„Alchimia! Este ceva imposibil!

Ea reprezintă doar un exemplu al

greşelilor ştiinţei de altădată!” Aşa s-au încheiat cercetările pe care le-am făcut
la nivelul comunităţii universitare. Ele NU m-au determinat însă să mă opresc!
Întregul scandal a fost declanşat de cuvântul „transmutaţie”, care
aminteşte prea pregnant de alchimie. Atacatorul a fost un profesor de chimie,
căruia nu-i plăceau implicaţiile întrebării puse de mine, de genul: „Cum îţi
explici că alimentele vegetale conţin minerale pe care plantele nu aveau cum să
le extragă din solul în care au crescut? Cum reuşeşte vaca să producă lapte care
conţine o cantitate mult mai mare de minerale decât iarba cu care s-a hrănit? De
unde îşi extrage găina mineralele de care are nevoie pentru a produce coaja
ouălor sale, de vreme ce acestea nu se regăsesc în dieta sa? De ce îngroaşă şi
întăreşte unghiile coada-calului (planta), deşi ea nu aduce un aport de calciu?
Cum poate produce magneziul organic creşterea cantităţii de fier din sânge, de
vreme ce nu conţine fier? Cum este posibil ca o prună uscată să conţină mai
multe minerale decât una proaspătă? Într-adevăr, cum? Răspunsurile la toate
aceste întrebări pot fi găsite în opera geniilor nerecunoscute (a
VRĂJITORILOR, aşa cum îi numesc eu), care deţineau o cunoaştere ignorată
astăzi şi demult uitată.
Simpla ridicare a acestor întrebări declanşează o reacţie de genul celei pe
care ai provoca-o dacă ai declara că ai descoperit secretul lui perpetuum mobile.
Mai ales dacă le pui cui nu trebuie, te poţi alege cu necazuri mari.
În lumea în care trăim, a chimicalelor de tot felul şi a legilor DEFINITE
ale chimiei şi fizicii, aceste întrebări nu îşi găsesc răspunsuri. Ele sunt totuşi
întrebări corecte, de genul celor pe care şi le punea profesorul Kervran.
Problema nu este legată de întrebarea propriu-zisă, ci de implicaţiile pe care le
presupune ea.
Unii oamenii de ştiinţă se simt intimidaţi de întrebările la care nu cunosc
răspunsurile. Ridicarea lor înseamnă pentru ei un atac la DOGMĂ, suficient de
grav pentru a fi catalogat drept „eretic al ştiinţei”, fiind imediat ars pe rug!

Energia minerală
Viaţa profesorului C. Louis Kervran (1899-1990) are implicaţii
deosebite asupra inversării procesului de îmbătrânire.
Kervran a emis ipoteza că fenomenele energetice pe care le numim
VIAŢĂ sunt legate de transformarea unui mineral în altul. El a numit acest
proces „transmutaţie”. Ştiinţa preferă să-i spună alchimie. Noi ne vom referi la
el folosindu-ne de expresia alchimie biologică.
Dacă forţele energetice din interiorul unui element sunt modificate, din
el va rezulta un element diferit. Procesul conduce la o eliberare de energie.
Kervran credea că această energie alimentează procesele metabolice, fiind forţa
care stă la baza vieţii. În viziunea lui, transmutaţia presupune o schimbare a
structurii elementare pe nivel atomic şi subatomic, şi o rearanjare a anionilor şi
cationilor. Altfel spus, o fuziune LA RECE!
Descoperirile lui Kervran au venit din interiorul lumii ştiinţifice.
Savantul a fost membru al două Academii Naţionale ale Ştiinţelor, cea franceză
şi cea americană, cele mai prestigioase avanposturi ale ştiinţei moderne.
Profesorul Kervran a îndrăznit să pună întrebările corecte. El a păcătuit
împotriva Ştiinţei şi dogmei acceptate de aceasta atunci când le-a oferit
semenilor săi răspunsul lui Dumnezeu. În plus, a încălcat regulile unanim
acceptate, refuzând să îşi supună descoperirile aprobării colegilor săi de breaslă.
Marii Vrăjitori NU au colegi de breaslă! Ei au o viziune asupra creaţiei divine
pe care o proclamă în mod profetic – asumându-şi astfel blestemele
dispreţuitoare ale ştiinţei!
La fel ca şi în cazul lui Copernic, colegii de breaslă ai lui Kervran l-au
atacat şi l-au ridiculizat, la fel cum făcuseră cu atâţia alţi Vrăjitori înaintea lui.
Au încercat să-l ignore, dar NU au putut contesta ADEVĂRUL descoperit de el.
Când un vas al ADEVĂRULUI este deschis, el nu mai poate fi închis. Adevărul
este precum o Cutie a Pandorei pentru cei care trăiesc în ignoranţă şi care se tem
de el – îndeosebi pentru cei care se „complac” în mod egoist în acceptarea a
tot felul de grade şi titluri.

Viziunile
Kervran a pornit de la premisa că mineralele conţin câmpuri concentrate
de energie în cadrul legăturilor lor chimice. Viziunea sa asupra creaţiei divine
nu diferea prea mult de cea a contemporanului său, dr. Carey Reams. Cei doi
mari oameni de ştiinţă nu s-au întâlnit niciodată. Fiecare şi-a creat propria sa
viziune independentă. Ei au vorbit despre aceleaşi fenomene din perspectiva lor
personală şi au interpretat ceea ce au observat.
Reams şi-a numit viziunea: Teoria Biologică a Ionizării. Kervran şi-a
numit-o pe a sa: Teoria Transmutaţiei Biologice. Amândoi au vorbit de forţe
energetice care permit existenţa vieţii. Amândoi au afirmat că energia are o
„amprentă” sau o semnătură, fenomen descris şi de Vincent, care l-a încorporat
în conceptele de apă BEV şi Apă Microionizată cu Valoare Terapeutică.
Reams a vorbit de ionii de energie pozitivă numiţi anioni şi de ionii de
energie negativă numiţi cationi. Kervran a descris rearanjarea forţelor
energetice şi fuziunea acestor forţe pe nivelele atomice şi subatomice.
Reams a vorbit de energia care se roteşte de la stânga la dreapta sau de la
dreapta la stânga şi de eliberarea forţelor cosmice încătuşate în legăturile
chimice ale mineralelor (legăturile ionice). Kervran a descris transmutaţia
mineralelor în intestinele animalelor, dar şi în pielea şi limfa pământului – adică
în sol şi în apă.
În viziunea amândurora, principiul central al procesului descris era
soarele. Ei considerau plantele, animalele şi microbii simpli mediatori între
soare şi pământ. Amândoi au căutat răspunsuri la întrebarea „De ce există
această viaţă?”, pe care noi ne-am pus-o în capitolul doi, încercând să dezlege
misterul vieţii şi al morţii, al sănătăţii şi bolii. Dumnezeu le-a răspuns dându-le
exemple vii legate de importanţa hranei „vii” din punct de vedere biologic, a
apei cu un coeficient POR ridicat şi a unui mod de viaţă disciplinat. El i-a
răspuns lui Reams în engleză şi lui Kervran în franceză. Versiunea noastră va fi
o traducere a ambelor „limbi”.

John Thomas