DPIPP BUZĂU, 2009

Teoria şi metodologia cercetării pedagogice

Etapele cercetării în ştiinţele educaţiei

I. Tipuri de cercetări pedagogice
În funcţie de scopul şi complexitatea problematicii abordate Jinga I, Istrate E., (p.62-63) apreciaza ca
cercetarile pot fi:
a) cercetări teoretico-fundamentale – deschid noi orizonturi asupra fenomenului educaţional;
b) cercetări practic-aplicative – abordează o problematică mai restrânsă şi urmăresc să contribuie la
îmbunătăţirea şi îmbogăţirea modalităţilor concrete de acţiune.
În funcţie de metodologia adoptată:
a) cercetări observaţionale (neexperimentale);
b) cercetări experimentale.
Aceste tipologii interferează şi se completează reciproc.

II. Etape ale cercetării pedagogice

Concepută ca un demers sistematic, cercetarea pedagogică parcurge în desfăşurarea sa, mai multe
etape, a căror cunoaştere este obligatorie de către cei ca. Proiectul de cercetare este o sinteză a organizării
cercetării pe etape şi poate să aibă următoarea structură (Jinga I, Istrate E., p.62-63):
 Delimitarea temei (problemei) de cercetat: importanţă şi actualitate;
 Precizarea obiectivelor cercetării
 Formularea ipotezei de cercetare
 Organizarea cercetării
 Stabilirea metodologiei de cercetare şi prelucrare a datelor
 Prelucrarea şi interpretarea datelor
 Elaborarea concluziilor cercetării
 Valorificarea cercetării.

a) Formularea temei (a problemei de cercetat) trebuie să respecte mai multe condiţii:

 să aibă caracter original; să fie de actualitate sau de perspectivă;
 prin rezolvare să contribuie la ameliorări sau la progresul teoretic sau practic;
 să fie aleasă cu rigurozitate şi să fie precis delimitată;
 să fie importantă sub aspect teoretic sau practic;
 să fie integrată într-un domeniu mai larg teoretico-metodologic;
 să servească unor priorităţi teoretico-metodologice sau practic-aplicative;
 să poată fi verificată în situaţii educaţionale;
 să asigure cunoaşterea ştiinţifică a fenomenului educaţional şi să propună soluţii de
ameliorare a lui.
Problema trebuie să includă o doză de incertitudine şi în acelaşi timp să stimuleze preocuparea
pentru descoperirea soluţiei. Pot fi alese probleme cu specific pedagogic mai general (ex.: finalităţile
educaţiei, interdisciplinaritatea în învăţământ, informatizarea învăţământului, schimbările în educaţie s.a.)
sau se pot alege probleme cu caracter mai restrâns (ex.: succesul şi insuccesul şcolar, proiectarea pedagogică,
metode de stimulare a învăţării creative etc.) pentru care nu putem prevedea soluţii decât prin cercetare.
Problema trebuie să fie clară şi concisă, să aibă o anumită dimensiune de noutate, să genereze
întrebări, sa fie ancorată teoretic, este legată de unul sau mai multe domenii academice, antrenează un
demers investigativ fezabil sub aspectul resurselor umane, materiale, temporale, permite obţinerea de
suficiente date despre problema de cercetare, se bazează pe existenţa competenţei metodologice de cercetare
a autorului (L. Ciolan, idem).
Tendinţele la cercetătorii începători în alegerea problemei sunt legate de pericolul selectării unor
probleme la modă, in a stabili ca ţel elaborarea unei teorii generale noi, alegerea unei probleme prea largi, cu
multe implicaţii şi care nu poate fi cercetată eficient, cu rezultate satisfăcătoare în intervalul de timp şi cu
resursele disponibile. De asemenea, cercetătorii începători selectează probleme care au fost deja investigate
in extenso şi care prezintă un potenţial redus sau selectarea unor probleme în legătură cu care cercetătorul nu
este documentat suficient sau nu are posibilităţi extinse de documentare. Din aceste motive se recomandă
alegerea unei probleme restrânse, care să poată fi aprofundată cât mai complet.
În această etapă, (I. Nicola, 1995, p.21) o atenţie deosebită se acordă DOCUMENTARII, etapă în
care cercetătorul trebuie să-şi întocmească o listă cu cele mai reprezentative lucrări în domeniul pe care-l
investighează. După ce lista a fost întocmită, urmează studierea bibliografiei.
Succesul documentării depinde pe de o parte, de cunoaşterea şi respectarea cerinţelor faţă de
documentare, iar pe de altă parte, de cunoaşterea şi respectarea tehnicilor de documentare. Este necesar ca
documentarea să fie exhaustivă atunci când este vorba de lista întocmită, căci în practica documentării nu se
poate parcurge tot ce s-a scris. Documentarea e bine şi necesar să se facă la sursele primare, adică să fie
autentică. Oricât ar fi de valoroase lucrările studiate, ele trebuie trecute prin filtrul gândirii cercetătorului,
preluându-se doar ceea ce concordă cu modul propriu de gândire, astfel încât documentarea să fie făcută cu
spirit critic. Întrucât documentarea este o etapă premergătoare cercetării propriu-zise, ea trebuie să fie
continuă, să se desfăşoare pe tot parcursul cercetării.
În tehnica documentării, un aspect esenţial al muncii intelectuale îl reprezintă citirea şi adnotarea
cărţilor. Încă de la clasele primare, elevii sunt familiarizaţi cu tehnici de lectură activă a conţinuturilor,
formându-şi astfel deprinderi de muncă intelectuală pe care le vor folosi în învăţare şi documentare (ex.:
SINELG, JURNALUL CU DUBLĂ INTRARE s.a.). Oricât ar fi de ciudat, nu toată lumea ştie să citească.
Goethe remarca cu privire la această categorie de cititori: „Stimabilii aceştia nu ştiu câtă energie te costă
pentru a învăţa să citeşti. Mi-au trebuit pentru aceasta 80 de ani şi încă nu pot să spun că am reuşit pe
deplin.”
Lectura de documentare se face cu creionul în mână şi cu caietul de notiţe alături, utilizând metodele
de documentare: lectura ştiinţifică, fişe-conspect, pe probleme, fişe de idei şi de citate şi respectând aparatul
ştiinţific (autorul, anul, denumirea lucrării, editura, paginile etc.);

SEMINAR: Prezentaţi tipuri de fişe de lucru utilizate in documentare

b)Precizarea obiectivelor cercetării

Concomitent cu alegerea temei se procedează la definirea obiectivelor adică, se stabileşte De ce întreprinde
cercetarea? Ce îşi propune cercetarea?
Exemplu: Obiectivele cercetării pe tema „Lectura elevilor de liceu” au fost grupate pe două niveluri:
• constatarea şi descrierea motivaţiei lecturii elevilor, existente în prezent;
• formularea unor propuneri destinate să contribuie la optimizarea modului în care elevii din liceu îşi îmbogăţesc
prin lectură pregătirea şcolară şi îşi formează cultura generală.

c) Formularea ipotezei de cercetare;

Ipoteza înseamnă „o idee provizorie”, etimologic – o supoziţie, o presupunere în legătură cu o problemă
pedagogică luată spre rezolvare. Ea implică întrebarea la care se caută răspuns prin cercetare, o presupunere
aflată de cele mai multe ori ca opţiune între două sau mai multe posibilităţi dea răspunde la acea întrebare.
Presupunerile pe care le implică ipoteza nu trebuie să determine rezultate mai slabe faţă de situaţia în
care procesul de învăţământ s-ar fi desfăşurat tradiţional.
ipoteza să anticipeze soluţia sau soluţiile;
să fie corect formulată şi să se bazeze pe date reale;
să dirijeze întregul proces de cercetare;
să poată fi completată pe parcursul cercetării;
să fie verificabilă în procesul educaţional;
să poată fi confirmată prin cercetare.
d) Organizarea cercetării
Această etapă presupune stabilirea perioadei de cercetare, precizarea locului cercetării (unităţi şcolare,
localitate), delimitarea eşantionului de subiecţi cuprinşi în cercetare, astfel încât subiecţii cuprinşi în
eşantion să fie reprezentativi. Tot în această etapă se fixează grupele sau clasele experimentale, respectiv
martor sau de control. Se caracterizează subiecţii din punct de vedere al varstei, sex, provenienţă social-
profesională, mediu etc.

e) Precizarea metodologiei cercetării:

 stabilirea etapelor de cercetare: preexperimentală (de constatare), etapa
experimentală şi finală;
 fixarea metodelor de cercetare, a tehnicilor şi mijloacelor;
 precizarea eşantionului de elevi şi a echipei de cercetare;
  stabilirea variabilelor independente şi dependente;
 fixarea modalităţilor de experimentare şi de culegere a datelor.
2. Desfăşurarea cercetării pe etape şi aplicarea proiectului
 etapa preexperimentală, când se aplică testele iniţiale pentru a constata nivelul de
la care începe cercetarea;
 etapa experimentală, când se aplică instrumentele de cercetare (proiecte didactice
etc.);
 etapa finală când se aplică teste finale.
3. Finalizarea cercetării prin:
analiza, interpretarea şi sintetizarea datelor experimentale;
 compararea rezultatelor obţinute prin experimentare, cu clasa de control şi a
rezultatelor obţinute prin tehnica rotaţiei grupelor (de control şi experimentare);
verificarea ipotezei generale şi a ipotezelor parţiale;
 confruntarea rezultatelor cercetării cu obiectivele acesteia, rezultate din ipoteza
generală;
 elaborarea unei lucrări ştiinţifice care să cuprindă: tema, motivarea alegerii acesteia,
scopul cercetării, metodologia cercetării (capitole, subcapitole), concluzii şi bibliografia;
implementarea cercetării şi evaluarea rezultatelor.