LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR

ÎN SPAŢIUL SCHENGEN
Natalia CHIRTOACĂ*
Natalia DRUŢĂ**
Natalia CHIRTOACĂ
Secretar Ştiinţific al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
 Doctor în drept, specialitatea 12.00.10 – drept internaţional public, Institutul de
Cercetări Juridice, Academia Română, Bucureşti (2001)
 Conferenţiar universitar, specialitatea 12.00.10 – drept internaţional public (2006 )
Aria intereselor ştiinţifice
 Drept internaţional public; drept diplomatic şi consular; dreptul tratatelor; dreptul
internaţional al organizaţiilor internaţionale; drept instituţional european; soluţionarea paşnică
a diferendelor internaţionale; răspunderea statelor în dreptul internaţional.

Natalia DRUŢA
Studii:
Licenţiat în drept, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, Catedra
Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (2000-2005), tema tezei de licenţă „Executarea
contractului comercial internaţional”.
Magistru în drept administrativ, Universitatea de Studii Europene din Moldova, tema
lucrării de masterat „Reforma administraţiei publice centrale vizavi de integrarea europeană”,
(anul susţinerii: 2007).
Locul de muncă de bază:
Institutul de Istorie Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, cercetător
ştiinţific stagiar.

FREE MOVEMENT OF PEOPLE WITHIN THE SCHENGEN AREA

Free movement of persons within the European Communities has been defined in the
Single European Act (SEA) (1987) as one of the four fundamental freedoms of the internal
market.
Free movement of persons, along with the free movement of goods, services and
capital, is one of the four fundamental freedoms within the internal market and the general
policy of the European Union.
Free movement of persons and the abolition of controls at internal frontiers within the
European Union is part of the general concept of the internal market that can’t be realized
under condition of existence of internal frontiers and a ban on the movement of persons.
Under this policy, the European Union implies the creation of a European area of
freedom, security and justice, which does not require monitoring of persons at internal
frontiers, regardless of nationality.
*
Natalia CHIRTOACĂ – doctor în drept, conferenţiar universitar.
**
Natalia DRUŢĂ – magistru în drept, cercetător ştiinţific stagiar, IISD al AŞM.
*
 The essence of this freedom is to abolish the discrimination between citizens of
member states of the European Union, in which they live and work or between citizens of
other member states who are located in this State, or work, as well as among citizens, not
member states of the European Union.
The appearance of the given status has led to accelerated expansion of the rights on
free movement, having given them to another category of persons (students and people who
fail to economic activity, but have sufficient resources to live).
In recent years, the Republic of Moldova has adopted several regulations in the field
of free movement, which contain general provisions regarding the juridical regime of
foreigners. Methodological norms on application of treaties concluded between the
Government of the Republic of Moldova and other governments on exchange of trainees and
seasonal workers and temporary stay with a view of employment of the Moldavian workers in
other states have been approved.

Impulsionaţi de evenimentele istorice din acea perioadă (căderea comunismului) şi

dominaţi de sentimentul de unitate, popoarele din Europa Centrală şi de Est realizează mai
multe evenimente de epocă care vor pune începutul Uniunii Europene pe care o cunoaştem
astăzi. Astfel, odată cu semnarea Acordului bilateral între Guvernul Republicii Franceze1 şi
Guvernul Republicii federale Germania2 privind eliminarea graduală a controalelor de
frontieră şi vamale, la trecerea frontierei Goldene Brenn din apropiere de localitatea
Saarbrücken, 13 iulie 1984, apare şi se materializează pentru prima dată ca fenomen istoric
conceptul de liberă circulaţie sub aspect european. Nici una dintre părţile semnatare nu
bănuise atunci ce însemnătate vizionară va avea pe viitor acest gest pentru o Europă fără
graniţe interne şi fără controale la frontiera dintre state3.
Ulterior, sub interesul aceluiaşi concept, la 14 iunie 1985, Republica Federala
Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Olanda au semnat Acordul Schengen4, cu privire la
abolirea treptată a controlului vamal comun acestor ţări, care a dus la creşterea substanţială a
libertăţii de călătorie şi îmbunătăţire a siguranţei în interiorul ţărilor Schengen şi frontierelor
lor externe5. Însă, deoarece acordul în cauză nu putea să aibă un efect practic, până când
condiţiile tehnice şi legale (aşa ca datele bancare şi datele relevante privind protecţia
autorităţilor) nu erau îndeplinite, la 19 iunie 1990 a fost semnată Convenţia cu privire la
Implementarea Acordului Schengen intrând în vigoare la 1 septembrie 19936.

1
În persoana lui François Mitterand, preşedintele de atunci al Franţei.
2
Reprezentat de Helmut Kohl, cancelarul german.
3
http://www.schengen.mira.gov.ro/, 29 aprilie 2010.
4
Pe nava „Astrid” pe râul Mosel, lângă orăşelul Schengen din Luxemburg.
5
Sursa: http://www.migratie.md/topics/schengen_agreement/
6
De fapt, convenţia a început să aibă efect practic abia la 26 martie 1995.

2
 Convenţia cu privire la Implementarea Acordului Schengen formulează norme
imperative ce reglementează condiţiile în care urmează să se aplice dreptul la libera circulaţie,
inclusiv cea a persoanelor (la care în special ne vom referi), după cum urmează:
- eliminarea controalelor exercitate la frontierele interne faţă de toţi cetăţenii statelor
membre, normă ce se regăseşte în întregul text al convenţiei, cu specificarea art.17 al
acesteia7;
- armonizarea prevederilor legate de intrarea şi şederea de scurtă durată în spaţiul
Schengen a cetăţenilor din afara UE, art. 7, art.19, art. 208;
- cooperarea între autorităţile vamale şi de poliţie în lupta împotriva criminalităţii,
art.9, art.18, pct. a şi c9;
- cooperarea dintre statele Schengen în probleme de justiţie, art.18, pct. b10;
- armonizarea impozitelor şi taxelor în cadrul Comunităţilor Europene art.21, art.22,
art.2611;
Pe parcursul anilor ce au urmat şi până în prezent au fost ratificate mai multe tratate
succesive care au fundamentat ideea concepută în acordul bilateral între Franţa şi Germania.
Tratatul privind Uniunea Europeană (supranumit şi Tratatul de constituire al Uniunii
Europene sau Tratatul de la Maastricht) semnat la 7 ianuarie 1992 şi intrat în vigoare la 1
7
Art. 17 „…Părţile vor căuta sa elimine controalele la frontierele comune şi să le transfere la frontierele lor
externe”.
8
Art.7 “…politicile din domeniul vizelor, pentru a evita consecinţele negative pe care le poate antrena reducerea
controalelor la frontierele comune în domeniile imigraţiei şi securităţii”; art. 19 „Părţile vor căuta să îşi
armonizeze legislaţiile şi reglementările, în special:- în materia stupefiantelor;- în materia armelor şi substanţelor
explozive,…”; art. 20 „Părţile se vor strădui să-şi armonizeze politicile în materie de vize, precum şi condiţiile
de intrare pe teritoriile lor. De asemenea, … ele vor pregăti armonizarea reglementărilor lor referitoare la
anumite aspecte ale regimului juridic al străinilor, în ceea ce îi priveşte pe cetăţenii statelor care nu sunt membre
ale Comunităţilor Europene”.
9
Art. 9 „Părţile întăresc cooperarea între autorităţile lor vamale şi de poliţie, mai ales în lupta împotriva
criminalităţii, în special împotriva traficului ilicit de stupefiante şi de arme, a intrării şi şederii ilegale a
persoanelor, a fraudei fiscale şi vamale şi a contrabandei…”, „…asistenţa reciproca împotriva circulaţiei ilegale
a capitalurilor”; art.18, pct. a „elaborarea unor înţelegeri privind cooperarea poliţieneasca în domeniile prevenirii
delincvenţei şi al eventualelor anchete”, pct. c „căutarea mijloacelor care sa permită lupta comuna împotriva
criminalităţii, … prin studiul unei eventuale reglementari care sa permită poliţiştilor urmărirea, ţinând cont de
mijloacele de comunicaţie existente şi de asistenţa judiciară internaţională”
10
Art. 18 pct. b „examinarea oricăror dificultăţi în aplicarea acordurilor de asistenţă judiciară internaţională şi de
extrădare, pentru a găsi soluţiile cele mai adecvate pentru îmbunătăţirea cooperării între Părţi în aceste domenii”
11
Art.21 “Părţile vor adopta iniţiative comune în cadrul comunităţilor europene: a) pentru a ajunge la o extindere
a exonerărilor de taxe acordate călătorilor; b) pentru a elimina, în cadrul exonerărilor comunitare de taxe,
restricţiile, care ar putea să subziste la intrarea în statele membre, cu privire la mărfurile a căror posesie nu este
interzisă cetăţenilor acestora. părţile vor adopta iniţiative in cadrul comunităţilor europene pentru a obţine
perceperea armonizata în ţările de plecare a tva-ului pentru prestaţiile de transport turistic în interiorul
comunităţilor europene”, art. 22 „Părţile se străduiesc <…> să extindă exonerarea de taxe pentru carburanţi…, să
apropie nivelele impozitării motorinei şi să extindă exonerările de taxe pentru conţinutul normal al rezervoarelor
camioanelor”, articolul 26 „Părţile vor examina modalităţile în care pot fi armonizate impozitele indirecte (TVA
şi accize) …”.

3
noiembrie 1993, se plasează dincolo de obiectivul economic iniţial al Comunităţii (realizarea
unei pieţe comune). Astfel, odată cu formularea acestuia se marchează trecerea la o nouă
etapă în procesul de creare a unei “uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei” 12.
Prin Tratatul de la Maastricht, competenţele Comunităţii Europene se extind, încât aceasta
poate adopta acţiuni privind promovarea ocupării forţei de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor
de muncă şi viaţă, protecţie socială, dialog social, dezvoltarea resurselor umane, combaterea
excluderii pe piaţa muncii13.
Acordul a fost conceput pentru a facilita şi a face mai sigură libera circulaţie a
persoanelor pe teritoriul UE.
Prin semnarea acestui tratat statele îşi rezervă dreptul de a adopta decizii unanime ce
vor reglementa regulile de trecere a frontierei externe a Comunităţii şi întărirea controlului;
imigrarea; politica de azil; combaterea traficului de droguri; combaterea fraudei la nivel
internaţional; cooperarea judiciară în materie civilă; cooperarea judiciară în materie penală;
cooperarea vamală; cooperarea poliţienească.
Un alt tratat care dezvoltă principiul liberei circulaţii a persoanelor în spaţiul Schengen
este Tratatul de la Amsterdam, care de fapt a amendat Tratatul de la Maastricht, fără însă să-l
înlocuiască.
Încă de la încheierea negocierilor Tratatului de la Maastricht, s-a convenit că se va
efectua o revizuire până la sfârşitul deceniului: articolul N prevedea convocarea unei
conferinţe în 1996. Conferinţa interguvernamentală convenită a durat mai mult de un an: a
fost deschisă la Torino pe 29 martie 1996 şi s-a încheiat la Amsterdam pe 17 iunie 1997
printr-un acord politic la nivel înalt cu privire la un nou Tratat, semnat pe 2 octombrie 1997,
şi a intrat în vigoare la 1 mai 199914.
Scopul lui iniţial a fost de a asigura capacitatea de acţiune a UE şi după extinderea
spre est. El continuă să revizuiască şi să reformeze tratatele încheiate anterior prin includerea
mai multor amendamente la acestea în conţinutul său. Prin urmare, începând cu 1 mai 1999
Protocolul Schengen al Tratatului de la Amsterdam (unul din cele 13 protocoale anexate) din
2 octombrie 1997 a integrat acquis-ul Schengen în cadrul UE, prin urmare, acesta face parte

12
Preambulul tratatului specifică „Hotărâţi să continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse
între popoarele Europei <…>; Reafirmându-şi obiectivul de a facilita libera circulaţie a persoanelor, garantând
totodată siguranţa şi securitatea popoarelor lor…”
13
Protocolul social a fost anexat la Tratat cu toate că nu a fost semnat de către Marea Britanie.
14
http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_founding.htm, 01 martie 2010.

4
din legislaţia comunitară şi a fost transferat în noul Titlu IV- Vize, azil, imigraţie şi alte
politici legate de libera circulaţie a persoanelor15.
1 În aceeaşi ordine de idei, ca o evoluţie de ordin instituţional, conform
prevederilor Tratatului de la Amsterdam, Consiliul a luat locul Comitetului Executiv
Schengen, stabilit de Acordul Schengen iar începând cu 1 mai 1999, Secretariatul Schengen a
fost incorporat în cadrul Secretariatului General al Consiliului. Noi grupuri de lucru au fost
create pentru a asista Consiliul în activităţile desfăşurate.
În ceea ce priveşte libera circulaţie Tratatul de la Amsterdam are câteva obiective
generale:
- să plaseze ocuparea forţei de muncă şi drepturile cetăţenilor în centrul atenţiei
Uniunii Europene;
- să suprime ultimele obstacole pentru libera circulaţie a persoanelor în cadrul UE şi
să consolideze securitatea acestuia.
Prin respectivul acord a fost lansată ideea de creare a unei noi instituţii în cadrul
acquis-ului UE, aşa-numitul “Spaţiu de libertate, securitate şi justiţie”.
Sunt stabilite măsuri specifice pentru elaborarea unei politici europene comune în
domeniul controlului şi al dreptului de intrare la frontierele Uniunii Europene şi în special în
ceea ce priveşte azilul şi imigrarea.
Într-o perioadă de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului în cauză, acesta
impune statelor realizarea unor măsuri care să vizeze:
- suprimarea oricărui control al persoanelor la frontierele interioare, indiferent că este
vorba de cetăţeni ai Uniunii Europene, fie că este vorba de cetăţeni din statele terţe;
- stabilirea unor norme şi proceduri comune cu privire la controlul persoanelor la
frontierele exterioare ale Uniunii Europene, a unor reguli comune referitoare la vizele de sejur
cu o durată de maximum trei luni.
- separarea fluxurilor de pasageri în porturi şi aeroporturi;
- armonizarea regulilor referitoare la condiţiile de acordare a vizelor;
- stabilirea unor reguli pentru solicitanţii de azil;
- introducerea unor reguli referitoare la supravegherea şi urmărirea transfrontalieră
pentru forţele de poliţie din statele Schengen;

http://www.europeana.ro/comunitar/tratate/tratatul%20de%20la%20amsterdam%20protocol%20b.htm, 05
15

martie 2010.

5
 - întărirea cooperării judiciare prin intermediul unui sistem rapid de extrădare şi
implementare a deciziilor judecătoreşti;
- crearea Sistemului Informatic Schengen.
Tratatul de la Nisa reglementează mai puţin principiul liberei circulaţii a persoanelor
în cadrul Uniunii Europene16. În cele din urma la data de 13 decembrie 2007 la Summitul de
la Lisabona, Portugalia a fost semnat Tratatul de la Lisabona care, de fapt, pentru prima dată
propune spre instituţionalizare în cadrul Strategiei de la Lisabona libera circulaţie a
cercetătorilor între statele membre.
Odată ce s-a consemnat geneza şi reglementările în devenire a conceptului de liberă
circulaţie în spaţiul Schengen este oportun ca în continuare să se vorbească pe marginea
condiţiilor în care se manifestă acest concept, cu specificarea liberei circulaţii a persoanelor în
scopul cercetării ştiinţifice.
În concepţie europeană contemporană libertatea de circulaţie poate fi definită în felul
următor: „libera circulaţie a persoanelor constituie una dintre libertăţile fundamentale ale
omului care, în viziunea dreptului comunitar, presupune existenţa unui spaţiu fără frontiere în
interiorul căruia exercitarea acestui drept este asigurată în baza dispoziţiilor Tratatului
Constitutiv al UE17”.
Având în vedere, faptul, că resortisanţii ţărilor membre ale Uniunii Europene au
fezabilitatea de a circula liber în spaţiul Schengen, cetăţenii ţărilor nemembre sunt obligaţi să
realizeze anumite condiţii pentru a avea acces liber în această zonă.
Conceptul, care presupune libera circulaţie a cercetătorilor între statele membre, este
ceva mai vechi, însă după cum s-a menţionat mai sus acest concept a fost propus pentru prima
dată în vederea instituţionalizării în 2000, o dată cu Strategia de la Lisabona. Primii paşi
concreţi însă pentru unificarea platformelor de cercetare din statele membre UE s-au realizat
abia în 2008, când au fost stabilite 44 proiecte de cercetare prioritare la nivel european18.

16
Tratatul de la Nisa a fost semnat pe 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 2003 (modificând
Tratatul privind Uniunea Europeană) după ce a fost ratificat de fiecare stat membru, fie prin vot în parlamentul
naţional, fie prin referendum. Obiectivul Tratatului de la Nisa, considerat indispensabil viitoarei extinderi, este să
conţină prevederi pentru a asigura o bună activitate instituţională în momentul când Uniunea va avea aproape 30
de membri, înscriindu-se deci în viziunea unei reforme instituţionale
17
În conformitate cu Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004
privind dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii
familiilor acestora.
18
http://www.zf.ro/fonduri-ue/exclusiv-online-romania-a-accesat-241-mil-euro-din-fondurile-de-coeziune-pe-
cercetare-doar-3-3-din-total-spania-a-accesat-de-6-ori-mai-multe-fonduri-europene-respectiv-1-5-mld-euro-
5787712/, vizitat la 3 mai 2010.

6
 În scopul stabilirii condiţiilor în care cercetătorii ştiinţifici pot circula în cadrul
spaţiului Schengen, menţionăm că la 12 octombrie 2005 Consiliul Europei adoptă Directiva
2005/71/CE privind o procedură specială de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe pentru
scopuri de cercetare ştiinţifică prin care stabileşte „condițiile de admisie a cercetătorilor din
țări terțe în statele membre pentru o perioadă mai mare de trei luni în scopul realizării unui
proiect de cercetare în conformitate cu acordurile de primire încheiate cu organisme de
cercetare”19.
Libera circulaţie în cercetării ştiinţifice se poate realiza doar sub condiţia existenţei
unui organism de cercetare recunoscut de statul membru UE şi a unui acord de primire prin
care cercetătorul se angajează să finalizeze proiectul de cercetare şi organizaţia gazdă se
angajează să găzduiască acest cercetător în acest scop.
Astfel, pentru a fi admis în cadrul unui proiect de cercetare, resortisantul ţării terţe
trebuie: 1. să prezinte un document de călătorie valabil, aşa cum este stabilit de legislaţia
statului membru gazdă. Statul membru poate solicita ca perioada de valabilitate a
documentului de călătorie să acopere cel puţin durata permisului de şedere; 2. să prezinte un
acord de primire semnat cu un organism de cercetare; 3. după caz, să prezinte o declaraţie de
răspundere financiară emisă de organismul de cercetare, şi 4. să nu prezinte o ameninţare
pentru ordinea publică, securitatea sau sănătate publică.
În cazul în care cercetătorul este admis pentru cercetare în cadrul unui organism de
cercetare european, statul membru eliberează un permis de şedere pentru o perioadă de cel
puţin un an cu reînnoire ulterioară dacă se îndeplinesc condiţiile. În cazul în care proiectul de
cercetare este programat să dureze mai puţin de un an, permisul de şedere este eliberat pentru
durata proiectului.
„În cazul în care un stat membru decide să acorde un permis de şedere membrilor
familiei unui cercetător, durata de valabilitate a permisului de şedere a acestora este aceeaşi ca
şi permisul de şedere eliberat cercetătorului, în măsura în care perioada de valabilitate a
documentelor de călătorie permite aceasta. În cazuri justificate corespunzător, durata
permisului de şedere a unui membru de familie al cercetătorului poate fi scurtată”20.

19
Art.1 din Directiva 2005/71/CE privind o procedură specială de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe pentru
scopuri de cercetare ştiinţifică. Prezenta directivă stabilește condițiile de admisie a cercetătorilor din țări terțe în
statele membre pentru o perioadă mai mare de trei luni în scopul realizării unui proiect de cercetare în
conformitate cu acordurile de primire încheiate cu organisme de cercetare.
20
Art. 9, alin. 1 din Directiva 2005/71/CE privind o procedură specială de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe
pentru scopuri de cercetare ştiinţifică.

7
 Atunci când se constată că permisul de şedere a fost dobândit prin fraudă sau se
constată că titularul nu a îndeplinit sau nu mai îndeplineşte condiţiile de intrare şi de şedere pe
teritoriul Schengen sau are reşedinţa în alte scopuri decât cel pentru care a fost autorizat să
locuiască, acesta poate fi retras sau se poate refuza reînnoirea lui. La fel, refuzul de reînnoire
poate surveni pentru motive de ordine publică, securitate sau sănătate publică.
Cercetătorilor admişi în temeiul cercetării ştiinţifice li se permite studierea în scopul
perfecţionării continue, în conformitate cu legislaţia naţională a statului pe teritoriul căruia se
află şi/sau acesta poate desfăşura activitate didactică în condiţiile şi limitele stabilite de statul
membru gazdă21.
În vederea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prin Directiva
200/71/CE este stabilit că resortisanţii ţărilor terţe titularii unui permis de şedere au dreptul la
tratament egal cu cel al resortisanţilor UE în ceea ce priveşte recunoaşterea diplomelor,
certificatelor şi a altor calificări profesionale în conformitate cu procedurile naţionale
relevante, a condiţiilor de muncă, inclusiv de remunerare şi de concediere şi a domeniilor
securităţii sociale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CEE) nr 1408/71 al Consiliului
din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi,
persoanele care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se
deplasează în cadrul Comunităţii, a avantajelor fiscale, şi a accesului la bunuri şi servicii şi
furnizarea de bunuri şi servicii puse la dispoziţia publicului.
Un cetăţean a unui stat terţ care a fost admis ca cercetător în cadrul unui stat membru
al spaţiului Schengen i se permite să efectueze o parte din activitatea sa de cercetare în alt stat
membru, în condiţiile stabilite mai sus.
În cazul în care cercetătorul rămâne într-un alt stat membru pentru o perioadă de până
la trei luni, cercetarea poate fi efectuată pe baza acordului de primire încheiat în primul stat
membru, cu condiţia că acesta dispune de suficiente resurse în celălalt stat membru şi nu
prezintă o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa sau sănătatea publică în al doilea stat
membru.
În cazul în care cercetătorul rămâne într-un alt stat membru pentru mai mult de trei
luni, statul membru pe teritoriul căruia au loc cercetările poate solicita un nou acord în acest
sens.

21
Statul membru gazdă poate stabili un număr maxim de ore sau zile de activitate didactică.

8
 În cazul în care legislaţia internă a statului gazdă prevede obligaţia deţinerii unei vize
sau permis de şedere, pentru mobilitate, o astfel de viză sau un permis se acordă în timp util
într-o perioadă care să nu împiedice desfăşurarea de activităţi de cercetare, şi fără
constrângerea de a părăsi teritoriul pentru a depune o cerere de viză sau permis de şedere.
Statele membre stabilesc că cererile pentru permisul de şedere pot fi făcute de către
cercetător sau de către organizaţia de cercetare în cauză.
Statul membru în cauză acordă resortisantului unei ţări terţe care a depus o cerere şi
care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolele 6 şi 7 toate facilităţile pentru obţinerea
vizelor necesare. Autorităţile competente ale statelor membre adoptă o decizie cu privire la
aplicarea completă cât mai curând posibil şi, după caz, asigură proceduri accelerate.
În cazul în care informaţiile furnizate în sprijinul cererii sunt necorespunzătoare,
examinarea cererii poate fi suspendată, iar autorităţile competente informează solicitantul cu
privire la orice informaţii suplimentare de care au nevoie.
Orice decizie de respingere a unei cereri pentru un permis de şedere se comunică
resortisantului ţării terţe în conformitate cu procedurile de notificare în conformitate cu
legislaţia statului membru. În notificare se menţionează posibilele căi de atac şi termenul
pentru luarea de măsuri.
Atunci când o cerere este respinsă sau un permis de şedere, eliberat în conformitate cu
prezenta Directiva 2005/71/CE, este retras, persoana în cauză are dreptul la o cale de atac
judiciară în faţa autorităţilor din statul membru în cauză.
În final, putem conchide că în esenţă libera circulaţie a persoanelor în spaţiul
Schengen constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului membru pe teritoriul
căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre ce stau
sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu
se realizează libera circulaţie a persoanelor în spaţiul Schengen.

Copyright© Natalia CHIRTOACĂ, 2010.

Copyright©Natalia DRUŢĂ, 2010.