Sunteți pe pagina 1din 2

Notă asupra ediţiei

Părintele Sofian s-a asemănat în multe cu Sfântul Sfinţit


Mucenic Antim. Ca şi sfântul a fost luat din ţara sa de
baştină, ca şi sfântul a suferit chinuri şi temniţă, ca şi sfântul
a rodit mulţime de daruri. Părintele Sofian, ca şi Sfântul
Ierarh Antim a căutat să zugrăvească în oameni dragostea
pentru Iisus Hristos, dar această sfântă lucrare nu se putea
duce la bun sfârşit mânuind penelul, ci cuvântul. De aceea,
ca şi Sfântul Antim, Părintele Sofian a predicat cu timp şi fără
timp celor ce voiau să se mântuiască, voia lui Dumnezeu.
După ce Părintele Ioanichie Bălan, în urma unor tainice
dialoguri ni l-a făcut cunoscut prin cartea Ne vorbeşte
Părintele Sofian, după ce un grup de tineri râvnitori sau
ostenit de au dat la iveală agoniseala de cuvânt ce o aveau
de la Părintele sub titlul Despre smerenie şi dragoste, astăzi,
îmbogăţim pe oricine doreşte cu comoara de duh din
prezenta carte Predicile Părintelui Sofian.
Manuscrisele cărţii au fost găsite într-o stare bună, din
grija Părintelui Sofian, care cu răbdare a pus la un loc pagină
cu pagină, manuscris cu manuscris şi a închis această
comoară duhovnicească în plicuri de mărime
corespunzătoare, pe care a notat de mână referinţele
necesare.
Parte din manuscrise sunt scrise de mâna părintelui,
parte dactilografiate. Cele mai multe sunt olografe. După
cum se va observa, unele cuvântări sunt datate, altele nu.
Presupunem că s-a întâmplat într-un anume fel, aşa:
părintele a fişat predicile şi a specificat abia atunci pentru
unele data susţinerii, pentru că, puţine manuscrise sunt
datate, dar pe plicuri apare o datare, totuşi. Regretăm faptul
că nu avem o unitate a datării predicilor.
Părintele şi-a numerotat manuscrisele, dar ceea ce am
găsit este o serie incompletă. Câte predici în manuscris au
fost? Nu ştim. Am găsit o însemnare făcută de cineva pe
prima pagină a manuscrisului nr. 1131: „Unele predici sunt
numerotate cu nr. 210, 227…unde sunt? S-au pierdut, păcat!

1
După numerotarea Părintelui Sofian.
Să vă faceţi bine şi să le refaceţi. Numaidecât!” Unde sunt
celelalte predici? Rămâne doar o întrebare retorică.
Presupunem că predicile au fost susţinute toate la
Sfânta Mânăstire Antim, unde Părintele Sofian era stareţ.
Avem o singură menţiune la sfârşitul unui manuscris care
atestă faptul că predica a fost rostită la Antim.
Veţi întâlni mai multe predici pentru aceiaşi zi liturgică,
dar şi predici care lipsesc din calendarul pastoral al
Părintelui. Pe lângă motivul obiectiv al seriei incomplete
propunem şi o ipoteză: Părintele nu predica mereu, ci alături
de Părintele Sofian mai erau şi alţi părinţi slujitori. Fiecare
predica în ziua în care era rânduit.
Am căutat să dăm succesiunii predicilor din prezenta
alcătuire, mai întâi o coerenţă cronologică a praznicelor, vieţi
de sfinţi, ca mai apoi să încheiem cu câteva meditaţii de
mult folos şi foarte actuale.
Scrisul olograf îngrijit al Părintelui Sofian ne-a înlesnit
mult tehnoredactarea manuscriselor. În ce priveşte limba
folosită de Părintele am operat unele aduceri la zi. Să nu
uităm că Părintele nostru a venit din Basarabia şi s-a format
la şcolile de la jumătatea veacului trecut. În fine, facem
cunoscute câteva exemple de modificări ale textului:
substantivul „rane” l-am înlocuit cu „răni”; „sgomot” cu
„zgomot”; „personagiu” cu „personaj”; „simboale” cu
„simboluri”; verbul „a lăcrăma” cu „a lăcrima”; forma fără –
ră a mai mult ca perfectului „ei fusese” cu cea cu –ră „ei
fuseseră”; adjectivul „evreesc” cu „evreiesc”; forma
dialectală „veniau” cu „veneau” şi încă alte câteva.
Majoritatea predicilor Părintelui respectă stilul clasic al
Sfinţilor Părinţi: pleacă de la textul biblic şi încheie cu o parte
morală. Dar, mai multe îi lăsăm pe specialişti să spună
despre stilul predicilor Părintelui stareţ Sofian. Predicile
Părintelui vă vor „vorbi” în cele ce urmează, mai cu înlesnire
decât putem noi arăta aici.

S-ar putea să vă placă și