Autismul este o boala caracterizata de scaderea capacitatii de a interactiona pe plan social si

de a comunica, de comportament stereotip si repetitiv cu simptome ce se manifesta de obicei

înaintea vârstei de 3 ani. Aproximativ 75% din indivizii afectati manifesta si handicap mintal.

Introducere

În 1943 doctorul Leo Kanner a descris pentru prima data 11 copii care s-au prezentat la
clinica sa cu o combinatie de grave deficite de vorbire marcate de anormalitati în interactiunea
sociala si o înclinatie spre comportamente stereotipe, repetitive si ritualisitce. Acesti 11 copii
au fost primii copii diagnosticati cu autism infantil. Desi denumirea initiala a evidentiat ca
autismul infantil e observat în copilarie si documentele descriu comportamentul autist la copii,
acum este clar ca autismul e vazut ca o boala pe tot parcursul vietii a carei tip si severitate se
modifica în timp odata cu dezvoltarea individului.

Definitia Autismului si Starile Înrudite

Autismul este un sindrom comportamental definit de un curs caracteristic si de aparitia

simultana a unor purtari particulare în trei mari domenii. În acest moment, cea mai utilizata
definitie a autismului este cea publicata în 1944 de catre Asociatia Psihiatrica Americana în
Manualul de diagnostice si statistice al bolilor mintale (Diagnostic and Statistic Manual of
Mental Disorder)- DSM-IV. Pentru a se stabili un diagnostic de autism, aceasta definitie
presupune ca individul sa manifeste:
(1) o scadere în interactiunea sociala ( manifestata de cel putin doua articole din A.1 în
Tabelul 1);
(2) o scadere în comunicare ( manifestata de cel putin un articol din A.2 în Tabelul 1);
(3) un comportament, interese si activitati restrictive, repetitive si stereotipe (manifestate
de cel putin un articol din A.3 în Tabelul 1);
(4) simptomele aparute înaintea vârstei de 3 ani.

De multe ori anormalitatile comportamentale sunt observabile de la cele mai fragede

vârste. Totusi, într-un mic numar de cazuri exista o perioada de dezvoltare normala urmata de
o regresie si de manifestarea simptomelor autiste. În general, simptomele se schimba odata cu
dezvoltarea si se pot îmbunatati considerabil. Un mic segment de indivizi manifesta o
înrautatire în timp a comportamentului ritualistic-repetitiv.

De la prima descriere a autismului facuta de Kanner, au fost observate alte boli care sunt
similare cu autismul dar difera în prezentare. Împreuna cu autismul, aceste boli ( sindromul
Rett, sindromul Asperger, dezvoltare pervaziva, “childhood disintegrative disorder” etc) sunt
categorizate sub numele de boli pervazive de dezvoltare ( PDD – pervasive developmental
disorders).

Dintre acestea, probabil cel mai cunoscut sindrom este Asperger. Aceasta boala este
uneori greu de deosebit fata de autism la indivizii care au un nivel normal de inteligenta,
validitatea acestor diferente este dezbatuta în prezent de catre cercetatori si doctori. Definitia
data de DSM-IV specifica faptul ca in cazul sindromului Asperger, pe lânga inteligenta
normala, impedimente în interactiunile sociale, comportament stereotip si repetitiv , indivizii
ar trebui sa nu aiba nici o întârziere în dezvoltarea limbajului ( de exemplu copiii spun cuvinte
pâna la 2 ani si fraze pâna la 3 ani ). Se pune diagnosticul unei boli pervazive de dezvoltare în
cazul în care individul are deficite în toate domeniile tipice pentru indivizii autisti.

Ultimele doua boli care fac parte din categoria PDD, “childhood disintegrative disorder”
si sindromul Rett sunt mult mai putin întâlnite decât celalalte trei boli din aceasta categorie.
“Childhood disintegrative disorder” este diagnosticat la copii de 2 sau mai multi ani de
dezvoltare aparent normala si care au o regresie marcanta si ulterior manifesta
comportamentul asociat autismului. În cazul copiiilor cu aceasta boala este foarte important sa
se excluda orice alta boala care poate fi identificata ( de exemplu “metachromatic
leucodystrophy”) si care ar putea fi cauza simpotmelor manifestate.

Diagnosticarea sindromului Rett se face când la copiii de 5 luni cu o dezvoltare normala

apar miscari stereotipe ale mâinilor, o slaba coordonare, limbaj îngreunat si încetarea cresterii
capului. În cazul autistilor se manifesta o continua dezvoltare a îndemânarilor si diminuarea în
timp a unor caracteristic anormale dar la indivizii diagnosticati cu “childhood disintegrative
disorder” si sindromul Rett ele se înrautatesc în timp.

În timp ce definitia autismului e limitata la trasaturile prezentate în Tabelul 1, mai exista

un numar de alte trasaturi care descriu boala. Aproximativ 75% din indivizii cu autism au
abilitati intelectuale în zona retardarii mintale ( de exemplu un I.Q mai mic de 70 ). Prezenta
unei retardari mentale severe ( de exemplu un I.Q. mai mic de 35) deseori îngreuneaza
diagnosticarea autismului datorita numarului limitat de activitati/comportamente si abilitati
care sunt necesare în observarea bolii. Pe lâna dificultatile în interpretarea rezultatelor testului
de I.Q, se adauga si faptul ca indivizii autisti demonstreaza frecvent un model de abilitati
împrastiate pe parcursul unor teste standradizate ( de exemplu: o discrepanta între I.Q-ul
verbal si cel nonverbal) sau un limbaj limitat ori chiar lipsa lui definitva. Desi un numar de
studii au demonstrat punctele tari ( de ex: decodarea) si slabiciunile caracterisitice
( întelegere, gândire abstracta ) totusi nu exista nici un tipar care sa poata fi observat la toti
indivizii autisti si nici deficite neuropsihologice.

Pe lânga retardarea mintala, autismul apare în conjunctura cu alte dificultati în

comportament cum ar fi hiperactivitate si agresivitate catre propria persoana sau catre cei din
jur la un nivel atât de ridicat încât necesita interventi aditionale celor menite sa lupte cu boala
propriu-zisa.

Tabelul 1 Criterii pentru diagnosticarea autismului (DSM-IV) .

A. Un total de 6 ( sau mai multe) articole de la (1), (2) sau (3) cu cel putin doua de la (1) si
câte unul de la (2) si (3):

(1) impedimente în interactiunea sociala, manifestate sub forma a cel putin doua din
urmatoarele:
(a) impedimente marcante în utilizarea unor comportamente nonverbale cum ar fi privitul
ochi în ochi, expresiile faciale, pozitiile corpului
(b) esecul în dezvoltarea unor relatii caracteristice nivelului de dezvoltare
(c) lipsa dorintei de a impartasi placere, interese sau realizari cu alte persoane( de exemplu
nu sunt aratate sau aduse obiectele de inters de catre pesoanele autiste )
(d) lipsa reciprocitatii sociale sau emotionale

(2) imedimente in comunicare, manifestate sub forma a cel putin unuia dintre urmatoarele:
(a) întârzierea sau lipsa totala a limajului verbal ( fara a fi însotita de încercarea de a
compensa aceasta lipsa prin moduri alternative de comunicare cum ar fi gesturile sau
mimarea)
(b) la indivizii cu un limbaj potrivit apare un imepdiment în abilitatea de a initia sau
sustine o conversatie cu ceilalti
(c) limbaj stereotip si repetitiv sau limbaj idiosincratic
(d) lipsa jocului variat si spontan sau a jocului social imitativ potrivit varstei
 (3) comportamente, interese si activitati reduse, repetitive si stereotipe, manifestate sub
forma a cel putin unuia din urmatoarele:
(a) interes redus si anormal în intensitate sau concentrare
(b) aderenta aparent inflexibila pentru un ritual specific si nefunctional
(c) maniere stereotipe sau repetitive ( de exemplu: fâlfâirea sau rasucirea mâinii sau a
degetului, sau miscari complexe ale întregului corp)
(d) preocupari insistente pentru parti ale obiectelor

B. întarzieri sau functionari anormale într-unul din urmatoarele domenii:

(1) interactiune sociala
(2) limbaj asemanator cu cel din comunicarea sociala
(3) joc simbolic sau imaginativ .

Predominanta Autismului

O estimatie moderata a predominatiei autismului este de aproximativ 4-5/10 000 indivizi.

Totusi, estimarile recente urca pâna la 10/10 000. Daca ar fi sa facem o comparatie, cea de-a
doua rata,de 10/10 000, este aproximativ egala cu rata de nasteri a indivizilor cu sindromul
Down, cea mai cunoscuta boala cromozomiala si cauza cea mai des întâlnita cauza a retardarii
mentale. Diferenta dintre ratele de predominanta din diferite studii este cauzata în mare parte
de faptul ca, de-a lungul timpului, criteriile de diagnosticare s-au schimbat de la primele
descrieri ale lui Kanner iar cel curent este mai larg decât criteriul anterior utilizat. Odata ce s-a
nascut un copil autist, riscul de a se naste un alt copil autist variaza între 3 pâna la 7%.
Autismul apare de 4 sau 5 ori mai des la barbati decât la femei.

Teorii Neuropsihologice si Caracteristici

Studiile neuropsihologice, pe lânga faptul ca se concentreaza asupra trasaturilor

autismului, au si o alta tinta, aceea de a descoperi deficitul sau deficitele cognitive
fundamentale ce se afla în spatele anormalitatilor comportamentale observate în cazul acestei
boli.Trei dintre cele mai importante teorii presupun ca exista deficite cognitive fundamentale
în functiile executive,coerenta centrala si elaborarea unei teorii, pareri.

“Functii executive” este un termen care acopera o larga zona de procese cognitive
superioare cum ar fi capacitatea de a se libera de context, inhibarea unor raspunsuri
nepotrivite, planificarea, îndeplinirea unei sarcini, schimbarea sarcinilor si monitorizarea lor.
Pentru examinarea acestor procese s-au creat niste teste neuropsihologice cum ar fi Turnurile
din Hanoi si Sortarea Wisconson a cartilor de joc care au scos la iveala functii executive
anormale în autism. În particuar, deficitul în capacitatea de a trece de la o sarcina la alta este
considerat paralel cu acel comportament ritualistic-repetitiv observat în autism si reprezinta
caracteristica definitorie a acestei boli.

O a doua teorie neuropsihologica despre autism afirma ca persoanele autiste au o slaba

coerenta centrala. Ca dovada în sustinearea acestei teorii este faptul ca autistii nu pot deosebi
tipare, modele sau stimuli într-un context cu înteles, spre deosebire de o persoana care nu
sufera de aceasta boala. Acest deficit poate însemna limitare în procesarea unor evenimente
sau stimuli importanti dar poate sevi la cresterea performantei unui individ autist de a procesa
stimuli întâmplatori, observatie ce a fost facuta în mai multe studii. De exemplu, într-un
studiu, indivizii autisti au dovedit ca au o capacitate relativ dezvoltata în a-si aminti cuvinte
întâmplatoare, fara sens dar au avut rezultate proaste în a-si aminti propozitii cu înteles.
 O a treia ipoteza sugereaza ca indivizii autisti au un deficit în a crea o parere despre sine
sau o teorie despre starea mentala interna a celorlalti, cum ar fi dorintele si credintele lor.
Acest deficit este observabil atunci când unui individ autist i se cere sa prevada
comportamentul unei alte persoane dupa ce s-a luat în considerare posibilitatea ca informatia
data acelei persoane poate fi falsa sau ca individul ar putea avea o opinie gresita. Un astfel de
exemplu este ilustrat de nereusita copiiilor autisti în urmatorul test: subiectului i se cere sa
prevada daca o persoana ar mai cauta un anumit obiect care a fost mutat de la locul sau
original ( din punctul A în punctul B) în timpul cât persoana a fost afara din încapere. Copilul
autist nu e capabil sa ia în considerare faptul ca persoana respectiva nu poate sti ca obiectul a
fost mutat ( din punctul A în punctul B) întrucât era absenta la aceasta mutare. El va raspunde
ca persoana va cauta obiectul în noua locatie ( punctul B).

Desi toate aceste trei teorii (deficit în functiile executive, coerenta centrala slaba, deficit în
formularea unei opinii) au încercat sa explice caracteristicele comportamentale si cognitive
ale autismului, nu exista un model unic care sa poata explica toate caractersiticele tuturor
indivizilor. De exemplu chiar daca teoria deficitului în crearea unei opinii explica deficitul
social observat în autism, ea nu explica suficient comportamentul ritualistic-repetitiv sau
retardarea mentala care e prezenta pâna la 70% din cazuri.

Baza Biologica a Autismului

Studiile recente demonstreaza ca autismul are o baza biologica dar nu s-au determinat înca
mechanismele patogenice.La fel ca orice alta boala comportamentala, autismul este foarte
probabil rezultatul final al diferitelor cauze si cai biologice. Cea mai buna dovada este faptul
ca 10% din indivizii autisti au totodata si o stare medicala fragila ( de exmplu: sindromul X,
scleroza, “congenital rubella” ) despre care se crede ca le-a cauzat simpotemele autiste. La
ceilalti 90% indivizi unde nu apare nici o alta boala, s-a descoperit ca factorul genetic are o
mare importanta. Dovada aestei afrimatii provine din studiul familiilor si a gemenilor. Studiul
familiilor a demonstrat ca desi riscul aparitiei autismului ( adica de a avea un al doilea copil
autist) este de doar 2-5%, aceasta rata este de 100 de ori mai mare decât rata aparitiei
autismului la restul populatiei. Studiul gemenilor a demonstrat ca autismului care apare la
ambii membri ai unei perechi identice de gemeni ( adica gemenii monozigoti care au 100%
acelasi material genetic) are o rata mai mare ( peste 60% ) decât cea de 3-5% a autismului
care apare la ambii membri ai unei perechi de gemeni ( adica la gemenii dizigoti care au doar
50% acelasi material genetic). Concluzia acestor studii este ca autismul e o boala genetica si e
rezultatul interactiunii a mai multor gene. Studii genetice au încercat sa descopere gena sau
genele care sunt responsabile pentru cauzarea autismului în majoritatea cazurilor dar desi
unele zone ale genomului uman sunt considerate ca loc de dezvoltare pentru gene defecte,
înca nu s-a identificat nici o gena care sa joace un rol în cauzarea autismului.

Faptul ca autismul e consierat o boala genetica pare greu de crezut pentru ca rare ori se
poate observa o familie cu mai mult de un membru autist. Totusi, un astfel de criteriu poate
duce la concluzii gresite din mai multe motive. În primul rând, comparat cu alte boli care se
cred ca se mostenesc( diabet, hipertensiune) autismul este foarte neobisnuit. În al doilea rând,
foarte putini dintre indivizii autisti se casatoresc si au copii, eliminând astfel unul dintre cele
mai obisnuite moduri de transmitere ( adica de la un parinte afectat la copil) si în mod sigur
scazând numarul familiilor cu mai mult de un membru autist. În sfârsit, se pare ca familiile
care au deja un copil autist, în general îsi limiteaza planurile de a avea alti copii.

Cu toate ca putini dintre indivizii autisti au o conditie medicala slaba, majoritatea nu au

nici o anormalitate fizica evidenta. În unele studii totusi, s-a descoperit ca pâna la 25% dintre
indivizii autisti au suferit de lesinuri sau au macrocefalie. Macrocefalia nu cauzeaza
simptomele autismului dar e considerat ca facând parte din mecanismul cerebral ce cauzeaza
autismul.

În urma câtorva studii neuropatologice realizate postmortem s-a observat o proasta

dezvoltare a structurilor în mai multe zone distincte ale creierului. În sistemul limbic, anormal
de mic, au fost detectate celule dens împachetate pe când în cerebel exista o descrestere a
numarului de celule Purkinje. S-a observat si o crestere substantiala a creierului dar numai în
anumite regiuni ( ca de exemplu lobul temporal, parietal si nucleii). În contrast cu aceasta,
corpul callos, o conducta fibroasa care leaga cele doua emisfere ale creierului, a scazut în
marime în partea de mijloc si posterioara a sa. Cresterea creierului la indivizii autisti
sugereaza existenta unei anormalitati în dezvoltarea creierului ( se produc prea multe celule
nervoase, nu se elimina destul tesut nervos prin procesul normal de eliminare a tesutului
nervos în perioada de dezvoltare sau exista o supracrestere a tesutului nonneuronal).

Modul în care sunt distribuite anormalitatile în creierul individului autist, mod rezultat din
studiul posmortem, este asemanator cu teoriile neuropsihologice care sugereaza ca
anormalitatile creierului autist nu pot fi localizate doar intr-o singura structura a acestuia.
Unele anormalitati sunt asemanatoare cu cele care apar la un adult in cazul unei congestii
cerebrale, de exemplu, deci nu par a îsi avea locul intr-o boala despre care se crede ca e
rezultatul unei anomali timpurii în dezvoltarea creierului. Astfel ca o singura anomalie
timpurie aparuta în procesul de dezvoltare al creierului în autism poate afecta mai multe
strucutiri si zone ale acestuia.

Alte studii ale bazei biologice a autismului au aratat ca exista anormalitati în unele
substante chimice gasite în creier. Cea mai importanta descoperire în autism din ultimii 25 de
ani a fost serotonina descoperita la o treime din indivizii autisti. Aceasta anormalitate în
nivelul serotoninei din sânge este considerat a fi o indicatie catre functionarea sistemului de
serotonina din creier si sugereaza o anormalitate în metabolismul central de serotonina. Faptul
ca unii indivizi autisti arata îmbunatatiri în comportament în urma administrarii unor
medicamente care inhiba serotonina demonstreaza posibilitatea ca serotonina sa aiba un rol
important în patogeneza autismului. Alte studii mai recente s-au îndreptat spre defecte
imunologice care ar putea fi prezente la indivizii autisti. Daca aceste defecte sunt descoperite,
împreuna cu anomaliile substantelor chimice din creier ( de ex serotonina) pot avea un rol
important în dezvoltarea anormala a creierului autist.

Tratarea persoanelor autiste

Noile cercetari arata ca o interventie facuta devreme în modul de comportare al

pacientului poate avea un rol important în tratamentul autismului. Se încerarca sa se
descopere care aspecte ale tratarii timpurii a comportamentului sunt mai importante si care
indivizi autisti ar putea beneficia cel mai bine de aceste interventii. S-a încercat crearea unor
dispozitive care sa poata diagnostica din timp prezenta bolii. “The Checklist for Autism in
Toddlers”(CHAT) este un aparat utilizat de catre medicii primari pentru detectarea autismului
la copiii de 18 luni. “The Autism Diagnostic Interview”(ADI) si algoritmul de diagnosticare
ce îl acompaniaza pot stabili prezenta autismului la copiii în vârsta de 2 ani.

Pe lânga diagnosticarea din timp, un pas critic în tratamentul unui copil autist este o
evaluare initiala foarte minutioasa. Aceasta evaluare necista prezenta unei echipe
multidisciplinare de medici, incluzând un psiholog care sa testeze abilitatile intelectuale
( IQ ), un medic logoped care sa evalueze limbajul, un consultant în educatie care sa
determine apitudinile de citire si comportament scolar, un psiholog sau psihiatru care sa
decopere o potentiala problema de comportament.
 Desi nu exista tratament pentru autism, tousi medicii au ajuns la un conses: un tratament
adecvat are un imapct important asura bolii. Tinta tratamentului este: sa faciliteze dezvoltarea
sociala si a limbajului; sa scada din problemele comportamentale ( comportament ritualistic,
agersivitate sau hiperactivitate); sa determine dezvoltarea unor aptitudini pentru functionarea
independenta; sa ajute familiile sa faca fata bolii. Interventiile comportamentale care se pare
ca au avut rezultate difera de la unele simple, cum ar fi antecedentele ( prevenirea unor
schimbari care sunt pe cale sa apara, pentru a limita traumele ce rezulta în urma unei
schimbari abrupte ) pâna la încercarea de a învata pacientul comportamente alternative care sa
le înlocuiasca pe cele aberante existente ( sa dea mâna înloc sa atinga pe cineva într-un mod
nepotrivit aunci când ii saluta ). Antrenamentul pentru aptitudinile sociale este destul de
folositor pentru copii care deja pot vorbi, adolescenti si adulti cu autism. Rezultate importante
s-au obtinut si în încercarea de a oferi si mentine un adult autist într-un loc de munca platit.

Se pare ca si anumite medicamente au un efect benefic în problemele de comportament,

cum ar fi cele care inhiba serotonina; acestea descresc numarul comportamentelor repetitive,
ritualistice si stereotipe precum si a agresivitatii. Si alte medicamente au fost folositoare în
tratarea unor comportamente care nu sunt trasaturi definitorii ale bolii( stimulanti ai
hiperactivitatii, , neuroleptice pentru agresivitate si antidepresive pentru schimbari episodice
de stari, somn, pofta de mâncare, nivel al energiei si grad de iratibilitate despre care se crede
ca reflecta o boala afectiva ).

Criterii de diagnostic pentru afectiunile autiste

Sursa: Asociatia Americana de Psihiatrie : Manualul Statistic si de Diagnostic pentru boli

mentale , a patra editie , Washinton DC , 1994

A. Un total de cel putin sase puncte de la capitolul (1), (2) si (3) , cu cel putin
doua de la capitolul (1) si cate una de la capitolul (2) si (3):

Deficiente calitative in ceea ce priveste interactiunea sociala manifestata de cel putin

doua din urmatoarele :

deficiente in folosirea unor multiple comportamente nonverbale ca lipsa contactului

ochi in ochi , expresie faciala , pozitii ale corpului , lipsa anumitor gesturi folosite in mod
uzual in interactiunea sociala
 deficiente in dezvoltarea unor relatii umane apropiate de nivelul de dezvoltare mental
 o lipsa a spontaneitatii aratata in a releva bucuria , interesul sau reusitele impreuna
cu alti oameni (de exemplu o lipsa in a reusi sa aduca , sa arate cu degetul obiectele de
interes , sau sa inteleaga obiectele aratate cu degetul la diferite distante )
 lipsa unor trairi emotive sau sociale de reciprocitate (de exemplu de a arata
compasiune pentru cineva in suferinta )

Deficiente in comunicare reprezentate de una din urmatoarele :

 intarziere sau lipsa totala de dezvoltare al limbajului vorbit (neaccompaniat de nici o

incercare de a compensa prin moduri alternative de comunicare ca gesturi sau mima)
 la indivizii cu vorbire adecvata , deficiente in abilitatea de a initia si sustine
conversatii cu altii
repetari stereotipe de limbaj verbal
 lipsa intelegerii si a practicarii unor jocuri social-imitative sau a unor jocuri variate si
spontane referitoare la orice conditii abstracte ( de exemplu imposibilitatea de a lua o
banana si a o folosi pe post de microfon sau similar )
 Restrictive repetari stereotipe si manifestari foarte restrictive in ceea ce priveste
manifestarile , activitatile , interesele asa dupa cum urmeaza :
 nefireasca preocupare cu una sau mai multe activitati stereotipe si putine la numar ,
precum si concentrarea nefireasca pentru un subiect care nu necesita acest lucru ( de
exemplu invartirea unei roti de masina de jucarie pentru un timp indelungat cu o foarte
mare concentrare )
aparent inflexibil la interesul pentru anumite activitati care par strict nonfunctionale sau
social rituale ( de exemplu nu intelege de ce oamenii isi dau mana cand se intalnesc sau
motivatia pentru care se spala pe dinti )
 activitati sau comportamente stereotipe si repetitive din cadrul motor ( bataiala mainii
sau a degetelor sau in unele cazuri o miscare mai complexa a intregului corp )
preocupare persistenta pentru parti nesemnificative a obiectelor ( de exemplu preocupare
foarte mare nu pentru ceea ce este un instrument de scris sau pentru cum arata ci doar
pentru penita sau capatul minei pe care il studiaza ore in sir )

B. Intarzierea sau anormala functionare in cel putin una din activitatile

urmatoare cu prioritate pana la varsta de trei ani (1) interactiunea sociala (2)
folosirea limbajului in comunicara sociala (3) jocurile abstract -imaginative sau
simbolice

Ce este acela un copil cu autism?

Studiu pregãtit de John si Elizabeth Newson, Departamentul de Cercetare a
Dezvoltãrii Copilului, Universitatea din Nottingham

Majoritatea oamenilor stiu foarte putine lucruri despre copiii cu autism. Acest lucru se datoreazã în parte
faptului cã aceasta conditie nu este una obisnuitã (afecteazã probabil 4 sau 5 copii din 10.000 ) precum si
faptului cã abia în ultimii ani specialistii în tulburãrile copilãriei au devenit pe deplin constienti de
combinatia specialã de caracteristici pe care acum le diagnosticãm ca fiind autism.
La nastere totul pare a fi în ordine cu copiii ce suferã de autism si pot trece multe luni pâna când mama unui
bebelus, dealtfel sãnãtos, activ si care aratã normal, sã înceapã sã suspecteze cã ceva nu este în ordine. Poate
cã primul indiciu pe care aceasta îl va avea este cã bebelusul nu rãspunde avansurilor sale jucãuse asa cum o
fac bebelusii în general. Este posibil ca ea sã descopere cã, în timp ce alti copii întind bratele spre mamele
lor când vor sã fie ridicati, copilul ei nu face acest lucru. Mama începe sã trãiascã un sentiment de disconfort
întrucât simte cã acesta este oarecum indiferent fatã de ea ca persoanã sau pentru cã nu o priveste si nu îi
zâmbeste asa cum bebelusii altor mame o fac într-un mod absolut natural. Toti bebelusii încep prin a trãi
într-o micã lume numai a lor, dar copiii cu autism continuã sã facã acest lucru si la vârste mai înaintate si
într-o asa mãsurã încât în cele din urmã mama nu poate sã nu observe acest lucru.
În mod tipic, mama copilului cu autism se îngrijoreazã pentru cã îsi dã seama cã nu poate “pãtrunde” pânã la
el. Acesta poate plânge ore în sir sau poate tipa neconsolat, în ciuda eforturilor ei iubitoare de a-l alina; pe de
alta parte, copilul poate fi neobisnuit de “bun”, stând cuminte ore în sir farã-i solicita atentia în nici un fel si
pãrând neinteresat atunci când mama îi oferã atentia sa. Odatã cu trecerea timpului, handicapul copilului cu
autism devine din ce în ce mai evident pentru familia sa. Atunci când pãrintii încearcã sã îi capteze atentia
vorbindu-i, acesta pare sã îi bage atat de putin în seama încât acestia pot începe sã se întrebe dacã nu care
cumva este surd, si totusi alte ori copilul va reactiona la zgomote de intensitate foarte micã cu o curiozitate
iesitã din comun sau chiar cu o spaimã inexplicabilã. Când o persoana se apropie de copil acesta o poate
trata ca pe un simplu obstacol în calea sa sau poate deveni fascinat de o parte din ea, cum ar fi mâna,
jucându-se cu ea asa cum ar face cu o jucãrie nouã; reactia socialã lipseste.
Atunci când este pus în situatii ciudate sau neprevãzute, copiii obisnuiti (între 12 si 36 luni) se uitã la mama
pentru a primi un zâmbet încurajator, fapt care le dã încrederea necesarã pentru a-si depãsi ezitarea si teama;
dar, din motive ce nu sunt încã pe deplin întelese, copiii cu autism par sã fie mai putin capabili sã înteleagã
gestica, mimica sau tonul vocii care serveste pentru a le spune copiilor normali ceea ce mama sau alte
persoane apropiate din jurul lor gândesc si simt. Copiii cu autistm rãmân astfel rupti de realitate si izolati
într-o lume a lor, ciudatã si singuraticã. Uneori, pânã si obiecte sau evenimente obisnuite par sã ii deranjeze
si sã îi înspãimânte, iar când se întâmplã acest lucru, pãrintilor le este foarte greu sã pãtrundã pânã la ei, sã îi
aline si sã îi elibereze de temeri. În particular, copiii cu autism par adesea coplesiti emotional de o schimbare
oricât de micã în tiparul familial al vietii de zi cu zi - o cãlãtorie în masina altcuiva, de exemplu, sau o
rearanjare a mobilierului pot fi întâmpinate cu o suferintã intensã ca si cum întreaga sigurantã a copilului ar
fi amenintatã.
Întrucât copiii cu autism au probleme în a “întelege” alte persoane, acestia sunt mai greu de controlat de
cãtre pãrinti decât copiii normali. Privirea severã sau tonul schimbat al vocii, pe care copiii obisnuiti le
interpreteazã cu usurintã ca un avertisment cum cã mama vorbeste serios, îl vor lãsa nepãsãtor pe un copil cu
autism : acesta nu poate întelege ce îi comunicã mama. Problemele de care se izbeste o mamã în încercarea
de a face un asemenea copil sã se comporte normal sunt evidente; în mod paradoxal, sarcina ei este si mai
mult îngreunatã de faptul cã respectivul copil aratã normal din punct de vedere fizic. Persoanele care nu
cunosc foarte bine familia pot sã nu îsi dea seama cã copilul suferã de un handicap, ci vor vedea un copil
aparent normal dar cu desãvârsire obraznic, a cãrui mamã pare cã nu reuseste deloc sã-l controleze. Mamele
copiilor cu autism trebuie sã suporte critici nemeritate, rostite si nerostite, din partea apropiatilor si a
persoanelor strãine care nu înteleg starea copilului si care privesc eforturile ei de a-l proteja în fata ostilitãtii
lor ca o dovadã clarã cã acesta este rãsfãtat.
Rupti total de ceilalti si trãind în propria lor lume fantasticã, copiii cu autism dezvoltã adesea mici ritualuri
ciudate cum ar fi alergatul de colo colo în vârful picioarelor sau învârtitul în jurul axului corporal, ceea ce
face ca comportamentul lor sã parã si mai bizar observatorului neavizat. Acesti copii pot petrece o mare
parte a timpului obsedati de o anumitã jucãrie sau de un obiect anume - de obicei unul care poate fi rãsucit
sau învârtit sau care reflectã lumina într-un mod interesant. Pot de asemenea dezvolta miscãri caracteristice
ale mâinii si ale degetelor, ca si cum a vedea si simti aceste tipare familiare si repetitive de miscare le
conferã un sentiment de sigurantã si îi asigurã cã pot cel putin controla aceastã micã parte a lumii, lume care
lor li se pare haoticã si imprevizibilã.
In mod normal, mamele si copiii dezvoltã între ei un fel de limbaj specific/privat al vocii si al tonului, al
miscãrilor corpului sau al gesticii si mimicii, care le permite sã se înteleagã reciproc cu mult timp înainte ca
un bebelus sã înceapã a deprinde sensul cuvintelor. Faptul cã bebelusii cu autism nu reusesc sã învete acest
limbaj timpuriu farã cuvinte poate duce la probleme majore în educatia unor astfel de copii: lipsa vorbirii.
Majoritatea copiilor cu autism nu încep sã vorbeascã asa cum o fac copiii obisnuiti. Ei pot sã nu vorbeasca
deloc, ca si cum nu ar vedea sensul comunicãrii cu alte persoane; sau pot vorbi într-un mod mecanic,
imitativ, papagalicesc, ca si cum ar fi învãtat un zãngãnit dificil dar lipsit de sens. În oricare din cazurile de
mai sus, inabilitatea de a vorbi spontan si fãrã efort la o vârstã timpurie implicã consecinte grave pentru
orice copil; pentru copilul cu autism, efectul este acela de a-l izola si mai mult de tot ce se întâmplã în jurul
lui.
Pânã în prezent nu s-a aflat cauza de bazã a autismului. Ceea ce stim este cã dacã pãrintii pot fi ajutati si
consiliati din timp si dacã respectivii copii pot beneficia de profesori întelegãtori si experimentati în scoli
specializate în educarea copiilor cu autism, atunci multi dintre ei pot fi eventual scosi din izolarea lor teribilã
si ajutati sã aibã o viatã mai normalã pe viitor.
Educarea unor astfel de copii cere multã întelegere, timp, rãbdare si efort continuu; fiecare copil trebuie
vãzut ca un caz de maxima urgentã, ce are foarte multa nevoie de un limbaj de bazã pentru a supravietui.
Metodele de educare specializate pot, în cele din urma, sa pãtrundã pânã la copil, învãtându-l sã comunice si
sã îsi doreascã sã comunice, ajutându-l sã îsi controleze temerile si nesiguranta si permitându-i într-un final
sã învete sã trãiascã. Desi copiii cu autism tind sã capete un retard din pricina dificultãtilor de vorbire,
acestia pot avea o inteligentã normalã sau peste medie, iar cu ajutorul unei educatii speciale, unii dintre
acesti copii îsi vor putea lua locul în scoli normale, alãturi de copiii obisnuiti; câtiva vor urma cursuri
universitare. Tuturor trebuie sã li se ofere sansa de a descoperi o viata mai bunã, alta decât cea limitatã la
teamã si lipsã a vorbirii.
Întrebãri pe care ar trebui sã vi le puneti când vã suspectati copilul de autism
Elisabeth Newson
Centrul de diagnostic pentru primii ani de viatã - Universitatea din Nottingham
Primul an de viatã
Interbari Rãspunsuri

1. (Bebelusii irascibili) Cum îl puteati linisti 1. Social nu era posibil, poate chiar în nici un fel; sau doar prin
când era supãrat? miscare (alergare, luat în brate, plimbare rapidã cu cãruciorul,
cu masina).

2. (Bebelusii pasivi) Vã dãdea de stire când 2. Adesea nu - stãtea treaz dar pasiv, aproape cã uitati cã îl
îi era foame? aveati prin preajmã

3. Reactie minmã. Nu se supãra dacã pãrintele se îndepãrta.

3. Când vã duceati lângã pãtut, se bucura cã
vã vedea, îsi ridica mânutele? Se supãra daca
vã îindepãrtati?
4. Nici un fel de joacã de explorare (ceea ce ar putea indica
4. Încercati sa vi-l amintiti stând linistit pe dificultãti de învãtare). Privea îndelung propriile degete
covoras cu jucãriile în jur - cum se (îndepãrtate) sau alte obiecte, fãrã sã se joace. Se juca repetitiv
comporta? cu doar 1 sau 2 jucãrii, într-un mod obsesiv.

5. Se bucura dacã îl abordati sã va jucati cu 5. Ignora pãrintele, îl privea când acesta se juca dar nu
el? participa, sau nu era de acord cu initiativa pãrintelui.

6. Nu, sau doar pentru sine, nu cu adresa.

6. Gângurea?
7. Nu, doar sãltându-l usor, cântându-i un cântec cunoscut,
7. Dacã trebuia sã îl tineti în poalã si sã-l dându-i ceva de mâncare, privind obsesiv la o jucãrie, sau era
faceti sa stea linistit un timp - în antecamerã absolut imposibil de linistit. Sau era pasiv chiar dacã era lãsat
la doctor, de pildã - puteati sa realizati acest în pace sau ignorat.
lucru vorbindu-i si atât?

8. Puteati sta cu el în poalã si avea o 8. Nu, nu se putea într-un mod firesc, ignora pãrintele sau se
‚conversatie’ fãrã cuvinte (detaliati) sau sã zbãtea sã scape. Jocuri specifice de rutinã sau ‚hopa-sus’ -
jucati jocuri specifice? uneori copilul întors fiind cu spatele.

9. Multi copii cu tulburãri de limbaj nu merg de-a busilea

9. Când a început sã mearga de-a busilea ? înainte de a merge în picioare.

10. Da - de multe ori eforturile pãrintilor sunt foarte elocvente,

10. Îl faceti atent cu mult efort? de ex. dau din mâini, strigã, fac zgomote non-verbale, se
strâmbã, rãmân cu fata imobilã.

11. Numai prin joacã bruscã sau zgomot subit; nu prin expresia
11. Puteati sã-l faceti sã râdã fãrã sã-l facialã.
gâdilati?
12. V-ati întrebat dvs. sau ati fost întrebat 12. Da, dar stiam cã nu este pentru cã reactiona la sunetele
dacã e surd? “importante” ca fâsâitul ambajelor de dulciuri, sonorul
televizorului din alta camera.

Al doilea an de viatã
13. Fugea peste tot; mereu în miscare, dar fãrã scop, adesea pe
13. Dupã ce a început sã meargã, cum s-a o rutã fixã si legãnându-se; sau privind dintr-un unghi ciudat;
schimbat? (unii bebelusi cu autism refuzã sã sau refuza sã meargã.
meargã si nu numai sã meargã încet], trebuie
sã fie învãtati sau siliti.

14. A mers mult pe vârfuri? (acest lucru 14. Mersul/fuga pe vârfuri nu apare întotdeauna, dar când
poate apãrea si mai târziu) apare e sugestiv mai ales dacã respectivul copil se ridicã pe
vârfuri fãrã sã alerge; încercãrile de a merge sãltat în sensul
acelor de ceasornic si nu încercãrile de început de mers)

15. Nu. Dificultate persistentã în a urmãri imaginile, chiar si

15. Când l-ati scos în cãrucior, se uita la mai târziu când copilul voia sã afle ce îi aratã pãrintii.
lucrurile pe care i le arãtati sau la degetul
dvs.?

16. Arãta singur lucruri cu degetul (nu e 16. Nu sau a trebuit sã fie învatat sã o facã. Nu se asocia cu
acelasi lucru sã întindã toatã mânuta)? contact vizual.

17. V-a adus vreodatã lucruri sã vi le arate ca 17. Numai pentru a fi reparate sau pornite- nu pentru a le arãta
sã vã stârneascã interesul sau doar lucruri la pur si simplu. Nu participa la interesul arãtat de dvs., privind
care voia sã-l ajutati? zâmbitor.

18. Cum se juca în al doilea an de viatã?
Cum se juca cu masinutele? Îi dadea sã
mãnânce ursuletului, îi vorbea? Cum
reactiona la masinãrii în miscare de ex.
masina de spãlat, casetofonu, etc
18. Absent, repetitiv sau obsesiv. Alinia lucuririle, le rãsucea
în mâini. Nu se juca cu imaginatie, cu sunete sau adaos
imaginativ (de ex. “vum-vum” sau alimentare cu benzinã
pentru masinute, etc). Fascinat de mecanisme rotitoare (se
poate dovedi o abilitate importantã). Privea îndeaproape rotile.

Al treilea an de viatã

19. Dacã avea izbucniri de furie, de ce 19. Izbucniri din senin (din cauza stricãrii obiectului sau
anume erau cauzate? (nemultumirea trebuie supraîncãrcarea copilului cu stimuli) - greu de fãcut sã uite sau
sondatã mai profund) Era usor sa-l faceti sã de potolit.
uite sau sã îl potoliti?
20. Dificultãti obsesive, nu suporta schimbãrile de traseu, se
20. Au fost probleme când ati vrut sa-l oprea.
scoateti la plimbare?

21. Dacâ voia ceva de pe un raft înalt, ce 21. Tipa sub raft, prindea pãrintele de încheieturã sau altã parte
fãcea? a mâinii si arunca sau împingea mâna fãrã contact vizual.
 22. Nu, în general, fata mai curând imobilã.
22. Încerca sã vã explice ceva folosindu-si
mâinile si chipul?
23. Nu pentru a stârni interesul pãrintelui, doar pentru sine, de
23. V-a tras vreodatã spre fereastrã sã vã ex. masina de înghetatã.
arate ceva afarã?
24. Cuvinte izolate, pentru a numi lucrurile pentru sine,
24. (Dacã vorbeste) cum a început si cum a cuvintele se poate sã fi aparut si disparut din limbaj, fraze
evoluat limbajul? Dacã îl întrebati de ex. vrei nespontane, ‚tu’/’el’ în loc de ‚eu’/’pe mine’; dificultãti în
un biscuit, rãspundea? folosirea lui “da”/ ”nu” ; repeta fragmente auzite în loc sã
rãspundã “Da”; discutiile foarte poticnite si nefiresti.

25. Cum a evoluat joaca sa? 25. Elemente repetitive obsesive.

26. Dar jocurile imaginative si de 26. Fãrã jocuri imaginative sau de personificare desi interesul
personificare (pretend play)? intens pentru aranjãri de toate felurile poate ascunde acest
lucru.

27. A învatat repede sã meargã pe tricicletã? 27. Nu se juca deloc cu ceilalti copii. Nu a mers multã vreme
pe tricicletã, a preferat rotitele în miscare, trotineta.

28. Pãrea sã-l fascineze ceva anume la 28. Fascinat îndeosebi de sinele de tren convergente, spirale,
televizor ? V-a suprins? Pãrea ciudat ca unui modele de litere/numere, harta timpului probabil, generice de
copil sã-i placã asa ceva? Pãrea/pare fascinat diverse emisiuni , sigle, tinte reprezentate vizual.
de vreun sport la televizor?

29. Când v-ati simtit pe aceeasi lungime de 29. La ‚hopa-sus’.

undã cu el?
30. Desi se pot mentiona aici lipsa vorbirii si a concentrãrii,
30. Care credeti cã e obstacolul major în problema se reduce la lipsa motivatiei de a comunica si
calea dezvoltãrii sale? preocupãrile si comportamentul repetitive sau obsesive.

31. Unii pãrinti nu se îngrijoreazã pânã în momentul întârzierii

31. Când v-ati îngrijorat prima datã pentru dezvoltãrii limbajului; cei mai multi mentioneazã lipsa nevoii
el? Privind în urmã, au existat înainte de de socializare si de reactie în primul an de viatã, despre care îsi
acest moment lucuri care v-au îngrijorat ? dau seama, retrospectiv, cã a fost altfel decât la fratii ori
Prin ce a fost diferitã copilãria micutului de surorile micutului.
cea a unui frate sau sorã ?

În cele din urmã dar nu în ultimul rând

Pînã în prezent cercetarea stiintificã a diferitelor terapii si tratamente ale autismului este foarte
sãracã, desi este în interesul tuturor persoanelor cu autism sã se facã cercetare. Detergentii,
masinile, berea,...aproape toate produsele sunt examinate în detaliu de cãtre consumatori-
organizatii. Noi ce mai asteptãm? Este o nevoie presantã si urgenta pentru cercetãri
suplimentare ale terapiilor si tratamentelor autismului. Promisiunile frumoase, fascinantele
povesti de succes sau pliantele atractive nu constituie o baza suficientã pentru a construi un
viitor pentru persoanele cu autism.

“Link” magazin, Nr. 34/2002, Autism Europe