CONCEPTIA ESTETICA A LUI TITU MAIORESCU SI ROLUL

ACESTEIA IN CADRUL ACTIUNII SALE GENERALE DE

DISOCIERE A VALORILOR (,,O CERCETARE CRITICA
ASUPRA POEZIEI ROMANE DE LA 1867’’, ,,OBSERVARI
POLEMICE’’, ,,BETIA DE CUVINTE’’, ,,LITERATURA
ROMANA SI STRAINATATEA’’, ,,COMEDIILE D-LUI
CARAGIALE’’, ,,POETI SI CRITICI’’, ,,EMINESCU SI POEZIILE
LUI’’, ,,ORATORI, RETORI SI LIMBUTI’’)

Titu Maiorescu este personalitatea cea mai proeminenta a culturii si criticii literare romanesti din
secolul al-IX-lea, si nu numai din acest secol , cel care a pus bazele evaluarii estetice moderne a
creatiei literare, a promovat scriitori de valoare si a descurajat, printr-o atitudine critica
necrutatoare, falsele valori, epigonismul si impostura.
Ideile sale au avut o rezonanta deosebita, influentand opinia publica, impunand un standard
estetic literaturii si un statut moral pentru oamenii de cultura.
Conceptia estetica a lui Maiorescu a avut un rol important in cadrul actiunii sale generale de
disociere a valorilor. Formatia spirituala a lui Titu Maiorescu , educatia riguroasa si cultura sa
temeinica au fost intotdeauna remarcate de critica literara, pentru ca in conceptia sa estetica se
regasesc influente certe. S-a vorbit despre influenta lui Hegel in teoria asupra frumosului si despre
influenta lui Schopenhauer in intelegerea naturii si functiei artei.
George Calinescu spunea : ,,Estetica lui Titu Maiorescu e mai ales schopenhaueriana. Frumosul
e reprezentarea ideii sensibile; ideea sensibila este natura absoluta a lucrurilor si intaia conditie a
artei este ridicarea deasupra oricarei individualitati pana la starea de subiect cunoscator pur; prin
aceasta ascensiune la contemplarea ideii intuitive, Arta aduce linistirea sufletului (adica atenuarea
egoismului), ceea ce e totuna cu fericirea.
In toate studiile maioresciene care ii infatiseaza conceptia estetica au fost remarcate spiritul
critic acut, inaltul simt pedagogic, gustul literar sigur – ca premise ale detectarii si impunerii
valorilor autentice, ale intransigentei mentorului junimist fata de diverse forme ale imposturii.
Maiorescu osandea poezia de circumstanta, dulcegariile, cliseele, mediocritatea sau nulitatea.
Studiile sale de estetica se bazeaza pe trihotomia Adevar-Frumos-Bun, un triptic axiologic care
cuprinde trei ramuri ale artei: poezia, muzica, arhitectura, dupa exemplul lui Hegel, care se oprise
la cinci domenii: arhitectura, sculptura, pictura, muzica si poezie.
1
Acordand o importanta deosebita personalitatii artistului, Maiorescu, defineste arta ca fiind un
colt al naturii vazut impersonal si exprimat printr-un temperament individual. Arta, dupa
Maiorescu, este o cale de cunoastere a lumii, alaturi de stiinta; ea se bazeaza pe contemplatia
dezinteresata si lipsita de finalitate practica. … Arta exclude orice element rational luat ca atare.
Obiectul artei nu sunt notiunile (de care se ocupa alte domenii), ci pasiunile si sentimentele, care
sunt eterne. La temelia artei sta frumosul, pe care Maiorescu il considera aparenta sensibila a ideii.

1
,, Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900’’, editura Academiei, Bucuresti, 1979, pg. 543

1
 El inseamna contopirea ideii cu latura sensibila, tinzand spre sublim (cand predomina cea dintai)
si spre placut (cand predomina cea de-a doua). Preferand frumosul propriu-zis si condamnand
excesele, Maiorescu isi evidentiaza nu atat clasicismul conceptiei cat si inclinatiile si gustul.
2
Maiorescu face distinctie intre arta si stiinta. Obiectul artei e frumosul, al stiintei adevarul.
Frumosul e manifestarea sensibila a ideii, nu ca la Hegel ideea absoluta, ci latura afectiva a
constiintei.
Cercetarea artei si a frumosului trebuie realizata in mod stiintific-este de parere Maiorescu-,
deoarece ele depoziteaza o parte teoretica, destinata judecatii abstracte (mintii), si o parte afectiva,
perceptibila prin inima.
O problema fundamentala a esteticii care l-a preocupat pe Maiorescu a fost aceea a
sentimentului generator de emotie estetica (impresia muzicala, poetica sau vizuala-picturala).
3
Materia sensibila a poeziei n-o dau cuvintele, indiferente sub raport estetic, ci imaginile pe
care ni le desteapta auzirea lor.

2
Al. Piru, ,,Istoria literaturii romane de la inceput pina azi”, Editura Univers, Bucuresti, 1981, pg. 121
3
Al. Piru, ,,Istoria literaturii romane de la inceput pina azi”, Editura Univers, Bucuresti, 1981, pg. 121