Razboiul pentru cucerirea independentei de stat a României 1877—

1878

La 12/24aprilie 1877 Rusia a declarat razboi Portii si a început trecerea Prutului. Pâna la
sosirea fortelor tariste la Dunare, linia fluviului a fost aparata de armata româna. Luând act de
noile realitati, otomanii au bombardat localitatile Calafat, Bechet, Islaz, Corabia, Giurgiu si au
atacat tarmul românesc cu bandeînarmate ale cerchezilor si basbuzicilor. Românii au ripostat
bombardând Vidinul si Turtucaia. La Dunare s-a instaurat astfel, desi nedeclarata oficial, o
stare de razboi între România si Poarta.Un curent tot mai insistent de opinie în
rândul oamenilor politici si a maselor populare se pronunta pentru proclamarea independentei,
nazuinta seculara a tuturor românilor. La 29-30 aprilie/11-12 mai 1877 Parlamentul a votat, în
ambele sale Camere, motiuni prin care se cereau ruperea legaturilor de dependenta fata de
Imperiul Otoman, declararea starii de razboi între tara noastra si Poarta si apararea
integritatii statului român. La interpelarea lui Nicolae Fleva din9/21 mai 1877, Mihail
Kogalniceanu a raspuns în numele guvernului printr-un discurs memorabil, în care a declarat, în
mod hotarât, ca tara dorea sa se rupa de orice legatura cu Poarta. Printr-o motiune votata de
Parlament a fost proclamata independenta. Totodata, s-a decis ca tributul datorat Portii sa fie
destinat necesitatilor armatei. Proclamarea independentei de stat a fost apogeul unei politici
bine pregatite în toate detaliile sale. Ea era o noua expresie a politicii românesti de a pune
Europa în fata faptului împlinit. Bucurându-se de o uriasa adeziune populara, ea a fost
expresia vointei întregului popor român, fiind salutata cu entuziasm. în capitalele europene
gestul României a fost interpretat însa în chip diferit, în functie de interesele particulare ale
statelor respective. Rusia a acceptat independenta ca un fapt împlinit, Poarta a acuzat România
de „rebeliune", Italia a manifestai simpatie, date fiind si antecedentele luptei sale pentru unitate
nationala, Prusia, Anglia si Austro-Ungana anuntând ca se vor pronunta la finele razboiului.

Participarea României la razboiul din 1877-1878. Consfintirea independentei pe

câmpurile de lupta din Peninsula Balcanica
Independenta fiind proclamata trebuia consfintita pe câmpul de lupta si impusa spre
recunoasterea Europei. Primele încercari ale guvernului român de a coopera militar cu Rusia au
fost respinse, caci se aprecia, de catre expertii rusi, ca armata tarista putea înfrânge prin efortul
propriu pe otomani, ea nedorind sa împarta cu altcineva roadele victoriei pe care o credea foarte
apropiata si nici sa vada România la masa trativelor de pace, mai ales ca intentiona sa obtina,
peseama ei, noi achizitii teritoriale.
Armata rusa s-a concentrat la Dunare, între Giurgiu si Zimnicea. La 14-15/26-27 iunie
1877 ea a trecut fluviul cu sprijinul artileriei, infanteriei'si a vaselor românesti de pe Dunare.
Ulterior, a început înaintarea pe trei directii, si anume Nicopole, Târnovo-sipka-Stara Zagora,
Biala-Rusciuc.

înaintarea s-a lovit de o puternica rezistenta otomana la Plevna. Aceasta reprezenta un

complex de fortificatii format din redute, care adapostea 50 000 soldati si ofiteri otomani, bine
înarmati. Comandantul fortaretei era Osman Pasa. Plevna constituia cheia operatiilor în Balcani,
aflându-se într-o pozitie strategica, ce controla directiile Nicopole - Constantinopol si Vidin -
Târnoyo. Primele asalturi rusesti au fost respinse cu pierderi mari.

La 19/31 iulie 1877 marele duce Nicolae, în calitate de comandant al ui din

Balcani, a trimis o telegrama principelui Carol I în care se spunea 'urcii îngramadind
cele mai mari trupe la Plevna ne nimicesc. Rog sa faci e, demonstratiune si daca-i
posibil sa treci Dunarea cu armata dupa cum ti. între Jiu si Corabia demonstratiunea
aceasta este absolut necesara i înlesnirea miscarilor mele". Desi nu exista o
conventie militara între cele state, România a hotarât sa acorde Rusiei sprijin
militar. Dupa noi apeluri imandamentului tarist au fost trimise înBalcani Diviziile II si III
române. în imp, printr-un urias efort national, Armata româna a capatat o noua
ordine :boi, fiind reorganizata în Armata de operatii si Corpul de observatie. Au Dtate
noi credite militare, s-au facut comenzi de armament în strainatate, itii si foarte multe
donatii si contributii militare. Bazele cooperarii 10-ruse au fost convenite în
întâlnirile lui Carol leu tarulAlexandru al II rele duce Nicolae din august 1877. Fortele
româno-ruse au fost puse la 3 sub comanda lui Carol, asistat de generalul
rus Zotovsl generalul român ndru Cernat. La Plevna au actionat, din rândul armatei
române, 38 000 ii si 108 tunuri.

9 Mai 1877 - proclamarea independentei de stat.

Antecedente si urmari. în primavara anului 1877, Rusia a cerut României sa
semneze Con ventia privind trecerea trupelor sale pe teritoriul tarii noastre în drum
spre teatru balcanic de operatii militare. Dupa multe tratative, fa 4/16 aprilie 1877 s-
c semnat la Bucuresti, de catre Mihail Kogalniceanu si agentul diplomatic
rus baronul Dimitrie Stuart, Conventia ce reglementa tranzitul trupelor ruse prin
tarc noastra.Rusia s-a obligat sa respecte si sa mentina integritatea
României „drepturile politice ale statului român asa cum rezulta din legile
interioare tratatele existente". Cheltuielile legate de trecerea trupelor urmau sa
fie suportate de Rusia. Traseul trupelor ruse a fost fixat în detaliu, urmând
c« Bucurestiul sa fie ocolit. Pentru a mentine raporturile cu autoritatile române urmau
sa fie numiti comisari. Conventia a reprezentat un moment important pe calea afirmarii
de sine statatoare a României. în acelasi timp, s-au luat masuri dt organizare a apararii
de catre România. A fost decretata mobilizarea armatei si < garzii civice. Fortele armate
române numarau în total 120 000 oameni, din car< 58 000 reprezentau forta operativa.
S-au organizat noi regimente de dorobanti baterii de artilerie. Unitatile militare au fost
dispuse în sudul tarii pentru a preven orice incursiune otomana peste Dunare.

Cucerirea redutei Grivita

La 30 august/11 septembrie 1877, de ziua de nastere a tarului, a avut loc un asalt general
asupra Plevnei. Din 14 redute doar trei au fost cucerite, iar dintre ele Grivita la fost si singura
pastrata de catre unitatile românesti. Au cazut atunci eroic, la datorie, maiorul George sontu si
capitanul Valter Maracineanu. Noi încercari de a cuceri Grivita //au avut loc în septembrie si în
octombrie 1877. în octombrie s-a decis încercuirea Plevnei pentru a o sili sa capituleze
prinînfometare. Fortele armate române controlau în cadrul încercuirii doua sectoare, dupa lupte
înversunate preluând controlul si asupra redutei Rahova. La 28 noiembrie Osman Pasa a
încercat sa sparga încercuirea, dar fiind înfrânt si ranit s-a predat colonelului M. Cristodulo
Cerchez. Erau capturati, totodata, 45 000 soldati otomani, dintre care 2 500 ofiteri. Erau ocupate,
astfel, în sfârsit, Grivita II si Opanezul. Dupa capitularea Plevnei Armata româna a actionat în
nord-vestul Peninsulei Balcanice, iar rusii, dupa ce au trecut Muntii Balcani, au înaintat pe
directia Sofia -'Filipopol - Adrianopole, ajungând aproape de Constantinopol. Ostasii români au
luptat în zona Vidin - Belogradcik, ce controla caile de acces spre Serbia si Sofia. în urma unor
puternice înclestari, în ianuarie 1878, Vidinul era încercuit. Semnarea armistitiului a gasit aici
armata româna.

Participând la razboiul din 1877-1878 România si-a consfintit independenta pe

câmpurile de batalie. Spiritul de sacrificiu, curajul si eroismul soldatilor si ofiterilor români au
fost larg apreciate de catre opinia publica internationala, de cercurile militare si politice
Numeroase articole de presa în ziare de peste hotare, ca „Der Osten", „Le bien publique", „Le
Messager deVienne", „Fremdenblatt", „Neues Freie Presse" si altele, au subliniat eficacitatea
participarii tarii noastre la operatiunile militare. Au cazut în lupta 10 000 oameni .