreşti asta.
Maternitatea i se potriveşte de minune. Îi va alinta pe bebeluşi şi va adora
copiii foarte mici, dar cînd progeniturile se fac mai mărişoare e posibil ca mama
lor să devină prea severă şi pretenţioasă, căci îi vine greu să accepte
schimbările derutante ale adolescenţei. Mama tauriană se înfurie cînd e
încălcată disciplina. Nu va suporta sfidarea şi nu va tolera lenea şi neglijenţa,
aşa că cei mici vor trebui să-şi ţină camerele în perfectă ordine. În afară de
aceste impedimente, ea va fi un părinte bun; copiii şi-o vor aminti ca fiind în
primii ani o figură caldă, protectoare, iar la maturitate o prietenă cu mult simţ
al umorului. Anii intermediari, cînd nerăbdarea adolescentină se va ciocni cu
încăpăţînarea Taurului, pot lăsa unele amintiri neplăcute. Femeia din acest
semn nu e niciodată o miorlăită. Rareori se va plînge de ceva. E genul care va
munci ca să-şi întreţină soţul în facultate sau care îşi ia o a doua slujbă cînd
familia e în criză financiară, fără să facă deloc caz de asta. Ea e în stare să se
urce pe o scară ca să răzuie vopseaua sau să văruiască, cu aceeaşi forţă ca un
bărbat, dar are absolută nevoie de somnul ei de după amiază pentru a-şi
păstra puterile. Va merge mîndră alături de bărbatul din viaţa ei, fără a-l depăşi
sau a sta în umbra lui. Multe soţii din Taur îşi ajută soţii la studii sau la lucru.
Nici prin cap nu le trece să fie întreţinute fără a contribui cu nimic la
bunăstarea familiei şi vor fi profund nefericite alături de un bărbat al cărui
aport la problemele casei e nul. Ele detestă orice formă de slăbiciune. Bărbatul
care se însoară cu o femeie a acestui semn nu se va alege cu o plîngăreaţă sau
o vînătoare de avere. Ea va aştepta de la el să aducă banii în casă şi să
gestioneze cu cumpătare finanţele familiei. Va pretinde calitate maximă la
aparatură, mobilă şi mîncare, dar va fi cu ochii în patru după chilipiruri şi e
dispusă să aştepte pentru a-şi cumpăra un obiect de lux îndelung rîvnit. O
impresie bună e importantă pentru ea, aşa că îşi va încuraja soţul să invite la
cină oameni influenţi. Ea va fi însăşi esenţa ospitalităţii, considerînd
evenimentul o investiţie pentru viitor. Femeia Taur poate insufla cu tandreţe
forţă bărbatului ei cînd acesta se consideră învins şi e la fel de pricepută la
repararea unei siguranţe sărite ca şi la prepararea unei plăcinte cu vişine. În
inima ei e întotdeauna destul loc şi destulă dragoste pentru a primi în căminul
ei străini şi rude, iar casa ei va fi un refugiu cald şi luminos în mijlocul furtunii.

GEMENI

Cum să recunoşti un nativ din Gemeni

Dacă uneori o persoană din Gemeni îţi dă impresia că vezi dublu, nu da


fuga la oculist ca să-ţi schimbi dioptriile. Adu-ţi aminte că semnul Gemenilor e
un semn dublu şi că există două laturi distincte ale personalităţii lui
schimbătoare. Uite-l, nu e! Iubire a fost oare licărirea aceea pe care ţi s-a părut
că o vezi trecînd într-o clipă peste trăsăturile lui mobile? Sau a fost ură? Extaz?
Inteligenţă? Regret? Bucurie? Schimbările de expresie ale Gemenilor sînt la fel
de fascinante de urmărit ca luminile psihedelice dintr-o discotecă. E greu să-ţi
dai seama unde se termină realitatea şi unde începe iluzia. La ei acestea se
amestecă, apoi se separă. Ca să ştii unde poţi da peste această creatură
versatilă trebuie să fii aproape clarvăzător. Ea poate fi azi aici, iar mîine în cu
totul altă parte. Aşa, dintr-o dată. Un Geamăn îşi poate schimba hainele, slujba,
viaţa amoroasă sau locuinţa tot atît de repede pe cît îi ia să se răzgîndească.
Adică foarte repede. E greu să găseşti un exemplar pe care să-l studiezi.
Încearcă la o librărie. El e genul care răsfoieşte cărţile, pentru că îşi dă seama
de esenţa unei cărţi dintr-o simplă frunzărire a paginilor. (Nu e o simplă
întîmplare că John F. Kennedy era proverbial pentru viteza cu care citea.)
Oamenii aflaţi sub influenţa lui Mercur mai au şi enervantul obicei de a citi mai
întîi ultima pagină a unei cărţi. Dacă ştii vreun Geamăn care să fi citit vreodată
o carte de la cap la coadă fără să se fi plictisit la jumătate, trimite-l pachet la
Antipa, secţia Ciudăţenii ale naturii, sau verifică-i harta astrală. Sigur vei găsi
influenţe din Taur, Capricorn sau alt semn perseverent. Cu siguranţă vei găsi
un Geamăn sau doi schimbînd replici inteligente cu diverse persoane pe
culoarele unui post de radio, ale unei firme de relaţii cu publicul, la o editură,
un salon auto sau o agenţie de publicitate. Cînd ai găsit acest argint viu
studiază-l cu atenţie, chiar dacă vei fi sleit de puteri după ce îl vei urmări peste
tot. Primul lucru pe care-l vei observa va fi că emană o energie nervoasă atît
de puternică, încît aerul din jurul lui pur şi simplu trosneşte şi pocneşte de
scîntei electrice. Sînt şi cîţiva Gemeni care vorbesc rar, dar majoritatea turuie,
iar absolut toţi prind din zbor ceea ce vrei să le comunici. Fie că e bărbat sau
femeie, Geamănul nu are răbdare cu capetele pătrate conservatoare sau cu cei
care nu sînt în stare să ia o decizie cu privire la poziţia pe care se situează în
anumite probleme. Geamănul ştie exact pe ce picior dansează, cel puţin în
clipa respectivă. Cu excepţia cazurilor în care ascendentul său e în conflict cu
tendinţele mercuriene, Geamănul e în general subţire, agil şi mai înalt decît
media. Mulţi au trăsături mici, tăioase, ca figurile dintr-o camee. Există şi unii
cu ochi căprui închis, dar majoritatea au frumoşi ochi verzi, albaştri, aurii sau
cenuşii, cu formă bine conturată, jucăuşi şi sclipitori. Gemenii nu îşi lasă
privirea asupra unui obiect pentru mai mult de cîteva secunde. Ba chiar
privirea lor alertă, fugară, e deseori cel mai uşor mod de a-i recunoaşte. Tenul
e mai mult palid, dar se bronzează uşor - un alt mod de a-i depista vara.
Debordează de nerăbdare, sînt prietenoşi fărăezitare şi au mişcări neobişnuit
de rapide şi de graţioase. Părul lor poate fi închis la culoare, deschis sau
ambele, cu şuviţe combinate, care exprimă caracterul lor dual. Nasul le e drept
şi lung sau delicat, dar în orice caz bine marcat. Bărbaţii sînt predispuşi la
chelie şi ambele sexe tind să aibă frunţi înalte. Indiferent de vîrsta lor, ei par
mai tineri decît sînt de fapt, căci au o înfăţişare fără vîrstă. De obicei e o
greşeală să încerci să legi Geamănul de un singur loc sau de o singură idee. O
greşeală şi mai mare este să îl provoci la o înfruntare a inteligenţelor, căci e în
stare să se bage şi să se scoată cu vorba din situaţii dificile cu cea mai mare
uşurinţă. Mintea îi merge cu viteza luminii, are simţul ironiei tăioase şi e mai
deştept decît aproape oricine. Unii dintre mercurieni au o plăcere răutăcioasă
să buimăcească minţile mai încete cu procesele lor mentale fulgerătoare. O
astfel de persoană poate să apară din pămînt lîngă tine, să cuprindă curios cu
privirea împrejurimile şi apoi să dispară într-o cu totul altă direcţie înainte să
apuci să-i zici "Salut!". Un cunoscut din Gemeni s-a logodit recent cu o
minunată fată din Vărsător (dacă e cineva în stare să se descurce cu
alunecosul geamăn, aceia sînt Vărsătorii) şi, cu o săptămînă înainte de nuntă,
toţi cunoscuţii puneau pariuri că mirele va găsi o modalitate de a aluneca din
laţ, că, într-un fel sau altul, nu va ajunge la timp la biserică. Dar a ajuns.
Gemenii sînt plini de surprize. Mai ales cînd sînt îndrăgostiţi. Secretul aparentei
lor ubicuităţi, al uluitorului lor talent de a face mai multe lucruri într-un timp
mai scurt decît toţi ceilalţi oameni se află în dualitatea lor. Ei pot face două
lucruri deodată cu mai puţin efort decît ne ia nouă să facem unul singur.
Deseori, femeile mercuriene calcă rufe, hrănesc copilul şi vorbesc la telefon în
acelaşi timp. Unii jură că Gemenii se nasc cu cîte un telefon în fiecare mînă.
Rutina de orice fel îl face pe Geamăn să se simtă ca o pasăre cu aripile tăiate
ţinută în colivie. Aceşti oameni urăsc cu ferocitate monotonia şi platitudinea. În
mod normal nu sînt cei mai punctuali oameni din lume - în afară de cazul în
care au ascendent în Fecioară, caz în care devin adevărate orologii umane.
Însă Geamănul tipic întîrzie întotdeauna, nu pentru că nu are noţiunea timpului,
ci pentru că ceva i-a captat interesul pe drum. Dacă ai un prieten mercurian,
probabil că ai simţit deja pe pielea ta un obicei tipic Gemenilor, care poate fi
atît de enervant încît să-ţi provoace un ulcer. Îţi sugerează o activitate, de
exemplu să treci pe la el pe-acasă (de obicei un apartament, căci o casă ar
însemna ceva prea permanent pentru el), să mergeţi la un film vechi împreună,
să jucaţi un baschet sau să mergeţi să beţi ceva. Tu îi mulţumeşti, dar îi spui că
rămîne pe altădată. Geamănul insistă. E convingător. Te priveşte cu ochişori
rugători şi ţese un cocon de farmec în jurul tău. Vorbeşte atît de repede şi
zîmbeşte atît de cuceritor încît, după un timp, cedezi. Are de făcut cîteva
comisioane, aşa că îţi dă întîlnire la colţul străzii cam într-o oră. La asta nu te
aşteptai, aşa că încerci din nou să dai înapoi, dar el va recurge din nou la
tehnicile mai sus menţionate şi te va face să accepţi întîlnirea. Te apucă toată
plictiseala din lume încercînd să găseşti ceva de făcut în ora respectivă, te mai
dor şi picioarele, dar reuşeşti să supravieţuieşti şi te prezinţi la colţ la ora
stabilită. Bunul tău amic apare gîfîind jumătate de oră mai tîrziu. Ei bine, s-a
răzgîndit. E frînt de oboseală. S-a hotărît să plece acasă, să se bage în pat şi să
iasă în oraş mîine. Nu te superi, nu? Doar un Geamăn ar putea evita un pumn
în falcă într-un astfel de moment. Dar el reuşeşte. Îl ierţi, iar partea cea mai
ridicolă e că în seara următoare te duci la întîlnire de parcă ai avea bun simţ,
sau ce-o fi în capul tău! Numai tu eşti vinovat că ai cedat tacticilor de
convingere ale Geamănului. Dacă te lasă cu ochii în soare şi a doua zi, aşa-ţi
trebuie! Toţi oamenii din semnul lui Mercur simt nevoia profundă de a ascunde
adevăratele motive ale faptelor lor. Ca şi Peştii, simt impulsul irezistibil de a se
comporta exact pe dos faţă de propriile lor dorinţe. Dar această versatilitate şi
uşurinţă a discursului îi face excelenţi politicieni şi experţi în domeniul relaţiilor
interumane. Un Geamăn ştie cum să te abată de la cele mai bine înrădăcinate
convingeri ale tale. Te poate suci ca pe un covrigel cu karate-ul lui mintal, te
face să fii de acord cu el, iar tu o să-l mai şi iubeşti pentru ce ţi-a făcut. Dar la
primul semn de probleme, el ştie instinctiv care-ţi sînt punctele nevralgice şi îşi
foloseşte inteligenţa şi limba bine exersată ca să te reducă la tăcere prin
insinuări ameninţătoare. Între mercurieni şi scris e o relaţie ciudată. Fiecare
dintre ei poate înşira cu inteligenţă vorbe pe hîrtie şi poate face întorsături
deştepte de frază. Vei găsi o grămadă dintre ei scriind discursuri, reclame,
documentare, piese de teatru şi cărţi. Dar acestea vor fi romane, manuale,
nonficţiune sau biografii şi aproape niciodată autobiografii. Extrem de rar vei
găsi unul căruia îi place să scrie scrisori personale. Geamănul tipic detestă
corespondenţa. Se vor codi săptămîni în şir înainte să răspundă unei scrisori.
Motivul e clar, avînd în vedere că nu le place deloc să fie legaţi de vreo opinie:
ezită să-şi pună gîndurile pe hîrtie, căci îşi dau seama instinctiv că mîine s-ar
putea să nu mai creadă ce cred azi şi nu vor să-şi ia un angajament scris faţă
de o părere sau o idee. Sînt născuţi cu acest mecanism de apărare. Există un
număr uluitor de mare de scriitori din Gemeni care preferă să folosească un
pseudonim. Aproape toţi mercurienii vorbesc, înţeleg sau pot citi în mai mult
de o singură limbă, iar favorita lor e franceza. Într-un fel sau altul, ei vor
triumfa cu ajutorul cuvintelor. Gemenii pot vinde cuburi de gheaţă eschimoşilor
şi vise pesimiştilor. Chiar dacă reuşeşti să prinzi un nativ într-un colţ, va
schimba subiectul atît de repede şi va abate conversaţia de la persoana lui cu
atîta abilitate, încît tot tu te vei trezi la podea. Uneori, tendinţa mercuriană de
a păcăli oamenii poate duce la necinste sau activităţi infracţionale, dar nu atît
de des pe cît ai putea crede. Deşi talentele lor îi pot duce pe unii Gemeni spre
o viaţă de minciună şi înşelătorii, majoritatea sînt prea idealişti ca să ducă o
viaţă de infractori. Totuşi, trebuie să recunoaştem că Mercur le oferă
"ustensilele" cele mai bune pentru a obţine succesul în acest domeniu şi pot fi
escroci sclipitori dacă vor asta. Cu dexteritatea lor, dacă fură un portofel,
falsifică un cec sau bani, sînt - cel puţin - extrem de îndemînatici şi rareori sînt
prinşi. Însă majoritatea Gemenilor sînt oneşti, iar unii chiar atît de sinceri încît îi
rănesc pe cei din jur. Ei par să treacă dintr-o extremă în alta. Dar toţi - hoţi de
buzunare, escroci sau cetăţeni oneşti - vor fi incapabili să reziste impulsului de
a adăuga oarece înflorituri poveştilor lor din cînd în cînd. Dar asta nu înseamnă
că mint, nu? Asta înseamnă că au imaginaţie! Mercurienii au nevoie să-şi
odihnească creierele dormind de două ori mai mult decît ceilalţi. Din nefericire,
fiind predispuşi la insomnie, rareori se odihnesc cum trebuie. Totuşi, trebuie să
încerce să se odihnească cît mai mult, ca să-şi refacă celulele cerebrale, căci
epuizarea nervoasă constituie un pericol permanent pentru ei. Ca să nu ajungă
prin spitale au nevoie de mult aer proaspăt şi soare. Lipsa acestora şi o
activitate fizică redusă îi fac susceptibili la accidente şi infecţii la umeri, braţe,
mîini, degete. Cei care-şi neglijează sănătatea mai sînt predispuşi la migrene,
reumatism, artrită, probleme cu spatele, plămînii, labele picioarelor şi
intestinele. Ciudat e faptul că Gemenii pot suferi o cădere nervoasă mai
degrabă din cauza plictiselii şi a închiderii între patru pereţi decît de la
activitatea excesivă. În adîncurile firii lui nerăbdătoare şi cercetătoare
Geamănul caută un ideal, iar principala lui problemă este identificarea
acestuia. Ar putea fi orice, căci imaginaţia lui nu cunoaşte limite. Banii, faima,
iubirea şi cariera nu sînt niciodată de ajuns. Pentru el, iarba e întotdeauna mai
verde în curtea vecinului. Ce anume caută? Poate un continent ascuns adînc în
sine însuşi, căci Geamănul e exploratorul mintal prin excelenţă. În ciuda
faptului că e mereu înconjurat de mulţi oameni, el nu-şi împărtăşeşte
sentimentele cele mai adînci decît cu unicul lui companion constant: geamănul
din sine.

Bărbatul din zodia Gemenilor

Cînd eşti îndrăgostită ai un plăcut şi cald sentiment de securitate. E acea


minunată seninătate pe care ţi-o dă conştiinţa faptului că cineva îţi va fi mereu
alături cînd vei avea nevoie de el, că nu mai eşti singură pe drumul vieţii. Toate
îndoielile pe care le aveai înainte se topesc. Asta doar în cazul în care nu eşti
implicată într-o relaţie cu un bărbat influenţat de Mercur, căci acest lucru ţi-ar
cam tăia acel "cald sentiment de securitate". De fapt, te vei adapta mult mai
bine relaţiei cu un Geamăn dacă-l vei trimite la pîine luni şi nu te vei aştepta să
apară pînă joi. Nu-l aştepta niciodată decît cînd îl vezi apărînd la colţul străzii şi
nu te agăţa de el cînd vrea să plece. O dată ce te-ai obişnuit cu incapacitatea
lui de a sta într-un loc şi cu spiritul lui imprevizibil, ai şanse să faci relaţia să
meargă. Nu conta pe el să-ţi fie alături, căci probabil nu vei şti niciodată cînd şi
unde va fi, ceea ce îţi va sădi în suflet o parte dintre acele îndoieli pe care o
idilă le îndepărtează în mod normal. E adevărat că atunci cînd eşti îndrăgostită
de un mercurian nu eşti niciodată singură. Ai tot timpul în preajmă cel puţin
două persoane... şi amîndouă sînt el, căci -după cum ştii - e născut în zodia
Gemenilor, iar aceştia nu sînt niciodată identici. Natura duală a Gemenilor
combină două personailtăţi complet distincte. S-ar putea să fii îndrăgostită
chiar de unul dintre acei mercurieni care sînt tripleţi sau cvintupleţi, aşa că ai o
mulţime de persoane care să-ţi ţină de urît, chiar şi atunci cînd eşti singură cu
el. Geamănul tipic e favoritul fiecărei gazde, pentru că îi plac oamenii. Cu cît
mai mulţi, cu atît mai bine. Rareori vei găsi un bărbat din acest semn care să
nu stăpînească perfect arta conversaţiei. Are un bun gust desăvîrşit, e plin de
remarci spirituale, iar complimentele lui sînt adevărate capodopere de
sinceritate caldă. Maestru al manierelor impecabile şi al simţului social, va fi
sufletul petrecerilor. Dacă îl vezi pentru prima dată la o reuniune, unde îşi
desfăşoară uluitoarea personalitate multiplă, n-ai nici o şansă să scapi. Vei fi
convinsă că e cel mai fascinant, interesant şi inteligent bărbat pe care l-ai
văzut în viaţa ta şi nimeni nu poate nega asta. E firesc să fii emoţionată şi
impresionată. Dar, înainte să te gîndeşti deja la căsătorie, asigură-te că eşti în
stare să faci faţă unui viitor nesigur alături de un bărbat ale cărui stări de spirit
se schimbă la fel de uşor ca direcţia vîntului şi ale cărui scopuri în viaţă se pot
modifica drastic înainte să se termine luna de miere. Într-o zi, bărbatul tău din
Gemeni poate trece pe la tine cu o maimuţă pe umăr ca să te ia la bîlci. Îţi va
aduce flori, parfum, un disc vechi sau cîteva cărţi, una poate chiar scrisă de el.
Orele vor trece pe nesimţite cînd te vei scălda în lumina solară a bunei lui
dispoziţii, vei rîde la glumele lui inteligente şi te vei topi sub influenţa
farmecului lui galant. Îţi va spune "te iubesc" în o sută de feluri, aşa cum
nimeni altcineva nu ar fi în stare. A doua zi te va suna şi va anula o întîlnire
fără nici un motiv, făcîndu-te să-ţi imaginezi tot felul de nenorociri. Glumea
oare cînd ţi-a spus că te iubeşte? Are pe altcineva? Are necazuri? Temerile tale
pot fi întemeiate. Sau nu. După o săptămînă va reapărea, plin de remarci
sarcastice, prost dispus şi iritabil. Va fi nervos, critic şi meschin. S-ar putea să-ţi
critice pantofii, rujul sau gustul literar şi să-şi exprime nişte îndoieli destul de
pertinente cu privire la viitorul vostru împreună. Dacă nu va fi aşa, va fi posac,
gînditor, absent, distant şi rece. N-are rost să-l întrebi de ce se poartă aşa, nu
vei obţine un răspuns coerent. Dacă vei supravieţui acestei experienţe, peste
cîteva zile vei fi într-o galerie de artă, la teatru, la operă sau într-un muzeu cu
Geamănul tău, absolut hipnotizată de vastele lui cunoştinţe şi numeroasele lui
subiecte de interes. Va fi neobişnuit de tandru şi va deborda de vise fragile şi
colorate despre viitorul vostru comun. Apoi îţi va cere mîna. Din senin.
Fulgerător. Vei uita toate furtunile şi norii negri şi vei spune "Da" înainte să se
răzgîndească. Şi iată-te logodită cu o enigmă. Dacă vrei un bărbat stabil şi
răbdător, alături de care viaţa şi iubirea vor curge lin ca o gondolă pe canalele
veneţiene, dacă eşti o romantică incurabilă şi cauţi armonia perfectă, eşti în
mare pericol. Aşa că dă înapoi cît mai repede, înainte să fie prea tîrziu.
Indiferent ce ar spune restul hărţii lui stelare, dacă Soarele se afla în Gemeni
cînd s-a născut iubitul tău, el nu va fi mîine unde este azi şi nici nu va păstra
prea mult în minte amintirea zilei de ieri. Într-un fel sau altul, se va schimba.
Sigur, schimbările pot fi pozitive şi el îşi poate fixa ţeluri tot mai înalte, dar
riscul e permanent prezent. Dacă îţi plac jocurile de noroc s-ar putea să dai
lovitura cu el şi vei avea şanse să sărbătoreşti alături de el cincizeci de ani de
compatibilitate mintală şi emoţională. Dar toţi pariorii buni ştiu care sînt
riscurile cînd îşi pun banii pe un număr la ruletă sau pe un cal de curse.
Asigură-te că şi tu cunoşti toate riscurile înainte să ţi le asumi. Gemenii simt o
nevoie inconştientă de a-şi ascunde adevăratele intenţii, de a se duela mintal
cu cei din jur şi de a-şi camufla motivele sub acţiuni duale. Aşa că, dacă suferi
ca un cîine din cauza răcelii cu care te tratează un Geamăn sau chiar din cauza
răutăţilor pe care ţi le aruncă şi te întrebi ce i-ai făcut de se poartă aşa cu tine,
află că probabil e îndrăgostit lulea de tine. Aceasta e prima lui reacţie faţă de
sentimentul pe care i l-ai stîrnit în suflet. În general, Gemenii vor să te
bulverseze. Apoi, cu nestatornicie tipic mercuriană, vor schimba foaia şi vor fi
atît de direcţi, încît îţi vor tăia respiraţia cu sinceritatea lor. E uşor şi plăcut să
iubeşti un bărbat din acest semn, cu condiţia să nu încerci să te apropii prea
mult de el. Esenţa lui cea mai profundă îi aparţine doar lui şi n-o va împărtăşi
cu nimeni, nici măcar cu tine. Ai grijă ca relaţia să aibă un aer relaxat, chiar
superficial, şi nu fi prea pasională sau dramatică. Nu-l plictisi, stîrneşte-i mereu
interesul şi idila ta cu Geamănul poate fi deosebită. Nu te răscula împotriva
caracterului lui schimbător. Schimbă-te o dată cu el. Fii la fel de ageră şi
interesată de viaţă ca el, altfel legătura voastră va fi trecătoare. Mai presus de
orice, el caută un partener intelectual. O femeie care să aibă o inteligenţă
comparabilă cu a lui şi care să-l şi întreacă uneori, căci nu e egoist. E un realist,
iar un mediu care să-l provoace intelectual îl stimulează mai mult ca orice.
Ultimul lucru pe care şi-l doreşte e un şoricel prostuţ sau o femeie-cîrpă. Lasă-ţi
inteligenţa să strălucească. Nu-l va speria ca pe alţi bărbaţi, ci îl va atrage
irezistibil. Gemenii au tendinţa să-şi dea uitării vechii prieteni în favoarea celor
noi, dar nu din cauză că sînt nesimţitori. Propriile lor personalităţi fluctuează şi
evoluează neîncetat, aşa încît e firesc ca ei să caute compania unor persoane
care să le împărtăşească interesele din momentul respectiv. Geamănul se
simte ca acasă oriunde. Rareori simte vreun ataşament profund şi durabil faţă
de amintiri, locuri, oameni sau lucruri. În timpul unor lungi perioade de
singurătate poate vărsa o lacrimă-două, dar din cauza singurătăţii, nu din
nostalgie pentru ziua de ieri. E un personaj gregar şi detestă, ba chiar îi e
groază să fie singur prea mult timp. Dacă reuşeşti să-l faci să înţeleagă că îi vei
fi parteneră, tot timpul lîngă el, fără să contezi pe el în vreun fel şi fără să te
aştepţi din partea lui să conteze pe tine, probabil că se va gîndi în mod serios
să "semneze contractul". Însă nu uita de riscurile pe care ţi le asumi. Mulţi
Gemeni se căsătoresc de mai multe ori, dar e mai probabil ca acest lucru să se
întîmple atunci cînd se însoară la o vîrstă prea fragedă şi nu aşteaptă să se
maturizeze. Nu toţi Gemenii vor avea două neveste, dar aproape sigur vor avea
alte lucruri în dublu exemplar, aşa cum le place lor: două case, două maşini,
două diplome de facultate, două aparate de ras, două hobby-uri, două slujbe,
două ambiţii. În chestiunile financiare vei observa din nou dualitatea naturii
mercuriene. Un astfel de bărbat poate fi la început extraordinar de generos, ca
apoi să devină îngrozitor de zgîrcit. Dar, dacă vei pune în balanţă cele două
tendinţe opuse, fără îndoială că preponderentă va fi generozitatea. Gemenii
nu-şi doresc foarte mult să acumuleze bani sau cunoştinţe. El e comunicatorul
a cărui funcţie e să aducă mereu idei noi, originale şi să-i slujească pe alţii cu
ajutorul versatilităţii proceselor lui mintale rapide, sclipitoare. Îţi va fi
credincios? În felul lui, da. Îi place să facă conversaţie, să cunoască oameni noi.
În plus, atracţia pe care o exercită asupra femeilor e de-a dreptul stranie, aşa
că s-ar putea să dea ocazia apariţiei şuşotelilor şi suspiciunilor. Dar poţi să
contezi pe un lucru: sînt extrem de rare cazurile în care simţul corectitudinii,
înnăscut la fiecare bărbat Geamăn, îi va permite să întreprindă acţiuni neloiale
dacă ai încredere în el. Vreau să spun, încredere adevărată, deplină, nu din cea
subminată de îndoieli secrete. El va simţi întotdeauna aceste îndoieli. Minţile
mercuriene interceptează întotdeauna gîndurile tale cele mai intime, la fel de
clar ca şi cum le-ai transmite la radio. Totuşi, nu e bine să ai pretenţia de la un
soţ din Gemeni să le trateze cu răceală pe toate femeile doar pentru că poartă
verighetă. Femeile fac parte din societate, iar Gemenii trebuie să farmece
toată societatea în care se învîrt. Va vorbi cu ele, va rîde cu ele, poate va sta la
un pahar cu ele, căci e firesc pentru mercurieni să comunice, indiferent de
sexul ascultătorului, dar asta nu înseamnă că le va seduce. E adevărat că
există mulţi Gemeni care trăiesc în pură promiscuitate dar, indiferent ce ai
auzit despre ei, există întotdeauna o cauză. A fi suspectat de ceva rău sau a fi
nedreptăţit în orice domeniu provoacă o profundă nefericire în bărbatul
mercurian. Îl frustrează şi îl deprimă, iar un Geamăn atît de nefericit zboară din
floare în floare încercînd să scape de emoţiile complexe pe care le încearcă. O
femeie care se află în armonie mintală perfectă cu Geamănul nu are de ce să
se teamă vreodată că-i va fi necredincios fizic sau emoţional. Pentru aceşti
bărbaţi, aceasta e aproape o regulă de fier. Însă nu se va lăsa înlănţuit în mod
iraţional. Firea lui veselă, prietenoasă, caută permanent companie, fie că
aceasta îi e oferită de conductorul de pe trenul cu care călătoreşte sau de
chelneriţa de la cafeneaua de lîngă biroul lui. Nu încerca să-i înăbuşi spiritul,
căci va deveni alunecos şi imprevizibil ca vîntul. Cu cei mici va fi prieten, dar
nu va putea să îi disciplineze. Îi va învăţa foarte multe, chiar înainte ca ei să
intre la grădiniţă. Probabil că le va face mare plăcere să i se confeseze, căci
rareori va fi şocat şi nici nu îi va judeca cu asprime. Ştie să iubească fără a
sufoca. Relaţia dintre bărbatul Geamăn şi copiii săi e, de obicei, foarte
apropiată, doar poate puţin prea relaxată. Oricît ar fi de afectuos, vesel şi
vivace cînd e cu cei mici, nu va insista prea mult ca ei să respecte regulile, sau
anumite rutine, căci el însuşi detestă aceste lucruri. Mai mult, are tendinţa de a
le critica purtarea într-o zi şi de a le-o aproba în ziua următoare, ceea ce poate
crea confuzii în mintea copiilor. Deşi va reuşi să le facă din cînd în cînd morală,
aşteaptă-te ca pedepsele mai severe să cadă în sarcina ta, căci taţii din zodia
Gemenilor tind să-şi răsfeţe copiii. Un avertisment, totuşi: deşi rareori îi va
aplica progeniturii sale pedepse fizice, părintele din această zodie are, ca orice
Geamăn, un talent special pentru emiterea de remarci usturătoare, sarcastice,
care pot provoca răni adînci într-o inimioară mică, uneori răni pe care copilul şi
le va aminti o viaţă întreagă. În plus, tatăl mercurian s-ar putea să aibă reţineri
cînd vine vorba să-şi manifeste dragostea prin sărutări şi îmbrăţişări, de aceea
trebuie să facă un efort conştient pentru a-şi depăşi răceala tipică zodiei.
Totuşi, am cunoscut astfel de taţi care par să reverse asupra odraslelor toată
căldura pe care nu se simt în stare s-o manifeste faţă de adulţi. Ai grijă ca cei
mici să nu-i dea impresia că e legat de mîini şi de picioare, să nu-l împiedice de
la activităţile lui, nu-i cere să stea cu ei în lipsa ta decît dacă ţi-e clar că doreşte
asta şi va accepta cu dragă inimă să fie tată, fie pentru un copil, fie pentru o
duzină. Cîteodată se va lăsa dus de valul imaginaţiei şi va face declaraţii pe
care nu le va putea sprijini cu fapte. Va trebui să-ţi faci iubitul mercurian să
înţeleagă cît de important e să se ţină de cuvînt. În ciuda intenţiilor lui bune, va
mai încălca din cînd în cînd promisiuni făcute impulsiv. Gelozia e un lucru
pentru care nu va trebui să-ţi faci griji cu soţul tău din Gemeni, pentru că
posesivitatea nu e una dintre trăsăturile tipice zodiei. Va înlătura zvonurile
care-i vor ajunge la ureche cu o fluturare din mînă. Va avea o doză de gelozie,
ca orice om, dar nimic exagerat. Cu un asemenea bărbat iubirea nu e o relaţie
strict fizică. El aude mai multe, vede mai multe şi simte mai multe decît alţii,
iar Mercur îl ajută să înregistreze cu fidelitate cele mai delicate impresii. Iubirea
lui pare atît de aeriană şi intangibilă, încît Geamănul îţi poate da impresia că îi
lipseşte pasiunea telurică a altor zodii. Dar, dacă nu vrei un om al peşterilor
care să te tîrască de păr în pădure, acest bărbat e un amant mai mult decît
satisfăcător. El trebuie să simtă o contopire totală, mintală şi spirituală, înainte
ca pasiunea lui fizică să prindă aripi. Vei auzi atît de des că un Geamăn are
nevoie de două iubiri în acelaşi timp, încît această prejudecată îţi poate sădi în
suflet nelinişti nefondate. De fapt, bărbatul Geamăn are nevoie de două iubiri,
nu neapărat de două femei. Pare o ghicitoare. Dacă îl înţelegi cu adevărat, vei
şti dezlegarea ei.

Femeia din zodia Gemenilor

Dacă ai fost întotdeauna convins în secret că inventatorii poligamiei au


avut o idee senzaţională, află că nu e nevoie să te resemnezi la vise. Tot ce
trebuie să faci e să te căsătoreşti cu o fată din zodia Gemenilor. Astfel, vei avea
garantat cel puţin două neveste, iar în unele weekend-uri mai speciale, chiar
trei sau patru. Bineînţeles, există o mică problemă. Diferenţa dintre o fată
născută sub semnul Gemenilor şi un harem e aparenta ei lipsă de interes faţă
de pasiunea telurică. E greu să o convingi să stea locului suficient de mult timp
ca să ia în serios pasiunea - sau orice altceva. Mintea ei zburdă mereu la mari
depărtări, însă ai răbdare şi priveşte cu atenţie în sufletul ei. Undeva acolo,
ascunsă printre cele cîteva personalităţi diferite care caracterizează o femeie
din Gemeni, se află şi o romantică. O femeie capabilă de pasiuni intense, dacă
reuşeşti să duci la bun sfîrşit contopirea dintre latura mentală, cea spirituală şi
cea fizică. E adevărat, va fi extrem de dificil să o scoţi la iveală şi să o cultivi pe
această romantică, dar şi să te bucuri de toate celelalte faţete ale femeii
mercuriene. Asta e, de acum, problema ta! Situaţia diferă de la un caz la altul.
Vîrsta ei îţi poate oferi indicii importante cu privire la ce te poţi aştepta de la
ea, pentru că, pînă se maturizează, iubirea e doar un joc pentru această fată.
Poate fi incredibil de nestatornică şi imprevizibilă. La început se va extazia în
faţa zîmbetului, vocii şi chiar mersului tău, apoi se va întoarce la 180 de grade
şi va critica totul, de la şosetele la tunsoarea ta, de obicei cu atîta sarcasm
inteligent şi tăios, încît îţi va trebui nişte iod să pui pe răni. Dar nu te lăsa
descurajat! Nu uita că în cazul femeii Geamăn faci o afacere bună, căci te alegi
cu două la preţ de una, ca să spun aşa. Mercurienele nu sînt chiar aşa lipsite de
inimă cum par uneori. Imaginaţia lor debordantă creează nenumărate fantezii.
Viaţa sentimentală e cel mai propice mediu pentru exprimarea lor. Un bărbat
din Gemeni poate fi producător, cîntăreţ, marinar, avocat, actor, comis voiajor
şi preşedintele mai multor comisii, toate o dată. Dar o femeie nu poate jongla
cu toate aceste ocupaţii, căci ar arăta îngrozitor de bizar. Nu că fetele
mercuriene nu au cariere, căci au aproape toate. Dar, în actualul context
social, o carieră nu le oferă tot atîtea condiţii ca o legătură romantică pentru a-
şi pune în practică miile de teorii şi a-şi face gimnatica emoţională
caracteristică zodiei. Fata din semnul Gemenilor are nevoie de compasiunea,
nu de furia ta. Pentru ea e dureros de greu să se dedice unei singure persoane.
Pe de o parte impresionată de capacitatea mintală a unui bărbat şi de spiritul
lui, nu se poate abţine să nu remarce antipatia lui faţă de arte sau lipsa lui de
reacţie la muzică şi poezie. Cînd găseşte pe cineva care are capacităţi
creatoare, care e ca la el acasă în lumea baletului sau cea literară, dualitatea ei
se iveşte din nou. Taman în toiul unei plimbări prin muzeu, ea va începe să se
întrebe dacă e destul de practic pentru a fi în stare să se întreţină financiar sau
dacă are destul bun simţ pentru a şti în ce direcţie vrea să se îndrepte viaţa lui.
Cred că acum începi să ai mai multă înţelegere şi compasiune pentru
conflictele care îi sfîşie pe cei născuţi la începutul lui iunie. Trebuie însă să
recunoaştem că, de obicei, femeia din Gemeni reuşeşte să păstreze pentru ea
confuzia pe care i-o provoacă propriul caracter complex şi nu te va împovăra şi
pe tine cu ea. E o companie veselă şi vivace. În cea mai mare parte a timpului
(cînd starea sa de spirit e pozitivă) ea va fi de o vioiciune scînteietoare, te va
amuza cu remarcile ei spirituale, inteligente, şi va conversa cu competenţă
despre orice subiect din lume. O bucură toate gesturile sentimentale care vin o
dată cu o idilă şi nu are nici o dificultate să cucerească un bărbat. Nici o altă
femeie pe care o vei întîlni vreodată nu te va încînta cu modalităţi mai pline de
imaginaţie de a-şi arăta dragostea pentru tine şi cu un asemenea farmec
fascinant. Această femeie îşi poate flutura genele cu feminitate delicată, dar nu
e deloc neajutorată cînd e vorba să-şi cîştige existenţa. Geamăna poate juca
perfect rolul petrecăreţei superficiale, flatînd un biet mascul neajutorat, prins în
plasă, pînă cînd acesta îşi pierde şi minţile şi carnetul de cecuri. Dar poate
trece pe nesimţite la rolul casnicei ascultătoare şi pline de adoraţie, de la care
poate ajunge într-o clipită la intelectuala gravă, care studiază marii filozofi şi
vorbeşte sclipitor despre politică şi poezie, după care se poate întîmpla să
devină un ghem de emoţii vii, sfîşietoare, plină de nervi, lacrimi şi temeri. Un
lucru e sigur: femeia asta nu e monotonă! Fata mercuriană îşi doreşte din
suflet să fie "cu adevărat îndrăgostită", dar această emoţie pare să-i scape
mereu printre degete. Tînjeşte să fie mamă, dar deseori această dorinţă nu îi
este îndeplinită. Găseşte un alt fel de perfecţiune în fiecare bărbat pe care îl
întîlneşte, în timp ce îl caută în taină pe acel bărbat unic care să aibă toate
calităţile de care are ea nevoie pentru a fi fericită. Vei constata că e o prietenă
grozavă. Femeia din Gemeni va participa alături de tine la orice, de la
scufundări la curse de maşini, ciclism sau badminton. Va fi interesată de toate
sporturile în aer liber şi totuşi va reuşi să arate la fel de moale şi feminină ca un
puf pentru pudră, cu o minte iute ca un bici. Inteligenţa ascuţită a Gemenilor
iese la iveală în mod pregnant cînd curiozitatea acestei femei e stîrnită de un
nou subiect. Mintea ei îi va permite să vadă toate aspectele complexe ale
ideilor tale creatoare şi probabil că va contribui şi ea cu cîteva planuri proprii
de promovare a acestor idei. Atîta timp cît nu ai pretenţia să fie constantă în
gîndire şi acţiuni, ea va fi cu desăvîrşire fascinantă. Ar fi cinstit să te previn că
Geamăna poate crede sincer că e îndrăgostită, iar în acelaşi timp să observe cît
de atrăgători sînt alţi bărbaţi. Dacă nu e lîngă tine tot timpul, te poate uita mai
repede decît orice altă femeie, din oricare altă zodie. Îi este în fire nu numai să
accepte schimbarea, dar să o şi caute. Pînă învaţă să-şi controleze dorinţa
nestăpînită de a face noi cuceriri, de a aborda activităţi mereu noi, neglijînd să-
şi cultive răbdarea şi stabilitatea, femeia din această zodie poate să facă un
dezastru din viaţa ei... şi a ta. Din fericire pentru bărbaţii îndrăgostiţi de ele,
Gemenele reuşesc să ajungă la o înţelegere mai profundă a naturii proprii şi să
se potolească înainte de a fi prea tîrziu. O dată ce ai cerut-o de soţie şi ea a
acceptat, poţi să le plîngi de milă tuturor celorlalţi bărbaţi, condamnaţi la o
viaţă monogamă. Căci tu vei avea mai multe soţii cînd te vei însura cu
Geamăna ta. Soţia Numărul Unu va fi capabilă să se adapteze tuturor cerinţelor
tale. Dacă îi ceri să-ţi fie credincioasă poate fi în stare şi de aşa ceva, cu
condiţia să fii destul de interesant ca să-i fi cîştigat cu adevărat iubirea. Mă
refer la acea contopire de compatibilitate intelectuală, spirituală şi fizică.
Această soţie nu se va supăra niciodată cînd vei accepta o slujbă care
presupune mutarea în alt oraş. Cu ingeniozitatea, bunul gust şi simţul culorii
care îi sînt proprii, va face o nouă locuinţă să arate adorabil. În plus, îi va
plăcea la nebunie aventura şi nu te va sîcîi cu reproşuri cum că te joci cu
securitatea şi viitorul familiei voastre. O entuziasmează mai mult ideea unor
noi orizonturi. S-ar putea să dea dovadă de o minte surprinzător de bună
pentru afaceri şi-ţi va sprijini toate ideile originale. Dacă veţi avea nevoie de
venituri suplimentare nu va avea nici o problemă să îşi caute de lucru şi va
cheltui banii cu destul de mult simţ practic. În ciuda impresiei de
superficialitate pe care o lasă, e o gînditoare profundă. Soţia Numărul Doi va fi
plină de toane şi ai face bine să fii pregătit pentru asta. Va avea momente în
care va fi sarcastică şi chiar cinică. Îţi va pune la îndoială felul în care gîndeşti.
Dar un bărbat are nevoie să fie stimulat, nu? Aşa că nu te da înapoi să o
înfrunţi şi să o învingi într-o dispută intelectuală - oricum, asta îşi doreşte în
secret. Această soţie nu va fi uşor de şocat de anumite aspecte ale vieţii şi nici
nu va avea prejudecăţi. S-ar putea decide să participe la un marş de protest
sau la o grevă şi să uite să vină acasă pînă la miezul nopţii. Dar dacă tu te duci
cu băieţii la o bere în timp ce ea ţine un discurs pe undeva sau se duce la
cursuri seara? Probabil că nu te va pisa cu întrebări nesfîrşite ca să afle unde ai
fost, cu cine şi ce aţi făcut. Nici tu să nu-i faci asta. Relaţia voastră e bazată pe
onoare. Această femeie e o individualistă extrem de independentă. Soţia
Numărul Trei va fi plictisită şi deprimată de treburile casnice. Paturile vor
rămîne nefăcute, iar vasele murdare vor sta în chiuvetă în timp ce ea visează
cu ochii deschişi, citeşte sau scrie un început de piesă. S-ar putea să îţi
servească la cină o conservă de fasole fără să se obosească măcar să deschidă
cutia. Dar poţi purta conversaţii dintre cele mai interesante cu ea pînă aproape
în zori. Te va compătimi pentru frustrările acumulate din cuza nedreptăţilor pe
care ţi le-a făcut viaţa, va fi interesată de opiniile tale privind budismul şi
entuziasmată dacă vei încerca să scrii un cîntec. Va fi şi foarte afectuoasă, din
moment ce n-ai bătut-o la cap să şteargă praful, să gătească şi alte prostii din
astea. Această femeie poate face uneori ravagii în economiile familiei, dar dacă
îi sugerezi brusc o expediţie pe munte sau o călătorie în alt oraş îşi va face
încîntată bagajele fără să ridice obiecţii ridicole, cum ar fi "nu ne putem
permite" sau "cine o să hrănească pisica?". Soţia Numărul Patru va fi o mamă
veselă, care va rîde mult. Nu le va permite copiilor să-i impună restricţii şi va
avea suficiente proiecte în desfăşurare ca să nu-i sufoce cu dragostea ei.
Micuţii îi vor imita independenţa şi vor avea de cîştigat din asta. Ei nu prea o
vor asculta, căci tinde să fie severă într-o zi, pentru ca a doua zi să se înmoaie
şi să cedeze cererilor lor, dar vor adora plimbările lungi făcute cu mama lor.
Imaginaţia ei va fi la fel de bogată ca a lor şi se vor amuza unii pe alţii. Va fi o
mamă îngăduitoare, dar îşi va face griji din cauza mediilor de la şcoală şi va
insista ca odraslele ei să ia note bune. Nu vor scăpa uşor dacă nu-şi vor face
temele, dar ea le va trece cu vederea faptul că îşi aruncă hainele prin toate
colţurile camerei. Soţia Numărul Cinci e o gazdă superbă, o expertă în arta
aranjării lumînărilor, florilor şi tacîmurilor. Poţi veni la cină cu oricine, de la
şeful tău pînă la preşedinte şi ea va fi atît de amabilă şi fermecătoare încît
oaspetelui nu-i va mai veni să plece. Îşi va organiza viaţa eficient şi fără efort,
se va îmbrăca precum un manechin şi va adora teatrul. Poţi să o duci la
vernisaje şi concerte, se va simţi ca acasă oriunde. Toată lumea te va privi cu
invidie şi se va întreba cine e femeia aceea splendidă care te ţine de braţ cu
atîta gingăşie. Această soţie e romantică, ultrafeminină şi probabil că-ţi va scrie
chiar şi o poezie de ziua ta. Vei dori să-i cumperi rochii de catifea şi parfumuri
scumpe, căci stilul ei graţios te va face să te simţi ca un nobil cu domenii
întinse. E o femeie sofisticată. Femeia ta din Gemeni nu va lua niciodată trenul
dacă va putea lua avionul, nu va tăcea niciodată dacă va avea ceva de spus,
nu va întoarce niciodată spatele cuiva care poate fi ajutat. Mintea ei e atît de
plină de gînduri şi inima ei de speranţe, încît poate părea că are nevoie de un
computer ca să le organizeze pe toate. De fapt, are nevoie doar de un bărbat
care să alerge alături de ea şi să-i împărtăşească visele. Dacă tu eşti acela, nu
va îndrăzni să se uite peste umăr după tine ca să vadă dacă o ajungi din urmă.
O ciudată teamă adînc înrădăcinată în ea o împiedică să se uite vreodată în
urmă. Cînd - în sfîrşit - ajungi alături de ea, fă-o să încetinească pînă la ritmul
tău. Vei reuşi dacă o vei ţine strîns de mînă şi nu-i vei da drumul niciodată.
Deşi o împing din spate vînturile nordice ale lui Mercur, s-ar putea ca ea să
tînjească după odihnă mai mult decît crezi. Grăbeşte-te să o ajungi din urmă.
Are nevoie de tine.
RAC

Cum să recunoşti un nativ din Rac

Stările de spirit schimbătoare ale Racilor sînt sincronizate cu schimbările


Lunii şi reacţionează la aceeaşi misterioasă influenţă lunară care provoacă
fluxul şi refluxul oceanelor. Totuşi, în ciuda modificărilor de formă pe care le
percepem constant, Luna nu se schimbă cu adevărat, e doar o iluzie. La fel şi
Racul rămîne de fapt aceeaşi persoană, cu toate toanele lui fluctuante. Această
constanţă în inconstanţă e caracteristica după care poţi recunoaşte uşor un
Rac, o dată ce ştii în ce fază se află cînd îl întîlneşti. S-ar putea să-ţi atragă
atenţia pentru prima oară cînd îi auzi rîsul "nebunesc, lunatic", extrem de
contagios. Acesta urcă şi coboară, pornind de la un chicotit, pînă la hohote
sănătoase, profunde, sonore. Dacă e în starea "sufletul petrecerii" nu-ţi va fi
deloc greu să identifici un Rac. Va fi cea mai amuzantă persoană din încăpere,
cel care rîde mereu, fie că el e cel care spune glumele, fie că reacţionează la
glumele altcuiva. Nu există om căruia să-i placă glumele mai mult decît acestui
nativ, iar latura lui amuzantă e cu atît mai surprinzătoare cînd apare pe
neaşteptate din această personalitate liniştită şi blîndă în mod normal. Umorul
Lunar nu e niciodată superficial, ci profund, căci izvorăşte din observaţia atentă
a comportamentului uman. Poate că Racul nu-şi foloseşte zilnic umorul, dar îl
poate scoate oricînd la iveală într-o clipă din străfundurile în care îl ţine la
păstrare. Aceşti oameni nu sînt înnebuniţi să fie centrul atenţiei, ca extravertiţii
Lei sau Săgetătorii plini de giumbuşlucuri, dar au un uluitor simţ al publicităţii
cînd vor să se facă remarcaţi. Nu te lăsa păcălit de comportamentul liniştit, de
plan doi, al nativilor acestei zodii. Ei se bucură în taină de atenţia primită. Nu
vei vedea un Rac alergînd cu disperare după celebritate (ei nu aleargă după
nimic cu disperare), dar cu siguranţă nu va fugi de ea. Nativul poate fugi de
multe lucruri, dar aprecierea publică nu e unul dintre ele. Dacă răceşti uşor, ai
face bine să-ţi pui haina de ploaie cînd eşti în preajma unui Rac aflat în
perioada lui melancolică. Nativul poate cădea într-o tristeţe fără margini, iar
depresiile lui pot fi mai adînci decît fundul oceanului. Temerile lui sînt de obicei
bine camuflate de umorul lunar nebunesc, dar nu-l părăsesc niciodată,
bîntuindu-i zilele şi nopţile cu o vagă senzaţie că pericole neidentificate îl
pîndesc din umbră. Pesimismul nu e niciodată prea departe la aceşti oameni,
întotdeauna gata să le strice cele mai frumoase momente. Racul poate face
călătorii de vis spre stele pe aripile de funigei ale imaginaţiei sale dacă învaţă
să ignore acea sîcîitoare voce interioară care-l cicăleşte întruna şi-l previne că
s-ar putea să se piardă în spaţiu pentru totdeauna. Pînă învaţă să-şi învingă
temerile, acestea vor fi mereu pentru el călcîiul lui Ahile şi-i vor tăia aripile de
fiecare dată cînd va încerca să zboare spre înălţimi. Lacrimile lui nu sînt
niciodată de crocodil, ci izvorăsc din adîncurile inimii lui fragile şi vulnerabile.
Poţi să-i răneşti sentimentele sensibile doar cu o privire aspră sau un ton dur în
voce. Cruzimea îndreptată împotriva lui poate duce la ochi plini de lacrimi sau
la o retragere completă în sine. Nu va fi uşor să depistaţi un Rac aflat în
această stare de spirit, pentru că, atunci cînd e rănit, tinde să dispară cu totul
într-o tăcere încărcată de reproş. Uneori poate să se răzbune cu ferocitate
aproape scorpionească, dar o va face de obicei în secret, nu pe faţă, căci îi
lipseşte dispreţul faţă de consecinţe tipic Scorpionilor. Totuşi, de cele mai
multe ori va refuza să se răzbune şi se va mulţumi să se ascundă în carapacea
lui protectoare. Dacă l-ai rănit, poţi să-l împungi zile în şir cu un băţ, căci tot nu
vei ajunge la el. Nu va răspunde la telefon, la soneria de la uşă şi nici la
scrisori. Copleşiţi de nesiguranţă, disperare şi tristeţe, Racii caută izolarea şi
solitudinea. O altă stare de spirit tipică Racilor ar fi cea... răcească. Persoana
care ţi-a răspuns repezit cînd ai întrebat-o cît e ceasul, sau care aproape că ţi-a
dat una cînd ai rugat-o să-ţi dea solniţa, probabil că era născută la sfîrşitul lui
iunie şi trecea printr-una dintre acele perioade cînd nativii zodiei urăsc întreaga
lume. Acel om nu e furios pe tine, doar dezamăgit de viaţă. Îi va trece şi va
redeveni persoana dulce, blîndă şi înţelegătoare pe care o ştiu toţi, cînd luna va
trece în următoarea fază. Consultă ziarul pentru a afla mersul fazelor lunii sau
aşteaptă următoarea maree. Există două tipuri răceşti de bază. Primul are o
faţă rotundă, frumoasă, piele moale, gură largă, zîmbitoare, ochi aproape
rotunzi, deci un chip aproape ca de bebeluş. Ca să îţi faci o imagine mai clară,
gîndeşte-te la faţa omului din Lună. Al doilea tip e cel mai des întîlnit.
Inconfundabilul "aspect al crabului" se observă imediat pe faţă. Vei vedea un
cap destul de mare, sprîncene coborîte spre ochi şi pomeţi înalţi. Sprîncenele
vor părea unite într-un fel de încruntare permanentă, care, în mod ciudat, nu
deranjează, ci pare interesantă. Mandibula e pronunţată, iar dinţii tind să fie
proeminenţi sau, într-un fel sau altul, neregulaţi. Ochii sînt mici şi distanţaţi.
Uneori vei vedea un Rac care combină trăsături din faţa lunară şi cea de crab,
dar ambele sînt atît de distinctive, încît chiar şi combinate tot îi vor face uşor
de recunoscut pe oamenii lunari. Unii dintre ei sînt dolofani, dar marea
majoritate au o structură izbitor de osoasă. Braţele şi picioarele pot fi
disproporţionat de lungi în comparaţie cu corpul, umerii vor fi neobişnuit de
largi şi deseori, mîinile şi tălpile lor vor fi fie uimitor de mici, fie foarte mari.
Majoritatea nativilor sînt mai solizi de la brîu în sus şi se leagănă puţin cînd
merg repede. Fie că au corp plinuţ sau slăbănog, femeilor vor purta de obicei
bluze cu cîteva numere mai mari decît fustele sau pantalonii. Sau vor avea
pieptul cu desăvîrşire plat. În orice caz, această caracteristică este destul de
marcată. La femeile Rac nu există cale de mijloc în privinţa mărimii pieptului
lor. Toţi oamenii influenţaţi de Lună au trăsături extraordinar de expresive. În
decursul unei conversaţii pe chipul lor trec în viteză o mie de emoţii. Cunoşti pe
cineva care rîde dezlănţuit, apoi plînge de ţi se rupe inima, care uneori te
repede iritat şi apoi se ascunde cînd îl răneşti? Această persoană s-a născut
probabil sub semnul Lunii. Racii au o imaginaţie atît de vie, de picturală, iar
stările lor sînt atît de intense, încît te pot face să le simţi şi tu. Fantezia lor
reţine bucuria şi disperarea, groaza şi compasiunea, regretul şi extazul şi
păstrează fiecare emoţie în memorie, la fel de vie ca atunci cînd a simţit-o
prima dată. Ca oglinzile şi aparatele de fotografiat, ei absorb imagini şi le
reflectă cu fidelitate. Fiecare experienţă e gravată în inima lor ca o fotografie
pe negativ. Ei nu uită nici una dintre lecţiile primite de la viaţă şi nici lecţiile
istoriei. Racul are un profund respect pentru trecut şi de obicei e patriot pînă în
măduva oaselor. Îl intrigă atît figurile istorice, cît şi propriii lui strămoşi.
Colecţionează adesea antichităţi şi are o curiozitate nemărginită pentru trecut.
E un fel de arheolog mintal, mereu în căutarea unor noi fapte fascinante. De
asemenea, e o adevărată fîntînă a secretelor. Oamenii simt automat nevoia să-
şi mărturisească secretele Racului, dar cu sensibilitatea lui emoţională el ştie
deja ce îi apasă. Compasiunea lunarilor e profundă şi extrem de intuitivă. Nu
există secret pe care să nu-l descopere, dacă îşi pune mintea. În final va şti
totul despre tine, dar tu nu îi vei ghici niciodată gîndurile intime. Îşi ascunde cu
mare grijă sentimentele personale de privirile curioase. Nativul tipic detestă să
discute despre viaţa lui personală, dar e încîntat să afle totul despre a ta. Însă
rareori judecă pe cineva. El doar culege, absoarbe, reflectă. Deşi Racul
înapoiază imaginile ca o oglindă, nu va renunţa de bună voie la lucrurile
tangibile. Fă o plimbare pe plajă şi vei vedea cum crabul preferă să piardă un
cleşte decît să dea drumul obiectului pe care l-a apucat. Adu-ţi aminte asta
cînd încerci să convingi un Rac să renunţe la ceva ce îşi doreşte cu adevărat. El
nu va lăsa niciodată uşor din mînă un lucru la care ţine foarte mult, fie acesta
un prieten drag, un titlu, un statut social, sau o fotografie veche, ori o pereche
de papuci vechi şi jumuliţi, cu talpa aproape tocită. Exact ca şi crabul, nativii
zodiei Racului nu se reped direct la obiectul pe care îl doresc. Strategia lor e să
se mişte în toate direcţiile, numai drept înainte nu. Vor dansa la nesfîrşit în
jurul lucrului dorit, pînă cînd li se pare că altcineva e pe cale să pună mîna pe
el. Atunci îşi joacă cărţile rapid şi inteligent: plonjează înainte, apucă ferm şi
refuză să dea drumul preţiosului obiect rîvnit. Cam tot la fel se comportă şi cînd
e vorba să fie generoşi. Inima lunarilor e prea bună ca să nu fie emoţionaţi de
lipsurile cuiva. Sînt plini de compasiune şi vor să ajute. Dar vor aştepta precauţi
ca să vadă dacă nu se oferă mai întîi altcineva. De ce şi-ar irosi ei prosteşte
timpul şi banii dacă nu e neapărat necesar? Cînd nu apare nici o altă sursă,
cînd nu sînt semne să apară ajutorul necesar, Racul îl va salva în ultima clipă
pe nefericit. Te va lăsa să te duci la fund de două ori, dar te va salva tocmai
cînd eşti pe punctul de a te scufunda definitiv. E prea bun ca să te lase să te
îneci, dar nici nu-i trece prin cap să se ude fleaşcă dacă e vreun slavamar prin
preajmă sau dacă poţi să ajungi singur la ţărm. Nu e vorba de egoism sau
răutate, ci de autoconservare. Sub carapacea tare se ascunde un miez moale şi
cald, dar timpul, banii şi emoţiile lui nu sînt în cantitate nelimitată şi preferă să
şi le distribuie cu înţelepciune. Cînd în sfîrşit va face un gest, acesta va fi
deseori măreţ şi generos, însă nimeni nu-l poate acuza că e impulsiv. Dacă
totuşi vreun ascendent de foc, precum Leul sau Săgetătorul, îl fac să recurgă la
o manevră riscantă, fără asigurări de vreun fel sau altul, şi aceasta eşuează,
Racul se va simţi îngrozitor de nefericit. El tinde să se cufunde în posomorală
cînd face o greşeală decît să se scuture şi să o ia de la capăt.
Bărabt sau femeie, persoana lunară îşi iubeşte casa, pentru care are un
respect aproape mistic. Căminul lui e locul unde se amuză, trăieşte, iubeşte,
visează şi se simte în siguranţă. Chiar dacă serviciul lui îl face să călătorească
în întreaga lume, nici un Rac nu e pe deplin fericit fără un acoperiş care să fie
al lui. Urmăreşte expresia de pe chipul unui nativ cînd tocmai s-a întors acasă
dintr-o lungă călătorie. Pur extaz.
Oricîţi bani ar avea puşi la ciorap, lunarul nu se simte niciodată cu
adevărat sigur de viitorul lui financiar şi oricît de multă dragoste ar primi,
întotdeauna are nevoie de mai multă. Emoţiile nu-i permit să se simtă destul
de în siguranţă pentru a se relaxa complet. Tot timpul adună valori tangibile
pentru a se proteja împotriva unui viitor dezastru imaginar. El e genul sub al
cărui pat ai să găseşti aliniate frumos zeci de conserve cumpărate cu ani în
urmă. Dacă nu le vezi acolo, caută în cămară. Pentru ce le adună? Nu pune
întrebări stupide! Dacă într-o zi o să vină o foamete? Probabil că Noe era
născut în iulie, căci nici pe el nu l-a prins potopul nepregătit.
Vei găsi deseori Racul pe apă, fie că înoată, face surfing sau canotaj.
dacă influenţele altor planete nu sînt majore, locul lui favorit pentru petrecerea
timpului liber va fi plaja. Mulţi dintre nativi au propria lor barcă, chiar dacă nu-
şi permit tocmai un iaht, ci doar o canoe. E ca şi cum visul lor cel mai mare, cel
mai tainic, s-a pierdut undeva în adîncul apelor şi ei îl tot caută. Poate că îi
ademeneşte cîntecul lunii şi al mareelor. Oricare ar fi motivul, Racul nu va fi
niciodată atît de plin de toane ca de obicei atunci cînd se plimbă pe puntea
propriei ambarcaţiuni în tenişii cumpăraţi cînd a absolvit colegiul. Să nu
îndrăzneşti să-i sugerezi să-şi cumpere unii noi. Trebuie să înţelegi un lucur
despre oamenii aceştia: în concepţia lor, dacă ceva e vechi e valoros, dacă e
nou e suspect.
Emoţiile lunarilor pot fi uneori mai puternice decît organismul lor. Grijile
şi temerile îi pot îmbolnăvi, în timp ce veselia îi poate însănătoşi. Dacă
securitatea lui financiară sau emoţională e ameninţată poate cădea într-o
profundă depresie, care duce de multe ori la boli sau accidente. Bogata lui
imaginaţie poate fi suficient de morbidă ca să-l facă să transforme o afecţiune
minoră într-una gravă sau cronică. Cînd intră într-o pasă neagră nu
reacţionează prea bine la încurajări sau încercări de a-l înveseli. S-ar putea să
te acuze chiar de lipsă de compasiune. Dar dacă va cădea în melancoliedin
cauza temerilor, abia atunci îşi poate provoca necazuri majore şi îi va lua de
două ori mai mult timp să se vindece decît altor oameni.
Cele mai vulnerabile zone sînt pieptul, sînii, genunchii, rinichii, vezica
urinară şi pielea. La fel de sensibile îi sînt capul şi faţa, precum şi stomacul şi
sistemul digestiv. Aproape că poţi spune că Racii au inventat ulcerul. Dar cei
care îşi păstrează seninătatea şi apelează la minunatul lor simţ al umorului
pentru a trece peste perioadele proaste îşi pot păstra sănătatea pînă la vîrste
înaintate. Veselia, optimismul şi rîsul, luate în doze zilnice zdravene, le vor
păstra mintea şi trupul sănătoase. Aşa cum îşi imaginează Racul că se simte,
aşa se va simţi. Nici un alt semn nu e atît de predispus să permită gîndurilor
negative să îi provoace afecţiuni fizice, aşa cum nici un alt semn nu e capabil
de asemenea miracole de auto-vindecare precum Racul.
Mulţi nativi ai zodiei sînt grădinari înnăscuţi şi-şi vor îngriji plantele cu
acelaşi devotament cu care-şi vor "îngriji" contul bancar. Banii trag la Raci ca
fierul la un magnet, iar lor le plac banii şi îi vor aduna cu grijă. Ei nu sînt mari
cheltuitori, ca să folosim un eufemism. Dacă-ţi spune că e lefter înseamnă că a
ajuns la ultimele lui două-trei sute de mii. Pentru el, asta e o situaţie disperată.
Nimeni nu e mai capabil la administrarea banilor decît lunarul. E expert în
acumularea şi înmulţirea lor, dar nu-l vei vedea aruncîndu-i aiurea pe fereastră.
Generozitatea lui e întrecută doar de precauţie.
Nu se ştie de ce, dar mîncarea reprezintă pentru Raci securitate. Cămara.
dulapurile şi frigiderul lui trebuie să fie mereu pline pînă la refuz, fie că el
mănîncă ce are în ele sau nu. O simplă conversaţie despre mîncare îi va aduce
o strălucire rumenă în obraji, iar discuţiile despre foamete şi victimele ei îl vor
îngrozi pur şi simplu. Risipa de hrană e o crimă pentru Rac. Poţi să-ţi umpli
farfuria de cîte ori vrei la masa lui, dar ai grijă să o laşi curăţată-lună cînd te
ridici de la masă.
În ambele sexe ale zodiei există un puternic instinct matern. Tot timpul
încearcă să te îndoape cu mîncare caldă sau să te înfofolească pentru a te
proteja de frigul de afară. Racii îşi dădăcesc prietenii şi partenerii de viaţă şi îi
supraveghează cu un ochi protector. E greu de spus ce stîrneşte mai puternic
emoţiile lunarilor: copiii, mîncarea sau banii.

Bărbatul din zodia Racului

Nu te aştepta ca acest bărbat să-şi pună sufletul pe masă la prima


întîlnire. Racii nu se confesează niciodată străinilor şi există anumite lucruri pe
care nici cei mai buni prieteni ai lor nu le ştiu despre ei. Va fi nevoie de mult
timp şi de multă răbdare ca să ajungi să-l cunoşti cu adevărat. Dacă-l prinzi
într-una dintre fazele lui nesuferite s-ar putea nici să nu-ţi doreşti să-l cunoşti,
dar nu renunţa aşa uşor. Poate fi superficial şi uşuratic, dar şi sensibil şi loial.
Pe neaşteptate, acea încruntare sumbră se poate transforma într-un zîmbet
blînd. Nesfîrşitele lui nemulţumiri şi comportamentul necioplit pot fi înlocuite
treptat de un ton tandru şi de un chicotit înăbuşit, sau chiar de hohote de rîs
dezlănţuite. Cînd e trist şi îngîndurat vei dori să-l îmbrăţişezi şi să-i alini
melancolia. Cînd îşi manifestă mintea ascuţită, intuitivă, te vei holba la el cu
gura căscată. Precauţia lui te va impresiona, iar pesimismul lui te va deprima.
Acest bărbat poate fi atît de curtenitor, manierat şi atent, încît aproape că te
vei aştepta să te invite la un menuet. Nu încape nici o îndoială: e un visător
romantic şi totuşi e atît de raţional şi practic încît duşmanii s-ar putea să-l
poreclească "Cap Pătrat". Ce poţi face cu un astfel de bărbat? Să încerci să-l
înţelegi. Acestea nu sînt schimbări profunde de personalitate. Doar faze lunare
care îi traversează conştientul: azi sînt, mîine dispar. Atît în timpul cît şi între
aceste faze, Racul rămîne fidel propriei personalităţi. Firea lui nu deviază
niciodată de la tiparul de bază, în ciuda schimbărilor de expresie. Încearcă să-ţi
aminteşti întotdeauna că, deşi purtarea Racului poate fi aspră şi distantă, inima
lui e întotdeauna caldă, afectuoasă şi atît de sentimentală încît îl face deseori
să se simtă vulnerabil. În astfel de momente se strecoară în carapacea lui, la
adăpost faţă de propriile emoţii. Vei crede că e un nesuferit şi vei renunţa la el
cînd se va retrage într-o tăcere ofensată, dar de îndată ce va trage precaut cu
ochiul pe afară, ca să vadă lumina zilei, vei fi din nou tentată să te apropii de
el. Din păcate, bărbatul din această zodie e în stare din cînd în cînd să strice
cheful de viaţă tuturor celor din jur, manifestîndu-şi dispreţul faţă de toţi şi de
toate, împrăştiind posomorală şi pesimism peste tot. În schimb, alte ori poate fi
la fel de amuzant ca un urangutan apucat de sughiţ. Normal că nu ştii dacă să-i
întorci spatele sau să-l strîngi în braţe. Schimbările de temperatură ale unui
lunar pot bulversa pe oricine. Acum te ia frigul sub privirile lui îngheţate, acum
te sufoci de atîta devotament. Toanele lui se manifestă cel mai acut cînd se
teme că va pierde ceva. Poate pe tine. Asigură-l de o mie de ori că eşti a a lui.
Cuvintele de dragoste sînt un balsam pentru sufletul lui. Bineînţeles, el se
poate rătăci într-una din fazele lui zurlii tocmai în mijlocul unei scene romantice
într-o noapte cu lună plină. Exact cînd te laşi purtată pe aripile unui vis
trandafiriu, el se oferă să-ţi recite poezia lui favorită. Tu suspini, te laşi tandră
pe umărul lui şi închizi ochii. Apoi va scoate din el ceva de genul "Am pierdut o
batistuţă / Mă bate mămica...", ceea ce te va smulge instantaneu din vraja
momentului, dar luna aia plină poate avea influenţe bizare asupra unui Rac.
Vreau să spun că omul ăsta poate fi de-a dreptul plecat cu sorcova, chiar dacă
e suficient de deştept ca să facă un milion de dolari şi să-l păstreze. Acum, că a
venit vorba de bani, am veşti bune pentru tine. Dacă eşti genul de fată căreia îi
place să-şi plătească la timp chiria, te-ai îndrăgostit de omul potrivit.
Securitatea financiară îi e aproape la fel de dragă ca tine. Oi fi tu cu un pas
înainte, dar poţi să consideri banii principalul tău rival. Aproape toată viaţa va
umbla după ei cu hotărîre şi un fel de fervoare tăcută, aproape religioasă.
Finanţele l-au fascinat din copilărie şi îi va face mult mai mare plăcere să
economisească decît să cheltuie. Nu e chiar un zgîrie-brînză, dar hai să zicem
că n-ai să-l vezi niciodată aprinzîndu-şi ţigara cu o bancnotă de 50.000 ca să-şi
impresioneze anturajul. Deşi are un excepţional simţ al umorului, Racul nu va
găsi niciodată banii un subiect amuzant. Probabil că putea face calcule
complicate în minte înainte să înveţe alfabetul şi la unsprezece ani cîştiga deja
ceva bani vînzînd ziare. Să nu te miri dacă ai să descoperi că a păstrat prima
lui puşculiţă, încă nedeschisă. Zornăitul arginţilor şi foşnetul bancnotelor îl
liniştesc, dar nu se va lăuda cu contul lui din bancă. Racii colecţionează banii
pur şi simplu pentru că îi iubesc. De fapt, probabil că-şi va minimaliza geniul
financiar. Dacă te iei după el, e doar "un băiat sărac, care încearcă să-şi cîştige
existenţa şi să se descurce cum poate". S-ar putea chiar să te apuce mila de el
şi să te oferi să-l ajuţi să obţină un împrumut la bancă. Las-o baltă! Probabil că
jumătate din banca aia e a lui. Dacă are ascendentul într-un semn de foc, e
posibil ca acest bărbat să aibă din cînd în cînd impulsuri extravagante, căroa le
va rezista cu un curaj admirabil. Chiar dacă uneori scapă prin magazine la
cumpărături inutile, ca să se binedispună, nu-şi va face un obicei din asta.
Înainte să te apuci să murmuri printre dinţi "meschinul!" ar trebui să ştii că
Racul are o idee foarte interesantă despre economie. El preferă să te ducă la
cel mai bun restaurant, unde serviciul şi mîncarea să fie pe măsura preţului,
decît să-şi ofenseze gusturile delicate cu cotlete de miel arse şi chelneri mojici
la un local de mîna a doua. El consideră că e o prostie să arunci banii pe
fereastră pe un palton, cînd o haină de nurcă sau de vizon e o investiţie care se
amortizează în cîţiva ani. Un Mercedes conservator sau un jeep solid constituie
o investiţie mai sigură decît o maşină ieftină care se strică de cum dai colţul.
Calitatea şi prosperitatea sînt sinonime cu Racul. Ei, parcă ţi-ai mai venit în fire,
nu? Chiar şi cei mai poetici şi visători reprezentanţi ai zodiei, care îşi petrec
viaţa în lumea artelor, au un acut simţ al valorii banului. O fi el un pictor boem
care trăieşte în mansardă, dar pe vreun raft pe-acolo sigur are nişte cecuri sau
obligaţiuni. Cînd un nativ se lansează într-o carieră, sigur va ajunge printre
primii. Talentul lui artistic e uimitor şi poţi să-ţi rogi liniştită Racul să-ţi picteze
felicitările de Crăciun. Sigur vor fi adorabile, chiar dacă e un simplu amator.
Dacă e un adevărat bărbat al Lunii nu va fi înnebunit după hainele sport.
Ţinutele lui sînt mai degrabă oficiale, căci îi plac croielile conservatoare şi
finisajele de calitate. Deseori are o slăbiciune pentru butonii de guler,
manşetele cu butoni şi cămăşile scumpe cumpărate en gros, fără monogramă
(prea ostentativ; preferă subtilitatea). Chiar şi în timpul perioadelor financiare
instabile - sau cînd încă nu a reuşit să strîngă primul milion de dolari - Racul va
reuşi să degaje un aer de bogăţie. Nu va avea întotdeauna avere, dar să vezi
un nativ al acestei zodii la coadă la ajutorul de şomaj va fi un lucru la fel de rar
ca un palmier în Siberia. Să sperăm, nu, să ne rugăm la Dumnezeu să-ţi placă
mama Racului tău. E aproape sigur că va fi deseori pomenită în conversaţii,
prin remarci precum: "Mama nu foloseşte niciodată farduri şi e o femeie
frumoasă. Nu crezi că ţi-ai pus cam mult fard pe ochi, iepuraş?". Sau: "Foloseşti
foi de plăcintă şi fulgi de cartofi pentru piure? Cînd eram mic, mama făcea cu
mîna ei pînă şi pîinea". E foarte posibil ca această culme a virtuţilor să-şi facă
apariţia în persoană cînd ţi-e lumea mai dragă, să te trezeşti că o îndelung
planificată ieşire e anulată în ultima clipă fiindcă "iubito, trebuie să o duc pe
mama pînă la ţară". Cu alte cuvinte, Racul va ezita foarte mult înainte să îşi
detroneze mama ca să te încoroneze pe tine regină a vieţii lui, mai ales dacă
aceasta i-a asigurat un cuibuşor plăcut, plin de confort călduţ. Aceşti nativi sînt
fie foarte, foarte apropiaţi de mamele lor, fie complet înstrăinaţi de ele. Relaţia
nu e niciodată lejeră, ca la majoritatea oamenilor. Cei care nu-şi idolatrizează
mama sînt fie adoptaţi, fie gelozia simţită faţă de tată a creat un blocaj
emoţional, rezultînd răceală şi izolare. Însă la Racul tipic, e mult mai probabil
ca problema să fie apropierea exagerată. N-are rost să ne ascundem după
degete: dacă eşti îndrăgostită de bărbatul ăsta va trebui să-i cultivi mama şi va
trebui să-i fii rival în timp ce o copleşeşti cu complimente. N-o lăsa niciodată să
te întreacă la gătit şi gospodărie. Las-o să te înveţe să faci tort de bezea, căci îi
va plăcea asta. Apoi pune mîna şi dă-i clasă făcînd de una singură un muşchi
Stroganoff, de să le lase gura apă. Ai grijă să-l răsfeţi pe Rac cel puţin la fel de
mult ca mama lui, adică foarte mult, căci probabil că a fost obişnuit să fie
lumina ochilor ei. Dacă te agiţi în jurul lui, îl hrăneşti regulat, îl serveşti la
masă, îl îngrijeşti cînd e bolnav şi-l învălui cu tandreţe la culcare, vei avea un
Rac tare dulce şi afectuos. Aceşti bărbaţi nu vor recunoaşte niciodată, dar
adoră să fie alintaţi şi îngrijiţi de femei. Însă există trăsături care vor compensa
aceste lucruri. În primul rînd, va fi şi el un bucătar bunicel. S-ar putea să te
surprindă cînd te va aştepta cu o masă completă de mare clasă. Cînd acest
bărbat te invită la el acasă la cină e de obicei foarte serios. Dacă spune să urci
la el ca să-ţi arate colecţia lui de discuri, probabil că nu va fi doar un text, ci
chiar intenţia lui. Oricum, vei fi în siguranţă, căci de obicei lunarul e un
gentleman pînă în clipa în care tu încetezi să mai fii o lady. Aşa se făcea pe
vremea bunicii şi, pentru el, alea sînt "vremurile bune". Pune-i întrebări despre
istorie şi despre arborele lui genealogic. Va fi teribil de încîntat. Dacă îţi spune
că vrea să-ţi facă poze nu o rupe la fugă pe scări. Fotografia e un hobby comun
printre Raci şi puţini bărbaţi din acest semn trec prin viaţă fără să aibă măcar
un aparat de fotografiat. Pentru el nu e uşor să-şi găsească o femeie demnă de
interesul lui, dar cînd acest lucru se întîmplă, va fi emoţionant de sentimental şi
o va scălda în cadouri şi admiraţie. Dar standardele lui sînt destul de înalte,
căci Racul se teme să nu se ardă. Un eşec sentimental, care pentru alţii ar
însemna cîteva săptămîni de tristeţe, pentru Rac constituie un dezastru. Dacă
ceva îl separă de o parteneră care îi devenise apropiată, el poate să o iubească
la fel ca în prima zi mulţi ani după despărţire. În mod normal nu se aruncă din
prima într-o relaţie, dar dacă e sigur că pe tine te vrea, timiditatea se va
transforma peste noapte în tenacitate şi îţi va umple cutia de scrisori, va dormi
pe covoraşul de la uşă şi îţi va monopoliza telefonul pînă vei ceda. Poate vrei
să ştii ce fel de tată e Racul? Aici avem veştile cele mai bune: în adîncul inimii
lor, toţi Racii sînt mame. Chiar şi bărbaţii. Vreau să spun că va avea o răbdare
infinită cu copiii, va fi sincer interesat de fiecare durere de dinţi, vînătaie sau
jucărie stricată, va purta coif din hîrtie cot la cot cu ei de ziua lor şi va petrece
ore în şir distrîndu-i pe cei mici. Racii sînt mîndri de fiii lor şi feroce de
protectori cu fiicele, însă cînd vor deveni adolescenţi, tentativele lor de a
renunţa la sprijinul şi protecţia lui îl pot transforma din nou într-un crab
nesuferit. Foloseşte cifrele ca să-l convingi că greşeşte, ştii cît e de impresionat
de ele: "Acum avem doi copii. Cînd se vor căsători s-ar putea să avem şase sau
opt nepoţi, ca dividendele la bancă. Şase sau opt aduc şi mai multă fericire
decît doi, nu?". Şi cu asta l-aţi prins. "Mă bucur că eşti de acord, iubitule. Acum,
te rog, spune-mi unde ai ascuns rochia de mireasă a fiicei noastre. Şi încă ceva,
dragule, n-ai vrea tu să desfaci cătuşele fiului nostru ca să se poată duce la
Starea civilă, unde e aşteptat?". Nu încercaţi să faceţi asta cînd e lună plină, s-
ar putea să înţeleagă greşit. Racului îi vine foarte greu să renunţe la controlul
asupra celor dragi, dar dacă îi aminteşti că tu îi eşti încă alături, probabil că va
slăbi strînsoarea asupra copiilor.

Femeia din zodia Racului

Nu încape nici o îndoială. La început nu vei reuşi să-ţi dai seama dacă
femeia ta din zodia Racului e o suavă creatură lunară sau o zănatecă zglobie.
N-o să ştii niciodată. În timpul "sezonului ploios" te va îneca în regretele ei.
Cînd soarele va apărea din nou dintre nori te va învălui în rîsete şi te va
emoţiona cu tandreţea ei. Aşa e ea. Puţin nebunatică, un pic tristă şi plină de
imaginaţie. În plus, ştie să strîngă banul la ciorap. Bineînţeles, nu vei avea
ocazia să te uiţi sub salteaua ei pînă după căsătorie, căci pudoarea e
importantă pentru ea. Dar poţi să fii aproape sigur că are acolo o şosetă veche
îndesată cu bancnote. Chiar şi cu un ascendent extravagant, această femeie va
avea nişte bani ascunşi sub ghiveciul cu azalee, sau puşi printre faldurile feţei
de masă din dantelă pe care a primit-o de ziua ei acum zece ani şi pe care n-a
folosit-o niciodată. Deschide una dintre cărţile ei cu poezii şi probabil că va
cădea dintre pagini o bancnotă uzată, de 50.000, uitată pe acolo de cine ştie
cînd. Femeia Rac poate porni într-o expediţie de cumpărături nebuneşti cînd
suferă şi are nevoie de balsam pentru orgoliul ei rănit dar, de cele mai multe
ori, cheltuielile ei sînt mult mai puţin substanţiale decît venitul. E posibil să
manifeste un interes neobişnuit pentru contul tău din bancă, iar banii constituie
unul dintre subiectele ei favorite de discuţie. Nu te va dispreţui dacă nu ai bani,
atîta timp cît te străduieşti să-i obţii. Te va ajuta să faci bani şi să-i
economiseşti, dar te va lăsa singur cînd te vei apuca să îi risipeşti. Cînd îi
dăruieşti acestei fete ceva extrem de scump şi ea îţi spune "Nu trebuia să faci
asta", să ştii că vorbeşte serios. Ca să o faci să uite de asigurări, ipoteci, note
de plată şi depuneri la bancă, du-o pe malul mării pentru o plimbare nocturnă
la lumina lunii. Atunci vei vedea cea mai frumoasă parte a femeii din Rac. Luna
va scoate la iveală toate visele ei secrete, iar apropierea apei o poate face să
se relaxeze şi să renunţe la cele o mie şi una de inhibiţii. S-ar putea să ai
ocazia să-i vezi toată gama emoţională într-o oră. Aşa vei putea alege
sentimentul care-ţi place şi o vei putea încuraja să-l cultive. Cînd o ai pe fata
din Rac singură cu tine pe o plajă, sub luna plină se petrece o stranie
transformare. Doamna distantă şi rezervată pe care o vezi ziua, sau chiar şi
femeia pe care ai observat-o la teatru sau restaurant fiindcă rîdea mereu şi
flirta cu neruşinare, va deveni brusc o creatură din altă lume cînd razele
magnetice ale lunii îi vor străluci în ochi şi urechile i se vor umple de foşnetul
valurilor. Ea va deveni o nimfă a mării, care te poate purta dincolo de limitele
imaginaţiei tale. Metoda va funcţiona de fiecare dată, dar ai grijă să nu alegi o
seară cu lună nouă, căci nu are acelaşi efect ca o lună plină. Va fi timidă şi
dulce cînd luna e în primul pătrar, dar numai o lună plină poate trezi talentele
ei ascunse. Sub vraja astrului nopţii, această femeie poate scrie o poezie,
compune un cîntec sau rupe vălul unor mistere filozofice cu care înţelepţii şi-au
bătut capul secole de-a rîndul. Bineînţeles că în aceste cazuri ea e un partener
de conversaţie deosebit de interesant.
Ar trebui să fii prevenit că există două tipuri diferite de femei Rac
îndrăgostite. Prima e blîndă, feminină, timidă, modestă, dulce şi pudică. A doua
e mai dificilă, pentru că se lipeşte de tine ca marca de scrisoare. Ea va folosi
toate trucurile femeieşti pentru a sta aproape de tine oriunde ai fi. Dacă ţii cu
adevărat la ea, jocurile acestea pot fi foarte excitante. Dar dacă nu simţi decît
amiciţie pentru ea şi ea are grijă să te strîngă de mînă sau să te sărute pe
obraz exact cînd trece pe lîngă tine femeia vieţii tale, jocul s-ar putea să nu te
mai amuze aşa de tare. Poţi să-i cînţi în strună de dragul glumei, dar ştiu un
bărbat care a făcut asta şi a pierdut-o pe fata pe care o iubea cu adevărat.
Acest gen de femeie Rac poate fi o reală ameninţare pentru iubirea adevărată
şi căsniciile fericite. Aceste femei sînt în minoritate în zodie, dar chiar şi una
poate provoca mari necazuri.
După cum ştii din alte zodii, puţine femei sînt perfecte. Cea din Berbec e
mereu pe fugă, chemîndu-şi singură taxiurile şi dîndu-se cu capul de pereţi, cea
din Săgetător e şocant de directă, femeia din Scorpion te poate băga în
sperieţi, Geamăna poate fi nestatornică, Leoaica - prea mîndră etc. În mod
normal, femeile din Rac nu au nici unul dintre aceste defecte. Totuşi, există
unele lucruri pe care nu trebuie să le faci cînd eşti cu ea. Detestă să fie
criticată, e profund rănită cînd e ridiculizată şi nu suportă să fie respinsă.
Acestea sînt cele trei reguli de bază. Femeia acestei zodii e rareori agresivă în
mod deschis, aşa că va trebui să faci tu prima mişcare. Dacă ea se va mişca, o
va face numai înapoi sau în lături. Timiditatea ei ascunsă şi teama de a nu fi
respinsă sînt la fel de mari ca şi la bărbatul zodiei. Cunosc o femeie Rac şi un
bărbat din aceeaşi zodie care au stat într-o noapte timp de şapte ore împreună
singuri, în apartamentul ei, prefăcîndu-se că se uită în nişte reviste. În timp ce
inima le bubuia în piept, ei au citit un vraf de reviste vechi, ziarele din ziua
respectivă şi au dezlegat şi cîteva rebusuri, căci nici unul nu voia să facă prima
mişcare.
Fii amabil şi bun cu mama femeii lunare, căci altfel nu te va ierta
niciodată. Cu tot simţul umorului, femeia acestui semn nu va reacţiona
favorabil la glumele cu soacre. Să nu-i citeşti niciodată jurnalul. Oricum va fi
bine ascuns, încuiat pe undeva. Racilor le place să aibă secrete. Nu sînt genul
care să se confeseze, dar pot să asculte confesiunile altora.
Temerile iubitei tale lunare îţi pot crea probleme. Ea se teme că nu e
destul de frumoasă, destul de deşteaptă, destul de tînără sau destul de bătrînă.
Nu contează că are o siluetă de manechin, un chip ca al Elenei din Troia şi o
minte ca a lui Aristotel, tot se va simţi stînjenită. Asigur-o că e tînără, adorabilă,
logodită şi că eşti al ei. Dacă îi spui asta de vreo douăzeci de ori pe zi, s-ar
putea să înceapă să te creadă. Stările ei de spirit se vor schimba în medie de
patru ori pe lună, cu fiecare pătrar al Lunii, plus fluctuaţii minore de două ori pe
zi, o dată cu mareele. E oarecum previzibilă într-un mod imprevizibil. Această
caracteristică o poate face să-ţi pară misterioasă şi fascinantă, dar te va scoate
din minţi atît de mult încît uneori îţi va veni să o strîngi de gît. Într-una din
perioadele ei proaste, femeia lunară s-ar putea teme că nu găteşte destul de
bine, ceea ce e ridicol, căci nativa zodiei poate face un bucătar francez să pară
un biet sergent de popotă în comparaţie cu ea. Nu e genul care să utilizeze
conserve sau semipreparate. Tocăniţele ei sînt senzaţionale, piureul de cartofi
e pufos, legumele sînt crocante, iar dulceaţa de căpşuni făcută de ea e divină.
Cuptorul îi e unul dintre cei mai buni prieteni, iar bucătăria va fi de departe
încăperea ei favorită din casă. Se va agita în jurul tău ca o cloşcă, iar ţie îţi va
plăcea probabil la nebunie, aşa cum le place celor mai mulţi bărbaţi.
O altă temere majoră a femeii Rac va fi faptul că nu o iubeşti suficient de
mult. Pentru un mascul cu sînge în vene, această temere va fi uşor de
îndepărtat. Dovedeşte-i cît de mult o iubeşti, cît de des vrei, căci ea va fi
minunat de receptivă. Însă, o dată cu îndepărtarea acestei insecurităţi, s-ar
putea să apară o nouă problemă. Sincer vorbind, după ce ai cîştigat pe deplin o
femeie Rac, ea s-ar putea dovedi puţin cam prea tenace, ca şi cum nu mai are
de gînd să-ţi dea drumul pînă la sfîrşitul vieţii. Asta nu e aşa de rău. Există
bărbaţi care tînjesc după o asemenea loialitate. Dacă ai avut norocul să-i cîştigi
dragostea, tu nu vei mai tînji niciodată nici după afecţiune, nici după delicatese
culinare. Rîsul ei zurliu îţi va umple şi el viaţa de plăcere, iar umorul ei frust şi
sănătos îţi va fi şi mai drag cînd te vei gîndi la sirenele sarcastice cu spirit cinic
şi chicoteli ipocrite. Este îngrozitor de nedrept să te joci cu inima femeii lunare,
pentru că te va iubi, respecta, asculta şi, uneori, te va cicăli puţin, cu sincer
devotament. De ce ai încuraja o dragoste atît de rară, dacă nu ai de gînd să şi
răspunzi la fel? Nu uita cît e de tenace! Poate că tu doar flirtezi puţin cu ea, dar
îţi va fi greu să pui capăt relaţiei, căci ea nu aude fluierul de sfîrşit al meciului.
Sentimentele femeii Rac nu au nimic superficial. Că pune mîna pe un bărbat
sau un serviciu de cafea, acel lucru e al ei pentru totdeauna! Poate că nu o să-
ţi copleşească prietenii cu vivacitatea ei sau cu complimente sclipitoare, dar te
va impresiona întotdeauna cu farmecul ei. Aceste femei preferă să-şi păstreze
cele mai profunde emoţii pentru persoanele cele mai apropiate. După ce ai
ieşit cu alte femei şi le-ai comparat cu fata ta din Rac s-ar putea să alergi
înapoi la ea şi să o implori să te prindă din nou în "cleşti", cît mai strîns. Cel mai
dificil aspect cînd ai de-a face cu o nativă a zodiei e să o împiedici să se retragă
în carapacea ei dură, aflată mereu la îndemînă. Sentimentele ei sînt atît de
delicate, încît cea mai nevinovată remarcă o poate răni profund. Nu poţi să ştii
cînd va deveni brusc vulnerabilă la înţelesuri ascunse. Într-o noapte poţi să
valsezi cu ea ca în vis şi să-i spui că părul ei arată superb, iar ei îi vor da
lacrimile. De ce? Fiindcă ai insinuat că ultima dată cînd ai văzut-o părul ei arăta
oribil. Aceste femei sînt foarte sensibile şi plîng mult. Să ai întotdeauna la
îndemînă o batistă curată.
Nativele nu sînt neapărat zgîrcite, dar simt această nevoie irezistibilă de
a păstra totul. Rareori va arunca nasturi, bucăţi de sfoară, borcane, cutii, soţi şi
tipare vechi pentru rochii. De unde ştii că nu-i vor folosi cîndva acele jumătăţi
de bilete de teatru, sau pliculeţele de ceai folosite? Poate cîndva, în viitorul
imprevizibil, va găsi ceva de făcut cu siguranţele arse pe care le ţine în sertarul
cu globuri de Crăciun sparte. N-o întreba la ce îi trebuie cele două sute de
ciorapi rupţi şi mănuşi desperecheate. Le va găsi ea o trebuinţă! Această fată
nu va ierta în veci un musafir care arde cu ţigara cuvertura croşetată de
mătuşa Matilda acum patruzeci de ani. Totul are valoare sentimentală pentru
ea. Inclusiv insignele de pionier sau primul ei carnet de CEC. Îşi iubeşte
posesiunile şi le păzeşte cu gelozie. În această categorie intri şi tu. Nu e tocmai
geloasă, ci posesivă. E o diferenţă!
Femeile născute în semne de foc luptă şi protestează faţă de
dezamăgirile şi nedreptăţile vieţii. Femeia Rac crede că nu rezolvă nimic
agitîndu-se. Cînd lucrurile nu ies cum vrea ea poate că va vărsa cîteva lacrimi
în tăcere, dar de obicei îşi va încrucişa braţele şi va aştepta răbdătoare ca
lucrurile să se îndrepte de la sine. Răbdarea e una dintre principalele ei virtuţi.
Însă cînd e deprimată, va trebui să găseşti o modalitate de a o scoate dintr-ale
ei şi să o prinzi înainte să se scufunde prea adînc în depresie. În adîncul
sufletului lui, orice Rac îşi doreşte să fie răsfăţat, alintat. Are o nevoie disperată
să ştie că nu poţi trăi fără ea şi uneori e capabilă să meargă pînă dincolo de
limitele normale pentru a-ţi stîrni mila şi instinctul protector, doar pentru a se
asigura că e importantă pentru tine. De fapt, cere foarte puţin pentru cît îţi
dăruieşte. Însă nu te lăsa păcălit de slăbiciunea manifestată în timpul acestor
episoade. Acea fetiţă neajutorată care se cuibăreşte în braţele tale puternice
pentru ca tu să o protejezi de lumea rea şi rece e perfect capabilă să se
deascurce singură dacă e nevoie. În toiul unei discuţii încinse în contradictoriu,
cînd femeia ta lunară se uită în sus, la tine, cu ochi înlăcrimaţi şi speriaţi, nu
uita că, după ce pleci şi treci de colţul străzii, probabil că ea îşi va şterge
lacrimile, va pune nişte muzică şi va începe calmă să-şi facă ordine în dulapuri.
Bineînţeles, nu poţi să neglijezi momentele cînd depresia ei e reală, şi nu doar
o încercare de a-ţi stîrni compasiunea. În acele seri ai face bine să stai cu ea,
să asculţi muzică şi să o ţii tandru de mînă. Sacrificiile de care e capabilă o
femeie lunară pentru cei dragi nu au limite. Curajul pe care nu pare a fi în stare
să şi-l adune pentru a-şi alunga propriile temeri apare ca din senin, strălucitor
ca soarele, atunci cînd cei dragi au nevoie ca ea să fie puternică pentru a-i
sprijini. Cînd totul îţi merge prost, ea nu te va dezamăgi niciodată şi în acele
momente îţi va aminti mai degrabă de o stîncă decît de o fragilă rază de lună.
Pentru copiii ei va fi un monument de stabilitate şi un refugiu şi îi va ajuta să-şi
găsească drumul în viaţă, cu sensibilitate şi înţelegere. Ei vor conta pe ea şi
căldura iubirii ei va transforma căminul lor într-un palat plin de lumină şi
bogăţii, chiar dacă trăiţi într-o colibă. Cînd vor apărea copiii, s-ar putea să pierzi
o parte din atenţia ei. Racul e semnul maternităţii! Va fi loc şi pentru tine, dar
va trebui să te dai un pic mai la o parte. O femeie Rac fără copii îşi va revărsa
afecţiunea maternă asupra unui animal de casă sau a prietenilor, iar aceştia
vor fi norocoşi. Nimic nu e prea bun pentru familia ei. Dacă fiul acestei femei
strănută, va fi băgat imediat în pat, înfofolit şi îndopat cu medicamente, ceai şi
supă de pui pînă cînd creşte suficient de mare pentru a opune rezistenţă.
Progenitura unei mame din Rac nu va ieşi pe uşă într-o seară rece fără
puloverul cel gros sau fără fular şi mănuşi într-o zi de iarnă. Un copil va trebui
să aibă multă voinţă pentru a se opune cocoloşirii mamei lunare şi pentru a nu
ajunge un răzgîiat. Altfel, va fi un adevărat şoc pentru el cînd va ieşi în lume şi
va descoperi că nu e centrul universului. Un asemenea devotament îi poate
oferi un refugiu minunat pentru momentele cînd lumea i se pare un loc de
nesuportat, dar pe de altă parte îl poate face anormal de dependent de fusta
mamei şi incapabil să-şi vadă propriile defecte. Mama din Rac va păstra fiecare
lucrare de control a puilor ei, va pune cu mîndrie pe pereţi mîzgălelile lor
stîngace şi va împacheta cu duioşie în hîrtie de mătase pantofiorii în care
copilul ei a făcut primii paşi. Nativele zodiei nu acceptă uşor ideea că
progeniturile lor vor să părăsească cuibul şi nici nu le prea vine să renunţe la ei
ca să-i lase să-şi întemeieze o familie. Ele au tendinţa să se agaţe de copil prea
strîns şi prea mult timp şi cred că nimeni nu e suficient de bun pentru odorul
lor. Uneori, potenţialul mire sau viitoarea soţie a unui copil de Rac trebuie să
treacă prin tot felul de teste ca să obţină aprobarea finală.
Ciudata posesivitate a femeii din această zodie o face să fie de neclintit, dar
niciodată agresivă. Ea ştie în adîncul sufletului ei că, oricît de departe te-ai
duce ca să-ţi urmezi visele, te vei întoarce întotdeauna şi ea va fi acolo,
aşteptîndu-te răbdătoare. Ochii ei încă vor mai avea strălucirea lunară de care
îţi aminteşti, bucătăria va mirosi delicios a arome de mîncăruri calde, iar ea te
va întreba cum a fost şi cum te simţi. Dacă nu ţi-a mers bine, va spune o glumă
ca să te facă să rîzi, te va hrăni şi, după ce te-ai relaxat, îţi va alunga grijile cu
sfaturile ei de bun simţ şi umorul ei nebun. Mai tîrziu, la lumina flăcărilor din
şemineu, te vei uita la chipul ei senin şi te vei întreba din nou: "O fi, de fapt,
oare, o creatură lunară sosită dintr-o grădină învăluită în ceaţă, sau o adorabilă
nebună plină de viaţă?". Dar răspunsul nu va mai părea important.
LEU

Cum să recunoşti un nativ din Leu

Aţi cunoscut recent o persoană care v-a spus: "N-am nevoie de favorurile
tale" şi în acelaşi timp v-a orbit cu strălucirea zîmbetului său superb? Atunci
aflaţi că i-aţi căzut victimă marii feline. Nu e deloc ceva neobişnuit pentru Leu
să-şi afişeze în acelaşi timp mîndria arogantă şi drăgălăşenia voioasă, acesta
fiind motivul pentru care lumea îi iartă orice. Leul-felină stăpîneşte peste toate
celelalte animale. Persoana din zodia Leului e stăpînul tuturor, inclusiv al tău.
(Bine, bine, ştiu că de fapt nu e adevărat, dar te rog, nu-i spune asta! I-ai frînge
inima lui mare, caldă şi egoistă.) Cel mai bine e să-i cînţi în strună. Atunci va
toarce în loc să ragă. Leul pendulează între momentele de energie gregară şi
cele de superbă indolenţă, în care abia îşi poate stăpîni căscatul. Dacă vrei să
studiezi fiara, caut-o în toate locurile la mare modă din oraş. Cel puţin jumătate
dintre oamenii pe care îi vei vedea acolo trăind pe picior mare vor fi Lei. Mîţele
mai timide vor sta acasă, dar tot lăfăindu-se în confort şi distrîndu-se pe cinste.
Leul urăşte întunericul la fel de mult pe cît urăşte plictiseala. Dacă vezi un nativ
care roşeşte uşor, nu confunda roşeaţa de timiditate cu cea provocată de
mîndria rănită sau de emoţia de a-şi vedea iubita. Nu există Lei introvertiţi, ci
doar Lei care se prefac a fi introvertiţi. S-ar putea să vezi cîţiva nativi care se
învîrt prin lume cu o aparenţă de forţă, hotărîre şi demnitate tăcută. Nu te lăsa
păcălit de acel tors molatec. Chiar şi Leii blînzi sînt convinşi în sufletul lor că au
dreptul regal de a domni peste familie şi prieteni şi pîndesc din culise
momentul cînd vor putea prinde un loc în lumina reflectoarelor. Dacă nu mă
crezi, ia un Leu care se dă drept introvertit şi atacă-i mîndria. Ia de la el ceva
ce consideră că i se cuvine, dă-i ordine şi nu-i arăta nici o brumă de respect.
Răgetul acelei mîţe blînde se va auzi din celălalt capăt al oraşului. E nevoie de
mult curaj ca să-l provoci cînd îşi apără drepturile şi demnitatea. Unii nativi se
mai îmblînzesc o dată cu vîrsta, dar Leul nu îşi pleacă niciodată capul mîndru.
Niciodată.
Cît despre atributele fizice ale celor dominaţi de Soare, uită-te în jur după
oameni cu o coamă de păr dat pe spate, ca să le lase faţa liberă şi o atitudine
leneşă, înşelătoare. Leii au un mers drept şi mîndru, cu o moliciune pisicească
în pas. Femeile combină graţia felină cu un fel de intensă incandescenţă
interioară, bine camuflată de purtarea lor blîndă, calmă şi echilibrată. Dar nu
uita că Leoaica e pregătită în orice clipă de atac dacă se simte ameninţată.
Ghearele ei or fi ascunse în perniţe, dar sînt mereu bine ascuţite. Îi vei observa
aerul dominator şi ţinuta princiară în timp ce trece privindu-i de sus pe
muritorii din jur. În general, mişcările şi vorba nativilor sînt tacticoase, căci ei
rareori vorbesc repede, aleargă sau se grăbesc. Într-un grup îţi va fi imposibil
să ignori prea mult timp un Leu. Fie va atrage atenţia tuturor prin declaraţii
şocante şi acţiuni dramatice, fie va obţine aceeaşi atenţie bosumflîndu-se şi
ascunzîndu-se după ficusul din cameră pînă cînd cineva se va grăbi să vină să-l
întrebe ce i s-a întîmplat. În zodie există destui nativi cu ochi albaştri, dar mulţi
Lei, în special cei de sex feminin, au ochi căprui închis, uşor ridicaţi la colţuri,
blînzi la început, dar plini de foc şi pară mai apoi. Părul e brun sau blond-roşcat,
de obicei ondulat, purtat fie într-o coafură sălbatică, neglijentă, ridicat în sus pe
creştet şi pe părţi, fie e bine întins şi netezit pe lîngă cap. Tenul lor e de obicei
rumen. E de-a dreptul amuzant să urmăreşti efectul ciudat pe care-l au nativii
asupra oamenilor. E greu să stai în faţa Leului fără să-ţi îndrepţi spatele,
trăgîndu-ţi burta şi scoţînd pieptul înainte. Pur şi simplu nu-mi dau seama dacă
noi, oamenii obişnuiţi, facem asta ca să imităm atitudinea regală a Leului din
faţa noastră, sau ca să ne adunăm curajul pentru a suporta o posibilă predică,
deoarece acestor nativi le place la nebunie să dea sfaturi. Nu se pot abţine să
nu-ţi spună exact cum trebuie să-ţi trăieşti viaţa, adoptînd un ton uşor superior,
condescendent. Această înclinaţie pentru a da lecţii este motivul pentru care
mulţi nativi ajung să fie profesori, politicieni sau psihiatri. E de-a dreptul
exasperant să vezi cît de bine se pricep să găsească motivaţii pentru orice şi să
îţi rezolve problemele. Păcat că nu sînt în stare să se ocupe de propria viaţă cu
aceeaşi uşurinţă şi subtilitate. Totuşi, asta îl face pe Leu atît de adorabil:
superioritatea lui sinceră şi talentele excepţionale, amestecate cu o îngrozitor
de transparentă vulnerabilitate a ego-ului. Mîndra şi demna felină vulnerabilă?
Absolut! Nativul e profund rănit cînd nu îi respecţi înţelepciunea şi
generozitatea. Ca să-l îmblînzeşti, tot ce ai de făcut e să-l flatezi. În nouă cazuri
din zece, fiara se va transforma într-o pisicuţă sfioasă şi docilă, care mai are
puţin şi se rostogoleşte de plăcere în căldura complimentelor. Vanitatea este
călcîiul lui Ahile pentru severul Leu. Flatarea are asupra lui acelaşi efect ca o
sfoară cu motocei asupra mîţelor, lipsa de respect îl umple de furie oarbă, iar
aceste două extreme îi afectează judecata echilibrată. Există unii nativi care îşi
controlează cu succes aceste tendinţe, dar ele sînt întotdeauna prezente într-o
măsură mai mică sau mai mare la cei născuţi în această zodie. Încearcă şi ai să
vezi. În toiul uneia dintre predicile pe care ţi le ţine, întrerupe-l respectuos şi
spune-i prietenului tău din Leu că arată absolut magnific în puloverul pe care-l
are pe el. Rezultatul va fi, probabil, o abruptă dispariţie a demnităţii cînd Leul
va roşi şi va spune, complet deconcertat: "Serios? Chiar crezi că arăt bine?". În
majoritatea cazurilor, un compliment la adresa intelectului lor va avea acelaşi
efect. Leul nu se poate abţine să nu se simtă superior şi să nu facă gesturi
dramatice din cînd în cînd.
Leul îşi va irosi rareori energia încercînd să scoată apă dintr-o fîntînă
secată, aşa cum face deseori Berbecul. Acest lucru face ca el să fie un
extraordinar de bun organizator şi un înţelept distribuitor de sarcini. Ordinele
lui sînt surprinzător de eficiente atunci cînd mai renunţă la teatralismul lui, căci
poate fi un maestru al discursului simplu, direct. El îşi exprimă aprobarea
deschis şi cu generozitate şi poate face complimente aproape jenant de
extravagante. Nici cu exprimarea nemulţumirii nu e deloc zgîrcit. De obicei
vorbeşte serios, orice ar spune. Vorbele lui pot alina sau ustura, dar nu te lasă
niciodată indiferent.
Cînd bărbatul sau femeia din această zodie joacă rol de gazdă te poate
face să te simţi ca şi cum ai fi oaspetele familiei regale. Leii îşi înconjoară
musafirii cu mormane de mîncare excelentă, vinuri bune, femei frumoase şi
muzică liniştită. Nici Ludovic al XIV-lea nu s-a bucurat de atîtea fineţuri! Dar
după asta... potopul! În cazul multor Lei, după serile romantice cu dans,
romantism şi cine rafinate urmează un potop de cereri în căsătorie, pasiune,
lacrimi, furie, scuze, într-un cuvînt, o uriaşă confuzie sentimentală.
Acum că am ajuns la subiectul legăturilor amoroase, subiect foarte firesc
atunci cînd e vorba despre nativii acestei zodii, ar trebui să ştii că nu vei găsi
prea mulţi burlaci sau fete bătrîne născute în semnul Soarelui. Poate că atunci
cînd îl cunoşti Leul e singur, dar e cu siguranţă, fie îndrăgostit sau pe cale să se
îndrăgostească, fie proaspăt despărţit de cineva, caz în care va avea o expresie
jalnică şi rătăcită. Mîndria feroce a Leului e cauza ruperii multor legături
sentimentale şi a desfacerii multor căsătorii. Ţi se rupe inima să vezi un nativ
rămas fără pereche, dar dacă mîndria lui a fost rănită de partenerul
sentimental (fie el cu sau fără acte), tristeţea sfîşietoare din ochi dispare şi
nativul devine feroce şi sălbatic. Totuşi, nimeni nu poate suporta mai multe
într-o demnă tăcere sau nu se poate adapta cu mai mult curaj la conjuncturi
triste decît cei născuţi sub semnul Soarelui. Ei îşi vor păstra mereu încrederea
şi, cînd e nevoie, chiar şi optimismul.
Deoarece puterea de iertare şi compasiunea fac parte din natura Leilor,
împăcările sînt cam la fel de frecvente ca şi despărţirile în viaţa lor emoţională,
o dată ce flăcările indignării şi demnităţii rănite se sting şi ei se simt singuri.
Solarii sînt aproape tot timpul măcinaţi de pasiune, nu numai pentru o
persoană de sex opus, ci şi pentru viaţă, pur şi simplu. Atît pentru Lei cît şi
pentru pisicuţele retrase, viaţa fără dragoste e ca un ştecher fără priză. Cînd
iubirea moare, pentru ei Soarele nu mai străluceşte.
Nativii acestei zodii nu contează niciodată pe alţii. Preferă să fie ei cei care
acordă sprijin. Îi atrage ideea de a fi responsabili de cei slabi şi neajutoraţi.
Poate că Leul rage şi se bate cu pumnul în piept că toată lumea se sprijină de
el şi e obligat să-i care pe toţi în spate, dar nu daţi nici o atenţie lamentărilor
lui. Adoră să fie sprijinul tuturor. Încearcă să-i uşurezi povara sau să-i dai o
mînă de ajutor şi vei vedea ce repede şi dispreţuitor îţi va refuza ajutorul. Mai
mult ca orice, preferă să evite acceptarea de ajutor financiar. Deşi rămîne
deseori fără nici un ban, e întotdeauna sigur că va găsi o modalitate de a-şi
reumple rapid buzunarele. Puţini nativi îşi supraveghează cheltuielile.
Majoritatea sînt în adîncul sufletului nişte pariori, deseori de o extravaganţă
nebunească. Chiar şi acele rare feline care ţin cu grijă de fiecare bănuţ se vor
îmbrăca luxos şi vor arăta întotdeauna prospere. Leul vrea ca totul în jurul lui
să fie de prima mînă, luxos, şi va cheltui bucuros cu largheţe pe plăceri şi
distracţie. El dă bani aproape oricui. Dacă îi ceri un împrumut şi nu are bani, va
prefera de o mie de ori să se împrumute din altă parte decît să recunoască
faptul că Regele nu-şi poate ajuta supuşii aflaţi în nevoie. Însă va face asta
numai în ultimă instanţă, căci îi este groază să apeleze la alţii pentru bani,
sfaturi sau încurajări. Nativii au suficient orgoliu ca să se încurajeze singuri, sînt
destul de deştepţi ca să aibă propriii lor bani şi Dumezeu ştie cît de mult
detestă să ceară un sfat! Sfaturile se cer de la cei care-ţi sînt superiori într-un
fel sau altul şi cine poate fi superior unui Leu?!
Solarii au deseori febră mare, sînt predispuşi la accidente, boli bruşte şi
violente şi sînt de obicei imuni la maladii cronice, de lungă durată. Avînd în
vedere faptul că ei rareori fac lucrurile pe jumătate, aceşti oameni fie radiază
de o incredibilă vitalitate, fie se plîng că sînt cu un picioar în groapă, această
din urmă reacţie fiind consecinţa faptului că se simt neapreciaţi sau au o
nevoie disperată de afecţiune. Aceşti nativi au ori inimi extrem de puternice,
ori suferă de vreo afecţiune cardiacă. Ei pot suferi de dureri de spate şi de
umeri, probleme la coloana vertebrală şi aparatul reproducător, pot avea
accidente la picioare, glezne şi pot suferi de răguşeală sau dureri în gît. Din
fericire, îşi revin rapid după boală, iar principalul pericol care îi paşte e
neglijenţa faţă de propria lor sănătate şi refuzul de a se îngriji temeinic atunci
cînd se îmbolnăvesc.
Cu cei din semnul Soarelui nu există cale de mijloc. Sînt fie îngrozitor de
neatenţi, îngălaţi şi neglijenţi, fie meticuloşi şi ordonaţi. Le place bîrfa şi se simt
jigniţi şi excluşi cînd în jurul lor se petrece ceva ce ei nu înţeleg. Leii au o fire
destul de fixistă. E greu să-i ademeneşti să se abată de la o cale stabilită, deşi
ei îi pot convinge pe alţii, datorită talentului lor oratoric. Pot da dovadă de tot
atîta energie neîmblînzită ca o rachetă spaţială, după care pot deveni la fel de
leneşi şi somnoroşi ca o pisică moţăind la soare. Cînd muncesc, muncesc. Cînd
se distrează, se distrează. Cînd se odihnesc, se odihnesc. Majoritatea Leilor au
un talent impresionant de a delega plini de veselie cele mai neplăcute şi urîte
sarcini altora, în timp ce ei se ocupă de probleme importante, cum ar fi să
decidă cine ar trebui să fie următorul preşedinte şi cum ar putea fi cîştigat nu
ştiu ce război.
Spre propria surpriză, cînd pe umerii săi cade o adevărată urgenţă,
nativul se descurcă lejer cu ea şi îşi face datoria fără să clipească, ajutîndu-i pe
neajutoraţi, protejîndu-i pe cei înfricoşaţi (deşi în sinea lui s-ar putea să fie de
două ori mai speriat decît ei), înveselindu-i pe cei melancolici. Aceasta e natura
înnăscută a Leului, care va ieşi la iveală după ce lasă în urmă faza de playboy.
Leul e un prieten extraordinar de loial, un inamic puternic, dar drept, creativ şi
original, plin de forţă şi vitalitate. Noi, ceilalţi, îi trecem cu vederea aroganţa,
înfumurarea uneori imposibilă, crizele de vanitate destul de ridicole şi lenea,
pentru că inima lui e din aur curat, metalul zodiei solare.
Floarea celor din această zodie e macul, numerele norocoase sînt unu şi
patru, culoarea e purpuriul, iar piatra care îi aduce soarele în viaţă e topazul.

Bărbatul din zodia Leului

Cînd Gray a scris versurile despre o floare "născută pentru a înflori


nevăzută şi a-şi risipi dulceaţa în deşert", în mod sigur nu descria un nativ din
Leu. Probabil că ai să-l vezi pe acest bărbat lăfăindu-se în lumina strălucitoare
a soarelui şi poate că ai să-l vezi ţinînd discursuri înflorite, dar asta nu se va
întîmpla în nici un caz în pustietatea deşertului. Mai mult ca sigur îl vei găsi pe
o scenă sau în faţa unui cerc de prieteni sau rude pline de adoraţie. O fi risipind
el bani, dar nici prin cap nu-i trece să-şi risipească dulceaţa în vînt. Va avea
întotdeauna un public.
Cam asta e esenţa personajului. Secretul cu ajutorul căruia poţi pune mîna pe
un Leu e foarte simplu: fii publicul lui. Spre deosebire de amicii lui din Fecioară
sau Vărsător, Leul se va arunca bucuros în vîltoarea unei delicioase aventuri
romantice dacă îţi joci cărţile cum trebuie, îl adori, îl flatezi şi îl respecţi.
Ai de-a face cu un flamboiant bărbat de august? Pune-ţi ochelarii de
soare şi cedează strălucirii lui orbitoare. Ai de-a face cu unul dintre Leii blînzi,
liniştiţi? Nu te lăsa păcălită de moliciunea lui rafinată. Fă o mişcare greşită şi
vor zbura scîntei. Nu uita, el doar joacă rolul unui suflet modest. Sub
comportamentul curtenitor şi liniştea răbdătoare ard înăbuşit ruguri de
demnitate mîndră şi vanitate arogantă, gata să izbucnească şi să pîrjolească
femeia insistentă şi destul de fraieră încît să creadă că-l poate conduce.
Leul va fi un pretendent galant şi plin de cavalerism, afectuos,
sentimental, tandru şi protector. Nu va fi nevoie să-i întinzi cine ştie ce capcane
complicate pentru a-l convinge să-ţi facă avansuri romantice. Unii spun chiar că
Leii sînt în stare de pasiune instantanee. Nu trebuie decît să adaugi ocazia
potrivită, să amesteci totul cu lumînări aprinse şi viori şi dragostea va înflori
rapid, ca un trandafir roşu. De fapt, poţi să laşi la o parte lumînările şi muzica
dacă nu le ai la îndemînă, şi să foloseşti doar primul ingredient. Rezultatul va fi
acelaşi. Dacă din viaţa lui lipseşte iubirea, ferocea felină se va usca pe picioare,
într-un mod cît mai dramatic, desigur. El trebuie să fie adorat, altfel moare.
Bărbaţii din Leu nu se uită la bani cînd fac curte unei femei. Vei fi dusă la cele
mai bune restaurante, copleşită cu parfumuri şi flori, condusă cu mîndrie la
teatru şi vei primi scrisori de dragoste fantastice. Sincer vorbind, ar trebui să ai
o inimă de piatră ca să-i rezişti.
Probabil că de-acum îţi închipui că ai apucat pe Dumnezeu de un picior.
Nu chiar. Iubirea Leonină nu e deloc lipsită de probleme. Ar fi bine să iei aminte
la răsfăţatele metrese ale regilor. Leul te va invita în bîrlogul lui şi te va încălzi
cu inima lui mare, dar lăcaşul lui se poate transforma pentru tine într-o
închisoare luxoasă. E gelos? Răspunsul e "DA!", scris mare, cu neon orbitor. Îi
aparţii trup, suflet şi minte. Îţi va spune cu ce să te îmbraci, pe ce parte să-ţi
faci cărarea, ce cărţi să citeşti, care prieteni merită păstraţi şi cum să-ţi
organizezi mai bine ziua. Va dori să ştie de ce ai lipsit două ore cînd ai spus că
pleci la cumpărături pentru o oră, cu cine te-ai întîlnit pe drum, ce-a spus
persoana respectivă şi chiar se va supăra dacă nu îi vei spune la ce te gîndeai
cînd priveai în gol pe geamul de la bucătărie în timp ce-i făceai omleta. Dacă te
gîndeai la alt bărbat? Nu uita niciodată de forţa temperamentului lui impulsiv
atunci cînd e stîrnit. Să-l tachinezi flirtînd din cînd în cînd cu alţii ca să-i
dovedeşti că eşti încă seducătoare e o nebunie. Ştie că eşti seducătoare. Nu
are nevoie de nici un fel de dovezi. În plus, bărbatul tău din Leu e în stare să-i
pună la podea pe nevinovaţii tăi prieteni de sex masculin, dacă nu să-i şi bage
în spital, atunci cînd e împins dincolo de limite.
Nu e totul lapte şi miere în relaţia amoroasă cu un Leu, fie el pisoi liniştit
sau motan vagabond. Fiecare femeie îndrăgostită de un nativ al acestei zodii ar
trebui să vadă de mai multe ori filmul "Anna şi regele" şi să studieze fiecare
cadru cu atenţie. Monarhul siamez din poveste era un Leu tipic, iar tehnica
Annei îţi va oferi soluţii nepreţuite. Mai întîi provocarea, pentru a-i stîrni
interesul, iar în final supunere feminină, după ce l-ai făcut să-şi bage bine în
cap faptul că nu te vei lăsa complet devorată. Povestea ei e cu adevărat
"lectură obligatorie". Închiriază caseta şi dormi cu ea sub pernă.
Fii pregătită să-l ţii cu picioarele pe pămînt cînd o ia razna cu entuziasmul lui şi
fii gata să-l potoleşti cînd face dintr-o problemă măruntă o chestiune de viaţă şi
de moarte. Are nevoie de stabilitatea ta pentru a compensa propria lui mîndrie
iraţională. Dacă nu eşti o persoană echilibrată, dragostea voastră se va
transforma într-o continuă bătălie. Vă veţi despărţi şi împăca într-un ritm atît
de rapid, încît prietenii voştri n-o să mai ştie ce se întîmplă.
Nu încerca să fii o femeie de carieră. Iubitul tău leonin nu va accepta
niciodată asta. Cariera ta este EL! Poate că-i va permite perechii sale să iasă
din bîrlog ca să cîştige ceva bani cînd contul din bancă e subţiat, dar femeia
respectivă ar face bine să-l asigure că slujba ei e pe ultimul loc în topul
preocupărilor, după el şi cuibul lor comun. El nu va tolera concurenţa, fie ea din
partea altui bărbat sau a unui interes exterior. Dacă eşti suficient de curajoasă
ca să accepţi aceste provocări, mergi şi-ţi cumpără trusoul de nuntă, dar ai
grijă să fie cît mai elegant. Leul tău nu va scăpa nici o ocazie de a se mîndri cu
tine. Fă-l de rîs în public arătînd a orice altceva, numai a regină nu, şi s-ar
putea să stai mult şi bine la altar aşteptîndu-l să apară.
O dată măritată şi profund iubită, poţi să te consideri binecuvîntată. Soţul
tău va fi la fel de bun şi generos ca regele Arthur, cu condiţia ca el să fie cel
mai important personaj în familie. Probabil că îţi va spune deseori cît de
frumoasă eşti, îţi va da o sumă lunară bunicică pentru cheltuieli şi (minune a
minunilor pentru un bărbat atît de înclinat spre romantism!) există toate
şansele să-ţi rămînă credincios. Leul e de obicei prea leneş ca să mai vîneze
chipuri drăgălaşe o dată ce a găsit o pereche care-i va conduce regatul cu mîini
capabile, în timp ce el moţăie liniştit în hamac. Se va juca drăgăstos cu puii, îşi
va proteja partenera împotriva oricărui pericol şi o va încînta cu ambiţia lui de a
ajunge pe cea mai înaltă treaptă în carieră.
Cu un soţ din această zodie vei avea o viaţă socială foarte activă, dar nu
vei pierde foarte multe nopţi, căci el nu îşi sacrifică somnul de înfrumuseţare.
Totuşi, va avea nopţi petrecute "cu băieţii" şi uneori va simţi nevoia să-şi
asume riscuri, aşa că va face oarece jonglerii financiare. Însă există
compensaţii: cum te-ar putea certa pentru că ţi-ai cumpărat o căciulă din blană
de nurcă atunci cînd el a pierdut costul unei haine de nurcă la un pocher cu
prietenii? Ţine-l cît mai departe de licitaţii, chiar dacă ar fi să-l legi de scaun şi
să-l încui în casă, pentru că simte un impuls irezistibil de a licita mai mult decît
oricine, pentru orice! Tot el va fi cel care, în public, va înşfăca nota de plată
strigînd vesel: "Fac eu cinste!" şi va lăsa la restaurant banii pentru noul tău
frigider. În Las Vegas s-ar simţi ca acasă!
Leul are însă o calitate pe care s-ar putea să o găseşti foarte importantă:
aproape toţi nativii au un talent înnăscut pentru a repara lucruri. Poate fi orice,
de la o clanţă blocată sau un robinet înţepenit, pînă la un casetofon sau o
combină dintre cele mai complicate. Dacă e un Leu tipic, nu va rezista să nu-şi
pună la încercare capacitatea de a face să meargă ceva stricat. Dacă nici una
dintre metode nu dă rezultate, va trage un şut plin de furie leonină obiectului
neobrăzat şi, brusc, clanţa se va deschide, robinetul va împroşca o adevărată
Niagară, casetofonul va începe să cînte. Acest semn pare să aibă o calitate
mecanică. Mulţi bărbaţi dominaţi de Soare sînt în stare să desfacă un motor de
maşină în bucăţi şi să-l facă la loc, abia mînjindu-se pe mîini. Nu e genul care
să lase o balama desfăcută să atîrne aşa luni de zile sau o ţeavă spartă să
picure la nesfîrşit. Un număr surprinzător de mare de Lei pot să-şi facă singuri
mobilă sau să-şi construiască o cameră în plus la casă, fără ajutorul
profesioniştilor. Probabil că îşi va face în pivniţă propriul lui atelier. Nu te plînge
pentru un pic de rumeguş pe covor, ocupaţia asta îl face fericit şi îl ţine seara
acasă.
Solarul e sufletul petrecerilor, dar nu e prost. Poartă masca bufonului
pentru a atrage atenţia asupra lui, dar publicul simte de obicei că ar face bine
să nu uite să-l respecte chiar şi atunci cînd e pus pe joacă. Indiferent de
aparenţe, firea adevărată a bărbatului Leu nu are nimic degajat. E mult mai
tenace şi încăpăţînat decît pare. Ştie ce vrea şi de obicei obţine ce vrea. În
plus, ştie să şi păstreze ce obţine.
Dacă ai pretenţia să-ţi fie fidel în perioada în care îţi face curte, ai grijă
să-i dai romantism şi afecţiune din plin, altfel uriaşa lui nevoie de dragoste şi
admiraţie îl va trimite la vînătoare prin toată jungla. Dacă relaţia voastră e
profundă şi reală, probabil că-ţi va fi loial, dar ochii îi vor mai rătăci din cînd în
cînd. În privinţa asta nu prea ai ce să faci, doar să-l ţii legat la ochi. Leul
iubeşte frumuseţea aşa că, dacă eşti genul pe care îl apucă gelozia din cauza
unei simple priviri admirative aruncate în direcţia altei femei, fă bine şi
descoperă cît mai repede toleranţa! Un bărbat solar părăsit de iubită din cauza
flirturilor lui va fi sincer uluit şi rănit. În acest caz va fi capabil de orice, de la
mimarea unui atac de cord, pînă la compunerea unui bilet de adio pătat de
lacrimi false, pentru a-ţi stîrni mila şi a te face să alergi înapoi în braţele lui
primitoare. Va fi atît de convingător, încît te vei simţi ca un monstru de
cruzime. Dacă nu-ţi plac scenele dramatice, emoţionale, e mult mai simplu să
încerci să-l înţelegi. Dacă îl tratezi cum trebuie, scăpările lui vor fi oricum
nevinovate
În ciuda bunătăţii lor fundamentale, Leii nu sînt niciodată prea sensibili la
sentimentele altora. De fapt, majoritatea acestor bărbaţi sînt atît de egocentrici
încît pot fi brutal de sinceri şi lipsiţi de tact. Dar surîsul lor strălucitor alungă
rapid resentimentele. Nativul acestei zodii nu are nici urmă de răutate în el.
Poate avea izbucniri impulsive, înfricoşătoare, dar răutatea nu face parte din
matricea lui genetică şi nu ştie să facă faţă cruzimii adevărate. Îi plac
sporturile, dar o dată cu înaintarea în vîrstă va prefera să le privească de pe
tronul lui confortabil, în timp ce tu îl serveşti cu ce-i pofteşte inima.
Nu întotdeauna, dar foarte des, bărbaţii solari au o pornire bizară. Spre
deosebire de Capricorn, care caută să urce pe scara socială prin căsătorie, Leul
tinde uneori să se însoare cu cineva inferior lui. Dorinţa lui de a ocupa un loc de
frunte în ierarhia socială e la fel de puternică precum a Capricornului, dar pur şi
simplu nu poate rezista să nu-şi achiziţioneze "un supus", o persoană căreia să-
i fie superior din toate punctele de vedere. Uneori această alegere e cumplit de
greşită şi vioreaua sfioasă care stătea la picioarele lui privindu-l cu ochi plini de
adoraţie, fericită să respire acelaşi aer cu el se transformă brusc şi, printr-o
mişcare surpriză, îi înşfacă sceptrul. Cînd se întîmplă asta, Leul detronat devine
un soţ îngrozitor de nefericit, care poartă pe chip expresia tragică a unui
monarh exilat.
E trist, dar adevărat: Leii au rareori familii numeroase. Mulţi dintre ei nu
au deloc copii, sînt despărţiţi de ei sau au un singur copil. Păcat, pentru că sînt
taţi afectuoşi, minunaţi, poate chiar prea îngăduitori între două discursuri
severe despre comportarea cuviincioasă. Copilul vostru s-ar putea să se simtă
sufocat de pretenţiile tatălui sau plictisit de predicile lui interminabile, dar va
învăţa rapid cum să-l flateze pentru a-l potoli. Leul va insista să fie respectat de
copii şi va fi, dar aceştia vor obţine probabil orice de la el folosind inteligent
formula magică: "Da, tată. Ai perfectă dreptate, tată". De aceea, de tine va
depinde să-ţi disciplinezi copiii. Poate că progeniturile vor detesta aroganţa lui,
dar îşi vor aminti de el cu afecţiune în anii ce vor urma. Un sfat: nu da copiilor
mai multă atenţie decît lui, căci s-ar putea să stîrneşti o groază de necazuri din
cauza uriaşului lui orgoliu rănit, care va fi aproape imposibil de vindecat.
Pe scurt, bărbatul tău din zodia Leului te poate scoate din minţi cu
figurile lui cînd îţi face curte, dar nu e deloc un partener rău pe termen lung.
Dacă nu te deranjează să renunţi la mîndria ta şi să-ţi construieşti viaţa în jurul
lui, o dată ce ai îmblînzit acest bărbat vei fi adorată şi nu vei mai fi niciodată
singură. Şi-apoi... el ştie să repare robinetele alea nenorocite de la baie!

Femeia din zodia Leului

Există un lucru care cu siguranţă n-o să-ţi placă la femeia din zodia
Leului: faptul că păstrează un album cu fotografii şi amintiri de la toţi foştii ei
iubiţi. N-are rost să încerci să o convingi să-l ardă, pentru că Leoaica e
sentimentală. Ea nu e o floare de seră, e o floare a soarelui. Probabil că e
jenant de populară şi vei avea o groază de rivali dacă vrei să o faci să accepte
să-ţi poarte numele pentru tot restul vieţii. Vei avea un avans mare în cursă
dacă te numeşti Caragea sau Raţiu sau Ghica sau Bibescu sau orice alt nume
care să sune princiar, ori important. Pur şi simplu nu-mi pot imagina o femeie
din Leu care să se mărite cu cineva pe nume Măcelaru! E posibil, totuşi. Orice e
posibil. Dar probabil că-l va schimba în Măcărescu.
Aproape sigur va fi liderul social al grupului ei, domnind peste celelalte
femei ca o regină, dar cu o căldură atît de dezarmantă şi cu un surîs atît de
frumos încît nimeni nu se va supăra. Poate că celelalte fete simt că a fost
născută să conducă şi să impună stiluri, obiceiuri şi maniere. Oricum, nu ar
avea nici un rost să încerci să-i subminezi autoritatea.
Natura pare să fi fost părtinitoare cînd a înzestrat-o pe Leoaică cu
vivacitate, inteligenţă, graţie, frumuseţe şi senzualitate cît pentru trei femei şi
ceva pe deasupra. Dacă ai complexe de inferioritate, ai face bine să-ţi muţi
gîndul spre o pasăre cu pene mai puţin colorate. Nu-ţi închipui că ai s-o
îmblînzeşti, transformînd-o într-o fătucă ce-ţi soarbe cuvintele de pe buze.
Bărbatul care se aşteaptă ca fata din Leu să-i cadă la picioare plină de adoraţie
trăieşte pe altă lume. Consideră-te norocos dacă te priveşte ca pe un egal, te
respectă, e dispusă să-ţi fie parteneră şi-ţi permite să o stăpîneşti din punct de
vedere emoţional. Ce Dumnezeu! Simplul fapt că îţi dă voie să o iubeşti te-a
ridicat la rang de cavaler! Leoaica e o femeie şi jumătate. E un produs de lux,
pe care nu-l găseşti la orice talcioc sau magazin ieftin.
Nu strică să ţii minte că această femeie este o actriţă excepţională,
prefăcîndu-se că e dulce şi inofensivă ca vata de zahăr. Va avea o voce şoptită,
comportament blînd şi amabil şi ochi mari, calzi, care sclipesc încîntător cînd
bate din gene. O femeie din această zodie poate părea placidă şi calmă ca apa
unui lac. Ai grijă! E doar un rol pe care-l joacă pentru că dă bine în ochii
criticilor. Dar încearcă să o îndepărtezi din rolul principal ocupat în inima ta şi s-
o pui pe locul doi şi vei afla curînd că nu e deloc timidă şi supusă. Desigur,
majoritatea femeilor dominate de Soare îţi vor da de înţeles foarte clar de la
început că sînt prea mîndre şi demne ca să accepte mizerii din partea ta. Dar
n-aş vrea să te văd dînd cu stîngul în dreptul în caz că eşti într-o relaţie cu
celălalt fel de Leoaică, cea care-şi ascunde ghearele dar le ascute în fiecare zi
pentru orice eventualitate.
Primul pas pe care trebuie să-l faci cînd curtezi această femeie este să te
duci la ea cu daruri. Nu contează ce-i dăruieşti, atîta timp cît sînt cadouri
scumpe, de cel mai bun gust, iar tu eşti îmbrăcat cum trebuie cînd i le oferi.
Apoi, pregăteşte-ţi un arsenal de complimente cît mai diverse. Fii original şi
creativ. Cu texte de genul "Ce tare eşti, gagico" şi "Eşti mişto, păpuşă" vei
ajunge să fii azvîrlit din palat direct în stradă, înapoi printre ţărani. Vulgaritatea
şi argoul o lasă absolut rece ca gheaţa. Nu uita, faci curte unei femei cu sînge
albastru! Ea nu poate trăi fără flatări, dar ţine minte că ea îţi admiră
masculinitatea şi nu vrea sub nici o formă să te transforme într-o cîrpă de care
poate să-şi şteargă picioarele. O femeie solară nu te-ar putea iubi dacă nu ai fi
puternic. Însă nu-ţi va permite să o insulţi adoptînd o atitudine condescendentă
faţă de ea. După standardele ei, nu e în nici un caz o reprezentată a "sexului
slab".
Multe fete din Leu sînt atletice şi iubesc sportul, dar ai face bine să îţi
duci Leoaica la teatru şi nu la stadion. Scena şi reflectoarele o vor transfigura şi
fascina de fiecare dată. Alege o piesă în care eroina se poartă aşa cum ţi-ai dori
tu să se poarte ea în seara respectivă şi ai toate şansele ca ea să-şi asume
rolul în mod inconştient şi să-l joace perfect, fără să rateze o inflexiune de
voce. După ce se termină spectacolul nu o duce la un chioşc cu hamburgeri şi
nu te aştepta ca ea să stea la tejghea molfăind fericită cartofi prăjiţi numai
pentru că e atît de îndrăgostită de tine. Mai bine o scoţi mai rar în oraş, dar o
duci în locuri mai luxoase. Asta nu înseamnă neapărat că femeia acestei zodii e
o vînătoare de comori. De fapt, e de obicei foarte generoasă: nu o va deranja
să-şi plătească deseori singură consumaţia sau biletele la teatru şi te va copleşi
cu aproape tot atîtea daruri cîte îi vei da tu. Dar pur şi simplu nu se simte în
largul ei într-un decor ponosit, de mîna a doua. Cea mai săracă femeie Leu din
lume va strînge destui bani ca să-şi cumpere draperii pentru ferestre, inele
pentru degete şi haine de bună calitate. E posibil ca din cînd în cînd să facă de
curiozitate incursiuni în "lumea a doua", dar numai ca spectator, păstrînd
distanţa faţă de mulţime. Sărăcia o deprimă şi îi face rău, fizic. Dacă te îmbraci
ca un îngălat şi îi oferi drept locuinţă o cocioabă, n-ai nici o şansă.
Nu o acuza pe Leoaică pentru aroganţa şi vanitatea ei. Aşa e ea făcută:
să se simtă deasupra maselor. Oamenii au rareori resentimente din cauza asta,
pentru că, atunci cînd e iubită şi respectată, nativa poate fi cea mai bună şi
mai generoasă dintre femei, plină de compasiune feminină pentru copii şi toţi
cei neajutoraţi şi uitaţi de lume. Nu poţi să-i ceri să renunţe la tronul care i se
cuvine prin naştere. Dacă e o solară tipică, e atît de amabilă şi strălucitoare
încît majoritatea oamenilor acceptă bucuroşi faptul că e o fiinţă ieşită din
comun. La drept vorbind, aşa şi este. E inteligentă, puternică, spirituală,
capabilă şi totuşi delicios de feminină. Nimeni întreg la minte nu ar spune că
acestea sînt calităţi oarecare.
Cu puţină flatare obţii ce vrei de la femeia ta felină. Deja ştii că aceasta e
marea ei slăbiciune ascunsă. Îţi mai spun un secret, pentru cazul în care vrei să
te însori cu ea: în cele din urmă se va sătura de colivia ei de aur şi va dori să
cutreiere jungla ca să vadă ce mai pun la cale celelalte vieţuitoare. Dacă o ţii
închisă între patru pereţi rişti să-i stingi flacăra interioară. Las-o să-şi
construiască o carieră. Se va usca pe picioare dacă o obligi să fie doar o
gospodină, cu excepţia cazului în care ai destui bani ca să-şi permită să
primească mereu musafiri, să dea petreceri şi să redecoreze casa de cîte ori îi
vine.
Femeia solară este de obicei un giuvaer de nevastă. Nu prea ai s-o vezi
îmbrăcată şleampăt, în capoate uzate, cu bigudiuri în cap şi cremă anti-rid pe
faţă. Şi asta nu pentru că ar omite vreun tratament cosmetic. Leoaica tipică
petrece ore în şir în faţa oglinzii şi cheltuieşte o avere pe cosmeticale, dar vrea
ca tu să vezi rezultatele, nu strategia. S-ar putea să ai uneori impresia că
întreţii toată familia coafezei ei. Mulţi soţi de femei solare ajung să le întrebe
disperaţi: "Iubito, chiar trebuie să cheltuieşti atît de mult la coafor?". Dar
Leoaicelor nu le place să-şi aranjeze singure părul. Un şamponat şi nişte
bigudiuri o fac să se simtă răsfăţată, şi asta contează enorm pentru starea lor
de spirit.
Dacă nu are ascendent în Rac, Fecioară sau Capricorn, va trebui să stai
cu ochii pe carnetul ei de cecuri. Cînd vine vorba să cumpere haine luxoase,
lucruri pentru casă şi cadouri pentru prieteni, nativa acestei zodii tinde să sară
calul şi să se lase dusă de val. Garderoba ei poate fi destul de vastă. Poate
arăta splendid în rochii de seară, sclipind de strassuri, cu decolteuri adînci, dar
probabil va prefera hainele sport, comode. Îi plac croielile elegante şi
materialele fine, dar nu neapărat zorzoanele şi ornamentele. Caşmirul moale,
tricotajele italiene şi stofele englezeşti sînt favoritele ei. Gusturile ei sînt de
obicei desăvîrşite, chiar dacă sînt costisitoare. Există cîte o femeie din Leu care
sare calul şi îşi îngroapă simţul estetic în ţinute încărcate, şocante, dar aceasta
e excepţia de la regula generală a simţului excepţional al modei pe care-l
posedă orice Leoaică.
Vei descoperi că e o gazdă excelentă cînd îţi vei invita şeful la cină la tine
acasă. Acesta te va considera un geniu pentru că ai cîştigat mîna unei
asemenea femei. Probabil că felina ta o va cuceri instantaneu şi pe soţia
şefului, căci nativele acestei zodii au succes atît la femei cît şi la bărbaţi şi
fiecare sex primeşte în mod egal surîsul ei prietenos şi vivacitatea ei amabilă.
Oricine ajunge în apropierea ei îi simte căldura. Leii nu prea aruncă umbre.
Ca mamă, va revărsa o cascadă de iubire asupra copiilor ei şi îi va învălui
cu afecţiune. Nu îi va fi uşor să le vadă defectele, dar cînd acest lucru se va
întîmpla, va fi foarte severă. Pentru că nu suportă să fie luată de bună, dacă
progeniturile nu o respectă se va închide într-o regală tăcere ofensată. Multe
mame din Leu au un mod bizar de a-şi răsfăţa copiii fără să se zgîrcească la
mustrări, ceea ce pare a fi o contradicţie. Ea se va hîrjoni cu copiii, va purta
discuţii lungi şi amicale cu ei, dar în acelaşi timp îi va învăţa să ia poziţie de
drepţi la o simplă privire a ei, să se poarte impecabil şi să-i asculte pe adulţi.
Există însă pericolul ca ea să le dea un pic prea mulţi bani de cheltuială şi să
cedeze în faţa rugăminţilor lor de a le cumpăra lucruri nenecesare. Într-un fel,
se poate spune că îşi tratează copiii ca pe nişte membri alintaţi ai familiei
regale, care sînt profund iubiţi, dar de la care aşteaptă să se comporte
desăvîrşit, mai ales în public. Leoaica va fi teribil de mîndră de realizările puilor
ei şi Dumnezeu să-l ajute pe nepoftitul care încearcă să le facă rău sau să îi
judece nedrept. Ea nu îi va sufoca pe cei mici cu atenţia ei. E prea
independentă ca să stea tot timpul cu ochii pe ei. Îşi va vedea de viaţa ei,
păzindu-şi în acelaşi timp puii de la distanţă. Chiar dacă are o carieră, copiii ei
nu vor duce lipsă de afecţiune sau atenţie. Nativele care au carieră reuşesc de
obicei să echilibreze perfect viaţa profesională cu maternitatea.
Sînt momente în care îşi pierde demnitatea şi stăpînirea de sine,
transformîndu-se într-o felină jucăuşă, cu înclinaţie pentru comedia bufă. Ea
poate rîde în hohote sonore, ca un animal sănătos, dar cînd momentul a trecut,
apar din nou vocea satinată şi ţinuta regală. Nimeni nu poate zdrobi o remarcă
obraznică sau o întrebare necioplită cu atîta dispreţ glacial ca femeia din Leu.
Nu gustă deloc familiaritatea străinilor. Deşi se va prosti şi va fi uimitor de
destinsă cu cei apropiaţi, cei din afară sînt poftiţi să stea în banca lor.
În privinţa fidelităţii, Leoaica îţi poate aminti de vechiul toast: "Să bem
pentru noi doi, pentru dragoste şi rîs. Îţi voi fi fidelă atîta timp cît şi tu îmi vei fi
fidel, nici un minut în plus". Cam atît la acest capitol. Nu fi gelos pe darul ei de
a fi centrul atenţiei într-o încăpere plină de bărbaţi topiţi de admiraţie.
Întotdeauna se întorc capete cînd Leoaica trece cu mers felin. Ea consideră că
e firesc ca bărbaţii să o curteze. Poate că va încuraja complimentele din partea
bărbaţilor şi se va deda la flirturi uşoare, nevinovate, pentru că nevoia ei
profundă de a fi aplaudată şi adorată ascunde o ciudată teamă că nu e destul
de feminină şi atunci trebuie să îşi confirme mereu că e seducătoare. Doar
pentru că îi zîmbeşte celui mai bun prieten al tău şi îi spune că adoră noua lui
jachetă nu înseamnă că nu mai e îndrăgostită de tine. Dar nu încerca să îi spui
şi tu celei mai bune prietene a ei că îţi place noua ei fustă. Asta e cu totul
altceva! Dacă te aude că-i spui secretarei tale altfel decît "duduia nu-ştiu-cum"
s-ar putea să te alegi cu ceva zgîrieturi de la pisicuţa ta.
Sigur că nu e cinstit. Dar dacă vrei să fii mîndrul posesor al acelui penaj
superb colorat, trebuie să faci cîteva concesii. La urma urmelor, să ai la casa ta
un păun e cu totul altceva decît să ai un cuc sau un porumbel cenuşiu. Cîntă în
strună vanităţii ei. Probabil că va fi o persoană importantă prin forţe proprii,
pentru că puţine Leoaice pot rezista să nu concureze cu bărbaţii pentru
prestigiu, dacă nu şi pentru venit. Femeia ta poate fi orice, de la actriţă la
chirurg.
Aceasta e cheia unei relaţii armonioase cu femeia ta din Leu: nu o lăsa să
te pună în umbră, dar nici nu încerca să o întreci. Recunoaşte-i rolul de vedetă
în viaţa ta şi ţine-te bine de mîndrie! În fond, trebuie să fii un bărbat şi
jumătate dacă ai reuşit să cîştigi mîna mîndrei Leoaice!
FECIOARĂ

Cum să recunoşti un nativ din Fecioară

Fecioara e semnul virginităţii, dar acest simbolism nu trebuie luat la


propriu. Deşi mulţi nativi şi native rămîn toată viaţa necăsătoriţi, există la fel
de mulţi care se aşează în final la casa lor. Poate că n-o vor face dintr-o
izbucnire pasională, pentru că mariajul nu este este o stare firească pentru cei
din Fecioară, dar e surprinzător cîţi dintre ei reuşesc să se acomodeze spiritului
de echipă al căsniciei şi sînt aproape întotdeauna devotaţi familiei.
Căsătorit sau nu, e destul de simplu să depistezi un nativ din Fecioară în
mulţime. în primul rînd, nu va fi foarte zgomotos. Nu e o persoană tocmai
gregară şi va ieşi în evidenţă ca fiind un singuratic. Vezi tipul ăla liniştit şi
atrăgător din colţ, cu un dicţionar sub braţ? Cel cu mintea precisă ca un
ceasornic elveţian, cel care observă metodic şi organizat fiecare ditaliu, cît de
mic? Dacă te uiţi mai atent vei observa cum cîntăreşte atent fiecare minut care
trece. acel bărbat e născut în zodia Fecioarei. vezi fata aceea tăcută, cu ochi
frumoşi şi blînzi, care aşteaptă autobuzul? Uită-te la mănuşile ei imaculat de
albe, la atitudinea ei calmă şi rezervată. Ea va avea bani exacţi pentru bilet
gata pregătiţi în mînă. Nici prin cap nu i-ar trece să ceară casieriţei să-i
schimbe o bancnotă de cincizeci de mii. Ea e o Fecioară.
Evenimentele sociale nu sînt cel mai bun loc ca să-i cauţi pe aceşti
perfecţionişti. Ai mai multe şanse să-i găseşti la birou, lucrînd după program,
decît la vreo petrecere. Nu e uşor pentru Fecioară să se relaxeze suficient de
mult ca să se distreze în societate, pentru că aceşti nativi nu se simt în largul
lor în mulţime. Uneori fac eforturi ca să participe la petreceri şi să se integreze,
dar simţul datoriei e prea intens ca să le permită să fie prea frivoli. Uneori,
Fecioarele îi fac pe Capricorni să pară prin comparaţie nişte cheflii plini de
voioşie şi asta spune foarte multe. Rareori ai să vezi aceşti nativi făcînd
baloane d săpun, sau construind castele d nisip. Fecioarele sînt prea ocupate
ca să viseze cu ochii deschişi şi seara sînt prea obosite ca să admire stelele.
Primul lucru pe care îl vei observa la nativul tipic din Fecioară e impresia clară
pe care o dă că e preocupat de rezolvarea unei probleme grave, sau că e
îngrijorat în sinea lui de ceva.Probabil că aşa şi e. Pentru el îngrijorarea e ceva
firesc. Aproape că poţi spune că e un obicei de care se simte ataşat şi pentru
care are o adevărată afecţiune. E o chestie intangibilă şi greu de sesizat, dar
zîmbetul lui încîntător pare să ascundă întotdeauna cine ştie ce mare
problemă.
Deşi ascendentul şi alte modificări din harta lui astrală pot provoca modificări
în aspectul general, de obicei poţi să te uiţi după o personaă cu trup subţire şi
ochi neobişnuit de frumoşi. Ochii nativilor sînt în general atît de uluitor de
limpezi încît aproape că-ţi poţi vedea reflexia în ei. în plus, strălucesc de
inteligenţă şi limpezime a minţii. Chipul nativilor poartă o expresie de puritate
şi linişte, care pare să nege existenţa acelor griji secrete. Majoritatea celor
născuţi în Fecioară sînt extraordinar de atrăgători, cu nasuri, urechi şi guri
delicate. Cu siguranţă nu duc lipsă de graţie şi farmec şi uneori aceste calităţi îi
fac să fie puţin vanitoşi. Nativii sînt extrem de critici cînd e vorba de prorpiile
lor fotografii şi îngrozitor de preocupaţi de felul în care arată, atît pe peliculă cît
şi în realitate. Dacă eşti atent, îi vei surprinde aranjîndu-se în faţa oglinzii cînd
cred că nu-i vede nimeni. în general, se îmbracă bine, meticulos, dar
conservator.
Fecioara e de obicei mică de statură, nu ajunge la înălţimi peste medie, dar e
musculoasă şi are mult mai multă forţă decît dă impresia înfăţişarea ei fragilă.
Aceşti oameni pot munci mult mai mult pe o perioadă mult mai mare de timp
decît orice alîi nativi ai altor zodii, chiar şi decît cei mai duri şi mai masivi, cu
condiţia să nu facă o cădere nervoasă pe parcurs. Deşi pe dinafară par foarte
capabili şi calmi, anxietăţile interioare îi macină, deranjîndu-le procesele
digestive şi echilibrul emoţional. Asumare ami multor sarcini decît pot duce
fără a-şi primejdui sănătatea şi efortul inuman pe care-l fac pentru a le duce la
îndeplinire sînt motivele pentru care mutlţi nativi au nervii întinşi la maxim.
însă ei sînt făcuţi să fie calmi şi liniştiţi cînd mecanismele lor complicate şi
delicate funcţionează perfect şi nu sînt tulburate de oboseală intelectuală.
Fecioarele sînt de încredere şi sincere, fără îndoială, dar sînt capabile să se
prefacă a fi bolnave atunci cînd nu vor să meargă undeva sau să facă ceva. în
acele momente, talentul latent pentru actorie al celor născuţi sub semnul lui
Mercur iese la iveală. Mulţi reuşesc să se convingă pe ei înşişi că sînt bolnavi,
însă aceste episoade sînt de scurtă durată, datorită minţii lor limpezi. Ei sînt
exacţi şi meticuloşi în toate, de la felul în care se îngrijesc, pînă la muncă şi
iubire. Prietenul tău din Fecioară care arată mereu de parcă tocmai a ieşit din
duş probail că tocmai a făcut asta. Mercurienii fac mai multe băi şi duşuri decît
patru oameni la un loc, au idei foarte clare în ce priveşte sănătatea, nu au
răbdare cu leneşii şi nu-şi prea fac iluzii în legătură cu viaţa şi oamenii, nici
măcar atunci cînd sînt îndrăgostiţi. Bărbat sau femeie, nativul din Fecioară nu e
nicodată atît de orbit de dragoste încît să nu vadă defectele celui iubit sau
problemele din relaţia lor. El ştie întotdeauna "pe ce picior dansează", ca să
spunem aşa, deşi nativul detestă limbajul argotic.
Desigur, nu trebuie să ai impresia că toţi cei născuţi în această zodie sînt
preţioşi şi dogmatici. Mulţi nativi au un simţ al umorului sclipitor şi inteligent
(dacă le prinzi remarcile făcute cu voce scăzută) şi emană un farmec irezistibil.
S-ar putea să întîlneşti o Fecioară atît de preocupată să-şi păstreze ordinea şi
organizarea în cele mai mici colţişoare ale minţii încît îşi neglijează aspectul
sau împrejurimile. Dar ai puţină răbdare şi, după ce va trece acea perioadă, vei
vedea acesta nativ culegînd o scamă de pe covor, aranjîndu-şi părul sau
scuturînd un fir de aţă de pe haină.
Deşi au foarte puţine vise neralizabile, mercurienii arată deseori ca nişte
visători adorabili, ca şi cum ar fi învăluiţi în exact acele curcubee în care
mintea lor logică refuză să creadă.
Cînd sînt iritaţi de vulgaritate, prostie sau neglijenţă, nativii pot deveni brusc
nervoşi, nesuferiţi şi răi de gură. Dar în majoritatea timpului sînt oameni blînzi
şi plăcuţi. Unele dintre cele mai bune asistente medicale sînt născute la
începutul lui septembrie, cele pline de compasiune eficientă şi capabile ca un
bisturiu bine mînuit. Cînd te doare capul prietenul tău mercurian e probabil cel
care va da fuga la farmacie. Dacă eşti la el acasă, nu va trebui să meargă prea
departe, pentru că va avea o mică faramcie chiar la el în apartament.
Dulăpiorul din baie e cu siguranţă plin de medicamente pentru dureri de
stomac, constipaţie, probleme hepatice sau indigestie acidă. Nu va lua
nicodată un medicament decît dacă ştie exact fiecare ingredient din el şi
efectul acestuia, aşa că va fi un adevărat expert şi-ţi va spune care e cel mai
bun remediu pentru durerea ta de cap, în funcţie de cauza ei. Nativii care
călătoresc mult îşi vor lua cu ei farmaciile portabile, probabil într-o geantă
separată, specială petnru pilule şi sticluţe. Dacă sînt obişnuiţi să folosească o
anume marcă de săpun sau loţiune, probabil că îşi vor lua cu ei şi aceste
obiecte. Ar fi un dezastru să ajungă într-un orăşel unde nu se găseşte ceea ce
obişnuiesc ei să folosească. Uneori, mercurianul îşi ia cu el şi apă de acasă. Nu
rîde! Ştii ce efecte pot avea supra stomacului anumite corpuri străine din apa
de băut cu care nu eşti obişnuit? Fecioara îţi va răspunde exact la această
întrebare. Cînd aceşti oameni îşi formează un tabiet, păi îşi formează un tabiet
şi o vacanţă sau o delegaţie nu consituie o scuză ca să-şi încalce aceste
tabieturi. Dacă e obişnuit să-şi ţină şosetele în al doilea sertar din stînga al
comodei, acolo şi le va pune şi în camera de hotel. Dacă respectiva cameră are
o comodă cu doar un sertar la mijloc, asta îl va da peste cap şi chiar îl va face,
poate, să îşi lase şosetele în valiză, dar somnul lui nu va fi deloc liniştit. în
dimineaţa următoare, chelneriţa de la restaurantul hotelului va afla rapid că,
atunci cînd Fecioara vrea ouă fierte trei minute nu va accepta să fie fierte doar
două minute şi patruzeci şi nici de secunde. Cînd spune că vrea pîine prăjită nu
înseamnă că o vrea arsă pe margini. Şi nativul îşi va baza cu sigurnaţă
mărimea bacşişului în funcţie de receptivitatea ei la aceste amănunte.
Un mercurian îţi poate critica declaraţiile, despicînd firul în patru ca să-ţi aducă
argumente contrare şi scoţîndu-te din minţi, dar cînd eşti la ananghie îţi va sări
repede în ajutor, punînd ordine în lucruri, fără nici un alt motiv decît dorinţa d
a-ţi fi de folos. Nu din orgoliu îşi suflecă el mînecile ca să te ajute să faci o
treabă minuţioasă, care trebuie să fie gata cît mai repede. El face asta pentru
că nu poate suporta amînările, neglijarea detaliilor, lucrul de mîntuială sau
confuzia. S-ar putea să se bage înainte să-l rogi, fără să vrea să fie nepoliticos,
ci doar pentru că a transforma haosul în ordine este la el ceva instinctiv. E
genul de invitat care va accepta cu plăcere să ajute gazda să facă curăţenie
după petrecere. Dar tot el e genul de oaspete care va observa imediat că ai
aranjat cu grijă o revistă pe măsuţa de cafea petnru a ascunde o pată sau că
pernele de pe canapea au menirea de a acoperi găurile făcute cu ţigara.
Ca şi nativul din Balanţă, cel din Fecioară nu şi-ar recunoaşte în ruptul capului
tipicurile şi tabieturile. El pare să fie la fel de orb la propriile defecte şi
slăbiciuni pe cît e de iute în a observa orice detaliu din jurul lui. Dar adevărul e
că le observă, şi încă atît de detaliat, ca la microscop, încît nu suportă să le
audă de la altcineva. încearcă să-i spui unei Fecioare tipice că e prea critică, îşi
face prea multe griji, că se agită prea mult, că e tipicară şi aproape ipohondră,
şi va nega totul imediat.
Într-o cameră plină de oameni, poţi descoperi repede care e născut în Fecioară.
Nativul e incapabil să stea prea mult timp într-un loc. După un timp, va deveni
vizibil agitat şi va începe să se plimbe de colo colo, sau să se mute de pe un
scaun pe altul ca la un joc de societate, timp în care chipul lui va păstra o
expresie liniştită, ca o mască, deşi mişcările lui dau impresia că a întîrziat la o
altă întîlnire la care trebuie să ajungă neapărat. Efectele negative produse de
agitaţia interioară a Fecioarei sînt rareori vizibile, dar produc dezastre în
sistemul său digestiv. De aceea mulţi umblă la ei cu Ulcerotrat, sau Rennie, sau
alte produse pentru stomac.
Pe aceşti oameni nu-i vei vedea lăfăindu-se în bani sau afecţiune. Sînt foarte
prudenţi în ambele domenii, dăruindu-şi dragostea constant şi în tăcere,
manevrîndu-şi banii cu acelaşi conservatorism. în mod ciudat, deşi sînt de
dispuşi să facă servicii eficiente altora, nativilor le displace profund, aproape de
nevroză, să li se facă favoruri. Ei nu vor să fie îndatoraţi nimănui, pentru nimic.
Şi nu vor să conteze pe nimeni altcineva pentru nimic. Această adînc
înrădăcinată frică de dependenţă îi face pe mulţi nativi ca la vîrste înaintate să
trăiască foarte economic, ajungînd să fie consideraţi zgîrciţi. Dar acesta e cun
cuvînt prea dur. Cînd au destule economii şi nu au motive să-şi facă griji pentru
viitor, mercurianul va cheltui bani ceva mai liniştit, dar şi atunci va avea grijă
să obţină o calitate care să echivaleze exact preţul plătit, altfel îşi cere banii
înapoi.
Deşi nu are nici o urmă de compasiune pentru cerşetori şi leneşi, va fi
întotdeauna generos cînd un prieten are necazuri. Fecioara, care e aproape
avară cînd e vorba de nevoile ei personale, va face fermecătoare gesturi
generoase, ajutîndu-i financiar pe cei care consideră ea că merită cu adevărat,
sau pe cei pe care îi place sau iubeşte. Dar nu vei vedea niciodată un nativ
aruncînd banii pe fereastră, căci risipa e unul dintre lucrurile care îl deranjează
cel mai mult. El munceşte din greu pentru ce are şi extravaganţele îl şochează
întotdeauna. De obicei, va avea cîteva replici usturătoare la adresa risipitorilor
şi a celor prea leneşi ca să muncească.
Există un lucru care te va face să nu-i mai consideri criticile chiar atît de
tăioase, şi anume faptul că e la fel de aspru cu el însuşi pe cît e şi cu tine. Pur
şi simplu nu se poate abţine să nu vadă toate defectele, căci a fost născut ca
să observe şi cea mai mică fisură a unei vaze. Nu va accepta întîrzierile, căci
pentru nativ asta e tot o risipă - de timp, iar pentru el timpul e materialul din
care e făcută viaţa. Aşa că fii punctual dacă vrei să eviţi dezaprobarea lui
înţepătoare.
E greu de înţeles de ce uneori mercurienii sînt consideraţi egoişti, căci de
obicei ei găsesc mai multă satisfacţie în a-i servi pe alţii decît în a-şi urma
ambiţiile proprii. Probabil că eticheta de "egoist" vine din capacitatea nativului
e a spune "nu" şi a se ţine de cuvînt. El îşi dăruieşte de bună voie timpul şi
energia, dar va refuza să îndeplinească pretenţii iraţionale. Cînd cererile devin
excesive, Fecioara se va opri şi îţi va spune foarte clar care îi sînt obiecţiile.
Poate prea clar! Pe cît de tare îi place să scoată în evidenţă defectele altora, pe
atît de mult urăşte să îi fie criticate prorpiile greşeli. Cînd un nativ din Fecioară
comite o eroare, arată-i-o cu tact dacă vrei să-i păstrezi prietenia.
În ciuda farmaciei pe care o cară cu ei pretutindeni, mercurienii sînt
surprinzător de sănătoşi, cu condiţia să nu se îmbolnăvească din cauză că
muncesc prea mult sau se îngrijorează prea mult pentru orice. îşi îngrijesc bine
corpurile şi sînt foarte atenţi la ce mănîncă. Totuşi, se pot plînge de probleme
minore, cum ar fi: indigestie, dureri în zona intestinală, dureri de cap şi
probleme la laba piciorului. Cînd au o răceală care le afectează cît de puţin
plămînii ar trebui să se îngrijească temeinic, pentru că sînt predispuşi la boli
îndelungate dacă planetele lor individuale se află în conflict în harta natală. Pot
avea dureri de şold, de braţe, de umeri, de spate, artrită, gută, reumatism şi
uneori chiar un ficat leneş. Dar preocuparea Fecioarei faţă de propria sănătate
va preveni de obicei majoritatea bolilor grave. Mulţi dintre ei sînt vegetarieni.
Dacă nu, poţi să fii siguri că ştiu exact ce trebuie să mănînce şi cum trebuie
preparat fiecare fel. Din cînd în cînd vei da peste un nativ obsedat de microbi,
care îşi pune mănuşi de cauciuc ca să amestece carnea pentru chiftele sau îşi
fierbe periuţa de dinţi în fiecare seară, dar acestea sînt extreme. Totuşi, chiar şi
Fecioara obişnuită îşi va spăla cu atenţie mîinile înainte de orice masă.
Mercurienilor le plac pisicile, păsările şi creaturile mici, neajutorate. Le mai
place adevărul, punctualitatea, economia, prudenţa şi selectivitatea discretă.
Urăsc sentimentalismul siropos, mizeria, vulgaritatea, neglijenţa şi lenevia.
Firea lor este extrem de practică şi nu-şi vor face niciodată vise deşarte. Odată
ce învaţă să stăpînească detaliile complicate ale vieţii, aceşti nativi îşi pot
modela propriul destin cu mai multă siguranţă decît oricare alt semn al
zodiacului.
Jadul verde şi platina îi aduc noroc. Culorile lui favorite sînt griul, bejul,
bleumarinul, toate nunaţele de verde şi albul impecabil. Sub comportamentul
lui grav se ascunde aura fascinantă a Fecioarei, simbolul purităţii gîndului şi
clarităţii minţii.

Bărbatul din zodia Fecioarei

Ar fi bine să spunem lucrurilor pe nume de la început. Nu-ţi face speranţe


în legătură cu un bărbat din Fecioară dacă inima ta tânjeşte după vise
romantice şi basme cu zîne. O relaţie amoroasă cu un bărbat din această zodie
poate tăia creanga de sub picioare unei femei sentimentale, iar căderea pe
pămîntul rece poate fi dureroasă.
Acest bărbat trăieşte aproape total la un nivel practic, material şi nu are ce
face cu abstracţiunile unei idile ca-n poveşti. Desigur, toată problema poate
rămîne doar la nivel teoretic, căci e nevoie de foarte mult efort pentru a-l
aduce pe acest om în pragul unei relaţii cu o femeie. Nu e genul care să-ţi facă
serenade sub fereastră. Vei avea mult de aăteptat singură, în balconul luminat
de lună pînă cînd va începe el să se caţăre spre tine pe scara de incendiu.
De fapt, nativii cunosc dragostea încă din cea mai fragedă copilărie, dar nu
dragostea gen Romeo şi Julieta. Principala lui modalitate de a-şi exprima acest
sentiment este prin grija şi devotamentul altruist faţă de familie, prieteni şi de
cei mai slabi sau mai dezorganizaţi decît el. Nativul s-a născut cu o dragoste
instinctivă pentru muncă, pentru datorie şi disciplină şi devotament faţă de cei
neajutoraţi. Chiar şi mercurianul cel mai puţin manifestat, care nu ajunge chiar
la aceste sentimente, se simte uşor vinovat în sinea lui pentru că nu reuşeşte
să se ridice la înălţimea unui ideal altruist.
Genul de iubire care se manifestă dramatic, prin promisiuni sentimentale,
declaraţii înlăcrimate şi afecţiune siropoasă, nu numai că lasă nativul complet
rece, dar îl poate speria în asemenea hal, încît să fugă din oraş cu primul
autobuz sau tren (avionul e prea rapid şi prea scump pentru el şi recurge la el
numai în cazuri disperate). Dar răceala acestui bărbat poate fi topită dacă
temperatura e exact aşa cum trebuie, chiar dacă pare făcut dintr-o combinaţie
de oţel şi ghiaţă. Există cu siguranţă căi spre inima bărbatului din Fecioară. Căi
secrete. Iar urmărirea agresivă nu e una dintre ele. Nici cochetăria sau
sexualitatea, după cum au aflat multe vampe şi sirene maestre în flirt, spre
surprinderea şi dezamăgirea lor.
În dragoste, Fecioarele caută calitate şi nu cantitate. De aceea, nativii au foarte
puţine legături sentimentale adevărate, iar acelea, aşa puţine cum sînt, au
finaluri triste sau sînt urmărite de ghinion, într-un fel sau altul. Reacţia nativului
la o asemenea dezamăgire este să se îngroape în cea mai grea muncă pe care
o găseşte, să se distanţeze de societate, în general, şi să fie de două ori mai
precaut la următoarea ocazie. După cum vezi, va trebui să ai o strategie bine
pusă la punct şi o răbdare de fier. Tendinţa de bază a mercurianului e
castitatea şi o ignoră doar pentru un motiv foarte întemeiat sau o femeie
excepţională. Multe Fecioare (dar nu toate) pot trăi fără o viaţă sexuală mult
mai uşor decît orice alt semn din zodiac, aşa cum se supun unor reguli de
disciplină pe care nu le înţeleg doar pentru că supunerea fără proteste în faţa
sorţii este petnru ei ceva firesc. Dacă soarta decide că va trăi toată viaţa
singur, mercurianul e pregătit să accepte acest lucru fără regrete prea mari
sau traume emoţionale, aşa că în lume sînt mulţi burlaci născuţi în Fecioară,
dar totuşi, în stilul lor liniştit, pot avea unele legături amoroase foarte poetice,
chiar dacă sînt fragile.
Deşi nu e niciodată ostentativ, mercurianul poate fi un maestru în arta
seducţiei subtile. E un amestec de intelect ascuţit şi realism solid. Poate fi
destul de detaşat ca să frîngă numeroase inimi cu felul lui distant de a flirta,
dar simţul lui critic şi analitic va permite rareori ca aceste rătăciri să
părăsească tărîmul platonic. Pudoarea şi selectivitatea mercurianului împiedică
orice cădere în promiscuitate. Desigur, poate avea uneori o experienţă
senzuală, pur fizică, dar asemena indiscreţii sînt excepţiile care confirmă
regula. Iar regula este interesul distant. Desigur, bărbatul e bărbat şi puţini
nativi rămîn virgini la propriu, dar îşi păstrează concepţiile pure. Există în mod
invariabil ceva curat şi cast în iubirea unui astfel de bărbat, care nu are voie să
fie murdărită, chiar şi în focul pasiunii, indiferent de circumstanţele nefericite
car ar putea-o face să pară doar o aventură.
Mercurianul nu se va grăbi deloc să-şi găsească un obiect al afecţiunii, ci o va
face p eîndelete, pentru că e foarte critic şi meticulos în alegerea unei femei,
aşa cum e în tot ce face, de la mîncare pînă la muncă. Nu încerca să-l păcăleşti
sau să-l minţi. Iubitul tău din Fecioară nu îşi face nici un fel de iluzii. El vrea o
relaţie, sinceră, sănătoasă şi adevărată. Ştie foartze bine cît de mici sînt
şansele de a găsi o astfel de femeie. dar nu se va mulţumi cu nimic altceva.
Dacă împrejurările îl implică într-o legătură sordidă, poţi să fii sigură că nu va
dura prea mult.
E un bărbat ale cărui emoţii sînt foarte greu de stîrnit. Poate trăi mult timp fără
să simtă nevoia arzătoare de a avea o parteneră permanentă şi asta e destul
ca să te facă să plîngi dacă te-ai îndrăgostit de el. Te vei întreba dacă e făcut
din marmură sau s-a născut fără inimă. Nici una nici alta. Ai răbdare. Succesul
va fi în cele din urmă al celei care aşteaptă.
Din cînd în cînd, un mercurian curios poate încerca în mod deliberat să se
comporte promiscuu, numai ca să vadă dacă e la fel de masculin ca ceilalţi
bărbaţi. Bineînţeles că este şi de îndată ce va descoperi asta nu va mai căuta
experienţe artificiale ca să-şi dovedească de ce e în stare. Nici un bărbat
născut în Fecioară, oricît de rece şi raţional, nu va putea rămîne imun pentru
totdeauna la chemările firii umane, dar cînd va ceda, în sfîrşit, se va sfii să o
recunoască. Cînd va fi pe punctul de a ceda în faţa iubirii îşi va ascunde
adevăratele sentimente sub masca nepăsării elaborate. în fiecare nativ există o
doză bună de talent actoricesc extrem de rafinat. Se va preface a fi
dezinteresat, aşa cum se preface că îi e rău cînd nu se distrează la o petrecere.
Nu te aştepta ca el să reacţioneze afişînd cine ştie ce mare extaz, chiar şi după
ce a cedat în faţa sentimentelor. Cît timp încă nu s-a decis dacă tu eşti cea
pentru care va renunţa la statutul său de bărbat singur, va face în continuare
pe distantul. însă, o dată ce a hotărît că relaţia e profundă şi reală, îşi va
declara sentimentele şi intenţiile cu o simplitate mişcătoare. Iubirea lui va arde
cu o flacără constantă, fără fluctuaţii, şi te va încălzi ani în şir, dîndu-ţi un
minunat sentiment de încredere şi siguranţă. Ce e rău în asta? Singura
trăsătură a unei idile de basm manifestată de nativ e aceea că, dacă e
îndrăgostit cu adevărat, va aştepta ani la rînd pentru a pune mîna pe partenera
dorită, sau va merge pînă la capătul pămîntului pentru a o aduce acasă, lîngă
şemineul lui. E capabil de sacrificii enorme pentru a ajunge la acel picioruş
delicat despre care e convins că se potriveşte perfect în pantoful de cristal al
Cenuşăresei la care visează. O dată aprinsă, flacăra e fără îndoială, foarte
puternică. E aproape imposibil de stins. Vei fi la fel de etern adorată ca însăşi
Cenuşăreasa. Problema e, cum faci să aprinzi acea flacără. E greu să găseşti un
picior căruia să-i vină pantoful de cristal, mai ales că mercurianul e
extraordinar de pretenţios.
După ce ai pus mîna pe el, nu-ţi va da aproape niciodată motive de gelozie şi
va fi decis să depăşească alături de tine orice probleme provocate de dificultăţi
financiare, rude sau factori externi. Va da dovadă de o putere incredibilă în
perioade de greutăţi emoţionale sau financiare, atîta timp cît îi eşti alături. Nu
există partener mai tandru, mai blînd decît mercurianul, atunci cînd lumea rea
ţi-a frînt inima sau cînd eşti bolnavă. Nu te va îngropa în bani, dar vei avea
absolut tot ce îţi trebuie şi te va copleşi cu respect şi atenţie.
Un bărbat născut în zodia Fecioarei este totdeauna înţelegător şi atent la toate
acele mici lucruri care contează pentru o femeie. Are o memorie impecabilă şi
probabil că nu va uita datele speciale pentru tine, deşi s-ar putea să nu prea
priceapă de ce sînt atît de importante. Nu va fi nebuneşte de gelos, dar bărbaţii
din fecioară sînt extrem de posesivi. Pare să fie acelaşi lucru, dar nu e. Chiar
dacă nu face scene de gelozie din cauza atenţiei pe care ţi-o acordă alţi
bărbaţi, simţul proprietăţii, adînc înrădăcinat la el, ar trebui să te prevină că,
doar pentru că îţi acordă libgertate, nu trebuie să profiţi de ea. Dacă soţia unui
nativ rătăceşte prea departe de focul căminului, de prea multe ori, s-ar putea
să rămînă fără un soţ la care să se întoarcă. Mercurienii sînt profund loiali şi
detestă să distrugă legăturile familiale, dar cînd bunul lor simţ a fost în sfîrşit
ultragiat, nu vor ezita să desfacă rapid o căsnicie. Ei nu sînt genul care să
accepte rergiversări şi separări de încercare, sau divorţuri urîte. Cînd s-a
terminat, s-a terminat. Adio şi mult noroc! Nici chiar memoria lor excepţională
nu ţi va face să verse lacrimi în dorul trecutului, pentru că e capabil să-şi
controleze memoria la fel de bine cum îşi controlează emoţiile. Autodisciplina
face parte intrinsecă din natura lui. Acest bărbat, o dată ce a luat o hotărîre, îşi
va vedea de drum şi, o dată ce a făcut asta, toate lacrimile şi scuzele tale nu-l
mai pot face să se răzgîndească. Nu va cădea niciodată victimă iluziei că, lipind
bucăţile la loc, va recrea ceva ce a fost cîndva perfect, dar apoi a fost distrus.
Dacă ai pus ochii pe un bărbat din Fecioară ai face bine să-ţi lustruieşti materia
cenuşie şi s-o pui la treabă cînd e prin preajmă. Aceşti bărbaţi detestă
ignoranţa, prostia şi gîndirea superficială aproape la fel de mult pe cît detestă
mizeria şi vulgaritatea. Fata care rîvneşte la inima unui mercurian trebuie să se
îmbrace elegant şi să aibă un creier de dimensiuni considerabile sub coafura
îngrijită. Ai grijă! Am spus "îngrijită"! Nativii caută femei dichisite la minte şi la
trup, care se îmbtracă bine, dar fără să cadă în extremele ostentative ale
modei.
Nu va trebui să fii maestră în bucătărie, dar, pentru Dumnezeu! nu fi atît de
naivă încît să-ţi închipui că poţi hrăni un soţ-Fecioară numai cu conserve. O
femeie ahtiată după plăceri, egoistă şi cu mintea leneşă nu va avea trai alături
de un astel de bărbat, chiar dacă emană sex-appeal prin fiecare por al trupului
ei. Acesta e ultimul bărbat din lume pe care ai să-l vezi fugind în lume cu o
dansatoare topless, deşi probabil că i-ar împrumuta acesteia haina lui, ca să nu
răcească. Adevărul adevărat e că el caută o nevastă, nu o metresă.
De regulă, nativii nu tînjesc foarte tare să devină taţi. Personalitatea lor nu
pare să aibă nevoie de sentimente paterne pentru a se simţi împlinită
emoţional, aşa că bărbaţii-Fecioară tind să aibă familii restrînse. Totuşi, o dată
născut un copil, ei sînt părinţi deosebit de conştiincioşi şi îşi iau foarte în serios
responsabilităţile. Nativul va petrece multe ore învăţîndu-l pe cel mic tot felul
de lucruri şi transmiţîndu-i propriile lui standarde înalte de comportament. Va
accepta bucuros să-i ajute pe copii la temele pentru acasă şi va face orice
sacrificiu pentru hobbi-urile lor, pentru lecţiile lor de muzică, pentru a-i trimite
în tabere şi, mai ales, la facultate. Un tată născut în Fecioară va pune mare
accent pe intelect şi îşi va educa progeniturile cu rigiditate în probleme de
etică, politeţe şi simţ civic. Chiar şi nativul divorţat se va îngriji într-un fel sau
altul ca urmaşii lui să fie bine îngrijiţi, oriunde ar fi, şi ca ei să primească o bună
educaţie. Copiii unor astfel de bărbaţi dobîndesc dragoste şi respect pentru
cărţi şi învăţătură. Rareori vei vedea un părinte din Fecioară care să-şi răsfeţe
copiii şi aceştia vor avea parte mereu de disciplina necesară. Toate bune şi
frumoase, dar s-ar putea ca cei mici să ducă lipsa unor manifestări fizice de
afecţiune din partea tatălui, căci afecţiunea nu e ceva foarte firesc pentru el.
Dacă nu face eforturi serioase încă de la naşterea copiilor, s-ar putea ca într-o
zi să-şi dea seama că între el şi copiii pe care-i iubeşte atît de mult a apărut o
barieră insurmontabilă. în plus, aceşti taţi au tendinţa de a fi prea critici, de a
aştepta prea mult prea repede şi de a fi prea severi.
Mercurianul îţi va pretinde să-ţi baţi capul cu sănătatea lui, dar şi el te va îngriji
cînd vei fi bolnavă şi îţi va permite să faci pe dama cu camelii fără să-ţi
reproşeze nimic. E posibil ca din cînd în cînd, poate chiar destul de des, să aibă
toane şi să fie iritabil, dar un lucru e sigur. Dacă-l laşi în pace nu-ţi va căuta
ceartă. Lasă-l să-i treacă pasa proastă şi te va surprinde cu tandreţea cu care
te va trata pentru a compensa nervozitatea din trecut. Lasă-l să-şi facă griji. îi
prieşte. Pentru el e ca un fel de exerciţiu mintal. Dar dacă vezi că îi afectează
sănătatea fizică, scoate-l dintr-ale lui sugerîndu-i o activitate interesantă sau
nouă.
Acum că ştii ce te aşteaptă, dacă încă mai eşti îndrăgostită de bărbatul tău din
Fecioară, poţi să te aştepţi la un viitor plin de mulţumire. Vei avea un soţ
vivace şi bine informat, care nu-ţi pretinde să îl serveşti ca o sclavă şi nici să
circuli prin casă arătînd tot timpul sexi, cu un strop de parfum după ureche şi
un trandafir în dinţi. Va fi de încredere şi plăcut dacă manifeşti tact faţăă de
defectele lui. Oricum nu va avea prea multe, dacă nu ei în calcul mici obiceiuri
cum ar fi cel de a-şi trece în fiecare seară degetul pe mobilă ca să vadă dacă ai
şters praful. Orice ar face, încearcă să nu-l cicăleşti. Nu uita că el nu e făcut să
rabde genul de analiză critică pe care o aplică el celorlalţi. Obişnuieşte-te cu
obiceiul lui de a te critica şi trece peste el rîzînd, căci pur şi simplu nu se poate
abţine să nu despice firul în patru. O dată ce îndepărtezi aceste posibile
resentimente, poţi să te relaxezi şi să savurezi viaţa alături de inteligentul şi
loialul tău bărbat din Fecioară. Nu e un înger, dar multe femei te vor invidia. La
urma urmelor, cîte dintre ele sînt căsătorite cu un bărbat muncitor, frumos,
ordonat şi curat, care nu uită nici o aniversare şi face minuni cu carnetul lui de
cecuri? Cîte au un soţ deştept, care se îmbracă elegant, nu iese cu băieţii decît
foarte rar şi nu face ochi dulci altor femei şi, în plus, e blînd şi atent? Ia uite-te
mai atent! Aia e reflecţia felinarului de pe stradă în jurul capului lui, sau... Nu!
Nu poate fi un halou! Nu după halul în care te-a repezit la restaurant cînd i-ai
scăpat untul în poală. Sigur că nu. Totuşi...

Femeia din zodia Fecioarei

Îţi închipui femeia din zodia Fecioarei ca pe o creatură virginală, pură ca


zăpada neatinsă? Iluziile tale sînt pe cale de a fi spulberate. Nu e deloc o nimfă
în tunică diafană, îngenunchind lîngă izvor.
O astfel de femeie îşi poate părăsi soţul pentru un bărbat pe care l-a cunoscut
pe malul vreunui ocean îndepărtat, poate naşte copilul iubitului ei fără să fie
căsătorită cu el şi poate înfrunta lumea ostilă cu fruntea sus. Sînt multe de
învăţat despre acest simbol vulnerabil şi fragil al feminităţii nepătate. În primul
rînd, coloana ei vertebrală e făcută din oţel inoxidabil.
E adevărat ca e fundamental timidă. Fără îndoială. Fecioarele nu se caţără pe
lădiţe de lemn ca să ţină discursuri înflăcărate, agresive, înflăcărate, nu sînt
arestate pentru conducere sub influenţa alcoolului şi dacă găseşti vreuna care
să joace într-un spectacol burlesc, fă-ţi o cruce mare! Dar e puţin probabil. Dar
o femeie din Fecioară e, totuşi, o femeie. Are toate vicleniile şi armele
necesare, inclusiv hotărîrea de a-şi căuta fericirea, oriunde s-ar afla aceasta.
Dacă pe acest drum se întîmplă să dea peste ceva spini, nu va leşina şi nici nu
va striga după ajutor.
Cînd auzi de o nativă care a indignat societatea pentru că i-a încălcat legile,
citeşte printre rînduri. Mintea ei e fundamental curată, pură, ca şi iubirea
adevărată, singurul fel de iubire pe care-l va accepta. Va escalada cel mai înalt
munte şi va traversa oceane furtunoase doar în galoşi şi jachetă o dată stîrnit
spiritul ei mercurian, fapt ce poate schimba profund acea imagine feciorelnică,
fragilă a ei. O Fecioară care îşi dă seama că mariajul ei e imperfect şi găseşte o
iubire care i se pare fără cusur, nu va ezita să taie legăturile vechi. Cînd va
folosi cuţitul va fi la fel de calmă şi precisă ca un chirurg. Oricît ar detesta să
rupă legăturile de familie, ea detestă şi mai mult ipocrizia.
O dată ce a văzut că o iubire e adevărată şi ideală, puritatea conceptului ei
despre o legătură sentimentală e mai presus de orice document legal din lume.
Ea e singura femeie din zodiac care poate fi mortal de practică şi divin de
romantică în acelaşi timp. Acea aventură romantică petrecută la malul unui
ocean îndepărtat poate părea superficială şi imorală. de fapt, e un exemplu
previzibil de fecioară care se comportă cum îi dictează firea atunci cînd ajunge
într-o situaţie dificilă. Va agoniza de ruşine din cauza condamnării din partea
societăţii în cazul unei astfel de legături ilicite, dar aceasta nu îi va schimba
cursul acţiunilor, aşa cum nu va schimba nici puritatea motivelor acestei femei.
Iubirea unei Fecioare poate arde cu o asemenea incandescenţă, încît să facă de
rîs pasiunea altor zodii prin intensitatea şi hotărîrea ei. Însă aprinderea acestui
foc poate dura cîtva timp.
Trebuie să recunosc faptul că aspectul fizic, animalic al iubirii poate fi oarecum
diminuat la femeia tipică din Fecioară, dar ea are o calitate misterioasă, tăcută
ăi răbdătoare, iar "pasiunea spiritului" este un substitut extrem de satisfăcător
pentru bărbaţii care preferă delicateţea într-o relaţie amoroasă.
Nativa e o perfecţionistă, dar asta nu înseamnă că ea e perfectă. Are şi ea
trăsăturile ei negative şi acestea pot pune omul la grele încercări. În primul
rînd, aceste femei au convingerea nestrămutată că nimeni nu poate face
lucrurile atît de ordonat şi eficient ca ele. Ceea ce te scoate din minţi e faptul
că, de obicei, au dreptate! În plus, ţin enorm la promptitudine. Ai făcut
vreodată o Fecioară să te aştepte la o înrîlnire? Cînd e supărată sau prost
dispusă, nu va face scene furtunoase şi nici nu-ţi va da cu sticle în cap, dar
poate fi o adevărată scorpie plină de venin cînd o enervezi. Poţi să te aştepţi
liniştit să te facă cu ou şi cu oţet fără menajamente. Du-i flori, recunoaşte că ai
greşit şi nu o contrazice. Nu vei rezolva nimic, căci într-o ceartă cu o Fecioară
nu ai cum să cîştigi. Pămîntul e elementul ei, aşa că apreciază creaţiile naturii.
Prin urmare, florile o vor mai îmblînzi. Cît despre scuze, fii scurt şi sincer.
Fecioara nu e deloc proastă. Mintea ei limpede va descoperi imediat o
minciună elaborată, chiar şi spusă de cel mai rafinat orator, şi va vedea şi cea
mai mică pată de ruj de pe gulerul cămăşii tale. O fi ea o minte pură, dar
categoric nu e naivă.
Nu vreau să spun că-ţi va percheziţiona coşul cu rufe murdare, cel puţin nu
pînă la căsătorie. După aceea, rufele vor fi în casa ei şi ea nu se va mai simţi
atît de vinovată cînd le va studia.
Această femeie are un blocaj mintal cînd e vorba să recunoască faptul că a
greşit, aşa că ai face bine să-ţi asumi vinovăţia din start. Oricît de tare te-ar
irita acest lucru, de cele mai multe ori ea va avea dreptate. Aşa că, de ce să te
opui? Cînd reuşeşti să o aduci din nou la starea ei normală, e o fiinţă atît de
încîntătoare încît nu va mai conta cine a cîştigat cearta.
Dacă orgoliul tău masculin poate să suporte, nu ţi-ar strica să o consulţi în
problemele financiare sau să o laşi pe ea să administreze bugetul. E concisă şi
practică şi va descoperi cele mai mic erori, pe care nici un expert contabil nu
le-ar detecta imediat. Asta doar în cazul în care harta ei natală nu are influenţe
puternice din alte părţi sau nu are un ascendent impulsiv.
Revizuieşte-ţi manierele şi gramatica dacă ai o iubită din Fecioară. Nu va
suporta greşelile de limbaj, înjurăturile sau faptul că bei apa din castronelul
pentru spălat pe mîini. Nu mesteca ţelină lîngă urevhea ei şi nu comanda un
pui fript întreg. E destul de greu să-l mănînci elegant în faţa ei. Mai bine spune-i
chelnerului să-ţi aducă şniţel de piept dezosat, e mai sigur. Nici cu
îmbrăcămintea neglijentă nu vei avea mare trecere în faţa ei. Dacă te-ai
îndrăgostit de o fecioară, resemnează-te să te bărbiereşti şi să faci duş de două
ori pe zi. Dă-ţi cu after shave, aranjează-ţi părul, pune-ţi o cămaşă curată, ai
grijă cum te comporţi şi lustruieşte-ţi pantofii înainte să porneşti la cucerirea
acestei fete. ªi uite un pont foarte valoros: data viitoare cînd întîrzii, prefă-te că
nu-ţi dai seama cît e ceasul. Intră pe uşa ei furios. cînd te întreabă ce s-a
întîmplat, spune-i că biblioteca aceea nenorocită, afurisită (mai urît de-atît să
nu-ndrăzneşti să te exprimi!) se tot închide cu cinci minute mai devreme decît
scrie în program. Asta n-ar fi aşa de rău, dacă s-ar întîmpla doar din cînd în
cînd, dar ei trag de tine să te dea afară în fiecare sear, cînd tu trebuie să pui la
loc toate colecţiile alea de reviste ştiinţifice cu care lucrezi. Va uita complet de
întîrzierea ta.
N-o duce la curse ca să te vadă aruncînd dintr-un foc trei sute de mii pe un
pariu, păstrează-ţi povestioarele fără perdea pentru pauza de masă cu băieţii
de la muncă şi spune-i tot timpul cît de bine îţi par că nu e genul superficial.
Aşa şi e, nu? Nu e nici genul sufocant. Fecioarele nu alunecă spre extreme. Ele
pot foarte bine să-şi poarte singure de grijă, dar nu au nevoie să se comporte
bărbăteşte pentru asta.
Nu o copleşi scoţîndu-ţi în evidenţă farmecele fizice, nu o strînge în braţe de
să-i rupi coastele în metrou şi nici nu te grăbi să o săruţi de noapte bună de la
prima sau chiar de la a zecea întîlnire. Aşteaptă şi vei primi ceva mai bun. În
general, nu face mare caz din relaţia voastră. Mişcă-te încet, cu graţie şi bun
gust, sau vei rămîne fără iubita ta din Fecioară. Probabil că-i va plăcea la
nebunie teatrul şi chiar paradele. Pompa şi costumaţiile, emoţia dramatică ţi
oferă o supapă pentru propriile ei emoţii ţinute strîns sub control. În plus, e un
critic excepţional. Intelectul ei înalt combinat cu gustul artistic îi oferă o
percepîie extrem de ascuţită. O Femeie din Fecioară va şti exact ce vor scrie
criticii în recenzii înainte ca acestea să apară. Iubeşte piesele de teatru,
concertele şi cărţile, dar le critică fără milă conţinutul. La fel de critică e şi cu
cravata, tunsoarea, vorbele şi faptele tale. Pentru ea, a critica e la fel de firesc
ca şi a respira. E eterna perfecţionistă şi fără ea, toţi am fi cam neglijenţi şi
delăsători. Însă, ai grijă, nu o critica şi tu! Asta e împotriva regulilor. Aici nu
merge să-i faci şi tu ce-ţi face ea. Gîndirea ei limpede precum cristalul îi
permite să-şi vadă în taină rpopriile imperfecţiuni la fel de clar cum le vede şi
pe ale tale şi se judecă deseori cu multă asprime. De aceea consideră că nu e
cazul să o faci şi tu. Despre ea se poate spune cu adevărat că e cel mai aspru
critic al propriei persoane.
Unul dintre lucrurile plăcute în relaţia cu o femeie din Fecioară e faptul că ea îşi
va bate capul cu toate, îngrijorîndu-se pentru orice şi făcîndu-i chiar plăcere. Te
va ţine pe linia dreaptă fără să-ţi răpească masculinitatea, artă pe care femeile
din alte semne ar face bine să o deprindă de la ea.
Cît despre problema fidelităţii, s-ar putea să auzi de vreo nativă care, din cine
ştie ce motive inimaginabile, s-a hotărît să-şi arunce pe fereastră virtutea,
aruncîndu-se într-un vîrtej de aventuri, dar de obicei asta se întîmplă din
dorinţa de a-şi dovedi ceva şi această rătăcire nu va dura prea mult. Fecioarele
care se abat uneori pe drumul promiscuităţii sînt destul de deştepte ca să-şi
ascundă scăparea şi asemenea comportament este, oricum, o excepţie de la
regulile lor. În mod normal, dacă te iubeşte cu adevărat, poţi să stai liniştit
chiar dacă femeia ta rămîne singură timp de o lună pe o insulă pustie cu cel
mai sexi bărbat din lume. Dar două luni? Păi, Fecioarele sînt şi ele oameni, ştii?
Nu sînt computere. Au inimi mai calde decît cred cei din jur şi emoţii care pot
fulgera de intensitate, chiar dacă nu simt nevoia să închirieze un panou ca să
facă reclamă acestui lucru. Latura emoţională a nativelor este controlată, dar
nu inexistentă. Nu uita asta!
femeia acestei zodii e enervant de meticuloasă în chestiuni mărunte, dar poate
fi cea mai bun, generoasă şi afectuoasă creatură din lume. Gîndeşte-te la
perfecţionismul ei ca la o virtute în loc de un defect. În lumea asta măturată de
impulsivitate ce ne-am face fără mintea şi privirea ascuţită a Fecioarei? Chiar şi
în timp ce te scoate din sărite cu critcile ei, are ceva adorabil şi de-a dreptul
irezistibil. dar, desigur, ai descoperit asta deja, altfel nu te-ai bărbieri de două
ori pe zi şi nu te-ai duce în fiecare seară la bibliotecă. Comportamentul ei
liniştit şi ochii blînzi, limpezi, şi-au făcut treaba şi te-au prins în mreje. Probabil
că ai aflat chiar şi cît poate fi de amuzantă cînd oamenii nu se iau de ea şi ce
spirit sclipitor zace în căpşorul acela drăgălaş. E ciudat şi fermecător, dar, în
general, rîsul femeilor din Fecioară sună ca nişte clopoţei.
Ea nu-şi face iluzii, aşa că nu încerca să-i vinzi cine ştie ce idei de doi lei. Pentru
ea, adevărul e frumuseţe şi frumuseţea e adevăr. Obişnuieşte-te s-o vezi golind
scrumirele din trei în trei secunde, fii bun cu pisoii adunaţi de ea de pe străzi şi
ea va accepta cu graţie feminină rolul de soţie supusă, care-ţi aduce pipa şi
papucii. Îşi va împărţi viaţa numai cu un om în care are încredere, iar lucrurile
mărunte înseamnă enorm pentru ea. În ciuda modestiei şi timidităţii ei
naturale, e destul de puternică pentru ca alţii să găsească sprijin în ea în
momente grele. Curajul tăcut şi simţul responsabilităţii înnăscute la femeile din
Fecioară acţionează deseori ca un liant magic care ţine la un loc o familie
numeroasă. Probabil că va fi o bucătăreasă bună şi nu te va otrăvi cu supa.
Casa voastră va fi curată şi plăcută, iar castronelul de pe măsuţ de cafea va fi
plin cu mere în loc de bomboane de ciocolată, care strică dinţii şi nu sînt bune
pentru sănătate.
Probabil că n-ai să-ţi vezi niciodată progeniturile alergînd prin cartier cu
lumînări neşterse sub nas, mînjite de dulceaţă pe faţă şi tenişi rupţi. Nici n-ai
să-i găseşti pe cei mici cu degetele băgate în tutunul tău de pipă sau colorîndu-
ţi documentele de serviciu. Fecioara ta îi va disciplina cu fermitate. Nativele au
rareori mai mult de unul sau doi copii şi nu par să aibă neapărată nevoie să fie
mame pentru a se simţi femei. Însă o dată apărut copilul în viaţa unei astfel de
femei, nu îi va neglija niciodată nevoile fizice, morale sau educaţionale. Poate
că nu-i va satisface la fel de uşor nevoile emoţionale, dar dacă e sigură de
dragostea ta pentru ea şi se ştie apreciată se va relaxa şi va dărui copiilor ei
caldă afecţiune din belşug. Cei mici le găsesc deseori pe mamele din Fecioară
încîntător de amuzante şi bune. Acestea sînt ferme şi încearcă să le inducă
obiceiuri sănătoase, dar au o blîndeţe care face copilul să se simtă iubit şi în
siguranţă.
Dacă ai drept nevastă o Fecioară tipică, probabil că vei veni de la serviciu şi îţi
vei găsi casa mirosind a flori proaspete şi pîine rumenindu-se în cuptor. Ea îţi
va şterge de praf vechile visuri şi le va face să strălucească din nou, nu-ţi va
împrumuta niciodată aparatul de ras şi nici nu-ţi va folosi periuţa de dinţi ca să
se dea cu rimel. te va îngriji ca un înger cînd vei fi bolnav şi nu te va pune în
situaţii jenante flirtînd cu cel mai bun prieten al tău. Se va îmbrăca îngrijit şi vei
putea discuta u ea o groază de subiecte, nu numai despre scutece şi bîrfe de la
coafor. Nu va face crize de gelozie sau de nervi şi nici nu va arunca banii pe
fereastră. Îţi va păstra cu sfinţenie secretele, te va ajuta să-ţi organizezi munca
şi probabil că nu va face riduri cînd va fi de vîrstă mijlocie. Spune drept, pentru
toate astea nu merită să-ţi revizuieşti comportamentul şi să-ţi îngrijeşti
unghiile? Ochii ei sînt lacuri limpezi de iubire pură, iar cînd zîmbeşte poate
lumina o cameră întreagă. Păstreaz-o! S-ar putea să nu mai ai un asemenea
noroc tot restul vieţii.

BALANŢĂ
Cum să recunoşti un nativ din Balanţă

Balanţele detestă să fie nepoliticoase, dar vor îndrepta tabloul strîmb de


pe peretele casei tale şi îţi vor da mai încet televizorul. Balanţele iubesc
oamenii, dar urăsc mulţţimile. Ca nişte porumbei ai păcii, aceşti nativi umblă să
medierze şi să împace persoanele certate, dar lor le place la nebunie o ceartă
straşnică în care să fie implicaţi. Sînt blînzi şi plăcuţi, dar pot fi şi posomorîţi şi
nu suportă să primească ordine. Balanţele sînt extrem de inteligente, iar în
acelaşi timp sînt incredibil de naive şi credule. Vorbesc pînă te înnebunesc de
cap, dar au un talent minunat de a şti să asculte. Balanţele sînt persoane
agitate, dar rareori se grăbesc sau se pripesc. Nu mai înţelegi nimic? E şi firesc.
Această zodie are o inconstanţă care te poate scoate din minţi şi îi bulversează
pe nativi la fel de mult cît pe ceilalţi.
Mulţi îţi vor spune că Balanţa e numai iubire şi frumuseţe şi drăgălăşenie şi
lumină. E adevărat, pînă la un punct, şi nu prea. Doar pentru că simbolul zodiei
e strălucitorul cîntar al justiţiei nu înseamnă că nativii sînt întotdeauna perfect
echilibraţi. Du-te la o farmacie şi roagă pe cel care lucrează acolo să te lase să
vezi cum cîntăresc componentele preparatelor. Spune-i că vrei să afli cum
"funcţionează" mătuşa Martha. Ai să vezi de cîte oscilaţii e nevoie pînă ca cele
două talere ale cîntarului să fie în echilibru perfect. După acest experiment vei
şti că Balanţele sînt calme, echilibrate, drăgălaşe, politicoase şi fermecătoare
doar din cînd în cînd. în restul timpului, ele sînt enervante, certăreţe,
încăpăţînate, agitate, deprimate şi confuze. Nativul e acum aşa, acum invers,
dar după un timp, apare şi momentul de echilibru perfect.
Ca să-ţi dai seama care sînt trăsăturile fizice caracteristice acestor oameni
trebuie să ste concentrezi la fel de tare ca şi atunci cînd e vorba de
personalitatea lor. Nu prea există trăsături tipice Balanţelor, decît dacă punem
la socoteală gropiţa lui Venus. Chipul lor e în general echilibrat, plăcut, dar nu
remarcabil, aşa că mai bine începem cu gropiţele. de obicei vei descoperi două
în obraji sau una în barbă. Dacă nu le găseşti pe faţă, caută la genunchi. Multe
Balanţe fac gropiţe la genunchi. Fii discret, dar verifică. Nu te descuraja dacă
persoana are gropiţe la genunchi dar nu s-a născut în octombrie,. Cu siguranţă
are un ascendent în Balanţă.
După ce ai verificat chestia cu gropiţele, vei observa că chipul nativilor poartă
întotdeauna o expresie plăcută. Chiar şi atunci cînd Balanţa e furioasă, ea va
reuşi cumva să pară blîndă, sau măcar neutră.. Vocile celor dominaţi de Venus
sînt de obicei dulci şi limpezi ca un clopot, iar ei rareori le ridică pentru a ţipa
sau urla. O Balanţă e singura fiinţă de pe lume care poate spune "Te urăsc şi
am să-ţi trag un pumn în nas de să te umplu de sînge" cu tonul cu care ar
recita "Pe lîngă plopii fără soţ". Gura lor are de obicei o formă arcuită, iar
buzele sînt de culoarea vişinatei. De fapt, chipul tipic unei Balanţe îţi poate
aminti uimitor de tarte de o cutie cu bomboane, sau un fursec. Unii arată ca
nişte acadele umane sau o îngheţată de caramel cu multă frişcă deasupra.
Acestea sînt şi lucrurile după care se dau în vînt, de altfel, iar dacă o Balanţă
citeşte asta cu siguranţă salivează deja.
Femeile sînt aproape întotdeauna drăguţe, iar bărbaţii sînt de obicei frumoşi.
Totuşi, nu toţi oamenii frumoşi din lume sînt născuţi în Balanţă. Frumuseţea
venusiană e ceva aparte şi uneori nu e uşor de recunoscut. Secretul e să te
gîndeşti la expresiile drăgălaşe ale lui Dwight Eisenhower şi Brigitte Bardot şi
atunci îi vei descoperi. Problema e că uneori femeile arată ca Eisenhower iar
bărbaţii ca Brigitte Bardot.
Nu vreau să spun că femeia Balanţă e masculină. Majoritatea lor aproape că
sînt chiar mai feminine decît e în stare să suporte un bărbat normal. Şi cu
siguranţă nu vreau să spun bărbaţii din Balanţă sînt feminini. De obicei sînt
nişte masculi foarte virili. Dar nu se poate nega faptul că au o puritate a
trăsăturilor care te împiedică să-i confunzi cu vreun boxer sau campion de
lupte. Chiar şi acel rar exemplu de Balanţă despre care se poate spune că e
urîtă are o expresie atît de fermecătoare, încît eşti convins că chipul ei
trădează un caracter foarte frumos.
Nu vei cunoaşte o Balanţă al cărei zîmbet să nu fie ca un nor moale şi alb. Acel
surîs venusian poate topi o ciocolată de la cinci metri distanţă. Cînd îşi face
apariţia, are puterea să transfigureze chiar şi cele mai şterse sau chiar urîţele
trăsături.
Majoritatea Balanţelor sînt mai degrabe pline de curbe decît de unghiuri. Părul
lor e deseori ondulat. Nu sînt neaparat grase (deşi un ascendent în Taur poate
produce şi asemenea specimene). Totuşi, uneori îţi fac figura, ţin regim şi apoi
au o siluetă chiar subţire. Dar chiar şi atunci, curbele tot vor rămîne acolo,
trupul lor arătînd ca o clepsidră suplă. Ca s-o luăm din nou drept exemplu pe
Bardot, în nici un caz nu poţi spune despre ea că e grasă, dar nici nu poţi spune
că e slabă. Mai există o caracteristică a Balanţelor, care te va face să le
recunoşti imediat. Vei observa rîsul lor viu, clocotitor, plin de veselie. O dată
ce-l auzi, nu-l vei mai uita uşor.
Acuma, ai putea crede că e o binecuvîntare să te naşti atrăgător şi cu gropiţe,
să cauţi corectitudinea şi frumuseţea, să fii plăcut şi uşor de mulţumit. ţi-ai
putea închipui că blîndeţea şi inteligenţa, graţia şi compasiunea sînt adevărate
daruri de la vreo zînă - naşă. Aşa şi e. Cînd talerele balanţei sînt echilibrate îţi
vine să crezi că ai întîlnit un înger coborît din Paradis. Problema e zîna aceea
care tot înclină talerele, ba într-o parte, ba în alta. Parcă nu se poate hotărî
dacă a făcut o greşeală sau nu şi transmite indecizia asta şi nativilor din
Balanţă. Mai întîi vor turui într-una, monopolizînd conversaţia. Apoi vor asculta
atent, cu un interes care te flatează. Cînd alţii se ceartă, Balanţa va juca rolul
pacifistului, liniştind pe toată lumea. Apoi se vor întoarce brusc la 180 de grade
şi vor lua cu bună ştiinţă partea oponentului tău, stîrnind o discuţie aprinsă
numai de dragul scandalului. Nativii caută armonia. Totuşi, mulţi se dedau la
excese de mîncare, băutură sau amor fizic, dînd complet peste cap talrele alea,
ca să nu mai vorbim de armonia care zboară pe fereastră.
Zile, săptămîni şi chiar luni la rînd Balanţa poate fi prea ocupată ca să se
distreze. Va lucra pînă tîrziu în noapte şi se va trezi o dată cu răsăritul soarelui.
Te oboseşte numai să o priveşti. Apoi, brusc, se va trînti într-un fotoliu şi va
spuna: "Sînt frînt!". O dată ce a u făcut asta, nu-i mai vezi mişcînd nici un
muşchi. Va fi un efort pentru nativ şi să ridice lingura sau paharul la gură (dar
vor reuşi). Dacă e prin preajmă cineva dispus să îi servească, nativii vor
pretinde ca acea persoană să facă totul pentru ei. Cînd cade în letargie,
Balanţa nu mai poate fi mişcată nici cu buldozerul. Va vorbi, va citi, va căsca,
va moţăi, se va uita la televizor sau se va uita pe fereastră şi abia va fi în stare
să se tîrască în dormitor (dar va reuşi). Toată cicăleala sau ţipetele din lume nu
o vor impresiona. E ca şi cum ar fi pe altă lume. După un timp, cînd şi-a refăcut
forţele, va simţi un val de energie şi va porni din nou la treabă într-o viteză
nebună. Din nou va munci ca un rob, păstrînd echilibrul în mod miraculos, în
timp ce îşi planifică sarcinile cu uşurinţă eficientă. Deşi Balanţa nu e un semn
dublu, majoritata prietenilor lor au impresia că de fapt cunosc două persoane
complet diferite. Spune cuiva care a cunoscut o Balanţă în perioada sa de
activitate intensă că acest om e leneş şi te va privi ca pe un om nebun.
Balanţele ştiu din instinct că, pentru a păstra armonia trupului trebuie să
alterneze pasele active cu odihnă completă. Aranjarea specială a genelor şi
celulelor lor cere cu insistenţă acest lucru şi majoritatea nativilor sînt foarte
pricepuţi la păstrarea delicatului echilibru al fizicului lor. Totuşi, armonia minţii
şi emoţiilor nu e la fel de instinctivă. Nativii pot vărsa rîuri de lacrimi copleşitţi
de emoţie, în clipa următoare pot fi usturător de sarcastici, ca apoi să devină
veseli şi vioi ca nişte cintezoi. Sentimentele Balanţei sînt foarte profunde,
indiferent care dintre ele o cuprinde într-un moment sau altul. în plus, ea are o
atitudine filozofică faţă de bucurii şi tristeţi, atitudine care în final echilibrează
lucrurile.
Instinctul îi păstrează pe nativi sănătoşi din punct de vedere fizic şi mintal. De
obicei reuşesc să evite bolile grave. Cea mai mare ameninţare pentru
sănătatea lor e excesul de un fel sau altul. Consumul de dulciuri poate provoca
obezitate, probleme stomacale şi dermatologice. Excesul de alcool poate duce
la grave afecţiuni ale rinichilor şi vezicii urinare, care au ca rezultat violente
dureri de cap. Depresiile pot provoca iritaţii pe piele sau chiar erupţii purulente.
Partea sensibilă a trupului lor e pieptul şi uneori pot apărea probleme la tălpi şi
la intestine, deşi acestea nu sînt foarte răspîndite printre nativi. Mulţi dintre ei
suferă de ulcer, nu atît din cauza stressului, cît din cauza exceselor alimentare
şi din cauza emoţiilor lor fluctuante şi puternice. în general, Balanţele sînt mai
sănătoase decît majoritatea oamenilor, cu condiţia să nu se epuizeze şi să nu
uite să-şi facă perioadele de odihnă completă. Efectul pe care-l au liniştea şi
armonia supra sănătăţii venusienilor e miraculos. Cînd sînt bolnavi, ei au
nevoie de lungi perioade de odihnă, fără situaţii stressante emoţional, în care
să fie înconjuraţi de cărţile favorite, muzică lentă şi cuvinte liniştitoare. O
asemenea atmosferă ajută întotdeauna Balanţa să se pună rapid pe picioare.
Personalitatea Balanţei e alcătuită din cantităţi aproape egale de bunătate,
blîndeţe, corectitudine, spirit de contradicţie, încăpăţînare crîncenă, logică
filozofică şi nehotărîre. Să luăm de exemplu spiritul de contradicţie. Balanţa se
va certa cu tine pe un subiect banal cum ar fi cît e ceasul, dacă ea consideră că
al tău a rămas în urmă cu două secunde. Nu-ţi închipui că ai să scapi cu
generalizări de genul "Adolescenţii distrug ţara". îţi va fi servită o dizertaţie
bine documentată şi amănunţit gîndită despre rolul benefic al adolescenţilor şi
tinerilor în societate. Să nu spui niciodată pe ton lejer "E o prostie să locuieşti la
oraş cînd poţi locui la periferie. Nici nu se compară!". Mai ales ultima remarcă e
o greşeală imensă. E de-ajuns să pronunţi cuvîntul "comparaţie" şi nativul din
Balanţă se va dezlănţui. Poate face comparaţii toată noaptea, cu pauze pentru
gustări. Nu ar avea nici o importanţă dacă ai susţine contrariul, căci Balanţa ar
ţine un discurs argumentînd în favoarea ideii opuse. în fond, nu-i pasă de
partea cui e într-o discuţie în contradictoriu, atîta timp cît e în tabăra opusă.
Uneori, dacă se plictiseşte, poate schimba "taberele" în toiul discuţiei. Spune-i
că-ţi place un film şi îţi va spune ce defecte are. Critică-l şi el îl va lăuda. în tot
acest timp, va încerca să rămînă corect. Balanţei îi e groază să fie considerată
o persoană cu prejudecăţi, la fel de mult pe cît îi e groază de acuzaţiile
nedrepte şi credinţa oarbă.
E o trăsătură admirabilă, desigur, dar atîta balans al talerelor poate scoate din
minţi o persoană optimistă şi chiar poate împinge Balanţa într-o stare de
constantă nehotărîre. Chiar şi cei mai controlaţi venusieni detestă să ia decizii
într-o clipă, fără să ia în considerare toate posibilităţile. Pentru ei,
corectitudinea e un adevărat fetiş. Un general născut în Balanţă este un
excelent strateg, iar planificarea lui atentă poate cîştiga o bătălie îaninte chiar
ca ea să aibă loc. Totuşi, în sinea lor, aceşti nativi urăsc vărsarea de sînge.
Numai gîndul la război le face rău. Capacitatea lor de a vedea o problemă din
toate unghiurile, de a calma temperamentele violente şi de a linişti fac din
venusinei cei mai buni mediatori, capabili să reunească oameni car se urăsc şi
nu au încredere unii în alţii şi de a-i face să coopereze în armonie. Un ofiţer
născut în octombrie va lăsa pe alţii să ia decizii rapide, în focul luptei, în timp
ce el va pune la cale sclipitoarele manevre strategice care vor salva milioane
de vieţi şi vor duce şi la cîştigarea războiului.
Din cauza acestei probleme pe care o au cînd e vorba să ia o decizie, Balanţele
pot ajunge să întîrzie la servici fiindcă nu s-au putut hotărî dimineaţă dacă să-şi
pună mai întîi papucul stîng sau pe cel drept. Chiar şi în cazul venusianului
mediu, vei observa această tendinţă de a cîntări lucrurile şi a despica firul în
patru pînă te apucă nebunia. Va spune: "Dacă faci asta, se va întîmpla cutare şi
cutare. Pe de altă parte (aceasta e una dintre expresiile lor favorite!), dacă faci
invers..." Nimic nu e mai chinuitor decît să urmăreşti un nativ încercînd să ia o
hotărîre. Şi nici nu-i place să fie grăbit sau influenţat cînd ia o hotărîre. Dacă nu
ai răbdare poţi transforma Balanţa într-un munte de încăpăţînare pe lîngă care
Taurul pare un naiv numai bun de învîrtit pe degete. Nerăbdarea e o trăsătură
pe care majoritatea venusienilor nu pot să o suporte. Persoanele superficiale,
pripite, impulsive, care nu se gîndesc la consecinţe îi scot din minţi pe cei din
Balanţă.
Partea amuzantă e că venusienii vor nega întotdeauna imediat cînd sînt acuzaţi
de indecizie. Nu-i lăsa să te vadă zîmbind. în traducere, asta înseamnă că, deşi
le ia o perioadă de timp diabolic de lungă ca să ia o decizie (lucru pe care se
fac că-l uită), o dată ce au ajuns la o concluzie, ei rămîn fixaţi la ea. Dacă îi dai
timp, nativul va pune în aplicare decizia finală cu o asemenea convingere încît
ajunge să creadă că e o persoană fermă, cu mare putere de decizie. Oricum,
cînd spune că nu e deloc nehotărît nu face decît să stîrnească una dintre
controversele pe care le iubeşte atît de mult. Cînd îţi contrazice analiza
astrologică, spunei cu îngîmfare: "Mă aşteptam să adopţi atitudinea asta.
Balanţele se contrazic întotdeauna din orice." Asta îl va face să se urce pe
pereţi de nervi, dar îl va face să îşi dea seama care e adevărul şi pentru el
adevărul e foarte important. Nu strică nici să-i atragi atenţia că nu e corect din
partea lui să nu ia în considerare argumentele ambelor părţi. Pînă la urmă va
vedea logica raţionamentului.
Puţini dintre cei născuţi în Balanţă sînt excentrici sau ostentativi. în general ei
detestă manifestările publice de furie sau pasiune, aşa cum detestă şi
exagerările. Au o capacitate de concentrare fantastică şi le place să mediteze
la subiecte profunde. Au o afecţiune înnăscută pentru cărţi şi un respect adînc
pentru cuvîntul tipărit. Aproape sigur vei găsi o bibliotecă bine garnisită în casa
fiecărei Balanţe.
Venusianul adoră armonia sunetelor, a culorilor, poezia şi folosirea corectă a
cuvintelor, atît în scris cît şi în discuţii. Indiferent de imaginea pe care o
proiectează în societate, nativul din Balanţă e îndrăgostit de tot ce e bun şi
curat, frumos şi plăcut. în adîncul său el are suflet de artist. Muzica liniştită,
blîndă, conversaţia interesantă, mîncarea bună şi vinul de calitate sînt pentru
el un adevărat balsam. Mintea lui e sclipitoare ca diamantul dar fină ca
suprafaţa opalului.

Bărbatul din Balanţă


Vei primi o groză de sfaturi de la acest bărbat. Va avea soluţia perfectă
pentru toate problemele tale şi cîte un răspuns pentru toate întrebările pe care
le pui. Dar n-are rost să te aştepţi ca el să fie întruchiparea tutror viselor tale
din adolescenţă. El va schimba cîteva dintre ele şşi-ţi va aduce
contraargumente la altele. Bărbatul din Balanţă poate fi la fel de nervos şi
iritbail ca un crocodil căzut în urzici, iar obiceiul lui de a găsi motivaţii raţionale
pentru orice, inclusiv pentru dragoste, te va face să te urci pe pereţi, sau să
renunţi la luptă.
Totuşi, trebuie să te previn că, o dată ce ai fost prinsă şi înfăşurată în farmecul
venusian, nu va fi uşor să te rupi din mreje. Ar fi mult mai uşor să te eliberezi
dintr-o capcană pentru urşi decît să scapi de un bărbat din Balanţă. Dacă vei
încerca să fugi, te va convinge să rămîi cu argumente atît de logice şi
inteligente, încît n-ai nici o şansă să le combaţi decît dacă ai absolvit Dreptul la
Harvard. Pe lîngă faptul că-şi va folosi forţa inegalabilă a raţiunii sale, va deveni
atît de dulce şi blînd încît vei uita instabilitatea firii lui, care te-a înnebunit
înainte. Apoi îţi va zîmbi şi inima ta se va topi.
Din acea clipă, ai pierdut bătălia. Visele lui vor deveni şi ale tale şi nimic nu va
conta mai mult pentru tine decît să-l faci fericit. Vei aştepta apariţia acelui
zîmbet şi vei avea nevoie de el aşa cum un călător însetat are nevoie de apă.
Numai o femeie cu inima de piatră poate rezista surîsului unui nativ din Balanţă
şi chiar şi ea va trebui să-şi adune toată hotărîrea ca să nu se simtă electrizată
de puritatea acelui zîmbet. Farmecul Balanţei nu e hipnotic, ca cel al
Scorpionului. Atracîia lui e logică şi reală, deloc supranaturală. N-are nici o
legătură cu magia neagră, ci doar cu bunul simţ de a ceda în faţa aurei lui
cereşti.
Pe de altă parte, vor fi momente cînd talerele Balanţei vor oscila nebuneşte,
umplîndu-i comportamentul de contradicţii. Va trebui să ţipi la el, să-l împingi
în lac sau să stai în cap ca să-i atragi atenţia şi să-l obligi să facă o mişcare. Nu
fi atît de naivă încît să-ţi închipui că dragostea va fi lină şi liniştită, chiar dacă el
e dominat de Venus. Dacă eşti pusă la punct cu mitologia, ştii că Venus avea şi
ea zilele ei proaste. Totuşi, cînd tlarele se echilibrează, viaţa alături de acest
bărbat poate fi la fel de îmbătătoare ca o cupă cu ambrozie, plină de rîs şi o
libertate relaxată cunoscută doar zeilor din Olimp.
Să ia o hotărîre este pentru un bărbat din Balanţă la fel de greu ca îmblînzirea
unui taur furios şi chiar şi după ce a a făcut-o, e posibil să-şi schimbe brusc
decizia dacă are impresia că a comis o greşeală.
Cuvintele "dragoste" şi "Balanţă" sînt practic sinonime. Balanţa a inventat
iubirea şi a rafinat-o aducînd-o la rang de artă mai bine chiar decît Leul,
Scorpionul şi Taurul, ceea ce spune multe. Delicatele strategii ale lui Cupidon
sînt înnăscute în nativul din Balanţă. El va folosi fiecare truc cu o uşurinţă
uluitoare şi rareori se va întîmpla să nu-şi cucerească fata dorită. Totuşi, o dată
ce se întîmplă asta, nu e întotdeauna sigur ce să facă cu ea. După ce a
fermecat-o în asemenea hal încît i s-a supus de bună voie, el ezită. Să profite
de starea ei de neajutorare sau să o ceară de nevastă? Sau amîndouă? Sau nici
una? Şi aşa începe lupta interioară, iar viaţa în grădina Edenului cu acest Adam
devine mai puţin extatică decît te aşteptai.
Nativul nu-şi va pierde interesul faţă de sexul opus decît cînd va avea cel puţin
nouăzeci de ani. Dacă are o căsnicie fericită, acest interes va fi pur academic,
dar subiectul nu-l va plictisi niciodată, chiar dacă se reduce la speculaţii
nevinovate.
Deoarece arta amorului fizic este un talent înnăscut, manifestat şocant de
devreme la masculul din Balanţă, şi avînd în vedere că excursiile lui în jungla
plăcerilor sînt aproape întotdeauna încununate de succes, el se alege cu o
groază de liane prinse de el. Acest bărbat detestă să rănească sentimentele
cuiva, deşi e complet inconştient de ravagiile făcute cînd e pus pe harţă. Nu
suportă să spună nu şi rareori îşi dă seama că amînarea e mai crudă decît o
ruptură rapidă a unei legături amoroase care n-are nici o şansă de reuşită.
Numai un Vărsător poate fi şi mai ezitant cînd e vorba să facă o mişcare
drastică, într-o direcţie sau alta. Dacă Balanţa simte că e nedrept faţă de
cineva din viaţa lui, faţă de tine sau de un fost iubit de-al tău proaspăt părăsit,
indecizia lui dureroasă va fi nesfîrşită. Pentru el, să fii incorect faţă de cineva e
o chestiune cam la fel de gravă ca o crimă. Refuzul lui de a fi crud îl poate
împinge să încheie o căsătorie destinată eşecului sau îl poate face să piardă
iubirea vieţii lui. Rezolvarea pentru ambele situaţii este să se descotorosească
de falsele sentimente.
Nimeni nu poate nega tendinţa bărbaţilor din Balanţă de a fi uşuratici, mai ales
la tinereţe. Impulsul lor natural este să cîntărească din priviri fiecare a treia sau
a aptra femeie întîlnită şi să cîntărească posibilitatea ca ea să fie perechea lor
de suflet. Deseori, ei confundă îngrozitor prietenia cu dragostea. Surprinzător e
faptul că rareori se aleg cu inimile frînte, în ciuda acestor experimentări şi
rătăciri. Bărbatul din Balanţă e capabil să uite cu o repeziciune de-a dreptul
jignitoare şi e incapabil prin firea lui să regrete amintirea vreunei iubiri
neîmpărtăşite sau a unei idile imposibile. Probabil că se va alege cu cîteva
vînătăi pe suflet, dar nu va rămîne cu răni permanente, decît în cazuri cu totul
ieşite din comun. Atunci, durerea poate fi inimaginabil de devastatoare. Dar
acest lucru se întîmplă extrem de rar. Mai degrabă ai şanse să descoperi un
nativ bun la suflet prins în ghearele unei femei hotărîte pînă la obsesie, care l-a
făcut să creadă că dacă ar părăsi-o ar comite un păcat la fel de mortal ca
încălcarea tuturor celor zece porunci deodată. Prins într-o astfel de plasă, el
poate fi un nefericit prizonier al iubirii. Dar ambele extreme constituie excepţii
şi majoritatea bărbaţilor din Balanţă reuşesc să-şi păstreze suficientă libertate
ca să se bucure de dragoste fără a se lăsa imobilizaţi de legături sentimentale.
Nativul nu e prea interesat să-ţi afle secretele. Poate părea că e, la prima
vedere, dar, dacă te uiţi mai atent, vei vedea că deseori el nu observă lucruri
care se petrec chiar sub nasul lui. Deşi te va contrzice pînă în pînzele albe,
scopul lui nu e să afle motivaţiile tale personale, ci să adune date astfel încît,
pe baza unor teorii abstracte, să ajungă la o concluzie echilibrată. întrebările lui
nu au drept scop să scoată la iveală nevrozele personale ale interlocutorului.
Va discuta argumentele pro şi contra cu o logică sclipitoare şi ascuţită, iar
concluzia lui va fi de obicei cinstită, corectă, de bun simţ şi practică. Dar nu are
înclinaţia de a descoperi nuanţele personale sau hăţişurile emoţionale care zac
dincolo de suprafaţă. Lui îi sînt suficiente faptele şi atît. Simte instinctiv că o
asemenea examinare psihologică îl depăşeşte şi aşa şi este.
Dacă eşti extravagantă, va deduce că arunci cu bani în stînga şi-n dreapta şi, în
consecinţă, nu constitui un risc acceptabil pentru acordarea unui credit. Faptul
că tu cauţi securitate emoţională risipind bani nu intră în zona lui expertiză.
Doar nu e psihoterapeutul tău. Dacă eşti zgîrcită, îţi va examina slăbiciunea
pentru a-ţi evalua cît mai corect obiceiurile. Nu are nici o dorinţă să-ţi
descopere frica secretă de a-ţi pierde independenţa devenind săracă.
Promiscuitatea îl va face să-i înfiereze pericolele, frigiditatea va provoca
discuţii şi mai lungi despre izolarea de oameni. Dar va evita să afle ce traume
au provocat-o pe prima sau de adînc înrădăcinatele complexe care au
declanşat-o pe a doua. Balanţa e judecătorul. ai să vezi mulţi judecători dînd
decizii drepte, bazate pe cîntărirea faptelor prezentate în dosar, dar nu mulţi
dintre ei te vor întreba de ce culoarea roşie îţi provoacă nervozitate, sau îţi vor
înţelege pornirea de a-ţi lăsa soţul să doarmă pe preşul din faţa uşii cînd poartă
pijamalele cu dungi roşii. Nu uita niciodată că Balanţa se implică într-o
controversă doar din curiozitate pur abstractă. El pare a fi profund, dar nu e. Şi
nici nu e chiar atît de băgăreţ şi bîrfitor pe cît pare. Să scoţi de la un nativ un
secret care i-a fost încredinţat e ca şi cum ai reuşi să treci de secretul
confesiunii.
Toate acestea îl fac să fie foarte de încredere, dar sentimentele tale pot avea
de suferit. Poţi să i te confesezi liniştită. Dar vei suferi cînd nu va simţi cele mai
intime nevoi ale tale. Vrea să te mulţumească, dar rareori are suficientă putere
de înţelegere pentru a percepe speranţele tale secrete şi pentru a-ţi satisface
toate dorinţele ascunse (cu excepţia cazului în care are un ascendent într-un
semn de apă). Numai pentru că e un amant excelent din punct de vedere
tehnic nu înseamnă că îţi simte şi înţelege stările de spirit. Are destule bătăi de
cap cu ale lui. Nimic nu poate fi mai enervant decît să alergi la el ca să-i spui
cum cineva te-a rănit profund. Tu cauţi înţelegere şi compasiune şi ce obţii?
Prima lui întrebare va fi: "Ce i-ai făcut persoanei respective?" Apoi îţi va arăta
care este partea ta de vină pînă cînd ţie o să-ţi vină să urli de indignare
frustrată. N-ai decît! El tot nu va fi părtinitor dacă i se va părea că ai fost
nedreaptă, iar implicaţiile emoţionale îi vor scăpa cu desăvîrşire.
Faptul că nativul din Balanţă nu e conştient de nevoia partenerei de a fi
înţeleasă în profunzime duce invariabil la probleme. Poate părea incredibil că
poate avea atîta intuiţie cînd e vorba de lucruri abstracte, că poate fi atît de
logic în deducţiile lui sclipitoare, că poate fi atît de capabil de cîntărire limpede,
lucidă şi lipsită de prejudecăţi a faptelor şi totuşi să fie atît de enervant de
obtuz cînd e vorba de lucrurile care te rănesc sau te încîntă. Dar e şi asta una
dintre oscilaţiile inerente firii acestui nativ, aşa că ai face bine să te obişnuieşti
cu ele. Desigur, blîndeţea şi zîmbetul acela fac viaţa alături de el ceva mai
suportabilă.
Venusianul tipic cheltuieşte banii cu destulă largheţe. El nu ezită să dea bani
pe lucruri care aduc în viaţa lui frumuseţe sau fericire. Fii pregătită să fii o
gazdă bună, căci casa lui va fi un adevărat centru al ospitalităţii, la aproape
orice oră din zi sau din noapte, cu excepţia acelor ore cînd se odihneşte şi nu
va fi deloc încîntat să fie deranjat de sonerii, telefoane, sau oameni). Nu-l tîrî în
locuri aglomerate, unde e obligat să se înghesuie cu alţi oameni şi unde
zgomotul îi ofensează simţul armoniei. Mulţimile de străini ţi afectează
echilibrul interior. Toţi nativii din Balanţă au un dezgust instinctiv faţă de
contactul fizic cu mase de oameni. Viaţa lui socială va fi plină de persoane
inteligente, sclipitoare, dar cînd grupul se extinde dincolo de două duzini de
trupuri umane, va avea impresia că se sufocă. Un astfel de bărbat te poate lăsa
singură brusc, în mijlocul unei săli de spectacol, fără nici o explicaţie. Nu
înseamnă că te urăşte, doar că a suferit un atac de claustrofobie, o problemă
tipic venusiană.
Cea mai rapidă cale ca el să ajungă la acel gen de dezinteres care duce la
divorţ este o casă lăsată de izbelişte. Ai grijă ca sonorul la radio şi TV să fie
redus la un nivel rezonabil şi nu lăsa mirosul de prăjeală să-i penetreze nările
sensibile. Dacă trebuie să faci supă de ceapă şi pîine cu usturoi, dă cu un tub
întreg de deodorant cu miros de brad pînă cînd casa miroase ca parcul naţional
Yellowstone. O soţie care îi oferă soţului ei născut în Balanţă pîinea direct din
punga în care a cumpărat-o, îl pune să folosească hîrtie igienică pe post de
şerveţele şi lasă sticla cu lapte şi cutia cu cereale pe masă, la vedere, se
îndreaptă mai repede decît îşi închipuie spre statutul de femeie divorţată.
Atîrnarea ciorapilor la uscat pe perdeaua de la duş iese din discuţie. Dacă uiţi
să ştergi praful sau să faci paturile îi creezi o îngrozitoare stare de conflict
emoţional. Se va retrage din atmosfera de dizarmonie dormind tot mai mult şi
ieşind tot mai des în oraş de unul singur, pînă ce, în final, nu va mai exista nici
un fel de comunicare între soţi. E posibil ca el să fie îngălat cît şase porci la un
loc, dar se va aştepta ca tu să-i aduni şosetele aruncate prin casă şi să
împătureşti frumoas ziarul azvîrlit de el pe jos. Dacă nuanţa draperiilor se bate
cap în cap cu culoarea covorului e în stare să stea bosumflat ani de zile fără ca
tu să-ţi dai seama de ce. Mai bine foloseşte pastelurile. Cu bunătatea tipică
zodiei lui el nu se va plînge de lipsa de asortare, dar secretara lui şi gusturile ei
impecabile i se va părea tot mai atrăgătoare pe zi ce trece.
Bărbatul din Balanţă detestă starea de confuzie şi are mare nevoie de armonie
ca să rămînă echilibrat. Căminul lui trebuie să fie o oază frumoasă şi liniştită,
altfel talerele balanţei pot rămîne permanent dezechilibrate. Din moment ce
rareori stă să caute motivaţiile adînci, va trebui să fii suficient de deşteaptă ca
să ghiceşti de ce nu e niciodată acasă şi atunci cînd e doarme tot timpul. Nu
uita că introspecţia nu e deloc punctul lui forte aşa că va trebui să fii tu
analistul familiei. El nu va bănui niciodată că nefericirea lui i se trage de la
faptul că te vede cu măşti pe faţă iar pe cei mici mînjiţi cu dulceaţăă pînă la
urechi. Poate că nu-şi dă seama că urăşte perdeaua portocalie de la duş sau că
bibeloul cu balerină din bibliotecă îi "zgîrie" simţul artistic, chiar dacă e cadou
de la mătuşa lui favorită. Nu va prea înţelege de ce tot uită să te sărute seara
sau dimineaţa, dar mintea lui logică îi va spune că ceva nu e în regulă şi va
suferi din cauza asta mai mult decît lasă să se vadă. Culege de prin casă
ziarele şi jucăriile, pune casa la punct, dă-ţi cu cel mai bun parfum, scoate-ţi
bigudiurile, dă televizorul mai încet, cumpără o perdea de duş de un albastru
ceresc şi înlocuieşte balerina cu un fir de frezie într-o vază mică. într-o
dimineaţă te vei trezi şi vei descoperi că eşti măritată cu un cu totul alt om,
care are o atitudine complet schimbată.
Copiii vor beneficia întotdeauan de pe urma simţului dreptăţii al unui tată din
Balanţă. El va avea grijă ca cei mari să nu profite de cel mic, va aplica
disciplina cu autoritate calmă şi va încerca mereu să le ofere un motiv logic
pentru pedeapsa pe care nu o va administra niciodată la furie. în mod bizar,
nativul nu este întotdeauna prea încîntat de a ideea de a avea copii. Dar după
ce aceştia apar, va cîntări avantajul dragostei lor şi se va dedica rolului de
părinte cu sincera dorinţă de a se bucura de el şi de obicei ajunge să fie un
părinte înnebunit după copiii lui. însă nu va permite niciodată afecţiunii paterne
să înlocuiască dragostea pe care o are pentru tine. La Balanţele de ambe sexe,
partenerul e pe primul loc, copiii pe al doilea.
Un ultim sfat astrologic: dacă eşti îndrăgostită de un bărbat din Balanţă şi eşti
sigură că pe el îl vrei, nu te sfii să-i propui orice vrei, inclusiv căsătoria. Va fi
uşurat că ai preluat iniţiativa. Dar fii cu ochii în patru căci are prostul obicei să
te lase pe tine să iei decizii, iar cînd lucrurile nu ies bine să sublinieze vesel: "A
fost hotărîrea ta, nu a mea". Ai grijă ce faci, altfel n-o să-i mai tacă gura. Există
un singur mod de a-l pune la punct: "Da. A fost hotărîrea mea. Dacă te lăsam
pe tine să decizi am sta şi acum prin parcuri, sărutîndu-ne în ploaie şi făcînd
pneumonie". Bineînţeles că te va contrazice, dar, tocmai cînd eşti cu mîna pe
ceainic şi te pregăteşti să-i tragi una în cap cu el, va zîmbi şi, brusc, te vei trezi
din nou pe banca din parc, sărutînd bărbatul vieţii tale.
Femeia din zodia Balanţei

Un copil mi-a pus cîndva o întrebare dificilă: "De ce doamenele poartă


pantaloni şi bărbaţii folosesc colonie frumos mirositoare?", a vrut el să ştie. I-
am răspuns la repezeală ca să nu mai aibă timp să se gîndească la alte
ghicitori: "Pentru că în fiecare femeie există o mică parte care e masculină şi în
fiecare bărbat are o părticică feminină." Acest lucru e valabil, mai mult sau mai
puţin pentru toate zodiile, dar Balanţei i se potriveşte perfect. Chiar şi în cel
mai viril şi aspru bărbat din Balanţă poţi găsi o urmă din sexul opus, iar Venus
are grijă să joace aceeaşi festă şi femeilor zodiei.
Nativa poate fi delicată ca un iepuraş alb, pufos, şi poate vorbi cu voce şoptită,
blîndă, dar extrem de convingătoare. Se poate îmbrăca în mătăsuri şi dantele,
iar părul îi poate mirosi a cele mai dulci parfumuri. E posibil chiar să arate ca o
păpuşică pe care o poţi ridica cu o singură mînă (deşi un ascendent în Taur sau
Săgetător o poate face să fie ceva mai grea). Dar cu toată feminitatea ei,
manierismele drăgălaşe şi graţia adorabilă, acestă fată poate purta o pereche
de pantaloni cu surprinzătoare lejeritate, iar pantalonii îi vor veni chiar bine.
Mintea ei va avea o logică de-a dreptul masculină şi îţi va face faţă cu succes în
orice fel de discuţie. E posibil chiar să te întreacă uneori, deşi latura feminină a
Balanţei e prea subtilă ca să te lase să te prinzi că e mai deşteaptă ca tine pînă
nu se vede trecută cu bine de luna de miere. în timpul "sezonului de
împerechere" va avea grijă să nu te bată la şah, dar nu-şi va ascunde la
nesfîrşit inteligenţa în spatele acelor gropiţe drăgălaşe. Pînă la urmă, vei vedea
desfăşurîndu-se în toată splendoarea ei acea forţă a minţii ei.
Majoritatea femeilor din Balanţă vor scoate la iveală acel spirit sclipitor ori de
cîte ori se va aborda un subiect care oferă cea mai mică şansă de controversă.
Poate fi orice, de la felul în care-ţi porţi gulerul la cămaşă, pînă la motivul
pentru care nu reuşeşti să obţii o mărire de salariu. (În ultimul caz, va
considera că e parţial vina ta şi parţial a şefului tău. La Balanţe lucrurile se
echilibrează întotdeauna). Dacă refuzi să muşti momeala, va discuta singură în
contradictoriu. O fată din Balanţă poate stîrni o astfel de discuţie singură, o
poate continua şi chiar sfîrşi de capul ei. Singura ta contribuţie poate fi ceva de
genul "Dar de ce?" sau "N-aş prea crede", dar asta e tot ce-i trebuie pentru ca
ea să -ţi ofere un monolog strălucit, care poate să dureze mai mult de o oră.
însă pe tot parcursul lui, probabil că vei fi topit de încîntare, copleşit de
farmecul ei. cam la fiecare trei propoziţii îţi va oferi zîmbetul acela delicios şi tu
vei ajunge să-ţi schimbi părerea la fel de uşor cum îşi schimbă ea sexul
arogîndu-şi prerogativele bărbăteşti şi transformîndu-se apoi rapid din nou în
iepuraşul adorabil după care eşti topit. Te va convinge cu o logică pură ca un
cristal. Nu vei pierde nimic, cu excepţia mîndiriei tale, dar nu-i vei duce dorul
prea tare, căci vei fi sub vraja zîmbetului blînd, venusian. în plus, de obicei are
dreptate, căci deciziile ei sînt la fel e bine cîntărite ca cele ale Curţii Supreme
de Justiţie. Această femeie nu are nevoie de prea multe încurajări ca să se
lanseze într-o comparaţie verbală între două puncte de vedere, oricare ar fi
acestea. Un an electoral îi va oferi ocazia perfectă ca să-ţi exerseze talentele
retorice şi argumentaţia logică. Ea poate fi o activistă politică excepţională, o
dată ce s-a hotărît care candidat are dreptate.
Trecînd peste înclinaţia tipică a Balanţei de a cîntări totul de două ori, ca să se
asigure că n-a omis nimic, nativa poate fi o femeie şi jumătate pentru un
bărbat interesat de o idilă sau de companie, sau de amîndouă. Tendinţa ei de a
contrazice e de fapt bazată pe o dorinţă sinceră de a lua o decizie imparţială.
Lucrurile ar putea sta mai rău. Măcar ea nu-şi inventează propriile reguli pe
parcurs şi nici nu sfidează cu încăpăţînare orice logică, refuzînd să asculte
vocea raţiunii, ca femeile din alte zodii. Şi-apoi, majoritatea opiniilor ei sînt
prezentate cu diplomaţie şi tact, ceea ce îndulceşte pilula într-un anumit grad.
S-ar putea să te cam plictisească digresiunile ei pe teme mărunte,
insignifiante, dar, cînd va fi vorba de ceva important, vei aprecia eforturile ei
de a fi corectă şi capacitatea ei de a judeca nepărtinitor, cîntărind toate
aspectele subiectului. Alte femei vor azvîrli în stînga şi-n dreaptea opinii care
reflectă, de fapt, firea lor, fără să le pese prea mult de ce crezi tu sau de un
răspuns cinstit. Pentru o Balanţă , opiniile personale nu există . Părerea ta
merită tot atîta respect ca a ei pînă la luarea unei decizii finale, pe baza
fisurilor din eşafodajul argumentelor ei, al tău şi al tuturor filozofilor.
Majoritatea venusienelor au o carieră, căci le plac banii pentru că îşi pot
cumpăra lucruri frumoase cu ei. Nativa adoră hainele frumoase, parfumurile
scumpe, muzica clasică. în general, Balanţele au nevoie de sume considerabile
de bani pentru a se desprinde de sordida realitate înconjurătoare, care le poate
provoca o stare de rău fizic şi emoţional. Dar mai există un motiv pentru care
ţine să muncească şi să cîştige bani. Bărbatul ei. Dacă exită un lucru pe care
femeia din Balanţă îl preţuieşte mai mult decît orice pe lumea asta este
bărbatul pe care a ales să-l iubească, respecte şi organizeze.
Detestă să-şi facă pasienţe. Parteneriatul, atît în dragoste cît şi în afaceri,
constituie cea mai profundă nevoie a ei. Nu-i place să lucreze singură şi e pur şi
simplu incapabilă să trăiască singură. Pentru ea, mariajul e o firmă mixtă, iar
regulile sînt la fel de inflexibile ca cele ale unei companii. Tu eşti preşedintele
ascoiaţiei şi ţi se acordă respectul cuvenit. Ea e şefa consiliului director şi te va
împiedica să faci greşeli, în felul ei feminin, protector. E făcută pentru munca în
echipă. Va dori să ia parte la cît mai multe dintre activităţile şi hobby-urile tale.
Această femeie e dispusă să fie o gazdă perfectă pentru asociaţii şi prietenii tăi
chiar şi în lipsa ta, dar e suficient de feminină ca să te sprijine şi să te urmeze
cînd vrei să-ţi schimbi cariera, să vă mutaţi în alt oraş sau să cultivi noi
prieteni. Toate astea sînt domeniile în care tu decizi. Rolul ei este să înlăture
obstacolele din calea ta şi ca să se asigure că nu strici ceva prin acţiuni
impulsive sau judecăţi pripite.
Adevărata Balanţă nu are de gînd să fie un bolovan legat de gîtul soţului ei.
Vrea doar să înlăture toate stîncile din calea lui. La suprafaţă nu e nici pe
departe atît de dominatoare cum e în sinea ei, pentru că ultimul lucru pe care
şi-l doreşte e să facă afirmaţii categorice, care să -ţi dea ocazia să dai vina pe
ea mai tîrziu. în cele mai multe cazuri va avea mare grijă unde păşeşte
(exceptînd cazul cînd are un ascendent în Berbec - şi dacă eşti însurat cu o
astfel de femeie ai o mare problemă ).
Nativa tipică a acestei zodii este o fină intelectuală şi are o putere de analiză
uluitoare, ceea ce poate fi de mare ajutor în rezolvarea problemelor tale de
serviciu. Rareori permite emoţiilor să stea în calea luării unei decizii obiective şi
de obicei îţi poate da sfaturi mai bune decît avocatul tău. Mai mult decît atît, ea
îţi oferă aceste perle de înţelepciune pe o tavă de argint, înconjurate de farmec
şi acoperite cu un înveliş de sugestii amicale. Mîna ei de fier poartă o mănuşă
din catifea moale şi îţi poate da ghiont ca să te aducă pe calea cea bună cu
atîta delicateţe încît vei jura că schimbarea a fost ideea ta.Un bărbat născut în
zodia Berbecului, Scorpionului, Taurului sau Leului îşi va pune de obicei
nevasta din Balanţă pe un piedestal şi o va idolatriza. Ceea ce e bine, pentru că
şi ea îl idolatrizează. Cei care vizitează cuibul unei Balanţe care şi-a găsit
perechea potrivită vor avea impresia că se uită la Adam şi Eva înainte de
apariţia şarpelui care a stricat totul. (Două Balanţe căsătorite vor deveni
invariabil ori porumbei mereu îndrăgostiţi, ori adversari înverşunaţi. Vor trece
de la o extremă la alta).
Există multe avantaje cînd locuieşti cu o femeie născută în Balanţă. nu-ţi va
deschide niciodată corespondenţa. Pur şi simplu nu i-ar trece prin cap să fie atît
de lipsită de onoare. Niciodată nu-ţi va dezvălui secretele de serviciu în faţa
prietenilor şi nu te va face de rîs în faţa şefului. Probabil că-l va cuceri şi pe el
cu farmecul ei, cu acelaşi surîs cu care ţi-a topit inima cînd ai văzut-o prima
dată. Există unele native influenţate de poziţii negative ale lui Marte, care pot
avea uneori emoţii excesive, sau pot mînca şi bea mai mult decît ar trebui, dar
aceste cazuri sînt extrem de puţine. Chiar dacă o Balanţă se mai împiedică
uneori de propriile talere, mai devreme sau mai tîrziu va ajunge la acea stare
de armonie paradisiacă. Vor exista momente cînd te vei întreba dacă e înger
sau diavol, dar de cele mai multe ori, îngerii vor "lupta" în tabăra ei.
Probabil că nu vei avea a te plînge de lipsă de demonstraţii fizice ale
iubirii ei pentru tine, pentru că e sentimentală ca dantela veche, dar şi extrem
de afectuoasă. Deşi gîngurelile şi alintările ei sînt sincere, acele priviri dulci,
atingeri tandre, îmbrăţişări calde şi sărutări frecvente joacă şi rolul de camuflaj
pentru agresivitatea ei masculină ascunsă .
Locuinţa voastră s-ar putea să arate ca o reclamă pentru mobilă sau covoare.
Culorile se vor asorta, iar mobila va fi de bun gust. Tablourile vor fi drepte pe
pereţi, iar mesele vor fi de obicei servite la timp. în cazul celor mai multe
venusiene poţi să te aştepţi şi la şerveţele de damasc, tacîmuri argintate, flroi
pe masă, porţelan, lumînări, vin, muzică lentă şi un meniu echilibrat. Dacă mai
pui la socoteală şi mintea ei ascuţită şi spiritul sclipitor, ce poţi să mai ceri?
Pentru ea, "ocupaţia" de femeie este o carieră pe viaţă şi e imposibil să nu
atingă perfecţiunea la un moment dat. Latura ei masculină te va deranja
rareori, cu condiţia să nu fii unul dintre acei bărbaţi imposibili care se cred
Henric al VIII-lea şi au pretenţia ca femeile din viaţa lor să se comporte ca nişte
consoarte supuse, îngrozite să nu-şi piardă capul dacă spun şi altceva în afară
de "da" şi "nu". Consoarta ta din Balanţă va spune cu siguranţă mai mult decît
atît! Ei îi place să vorbească. Dar e şi un ascultător care te flatează cu atenţia
acordată cînd simţi nevoia să spui ce ai pe suflet. Această femeie este şi dură
şi moale în acelaşi timp şi nu orice femeie e capabilă de o asemenea
performanţă în echilibristică.
Comportamentul ei dulce şi talentul de a-ţi netezi cu blîndeţe fruntea
încruntată te poate face să crezi că e slabă şi neajutorată sau că va fi panicată
şi feminină cînd se va ivi o criză. Te înşeli amarnic. Acea adorată creatură mică
şi delicată e nouă zeci la sută făcută din oţel curat. Nu e cazul să rămîi legat la
ochi o viaţă doar pentru că nu ai văzut ce zace în ea atunci, la început, cînd
plănuia cu şiretenie să te prindă în mreje în timpul acelor partide de şah pe
care te tot lăsa să le cîştigi. Deschide bine ochii la următoarea urgenţă
familială şi vezi cine menţine, de fapt, totul şi pe toţi pe linia de plutire.
Adevărul acesta nu trebuie să te facă să te simţi mai puţin bărbat. Nimeni
altcineva nu va şti cîtă nevoie ai de ajutorul ei la cîrmă cînd lucrurile devin
furtunoase. Ea nu se va lăuda niciodată cu asta. Fii recunoscător că ai pe cine
te baza. Şi-apoi, arată tare bine în blugii ăia pe care-i poartă la cumpărături sau
la picnic. E ceva normal ca femeile să poarte pantaloni, atîta timp cît au
destulă minte încît să poarte mătase la petreceri şi dantelă în pat. Ea aşa face.
Una dintre cele mai valoroase calităţi ale ei este capacitatea de a-şi ascunde
inteligenţa ascuţită sub o feminitate fără cusur.
Copiii vor fi iubiţi şi îngrijiţi cu tandreţe de o mamă Balanţă, dar, ca să fim
sinceri, se vor situa pe locul doi, la destul de mare distanţă de tine, ocupantul
incontestabil al primului loc în viaţa ei. Ei vor primi o porţie mare din inima ei,
dar nu le va permite niciodată să se atingă de acel colţ pe care ţi l-a dăruit ţie
înainte ca ei să apară. Dacă joaca lor îţi deranjează odihna, poate fi foarte
severă, iar dacă nu te vor asculta, ea se va înfuria mai rău decît atunci cînd n-o
ascultă pe ea. Cei mici vor fi drăgălaşi şi curaţi în copilărie şi vor deveni adulţi
politicoşi şi ordonţai, cu condiţia să nu-i răsfeţi tu, caz în care ea nu va
interveni, căci tu eşti domnul şi stăpînul castelului. Copiii nu vor fi nicodată
neglijaţi sau ignoraţi, dar adevărul adevărat este că motivul pentru care a vrut
să devină mamă a fost ca să-ţi poată oferi astfel şi mai multă fericire. Nu le va
permite niciodată să fie nerespectuoşi cu tine. Totuşi, dacă devii cam prea
despotic, le va oferi un umăr moale pe care să plangă şi chiar le va strecura în
buzunar o ciocolată fără ştirea ta, atunci când vei pune piciorul în prag cu prea
multă severitate.
E adevărat că s-ar putea să ciugulească dulciuri cam prea des şi să se îngraşe.
E posibil chiar să stea prea mult prin oraş, la dans, sau să bea un păhărel în
plus. Vor fi momente când va fi cam prea autoritară şi altele când te va scoate
din minţi cu vorbăria. Dar toate acestea se vor întâmpla numai când talerele
balanţei ei emoţionale vor fi temporar dezechilibrate. întotdeauna vor reveni la
stadiul de echilibru perfect o dată depăşit momentul dificil, mai ales dacă îi
oferi afecţiunea şi înţelegerea necesară ca armonia să revină în sufletul ei.
Care altă femeie mai poate arăta ca o prinţesă când o duci la bal şi imediat
după aceea să-şi lege şireturile la bocanci, să-şi tragă fermoarul la pufoaică şi
să te ajute să tai buşteni pentru şemineu? Balanţa are suficientă feminitate
pentru primul caz şi destulă putere pentru al doilea.

SCORPION

Cum să recunoşti un nativ din Scorpion

Orice enciclopedie descrie scorpionul ca fiind o arahnidă nocturnă, care


îşi atacă şi paralizează prada cu o otravă injectată în ea de coada lui lungă,
curbată, folosită atât pentru autoapărare, cât şi pentru distrugere. înţepătura
lui e uneori fatală.
Oamenii se trag deseori înapoi când aud că cineva e născut în noiembrie,
murmurând: "Ah, eşti Scorpion!", fie cu teamă în glas, fie cu admiraţie şi
respect. Uneori mai scot şi câte un chicotit, legat, evident, de legendara
senzualitate a Scorpionului. Nativii sunt sătui de aceste reacţii la zodia lor şi
cine-i poate condamna? Dar ei sunt lipsiţi de scrupule şi periculoşi, nu?
Greşit! Asta depinde de multe lucruri. în primul rând, ar trebui să înveţi cum să-
i recunoşti pe nativi. Scorpionului îi place să circule incognito. Datorită puterii
lui de autocontrol, de obicei reuşeşte, dar există câteva modalităţi care te vor
ajuta să-i penetrezi deghizarea.
Uită-te la ochi. Fie ei albaştri, verzi, căprui sau negri, te vor străpunge cu
intensitatea lor hipnotică. Majoritatea oamenilor devin agitaţi şi stânjeniţi sub
privirea fixă a Scorpionului. Va trebui să rupi vraja şi să-ţi muţi privirea, căci nu
vei câştiga niciodată confruntarea de priviri cu un Scorpion. Aceasta e o
modalitate infailibilă de a identifica un plutonian. Ochii nativului îţi străpung
fiinţa până în adâncuri, pătrunzându-ţi în suflet.
După asta, ascultă-l cum vorbeşte. Tonul poate fi moale precum catifeaua,
răguşit sau usturător de tăios, vorbirea măsurată şi lentă sau ritmată şi
repezită, dar vorbele lui nu vor avea niciodată drept scop crearea unei imagini
false a propriei persoane. Scorpionul ştie exact cine e şi cine nu e şi nimic din
ce gândesc alţii despre el nu va schimba asta. Nici insultele, nici complimentele
nu au absolut nici un efect asupra lui. Nu are nevoie să-i spună alţii care-i sânt
viciile şi virtuţile. în cel mai bun caz, va fi de acord, calm, cu evaluarea ta, în
cel mai rău caz te va suspecta de motive ascunse.
Dacă ai să dai vreodată peste un Scorpion palavragiu, cu privire alunecoasă,
consideră-l o excepţie astrologică extrem de rară, căci puţini nativi sunt agitaţi.
Majoritatea plutonienilor au un fizic plin de forţă. Trăsăturile sunt marcat
greoaie sau ascuţite şi bine cizelate, iar nasul e destul de proeminent, uneori
chiar ca un cioc de pasăre. La nativii tipici, pielea e foarte palidă, aproape
translucidă, iar sprâncenele sunt groase şi unite deasupra nasului. Dar ceea ce
îi dă de gol est vitalitatea electrică pe care o degajă prin simpla lor prezenţă.
Oricât ar încerca ei să treacă neobservaţi, o asemenea forţă vitală nu poate fi
ascunsă complet. Bărbaţii vor avea braţe şi picioare păroase, iar părul acesta
va avea deseori tente roşiatice. Majoritatea nativilor au ochii şi părul închise la
culoare, dar să nu trecem cu vederea tipul blond, glacial, perfect exemplificat
de Grace Kelly. Glacial la suprafaţă, am vrut să spun. Calmul şi stăpânirea de
sine de suprafaţă ale plutonienilor sunt create şi menţinute cu grijă pentru a
ascunde natura lor clocotitoare.
Au un autocontrol de invidiat. Indiferent de furtunile emoţionale stârnite în ei,
rareori le vei vedea reflectate pe chipul îngheţat, imobil al Scorpionilor. Aceşti
oameni afişează în mod conştient o figură inexpresivă şi sunt mândri de asta.
Ei ordonă trăsăturilor feţei să rămână neclintite şi acestea se supun. (Nici n-ar
îndrăzni să n-o facă.) Rareori vei vedea un Scorpion dându-se de gol roşind sau
încruntându-se. Zâmbetele sunt rare dar sincere. Trupul Scorpionului se
supune aceloraşi ordine ca şi faţa. N-ai să-i vezi sărind în sus, tresărind sau
manifestând ticuri nervoase. Reacţiile sunt păstrate la minim, pentru că arta
Scorpionului constă în neîncetata testare a motivaţiilor şi firii tale, în timp ce el
rămâne impenetrabil. E un adevărat expert.
E important să ţii minte că există un tip de Scorpion care se mişcă şi vorbeşte
destul de repede şi pare a avea un comportament deschis, prietenos. Uită-te
adânc în ochii lui şi gândeşte-te bine la câteva din faptele lui anterioare, la
adevăratul lui comportament. De fapt, toată pălăvrăgeala aceea veselă e doar
un joc pentru el. în interior, e la fel de dur şi hotărât ca şi ceilalţi plutonieni.
Poate e chiar mai periculos, pentru că deghizarea lui e mai bună şi te păcăleşte
mai uşor. Trebuie să fii mereu în gardă când eşti pe lângă un Scorpion. Nu
vreau să spun că sunt răi, ci doar că nu sunt nici blânzi, nici naivi. Unii nativi,
dându-şi seama că ochii îi dau cel mai adesea de gol, poartă ochelari mai tot
timpul, chiar şi noaptea.
Spune-i unui Scorpion că are un mare talent care într-o zi va fi recunoscut de
întreaga lume şi îţi va răspunde firesc, liniştit: "da, ştiu". Roagă-l să-ţi facă un
serviciu şi răspunsul va fi la fel de simplu: "Da, sigur", sau "Nu, nu pot".
Dacă eşti o fiinţă sensibilă, nu-i cere părerea sau sfatul. îţi va spune adevărul
adevărat, oricât de brutal ar fi el. Tu l-ai întrebat! Scorpionul nu va face
complimente gratuite ca să crească în ochii cuiva sau ca să câştige un aliat. Nu
e de demnitatea lui să flateze. Când îţi spune ceva drăguţ, apreciază acele
vorbe ca pe o comoară. Poţi fi sigur că sunt sincere. Dacă îţi spune că ai voce,
lasă baltă cântatul în baie şi pune mâna pe microfon. Dacă spune că ai o voce
grozavă, poţi să te duci liniştit să dai o probă la Metropolitan. S-ar putea chiar
să-ţi înlăture din drum câţiva munţi fără nici un strop de efort, ca să te ajute.
Să nu crezi toate poveştile pe care le auzi despre egoismul Scorpionului. Mai
bine ascultă ce povestesc cei care au beneficiat de sfaturile lui înţelepte şi de
generozitatea lui. E de la sine înţeles că acest nativ atrage în jurul lui atât
admiratori loiali şi devotaţi cât şi inamici invidioşi şi plini de ură. Dar chiar şi
aceştia din urmă îl respectă împotriva voinţei lor şi vei observa că evită să-l
provoace pe faţă. Exemplele celor puţini care au încercat sunt dureros de vii în
amintirea tuturor celor care tind să uite că precauţia e obligatorie când lansezi
un atac împotriva Scorpionului. Nu uita! Planeta lui, Pluto, guvernează şi
energia nucleară!
Totuşi, aceşti oameni au o drăgălăşenie care-ţi rămâne în minte şi deseori
manifestă o compasiune blândă faţă de cei bolnavi sau disperaţi. Planeta care-l
influenţează îi oferă acestui personaj mai multe căi de urmat. Poate imita
scorpionul nocturn, care îi înţeapă pe alţii şi chiar pe sine însuşi, chiar dacă
asta îl ucide, doar de dragul plăcerii de a înţepa, sau poate imita vulturul care-l
simbolizează şi care se ridică deasupra limitelor sale şi îşi foloseşte forţa cu
înţelepciune şi cu simţul dreptăţii. Mari generali, preşedinţi şi savanţi sunt
astfel de vulturi. Această zodie a dat mai mulţi preşedinţi ai Statelor Unite
decât oricare alta.
Cât despre scorpionii nocturni, probabil că ai simţit şi tu înţepătura câtorva.
Astrologia antică îi numea şerpi. Nu e greu de ghicit cărei categorii îi aparţin
Scorpionii pe care-i întâlneşti. Există însă şi câţiva care se situează undeva
între arahnida nocturnă şi vultur. Aceştia sunt şopârlele cenuşii. La ei sacrificiul
de sine se transformă în îngrijorare nevrotică pentru propria persoană, iar
talentele paranormale se transformă într-o teamă permanentă de pericole
obscure, care pândesc din umbră şi pot lovi în orice clipă. Curajul plin de forţă
se distorsionează şi, în loc de răzbunarea nemiloasă a scorpionului sau de
nobleţea vulturului care se ridică deasupra acestor sentimente negative, la
şopârle apare o meschinărie josnică ce le face să se retragă în hăţişul urilor lor
mărunte la cea mai mică ofensă. Ei speră că destinul le va pedepsi inamicii,
cărora le doresc moartea aproape fără să-şi dea seama de acest lucru, dar
refuză să acţioneze direct pentru a se răzbuna.
Şopârlele cenuşii nu reuşesc să ia putere de la Pluto, putere care i-ar ridica
deasupra circumstanţelor nefericite în care se găsesc. Chiar şi atunci când sunt
prinşi în încleştarea nemiloasă a tragediei, această uluitoare forţă interioară
poate oferi Scorpionilor şansa unui nou început în lumina soarelui. Dar
şopârlele caută umbrele întunecate şi zac în somnolenţă, risipind jalnic darurile
zodiei lor.însă un Scorpion nu se scufundă niciodată atât de adânc în mlaştina
deprimării încât să piardă complet puterea lui Pluto. Niciodată nu e prea târziu
pentru o şopârlă să se transforme în vultur. Această vrajă specială aparţine
exclusiv celor născuţi în semnul Scorpionului. Tot ce au de făcut e să apeleze la
ea.
Vulturii tipici nu cunosc frica. chiar şi femeia sau bărbatul obişnuit din acest
semn vor înfrunta cu vitejie orice, de la durerea fizică şi sărăcie până la ridicol
şi eşec, cu un fel de mândru dispreţ şi convingerea interioară că pot depăşi
orice lovitură a sorţii.
Scorpionul este extrem de loial prietenilor. Unii dintre ei chiar sunt în stare să-
şi dea viaţa (în luptă sau într-o situaţie de criză) pentru a-şi salva prietenii,
rudele sau persoanele iubite. Soldatul din Scorpion sare instinctiv să-şi tragă
camaradul rănit la adăpost, înfruntând gloanţele inamicului. Pompierul din
această zodie moare ca să salveze copilul din clădirea în flăcări. Uneori pare că
aceşti oameni caută în mod inconştient dar voit violenţa, pericolul, pentru a-şi
pune la încercare forţa interioară.
Scorpionul nu uită niciodată că a primit un dar sau că cineva a fost bun cu el şi
acea persoană va fi răsplătită din plin. Pe de altă parte, nu uită nici o rană sau
o ofensă, dar poate reacţiona în mai multe feluri. Vulturul îşi va zdrobi inamicul,
ca acesta să înveţe să nu-l mai rănească niciodată, va câştiga lupta şi-l va lăsa
pe învins să plece în drumul lui. Mortalul scorpion nocturn va înţepa mai întâi,
apoi va planifica distrugerea duşmanului, apoi va înţepa din nou. El nu se
mulţumeşte doar să plătească poliţele ca să fie chit cu inamicul. El trebuie să-l
distrugă complet, sau măcar să-l doboare. Arahnida tipică va sta treaz nopţile,
plănuind cum să se răzbune. Dacă un vecin îi zgârie dinadins aripa maşinii, a
doua zi el îi va zgâria ambele aripi ale maşinii vecinului şi poate va trece cu
cauciucurile şi peste gardul viu, îngrijit, al acestuia - numai aşa... ca dobândă la
poliţă. Aceşti nativi rareori se mulţumesc să plătească măsură pentru măsură
inamicilor, ca să le arate că ce ţie nu-ţi place altuia nu face. Ei plătesc dublu,
triplu, cu vârf şi îndesat! însă la şopârlele cenuşii, răzbunarea plutoniană se
manifestă printr-o ură înăbuşită ani la rând, ceea ce duce în final la o profundă
depresie sau chiar la o boală fizică. Ferocele resentiment scorpionesc răsucit
spre interior şi niciodată exprimat ajunge să-l otrăvească la fel de sigur cum
propria înţepătură ucide vietatea după care au fost numiţi aceşti nativi. Atunci
când acest sentiment e manifestat, exprimat, poate provoca vinovăţie, pentru
că, în adâncul inimii lor acestor oameni le e ruşine să facă rău celor neajutoraţi.
de aceea, acest sentiment ar trebui pur şi simplu depăşit. Nativii trebuie să
înveţe să treacă mai departe fără a mai privi vreodată înapoi.
Tabloul sănătăţii Scorpionului îi oglindeşte perfect firea. El poate să-şi distrugă
trupul cu excese, melancolie sau prea multă muncă, dar îl şi poate reface prin
simpla putere a voinţei. Această forţă plutoniană îl poate ajuta să-şi revină
chiar şi dintr-o boală foarte gravă. Nativul e rareori bolnav, dar când se
întâmplă e de obicei ceva grav. Cele mai bune medicamente sunt o lungă
perioadă de odihnă şi o schimbare de atitudine, prin care să alunge din suflet
resentimentele şi să primească în loc o acceptare senină a stării de lucruri.
Sunt pacienţi foarte dificil căci desigur că ştiu mai multe decât toţi doctorii şi
asistentele. Principalele lor zone sensibile la microorganisme şi accidente sunt
organele reproducătoare, nasul, gâtul, inima, coloana vertebrală, spatele,
sistemul circulator, picioarele şi gleznele. varicele şi accidentele pe terenul de
sport sunt ceva obişnuit la ei. Ar trebui să evite focul, explozibilii, vaporii toxici
şi radiaţiile. Cu toate acestea, vei descoperi o mulţime dintre ei în ocupaţii
unde flirtează cu pericolul şi intră în contact exact cu aceste lucruri. Uneori
suferă de sângerări nazale cronice sau din diverse motive suferă operaţii la
nas.
Scorpionul e profund interesat de religie, extraordinar de curios în legătură cu
toate fazele vieţii şi morţii, foarte pasionat de sex şi irezistibil atras de dorinţa
de a se schimba în bine. Tot el e eroic, dedicat legăturilor de familie şi
amoroase. în plus, se simte dator să protejeze cu blândeţe copiii şi sufletele
mai slabe. Poate fi sfant sau diavol. Poate experimenta cele mai negre mistere
ale Iadului sau poate tuna şi fulgera împotriva păcatului şi decadenţei. Fie că
vorbeşte de la amvon, într-o întrunire de afaceri sau pe scenă, atracţia lui
hipnotică va prinde în mreje publicul, transfigurându-l. De fapt, e o chestie
destul de înfricoşătoare! Chiar şi atunci când Scorpionul a permis temporar
furiei, melancoliei sau alcoolului să-l târască în şanţ, poţi să pui rămăşag pe
exemplarul tău din "Infernul" lui Dante că ceilalţi vagabonzi vor face cărare
când va trece el!
E feroce de posesiv când vine vorba de lucruri pe care le consideră ca fiind
proprietatea lui. îşi doreşte succesul, dar ambiţia lui nu e niciodată ostentativă.
Aşteaptă liniştit momentul când va face mişcarea de mat, iar între timp îşi face
treaba, ştiind sigur că e perfect pentru o poziţie superioară. Preia controlul
încet dar sigur şi poate face cam tot ce vrea, cu condiţia să vrea cu adevărat.
Puterea întunecată, magică, misterioasă lui Pluto poate transforma dorinţa în
realitate cu meticulozitate rece şi concentrată.
Deşi o dorinţă morbidă de a cunoaşte adâncurile depravării şi decăderii umane
poate da naştere unei şopârle cenuşii care se lăfăie într-o lume a drogurilor şi
cruzimii, el poate inversa procesul trecând la medicină, unde tratamentele
drastice, purtând aceleaşi simboluri ca drogurile, îl fascinează pur şi simplu.
Deşi mulţi dintre chirurgii sadici sunt Scorpioni, e la fel de adevărat că mulţi
dintre cei mai buni medici ai lumii sunt inspiraţi tot de Pluto să vindece atât
mintea cât şi trupul, diagnosticând şi tratând pe baza unor misterioase
cunoştinţe. Scorpionul s-a născut cunoscând tainele vieţii şi morţii şi cu
capacitatea de a ale cuceri pe amândouă dacă doreşte. Dar, după cum spun
vechii astrologi, pentru asta "trebuie să ştie că ştie". Misterele străvechi
fascinează mintea lui sclipitoare.
Unul dintre cele mai ciudate lucruri din astrologie este faptul că, în anul
dinaintea sau de după naşterea unui Scorpion, în familia respectivă moare
cineva. Iar când moare un Scorpion, în familia lui va avea loc o naştere în anul
dinainte sau în cel de după. Asta se întâmplă în cel puţin 95 la sută din cazuri.
Simbolul lui Pluto e pasărea Phoenix, care se înalţă triumfătoare din propria
cenuşă, iar Scorpionul simbolizează reînvierea.

Bărbatul din zodia Scorpionului

Dacă eşti îndrăgostită de un bărbat din Scorpion şi cuvântul "pasiune" te


înspăimântă, pune-ţi pantofii de sport şi rupe-o la fugă ca şi cum te-ar urmări
King Kong.
nu vorbesc doar de pasiunea romantică, deşi aceasta e în capul listei. Mă refer
şi la pasiunea intensă manifestată când e vorba de politică, muncă, prietenie,
religie, mâncare, rude, copii, haine, viaţă, moarte şi orice alt subiect îţi vine în
minte. Un astfel de bărbat nu e tocmai ce-i trebuie sufletului tău dacă îţi
repugnă excesele emoţionale. Ia-o la fugă!
Dacă l-ai cunoscut recent pe plutonian ai să spui că am luat-o razna. Doar e
atât de calm şi echilibrat! Cum ar putea cineva care are în mod evident atât de
mult autocontrol să fie pasional, şi încă periculos de mult? Simplu. Pentru că
acea suprafaţă calmă e doar o cacialma. înăuntru, pasiunile lui ard la fel de
incandescent ca soba pe care ai pus mâna şi te-ai fript când aveai trei sau
patru ani şi întindeai mânuţele după lucruri interzise. Şi acest bărbat s-ar putea
să-ţi fie interzis. Sub comportamentul lui înşelător, controlat, el e încins la roşu.
Nu pune mâna! Ştii foarte bine cât durează să se vindece o arsură. După
această experienţă, s-ar putea să te usture inima luni în şir, poate chiar ani, şi
trusele de prim ajutor nu-ţi vor folosi la nimic. Asigură-te mai întâi că ştii
încotro te îndrepţi şi cu cine.
Dacă zodia ta îţi dă o fire imună la foc, din azbest, atunci dă-i bătaie şi joacă-te
cu dinamita. S-ar putea să fii în stare să ţii flăcările sub control şi să te alegi cu
un foc la care să-ţi încălzeşti inima tot restul vieţii. Poate şi tu ai aceeaşi
pasiune în tine. în acest caz, se pune doar problema intensităţii căldurii. dacă
flacăra din tine are termostat, ca să o poţi închide când a lui e la maxim, totul e
în regulă. Să zicem că aşa stau lucrurile. Fetele care sunt în pericol trebuie să fi
fugit deja la mare distanţă. într-o zi îmi vor mulţumi, după ce se vor căsători cu
un bărbat cumsecade din Balanţă sau Rac.
Cât despre voi, femeile care s-au analizat şi se consideră în siguranţă într-o
relaţie cu un plutonian, hai să vedem ce se ascunde în spatele privirii
străpungătoare, hipnotice a Scorpionului. Putem fi aproape siguri că ţi-a făcut
deja o impresie. Fie te-a făcut să crezi că e copilăros şi drăgălaş, fie că e
răutăcios şi pasional. Problema e că nu e nici una, nici alta. Sau, mai bine zis, e
amândouă. S-o luăm de la capăt.
într-un cuvânt, acest bărbat e invincibil. Imediat sub rezerva lui îngheţată se
află un cazan uriaş cu aburi fierbinţi, care bolboroseşte şi şuieră permanent.
Dacă ai noroc, el va reuşi să ţină bine capacul pe acel cazan toată viaţa, dar o
jignire profundă poată să-l azvârle cât colo, într-o explozie strălucitoare. E
oarecum fascinant de urmărit, dacă nu eşti în calea furiei lui distrugătoare. Dă-
te deoparte dacă simţi că e pe cale să se dezlănţuie şi nu face nimic ca să o
provoci tu însăţi.
Te va năuci cu trăsăturile lui îngemănate: pasiunea şi raţiunea. E maestru în
amândouă: intelectul şi emoţiile îl conduc în egală măsură. Scorpionul e mai
mult decât inteligent. Dacă e un specimen foarte evoluat e şi profund filosofic,
preocupat de misterele existenţei şi se va apropia foarte mult de aflarea
răspunsurilor.
Există exemplare care pot duce vieţi spartane, în camere nemobilate,
refuzându-şi orice confort din motive obscure, estetice, dar adevărata natură a
semnului e senzuală. în mod normal, Scorpionul se înconjoară cu lux. Va înclina
spre excese în alimentaţie, droguri, alcool şi, mai mult ca sigur, dragoste.
Idilele nu l-au speriat niciodată, nu l-au uimit şi nici nu l-au luat prin
surprindere. Amorul l-a preocupat încă de când a învăţat să meargă pe
bicicletă. Desigur, e posibil să fi cunoscut un nativ care arată atât de inocent,
are atâta farmec tineresc dezarmant şi căruia îi lipsesc manierismele
seducătoare evidente, încât te-a convins că chestia cu pasiunea scorpionească
e mult exagerată. S-ar putea chiar să aibă pistrui şi un sertar plin cu insigne de
cercetaş, primite pentru bună purtare. Dar ia întreab-o pe soţia lui dacă soţul ei
e plin de pasiune. Poate că va reuşi să-şi adune suficientă demnitate ca să-ţi
răspundă: "Nu e treaba ta!", dar îşi va aminti cu siguranţă multe zile umplute
cu tiradele lui înflăcărate pe tema poluării, dresării câinelui, a drogurilor, a
părului lung, a metodelor contraceptive şi multe nopţi de... mă rog, şi multe
nopţi. Acest lucru va fi valabil chiar dacă soţul ei arată ca Huckleberry Finn şi
nu aduce nici pe departe cu King Kong.
Aceşti bărbaţi au un temperament exploziv, care poate provoca răni atât de
adânci încât să nu se mai vindece toată viaţa. Când Scorpionul îşi azvârle
coada mortală, înţepătura doare îngrozitor. Nu numai că îi place să câştige, dar
el trebuie să câştige. ceva în el moare când pierde, chiar şi în lucruri mărunte şi
totuşi, ciudat, dar acest bărbat crede şi practică fair-play-ul. Ca şi în cazul
celorlalte emoţii, dezamăgirea nu se vede niciodată pe acele trăsături
împietrite, iar reacţiile lui sunt controlate cu severitate, inclusiv în domeniul
legăturilor amoroase. Dacă are un motiv solid să evite relaţia, va arde pe
dinăuntru, dar va proiecta o imagine de un calm glacial. De asemenea, e
capabil şi să tortureze cu cruzime o fată înainte să se decidă să o înşface de
păr şi să o târască în vizuina lui din junglă. Bineînţeles, există şi plutonieni care
vor face o cerere în căsătorie cu tandreţe, lăsându-se în genunchi. Aceştia se
vor purta foarte corect şi civilizat, chiar şi fără să fie supravegheaţi, dar nu te
lăsa înşelată. E vorba doar de dorinţa tipică a nativului de a-şi păstra
demnitatea cu orice preţ. Reputaţia ta trebuie să fie impecabilă. Nu va accepta
ridicolul sau vulgaritatea, în ciuda naturii lui erotice.
Bărbaţii din Scorpion pot avea fie o atitudine oripilată, de predicatori, faţă de
păcat, ceea ce îi face să poată deveni lideri religioşi aproape fanatici, fie
curiozitatea îi împinge să pătrunde în fiecare colţişor întunecat al misterului firii
umane. Uneori, aceste două atitudini se combină, având ca rezultat ipocrizia,
sau auto-amăgirea.
Fiecare nativ este o lege în sine şi nu îi pasă deloc ce gândesc alţii despre el. I-
ar plăcea să fie respectat ca fiind un cetăţean de bază, un stâlp al societăţii,
dar dacă asta stă în calea vreuneia dintre ideile sau scopurile lui, atunci puţin îi
pasă de acest statut, iar bârfitorii n-au decât să se ducă acolo unde domneşte
zeul Pluto. Nici una dintre deciziile lui majore nu e influenţată de opiniile
prietenilor, rudelor, vecinilor sau duşmanilor. îmi pare rău să-ţi dau vestea
asta, dar nici măcar tu nu ai nici o influenţă. N-o lua încă la fugă. O asemenea
superbă mulţumire de sine şi siguranţă a scopului poate crea un spirit liber
foarte atrăgător, care nu-şi bate mereu capul cu ce spune lumea. Sunt
sinceritatea, curajul şi integritatea chiar de aruncat pe fereastră? Poate că în
lumea contemporană şi-au pierdut puţin din lustru, dar curăţă-le puţin de praf
şi orice expert ţi le va evalua ca fiind adevărate şi curate.
E o experienţă de neuitat să vezi un Scorpion operând sub norul negru al
adversităţilor. în timp ce alţii se dau cu capul de pereţi, se jeluiesc, bombăne,
el înfloreşte în plină forţă, scoţându-şi la iveală tot curajul lui proverbial. Rareori
îşi permite să se lase luat de valul invidiei sau autocompătimirii şi nici nu crede
că viaţa îi datorează ceva. îţi dai seama cît timp ar pierde cu toate astea? în loc
să se bosumfle, rănit, sau să se înfurie cînd îl lovesc necazurile, el le înfruntă cu
capul sus. Le înfrînge? Desigur! Doar asta a fost născut să facă!
Există un lucru puţin cam înspăimîntător, care s-ar putea să-ţi ceară să dai
dovadă de ceva curaj. Scorpionii adoră misterele şi nu poate să dea peste unul
fără să îl rezolve în detaliu. Din moment ce misterul eternului feminin e cea mai
puternică ofensivă şi defensivă a oricărei fete, să fii dezgolită de acest mister
te poate face să te simţi cam vulnerabilă. Nu vei mai avea nici un secret cînd
va începe să-ţi sondeze mintea cu ochii aceia arzători şi întrebările
pătrunzătoare.
Are standarde înalte şi nu-şi va alege cu uşurinţă prietenii. Vor trebui să se
ridice la înălţimea standardelor lui. Vorbim aici despre un gen rar şi minunat de
bărbat, care e în stare să stea la o bere cu alţi bărbaţi şi să glumească fără
perdea, ca un elisabetan autentic, după care scoate la iveală acea latură
profundă, misterioasă, a firii lui şi se transformă într-un amant tandru şi blînd.
Ce altceva mai vrei de la un bărbat? Supunere şi tolernaţă? Detaşare şi
precauţie? Nu e cinstit! Doar ştiai de la început că aceste calităţi îi cam lipsesc!
Uneori poate fi crud, din motivele lui, imposibil de ghicit şi s-ar putea chiar să
dea dovadă de un umor sadic, atunci cînd te descrie prietenilor lui ca fiind
grasă, bondoacă, scorpie sau obtuză. Din punctul lui de vedere e o glumă
intimă, între voi doi. Zîmbeşte, chiar dacă-ţi vine să mori! Doar ai fost
prevenită că Scorpionul se simte obligat să-şi ascundă motivele, iar această
tendinţă nu e deloc diluată de iubire. Ba, chiar s-ar putea să fie intensificată!
Doar n-o să-şi expună adevăratele sentimente în faţa întregii lumi, ca un şcolar
vulnerabil, îndrăgostit lulea... Mai tîrziu, cînd veţi fi singuri, îţi va spune ce
gîndeşte cu adevărat.
Căsătoria îţi va aduce o oarecare siguranţă, dar dacă îţi face cîteva figuri
plutoniene înainte de cununie s-ar putea să te doară şi nici n-o să ţi se pară
amuzant. Totuşi, nici să nu-ţi treacă prin cap să-i spui că jocul lui aspru,
autosuficient, de-a cine-are-nevoie-de-tine? te face să-ţi vină să te arunci de la
etaj. Bărabtul acestei zodii îţi va spune pur şi simplu că n-ai decît să sari. Poate
că o să-ţi ia ceva timp să te adaptezi personalităţii lui, dar în final te vei căli.
Dacă eşti prea moale, vei fi tot timpul rănită alături de un Scorpion. Nu-l
întreba niciodată ce crede despre o rochie sau o tunsoare nouă, dacă nu eşti
pregătită să fii înţepată cu acul adevărului brutal. Cel puţin eşti sigură că
afirmaţiile lui pozitive sînt oneste şi nu vopsite cu lacul flatării nesincere. Mai
bine să auzi din cînd în cînd cîte un "Arăţi îngrozitor" sănătos, ca apoi să fii
răsplătită cu cîte un "Eşti foarte frumoasă, să ştii", decît să înghiţi într-una
remarci vagi precum -"Da, dragă, e foarte drăguţă, dulceaţă. îhî, e perfect,
iepuraş" de la alţi bărbaţi. Nu crezi? Eu aşa zic. Dar tu eşti cea care trebuie să
se obişnuiască cu asta.
Cînd e vorba de gelozie, ai face bine să păşeşti cu mare grijă p eternitoriul
ăsta. Bărbatul tău poate erupe ca muntele vezuviu într-o zi proastă dacă se
întîmplă să clipeşti accidental dintr-un ochi prin preajma unui bărbat fiindcă ţi-a
intrat ceva în ochi, iar dacă îi dai vreodată un motiv real să fie suspicios, eşti o
femeie foarte curajoasă. în schimb, pune bine deoparte propria ta geozie şi uită
de ea. Nu ai să-l impreisonezi nicicum dacă-l scalzi în lacrimi pline de reproş
sau incriminări furioase. Indiferent cum s-ar purta, spune-ţi în sinea ta: "Mă
iubeşte şi nu va arunca niciodată dragostea adevărată pentru promiscuitatea
fizică. E loial legăturilor profunde, iar cu acele fete nu face decît să-şi practice
arta hipnozei". Spune-ţi asta dimineaţa, la prînz şi seara. Mai ales seara, căci
femeile îl vor găsi irezistibil, dar nu uita că, dacă cineva e destul de puternic
încît să reziste acestor tentaţii continue şi fluviului de flatări acela e bărbatul
din Scorpion. Nu-i aşa că te simţi mai bine?
Probabil că Scorpionul tău va fi un tată sever. Celor mici nu li se va ierta nici
cea mai mică urmă de comportament frivol sau de lene. îi va învăţa să
respecte proprietatea altora, dar şi să se respecte pe ei înşişi. Copiii nu prea
vor avea ocazia să îşi formeze un sistem fals de valori. Deşi îi va iubi cu aceaşi
pasiune pe care o pune în tot ce face, nu va suporta prostiile. îi va proteja cînd
vor avea nevoie, dar cei mici vor înţelege repede că el aşteaptă de la ei să stea
pe propriile lor picioare. Dacă vor împrumuta bani de la el, e în stare să le
perceapă dobîîndă, dar e pentru binele lor. E posibil ca ei să nu-şi dea seama
de asta pînă după dispariţia lui, dar într-o zi tot vor învăţa lecţia pe care a vrut
să le-o dea. Majoritatea copiilor de Scorpioni îşi urăsc taţii toată copilăria şi
adolescenţa pentru autoritarismul lor strict şi disciplina severă, dar cînd devin
adulţi îşi dau seama ce norocoşi au fost să beneficeze de îndrumarea lui fermă.
Nici un alt tată nu-şi învaţă copiii mai multe despre cum e viaţa, cu adevărat.
Deseori, progeniturile se vor bucura de umorul şi blîndeţea lui, dar tot nu va fi
nici o îndoială cine e şeful. Va rîde şi glumi cu ei, dîndu-le senzaţia de libertate,
dar graniţa va fi clar trasată şi cei mic vor şti să nu o depăşească. în ciuda
resentimentelor faţă de atitudinea lui aproape militărească, copiii îi vor admira
în taină forţa şi vor încerca să-l imite. însă în unele cazuri, lucrurile stau exact
pe dos. Un copil delicat se poate simţi intimidat şi ameninţat permanent din
cauza puterii Scorpionului şi va deveni nevrotic şi introvertit, temîndu-se să nu
stîrnească nemulţumirea tatălui. Atunci trebuie să-i aminteşti cu tact şi respect
că uneori blîndeţea şi afecţiunea au rezultate mai bune decît comportamentul
lui normal. Un bărbat din Scorpion nu va permite niciodată unei femei să-i
dicteze. Nici într-un milion de ani. El e bărbatul, iar tu eşti femeia şi dacă ai
dubii în privinţa asta, te va pune la punct în aşa fel încît nu vei mai uita
niciodată. Totuşi, un soţ plutonian căsătorit cu o femeie care-l înţelege cu
adevărat va fi tandru, înţelegător, atent, şi-i va răsplăti loialitatea cu acel gen
de dragoste despre care majoritatea femeilor au auzit numai prin cărţi şi la
care visează.
Nu va avea nici un rost să încerci să-i rezişti acestui bărbat o dată ce flacăra s-
a aprins şi el a decis că te vrea. Magnetismul Scorpionului e aproape tangibil.
Dacă eşti puternică şi răbdătoare, flăcările plutonianului nu te vor răni. Fetele
sînt complet depăşite dacă se bagă într-o relaţie cu acest bărbat. Lui îi trebuie
o femeie vitează, care să zboare alături de el fără să se prăbuşească. ţine-te
bine, orinde te-ar duce, dar deschide bine ochii şi vei vedea orizonturi pe care
cei timizi nu le vor zări niciodată.

Femeia din zodia Scorpionului

Femeia Scorpion are o frumuseţe profundă, misterioasă. E fascinantă,


mîndră şi perfect stăpînă pe sine. dar are un singur regret ascuns: că nu s-a
născut bărbat.
Aproape că simt furia nativelor la vederea dezvăluirii de mai sus, căci nu există
femeie plutoniană care să nu se considere femeie pînă în vîrful unghiilor, iar
dacă tu eşti îndrăgostit de o astfel de femeie probabil că nu înţelegi ce vrea să
spună respectiva remarcă. Această fată are cu siguranţă suficientă strălucire şi
este extraordinar de seducătoare. Dar eu n-am spus că arată ca un băiat şi nici
nu am vrut să insinuez că nu se descurcă de minune cu statutul ei de femeie.
Doar că, în subconştientul ei, ar prefera să fie bărbat. Ar avea mai puţine
restricţii şi mai multe oportunităţi. Este singurul secret pe care-l ascunde şi faţă
de sine, aşa că, să-l vadă dat în vileag, nu-i pică deloc bine.
Din clipa în care fata din Scorpion va putea face diferenţa între botoşeii albaştri
şi cei roz, se va resemna să-i poarte pe cei roz, pentru că e o adevărată
maestră a adaptării perfecte la orice situaţie. Dar rozul nu e culoarea ei.
Adevărata nuanţă a firii ei e maroul închis, sau roşul închis, ca vinul, care nu
sînt tocmai culori feminine. însă e capabilă să te facă să crezi că sînt. Cunosc
un exemplar care se preface extraordinar de bine că e o pisicuţă fragilă,
pufoasă. Toarce cu atîta mulţumire, încît majoritatea bărbaţilor cred că au de-a
face cu o ultra-feminină nativă din Peşti. Cad în capcana ei şi se trezesc prea
tîrziu, mai trişti, dar mai înţelepţi. Nu e o pisicuţă.
Femeile din Scorpion au un dispreţ profund pentru membrele sexului lor care
eşuează în rolurile de iubită, soţie şi mamă. O plutoniană îşi va controla dorinţa
de a domina şi va oferi o interpretare splendidă a feminităţii, cu mult mai mult
rafinament decît femeile dure din Berbec, Leu sau Săgetător. Ea va face asta la
începutul relaţiei. S-ar putea să existe exemple de bărbaţi care au avut o
surpriză neplăcută după ce şi-au scuturat orezul nuntaşilor din păr şi au
îndepărtat păienjenişul iluziilor de pe ochi. Spre deosebire de femeie din
Berbec, de exemplu, Scorpioana îşi va ascunde forţa şi va vrăji un bărbat cu
parfumul greu al privirii ei exotice în timp ce îi permite să-i ofere un foc e la
bricheta lui. asta e mult mai sexi decît să aprindă ea însăşi un chibrit şi să-i
sufle fumul în faţă, iar ea e conştientă de asta. O altă fată s-ar arunca în
braţele tale şi şi-ar striga iubirea de pe acoperişuri. Plutoniana se va îndrepta
spre tine cu mişcări lente, seducătoare, şi îţi va şopti mesajul ei intim. E
uimitor, dar aceste fete pot arăta seducătoare în blugi, tricouri largi sau
adidaşi. Poate că vocea ei răguşită creează imaginea. Cunosc o astfel e nativă
care a purtat o şapcă de baseball tot timpul cît viitorul ei soţ i-a făcut curte şi a
vorbit mai mult despre sport. Dar era la fel de seducătoare ca Mata Hari şi a
pus mîna pe bărbatul dorit, căci acesta a fost hipnotizat.
Nu te aştepta ca ea să cadă pe spate ca reacţie la avansurile tale. Să nu te
aştepţi să bată din gene şi să te adore cu devotament orb. Multe dintre aceste
femei sînt băieţoase şi nici măcar nu au gene foarte lungi. Dealtfel, cu ochii
aceia superbi, misterioşi, care îţi pot citi în suflet, nici nu are nevoie de
accesorii. Şopteşte-i la ureche ceva romantic, care ar topi complet orice altă
fată, şi ea îţi va arunca o privire intensă, străpungătoare, care va vedea
adevăratele tale intenţii. E un adevărat aparat de radiografii, aşa că nu flirta.
Dacă nu eşti serios, nu faci decît să-i iroseşti timpul şi să o insulţi. Nu te-aş
sfătui să insulţi un Scorpion. Nu e sănătos. Dacă nu înţelegi ce vreau să spun,
întreabă pe cineva care înţelege. S-ar putea să auzi unele poveşti care or să-ţi
zbîrlească părul.
Nu trebuie să uiţi că această femeie fatală îşi poate ascunde forţa răzbunătoare
sub un surîs sfios, un comportament blînd şi o voce mai şoptită decît a lui
Marilyn Monroe. E bine să reţii asta, dacă vrei s-o îmlînzeşti, dau să te protejezi
împotriva ei... sau amîndouă. Poţi să fii sigur că furiile Iadului sînt dulci zîne pe
lîngă o femeie din Scorpion care a pierdut controlul asupra emoţiilor ei
plutoniene. Nativa poate fi dominatoare şi tiranică, sarcastică şi frigidă, pentru
ca, în clipa următoare să devină fierbinte ca un cuptor. Poate urî veninos,
ucigător şi poate iubi cu ferocitate, abandonîndu-se total. De un lucru poţi fi
sigur: nu e nicodată "călduţă", între cele două extreme.
Scorpioana are un dar care îţi poate da fiori pe şira spinării. E o formă
neobişnuită de magie neagră, pe care o poate folosi cu atîta măiestrie încît poţi
jura că e vrăjitorie. Ai prea puţine şanse de scăpare din clipa în care ochii ei îi
întîlnesc pe ai tăi. Datorită celui de-al şaselea simţ, ea poate recunoaşte
deseori un viitor partener de la prima privire şi, nu se ştie cum, va transfera
instantaneu această percepţie spre tine. Reacţiile tale nu pot fi decît două. Vei
fi prins fără scăpare în vraja ei şi dus vei fi, alunecînd într-o spirală maeţitoare
spre capiturlarea necondiţionată, sau te vei speria de moarte şi-ţi va veni s-o
rupi la fugă ţipînd după ajutor. De ce atîta grabă? Mai stai puţin. S-ar putea să
afli ce înseamnă să trăieşti cu adevărat. Ea ştie şi te va învăţa şi pe tine.
Oricum, ar trebui să fii flatat că te consideră demn de acea privire ciudată.
Această femeie nu găseşte nici o scuză unui bărbat slab. Ea caută ambiţie şi
curaj. Vrea un bărbat care să o domine şi să o facă să fie mîndră de el, fără să-i
schimbe personalitatea. Alesul trebuie să fie puternic, masculin şi mai frumos
decît media. Mai are nevoie şi de o mare inteligenţă pentru a se putea măsura
cu propria ei minte sclipitoare şi un interes mai mult decît trecător în
problemele abstracte, filosofice. Aşa că stai liniştit şi afişeazăă un zîmbet
superior. Toţi cunoscuţii vor gndi că eşti deosebit dacă ea te priveşte insistent.
Dacă stai să te gîndeşti, asta îţi poat edeschide noi orizonturi. Cota ta la bursa
valori va creşte brusc cu cîteva puncte bune.
O dată ce te-ai apropiat de o Scorpioană, poţi fi sigur că eşti un bărbat deosebit
şi neobişnuit. Aşa cum poţi fi sigur şi de faptul că ea te iubeşte cum n-ai mai
fost iubit şi nici na-i să mai fii iubit vreodată. Vei fi cel mai important lucru din
viaţa ei. Dacă e o plutoniană tipică, te va susţine cu loialitate şi va încerca să te
facă fericit cu o intensitate pasională. Dacă eşti prea greu e mulţumit, îşi va
arăta frustrarea prin încercări pasionate de a-ţi anihila dezinteresul.
Probabil că ţi-a sărit în ochi cuvîntul "pasional". Majoritatea bărbaţilor au auzit
zvonuri interesant despre pasiunea femeilor din Scorpion. E adevărat. Pe
dinăuntru clocoteşte de pasiune, deşi aceasta e ţinută strict sub control şi
ascunsă sub o atitudine glacială faţă e străini şi un calm de suprafaţă care-ţi
aminteşte de catifeaua neagră. Dar bărbaţii sînt, din păcate, prea înclinaţi să
asocieze pasiunea strict cu amorul fizic. Dar definiţia plutoniană a acestui
cuvînt e mult mai cuprinzătoare. Are legătură cu sentimentele ei legate de
absolut tot ce atinge. Ea nu ştie ce înseamnă să fii uşor interesat de ceva. îi
este imposibil să fie detaşată. Rareori poate spune că îi place sau nu-i place o
piesă de teatru, o carte, religia, mobila sau anumiţi oameni. Ori îi repugnă cu
vehemenţă, ori idolatrizează cu pasiune. Dacă ceva nu îi stîrneşte una din
aceste două atitudini, atunci ignoră complet acel lucru, adoptînd o atutudine
glacială. Totuşi, va rămîne neatinsă de furtunile emoţionale, cel puţin dacă e să
nre luăm după exteriorul placid în care se înfăşoară după fiecare explozie
nucleară minoră sau majoră. După ce s-a calmat şi a adoptat din nou
atitudinea echilibrată, de catifea neagră, s-ar putea să fie greu să-ţi convingi
soacra că fiica ei a spart toate farfuriile şi a făcut bucăţi toate draperiile. Toată
lumea o să creadă că acuzi pe nedrept acea femeie calmă şi controlată de un
temepreament atît de distrugător. Dacă stai să te gîndeşti, calităţile ei sînt atît
de excepţionale încît ar fi trebuit să-ţi dai seama că şi defectele vor fi pe
măsură. După ce-ţi trece cucuiul din creştet, gîndeşte-te la părţile ei bune.
Pentru că e atrasă de investigarea tenebrelor, la început poate părea la fel de
tentantă ca şi fructul oprit, iar expresia profundă, stranie, din ochii ei poate
intesifica această impresie. E adevărat că această femeie se poate uneroi
avetnrua în zone periculoase în eforturile ei de a pătrunde toate misterle vieţii,
mai ales că nu cunoaşte frica. Dar nativa tipică va ieşi din aceste cotoloane
întunecate la fel de puternică şi pură. Dacă permite acestor călătorii să-i
întineze spiritul, Scorpioana se va simţi măcinată de vinovăţie şi angoase, dar
forţa ei interioară o va ajuta să se ridice ca pasărea Phoenix din cenuşa acestor
experimente şi tot va fi superioară aproape tuturor femeilor pe care le cunoşti.
Scorpioana poate fi păstrătoarea multor secrete întunecate, căci îi place să
audă confesiuni, dar nu va spune nimic despre ea şi nici nu va dezvălui aceste
secrete, nici măcar ţie. Nu încerca să-i smulgi tainele legate de viaţa ei
personală, căci această femeie are o parte numai a ei, intimă, pe care nu o vei
atinge niciodată, o parte a minţii şi sufletului ei, care îi aparţine în exclusivitate.
Nu e mincinoasă, ba chiar de cele mai multe ori e brutal de sinceră, dar vor
exista întotdeauna gînduri şi sentimente pe care nu le va mărturisi nimănui.
Nativa este incredibil de loială celor puternici şi merituoşi, dar cei slabi nu vor fi
niciodată onoraţi de privirea ei. Demnitatea ei cînd e vorba de relaţii
interumane o poate face să pară distantă şi snoabă. într-un fel, aşa şi este,
pentru că practică sistemul ei personal de caste, mai puternic marcat decît cel
al surorilor ei din Leu şi Capricorn. Toţi Scorpionii sînt extrem de selectivi cînd e
vorba e prieteni. Pe cei care merită îi vor păstra o viaţă, iar cei superficiali,
comuni, vor rămîne întotdeauna pe dinafară. Orice femeie din Scorpion are
imense resurse interioare de perseverenţă şi hotărîre, la care apelează oricînd
are nevoie ca să facă faţă exceselor care o tentează, de la alcool şi droguri,
pînă la răzbunările autodestructive, lipsite de scrupule sau depresiile
periculoase. Mai devreme sau mai tîrziu, probabil că va investiga o formă sau
alta a ocultului, iar misterle străvechi şi lumile nevăzute îi vor cîştiga respectul,
deşi, pe parcursul unei vieţi, Scorpionul poate trece prin toate fazele, de la
fervoare religioasă pînă la ateism.
Scorpioana nu simte nevoia să fie nevastă cu acte ca să acorde partenerului
dragstea şi devotamentul unei neveste. Dacă circumstanţele obiective fac
căsătoria imposibilă, ea te va iubi fără reţineri şi nu va da doi bani pe ce spun
vecinii. în multe dintre aceste situaţii neobişnuite, relaţia e onestă şi profundă,
mult mai presus de iubirea superficială, egoistă din multe mariaje legale.
Ipocrizia societăţii nu o va împiedica nicodată pe această femeie curajoasă să
caute fericirea. Ea nu răspunde decît în faţa propriilor legi, iar în inima ei
înţelege mult mai profund jurămîntul "pînă cînd moartea ne va despărţi" decît
multe dintre miresele care-l murmură.
în ciuda personalităţii ei puternice, Scorpioana îşi va lăsa bărbatul să fie şeful.
în loc să-l pună în umbră cu forţaşiambiţia ei, îşi va pune la bătaie talentele ca
să-l ajute pe el să-şi atingă scopurile. Viitorul tău va fi improtant pentru ea şi,
după căsătorie, dacă îi ceri, ea va renunţa fără mari regrete la propria carieră,
înafară de cazul în care ai dezamăgit-o profund sau e nevoie în casă de un
venit suplimentar. Poate că acasă veţi avea certuri furtunoase, dar în public te
va apăra cu ferocitate. Nu va accepta ca cineva să te vorbească de rău sau să
profite de tine. Cei care vor încerca vor simţi biciul furiei ei. Fericirea ta va fi
întotdeauna pe primul loc. Nativa tipică te va ajuta să perseverezi pînă cînd
obţii ce vrei şi nu se va plînge şi nici nu-şi va pierde răbdarea, deşi poate
acumula oarece resentimente dacă îţi pierzi curajul pe parcurs. Are pretenţia
să ţinteşti cît mai sus, iar dacă te vei mulţumi cu mai puţin s-ar putea să ai
parte de remarci destul de sarcastice şi de reproşuri.
Femeile din Scorpion îşi iubesc căminul, care va străluci de curăţenie, bun gust
şi confort. Mesele sînt servite la timp şi lucrurile sînt în general ţinute sub
control. Dacă nu e aşa, înseamnă că ceva o face să fie foarte nefericită, căci
înclinaţia ei firească e spre frumuseţe şi ordine. Pentru nativa tipică, curăţenia
de primăvară e ca o vacanţă. Adoră să cotrobăie prin toate cotolanele ca să
vadă ce găsesc. Ai grijă să nu găsească bileţele parfumate prin jacheta ta cea
veche cînd face curăţenie în dulapuri. Scorpioana e iraţional de suspicioasă
chiar şi atunci cînd nu are motive, aşa că îţi poţi închipui ce se întîmplă cnd
găseşte indicii reale ale unei posibile infidelităţi. Imaginează-ţi norul-ciupercă al
unei explozii nucleare şi ai să-ţi faci o idee. Nu are rost să o suspectezi şi tu pe
ea, în ciuda ocaziilor ivite. Şi s-ar putea să fie destule, căci ea nu-şi dezvăluie
niciodată sentimentele cele mai profunde. Bineînţeles, asta îţi va stîrni multe
întrebări. înghite-le, o dată cu nodul din gît. Ca şi în cazul sertarului pe care-l
ţine mereu încuiat, anumie lucruri sînt teritoriu interzis pentru oricine. N-ai să
obţii nimic cu insistenţele. Ştie şi ea că nu e corect, dar asta nu schimbă cu
nimic lucrurile. Asta e! O accepţi aşa saunu.Probabilcă ai s-o accepţi, căci e
imposibil să o părăseşti. Dacă nu din alt motiv, măcar pentru că amintirea ei te
va bîntui tot restul vieţii. E mai uşor să te adaptezi idiosincraziilor ei decît să ai
coşmaruri în fiecare noapte dacă o părăseşti. Nimeni nu părăseşte un scorpion.
Nu de tot. Oricum, ai lîngă tine o femeie deosebită.
Oricîtă nevoie ar avea de siguranţa pe care i-o oferă rădăcinile şi căminul, se
va muta fără ezitări vizibile dacă asta e necesar pentru cariera ta. Pentru un
militar e o soţie excelentă, iar pentru un politician e un adevărat giuvaer. Nu
există om pe care să nu-l poată "citi" şi nici minciună pe care să n-o "miroase".
Scorpioana îţi poate soune exact în cine poţi avea încredere şi care sînt cei pe
care e bine să-i supraveghezi. Şi soţia din Peşti are aceeaşi clarviziune, dar ea
e prea blîndă, prea incapabilă să critice şi prea dispusă să găsească scuze
defectelor celorlalţi. Nu e şi cazul femeii din Scorpion. De fapt, va fi nevoită
deseori să-şi înfrîneze limba ascuţită şi să-şi modereze tonul tăios.
La capitolul buget, plutoniana e complet imprevizibilă. Se poate zgîrci şi
economisi fiecare bănuţ, pentru ca apoi să aibă accese de extravaganţă
magnifică. Un lucru e sigur: îi plac banii. Dar această femeie preţuieşte şi mai
mult presitigiul şi va fi mulţumită dacă accepţi un venit mai mic însă eşti
propriul tău şef şi ai perspective de a eveni o persoană influentă. Acestor femei
le place puterea şi vor sacrifica multe pentru a o obţine. va fi perfect mulţumită
dacă tu ai putere, căci semnul sub care e născută îi permite să trăiască din plin
prin alţii. Nu uita că, deşi se va sacrifica şi se va mulţumi cu foarte puţin pentru
atingerea unui scop planificat, e prea mîndră ca să trăiască modest toată viaţa
şi va deveni foarte acră şi nemulţumită dacă e obligată să ducă o viaţă de
sacrificiu pentru o perioadă de timp nerezonabil de lungă. După un timp, fie va
încerca să provoace o schimbare în starea economică a familiei, sau se va
retrage treptat în stadiul de şopîrlă cenuşie, părînd că acceptă şi chiar că e
mulţumită cu viaţa în sărăcie, dar fiind în sinea ei plină de resentimente.
Nativa va fi posesivă, dar nu va accepta acelaşi lucru din partea ta. Una dintre
cele mai neplăcute trăsături ale Scorpionilor de ambe sexe e refuzul de a
accepta alte puncte de vedere decît al lor cînd e vorba de sentimente. E nevoie
de săptămîni de introspecţie ca să-şi schimbe opinia. Interesul ei natural faţă
de sexul opus, fie el şi platonic, îţi poate oferi destule motive să fii la fel de
gelos pe ea pe cît e şi ea gelosă pe tine. Probabil că uneori va fascina toţi
bărbaţii prezenţi şi tu va trebui să stai deoparte şi să-i vezi roind în jurul ei.
Asta duce mult prea rar la ceva serios, dar poate da naştere unor momente
jenante şi chiar unor certuri explozive. în toiul luptei ai face bine să-ţi aminteşti
că nevoia ei de a plăti totul cu vîrf şi îndesat o face să iasă învingătoare din
orice fel de confruntare. Ea are întotdeauna ultimul cuvînt. Dacă o minţi o dată,
ea te va minţi de două ori. Dacă refuzi să o săruţi dimineaţa după ce v-aţi
certat cu o seară înainte, s-ar putea ca ea să refuze să te sărute la culcare timp
de o lună. Dacă mama ta critică talentele ei culinare, s-ar putea ca soţia ta din
Scorpion să "uite" să o mai invite la masă vreo cîteva luni. însă va ierta o
jignire accidentală, dacă ştie că a fost făcută neintenţionat. Simţul dreptăţii e la
fel de puternic la Scorpioni ca şi simţul răzbunării. Mulţi oameni uită acest
lucru. Ea va ţine minte orice gest de bunătate şi-l va răsplăti şi pe acesta cu
vîrf şi îndesat.
SĂGETĂTOR

Cum să recunoşti un nativ din Săgetător

Oamenii dominaţi de Jupiter sînt foarte temperamentali şi nu suportă să


fie acuzaţi de lipsă de onestitate. O acuzaţie nedreaptă sau o insultă adusă
integrităţii lor le va provoca o indignare explozivă, dar după o izbucnire
temperamntală incendiară, Săgetătorul tipic se va simţi cuprins de remuşcări şi
va încerca să dreagă lucrurile. îţi va învineţi ochiul şi te va băga în spital, dar
probabil că a doua zi te va îngropa în flori şi compasiune. O ofensă îl va face să
uite de starea lor de spirit de obicei veselă şi optimistă şi va da drumul unui
potop de vorbe dure, care pun de obicei la punct orice scandalagiu. Bărbaţii îşi
vor folosi pumnii şi vor dispreţui armele. O personaă grosolană, care insultă un
Săgetător, se va trezi împrăştiat pe trotuar, întrebîndu-se ce camion la lovit. De
obicei, Arcaşul întîi acţionează şi vorbeşte şi abia după aceea se gîndeşte la
consecinţe.
Mulţi Săgetători caută luminile rampei şi nimeni nu e mai fericit decît ei să
ofere bis după bis unui public încîntat. E în stare să cînte pînă răguşeşte sau să
danseze pînă îşi toceşte tălpile, numai de dragul încîntării de a se exprima.
Industria spectacolului e plină de Săgetători.
în femeile şi bărbaţii din acest semn există o puternică latură religioasă, mai
ales în tinereţea lor. Sînt foarte interesaţi de probleme bisericeşti, dar o dată cu
vîrsta, devin tot mai sceptici în privinţa dogmei, înclină să se îndoiască de
lucrurile în care credeau pînă atunci şi încep să caute valori perfecte. Un
săgetător care să nu aibă un set de genţi de voiaj e o raritate. Nativilor le
place la nebunie să călătorească şi de obicei, au cel puţin un bagaj pe care-l ţin
mereu gata făcut, pregătit pentru a fi folosit într-o clipă.
întotdeauna vei observa la naivul, curajosul, optimistul Săgetător o trăsătură
copilăroasă. El refuză să accepte gravitatea vieţii, deşi unii dintre ei reuşesc să
facă faţă responasbilităţilor cu multă conştiinciozitate după ce trec de prima
tinereţe. însă nu sînt niciodată cu adevărat fericiţi atunci cînd simt povara
acestor responsabilităţi. Firea jupiteriană se revoltă împotriva restricţiilor şi
dacă acestea sînt prea multe, pot provoca nativului boli grave. Dacă
Săgetătorul supravieţuieşte acestora şi risipei de energie pe care o face, poate
ajunge la vîrste matusalemice. Majoritatea arcaşilor îşi păstrează pînă la sfîrşit
mintea ascuţită ca briciul, dar rafinată de vîrstă. Senilitatea nu e aproape
niciodată o problemă la ei.
Zonele sensibile ale nativului sînt şoldurile, plămînii, ficatul, braţele, mîinile,
umerii, intestinele şi labele picioarelor. Dragostea lui pentru sporturi şi natură
poate duce la accidente din cauza excesului nesăbuit de activitate fizică.
Nimeni nu-l va putea ţine într-un pat de spital mai mult de cîteva zile.
Jupiterianul acceptă cu greu faptul că e bolnav şi se însănătoşeşte cu o
rapiditate uluitoare. Viaţa îi înfrînge rareori definitiv pe aceşti oameni. Ei cred
cu toată fiinţa că ziua de mîine va fi cu siguranţă mai bună decît cea de ieri, iar
cea de azi e destul de interesantă. Toanele întunecate trec la ei aproape
înainte ca norii să apuce să acopere soarele.
Fiecarui Săgetător îi plac jocurile de noroc, cu excepţia celor care au o influenţă
conservatoare, precaută, în harta lor astrală. Puţini dintre ei pot rezista
impulsului de a arunca vreo cîteva bancnote pe masa cu postav verde. Sunetul
zarurilor scuturate în paharul crupierului îi atrage pe jupiterieni ca un cîntec de
sirenă. Dacă planetele au avut aspecte adverse la naştere, un Săgetător poate
arunca pe geam averi uriaşe sau poate pierde banii de chirie pe un cal. Las
Vegasul atrage Săgetători ca mierea albinele. Acelaşi lucru e valabil şi pentru
jocurile de noroc mai serioase precum bursa şi cotaţiile imobiliare. Din fericire,
majoritatea nativilor ţin sub control aceste impulsuri, dar chiar şi ei vor risca
din cînd în cînd cîteva zeci de mii la un poker mic sau pe un bilet de bingo.
Atît arcaşii timizi cît şi cei plini de forţă îşi vor asuma oricînd riscul de a se
îndrăgosti, fără să stea pe gînduri. Ei se aruncă în iubire cu capul în îaninte,
abandonîndu-i-se cu inconştienţă, dar deseori se opresc brusc atunci cînd e
rostit cuvîntul "căsătorie". Deşi Săgetătorul e cald şi minunat în dragoste şi alte
realţii interumane, e cam alunecos şi greu de prins. Simbolul lui e centarurul:
jumătate cal, jumătate om, ceea ce îi conferă un avantaj evident atunci cînd
cineva aleargă după el, cu condiţia să nu se împiedice în propriile picioare.
Cîteva dintre cele mai neplăcute trăsături ale unora dintre Săgetători sînt
temperamentul violent, excesele alimentare şi alcoolice, care pot duce la
obezitate şi alcoolism, o inteligenţă sclipitoare pătată de sarcasm usturător sau
excentricitate extremă şi incapacitatea e a păstra un secret. Dar nici una dintre
acestea nu trebuie neaparat să rămînă defecte permanente. Ele pot fi uşor
eliminate datorită hotărîrii tipice Săgetătorilor. Jupiterianul tipic îţi va
împrumuta bani fără să te facă vreodată să te simţi jenat că ai cerut sau măcar
obligat să-i dai înapoi. Casnica din semnul lui Jupiter va adopta un orfan sau un
animal pierdut şi va face întotdeauna loc pentru încă o personă la masa ei.
Arcaşul va îmbrăţişa o cauză măreaţă cu devotament orb şi va crede că
posibilităţile oferite e aceasta sînt mai mari decît părţile negative, atitudine
provenită din imaginaţia lui debordantă şi gîndirea progresistă. El îşi prezintă
întotdeauna ounctul de vedere folosind argumente obiective, raţionale, uneori
făcînd praf opoziţia cu satira lui tăioasă, şi totuşi, nu se ştie cum, reuşeşte să
nu se implice în scandal. însă fcoul din el e oricînd gata să izbucnească oricînd
cineva atacă miracolul sau cauza lui din momentul respectiv. E un inamic de
temut, căci ţinteşte la fix atunci cînd îşi face timp să se concentreze asupra
victimei sale. Atunci, săgeţile lui îşi ratează rareori ţinta. Ele sînt înmuiate în
remarci spirutale şi inteligente şi sînt sufient de ascuţite ca să străpungă orice
armură.
Deşi foarte puţini Săgetători sînt cu adevărat amuzanţi, e ciudat felul în care
spun o glumă, căci pierd ritmul şi strică poanta. Publicul (acasă sau într-o sală
de spectacol) va hohoti de rîs din cauza evidentei stîngăcii, dar sufletul jovial al
jupiterianului va crede că toată lumea rîde datorită minunatului lui simţ al
comediei. E de-a dreptul vesel!
Bărbat sau femeie, arcaşul se poate purta atît de stîngaci, sau se poate preface
că e atît de retras, încît ar putea să-ţi dea impresia că nu e prea inteligent sau
că e timid. E adevărat că sînt cîţiva nativi care adoptă un comportament
excentric, de sihaştri, dar asta nu face decît să le dea ocazia să-şi ascută şi mai
mult mintea, ajungînd pînă la geniu.
Deşi Săgetătorii au memorii uluitoare, care îi ajută să spună cu exactitate ce au
făcut pe 14 aprilie 1983, şi îşi amintesc fiecare detaliu al cărţilor şi filmelor, ei
pot uita unde şia-u lăsat haina. Mjoritatea îşi pierd mereu mănuşile, cheile,
portofelele şi unii spun că şi-ar pierde şi capetele dacă n-ar fi prinse de gît.
Un jupiterian nu e în stare niciodată să spună o minciună fără să fie prins.
Nimeni nu-l crede. înşelătoria nu stă în firea lui şi cînd încearcă s-o abordeze e
dat în vileag rapid şi sigur. Ar face bine să spună întotdeauna adevărul, fie ce-o
fi! Nici chiar mintea lui atentă, ascuţită, nu-l va putea salva de rezultatele unei
astfel de excursii în ţara minciunii, cu excepţia cazului în care are un ascendent
în Scorpion. Acest gen de nativ e destul de rar, dar fii pregătit să întîlneşti
cîteva exemplare.
în adîncul sufletului lui, Săgetătorul e convins că de fapt viaţa e un circ, iar el e
clovnul care face tumbe şi sare prin cercuri violet, îmbrăcat în costum bleu ciel.
Chipul lui e vopsit în culori aprinse, iar ochii îi strălucesc de curiozitate şi
veselie. Că e îndrăzneţ sau retras, adevărata fire a acestui idealist generos e la
fel de veselă ca un pom de Crăciun. Plin de vitejie, îşi prinde o garoafă peste
inima lui mare şi-şi încordează arcul, înderptîndu-l spre cer. Cînd ţinteşte drept,
el poate trimite săgeata dincolo de stele, spre locul unde se nasc visele.

Bărbatul din Săgetător

Nu vreau să te descurajez, dar bărbaţii din Săgetător au un obicei bizar.


Se aruncă pe un cal alb şi pornesc în galop pe străzi fluturînd o sabie în
apărarea unei cauze. Apoi mai au o idiosincrazie. Fac tumbe ca nişte clovni la
circ, amestecîndu-se printre elefanţi şi personaje bizare, cum ar fi femeia cu
barbă, înfulecînd veseli vată de zahăr.
acest specimen poate fi capturat folosind anumite manevre. dar mai întîi
trebuie să-l dai jos de pe calul alb, să-l scoţi dintre elefanţi şi, desigur, femeia
cu barbă trebuie să dispară şi ea. Cauzele şi circul nu prea mai lasă loc pentru
o viaţă de familie, ca să nu mai vorbim de plimbări sub clar de lună.
|ncă din start ai un atu. Sînt atît de mulţi Săgetători care galopează şi fac
tumbe prin viaţă, încît vei avea de unde alege. Entuziasmul idealist şi
curiozitatea unui bărbat din această zodie sînt contagioase. Sigur, uneori
exuberanţa lui inocentă poate scăpa de sub control. De exemplu, te poate
arunca în sus ntr-un moment de încîntare nebunească, impetuoasă, ca apoi să
uite să te prindă.
Aproape întotdeauna e înconjurat de o mulţime de oameni. ăsta e un alt
obstacol. Va trebui să-ţi faci loc cu coatele prin mulţime ca să ajungi lîngă el.
Dar nu fi pesimistă, căci acest bărbat e un optimist incurabil. dacă duşmanii lui
i-ar trimite o cutie cu balegă, el nu s-ar simţi jignit, ci ar crede că au uitat să-i
trimită şi calul. Acest gen de optimism poate fi periculos. De fapt e vorba
despre încredere oarbă, articol din care Săgetătărul are depozite uriaşe. Acest
lucru îl face să aibă încredere naivă în orice şi oricine, aşa încît cade deseori în
gropi. E firesc să se întmple aşa cînd umbli cu un arc în mînă, ţintind mereu
spre cer în căutarea unui scop înalt spre care nimeni n-a mai îndrăznit să tindă
(sau nimeni n-a mai avut atîta lipsă de realism încît să încerce să-l atingă).
Totuşi, el nu e un visător cu capul în nori în sensul strict al expresiei. Visele lui
sînt întotdeauan supuse scrutinului logic şi inteligent al lui Jupiter, precum şi
curiozităţii lui. Dacă aceste vise supravieţuiesc cercetării lui minuţioase dar
oneste, înseamnă că sînt probabil pe atît de practice pe ct sînt de nebuneşti,
chiar dacă lumea nu e pregătită pentru ele. O dată ce a hotărtă că există o
şansă să le ndeplinească, nativul şi scoate oalele cu vopsea şi pensulele şi
ncepe să le coloreze cu cea mai vie şi curajoasă imaginaţie pe care ai văzut-o
vreodată. Dar capetele pătrate stau totdeauna la pndă pregătite să calce în
picoare ideile progresiste şi să le năbuşe nainte de a avea ocazie să-şi
dovedească validitatea.
Imaginaţia lui nesfrşită l poate face să se prăbuşească. Dar norocul are grijă să
l salveze exact la timp. Acest bărbat e de obicei atît de norocos încît e de-a
dreptul dezgustător şi ar trebui arestat. Dacă s-ar duce în munţi şi s-ar ntoarce
un un sac de pietre care s-ar dovedi a nu fi aur, el ar plnge un timp, după care
ar descoperi că pietrele alea sînt minereu de uraniu. Dacă te apleci să culegi
chestia aceea lucioasă de lngă gura de canal, te vei trezi în mnă cu poleiala de
la o lamă de gumă. Dacă se apleacă el, se va alege cu o bucăţică din diamantul
Hope, scăpat pe jos de Harry Winston cînd a ridicat mna să cheme un taxi.
Cu aşa noroc, e şi firesc să fie optimist. Binenţeles, mai sînt şi zile cînd piatra e
doar o piatră şi poleiala e doar polieală, dar Săgetătorul tipic şi revine rapid
după astfel de lovituri zdrobitoare. La fel stau lucrurile şi în dragoste pentru
jupiterian. E norocos. Cînd nu e, îşi revine foarte repede. Singurul lucru pe care
nu-l acceptă e lipsa de sinceritate, dar cam atît. De aceea are atît de mulţi
prieteni şi cunoscuţi care-l simpatizează. El priveşte dincolo de exteriroul
oamenilor, căutînd valorile reale, intrinseci. Nu că n-ar avea duşmani, dar sînt
mult mai puţini decît cei pe care îi au alte zodii. Cei care s-au simţit lezaţi de
remarcile lui directe se vor uita urît l el şi le va veni să-l strîngă de gît, dar de
obicei le trece şi îşi dau seama că intenţiile lui sînt inofensive. Bărbatul din
Săgetător păcătuieşte prin lipsă de tact şi de consideraţie, dar niciodată prin
cruzime voită.
Probabil că ai văzut deja că vorbirea lui e la fel de directă ca şi traiectoria
săgeţii lui simbolice. Poate spune lucruri absolut scandaloase, dar dacă eşti
îndrăgostită de el va scăpa nepedepsit. Dar vei avea tot dreptul să te simţi
jignită cînd un Săgetător pe care abia l-ai cunoscut se va uita la tine cu ochii lui
strălucitori, plini de viaţă şi ţi va spune că eşti exact genul de femeie pe care
un bărbat şi-ar dori-o drept amantă. Tocmai cînd te pregăteşti să-i tragi vreo
cteva poşete în cap, va arbora o expresie inocentă, ca de băieţel, şi-ţi va
explica plin de candoare dezarmantă că în Evul Mediu regii şi aristocraţii
făcaeu căsătorii de convenineţă, aşa că soţiile lor erau de obicei urte şi
plicticoase. Dar amantele lor erau frumoase şi inteligente, fete pe care şi le-ar
fi ales pentru a le fi soţii dacă regulile ar fi fost altele. A citit despre asta,
pentru că l-a interesat ntotdeauna perioada respectivă. Probabil că te vei
calma şi chiar te vei umfla puţin în pene. Pe deasupra, vei fi şi impresionată.
Cîţi bărbaţi petrec ore în şir citind cărţi de istorie fără să fie obligaţi de cineva?
S-ar putea chiar să fie un geniu! Ia gîndeşte-te! Ai putea deveni soţia unui
intelectual. Greşit! Ai putea ajunge amanta unui intelectual. Fiind deja topită
după mintea lui, nu-ţi dai seama că e pregătit să atace în forţă din clipa în care
ai reacţionat pozitiv la propunerea lui iniţială (şi nu-ţi nchipui nici o clipă că a
fost o remarcă întîmplătoare şi nu o propunere!).
Sigur, nu orice femeie va accepta o explicaţie atît de cusută cu aţă albă pentru
nişte avansuri atît de evidente. Dar nu contează. Chiar şi după ce victima are o
izbucnire indignată, se întorc la Săgetător devenind din nou prieteni apropiaţi
după ce le trece furia. Asta ar trebui să-ţi dovedească în ce pericol uriaş te afli
alături de acest tip atît de inofensiv în aparenţă. Cu zîmbetul acela larg, candid,
naiv, nu aduce nici pe departe cu un lup. Mai degrabă cu şeful unei trupe de
cercetaşi. Dar cînd vine vorba de amor nu e deloc un cercetaş şi ar fi bine să ţii
minte asta cînd te invită într-o expediţie pe munte.
Bărbatul jupiterian îşi trăieşte viaţa sentimentaşă la nivel superficial, dar nu
încearcă niciodată să ascundă acest lucru. (La urma urmelor, dacă ţi cureţi din
urechi pnza de paianjen a sentimentalismului, ai să-ţi aminteşti că a spus
"amantă", nu "soţie"). Săgetătorul caută legături amoroase superficiale,
ntmplătoare. Uneori ajung să fie atît de ntmplătoare încît sînt de-a dreptul
promiscue. Din cînd în cînd, aventurile unui arcaş reuşesc să facă pînă şi un
Scorpion să roşească. ªi aveţi cuvntul meu că Scorpionul nu roşeşte cu una cu
două...
Să revenim la sinceritatea lui. E un subiect mult mai puţin delicat. Dacă
experienţele amare ţi-au arătat cît de neserioase pot fi jurămintele eterne ale
bărbaţilor, te va bucura onestitatea lui. Nici nu vei clipi cînd îţi va spune cîte
legături amoroase a avut şi ce aşteaptă de la cea cu tine, totul în cuvinte clare
şi logice. Nu se va nsura dacă va avea în mod conştient vreo ndoială în privinţa
parteneri sale, dar poate ajunge să se implice ntr-o legătură care să ducă la
ncurcături care vor culmina cu o cerere în căsătorie, de obicei din partea fetei.
în acest caz, o va rupe la fugă în direcţia opusă altarului, dar, fiind cam stngaci,
s-ar putea să se mpiedice şi ea l va prinde nainte să apuce să ajungă prea
departe. în acest caz, jupiterianul se va gndi bine şi va decide (complet ilogic)
că, dacă l-a atras o anumită latură a ei (intelectul sau fizicul, nu contează care)
va ajunge să-i placă şi cealaltă. Va ceda, se va nsura şi astfel va fi pregătit
terenul pentru ncă un divorţ tipic Săgetătorilor. forţa raţiunii lui pare să-l
părăsească în mod misterios atunci cînd e prins ntr-o capcană sentimentală.
Femeile nţeleg deseori greşit atitudinea Săgetătorului şi cred că relaţia e mai
serioasă dect este. Aceeaşi atitudine a jupiterianului dă uneori impresia că vrea
o legătură pasională, cînd el de fapt şi doreşte o prietenie superficială, absolut
platonică, sau vrea doar să-şi petreacă timpul cu o prietenă e sex feminin.
De aici pot rezulta multe ncurcături cu rezultat negativ pentru arcaş, dar cu
norocul lui, majoritatea acestor ncurcături se sfrşesc cu bine. E clar că acest
bărbat flirtează tot timpul, dar nu vrea doar sex. i plac varietatea şi stimularea
intelectuală. Dacă o femeie ncepe să se agaţe de el ca un scaiete cînd el nu
voia dect să se distreze, va ncerca să treacă peste situaţie dnd impreisia că a
fost doar o glumă. Binenţeles, ea nu va prinde poanta. Mulţi nativi sînt acuzaţi
că fac avansuri tuturor secretarelor atrăgătoare sau oricărei fete frumuşele pe
care o văd. Ba, uneori, nu se abţin să flirteze şi cu bătrnica din colţ, de la
chioşcul de ziare sau cu poliţista care vrea să-i amendeze. Să fim serioşi! Nici
un bărbat ntreg la minte nu ar invita la o bere o poliţistă aflată în timpul
serviciului! După ce-şi termină tura, da! Aşa că vezi şi tu de ce suspiciunile
astea nefondate l enervează pe arcaş. Dacă e să fim cinstiţi, în majoritata
cazurilor el nu făcea dect să fie prietenos.
Dacă eşti fată deşteaptă (şi ar fi bine să fii, pentru că aceşti bărbaţi vor
neaparat ca femeia de lngă ei să fie inteligentă), te-ai prins deja. Nu fi geloasă.
Nu fi bănuitoare. Lasă-i spaţiu e manevră dacă vrei să-l prinzi pnă la urmă. Nu-l
lua la ntrebări, nu-l cicăli, nu boci şi nu ameninţa că-l părăseşti. Copleşeşte-l cu
libertate. nchipuie-ţi ce schimbare plăcuta va fi asta pentru el faţă de celelalte
relaţii ale lui. Dacă priveşti viaţa ca şi el şi iei oamenii aşa cum sînt, ai
principalele "ingerdiente" pentru a fi genul lui de femeie-soţie. Atîta timp ct
sînteţi sinceri unul cu altul, poate fi grozav să nălţaţi zmee mpreună. Ce rost
are să-ţi faci griji ntrebndu-te ce se va ntmpla cînd zmeele vor cădea la pămnt?
Nu. nu e nevoie să-i dai acestui bărbat tot ce-şi doreşte ca să poţi puna mna pe
el. E de-ajuns să fii ce doreşte. Fii atentă la tot ce te nconjoară. Lasă-l să-ţi
domine şi canalizeze energiile. ndrăgosteşte-te de sporturi. Du-te cu el în
excursii cu cortul şi ia-ţi şi Saint Bernardul ca să vă păzească. Fii generoasă,
afectuoasă, entuziastă şi nu ncerca să-l ţii ncuiat în casă la tine pregătindu-i
bunătăţi în fiecare seară. Spune-i foarte clar că nici el nu poate avea pretenţia
să te ţină numai pentru el. Arată-i că eşti un spirit liber, ca şi el. Nu pune
niciodată furtunul cu apă rece pe el cînd se nfierbntă din cauza unor idei
nebuneşti şi găseşte-ţi alte preocupări ct timp el umblă de nebun trăgnd cu
săgeata în ţinte imposibil de atins. Astfel, ntr-o seară minunată, ţi va mărturisi
sincer că eşti cam tot ce şi doreşte să fie o femeie. Cînd ajunge în acest puîncît,
spune-i şi tu la fel de sincer că şi el se ncadrează în standardele tale, dar că a
sosit vremea să luaţi o hotărre. Subliniază faptul că l placi atît de mult încît ai fi
dispusă chiar să te măriţi cu el, dacă promite să nu-ţi răpească libertatea. în
caz contrar, nu mai ai timp de pierdut pe lngă el, ceea ce e mare păcat, pentru
că vă potriviţi atît de bine, dar ai fost ntotdeauna curioasă cum ar fi să ai copii.
Maternitatea e o nouă aventură pe care ai vrea să o ncerci. Ai grijă să aranjezi
cu un fost iubit să te sune în toiul discursului. Acceptă lejer ntlnirea cu
respectivul în faţa Săgetătorului tău. Cînd nchizi, zmbeşte-i strălucitor şi spune-
i că nu vezi de ce nu aţi rămne buni prieteni, apoi invită-l să vină cu tine la
ntlnirea cu vechiul iubit ca să nu stea singur. Asta ar trebui să-i dea ultimul
impuls necesar ca să te ceară de nevastă. (Cu plăcere!).
După nuntă, probabil că n-ai să ai probleme cu rudele lui. Mulţi Săgetători sînt
şocant de dezinteresaţi de legăturile de familie. Ei nu acceptă teoria legăturilor
de snge afectuoase, dect dacă rudele merită afecţiune. chiar şi cei care ţin la
părinţi şi fraţi sau surori reuşesc să păstreze o distanţă sănătoasă faţă de ei. i
vizitează şi le arată afecţiunea lor caldă, dar nu aceptă niciodată ca aceştia să
se bage în viaţa lor personală. Ai grijă ca nici rudele tale să nu intervină ntre
voi.
ţine o geantă de voiaj gata pregătită. Vei călători mult. Vei lua şi acum Saint
Bernardul, pentru că soţului tău i plac animalele. Vezi-ţi de propriile preocupări
şi lasă-ţi soţul să iasă în oraş fără tine ori de cîte ori vrea. Nu-i pune niciodată la
ndoială sinceritatea. Cînd e furios, Săgetătorul poate scoate o uşă din balamale
sau poate găuri peretele cu pumnul. E doar mosul lui de a se elibera de mnie,
dar ai o groază de strns după aceea şi apoi, ct de des poţi să chemi zugravul? E
mult mai simplu pentru toată lumea să nu-l acuzi de lipsă de integritate. Cînd
face ceva rău, aproape sigur ţi va spune. Va fi deajuns de greu de nghiţit
această onestitate fără să-ţi mai faci probleme imaginare. Fă exerciţii pentru a
fi pregătită să faci faţă acestei situaţii şi fii gata să afli că tot pe tine te iubeşte.
Fii la fel de practică ca şi el în privinţa emoţiilor umane. Vei descoperi cu
surprindere ct de puternică poate fi iubirea sădită pe un sol atît de onest.
Adevărul dă naştere la permanenţă ntr-o relaţie.
Va trebui să petreci nişte ore bune gătind pentru el şi servindu-l. Fiindcă e fan
al sporturilor, probabil că va avea pretenţia să urmăreşti cu el meciurile la
televizor. Dar te va lua şi la toate numeroasele lui evenimente sociale dacă eşti
atrăgătoare şi amuzantă şi dacă-ţi plac oamenii. Săgeătorii nu suportă femeile
mohorte, care stau lipite de ei tot timpul şi nu se adaptează în societate. Va fi
mndru de talentle tale speciale şi n-ar strica să ai măcar vreo două. Citeşte ct
mai mult şi pregăteşte-te să aperi unele dintre cauzele lui, mai ales pe cele
pierdute.
S-ar putea să fie cam extravagant şi i va plăcea dn cînd în cînd să joace un joc
de noroc, dar acelaşi impuls l va determina să fie foarte generos în privinţa
cheltuielilor tale, dacă e un arcaş tipic.
Aşteaptă-te la oarece critici directe, deseori dureros de lipsite de tact. Ar trebui
să te fi obişnuit deja cu asta. Vei avea destul de lucru dregnd busuiocul ntre el
şi prietenii lui. Tu eşti cea care-l nţelege cel mai bine, ţi-aminteşti? Tu l-ai făcut
să creadă asta în seara în care ai pus problema căsătoriei.
Copiii l vor ncnta mult mai mult cînd vor fi ceva mai mari, dar bebeluşii l vor
bulversa puţin. Taţii din Săgetător adoră să-i ia pe cei mici în excursii. S-ar
putea să fie mai apropiat de băieţi, pe care-i va include în activităţile lui,
sportive sau de altă natură, dar va fi foarte tandru cu fetele. Copiii l vor
considera mai degrabă amic dect tată. Cu ct vor creşte mai mari, cu atît se vor
apropia mai mult de el. Din cînd în cînd, onestitatea lui i va deranja, mai ales
atunci cînd simt nevoia de inimitate. Copiii sînt sensibili cînd e vorba de
secretele lor şi s-ar putea ca sentimentele lor să fie rănite din cauza ntrebărilor
lui curioase şi a observaţiilor lui pe şleau. Escapadele adolescentine mai
degrabă l vor amuza dect l vor nfuria, dar e posibil ca nsăşi toleranţa lui să-i
facă să nu sară calul. Probabil că va fi sever cu ei numai cînd vor minţi. Nu-l
ignora în favoarea celor mici. Cînd vrea să te ia cu el ntr-o aventură, lasă baltă
scutelcele şi talcul, cheamă o dădacă (nu pe maică-ta!) şi du-te.
Arcaşul gndeşte atît cu mintea ct şi cu inima. Nu va fi ntotdeauna nţelept.
Uneori va fi nesăbuit de curajos. Se va mpiedica şi va cădea, apoi se va ridica
şi va ncerca din nou. Dar i vei ierta aproape orice, pentru că te va iubi cu
sinceritate.

Femeia din Săgetător

Ea nu va spune întotodeauna ceea ce vrei să auzi. De cele mai multe ori


remarcile ei spuse pe şleau şi întrebările stînjenitoare îţi vor încreţi părul. Dar
din cînd în cînd, va spune cîte ceva atît de deosebit şi splendid încît îţi va veni
să cînţi de fericire.
Să dăm un exemplu. Scena: o cafenea. Tocmai ţi-ai adunat curajul ca să-i spui
că o iubeşti, dar înainte să apuci să deschizi gura, ea te priveşte cu ochii ei
senini, larg deschişi şi te întreabă plină de curiozitate "Cum te simţi cînd eşti
atît de scund? Nu ai complexe, nevroze, ceva?". în timp ce tu înghiţi în sec,
încercînd plin de bărbăţie să-ţi revii, ea va adăuga: "N-ar trebui să-ţi faci
probleme din cauza asta. Mulţi bărbaţi importanţi au fost scunzi. Ca Napoleon.
Sau Hitler". Asta e ca şi cum ţi-ar pune sare pe rană. Dar înainte să apuci să te
ridici şi să pleci, gîndindu-te că femeia asta merită cu vîrf şi îndesat o
asemenea grosolănie, ea va murmura visătoare: "Nu pot să sufăr bărbaţii ca
nişte prăjini. Tu eşti perfect. Am observat cînd veneam împreună încoace că ne
potrivim perfect împreună".
Aşază-te la loc. Vei rămîne. Pentru mult timp. O fată din Săgetător, prietenoasă
şi onestă, tocmai ţi s-a lipit de suflet cu farmecul ei unic, ciudat. întotdeauna va
vorbi deschis, pentru că vede lumea exact aşa cum este, deşi poartă ochelari
cu lentile roz. Trebuie să recunoşti că acesta e un talent deosebit. Nu oricine
poate privi orice situaţie cu o logică limpede, raţională păstrîndu-şi capacitatea
fericită de a crede că lucrurile se vor ameliora sau dacă nu, le va accepta aşa
cum sînt.
Femeile din Săgetător sînt nişte adevărate Shirley Temple. te va durea cînd
partenera ta îţi va spune că şi-ar dori să cîştigi mai mulţi bani, dar apoi va
adăuga: "Sigur, oamenii care au prea mulţi bani devin egoişti. Poate că avem
noroco că sîntem săraci". E adevărat, e un optimism stîngaci, dar te vei obişnui
cu el. Fata asta nu te va minţi niciodată. Uneori s-ar putea să îţi doreşti să o
facă. întreab-o cum îşi petrece serile cînd nu e cu tine şi vei primi un raport
detaliat şi sincer despre scrisorile pe care i le scrie atrăgătorului doctor pe care
l-a cunoscut vara trecută în vacanţă şi despre cîte întîlniri refuză. S-ar putea
chiar să-ţi povestească de insomnia ei şi cum stă trează noaptea întrebîndu-se
dacă nu cumva ceea ce simte pentru tine e doar prietenie şi nu iubire. O să-ţi
vină să urli la ea: "Pentru Dumnezeu, mai minte-mă şi tu, cîteodată! Are şi un
bărbat mîndria lui!". Nu ţipa prea tare. Ai s-o jigneşti şi apoi, nici ea nu e tocmai
lipsită de temperament. se ştie că femeile din această zodie au uneori crize de
furie explozivă.
Probabil că nativa va locui singură. Aceste femei sînt foarte independente şi
ambele sexe au o ciudată detaşare faţă de legăturile de familie. Poate pentru
că nativii călătoresc atît de mult încît nu stau acasă suficient timp ca să-şi
cunoască familia. Chiar dacă drumurile lor se rezumă la a merge la film sau la
prietene, aceste femei sînt tot timpul pe picior de plecare, agitate. Nu vreau să
te sperii, dar am cunoscut o Săgetătoare atît de inocentă în privinţa nuanţelor
relaţiilor de familie încît şi-a invitat iubitul pe care-l părăsise să vină cu ea şi
noul ei soţ în luna de miere. Bietul de el, părea atît e singur! Şi-apoi, a spus că-
şi plăteşte partea lui. De c te uiţi aşa la ea? A greşit cu ceva?
există un lucru pe care va trebui să-l înveţi rapid, altfel relaţia voastră nu va
demara niciodată. Cînd vrei ca ea să facă ceva, roag-o. Nu-i ordona ce să facă.
Din cîte ştie ea, tehnica omului peşterilor s-a demodat încă de la Tarzan şi Jane.
îi place să se simtă protejată, dar nu-i place să i se dea ordine. Nu acceptă asta
nici d la mama ei. Cine eşti tu să te crezi mai presus de mama ei? Totuşi, firea
ei e cam sucită. Deşi detestă să i se comande, mai ales în public, cînd te
testează ca să vadă cît poţi fi de ferm, fii ferm. Jupiterienele nu suportă bărbaţii
slabi, nehotărîţi. Dacă o ia razna şi limba ei ascuţită devine prea veninoasă, sau
ameninţă că va face ceva ce te scoate din sărite, aplică-i puţin tratament gen
Tarzan. Numai cît să o potoleşti. ceva de genul: "Fă, tu asta şi am să-ţi sucesc
gîtul ca la porumbei". S-ar putea să reacţioneze cu o uimitoare supunere dacă
va fi convinsă că vorbeşti serios. O Săgetătoare nu ar ede gînd să renunţe la
individualitatea ei pentru un bărbat, oricare ar fi acela, dar îi cam place să ştie
că o consideri "muiere".
S-ar putea să te zăpăcească, dar asta nu-i nimic faţă de ce e în capul ei. Multe
native confundă dragostea cu prietenia şi invers. Dacă eşti unul dintre acei
bărbaţi de modă veche, care preferă ca o femeie să fie evazivă şi timidă,
caută-ţi altă parteneră. La această femeie, ce-i în guşă-i şi-n căpuşă. Stilul ei de
a spune pe faţă, fără menajamente, ceea ce gîndeşte duce în mod firesc la
percepţii greşite şi la multe scandalulri zgomotoase, ca să nu mai vorbim de
sentimente rănite. Dar astea nu îi vor frînge spiritul. într-o situaţie de criză,
mîndria jupiteriană apare din adîncuri şi o salvează, permiţîndu-i să trateze
inima ei frîntă ca şi cum ar fi cea mai tare poantă a sezonului. Poate că
înăuntru sufletul ei plînge, dar va para cu atîta spirit sclipitor întrebările
prietenilor referitoare la ruptură, încît aceştia vor ajunge la concluzia că din
punctul ei de vedere legătura respectivă a fost doar un simplu flirt. Nici unul nu
va ghici că ea udă perna cu lacrimi în fiecare seară, întrebîndu-se ce a spus de
a distrus totul. S-ar putea să fi fost faptul că i-a spus să nu urce la ea fiindcă
"avea de vorbit cu un tip care are probleme", atunci cînd iubitul ei a sunat-o din
colţul străzii la miezul nopţii. De fapt, bărbatul respectiv era cumnatul ei, dar
cum săgetătorii omit aproape întotdeauna să menţioneze esenţialul, a uitat să
spună asta. Şi-apoi, de ce ar fi trebuit să se justifice? Toţi Săgetătorii se umplu
de furie indignată atunci cînd le e pusă la îndoială integritatea. Sau o fi fost
chestia aia cînd el a vrut să o ia sora şi pe sora lui mai mică la film cu ei, iar
Săgetătoarea a trîntit: "Dumnezeule, sper că n-o să stea tot timpul pe capul
nostru şi cînd o să fim căsătoriţi!". Poate că ei îi plăcea tînăra, dar teama
jupiteriană de a fi sufocat de rude a provocat izbucnirea nesăbuită. Acum îi e
dor de surioară la fel de mult ca de iubitul ei, dar e prea tîrziu ca să explice ce
a vrut să spună. Oricum, n-ar înţelege nimeni.
Cu toată inteligenţa ei logică, Săgetătoarea nu e niciodată pregătită pentru
astfel de impasuri şi astfel ajunge deseori într-un deşert al iubirii, fără să ştie
unde va apărea următoarea idilă şi de ce. Iar atunci cînd apare, nativa se teme
să nu fie rănită şi va afişa o detaşare exagerată, incapabilă să ia pe cineva în
serios, cu atît mai puţin pe sine însăşi. Va flirta fără jenă, dar nu va avea de
gînd să transforme flirtul într-o legătură stabilă sau eternă. Astfel va dobîndi
reputaţia de femeie rece şi lipsită de inimă. Un semn de foc nu e niciodată aşa,
dar cîţi bărbaţi ştiu asta? Dacă o asemenea stare de lucruri o face să rămînă
singură toată viaţa, această femeie sigur nu va deveni o fată bătrînă seacă şi
acrită, plină de resentimente. Tot i se va părea că viaţa e amuzantă şi se va
distra de minune. Va înlocui bărbatul cu o groază de pasiuni şi hobbz-uri şi se
va bucura din plin de fiecare dintre ele.
Sigur, pe tine nu te interesează acest specimen, căci vrei să te însori cu o
Săgetătoare. Ca şi bărbatul zodiei, nativa e cam speriată de căsătorie. Va
trebui să foloseşti momeală foarte strălucitoare şi colorată ca s-o convingi să-ţi
accepte cererea în căsătorie. E în largul ei şi neconvenţională în relaţiile cu
bărbaţii. Fiindcă se consideră egala ta, s-ar putea să-ţi copieze comportamentul
şi să-ţi împrumute puloverele. Dacă îi mai plac şi sporturile sau campingul, s-ar
putea să-ţi fie greu să o deosebeşti de "băieţi". Dar vei reuşi. în primul rînd,
puloverul tău stă altfel pe ea. Nu vreau să spun că jupiterienele sînt deranjant
de masculine. Ele pot fi cele mai moi şi feminine fete din cîte ai îmbrăţişat
vreodată. Doar că se înţelege atît de bine cu atît de mulţi bărbaţi, încît te
obişnuieşti să o vezi printre ei peste tot, mai puţin la saună.. Deoarece e atît de
onestă, s-ar putea să nu dea doi bani pe reputaţia ei şi să dispreţuiască
profund ipocrizia cerută în relaţiile sociale. Dacă o întrebi, probabil că-ţi va
spune că faptul că vine acasă la miezul nopţii nu e o dovadă de promiscuitate,
aşa cum sosirea la o oră decentă nu e o dovadă de inocenţă. Ea ştie că morala
ei e ireproşabilă şi asta e tot ce contează. Bineînţeles că se înşeală amarnic. Ce
gîndesc alţii contează foarte mult pentru reputaţia unei femei. Dar înţelege-o şi
tu. Nu înseamnă că e uşuratică şi desfrînată numai pentru că rîde la cîteva
glume ale unor bărbaţi, de obicei fără să aibă habar despre ce e vorba
(subtilitatea dublului înţeles e deseori dincolo de înţelegerea Săgetătorului).
Adevărul e că în sufletul ei e un copil încrezător. Percepţia ei e atît de naivă
încît e foarte vulnaribilă la lupi, escroci şi mincinoşi (însă numai cînd e vorba de
dragoste). Nu contează cît de inteligente îi sînt contraargumentele într-o
discuţie sau cît de uluitor de logică poate fi. Toate astea n-au nimic de-a face
cu inima ei. Mintea ei nu intră în discuţie, căci e sclipitoare şi se poate descurca
în orice situaţie de criză. Dar inima ei e lipsită de apărare, aşa că e rănită
destul de des.
Apropo! Femeia din Săgetător e cam stîngace. uneori, cînd o vei privi mergînd
pe stradă ca un cal pur-sînge te vei gîndi că e cea mai graţioasă femeie pe care
ai privit-o vreodată. Asta pînă cînd se împiedică de o crăpătură în trotuar, se
agaţă de taraba de fructe ca să-şi recapete echilibrul şi răstoarnă două lăzi cu
portocale. Probabil că proprietarul o să înjure, dar în scurt timp va da din
umeri, îi va spune să o şteargă şi îi va mai da şi doi struguri. starea de spirit
solară a nativilor acestei zodii poate topi cele mai dure inimi. Din cînd în cînd,
această fată îţi va aminti de un căţel împiedicat, care dă fericit din coadă şi ţi
se încurcă mereu printre picioare. Dar căţeluşii sînt iubiţi şi hrăniţi de mulţi
oameni, nu? Cu o jupiteriană e ceva mai greu, pentru că are un apetit de
speriat. îi plac mîncarea şi vinurile bune, hainele frumoase şi îi place să
călătorească la clasa întîi. Săgetătorii sînt risipitori, cu condiţia să nu aibă
ascendent în Capricorn sau Fecioară. Banii de dragul banilor nu îi interesează şi
e nevoie de cîteva lecţii bune ca să-i înveţi valoarea unei bancnote de 100.000.
Nativa din viaţa ta poate lucra în show business, pentru că multe dintre ele
sînt atrase de lumina reflectoarelor. Dacă e aşa, aşteaptă-te să pună cariera pe
primul loc pînă se satură de ea. Dulcele sunet al aplauzelor şi emoţia bisurilor
vor suna pentru ea mai convingător decît orice declaraţii romantice pe care i le
poţi face. Să n-o obligi niciodată să aleagă între tine şi posibilitatrea de a
încînta mulţimi de oameni. După un timp ipocrizia şi sclipiciul artificial al lumii
spectacolului o va dezgusta şi va da fuga acasă ca să încerce viaţa domestică
aşături de cineva real. Tu. Cineva care crede că sinceritatea e frumoasă şi
minciuna e urîtă. Tot tu. Dacă va renunţa la o carieră nu va însemna că şi-a
scos pentru totdeauna aripile de la picioare. Acestea sînt prinse la călcîiele ei
de la naştere. Microbul călătoriilor va fi mereu în preajmă, gata să-i dea "febra
drumului". Du-o în vacanţe cît de des poţi. Dacă nu, las-o pe ea să plece şi ai
încredere deplină în ea. Căci te iubeşte pe tine, nu pe clovnii şi muzicienii în
devenire cu care îi place să piardă vremea.
Din cauza atitudinii ei detaşate faţă de dragoste şi a reţinerii ei faţă de
căsătorie ai putea crede că e lipsită de sentimente. Greşeşti foarte mult. Va
vărsa rîuri de lacrimi la filme triste şi va citi poezii cu ochii umeziţi de emoţie.
Probabil că a păstrat fiecare bilet pe care i l-ai trimis, a presat florile pe care i
le-ai cumpărat cînd v-a prins ploaia pe stradă şi biletele de la meciul de hochei
unde te-a întîlnit.
Cît despre talentele ei de gospodină... fii bărbat! Adună-ţi curajul şi răbdarea.
Săgetătoarele se plictisesc de moarte ştergînd praful şi spălînd pe jos. Va urî
aceste lucruri cu înverşunare. însă atunci cînd va avea o casă a ei, probabil că-
şi va înghiţi dezgustul. va prefera, totuşi să-i iei o menajeră, de îndată ce-ţi
permiţi. Dacă nu, casa ei va sclipi oricum, în ciuda resentimentelor stăpînei.
Mamei ei nu-i va veni niciodată să creadă că acel copil îngălat lustruieşte cu
ceară măsuţa de cafea. Mîndira şi logica jupiteriană sînt adevărartele motive.
Femeia aceasta simte nevoia să fie înconjurată de frumuseţe şi curăţenie
pentru a se simţi în largul ei. Mai devreme sau mai tîrziu, ea va înţelege că,
dacă nu spală linoleumul, nimeni altcineva nu o va face.
Gătitul? Păi... nu poţi fi niciodată sigur. Poate ar fi mai bine să mîncaţi în oraş în
weekend. Dacă reuşeşte să prepare nişte mese omeneşti în timpul săptămînii,
doar nu te aştepţi să-i iasă la fel şi sîmbăta şi duminica. Dacă nu au ascendent
în Taur, Rac sau Capricorn, majoritatea femeilor din Săgetător nu sînt tocmai
extaziate să petreacă ore în şir în bucătărie. Dar poate să încropească un
desert delicios şi rafinat cînd încearcă să te scoată dintr-o stare proastă.
Toanele ei pot fi o adevărată teroare, dar sînt rare şi durează atît de puţin încît
abia dacă vei avea timp să le observi. Cînd e într-adevăr jignită, limba ei va
şfichiui ca un bici sarcastic, dar va uita ce a spus aproape înainte să termine
propoziţia şi apoi nu va înţelege de ce vrei să discuţi despre asta. Această
femeie nu e partenera potrivită pentru un bărbat melancolic, posomorît.
Pesimismul şi mohorala o îmbolnăvesc la propriu.
Probabil că cei mici îşi vor adora mama. O dată ce va trece peste teama ei
iniţială de responsabilitate, va schimba scutece şi va face copilului baie cu
profesionalismul unei asistente calificate. Săgetătoarea va fi prietena copiilor
ei, se va juca cu ei şi cei mici vor primi o doză sănătoasă de optimism şi
remarci fără ocolişuri. Le va citi poveşti şi îi va lua prin surprindere cu picnicuri
inopinate în pădure, în căutarea celor trei ursuleţi (în adîncul sufletului, şi ea e
aproape convinsă că aceştia locuiesc în pădure). Dacă nu-i vor găsi, mama
jupiteriană le va spune copiilor că toată povestea e o minciună, dar numai
după o căutare atentă sub fiecare brad. Progeniturile ei vor fi bine îmbrăvate,
dar nu preţioase, şi vor învăţa cîteva trucuri neconvenîionale de la mama lor,
cum ar fi plimbatul desculţ pe o cîrpă cu picioarele muiate în vopsea ca să faci
draperii cu amprente. Ei, măcar nu ai să ai o casă plină de conformişti. Nativa
s-ar putea să tindă să nu impună o disciplină prea strictă copiilor, cu excepţia
cazurilor cînd e obosită sau furioasă.
Nimeni nu e o gazdă mai graţioasă decît femeia din Săgetător, nici măcar
surorile ei din Leu, care sînt campioane în materie de viaţă socială. Dar
atitudinea prietenoasă, veselă, a jupiterienei îi face pe toţi să se simtă
bineveniţi în casa ei, de la gunoier la şeful tău. Această femeie sparge gheaţa
imediat chiar şi la cele mai scorţoase evenimente sociale, dar probabil că va şi
face cîteva sprîncene să se ridice dezaprobator.
Atîta vreme cît nu încerci să o sufoci şi n-o faci să se simtă prinsă în capcană,
femeia ta din Săgetător îţi va dărui loialitatea, încrederea şi afecţiunea ei. cele
trei sînt inseparabile, căci această femeie nu poate dărui dragoste fără
prietenie.

CAPRICORN

Cum să recunoşti un nativ din Capricorn

E destul de greu să prinzi caracteristicile Capricornului. Vei învăţa să-l


recunoşti, dar îţi vor trebui nişte exerciţii preliminare. Studiază paianjenul tăcut
din colţ. Nu are nici o şansă în faţa insectelor zburătoare, rapide. Dar ele ajung
în plasa lui inteligent întinsă şi paianjenul învinge. Aminteşte-ţi de broasca
ţestoasă din fabula lui Esop, care se ia la întrecere cu iepurele. Nu are nici o
şansă, nu-i aşa? Dar iepurele cel sprinten o ia razna în toate direcţiile, uitînd
scopul cursei şi ţestoasa învinge. Priveşte capra neagră cum escaladează
muntele. Nu are nici o şansă în faţa strategiei inteligente a oamenilor care o
urmăresc. Dar vînătorii rămîn în urmă în timp ce rezistenta capră se caţără
hotărîtă din stîncă în stîncă pe copitele ei special formate. Şi capra învinge.
Acum poţi trece să studiezi un Capricorn. Unde îl vei găsi? în orice loc care îi
poate oferi şansa de a avansa şi de a-şi îmbunătăţi personalitatea şi calităţile.
Oriunde îşi poate urmări ambiţiile secrete. încearcă la o întrunire socială.
Capricornul nu e genul petrecăreţ, dar capra pe care o studiem urcă pe scara
socială la fel de uşor ca pe munte. Alege un grup eclectic, de preferinţă situat
la nivelul celor cu venit superior. Poţi încerca şi nivelul persoanelor cu venit
mediu, dar cu cît cobori mai mult sub acest nivel, cu atît mai puţine şanse ai să
găseşti un Capricorn. Probabil că nu va purta pe cap un abajur, nu va dansa
step şi nici nu va atrage atenţia asupra lui în nici un fel. El va fi spectatorul care
priveşte totul admirativ din fundal. S-ar putea nici să nu-l observi la început în
timp ce el urmăreşte tăcut şi calm toate personalităţile ostentative, agresive,
fermecătoare, îndrăzneţe şi sclipitoare din jurul lui. Toţi cei din grup vor părea
să fie mult mai bine echipaţi decît el pentru cursă. Orice cursă. Mulţi dintre ei
merg la cacealma, unora le e frică, dar toţi sînt bine lustruiţi şi puşi la punct, iar
Capriconul nu pare a avea nici o şansă în faţa lor. Şi totuşi, va învinge.
Fiindcă nativul se amestecă atît de bine în mulţime, camuflîndu-se în mod
inconştient în fundal, nu e întotdeauna uşor să recunoşti caracteristicile fizice
ale acestui semn. Capricornii pot fi îndesaţi şi musculoşi, subţiri şi înalţi, sau
dolofani şi moi. Dar indiferent de forma corpului, capra va da impresia că e
bine înrădăcinat în locul în care se află, pînă cînd se decide să se mute în alt
loc. în general, oamenii dominaţi de Saturn au păr drept, des, întunecat, privire
directă şi insistentă şi ten măsliniu sau arămiu. Vei vedea şi Capricorni cu păr
blond şi cîrlionţat şi ochi alabştri, dar priveşte-i atent. Sincer, nu-i aşa că arată
ca şi cum ar fi trebuit să aibă păr, ochi şi piele întunecate la culoare? E o
subtilitate delicată, dar validă. Ia-o pe Marlene Dietrich de exemplu. Ten ca
porţelanul, ochi verzi şi păr ca mătasea de porumb. Mai priveşte-o o dată.
Urmăreşte-i mişcările calme, meticuloase. Ascultă-i vocea adîncă, voalată. Ia în
consideraţie legendara ei minte de afaceristă dură şi ambiţia. Nu sînt astea
calităţi pe care te aştepţi să le găseşti la o brunetă? Dacă stăpîneşti această
subtilitate nu ve fi niciodată păcălit de înfăţişarea unui Capricorn.
Personalitatea saturniană e merreu înconjurată de un uşor aer melancolic şi
grav. Nici unul dintre nativi nu reşeşte să evadeze complet de sub unfluenţa
saturniană, care le impune o autodisciplină severă şi refuzarea multor plăceri
personale. Mulţi Capricorni au tălpi puternice şi poartă pantofi comozi. Mîinile
lor sînt îndemînatice, vocile sînt de obicei egale şi liniştitoare şi probabil că vei
observa o blîndeţe care flatează şi convinge. Capricornii pot avea o înfăţişare şi
un comportament la fel de inofensive ca o pernă de puf, dar sînt duri ca
ghearele unui tigru. Ei sînt insistenţi, rezistă neabătut la orice, reuşind să
digere insulte, tensiuni, presiuni, dezamăgiri şi îndatoriri neplăcute cu tot atîta
calm ca şi captra care poate digera cutii de tablă, sticlă spartă şi carton. Ca şi
acest animal, nativii au stomacuri de fier şi coarne periculoase. în timp ce
extravertiţii veseli îşi împrăştie energia pe deal şi pe vale, capricornii nu
deviază nici cu un centimetru de la calea lor. Ei îşi urmează constant cărarea
ascendentă, cu o încrederă înnăscută în siguranţa drumului bătut de alţii
înainte, convinşi că scurtăturile tentante sînt pline de capcane.
Capricornii îi admiră enorm pe cei care i-au precedat şi au ajuns în vîrful
muntelui, stabilind regulile călătoriei. Ei curtează succesul, respectă autoritatea
şi onorează tradiţiile. Mulţi oameni energici, impulsivi, îi etichetează drept
snobi şi rigizi. Ca răspuns, Capricornul îşi poate eticheta criticii drept repeziţi şi
nesăbuiţi, dar de obicei e prea înţelept ca să-şi facă duşmani fără să fie
neaparată nevoie. Saturnienii se supun. Ei acceptă. Se adaptează. Sau e doar o
aparenţă? Capricornul permite altora să meargă înaintea lui, dar deseori
ajunge primul la destinaţie, sfidînd logica. E foarte atent să evite obstacolele,
pietrele ascuţite. Nu e de mirare că aceşti oameni se împiedică extrem de rar.
Ochii lor nu sînt lipiţi de stele, ci sînt îndreptaţi mereu înainte, iar picioarele le
sînt bine înfipte în pămînt. Gelozia, pasiunea, impulsul necontrolat, furia,
frivolitatea, risipa, lenea, neglijenţa, toate acestea sînt obstacole. Alţii n-au
decît să se împiedice de ele şi să cadă, dar nu şi Capricornul. Poate că va
arunca o privire în urmă, simţind milă pentru cei căzuţi, sau recunoştinţă
pentru sfaturile şi ajutorul primite de la ei în trecut, dar îşi va continua
ascensiunea constantă pînă cînd îşi va atinge scopul.
Există Capricorni delicios de romantici, care înţeleg ciudata lumină a lunii şi
superbele culori ale aripilor fluturilor, dar nu se vor lăsa orbiţi de emoţii. Dacă
un nativ scrie o poezie frumoasă, plină de imaginaţie şi fantezie, tema va fi
solidă şi punctuaţia va fi corectă. Va avea un înţeles clar şi sentimentului nu îi
va fi permis să înece versurile cu sirop. Nu sfida convenţiile dacă vrei să cîştigi
respectul caprei. Chiar şi cei mai îndrăzneţi (adică excepţiile) vor respecta
măcar graniţele cele mai îndepărtate ale acceptabilităţii sociale. Scenele
publice şi pasiunile viscerale, dezlănţuite, nude, îi fac să se simtă îngrozitor de
stînjeniţi.
Unii nativi vor uita să-şi ascundă ambiţia şi vor refuza să muncească dacă nu
vor fi lăsaţi să conducă. Aceştia sînt capre încăpăţînate, care insistă să înceapă
de la vîrf, acolo unde simt că le e locul. Desigur, o astfel de atitudine dă
naştere unei persoane posomorîte, pesimiste, reci şi egoiste, care e imposibil
de mulţumit.însă de obicei cîteva ghionturi zdravene sînt de ajuns ca să-l
aducă pe calea cea bună.
în general, Capricornii tineri sînt mai mulţumiţi decît cei mai vîrstnici şi au şi de
ce. Ca în tradiţia asiatică, nativii tineri îi idolatrizează pe strămoşi şi pe bătrîni.
Respectul pentru înţelepciunea şi experienţa vîrstei face parte din firea
saturniană. Cînd se maturizează şi bătrînii dispar, acţiunile nebuneşti ale tinerei
genraţii îi pot speria şi ului pe saturnienii conservatori. Ei îşi clatină capetele şi
murmură despre bunele vremuri de odinioară. însă, din fericire, mulţi dintre ei
se adaptează şi înfruntă noile provocări. E încîntător să vezi un Capricorn cu
păr sur distrîndu-se vesel cu cei tineri, descoperind pentru prima dtă bucuriile
copilăriei pe care le-a pierdut pe cînd era un mic puştan serios. Capricornii
vîrstnici fie se poartă ca nişte acrituri frustrate, fie sînt fericiţi, au interese noi şi
se comportă ca nişte tineri moderni. Cîţiva dintre ei sînt prinşi la mijloc şi
zîmbesc larg, stăpînindu-şi încîntarea, în timp ce stau pe margini şi bat tactul
muzicii cu piciorul fără a reuşi vreodată să-şi adune curajul pentru a se arunca
şi ei în vîltoarea distracţiei.
Rareori vei găsi nasul drept, bine format al saturnianului băgat în treburile
altora şi nici nu-l vei auzi prea des bîrfind. Dacă nativul suferă influenţe din
Gemeni sau Peşti va fi puţin cam palavragiu, dar în mod normal îşi văăd doar
de treaba lor. Capricornii nu vor împărţi în dreapta şi-n stînga sfaturi pe care nu
li le-a cerut nimeni, dar dacă faci apel la înţelepciunea lor practică, ţi le vor
oferi pe un ton sever. în plus, vor avea pretenţia să le urmezi sfatul. Nativul a
învăţat să accepte datoria şi responsabilitatea şi să tolereze frustrarea. Dacă
nu-i poţi urma exemplul nu va pierde timpul dîndu-ţi lecţii, ci îţi va rezerva un
strop de compasiune şi-şi va vedea de drum.
S-ar putea să fi auzit că saturnienii fac căsătorii din interes, pentru bani sau
poziţie socială. E o exagerare, dar nu foarte mare. Capra pragmatică se aruncă
rareori într-o căsnicie sau într-o afacere dacă nu e pregătită emoţional pentru
prima şi financiar pentru a doua. Aceşti oameni sînt în stare de lucruri ciudate
pentru a obţine sentimentul de securitate. Gîndul la zilele bătrîneţii nu le
părăseşte niciodată mintea. Chiar şi cei tineri vor fi încîntaţi instinctiv de
vizitele la unchiul Nelu sau la mătuşa Jeni. La urma urmelor, afectuoasele rude
pot avea oarece cecuri sau proprietăţi. Şi în plus, aceste vizite le dau
saturnienilor un sentiment de confort şi familiaritate. în fond, cui i-ar plăcea să
vadă că o avere e lăsată moştenire canarului... Ai putea spune că această
atitudine e rece şi calculată, dar pentru Capricorn e doar de bun simţ,
raţională. Ocaziile nu au de ce să bată de două ori la uşa nativilor, căci aceştia
le vor auzi de la prima bătaie. de fapt, stătuseră cu urechea lipită de uşă,
aşteptîndu-le.
în copilărie Capricornii tind să fie fragili, mai bolnavi decît alţi copii, dar o dată
cu vîrsta le creşte considerabil puterea şi rezistenţa la boli. Firea sobră,
temperată a caprei tipice le dă o uimitoare putere de rezistenţă şi un potenţial
de supravieţuire atît de mare încît nu e ceva neobişnuit ca nativii să
depăşească suta de ani. Aceşti oameni ar trebui să nu aibă prea mare neovie
de doctori şi spitale, dar au, pentru că teama, nesiguranţa, îngrijorarea şi
pesimismul sînt mai mortale decît microbii. Nici o dietă echilibrată, nici un
obicei oricît de sănătos nu pot învinge pericolele pesimismului. Capricornii care
vor să evite bolile trebuie să facă mult sport în aer liber şi să îşi transforme
personalitatea, pentru a fi mai optimişti, mai deschişi. Aerul curat, de ţară, şi
briza proaspătă a tolernaşei face miracole pentru sănătatea lor. Aproape toate
caprele de ambe sexe au piele sensibilă. Pot avea iritaţii pe fond nervos,
alergii, zone aspre şi porţiuni descuamate, transpiraţii ciudate ca miros sau
localiyare, pori măriţi sau acnee. Problemele stomacale pe fond nervos sînt şi
ele destul de comune. Rotulele, încheieturile şi oasele reprezintă zonele lor
vulnerabile, şi e posibil să-şi rupă braţe sau picioare. Cele mai grave boli
provocate de melancolia saturniană sînt paralizia psihosomatică, migrenele
grave şi infecţiile renale.
Capricornii fie vor avea dinţi albi, frumoşi şi puternici, fie vor avea mereu
probleme cu cariile şi vor face într-una vizite la dentist. în general, dacă evită
afecţiunile insidioase provocate de depresii, tenacitatea şi forţa lor vitală e
remarcabilă. Dar nu e plăcut să fii atît de longeviv dacă suferi de artrită şi
reumatism. Capra trebuie să caute soarele şi să nu se ferească de plimbările
prin ploaie dacă vrea să-şi păstreze sănătatea.
Capricornul e o persoană atît de timidă, dulce, poate puţin cam încăpăţînată,
dar nu în mod agresiv. Pare atît de inofensiv! O persoană în care poţi să ai
toată încrederea şi căreia poţi să i te confesezi în linişte. Cine i-ar vrea răul şi
cine l-ar putea bănui de ambiţii ascunse? de fapt, Capricornul se foloseşte de
slăbiciunile, pasiunile şi geloziile tale pentru a se face pe sine mai puternic. îţi
este folositor şi, în cele din urmă, îţi devine indispensabil, astfel încît îl vei ruga
să preia conducerea. El va trage sforile cu modestie, din colţul lui, fără să fie
ostentativ. Capra îşi încalcă orgoliul pentru a obţine ceea ce doreşte cu
adevărat orgoliul lui: poziţia de lider necontestat.
Nativul nu are nevoie să fie în fruntea paradei, dirijînd fanfara. El dă
permisiunea pentru paradă şi planifică traseul, organizînd totul din culise.
Toate cascadoriile periculoase, la mare înălţime, au nevoie de plasa de
siguranţă a Capriconului atunic îcnd dau greş şi se prăbuşesc. Paleta lui de
culori cuprinde negrul intens şi bleumarinul (disciplină şi caracter oficial), maro
(practic) şi verdele închis (vise oneste, profunde). Plimbă-te încet prin pădurea
lui tăcută, căptuşită cu muşchi moale şi iederă şi caută cele opt comori ascunse
ale lui Saturn. Rubine bogate zac îngropate sub salcia plîngătoare a
Capricornului. rămîi acolo şi descoperă frumuseţea eternă a onixului pur,
lucios.

Bărbatul din zodia Capricornului

E înconjurat de un zid pe care l-a construit singur. E timid, dar puternic şi


dur. E plăcut, dar are o ambiţie feroce. Ca şi legendarul cowboy, bărbatul din
Capricorn pare să prefere singurătatea. Nu e aşa. Nu chiar.
în adîncul inimii lui, Capricornul tînjeşte după adoraţie. I-ar plăcea la nebunie să
încînte mulţimile cu acrobaţii nebuneşti la trapez. în visele lui cele mai
ascunse, acest nativ e un romantic incurabil, dar Saturn îi înfrînează pornirile
naturale cu o mie de lanţţuri. Severa planetă a disciplinei îi dictează un
comportament calm, acţiuni practice şi intenţii serioase. Aceasta e crucea lui şi
deseori e foarte greu de purtat. Uneori îşi va masca frustrarea bruscîndu-i pe
cei din jur, iar alteori te va ului cu un umor neaşteptat, surprinzător, deşi
acesta va fi întodeauna în stil ironic, persiflant. Dar, se ştie, ăsta e cel mai
amuzant stil de umor şi Capricornii pot fi de-a dreptul spumoşi cînd sînt
spirituali şi jonglează cu glumele seci.
Ia un bărbat Capricorn echilibrat şi de încredere, ia-l la bani pe mărunţi şi vei
găsi în interiroul lui un visător blînd şi vesel, care tînjeşte să simtă vîntul
libertăţii în pleteşi e îmbătat de parfumul dulce al complimentelor, care e
flămînd de aventură şi emoţii. Sînt extrem de puţini aceia care pot elibera
acest suflet singuratic din închisoarea lui secretă.
Probabil că ai ajuns deja să te gîndeşti că tipul din Capricorn ar fi un profesor
grozav dar un iubit jalnic. Tocmai ai hotărît că ai prefera să-l vezi preşedinte
decît lîngă tine la altar. ţi-a creat impresia unui bărbat care ar prefera să-şi
vadă numele la rubrica socială decît în jurnalul tău. Acum descopeeri că are o
inimă la fel de caldă şi prietenoasă ca un foc de lemne într-o noapte de iarnă.
Ştiu, eşti entuziasmată, dar aşteaptă o clipă înainte să te repezi să-i rupi trei
coaste strîngîndu-l în braţe şi să aştepţi să te ducă în al nouălea cer. Surprizele
pe care le-am descris mai sus fac parte din fiinţa lui interioară. Va fi încîntat şi
impresionat dacă le vei ghici prezenţa, dar ele sînt bine ascunse. Nu prea sînt
şanse să lase vreodată acele vise nebuneşti să evadeze şi să o ia razna. E de-
ajuns să ştii că sînt acolo. Nu te aştepta să-ţi vezi capricornul zburdînd desculţ
printre margarete. Nu poţi schimba personalitatea lui esenţială, saturniană.
însă poţi rîde la povestirile lui cu cîini pînă cînd adună sufucuent curaj să-ţi
spună altele, mai sofisticate. Poţi face aluzii cum că ai impresia că sub
atitudinea lui conserbatoare sînt ascunse focuri înnăbuşite pînă cînd va avea
suficientă încredere încît să lase să izbucnească la suprafaţă o flacăr, două.
Poţi să-i spui că visele lui ţi se par mai vii decît ale celorlalţi, pentru că nu
există vis mai sclipitor ca cel transpus în realitate, încurajîndu-l astfel să viseze
şi mai mult. într-o bună zi, va ajunge în vîrful muntelui său, iar tu vei fi alături
de el, plină de mîndrie pentru hotărîtul tău Capricorn şi bucuroasă că ai crezut
în visele lui pragmatice.
Capricornii se prefac că pot trăi fără complimente, iar felul în care se poartă
atunic cînd li se face unul e o dovadă destul de convingătoare. Dacă i-ai făcut
vreodată un compliment bărbatului tău din această zodie şi ai văzut cum
ricoşează de expresia lui impenetrabilă ştii la ce mp refer. Nu te grăbi să tragi
concluzii. Numai pentru că nativii sînt experţi la a se amăgi singuri nu trebuie
să cazi în aceeaşi capcană. De fapt, el are o nevoie disperată să i se spună că e
bun, inteligent, frumos, sexi şi interesant, dar fiindcă nu lasă să se vadă
această nevoie, rareori îi este satisfăcută. în consecinţă, nu va fi obişnuit cu
complimentele şi nu va prea şti ce să facă atunci cînd cineva îl va admira în
mod deschis, aşa că-şi ascunde jena cu o glumă sau va ignora complimentul,
reacţie care îi va convinge pe oameni să nu mai rişte niciodată să flateze chipul
acela împietrit. Se creează impresia că urăşte complimentele, aşa că primeşte
tot mai puţine. E un cerc vicios. Poate că e mai mult vina ta decît a lui. Data
viitoare cînd îl flatezi, uită-te la urechile lui. Vezi cum s-au înroşit? Vezi sclipirea
aceea slabă din ochii lui? e încîntat cum nu se mai poate. Doar pentru că nu se
apucă să ţopăie sau să se rostogolească prin iarbă ca Leul nu înseamnă că nu e
profund fericit şi foarte mîndru. Simte nevoia să ştie că vezi ce om ninunat e.
Firea lui şi stelele îl împiedică să-şi facă reclamă. Va trebui să fii tu agentul lui
de publicitate.
Acest bărbat înfloreşte tîrziu. în tinerţ grav ca o bufniţă, dar s va rlaxa trptat p
măsură c s va maturiza şi, dacă un Capricorn tipic, va ajung să arat şi să s
poart mai tinreşte decît toţi cei din grup. La alţi bărbaţi, trebuie să le tolerezi
ani de zile nesăbuinţa superficială, ca apoi să te alegi cu un bătrîn morocănos
şi încuiat. Iubitul tău din Capricorn nu te va răpi ca să te ducă la Paris la
începutul idilei voastre, dar s-ar putea să te ducă să vezi taj Mahalul la lumina
lunii patruzeci sau cincizeci de ani mai tîrziu, cînd alţi bărbaţi se plîng că le
trosnesc încheieturile. nu e rău deloc! dacă eşti genul căreia îi place să se
îndoape la început cu aperitive grele ca apoi să-şi mănînce conştiincioasă
legumele, nu e pentru tine. O legătură amoroasă cu un Capricorn, dacă duce la
căsătorie e ca şi cum ai lăsa desertul la urmă, aşa cum e firesc.
Desigur, procesul invers de îmbătrînire al nativului îţi poate provoca oarece
probleme în sectorul "fidelitate". Cînd idila voastră e proapsătă, vei avea prea
puţine bătăi de cap cu loialitatea partenerului tău, dar cînd acesta va mai
înainta în vîrstă, s-ar putea să se mai abată puţin de la calea voastră comună.
Totuşi, Capricornul e poate cel mai fidel dintre toate semnele zodiacale, pentru
că acest bărbat consideră familia ceva sfînt. Indiferent de scăpările minore de
mai tîrziu, acestea nu vor înlocui niciodată căldura căminului, copiii şi pe tine.
Ar un profund respect pentru legăturile de familie, aici incluzînd atît familia
construită cu tine, cît şi cea din care provine, căreia i-a fost devotat din
copilărie.
E inacceptabil să-i insulţi mama sau să fii rece cu fratele lui. Pregăteşte-te să-ţi
iubeşti rudele prin alianţă, chiar dacă sînt la fel de adorabile ca un cactus. Nu
numai că le va lua apărarea, dar, dacă vei lăsa disputele să se agraveze,
povara de a trebui să aleagă între cele două familii îl poate face p enativ ursuz
şi pesimist. Şi nu-ţi doreşti în nici un caz să vezi un Capricorn cînd psimist şi
posac.
S-ar puta să dai peste un saturnian care manifestă un dispreţ făţiş faţă de
rudele lui, sau care a retezat cu furie legăturile de familie şi nu a mai privit
niciodată înapoi. Dacă vei da deoparte suprafaţa independenţei lui vei
descoperi în trecutul lui o rană profundă, emoţională, care a provocat de fapt
acest comportament atipic. Mulţi Capricorni continuă să locuiască la părinţi
mult timp după ce amicii lor au început să se bucure de deliciile unui cuibuşor
de burlac. De obicei se îndrăgostesc mai tîrziu decît majoritatea bărbaţilor şi
rareori se căsătoresc înainte să-şi construiască o carieră stabilă.
Cu ochiul lor format pentru aprecierea pedigriului şi a perfecţiunii, vor studia
peisajul cu mare atenţie. Saturnianul va alege o fată care va deveni o bună
mamă. Api, va trebui ca ea să fie o bună gospodină şi să gătească bine. în plus,
va trebui să se îmbrace bine ca să-i impresioneze pe asociaţii şi prietenii lui şi,
dacă se poate, să fie mai presus de aceştia în privinţa provenienţei, manierelor,
educaţiei şi inteligenţei. La sfîrşit, va arunca o privire rapidă ca să vadă dacă
fata e frumoasă sau dacă i se pare atrăgătoare din punct de vedere sexual.
După cum vezi, nu e nici o nenorocire dacă ai păr lăţos, nu te dai cu parfum, iar
picioarele tale nu stîrnesc invidia actualei Miss Univers. Cotrobăie prin cufăr
după arborele genealogic şi arată-i cam pe ce ramură se află Bibescul familiei.
Invit-o pe mama lui la prînz în oraş o dată pe săptămînă şi lasă-l să vadă cît eşti
de practică eşti cînd e vorba de buget. La următoarea voastră întîlnire ia-o şi
pe surioara ta în vîrstă de patru ani. Dacă eşti singură la părinţi închiriază
copilaşul vecinilor. Şterge-l la nas cît mai frecvent şi mai blînd cu o batistă din
pînză (nu cu şerveţel), vorbeşte cu Capricornul despre dorinţa ta de a fi
consilier municipal şi de a te ocupa de îmbunătăţirea urbei, mergi încet şi egal,
aruncă în conversaţie cîteva expresii franţuzeşti şi/sau englezeşti şi dă ochii
peste cap de plăcere cînd vezi un bebeluş într-un cărucior. Ai grijă să-i arăţi că
îl consideri pe tatăl lui cel mai înţelept domn pe care l-ai cunoscut vreodată şi
fă referiri întîmplătoare la unchiul care a lucrat cu Traian Vuia la construirea
primului avion cu reacţie, sau la strămoşul care a stat alături de Cuza la divanul
ad-hoc. Dacă eşti frumuşică, e cu atît mai bine. Dar frumuseţea nu va înlocui
niciodată în ochii lui puloverul pe care l-ai tricotat pentru mătuşa lui, Getuţa.
Aproape că pot să-ţi garantez că acest bărbat nu se va însura în veci cu tine
dacă nu treci testele familiei lui. Bineînţeles că există excepţii, dar sînt atît de
rar încît ar fi o nebunie să rişti crezînd că bărbatul tău saturnian e una dintre
ele.
După ce familia lui te-a cerut de nevastă (sau el te-a cerut) pune piciorul în
prag. Cu fermitate! Spune-i că îi iubeşti din tot sufletul pe ai lui, dar tu ai
acceptat să împarţi patul şi casa doar cu el. Dacă nu faci asta, vei petrece
multe seri de sîmbătă gătind pentru unchiul Costel sau ajutîndu-i surioara să
treacă prin chinurile adolescenţei.
Deoarece Capricornii sînt întotdeauna uşor emoţionaţi în prezenţa sexului
opus, unii dintre ei vor face cîteodată aluzii fără perdea, se vor chinui să
încerce să facă insinuări cu subînţeles erotic sau vor părea duri, aspri şi lipsiţi
de orice scrupul sau sensibilitate. E doar felul lor de a încerca să fie "ca băieţii",
o metodă tipică de a-şi ascunde jena şi curiozitatea provocate de pasiunile
arzătoarea ale altor persoane, mai agresive. Nu te lăsa amăgită şi nu-ţi închipui
că vrea să fiţi un cuplu ca Bonnie şi Clyde. Elti o domană şi nu cumva să uiţi
asta! O fi aruncînd el cîte o privire fugară spre vreo "doamnă a nopţii", dar
aceea nu e în nici un caz genul de femeie pe care ar lua-o de nevastă. S-ar
putea ca ăsta să-ţi sune a sfat primit de la mătuşa ta Agepsina, fata bătrînă a
familii, dar dacă crezi că e o prostie dă-i înainte şi poartă bikinii minusculi şi
rimelul verde, toarnă pe tine o sticlă de parfum şi sărută-l în public. Poate că
vei merge în cele din urmă spre altar cu cununa de lămîiţă pe cap, dar sigur nu
va fi lîngă tine un mire saturnian.
Un dar frumos pentru soţul tău Capricorn ar fi o carte de poezii, cu cît mai
romantice cu atît mai bine. Dacă nu-l înveţi timpuriu arta exprimării afecţiunii,
s-ar putea să devii o nevastă căreia nu-i lipseşte nimic, care e adorată şi
apreciată cu căldură, cu un soţ absolut perfect, dar neîmplinită emoţional. Nu
va mai avea nici un rost atunci să te plîngi că nu-ţi spune niciodată că te
iubeşte. Se va uita, doar, la tine cu o privire inocentă şi îndurerată sau cu
dezgust posomorît (în funcţie de cît de puternică a fost influenţa lui Saturn la
naşterea lui) şi-ţi va explica răbdător: "Eşti nebună. îmi amintesc perfect că ţi-
am spus că te iubesc cînd ţi-am dat inelul de logodnă şi încă o dată cînd s-a
născut micul Alex".
El consideră că ar trebui să ştii ce simte pentru tine din moment ce te susţine
financiar şi îţi acordă privilegiu de a îţi permite să fii mama copiilor lui, să dai
cu mătura prin casa lui şi să-i lustruieşti trofeele. Pentru Capricorn, declaraţiile
sentimentale constituie o poleială de prost gust a crinului romantismului. S-ar
putea să te întrebe: "Ce vrei, să fiu Pacientul englez?". ăsta e momentul să spui
tare "da". îl va şoca şi speria puţin. Nu se va transforma în Ralph Fiennes, dar
s-ar putea să-şi dea seama că un "iubito", murmurat tandru la momentul
potrivit nu-i va ştirbi cu nimic masculinitatea.
Ca tată, va fi însăşi personificarea expresiei "pater familias". Va sta
întotdeauna în capul mesei, inclusiv la picnicuri, chiar dacă asta înseamnă să
stea în muşuroiul de furnici sau în urzici. Va pretinde respect şi ascultare şi va
insista să impune disciplina şi rutina. în schimb va oferi devotament total, chiar
autosacrificiu şi probabil că va fi de acord cu petreceri cît mai mari de zilele de
naştere ale celor mici şi cu Crăciunuri cît mai vesele. Tatăl din Capricorn va
avea grijă ca progeniturile să meargă regulat la dentist, să-şi facă lecţiile şi nu
se va sfii să le aplice corecţii corporale cînd va fi necesar. Nu strică să-i
aminteşti că a fi părinte poate fi plăcut şi amuzant, nu numai o responsabilitate
serioasă. învaţă-i pe copii să-i dea săruări generoase înainte de a pleca la
culcare şi încurajează-l să-i ducă la meciuri, la pescuit sau la înot. Dacă e puţin
cam sever, nu uita că ei vor avea decîştigat din asta în timp, cu condiţia ca
tatăl lor să nu exagereze. cînd va deveni bunic, Capricornul tău va deveni
şocant de îngăduitor. Bunicii din această zodie sînt dădace grozave. Cunosc
unul care cutreieră cartierul pe role alături de nepoţi.
Un Capricorn se însoară rareori în grabă şi majoritatea mariajelor lor sînt solide.
Dar dacă s-a însurat cu cine nu trebuie, va pleca brusc şi soţia lui nu va avea
parte de o a doua şansă. Acest bărbat detestă divorţul, dar cînd acesta se va
petrece, va fi definitiv. Cu alte cuvinte, cînd s-a săturat, gata!
Probabil că soţul tău saturninan va programa amorul fizic , trecîndu-l pe lista de
lucruri de făcut ca pe cumpărături, corespondenţă, vizitele la muzeu sau la
medic. Acest lucru poate părea rece şi lipsit de sentiment, dar nu uita că
pragamticul Capricorn va fi interesat de aspectul fizic al iubirii mult timp după
ce alţi soţi de aceeaşi vîrstă vor începe să recurgă la poezie pentru a-şi
exprima afecţiunea. ţii minte? Desertul la urmă!

Femeia din zodia Capricornului

Nu există femeie Capricorn tipică. Ea poate fi un curator de muzeu care


poartă ochelari de bunicuţă fiindcă are nevoie de ei, sau poate fi o dansatoare
care poartă un bikini minuscul şi sclipitor fiindcă o amuză. O vei vedea
prezidînd severă o şedinţă cu părinţii, prăjind hamburgei într-un local sau
organizînd cel mai mare bal de caritate din oraş. O femeie Capricorn poate
decora rubricile mondene, poate zîmbi modest din spatele soţului ei politician
sau turna lichide misterioase în eprubete. Dar indiferent de ce face sau ce
poartă, Saturn îi va domina acţiunile şi ţelurile tainice.
Poate fi ultra-feminină, flirtînd şi fermecîndu-te pînă începi să te simţi ca un
uriaş urs grizzly care o poate proteja de lumea rece şi rea. sau poate fi glacială,
tăcută şi distantă, stînd în siguranţă pe piedestalul ei de marmură şi
provocîndu-te să fii suficient de inteligent ca să-i cîştigi mîna superioară. Orice
personalitate afişează, dedesubtul şiretlicurilor ei feminine sau al atitudinii ei
practice, raţionale, se află acelaşi scop: o hotărîre inflexibilă de a pune mîna pe
bărbatul potrivit, cel care poate deveni cineva, o poate face să fie mîndră de el
şi poate fi un tată bun pentru copiii ei.
Sînt atît de multe femei Capricorn care au cariere, încît ai putea crede că
dragostea şi căsătoria vor fi întotdeauna pe locul doi în preocupările lor. în
privinţa dragostei ai dreptate. în privinţa căsătoriei, nu. Trebuie să înţelegi că
ţelurile capricorniene sînt siguranţa, autoritatea, respectul şi poziţia socială.
Are prea puţină importanţă dacă aceste nevoi sînt împlinite în spatele unei
catedre, într-un birou de afacersit, sau alături de un soţ ambiţios ale cărui viaţă
socială şi cămin le poate organiza cu uşurinţă graţioasă şi planificare riguroasă.
într-un fel sau altul, această femeie va obţine recunoaşterea de care are
nevoie. Unele o obţin scriind cărţi, ţinînd prelegeri, pictînd sau compunînd
muzică. E uimitor cît de mulţi Capricorni de mabe sexe au talent artistic ieşit
din comun! Poate că acesta provine din simţul lor înnăscut al echilibrului şi
armoniei, din felul în care ştiu instinctiv ce e plăcut şi ce e bine sau corect.
e o chestiune delicată, dar chiar şi nativele pe care le găseşti în teatrele de
mîna a cinşpea sau în cea mai veche profesie din lume (vor fi doar cîteva) vor
ajunge să se mărite cu directorul teatrului sau cu cel mai bun actor în primul
caz, sau cu cel mai bogat client în al doilea. Capra trebuie să urce. Fie că încep
cursa de sus sau de jos, pentru ele vîrful muntelui e locul din care priveliştea li
se pare cea mai satisfăcătoare. Saturniana nu are nimic ostentativ. N-o vei
vedea niciodată izbind şi dînd din coate, făcînd scandal ca să ajungă în faţă. S-
ar putea să crezi că e suficient de docilă ca să se mulţumească cu locurile din
spate, lăsîndu-şi concureţa să i-o ia înainte. Aşteaptă puţin şi ai să vezi cine e
promovat.
Te înşeli dacă îţi închipui că nu-şi va sacrifica niciodată cariera în favoarea
căsniciei. Oferă-i şansa de a fi lider în societatea mondenă şi stăpîna unei
locuinţe bine conduse şi vei vedea ce repede îşi pierde interesul pentru slujbă
(unul dintre puţinele lucruri pe care le va face repede). Daacă vrei, femeia din
Capricorn va fi fericită să continue să muncească pentru a te ajuta să urci spre
succes, căci nu e leneşă. însă va fi şi mai fericită savurîndu-şi statutul de soţie
a ta, cu condiţia ca statutul să fie bun şi să se bucure de securitate financiară.
Una dintre trăsăturile caracteristice cele mai încîntătoare la această femeie e
buna creştere naturală şi atitudinea rafinată. Poţi cunoaşte o nativă crescută
într-o magherniţă de la periferia mizeră a oraşului, al cărui tată lucrează în
mină, dar dacă nu se hotărăşte ea să-şi dezvăluie provenienţa vei fi convins că
e produsul unei familii bune, vechi, şi e absolventa uneia dintre cele mai bune
şcoli. Atît de mult fac parte din însăşi natura lor simţul social şi al aparenţelor
conservatoare, convenţionale.
Orice bărbat implicat într-o relaţie cu o femeie din Capricorn ar trebui să ştie un
lucru esenţial despre această zodie. Nativa pare să fie mult mai echilibrată şi
calmă decît este de fapt. Comportamentul ei te poate convinge să e stabilă ca
o stîncă şi nimic nu-i poate tulbura suprafaţa calmă. Adevărul e că această
femeie are multe toane. Vei psune că aşa sînt toate femeiel, dar capricoarna
are unele perioade foarte negre, care nu trec prea repede. Dacă simte că e
prost tratată sau se simte neapreciată, va fi posomorîtă zile şi săptămîni în şir,
ba chiar luni. Ea spune că această atitudine e raţională şi practică, dar
mohorala, depresia şi pesimismul saturnian au rădăcini mult mai adînci. Ele
sînt declanşate de frica de viitor, grijile pentru prezent, ruşine pentru trecut,
sau de bănuiala că cei din jur îşi bat joc de ea sau că într-un fel sau altul e
nepotrivită cu împrejurimile. Aceste femei nu acceptă prea uşor să fie
tachinate, aşa că încearcă să renunţi cît mai mult la asta. La drept vorbind, le
este imposibil să priceapă poanta atunci cînd ele sînt victimele glumei. Nu e
nevoie să o copleşeşti întruna cu complimente (oricum va simţi cînd acestea nu
vor fi sincere), dar nu glumi cu ea cînd e vorba de lucruri importante şi laud-o
suficient de des ca să ştie că îi cunoşti adevărata valoare.
în situaţii romantice acestei femei îi este foarte greu să se relaxeze. Sub
suprafaţa rece a Capricornului există destulă dorinţă fizică, mult mai multă
decît îşi închipuie cei din jur, dar aceasta nu e niciodată satisfăcută în mod
superficial. Să pierzi vremea cu îmbrăţişări nebuneşti şi săruturi extatice cînd
viitorul e nesigur nu e deloc hobby-ul ei favorit. Totuşi, o dată ce s-a hotărît că
tu eşti bărbatul potrivit şi situaţia financiară e stabilă sau ambiţia ta e suficient
de mare, ea va fi la fel de caldă ca un panda drăgălaş, afectuoasă şi chiar
pasională. Capricornii nu cred în vise vagi care plutesc fără ţintă pe un cer
senin. Ei vor să ştie exact unde îi duce corabia iubirii şi vor să fie siguri că apele
pe care pluteşte sînt sigure. Trebuie să construieşti o fondaţie solidă casei tale
dacă intenţionezi să-i treci pragul cu o capricoarnă în braţe. Ai grijă să fie bine
asigurată şi ipoteca să fie plătită.
Probabil că saturniana va fi un fel de fluturaş social, extrem de conştientă de
cerinţele etichetei, şi va avea înclinaţii spre obiceiurile vechi, cum ar fi inele
gravate pentru şerveţele şi scaune tapiţate cu goblenuri. Totul trebuie să fie
corect şi tradiţia trebuie urmată cu orice preţ. Din cînd în cînd s-ar putea să
prindă obiceiul de a face cumpărături în cele mai scumpe şi exclusiviste
magazine, unde va insista să găsească chilipiruri. Nu o deranjează să cumpere
o rochie de pe raftul cu reduceri de preţ atîta timp cît rochia poartă o etichetă
de firmă celebră.
femeile din capricorn au o frumuseţe deosebită, proaspătă. Rareori vei găsi una
care să nu fie neobişnuit de atrăgătoare. Totuşi, ele sînt timide şi măcinate de
nesiguranţă în ceea ce priveşte înfăţişarea lor şi s-ar putea să descoperi că au
nevoie de asigurări constante ca să se convingă că sînt frumoase. Deşi nativele
urăsc lipsa de onestitate de orice fel, de multe ori nu se dau în lături să mintă
cînd e vorba de vîrsta lor. Şi de obicei le merge, datorită bizarei influenţe
saturniene. Cînd sînt mici, ele arată ca nişte bătrînele micuţe, ca apoi, cînd trec
de prima tinereţe, să înflorească brusc transformîndu-se în femei care arată ca
nişte fete tinere.
Ar fi o greşeală îngrozitoare să-i respingi familia. Bărbatul care se însoară cu o
capricoarnă se însoară cu rudele ei. Nu are rost să-ţi închipui că partenera ta e
altfel. După un timp, nu-ţi va mai veni să rîzi cînd vei auzi glume cu soacre (în
schimb, s-ar putea să-ţi vină să plîngi). de multe ori, saturniana e singurul
sprijin al familiei ei, financiar, moral sau ambele. E posibil să poarte de grijă
unui părinte bolnav cu un devotament care poate ajunge pînă la punctul în
care ea ar renunţa pentru totdeauna la ideea unei căsătorii. Deseori, ea va face
bucuroasă aceste sacrificii datorită iubirii ei sincere pentru familie, dar chiar
dacă nu-i convine situaţia, puternicul ei simţ al responsabilităţii şi datoriei nu ţi
va permite să evadeze.
Aşa că n-ai de ales. Resemnează-te să-ţi flatezi soacra, sperînd că e o femeie
grozavă, care merită complimentele. Nu discuta în contradictoriu despre
politică cu tatăl ei şi dacă chiar trebuie să-i critici fraţii şi surorile ai grijă ca
aceste critici să fie constructive, bazate pe o încredere sinceră în potenţialul
lor. în mod frecvent, Capricornii se trezesc împovăraţi cu rude bolnave sau
aflate în nenorocire, iar nativa tipică nu va permite niciodată iubirii, oricît de
puternice ar fi ea, să o facă să neglijeze aceste obligaţii. Ai face bine să planifici
de la început astfel încît să aveţi mereu o cameră sau două libere, pentru
rudele aflat în vizită. Dar există şi o parte bună. Vei avea o soţie care se va
purta cu blîndeţe şi consideraţie cu toţi membrii familiei tale. Femeia din acest
semn va înţelege dacă dai săptămînal părinţilor tăi o sumă fixă şi probabil că
va fi o bună prietenă pentru fraţii şi surorile tale. E genul de fată pe care o iei
acasă ca să-ţi cunoască mama şi mama ta va fi imediat de acord cu alegerea
ta. Din spirit de contradicţie tipic masculin, o asemenea încurajare imediată îi
poate face să dea înapoi. E întotdeauna mai plăcut să lupţi împotriva obiecţiilor
ridicate de părinţi privind femeia iubită. Dar nu vei face decît să-ţi calci pe
inimă, căci mama ta are dreptate. Dacă e o saturniană tipică, această fată va fi
o soţie excepţională.
Căminul unei capricoarne arată mereu atît de impecabil fără ca tu s-o vezi
făcînd vreun efort, încît ai zice că se ascund prin colţuri zîne micuţe şi pitici
care lucrează frenetic după miezul nopţii ca să spele, să lustruiască să
gătească şi să facă ordine. Greşit! Ultimul loc unde te-ai putea aştepta să
găseşti asemenea creaturi imaginare ar fi pe lîngă un Capricorn. Spiritul practic
al lui Saturn şi credinţa fermă în date ferme exclude în mod normal orice
înşelegere pentru lumea celor nevăzute. O nativă nu ar crede în spiriduşi nici
dacă unul i-ar dasa pe vîrful nasului. însă trebuie să fim corecţi şi să
recunoaştem că, deşi nu e o visătoare cu capul în nori sau o adeptă a
misterelor oculte, o dată ce e în posia tuturor datelor concrete, această femeie
e capabilă să vadă romantismul şi poezia din cele mai obişnuite situaţii.
Vraja vîntului de nord nu îi este deloc străină, şi nici nu e surdă la cîntecul
argintiu al ploilor de primăvară. Muzica bună o tulbură profund şi este o
protectoare fascinată a aproape tuturor formelor de artă. Poate că are nevoie
să vadă şi să atingă vraja ca să creadă în ea. Un spiriduş ar avea mult mai
multe şanse cu ea dacă ar veni şi i-ar psune fără ocolişuri unde e ascunsă
legendara oală cu aur, în loc să facă aluzii la asta în basme.
Deoarece venerază tradiţia şi are un profund respect pentru cei care au depăşit
obstacole uriaşe pentru a atinge succesul, acestei native îi vine mai uşor să se
emoţioneze citind discursul de la Gettysburg decît să se entuziasmeze la auzul
celei mai recente idei nebuneşti care ţi-a trecut prin cap. De fapt, ea e o
adevărată romantică, cu o imaginaţie mult mai mare decît a acelor superficiali
împrăştiaţi cu fantezii complet ireale. Feicare fată de ianuarie are sufletul
bîntuit de poezie, dar nu are prea multă înţelegere pentru poeţii care
flămînzesc prin mansarde neîncălzite. Ocupă-te de mîncare şi chirie şi abia apoi
vezi-ţi de visul tău, oricare ar fi el. Acesta e motto-ul Capricornilor. De
asemenea, asigură-te că visul merită efortul. Din punctul ei de vedere, eşecul
nu are nimic romantic sau magic.
E posibil să fii nevoit să-ţi împarţi soţia saturniană cu diverse cauze. Ea va fi o
luptătoare neobosită în favoarea celor săraci şi lipsiţi de apărare, dar va
prefera să-şi dezvăluie latura caritabilă în eforturi de grup şi nu faţă de indivizi
separaţi. Nativele acestei zodii sînt lidere înnăscute pentru organizaţiile de
femei.
Probabil că femeia din Capricorn va instila în cei mici respectul pentru calitate.
îi va învăţa să mănînce tot, să nu facă mofturi, să rabde situaţiile neplăcute sau
să renunţe la ce e prea neplăcut. Ei vor primi cele mai bune porţii de mîncare şi
mama lor le va cumpăra pantofi de cea mai bună calitate. Pentru ea, a face
economie nu înseamnă a cumpăra lucruri ieftine. va pretinde de la copii să fie
respectuoşi cu rudele şi bătrînii şi vor avea maniere impecabile. Nu vor fi
răzgîiaţi şi nici nu li se va permite să fie neascultători. Dacă îi faci cadou o carte
despre psihologia copiilor o va folosi probabil ca să ardă una la fund unuia
dintre micii zurbagii şi abia mai tîtziu va apuca să o citească. Poate că nu va fi
prea încîntată de pupăturile lipicioase ale celor mici, dar există puţine mame
mai devotate decît capricoarna. Copiii ei o vor găsi întotdeauna dispusă să-i
asculte cu atenţie şi respect. S-ar putea ca mama saturniană să fie cam severă
şi inflexibilă cînd ei vor trece prin diversele faze ale creşterii, dar îi va asculta
fascinată cînd vor realiza ceva. Această femeie nu va fi niciodată prea ocupată
ca să acorde progeniturilor atenţia ei interesată. După ce copiii devin
adolescenţi, s-ar putea ca între ei şi mama lor să se ridice cîteva bariere, căci
conservatorismul saturnian se va ciocni de liberalismul tinereţii. în acea
perioadă s-ar putea ca ea să aibă nevoie de ajutor ca să înţeleagă visele
entuziaste ale copiilor. S-ar putea să primească nişte lecţii dureroase pînă să
înveţe că nu le poate dicta cu cine să fie prieteni. Dar e suficient de inteligentă
ca să se adapteze şi să-şi ascundă coarnele dacă îşi dă seama că va avea mai
mult de pierdut decît de cîştigat.
Deoarece multe femei Capricorn au piele sensibilă, soţia ta nu se va prea farda.
Multe dintre ele sînt alergice la farduri. Dar natura le-a răsplătit cu frumuseţe
naturală care n-are nevoie de artificii, şi şi-o vor păstra mult timp după ce
obrajii altor femei se vor fi ofilit. Unele dintre native te uluiesc cu tenuri
încîntătoare, trăsături ferme şi ochi sclipitori la optzeci de ani şi chiar mai mult.
Ajut-o cu răbdare pe capricoarna ta să-şi depăşească lipsa de încredere în
propria persoană. Numai pentru că nu acceptă să se amăgească singură nu
înseamnă că e lipsită de imaginaţie. încearcă vreo cîteva din visele ei practice
şi ai să fii uimit de cît sînt de plăcute. Probabil că încăpăţînarea e unul dintre
defectele ei, dar nu e o plîngăreaţă sau o cicălitoare agitată. Te va împinge
spre succes, dar va fi tandră şi devotată. în ciuda felului ei blînd, chiar modest
de a fi, ea va şti exact cum să te joace pe degete. Dragostea ei are o bogăţie
profundă, mult mai durabilă decît iubirea pretenţioasă, carbonizantă,
sclipitoare a altor femei. Cine zice că această femeie nu crede în basme?
Numai o saturniană poate privi adînc în ochii unui broscoi stîngaci şi va vedea
că e, de fapt un prinţ deghizat. Mai mult decît atît! Dacă te însori cu ea nu vei
rămîne niciodată fără şosete curate.

VĂRSĂTOR

Cum să recunoşti un nativ din Vărsător

Tuturor le plac curcubeele. Copiii îşi pun o dorinţă cînd văd unul, visătorii
aleargă după ele, pictorii le pun pe pînză, dar Vărsătorul locuieşte într-unul. Mai
mult, el l-a demontat şi a examinat fiecare bucăţică, fiecare culoare, şi tot
crede în el. Nu e uşor să crezi în ceva după ce ai aflat exact cum e acel lucru,
dar Vărsătorul e în esenţă un realist, deşi adresa lui e ziua de mîine, privită cu
ochelari roz.
Ca şi buimăcita Alice, dusă prin Lumea Minunilor de Vărsătorul Lewis Caroll, va
trebui să fii mereu pregătit pentru neprevăzut cînd e vorba de uranieni. În
general amabili şi liniştiţi, Vărsătorilor le place, însă, să sfideze opinia publică şi
sînt extrem de încîntaţi în sinea lor cînd şochează din cînd în cînd oamenii mai
convenţionali cu comportamentul lor iraţional. Aceşti oameni în general blînzi şi
politicoşi te pot zgudui brusc cu cele mai uluitoare afirmaţii exact cînd te
aştepţi mai puţin. Uranianul tipic e pe jumătate Albert Schweitzer şi jumătate
Mickey Mouse. Poate fi încălţat în sandale, bocanci, pantofi eleganţi sau adidaşi
şi rareori îşi va bate capul să verifice dacă ceea ce poartă se potriveşte ocaziei.
Va apărea la uşa ta desculţ, dacă aşa îi vine cheful, şi va rîde de tine fiindcă rîzi
de el. Vărsătorii deseori adoptă o ţinută bizară, pentru a-şi demonstra refuzul
de a se conforma normelor.
Poţi recunoaşte deseori oamenii născuţi în această zodie fixă, de aer, după cît
de des folosesc cuvîntul "prieten". Întrebarea tipic uraniană după ruperea unei
legături amoroase este "Nu putem rămîne prieteni?". Vărsătorul nu e nici
obtuz, nici naiv, nici entuziast, nici blazat. Experimentările permanente nu-l fac
decît să fie curios în legătură cu următorul mister pe care-l are de descifrat. Şi
următorul mister poţi fi tu. Persoana care pare cînd complet absentă cînd te
studiază ca sub un microscop invizibil e probabil un Vărsător. Poate fi derutant
să descoperi, după toată curiozitatea lui intensă, care te-a flatat, că manifestă
acelaşi interes pentru viaţa personală a poliţistului din colţ, a barmanului sau a
cîntereţei din bar. Politica îl fascinează, sporturile îi interesează, iar copiii îl
intrigă. Acelaşi lucru e valabil pentru cai, maşini, bătrîni, descoperiri medicale,
scriitori, astronauţi, alcoolici, piane etc. Renunţă la orgoliu, ori abordarea lui
distantă, impersonală ţi-l va răni.
Ochii Vărsătorului au de obicei o privire, vagă, absentă, visătoare şi sînt deseori
deschişi la culoare, dar nu întotdeauna. Părul e de obicei drept şi mătăsos,
deseori blond sau şaten deschis; tenul e palid şi de obicei are o înălţime peste
medie (ascendentul poate duce la modificări în aspectul general). Vei observa
o nobleţe a profilului. Trăsăturile uraniene sînt fine şi bine definite, amintind de
cele ale împăraţilor romani de pe monedele de aur. Adevăraţii nativi vor adopta
deseori o poziţie cu capul plecat de la baza gîtului cînd cugetă la o problemă
sau imediat după ce au pus o întrebare. Capul le cade brusc în faţă sau se
înclină într-o parte, aşteptîndu-ţi reacţia. În mod ciudat, datorită sexualităţii
duale a uranienilor, trupurile masculine au deseori caracteristici feminine (cum
ar fi şoldurile late), iar cele feminine au cîte o trăsătură masculină (cum ar fi
umerii laţi).
Nativii iubesc libertatea şi pot fi deseori extrem de amuzanţi, perverşi, originali,
îngîmfaţi şi independenţi, dar pot fi şi diplomaţi, blînzi, înţelegători şi timizi. Ei
vor căuta aproape cu disperare sentimentul de siguranţă pe care li-l dau
mulţimile, aglomerările de oameni şi se va înconjura cu prieteni. Apoi vor
cădea într-o pasă mohorîtă, pesimistă şi vor dori să fie lăsaţi singuri. În oricare
dintre aceste faze ar fi, nativul îşi păstrează percepţiile acute, care sînt mai
profunde şi mai rapide decît ale altora. Uranus face din el un rebel înnăscut,
care crede că toate vechile obiceiuri sînt greşite şi că oamenii şi lumea au
nevoie de schimbări drastice şi revoluţionare mai mult decît de orice altceva
(deşi, dacă e implicat în politică, va fi suficient de inteligent încît să nu-şi facă
publice opiniile prea devreme, distrugîndu-şi strategia).
Vărsătorii analizează constant situaţii, prieteni şi străini. Poate fi deranjant cînd
se apucă să-ţi pună întrebări directe, fără pic de tact, ţintind exact spre cele
mai intime sentimente ale tale. Cînd descoperă că puzzle-ul nu era deloc prea
complicat, se plictisesc şi uneori chiar se supără. Nu e nimic mai jignitor decît
un Vărsător care se satură de acest joc de-a examinarea sub microscop şi se
orientează spre alt subiect tocmai cînd te-a convins că pentru el eşti cea mai
importantă fiinţă de pe planetă. E foarte dureros!
În ciuda obsesiei lor pentru prietenie, nativii nu au prea mulţi apropiaţi. Ei
caută cantitatea şi nu calitatea în relaţiile lor şi rareori întemeiază o legătură
pentru o perioadă mai lungă de timp. Sînt prea multe de descoperit ca să se
limiteze prea mult timp la numai una sau două prietenii. Nu rezolvi nimic cu
rugăminţile patetice, căci acest om e prea impersonal dar, dacă reuşeşti să
ajungi la inima unui Vărsător, de obicei acesta va coborî de pe bicicleta lui ca
să vadă dacă nu cumva i-a scăpat ceva.
Uranianul e înconjurat de un fel de izolare ciudată şi deseori e înţeles greşit de
ceilalţi. Asta pentru că ceilalţi încă sînt cu un pas în urma Vărsătorului.
Purtătorul apei trăieşte în viitor, întorcîndu-se în prezent numai pentru perioade
foarte scurte de timp, aşa că oamenii mai realişti îl consideră pur şi simplu sărit
de pe fix. El simte acest lucru şi sentimentul lui de izolare se accentuează. Dar,
după părerea lui, faptul că cei din jur nu reuşesc să ţină pasul cu el nu e un
motiv să meargă înapoi. Aşa că rătăceşte singur printre norii lui, în timp ce noi,
simplii muritori, ne întrebăm ce naiba caută tocmai acolo, atît de departe.
Astrologii spun că ceea ce gîndesc Vărsătorii va gîndi toată lumea peste
cincizeci de ani. Asta o fi adevărat, dar prăpastia dintre ei şi noi ceilalţi rămîne
la fel de adîncă. Acest semn e cunoscut ca fiind semnul geniului şi aşa şi este,
căci mai mult de jumătate dintre cei mai celebri oameni ai lumii sînt născuţi în
Vărsător sau au ascendent în Vărsător. Pe de altă parte, un procentaj la fel de
mare dintre cei închişi în sanatorii de boli nervoase sau dintre cei care au
şedinţe frecvente la psihoterapeut sînt tot uranieni. Se spune că graniţa dintre
geniu şi nebunie e foarte subţire, iar prietenii tăi Vărsători te pot face uneori să
te întrebi de care parte a graniţei se află ei. Mare parte din confuzie e
provocată de faptul că omul a avut întotdeauna tendinţa să-şi hulească profeţii.
Uranienii sînt un bizar amestec de pragmatism rece şi instabilitate excentrică şi
par să aibă o înţelegere instinctivă pentru cei bolnavi psihic. E ciudat, dar
aproape orice nativ poate reduce substanţial agitaţia nebunilor doar vorbindu-
le încetişor. Are un talent minunat de a calma persoanele isterice şi de a linişti
copiii înspăimîntaţi. Să fie oare din cauză că propriul lui sistem nervos e atît de
sensibil şi de slab protejat?
Mintea Vărsătorului e atît de deschisă încît e o raritate să găseşti unul care are
prejudecăţi, cu condiţia să nu aibă grave influenţe negative în harta stelară
natală. Chiar şi atunci va fi foarte şocat cînd îi vei scoate în evidenţă aceste
prejudecăţi. Instinctul fratern e atît de puternic la el, încît atunci cînd un
Vărsător se face vinovat de intoleranţă, nu numai că el nu-şi dă seama de asta,
dar detestă eticheta respectivă. În mod obişnuit, toţi îi sînt fraţi sau surori. Va
umbla prin înalta societate ca şi prin cele mai mizere mahalale cu ulciorul lui
simbolic, adunînd cunoştinţe şi vărsîndu-le din nou. Chiar şi perioadele lui de
hibernare sînt scurte, aşa că nu apuci să-i duci dorul, că el şi apare din nou,
prezent peste tot. Nu încerca să-i întrerupi solitudinea. Cînd vrea să fie singur,
vrea să fie singur, însă nu s-a retras permanent din lume, chiar dacă i-a venit
brusc să-şi treacă numărul de telefon la secret. Adresa nu i s-a schimbat, şi nici
el. Nu poate renunţa prea mult timp la compania oamenilor.
De obicei e greu să convingi un Vărsător să fixeze o întîlnire la o anumită oră.
Preferă să lase o marjă de siguranţă mai mare, pentru că nu-i place să se simtă
legat de anumite îndatoriri sau obligaţii la anumite ore. Preferă ceva de genul
"Ne mai vedem... poate marţi". Şi uneori se referă la marţea de peste două
săptămîni. Însă trebuie spus că, o dată ce l-ai prins la înghesuială şi şi-a dat
cuvîntul că vă veţi întîlni la o anumită oră, va respecta cu sfinţenie ora cu
pricina. Poţi să fii sigur de asta şi ai face bine să nu întîrzii. El va fi acolo, cu
condiţia să nu fie răpit în drum spre întîlnire (ceea ce, fiind Vărsător, e posibil.
Acestor oameni li se poate întîmpla orice, oricînd. Absolut orice!)
Îşi va expune deschis opiniile, dar nu va avea pretenţia să-ţi dicteze cum ar
trebui să gîndeşti sau să-ţi trăieşti viaţa. Nici el nu are de gînd să-ţi permită să-i
dictezi lui lucrurile astea. Spre deosebire de Berbec, Leu sau Gemeni, nu
doreşte să-i convingă pe ceilalţi cu orice preţ să-i adopte ideile. Filosofia
uraniană e că fiecare are nevoile lui proprii, dansează după propria muzică şi
individualitatea ar trebui respectată.
Rareori ai să vezi un Vărsător luptînd feroce pentru o cauză. Ei trăiesc după
propriul sistem de valori şi consideră că asta e suficient. Lasă-i pe Berbec, Leu,
Scorpion şi Săgetător să apuce sabia şi să lupte glorios pentru a-i elibera pe
nedreptăţiţi. Uranianul e prea ocupat să descopere cauzele revoluţiei, să
asculte necazurile oamenilor şi să împartă compasiune înţelegătoare. Nativul
crede în schimbările violente, dar lasă violenţa în seama altora. Nu e un laş,
dar pur şi simplu nu are echipamentul necesar pentru bătălie. Cînd un scandal
îl ia prin surprindere, fie va ataca orbeşte, derutat, fie va fi de acord cu
adversarul ca să pună capăt disputei. Reacţia lui e imprevizibilă, dar un lucru e
sigur. A doua zi opinia lui va fi la fel de fermă ca înainte. Oricine are pregătire
şi talent la dezbateri îl poate învinge de obicei, căci atenţia lui poate să
rătăcească foarte uşor spre abstract într-o confruntare a inteligenţelor.
Vărsătorul luptă cel mai bine cu pălăria. Şi-o pune pe cap şi pleacă. Însă mintea
lui plină de respect pentru adevăr nu se va clinti nici un milimetru cînd e ferm
convins de ceva, în ciuda faptului că nu-i plac disputele neplăcute. Toate
ţipetele şi presiunile emoţionale din lume nu-l vor face să se abată de la calea
ideilor lui independente.
Un alt motiv pentru care Vărsătorul se confruntă deseori cu critici ostile e faptul
că e mereu plin de surprize. Te poate conduce spre vest, ca apoi să se întoarcă
şi să mărşăluiască spre est fără să te prevină. El are o anume încăpăţînare în
hotărîrea lui de a nu te anunţa ce pune la cale.
Uranianului nu-i vine foarte uşor să aibă încredere în oameni. Mai întîi trebuie
să-ţi întoarcă pe toate feţele motivele posibile şi chiar sufletul, dacă se poate.
S-ar putea să ai senzaţia că fiecare cuvînt al tău şi fiecare gest sînt catalogate
şi puse la păstrare în mintea lui intuitivă pentru a putea apela mai tîrziu la
aceste date. Aşa şi e. Poate că ţi se pare din cînd în cînd pierdut în vise, dar să
nu te laşi înşelat. Probabil că ţi-ar putea spune şi cîte gene ai. Să nu te aştepţi
niciodată ca un uranian să te accepte la prima vedere. El vrea să ştie ce se
ascunde dincolo de chipul tău şi va pune întrebări foarte jenante ca să afle. Dar
trebuie să ştii că o dată ce ai fost acceptat îţi va fi loial şi prietenia lui nu va fi
zdruncinată de bîrfe răuvoitoare. Nu va crede şoaptele răutăcioase ale
inamicilor tăi, dar le va asculta cu siguranţă din pură curiozitate. Fii însă sigur
că analiza finală şi decizia îi vor aparţine în totalitate.
Maladiile uraniene au de obicei legătură cu sistemul circulator. Nativii tremură
de frig iarna şi suferă de cald vara. La bătrîneţe sînt predispuşi la varice şi
îngroşarea arterelor, dacă emoţiile lor sînt orientate în direcţii negative, şi au
tendinţa să sufere accidente la picioare, mai ales la gambe şi glezne. Oasele
gleznei sînt deseori fragile şi s-ar putea ca nativii să se plîngă de dureri în
picioare din caza proastei circulaţii. Alte probleme de sănătate ar fi durerile
dese în gît şi uneori palpitaţii, dar aceste nu sînt grave. Uranienii au nevoie de
foarte mult aer curat, somn şi exerciţiu fizic, dar rareori se folosesc de aceste
remedii naturale. Nu au parte de prea mult aer curat pentru că de obicei închid
ferestrele, se înfofolesc în pături şi tot se plîng că le e frig. Tensiunea nervoasă
tipică nativilor îi împiedică deseori să se odihnească sufient, şi deseori somnul
le e tulburat de vise stranii. Cît despre exerciţiu fizic, dacă n-a fost învăţat de
mic să iubească sporturile e greu să-l îmboldeşti pe uranian şi să meargă mai
repede, darămite să alerge. Adevăratele probleme de sănătate ale uranienilor
nu încep decît la maturitate, cînd încăpăţînarea lor creşte. Aceşti oameni sînt
extrem de uşor de hipnotizat. Mulţi simt intuitiv acest lucru şi se feresc să se
expună dar, făcută de un specialist, hipnoza le-ar putea vindeca unele dintre
numeroasele lor fobii.
Vărsătorii nu au memorii grozave, dar nici nu au nevoie să memoreze prea
multe, din moment ce par să prindă cunoştinţe din aer. De ce şi-ar îmbîcsi
mintea cu lucruri de care s-ar putea să nu aibă nevoie niciodată, cînd pot să-şi
întindă antenele invizibile şi să prindă tot ce le trebuie? Probabil că aceşti
oameni vor veni acasă de la cumpărături fără să fi cumpărat nici măcar un
articol de pe listă. Nativul tipic este întruchiparea legendarului profesor distrat.
E în stare să treacă pe lîngă soţia lui pe stradă fără să o salute dacă e adîncit în
conversaţie cu un prieten.
Puterea de concentrare a Vărsătorului poate fi uluitoare. Totuşi, e în stare să
prindă lucruri care se petrec în spatele lui, dacă vrea, ca un radar. Nativii pot
purta o conversaţie complicată fără să piardă nici o mişcare din ceea ce se
întîmplă în cealaltă parte a camerei, dacă se hotărăsc că îi interesează. Uneori
ai putea să juri că n-a auzit nici un cuvînt din ce ai spus, ca a doua zi el să-ţi
repete totul, cuvînt cu cuvînt, ca un casetofon. Nu subestima niciodată puterea
unui uranian de a se îmbiba cu informaţii în timp ce pare complet absent, chiar
dacă uneori se poate pierde în concentrare.
Capacitatea extraordinară a nativului de a plonja în necunoscut şi de a absorbi
secrete mistice fără măcar să încerce duce spre o stranie intuiţie, o putere
premonitorie uluitoare. Cunosc un Vărsător care răspunde la telefon înainte ca
acesta să sune şi, mai mult, ştie dinainte cine e la celălalt capăt al firului.
Aproape fiecare uranian are o sensibilitate unică, ce îl ajută să-ţi cunoască cele
mai ascunse dorinţe. Fără cuvinte, el înţelege o nevoie îngropată atît de adînc
în sufletul tău încît nici tu nu eşti prea conştient de prezenţa ei. Prin acelaşi
proces bizar, el poate să-ţi transmită sentimente şi gînduri, chiar dacă e cu
spatele la tine. Unii dintre ei nu au nevoie de serviciile poştale ca să trimită o
telegramă. Totuşi, gîndirea lor nu are nimic superstiţios. Că e mecanic auto sau
muzician, Vărsătorul e un adevărat om de ştiinţă şi nu se va grăbi să tragă o
concluzie pînă cînd nu a întors totul pe toate părţile. Însă cînd ajunge la o
concluzie, aceasta va rămîne bine înfiptă în creierul lui. Cînd e vorba de
progresul omenirii, mintea lui e mai deschisă ca a oricui, dar se închide ermetic
cînd e vorba de propriul lui comportament, care poate fi neaşteptat de
conservator.
Vărsătorii detestă minciuna şi înşelătoria. Îţi vor da bani în dar, dar nu le cere
un împrumut, căci urăsc să împrumute sau să ceară împrumuturi. Dacă totuşi
amicul tău uranian îţi împrumută bani, ai grijă să-i dai înapoi exact cînd ai spus.
O promisiune încălcată poate provoca o fisură adîncă în prietenia voastră.
Aceşti nativi se ţin de cuvînt şi-şi plătesc facturile şi au aceeaşi pretenţie de la
tine. Însă toată această dragoste de adevăr poate fi distorsionată într-un
comportament dubios, căci poate răspunde la întrebări atît de inteligent, încît
creează impresii greşite. Dar îşi va exprima liber indignarea dacă va prinde pe
altcineva folosind această delicată nuanţă de minciună. Rareori va minţi de-a
dreptul, dar te poate păcăli în moduri extrem de subtile. Permanenta goană
după adevăr şi dorinţa de a-şi ascunde propriile motive sînt trăsături
incompatibile şi Vărsătorii trebuie ca la un moment dat să privească în faţă
această problemă dacă vor să afle adevărul adevărat despre sine.

Bărbatul din Vărsător


Ca să intrăm direct în miezul problemei, nu te aştepta ca un bărbat din
zodia Vărsătorului să se comporte aşa cum se comportă oamenii îndrăgostiţi.
Dacă faci greşeala asta vei avea parte de o crudă trezire la realitate. Cînd e
vorba de prietenie, el e tot ce ţi-ai putea dori: cel mai bun prieten, un confident
de încredere. Dar dragostea... După cum spunea un Vărsător pe care l-am
cunoscut: "Oricine poate avea o fată, dar dragostea e cu totul altceva". În cazul
acestor bărbaţi, asta e foarte adevărat.
Tocmai cînd se poartă ca şi cum nu te-ar plăcea, atunci e pe punctul de-a se
îndrăgosti nebuneşte de tine. Logic! Vărsătorul place pe toată lumea. El se va
referi chiar şi la cel mai mare duşman al lui ca fiind "prietenul meu". Aşa că
atunci cînd spune că nu place pe cineva, asta are o semnificaţie mai adîncă.
Simpla descoperire a acestei semnificaţii îţi va lua ceva timp.
Nativul nu vrea să-şi dezvăluie adevăratele sentimente, deşi ocupaţia lui
favorită e descoperirea sentimentelor ascunse ale altora. Propriile lui reacţii şi
motive sînt complexe şi are de gînd să le păstreze aşa, chiar şi numai pentru
plăcerea de-a te păcăli. Acest bărbat va trăi multe experienţe ciudate atît prin
dragoste cît şi prin prietenie şi le va analiza cu aviditate pe fiecare. Pînă
reuşeşti să ajungi cu el la altar, nici tu nu eşti decît un alt experiment, oricît ţi-
ar fi de greu să acccepţi asta. Nu te descuraja. Poate fi păcălit, în ciuda
precauţiei lui. Dar, înainte să-ţi începi tentativa de a-l păcăli, ai face bine să
încerci să înveţi cum să faci faţă atitudinii lui unice faţă de oameni.
El e un spirit gregar, aşa că munca în echipă e ceva firesc pentru el. Vărsătorul
înţelege regulile fair play-ului ca şi cum le-ar fi inventat el însuşi şi le aplică în
relaţiile personale. El e interesat de orice, pentru că dragostea lui pentru
oameni e atît de impresionantă. Pentru un astfel de bărbat, toţi oamenii sînt
deosebiţi, chiar şi cei pe care nu i-a cunoscut încă. Foarte puţini dintre nativi
sînt egoişti sau meschini. Dar chiar şi aceştia pot reveni la calea cea dreaptă
dacă li se atrage atenţia cu blîndeţe asupra acestor defecte. Vărsătorii nu
suportă să li se spună că sînt obtuzi.
Uranianul are idealuri neobişnuit de înalte, datorită codului său moral rigid,
care nu trebuie neapărat să coincidă cu cel general acceptat de societate. Cu
siguranţă va avea o viaţă plină de schimbări, controverse şi evenimente
neaşteptate. Totuşi, vei avea alături de el parte de momente de seninătate
deplină, cum nu vei avea cu nici un alt semn al zodiacului. O dată ce trece
peste şocul descoperirii că a permis ca o femeie să devină mai interesantă în
ochii lui decît tot restul omenirii, el poate deveni un iubit extrem de atent.
Partea periculoasă e înainte de a depăşi şocul respectiv. Deoarece e atît de
obişnuit să-şi neglijeze problemele personale în favoarea celor ale majorităţii,
poţi spera că ceva din această atitudine se va transfera şi în viaţa lui
amoroasă. Însă nu conta pe asta. E la fel de posibil ca acest bărbat să-şi dea
brusc seama că şi-a dedicat toată loialitatea ţie cînd sînt atîţia oameni în lume
care au nevoie de el. În acest caz, se va trage înapoi de lîngă tine pentru a-şi
dovedi că nu a pierdut dragostea pentru prieteni şi restul omenirii prin
devotamentul faţă de tine.
Mereu pornit pe analizat, Vărsătorul se va întreba deseori: "Ce-o fi vrut să
spună prin asta?" şi nu se va potoli pînă nu va afla. Cea mai mică umbră de
mister îl scoate din minţi, aşa că nu te lăsa păcălită de nonşalanţa lui. Cînd
simte că i se ascunde ceva, pur şi simplu nu va dormi noaptea pînă cînd nu va
dezlega misterul. Există întotdeauna posibilitatea să fie dezamăgit de ceea ce
descoperă, aşa că ai grijă să nu ţii ascunse decît lucruri care merită efortul de a
fi descoperite. Dacă nu, el nu se va jena să-şi exprime dezamăgirea şi va pleca
în căutarea unui nou mister.
Fata care vrea să pună mîna pe el va trebui să-l intrige mai întîi. O carte
deschisă nu-ţi va stîrni niciodată curiozitatea. El e atras de paginile închise,
dacă se poate chiar lipite între ele. Cînd o femeie îl ignoră sau îşi ascultă
propria raţiune cînd e vorba să ia decizii (cel puţin la început), el va face ochii
mari şi chipul lui va căpăta expresia alertă a unui ogar pus pe căutare. De ce e
atît de afectată emoţional de cutare lucru? (După cum vezi, poţi să fii emotivă
atîta timp cît nu explici de ce). Chiar e atît de schimbătoare sau doar joacă
teatru? De ce pune pe ea atîta parfum şi machiaj şi apoi se simte insultată cînd
o fluieră pe stradă Leii, Săgetătorii şi Scorpionii? Vrea să atragă atenţia
bărbaţilor sau nu? E o puritană sau o promiscuă? Examinările, întrebările şi
testele vor flata la început femeia, fireşte, dar cînd vede că e la fel de curios în
legătură cu chelneriţa care tocmai le-a adus cafelele sau cu vînzătorul de
lozuri, îi cam trece entuziasmul. Sentimentul de insectă prinsă sub microscopul
rece al unui savant nu e tocmai o senzaţie care să facă să palpite de amor
inima unei fete. Aşa că va ajunge să se îndrepte spre un alt bărbat, mai
pasional sau mai terestru, iar Vărsătorul va suspina vreo două secunde, după
care se va orienta spre următoarea lui investigaţie romantică. Asta dacă nu i-a
stîrnit interesul vreo nouă invenţie sau o idee originală, caz în care femeile vor
trebui să mai aştepte.
Bărbaţii acestei zodii pot fi înduioşător de blînzi şi docili, dar nu cumva să uiţi
că această suprafaţă calmă e doar un miraj, ca şi aparenta lui maleabilitate. Nu
va tolera nici o fărîmă de oportunism la o femeie. Dacă uranianul crede că e
exploatat, acel farmec al lui se poate evapora atît de repede încît nici n-o să-ţi
dai seama ce se întîmplă. Înspăimîntător e faptul că un nativ extrem de supărat
e capabil de acţiuni şocante. Şi mai înspăimîntător e faptul că s-ar putea să-l
ierţi. N-o face! Sau cel puţin nu-l ierta mai mult de o dată. El admiră o femeie
tare pe poziţii, dacă nu e prea masculină şi-l lasă să zboare pe unde-i place,
nestînjenit de promisiuni dezgustător de sentimentale şi acuzaţii înlăcrimate.
Cît despre amintitele acţiuni şocante trebuie, totuşi, să pomenim aici că de
obicei Vărsătorii sînt extrem de galanţi cu sexul opus. Dar, uneori, luaţi de val,
s-ar putea să uite să facă distincţia dintre cele două sexe. În plus, adaugă la
asta imprevizibilitatea uraniană şi ai şanse să te trezeşti cu o jumătate de
grepfruit azvîrlită în faţă dacă îl scoţi din sărite.
Vărsătorul are toate şansele să atingă o poziţie prestigioasă în cursul vieţii. Fie
că e doar un trofeu pentru performanţele la fotbal într-un campionat al liceelor
sau o diplomă că e cel mai înalt om din judeţ, el va primi o recunoaştere de un
fel sau altul a meritelor sale. Mulţi Vărsători ajung chiar să cîştige premii de
mare prestigiu, cum ar fi Nobelul. Pe de altă parte, un mare procentaj de nativi
fac vizite săptămînale la psihiatru. Poate fi destul de dificil de sesizat diferenţa
între cele două grupuri.
Unii dintre bărbaţii acestei zodii au un fetiş pentru curăţenie, căci ei au o teamă
aproape nevrotică de microbi şi boli. Nativul e în stare să lase aceste fobii să se
strecoare şi în viaţa lui amoroasă, deşi uneori acest lucru e inconştient. Să nu
te miri dacă se plînge că e alergic la fardul tău de pleoape şi că îl face să
strănute. Uranienilor le apar din senin alergii exact la lucrurile pe care preferă
să le evite şi sînt în stare să păcălească pînă şi doctorii.
El nu e genul care să-ţi facă curte cu gesturi extravagante. Nu-ţi va veni la uşă
cu haine de nurcă şi diamante, dar viaţa alături de el poate fi la fel de
sclipitoare şi fără pietre preţioase. Poţi să te aştepţi din partea lui să-ţi ofere la
prima întîlnire o cutie cu alune spunîndu-ţi că şi-ar dori să fi fost smaralde,
pentru ca, mulţi ani mai tîrziu, să-ţi ofere o cutie cu smaralde, spunîndu-ţi că şi-
ar dori să fi fost alune. Cine mai are nevoie de diamante?
Acum e momentul să privim în faţă partea cea mai rea. Spre deosebire de Rac,
Capricorn, Leu sau Balanţă, Vărsătorul nu aşteaptă nerăbdător însurătoarea
aşa cum un copil aşteaptă desertul. La drept vorbind, majoritatea evită
însurătoarea cît pot de mult. Rareori se găseşte vreun nativ care să fi făcut
acest pas la tinereţe. De obicei acest impas începe prin faptul că Vărsătorul
porneşte într-o iubire de la o frumoasă, superbă prietenie, sentiment de care îi
e mult mai uşor să se desprindă mai tîrziu. Acest bărbat alege o fată care ştie
să fie şi o bună camaradă şi care poate ţine pasul cu subiectele care îl
interesează, inclusiv fotbalul, rebusul, caii de rasă, licuricii şi pergamentele de
la Marea Moartă. De ce? Simplu. Cu atîtea lucruri de discutat rămîne mult mai
puţin timp pentru amorul fizic, care îl poate face să se implice serios într-o
relaţie. Idealul lui e femeia care îi e şi prietenă şi care nu are pretenţii
emoţionale de la el. Unde poţi ajunge pornind de la această situaţie? De obicei,
nicăieri.
Bărbaţilor acestei zodii le vine de obicei foarte greu să exprime fizic afecţiunea.
Probabil că vei avea mult de aşteptat pînă la primul sărut. Sigur, vei constata
că a meritat aşteptarea, iar suspansul va face totul şi mai deosebit. Dar el se
va agăţa de iluzia că e implicat într-o relaţie plăcută, neriscantă şi platonică
mult timp după ce o asemenea relaţie amicală a devenit imposibilă pentru tine.
Chiar şi după ce şi-a adunat curajul să spună "Te iubesc", el va evita căsătoria
folosind toate scuzele şi tertipurile inventate de mintea umană. Cînd le va
termina, va inventa el unele total noi şi pline de imaginaţie. Îţi va explica
răbdător că nu te poate întreţine financiar la nivelul pe care-l meriţi, că părinţii
lui au nevoie de el acasă sau că nu e destul de bun pentru tine. Dacă nici astea
nu ţin, va susţine că viitorul e prea nesigur, cu încălzirea asta globală şi cu
poluarea... Dacă e transferat undeva la Polul Nord? Ai putea muri de
pneumonie acolo şi el va jeli tot restul vieţii!
Dar nu e totul pierdut. Deşi se căsătoresc tîrziu, Vărsătorii se căsătoresc pînă la
urmă. De obicei după ce ultimul lui prieten a pornit în călătorie de nuntă,
nativul se trezeşte că mariajul e un mister pe care alţii l-au rezolvat iar el nici
nu s-a apucat să-l investigheze. Fireşte că nu suportă gîndul acesta şi poc! sare
cu cererea în căsătorie. Brusc, desigur.
La începutul legăturii s-ar putea să ajungi la concluzia că trebuie să-i dai o
lecţie şi te hotărăşti să-l laşi să creadă că te-a pierdut în favoarea unui peţitor
mai agresiv. Dă-mi voie să te avertizez că pierdută s-ar putea să rămîi.
Uranianul tău cu inima frîntă mai degrabă va vărsa în tăcere cîteva lacrimi şi-şi
va spune că a cîştigat cel mai bun decît să dea buzna după tine, ca să te aducă
înapoi, cu ochii arzînd de pasiune. Se va resemna să trăiască fără tine cu o
insultătoare uşurinţă. Ba chiar va pune probabil insuportabila întrebare: "Crezi
că putem rămîne prieteni?". Dacă spui categoric NU, probabil că va ridica din
umeri şi se va îndepărta încet. Dacă spui da, veţi reveni de unde aţi pornit: la
prietenie.
Nativul nu e în stare să fie gelos. El va avea încredere în tine pînă cînd îi
dovedeşti că nu eşti de încredere. Nu fiindcă e naiv, ci pentru că firea lui
analitică l-a lămurit deja în privinţa caracterului tău. Dacă nu sînt influenţe
grave în harta stelară de la naşterea lui, e incapabil de suspiciuni nefondate şi
posesivitate. Dacă simte totuşi uneori ghimpele geloziei, tu nu vei şti niciodată.
Cît despre el, va fi rareori, dacă nu niciodată, necredincios la modul propriu,
fizic, în primul rînd pentru că subiectul sex, deşi îl interesează, nu-l obsedează.
S-ar putea să găseşti vreun Vărsător care petrece mult timp gîndindu-se adînc
la sex, dar poţi să fii aproape sigură că are ascendent în Scorpion şi, chiar şi
aşa, sînt puţine şanse să alerge efectiv după fuste.
O dată ce un nativ şi-a ales o parteneră de viaţă, din punctul lui de vedere
poate să se concentreze asupra altor lucruri mai importante. Se poate relaxa şi
poate studia în linişte chestiunea relaţiilor dintre sexe.
Dacă în relaţia voastră apare o problemă care-l face să se simtă vinovat, va
rupe legătura brusc, deşi îl va durea îngrozitor. Situaţiile care pot duce la un
asemenea deznodămînt ar putea fi aproape orice, de la faptul că părinţii tăi nu
sînt de acord cu legătura voastră, pînă la diferenţa de religii dintre voi sau un
fost iubit al tău la care încă mai ţii, o promisiune pe care şi.a făcut-o lui însuşi
cînd avea opt ani sau ceva ce a citit într-o carte. Indiferent ce e, va trebui
rezolvat dacă vrei ca intimitatea dintre voi să se refacă, chiar dacă dragostea
dintre voi e scrisă în stele. Vărsătorii zac în beznă şi-şi ling rănile inimii dacă
prietenii nu-i observă şi nu încep să le pună întrebări.
E în stare să aştepte pînă la nouăzeci de ani ca se reînnoade relaţia, chiar dacă
ţie ţi se pare cam mult. Partea cea mai proastă e că nu-ţi va spune niciodată
care a fost motivul rupturii. Pervers cum e, te va lăsa să crezi că totul a fost
doar o aventură superficială şi va ascunde adevărul - că totul a fost real - pînă
într-o zi, cîndva, în viitor, cînd e convins că vă veţi ierta şi împăca. E crud, dar
aşa e jocul lui. Singura ta alinare va fi că şi el suferă în felul lui. Probabil că vei
fi complet zăpăcită cînd vei simţi că îţi transmite în felul ciudat, tipic
uranienilor, sentimente profunde, în timp ce acţiunile lui de suprafaţă te
resping. Nu prea ai ce face, căci el conduce jocul. Poţi doar să încerci să
inventezi un nou mister cu care să-l tentezi sau să ai un succes uluitor care să-i
stîrnească curiozitatea şi să-l facă să vrea să vorbească din nou cu tine, cum ar
fi să devii prima femeie care a ajuns pe orbita planetei Venus.
Nu că asta i-ar schimba sentimentele faţă de tine. Dacă te iubeşte cu adevărat,
te va iubi chiar dacă n-ai să orbitezi mai departe de alimentara din colţ.
Probabil că te-ai prins de-acum că un uranian poate fi foarte încăpăţînat cînd e
vorba de iubire. Fixismele lui în probleme de inimă te pot trmite direct la
balamuc sau în braţele altcuiva, din disperare. Singurul lucru pe care poţi să-l
faci e să speri că vei fi tot atrăgătoare la nouăzeci de ani sau apucă-te să
studiezi orbita planetei Venus.
Să nu te superi dacă va veni acasă noaptea tîrziu, chiar şi după ce v-aţi
căsătorit. Prietenia e foarte importantă pentru el, iar dacă prietenul e de sex
feminin ar fi mai bine să ignori acest aspect. La drept vorbind, probabil că şi lui
i se pare irelevant. Dacă-i pui o întrebare directă, îţi va spune adevărul. Dar,
dacă îl întrebi din nou, suspicioasă, va crede că nu te interesează adevărul, aşa
că va inventa nişte poveşti detaliate şi absolut nebuneşti, ca să te înveţe minte
şi să-ţi rozi unghiile după aceea, gîndindu-te cît din ce ţi-a spus a fost adevărat.
Ai să înveţi repede lecţia. Nu fi jignită cînd e într-o dispoziţie solitară. Se va
întoarce mai cald şi mai afectuos ca oricînd ca să-şi împărtăşească visele
solitare cu tine.
Deşi nu e interesat de bani, există cîţiva Vărsători care au milioane, în general
fie pentru că le-au picat în braţe, fie pentru că în cercetările lor necontenite au
descoperit ceva cu totul nou, care le-a umplut contul din bancă. Oricum, cu
acest bărbat vei avea parte numai de surprize. Nu fi extravagantă, căci nu-şi va
reveni niciodată dacă arunci banii pe fereastră, dar uneori are accese de
generozitate care te vor uimi.
Pentru copii uranianul va fi un bun prieten, care nu se satură să-i asculte, căci
tot ce fac ei i se pare fascinant. Va face calcule complicate pentru a descoperi
ce capacitate pulmonară trebuia să aibă lupul din poveste pentru a dărîma
dintr-o suflarele casele celor trei purceluşi şi-şi va bate capul cu compoziţia
mixturii folosite de vrăjitoare pentru a otrăvi mărul oferit Albei ca Zăpada.
Nu permite carierei tale să te facă să-l neglijezi. În plus, nu e genul de bărbat
care să tolereze prezenţa prea îndelungată a prietenelor tale în casă şi nici nu
va suporta să te vadă stînd la televizor sau citind cînd el te-a rugat să-i cauţi
vechea minge de baschet. Unul dintre cele mai importante motive pentru care
s-a însurat cu tine a fost ca să fii acolo pentru el ca să-i faci piure, să-i coşi
nasturii la cămaşă şi să-i scoţi aşchiile intrate în deget. Din punctul lui de
vedere, o femeie e o soţie şi o mamă bună dacă se ţine tot timpul de aceste
ocupaţii. Dar el e atît de plin de idei interesante şi de surprize, încît nu-ţi va
mai trebui o altă ocupaţie, mai ales că poate fi cu adevărat nesuferit cînd se
simte neglijat.
Deşi e atît de realist, Vărsătorul nu va uita niciodată prima lui iubire adevărată.
Aceşti bărbaţi se însoară deseori cu iubita din copilărie, chiar dacă trec ani de
zile pînă se reîntîlnesc. S-ar putea să uite de aniversarea nunţii voastre, dar îţi
va aduce violete în ianuarie. Crăciunul poate fi oricînd, nu neapărat pe 25
Decembrie. Pot trece luni fără să-ţi spună un cuvînt afectuos, ca într-o
dimineaţă, cînd îi faci omleta, să se uite adînc în ochii tăi şi să spună "Ai idee
cît eşti de frumoasă?". Şi va fi ceva în vocea lui care va face să ţi se înmoaie
genunchii. Zurgălăi pe plajă, zile de naştere sărbătorite în zori, curcubee la
miezul nopţii, ouă de Paşte în zăpadă şi lumînări pe tort aprinse în vîrful unui
gigantic carusel. Ai grijă, însă. Poţi să te şi pierzi în Ţara Minunilor.

Femeia din Vărsător

E cel mai înţelept să nu uiţi că femeia din Vărsător e la fel de paradoxală


în dragoste cum e în toate celelalte domenii, dacă vrei să începi o relaţie cu ea.
Astfel, n-o să te aştepţi să ai parte de Cosînzeana şi să te trezeşti cu
Pocahontas.
Această femeie are toată fidelitatea semnelor de pămînt cînd e îndrăgostită,
dar are şi detaşarea şi lipsa de emoţie a semnelor de aer. E posibil să ai o
relaţie fericită cu nativa dacă îi laşi libertatea de-a se ocupa de nenumăratele
ei interese şi de a circula printre prietenii ei. Nu încerca niciodată să o legi de
cratiţă sau de piciorul patului. Întreabă-i ce-au păţit pe cei care au încercat. Ea
poate decide brusc că vrea să studieze baletul, să mediteze singură în munţi
sau să se înroleze în Greenpeace. Îţi aminteşti povestea cu prinţesa cu plete
lungi, de aur, care locuia în turn? Asta e femeia din Vărsător. Dacă îi tai cosiţele
nu se va schimba absolut deloc. Ea are vise cu totul altfel decît restul lumii,
aude o muzică ademenitoare în depărtări şi merge după o stea pe care
majoritatea dintre noi n-au văzut-o niciodată.
Această femeie aparţine tuturor şi nimănui. Iubirea ei poate fi tandră şi
pasională, dar va avea întotdeauna ceva nedefinit, care-ţi va scăpa printre
degete, ca un cîntec pe care nu reuşeşti să ţi-l aminteşti pe deplin. Poţi să
fredonezi melodia, dar versurile îţi tot scapă din minte. Vărsătoarea pretinde cu
insistenţă să fie lăsată liberă, dar loialitatea ei faţă de cineva care acceptă o
iubire în aceste condiţii e fără limite. Iată o trăsătură care îţi va plăcea: ea nu
va fi prea interesată de contul tău bancar, dacă nu are ascendent în Rac,
Capricorn sau Taur. Banii nu sînt niciodată pe primul loc în preocupările acestei
femei. Nu-i va păsa dacă nu eşti cel mai bogat bărbat din oraş, dar va dori să fii
respectat într-un fel sau altul pentru realizările tale intelectuale.
Cînd te hotărăşti să prinzi acest fluture, nu uita că nu-şi va petrece niciodată
viaţa ei imprevizibilă cu un bărbat care nu e sincer cu sine însuşi. Propriul ei
cod de valori poate fi mai ciudat decît orice ai întîlnit vreodată şi cu totul altfel
decît codul moral acceptat de societate, dar îl va respecta cu sfinţenie.
Uraniana va înţelege că propriile tale reguli pot fi la fel de deosebite de ale ei
sau ale restului lumii. Nu va avea nici o obiecţie atîta timp cît nu faci rabat de
la ele. Dacă vrei o femeie pasională, ai greşit adresa. Dacă e o Vărsătoare
tipică, pasiunea nu va fi punctul ei forte. Ea va considera dragostea fizică
destul de plăcută dacă nu se pune prea mult accent pe ea. Cu alte cuvinte,
aceste femei pot reacţiona cu o profundă intensitate în timpul actului sexual,
dar dacă preferi ca relaţia să rămînă platonică lungi perioade de timp, e perfect
în regulă. S-ar putea ca Vărsătoarea să se teamă în mod inconştient că dorinţa
simţită pentru o persoană îi va îngrădi oarecum spiritul şi o va împiedica să
rămînă fidelă singurei ei iubiri adevărate, libertatea. Libertatea de a
experimenta şi cerceta şi libertatea de a-şi dărui timpul omenirii. Dar şi
libertatea de a-şi urma toanele bizare.
Dacă vrei să-ţi construieşti o carieră politică, ştiinţifică sau educaţională,
uraniana e femeia perfectă. N-ai putea nimeri mai bine, cu condiţia să nu dai
peste o Vărsătoare cu influenţe opuse în harta ei natală, care adoră să şocheze
oamenii mergînd desculţă pe Calea Victoriei sau fumînd trabucuri uriaşe în
autobuz. Există unele Vărsătoare absolut scandaloase, dar nativa tipică e o
încîntare în societate. E graţioasă, amabilă, spirituală, inteligentă şi extrem de
adaptabilă la toate straturile sociale.
În condiţii normale lipsa ei de suspiciune e un atu în plus în favoarea ei, dar
dacă te prinde efectiv că-i eşti necredincios, firea ei sensibilă va fi profund
rănită. Îţi vei da imediat seama din clipa în care te vei uita în ochii ei ciudaţi,
visători. Dar nu va fi suspicioasă fără motiv şi rareori se va îndoi de cuvîntul
tău. Nativa tipică nu te va verifica după ce pleci din casă, nu te va suna la
serviciu, nu-ţi va verifica batistele ca să caute urme de ruj şi nici butonii de la
cămaşă ca să găsească fire de păr blond. Trădarea va trebui să-i sară în ochi ca
s-o vadă. Înainte să te repezi să te însori cu ea, trebuie spus că lipsa ei de
gelozie se datorează nu doar tăriei ei de caracter. În primul rînd, probabil că ţi-
a disecat psihicul şi sufletul sub microscop încă de la prima întîlnire. Şi-apoi, o
pasionează prea multe subiecte şi prea mulţi oameni ca să mai aibă timp să-şi
bată capul cu ce faci tu după ce te scapă din ochi. Dacă Vărsătorii de ambe
sexe te scapă din ochi, te cam uită. Uneori, o Vărsătoare va rămîne alături de
un partener promiscuu sau cu ochi alunecoşi pentru că acesta-i oferă ceva ce
ea are nevoie, aşa că se va face că nu-i vede aventurile. Pe de altă parte, dacă
nu are mare nevoie de tine, tăria aceea morală va lucra împotriva ta la primul
semn clar de infidelitate. Ea va pleca pur şi simplu. Nu încerca să reîncălzeşti
supa, pentru că e îngheţată bocnă pentru totdeauna. Sigur, puteţi rămîne
prieteni. De ce nu? Pe o astfel de femeie nu o deranjează niciodată să fie
prietenă cu foştii iubiţi sau soţi. A dat uitării trecutul şi a şters complet din
memorie amintirile rele.
Există o singură, ciudată, excepţie de la regulă. Ca şi bărbatul zodiei,
Vărsătoarea îşi va aminti toată viaţa prima iubire adevărată. Dar numai pe
prima. Te întrebi dacă îşi mai aminteşte de tine Vărsătoarea pe care ai
cunoscut-o cîndva? Depinde de ce consideră ea că e dragostea. Poate fi acel
băiat care i-a dat ciocolată cînd avea nouă ani, băiatul cu care s-a plimbat prin
ploaie sau băiatul cu urechi mari, care cunoştea clovnii de la circ şi o hrănea cu
alune.
Rareori vei găsi o uraniană implicată într-o legătură extraconjugală. Ea poate fi
tentată de asta în anumite circumstanţe ieşite din comun, dar o relaţie bazată
pe necinste e împotriva firii ei. O astfel de idilă ilicită nu va dura mult şi ruptura
va fi permanentă. Totuşi, există multe native divorţate. Dacă situaţia devine
intolerabilă, această femeie devine brusc ca de gheaţă. Ea poate dispărea
peste noapte, fără să se uite în urmă. Ele nu sînt încîntate cînd ajung la divorţ,
nu-şi doresc asta, dar nici nu e o nenorocire, aşa cum e pentru alte femei, mai
sentimentale. Uranus e planeta schimbării, la urma urmelor. Deoarece e o
individualistă notorie şi are nenumăraţi prieteni, uraniana nu va ezita să
pornească singură la drum dacă va fi nevoie.
Fii pregătit ca ea să-ţi studieze inima pînă cînd nu-ţi va mai rămîne nici un vis
neîmpărtăşit, nici un gînd neanalizat. Dar nu încerca să-i diseci şi tu gîndurile.
Nu face parte din regulile jocului cînd e vorba de Vărsători. Îşi va ascunde bine
motivaţiile şi uneori va avea o plăcere perversă să te bulverseze. De obicei va
fi brutal de sinceră, dar nu uita! Pentru nativii acestei zodii o minciună e una şi
prezentarea parţială a adevărului e cu totul altceva.
E plăcut să ştii că această femeie e destul de strînsă la pungă. E plăcut în cazul
în care nu ai de gînd să-i ceri un împrumut. S-ar putea să accepte o dată sau
de două ori, dar dacă îţi faci un obicei din asta sau nu-i dai banii la timp, poate
deveni la fel de rece ca tipul de la bancă dacă nu ai plătit rata împrumutului. În
rarele ocazii cînd va accepta un împrumut, vei primi înapoi fiecare bănuţ fără
nici o întîrziere, fără trucuri femeieşti. Cît despre coşmarul fiecărui bărbat
privitor la contul comun pentru cheltuieli, nu vei avea de ce să-ţi faci griji, căci
aceste femei nu se simt deloc bine cînd datorează bani.
Înfăţişarea ei e destul de derutantă. Multe Vărsătoare sînt adorabile, de o
frumuseţe memorabilă. Dar sînt schimbătoare. Pot da impresia că sînt frişcă
mătăsoasă, ca apoi să se transforme într-o pizza picantă cît ai clipi. Alături de
Balanţe, Vărsătoarele sînt deseori cele mai frumoase femei din zodiac. În cel
mai rău caz, au un chip interesant. Stilul lor de a se îmbrăca poate fi de-a
dreptul şocant. Sînt unele care pot apărea liniştite pe coperţile revistelor de
modă, dar nativa tipică e absolut neconvenţională în îmbrăcăminte. Poate pune
pe ea haine pe care le-ar invidia o ţigancă, iar originalitatea ei poate da
naştere unor combinaţii absolut trăsnite. De obicei va fi prima care va adopta o
nouă modă, indiferent cît ar fi de excentrică, dar poate şi să rămînă fidelă
modei bunicii sau chiar străbunicii. Cu indiferenţă tipică, va combina jaboul de
dantelă cu sutienul metalic gen Jean-Paul Gaultier, iar efectul poate fi destul de
înspăimîntător. Va purta cămaşa de noapte din dantelă la un banchet oficial,
pene de struţ la supermarket, blugi evazaţi la operă, tenişi la teatru, diamante
la grădina zoologică, şi va pune capac purtînd o bonetă uzată din secolul trecut
pe care a găsit-o într-un magazin de vechituri.
Femeia ta din Vărsător îşi va purta probabil părul într-un mod neobişnuit.
Şuviţele ei sînt la fel de imprevizibile ca şi personalitatea. Le va purta împletite,
în codiţe, în coc la ceafă, le va lăsa să-i curgă pe spate ca o cascadă, le va
tunde soldăţeşte, le va bucla ca Shirley Temple sau le va îndrepta ca pe
ciucuri. Un lucru e sigur. Părul ei va arăta ca al nici unei alte femei de pe
planetă.
O conversaţie cu ea poate fi remarcabilă, ca să folosim un eufemism. Are
maniere fermecătoare şi de obicei se comportă timid şi rezervat. Apoi dă peste
ea un impuls uranian şi îi va ieşi pe gură o remarcă fără nici un fel de legătură
cu ce se discută. Veţi vorbi despre fluctuaţiile bursei şi ea te va întrerupe din
senin cu ceva de genul: "Ştiai că majoritatea preşedinţilor americani au litere
duble în numele lor?". Există un singur răspuns la o asemenea întrebare. Îi spui
că ştii, enumeri cîţiva şi apoi cu blîndeţe, dar ferm, îndrepţi din nou conversaţia
spre subiectul dinainte. Poate că alte minţi funcţionează urmînd paşi logici, dar
a ei zboară spre mîine, apoi revine pe altă cale spre prezent, în zigzaguri
ameţitoare ca fulgerele. Din cînd în cînd va azvîrli cîte o frază memorabilă. Tu o
vei întreba ce crede despre programul spaţial şi ea îţi va spune că în copilărie
credea că stelele sînt găuri în podeaua Raiului prin care străbate lumina de
dincolo. Dacă e în altă stare de spirit, vei spune că oamenii de zăpadă topiţi te
întristează, iar ea îţi va spune: "Un om de zăpadă topit e doar un morman de
zloată, Georgele". Mai întîi visătoare, apoi practică. Mai întîi timidă, apoi pusă
pe scandalizat oamenii. Uranienele vor ridiculiza cu cruzime farfuriile
zburătoare, apoi îţi vor spune o întîmplare cu spiriduşul cu picăţele care
locuieşte pe pervazul geamului lor. Nu-i vorbi niciodată de sus unei Vărsătoare.
Va detesta faptul că nu o consideri egala ta şi atitudinea aceasta o va face să
se retragă şi să devină inabordabilă.
Deoarece Uranus e planeta viitorului şi copiii sînt viitorul nostru, ai putea crede
că Vărsătoarele sînt mame perfecte, de la sine. De fapt, ele sînt cam confuze la
început cînd devin mame. Nativa trebuie să se adapteze acum şi să dedice
întreaga ei atenţie şi energie unei singure fiinţe umane, cînd ea e obişnuită să-
şi împartă atenţia şi timpul în toate părţile. Deoarece e distantă de felul ei, îi va
veni greu să-şi exprime deschis afecţiunea. Mama Vărsătoare e devotată
copiilor ei, dar şi oarecum detaşată de aceştia. Dar probabil că va fi prezentă la
toate manifestările organizate de şcoală şi va vorbi ore întregi fericită cu
prietenii progeniturilor, de la egal la egal, fără să-i domine. Copiii ei vor învăţa
prin puterea exemplului ce înseamnă frăţia şi omenia. Aceste femei nu sînt
niciodată exagerat de protectoare cu copiii lor. Ele privesc cu toleranţă chiar şi
cea mai şocantă confesiune a acestora. O uraniană nu va pedepsi aproape
niciodată un copil pentru că a spus adevărul, indiferent de ce a făcut el. Cu
lipsa ei de prejudecăţi, va cîştiga încrederea celor mici. Se pricepe de minune
să liniştească micuţii, indiferent că e vorba de frica de monştrii de sub pat sau
de durerea de a fi ignoraţi de ceilalţi copii pe terenul de joacă. Ea ştie să le
transforme lacrimile în rîsete în cîteva minute. Copiii tăi o vor considera veselă,
amuzantă, puţin zurlie, relaxată în privinţa treburilor casnice, un mare ajutor la
făcutul temelor şi blîndă cînd sînt bolnavi. Această femeie nu îi va sufoca cu
afecţiunea şi rareori îi va cicăli. Poate că Raluca nu s-a spălat pe mîini după ce i
s-a spus a treia oară, dar mama ei e mai interesată de ceea ce a învăţat micuţa
la ora de ştiinţele naturii.
Însă ne-am cam grăbit. Înainte să devină mamă, iubita ta Vărsătoare trebuie să
devină soţie şi ca să devină soţie trebuie să o convingi că o căsnicie nu e
sinonimă cu Alcatrazul, nu e o închisoare de maximă securitate. Ea nu se va
prea grăbi la altar, căci nu vrea să te accepte de soţ pînă nu te-a cîntărit,
măsurat, catalogat, testat şi n-a aflat exact din ce material eşti făcut. Părerile
prietenilor şi rudelor nu vor face doi bani pentru ea, deşi îi va întreba probabil
ce cred despre tine, din pură curiozitate. Presupunînd că ai trecut toate testele,
căsnicia cu o Vărsătoare poate fi derutantă. Va asculta amabilă cînd îi dai
sfaturi, dar firea ei o va împiedica să urmeze îndrumările explicite. Nu poate să
respecte reţeta de tort de bezea, aşa cum e incapabilă să parcheze maşina
acolo unde i-ai spus tu. Ceva în mintea ei o face mereu să fie convinsă că o
mică modificare va îmbunătăţi lucrurile. Are o permanentă nevoie să
experimenteze noi metode de a face cafeaua, de a-şi umple stiloul, de a-şi lega
şireturile la bocnaci sau de a traversa strada. Va purta un pulover întors pe
dos, îşi va amesteca coniacul cu lapte, va aranja florile într-un acvariu, îşi va
clăti părul cu after-shave sau va aranja o mică grădină cu pietre şi pîrîiaş pe
biroul tău de lucru. N-o întreba de ce. Nici ea nu ştie. Lungimea ei de undă o
constituie originalul şi neobişnuitul, atîta tot. Fiindcă e atît de impersonală, nu-i
va veni deloc uşor să-şi exprime verbal sentimentele, dar o dată ce a găsit
partenerul potrivit, căsnicia nativei e de obicei un model de fericire.
Vărsătoarea ta poate pluti prin zilele şi nopţile ei cu graţia unei mîndre lebede,
dar se poate purta ca un urs împiedicat în situaţii romantice. Pentru nativă,
graniţa dintre iubire şi prietenie e aproape inexistentă. Cîntecele de amor
despre oameni care nu au ochi decît unul pentru altul i se par stupide. Lumea e
plină de atîtea miracole încît i se pare o tîmpenie ca două perechi de ochi să
piardă vremea holbîndu-se unii la alţii. Te va lăsa bucuroasă să o iei de mînă şi
să mergi alături de ea în timp ce ea priveşte încîntată şi fericită răsăritul de
soare, o maşină veche, calul lăptarului, un container galben de gunoi, o bufniţă
împăiată sau un balon roşu rămas agăţat de clopotniţa bisericii. Dar nu-i
distrage atenţia cu prea multă intimitate. Las-o să hoinărească singură prin
lumea ei miraculoasă atunci cînd asta vrea şi ea nu te va lua niciodată la
întrebări depsre serile petrecute cu băieţii.
Cele mai rapide metode de a scăpa de ea sînt să dai dovadă de gelozie,
posesivitate sau bigotism, să fii critic, obtuz sau ultraconservator. În plus, va
trebui să-i placi prietenii, care sînt de toate mărimile, felurile şi culorile.
Uneori are momente bruşte de inspiraţie, iar intuiţia ei e remarcabilă.
Raţionamentul ei poate că nu pare solid şi practic la început, pentru că ea vede
cu luni şi ani înainte. Vărsătoarea locuieşte în ziua de mîine şi poţi vizita acel
tărîm doar prin intermediul ei. Ce spune se va adeveri, indiferent de întîrzieri
sau obstacole. Cred că, la urma urmelor, ăsta e cel mai deosebit lucru la
femeia din Vărsător. E puţin vrăjitoare.
PEŞTI

Cum să recunoşti un nativ din Peşti

Dacă vei da peste un Peşte stînd în spatele unui ghişeu de casierie sau
într-un birou de preşedinte de bancă, să ştii că ai în faţa ochilor o specie rară.
Foarte puţini nativi suportă să stea prea mult timp într-un singur loc. Vei avea
mai multe şanse să întîlneşti nativii la o şedinţă de spiritism, într-o galerie de
artă, într-o mînăstire, la un concert sau la un spectacol într-un club. Mai poţi să
încerci şi la o întrunire a scriitorilor, în culisele unui teatru sau pe un iaht.
Cu cît sînt circumstanţele mai artistice, mai relaxate, mai imaginative sau
ezoterice, cu atît mai multe şanse ai să prinzi în plasă o frumoasă captură de
Peşti. Plasa ta va fi plină de vietăţi colorate, variate, sclipitoare, dacă o arunci
la petreceri sau baluri.
Neptunienii au foarte puţină ambiţie să obţină valori lumeşti. Bogăţia nu prea îi
atrage şi foarte puţini acumulează averi dacă nu le moştenesc sau nu le obţin
prin căsătorie. Sigur, nu au nimic împotriva banilor, dar sînt mult mai conştienţi
de faptul că aceştia sînt trecători decît noi, ceilalţi.
Cine a spus: "Nu vreau să fiu milionar, doar să trăiesc ca un milionar", era sigur
Peşte. Inima nativului tipic nu cunoaşte lăcomia. Lipsa de grijă pentru ziua de
mîine frizează la ei nesăbuinţa. Faţă de trecut au o înţelegere intuitivă, iar faţă
de prezent, o blîndă toleranţă. Nu e deloc uşor pentru un peşte să se zbată ca
să înoate împotriva curentului. Mult mai des şi mult mai uşor e să se lase în
voia curentului, indiferent unde i-ar duce. Dar înotul în amonte e adevărata
provocare a Peştilor şi singurl mod de a găsi vreodată adevărata seninătate şi
fericire. Capcana care ameninţă să îi înghită pe cei născuţi în această zodie
este alegerea celui mai uşor drum. Acesta îi ademeneşte irezistibil, dar duce
către o viaţă irosită.
Te va impresiona plăcut farmecul natural al Peştilor şi bonomia lor leneşă.
Nativului îi sînt indiferente majoritatea restricţiilor dacă nu îl lipsesc de
libertatea de a visa şi de a se ghida în viaţă cu ajutorul sentimentelor. Şi mai
inddiferente îi sînt insultele, reproşurile şi părerile vitriolante ale altora. Spune-i
unui Peşte că societatea e decandentă, guvernul se duce de rîpă, poluarea ne
ucide pe toţi şi lumea se sfîrşeşte, iar el va căsca, sau va zîmbi fermecător sau
va adopta o expresie vag înţelegătoare. Foarte puţine lucruri îl vor stîrni în aşa
hal încît să acţioneze violent. Sigur, Peştele nu e total opac. Are şi el un
temperament. Cînd acesta se manifestă, în sfîrşit, nativul poate fi de un
sarcasm muşcător, căci are o limbă ascuţită şi o minte tăioasă ca un brici.
Neptunienii pot să aibă izbucniri de furie şi să fie iritabili, dar în mod normal va
alege calea minimei rezisteţe, evitînd confruntările, iar apele lui Neptun îi vor
înlătura repede furia. Să-l faci pe nativ să se enerveze e ca şi cum ai arunca o
pietricică într-un lac nemişcat ca o oglindă. Vei face ceva vălurele, dar în scurt
timp suprafaţa va fi din nou netedă.
Cînd întîlneşti oameni născuţi în această zodie uită-te mai întîi la labele
picioarelor lor. Vei vedea că sînt neobişnuit de mici şi delicate, chiar şi la
bărbaţi, sau vor fi uriaşe şi late. Şi mîinile lor vor fi la fel: fie mici fragile, cu o
formă excepţional de frumoasă, sau mari, ciolănoase, ca ale unui plugar. Pielea
lor e moale ca mătasea, părul e subţire, deseori ondulat şi de obicei deschis la
culoare, deşi sînt şi destui Peşti bruneţi. Ochii nativilor au o calitate lichidă,
privire filtrată printre gene şi plini de lumini ciudate. Deseori ei sînt chiar uşor
exoftalmici şi foarte fascinanţi. Unii ochi neptunieni sînt pur şi simplu superbi.
Nu există alt cuvînt care să-i descrie mai bine. Trăsăturile nativilor sînt elastice
şi mobile şi de obicei vei descoperi pe chipul lor mai multe gropiţe decît riduri.
Sînt puţini Peştii înalţi. Trupurile lor sînt uneori construite stîngaci, dar datorită
graţiei lor extraordinare rareori observi acest lucru. Ei par să plutească în loc să
meargă, ca şi cum ar înota de-a lungul străzii sau prin cameră. Uneori aşa şi e.
Unde e lichidul? Probabil că prin apropiere, iar Peştele e atras de el. Poate fi o
pasiune pentru apa rece ca ghiaţa, un obicei de a bea zece căni de ceai sau
cafea pe zi, o atracţie irezistibilă pentru sucuri sau ceva mai... tare. Ca şi
Scorpionii şi Racii, Peştii ar face bine să nu se atingă de alcool. Foarte puţini
dintre ei sînt în stare să bea un şpriţ la o petrecere şi atît. Din păcate, foarte
mulţi nativi găsesc în alcool un refugiu din faţa problemelor. îi ademeneşte cu
un fals sentiment de siguranţă, iar acest cîntec de sirenă e foarte periculos.
Sigur, nu orice Peşte care bea un capuccino cu rom devine alcoolic, dar
procentajul e mult mai mar decît la orice altă zodie.
Nativul s-a născut cu dorinţa de a vedea lumea prin ochelari cu lentile roz. Ştie
foarte bine că există o latură urîtă şi neplăcută a omenirii, dar preferă să
trăiască în lumea lui acvatică, blîndă, unde toţi oamenii sînt frumoşi şi toate
acţiunile sînt adorabile. dacă realitatea devine prea îngrozitoare ca ei să o mai
poată privi în faţă, Peşti evadează deseori în vise roz-bombon, cu baze din puf
de lebădă şi nici o şansă de a se adeveri vreodată. Cînd viaţa îl azvîrle cu toată
puterea într-un rîu stătut de eşecuri zdrobitoar şi condiţii disperate, în loc să
facă un salt şi să iasă din mlaştină, el are mai degrabă înclinaţia să se ascundă
în spatele iluziilor lui verzui, ca să nu fie nevoit să ia decizii pragmatice. Un
Peşte confruntat cu un eşec tinde să-i facă faţă cufundîndu-se şi mai mult în
speranţele sale deşarte, cînd o schimbare drastică de atitudine şi o acţiune în
forţă i-ar putea aduce succes în lumea reală, nu doar în imaginaţia lui.
Nu orice nativ cade în această capcană tipic neptuniană, dar sînt destui, aşa că
avertismentul merită notat. Un scriitor din această zodie poate fi tentat să zacă
prin baruri ani în şir, spunîndu-şi că adună material, cînd de fapt adună doar
praf şi facturi neplătite. Pictorul din această zodie care nu găseşte un
susţinător se poate plimba prin parc zi după zi, murmurîndu-şi în barbă că
studiază natura pentru a-i folosi ca fundal la marea lui capodoperă, cînd de fapt
pensulele lui adună mucegai. Unde e îngerul care să-l sprijine în timp ce umple
pînzele cu culori splendide? O femeie neptuniană lăsată de capul ei cu un venit
fix care să-i ajungă doar cît să nu ajungă în stradă şi să-i asigure ceva de
mîncare în fiecare zi, îşi va trece zilele visînd, amintindu-şi cu drag de trecut,
gîndindu-se cu speranţe vagi la viitor şi lăsînd să treacă pe lîngă ea prezentul.
Poate că ai citi pe undeva că simbolul celor doi peşti înotînd în direcţii opuse
indică faptul că nativul e sfîşiat de dorinţe duale. Nu e adevărat. gemenii au o
natură duală. Cei doi peşti simbolizează cele două opţiuni oferite Peştilor: să
înoate spre suprafaţă sau spre fundul oceanului, fără să-şi atingă vreodată
ţinta. Nativii trebuie să ştie că trebuie să aducă un serviciu umanităţii, într-un
fel sau altul şi să nu pună mare preţ pe avuţiile materiale. Einstein, care a
"înotat" contra curentului, a adus lumii o nouă privire adupra Universului, dar şi
Peştii care se lasă duşi de curent aduc o contribuţie, chiar şi numai curăţind
zăpada de pe străzi sau spălînd vase. Posibilitatea de a elge între aceste două
extreme e mereu prezentă, pentru că nativii au talente deosebite, dar Peştele,
care vede atît de bien în ambele direcţii, uneori nu poate vedea ceea ce e
exact în faţa lui. Neptunianul se retrage mereu din faţa realităţii, fie în
înălţimile sublime ale unei vieţi profesionale căreia i se dedică total, fie în
stimulenţi şi emoţii artificiale.
Deşi Peştii se feresc de competiţie, mulţi dintre ei, chiar şi cei timizi, sînt
împinşi de la spate de Neptun spre lumina strălucitoare a rampei, unde îşi pot
folosi uluitoarele puteri interpretative pentru a proiecta spre sală toată gama
de emoţii umane. în ciuda timidităţii lor natirale, deseori devin unii dintre cei
mai buni actori ai momentului, cu condiţia să lupte împotriva dezgustului pe
care-l resimt faţă de repetiţiile nesfîrşite şi de plictiseala acumulării anilor de
experienţă. Unoeri, săgeţile ascuţite ale criticilor lasă răni atît de adînci în
inima Peştilor încît un potenţial star se poate retrage cînd mai are doar un pas
pînă la celebritate. Memorizarea e rareori o problemă pentru nativi. Memoria
Peştilor e legendară, deşi un ascendent bizar îi poate face să-şi uite propriul
număr de telefon.
Pentru fiecare Peşte, de la pescar pînă la asistenta medicală, viaţa e doar o
uriaşă scenă, trecătoare şi evazivă. Ştiind acest lucru, el primeşte fiecare
furtună cu seninătate echilibrată. Uneori nativul are vise ciudate sau coşmaturi
bizare, deseori premonitorii. Cînd el visează că se va întîmpla ceva, de obicei
aşa va fi. Dacă îţi spune să nu urci în avionul ăla sau în maşină, ao face bine să
o iei pe jos sau înot.
Astrologii care vorbesc despre un suflet bătrîn se referă la un spirit care a
trecut prin multe vieţi şi a păstrat înţelepciunea fiecăreia. Ei se referă deseori
la Peşti, pentru că viaţa unui om născut în această zodie este fie cea mai
dificilă obligaţie pe care şi-o poate asuma un spirit, fie o şansă de a atinge
împlinirea spirituală supremă. Dacă Berbecul reprezintă în zodiac naşterea,
Peştii reprezintă moartea şi eternitatea. Acesta e al doisprezecelea semn al
zodiacului, o chintesenţă a tot ce l-a precedat, iar fira lui e un amestec al
tuturor celorlalte, ceea ce e o povară foarte mare. Capacitatea lui
surprinzătoare (care se face resimţită din cînd în cînd) de a organiza totul şi de
a se concentra asupra detaliilor, ca şi blîndeţea lui, reflectă lecţiile primite de la
Fecioară. Raţiunea lui e la fel de dreaptă şi obiectivă ca a Balanţei, precum şi
dragostea pentru plăceri. Aceşti oameni au un simţ al umorului la fel de
nebunesc ca şi Racul, de la care mai iau atît compasiunea cît şi ursuzenia.
Uneori sînt plini de francheţe şi generozitate ca Săgetătorul, deschişi şi plini de
viaţă ca Leul, dar şi plini de simţul datoriei ca şi Capricornul, de la care iau
deseori şi dorinţa de a urca pe scara socială. în plus, e posibil ca Peştii să ia
ceva din melancolia saturnienilor. Ceva mai mult. Ei pot fi la fel de plini de
toane ca Racii şi fericiţi ca Leii. Le place să tachineze şi să analizeze în stilul
Vărsătorilor, debordează deseori de idealism şi entuziasm Berbecesc, dar fără
forţa şi ambiţia acestuia. Un nativ al acestei zodii se poate mişca, gîndi şi vorbi
la fel de rapid ca Gemenii. Dar poate fi la fel de leneş şi paşnic ca Taurul. Are
spiritul scliptor al lui Mercur şi graţia blîndă a lui Venus, şi le combină cu spiritul
pătrunzător şi mistic al Scorpionului, dar fără lipsa de scrupule a acestuia.
Peştele conţine dragostea pentru discuţii în contradictoriu a tuturor semnelor
de aer, dragostea de natură a tuturor semnelor de pămînt şi aspiraţiile
arzătoare ale tuturor semnelor de foc. Dar e mereu schimbător. Din acest
punct de vedere e complet neinfluenţabil. Singura calitate care provine de la
propriul lui semn e ciudata lui putere de a se detaşa de propria persoană şi a
vedea trecutul, prezentul şi viitorul ca pe un tot. Dragostea pentru muzică şi
artă, precum şi simţurile sale extrem de ascuţite şi versatilitatea provin de la
alte zodii, dar profunda înţelepciune şi compasiune sînt ale lui şi derivă din
cunoaşterea tutror experienţelor umane. Acum că înţelegi toate astea, te mai
miri că prietenii tăi din Peşti sînt uneori o enigmă, ca să nu mai vorbim de
ocaziile cînd sînt de-a dreptul trăsniţi şi excentrici?
Peştii tind să creadă că vor trăi veşnic şi deseori se poartă ca şi cînd ar fi
convinşi de asta. Nativul nu prea are grijă de el însuşi. De cele mai multe ori îşi
cheltuie energia de prisos (şi nu are prea multă) ajutîndu-şi rudele cu probleme
sau prietenii împovăraţi de necazuri. în oricare dintre aceste cazuri, sănătatea
Peştelui e pusă la grea încercare, căci el are rareori o constituţie robustă. El
trebuie să-şi păstreze energia şi să se abţină să apeleze la stimulatori sau
sedative, să nu cedeze în faţa epuizării fizice sau cererilor de ajutor lansate de
cei din jur. extrem de fragili în pruncie, deloc rezistenţi în copilărie, Peştii par să
aibă un metabolism leneş, motiv pentru care se trezesc deseori obosiţi şi lipsiţi
de vlagă. Obiceiurile alimentare nesănătoase pot provoca probleme la ficat,
funcţiilor intestinale şi digesitiei. Destul de comune sînt accidentle la labele
picioarelor, şolduri şi mîini, ca şi răcelile, gripa şi pneumonia. Plămînii lor sînt
destul de vulnerabili, iar gleznele şi degetele picioarelor sînt şi ele fragile, încă
din naştere. Peştii par să aibă fie platfus şi afecţiuni metatarsiene, fie labe ale
picoarelor extraordinar de puternice şi suple. Nu există cale de mijloc. însă au o
rezistenţă interioară ascunsă, iar una dintre provocările adresate lor est să
descopere această forţă şi să o scoată la suprafaţă. Nativii sînt în stare să se
autoconvingă, aproape hipnotic de aproape orice: că le e frică de şoareci,
înălţime, metrou, lift, oameni, sau că nu le mai e frică de toate acestea.
Una dintre armele lor secrete e umorul. Ei zîmbesc ca să ascundă lacrimile
nevărsate. Sînt maeştri ai satirei şi s-ar putea să te crispezi în urma unei
remarci aruncate atît de lejer încît nu-ţi dai seama exact care a fost intenţia
Peştelui, dar ai sentiment deranjant. Nativul poate împrăştia în jur observaţii
caustice atît de rapid încît îţi va fi greu să ţii pasul. E un farsor excelent şi se
pricepe grozav să arunce replici extrem de amuzante păstrîndu-şi pe chipul
elastic o expresie gravă, chiar tristă. El poate trece cu graţie de la comedie
bufă la glume sofisticate, caustice. Uneori umorul e cald şi inofensiv, alteori e
rece şi necruţător, dar întotdeauna e o modalitate de a camufla o altă emoţie
pe care neptunianul vrea să o ascundă.
în firea lui există o uriaşă milă şi dorinţă de a-i ajuta pe cei bolnavi şi slabi. Spre
deposebire de Fecioară, Peştele încearcă să-i înţeleagă şi pe cei nefericiţi,
singuri, pe rataţi şi pe rebeli, indiferent cît ar fi ei de ciudaţi sau de
marginalizaţi. Dacă ai nevoie de zece mii sau de un milion, de un împrumut
substanţial sau doar de o mică încurajare pe care nu vrea să ţi-o dea nimeni,
du-te la un Peşte. Nu vei primi nici predici, nici priviri dispreţuitoare. El nu
judecă pe nimeni, fie acela hoţ, criminal, drogat, pervers, păcătos, sfînt, ipocrit
sau mincinos. Vei fi copleşit de puterea lui de înţelegere, ca şi de ajutorul
practic pe care-l poate oferi. El simte fiecare viciu şi virtute şi cunoaşte
capcanele fiecăreiea. De aceea, mulţi nativi intră în rîndurile clerului şi-şi
petrec viaţa în rugăciuni şi contemplare.Există neptunieni scorţoşi şi repeziţi,
dar asta e doar o carapace fragilă, creată pentru protecţie. Ei află de timpuriu
cît de fragili sînt. Lumea încă nu e acordată pe sensibila lungime de undă a
Peştelui, aşa că, pentru a evita să fie ridiculizat şi pentru a nu fi lăsat fără un
sfanţ, el învaţă să se prefacă indiferent.Din cauza insensibililor care ar fi în
stare să-l calce în picioare, nativul e obligat să-şi ascundă adevărata fire.
Profunzimea eplor neptuniene îl face să absoarbă fiecare durere şi bucurie şi s-
o resimtă ca şi cînd ar fi a lui, nu e de mirare că el pare dezinteresat cînd aude
povestiri triste. însă nu uita că e doar o faţadă. Dacă ai fost respins o dată, mai
încearcă o dată şi adevăratul Peşte va ieşi la suprafaţă.
Superba imaginaţie a Peştilor, minunatul lor umor şi simţul frumoasului pot
creea cele mai delicate şi totuşi perene proze şi poezii. De fapt, fără eforturile
lor artisitice şi compasiunea lor, lumea n-ar putea exista. Planeta s-ar opri din
rotaţia ei. Vei găsi deseori Peşti care şi-au îngropat visele personale pentru a
lumina vieţile prietenilor şi rudelor singure sau triste, sau pentru a aduce
publicului darul rîsului şi lacrimilor prin intermediul scenei, plătind pentru asta
cu intimitatea pe care ei o preţuiesc atît de mult. Talentul lor actoricesc e
evident chiar şi cînd încerci să prinzi la colţ unul dintre aceşti peşti alunecoşi.
Nativul urăşte să răspundă la o întrebare directă prin "da" sau "nu". Pentru el e
întotdeauna "poate". Simpla curiozitate de a afla ce carte a citit recent sau
dacă i-a plăcut o piesă îţi poate aduce un răspuns evaziv fără nici un motiv. El
poate da drumul al lacrimi, ca în clipa următoare să dea drumul la rîsete ca şi
cînd ar avea un buton invizibil. Nici una dintre stări nu e reală cu adevărat.
Totul este iluzie cînd e vorba de Peşti şi nici chiar ei nu prea reuşesc să facă
diferenţa între realitate şi jocul de oglinzi. Spiritul lor e la fl de imposibil de
cuprins cu mintea ca şi adîncurile oceanelor. Sufletul lui altruist e plin de iubire
inepuizabilă, blîndă, pentru fiecare creatură, ceea ce e o calitate aproape
divină atunci cînd nu e transformată în autocompătimire şi iubire de sine. Peşti
tipici sînt casnicele guralive cu inimi destul de mari cît să încapă necazurile
tuturor vecinilor, precum şi barmanii răbdători care ascultă plini de înţelegere
sute de poveşti amare în fiecare săptămînă.
Suspendat undeva între apele tăcute ale mării şi ceaţa de deasupra ei, abia
atingînd uneori pămîntul în cazuri de extremă urgenţă, Peştele îşi duce viaţa în
singuratica înţelegere a unor adevăruri prea adînci pentru a putea fi exprimate
în cuvinte.

Bărbatul din zodia Peştilor

Toată viaţa bărbatului Peşte se conduce după flux şi reflux. dacă prinde
puctul culminant al fluxului, îl poate duce spre succes, reuşită în toate. Dacă
ratează acel moment, tot cursul vieţii lui e doar un voiaj prin nefericire. Dacă
eşti pe cale să te îndrăgosteşti de un astfel de bărbat lipeşte aceste cuvinte de
oglinda pudrierei ca să le vezi de cît mai multe ori pe zi. S-ar putea ca ele să-ţi
asigure sau să-ţi distrugă viitorul, ca să nu mai vorbim de inimă.
încearcă să te desprinzi din acea stare de spirit toză în care probabil te
bălăceşti acum şi asigură-te vă nativul cu care eşti pe cale să te duci la o
partidă de înot la lumoina lunii ştie exact cînd vine fluxul. Dacă profită de
momentul maxim, eşti cea mai norocoasă dintre femei. Vă e deschisă calea
spre bogăţie şi succes. Dar dacă iubitul tău nu vede acest moment din cauză
că ochii îi sînt împăienjeniţi cu praf de stele şi ratează marele flux, ei bine, dă-
mi voie să te avertizez că nefericirea neptuniană e mai profundă şi mai
periculoasă decît oricare alta.
Un bărbat din Peşti poate fi tot ce-ţi poţi dori... sau tot ce nu doreşti nici
duşmanilor tăi. La momentul fluxului e nevoie să dea dovadă de hotărîre
fermă, acţiune decisivă şi capacitatea de a renunţa la toate visele vechi,
mucegăite, care stau în calea succesului lui. Problema e că unii nativi nu
recunosc momentul crucial al fluxului nici cînd stau pînă la gît în apă.
Neptunianul nu are un spirit slab. doar că poate pierde vremea prea mult
uitîndu-se la o steluţă pîlpîitoare, ratînd astfel lumina solară a succesului. Nu
toţi Peştii sînt blînzi visători, dar cei mai mulţi aşa sînt. Totuşi, există mereu o
speranţă.Deşi lumea are nevoie disperată de imaginaţia lui încîntătoare, vine
vremea ca Peştele să înceapă să cîştige o pîine. Cînd îşi îndreaptă atenţia în
această direcţie, nu e nevoie să facă eforturi prea mari, pentru că intuiţia lui
tipic neptuniană îngemănată cu mintea lui strălucită, îl pot orienta spre scopuri
raţionale, pămînteşti, care-i pot aduce bani, recunoaştere şi chiar îl pot face
nemuritor în conştiinţa omenirii. Dacă nu toate astea (nu poţi să dai lovitura de
fiecare dată), măcar respectabilitate şi siguranţă financiară. Să sperăm că ăsta
e genul de Peşte cu care porneşti la drum. Practic nu există zodie care să-i
poată îngrădi potenţialul în aceste circumstanţe.
însă dacă pînă pe la 25 de ani nu a văzut punctul maxim al fluxului, sincer
vorbind, viitorul lui nu arată prea strălucit. ţi se pare nedrept? Bine, să zicem
35, dar rişti foarte mult. Cînd am spus că viitorul lui nu arată prea strălucit mă
refeream la viitorul lui cu tine, la viaţa de familie. Mulţi bărbaţi din această
zodie care nu sînt în stare să lase deoparte visele stătute şi să vină cu idei
proaspete duc vieţi destul de mulţumitoare. Asta pentru că singur8ul lucru de
care au cu adevărat nevoie e visul ăla, aşa ruginit pe la colţuri cum e. Mai pune
o sticlă de vin, o pîine neagră şi e la fel de fericit ca majoritatea celorlalţi
inadaptaţi. Aha! Ai observat că nu te-am inclus pe lista obiectelor
trebuincioase. Mă bucur! Artisticul, visătorul, sensibilul Peşte poate trăi liniştit
cu pîine şi vin, ba chiar îi poate prii regimul. Dar o astfel de dietă nu ţine o
nevastă şi vreo cîţiva copii. Ai nevoie de lucruri cum ar fi ciorapi, cosmeticale,
pantofi, spanac, bani pentru întreţinere şi lapte şi becuri şi... mă rog, ai prins
ideea.
Nu există decît o singură soluţie cu un astfel de Peşte: fii o bogată
moştenitoare. Ba nu, mai e una: ia-ţi două slujbe şi munceşte tu ca să-l întreţii
pe el.
ţine minte! Nu am spus că n-o să ai parte de fericire în momentele romantice.
ăsta e singurul lucru de care nici un Peşte nu duce lipsă: romantismul. Pur şi
simplu îl emană prin toţi porii. Doar că nu-ţi ţine loc de pantofi sau haine la
copii, sau de sănătat mintală. în înţelepciunea lor, planetele rezolvă aceste
complicaţii ale vieţii oferindu-i acestui tip de bărbat Peşte visător, cu capul în
nori, valuri de şanse să devină protejaţi ai altora. Dacă acest nativ îşi găseşte
un protector sau o protectoare (e mult mai mare probabilitatea să-şi găsească
o femeie care să aibă grijă de el decît un bărbat), el poate deveni un mare
pictor, compozitor, scriitor, muzician, sau măcar un tip grozav. Dar cum să-şi
găsească el o protectoare dacă te va avea pe tine şi progeniturile, care îi
aglomeraţi simplitatea artistică a vieţii lui?
Trebuie să recunoşti că n-o să ţină, aşa că spune-i adio de pe acum. Vei plînge
puţin şi probabil că vei suferi (poate chiar profund) dar nu la fel de mult cum ai
suferi dacă te-ai căsători cu un vis pe două picioare şi ar trebui să dai ochi cu
proprietarul fără un sfanţ în buzunar.
Acum că ai dat dovadă de curaj şi pragmatism în legătură cu genul pîine şi vin,
să vorbim puţin despre celălalt gen de Peşte, cel acre a prins momentul maxim
al fluxului. Evident, e o adevărată partidă pentru orice femeie. Există
posibilitatea să devină un adevărat Einstein sau George Washington, ceea ce
ar fi minunat, deşi bănuiesc că Einstein trebuie să fi fost prea ocupat cu
ecuaţiile lui şi în weekend, iar Geroge mai venea şi acasă cu problemele de la
servici. Dar nu e nevoie să cauţi perfecţiunea. Chiar şi super-practicul
Capricorn sau agresivul, ambiţiosul Berbec pot avea defecte. Important e că
neptunianul care îşi croieşte drum contra curentului va avea destule şanse să-ţi
aştearnă la picoare averi şi faimă. Şi-apoi, e un tip de milioane şi în alte
domenii.
Nativul nu are nici un fel de prejudecăţi. El nu va judeca niciodată un indian
pînă nu a mers un timp în mocasinii lui, sau un nudist pînă nu a încercat şi el să
umble desculţ. Chiar şi atunci, va înţelege şi nu va critica. E omul caldei
toleranţe, nu al acuzaţiilor reci. Va încerca chiar să-şi înţeleagă şi soacra. Cîţi
bărbaţi fac asta? Acest nativ are o compasiune înnăscută cum rar întîlneşti.
Prietenii lui i se confesează fără să se teamă că el va fi şocat. E nevoie de un
adevărat uragan ca să şochezi un Peşte. Dacă am sta într-o cameră eu cu tine
şi iubitul tău din Peşti şi ar intra un bărbat care ne-ar spune că e cam îngrijorat
din cauză că e bigam şi are patru neveste în patru oraşe diferite, tu te-ai uita
probabil urît la el şi ai gîndi că merită să înfunde puşcăria. Eu l-aş repezi şi i-aş
spune că e o jigodie. Dar bărbatul tău probabil că ar întreba: "în ce oraşe? Le
iubeşti?" Peştele e curios, dar complet de nezdruncinat. Din punctul lui din
vedere, omul ăla are nevoie de munţi de compasiune şi de un avocat bun.
S-ar putea să-i mai scape din greşeală cîte un secret sau două, dar niciodată
dinadins. Peştii vorbesc uneori înainte să-şi dea seama de răul pe care-l pot
provoca. Natvulu îi vine cam greu să înţeleagă că ceea ce spune poate fi
interpretat greşit de unii mai severi, cu atitudini mai puţin flexibile. însă, o dată
ce i s-a cerut în mod clar să nu mai spună nimănui ceea ce a ude de la tine, va
fi tăcut ca un mormînt şi demn de încredere, aşa că poţi să-i încredinţezi cele
mai adînci secrete ale tale.
Există unii Peşti, cu infleuneţe mercuriene, care vorbesc foarte repede, fluent şi
mult. Dar neptunianul tipic vorbeşte încet, gîndeşte cu grijă şi încearcă să nu-şi
bage nadul unde nu-i fierbe oala, chiar dacă e permanent bombardat cu
problemele prietenilor, rudelor şi vecinilor. Aceştia dau năvală la el pentru că
ştie să asculte cu mare artă. Te vei trezi tentată să-i destăinui micile tale griji,
provocate de feonul stricat, de sinzita tatălui tău şi de salariul prea mic, dar
încearcă să te abţii. Ultimul lucru de car are nevoie un soţ sau iubit din Peşti e
să i se verse în braţe noi necazuri. Alţii îi fac asta toată ziua. Ar nevoie să se
simtă uşurat alături de tine. Cei din jur nu-şi dau seama decît rareori că firea
neptuniană e atît de receptivă încît absoarbe toate sentimentele din jur, bune
sau rele, luminoase sau întunecate. Viaţa unui burete emoţional şi spiritual
poate fi foarte epuizantă pentru psihic. însuşi faptul că e sensibil înseamnă că
resimte acut fiecare emoţie a celor care i se confesează. Aceşti oameni au
deseori nevoei de lungi perioade de odihnă. Sufletul lor trebuie să fie lăsat
singur uneori pentru ca briza proaspătă să aline rănile acelor probleme străine
lui şi să-i readucă individualitatea proprie, calmă şi pură. Aşa că nu purta
niciodată pică bărbatului tău Peşte pentru momentele cînd se cufundă în
tăcere. Are nevoie vitală de ele. Dacă are chef să se plimbe sau să fie singur,
lasă-l să plece. Prea multă intimitate poate strica frumuseţea iubirii
neptuniene. Aceasta are nevoie de spaţiu ca să crească neîngrădită.
Nu uita că nativul e sensibil şi poate fi rănit uşor. Timiditatea lui e cauzată de
faptul că e dureros de conştient de propriile limite, oricare ar fi acestea, şi le
resimte acut. El are nevoie să ştie că virtuşile lui sînt cunoscute şi apreciate de
cineva pentru care el simte admiraţie. De tine. nu te abţine niciodată de la a-l
încuraja.
S-ar putea să încerce să facă yoga, su să îl tenteze religia buddhistă sau alte
credinţe oculte şi probabil că va interesat de astrologie, numerologie şi chiar
reîncarnare. ca şi Scorpionul, el s-a născut cu o înţelegere deosebită pentru
principiile ezoterice şi aceste lucruri îi sînt de obicei benefice. îl ajută să-şi
păstrze echilibrul emoţional şi îi asigură o ancoră pentru imaginaţia lui
bogată.Bărbaţii Peşti se mai supără uneori, dar furia lor nu e aproape niciodată
violentă, nici de durată. cînd trece, apele devin din nou calme şi viaţa e la fel
de paşnică aşa cum era înainte. Unii nativi mai ţipă şi fac scandal prin casă, dar
sînt inofensivi. Acestui bărbat îi e aproape imposibil să mugă de furie, ca
taurul, de exemplu. Vezi cît eşti de norocoasă?
Deşi el e dificil de înţeles, Peştele nu are nici un fel de problemă în a vedea
limpede toate subtilităţile celor din jur. E greu să-l păcăleşti, căci citeşte
oamenii ca pe nişte cărţi deschise. Dar el te poate păcăli cînd îşi pune mintea
să facă asta, din cauza unei ciudăţenii a lui care îl face să ţină morţiş să-şi
ascundă de ochii curioşi propriile lui chestiuni personale.
Unii merg cu această trăsătură pînă la paranoia. Al tău poate că nu e chiar aşa,
dar s-ar putea să te trezeşti că-ţi spune uneori că a fost la curăţătorie cînd de
fapt a coborît să-şi ai ţigări. de ce? Nimeni nu ştie. Nici măcar el. E genul de
minciunică albă care pare să-i încînte pe Peşti (şi pe Gemeni). cîtă vreme
poartă chiloţi roşii şi lumea crede că poartă chiloţi verzi, el se simtre în
siguranţă, cumva. Dacă asta îl facwe fericit, lasă-i micile lui mistere. Ce rost are
să faci tam-tam? Chiar dacă ştii că n-a fost la curăţătorie fiindcă l-ai văzut la
tutungerie cu ochii tăi, întreabă-l dacă îi sînt gata pantalonii. cînd îţi spune că i
s-a spus că nu vor fi gata pînă luni, fă o remarcă de genul "Greu se mai mişcă
şi ăştia" şi renunţă la subiect. Ar putea avea obiceiuri mult mai proste decît un
pic de amăgire, la care probail că apelează doar ca să-şi păstreze în formă
imaginaţia colorată.
N-ai să ai parte de izbucniri zguduitoare de gelozie. Sau dacă îl apucă
sentimentul verde, el e un actor atît de bun încît nu vei observa. Dar, cu toată
firea lui poetică şi tandră, e bărbat, aşa că, la urma urmelor, se va aştepta să-i
fii fidelă. însă s-ar puta să fie nevoie să-ţi controlezi tu gelzia, căci el are
prieteni apropiaţi de ambe sexe şi le va fi alături, uneori la orele cele mai
ciudate, în toiul nopţii, dacă au nevoie de el. Dacă eşti genul violent de posesiv,
cum ar fi o femeie din Berbec sau Leu, fă bine şi caută-ţi alt partener. Bărbatul
Peşte admiră frumuseţea şi s-ar putea ca uneori să-i mai rămînă ochii lipiţi de o
pereche de picoare frumoase. Dar cu puţin efort suplimentar poţi să-i limitezi la
atît admiraţia şi răsplata ta va fi un soţ blînd, care e atît un amant romantic, cît
şi un companion cu care poţi vorbi despre absolut orice.
Cînd pasele singuratice îl fac să se posomorască, aruncă-ţi şorţul într-un colţ,
pune pe tine o rochie galbenă şi un zîmbet de milioane, cumpără bilete la un
spectacol sau un film vesel şi scoate-l astfel pe nesimţite din perioad de
mohorală. Peştii sînt deosebit de vulnerabili la sugestie. S-ar putea să te izbeşti
de oarece obstacole dacă încerci să-l faci să fie econom şi să manevreze banii
cu precauţie. Va învăţa, în timp, dar nu strica totul aruncînd tu cu banii pe
fereastră. El are nevoie de un exemplu de urmat. E uimitor cît de bine
funcţionează principiul "fă ca mine" la Peşte. Asta dacă exemplul e oferit de
cineva apropiat lui, o persoană pe care o respectă.
Pentru copii tatăl din zodia Peştilor va fi distracţia personificată. Probabil că-i va
lua la fotbal, la înot, la pădure şi se va implica în jocuri punîndu-se la mintea
lor, iar ei îl vor adora. S-ar putea să le bage în cap filosofii cam bizare, să le
cînte balade puţin cam deochiate sau să-i înveţe să stea în cap, dar sînt toate
şansele ca micuţii să ajungă adulţi echilibraţi şi adaptaţi realităţii, datorită
talentului lui excepţional de a ţine în mînă un pui de pasăre fără să-l strivească
şi fără să-l sperie. Tu ocupă-te de pedepse şi el se va ocupa de ascultatul
problemelor lor. Tu ai grijă să nu dea de bucluc şi să fie curaţi şi îngrijiţi, iar el
le va ţine mereu minţile în alertă. Totul va fi bine.
Nu călca niciodată în picioare visele acestui bărbat. Nu va uita şi nici nu va
ierta niciodată asta. Dă-i şansa să le transforme în realitate ajutîndu-l să
găsească un sprijin real, solid. în dragoste, bărbatul Peşte e genul dependent,
ceea ce înseamnă că are nevoie de nesfîrşite asigurări şi încredere din partea
ta, dar şi că tu nu trebuie să apelezi la spijinul lui pentru probleme imaginare.
Speranţele lui entuziaste trebuie udate cu multă înţelgere afectuoasă şi trebuie
plantate în solul fertil al unei vieţi casnice fericite. Nu lăsa criticile şi cicălelile
să ajungă la rădăcini şi într-o zi, speranţele lui nebuneşti se vor tranforma din
buruieni inutile în copaci înalţi, plini cu bani, care te voe ajuta poate să-ţi
împlineşti şi tu cîteva dintre visele tale. în inima Peştelui speranţa e eternă. nu
încerca să o suprimi. S-ar putea să-ţi aducă surprinzător de mult noroc dacă o
îngrijeşti cu tandreţe.
Serveşte-i bărbatului tău neptunian un vis la micul dejun, o glumă inteligentă la
prînz şi Chopin la cină. După aceea, treaba voastră. Nu te teme să faci saltul.
Apa e foarte plăcută.

Femeia din zodia Peştilor

Coada se formează în dreapta şi vă rog să nu vă înghesuiţi. Probabil căă


nu sînt destule femei din zodia Peştilor pentru toţi bărbaţii, dar ăsta nu e un
motiv să vă călcaţi în picioare. Va trebui să-ţi aştepţi rîndul şi să speri să ai
noroc.
Chiar şi fără astrologie au ajuns la toate urechile zvonuri despre farmecele
femeii din zodia Peştilor. Are şi ea defectele ei, desigur, dar la prima vedere e
întruparea primei iubiri a fiecărui bărbat, poate cu un strop de iepuraş Playboy
adăugat pentru a condimenta amestecul. Cred că ar fi bine să recunoaştem de
la început că femeia modernă, emancipată, cu imaginea ei dură, puternică, a
făcut să crească şi mai mult valoarea fetei din Peşti. în atmosfera asta de
eliberare de vechile prejudecăţi sexiste, neptuniana retrasă, drăgălaşă şi
neajutorată trebuie să folosească un par ca să ţină bărbaţii la distanţă.
Nici nu e surprinzător că e atît de căutată. Nativa rareori încearcă să-şi pună în
umbră bărbatul, fie că e al ei cu acte sau nu. Nu are nici cea mai mică, ascunsă
şi nevrotică dorinţă de a-l domina, în nici un fel. El e liber să-i ţină scaunul cînd
stă la masă, să-i aprindă ţigara, să o ajute să-şi pună haina şi să vorbească
despre cît de minunat e el cît îl ţin puternile. Ea nu vrea decît ca el să o
protejeze şi să aibă grijă de ea. E foarte fericită să se sprijine de umărul lui larg
şi să-i dea de înţeles, privindu-l cu chii mari şi plini de uimire, cît e de puternic
şi cît de multă nevoie are ea de el în lumea asta înspăimîntătoare. Gîndeşte-te
numai la cîţi lupi stau la pîndă ca să devoreze Scufiţe Roşii. Numai gîndul la
asta poate face o fată să-i vină să leşine. Chiar dacă nu e chiar aşa de
victoriană (deşi multe peştoaice sînt), nativa va fi o ascultătoare fascinată a
tuturor necazurilor lui şi o alinare la vreme de criză.
Această femeie crede că iubitul, parternerul, tatăl, fratele ei, de fapt, orice
bărbat, poate cuceri lumea şi legat la ochi şi e uimitor de constatat de cît de
puţin din această încredere înduioşătoare a ei e nevoie ca să facă un bărbat să
creadă acelaşi lucru. Şi te mai miri că e atît de căutată... Ea e un refugiu calm,
intim, de linişte şi relaxare pentru mîndrul ei bărbat, departe de lumea
dezlănţuită, cu zgomotul ei. Luminile din bazinul peştoaicei sînt scăzute,
liniştitoare şi alină ochii obosiţi care au fost bombardaţi toată ziua cu lumini de
neon şi cifruţele acelea de la bursă pe care ea nu le-ar putea înţelege nici dacă
viaţa ei ar depinde de asta. (Deşi, dacă viaţa ei ar depinde de asta, probabil că
şi-ar ascuţi creionul şi ar scoate calculatorul).
Iarna, ea poartă mănuşi pufoase, de angora. Primăvara poartă fuste lungi,
vaporoase, delicate. Vara o vei vedea într-un bikini sumar, iar toamna va arăta
adorabil stînd alături de tine pe stadion, cu mîinile în buzunarele tale ca să le
încălzească, întrebîndu-te din cînd în cînd cît e scorul. Ea e etern feminină, în
toate anotimpurile. Cu riscul de a folosi un eufemism, bărbaţii trag la ea ca
muştele la miere.
După numai cîteva vorbe schimbate cu ea şi un bărbat se relaxează
instantaneu. Vede în minte lemne trosnind în foc într-o noapte geroasă de
iarnă, sau se închipuie într-un hamac într-o încîntătoare zi de primăvară, făr să
fie sîcîit de nimeni. Ea îi dă foarte clar de înţeles că nu-l va învinovăţi niciodată
pentru problemele pe care le va avea în carieră sau pentru greşelile săvîrşite
accidental. va fi întotdeauna vina altcuiva din pucntul ei de vedere. Nu va face
niciodată presiuni asupra lui ca să avanseze mai repde pe scara ierarhică.
Propriul lui ritm e perfect pentru ea. Mai e nevoie să explic de ce femeia din
Peşti e cea mai periculoasă amantă din tot zodiacul? AVERTISMENT! După
căsătorie s-ar putea să-ţi mai dea cîte un ghiont. de fapt, s-ar putea să te
îmboldească destul de mult. într-un fel, aşa-ţi trebuie, dacă te-ai lăsat orbit de
farmecele ei. De multe ori ea poate fi usturător de sarcastică, dar fiecare
femeie trebuie să aibă defecte, iar nativa noastră va fi preponderent blîndă şi
nu pusă pe harţă. ca să devină o adevărată scorpie trebuie să fie sătulă de
lenea sau cruzimea extremă a partenerului şi cine zice că un soţ crud sau leneş
nu merită o scorpie? Eu nu. Eu sînt de partea ei.
Şi-apoi, feminitatea ei delicioasă acoperă orice defecte minore şi în cea mai
mar eparte a timpului, neptuniana e dulce, visătoare şi caldă. deoarece Peştii
înoată în ambele direcţii o dată, ea se adaptează superb şi fără proteste la
situaţii conflictuale care le-ar transforma pe majoritatea femeilor în epave
nervoase. Desigur, din cînd în cînd s-ar putea să iasă la suprafaţă din mintea ei
de obicei placidă oarece cuvinte iritate. Există şi peştoaice sensibile, care au
fost tratate dur în copilărie sau adolescenţă şi permit resentimentelor
acumulate să scindeze cele două părţi ale semnului ei zodiacal, ceea ce e
foarte trist. O astfel de femeie devine o persoană singuratică, nwefericită,
înotînd mereu cu furie şi dînd nas în nas cu ea însăşi oriunde ar plonja ca să
scape de demonii interiori, fără a-şi da seama că autocompătimirea şi
întoarcerea spre sine a iubirii din firea ei sînt adevărata otravă. Drogurile,
alcoolul şi falsele speranţe ascund adevărul de privirea ei şi o fac să nu mai
vadă bolovanii din rîu, care i-ar putea duce distrugerea. Dar neptuniana tipică
păstrează intactă alăturarea celor doi peşti din simbolul ei, lăsîndu-i să
conlucreze firesc, să plutească unul pe lîngă altul înainte şi înapoi, astfel încît
nu eşti niciodată sigur încotro se îndreaptă ea. Se spune că zodia Peştilor e o
mare adîncă, misterioasă, în care se varsă toate rîurile. Vei avea mai multe
şanse să o prinzi dacă îi cunoşti cîteva dintre secrete.
în primul rînd, e subtilă. Dacă nu mă crezi, întreabă-i pe cei opt soţi ai lui
Elizabeth Taylor. Ea nu e doar subtilă, dar uneori e chiar puţin trişoare cînd îşi
pune în minte să te aibă la degetul cel mic.
Poate că tu cunoşti o neptuniană care poartă un şorţ ecosez şi un surîs timid şi
e însăşi întruparea soţiei devotate, a gospodinei şi a mamei blînde. îţi spui că
nu e nici subtilă nici înşelătoare. Scuză-mi francheţea, dar te înşeli. Cunosc şi
eu o nativă ca cea pe care tu o crezi atît de diferită de ce am spus eu. Femeia
asta a reuşit să rămînă în picioare după pierderea unui copil, după umilinţe,
dureri, tragedii, sărăcie, temeri, plictiseală şi chiar după confuzia provocată de
cîteva perioade cu venituri neaşteptate. A făcut faţă genunchilor juliţi ai
copiilor, hainelor pierdute, mitocăniilor soţului şi unui amestec de rude cum nu
ai dori nici duşmanilor tăi. A înfruntat tot acest ghiveci al soartei cu rezistenţa
lui Rocky. Asta numeşti tu fragilitate? Delicateţe? Şi în ziua de azi, cei doi copii
adulţi ai ei o consideră o creatură fermecătoare, copilăroasă, neajutorată şi
vulnerabilă, care are nevoie de protecţie şi nu pricepe în ruptul capului cum
funcţionează mecansimul yalei.
Neptuniana e încîntător de vagă şi visătoare. Nu ştie boabă de economie, dar
reuşeşte să se îmbrace de parcă ar fi de viţă regală, să gătească deseori cine
somptuoase, să plătească chiria la timp şi să trimită cadouri minunate la ocazii
speciale, toate astea dintr-un venit mai mic decît bacşişurile unui chelner de la
o cîrciumă de cartier. E înconjurată de afecţiunea unui grup eterogen alcătuit
din oamenii cu care intră în contact, precum administratorul, vînzătorul de la
magazinul din colţ, poştaşul, plus vreo cîţiva cîini şi pisici vagaboande şi o mînă
de copii ai vecinilor. S-ar putea să aibă, totuşi, un duşman: bărbatul pe care l-a
refuzat înainte să se mărite cu soţul ei. Probabil că de dezamăgire acesta s-a
înrolat în Legiunea Străină, iar acum mă îndoiesc că ea mai ţine minte cum îl
cheamă. Femei fără inimă, peştoaicele astea... Subtile şi înşelătoare. dar nu
încerca să spui asta vecinilor ei!
Ca şi vînturile de martie, nativa ta va avea multe toane. E îngrozitor de
sentimentală, iar cînd îi sînt rănite sentimentele e în stare să verse rîuri de
lacrimi. Se va uita la tine cu atîta reproş că te vei simţi ca şi cum tocmai l-ai
împuşcat pe iepuraşul de Paşti. Uneori acestor femei le intră în cap că sînt
dezastruos de nepregătite pentru bătăliile feroce şi ambiţia obsesivă necesare
pentru a supravieţui. Şi atunci se instalează depresia profundă. în acele
momente va trebui să-i spui că e admirată pentru înţelepciunea ei adîncă,
misterioasă şi pentru că e binecuvîntată cu darul înţelegerii fiecărei fiinţe
umane pe care a onorat-o vreodată cu prietenia ei. De obicei e adevărul
adevărat. Cea mai grea lecţie pe care trebuie să o înveţe este să-şi depăşească
timiditatea şi îndoielile. Dacă temerile ei au rădăcini adînci, se va izola de
ceilalţi, apoi se va întreba de ce e singură. Se teme deseori că deranjează, că
insistă prea mult, că profită de amabilitatea celorlalţi, cînd toate aceste gînduri
nu sînt decît în mintea ei, în nici un caz a altora.
Din cînd în cînd cîte o neptuniană îşi va masca timiditatea şi vulnerabilitatea cu
remarci ironice, poante sarcastice, o faţadă de sofisticare şi o personalitate
rece, independentă. Dar toate astea sînt doar un mecanism de apărare, un
deghizament adoptat ca să-i ascundă nesiguranţa de ochii iscoditori ai
oamenilor duri, care i-ar răni inima blîndă dacă şi-ar expune-o. Cunosc o nativă
care-şi descarcă sufletul scriind adorabile versuri de cîntece, dar în rest e
imaginea clasică a femeii de carieră aspre, nepăsătoare, adică aşa cum vrea să
fie văzută de oameni. Totuşi, nici măcar acest gen de neptuniană nu e în stare
să se pună de-a curmezişul propriei zodii. Cu toată pretinsa ei independenţă,
aşteaptă pe trotuar ca bărbatul cu care e să cheme un taxi. Din punctul de
vedere al unei peştoaice sînt lucruri care pur şi simplu nu se fac, iar unul dintre
el este să nu te comporţi ca o doamnă în public. Astfel, ea păcăleşte o mulţime
de bărbaţi, care ar putea să-i înlăture temerile şi s-o facă să-şi renege des
proclamata firmaţie "Cine are nevoie de un soţ? ăştia nu sînt buni decît să-ţi
încurce viaţa". închipuieşte-ţi! Să auzi aşa ceva de la o femei din Peşti, care are
nevoie să aparţină cuiva mai mult decît are nevoie de aer sau somn.
Neptuniana îşi va dărui toată inima copiilor, mai puţin bucata uriaşă pusă
deoparte pentru tine. îi va iubi pe toţi, dar cei care vor fi mai urîţei, mai slabi,
mai mici sau mai bolnăvicioşi s-ar putea să aibă un pic mai multă iubire din
partea ei. Nu există altă femeie în lume care să înţeleagă ca ea timiditatea
băieţeilor sau problemele adolescentine ale fetelor. Ea va sacrifica orice pentru
ca progeniturile ei să aibă tot ce nu a putut ea avea în copilărie. S-ar putea să
fie prea îngăduitoare, căci disciplinarea copiilor nu îi vine deloc la îndemînă.
Dar trebuie făcută să înţeleagă că lipsa fermităţii e deseori la fel de gravă ca
neglijarea completă a copilului. Explică-i acest lucru cu blîndeţe. va înţelege
fără să se supere şi va începe să fie mai fermă cu cei mici. Multe mame din
Peşti reuşesc să găsească o fericită cale de mijloc între severitate şi blîndeţe,
iar copiii lor le sînt recunoscători toată viaţa.
Neptuniana va accepta bucuroasă să fii tu cel care pune pîinea pe masă.
Probabil că vba prefera să nu intre în competiţia brutală a lumii comerciale, dar
o va face dacă tu ai nevoie disperată de încă un venit. ea s-a cam săturat de
lumea aceea cînd lucra pentru compania aceea mare, buimăcitoare şi te
aştepta pe tine să apari în viaţa ei şi să o salvezi. Nu toate, dar unele native
sînt cam cheltuitoare. S-ar putea să aibă nevoie de ajutor ca să înţeleagă de ce
nu mai rămîne cu nici un ban după ce se întoarce de la cumpărături. Dar în caz
de urgenţă, se va descurca şi fără articolele fine cu care îi place să se
înconjoare.
Nu uita niciodată cînd e ziua ei, sau aniversarea căsătoriei, sau cea a zilei în
care ai cerut-o de nevastă. Ea nu va uita. N-am să uit niciodată o peştoaică
mică, brunetă, cu ochi verzui, care s-a măritat peste noapte cu un sportiv
celebru. Cînd l-a întrebat, curioasă, cum de i-a venit să o ceară de nevastă, el a
răspuns: "Păi, a fost tare ciudat. în ziua aia nici nu-mi trecea prin minte să te
cer. Eram în parc, lîngă lac. Gagicile care stăteau pe-acolo la soare aveau părul
ud, lăţos, de la înot şi arătau încinse şi transpirate, cum stăteau întinse pe
bănci. Tu erai sub un copac, într-o rochie albă, de dantelă, şi arătai atît de
proaspătă şi diferită de toate celelalte...Arătai... ei bine, arătai cam ca o fată".
ăsta e cel mai subtil secret al neptunienei. Fie că îşi urmează chemarea într-o
mînăstire, fie într-un bar, ca şi cîntăreaţă senzuală, ea e fată. Din cap pînă în
picioare. Sută la sută.

S-ar putea să vă placă și