- 49 -

3. ECUAŢIA LUI SCHRÖDINGER APLICATĂ

LA STUDIUL UNOR SISTEME CUANTICE SIMPLE

Aşa cum s-a aratat, rezolvarea ecuaţiei lui Schrödinger permite determinarea
funcţiei de undă, deci a probabilităţii de localizare a particulei studiate. Condiţiile
matematice impuse soluţiei ecuaţiei Schrödinger conduc de obicei la o cuantificare a
energiei (un spectru discret de valori posibile ale energiei particulei).
În cazul unei particule libere (U=0), ecuaţia lui Schrödinger are forma:
2m
∆ψ + 2 wψ = 0

conduce, în conformitate şi cu ipoteza lui de Broglie, la soluţii de tipul undelor plane
monocromatice
i 
  ( p r −wt )
ψ( r , t ) = ψ0 ( r , t ) e 
Ca o trăsătură specific cuantică, pentru o valoare determinată a impulsului, este
imposibilă localizarea spaţială a particulei, în timp ce localizarea riguroasă a particulei
libere face imposibilă cunoaşterea impulsului particulei. Deasemenea, nu este posibilă
cunoaşterea simultană atât de precisă a energiei particulei şi a timpului de variaţie în
starea de energie dată (relaţiile de nedeterminare ale lui Heisenberg).
Energia particulei libere W este pozitivă si poate avea orice valoare (spectru
continuu energetic).
Valorile negative ale energiei, în general reprezentând un spectru discret, sunt
caracteristice sistemelor cu stări legate, în care particula este constrânsă prin forţe
exterioare să se mişte într-o regiune limitată din spaţiu. Analizăm în continuare situaţii de
particule aflate în câmpuri de forţe particulare.
În Fizica cuantică sunt frecvente situaţiile în care potenţialul forţei ce se poate
modela cu ajutorul unor tipuri de potenţiale dreptunghiulare. Diferitele probleme fizice
ca, structura energiei electronilor în corpurile solide, efectul Schottky şi emisia
electronică, emisia particulelor α din nuclee, inversia de populaţie a moleculelor de
amoniac şi altele, pot fi studiate cu ajutorul modelelor fizice ale mişcării particulei
cuantica într-un potenţial discontinuu.

3.1. POTENŢIALUL TREAPTĂ

(BARIERA DE LĂRGIME SEMIINFINITE)

Acest potenţial este reprezentat în figura alăturată şi se defineşte astfel:

 0 p e n xt ≤r 0u
U= 
 U o p e n xt ≥r 0u
 - 49 -

Pentru
regiunile I şi
II ecuaţia
Schrödinger
U este:

U0

a1 a2

I II
b1

∂ 2 ψ 1 2m
+ Wψ 1 = 0
∂ 2 x 2 2
∂ 2 ψ 2 2m
+ ( W − U 0 )ψ 2 = 0
∂ 2x 2  2
Introducem notaţiile:
2mW mv1 2π
k1 = = =
2  λ1
2m( W − U 0 ) mv 2 2π
k2 = = =
2  λ2
unde λ1 şi λ2 sunt lungimile de undă de Broglie în regiunile I şi II.
Se obţin ecuaţiile
d 2ψ1 2
2
+ k1 ψ1 = 0
dx
d 2ψ 2 2
2
+ k2 ψ2 = 0
dx
având soluţiile generale de forma:
ψ 1 ( x ) = a 1e ik1x + b1e − ik1x
ψ 2 ( x ) = a 2 e ik 2 x + b 2 e −ik 2 x
Fiecare soluţie reprezintă o suprapunere de două unde, o undă directă de
amplitudine a şi o undă reflectată de amplitutide b. unda reflectată poate exista numai în
domeniul I şi deci, putem scrie, b 2 = 0 .
Considerăm amplitudinea a 1 = 1 pentru unda incidentă din domeniul I şi
calculăm amplitudinile b2 şi a2 ale undelor reflectată, respectiv transmisă.
La limita celor două domenii (x = 0), funcţia de undă şi prima derivată sunt
continue, condiţii care conduc la:
 - 49 -

1 + b2 = a 2
ik 1 (1 − b1 ) = jk 2a 2
de unde rezultă:
k1 − k 2
b1 =
k1 + k 2
2 k1
a2 =
k1 + k 2
Coeficienţii de reflexie:
2
b
R= 1 = b12
a1

şi coeficientul de transmisie
2
k a k2 2
T= 2 2 = a2
k1 a 1 k1
descriu probabilitatea ca particulele să se afle în domeniul I şi II după ce particula
străbate potenţialul treptă.
Pentru a calcula T (coeficientul de transmisie), se consideră un flux de particule
cu densitatea de volum ρ1 ce străbate în unitatea de timp, unitatea de suprafaţă normală la
direcţia de propagare, ρ2 fiind densitatea particulelor în al doilea mediu, v1 si v2, vitezele
de propagare în cele două medii. Raportul numărului de particule din al doilea mediu,
respectiv primul mediu reprezintă coeficientul de transmisie:
N ρ Sv t ρ v
T= 2 = 2 2 = 2 2
N1 ρ1Sv1t ρ1v1
Dar, densitatea de probabilitate este proporţională cu pătratul amplitudinii undei
de Broglie, iar raportul vitezelor
v 2 p 2 λ1 k 2
= = =
v1 p1 λ 2 k1
Rezultă deci:
2
 k − k2 
R =  1 
 1k + k 2 

4 k 2 k1
T=
( k1 + k 2 ) 2
Deoarece T + R = 1, particula cuantică este fie transmisă, fie reflectată; înlocuind
pe k1 şi k2, rezultă:
2
1 − 1 − U W 
R = 
1 + 1 + U W 
 
4 1−U W
T=
(1 + 1+U W )
2

În tabelul următor sunt date valorile coeficienţilor R şi T pentru diferite valori ale
raportului W U , pantru cazul W ≥ U :
 - 49 -

W U R T
10 0.0007 0.9993
2 0.030 0.9700
1.25 0.146 0.8540
1.11 0.270 0.7300
1 1 0

Spre deosebire de cazul clasic, există o probabilitate diferită de zero ca

probabilitatea să fie reflectată; în cazul clasic, dacă W > U, particula trece cu certitudine
în domeniul II. Astfel, prntru W = 2U, probabilitatea ca particula să nu treacă în domeniul
II este 3% valoare neglijabilă.
Această reflexie cuantică nu se observă în experienţele macroscopice obişnuite cu
electroni, deoarece variaţia potenţialului are loc pe un interval macroscopic şi nu brusc,
aşa cum am considerat.
Dacă totuşi lărgimea zonei de variaţie are dimensiuni atomice (1-10Ǻ) efectul de
reflexie cuantică se pune în evidenţă.
Dacă W >> U0, k1 ≈ k2 şi R = 0, T = 1, deci la energii foarte mari ale particulei,
reflexia cuantică practic nu se produce.
Când W = U0, din punct de vedere clasic particula pătrunde singură în domeniul II
unde are energie cinetică nulă. Din punct de vedere cuantic probabilitatea pătrunderii în
domeniul II a particulei este nulă, producându-se în acest caz o reflexie totală.
Pentru W < U, din punct de vedere clasic, trecerea din regiunea 1 în regiunea 2
este imposibilă, deoarece dacă energia potenţială ar fi mai mare decât energia totală,
energia cinetică ar deveni negativă şi viteza imaginară.
Din punct de vedere cuantic, pentru W < U, k2 devine un număr imaginar
2m( W − U ) 2m( U − W )
k2 = =i = ik .
 2
Coeficientul de reflexie va fi, în cazul k2 imaginar, dat de:
k − ik k1 + ik
R = b1b1* = 1 ⋅ = 1 , reflexie totală
k1 + ik k1 − ik
T = 1− R = 0
Totuşi, din reflexia totală (R = 1) se constată că există o probabilitate nenulă ca
particula să treacă în domeniul II (ceea ce reprezintă un efect cuantic).
Acest rezultat se poate interpreta în idee că reflexia nu se produce riguros pe
frontiera celor două regiuni şi, din mai multe particule, unele pătrund în regiunea II după
care revin în prima.
Dacă k2 = ik1, atunci
Ψ 2 = a 2eik 2 x = a 2e − kx ≠ 0
unda Ψ2 (x) este undă transmisă şi se numeşte undă evaneşcentă, amplitudinea ei scade
exponenţial cu distanţa x din domeniul II.
Probabilitatea de a găsi particula în al dolea mediu este proporţională cu
Ψ2 Ψ2 = Ψ22 = a 22e −2 kx .
*
 - 49 -

2
− 2 m ( U − W ) ⋅x
Ψ22 = a 22 e 
De exemplu, dacă x = 5Ǻ şi U – W = 1eV, probabilitatea de penetrare în al doilea
mediu este 0.5%, dar devine neglijabilă (10-8) pentru x = 10Ǻ.
Cazul W < U este analog reflexiei totale în optică. În optica geometrică este
imposibilă trecerea luminii dintr-un mediu cu indice de refracţie mai mare într-unul cu
indice de refracţie mai mic, pentru un unghi de incidenţă mai mare decât unghiul limită.
În optica ondulatorie se obţine, fapt confirmat experimental, că în al doilea mediu
pătrunde o undă evaneşcentă, a cărei amplitudine scade exponenţial cu distanţa în al
doilea mediu. În acest caz energia undei luminoase revine în mediul iniţial în întregime,
după ce unda pătrunde pe o mică distanţă în al doilea mediu (liniile vectorului Poynting
pătrund în mediul al doilea, se curbează şi revin în primul mediu).
Din punct de vedere corpuscular pătrunderea particulei în domeniul interzis
pentru W < U, pare a conduce la violarea conservării energiei. Această situaţie poate fi
clarificată prin prisma relaţiilor de nedeterminare ale lui Heisenberg, conform cărora nu
are sens determinarea simultană oricât de precisă a impulsului şi coordonatei particulei ce
a pătruns în domeniul II. Detectarea particulei la dreapta barierei de potenţial presupune:
o măsurare a poziţiei sale x, proces în care, particula poate primi energie de la
instrumentul de măsură folosit. Presupunem că s-a determinat poziţia (coordonata)
particulei în dreptul regiunii II, cu o precizie oarecare Δx = l.

Nederminarii impulsului îi corespunde o valoare 4p ≥ , provenita de exemplu
l
prin interacţia particulei detectate cu un foton care-i pune în evidenţă poziţia (efectul
Compton).
( 4 p) 2
Nedeterminării impulsului îi corespunde o nedeterminare a energiei ∆W =
2m
. Cum particula poate fi la distanţa x = l, în relaţia care exprimă probabilitatea de a găsi
particula în domeniul II, se poate considera că, la această distanţă, probabilitatea
localizării particulei a scăzut de e ori faţă de cea de x = 0. Deci
2
2m( U − W ) ⋅ l = 1 , de unde


l≈
2 2m( U − W )

Deci nedeterminarea impulsului ∆p ≥ = 2 2m( U − W )
l
sau: ∆p > 2m( U −W )
Dar nedeterminarea energiei se calculează cu relaţia
(∆p) 2
∆W = >U-W
2m
Valoarea ΔW a nedeterminării energiei aparută în procesul de măsurare a poziţiei
este superioară diferenţei U – W, astfel că probabilitatea detectării particulei în dreapta
barierei de potenţial nu contrazice legea conservării energiei.

3.2. BARIERA DE POTENŢIAL DE LĂRGIME

FINITĂ. EFECTUL TUNNEL
 - 49 -

Se consideră că particula mişcându-se de la x → - ∞ întâlneşte o zonă cu

potenţial reprezentat în figura alăturată şi definită astfel:

U0

IIΨ2
IΨ1
IIIΨ3
a2
a1
a3
b2
0 α

 0, x 0

U ( x ) =  U 0 ,0 ≤ x ≤ d
 0, x d

Ecuaţia lui Schrödinger se scrie pentru cele trei zone, sub forma următoare:
d 2 Ψ1 2m
+ 2 WΨ2 = 0 (zona I)
dx 2 
d Ψ2 2m
2
+ 2 ( W − U)Ψ2 = 0 (zona II)
dx 2 
d Ψ3 2m
2
+ 2 WΨ3 = 0 (zona III)
dx 2 
Introducem notaţiile:
2m W 2m
k1 = : k2 = (W − U)
2 2
Se obţin ecuaţiile diferenţiale de tipul:
d 2 Ψ1
2
+ k12 Ψ1 = 0
dx
d 2 Ψ2
2
+ k 22 Ψ2 = 0
dx
d 2 Ψ3
2
+ k 32 Ψ3 = 0
dx
ale căror soluţii le putem scrie sub forma:
 - 49 -

Ψ1 ( x ) = a1eik 1x + b1e − ik1 x

Ψ2 ( x ) = a 2eik 2 x + b 2e − ik 2 x
Ψ3 ( x ) = a 3eik1 x + b3e − ik1 x
Punând condiţia ca a1 = 1 şi b3 = 0, precum şi condiţiile de continuitate ale
∂Ψ
funcţiei de undă Ψ şi derivatei sale în punctele x = 0 şi x = d se scriu:
∂x
( Ψ1 ) x =0 = (Ψ2 ) x =0
( Ψ2 ) x =d = (Ψ3 ) x =d
 ∂Ψ1   ∂Ψ2 
  = 
 ∂x x =0  ∂x x =0
 ∂Ψ2   ∂Ψ 
  = 3
 ∂x x =d  ∂x x =d
Înlocuind în ultimele ecuaţii se obţin în continuare relaţiile:

 1 + b1 = a 2 + b2
 k (1 − b ) = k (a − b )
 1 1 2 2 2
 i k1d − i k2d
a
 2 e + b 2 e = a k
3 1e i k1d

 k a ei k1d − k b e− i k2d = a k ei k1d

 22 2 2 3 1
Din acest sistem de ecuaţii cu necunoscutele b1, a2, b2, a3 se calculează
amplitudinea a3 a undei din domeniul III
4k1k 2e − ik1d
a3 =
(k1 + k 2 ) 2 e − ik 2 d − (k1 − k 2 ) 2 e − ik 2 d
Pentru W > U0 se obţine o probabilitate diferită de zero de reflexie a particulei ca
şi în cazul potenţialului treaptă.
(k12 − k 22 ) sin 2 k 2d
R= 2 2
4k1 k 2 + (k12 − k 22 ) sin 2 k 2d
2
iar T = a 3 = a 3 ⋅ a *3 , deoarece λ1 = λ3, k1 = k3
4k12 k 22
T=
4k12 k 22 + (k12 − k 22 ) 2 sin 2 k 2d
Se observă că T este o funcţie periodică de lungime d a barierei, valorile T = 1
(maxime) corespundând condiţiilor de rezonanţă
k 2 d = nπ
Este de remarcat o analogie între relaţiile care exprimă R şi T pentru bariera de
potential şi cele obţinute pentru undele luminoase în cazul unui interferometru Fabry –
Perrot.
 - 49 -

Cazul mai interesant se obţine în condiţia W < U0 când

1 1
k2 = 2m ( W − U) = ik k= 2m( U − W )
 
Rezultă:
i ⋅ 4k1Keik1d
a3 =
(k1 + iK ) 2 e kd − (k1 − iK ) 2 e − kd
− i ⋅ 4k1Ke− ik1d
a = *
3
(k1 + iK ) 2 e kd − (k1 + iK ) 2 e − kd
Introducând funcţiile hiperbolice definite prin relaţiile
e x + e −x e x − e −x
chx = shx =
2 2
Se obţin noi expresii pentru a3 şi a3*
i ⋅ 2k 1 Ke ik1d
a3 =
(k 12 − K 2 )shKd − 2ik 1 k 2 chKd
− i ⋅ 2k 1 Ke −ik1d
a = 2
*
3
(k 1 − K 2 )shKd + 2ik 1 k 2 chKd
Coeficientul de transmisie se va scrie T = a3 a3*, deci:
4k12 K 2
T= 2 , şi cum: ch2x + sh2x = 1 scriem,
(k1 − K 2 )sh 2 Kd + 4k12 K 2ch 2 Kd
4k12 K 2
T= .
(k12 + K 2 )sh 2 Kd + 4k12 K 2
Cum pentru valorile W şi U de ordinul eV si „d” de ordinul Ǻ, e -kd este neglijabil
faţă de ekd, se poate aproxima,
1 2 kd
sh 2 kd = e şi putem scrie,
4
4 1
T= 2
= 2
1  k1 K  2 kd 1  k1 K  2 kd
 +  e + 4  +  e +1
4  K k1  16  K k1 
Neglijând 1 la numitor, după înlocuirea lui k1 şi K se obţine
16 W ( U 0 − W ) − 2 d 2 m ( U 0 − W )
T= e .
U 02
Se obţine deci, o probabilitate semnificativă ca particula să străbată bariera de
potenţial, deşi W < U0, acest lucru exprimă un efect cuantic numit „efect tunell” pe baza
căruia funcţionează dioda tunell, efectul Josephson, dezintegrarea particulei α.
De exemplu, pentru U0 = 2 eV, W = 1 eV, d = 1Ǻ se obţine T = 0.78 (transparenţa
barierei de potenţial are valoare mare; această permeabilitate a barierei nu este posibilă
din punct de vedere clasic).
Pentru o barieră de potenţial de formă oarecare (vezi figura), transparenţa se
obţine integrând rezultatul de la bariera dreptunghiulară.
 - 49 -

Se divide bariera U
oarecare într-un număr
mare de bariere
dreptunghiulare elementare
şi apoi se însumează. Se
obţine pentru transparenţa
acestei bariere de potential
relaţia următoare:
W
x2
−2 2m ∫ U 0 − W dx

T = const e x1
x1 x2 x

şi se poate evalua probabilitatea „străpungerii” unei bariere de potenţial de o formă

oarecare.