ASEZARE

Algeria este invecinata le est cu Tunisia si Libia , la sud cu Nigeria, Mali si Mauritania, la vest cu Maroc si
Vestul Saharei , iar la nord cu Marea Mediterana . Este o tara de marime impresionata avand o suprafaţa
de 2.381.741 km2 fiind a 2-a ca marime din Africa si a 11-a in lume. Aceasta fiind impartita in doua
regiuni geografice . Cea Nordica , in general cunoscuta sub numele de Tell , clima este influentata de
Marea Mediterana si este alcatuita in mare parte de Muntii Atlas . Regiunea sudica , aproape in
totalitate desert este situata in partea de vest a Saharei , care se intinte dealungul Africii de Nord.
Denumirea Algeria este derivat de la capitala țării, Alger, care însăși provine de la cuvântul arab care
desemnează insulele referindu-se la cele patru insule din apropierea coastei capitale existente până la
unirea cu continentul în 1525.

RELIEF

O mare parte din relieful Algeriei a fost produs prin colizunia dintre placa tectonica a Africii si cea a
Eurasiei , asadar oferindu-I tarii 2 regiuni geografice . Cea mai mare parte a zonei de coastă este
deluroasă, uneori chiar muntoasă, acolo existând câteva porturi importante. Zona de la sud de coastă,
cunoscută ca Tell, este fertilă. Mai spre sud încep munții Atlas și deșertul  Sahara.  Alger, Oran
și Constantine  sunt principalele orașe . Regiunea sudica nu este locuita cu exceptia catorva oaze .
Oazele algeriene sfideaza imaginea standard a unei oaze - un petec cu palmieri amenintat de dunele de
nisip, deoarece sunt de fapt orase destul de mari, cu gradini de curmali, moschee, magazine si
monumente. Desertul nemarginit este traversat de caravanele cu camile ale tuaregilor imbracati in
albastru. Aceasta zona este foarte bogata in resurse contine : petrol si gaze naturale

CLIMAT

Regiunea Tell are un climat tipic mediteranean cu veri calde si uscate si ierni blânde si ploioase. Aceasta
este zona cea mai umeda a tarii cu precipitaţiile anuale variind de la 400 la 1.000 de milimetri.
Temperaturile medii vara si iarna sunt de 25 oC si respectiv 11oC. In timpul verii rafale de vânt uscate si
extrem de calde numite local Chehili, ce bat din nordul Saharei. Mai la sud climatul devine din ce in ce
mai uscat precipitaţiile din cele doua regiuni din sud sunt de 200 pana la 400 mm anual. In desertul
Sahara precipitaţiile anuale nu depasesc 130 mm.

APE

Cel mai mare râu al tarii este Chelif care are in lungime 725 de km si izvoraste din Munţii Atlas si se varsă
in marea Mediteraneana; mai la sud nu se mai gaseste nici un izvor permanent. Chelif a fost intens
exploatat pentru irigatii si apa potabila cea ce i-a incetat curgerea in lunile de vara. Următoarea regiune
ce se gaseste in sudul si sud-vestul tarii este podişul înalt. Destul de multe bazine colectează apa de la
ploile din sezonul ploios, formând lacuri puţin adânci , pe măsura ce se usucă ele devin terenuri plate
numite Chotts sau Shatts.
VEGETATIE

Regiunile nordice din Algeria au suferit secole de defrisari. Mici păduri exista in parti mici. Pomii ce se
găsesc in aceste păduri sunt pinii, cedru de Atlas, si diferite specii de stejar incluzând si stejarul de dop.
Plantele din Sahara sunt imprastiate si se găsesc sub forma de iarba rezistenta la secete si
salcâmi. Vegetaţia imprastiata din Algeria nu poate sa suporte decât un număr limitat de animale
sălbatice. Animalele ce se găsesc sunt: vulpea, mistreţul, şacalul, iepurele, antilopa si reptilele. Solurile
bogate sunt rare in Algeria. Cele mai fertile soluri se găsesc in regiunea Tell, aproape de coasta sunt
relativ sărace in humus si au suferit din cauza monoculturii. Câmpiile au depozite destul de mari de
aluviuni, dar câmpiile din sud au soluri mult mai puţin bogate in aluviuni si pot suporta doar iarba pentru
păscut. Dintre Algeria, Maroc si Tunisia , Algeria este cea mai avansata in conservarea naturii cu o lege
cu privire la mediu ce include conservarea naturii, un sistem de domenii protejate, si universitati si
instituţii cu specializarea in protecţia mediului. Guvernul a amenajat parcuri naţionale, cinci domenii
pentru vânat. Alte domenii protejate zone speciale de protejarea pădurii.

POPULATIE

Mai mult de 4/5 din oameni sunt de etnie araba,chiar daca majoritatea algerienilor sunt descendenti ai
unor grupuri Amazigh care s-au combinat cu diferite popoare arabe care i-au invadat, din Estul mijlociu
din sudul europei si din africa sub saharana. Invaziile arabe din secoloele 8 si 11 au adus doar un numar
mic de oameni noi in regiune, dar acest lucru a rezultat in arabizarea si islamizarea bastinasilor Amazigh.
Cam o cincime din algerieni se considera Amazigh, dintre care Kabyle Imazighen, care ocupa partea
muntoasa a estului algeriei, acestia formand cel mai mare grup. Alte grupuri amazigh sunt
Shawia(chaouia), care au trait initial in muntii Aures; M'zabiţii, un grup sedentar care sunt descendenti
ai grupului Ibāḍī , care au populat partea nordica a desertului. Mai sunt si nomazii Tuareg, din partea
Ahaggar din Sahara. Aproape toti colonistii europeni, in principal francezi, italieni si maltezi, care au
format o minoritate destul de mare in perioada coloniilor au parasit ţara.

ECONOMIE

Sectorul hidrocarburilor este sufletul economiei, acesta creează 60% din veniturile pentru buget, 30%
din produsul intern brut și peste 95% din veniturile din export. Algeria are locul cinci ca mărime de
rezerve naturale de benzină în lume și este al doilea mare exportator de petrol; este a 14-a țară din lume
după rezervele de petrol.

Algeria vinde, anual, aproximativ 62 miliarde de metri cubi de gaze partenerilor săi tradiționali
din Europa de Sud, mai ales Italiei și Spaniei[7]. Exporturile de gaze reprezintă 40% din veniturile în valută
ale țării[7].

Indicatorii financiar-economici ai Algeriei s-au îmbunătățit la mijlocul anilor 1990, în parte datorită

politicii reformatoare a Fondului Monetar Internațional. Finanțele Algeriei în 2000 și 2001 au beneficiat
de mărirea prețurilor petrolului și politica fiscală a Guvernului care a dus la mărirea exportului și
micșorarea datoriilor externe. Guvernul a continuat eforturile de diversificare a economiei prin
atragerea investitorilor atât interni cât și străini în afara sectorului energetic ceea ce a avut efect în
scăderea ratei șomajului și îmbunătățirea standardelor de viață. În 2001, s-a semnat un Tratat de
Asociere cu Uniunea Europeană care eventual va micșora tarifele și va spori schimbul de mărfuri.

AGRICULTURA

După independeta in 1962 multe dintre fermele din Algeria au intrat sub controlul statului. Recoltele
nesatisfăcătoare au dus la privatizarea la sfarsitul anilor 1970, si astăzi mare parte din ferme sunt
private. Banii din urma agriculturii nu sunt doar 10 la suta din produsul intern brut . Productivitatea este
scazuta si din cauza aceasta Algeria trebuie sa importe cam 75 la suta din necesarul hranei. Recoltele
cele mai productive in 2002 erau cerealele(2.6 milioane tone metrice ) cum ar fi grâul si orzul, legumele
si pepenele galben (2.6 milioane tone metrice), fructele (1.4 milioane tone metrice) cum ar fi strugurii,
curmalele, măslinele , cultura de plante rădăcinoase si de plante cu tuberculi (1.2 milioane de tone
metrice) cum ar fi cartofii. Cultura de tutun este de asemenea o cultura importanta. Dintre animalele
domestice crescute, oile erau in număr de 19.3 milioane, caprele in număr de 3.5 milioane, si vite in
număr de 1.7 milioane in 2002. In anul 1990 guvernul a replantat multe podgorii vechi pentru a încuraja
industria vinului, o industrie traditionala algeriana.

INDUSTRIE

Sectorul de fabrici a fost limitat in special la procesarea mancarii, la industria textila, la tigari si
imbracaminte inainte de independenta. Din 1967, totusi, principalul accent este pus pe industria grea.
Corporatia nationala a otelului, de exemplu a finalizat marele complex din otelEl-Hadjar, in Annaba la
inceputul anilor '70 si a construit o fabrica de electroliza cu zinc, langa mina El-Abed la Ghazaouet. O
mare parte din productia de otel pentru tara este alocata construirii de masinarii, tractoare, echipament
agrigol, autobuze, camioane si autoturisme. Complexul de otel Annaba este un vast complex
petrochimic, care include o fabrica de lichefiere a gazului, o fabrica de etilena, de separare a gazului
petrolier, o fabrica de materiale plastice si o rafinarie de petrol. Alte fabrici de lichefiere a gazului se
gasesc si la Nejaia si Arzew. Cea din urma (adica arzew) este si o fabrica de ingrasamine pe baza de azot,
o rafinarie de ulei si o fabrica de separare a gazului petrolier lichefiat. Fabrica de ingrasamant fosfat de
la Annaba este o componenta majora a dezvoltarii industriei grea din Algeria.

PROBLEME ACTUALE

Creşterea preţurilor la alimente, şomajul mare în rândul tinerilor cu studii superioare şi lipsa de
perspectivă i-au scos pe tunisieni şi pe algerieni în stradă. Două state din sudul Mediteranei, Tunisia şi
Algeria, se confruntă, de mai bine de o săptămână, cu revolte sociale spontane, soldate cu morţi şi răniţi.

Revoltele se întăresc şi se extind în Algeria şi Tunisia. Şi numărul morţilor, în urma confruntărilor dintre
manifestanţi şi forţele de ordine, a crescut în ambele ţări. Unele surse vorbesc de 12 de morţi şi mult
mai mulţi răniti în Tunisia, dar autorităţile continuă să păstreze tăcerea. Ministerul algerian  de Interne a
confirmat moartea a trei tineri manifestanţi.
Mânia are aceleaşi cauze: costurile de trai ridicate, probleme în obţinerea unei locuinţe şi găsirea unui
loc de muncă. Până acum, Tunisia a fost invidiată de vecinii săi şi admirată de europeni, pentru ritmul
său de creştere economică - între 4% şi 5%.

Algerienii s-au revoltat împotriva creşterii preţurilor

Guvernul algerian a luat măsuri, sâmbătă, în încercarea de a micşora preţurile la alimentele de bază.
Algerienii s-au revoltat după ce alimentele de bază - zahăr, făină, ulei, cereale - s-au scumpit cu 20-30 la
sută. Preţul unui kilogram de zahăr a crescut în Algeria de la 70 de dinari (0,72 eurocenţi ) la 150 de
dinari (1,50 euro), în timp ce un conducător auto câştigă aproximativ 800 de dinari pe zi (8,40 euro). 

Aceste mişcări din cele două state iau amploare pe fondul unor mari inegalităţi sociale şi în ciuda unui
mediu economic care se redresează după criza economică mondială. În Tunisia şi Algeria sunt
prognozate creşteri de 3,8 în 2010 şi, respectiv, 4,8, 4,1 în 2011, potrivit Fondului Monetar Internaţional.

Ţara lui Ben Ali a profitat de deschiderea spre exterior şi creşterea schimburilor comerciale
internaţionale. Algeria preşedintelui Abdelaziz Bouteflika profită de creşterea preţurilor la petrol, de
care depinde în mare măsură, scrie „Le Figaro". Guvernul algerian a luat unele măsuri anti-criză, în 2010
crescând numărul angajaţilor la stat cu 30 la sută. În plus, a pus la punct şi un plan cincinal prin care se
urmăreşte, cu proritate, dezvoltarea infrastructurii ţării şi înfiinţarea de noi locuri de muncă. S-au pus la
bătaie pentru acest plan 286 de miliarde de dolari, banii aceştia provin din exporturile de hidrocarburi şi
reprezintă 180 din produsul intern brut al ţării, spune economistul Jesus Castillo de la Natixias.

Emigraţia, blocată

Totuşi, economia algeriană nu este destul de diversificată. Ea nu poate oferi suficiente locuri de muncă
pentru tineri (populaţia sa este în continuă creştere). Mai rău, de acest plan ar putea beneficia
companiile străine care angajează puţini algerieni. Înainte de criză, Tunisia şi Algeria au beneficiat de
două supape: una mai funcţionează - „economia subterană".

Activităţile care scapă fiscalităţii se ridică la 40-60 la sută din PIB. A doua o reprezintă fenomenul
emigraţiei, care acum aproape a dispărut. „În ultimii ani, Europa şi-a închis graniţele pentru tinerii din
Africa de Nord, iar ţările din Golf au făcut acelaşi lucru de doi-trei ani", spune Mokhtar Lakehal ,
economist la Sciences Po Paris. 

"În ultimii ani, Europa şi-a închis graniţele pentru tinerii din Africa de Nord, iar ţările din Golf au făcut
acelaşi lucru de doi-trei ani."