Titu Maiorescu

Activitatea lui Titu Maiorescu in domeniul limbii romane

In problemele limbii, preocuparile maioresciene s-au materializat in articole ca: "Despre scrierea
limbei romane", "Betia de cuvinte", "Doua rapoarte cetite in Academia Romana asupra ortografiei",
"Neologismele ".
In esenta, ideile exprimafe in aceste articole demonstreaza ca Maiorescu - om cu o solida cultura
si temeinica pregatire filosofica, literara, estetica si filologica- a inteles ca, dupa infaptuirea Unirii din
1859, consolidarea acestui act trebuie realizata prin limba.
Combatand principiul etimologic al ortografiei si utilizarea alfabetului chirilic, Maiorescu
propune ortografia fonetica si folosirea alfabetului latin, data fiind originea latina a limbii romane: "in
momentul in care romanii s-au patruns de adevarul ca limba lor este o limba romana, in acel moment si
forma exterioara sub care avea sa se prezinte aceasta, adeca scrierea (...) sau literele trebuiau sa fie
luate tot de la romani" (Despre scrierea limbei romane).
O alta problema care 1-a preocupat pe Maiorescu a fost cea a imbogatirii limbii prin neologisme,
autorul fiind de acord cu utilizarea acestora cu conditia sa fie necesare: "Acolo unde astazi lipseste in
limba un cuvant iar ideea trebuie neaparat introdusa, vom primi cuvantul intrebuintat in celelalte limbi
romanice, mai ales in cea franceza" (Neologismele).
Ridiculizand "betia de cuvinte"si combatandu-i pe cei care, prin traduceri proaste, prejudiciau
spiritul limbii romane, Maiorescu subliniaza si rolul pe care il are literatura in procesul de unificare a
limbii, proces care "nu se poate naste decat odata cu nasterea acelei poezii si proze care va fi proza
autorilor estetici".

Comediile d-lui I.L. Caragiale

Titu Maiorescu enunta in acest articol, aparut in anul 1885, cand Caragiale era contestat
vehement pentru trivialitate si imoralitate, teoria inaltarii impersonale prin arta: "«O noapte
furtunoasa», «Conul Leonida fata cu reactiunea», «O scrisoare pierduta», «D-ale carnavalului» — cine
din cei ce se duc la teatrul roman nu a vazut una sau alta din aceste comedii? Multi cunosc pe cea dintai,
mai toti pe cea de-a treia si cativa pe celelalte." Criticul spune de la inceput ca acestea merita sa fie
"laudate - toate fara exceptie". Dupa cum se stie, "Scrisoarea pierduta" a avut un mare succes, la fel si
"O noapte furtunoasa", in timp ce "Conul Leonida fata cu reactiunea" nu a avut priza la public, iar "D-
ale carnavalului" a fost chiar fluierata.
Piesele lui Caragiale au fost acuzate de imoralitate, desi veridicitatea tipurilor supuse analizei este
remarcabila: "Lucrarea d-lui Caragiale este originala; comediile sale pun pe scena cateva tipuri din viata
noastra sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor,
cu tot aparatul infatisarii lor in situatiile "anume alese de autor." Stratul social luat sub observatie de
Caragiale in aceste comedii este cel de jos, iar aspectele prezentate sunt tipice, exista la toata lumea,
autorul dramatic descoperind existenta unei societati in toata veridicitatea ei, "sub formele unei spoieli
de civilizatie occidentala, strecurata in mod precipitat pana in acel strat si transformata intr-o adevarata
caricatura a culturei moderne."
 In contra directiei de astazi in cultura romana

Studiul "in contra directiei de astazi in cultura romana" contine delimitarile necesare fata de o
epoca anterioara revoluta, incepand de pe la 1820, dar devenita definitorie dupa 1848, aflata sub
semnul anihilam al imitarii modelelor straine, in materie de politica, democratie, invatamant, arta si
stiinta, lipsite de corespondenta in realitatile autohtone.

Teoria formelor fara fond, elaborata de critic si devenita, pentru multa vreme, dominanta a
societatii romanesti, se observa tocmai in aceasta neconcordanta intre principiu si forma: "in aparenta,
dupa statistica formelor dinafara, romanii posed astazi aproape intreaga civilizatie occidentala. Avem
politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatorii, avem
teatru, avem chiar o constitutiune." insa aparentele sunt inselatoare, pentru ca toate aceste
infrastructuri sunt "pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar, si astfel cultura claselor
mai inalte ale romanilor este nula". Singura realitate tangibila in lumea de astazi este "taranul roman",
aflat mereu intr-o continua suferinta. Eroarea, fundamentala in viziunea lui Maiorescu, caci prin imitatie
romanii "au falsificat toate formele civilizatiunii moderne", este exprimata intr-o retorica a argumentarii
perfecte si de mare efect: "inainte de avea partid politic, care sa simta trebuinta unui organ, si public
iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am fundat jurnale politice si reviste literare si am
falsificat si dispretuit jurnalistica. inainte de a avea invatatori satesti, am facut scoli prin sate, si inainte
de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii si universitati si am falsificat instructiunea publica...".

Teoria formelor fara fond, contingenta intru-catva cu ideea lui Kogalniceanu ca "imitatiile
omoara duhul national", a avut un mare ecou in cultura romana, prelungit pana in primele decenii din
secolul douazeci, prin confruntarea dintre teoria sincronismului a lui Eugen Lovinescu si aceea a
necesitatii unei evolutii naturale, firesti, promovate de N. Iorga.