Misiune posibilă

Fondului Monetar Internaţional i s-au promis mulţi bani şi un nou scop. Dar este
încă nevoie de reformă – în special dacă se urmăreşte câştigarea încrederii noilor
economii

Ilustraţie de Belle Mellor

În luna octombrie a anului trecut Fondul Monetar Internaţional părea a se îndrepta încet
dar sigur spre o lipsă totală de eficienţă şi utilitate. De câţiva ani încoace, economiile
emergente s-au folosit de serviciile sale din ce în ce mai puţin (vezi figura 1). Acestea
se foloseau mai degrabă de serviciile private sau de propriile rezerve adunate în ani în
eventualitate venirii unor zile mai grele. Chiar dacă întreaga lume se scufunda încet dar
sigur în criza financiară, cererea pentru cei aproximativ $250 miliarde din fond era
redusă. Dezbaterile ce aveau loc la sediul central al Fondului erau mai puţin despre
rolul fondului în rezolvarea crizei financiare globale cât despre utilitatea Fondului în
general. Reducerile bugetare au obligat unii membrii ai personalului să se pensioneze
anticipat.

FMI nu mai este la limită. În cadrul conferinţei de

presă din Londra după summit-ul G20 din 2 aprilie,
directorul fondului, Dominique Strauss-Kahn, abia
îşi ascundea încântarea atunci când vorbea despre
comunicatul reuniunii spunând că „fiecare paragraf,
sau aproape fiecare paragraf – hai să spunem cele
importante- relaţionează mai mult sau mai puţin cu
activitatea FMI”.

Liderii celor mai mari şi bogate economii din lume au decis la Londra că FMI –ul trebuie
să aibă mai multe resurse şi de asemenea să joace un rol mult mai important în
economia mondială în comparaţie cu trecutul. Astfel, resursele fondului urmează să se
majoreze cu 500 până la 750 miliarde dolari. G20 se aşteaptă de asemenea ca FMI-ul
să asigure „o supraveghere independentă, onestă şi imparţială” a marilor economii şi a
băncilor acestora, a impactului politicilor lor asupra celorlalte şi a riscurilor cu care se
confruntă economia globală.
Cinicii afirmă că participanţii la summit subliniază cu putere întărirea fondului deoarece
aceasta a fost singura chestiune de fond cu care au fost de acord cu toţii. Ei nu au
făcut nicio promisiune nouă cu privire la o politică coordonata a stimulilor economici, de
exemplu, iar detaliile referitoare la ceea ce va face G20 pentru schimburile comerciale
nu sunt clare.

Dar ceea ce contează nu este puterea financiară a instituţiilor cît abilitatea acestora de
a executa sarcinile care le-au fost atribuite. Pentru aceasta, FMI trebuie să dovedească
spirit de conducere şi abilitate intelectuală în dezbaterea economiei globale; va avea
nevoie de uneltele potrivite pentru a ataca problemele identificate; şi va dobândi
legitimitatea pentru a se asigura că recomandările sale sunt luate în serios. Abilitatea
fondului de a face aceasta va depinde de măsurile destinate rezolvării cauzelor
marginalizării sale. Aceasta presupune soluţionarea întrebărilor fără răspuns privitoare
la furnizarea de resurse către FMI, la modul în care împrumută bani guvernelor care au
nevoie, la cererea de împrumuturi de la economiile emergente şi modalitatea în care
este reglementat şi guvernat Fondul.

Să începem cu cele 500 de miliarde de dolari extra-resurse pentru Fond, chintesenţa

anunţurilor G20. Nu este o noutate, dar deocamdată provenienţa acestor bani este
destul de nesigură şi neclară. Un împrumut de 40 de miliarde din China, încă
neconfirmat de guvernul chinez. Alte 200 de miliarde promise deja de Japonia, a cărei
guvern a semnat un acord cu Uniunea Europeană şi cu FMI în februarie. Ar mai rămâne
260 de miliarde de dolari de găsit. Ar putea veni din Canada care a oferit 10 miliarde iar
Norvegia 4.5 miliarde. Se aşteaptă ca America să contribuie cu 100 de miliarde. Se mai
aşteaptă contribuţii din Arabia Saudită şi alte economii emergente.

În ciuda îndoielilor referitoare la noutatea şi mărimea acestor resurse, este evident că

FMI are mult mai mulţi bani la dispoziţie. Chiar şi fără aceştia, fondul încă ar mai avea
anul acesta 150 miliarde pentru împrumut. Şi atunci, care este explicaţia nevoii urgente
pentru acest acord lărgit?

O parte din motivul pentru care FMI are nevoie de bani este ieşirea capitalului privat din
ţările emergente. Institutul Internaţional de Finanţe, un grup al bancherilor, se aşteaptă
ca fluxurile de capital la ţările emergente să fie cu 80% mai mici decât în 2007. Aceasta
înseamnă că şi altele vor fi nevoite să apeleze la FMI (sau alte surse oficiale) pentru a
evita reduceri drastice ale cheltuielilor interne. În plus, Fondul vrea să ofere suport
economiilor emergente mari care suferă de pierderi de lichidităţi temporare dar care au
politici sănătoase.

Cerere şi ofertă

Deoarece ţările abordează de obicei FMI doar atunci când au probleme serioase,
Fondul condiţionează riguros împrumutul. Aceste condiţii includ în mod normal reduceri
în deficitul bugetar, adesea prin reducerea cheltuielilor publice, sau creşterea ratelor
dobânzilor. Astfel, un împrumut de la FMI este egal cu austeritatea, politicienii care
apelează la el devenind nepopulari. Piaţa, la fel, are tendinţa de a trata chiar şi un zvon
despre un posibil apel la FMI, drept dovada că lucrurile au scăpat complet de sub
control. Pe cale de consecinţă, ţările evită Fondul până în momentul în care nu mai au
alte opţiuni. Un exemplu de acest tip este Pakistanul, una dintre primele ţări care au
apelat la împrumut după izbucnirea crizei (vezi figura 2). Iniţial Pakistanul a încercat să
încheie acorduri bilaterale, cu China şi Arabia Saudită. Pentru ca în final să apeleze la
Fond.

Ruşinea de a împrumuta de la FMI poate avea consecinţe negative asupra Fondului, în

sensul că acestuia îi va fi mult greu să îşi dezvolte noul rol de agent de asigurări cu
scopul de a reduce dezechilibrele mondiale. Eswar Prasad, fostul şef al unităţii FMI din
China, în prezent la Brookings Institution, în Washington, are o idee ambiţioasă care
presupune plata unei taxe pentru asigurarea pe perioada crizei. Dl Prasad propune ca
taxele să varieze în funcţie de politica economică a tărilor respective. Ţările care au
politici riscante (prin rularea de excedente uriaşe, deficite) ar trebui să plătească mai
mult, la fel ca în cazul taxei de asigurare pentru maşină în funcţie de trecutul în trafic al
conducătorului auto. Aceasta ar permite FMI-ului să îşi folosească rolul de asigurator în
mod explicit pentru a combate dezechilibrele globale.

Administrând Fondul

Ţările emergente se tem de FMI; cele dezvoltate îl dispreţuiesc. Ţările bogate nu au fost
niciodată receptive la critica adresată politicilor lor şi nici au răspuns la sugestii.
Atitudinea şi celor bogaţi şi celor săraci este influenţată de cei care administrează
fondul şi pentru care acesta vorbeşte.

Ţările emergente nu au încredere în FMI deoarece nu simt că li se dă importanţă. Ţările

bogate, care deţin cea mai mare parte a puterii în cadrul instituţiei, nu iau fondul în
serios. Iar fondul, conştient de cine ţine frâiele, este „excesiv de ezitant în a discuta cu
ţările bogate despre greşelile din politicile acestora”, spune Raghuram Rajan, fost
economist şef al FMI şi profesor la Universitatea din Chicago Booth School of Business
(şi autor al articolului de săptămâna aceasta Economics focus).

Echilibrul de putere din FMI este reflectat de voturile ţărilor membre. Chiar şi după
schimbarea propusă în voturi, Brazil, cu 1.72% din voturi, va avea mai puţină greutate
decât Belgia, cu 1.86% (vezi tabelul 3). Împreună, ţările europene vor avea mai mult de
30% din voturi iar America va avea aproape 17%.
Voturi pentru toată lumea

Dl Prasad are o idee inovatoare despre cum cotele de vot pot fi ajustate la realităţile
economiei globale. El sugerează diminuarea tuturor cotelor existente cu 20%, astfel
încât o ţară care în prezent are 10% din voturi va avea 8%. Apoi cei 20% din cotele
eliberate ar putea fi licitaţi, cu o limită superioară (să spunem de 14.9%).

Toate aceste idei recunosc importanţa de a transforma FMI într-o instituţie care reflectă
schimbările care au avut loc de-alungul anilor în economia globală. Va avea în curând
puterea necesară pentru a acţiona credibil ca şi creditor în perioadă de criză dar şi ca
agent de asigurări împotriva acesteia.

Cu toate acestea, este un drum lung de parcurs înainte ca fondul să devină o instituţie
de încredere pentru economiile emergente, respectată de către cei bogaţi, devenind
prin urmare locaţia potrivită pentru o cooperare financiară multilaterală eficientă.