SUBSISTEMUL Tehnologia culturilor pomicole 367 13.

3 Tehnologia nuciferelor
Nuciferele reprezintă o grupă de plante pomicole cunoscute din antichitate şi din care fac
parte nucul, şi alunul (comun, turcesc, maxima, pontic). Originea lor este Asia Mică, Iran,
Afganistan şi Caucaz, de unde s-au răspândit în Europa, fiind cunoscute chiar din epoca
terţiană. Fiind plante de climă sudică, s-au deplasat numai până în centrul şi sud – estul
Europei. Fructele au valoarea nutritivă, terapeutică şi cosmetică deosebită.
13.3.1. Tehnologia nucului
Nucul este o specie pomicolă de mare importanţă datorită fructelor cu valoarea
alimentară şi terapeutică, precum şi lemnului în industria de mobile. Se cultivă în toată
Europa de sud, Kazahstan. S.U.A. şi China. În ţară la noi este răspândit în judeţele Sibiu,
Hunedoara, Buzău, Vrancea, unde se găsesc câteva localităţi renumite pentru producţia
de nuci. Nucul este o specie pomicolă care se cultivă din timpuri străvechi în ţara noastră
(Cociu V – 1958), ce se confirmă prin denumirea unor localităţi : Nucet, Orăştie.
Ca principali constituenţi se pot reţine: materii azotoase (15,03%), materii grase (57,2%),
celuloză (2,18%), substanţe minerale (K, Mg, Fe, Ca), vitamine A, B, C, PP. Fructele
sunt bogate în Cu şi Zn, cu un conţinut ridicat în calorii şi grăsimi, foarte nutritive. Se
remarcă prin acţiune terapeutică antidiuretică, laxativă, vermifugă, de drenaj cutanat şi
limfatic. Fructele se consumă în stare proaspătă, ca dulceţuri şi uscate. Se folosesc în
industria de cosmetice.
Particularităţi. Creşte sub formă viguroasă şi trăieşte 150 – 300 ani. Începe să rodească
târziu când este înmulţit prin sămânţă, la 8 – 10 ani de la plantare. Altoit, intră pe rod la 4
– 5 ani de la plantare. La nuc florile sunt unisexuat-monoice, iar polenizarea este
anemofilă. Necesită polenizatori, câte 2 – 3 soiuri în parcelă. Tipul de fructificare este cel
reprezentat în figura 13.16. Sisteme horticole comparate 368
 Fig. 13.16 Nuc: tipul de fructificare
a) inflorescenţa b) fructul
Este foarte pretenţios faţă de lumină şi are, de asemenea, cerinţe mari la căldură. Totuşi,
nucul suportă geruri de –270C ... –300C. Nu suportă excesul de umiditate, dar fructifică
bine în zonele cu umiditate suficientă.
Înfiinţarea plantaţiei. Se cultivă în sistem intensiv în zona colinară, chiar în ferme
specializate. Plantarea are loc primăvara timpuriu. Pomii se conduc sub formă de vas
aplatizat cu 4 – 5 braţe, suprafaţa de nutriţie fiind de 6 × 8 m. În grădinile familiale, în
câmp deschis, pe dealuri întâlnim pomi cu coroana viguroasă, cu înălţime mare, 10 –
12m.
Portaltoii. Se foloseşte nucul comun (Juglans regia) pentru plantaţii din sămânţă
şi nucul negru pentru altoire (Juglans nigra).
Soiurile de nuc recomandate pentru înmulţire ating maturitatea de recoltare în luna
septembrie (figura 13.17)
Fig.13.17 Soiuri de nuc
a) De Sibişel tip 5 b) De Sibişel tip 32 SUBSISTEMUL Tehnologia culturilor
pomicole 369
Numărul foarte mare de tipuri de nuc existente, înmulţite prin sămânţă, a permis selecţia
unor tipuri şi soiuri de calitate superioară:
- cu maturarea în prima decadă a lui septembrie: Argeşean, Bratia, Gioagiu 65,
Valcor, Valmit;
- cu maturarea în a doua şi a treia decadă a lui septembrie : Germisara, Miroslava,
Muşcelean, Sarmis, Velniţa.

Întreţinerea plantaţiei. Solul se întreţine ca ogor negru sau înierbat pentru combaterea
eroziunii. Până la vârsta de 8 ani se fertilizează moderat la pom, iar după aceea pe toată
suprafaţa. Tăierile se fac pentru reîntinerirea semischeletului şi suprimarea ramurilor în
exces. Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin 5 – 7 stropiri cu insecto-fungicide,
mai ales contra pătării brune, bacteriozei, afidelor şi viermelui nucilor.
Recoltarea se efectuează în toamnă, când învelişul exterior s-a uscat complet şi crapă,
lăsând fructul să iasă din el. Se face manual sau cu maşini specializate de gabarit mic.
Producţia. Nucul altoit pe nucul comun produce 2.500 kg nuci uscate la hectar, iar nucul
altoit pe nucul negru 3.500 kg nuci uscate.
13.4 Tehnologia arbuştilor fructiferi
În grupa arbuştilor fructiferi sunt cuprinse următoarele specii: zmeurul, coacăzul,
agrişul şi afinul. .
Arbuştii fructiferi sunt cultivaţi pentru fructele lor bogate în zaharuri, acizi,
vitamine, substanţe pectice, săruri minerale, care sunt folosite atât în stare proaspătă, cât
şi industrializate (suc, gem, dulceaţă, sirop, lichior).
Zmeurul, agrişul şi coacăzul sunt originari din Europa şi Asia, unde se găsesc în
flora spontană a zonei temperate. Principalele ţări cultivatoare sunt S.U.A., Canada,
Germania, Franţa, Belgia, Anglia, Olanda, Polonia, Italia.
La noi în ţară, cultura arbuştilor se practică mai mult în grădinile de lângă casă,
dar au fost înfiinţate plantaţii specializate în judeţele: Prahova, Bihor, Maramureş, Satu
Mare, Argeş Cluj, Bistriţa Năsăud, Suceava, Mureş.
Particularităţi biologice. Zmeurul este un semiarbust care trăieşte 15 – 20 ani, cu
însuşiri de drajonare şi aspecte de tufă. Partea aeriană este formată din mai multe tulpini
care rodesc în al doilea an, după care se usucă şi mor. Fructul este o polidrupă. Se
înmulţeşte prin drajoni, iar durata rentabilă a unei plantaţii este de 10 – 12 ani (fig.
13.18). Sisteme horticole comparate 370
abcd
Fig. 13.18 Aspecte ale arbuştilor fructiferi:
a) zmeur- habitusul general; b) coacăz roşu – habitusul general; c) agriş – pinteni şi
ţepuşe de diferite tipuri; d) agriş – frunză.
Coacăzul şi agrişul sunt arbuşti care cresc sub formă de tufă, cu 10 – 20 tulpini
apărute de la colet, cu înălţime de 1 – 2 m. Se înmulţesc prin butăşire, marcotaj şi
divizarea tufelor. Florile sunt hermafrodite, grupate în inflorescenţe, iar rodirea se face pe
tulpini de 2 – 3 ani; fructele sunt bace. Durata de producţie a unei plantaţii rentabile este
de 12 – 15 ani.
Arbuştii fructiferi au cerinţe moderate faţă de căldură şi lumină, dar sunt
pretenţioşi la umiditate; cultura lor reuşeşte bine în zonele cu precipitaţii anuale peste 650
mm. Preferă soluri cu textură mijlocie, fertile şi umede, cu apa freatică la adâncime de 1
– 1,2 m.
Înfiinţarea plantaţiei. Datorită însuşirii de drajonare, zmeurul se cultivă numai în
plantaţii pure. Înmulţirea se face prin drajoni, care se plantează în benzi, late de 50 – 80
cm distanţate la 2,5 – 3 m, iar între plante pe rând la 50 cm. Plantaţia de zmeur necesită
şpalier cu 2 – 3 rânduri de sârme simple sau duble în care caz zmeurul se conduce în
evantai (fig. 13.19).
Sistemele de cultură pentru coacăz şi agriş pot fi: culturi pure şi culturi asociate cu
pomi. Culturile pure în funcţie de distanţa de plantare se înfiinţează în sistem clasic (3
000 – 5 000 plante la hectar), când plantele se conduc sub formă de tufă; în sistem
intensiv (5 000 – 9 000 plante la hectar) şi super intensiv (36 000 plante la hectar), când
plantele se conduc în gard fructifer simplu sau dublu (în „V”).

Fig. 13.19 Cultura zmeurului

pe şpalier cu o sârmă SUBSISTEMUL Tehnologia culturilor pomicole 371
 Soiurile de arbuşti fructiferi au o paletă largă în ceea ce priveşte perioada de
maturare şi biodiversitatea lor (fig. 13.20):
• la afin se cultivă soiul Weymuth cu coacere timpurie la jumătatea lunii iunie,
soiurile Azur, Blueray, Delicia, Herma I, Ivanohoe, Safir, Simultan; cu
coacere mijlocie între 1-20 iulie, Augusta; Coville cu coacere târzie.
• la agriş soiurile Careless, Rezistent de Cluj, Someş, Zenit cu coacere mijlocie;
soiul Houghton Seedling cu coacere târzie în septembrie.
• la coacăz negru soiurile Joseni 17, Recard, cu coacere timpurie; soiurile
Costwold Cross, Deea, Perla Neagră, Record 35, Tenah şi Tsema cu perioada
de maturare mijlocie; soiurile Ronix, Tinker, care se recoltează târziu în
septembrie.
• la coacăz roşu soiurile Roşu Timpuriu, Abundent, Jonkleer van Tets, Mărgăritar
(alb), Red Lake care se coc mijlociu; Houghton Castle cu maturare târzie;
• la zmeur soiurile cu coaceri timpurii: Citria, Caynga, Star; cu coacere mijlocie;
Malling Exploit, Newurg; cu coacere târzie: Rubin bulgăresc, The Latham.
Sisteme horticole comparate 372
 Fig. 13.20 Soiuri de coacăz (1) de zmeur (2) şi de agriş (3)
tipul de fructificare la coacăz (4)
Întreţinerea plantaţiei. Solul se întreţine ca ogor negru sau înierbat. Anual se
recomandă îngrăşarea chimică a solului, iar periodic la 2 – 3 ani administrarea a 20 – 30
tone la hectar gunoi de grajd. În regiunile cu precipitaţii sub 450 mm anual plantaţiile de
arbuşti fructiferi se irigă de 3 – 4 ori pe an.
Tăierile de fructificare se aplică în fiecare an şi constau din înlăturarea tulpinilor
uscate şi rărirea celor rămase, pentru a permite aerisirea şi pătrunderea luminii.
Combaterea bolilor, în special făinarea, pătarea frunzelor şi rugina, se face prin
stropiri cu zeamă bordeleză 0,5 – 1%, zeamă sulfocalcică 2%, SUBSISTEMUL
Tehnologia culturilor pomicole 373
 Dithane 0,2%, iar dăunătorii (afide, păienjeni), prin stropiri cu Decis, sau
Carbetox 0,5%.
Recoltarea se face în funcţie de specia cultivată şi destinaţia fructelor. Zmeurul se
recoltează manual la maturitatea deplină, în 3 – 4 reprize, iar sortarea şi ambalarea se
execută pe loc. Coacăzul şi agrişul se recoltează manual sau mecanizat, tot la maturitatea
deplină.
Producţia variază între 3 – 5 t/ha la coacăz şi agriş, 5 – 7 t/ha la zmeur.
Rezultate tehnico-economice. La o producţie medie de 5 tone fructe la hectar
consumul de forţă de muncă manuală este foarte mare la coacăz, 2230 ore-om, iar la o
tonă de fructe 445 ore-om, ceea ce ridică foarte mult preţul de vânzare, comparativ cu
alte specii pomicole (tabelul 13.7).
Date tehnico-economice la cultura coacăzului
Tabelul 13.7. Indicatori U.M. Valori
Producţia medie Kg 5.000
Consum de forţă de muncă ore-om/ha 2.230
Productivitatea muncii ore-om/t 445
Consum motorină l/ha 178
l/t 35,6