1.3.

2 Sistemul de plăţi şi decontări

1.3.2.1 Introducere

Sistemul de plăţi, componentă importantă a sistemului monetar şi infrastructurii financiare asigură

circulaţia banilor şi transferul de active monetare. Stingerea obligaţiilor apărute în circuitele
comerciale şi financiare, cu suport în bunuri, servicii sau alte active, se face de către noul proprietar
prin cedarea către fostul proprietar a unui activ convenabil acestuia.

Sistemul de plăţi a apărut ca un ansamblu de reguli, la început sub formă unor practici (schimbul de
bunuri = troc şi ulterior monedele metalice), apoi a unor reguli scrise emise de conducătorii statelor şi
mai târziu de bănci (moneda de hârtie eliberată în schimbul metalelor preţioase lăsate garanţie) şi în
final de autorităţi monetare, ca instituţii specializate ale statului (moneda de cont apărută ca urmare a
imposibilităţii conversiei monedei-hârtie în metal preţios).

Plăţile în monedă de cont (scripturală) sunt servicii bancare care realizează transferul de informaţie
între clientul ordonator, intermediarul bancar şi beneficiar privind viramentul unei sume de bani şi
recunoaşterea acesteia în conturile a cel puţin doi titulari. Suportul informaţional îl reprezintă
instrumente de plată specifice care cuprind ordinul debitorului de a onora plata în favoarea
creditorului.

În ultimele decenii, domeniile informaticii şi comunicaţiilor au progresat rapid, fapt care a determinat
apariţia monedei electronice şi a plăţilor electronice caracterizate prin efectuarea decontării în timp
real.

Conform CPSS (Committee for Payment System Secretariat aparţinând Băncii Reglementelor
Internaţionale ), sistemul de plăţi reprezintă un set de aranjamente pentru stingerea obligaţiilor
asumate de agenţii economici cu ocazia procurării de resurse reale ori financiare, altfel decât prin
barter, prin transferul de proprietate asupra unor active general acceptate şi recunoscute prin noţiunea
de bani. Elementele componente ale unui sistem de plăţi cuprind instituţiile de credit şi alte instituţii
care asigură servicii de plăţi, diversele forme de creanţe transferate, metodele şi mijloacele de transfer,
mesajele şi canalele de comunicaţie.

În general, un sistem de plăţi are forma unei piramide cu mai multe trepte:
• Treapta 1 (baza piramidei) → persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi ce dau
naştere la obligaţii de plată;
• Treapta 2 → instituţiile de credit unde clientela are conturi deschise sau deţine active sub
forma depozitelor, metalelor şi pietrelor preţioase etc.;
• Treapta 3 → casele de compensaţie care pot fi de stat sau particulare, manuale sau automate,
aflate sub controlul băncii centrale;
 • Treapta 4 → agentul de decontare reprezentat de una dintre băncile din sistem (în cazul
conturilor de corespondent) sau, în unele situaţii (plăţi de mare valoare) bancă centrală; în
general, agentul de decontare este o entitate care pune la dispoziţia instituţiilor care participă
la sistem, conturi de decontare prin care ordinele de transfer din sistem sunt decontate şi care
poate acorda credite respectivelor instituţii în scopul decontării;
• Treapta 5 → banca centrală care îndeplineşte atribuţii de supraveghere prudenţială, autorizare,
refinanţare etc., garantând buna funcţionare a sistemului.

Fig.1 Piramida”Sistem de plăţi”

Dezvoltarea extrem de rapidă şi calitativă a informaticii şi comunicaţiilor a determinat apariţia plăţilor

electronice şi a sistemelor de plăţi pe suport electronic. Noua tehnologie s-a folosit iniţial în domeniul
transferurilor interbancare de fonduri, apoia pătruns în tranzacţiile comerţului electronic şi în sfera
serviciilor pe bază de carduri, prin internet şi alte sisteme tehnice de plăţi (multicash, telefonul mobil
etc). Aceste sisteme tehnice au permis efectuarea plăţilor de la distanţă, fără a mai fi necesară prezenţa
la ghişeul băncii. Din punct de vedere al sistemului de plăţi, schema piramidală şi rolul băncii centrale
rămân aceleaşi, însă circuitele sistemului cunosc modificări importante în special în sectorul bancar.

Sistemele de plăţi de interes naţional (SPIN) sunt structuri integrate care cuprind mai multe subsisteme
unde se ordonează relaţiile pecuniare dintre parteneri şi se asigură stingerea obligaţiilor şi transferul de
proprietate asupra activelor bani. Componentele SPIN foloseasc exclusiv moneda băncii centrale,
recunoscută de partenerii tranzacţiilor şi sistemul bancar prin care se asigură canalele de circulaţie a
acestei monede. Pentru necesităţile decontării finale, relaţiile de plăţi sunt ordonate într-o formă
piramidală, prin concentrarea pe instituţii bancare şi centralizarea la bancă centrală unde plăţile se fac
definitiv şi irevocabil. În România, SPIN a fost creat în 1995 şi cuprindea următoarele module:
decontarea pe bază brută, compensarea şi decontarea pe bază netă, decontarea brută a plăţilor de mare
valoare, decontarea titlurilor de stat, decontarea depozitelor constituite de bănci la bancă centrală,
decontarea brută la sfârşitul zilei a tranzacţiilor bancare. Bancă Naţională este unicul proprietar,
administrator şi operator al sistemului naţional de plăţi şi decontări interbancare, plăţi către trezoreria
statului, precum şi plăţile şi depozitarea titlurilor de stat. În 2001, activitatea de compensare a fost
externalizată de BNR către TransFonD, o instituţie cu capital bancar privat şi de stat, specializată în
transferul de fonduri, iar începând cu 2005 TransFonD gestionează şi noul sistem electronic de plată
cu decontare brută în timp real (RTGS – Real Time Gross Settlement System).

Sistemul de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare (securities settlement system – SSS)

permite transferul de instrumente financiare fără plată (free of payment, free delivery – FoP), de
exemplu contraplata (delivery versus payment – DvP) sau executarea garanţiilor
(http://www.bnro.ro/Mecanisme-de-decontare-3357.aspx)

Rolul băncii centrale este de definire şi implementare a politicilor în sistemele de plăţi, precum şi de
coordonare, supraveghere şi garantare (în unele ţări şi de agent de decontare). În România, rolul băncii
centrale este stabilit prin Legea nr. 312/2004 de aprobare a Statutului BNR care prevede în acest sens,
următoarele atribuţii:
• reglementarea sistemului de plăţi ca întreg, incluzând instrumentele de plată;
• supravegherea sistemelor de plăţi individuale;
• identificarea etapelor care trebuie parcurse pentru a preveni orice situaţie care ar putea pune în
pericol bună funcţionare a sistemelor de plăţi;
• monitorizarea şi prevenirea riscurilor ce ar putea interveni în sistemele de plăţi şi a riscurilor de
credit în sistemul bancar.

1.3.2.2 Instrumentele de plată (IP)

Instrumenele de plată funcţionează pe bază unor tehnicii specifice de operare, circulaţie şi securizare
în scopul transferului de fonduri de la clientul-ordonator la clientul-beneficiar şi îmbracă una dintre
următoarele forme:
 Numerarul (bancnotele şi monedele metalice emise de bănca centrală) şi instrumentele similare
cu numerarul, folosite ca mijloc direct de plată şi general acceptate în tranzacţii (cecuri de
călătorie, obligaţiuni la purtător, tichete de masă etc);
 Instrumentele de plată scripturale (instrumente fără numerar), emise de instituţiile de credit
- pe suport de hârtie (ordin de plată, cec)
- pe suport magnetic şi/sau electronic (carduri şi orice alt tip de monedă electronică).
Emiterea acestor instrumente se face de către sau cu aprobarea băncii centrale, pentru a se asigura
forma standardizată şi siguranţa transferului de fonduri prin conţinutul economico-juridic adaptat
tranzacţiei sau evenimentului ce face obiectul plăţii.

Instrumentele de plată scripturale sunt documente standardizate care conţin instrucţiuni de plată date
de plătitor, băncii sale pentru transferul fondurilor către bancă beneficiarului. Instrumentele de plată
diferă în funcţie de specificul plăţii, dar au caracteristici comune care permit clasificarea lor după mai
multe criterii. Prezentăm în tabelul următor câteva elemente de clasificare:
 Dimensiuni criteriale Tipologie Exemple
Instrumente pe suport de hârtie OP, Cec, Cambie
Instrumente pe suport magnetic Cardul
Suportul informaţional
Instrumente pe suport electronic Cardul cu microcip, OP electronic, Cec
electronic etc.
Instrumente transmise letric Prin scrisori
Modalitatea de transmitere
Instrumente transmise automatizat Prin telex, fax, telefon, reţea electronică
Instrumente transfer-credit OP
Obligaţia juridică creată
Instrumente transfer-debit Cec, efecte comerciale
Instrumente de plăţi pentru persoane Plăţi profesionale, instituţionale prin orice
Statutul juridic al juridice tip de IP
beneficiarului Instrumente de plăţi pentru persoane Plăţi individuale prin orice tip de IP
fizice

Instrumentele de plată fără numerar (scripturale), permit transferul fondurilor deţinute în conturi
deschise la instituţii de credit sau la Trezoreria Statului, în baza primirii unei instrucţiuni de plată.
Efectuarea unei plăţi fără numerar prin transfer de fonduri de la plătitor la beneficiar implică o serie de
operaţiuni bancare permise doar instituţiilor autorizate şi supravegheate prudenţial (respectiv
instituţiilor de credit) şi Trezoreriei Statului. Etapele unei plăţi fără numerar sunt prezentate în figura
2.

Fig. 2. Etapele plăţii fără numerar

(Sursa: www.bnr.ro)

Faza tranzacţională cuprinde iniţierea (relaţia comercială între doi parteneri de afaceri), validarea şi
transmiterea unei instrucţiuni de plată (transmiterea instrucţiunii de plată către banca unuia dintre
parteneri, verificarea suportului care conţine instrucţiunea şi transmiterea spre decontare prin virament
între conturi). În funcţie de tipul de instrument, instrucţiunea de plată poate fi iniţiată de debitor (de
exemplu, în cazul transferului-credit realizat prin intermediul OP), sau de beneficiar (de exemplu, în
cazul debitării directe sau cecului). În aceasta fază au loc o serie de operaţiuni, care vizează în
principal verificarea identităţii părţilor implicate în tranzacţie, a autenticităţii instrumentului de plată
utilizat şi a integrităţii datelor aferente tranzacţiei.

În faza de compensare şi decontare, instituţiile (instituţiile de credit şi Trezoreria Statului) schimbă

între ele creanţele rezultate din plăţile fără numerar, prin intermediul sistemului de plăţi pentru plăţi de
mică valoare şi volum mare, şi decontează soldurile nete ale acestor creanţe prin intermediul
sistemului ReGIS.

ReGIS este sistemul naţional de decontare pe bază brută în timp real, pentru plăţi în lei oferit de BNR.
Sistemul este folosit pentru decontarea operaţiunilor băncii centrale, a transferurilor interbancare,
precum şi a plăţilor în lei de valoare mare (peste 50.000 lei) sau urgente. Sistemul asigură procesarea
în timp real (respectiv pe o bază continuă) şi decontarea în banii băncii centrale, cu finalitate imediată.
ReGIS procesează transferuri credit în lei, la nivel naţional. Categoriile de tranzacţii de plată procesate
în sistemul naţional ReGIS sunt următoarele:
• plăţi aferente operaţiunilor băncii centrale (operaţiuni de politică monetară, de piaţă valutară şi
de creditare, operaţiuni cu numerar etc.);
• operaţiuni de decontare a poziţiilor nete calculate în cadrul sistemelor auxiliare care procesează
plăţi în lei;
• plăţi interbancare şi ale clienţilor de valori mari (peste 50 000 lei) sau urgente;
• plăţi pentru decontarea fondurilor aferente operaţiunilor cu instrumente financiare;
• debitarea directă a comisioanelor aferente participării la sistemului electronic de plăţi.

Ordinul de plată
Conform Regulamentului nr. 2/2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiunile de transfer-credit,
ordinul de plată este o instrucţiune necondiţionată, dată în orice formă de emitent instituţiei receptoare
(instituţia care recepţionează un ordin de plată în vederea executării acestuia), în mod direct sau prin
intermediul unui sistem de plăţi, în scopul punerii la dispoziţia unui beneficiar a sumei de plată
indicate în ordinul de plată, prin creditarea unui cont al acestuia deschis la instituţia destinatară
(instituţia care recepţionează şi acceptă un ordin de plată fie în nume propriu, fie pentru a pune la
dispoziţia beneficiarului o anumită sumă de bani) sau, după caz, prin eliberarea sumei respective în
numerar, în condiţiile în care:
 instituţia receptoare dispune de fondurile corespunzătoare sumei de bani prevăzute în ordinul
de plată fie prin debitarea unui cont al emitentului, fie prin încasarea în numerar a sumei
respective de la emitent;
 instrucţiunea nu prevede că plata trebuie să fie efectuată la cererea beneficiarului.
Acelaşi regulament defineşte transferul-credit printr-o serie de operaţiuni care începe prin emiterea de
către plătitor a unui ordin de plată dat unei instituţii de a pune la dispoziţia unui beneficiar o anumită
sumă de bani şi care se finalizează prin acceptarea respectivului ordin de plată de către instituţia
destinatară.

Unitatea bancară la care se depune instrumentul spre decontare se numeşte bancă iniţiatoare, iar
cealaltă unitate bancară, care finalizează decontarea se numeşte unitate bancară destinatară.
Schema circuitul ordinului de plată se prezintă astfel:

S.C. X S.C. Y
1
plătitor 5
beneficiar

2 4

Bancă 3 Bancă

plătitor beneficiar

Fig. 3. Circuitul ordinului de plată

1. Între cele două entităţi există o relaţie comercială

2. SC X emite un ordin de plată către banca sa, care în momentul primirii ordinului debitează contul
curent al clientului plătitor
3. Banca plătitorului iniţiază operaţiunea de plată către banca beneficiarului, care finalizează
transferul-credit şi alimentează contul clientului Y creditându-l
4. Clientul Y este înştiinţat de încasarea sumei datorată de către X, prin extras de cont şi astfel se
stinge creanţa beneficiarului faţă de plătitor.
5. Datoria SC X este achitată prin transfer bancar iniţiat de către plătitor

Cecul
Cecul este principalul instrument de plată din categoria ordinelor de transfer-debit, alături de cambie şi
bilet la ordin (efecte comerciale), în care sunt implicaţi:
 Trăgătorul este cel care emite cecul. Trăgătorul este pe poziţie de plătitor faţă de o terţă
entitate cu care are o relaţie comercială;
 Trasul execută ordinul de plată şi este întotdeauna o bancă;
 Beneficiarul este posesorul de drept al filei cec şi va intra în posesia sumei prin
prezentarea spre achitare a cecului remis de către emitent
Dacă posesorul cecului se prezintă la unitatea bancară trasă, atunci el îl poate încasa fie în numerar,
fie în cont. Dacă posesorul depune cecul spre încasare la unitatea bancară unde are deschis contul
său curent, suma înscrisă pe cec nu poate fi ridicată direct de la casieria unităţii, ci doar prin virament,
după parcurgere procedurii de verificare a valabilităţii cecului.
Schema circuitului cecului se prezintă în Figura 2:
1. În baza disponibilului din contul curent, banca societăţii X acordă acesteia un carnet de cecuri
2. Între cele două societăţi comerciale există o relaţie comercială
3. Societatea comercială X (trăgător) trage asupra băncii sale (tras) o filă de cec reprezentând
contravaloarea prestaţiei efectuată de beneficiar
4. Societatea comercială X remite fila de cec beneficiarului sumei
5. Societatea comercială Y (beneficiar) prezintă fila de cec spre achitare băncii sale
6. Banca beneficiarului dă ordin băncii plătitorului ca în baza disponibilului în contul curent al
societăţii comerciale X să-i achite fila de cec
7. Trasul achită fila de cec băncii beneficiarului
8. Se stinge creanţa beneficiarului asupra plătitorului
S.C. X S.C. Y
2
plătitor 4
beneficiar
(trăgător) 8

1 3
5

Banca Banca
6
plătitorului beneficiarului

(tras) 7

Fig. 4. Circuitul cecului