ARGUMENT

Descoperirea şi studierea legilor şi teoremelor electromagnetismului

în urmă cu un
secol şi jumătate au deschis o eră noua a civilizaţiei.
Mecanizarea proceselor de producţie a constituit o etapă esenţială în
dezvoltarea tehnică a proceselor respective şi a condus la uriaşe creşteri ale
productivităţii muncii. Datorită mecanizării s-a redus considerabil efortul fizic
depus de om în cazul proceselor de producţie, întrucât maşinile motoare
asigură transformarea diferitelor forme de energie din natură în alte forme de
energie direct utilizabile pentru acţionarea maşinilor, uneltelor care execută
operaţiile de prelucrare a materialelor prime şi a semifabricatelor.
După etapa mecanizării, omul îndeplineşte în principal funcţia de
conducere a proceselor tehnologice de producţie. Operaţiile de conducere
necesită un efort fizic neglijabil, in schimb necesită un efort intelectual
important. Pe de altă parte unele procese tehnice se desfăşoară rapid, încât
viteza de reacţie a unui operator uman este insuficientă pentru a transmite o
comandă necesară în timp util.
Se constată astfel că la un anumit stadiu de dezvoltare a proceselor
de producţie devine necesar ca o parte din funcţiile de conducere să fie
transferate unor echipamente şi aparate destinate special acestui scop,
reprezentând echipamente şi aparate de automatizare. Omul rămâne însă cu
supravegherea generală a funcţionării instalaţiilor automatizate şi cu
adoptarea deciziilor şi soluţiilor de perfecţionare şi optimizare.
Prin automatizarea proceselor de producţie se urmăreşte asigurarea
tuturor condiţiilor de desfăşurare a acestora fără intervenţia operatorului
uman. Această etapă presupune crearea acelor mijloace tehnice capabile să
asigure evoluţia proceselor într-un sens prestabilit, asigurându-se producţia
de bunuri materiale la parametrii doriţi.
 Etapa automatizării presupune existenţa proceselor de producţie astfel
concepute încât să permită implementarea mijloacelor de automatizare,
capabile să intervină într-un sens dorit asupra proceselor asigurând condiţiile
de evoluţie a acestora în deplină concordanţă cu cerinţele optime.
Lucrarea de faţă realizată la sfârşitul perioadei de perfecţionare
profesională în cadrul liceului, consider că se încadrează în contextul celor
exprimate mai sus. Doresc să fac dovada cunoştinţelor dobandite în cadrul
disciplinelor de învăţământ : ,,Electronică analogică’’ ,,Electronică digitală’’.Ce
ne va aduce viitorul este greu de spus .Dar un lucru este sigur. Acum că sa
depăşit graniţa Ghz-ului cine ştie poate vom descoperi chiar şi inteligenţa
artificială, cine ştie? În această ultimă secţiune vom încerca să discernem ce
ne oferă viitorul. Marile companii lucrează simultan la mai multe generaţii ale
unui procesor, cu echipe independente, ca atare ceva din ceea ce viitorul ne
rezervă poate fi observat în produsele comerciale în curs de proiectare, în
măsura în care companiile dezvăluie astfel de informaţii. Cercetarea în
arhitectura procesoarelor este efervescentă, atît în industrie cît şi în
universităţi; este absolut imposibil de urmărit întregul peisaj.
Emularea sarcinilor celorlalte componente din sistem este o practică
des întâlnită atunci când acestea din urmă nu dispun de resursele necesare;
de exemplu, dacă placa grafică nu deţine funcţii capabile pentru afişarea de
imagini tridimensionale în jocuri, CPU-ul va prelua această sarcină.
Rezultatele sunt, însă, foarte slabe, fiind realizate compromisuri imense de
viteză şi calitate, procesorul central nefiind specializat pe astfel de calcule.
 CAPITOLUL 1

MICROPROCESORUL

Procesorul este o componenta vitala a unui sistem de calcul care

este capabila sa efectueze
calcule si sa interpreteze comenzi.
Arhitectura sa interna se imparte schematic in trei mari blocuri de
tranzistori numite si
unitati:
1) Unitatea de memorie cache, impartita in doua subunitati, una
pentru comenzi, cealalta pentru
date; memoria cache stocheaza comenzile si datele cele mai des utilizate;
2) Unitatile de control, care se ocupa cu decodarea instructiunilor, cu accesul
la memoria RAM
3) Unitatile de calcul:
- unitatea aritmetica (ALU - Aritmetic Logical Unit), este cea mai
importanta, fiind utilizata de
toate programele; se ocupa numai de calculele simple, cu numere
intregi.
- unitatea de calcul in virgula mobila (FPU - Floating Point Unit), era la
origine un procesor independent "coprocesor" (seria 8087, 80287, 80387); a
fost integrata in procesorul principal in 1989, odata cu aparitia lui 80486.
Aceasta unitate este capabila de operatii matematice cu virgula mobila,
precum si de altele mai avansate, cum ar fi radicalul sau functiile
trigonometrice.
- unitatea multimedia, nestandardizata; prima astfel de unitate a fost MMX
in 1997, au urmat apoi 3DNow!, SSE, 3DNow!+, SSE2; functia lor este aceea
de a optimiza programele multimedia (sunet, grafica 3D, efecte audio-video).
Caracteristici de functionare
a) Frecventa
Este cea mai comuna caracteristica a unui procesor, si este in
relatie direct proportionala cu puterea sa de calcul. Unitatea de
masura a frecventei este ciclul pe secunda (Hertz-ul).
Un procesor mai este caracterizat si de dimensiunea magistralei de
date, care se masoara in biti. Cu cat aceasta este mai mare, evident, fluxul
informatiilor tranzitate si prelucrate va fi mai mare, procesoarele actuale
dispunand de o magistrala pe 64 de biti, inaugurata de Pentium. Cresterea
frecventei microprocesorului este principalul mijloc de a creste performantele.
Datorita diferentei de arhitectura intre diferitele generatii de procesoare,
puterea de calcul poate varia in cazul a doua procesoare cu aceeasi
frecventa dar apartinand unor generatii diferite. De aceea, capacitatea de
calcul a unui Pentium 100 MHz ar fi apropiata de cea a unui ipotetic 486 la
200 MHz. Un exemplu recent il constituie performanta medie a lui Pentium 4
2000 MHz, care este sensibil egala cu a unui AMD Athlon 1600 MHz.
Frecventa unui procesor este direct legata de marimea circuitelor
interne. Fabricantul trebuie sa gaseasca un echilibru intre reducerea
dimensiunii circuitelor, fapt ce provoaca reducerea caldurii disipate si
cresterea frecventei de lucru, frecventa care determina automat si cresterea
temperaturii.

b) Memoria cache

Memoria cache este o memorie de mare viteza, inclusa in totalitate in

procesor (la procesoarele actuale) sau pe placa de baza (la primele modele),
care pastreaza informatiile si datele cele mai recent utilizate. Aceasta este
impartita pe mai multe nivele (levels), in functie de distanta" fata de unitatea
de calcul. Astfel, memoria cache level 1 poate fi accesata imediat, fara stadii
de asteptare, deoarece lucreaza la viteza procesorului. Memoria cache level
2, este de obicei mai mare si a cunoscut o evolutie marcanta. Initial ea a fost
incorporata pe placa de baza si detinea o viteza mica; apoi ea a fost alaturata
procesorului, functionand la o viteza fractionata, dar comparabila cu acesta. in
final, ea a fost integrata in pastila de siliciu a acestuia, avand astfel o viteza
egala cu CPU- ul. Avantajul memoriei cache consta in reducerea timpilor de
asteptare, deci in cresterea vitezei de lucru, deoarece memoria RAM a
sistemului este mult mai lenta decat procesorul.
Avantajul memoriei cache (level 1 sau level 2) se poate observa usor,
dezactivand-o din BIOS. Ca fapt divers, eliminarea L1 cache-ului din orice
procesor, oricat de modern ar fi, chiar daca ruleaza la 1 sau 2 GHz, chiar
daca detine memorie L2 cache integrata si de dimensiune mare, va produce
scaderea performantelor pana aproape de nivelul unui 486.
c) Arhitecturile RISC si CISC
Aceste arhitecturi definesc felul in care comenzile sunt executate in
microprocesor. Arhitectura CISC (Complex Instruction Set Computer) a
aparut in primele procesoare, fiind si singura existenta la acea vreme. Cu
timpul, cercetatorii au descoperit ca o suita de instructiuni simple se poate
executa mai rapid decat o singura instructiune complexa, iar diminuarea
numarului de comenzi si a complexitatii lor permite reducerea spatiului utilizat
de acestea in procesor, avand ca si consecinta cresterea vitezei de lucru,
astfel aparand arhitectura RISC (Reduced Instruction Set Computer). In
practica, procesoarele RISC sunt aproximativ de doua ori mai rapide decat
omoloagele lor CISC.
d) Executia super-scalara
Super-scalar inseamna posibilitatea de a executa mai multe instructiuni
simultan prin integrarea mai multor unitati de calcul. Primul procesor super-
scalar din lumea PC, a fost Pentium; acesta integra doua ALU (Arithmetical
Logic Unit).
e) Unelte de dezvoltare
Puterea unui procesor este inutila daca nu exista un program care sa-l
exploateze la maxim. Programele sunt scrise cu ajutorul limbajelor de
programare, dar progresul lor este relativ lent fata de evolutia procesoarelor,
ceea ce atrage un decalaj cvasipermanent intre hardware si software. De
exemplu, primul compilator care exploata eficient procesoarele Pentium si
Pentium II, o versiune a lui Visual C++, a aparut in 1999, abia dupa doi ani de
la lansarea Pentium II si la sase ani dupa aparitia Pentium.
Chiar daca puterea de calcul a procesoarelor a crescut de sute de ori in 15
ani, nu inseamna ca un program de editare de text este de sute de ori mai
rapid. O mare parte din aceasta putere de calcul a fost transmisa catre functii
din ce in ce mai numeroase si mai complexe, utile de exemplu in aplicatii
multimedia. Astfel, daca in 1981, primul PC avea frecventa de 4,77 MHz, au
urmat: 1984 : 8 MHz 1986 : 10 MHz 1987 : 16 MHz 1989 : 25 MHz 1991 : 33
MHz 1992 : 50 MHz 1993 : 66 MHz 1995 : 100 MHz 1997 : 200 MHz 1998 :
400 MHz 1999 : 800 MHz 2000 : 1500 MHz 2001 : 2000 MHz 2002 : peste
3000 MHz .