Implementarea CSR – pedeapsa sau respectare?

Scopul acestui studiu este de a extinde dezbaterea despre comportamentul corporatist in

domeniul sanatatii si al sigurantei pana la implementarea CSR. Dupa o buna studiere a dezbaterii
respectarii versus pedeapsa, se poate desprinde o dihotomie. Articolul propune o modalitate de protectie
a unui grup de stakeholderi.

Dezbaterea despre cum trebuie controlate violarile corporatiste din domeniul sanatatii si
sigurantei a dus la un rezultat clar: o dihotomie , anume dezbaterea “modelul pedepsei versus modelul
respectarii”. Modelul pedepsei, ai carui sustinatori sunt Pearce si Tombs atesta existenta unei utilizari mai
severe a legii penale acolo unde companiile violeaza sanatatea si siguranta, in timp ce modelul respectarii,
asociat cu Hawkins, incurajeaza autoreglementarea si pune accentul pe relatia dintre companie si
autoritatile de reglementare. Scopul regulamentului de sanatate si siguranta este de a se asigura ca
organizatiile isi pot continua activitatile intr-un mediu sigur si fara sa cauzeze daune unor terte parti.
Operarea intr-un mediu sigur fara sa fie cauzate daune stakeholderilor este un fundament principal al
CSR-ului companiei. Diferiti stakeholderi cer diferite metode de protectie in functie de activitatile
corporatiei.

Dezbaterea a pornit de la un articol scris de Pierce si Tombs in 1990 pentru Jurnalul Britanic de
Criminologie.In articol, acestia criticau ideile exprimate mai sus de catre Hawkins si altii si le-au
catalogat ca fiind “scoala de respectare a gandurilor”. Hawkins a negat sa fi fost parte dintr-o scoala de
respectare.

Scoala de respectare a gandurilor este concilianta prin natura sa, in timp ce modelul pedepsei este
de domeniul urmaririi penale, asa cum observa Gray: “scoala de respectare este bazata pe modele
cooperative de educare, modele de persuasiune, autoreglare strategica si pe credinta ca urmarirea penala
ar trebui sa fie ultimul mijloc. Scoala de respectare se bazeaza pe presupunerea ca exista o diferenta intre
infractorii corporatisti si infractorii traditionali.” Aceasta abordare doreste sa previna un rau mai degraba
decat sa pedepseasca un rau. Sustinatorii acestei abordari considera ca organizatiile ar trebui sa fie
incurajate de catre institutiile de sanatate si siguranta pentru a se supune legii si pedepsirea sa fie vazuta
ca un ultim mijloc. Pedeapsa ar trebui utilizata doar dupa ce alte metode conciliatorii, ca de exemplu
persuasiunea, au fost testate si au dat rezultate nesatisafactoare. Aceasta viziune se bazeaza pe faptul ca
ilegalitatile corporatiste au caracteristici unice care permit deosebirea lor de crime.

Hopkins afirma : “Sustinatorii metodei conciliatorii dezbat faptul ca urmarirea penala rigida a
oricarei violari mici este contraproductiva deoarece pune angajatul intr-o postura defensiva si distruge
orice posibilitate de cooperare sau de comunicare deschisa despre problemele pe care le-ar putea avea.
Sustinatorii metodei pedepsei afirma ca aceasta este singura modalitate pentru a-i determina pe anagajti sa
ia in serios munca, sanatatea si siguranta; orice strategie duce la o ocolire a adevarului fara sfarsit… “

Pierce and Tombs dezbat faptul ca un mic criminal este de obicei pedepsit, in timpu ce infractorul
corporatist nu este de obicei pedepsit , dar a carui incalcare a legii poate avea mai multe victime decat
activitatea micului criminal. Conform spuselor celor doi, concilierea este o metoda ineficienta de a
controla corporatia deoarece duce la aprobarea propriei evaluari in vederea a ceea ce este de obicei
rezonabil si de obicei permite companiilor sa isi negocieze propria modalitate de iesire din penalitati
pentru a viola chiar si aceste argumente.
 Orice incercare de a aplica dezbaterea unor alte probleme mai vaste ale CSR-ului ar trebui sa
inceapa cu recunoasterea faptului ca dezbaterea nu a fost intentionata sa aplice conceptul ca un intreg, ci
doar unor stakeholderi specifici , cum ar fi angajatii sau publicului general. Totusi, luand in considerare
faptul ca tinta dezbaterii a fost cum sa fie atins regulamentul companiei in ceea ce priveste sanatate si
siguranta; si faptul ca CSR este despre asigurarea ca organizatia ia in considerare si interestul celorlalti
stakeholderi, extinderea dezbaterii spre implementarea CSR cu scopul de a determina cum interesul unui
grup specific de stakeholderi poate fi cel mai bine protejat nu ar fi nepotrivit. CSR cere companiei sa
priveasca dincolo de interesele actionarilor si sa ia in considerare si interesele altor stakeholderi, cum ar fi
angajatii, consumatorii, comunitatea locala si publicul larg. Regulile de sanatate si siguranta vor sa ii
protejeze pe muncitori si bineinteles publicul. Totusi, diferiti stakeholderi vor cere diferite modalitati de
protejare in functie de locatia geografica.

CSR este un concept elastic care nu se poate integra total intr-un cadru legal. Depaseste
obligatiile legale ale companiei si continua sa se dezvolte pentru a se putea acomoda asteptarilor in
crestere ale societatii. Unele astepari, cand sunt exprimate verbal se pot metamorfoza in obligatii qvasi-
legale sau legale legate de companie. Dar in mare, ele raman norme de “a face” si “a nu face” pe care
companiile ar trebui sa le respecte pentru a primi aprobarea societatii ca fiind responsabila din punct de
vedere social.

Metoda respectarii poate fi potrivita initial pentru indeplinirea asteptarilor societatii.Societatea

poate functiona in parteneriat cu companiile si sa le incurajeze sa ii respecte normele. Daca metoda
esueaza sa determine compania sa devina social responsabila, societatea poate sa recurga la metoda
pedepsei.

In concluzie, ambele metode pot fi utilizate in diferite stagii pentru a impune introducerea CSR.