SECŢIUNEA 2

Sisteme de siguranţă

INTRODUCERE

Sistemul HACCP identifică pericolele specifice şi măsurile de

control necesare să asigure securitatea alimentelor. Un plan HACCP este
specific pentru fiecare aliment şi pentru fiecare proces de fabricaţie.
Aplicarea cu succes a sistemului HACCP necesită o implicare totală a
managementului şi a forţei de muncă.
Principiile Generale pentru Igiena Alimentelor (General Principles of
Food Hygiene) urmăresc căile de producere a alimentelor, de la producţia
primară la consumatorul final, stabilind modalităţile de control pentru
fiecare etapă. Pe scurt, ele stabilesc condiţiile de amplasament şi utilităţi,
procesul de control al fabricaţiei şi cerinţele privind igienizarea, igiena
personală şi control lor. Importanţa programului bazat pe Principiile
Generale pentru Igiena Alimentelor (General Principles of Food Hygiene)
şi GMPs nu poate fi ignorată deoarece acestea sunt fundaţia
implementării planului HACCP. În lipsa lor se poate ajunge la
introducerea unor puncte critice de control adiţionale care ar trebui
identificate, monitorizate şi menţinute sub control prin planul HACCP
ceea ce nu este indicat.
 6. INSPECŢIA

Conformitatea – voluntară sau obligatorie

Introducere

Conformitatea cu legea şi cu reglementările în vigoare poate fi

obţinută în două moduri: fie voluntar, fie obligatoriu.
Acţiunea voluntară este făcută pentru libera alegere în spiritul
cooperării. O acţiune obligatorie este impusă de un ordin sau o obligaţie.
Legea stabileşte normele şi exigenţele pe care conformitatea voluntară o
înţelege. În final în majoritatea cazurilor se obţine această comformitate
într-un mod voluntar.
La începuturile unei agenţii de aplicare a unei legi noi, este
important să se adopte o apropiere educativă, aplicarea legii devenind o
formă de transfer de tehnologie. Introducerea gradată este necesară pentru
a ne asigura că legea se va respecta şi va fi compatibilă cu condiţiile
economice sociale. Dacă nu vom adopta această atitudine ar fi dificil să
obţinem cooperarea diferitelor intervenţii ale lanţului de comercializare a
alimentelor fie de la fabricant la vânzător. Tentativele de a impune
ameliorări pot chiar să meargă în detrimentul progresului.
Dezvoltarea unui sistem de control alimentar nu trebuie să fie
considerată ca fiind statică; trebuie să evolueze în paralel cu sistemul
general alimentar, cu disponibilitatea alimentelor, aşteptările
consumatorilor, distribuirilor şi comercializării. În permanenţă sistemul
de control trebuie să fie construit încet şi cu precauţie folosind partea
educativă ca fiind obiectul principal.
Cu dezvoltarea progresivă a sistemului de control şi situaţiei
alimentare, o îmbunătăţire a nivelului igienic ar trebui să fie permanent.
Doar în acest moment ar trebui să forţăm nota, folosind mijloacele pe
care legea ni le conferă, fabricanţii sau alţii care ştiind şi cunoscând legea
nu vor însă să colaboreze.

Acţiuni voluntare

Trebuie să încurajăm permanent o conformitate voluntară.

Obiectivul cel mai important în majoritatea ţărilor este de a avea o
aprovizionare suficientă de alimente în stare bună şi care nu reprezintă
nici un pericol pentru populaţie. În acelaşi timp, dacă inspectorul nu are
alte alternative, el ar trebui mereu să fie pregătit să întreprindă acţiuni
legale.
Între luarea acţiunilor legale şi educaţie există cu certitudine acţiuni
care pot da rezultate eficace. În cazuri sigure inspectorul poate face faţă
situaţiilor în care există un pericol sau doar o deviaţie a unei norme şi pe
care cel responsabil o recunoaşte. În aceste cazuri inspectorul trebuie să
explice puterile sale legale, dar totodată să şi propună alternative la
procedurile legale. În acest fel el poate să obţină o colaborare care să
satisfacă cele două părţi. De asemenea inspectorul are avantajul de a evita
procedurile legale care sunt deseori defectuase în timp şi bani, în timp ce
persoane responsabilă va realiza că are avantajul de a colabora cu agenţia.
Nu trebuie să uităm că obiectivul principal al unui insoector este de
a împiedica comercializarea tuturor alimentelor periculoase sau
frauduloase.
Acţiunile asemenea distrugerii voluntare, denaturării,
recondiţionării, diminuării voluntare, dau la fel bune rezultate, chiar dacă
aceste acţiuni nu sunt pervăzute în texul legii. Inspectorul trbuie în acest
timp să ia toate precauţiile pentru a se asigura că dacă nu va obţine
colaborarea proprietarilor va avea suficiente dovezi pentru a lua măsurile
legale.

Educaţie

Inspecorul este într-o excelentă poziţie pentru educarea

manipulatorilor sau a altora, în vreme ce îndeplinesc obligaţiile. El poate
identifica operaţiile şi condiţiile care sunt nesatisfăcătoare şi să explice
într-un mod simplu şi clar pentru ce sunt ele. El trebuie să demonstreze că
operaţia nasatisfăcătoare putea avea un efect nefast asupra calităţii şi
siguranţei alimentului şi deci asupra consumatorului. Pentru a educa se
pot realiza seminarii, se pot publica articole în ziare şi realiza emisiuni la
radio sau la televiziune.
Atunci când există asociaţii industriale alimentare, este de dorit să
se ia toate oportunităţiile pentru a comunica cu ei strategiile de control.
Conformitatea nu este posibilă dacă aceia care sunt reglementaţi nu sunt
bine informaţi de reguli şi reglementări precum şi de interpretarea lor.

Retragerea de pe piaţă

In general în cazul în care se impune retragerea de pe piaţă a unor

produse neconforme aceasta constituie o acţiune voluntară a
producătorului sau distribiutorului. Legile în general nu permit
inpectorilor acest tip de autoritate. Dacă producătorul sau distribiutorul nu
colaborează în timp, agenţia poate să ia măsuri împotriva vânzătorilor şi
este dispusă să publice un avertisment marelui public, atenţionând
împortiva consumării alimentelor respective. Trebuie notat că acţiunea de
reamintire este în general responsabilitatea firmei care a efectuat-o în
cazul unui pericol extrem cum ar fi un caz confirmat de botulism agenţia
fiind obligată să înştiinţeze clieţii săi.
Dacă compania nu utilizează un sistem de identificare al numerelor
din lot ea poate fi forţată să retragă toate loturile care sunt în vânzare.

Distrugerea

Distrugerea constă în depreciere prin metode convenabile a

loturilor de produse inacceptabile consumului. Inspectorul trebuie totuşi
să realizeze şi alte metode şi să fie conformat cu reglementările
antipoluante existente.

Denaturarea

Natura alimentului este modificată în modul de prevenire a

consumării acestuia. Modul uzual de denaturare a alimentului pentru
cunsumul uman este destinaţia alimentului pentru consumul animal. În
acest timp trebuie să ne asigurăm că alimentul respectiv nu va cauza
neajunsuri animalelor. De exemplu un aliment contaminat cu bacterii
poate fi tratat la căldură pentru a distruge bacteriile şi toxicitatea lor.

Obiective generale pentru inspecţia alimentelor

Scopuri pentru controlul produselor alimentare

1. Protecţia sănătăţii consumatorului

- foarte important: a. grijă pentru contaminarea microbiologică
(cauza cea mai importantă a intoxicaţiilor)
b. grijă pentru contaminarea chimică (în
ultima perioadă din ce în ce mai frecventă).

2. Protecţia intereselor economice

- Reducerea intoxicaţiilor generează scăderea costurilor serviciilor
de sănătate diminuează cazurile de îmbolnăvire.
- Rolul important de protecţie împotriva fraudelor şi falsificării
alimentelor.
- Contribuie la conservarea alimentelor prin protejare împotriva
infestării de către insecte sau rozătoare.
- Un control alimentar are un impact important asupra turismului
- Prin garanţia calităţii alimentelor sunt facilitate exporturile.

Inspectorul de produse alimentare

 Ajutorul trebuie să extragă o parte din eşantioane şi să inspecteze
locurile unde produsele sunt preparate, condiţionate, înmagazinate şi
păstrate pentru vânzare. Aceste obligaţii sunt încredinţate inspectorilor.
Inspectorul trebuie să aibă o bună pregătire şi să fie imparţial.
Integritatea sa nu poate fi pusă la îndoială.
Inspectorul ocupă un loc de bază în serviciul de control al
alimentelor şi reprezintă “ochii şi urechile” serviciului. El trebuie să poată
adopta, după situaţie, nevoile şi posibilităţile puse la dispoziţia sa. Este
foarte important să poată, chiar dacă nu întotdeauna, să se refere la
laboratoare şi aceasta din diferite motive cum ar fi: deficit de resurse
materiale în laborator sau un cost ridicat al analizelor sigure. Observaţiile
vizualizate de inspector sunt adesea suficiente. El extrage eşantioane în
mod obişnuit sau în cadrul unor anchete speciale. Inspectorul trebuie să
fie capabil să detecteze multe forme de descompunere sau de demascare a
alimentelor improprii consumului prin simţul său vizual, olfactiv şi uneori
organoleptic. Trebuie să fie un bun cunoscător pentru a putea recunoaşte
toate formele de abatere de la bunele practici sanitare. De asemenea
inspectorul caută să obţină colaborarea industriilor alimentare în educarea
şi deservirea lor prin puterea sa de convingere. Un sistem nou de control
al calităţii este acela prin care inspectorul utilizează o apropiere
educativă, având un rol important în educarea consumatorilor. Trebuie să-
i încurajeze pe aceştia să se folosească de drepturile lor la alimente
sănătoase şi fără pericole.
Un bun serviciu de control al alimentelor se dă ca obligaţie de a
cerceta plângerile consumatorilor.
Un bun inspector ar trebui să cunoască legea pe care să o aplice
pentru a putea răspunde inteligent întrebărilor comform legislaţiei, să
cunoască particularităţile tehnice de transformare utilizate pentru a putea
recunoaşte deviaţiile bunelor practici de lucru care pot avea consecinţe
neplăcute.
Rolul unui inspector este cel al unui profesionist care are
responsabilitatea de a inspecta şi de a ancheta, nu doar de a eşantiona
alimentele.
Inspectorul trebuie să aibă la dispoziţie următoarele instrumente:
materiale de prelevare, înlesniri de a se deplasa.
De asemene este important să recunoaştem că rolul şi
responsabilitatea unui inspector sunt impuse de o legislaţie a alimentelor
şi de o autoritate legală care-i conferă toate acestea.

Strategia privind controlul alimentar.

România, ca toate celelalte ţări, are nevoie de un serviciu eficace

pentru controlul alimentar asigurând o aprovizonare în produse
alimentare sigure şi prezentate în mod corect pentru a-şi proteja
consumatorii împotriva produselor:
1. contaminate, descompuse sau falsificate
2. care pot fi nocive pentru sănătate
3. ambalate în mod înşelător şi susţinute prin etichete false
ce pot păta onoarea firmei.

Probleme de rezolvat:

- cum hrănim o populaţie care în mai multe ţări este deja

subalimentată?
- cum împiedicăm intoxicaţiile alimentare, cauzate de agenţi
microbiologici patogeni care pot să dezvolte succesiunea de practici
defectuase de conservare sau de trasformare?
- cum ameliorăm nivelul nutriţional?
- cum oprim penetrarea produselor de calitate inferioară sau
improprii consumului pe piaţă?
- cum protejăm alimentele contra poluării?
- cum protejăm şi îmbunătăţim sănătatea şi nivelul de trai al
populaţiei?
Toate aceste probleme şi altele mai exigente, se rezolvă cu o
planificare meticuloasă şi o integrare de politici la nivel naţional.

Programele de control a alimentelor impuse

O ţară care nu este dotată cu un sistem de control al alimentelor

eficient, nici nu poate să asigure o aprovizionare cu produse sănătoase şi
sigure sau să achiziţioneze devize pentru creşterea exporturilor de
produse, sau să se protejeze contra pierderilor provocate de scurgerea de
produse de calitate inferioară sau improprii consumului.
Transformarea şi condiţionarea centralizată a produselor alimentare
în cantităţi mari cresc riscurile de contaminare. Un aliment alterat sau
contaminat poate pruvoca explozii ale bolilor, afectând sute de indivizi.
Alimentele pregătite pentru a fi servite sau a căror preparare impune timp
sunt din ce în ce mai cerute. Aceste produse sunt vulnerabile la
contaminare şi orice alt tratament la căldură nu va putea asigura o
distrugere a bacteriilor periculoase. Aceste produse impun aşadar
precauţii igienice foarte stricte. Folosirea aditivilor alimentari în aceste
produse este o practică curentă şi necesită controale riguroase pentru a
garanta siguranţa consumului lor.
Expansiunea comerţului produselor alimentare depinde de cerere
care la rândul său trebuie să se bazeze pe încrederea cumpărătorilor
aceasta nefiind perfect întreţinută dcât dacă un departament de control
alimentar asigură respectarea normelor. Fără o organizaţie de
reglementare eficace, este imposibil pentru cumpărător să fie sigur că
produsele alimentare corespund normelor sau elementelor de identificare
ce figurează pe etichete.
Dacă produsele alimentare exportate sunt refuzate de o ţară
importatoare, din cauza contaminării sau nerespectării normelor specifice
pierderile exportatorului şi ale ţării pot fi mari, având un efect negativ
asupra schimburilor comerciale.
Traversând lumea, mii de tone de alimente sunt pierdute annual
datorită protecţiei insuficiente împotriva insectelor, rozătoarelor şi
contaminării microbiologice. Asociate cu reguli bune de folosire în
materie de igienă, pierderile pot fi ameliorate în acelaşi timp cu duratele
de conservare şi curăţenie în alimentele sigure.
Nici o ţară nu este în siguranţă în ceea ce priveşte falsificarea
produselor alimentare. Un exemplu: adesea se practică diluarea laptelui
cu apă. O ţară lipsită de un organism eficace de control, nu se poate apăra
împotriva acestor fraude iar cu siguranţă practicarea falsificării poat chiar
să aducă pericole grave sănătăţii, prin deficitul de educaţie sau prin
simpla atracţie a câştigului.

Contaminarea microbiologică

Aceasta provoacă în cea mai mare parte boli transmise prin

alimente. Cea mai mare parte a bolilor legate de ingerarea produselor
alimentare sunt provocate de agenţi microbiologici (biologici) şi de
substanţele toxice care le produc. După mai mulţi ani se estimează că 80-
90% dintre bolile transmise prin alimente sunt reproşabile contaminării
hranei cu bacterii patogene. Unii agenţi microbiologici sunt responsabili
de producerea de toxine puternice care pot provoca boli grave, chiar
mortale.
Practica unei igiene adecvate trebuie să fie frecventă pentru a
preveni contaminarea microbiologică şi reducerea la minim a deteriorării
produselor perisabile care sunt deseori vectorii acestor contaminări.

Aflatoxinele şi alte micotoxine

Se cunoaşte că hrănirea animalelor cu seminţe sau furaje mucegăite

riscă să provoace boli greve, chiar mortale. Studiile au demonstrat că
adevăratele mucegaiuri pot da naştere cancerului avansat, la fel şi
aflatoxinele capabile să producă cancer hepatic mortal la animale şi la
om. Se recunoaşte astfel necesitatea de a controla producţia şi depozitarea
în scopul întârzierii acumulării aflatoxinelor, la fel ca şi nevoia creerii de
laboratoare pentru determinarea prezenţei acestora.
 Folosirea aditivilor alimentari trebuie să fie supravegheată

Utilizarea aditivilor alimentari cum sunt de exemplu agenţii de

conservare, coloranţii şi aromatizanţii creează probleme complexe.
Această folosire este motivată de o dublă necesitate:
- să menţină calitatea fizică şi nutriţională a alimentelor în
timpul transportului, depozitării şi distribuţiei
- de a distribui aceste produse mult mai atrăgătoare, mai
nutritive şi mai presus de toate mult mai tentante.
Securitatea folosirii acestor aditivi declanşează preocupări mai ales
dacă intreprinderile sunt tentate să le utilizeze într-un mod fraudulos
pentru a ascunde perisabilitatea alimentelor sau chiar contaminarea lor cu
agenţi patogeni.

Organizarea planului de desfăşurare a inspecţiei

Planul va începe printr-o descriere a tehnicii de inspecţie,

pregătirea acestuia şi comportarea în timpul unei inspecţii respectiv cum
se raportează observaţiile intreprinderii şi agenţiei de control. Inspectorul
va urma normele de inspecţie pe care le compară cu intreprinderea
inspectată. Va fi descrisă de asemenea o regulă generală care se aplică
tuturor tipurilor de transformare a alimentelor. Această normă este codul
de folosire, principii generale de igienă alimentară publicate de Comisia
Codex Alimentarius urmată de normele de inspecţie specifice anumitor
alimente. Majoritatea ţărilor au adoptat sistemul HACCP care permite
identificarea pericolelor specifice susceptibile de a afecta securitatea unui
produs alimentar definit şi determinarea măsurilor preventive. Ultimile
norme care vor fi studiate sunt seria de standarde ISO 9000 publicate de
Organizaţia Internaţională de Standardizare devenită cunoscută în mod
special în Comunitatea Economică Europeană (CEE).

Mandatul inspectorului

Inspectorul are misiunea de a proteja publicul împotriva pericolelor

asupra sănătăţii pe care le pot prezenta alimentele şi a-l proteja împotriva
tuturor fraudelor.

Aspectul legal

Efectuând un control la o intreprindere alimentară, inspectorul

verifică dacă legea asupra controlului produselor alimentare sau protecţiei
consumatorilor este respectată, verificând dacă intreprinderea distribuie
alimente care au fost fabricate, preperate, conservate, ambalate sau
înmagazinate în condiţii neigienice în scopul vânzării.
Inspectorul caută condiţii sau practici care pot declanşa o
contaminare pe care o poate dovedi numai pe cale practică. Aceasta
presupune o bună cunoaştere a procedeelor de fabricare, o conoaştere a
pericolelor microbiologice, chimice sau fizice care pot contamina
alimentele.

Pregătire în vederea unei inspecţii

Inspectorul consultă tot ceea ce este disponibil în vederea unei

bune pregătiri înaintea inspecţiei, verificând dacă dosarul de inspecţie sau
plângerile asupra intreprinderii există. Acestea vor indica:
- codul utilizat şi alte documente tehnice existente
- echipamentul de bază pe care inspectorul ar trebui să-l poarte în
momentul inspecţiei
- care sunt aspectele procesării care necesită o atenţie particulară
(cunoscând antecedentele de conformitate ale intreprinderii şi plângerile
acumulate în dosar).
Inspectorul trebuie să consulte reglementările în vigoare şi să
constate dacă există norme stabilite pentru produsul alimentar fabricat
informându-se care sunr adutivii permişi în produsele fabricate.

Haine de protecţie

- halat alb
- cizme de cauciuc sau pantofi de protecţie (după specificul
intreprinderii)
- bonetă de protecţie
Accesorii şi instrumente în momentul inspecţiei

- dosar, coli de hârtie

- instrument de scris (pix, stilou)
- lanternă
Echipamentul de protecţie utilizat în momentul inspecţiei să fie
ireproşabil (curat şi după caz dezinfectat). Inspectorul nu trebuie să
devină un vector de contaminare pentru intreprindere constituind un
exemplu de urmat.
În funcţie de tipul intreprinderii şi al procedeului de inspecţie el
poate avea nevoie de:
- termometru de metal (incasabil) calibrat
- lingură pentru a verifica fundul cutiilor de făină
 - alte instrumente de prelevare a eşantioanlor (sonde, lampă
ultravioletă, lampă fluorescentă pentru a cerceta băuturile conţinute în
sticle)
- dezinfectant adecvat.
Notă! Nu se poartă halate sau haine protectoare la toaletă. În
cazul în care echipamentul a fost contaminat în mod accidental se
schimbaă cu altul corespunzător.

Anvergura unei inspecţii

Timpul consacrat unei inspecţii şi anvergura acesteia din urmă sunt

funcţie de anumiţi factori, printre care:
- obiectul inspecţiei
- istoricul intreprinderii
- mărimea şi complexitatea intreprinderii
- produsele fabricate
- nevoile programului
- problemele legate de sectorul de activitate
- condiţiile descoperite în timpul inspecţiei
Este important să se menţină un echilibru care să facă dovada
judecăţii cu discernământ în scopul de a nu consacra prea mult timp unei
singure intreprinderi şi a nu neglija în mod consecvent altele.

Inspecţia

A. Vizita la intreprindere

Este important ca inspectorul să se prezinte la intreprindere fără a o

anunţa în prealabil, această politică de mister nefiind tot timpul uşor de
aplicat, explicaţia fiind că scopul inspecţiei este protecţia consumatorului
şi respectarea în permanenţă de către intreprindere a normelor în vigoare.

B. Identificarea inspectorului

- odată sosit la intreprindere, este important ca inspectorul să se

identifice (legitimeze).
- să ia legătura cu managerul şi să-i aducă la cunoştinţă intenţia sa
şi motivul inspecţiei.
- misiunea controlului (igiena, siguranţa alimentelor, controlul
falsificărilor)
- modul cum va fi efectuată inspecţia
Inspectorul trebuie să-şi asigure cunoaşterea numelui şi funcţiei
persoanelor care urmează a fi intervievate pe parcursul inspecţiei.
 C. Refuzul inspecţiei

Dacă se refuză accesul in intreprindere a inspecţiei:

- se cere managerului să explice de ce a refuzat (poate fi vorba de o
neînţelegere)
- dacă insistă:
a. Inspectorul trebuie să se recomande din nou oficial prin
prezentarea legitimaţiei de inspector.
b. Trebuie să-i aducă la cunoştinţă managerului articolele de
lege care-i dau puterea de a inspecta secţiile de producţie şi procedeele de
fabricaţie.
Exemplu de articol: oricine, prin orice mijloc care opune rezistenţă
aplicării legii prezente sau textelor luate pentru aplicarea sa, punând
agenţii care se ocupă de supraveghere sau de control în imposibilitatea de
a-şi exercita funcţiile, este pedepsit prin închisoare de la 3 luni la 1 an şi
printr-o amendă de *** la *** sau doar prin una din cele două pedepse.
c. Trebuie să fie informată conducerea agenţiei de control.
d. Un alt inspector poate fi trimis la locul respectiv pentru a
acţiona în calitate de martor la refuzul managerului intreprinderii.
e. Dacă accesul este în continuare refuzat, trebuie informată
din nou conducerea agenţiei de control, recurgându-se la decizia ca
inspectorul să fie escortat de agenţii de forţă publică pentru a-i asigura
protecţia.

D. În controlul efectuat în intreprindere, inspectorul trebuie să fie

însoţit.

După explicarea scopului inspecţiei şi modul în care ea se va

desfăşura, inspectorul trebuie să ceară să fie însoţit şi să facă un tur
complet al diferitelor zone din intreprindere cerând să i se explice
operaţiile şi procedeele de lucru.
Dacă managerul intreprinderii nu poate să-l însoţească, el trebuie
să ceară să fie însoţit de o persoană capabilă să răspundă la întrebări în
numele companiei (fiind important şi pentru securitatea personală).
Să se îmbrace cu echipamentul într-un loc adecvat ales de
conducere şi unde se pot lăsa bunurile personale fără a fi distruse.

E. Efectuarea unui prim tur al secţiilor

În compania unui responsabil al intreprinderii se face un tut general

al acesteia fiind explicate operaţiunile efectuate la fiecare punct de lucru,
întrebând în mod constant ce controale au fost instaurate pentru a avea
certitudinea că produsul prezintă siguranţă pentru consum.
În cazul unei intreprinderi suspecte de contaminare bacteriană
trebuie procedat prin inspectarea zonelor începând cu secţiile de produse
finite pentru a reveni apoi spre zonele suspecte de a fi contaminate.
Trebuie evitat faptul ca inspectorul să reprezinte un vector de propagare
al bacteriilor.

F. Chestionar
Nu ezitaţi să întrebaţi şi să cereţi explicarea procedurilor de bună
practică de fabricaţie etc.
Întotdeauna puneţi întrebări celui care a fost delegat de conducere
sau responsabilului întreprinderii, care sunt persoane apte să răspundă în
cazul unor nelămuriri.
Este posibil ca doar un responsabil de linie să poată să răspundă în
cunoştinţă de cauză întrebărilor.
Cereţi permisiunea delegatului din partea întreprinderii să
chestionaţi angajaţii. Responsabilul întreprinderii va şti că angajatul va
putea să se delege de responsabilităţi. Trebuie luate măsuri de prevedere
pentru a evita ca acesta să comită o greşeală de manipulare sau să se
rănească din neatenţie.

G. Luarea de notiţe

Luaţi notiţe în cursul inspecţiei. Trebuie să notaţi controalele

realizate (punctele pozitive), determinând astfel lipsurile şi deviaţile de la
bunele practici de fabricaţie.

H. Refaceţi turul întreprinderii pentru a efectua inspecţia în sine

Refaceţi un tur al uzinei (atenţie în cazul unei întreprinderi care

fabrică un produs susceptibil de a fi contaminat cu bacterii).
Timpul necesar pentru aprecierea operaţiilor trebuie să fie acordat
atât cât este necesar.
Acordaţi atenţie comportamentului angajaţilor.
Inspectorul trebuie să asiste la operaţiile de curăţare, pentru a se
asigura că angajaţii folosesc concentraţii corecte ale substanţelor de
curăţare, a dezinfectanţilor şi dacă felul în care se realizează nu este
susceptibil de a cauza contaminări.
Acordaţi timp verificării instalaţiilor, clădirii (există un risc de
contaminare a produsului în curs de fabricaţie).
 I. Aditivii alimentari

În momentul inspectării unui depozit de materii prime, inspectorul

trebuie să ceară să vadă unde sunt depozitate cutiile cu aditivi alimentari.
Întrebaţi care aditivi sunt folosiţi în reţete şi notaţi-i.
În scopul verificării, dacă cantitatea folosită nu o depăşeşte pe cea
permisă prin reglementări, va trebui să cunoaşteţi volumul total de
ingrediente care compun alimentul şi puritatea aditivilor.
Nu înscrieţi reţeta în dosar dacă este vorba de un secret industrial.
Obţineţi puritatea aditivului folosit.

J. Documentele întreprinderii

Dacă documentele întreprinderii sunt consultate (de exemplu

etichete, proceduri stabilite etc.), fiţi atenţi să nu le divulgaţi şi să le
păstraţi secrete. Ele nu trebuie să apară în dosar, la fel şi volumul total al
producţiei.
După ce s-a familiarizat cu spaţiile de producţie, cu procedura de
procesare (de fabricaţie) şi cu practicile întreprinderii, inspectorul trebuie
să recurgă la examinarea dosarelor întreprinderii:
- dosarul de control al calităţii,
- registre de fabricare,
- dosarul procedurii de rechemare,
- dosarul de plângeri,
- dosarul cu proceduri de stârpire a dăunătorilor,
- dosarul de curăţenie şi dezinfectare.

K. Dosarul controlului calităţii

Examinaţi toate registrele în care sunt notate controalele efectuate

în cursul producţiei, la fel ca şi asupra produsului finit. Verificaţi dacă
există specificaţii pentru fiecare dintre controalele stabilite. Verificaţi
abaterile de la specificaţii şi acţiunile întreprinse pentru a îndrepta aceste
devieri.
Trebuie menţinută o atmosferă de încredere reciprocă. Pentru
aceasta, inspectorul trebuie să se folosească cu discernământ de
informaţiile din dosarele întreprinderii, în toate cazurile.

L. Întrevedere de ieşire

Întrevederea de ieşire trebuie să decurgă în compania

responsabilului întreprinderii, care a însoţit inspectorul, şi la fel în
compania tuturor persoanelor pe care direcţiunea le-a numit să asiste.
 Întâlnirea trebuie să decurgă favorizând dialogul, astfel ca punctele
să poată fi clarificate în momentul întrevederii de ieşire.
Observaţiile vor fi prezentate în ordinea importanţei. Uneori este
mai uşor de explicat grupând observaţiile pe sectoarele de activitate ale
întreprinderii. Este bine ca punctele cele mai importante să fie discutate
cu mare atenţie.
Este important să se specifice dacă este vorba de o încălcare a legii
şi reglementările de rigoare, sau deviaţii de la bunele practici ale
fabricaţiei.
Se fac referinţe la bunele practici ale fabricaţiei sau la
reglementare, şi dacă este posibil se optează pentru recomandarea
educativă.
Nu oferiţi soluţii problemelor observate. Întreprinderea are
responsabilitatea de a găsi soluţii.
Dacă este necesar un registru de scadenţe, trebuie să fie stabilit,
pentru ca rectificările urgente să fie efectuate cât mai repede cu putinţă.
Angajamentele luate prin stabilire trebuie să fie specificate în nota scrisă.
Scrisoarea trebuie să fie adresată unei persoane responsabile din
intreprindere, care a fost identificată.
Nu uitaţi să mulţumiţi direcţiunii pentru cooperare.
 Scrisoare care urmează după inspecţie

Centrul Naţional de Igienă

RAPORT DE INSPECŢIE

A:
Numele şi funcţia persoanei

ADRESĂ:
Numele şi adresa întreprinderii

TIPUL ÎNTREPRINDERII:

În cursul inspecţiei întreprinderii dvs., am observat condiţiile şi practicile

următoare, care au încălcat sau pot încălca legea asupra controlului
produselor alimentare şi a protecţiei consumatorilor. Noi am discutat
această stare de fapt cu dvs. sau cu directorul întreprinderii şi credem că
veţi lua măsurile cerute pentru a îndrepta pe cât posibil neregulile
semnalate.

Data, ora, locul Inspector, nume, adresă

 Rapoarte de inspecţie

Sunt sugerate următoarele două formulare:

- raport prin evaluare numerică;
- raport narativ.

Raport prin evaluare numerică

Avantaje:
Necesită mai puţină muncă de birou, poate fi completat cu scris de
mână, fiecare raport nu necesită decât o foaie sau două.
Dezavantaje:
Fiind prea succint, calitatea are de suferit. Este greu de folosit în
cazul întreprinderilor complexe. Evaluarea impune mult discernământ din
partea fiecărui inspector. Trebuie judecată fiecare secţie pentru a şti dacă
este satisfăcătoare, parţial satisfăcătoare sau total nesatisfăcătoare. Este
greu de uniformizat judecăţile tuturor inspectorilor.
Lasă mai puţin directorilor posibilitatea de a aduce o judecată
înţeleaptă şi de a face recomandări.

Raport narativ
Avantaje:
Tinde să forţeze inspectorul să fie meticulos şi să scrie rapoarte
complete. Dă mai multe informaţii administraţiei superioare. Lasă mai
multe informaţii la dosar.
Dezavantaje:
Ia mai mult timp pentru redactare şi dactilografiere.

Codul de folosinţă internaţional recomandat de Comisia de Codex

Alimentarius, principii generale de igienă alimentară

Acest cod este aplicabil tuturor tipurilor de transformări alimentare,

pentru că este general. În codurile de folosinţă specifice sunt repetate mai
multe secţiuni, fiind deci important ca inspectorii să le cunoască perfect.
Aceştia pot astfel să inspecteze toate tipurile de întreprinderi, baza
inspecţiei fiind aceeaşi pentru toate. Atunci când va fi vorba de exigenţe
particulare a anumitor procedee, el va putea să se refere la coduri mai
specifice. Pentru un procedeu care nu reprezintă decât un pericol mic
pentru sănătate (ex: o brutărie), acest cod general s-a dovedit suficient.
Este important să fie studiat detaliat şi se vor aduce exemple de
constatări ale inspectorilor asupra problemelor observate.
Se va inspecta o brutărie, ceea ce va permite observarea de practici
care fac ca o intreprindere să fie în regulă sau nu, în fiecare din secţiile
sale. Se va profita pentru a discuta tehnici care vor permite observaţii
într-un mod clar.

1. Transport (material şi procedee de gestionare)

Cea mai întâlnită este folosirea butoiaşelor utilizate pentru produse
chimice sau produse petroliere. Multe produse alimentare au fost distruse
pentru că s-a constatat că sacii de plastic care au fost puşi în interior s-au
deteriorat. S-a observat aceasta în transportul mierii în vrac şi la
transportul fructelor, cum ar fi fragii sau zmeura. O altă situaţie de
verificare este transportul în vrac al lichidelor, în camioane care nu
transportă doar produse alimentare.

2. Amplasare şi căi de acces (împrejurimile clădirii)

Amplasarea unei intreprinderi trebuie să fie aleasă în funcţie de
împrejurimi. Nu trebuie să fie situată lângă intreprinderi care fabrică
produse chimice. Totuşi au existat cazuri, cum ar fi construcţia unei
intreprinderi de uscare a laptelui, alături de depozitele de cereale, acestea
atrăgând porumbeii, care şi-au făcut cuib aproape de aerisirea de uscare a
intreprinderii. Prezenţa Salmonellei în acel loc a fost întâlnită deseori. Un
alt caz ar fi o fabrică de brânză în apropierea unui abator de pui, penele
pătrunzând prin toate intrările de aer. Drept urmare, fabrica de brânză şi-a
închis toate uşile şi ferestrele din partea abatorului, s-a aprovizionat cu
filtre de aer şi a ajuns la o înţelegere cu abatorul în scopul opririi
contaminărilor.

3. Clădiri şi instalaţii (construcţie, materiale, întreţinere)

Clădirea trebuie construită în funcţie de utilizarea sa. Totuşi,
vechile intreprinderi au fost deseori construite din materiale greu de
curăţat.
În această situaţie ne referim la tot ceea ce ţine de întreţinerea
clădirii: picturi care se cojesc, fluorescenţe neprotejate, rugină de canale,
găuri în pereţi (care pot aduce infestări), condensare prin lipsa de
ventilare etc.

4. Clădiri şi instalaţii (aranjare şi desfăşurare)

Deseori, proprietarii sunt obligaţi să facă extinderi, neţinând cont
neapărat de aranjare, ceea ce a cauzat întârzeri în derularea procesului,
însă mai ales transportul materiilor prime în secţiile care erau rezervate
produselor finite. Acest fapt a atras după sine următoarele neajunsuri:
- toate operaţiile sunt făcute într-o singură sală;
- lipsa spaţiului, totul este îngrămădit;
- sălile de recepţie sunt de asemenea şi de expediţie;
- cei care livrează trebuie să treacă prin sala de fabricaţie;
 - sala de ambalare nu e separată de cea de producţie;
- manipularea produselor finite nu este separată de
manipularea materiilor prime.

5. Instalaţii sanitare (vestiare, toalete, chiuvete)

Instalaţiile sanitare nu sunt permanent adecvate, clasice fiind barele
de săpun care servesc tuturor angajaţilor, prosoape de folosinţă comună,
condiţiile sanitare generale lasă deseori de dorit. În condiţiile în care
alimentul poate permite dezvoltarea microbiană, săpunurile dezinfectante
nu sunt întotdeauna folosite. Probleme de igienă apar în următoarele
cazuri:
- lipsa ventilaţiei;
- lipsa băilor pentru angajaţi;
- toalete deschise direct spre secţia de fabricaţie.

6. Echipament şi ustensile (materiale de întreţinere)

Echipamentul şi ustensilele au deseori părţi de lemn, în cazul
brutăriei chiar dacă nu există dezvoltare microbiană, trebuie urmărit a fi
eliminate, cu toate ca brutarul va obiecta pentru ca va considera că
suprafaţa de lemn se pretează bine fabricării pastelor.
Când va fi găsit un ustensil din care lipseşte o bucată, se pune
întrebarea despre locul unde a fost găsită partea care lipsea (fiind
înlocuită). Următoarele neajunsuri pot creea probleme:
- curele care se destramă;
- lâna aspră sau periile de oţel;
- ruginirea echipamentului;
- lipsa termometrelor pe aparatele de refrigerare;
- depunerea grăsimii şi a resturilor de ingrediente pe
suporturi;
- folosirea conţinutului sticlelor.

7. Program de control a igienei

Programul de control a igienei este secţiunea ce mai importantă
mai ales când este vorba despre o intreprindere care fabrică produse
susceptibile dezvoltării microbiene. De exemplu într-o brutărie se verifică
acumulările de făină suspecte de a favoriza o infestare cu insecte de tipul
Tribolium sau fluturi de făină. În cazul intreprinderilor care îmbuteliază
băuturi gazoase în care se folosesc mari cantităţi de apă se impune
verificarea prezenţei mucegaiurilor pe pereţi. Această secţiune devine
importantă prin existenţa unor cazuri în care produsul poare prmite o
dezvoltare microbiană cum sunt de exemplu produsele lactate.
La spălare pot apărea următoarele probleme:
 - unele părţi din intreprindere nu sunt curăţate adecvat
(concentraţia prea ridicată a dezinfectanţilor ceea ce va necesita o clătire
adecvată închisă);
- concentraţia necontrolată a dezimfectanţilor.
Pesticidele nu trebuie să fie utilizate, căci la fel ca şi alte măsuri de
precauţie nu pot fi folosite eficace. Infestarea este favorizată de următorii
factori:
- nu este stabilit un program de lucru;
- sacii cu substanţe toxice sunt depozitaţi fără protecţie în
zona de producţie;
- nu există un dispozitiv electronic pentru stârpire insectelor;
- uşa secţiei de producţie este deschisă.

8. Punerea în depozit a substanţelor periculoase

Pesticidele sau multe alte substanţe pot reprezenta un risc pentru
sănătate. Acestea trebuie să aibă o etichetă care să pună în evidenţă
avertizarea pentru toxicitatea lor şi să indice modul lor de utilizare. Se
impune a fi depozitate în ambalaje sau dulapuri exclusive, şi nu trebuie
distribuite şi manipulate decât de către personalul autorizat. Probleme
apar în următoarele cazuri:
- un conţinut neidentificat este lăsat pe tabletă deasupra
chiuvetei;
- dulapul nu este închis cu cheia;
- materiile prime sunt închise cu produse chimice.

9. Instruirea în materie de igienă

Directorii intreprinderilor trebuie să organizeze, în atenţia
persoanelor însărcinate cu gestionarea alimentelor, o instrucţie
permanentă a practicilor de igienă ale gestionării de alimente şi igienă
personală, în scopul de a cunoaşte precauţiile necesare pentru a evita
contaminarea acestora.

10. Sănătatea (boli contagioase)

Conducerea trebuie să înţeleagă măsurile necesare pentru oricare
persoană recunoscută sau bănuită de a fi afectată de o boală transmisibilă
sau suferind de răni infectate, asemenea persoane nefiind autorizate să
muncească într-o zonă oarecare de administrare a alimentelor sau pe un
post unde există posibilitatea ca ea să contamineze direct sau indirect
alimentele cu organisme patogene.
Toate persoanele care prezintă tăieturi nu trebuie să intre în contact
cu alimentele, atâta timp cât rana nu este în totalitate protejată de un
pansament curat, bine fixat şi de o culoare ţipătoare.
Examenul medical periodic este obligatoriu.
 11. Igiena personală şi comportarea (curăţenie, spălarea mâinilor)
Toate persoanele care lucrează într-o zonă de administrare a
alimentelor trebuie să se spele pe mâini deseori şi cu un produs adecvat,
cu apă caldă curentă potabilă, în timpul serviciului.
Toate persoanele implicate în gestionarea alimentelor trebuie să
prezinte în timpul orelor de lucru o curăţenie personală impecabilă şi să
poarte în permanenţă haine protectoare.
Orice acţiune susceptibilă de a contamina alimentele (de exemplu a
mânca, a fuma, a mesteca gumă, a folosi scobitori etc.) trebuie semnalată
şi sancţionată.
Dacă mănuşile sunt folosite pentru manipularea produselor
alimentare, ele trebuie să satisfacă exigenţele cerute de rezistenţă şi
igienă. Purtarea mănuşilor nu trebuie să atragă după sine ignorarea
spălării mâinilor.
Trebuie luate precauţii pentru a împiedica contaminarea
alimentelor de către persoanele care vizitează zonele de administrare a
acestora. Modalităţile de contaminare ar fi:
- părul angajatelor nu e protejat în mod adecvat;
- unii angajaţi poartă aceleaşi haine purtate în mod curent;
- unii angajaţi poartă bijuterii;
- angajaţii au creioane în buzunarele superioare;
- prezenţa obiectelor personale în sala de producţie;
- angajaţii care au manipulat soluţii nu poartă mănuşi;
- angajaţii nu se spală pe mâini după folosirea toaletei;
- angajaţii îşi pregătesc şi îşi beau cafeaua în sala de
producţie;
- prezenţa mucurilor de ţigări în sala de producţie;
- folosirea hainelor de lucru de către angajaţi şi în afara
intreprinderii.

12. Materii prime (prescripţii şi inspecţie)

Nici o materie primă şi nici un ingredient nu trebuie să fie acceptat
în intreprindere dacă se ştie că el conţine paraziţi, microorganisme sau
substanţe toxice, descompuse sau străine, care nu pot fi readuse la nivele
acceptabile prin procedee normale de selecţie şi/sau de preparare sau
tratament aplicate de intreprindere.
Trebuie stabilite specificaţii privind materiile prime, care să
permită respectarea exigenţelor cu reglementări în cursul obţinerii
produsului finit.
Materiile prime sau ingredientele trebuie să fie controlate şi triate,
înainte de a fi introduse în fluxul tehnologic, şi, dacă este necesar, se
efectuează şi examene de laborator.
 13. Materii prime (depozitare)
Materiile prime şi ingredientele depozitate în intreprindere trebuie
să fie menţinute în condiţii care să împiedice deteriorarea lor şi să le
protejeze împotriva contaminării. Deteriorările pot apărea în următoarele
situaţii:
- nu există instalaţii pentru refrigerarea produselor, cum ar fi
laptele crud;
- prezenţa mucegaiurilor în alimente;
- depozitarea sacilor direct pe pământ;
- recipiente neetanşate corespunzător;
- prezenţa insectelor în ambalaje neutilizate mai mult timp.

14. Prevenirea contaminării încrucişate

Trebuie luate măsuri eficiente pentru a împiedica contaminarea
alimentelor prin contact direct sau indirect cu materiile în curs de
procesare. Persoanele care manipulează materiile prime sau
semifabricatele suspecte de a contamina produsele finite nu trebuie să le
atingă pe acestea din urmă, înainte de schimbarea hainelor de protecţie
murdare cu altele noi. Dacă există o posibilitate de contaminare,
personalul trebuie să se spele cu atenţie pe mâini între operaţiile de
procesare.
Tot materialul care a fost în contact cu materiile prime sau cu cele
contaminate trebuie să fie curăţat şi dezinfectat înainte de a intra în
contact cu produsele finite. Contaminarea încrucişată are probabilitate
mai mare de a apărea atunci când:
- mâinile sunt dezinfectate defectuos;
- concepţia de construcţie a clădirii nu previne contaminările
încrucişate;
- angajaţii sunt nevoiţi să traverseze sala de producţie pentru
a se schimba;
- manipularea materiilor prime şi a celor concentrate are lor
în aceeaşi incintă.

15. Folosirea apei (aprovizionarea cu apă, gheaţă şi vapori şi

calitatea lor)
Intreprinderea trebuie să conteze pe o aprovizionare suficientă cu
apă potabilă. De asemenea, gheaţa şi vaporii trebuie să provină din apa
potabilă.

16. Tratament (control şi metodă)

Tratamentul trebuie să fie supervizat de un personal tehnic
competent.
 Toate etapele producţiei, inclusiv ambalarea trebuie să fie
executate fără întârzieri inutile, împiedicându-se astfel posibilităţile de
contaminare, de deteriorare sau de alterare prin dezvoltarea
microorganismelor patogene.
Trebuie evitată o manipulare brutală a recipientelor. Punctele
critice de control trebuie supravegheate până la tratamentul fiecărui lot de
produse finite, respectând exigenţele de control. Probeleme apar în
următoarele cazuri:
- termometrele nu sunt calibrate;
- parametrii de temperatură şi de timp nu sunt riguros
controlaţi;
- absenţa unui detector de metal.

17. Ambalarea (materiale şi condiţii)

Materialele pentru ambalare trebuie depozitate în condiţii igienice.
Ele trebuie să corespundă tipului de produs şi condiţiilor prevăzute pentru
depozitare. Materialele nu trebuie să transmită produsului substanţe care
nu sunt admise sau în cantităţi care depăşesc limitele acceptate de
autoritatea competentă. Materialele de ambalare trebuie să protejeze
eficient produsul împotriva contaminării şi alterării. Recipientele nu
trebuie să servească altor scopuri, ce pot da naştere contaminării.
Contaminarea ambalajelor, şi implicit a produselor apare în
următoarele situaţii:
- cutiile de material de ambalat nu sunt depozitate adecvat;
- acoperişul depozitului de materiale de ambalare este
deteriorat;
- prezenţa corpurilor străine murdare în sala de ambalare;
- curăţarea defectuoasă a recipientelor returnabile.

18. Identificarea loturilor

Fiecare recipient trebuie să prezinte etichetă cu elemente de
identificare, permiţând stabilirea unităţii producătoare, a datei de
producţie şi a lotului. Dificultăţi în stabilirea apartenenţei unui produs la
un lot apar atunci când:
- un număr de lot încadrează mai multe tranşe de prelucrare;
- lotul este imprimat necorespunzător pe produse;
- codul de producţie este parţial (nu indică ziua, anul etc.)
- loturile sunt imprimate numai pe ambalaje mari (de
exemplu, doar pe lăzi şi nu şi pe sticlele pe care le conţin).
 19. Registre de tratament şi de producţie
Trebuie ţinute permanent registre lizibile cu datele furnizării,
referitoare la fiecare lot, detalii asupra procesului de producţie etc. Aceste
registre trebuie păstrate o perioadă lungă de timp, mai lungă decât durata
de conservare a produsului, dar să nu depăşească doi ani, cu excepţia
necesităţii exprese. Registrele trebuie de asemenea păstrate în ordinea
repartiţiei iniţiale pe loturi.

20. Depozitarea şi transportul produsului finit

Produsul finit trebuie depozitat şi transportat în condiţii de natură
să împiedice contaminarea cu microorganisme sau proliferarea acestora.
În cursul depozitării produsul finit trebuie inspectat periodic, astfel încât
doar alimentele corespunzătoare din punct de vedere calitativ să fie
introduse în consum. Produsul trebuie să fie expediat în ordinea
succesiunii loturilor.
În timpul depozitării, produsele pot fi alterate în condiţiile în care:
- produsele sunt depozitate direct pe podea;
- mai multe zone de refrigerare nu sunt dotate cu
termometre;
- apare condens pe plafon;
- produsul vine în contact cu pereţii;
- temperatura de depozitare depăşeşte 12°C.

21. Controlul calităţii (eşantionare şi control în laborator)

În ajutorul metodelor chimice, microbiologice, fizice sau a altor
metode de inspecţie, trebuie aplicat un program de control al calităţii
vizând toate aspectele producţiei, conservării, transportului şi întreţinerii
produsului, astfel încât comercializarea să se facă conform exigenţelor.
Nu este acceptată comercializarea produselor pentru care:
- controalele au fost puţine sau inexistente;
- nu s-a realizat verificarea metrologică a aparatelor de
măsură;
- nu există control asupra utilajelor şi instalaţiilor.

22. Specificaţii
Specificaţii microbiologice, fizice sau chimice pot fi necesare în
funcţie de natura produsului. Ele trebuie să aducă informaţii asupra
metodelor de eşantionare, de analiză şi a limitelor de acceptare.
 EXPORTURILE

Introducere

Majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare şi chiar ţările dezvoltate au

în vedere sporirea propriului comerţ cu produse alimentare, alimente
crude şi alimente transformate. Unul dintre factorii importanţi care
influenţează comerţul este încrederea pe care o pot avea cumpărătorii în
securitatea şi calitatea alimentelor exportate. Această încredere nu poate
fi menţinută decât dacă există o agenţie de inspecţie sau de control
eficace în ţara exportatoare. În plus, multe ţări importatoare cer în ziua de
azi un certificat care să dovedească faptul că produsele sunt de calitate
microbilogică acceptabilă sau că nu sunt contaminate cu alte elemente
chimice.
Cauza importanţei rolului pe care-l joacă sistemul de control al
calităţii exporturilor şi inspecţiei este că acestea fac acum parte integrantă
din lumea afacerilor care deschid domeniul comerţului internaţional.
Obiectivul acestor agenţii este de a proteja consumatorii străini şi de a se
asigura că alimentele exportate sunt de calitate acceptabilă şi că ele pot fi
comercializate cu profit.
Ţările exportatoare au stabilit un serviciu de control al calităţii şi de
inspecţie a alimentelor pentru:
- întâmpinarea exigenţelor obligatorii ale ţărilor
importatoare;
- a concura cu succes şi profit pe pieţele străine, contra
ţărilor care comercializează produse similare;
- a-şi stabili o reputaţie naţională cu titlul de furnizor fiabil
de produse de înaltă calitate;
- a-şi proteja industria de fabricare de alimente contra
posibilităţii ca produsele să fie respinse la graniţele ţărilor importatoare,
cauzând astfel o scădere a nivelului de schimb exterior;
- prevenirea activităţilor, deseori fără scrupule, a
exportatorilor necinstiţi.
Numărul refuzurilor la intrarea produselor alimentare continuă să
crească şi atinge un nivel îngrijorător, fapt pentru care ţările exportatoare
nu pot îndeplini normele reglementate de ţările importatoare.
Un studiu al raportului FDA (agenţia americană de control a
alimentelor) indică o cantitate semnificativă de alimente respinse în SUA.
Alimentele respinse sunt în general produse marine (proaspete, congelate
şi în conservă), fructe şi legume proaspete, mirodenii, produse uscate,
produse de panificaţie, paste alimentare etc. Motivele invocate de către
FDA pentru aceste acţiuni sunt:
- exigenţele de etichetare nu sunt respectate;
 - alterarea produselor;
- daune cauzate de insecte şi animale;
- utilizarea aditivilor interzişi;
- contaminarea cu metale grele;
- nivele excesive de micotoxine;
- contaminare microbiologică;
- cutii de conserve bombate sau defecte.
Următoarele motive de respingere au fost invocate şi de alte ţări
importatoare, putând totuşi fi eliminate dacă guvernele ţărilor
exportatoare intervin prin luarea măsurilor necesare:
- lipsa de îndemânare pentru fabricate străine sau respingerea
normelor reglementate cu privire la exigenţele de calitate de către
agenţiile ţărilor importatoare;
- lipsa cunoaşterii de către ţara importatoare a exigenţelor
calitative a ţării exportatoare;
- lipsa programelor adecvate exportului şi absenţa agenţilor
care fac acest control în ţările exportatoare, împiedicându-le pe acestea să
supravegheze în mod adecvat calitatea şi să furnizeze un certificat
credibil;
- lipsa de comunicare dintre agenţiile de control a
alimentelor din ţările exportatoare şi importatoare.

Nevoia unui sistem de inspecţie şi control al calităţii exporturilor

Crearea unui sistem de inspecţie şi control al calităţii exporturilor

este costititoare. Ea trebuie să fie bazată pe o convingere politică
puternică şi pe o dorinţă reală de a concura în mod avantajos cu celelalte
ţări exportatoare pe piaţa internaţională. Pentru a veni în întâmpinarea
acestora este important să se exporte doar alimente care:
- sunt sigure şi nu ameninţă sănătatea consumatorilor;
- sunt în conformitate cu normele stabilite;
- întrunesc exigenţele reglementărilor ţărilor importatoare;
- sunt comparabile favorabil din punct de vedere calitativ cu
alimente similare oferite de ţări competitive.
Exigenţele, în ceea ce priveşte certificarea de către ţările
importatoare, au sporit şi în viitor vor continua să crească. Multe dintre
aceste ţări pretind certificate fitosanitare pentru produsele vegetale, care
să ateste faptul că plantele nu sunt infestate şi să dea detalii asupra tuturor
tratamentelor de dezinfestare pe care plantele le-au suferit. Toate ţările
importatoare de produse din carne pretind certificate veterinare, care să
demonstreze că animalele sacrificate pentru fabricarea produselor au fost
sănătoase şi nu au adus boli contagioase în timpul perioadei dinaintea
tăierii. Din ce în ce mai multe ţări cer declaraţii adiţionale la certificatele
veterinare, care susţin absenţa paraziţilor, sau istoricul medicamentaţiei
care putea fi administrată animalului.
Urmează creşterea educaţiei consumatorilor asupra utilizării
aditivilor alimentari, a tratamentului cu pesticide, a folosirii agenţilor de
creştere, a poluării mediului etc. Există din ce în ce mai multe cereri de
certificate care să dovedească absenţa şi neutilizarea acestor agenţi. De
notat este faptul că acest tip de certificat este costisitor în timp şi bani.