Politica Agricolă Comună

Agricultura Uniunii Europene se bazează pe un angajament pe termen lung, care, în opinia

României, în calitate de stat beneficiar al Politicii Agricole Comune începând cu anul 2007,
trebuie menţinut şi în continuare.
În acelaşi timp însă, ca urmare a impunerii prin OMC a unor condiţii comerciale internaţionale
cât mai liberale şi concurenţiale, precum şi ca urmare a evoluţiei cerinţelor pe piaţa internă, anul
2014 poate fi un moment oportun pentru a realiza un nou pas în direcţia îmbunătăţirii agriculturii
europene pe principii cât mai concurenţiale şi competitive, menite să răsplătească calitatea şi să
asigure satisfacerea nevoilor concrete ale pieţii.
Reforma Politicii Agricole Comune trebuie să ia în considerare şi particularităţile noilor state
membre, în care sectorul agricol joaca un rol important în economia naţională, şi să asigure
menţinerea în termeni reali a sprijinului pentru agricultură, astfel încât să permită depăşirea, de
4
către acestea, a problemelor structurale şi atingerea obiectivului de convergenţă, prin creşterea
nivelului de dezvoltare şi a valorii adăugate în sectorul agricol, eliminarea decalajelor de
eficienţă şi de competitivitate faţă de vechile state membre. Eventualele modificări care vor fi
suferite de PAC trebuie făcute cu participarea tuturor statelor membre, iar direcţiile de reformă
trebuie să fie în favoarea fermierilor europeni, a dezvoltării zonelor rurale, a protecţiei
alimentare şi a conservării mediului natural, tocmai având în vedere faptul că sectorul primar
joacă un rol esenţial în economia noilor state membre, iar PAC reprezintă o oportunitate pentru
acestea de ameliorare a activităţilor agricole.
România susţine necesitatea discutării bugetului pentru agricultură pentru perioada post 2013
după ce obiectivele şi măsurile în cadrul Politicii Agricole Comune vor fi fost rediscutate.
Structura noului buget agricol trebuie să creeze condiţii egale de competitivitate pe piaţa internă
comunitară, iar structurile agricole, administrative şi economice din România să aibă
posibilitatea dezvoltării şi valorificării potenţialului de care dispune.
Pentru perioada viitoare trebuie promovată ideea susţinerea agriculturii ca bun public, care
răspunde noilor cerinţe ale consumatorilor europeni şi să ofere produse sănătoase, sigure şi de
calitate. În acest sens, plăţile directe trebuie menţinute şi după anul 2016 (anul în care România
va atinge 100% din nivelul plăţilor directe), iar mecanismul de construcţie bugetară să ia în
considerarea noile obiective PAC.
Pentru perioada 2014 – 2019, în vederea realizării complexului proces de dezvoltare durabilă a
agriculturii şi spaţiului rural, România susţine o politică de dezvoltare rurală, care să răspundă în
mod real nevoilor mediului rural şi care să contribuie mai mult la combaterea efectelor
schimbărilor climatice.
Măsurile din pilonul I al Politicii Agricole Comune reprezintă pentru România un instrument
important pentru securitatea alimentară şi asigurarea veniturilor fermierilor, dar şi ca o plată
pentru furnizarea unor servicii publice prin respectarea cerinţelor de eco-condiţionalitate.
În ceea ce priveşte introducerea principiului co-finanţării măsurilor din pilonul I al PAC, România
consideră că aceasta ar determina o presiune semnificativă asupra bugetelor naţionale, şi ar
accentua decalajele între statele mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate..