FREDERIC FRANCIS CHOPIN

(1810-1849)

Tatăl lui, Nicolas Chopin, originar din Marainville, din Vosgi,

emigrant în Polonia, s-a căsătorit cu o rudă a familiei Skarbek, la care era
preceptor: Justyna Krzyzanowska. O fată , Louise, l-a precedat pe Frederic,
care s-a născut la 1 martie 1810; alte două fete aveau să se nască după el.
La Varşovia, Nicolas Chopin, profesor de liceu, a luat în pensiune fiii
unor proprietari de terenuri, alături de care Frederic va avea parte de
prieteniile cele mai durabile. În sânul familiei sale, puternic atras de muzică,
aptitudinile copilului au fost puse în evidenţă foarte devreme. Primele lecţii
de pian le-a luat la şase ani, de la mama sa. De fapt, el a avut un singur
profesor, pe Adalbert Zwyny, de origine cehă, care i-a transmis elevului său
cele două pasiuni ale lui: Bach şi Mozart. La şapte ani, micuţul Frederic
compunea o Poloneză şi un Marş militar. Prima lui audiţie publică are loc
la opt ani ( cu un concert de Gyrowetz) şi îl face să fie apreciat , ca
interpret , cu cuvintele “geniu muzical”. Dar reputaţia lui începe să se
contureze şi în postura de compozitor. Apare aceeaşi admiraţie exagerată ca
aceea din jurul lui Mozart copil. Frederic Chopin cântă în faţa ţarinei –
mamă şi în faţa marelui duce Constantin. Cântăreaţa Angelica Catalani îi
oferă un ceas de aur. La 12 ani, nemaiavând ce să înveţe de la Zwyny,el îi
dedică o Poloneză.
Acest copil minune este , totuşi, o natură foarte veselă, este dotat
pentru desen, pentru imitaţii şi pentru teatru. Vacanţele în împrejurimi îi
permit să ia contact cu folclorul şi cu muzica ţărănescă ( mazurca, oberek,

1
kujavik) şi să-şi impregneze spiritul de sonorităţile acesteia. Apoi , va merge
la liceu pentru trei ani, până la bacalaureat, continuând în acest timp să
evolueze ca pianist: studiază armonia şi contrapunctul cu Josef Elsner. Din
acestă epocă datează Variaţiunile pe o arie germană ( 1824), Rondo op. 1
(1825), Poloneza în si bemol minor (1826), Variaţiunile pentru flaut şi pian
pe o temă de Rossini ( 1826).
Apoi , Chopin a intrat la Conservatorul fondat chiar de Elsner. Acesta
din urmă, muzician sârguincios şi prolific, excelent pedagog, va şti să
recunoască uimitoarele progrese ale elevului său. Anul 1827 este deosebit de
promiţător, pentru că atunci apar Variaţiunile op. 2 pe o temă din Don Juan
( publicate la Viena trei ani mai târziu, acestea i-au inspirat lui Schumann
faimosul articol “ Jos pălăria domnilor, un geniu!”), Poloneza în re minor
op. 71 nr. 1, Rondo mazurca în la major op. 5, Nocturna în mi minor, op. 72
nr. 1 (postumă). Dar în acelaşi an, în luna martie, moare sora lui mai mică,
Emilie, experienţă care îl va marca în mod deosebit , ca un avertisment.
În 1828 compune Rondo pentru două piane op. 73, Marea fantezie
pentru pian şi orchestră pe arii poloneze op. 13, Rondo Krakowiak op. 14,
Poloneza în si bemol op. 71 nr. 2 şi în sfârşit , omagiu maestrului său şi
dedicată acestuia Sonata în do minor ap. 4.
La Viena, unde ajunge in 1829, Chopin dă două concerte (două
“academii muzicale”). Primit , încă o dată, de aristrocaţie, el îi întâlneşte de
Gyrowitz şi Czerny. Blahetka vede în el “un artist de prim ordin, care face
faţă onorabil lângă Moscheles, Herz sau Kalkbrenner”. Dar nu câştigă nici
un ban. Urmează întoarcerea prin Praga , Teplitz, Dresda şi Breslau.
Sentimentul pe care îl are pentru Constance Gladkowska, tânără
cântăreaţă şi elevă la Conservator, este cel care se va găsi exprimat în cele
două concerte, culmi ale perioadei varşoviene. Această iubire, pudică şi

2
repede uitată, se revarsă liber în Larghetto al Concertului în fa minor şi mai
târziu, în Romanţa din Concertul în mi minor.
Primul său mare concert public a avut loc la Varşovia la 17 martie
1830, la Teatrul Naţional . Chopin are o oarecare decepţie. Dar al doilea
concert marchează triumful Concertului în fa minor şi al Rondului
Krokowiak.
Plecarea lui era totuşi hotărâtă, Varşovia se afla în ajunul revoltei.
Din nou Viena. Acest al doilea sejur vienez este un eşec complet. Părăseşte
Viena pentru München, unde dă un concert în sala Societăţii filarmonice.
Complimentele se îndreaptă către virtuoz.
Chopin nu reuşeşte să obţină decât un paşaport pentru Londra, purtând
menţiunea “trecând prin Paris”. Va sosi acolo în toamna anului 1831. Devine
unul dintre cei mai căutaţi din capitala franceză.
Nepierzându-şi capul din cauza acestor succese mondene, Chopin
termină şi publică , între 1832 şi 1834, cele douăsprezece Studii op. 10 ,
dedicate lui Liszt, şase Nocturne op. 9 şi op. 15, Marea fantezie pe arii
poloneze op. 13, Rondo Krakoviak op. 14, Rondo în mi bemol major op. 16,
Patru mazurci op. 17, Marele vals în si bemol major op. 18 şi Bolero în do
major op. 19, compus la Varşovia pe o propunere ritmică din Muta din
Portici de Auber şi publicat de această dată sub titlul, surprinzător pentru
Chopin, Amintiri din Andaluzia.
În octombrie 1837 apare al doilea caiet de Studii op. 25, dedicat
Mariei d’Agoult. Începe să lucreze la Preludii, unde se vor regăsi cele trei
calităţi esenţiale ale sale: pasiune, luciditate, concizie.
În februarie 1838, Chopin cântă în faţa lui Ludovic Filip şi luna
următoare dă două concerte la Rouen, al doilea la cererea lui Orlowski, în
beneficiul compatrioţilor săi polonezi, ceea ce îi va aduce din partea lui

3
Legouve, în Gazeta muzicală, încurajări de a se produce mai frecvent în
public.
Mazurca în mi minor op. 41 nr. 2 , cele două Nocturne din opus 37
( sol minor şi sol major), în sfârşit , schiţa Sonatei în si bemol minor, numită
Funebră, aparţin acestei perioade – 1839.
În 1842, avea să ia naştere Balada a-IV-a.
Nicolas Chopin moare la Varşovia la 3 mai 1844 , lovitură groaznică
pentru Frederic. Sora sa , Louise , împreună cu soţia ei vin pentru un sejur la
Nohant. Este anul Sonatei în si minor op. 58 şi al Berceusei op. 57. În
contact cu ai săi, Chopin şi-a regăsit forţele.
Pe planul creaţiei , se apropie sfârşitul. Chopin intrase deja în faza în
care, scăpând de anxietate şi de fantasmele morbide, se întorsese paradoxal,
către o bucurie şi o lumină mediteraneană. Iar în anul următor (1845) apare
minunata Barcarola, care îmbină tema unduitoare, cântecul cârmaciului şi
leagănul apelor din Switez.
De-a lungul acestui an în 1846 , Chopin , care de ani de zile nu mai
scrisese decât pentru pian, revine la muzica de cameră cu Sonata pentru
violoncel şi pian op. 65. Compune , de asemene, Nocturnele din opus 62.
El va încheia, de asemenea, cele 17 Cântece poloneze op. 74,
publicate după moartea lui de Fontana. Încă un Vals, în 1848, iar în 1849 cea
din urmă Mazurcă op. 68 nr. 4 , ultima lui operă.
O călătorie în Anglia şi în Scoţia nu este decât un recurs disperat, care
nu poate decât să-i grăbească sfârşitul. Concertele au devenit epuizante
pentru el, în ciuda primirii de care se bucură, în general.
Revine la Paris la 24 noiembrie 1848. Mai întâi instalat la Chaillot,
pentru a evita epidemia de holeră, el admiră de departe panorama capitalei
franceze. Defilare neîncetată de prieteni şi de admiratoare. Se hotărăşte să o

4
cheme pe sora lui . Louise soseşte la 8 august. La 12 septembrie este
transportat la numărul 12 din Piaţa Vendome pe partea însorită. Moare la 17
octombrie 1849.