Despre noapte

Depozit al spaimelor de tot felul, adăpost al tîlharilor, dar şi al oamenilor

cumsecade, loc al misterului, al viselor şi al umbrelor seminale, noaptea este, ca şi
lumina, metafora însăşi a ambivalenţei. E şi bună şi rea, şi ameninţătoare şi
protectoare, atotcuprinzătoare şi, în acelaşi timp, vecină cu nimicul. Bogăţia nopţii
include "întunericul dumnezeiesc", după cum splendoarea luminii include
strălucirea luciferică. Noaptea e a cerului înstelat, dar şi a rătăcirii, după cum
lumina e a revelaţiei, dar şi a suficienţei raţionale. Ambivalenţa aceasta e un efect
colateral al lumescului şi al destinului de fiinţă căzută al omului. După izgonirea
din Rai, lumea şi omul răspîndesc, de jur împrejur, echivocul constitutiv al
prezenţei impure, al indeciziei, al avansului regresiv. Nimic nu se cîştigă fără să se
piardă ceva, nimic nu se defineşte ca bine fără referinţa descumpănitoare a răului.
Progresul e o sumă de comodităţi, dar şi de riscuri noi, perfecţiunea ezită între
ordine rece şi utopie. De la egalitate la egalitarism, de la libertate la libertinaj, de la
fraternitate la spiritul gregar nu e decît un pas. Democraţia e, şi ea, cînd antidotul
oligarhiei, cînd rampa de lansare a lui Hitler. E bună, în măsura în care e răul cel
mai mic. Marea revoluţie a felinarelor stradale (vreo opt mii la număr în Parisul
mijlocului de secol XVIII) a însemnat o remarcabilă mutaţie civilizatorie, dar a
alimentat, totodată, instinctele asasine ale revoluţionarilor de la 1789: "Ah ça ira!
Les aristocrates
Recitiri

Îmi îngădui să prezint cititorilor cîteva fragmente, alese în grabă, din imensa
literatură despre Karl Marx, în speranţa că, prin ele, grupajul de articole din
numărul trecut al Dilemei vechi va căpăta un acompaniament ceva mai...
dilematic.
K.R. Popper (Societatea deschisă şi duşmanii ei, vol. II, Editura Humanitas, 1993,
pp. 93-95): „În ciuda meritelor sale, Marx a fost, după credinţa mea, un fals profet.
El a fost un profet al cursului istoriei, iar profeţiile sale nu s-au adeverit. Dar
acuzaţia mea principală nu este aceasta. Mult mai important este că a indus în
eroare o mulţime de oameni inteligenţi, făcîndu-i să creadă că profeţia istorică este
modul ştiinţific de abordare a problemelor sociale. Marx e răspunzător pentru
influenţa devastatoare a metodei istoriciste de gîndire în rîndurile celor dornici să
promoveze cauza societăţii deschise. (...) Lenin şi-a dat repede seama că
marxismul nu putea fi de nici un ajutor în chestiuni de economie practică. (...)
Amplele cercetări economice ale lui Marx n-au abordat nici măcar tangenţial
problematica politicii economice constructive... După cum recunoaşte Lenin, în
opera lui Marx nu se poate găsi aproape nici un cuvînt despre economia
socialismului, în afară de slogane inutilizabile de felul «de la fiecare după
capacităţi, fiecăruia după nevoi» (...). Marxiştii nici n-au studiat măcar ceea ce aşa-
numiţii «economişti burghezi» realizaseră în acest domeniu. Prin formaţia lor, ei
erau chiar mai puţin pregătiţi pentru munca constructivă decît unii dintre
«economiştii burghezi».“

N. Berdiaev („Persoana umană şi marxismul“, în Marx contra Isus, antologie de

Vasile Igna, Editura Universal Dalsi, 2003, p.137): „Antipersonalismul
marxismului decurge (...) din concepţia sa eronată despre timp. Doctrina
comunistă, mai ales în aplicarea ei practică, priveşte relaţia dintre prezent şi viitor
ca o relaţie între mijloace şi scop. Prezentul este mijlocul, iar scopul imediat nu se
realizează. Sînt tolerate mijloace care nu au nimic în comun cu scopul: violenţă şi
tiranie pentru a realiza libertatea, ură şi disensiuni pentru a dobîndi fraternizarea.
Plenitudinea vieţii umane nu se va realiza decît într-un viitor îndepărtat. În prezent
omul rămîne spoliat, tot ce poseda a fost alienat, ba chiar omul s-a alienat în raport
cu sine însuşi. Iată de ce comunismul marxist afirmă omul, şi mai mult, omul
deplin, în viitor, negîndindu-l în prezent. Omul de astăzi nu este decît un mijloc în
direcţia omului de mîine; după cum generaţia actuală este un mijloc în direcţia
generaţiei viitoare. O asemenea atitudine faţă de timp este incompatibilă cu
principiul persoanei, cu faptul de a recunoaşte că orice persoană umană are o
valoare intrinsecă şi dreptul de a-şi realiza plenitudinea vieţii, are conştiinţa de a nu
fi parte, ci întreg. Nici un om, indiferent de clasa căreia îi aparţine, nu poate fi
considerat ca un mijloc sau privit exclusiv ca un obstacol. Aceasta e o chestiune de
antropologie, iar nu de sociologie, dar marxismul nu posedă o adevărată
antropologie.“

S. Bulgakov („Karl Marx ca tip religios“, în Marx contra Isus, ed. cit., pp. 219-
220): „Nu putem trece sub tăcere opiniile lui Marx asupra problemei evreieşti,
unde directitatea lipsită de nuanţe şi specifica lui cecitate spirituală se manifestă
deosebit de pregnant (...) Pentru Marx, problema evreiască este aceea a «jidovului»
cămătar, şi ea se va rezolva de la sine, odată cu eliminarea dobînzii. Cele scrise de
Marx asupra problemei evreieşti mie îmi provoacă o maximă repulsie. Nicăieri ca
aici n-a mai apărut în toată goliciunea lui acest mod de a raţiona glacial şi fără
inimă, şi de aceea orb şi unilateral.

Dar să cităm mai bine opiniile lui Marx. «Care este baza laică a iudaismului?
Necesitatea practică, egoismul. Care este cultul laic al evreului? Mercantilismul.
Care e Dumnezeul lui laic? Banul. Ei bine, emanciparea de mercantilism şi de
bani – deci de iudaismul practic, real – ar fi auto-emanciparea epocii noastre (...)
Emanciparea evreilor, în ultimă instanţă, înseamnă emanciparea omenirii de
iudaism. (...) Banul este Dumnezeul gelos al lui Israel, în faţa căruia nu poate
exista nici un alt Dumnezeu. (...) Adevăratul Dumnezeu al evreului este poliţa. (...)
Naţionalitatea himerică a evreului este naţionalitatea negustorului, a financiarului
în genere...». De ce s-a ridicat oare fiul împotriva maicii sale, de ce şi-a întors faţa
de la suferinţele ei seculare, de ce s-a lepădat el de propriul său popor?“