ATENTIA

Definitie:
Proces psiho-fiziologic de orientare, concentrare si potentare a activitatilor
functiilor psihice si psihocomportamentale modale specifice in raport cu obiectivul si
finalitatea lor, asigurandu-le atentia la un nivel optim de eficienta adaptativa.
Stare de pregatire psihofiziologica genereala a ceea ce contureaza in cadrul starii
de veghe si care face posibila declansarea unui proces psihic constient de perceptie, de
memorare, de reproducere, de gandire sau efectuarea unei actiuni in plan extern.
A fi atent inseamna a fi dinainte pregatit pentru ceea ce urmeaza sa intreprinzi “a
fi pe faza, a nu fi luat prin surprindere, a nu fi surprins pe picior gresit, a face ceea ce
trebuie, a te orienta cu antiipatie in campul evenimentelor, a te controla in reactii”.
Aparitia unui eveniment care trebuie perceput si analizat, prezentarea unei sarcini
care trebuie rezolvata, actualizarea unei trebuinte care se cere a fi satisfacuta, propunerea
si formularea unui scop care trebuie atins, actioneaza ca semnale specifice care
transforma starea de pregatire generala in atentie focalizata. In acest caz functia sau
activitatea devine dominanta in grupul constientei si in sfera actiunii.

ATRIBUTELE ATENTIEI

Indiferent de forma in care se manifesta atentia, pune in evidenta un ansamblu de

dimensiuni pe baza carora poate fi analizata, comparata si evaluata
 Volumul – exprima numarul elementelor sau entitatilor distincte (litere, cifre, silabe,
figuri geometrice, imagini, obiecte, etc.) pe care un subiect le poate cuprinde simultan cu
maxima si reletiv egala claritate in plan perceptiv sau in plan mental reprezentativ in
imaginatie.
 Concentrarea – dimensiunea cea mai importanta, reprezentand gradul de activare
selectiva si intensitatea focarelor dominante la nivelul structurilor si zonelor cerebrale
implicate in realizarea procesului sau activitatii psihice specifice. Poate lua valori diferite
atat de la un subiect la altul, chiar si de la acelasi subiect in momente diferite in functie de
caracteristicile si continutul sarcinilorcat si de starea sa interna, adica, motivatie, stare
afectiva, odihna, oboseala. In plan functional continutul valorii, al concentrarii, se intinde
intre extremele cunoscute in patologie (fixatia – schizofrenie, difuzitatea – sindromul
frontal si oligofrenie). In stare normala nivelul de concentrare poate fi slab, mediu sau
inalt.
 Stabilitatea - exprima durata in decursul careia atentia se poate mentine aproximativ
la acelasi nivel intrucat in mod obisnuit rezolvarea sarcinilor cu care suntem concentrati
reclama un timp relativ lung de la cateva minute pana la cateva ore. Nu este suficient
simplul fapt de a atinge nivelul cerut de concentrare a atentiei ci si mentinerea acestui
nivel atata timp cat este necesar pentru finalizarea activitatii incepute. Performantele mari
in orice gen de profesie sunt facilitate si de stabilitatea atentiei.
 Mobilitatea - reprezinta calitatea atentiei de a se comuta rapid la nivelul optim de
concentrare de la o situatie la alta, de la o secventa sau veriga a activitatii la alta
mentinandu-se controlul asupra ansamblului. Datorita acestei calitati elementele si
secventele particulare se leaga intr-o organizare spatio-temporala unitara.

1
  Distributivitatea - se refera la posibilitatea atentiei de a permite realizarea simultana
a doua sau mai multe activitati diferite. Unele date pledeaza in favoarea existentei reale a
distributivitatii, altele din potriva. Daca se vorbeste de distributivitate si de simultaneitate,
putem vorbi de o comutare foarte rapida la o alta activitate in functie de specificul
activitatii ce trebuie indeplinita.

FORMELE ATENTIEI

 Atentia involuntara – forma elementara si naturala a atentiei umane care se

declanseaza si se mentine spontan fara efort special din partea subiectului. Se realizeaza
pe baza reflexului de orientare determinat de noutatea de stimului si de modificarile din
ambianta
Ca trasaturi cu forta activatoare cele mai importante sunt:
 Eterogenitatea
 Asimetria
 Contrastul
 Neregularitatea
 Miscarea
 Intensitatea
Functia principala a atentiei involuntare este cea de explorare, investigare a
noului, a imprevizibilului si de pregatire a atentiei voluntare pentru formularea activ
adaptative specifice.
 Atentia voluntara – este forma superioara si secific umana de realizare a controlului
constient asupra evenimentelor din mediu si asupra propriilor acte
psihocomportamentale.
Consta in orientarea selectiva si in focalizarea deliberata a constientei asupra unui
obiect, sarcini sau activitati si mentinerea acestei focalizari atata timp cat este necesar
pentru finalizare sau pentru atingerea scopului propus. Genul de activitate acurenta se
recurge permanent si la functia reglatoare a limbajului folosind instructajele
anticipative, pregatitoare si unele comenzi (sa fiu atent, sa iau seama mai bine, sa ma
concentrez mai bine). Atunci cand sarcina de rezolvare reprezinta o semnificatie
deosebita energia necesara concentrarii si stabilitatii atentiei va fi nu numai furnizata de
mobilizarea voluntara ci si de motivatie.
Atentia voluntara este necesara in realizarea problemelor teoretice, in formularea
si testarea ipotezelor, in elaborarea unei judecati si rationamente la acest nivel, atentia
devine una si aceiasi cu continutul.
 Atentia postvoluntara – pe masura structurarii, consolidarii schemelor operationale
ale proceselor cognitive si activitatilor, efortul voluntar initial necesar concentrarii si
stabilitatii atentiei, se reduce coborand sub pragul de constientizare. Cu toate acestea
calitatea atentiei nu se diminueaza, pastrandu-se la nivel optim.
Atentia postvoluntara este facilitata de factori afectivi-motivationali care
potenteaza si sustin energia proprie pana la desfasurarea finala a activitatii.