Sunteți pe pagina 1din 127

comunicare • ro

cultura

comunicării

comunicare • ro cultura comunicării

JFAN

BAUDRILLARD

Societatea de consum

Mituri şi structuri

Traducer e

Prefaţă

d e

d e

Alexandr u

Mate i

Cipria n

Mihali

comunicare (•) ro

Redactor:

Tehnoredactor : Olga Machin

Cecilia Ştefănescu

La Societe de consommation

© Editions DENOE L 1970

Toate drepturil e asupra acestei versiuni aparţin Editurii Comunicare.ro , 2008

SNSPA, Facultatea de Comunicar e şi Relaţii Publice Strada Povernei 6, Bucureşti

Tel./fax:

021

313 5895

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BAUDRILLARD, JEAN Societatea de consum : mituri şi structuri / Jea n Baudrillard; trad.: Alexandru Matei; pref.: Ciprian Mihali. Ed . a 2-a. - Bucureşti :

Comunicare.ro , 2008 Bibliogr.

ISBN

978-973-711-184-5

I.

Matei, Alexandr u

(trad.)

II. Mihali, Ciprian

(pref.)

316

PREFAŢ Ă

Societatea de consum:

abundenţa de lucruri, precaritatea sinelui / 9

PARTE A

ÎNTÎ I

Liturghia formală a obiectului / 29

Belşugul. Panopli a / 30 Mall-ul / 32 Parly 2/3 4 Statutul miraculos al consumului / 36 Mitul cargoului / 38 Vertijul consuma t al catastrofei / 39

Cercul vicios al creşterii / 43 Cheltuieli colective şi redistribuire / 43 Factorii nocivi / 47 Contabilizarea creşterii sau mistica PN B / 51 Risipa / 53

PARTE A

A

DOU A

Teoria consumului / 61

Logica socială a consumului / 61

Ideologia egalitară a bunăstării / 61 Sistemul industrial şi sărăcia / 69 Noile segregări / 71

Cuprin s

O

instituţie

de

clasă /

73

O

dimensiun e a mîntuirii /

75

Diferenţiere şi societate de creştere / 76 Paleoliticul sau prim a societate d e abundenţ ă / 84

Pentru o teorie a consumului / 86 Autopsi a lu i homo mconomictis / 86 Domeniu l obiectelor - domeniu l nevoilor / 96 Denegare a plăcerii / 98 O analiză structurală? / 99 Fun System-ul sa u obligaţi a plăceri i / 100 Consumu l ca emergenţ ă şi contro l al noilor forţe productive / 102 Funcţia logistică a individului / 105

Ego consumans / 107

Personalizarea sau Cea Mai Mică Diferenţă

Marginală (C.M.M.D.M.)

/

109

To be or not to be myself / 109

Producţia industrială a diferenţelor / 111 Metaconsumu l / 114 Distincţie sau conformitate? / 116

118

C o d şi Revoluţie

Modelele structurale / 119 Mode l masculin şi mode l feminin / 121

/

PARTE A

A

TREI A

Mass media, sex şi divertisment / 12 5

Cultura mediatică /

N e o

Reciclarea culturală

125

renaşterea anacronic ă /

-

sau

/

126

125

Erotismul funcţional / 171 Principiul plăcerii şi forţa productivă / 173 Strategia modern ă a corpului / 174 Este oar e corpul feminin? / 176 Cultul medical: „forma" / 179 Obsesia slăbitului: „silueta" / 181

Sex Exchange Standard / 18 4

Simboluri şi fantasme în

publicitate

/

187

Păpuşa

sexuată

/

192

Dram a timpului liber sa u imposibilitate a de a-ţi pierd e timpu l /

19 4

Mistica solicitudinii / 204 Transfer social şi transfer mater n / 205 Patosul zîmbetului / 207 Playtime sa u parodi a serviciilo r / 20 9 Publicitatea şi ideologia darului / 211 Vitrina / 214

 

Societatea

terapeutică

/

215

Ambiguitatea şi

terorismul

solicitudinii

/

216

Compatibilitatea sociometrică

Probar e şi

aprobar e

(„WerbungundBewăhrung")

/

/

219

22 0

Cultul

sincerităţii - toleranţa funcţională /

222

Anomia în societatea de abundenţă / 22 4 Violenţa / 224

Tirlipot-ul şi Computeru l sa u Ce a Ma i Mic ă

 

Subcultura

nonviolenţei

/

232

Cultură

Comun ă

(C.M.M.C.C.)

/

130

Oboseala

/

234

Cei Mai Mici Multipli Comun i

(C.M.M.M.C.)

/

133

Kitsch-ul

Gadgetul şi ludicul

Pop-ul: o artă a consumului? / 146 Orchestrare a mesajelor / 154

/

139

/

141

The Medium Is the Message / 156

Mediul

Pseudoevenimen t şi neorealitate / 161

Dincolo

publicitar

de

/

159

de

adevărat şi

fals

/

162

Cel mai frumos obiect de consum : corpul

/

165

Cheile

secrete

ale

corpului

dumneavoastr ă /

166

Frumuseţe a funcţională

/

169

CONCLUZI E

Despre alienarea contemporană sau sfirşitul pactului cu diavolul / 24 1

Studentul

Sfirşitul transcendenţe i / 246

De la un spectru la celălalt /

Consumu l

di n Praga

/

241

consumulu i

/

249

Bibliografie /

25 5

248

Despre raţiunile şi iraţiunile unei absenţe

Societatea

d e

consum :

abundenţ a

d e

lucruri,

precaritatea

sinelu i

A fost nevoie de ma i bin e de treizeci de ani pentr u

a traduce şi citi în limba român ă cartea lui Jea n

Baudrillard , Societatea de consum. Dac ă pîn ă în 199 0 ea nu a putu t fi oferită cititorului româ n (deşi, în ideologia vremii, traducere a ei ar fi fost oarecu m

justificată prin critica severă a autorului la adresa societăţii capitaliste), dup ă schimbarea de regim mediul cultural românes c a continua t să fie insen­ sibil la această lucrare, aşa cum, surprinzător sau nu, a rămas opa c în general la traducere a lui Jea n Baudrillard. Ar rămîn e un mister absenţa acestui autor, greu de clasat printr e filozofi, sociologi sau scriitori, dacă nu am cunoaşte incoerenţ a progra­ melor editoriale şi a opţiunilor culturale ale inte­

lectualilor români . Baudrillard este unu l dintr e cei mai prolifici autori francezi, publicînd în ultimele decenii peste cincizeci de titluri. In limba română, însă, cărţile sale po t fi numărat e pe degete, iar impactul său asupra dezbaterilor de idei este practic inexistent. Nu e locul aici să facem o arheologie a acestei omisiuni care doa r se adaugă altora, destul de numeroase , oferind despre aceste dezbateri imaginea une i pînz e găurite, pe care peticele apli­ cate punctual nu o po t salva de la lipsa de articu­

lare

ce-i

grevează argumentele .

10

/

Societatea de consum

S e pre a poat e c a aceast ă absenţ ă s ă s e datorez e ş i dificultăţi i d e a-1 situ a pe Baudrillard într-un curent, într-o şcoală, într-o disciplină chiar. Filo­ zofii îl lasă pe dinafară, din cauza, spu n ei, insuficientei conceptualizări a ideilor sale; sociologii nu-1 recunos c ca fiind de-al lor pentr u că stilul său eseistic contrastează cu ariditatea tratărilor contemporan e din ştiinţele sociale. Istoric nu poat e fi decît cel mul t în sensul foucauldian al istoriei prezentului, scriitor nici atît, pentr u că nu e nimic ficţional în cărţile sale. Ataşat unu i departamen t de sociologie dintr-o universitate pariziană, el nu se regăseşte decît arareori printr e numel e ce compu n bibliografiile studenţilor din disciplinele umane .

Stilul său, elegant, seducător, surprinzător, l-ar pute a plasa printr e ese­ iştii promovaţi asiduu şi, deci, bin e vînduţi de marile edituri româneşti. Iar

dacă asta nu se întîmplă, pricina trebuie găsită în altă parte : nu calitatea literară intrinsecă a textului scris îl lansează pe un autor, nici forţa ideilor pe care le aşterne pe hîrtie, ci împrejurări exterioare care nu sînt străine de convingerile intelectuale ale editorilor, dup ă cu m nu sînt străine nici

acestei

imperativele a ceea ce dă numel e

cărţi,

societatea de

consum .

S-ar pute a să ma i existe un argument : la ce bu n a traduc e o carte di n 1970, scrisă şi publicată într-un momen t delicat al societăţii occidentale, încă nerefăcută dup ă mişcările anulu i 1968, o carte la mod ă atunci, cîn d era de bo n ton (aşa cu m nu a încetat să fie şi azi, de altfel) să critici, dinăuntrul , desigur, al acelei societăţi, daunel e colaterale produs e de abundenţ ă şi de consum ? A fi intelectual, indiferent de orientare a politică, înseamn ă a cultiva în doz e bin e măsurate critica socială. Incrîn- cenare a împotriva invadării existenţelor noastre d e către obiecte d e consum , mărfuri, ban i etc. face part e di n reţeta succesului public. Da r am trecu t d e anu l 2000 , ş i aceast ă încrîncenar e specific ă anilo r '7 0 s-a ma i domolit, patosul critic al marilor rezistenţi de odinioar ă a devenit ingre­ dien t într-o reţetă universal practicată

Astăzi, cartea lui Baudrillard face part e dintr-o arhivă impresionant ă de scrieri critice, cu rădăcin i pîn ă depart e (în secolul XX, să-i aminti m doa r p e Heidegger, p e Adorno , p e Benjamin, p e „primul" Habermas , p e Lefebvre, Debor d etc) , scrieri care, în ciuda referinţelor adesea precise la eveniment e şi moment e ale epocii în care au fost scrie, rămî n actuale prin modu l în care-şi chestionează prezentul, rămîn, dacă nu modele , cel puţi n exempl e ale une i asumăr i critice a contemporaneităţii . S-ar pute a obiecta atunci că, pri n simpla traducere , nu refacem condiţiile une i asemene a asumări, că e nevoie de texte ale momentulu i prezen t care să

Prefaţă

/II

înţeleagă, să explice, să critice prezentul. Argumen t adevărat în anumit e

• i •nilitii, şi cu deosebir e în condiţiil e româneşt i de azi: s-a dovedi t că numa i traducere a unu i auto r n u e suficient ă pentr u a-1 introduc e î n discuţii , c ă llmpla existenţă p e piaţă a unu i volum sa u altul î n limba român ă n u

garantează intrarea sa în circuitul de idei. Nenumărat e exempl e po t fi dlt e în acest sens: unul , mai apropia t mi e şi de o evidenţă izbitoare, este l l fţnl d e numel e lui Miche l Foucault . Dar , alătur i d e el, po t f i c u uşurinţ ă

II/.Ui Adorno ,

Benjamin,

Debord , Lyotard etc.

Aşadar, s-au scurs mai bine de treizeci de ani într e momentu l publicării

i . n (ii lu i Baudrillar d ş i traducere a ei . U n interva l car e n e îngădui e s ă n e întrebăm, previzibil, dacă această carte (mai) este „de actualitate". Dacă Inaliza critică a societăţii de consu m di n anii '60 şi '70 di n Europ a occi- ilinială şi Statele Unit e poat e fi reluată, prelungită, adaptat ă la societatea pottcomunistă (deopotrivă est- şi vest-europeană). In fond, această între­ bare ţine de u n orizont problematic mai larg, î n care s e discută însăşi acor- il.nca societăţii româneşt i şi est-europen e la prezentu l societăţilor occidentale. Plecînd de Ia evidenţa cea mai elementară, anum e că nu e nicidecum c u putinţă să reluăm u n proces întrerup t a l modernităţii ilinli-un momen t trecut (cine l-ar stabili şi und e anum e în istorie?), trebuie vi admite m că această acordar e se face Ia structurile sociale, politice şi economice ale lumii contemporane , da r se face î n grade, î n intensităţi şi forme diferite. Că avem de asumat o serie de decalaje pe care armonizare a juridică, politică sau militară nu le vor pute a depăşi, iar parte dintre aceste decalaje sînt, ca să folosim un terme n la îndemîn ă şi în mult e privinţe discutabil, de mentalitate, de ordinul une i evaluări raţionale a condiţiilor de existenţă, o evaluare care să devină habitus nu numa i pentr u o elită subţire, ci pentr u cît mai mulţi membr i ai societăţii.

Mai precis, şi cu referire la această carte: critica societăţii de consu m n u şi-a pierdu t nimi c di n pertinenţă . Societate a româneasc ă a devenit , î n ultimii ani şi într-un interval extrem de scurt, un a de consum . Abundenţa , belşugul par a fi, în logica lui Baudrillard, noile valori care dinamizează o societate. Numa i c ă î n condiţiile une i asemene a transformări extre m d e rapide - transformare determinat ă în mult e dintre dimensiunile sale tocmai de presiune a imperativelor pieţei şi comerţulu i - o societate întreagă se lasă sedusă şi se abandoneaz ă cu voioşie consumului , renunţînd , dup ă decenii de falsă condamnar e ideologică a acestuia, la orice distanţă, la orice rezistenţă nu numa i faţă de consumu l propriu-zis (care nu e, desigur, în sine condamnabil), ci şi, mai ales, faţă de suveranitatea

12

/

Societatea de consum

lui, faţă de exhaustivitatea şi exclusivitatea lui. Altfel spus, renunţîn d la oric e form ă de critică a consumului , o societate ca a noastră, împreun ă cu cei car e reflectează asupr a devenirii ei, admi t că există o legătură intrin­ secă într e creşterea galopant ă a consumulu i şi democratizare a politică. Că abundenţ a şi consumu l sînt, dac ă nu libertatea însăşi, egalitatea însăşi ori dreptate a socială, măca r semn e şi promisiun i ale lor. Şi de aici, într-o circularitate vicioasă, concluzia că a face o critică a consumulu i înseamn ă a face o critică a democraţie i înseşi şi, deci, a te situa pe poziţii suspecte d i n punc t d e veder e politic. D e fapt, s-ar ma i pute a spune , Baudrillar d er a deja reprezentantu l une i stingi destul de ciudate în anii '60 şi '70 în Franţ a şi n-a înceta t să fie pîn ă astăzi un gîndito r de stînga. Oricum , s-ar pute a apo i adăuga , majoritatea celor care au furnizat argumentel e une i critici vehement e a consumulu i au fost aproap e fără excepţie oamen i de stînga, unii cu declarate afinităţi comuniste , alţii inclasabili în evantaiul spec­ trului politic. Astfel încît, astăzi, aici, preluîn d sau continuîn d o asemene a critică am fi obligaţi să adoptă m o ideologie stîngistă, altfel extre m de şifo­ nat ă şi de debilă în numeroas e dintr e manifestările sale actuale, politice sau nepolitice. Şi, punîn d în discuţie consumu l şi valorile sale, am face dovad a une i ipocrizii sau a une i lipse de recunoştinţ ă faţă de cee a ce ni se oferă, di n belşug, zi de zi, cu atîta generozitate.

In ciud a şi împotriv a acestor argument e trebui e totuşi susţinut că, ma i întîi, critica societăţii d e consu m î n car e trăi m n u atrage mecani c dup ă sine un refuz al opţiuni i democratice ; că într e a consum a şi a fi „demo ­ crat" nu există nici un soi de continuitat e logică ori politică. Apoi, că a denunţ a ideologia dominant ă a consumismulu i nu înseamn ă a promov a sau propovădu i ascetismul, sărăcia, nici a refuza în bloc achiziţiile mate ­ riale şi spirituale ale modernităţii. In mo d pozitiv, a propun e un asemene a demer s critic presupune , în linia uno r exerciţii anterioare , precu m cel al lui Baudrillard, a denunţ a monopolu l consumulu i drep t criteriu uni c de valoare individuală şi socială, de distincţie şi de afirmare a une i identităţi proprii. Lansarea şi exersarea criticii e totun a cu întreţinere a une i distanţe faţă de sine, faţă de ceilalţi şi faţă de lucruri, o distanţă nemediat ă de obiectul de consu m şi nici de ofertele sale identitare, comunicaţionale , aspiraţionale. Fără o asemene a distanţă înţeleasă aici ca rezistenţă, ca refuz de a ced a seducţiilor mărfii, intrăm , fiecare, în vîrtejul dorinţe i şi al satisfacerii ei, aşa cu m dorinţ a şi satisfacţia sînt fabricate pri n publicitate, comer ţ şi consum . Fără ea, între g limbajul nostru , limbaj verbal, gestual, corpora l etc , e redu s la semnificaţiile precise şi, totuşi, insidioase ale

Prefaţă

/

13

iu

ii

Im ilo i

ca semne , ca blazoane , ca insigne; corpu l nostr u devine supor t

I

I
I ni, relaţiile interumane , simple schimburi . Sîn t numeroas e exem -
I ni, relaţiile interumane , simple schimburi . Sîn t numeroas e exem -
I ni, relaţiile interumane , simple schimburi . Sîn t numeroas e exem -
I ni, relaţiile interumane , simple schimburi . Sîn t numeroas e exem -

ni,

relaţiile interumane , simple schimburi . Sîn t numeroas e exem -

| l

.

li

H I cartea lui Baudrillard care descriu c u mult ă plasticitate şi fineţe

i

i i,i deturnar e a raportulu i cu sine , cu ceilalţi, cu lucrurile . In sfirşit, a

• lilllvii

detaşare a

minim ă faţă

d e

obiectu l

d e

consu m

e

şans a

pluralităţii

împotriva

uniformităţii,

a

diferenţei

împotriva

conformismului; cu alte

UVillIe,

e şans a une i alternative , n u a acele i alternativ e car e n e propun e

un

pil

liigider î n

locu l

celu i vech i sau u n

no u

look la mod ă azi.

E, poate ,

l" II '.insa pluralismului drep t condiţie a existenţei politice a une i soci-

• i.i(i. de salvat în structurile sale minimale , acolo und e numa i diferenţa de II II i . singularitatea ei, ma i poat e întemei a o legătură socială.

t

iiili.inul:

locul comu n al consumulu i

\MI I '60 ş i '70 marchează , cel puţi n î n spaţiul cultural francez, naştere a un. i sensibilităţi teoretice faţă de cotidian. Acest fenome n nu este întîm- nllUor, iar explicarea lui detaliată riscă să ne deturnez e de la intenţiile ,n cslui text; se poat e spun e totuşi că el este contempora n cu dezvoltarea DOItl >elică a societăţilo r occidental e şi cu accesu l cvasi-generalizat al mem - I ni lor acestor societăţi la bunuril e de consum , datorită creşterii evidente .i nivelului de trai. Istoria, sociologia, filozofia descoper ă acest no u obiect i le studiu, ca atare sau în diverse aspecte ale sale. In filozofie, cotidianul devine dem n d e interogaţie începîn d c u Heidegger, care îi consacră, înc ă din anii '20, pagini important e în studiile despr e facticitate şi, ma i ales, în fiinţă şi timp, î n 1927 . Categori a cotidianităţi i face part e dintr- o inter ­ pretare fenomenologic ă a lumii vieţii, însă Heidegge r se detaşează de fenomenologia lui Husserl inclusiv pri n încercare a de a tematiza cotidi­ anul , d e a-i găs i determinăr i propri i ş i d e a-1 înscri e î n logic a analitici i existenţial e printr e dimensiunil e specifice Dasein-uhxi. Chia r dac ă rămîn e - aşa cu m au semnala t numeroş i exegeţi ai săi - dato r uno r schem e metafizice de interpretare , schem e dualiste ale propriulu i şi impropriului , iile autenticulu i şi inautenticului , ale decăderi i şi salvării, Heidegge r ar e lotuşi meritu l de necontesta t de a fi oferit prim a lectur ă filozofică a cotidianităţii şi de a o smulg e de su b imperiu l prejudecăţilo r filozofice car e î i nega u î n mo d tradiţional această dimensiune . Această inter­ pretar e se va regăsi în deceniil e următoar e în diverse preluăr i şi valori­ ficări. Astfel, pe o linie fenomenologică , însă un a cu valenţe sociologice,

14

/

Societatea de consum

Alfred Schiitz va valorifica în anii '50 resursele teoretice ale maeştrilo r săi,

Husserl şi Heidegger , pentr u ca, dup ă 1960, să asistăm practic la o explo­

zie de analize consacrat e cotidianului.

num e di n acelaşi

monumental ă

Critică a vieţii cotidiene, p e durat a a ma i bin e d e treizeci d e ani, c u u n pri m

cu un al doilea în 1961, în sfîrşit, cu un al treilea în 1981.

Al doilea num e invocat aici este cel al lui Guy Debord , care a publica t şi el

dou ă lucrări, l a u n interval mar e d e timp , Societatea spectacolului, î n 1967, şi

Comentarii la societatea spectacolului, î n 1988 (trad. rom . d e Cipria n Mihali

şi Rad u Stoenescu , Editur a Est, Bucureşti, 2002). Am citat aceşti do i autor i

pentr u c ă acoper ă

pri n scrierile lor u n interval d e analiză d e aproap e

patruzeci de an i şi, ma i ales, pentr u că, alături de Baudrillard (da r şi de

alţii, desigur), propu n cîteva dintr e cele ma i pertinent e şi severe radio­

grafii

î n contextu l d e faţă, n i s e par e relevant a amint i dou ă

Primu l

este

Henr i

Lefebvre,

care

a

scris

o

spaţiu francez.

volu m în 1946,

ale

societăţii

contemporane. *

Pentr u a înţelege, aşadar, contextu l î n car e s e cuvine s ă aşezăm Societatea

trebui e s ă n e întoarce m l a contextu l crea t d e acest e cărţ i ş i l a

mizele pe car e ele le expu n şi le tratează. Căci, la fel ca în cazul lui

d e consum,

Baudrillard, Lefebvre şi Debor d îşi păstrează o actualitate inaparentă , iar

cee a ce fusese descris

în mult e privinţe, neschimba t sau potenţa t în manifestări în societatea

zilelor noastre .

cu profunzim e acu m patruzec i de an i se dovedeşte,

poziţionîndu-se

adeseor i critic faţă de Marx, Lefebvre îşi lansează proiectu l criticii vieţii

cotidiene , dup ă propria-i mărturisire, în optimismu l libertăţii regăsite

dup ă cel de-al Doilea Război Mondial . Reabilitînd şi el, asemene a lui

Heidegger, un concep t al cotidianului, dem n de a fi cunoscut, Lefebvre se

îndepărteaz ă totuşi d e filozofu l germa n pri n acee a c ă propun e o transfor­

mar e a vieţii de zi cu zi, o transformar e sperat ă ca revoluţionar ă în peri­

oad a imedia t următoar e războiului, da r dovedindu-se to t ma i puţi n

radicală, aşa cu m reiese în următoarel e volume . Teza sa este c ă pute m

într-o

linie

d e

interpretar e

d e

sorginte

marxistă,

da r

dac ă nici

unu l dintr e cei trei autori n u este prezen t în dialogul d e idei di n România , este şi pentr u că genu l de interogaţie şi de analiză critică pe care-1 propu n nu a fost asimilat ca poziţie, ca partene r posibil de discuţie, ca mode l alternativ de studiere a fenomenelo r sociale, culturale, economic e sau politice ale lumii noastre. înc ă o dată, şi fără a pute a intr a într-o lung ă argumentare , cred c ă această absenţă n u este pu r întîmplătoare .

*

Trebuie

să insistăm

aici

di n

no u asupr a unu i fapt cultural:

Prefaţă

/

15

I I idianul deopotriv ă c a produs a l diverselor activităţi parcelare , ma i

I

 

l i

I I I ma i puţi n specializate , ş i c a reziduu. Idee a d e produ s s e înscri e î n

I

'

i

marxistă

elementară , logică a producţie i economic e c u precădere ,

|n i mi se reduc e la ea: cotidianul este locu l comu n al activităţilor

luctive şi este, în acelaşi timp , el însuşi un produ s rezidual al acesto r

II llvllăţi. Prin caracteru l rezidual, Lefebvre vre a să spun ă că în cotidian se

MIMII. I resturile, fragmentele diferitelor activităţi, dar, la u n nivel ma i

iliolnnd, el susţine că există în cotidian ceva ce scapă determinări i strict

productive,

iar pri n asta îndepărtare a d e marxis m devine ma i clară. D e

i

lllli I. toat ă gîndire a cotidianului , aşa cu m s-a desfăşurat, cu multiplel e ei

llgumente , î n ultim a jumătat e d e secol, mizează decisiv p e invenţia, p e

producţia şi realizarea cotidianului, ca mo d propri u de a fi al omulu i

Icni. Mai mult , cotidianu l este locu l în car e se realizează, la nivel

general, de masă, imperativele teoretice, economic e ori politice ale

Icrnităţii. Ia r atunc i cîn d Baudrillard însuşi, î n Societatea de consum,

i .niIii să identifice locul în care se realizează consumu l şi întreag a sferă a

• Klgenţelor şi promisiunilo r sale, acest loc nu este altul decît cotidianul.

Vom reven i l a idee a lu i Baudrillard .

lutorcîndu-n e îns ă di n no u î n timp , î n volumu l do i di n Critica vieţii

Cotidiene (1961), Lefebvre consider ă c ă umanizare a omului , operel e şi

11 raţiile sale se împlines c în cotidian. Aici ar e loc apropriere a de către om

nu atît a naturii exterioare , cît ma i ales a proprie i sale naturi. La nivelul

cel mai simplu, ochiu l învaţă să vadă, urechea , să audă , corpul, să urmez e

anumit e ritmuri în banalitatea zilelor; de la idei şi sentiment e pîn ă la

stilurile de viaţă, toate se confirm ă sau se infirm ă în viaţa de zi cu zi; cee a

ce vrea să spună , în cee a ce priveşte miza noastr ă de aici, că viaţa cotidian ă

este mediatoru l existenţei umane : ea realizează şi în ea se realizează

mijlocirea dintr e no i şi no i înşine, dintr e no i şi ceilalţi, dintr e no i şi lucruri.

E importan t să reţine m această ide e a medierii , deoarec e ne par e a fi o

constant ă în analizarea cotidianităţii, ma i ales atunc i cîn d aceasta e

determinat ă mai mul t sau ma i puţi n comple t d e către consum . Zon ă d e

mijloc a vieţii individuale şi sociale, regiune a cotidianului e locul în care se

înfruntă şi se negociază tensiunile liniarului şi ciclicului temporal, ale

centralităţii şi marginalităţii spaţiale, ale dominantulu i şi dominatulu i

politic, ale producţiei şi consumului, ale publicului şi privatului etc. E zon a

d e maxim ă fragilitate, n e spun e Lefebvre, zon a cea ma i vulnerabilă;

hrănindu-s e di n iluzia unu i prezen t continuu , a une i eternităţi adus e la

scară umană , ea este expus ă manipulărilo r şi deturnărilor , falsificărilor şi

16 / Societatea de consum

alienărilor, totalizărilor abstracte şi fragmentărilor izolatoare, ea este, cu u n terme n recent , domeniu l pri n excelenţ ă a l precarului. Nici în demersu l lui Lefebvre, nici în altele asemănătoar e lui, nu există nimic de genu l „sublim al cotidianului". Dacă autoru l se interesează de „cotidianitatea populară " nu e pentr u a ridica la ran g teoretic mizerabi- lismul existenţei mărunt e şi fără nume . Animat ă de o surd ă şi tot mai palidă (o dat ă cu trecerea anilor) speranţ ă revoluţionară, focalizarea pe cotidianul popula r urmăreşt e în realitate să descrie condiţia comun ă a existenţelor noastre, scandată, desigur, de eveniment e excepţionale, de întîlniri de neuitat, da r desfăşurată în cea mai mar e part e a ei la o tempe­ ratură călduţ-organică, într u satisfacerea nevoilor şi sarcinilor elementare , supuse uno r reveniri ciclice, într-un anonima t cvasi-perfect şi lipsit de orice eroism.

Admiţîn d acest şir de idei şi lăsînd deopart e mult e altele, să rezumăm :

pentr u Lefebvre nu este vorba, deci, despre o răscumpărar e a cotidia­ nului, pe car e istoria (şi istoria gîndirii, inclusiv filozofice) l-ar fi uitat; modernizare a societăţii occidentale e totun a cu „cotidianizarea" ei şi cu „popularizarea" ei. Altfel spus, modernitate a e deplină, îşi face resimţite toate efectele sale teoretice şi practice nu la nivel excepţional şi doa r pentr u unii dintr e noi (aleşi sau blestemaţi), ci, zi de zi, pentr u tot ma i mulţi, pentr u toţi chiar. De asemenea , alienările, fetişismele şi reificările, provenin d di n dominaţi a banulu i şi a mărfii, îşi produ c toate efectele lor î n cotidian ş i asupr a unu i numă r tot ma i mar e d e oameni . Dincolo d e rezonanţ a marxistă a termenilo r de ma i sus, să vede m în ei multiple manifestări ale deformării sau măca r ale transformării acestei funcţii esenţiale a cotidianului, funcţia mediatoare . Fără să ader e într u totul la teza lui Marx a fetişismului mărfii, Lefebvre admit e totuşi că în societatea modern ă de producţi e şi consu m lucrurile devin bunur i şi obiecte de apropriere , că ele, în forma mărfii, sînt principala cauză a alienării şi reificării oamenilo r şi a relaţiilor dintre ei. Cu alte cuvinte, că relaţia dintr e om şi om trece de-acum, inevitabil, da r fără nici o nuanţ ă de tragedie sau de catastrofă, pri n lucru-marfă. Vo m înţelege această ide e m a i bin e dac ă vom apela aici din no u la Debor d şi Baudrillard.

In cartea sa di n 1967, Guy Debor d afirmă de la bu n început : „Spec­ tacolul nu este un ansambl u de imagini, ci un rapor t social între persoane , rapor t mijlocit d e imagini" (am pute a spune , schimbîn d termenii, că aceeaşi teză e apărată şi de Baudrillard: „consumu l nu este un ansamblu de obiecte, ci un rapor t social într e persoane , rapor t mijlocit de

Prefaţă

/

17

obiecte". Jocu l metonimi c poat e continua , cu semnele în locul obiectelor etc) . Societatea spectacolului, carte aproap e contemporan ă c u Societatea de consum, est e un a dintr e cel e ma i radical e critici al e vieţii cotidien e di n lume a occidentală. Ea vine să închei e o perioad ă de intens activism social al lui Debor d în cadrul Internaţionalei Situationiste, pe durat a a 12 ani, timp în care principalul obiectiv al acestei grupări a fost schimbarea vieţii cotidiene în marile oraşe occidentale, prin crearea de situaţii, prin detur­ narea altora, pri n intervenţii punctual e în rutina urban ă şi denunţare a efectelor alienante ale acesteia.

Aşezînd sub semnu l spectacolului devenirea recent ă deopotrivă a lumii capitaliste şi comuniste, Debor d vede în acesta un mode l de viaţă şi

un mode l al vieţii dominante . E importan t să înţelege m cu m trebuie afir­ maţia de mai sus: nu proliferarea nemăsurat ă a imaginilor transformă societatea noastră într-una spectaculară, dup ă cu m n u producţi a extinsă

de bunur i face di n ea o societate de consum . Dintotdeaun a oameni i au

produ s şi au consuma t imagini şi obiecte. Ceea ce e decisiv însă în lume a

modern ă este faptul că accesul la no i înşine, la ceilalţi şi la lum e se face prin intermediu l imaginilor şi al obiectelor de consumat. Mai mult: nu se face decît în aces t fel. Altfel spus : pentr u a ajung e la no i înşine , pentr u a

ne

adresa celuilalt, trebuie să utilizăm imagini şi obiecte, care, de-abia ele,

ne

spun cine şi ce sîntem noi, cine şi ce sînt ceilalţi. Spunîn d asta, riscăm să

căde m în capcana vreunei autenticităţi, anterioară acestei mijlociri specta­ culare şi consumiste, lăsîndu-ne prad ă iluziei că undeva, cîndva, a existat o „veritabilă" înţelegere a noastră, un rapor t sincer, pur, cu ceilalţi şi cu lumea. Pe aceeaşi uşă întredeschisă riscă atunci să se strecoare şi teza, mai puternică, a alienării omulu i în rapor t cu o esenţă uman ă lăsată în urmă , în istorie, zdrobită de dezvoltarea capitalistă. Da r nu despr e un astfel de

decalaj în rapor t cu trecutul (sau cu viitorul, în cazul revoluţiei) este vorba

în

analiza prezentului. Alienarea nu este o decăder e dintr-o stare de graţie,

ci

este dislocarea omului în raport cu el însuşi, fără ca acest „însuşi" să

semnifice un nucleu dur, etern şi imobil al omului. Alienarea, reificarea înseamnă tocmai ceea ce descriu aceşti autori: ocolul prin imagine şi obiect

de

consum, întîlnirea mere u amînată cu sine şi cu ceilalţi, mere u promisă,

în

forme tot mai autentice, de către nou , de către o imagine nouă , de către

un

obiect no u de consum . Şi, aşa cu m descrie foarte limped e Baudrillard,

această amînar e nu se produc e prin evenimente excepţionale, deşi, în mediocritatea ei, fiecare marfă se pretind e excepţională; ea ar e loc, zi de

zi, or ă de oră, pe toate canalele pe care informaţia poat e să circule înspr e

18

/

Societatea de consum

noi, înspre tot ma i mulţi dintr e noi, ca evenimentul ultim, ca promisiune a cea mai aproap e de împlinire, ca posesia deplină, în sfîrşit, pri n graţiile imaginilor şi produselo r lor (ori invers), a sinelui, a celuilalt, a lumii. Belşugul, excesul, inflaţia spectaculară au făcut ca orice tentativă de rezistenţă la farmecele imaginarului consumist să fie abandonat ă de bun ă voie şi ca singurele modalităţi de înţelegere de sine şi de ceilalţi să fie ele însele fabricate confor m acestui imaginar. Cartea lui Baudrillard abund ă în astfel de exemple : de la o pastă de dinţi pîn ă la o maşin ă de lux, nu avem de-a face numa i cu satisfacerea sporită a uno r nevoi, ele însele fabricate, ci şi cu acceptarea valorilor, semnificaţiilor şi modurilo r de viaţă pe care le adu c cu sine aceste produse . Şi, în producţi a spectaculară şi generală de aparenţă , o aparenţ ă ce a dizolvat în puterea-i plastică orice nivel de profunzime, pîn ă şi zonele cele ma i puţi n susceptibile de fabricare, de producţi e raţională (visul, fantasma etc.) sînt confiscate spectacular. Cu alte cuvinte, canalele cele ma i imprevizibile de medier e cu n o i înşine, cele ma i private, mai intime, sînt recuperat e şi orientate confor m exigenţelor consumulu i de imagini şi de obiecte.

Subiectivi tatea-marfă

Acesta este titlul sub care unu l dintre tinerii autori german i de azi, Marius Babias, a publicat recen t un eseu (trad. rom . de Aurel Codoban , Idea, Cluj, 2004) în care denunţă , în linia une i critici sociale radicale, cucerirea ultimei redut e a gratuităţii, luxului ori risipei şi transformarea ei în produ s de schimb şi de consum. Prin faptul că subiectivitatea devine o marfă, se împlineşte în zilele noastre devenirea societăţii de consu m şi de spectacol aşa cu m a fost ea tratată în eseurile autorilor menţionaţ i mai sus.

Intorcîndu-n e încă pentr u o clipă la tezele cărţii lui Baudrillard, să spune m o dat ă cu Babias că produsu l cel ma i solicitat astăzi pe piaţă, atît pentr u producţie , cît şi pentr u consum , încetează să fie cotidianul; el este subiectivitatea. Cîn d spune m că încetează să fie cotidianul, nu avem în vedere încetare a efectelor pe care consumu l şi spectacolul lui le produ c în viaţa noastră de zi cu zi. Nici faptul că, în vreun fel sau altul, am asista la un sfîrşit sau la o epuizare a cotidianului. Lucrurile continu ă să se petreacă, în existenţele noastre individuale şi sociale, în viaţa de zi cu zi. Ceea ce ne descria Lefebvre sau, mai aproap e de noi, Michel de Certeau, în forma producţiei sau invenţiei cotidianului, provene a di n uimirea nedisimulată

Prefaţă

/

19

a teoreticienilor faţă de revoluţia cînd ma i tăcută, cînd mai zgomotoasă care

s-a petrecu t î n societăţil e modern e postbelice , o revoluţi e infra-politică , infra-economică, poat e chia r infra-teoretică. De altfel, efortul lui Itaudrillard din această carte constă tocmai în a demonstr a modurile multiple în care viaţa cotidiană a bărbaţilor şi femeilor din lume a occi­

dental ă s-a umplut , s-a satura t d e produs e d e consum , nelăsîn d lo c alter ­ nativelor de autoreflectare şi autoimaginare . însă dezamăgire a lui

I efebvre di n volumul a l treilea a l Criticii vieţii cotidiene,

analiză a ceea ce continu ă şi a ceea ce nu continu ă di n dinamic a vieţii coti­ diene, este tocmai mărturi a acceptării resemnat e a acestei saturări: faptul

s-a aşezat, c ă e a n u ma i poat e s ă generez e nic i u n fel d e

speranţă revoluţionară sau de schimbare radicală a societăţii. Că ea a devenit, prin urmare , locul maximulu i conformism şi, în ciuda aparen­ tului său dinamism, locul afirmării tendinţelo r celor mai conservatoare. Nimic sau aproap e nimic di n existenţa noastră de zi cu zi nu ne îndeamn ă la ;i o schimba altfel decît în fragmente infime, în bucăţi neînsemnate , în intervale cît mai scurte. Ca să luă m un exempl u dintre cele mai banal e cu putinţă, cele mai lungi proiecte existenţiale ale noastre sînt legate de un credit banca r sau de o asigurare de viaţă: un credit pe douăzeci de ani, o poliţă anuală pîn ă la pensie e tot cee a ce mai fixează existenţa noastră intre un prezen t precarizat şi un viitor indefinit.

( a viaţa cotidian ă

di n 1981, î n dubl a

Dar, în interiorul cotidianului însuşi, miza politică, economic ă şi cultu­ ral ă s-a muta t dinspr e formatare a structurilo r sal e elementar e confor m uno r exigenţe globale şi controlabile înspre promovarea, la nivel indivi­ dual, a ceea ce, cu un terme n destul de echivoc (şi care, de aceea, ar merit a mai multe explicaţii), se numeşt e subiectivitate. Aceasta a devenit resursa tară şi preţioasă a une i societăţi în care cotidianul inflaţionist se vinde en Jpos şi la u n pre ţ d e nimic.

Deja în cartea lui Baudrillard sînt descrise multe dintre manifestările acestei deplasări treptate dinspre cotidian şi valorile lui (muncă, odihnă, |>iiblic, privat, intimitate, repetiţie, anonima t etc.) înspre o afirmare tot mai suverană a subiectivităţii (cu semnificaţiile sale: autenticitate, profunzime, intimitate cu sine, sensibilitate, autoîmplinire) ca bunu l cel mai de pre ţ al societăţii de consum. Astfel, pute m spicui aproap e la întîmplare din această <arte cîteva însuşiri ale noii subiectivităţi, cu toate pervertirile şi defor­ mările sale. Ele po t compun e o minimală fenomenologie a subiectului din societatea de consu m şi pot descrie, prin forţa exemplelor, modalităţile prin care exigenţele politice, filozofice, artistice ale modernităţii au fost

20

/

Societatea de consum

împlinite şi epuizate, saturate şi cotidianizate, dînd naştere acestui încă puţin cunoscut, dar tot mai intens experimentat subiect care sîntem fiecare sau care vrem să fim:

Relaţia cu sine

- Producerea unei individualităţi de sinteză, pe ruinele subiectului cartezian al cunoaşterii şi al subiectului politic al revoluţiei: „Să-ţi găseşti personalitatea, să

ştii s-o afirm i înseamn ă s ă descoper i plăcere a d e a f i într-adevă r t u însăţi . N-ai nevoi e d e mare lucru. E u a m căuta t îndelun g şi mi-a m da t seam a c ă o nuanţă puţin mai deschisă a părulu i me u e d e ajun s pentr u a-1 armoniz a perfect cu tenul, cu ochii. Am găsit acest blon d în gama şamponului colo­

Cu blondu l Recital, atît de natural, nu m-a m schimba t

deloc : sîn t eu însăm i mai mult ca niciodată'. Cee a ce spun e toat ă aceast ă retorică, care se zbate în imposibilitatea de-a o spune , este faptul că nu există nici o persoană . „Persoana" în valoare absolută, cu trăsăturile ei ireductibile şi cu greutatea specifică, aşa cu m o întreagă tradiţie occiden­ tală a făurit-o ca mi t ordonato r al Subiectului, cu pasiunile, voinţa, carac­

banalitatea ei, această persoan ă este absentă, moartă , ştearsă

din universul nostru funcţional. Şi tocmai această persoan ă absentă, această instanţă pierdut ă urmeaz ă să se „personalizeze". Această fiinţă rătăcit ă se va reconstitu i in abstracta, pri n forţa semnelor , în evantaiu l imen s al diferenţelor, în Mercedes, în „nuanţ a puţi n ma i clară", într-o mulţime de alte semn e adunat e laolaltă, constelate pentr u a recrea o indivi­ dualitate de sinteză şi, la urm a urmei , pentr u a se dizolva în anonimatu l cel mai negru, căci diferenţa este pri n definiţie ceva ce nu ar e nume .

terul sau

ran t Recital!

[

]

Căutarea fericirii: .Această fosilă uman ă a Vîrstei d e Aur, născută î n er a modern ă din fericita împreunar e a Naturii Omeneşti cu Drepturile Omului, este dotată cu un puternic principiu de raţionalitate formală care conduc e la: 1. căutarea fără nici o ezitare a propriei fericiri; 2. preferinţa pentr u obiectele care-i vor oferi maximu m de satisfacţie".

- Dreptul kt diferenţă (prin conformism), dreptul la libertate şi la suveranitate:

.Această mistică bin e întreţinut ă (în primu l rind de către economişti) a satisfacţiei şi a alegerii individuale, culminîn d cu o întreagă civilizaţie a «libertăţii», este chiar ideologia sistemului industrial care-i justifică arbi­ trarul şi toţi factorii nocivi colectivi: mizeria, poluarea, deculturarea - de fapt, consumatoru l este suveran într-o jungl ă d e urîţenie, und e libertatea de a alege i-a fost impusă".

-

Prefaţă

/

21

Mobilizarea unei etici puritane care să compenseze hedonismul şi „păcatul"

tmiMtmului: „Pute m afirma c ă etica puritană , c u încărcătur a d e sublimar e

I" i nre o implică, de depăşire şi de represiune (de morală, într-un cuvînt),

Mntuie consumu l şi nevoile. Ea este ce a car e impulsioneaz ă consumu l di n

n)i şi îi conferă caracterul compulsiv şi nelimitat. Ideologia puritan ă

Mir i l-activată de către procesul de consum, ceea ce face din acesta puter-

I

factor de integrare şi de control social pe care-1 cunoaşte m cu toţii".

I'mierea la încercare, trecerea prin proba experienţelor inedite şi curiozitatea:

î n materi e d e bucătărie , d e cultură ,

Itpariţia une i curiozităţi universale [

]

tir

ştiinţă, d e religie, d e sexualitate etc .

[

].

Trebuie să încerc i totul,

iii

oarec e omu l consumulu i est e bîntui t d e team a d e a «rata» ceva, vre o

|il.n rre , oricare ar fi ea. Nu se ştie niciodată dacă o anumit ă experienţ ă

| | nu va scoate di n tine o «senzaţie». Nu mai vorbim aici despr e

• I (ă, nici măca r despr e «gustul» sau înclinaţia specifică aflate în joc , ci

ilmpr c o curiozitat e generalizat ă activată de o obsesi e difuză - est e «fun

tHttmlily» sa u imperativu l amuzamentului , a l exploatări i pîn ă l a ultim a

im fllură a posibilităţilor de a vibra, de a te bucura, de a fi răsplătit".

Egoismul (şi nu solidaritatea) ca reacţie deopotrivă la consum şi la exploa-

imr. „"Egoismul furibund » a l consumatorulu i înseamnă , d e asemenea ,

I » 1 1 upţia vagă ş i conştientizată a faptului d e a fi, î n ciud a oricăru i pato s a l

ii denţei şi al bunăstării, nou l exploatat al timpurilor moderne" . „In

i ilii.ite de consumator, omu l redevine solitar, prizonier, în cel mai bu n caz

n (programul TV urmărit în familie, publicul stadioanelor sau al

i nirmalografelor etc) . Structurile consumulu i sînt în acelaşi timp foarte

llliide şi nepermisive. Pute m imagina o coalizare a automobiliştilor împo -

l i Ivit laxei d e drumuri ? Un protes t colectiv împotriv a televiziunii? Fiecar e

ilintie milioanele de telespectatori poat e fi împotriva publicităţii tele-

vi/.ilc, aceasta însă nu va înceta să fie difuzată."

Iragilizarea individului producător-consumator - între alergia la violenţă şi

oboseală: „Oboseal a nu este o pasivitate opus ă supra-activităţii sociale exte ­

nuar e - dimpotrivă, este singura formă de activitate care poat e fi contrapus ă

in anumit e condiţii constrîngerii de pasivitate generală a raporturilo r

•.in iale actuale . Elevul obosi t este cel car e suportă , pasiv, discursu l profe -

M ii ului. Muncitorul , birocratu l obosi t sîn t cei căror a li s-a lua t toat ă

responsabilitatea muncii. «Indiferenţa» politică, această catatonie a cetă­

ţeanului modern , este aceea a individului căruia îi scapă toate deciziile,

<

are

n u

ma i rămîn e c u altceva decî t c u deriziune a sufragiulu i universal" .

22

/

Societatea de consum

Corpul

- Şantajul corporal al identităţii, expunerea de sine ca fixare în sine. „Există, î n panopli a consumului , u n obiect mai frumos, mai preţios, mai strălucitor decît toate - mai plin de conotaţii chiar decît automobilul , care le rezum ă totuş i p e toat e celelalte : CORPUL. «Redescoperirea » lui, dup ă u n mileni u d e puritanism , su b semnu l emancipării fizice şi sexuale, ubicuitate a lui (mai ales a corpulu i feminin, va trebu i să vede m de ce) în publicitate, în modă , în cultura de masă - cultul igieniei, dietei, terapiei de car e este înconjurat, obsesia tinereţii, eleganţei, virilităţii/feminităţii, întreţinerea , regimurile, practicile sacrificiale care-1 au ca obiect, mitu l Plăcerii care-1 îmbrac ă - totul este astăzi dovad a c ă trupu l a ajuns obiect al mîntuirii. î n această funcţie morală şi ideologică, el a înlocuit în întregim e sufletul".

- undu-se vizual: „Aşa cu m erotismu l rezid ă î n semn e ş i niciodat ă î n dorinţă , frumuseţea funcţională a manechinelo r rezid ă în „siluetă", niciodat ă în expresie: este înaint e d e toate absenţ ă a expresiei. Neregularitate a sa u urîţenia ar produc e sens - da r ele sînt excluse. Căci frumuseţea constă înainte de toate î n abstractizare, î n vid, î n absenţ a şi transparenţ a extatice. Această descărnar e este rezumat ă î n cele di n urm ă d e privire. Aceşti och i fascinanţi/fascinaţi, în gol, această privire lipsită de obiec t - în acelaşi tim p suprasemnificare a dorinţe i şi absenţ ă totală a ei - sînt frumoase în erecţia lo r vidă, în exaltarea cenzurii pe car e o impun ; în asta constă funcţionalitatea lor".

- Igienismul, obsesia organică a murdăriei, a virusului, a străinului: „Igiena

Sexualitatea

descărnată,

semnificant flotant al unui corp

asexuat,

epui-

s u b toate formele ei, însoţită de fantasmele de sterilitate, de asepsie, de profilaxie sau, invers, de promiscuitate , de contaminare , de poluar e - tinzînd să elimin e corpu l „organic " şi în special funcţiile de excreţie şi de secreţie -, caut ă o definiţie negativă a corpului, pri n eliminare , a unu i cor p neted , fără defecte, asexuat, la adăpos t de orice agresiun e extern ă şi protejat astfel de el însuşi".

- Cura de slăbire ca nouă formă de penitenţă şi de armonizare a fizicului şi

psihicului: „Corpu l devine, printr-o răsturnar e absolută d e semnificaţie, u n obiect ameninţăto r car e trebuie supravegheat, redus , schingiuit în scopuri delicat-«estetice», cu privirea aţintită asupra modelelo r costelive, împu ­ ţinate, din Vogue, î n care pute m descifra agresivitatea inversă a une i societăţi de abundenţ ă faţă de propriu l ei triumfalism al corpulu i şi respingere a vehement ă a propriilo r principii".

Prefaţă

/

23

/,, l,i(m socială

consumu l s e

lli Uneşte c a exclusivitate a plăcerii. C a logică socială, sistemul consumulu i se

luniuciie pe baza unu i refuz al plăcerii [

fu nu a sine, autono m şi final. Da r consumu l înseamnă , d e fapt, altceva. Plă -

Plăcerea ar defini consumu l

l'litcma ca finalitate a consumului şi mobil de socializare:

].

ca finalitate a consumului şi mobil de socializare: ]. „ i este plăcere pentr u sine,

i este plăcere pentr u sine, da r consumu l implică mai mul t decît şinele".

l consumato r s e consider ă u n fel d e

IU/HM plăcerii, o întreprindere de plăcere şi satisfacţie. U n fe l d e supus-fericirii,

îndrăgostit, adulator/adulat , seducător/sedus , participant, euforic şi dina- .111 . Este vorba despr e principiul d e maximizar e a existenţei pri n multi- |)| ca contactelor, a relaţiilor, pri n folosirea intensivă a semnelor, a libiei lelor, pri n exploatare a sistematică a tuturo r virtualităţilor plăcerii". « Autosatisfacţia drept garanţie a stabilirii de relaţii sociale: „Pretutindeni ,

Consumul ca datorie civică:

omu

iu.lividul este invitat mai întîi de toate să SE placă, să se complacă . Devine • 1. l.i sine înţeles că, plăcîndu-se pe sine, ar e toate şansele să fie plăcu t şi de • • il.ilţi. La limită, poat e că autocomplacere a şi autoseducţia po t înlocui în totalitate finalitatea seducătoar e obiectivă. Dorinţ a d e a seduc e s e întoarc e Mupra ei înseşi într-un soi de «consum » perfect, da r referentu l ei rămîn e Initanţa celuilalt. A plăce a a deveni t pu r şi simpl u o dorinţ ă î n car e pro - blema identităţii persoane i căreia îi placi cad e p e u n pla n secundar : u n (Uit ur s repeta t a l mărci i î n publicitate" . - Capacitatea alegerii (în primul rînd a alegerii de sine) ca dovadă a libertăţii

w valorii individuale: „Bărbatul moder n d e calitate este exigent. E l nu-şi permite nici o scăpare. N u neglijează nici un detaliu. Este «select», da r nu

in mo d pasiv sau pri n graţie naturală , ci pri n exerciţiul une i selectivităţi.

orchestrat ă d e alţii , ş i n u d e el , est e o alt ă

fie delăsăto r sa u s ă s e complacă , e l trebui e să se

distingă. A şti să alegi şi a n u greşi sînt echivalente aici c u virtuţile militare

L a u n nivel mul t

mai profund , alegerea, sem n al elecţiunii (cel care alege, car e ştie să aleagă, este ales, este cel desemna t printr e toţi ceilalţi), reprezint ă în societăţile noastr e ritul omolo g provocării şi competiţie i î n societăţile

(Că aceast ă selectivitat e est e

treabă.) Nici vorbă s ă

şi puritane : intransigenţă, decizie, virtute («virtus») [

].

primitive: el clasează". - Reciclarea estetică a individului într-un proces uniformizator de design

existenţial:

integraţi social şi profesional, mai bine «sincronizaţi», mai «compatibili», l'uncţionalismul relaţiei uman e găseşte în promovare a culturală unu l dintre terenurile sale d e predilecţie - «human design» se întîlneşte aici c u «human engineering»".

aculturaţi, c a şi obiectele design, sînt ma i bin e

indivizii

24

/

Societatea de consum

-

Chirurgia estetică a comunicării, implantul de

surîs artificial: „Pierdere a

relaţiei uman e (spontană, reciprocă, simbolică) este adevărul fundamen ­

tal al societăţii noastre. Pe această bază, asistăm la transfuzia sistematică a

relaţiilo r uman e în circuitu l socia l - su b form ă d e semne - şi la consumul

aceste i relaţii, a l aceste i căldur i uman e semnificate. Animatoarea , asistent a

socială, specialistul în relaţii publice, afişul publicitar, toţi aceşti apostoli

funcţionar i a u c a misiun e profan ă răsplătirea, lubrifierea raporturilor sociale

prin

«A avea calităţi umane» , «aptitudini d e

comunicare», «căldură relaţională» etc. Pretutindeni, o dezlănţuire de spon­

taneitate trucată, de discurs personalizat, de afectivitate şi de relaţie perso­

nală orchestrată".

zîmbetul

instituţional

[

].

- De la criza persoanei la cultul personalităţii, prin compatibilizare socială:

„Sociabilitatea, sau capacitatea de a «stabili un contact», de a alimenta

relaţia, de a promov a schimburile, de a intensifica metabolismul social,

devine în societatea noastră o marc ă a «personalităţii» [

întregul sistem

de gratificaţii şi de solicitudine nu este de fapt decît modulare a afectivă, ea

însăşi limcţionalizată, a unu i sistem de relaţii în care statutul individului se

schimbă total. A intra în circuitul consumulu i şi al mode i nu înseamn ă

numa i a te înconjur a de obiect e şi de servicii dup ă poft a inimii, ci şi a-ţi

schimba esenţa şi determinările. înseamn ă a trece de la un principiu indi­

vidual fundamenta t pe autonomie , caracter, valoarea propri e a eului la un

principiu de reciclare perpetu ă pri n indexar e la un cod în care valoarea

individului se raţionalizează, se multiplică, devenind schimbătoare: este

vorba despr e codu l «personalizării», pe care nici un individ în sine nu-1

poat e deţine, da r care-i traversează pe toţi în relaţia lor semnificată cu

ceilalţi. «Persoana» ca instanţă de determinar e dispare în favoarea perso­

nalizării. Pornin d de aici, individul nu mai este sediul uno r valori auto­

nome , nu mai reprezintă decît nodu l de convergenţă a uno r relaţii multiple

într-un proces de interrelaţii instabile".

].

- Ambianţa drept criteriu al calităţii şi flexibilităţii relaţiilor interindividuale:

„Valorile de «obiectiv» şi de transcendenţ ă (valori finale şi ideologice)

cedează locul valorilor de ambianţ ă (relaţionale, imanente , fără obiectiv),

car e se epuizează în momentu l relaţiei

impulsul privat şi public al since­

rităţii: „De fapt, ce a care bîntui e toat ă această prieteni e d e contact , acest

permanen t «în direc t cu

orice pre ţ este fantom a sincerităţii pierdute . Relaţia autentic ă este pier­

dută , trăiască sinceritatea!".

(sînt «consumate»)" .

- Caricatura

emancipării şi eliberării în

»,

acest jo c şi această forţare a dialogului cu

•i i ii lucrul

Prefaţă

/

25

Iu hi/iu Indică cu obiectele, infantilizarea subiectului matur. „Ludicu l est e ce l

i.ibik ste tot mai frecvent raporturil e noastre cu obiectele, cu persoa-

IM li I n cultura, cu divertismentul, cu munc a uneori , da r şi cu politica,

i 11 • I•• i• 1 devine tonalitatea dominant ă a habitusului nostr u cotidian,

. I I în măsur a în car e totul, obiectele, bunurile , relaţiile, serviciile

lli i in gadget" . ('.infirmarea de sine prin excesul de solicitudine: „Obiectel e n u servesc atît

/.i . mia; mai întîi d e toat e v ă servesc. Făr ă aces t complemen t direct , fără u n

• liniincavoastră»

sau un

«tu»

personalizat, fără această ideologie

totală de

llli

i i 111 II111i persona l care- i confer ă sen s n u est e satisfacţia pur ă şi simplă" .

naţie personală, consumu l n u a r fi cee a c e este: căldura răsplatei, a eon­

I ii-iiiplele po t fi multiplicate; cartea lui Baudrillard le oferă cu genero -

/ll.ilc De asemenea , ea e generoasă cu ideile ce se po t naşte din analizele

propuse. î n ciud a existenţei unu i mar e numă r d e afirmaţii c u aparenţ ă

Rpodictică, Societatea de consumîşi propun e să ridice nenumărat e întrebări ;

II In.ililatea ei vine atunci şi di n aceea că unel e întrebări sînt ale noastre,

M I : i ă l e pune m sau nu , ele străbat circuitele prin care dialogăm c u no i

iiiiinc , cu ceilalţi şi cu lumea . în form e ma i vagi sau mai concrete , mai

n ii.isc ori ma i insistente, aceste întrebăr i da u seamă de cee a ce mulţ i

lUtori numes c sărăcirea experienţei, deposedare a subiectului de facul-

l.itilc sale experienţiale, pri n sustragerea sa din calea întîlnirii cu surpriza,

i II evenimentul. Producere a artificială de experienţe, ca şi producere a

artificială de evenimente , este simultană cu determinare a acestora în

termen i d e informaţie, aceea despr e car e Benjamin spune a c u deceni i î n

urin ă că vine să înlocuiască şi să sărăcească definitiv capacităţile narative

ale fiinţei umane . Desigur, toate aceste afirmaţii se cer nuanţate , explicate

in detaliile analizelor care le-au făcut posibile.

Asumînd pe final riscul uno r scurtcircuite teoretice inevitabile, să

spune m că lucrare a lui Baudrillard d ă seam ă d e precarizarea existenţei

uman e pe cele trei niveluri pe care le-am descris mai sus: în rapor t cu sine,

in raport cu ceilalţi şi în rapor t cu lucrurile. Precarizarea, aici, ar e sensul

deopotrivă al sărăcirii şi al fragilizării („Nu spectrul rarităţii este cel care

bîntuie civilizaţia abundenţei , ci acela al FRAGILITĂŢII", spun e accentuîn d

autorul), da r e ma i mult, sau poat e altceva decît sărăcire şi fragilizare. Să

spune m doa r că un sem n al ei se lasă desluşit în ceea ce, la începuturil e

acestui text, descriam în termen i de mediere . Sărăcirea şi fragilizarea

26

/

Societatea de consum

afectează mai presus d e toate capacitatea uman ă d e mijlocire, ace a capacitate care protejează individul de a cădea peste sine, de a fi copleşit de ceilalţi şi înghiţit de lucruri. Ele adu c atinger e simţului (comun , în cele din urmă ) care stabileşte apropierile şi îndepărtările, vecinătăţile şi izolările, prezenţele şi absenţele. Nu e deloc paradoxal, atunci (mai cu seam ă la sfîrşitul lecturii acestei cărţi), să spune m că unu l dintr e efectele cele mai neaşteptate ale societăţii de consu m este precaritatea: datorie şi obligaţie, şansă şi fatalitate pentr u individ ca, în mijlocul lucrurilor, în mijlocul celorlalţi şi în posibila întîlnire cu sine, să caute, cîn d cu o disperare apocaliptică â la Hollywood, cîn d cu entuziasm dem n de un spol publicitar, să se inventeze pe sine, să de a un mini m sens celor mai simple dintr e cuvinte: „eu", „noi"

Ciprian Mihalţ

Coplesiţi-mi-l cu tot ce-i mai bun pe pămînt, afundaţi-l în fericire peste cap, de să iasă bulbucii pe suprafaţa fericirii, ca din apă, daţi-i o îndestulare economică, de să nu mai aibă nimic de făcut, doar să doarmă, să înfulece turtă dulce şi să asigure continuitatea istoriei universale

Dostoievski , Omul din subterană

PARTEA

ÎNTÎ I

Liturghia

formală

a obiectului

Există astăzi, pretutindeni în juru l nostru, do­ vezi incredibile ale consumului şi abunden ­ ţei, rezultate di n multiplicarea obiectelor, a serviciilor, a bunurilo r materiale, şi care reprezintă o mutaţie fundamentală în ecolo­ gia speciei umane . La drep t vorbind, oame­ nii care du c o viaţă opulent ă nu mai sînt înconjuraţi, ca pîn ă acum, de alţi oameni , ci d e OBIECTE . î n relaţiile lor zilnice nu-i mai au partener i pe semenii lor, ci primesc şi manipulează din ce în ce mai mult, confor m statisticilor, bunur i şi mesaje, începîn d cu organizare a domestic ă extre m d e com­ plexă, cu zecile ei de sclavi tehnici, „mobi­ lierul urban " cu întregul arsenal propriu-zis de comunicaţii şi activităţi profesionale, pîn ă la spectacolul perpetu u al celebrării obiec­ tului în publicitate şi la sutele de mesaje zilnice venite din mass media, de la forfota mărunt ă a gadgeturilor cvasi-obsesive pîn ă la psihodramel e simbolice alimentat e d e obiectele nocturn e care vin să ne bîntuie pînă şi în vis. Conceptele de „mediu", de „ambianţă" au ajuns la mod ă numa i de cînd trăim, în fond, mai puţin în vecinătatea altor oameni, în prezenţa şi în discursul lor, cît mai degrabă sub privirea mut ă a uno r obiecte

30

/

Societatea de consum

ascultătoare şi halucinant e care ne ţin mere u acelaşi discurs, acela al puterii noastr e împietrite, al abundenţe i noastre virtu­ ale, al absenţei noastr e reciproce. Tot aşa cu m copilul-lup devine l u p dacă-şi duc e viaţa în pădure , şi no i deveni m încetul cu încetul funcţionali aidom a obiectelor din preajma noastră. Trăim timpu l lor; ma i precis, trăim dup ă ritmul şi confor m succesiunii lor nesfîrşite. Noi sînte m cei car e asistăm astăzi la naşterea, desăvîr- şirea şi moarte a lor, în timp ce, pe vremuri, obiectele era u cele care - fie ele instrument e sau monument e peren e - supravie­ ţuiau generaţiilor d e oameni .

Obiectele nu sînt nici floră, nici faună. Cu toate acestea, ne d a u impresia une i vegetaţii luxuriante, a une i jungl e în mijlocul căreia nou l om preistoric al timpurilo r modern e găseşte cu gre u reflexele civilizaţiei. Trebuie să încercă m să descriem neîntîrziat această faună şi floră, pe care omu l le-a produ s şi care acu m îl înconjoar ă şi îl năpădes c ca în romanel e SF proaste, aşa cu m le vede m şi cu m le trăim, fără să uită m nici o clipă că, în fastul şi belşugul lor, rămî n produsu l activităţii uman e şi că ele nu ascultă de legile ecologice naturale , ci de legea valorii de comerţ .

„Pe cele ma i animat e străzi di n Londr a magazinele se înlăn­ ţuie unu l dup ă celălalt, iar în spatele ochilo r de sticlă goi stau expus e toate bogăţiile universului, şaluri indiene , revolvere ame­ ricane, porţelanur i chinezeşti, corsete de la Paris, blănur i din Rusia şi mirodeni i de la Tropice; da r toate aceste articole care au văzut atîtea ţări poart ă etichete albicioase pe care sînt inscrip­ ţionate cifre arab e urmat e de caractere laconice - L, s, d (liră sterlină, şiling, pence) . Aceasta este imagine a oferită de marf a aflată pe piaţă " (Marx , Contribuţii la critica economiei politice).

Belşugul.

Panoplia

Belşugul este fără îndoial ă trăsătura descriptivă cea ma i fra­ pantă . Marile magazine, c u bogăţia lor d e conserve, d e haine , d e aliment e şi de confecţii reprezint ă parcă peisajul prima r şi locul

geometri c al abundenţei . Pîn ă şi străzile, cu vitrinele lor ticsite,

debordant e (bunu l cel ma i des

marfa n-ar ma i fi ceea ce este), cu tejghelele lor pline de meze­ luri, cu toată această sărbătoare alimentar ă şi vestimentară la

întîlnit fiind lumina, fără de care

Liturghia formală a obiectului

/

31

Care participă , stimuleaz ă fiecare î n part e salivaţia feerică. Există in ideea de belşug ceva ma i mul t decît sum a produselor: evidenţa surplusului, negar e magică şi definitivă a rarităţii, presupunere a II LI iernă şi generoasă a pămîntulu i făgăduinţei. Pieţele noastre, ,n icrele noastre comerciale, miniprix-urile mimeaz ă o natur ă

regăsită, extraordina r d e fertilă: sînt

Care curg , î n chi p d e lapt e şi miere , fluvii d e neo n pest e ketchu p ţi plastic; da r ce contează? Este dorinţ a violentă nu de a avea sufi­ cient, ci de a avea în exces, şi înc ă pentr u toat ă lumea : puteţ i avea muntele ăsta de stridii, de cotlete, per e sau conserve de sparan­ ghe l cumpărîn d doa r o parte . Cumpăraţ i puţi n şi veţi avea totul. I,u discursu l metonimic , repetitiv , a l materie i consumabile , a l mărfii, redevin e printr- o mar e metafor ă colectivă, şi tocma i il.Horit ă excesulu i ei, imagine a darului, a generozităţi i inepui ­ zabile şi spectacular e car e est e acee a a sărbătorii.

văile noastr e di n Canaa n în

Dincolo de grămadă, form a cea ma i rudimentară , da r şi cea in.ii pregnant ă a abundenţei , obiectel e se organizeaz ă în panoplie M.II I în colecţie. Aproap e toat e magazinel e d e îmbrăcăminte , d e produse electrocasnic e etc . ofer ă o gamă d e produs e diferenţiat e Cttre se cheamă , îşi răspun d şi se declin ă unel e pe altele . Vitrin a anticarului reprezint ă modelu l aristocratic, luxos, al acestor ansambluri care nu ma i evocă neapăra t o supraabundenţ ă de lUbstanţă, cî t ma i degrab ă u n evantai d e obiect e selecţionat e ş i . i implementare , destinate alegerii, da r şi reacţiei psihologice în Iftnţ a consumatorului , care le parcurge , le inventariază , le cate­ goriseşte. Puţin e obiect e sîn t oferit e astăzi singure, î n lipsa unu i i ou text care să vorbească despr e ele. Din această cauză, relaţia 1 1 msumatorulu i c u obiectu l s-a schimbat : e l n u s e ma i raporteaz ă l.i u n anumi t obiec t pentr u utilitate a lu i specifică , c i l a u n ansam ­ blu de obiecte în semnificaţia lor totală. Maşina de spălat, 11 Igiderul, maşin a de spălat vasele etc. au un alt sens luate împre - iină decît fiecare în part e ca ustensilă. Vitrina, reclam a publici­ tară, firma producătoar e şi marca, elemen t esenţial , impu n o vi/inne coerentă, colectivă a lucrurilor privite în totalitatea lor m.lisociabilă, ca un lan ţ care nu ma i este o înşiruire de simple obiecte , c i o înşiruir e d e semnificanţi, în măsur a în car e fiecar e îl lemnifică pe celălalt ca supra-obiect ma i complex , antrenîndu-1

32

/

Societatea de consum

pe consumato r într-o serie de motivaţii la rîndu l lor ma i com­ plexe. Este limped e că obiectele nu sînt scoase niciodată pe piaţă într-o dezordin e absolută . I n anumit e cazuri , ele po t inima dezor ­ dine a pentr u a seduce ma i eficient, da r întotdeaun a fac în aşa fel încît să creeze posibilitatea de a direcţiona impulsul de cum­ părar e î n lanţ, pentr u a-1 seduc e p e cumpărăto r ş i a-1 împinge , conform propriei logici, pîn ă la investiţia maxim ă şi pîn ă la limi­ tele potenţialului său economic . Hainele, aparatele, produsel e de toaletă constituie astfel de filiere de obiecte care impu n consuma­ torulu i constrînger i inerţiale : acest a s e v a deplas a î n mo d logic d e la un obiec t la altul. Va fi prin s într-u n calcul al obiectelo r - cu totul diferit de vertijul cumpărări i şi aproprierii care se naşte di n belşugul mărfurilor.

Mall-ul

Mall-uP este sinteza dintr e belşug şi calcul. Mall-ul (sau noile centr e comerciale) realizează sinteza activităţilor de consum , dintr e car e n u ce a ma i lipsită d e importanţ ă est e shoppingxA, flirtul cu obiectele, plimbare a de plăcere şi posibilităţile combi­ natorii. Din această perspectivă, mall-ul este ma i definitoriu pentr u consumu l moder n decît marile magazine, und e centra­ lizarea cantitativă a produselo r lasă o posibilitate mai mic ă explorării ludice, juxtapunere a raioanelor, a produselo r impun e un itinerariu de tip utilitar şi păstrează ceva din epoc a în care s-au născut, aceea a accesului uno r mar i categorii sociale la bunuril e d e consu m curent. Mall-ul ar e îns ă u n c u totu l al t sens :

n u juxtapun e categoriil e d e marfă , c i practic ă amalgamul semnelor, a l tuturo r categoriilo r d e bunur i considerat e cîmpur i parţiale ale une i mulţim i consumatoar e d e semne . Centru l cultural devine aici part e integrant ă a centrulu i comercial. Nu trebuie să înţelege m însă că ar fi vorb a de o „prostituare" a culturii : a r f i pre a simplu . Cultura , aici, s e culturalizează. î n mo d simultan, marf a (magazin de haine, băcănie, restaurant etc.) se culturalizează şi ea, transformată în substanţă ludică şi distinctivă, î n accesori u d e lux, într-u n elemen t printr e altel e a l panopliei

* I n original, drugstore: în Franţa, ansamblu format dintr-un bar, cafenea,

restaurant, diverse magazine, uneor i o sală de spectacole

(n.

tr.).

Liturghia formală a obiectului

/

33

| [i

li I de a trăi, spu n reclamele, să porni m la vînătoarea de cotidian:

„O nou ă artă de a trăi, un no u

mial e a bunurilo r de consum .

I poţi face cumpărătur i într-un mo d plăcut, în acelaşi loc clima-

cumper i în acelaşi tim p produs e alimentare , obiecte

la

ii

.ii.

ionice

pentr u

apartamentu l

de

la

oraş

sau

pentr u

casa

de

i M .i , hainele, florile, ultimul roma n sau ultimul gadget, în vrem e

1 1

i litl'cnea, cinema , librărie, mediatecă , magazin e de mărunţişuri ,

li.mic

ni.ill ui poat e cuprind e totul ca un caleidoscop. Dacă magazinul Universal oferă spectacolul de bîlci al mărfii, mall-ul dă recitalul

IU hui 1 al consumului , a căru i „artă " const ă tocma i în a miz a pe imbiguitatea semnulu i întruchipa t de obiecte şi în a le sublima

„ambianţă":

.ulii

ş i copiii

s e uită

l a

u n

film , s ă

iei

mas a î n acelaşi loc etc."

şi înc ă mult e alte lucrur i în aceste centr e comerciale:

nulului

d e

instrumen t

şi

d e

marf ă

într-un jo c

d e

m o cultură

Intre

/ Hayboy ş i u n trata t d e paleontologie . Mall-ul v a merg e c u moder - III/.nea pîn ă într-acolo încît va oferi „materie cenuşie": „Vînza-

şi

Trei etaje, un bar, un ring de dan s

un magazin de mirodeni i fine şi o galerie de pictură, într e

ma i există nici o diferenţă

generalizată,

und e

n u

n . i

produselor

n u

n e

interesează

[

].

în

sine,

vre m

aduce m

puţină materie

I puncte de vînzare. Fleacuri, discuri, ediţii de buzunar, cărţi de

i ftpătîi - cîte puţi n di n toate. No i nu căută m să ne flatăm clienţii.

I ,c propune m cu adevărat «ceva». La etajul do i funcţionează un

laborator de limbi străine. Printr e discuri şi cărţi, circulă marile

i urente care trezesc societatea de azi. Muzică experimentală ,

cenuşie»

volume

cenuşie

care

vorbesc

despr e

această

epocă .

«Materia

ISte

cea car e însoţeşte produsele . U n mall, aşadar, da r pe stil

nou ,

c u

ceva î n

plus,

poat e

puţin ă inteligenţă ş i u n pic d e căl­

dur ă

umană" .

Mall-ul poat e deven i un

adevăra t oraş: este Parly 2*, cu al său

i

entr u comercial gigantic, und e „arta şi divertismentul se îmbin ă

i

I I viaţa cotidiană", und e

fiecar e gru p d e locuinţ e ar e î n centr u

o

piscină-club care devin e astfel punctu l de atracţie. Biserică

circulară, terenur i d e tenis („măca r atît"), buticur i elegante ,

Ce a ma i modest ă staţiune d e sportur i d e iarn ă res­

pectă acest mode l „universalist" al mall-ului: toat e activităţile

sînt rezumate ,

combinat e î n mo d sistematic ş i centrat e î n juru l

bibliotecă.

* Mare centru comercial în zona de vest a bazinului parizian

(n. tr.).

34

/

Societatea de consum

Liturghia formală a obiectului

/

35

conceptulu i fundamenta l de „ambianţă". Astfel, Flaine-la-Pro-

uluitul

estetic.

Faimosul

slogan

„urîţenia se vinde greu " a fost

digue* vă oferă în acelaşi tim p o existenţă totală, polivalentă,

depăşit.

Ar

pute a

fi

înlocuit

pri n

„frumuseţea

învelişului

este

Blanc-ul nostru, păduril e de conifere -

pîrtiile noastre olimpice, «platoul» nostr u pentr u copii - arhi­

tectura noastr ă cizelată, cioplită, lustruită ca o oper ă de artă - puritate a aerului pe care-1 respiră m - ambianţ a rafinată a

Aici

înfloreşte viaţa dup ă ce pîrtiile de ski s-au golit. Cafenele, restaurante , magazine, patinoare , cluburi d e noapte , cinema­ tografe, centr e de cultură şi de distracţii sînt adunat e laolaltă în Foru m pentr u a vă oferi o viaţă bogat ă şi variată dincolo de

pîrtiile de ski - circuitul nostr u TV pri n cablu - viitorul nostr u la scară uman ă (curînd, ministrul culturii ne va includ e în patri­

moniu l naţiona l c a p e

Am ajuns în punctu l în care „consumul " a pu s stăpînire pe întreag a noastră viaţă, în care toate activităţile se combin ă în acelaşi mod , în care drumu l spre satisfacţii este trasat dinainte , o r ă de oră, în care „mediul" este total, pe de-a-ntregul climatizat, amenajat, culturalizat. în fenomenologi a consumului , această climatizare general ă a vieţii, a bunurilor, a obiectelor, a servi­

ciilor, a conduitelo r şi a relaţiilor sociale reprezint ă stadiul desă- vîrşit, „consumat"**, într-o evoluţie care merg e de la abundenţ a pur ă şi simplă, de-a lungul reţelelor articulate de obiecte, pîn ă la condiţionare a totală a activităţilor şi a timpului, pîn ă la reţeau a de climatizare ce traversează viitoarele oraşe care sînt mall-urile,

Parly 2-urile şi aeroporturil e

combinatorie :

Mont

Forumulu i nostr u (la fel ca în oraşele mediteraneene

) .

u n monumen t d e artă)" .

moderne .

Parly

2

„Cel ma i mar e centr u comercial al Europei. "

„Printemps, BHV, Dior, Prisunic, Lanvin, Fran k et Fils, Hedi -

ard, dou ă cinematografe, un mall, un supermarket , Suma, o sută

de alte magazine,

Există dou ă imperative pentr u alegerea cumpărăturilor, de la produs e de băcăni e la haute couture: dinamismu l comercia l şi

toate la un loc!"

* Flaine, staţiune de sporturi de iarnă din Haut e Savoie, în estul Franţei,

nu departe de Chamoni x (n. tr.).

** Consummare (lat) , „a desăvîrşi", faţă de consumere (lat.), „a distruge, a

consuma " (n. tr.).

prima condiţie pentr u a trăi fericit".

organizată înjura i aleii centrale*,

,u icră principală şi cale triumfală pe dou ă niveluri. Reconcilierea

n (inertului mic ttârcală.

a ritmului moder n cu vechea hoi-

Structurată

pe

dou ă

etaje

cu cel mare

.

confortul nemaivăzut pîn ă acu m de a colinda

pun faţa magazinelor care-şi etalează tentaţiile la tot pasul fără să

Vorbim

despre

li

ascundă în spatele vreunei vitrine, pe aleea devenită în acelaşi

H

m p

Rue

d e l a Paix ş i Champs-Elysees, presărată c u fîntîn i arte­

ziene, arbori minerali, cu chioşcuri şi bănci, lipsită total de ano­

timpuri şi intemperii: un sistem de climatizare excepţional, care a

tuburi de condiţionare a

necesitat

-n i ului, face ca aici să domneasc ă o primăvară fără sfîrşit.

treisprezece

kilometri

de

Nu

numa i

că poţi

cumpăr a orice,

de

la

o

perech e

de şireturi

pin. i

la

u n

bilet

d e

avion,

n u

numa i

găseşti

d e

toate, d e la

i ni II panii de asigurări la cinematografe, bănci sau cabinete medi-

i ,ilr, club de bridge şi galerie de artă, dar, dincolo de toate, nu ma i

i vii sclavu l orelo r fixe. Alee a principală , c a oric e stradă , est e

II i <-si bilă şapte zile din şapte, ziua şi noaptea .

vrea, î n centr u funcţionează cel mai

moder n mo d de plată: cartea de credit. Ea eliberează cecuri, ban i

Iu

pl.ili , arătaţi cârdul şi semnaţi factura. Asta-i tot. I n fiecare lun ă I >i imiţ i u n extras d e con t p e care-1 puteţi plăti tot o dat ă sau lunar. in acest mariaj dintre confort, frumuseţe şi eficienţă, pari ­ zieni i descoperă condiţiile materiale ale fericirii p e care oraşele ftoastre anarhice le refuzau

a

h i

lii/.i

mo d firesc , pentr u cine

.

şi

chiar salarii subţiate

d e

datorii

D e

acum ,

pentr u

Ne allăm acu m chiar în centru l consumulu i ca organizare totală .i cotidianului, omogenizar e totală, und e totul este cuprin s şi depăşit cu uşurinţă, în transluciditatea une i „fericiri" abstracte, tliTmite numa i pri n aplanare a tensiunilor. Mall-ul, extins la (Umensiune a centrulu i comercia l şi a viitorulu i oraş , est e subli­ marea întregi i vieţi reale , a întregi i vieţi sociale obiective , în car e

* în origina l le Mail, odinioar ă ale e rezervată joculu i de mai l (sec. XVIII-

XIX), astăzi alee de promenad ă (n. tr.).

36

/

Societatea de consum

se abolesc nu numa i munc a şi banii, da r chia r şi anotimpuril e - vestigiu îndepărta t al unu i circuit el însuşi omogenizat ! Muncă , distracţie, natură , cultură, toate acestea, odinioar ă dispersate şi generatoar e de nelinişte şi de complexitate în viaţa reală, în oraşele noastre „anarhice şi arhaice", toate aceste activităţi rupt e unel e de altele şi ma i mul t sau ma i puţi n ireductibile unel e la celelalte - în cele di n urm ă amestecate, malaxate, climatizate, omogenizat e în aceeaşi mişcare de travelling a une i cumpărătur i perpetue , asexuate în aceeaşi ambianţ ă hermafrodit ă a modei ! Toat e aceste a digerate ş i redat e aceleiaşi materi i fecale omogen e (desigur, tocma i su b semnu l dispariţie i banilor „lichizi", simbo l înc ă pre a vizibil al fecalităţii reale a vieţii real e şi al contradicţiilo r economic e şi sociale de odinioară ) s-au terminat : fecalitatea Controlată, lubrifiată , consumată s-a transforma t d e acu m î n lucruri , difuză pretutinden i în indistincţia obiectelor şi a raporturilo r sociale. Aşa cu m î n Panteonu l roma n coexistă î n mo d sincretic zeii tuturo r ţinuturilor , într-u n imen s „digest", to t aşa î n Super - Shoppin g Center-ul nostru, Panteonu l nostru al tuturor, Pande - monium-u l nostru, se reunes c toţi zeii, toţi demoni i consumului , adică toate activităţile, toate muncile , toate conflictele şi toate anotimpuril e abolite în aceeaşi abstracţiune. In substanţa vieţii astfel întregită , î n aces t digest universal , n u ma i poat e f i vorb a despr e sens: ce se întîmpl a în travaliul visului, în travaliul poetic, în travaliul sensului, adică marile figuri ale deplasării şi conden ­ sării, ale metaforei şi ale contradicţiei, care se sprijină pe articu­ larea vie a uno r element e distincte, nu ma i este posibil. Peste tot domneşt e etern a substituţie a elementelo r omogene . N u ma i există funcţie simbolică: există doa r o veşnică operaţi e combina­ torie de „ambianţă", într-o primăvară fără sfîrşit.

Statutul miraculos al consumului

Indigenii melanezien i era u fermecaţi de avioanele care zbura u pe cer. Niciodată însă obiectele acestea nu cobora u spre ei. Albii, d in contră, reuşea u să le prindă . Şi aceasta pentr u că dispunea u la sol, în anumit e locuri, de obiecte asemănătoar e care atrăgeau avioanele zburătoare . Di n această cauză, indigenii au începu t să

Liturghia formală a obiectului

/

37

• iinstruiască un simulacru de

M M

Bţtcpte răbdător i ca avioanele

avion di n crengi şi liane, au trasat

teren p e car e l-au ilumina t c u grijă noapte a ş i a u începu t s ă

să coboare .

Fără să calificăm drep t primitivism

(la urm a urmei , de ce nu?)

.iiiiudinea vînătorilor-culegători antropoiz i care rătăcesc în (llele noastre pri n jungl a oraşelor, am pute a vedea în ei o apo ­ logi e a societăţii d e consum . Cel atins d e miracolul consumulu i Construieşte şi el un dispozitiv de obiecte-simulacru, de semn e i aracteristice ale fericirii, apoi aşteaptă (cu disperare, ar spun e nu moralist) ca fericirea să i se aştearnă la picioare.

Nu e vorba aici de a scoate în evidenţă un principiu de analiză, i i, pu r şi simplu , de mentalitatea de consu m privat ă şi colectivă. La acest nivel destul de superficial pute m risca o comparaţie:

cfindirea magică est e ce a car e guverneaz ă consumul , mentalitate a miraculoasă guvernează viaţa cotidiană, adică mentalitatea primi-

1 ivă, î n sensu l î n

pulerea absolută a gîndurilor: aici, este vorba despr e credinţ a în puterea absolută a semnelor. Opulenţa , „afluenţa" nu este, de fapt, decî t acumulare a semnelor fericirii. Satisfacţiile pe car e le oferă obiectele sînt echivalentul simulacrelor de avioane, ale modelelor redus e ale melanezienilor, adică reflexul anticipat al Marii Satisfacţii virtuale, al Opulenţe i Totale, al Exaltării finale a celor atinşi definitiv de miracol, a căro r speranţă nebuneasc ă alimentează banalitatea cotidiană. Aceste satisfacţii mărunt e nu sînt încă decît nişte practici de exorcism, modalităţi de a capta, de a conjura Bunăstare a totală, Beatitudinea.

car e a m definit-o c a fiin d fondat ă p e credinţ a î n

In practica vieţii cotidiene, binefacerile consumulu i n u sînt perceput e ca rezultat al une i munc i sau al unu i proce s de pro­ ducţie , ci sîn t trăit e ca miracol. Există fără îndoial ă o diferenţ ă între indigenu l melanezia n şi telespectatorul care stă în faţa tele­ vizorului, apasă pe un buto n şi aşteaptă ca imaginile di n întreag a lume să coboar e spre el; şi asta se întîmpl a pentr u că, în general, imaginile se supun , în vreme ce avioanele nu ascultă niciodată de chemare a ordinulu i magic. Dar acest succes tehnic nu e suficient pentr u a demonstr a că no i avem un comportamen t care ţine de real, iar indigenii, unu l care ţine de imaginar. Pentr u că aceeaşi economi e de ordi n psihic face în aşa fel încît, pe de o parte , credinţ a magic ă a indigenilor să nu fie niciodată distrusă (dacă

38

/

Societatea de consum

n u funcţionează , înseamn ă c ă n u s-a făcu t cee a c e trebuia) , iar,

miracolu l d e l a televizor s ă fie permanen t înfăptui t

fără a înceta să fie un miracol - şi aceast a datorit ă tehnici i car e

şterge î n conştiinţ a consumatorulu i însuşi principiu l realităţii sociale, procesu l social îndelunga t d e producţi e car e duc e l a

consumu l de imagini . Aşa încî t telespectatorul , ca

şi indi­ d e efici­

p e d e alta,

genul , trăieşt e apropriere a enţ ă miraculoasă.

c a

p e

o

captare într-u n

fel

Mitul

cargoului

Bunuril e de consu m se prezint ă astfel ca putere captată, şi nu ca pro ­ duse obţinute prin muncă . în termen i ma i generali, bogăţia d e produse, o dată separată de determinările obiective, este resimţită ca o ofrandă a naturii, ca o binefacer e şi o man ă cerească . Melane - zienii - tot ei - au dezvoltat, în urm a contactului cu albii, un cult mesianic, acela al cargoului: albii trăiesc în belşug, iar ei n-au de nici unele, şi asta pentr u că albii ştiu să prind ă sau să deturnez e mărfurile destinate lor, negrilor, încă de pe vreme a strămoşilor lor de la începuturile lumii. într-o zi, dup ă ce magia albilor se va fi teminat, strămoşii lor vor veni în cele din urm ă cu încărcătura miraculoasă şi ei nu vor mai cunoaşte niciodată sărăcia.

văd „ajutorul" occidenta l ca

pe ceva aşteptat, natural, care li se cuvine de foarte mul t timp . Ca pe un leac magic - fără nici o legătur ă cu istoria, cu tehnica,

şi cu piaţa mondială . Dar, dac ă îi privim

cu progresu l continu u

ceva ma i îndeaproap e p e occidentalii atinşi d e miracolu l belşu­ gului, oar e nu se comport ă ei, în colectiv, la fel? Masa consuma ­

torilo r n u trăieşt e belşugu l c a p e

u n efect natural, înconjurat ă d e

fantasmele ţării făgăduinţei, convinsă de litania publicitară că totul îi va fi dărui t anticipat pentr u că are un drep t legitim şi inalienabil asupr a belşugului? încredere a î n consu m este u n elemen t nou ; generaţiile tiner e sînt d e acu m înaint e moşteni­ toare : ele moştenes c nu numa i bunuri , ci şi dreptul natural la abundenţă. Astfel reînvi e î n Occiden t mitu l cargoului , î n vrem e ce în Melanezia dispare. Căci, chia r dac ă abundenţ a devine cotidian ă şi banală, ea este trăită ca un miraco l cotidian, în măsur a în care apar e nu ca fiind produs ă şi obţinută , cucerită în

Astfel,

popoarel e

„subdezvoltate"

Liturghia formală a obiectului

/

39

urm a unu i efor t istoric şi social, ci distribuită de cătr e o instanţ ă mitologică benefică ai cărei moştenitor i legitimi sîntem : Tehnica, Progresul, Bunăstarea etc. Aceasta nu înseamn ă că societatea noastr ă n-ar fi înaint e de Coate, în mo d obiecti v şi decisiv, o societat e de producţie , o ordine de producţie, adic ă locu l une i strategi i politic e şi economice . Ins ă Iuime i ordin i i se suprapun e o ordine de consum, car e este o ordin e de manipular e a semnelor. în acest sens, poat e fi făcută

0 paralelă (hazardată, fără îndoială) cu gîndire a magică, pentr u

ma i

multe aspecte fundamental e ale societăţilor noastr e contempo - i.inc se supu n une i logici a semnificaţiilor, une i analize a

1 ud urilor şi a sistemelor simbolice - în ciuda lor, societăţile de

care vorbi m

istorice a acesto r semnificaţi i ş i codur i rămîn e î n picioar e - , m'castă analiză trebuin d să se articuleze pe cea a procesulu i pro ­ ducţiei materiale şi tehnice , ca o prelungir e teoretică a sa.

n u sîn t ma i puţi n primitive , ia r problem a producţiei

ambel e

trăiesc

din

semne

şi

la

adăpostul

lor.

Di n

ce

în

ce

\ 'i'itijul

consumat

al

catastrofei

l'iilosirea semnelo r este întotdeaun a ambivalenţă, ea are întot­

deaun a funcţi a d e a conjuram ambel e sensur i ale termenului : s ă poată la lumină , pentr u a capt a pri n semn e (forţele, realul,

, pentr u a-1 neg a ş i refula . Şti m

i ,i gîndirea magică, în miturile ei, are ca scop conjurare a schim-

li.ii ii şi a istoriei. într-u n fel, consumu l generaliza t de imagini , de •Mpte, de informaţi i vizează şi el conjurarea realului în semnele nulului, a istorie i în semnel e schimbări i etc .

Noi consumă m realul pri n anticipaţie sau retrospectiv, în orice

i i/, la distanţă , ace a distanţ ă car e aparţin e semnului . Exemplu :

i nul Paris Match ne-a dezvălui t existenţ a agenţilo r secreţ i însărci­

naţi cu protecţia Generalului*, care se antrena u cu mitraliera în Subsolurile Prefecturii de Poliţie, această imagin e n-a fost citită i.i „informaţie", trimiţînd , adică, la contextu l politic şi la elucidarea sa; pentr u fiecare dintr e noi, ea conţine a tentaţia unui atenta t superb, a unu i ampl u act de violenţă; atentatu l va

I n icire a etc) , ş i s ă evoc e u n lucru

* Este vorba despre generalul Charles de Gaulle

(1890-1970)

(n. tr.).

40

/

Societatea de consum

Liturghia formală a obiectului

/

41

avea loc, el urmează să aib ă loc, imagine a nu este decî t prevestire a

Noi trăim astfel la adăpostul semnelo r şi refuzînd realul. Sigu-

şi satisfacţia anticipată, locul und e perversiunile se împlinesc.

i

.in( a miraculoasă: cînd privim imaginile lumii, cine va mai distin-

Avem aici efectul invers în rapor t cu speranţ a bogăţiei mira­

l'i această fulgurantă apariţie a realităţii de plăcerea profund ă

culoase di n cargou. Cargoul sau catastrofa genereaz ă amîndou ă

i

l c B nu fi acolo? Imaginea, semnul , mesajul, tot ceea ce „consu­

acelaşi efect al vertijului consumat .

l

i iun " reprezintă liniştea noastră pecetluită d e distanţa faţă d e

Se poat e spune , pe drep t cuvint, că fantasmele noastre sînt cele care primesc semnificaţie şi se consum ă în imagine. Da r aspectul acesta psihologic ne interesează ma i puţi n decît ceea ce se transform ă în imagin e pentr u a fi consuma t şi, totodată , refulat: lume a reală, evenimentul, istoria.

Cee a c e caracterizeaz ă societate a d e consu m este universalitatea [aptului divers în comunicare a d e masă . Oric e informaţi e poli­ tică, istorică, culturală este primită sub aceeaşi formă, deopotrivă anodin ă şi miraculoasă, a faptului divers. Este în întregim e actualizată, adic ă dramatizat ă în mo d spectacula r - şi în între ­ gim e neactuală, adic ă distanţat ă pri n intermediu l comunicări i ş i redusă la semne . Faptul divers nu este, aşadar, o categorie printr e altele, ci CATEGORI A cardinală a gîndirii noastr e magice, a mito­ logiei noastre.

Această mitologie se sprijină pe exigenţa cu atît ma i vorace privitoare la realitate, la „adevăr", la „obiectivitate". Peste tot ave m de-a face c u cine-verite-ul, c u reportaju l î n direct , c u flash-ul, cu fotografia şocantă, cu documentul-mărturi e etc. Pretutinden i se caut ă „miezu l evenimentului" , „miezu l scandalului" , in vivo-ul, confruntare a directă - vertijul une i prezenţ e totale în eveni­ ment , Marele Frison al Trăirii - adică di n no u MIRACOLUL , căci adevărul lucrului văzut, televizat, magnetizat pe band ă constă tocma i în faptul că eu nu eram acolo. Cee a ce conteaz ă îns ă este mai-mult-ca-adevărul, altfel spus, faptul de a fi acolo fiind departe, altfel spus , fantasma.

Comunicare a d e mas ă n e ofer ă n u realitatea , c i vertijul reali­

tăţii. Sau , lăsîn d jocuril e de cuvint e la o parte , o realitat e fără vertij, pentr u că inim a Amazonului , inim a realului, inim a pasiunii, inim a războiului, această „Inimă" care este locul geo­ metri c al comunicării de masă şi care-i conferă extraordinar a

sentimentalitat e este tocma i locul

unde nu se întîmpla nimic. Este

semnu l alegoric al pasiunii şi al evenimentului, iar semnel e sînt securizante.

lum e .şi legănat ă ma i degrab ă decî t compromis ă d e aluzia , chia r

i violentă, la real. < Ion ţinutu l mesajelor, semnificaţiil e semnelo r n-au nic i o Importanţă. Nu ne angajează în nici un fel, iar mass medi a nu ne ii mu l înapoi la realitate, ci ne da u să consumă m semn e ca atare, Confirmate totuşi de garanţia realului. In concluzie, pute m

di hui acu m praxisul consumului Relaţi a consumatorulu i cu

lumea reală, cu politica, cu istoria, cu cultura nu este aceea a

Iul ii i'su lui, a învestirii, a responsabilităţi i angajat e - da r nic i ce a

i Indiferenţei totale: este acee a a CURIOZITĂŢII . Confor m II liniaşi raţionament , pute m spun e c ă amploare a consumului ,

I I c un i a m definit-o aici, n u este acee a a cunoaşterii lumii, da r

U T . i ,i ignoranţei totale: este aceea a FALSE I CUNOAŞTERI* . Curiozitatea şi falsa cunoaşter e desemneaz ă unu l şi acelaşi | oui|ioi lamen t de ansamblu faţă d e real, comportamen t gene- lali/a l şi sistematizat pri n practica comunicări i de masă şi, deci,

| II H teristic „societăţii de consum" : este vorba despr e refuzul

ilnlii i prin apropriere a avidă şi repetat ă a semnelo r lui. < !u aceast ă ocazie , pute m num i locul consumului: viaţa coti- ili.in.i Nu este doa r sum a faptelor şi a gesturilor cotidiene, dimensiune a banalităţi i şi a repetiţiei , ci chia r un sistem de inter- l'hiriii: (Cotidianul înseamn ă disociere a unu i praxi s tota l într- o

i . I I n anscendentă , autonom ă ş i abstractă ( a politicului, a socia­ lului, a culturalului) şi într-o sferă imanentă , închisă şi abstractă, i „privatului". Muncă , distracţie, familie, relaţii: individul le 1 1 1 i i cani/.ează într-un mo d involutiv, dincoac e d e lum e ş i d e

i

i într-un sistem coeren t fundamenta t p e o demarcaţi e

• I ii i i zonei private, pe libertatea formală a individului, pe apro- |ni'ii. i securizant ă a mediulu i înconjurăto r şi p e falsa • unoaştere. Cotidianul este, din perspectiva obiectivă a totali-

|

i

este, din perspectiva obiectivă a totali- | i • U N sârac ş i rezidual, dar,
este, din perspectiva obiectivă a totali- | i • U N sârac ş i rezidual, dar,
este, din perspectiva obiectivă a totali- | i • U N sârac ş i rezidual, dar,
este, din perspectiva obiectivă a totali- | i • U N sârac ş i rezidual, dar,

U N

sârac ş i rezidual, dar, p e d e altă parte, triumfător ş i euforic

* Miconnaissance, în original (n. tr.).

42

/

Societatea de consum

în efortul lui de autonomizar e totală şi de reinterpretar e a lumii

„de uz intern" . Aici se situează complicitatea profundă , organică,

într e sfera cotidianului privat şi comunicare a de masă.

Cotidianu l ca închidere , ca Verborgenheif, ar fi insuportabi l în

lipsa simulacrulu i lumii , a alibiului une i participăr i la lume . Ar e

nevoie să se alimenteze cu imagini şi cu semnel e multiplicate ale

acestei transcendenţe . Liniştea lui are nevoie, aşa cu m am văzut

deja, de vertijul realităţii şi al istoriei. Liniştea lui are nevoie,

pentr u a exulta , d e perpetu a violenţ ă consumată. Este felul lui d e

a ii obscen. Devorează eveniment e şi violenţă, cu condiţia ca

aceste a să-i fie servite ia pat . Dac ă ar fi să caricaturizăm , cotidi­

anu l înseamn ă telespectatorul relaxat în faţa imaginilor di n

războiul di n Vietnam. Imagine a televizată, ca o fereastră inversă,

dă ma i întîi într-o încăper e şi, în această încăpere , exterioritatea

crud ă a lumii devine intimă şi caldă, de o căldură perversă.

La acest nivel „trăit", consumu l face din excluziunea maxim ă

a lumii (reală, socială, istorică) indicele maxi m de siguranţă.

Consumu l ţinteşte spre această fericire de circumstanţ ă care este

aplanare a tensiunilor. Da r se loveşte de o contradicţie: aceea

dintre pasivitatea pe care o implică nou l sistem de valori şi nor­

mel e une i moral e sociale care, în esenţă, rămîn e aceea a volun­

tarismului, a acţiunii, a eficienţei şi a sacrificiului. De und e

intensa culpabilizare care se leagă de nou l stil de conduit ă hedo ­

nistă şi graba, definită extre m de clar pri n „strategiile dorinţei",

de deculpabilizare a pasivităţii. Pentr u milioanele de oamen i

lipsiţi de istorie şi fericiţi că sînt aşa, trebuie deculpabilizată

pasivitatea. Aici intervin e dramatizare a spectaculoas ă pri n

intermediu l mass medi a (faptul divers/catastrofa ca singură

categorie generalizată a tuturo r mesajelor): pentr u rezolvarea

contradicţiei dintr e moral a hedonist ă şi cea puritană , trebuie ca

liniştea instituit ă în sfera privat ă să apar ă ca o valoar e obţinută cu

trudă, ameninţat ă neîncetat, învăluită de un destin catastrofic. E

nevoie de violenţa şi inumanitate a lumii exterioare pentr u a

pun e î n valoare într-un mo d ma i profun d n u numa i importanţ a

* Termen preluat din ontologia lui Martin Heidegger (1889-1976), tradu s ca stare-de-ascundere (v. Marti n Heidegger , Repere pe drumul gtndirii, Bucureşti, Editura Politică, 1988, trad. Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu, p. 442) (n. tr.).

Liturghia formală a obiectului

/

43

•niranţei (în economi a plăcerii), da r şi pentr u ca alegerea ei să aibă mere u o justificare (d e dat a aceasta , în economi a moral ă a II II uluirii). E nevoie ca în juru l zonei de siguranţă să înflorească NI nuiele destinului, ale pasiunii, ale fatalităţii, pentr u ca acest

i niidian să-şi recuperez e măreţi a şi sublimu l al căro r revers este. halalitatea este astfel sugerată, semnificată peste tot, pentr u ca banalitatea să se poat ă adăp a şi să fie binecuvîntată la izvoarele ei. Rentabilitatea extraordinară a accidentelor rutiere, prezent e la iad io, în presa scrisă, în discursul individual şi naţional nu face decît să vină în sprijinul acestui paradox : este cel ma i frumos avalar al „fatalităţii cotidiene " şi este exploatat cu atîta pasiun e pentru că îndeplineşte o funcţie colectivă esenţială. Litania despre moarte a la volan nu ma i e concurat ă decît de litania prognozelor meteo : cele dou ă au devenit un cupl u mitic - obsesia soarelui şi litania morţii sînt inseparabile.

Cotidianul oferă astfel acest curios amestec de justificare

II dorică pri n standing şi pasivitate şi de „delectare mohorîtă " a

potenţialelor victime ale destinului. Toate acestea alcătuiesc o mentalitate sau, ma i degrabă, o „sentimentalitate" specifică. Soci- jtatea de consu m se doreşt e un Ierusalim încercuit, boga t şi

iincninţat,

aceasta

este

ideologia sa. 1

(lercul vicios al creşterii

t 'heltuieli

colective şi

redistribuire

creşterea

i.ipidă a cheltuielilor individuale, ci este însoţită şi de creşterea

Societatea de

consu m nu se caracterizează numa i pri n

i beltuielilor asumat e

in

inegalităţii

de

terţe

părţi

(mai

care

ales

de

administraţie)

beneficiul particularilor,

în

distribuirea

dintr e

resurselor.

unel e vizează reducere a

Această

individuale

proporţi e

a

evoluează de

cheltuielilor

13 %

la

di n

colective

care consumu l total,

satisfac

în

nevoi

la

1959,

11%

în

1965.

1. Această situaţie este concretizată în mod aproape ideal într-un oraş ca Berlinul. Pe de altă parte, aproape toate romanele SF tematizează situaţia unui Mare Oraş raţional şi „afiuent", ameninţat cu distragerea de către o mare forţă ostilă, venită din interior sau din exterior.

44

/

Societatea de consum

 

In

1965, procentu l nevoilor acoperite de către

terţe părţi este

de:

 

-

1%

pentr u alimentaţie şi îmbrăcămint e

(„subzistenţă");

- 13 % pentr u cheltuielile de întreţinere , reţele de transpor t şi telecomunicaţii („cadru de viaţă");

- 67 % în domeniil e învăţămîntului, culturii, sportului şi sănă­

tăţii („protecţia şi dezvoltarea persoanei") . Cheltuielile colective vizează masiv, dup ă cu m reiese din aceste date, omul , şi nu bunuril e şi echipamentel e materiale pus e la dispoziţia lui. De asemenea , cheltuielile publice sînt în momen ­

tul de faţă* dirijate către posturile estimate că se vor dezvolta cel

m a i mult. Da r este interesan t de remarcat , împreun ă cu E. Lisle, că tocmai în acest sector, în care colectivitatea alocă cea ma i

mar e part e a cheltuielilor şi la dezvoltarea căruia a contribuit cel

m a i mult,

a izbucnit criza din ma i

1968.

In Franţa, „bugetul social al naţiunii" redistribuie ma i bin e de 2 0 % din produsu l inter n bru t (învăţămîntul a absorbit numa i el totalitatea impozitului pe venitul persoanelo r fizice). Dispari­ tatea flagrantă, pe care o denunţ ă Galbraith" , într e consumu l privat şi cheltuielile colective, par e ma i specifică Statelor Unit e decît ţărilor europene . Da r nu aceasta e problema . Ea constă în

a vede a în ce măsură aceste credite asigură o egalizare obiectivă a şan­

selor sociale. O r est e cla r c ă aceast ă „redistribuire " n u ar e decî t

efecte limitate asupr a discriminării sociale la toate nivelurile. Cît despr e inegalitatea nivelului de viaţă, comparaţi a dintr e dou ă studii asupra bugetelor familiale, făcute în 1956 şi 1965, nu relevă nici o schimbare. Sînt cunoscut e disparităţile ereditare şi ireduc­ tibile într e clasele sociale în ceea ce priveşte şcoala: acolo und e acţionează mecanism e ma i subtile decît cele economice , redistri­ buire a economic ă n u reuşeşte d e un a singură decît să consoli­ deze în mar e parte mecanismel e de inerţie culturală. La o rată medi e d e şcolarizare d e 52 % la 1 7 ani, u n procen t d e 90 % îl reprezint ă copii de cadr e superioare , profesionişti di n meseriile liberale şi cadr e didactice şi mai puţi n de 40% , copii de ţărani şi

* Ediţia originală a lucrării apare în 1970 (n. tr.).

**Joh n Kennet h Galbraith (n. 1908), economis t american. Colabo­ rato r al lui Roosevelt, a analizat societatea de consu m şi a teoretizat mana­ gementu l (n. tr.).

Liturghia formală a obiectului

/

45

muncitori. în învăţămîntul superior, şansele de acces pentr u

i ppiii prime i categorii sînt de ma i bin e de o treime, faţă de doa r

1-2%

pentr u ce a de-a doua .

în domeniu l sănătăţii, efectele redistribuirii nu sînt clare: în interiorul populaţiei active, ar pute a exista o absenţă a redistri­

buirii, ca şi cu m fiecare categori e socială s-ar strădu i să-şi recupe -

i r/ c cel puţi n cotizaţiile.

Fiscalitate şi protecţie socială: să urmări m argumentel e lui E.

I isle în această problemă . „Consumu l colectiv în creştere este

linanţat de dezvoltarea fiscalităţii şi a parafiscalităţii: numa i în

i re a ce priveşte protecţia socială, raportu l dintr e cotizaţiile soci-

.ilr şi masa de taxe salariale a urca t de la 23,9% în 1959 la 25,9% tu 1967. Astfel, protecţia socială îi costă pe salariaţi un sfert di n venituri, cotizaţiile sociale numit e «ale angajatorilor» putîn d fi

i onsiderate în mo d legitim ca o prelevare din salarii chiar de la

farsă, la fel ca şi impozitul forfetar de 5%. Sum a acestor prelevări depăşeşte cu mul t ceea ce se numeşt e impozitul pe veni t Impo­ zitul fiind progresiv, în vrem e ce vărsămîntul forfetar şi cotizaţiile feciale sînt, un a pest e alta, regresive, efectul net al fiscalităţii şi al /mia/iscalităţii este regresiv. Dac ă admite m că fiscalitatea indirectă , iu special TVA-ul, este proporţional ă cu consumul , pute m con- i li ide că impozitele directe şi indirecte, ca şi cotizaţiile sociale . I I 11 i late de familii şi, în mar e parte , afectate finanţării consu-

lui colecti v n-ar avea ca efect, în ansamblu, reducerea inegalităţii

iau redistribuirea." „în ceea ce priveşte eficienţa dotărilor colective, anchetel e disponibile arată un frecvent «derapaj» al intenţiilor factorilor publici de decizie. Cîn d aceste dotări sînt destinate celor ma i i Ir favorizaţi, se constată că, puţi n cîte puţin, «clientela» se diver­ şii ică, această deschider e provocîn d o respinger e afectivă, di n i.iţiuni ma i degrab ă psihologice decît financiare, a săracilor, t Snd dotările sînt destinate tuturor, eliminarea celor ma i slabi se l.u r de la bu n început . Efortul pentr u ca toată lume a să aibă ,u ces se traduc e în mo d curen t printr-o segregare car e reflectă iri.uhiile sociale. Aceasta arată că, într-o societate puterni c ine- (ţ.ililară, acţiunile politice care au vizat asigurarea une i egalităţi tir acces formale n-au făcut, în general, decît să sporească inega­ lii, iţile" (Comisia Planului, grupu l „Consu m şi Mo d de Viaţă").

46

/

Societatea de consum

Inegalitatea în

faţa morţii

rămîn e

foarte

mare .

O dat ă în plus, cifrele absolute n-au sens, iar sporire a resur­ selor disponibile care deschid uşile abundenţe i trebui e interpre ­ tată în adevărata sa logică socială. Redistribuirea socială şi eficienţa acţiunilor publice în mo d special trebuie puse din no u

în discuţie. Ar trebui oar e să vede m în această „devianţă" a redistribuirii „sociale", în această restituire a inegalităţilor sociale tocma i di n parte a factorilo r car e a r trebu i s-o elimin e o anomali e

provizorie datorat ă inerţiei structurii sociale? Sa u

potrivă, să formulă m ipoteza radicală confor m căreia meca­ nismele d e redistribuire, car e reuşesc atît d e bin e să menţin ă privilegiile, sînt, de fapt, part e integrant ă şi elemen t tactic al sistemului de puter e - complice , astfel, al sistemului educaţiona l şi al sistemului electoral? în acest caz, e total inutil să deplîng i eşecul repeta t al une i politici sociale: trebui e doa r să recunoşt i că-şi îndeplineşt e perfec t funcţi a ei reală.

trebuie , dim­

Mortalitatea pe categorii socio-profesionale

Numărul de supravieţuitori la vîrsta de 70 de ani pentru 1.000 de persoane la 35 de ani

Cadre didactice

732

Profesii liberale, cadre superioare

 

71

9

Preoţi catolici

692

Tehnicieni din sectorul privat

 

700

Cadre medii din sectorul public

664

Cadre medii din sectorul privat

661

Contramaiştri şi

muncitori calificaţi din sectorul public

653

Agricultori proprietari

 

653

Funcţionari publici

633

Patroni din industrie şi comerţ

631

Funcţionari din sectorul privat

623

Contramaiştri şi muncitori calificaţi din sectorul privat

585

Muncitori specializaţi din sectorul public

59 0

Muncitori specializaţi din sectorul privat

 

57 6

Salariaţi din agricultură

56 5

Manipulanţi

.

49 3

TOTAL Franţa (inclusiv grupurile neincluse în anchetă)

586

Sursa: Etudes et Conjoncture, serie d e Anale ale CREDOC, noiembrie 1965.

lin nimfa asupra evantaiului de venituri

Liturghia formală a obiectului

/

47

lln|«iit asupra veniturilor medii ale categoriilor extreme

primare

Vnulluri primare

Venituri

minus prelevări fiscale directe plus transferuri nituri finale

8,8

8,7

5,2

4

,

9

9,8

10,2

5,2

5,0

10,0

10,1

5,0

4

,

6

In ciuda anumito r rezultate, analiza legată de efectul transfe-

1 ui ilor, atît pentr u redistribuirea, cît şi pentr u orientare a consu­ ni 11 lui , trebuie să fie foarte nuanţată . Dac ă efectul global al ii.inslerurilor a permi s reducere a la jumătat e a evantaiului de pilitur i finale, pe terme n lung, stabilitatea relativă a acestei •partiza n a veniturilor finale n-a fost atinsă decît cu preţu l une i iu.ui creşteri a sumelo r redistribuite.

im lorii

nocivi

Ireştere a abundenţei , adică a posibilităţii d e a dispun e d e

bunuri şi dotăr i individuale

gravi - consecinţ ă a

de/voltări i industriale şi a progresulu i tehnic , pe de o parte , şi a Mriicturilor consumului , pe de cealaltă parte .

Degradare a cadrulu i colectiv pri n activităţile economice :

1 nnlrabalansată de

şi colective

to t ma i numeroase , este

„factorii nocivi"

tot ma i

Rl >inot, poluare a aerulu i şi a apei, distrugere a siturilor, pertur ­

barea zonelor rezidenţiale pri n implantare a de

porturi, autostrăzi etc) . Creşterea numărulu i d e automobil e are drept consecinţă un colosal deficit tehnic , psihologic, uman ; ce Militează , deoarec e supradotare a infrastructurală obligatorie,

1 luituielile pentr u benzină , asigurările aut o vor fi, oricum ,

1 ontabilizate drep t consum , adică vor deveni, în calculul PN B şi în

'iialisticile naţionale, indice de creştere economic ă şi de bogăţie! Industria înfloritoare a apelor minerale sancţionează cumva un exces real al „abundenţei " doa r pentr u că nu face altceva decît să Mc utilizată ca antido t la scăderea calităţii apei furnizate de regie? Klc. N-am ma i termin a cu inventariere a tuturo r activităţilor pro ­ ductive şi de consum , care nu sînt altceva decît paliative la

no i dotări (aero­

Consumul detaliat al familiilor în 1965

 

Consum

individual

 

Consum

colectiv

Consum

în

ansamblu

 

Funcţii de consum grupate pe categorii

 

mQan

e

Repartizare

 

Repartizare

Repartizare

 

deF F

P

e .

f u

f

l

e

deF F

P e . f u ? c » i e

deF F

pe . funC î i e

 

I I

1

/O

in

7 o

1.

Nevoi elementare:

alimentaţie,

hoteluri,

cafenele,

restaurante;

nevoi de îmbrăcăminte;

nevoi pentru întreţinerea personală, diverse

157.503

 

99,1

 

•1.485

0,9

 

158.988

2.

Nevoi legate

de

cadrul de

viaţă

 

93.753

86,7

14.392

13,1

108.145

3.

Cheltuieli casnice (dotări, locuinţă): produse de menaj, chirii,

 

reparaţii, energie, taxe

 

50.225

 

89,1

 

6.138

10,9

 

56.363

4. Altele (divertisment, timp liber, transport individual şi colectiv,

 

servicii diverse,

siguran(ă)

 

43.528

 

84,1

 

8.254

15,9

 

51.782

5. Nevoi

de

formare

şi

dezvoltare

a

persoanei

 

21.298

32,7

43.735

67,3

65.033

6. învăţămînt,

cultură

 

12.160

36,3

21.318

33.478

7. Sport, sănătate

9.138

29,0

22.417

71,0

 

31.555

8. Consum

intermediar

global

3.210

100,0

3.210

TOTAL

 

272.554

81,3

 

62.822

18,7

 

335.376

Sursa:

CREDOC ,

consumu l individual şi consumu l colectiv

(prim a încercare

de măsurare) ,

martie

1969.

Documen t redactat

pentr u grupu l de

studiu

„Consum

şi

Mo d

de Viaţă".

măsurare) , martie 1969. Documen t redactat pentr u grupu l de studiu „Consum şi Mo

4\

=0

I

a

50

/

Societatea de consum

societate n u o po t face decî t c u preţu l unu i efor t car e le] diminuează forţele. Astfel încît societatea se vede obligată să amortizeze costurile sociale ale creşterii prin redistribuirea une i părţi tot mai mari din produsul inter n bru t în favoarea inves­ tiţiilor sociale (educaţie, cercetare, sănătate), definite înainte de toate ca factori de creştere" (E. Lisle). Or aceste cheltuieli perso­ nale sau colective destinate să gestioneze disfuncţiile mai degrabă decît să crească satisfacţiile pozitive, aceste cheltuieli com­ pensatori i sîn t socotite , în toat e contabilităţile , indexări la creşterea nivelului d e trai. C a s ă n u ma i vorbi m d e consumu l d e droguri , d e alcool sau de toate cheltuielile ostentative sau compensatorii, de bugetele militare etc. Toate acestea înseamn ă creştere, deci abundenţă .

Liturghia formală a obiectului

/

51

nsumurile (

i mede decît cele „funcţionale", sistemul n u face, în fond, decît să

„disfuncţionale", individuale sau colective, cresc mai

il .mioparaziteze.

i oiiinlrilizarea creşterii sau

mistica PNB

V H I bim acu m despre cea mai extraordinar ă cacealma colectivă a mu iclăţilor moderne . Despre o operaţie de „magie albă" asupra . il i clor, care ascunde în realitate magia neagr ă a une i vrăji

i | lied ive. Vorbi m despr e gimnastic a absurd ă a iluziilor contabile, a

I I labili taţilor naţionale . Nimi c altceva în afara factorilor vizi­ bili şi măsurabili confor m criteriilor raţionalităţii economic e -

II csia este principiul acestei magii. Sînt eliminate astfel atît

.

Numărul tot mai mar e al categoriilor „împovărătoare" pentr u societate, fără a constitui un factor nociv (lupta împotriva bolilor şi speranţa crescută de viaţă constituind unu l dintre aspectele

Bunca domestică a femeilor, cît şi cercetarea, cultura, şi apar, i|ini|iotrivă, anumit e lucruri care n-au nimic de-a face cu raţio­ nalitatea economic ă tocmai pentru că sînt măsurabile. In plus ,

„abundenţei", un a dintre exigenţele consumului), grevează totuşi

«sie contabilităţi po t fi comparat e cu visul prin faptul că nu

din ce în ce ma i evident însuşi procesul creşterii. în cele di n

i iniosc semnul negativ şi că adun ă tot - factori nocivi laolaltă cu

*

Ic nicnte pozitive - în cel mai absolut (dar deloc inocent) dispreţ

urmă , crede J. Bourgeois-Pichat, „ne-am pute a închipu i că popu­ laţia a cărei activitate este consacrată menţineri i sănătăţii

il

logicii.

naţiunii poat e deveni mai important ă decît populaţia efectiv

Economiştii adun ă valoarea tuturo r produselo r şi a feluritelor

angajată în producţie" .

in

vicii - fără nici o distincţie într e serviciile publice şi serviciile

Pe scurt, ajungem într-un punc t în care dinamica creşterii şi a abundenţe i devine circulară şi se întoarce de und e a plecat. în care, din ce în ce mai mult, sistemul se epuizează în propria repro­ ducere . U n pra g d e rulare, d e l a car e to t surplusu l productivităţii este destinat întreţinerii condiţiilor de supravieţuire a sistemului. Singurul rezultat obiectiv rămîn e în acest caz creşterea canceroasă a cifrelor şi a bilanţului, dar, în esenţă, se revine, de fapt, la stadiul primitiv, care este acela al penuriei absolute, al animalului sau al indigenului, ale căror forţe se consum ă în efortul de supra­ vieţuire. Sau mai rău, conform lui Daumal, la stadiul celor care „cultivă cartofi pentr u a putea consum a cartofi, pentr u a pute a recultiva cartofi etc" . Or un sistem este ineficient cînd costul său este egal sau superior randamentulu i pe care îl are. Dar mai avem pînă acolo. Vedem profilîndu-se, dincolo de factorii nocivi şi de corectivele lor sociale şi tehnice, o tendinţă generală către o funcţionare internă tentaculară a sistemului - di n momen t ce

private. Factorii nocivi şi paliativele lor figurează împreun ă cu

iroducţia d e bunur i într-adevăr utile. „Producţia d e alcool, d e

şi d e rachet e nuclear e face

Iun/ i desenate, d e pastă d e dinţi

[

]

*,i dispar ă absenţ a şcolilor , a străzilor , a piscinelor "

Aspectele deficitare, degradarea, îmbătrînirea nu figurează ,u< i - iar dac ă figurează, apa r în mod pozitivi Astfel, preţu l pentr u li ansportul la locul de munc ă este contabilizat ca o cheltuială de lonsum ! Este consecinţa logică, cifrată, a finalităţii magice a producţie i de dragu l producţiei : orice lucru produs este sacralizat pentru simplul fapt de a fi fost produs. Oric e lucr u produ s est e pozitiv, oric e lucr u măsurabi l este pozitiv. Scădere a luminozităţi i lierului la Paris cu 30 % în cincizeci de ani reprezintă un reziduu pe care contabilii nu-1 iau în seamă. Da r dac ă de aici decurge o mai mar e cheltuială de energie electrică, de becuri, de ochelari 11<., atunci ea există, şi deodat ă existenţa ei se traduce prin i reşterea producţie i şi a bogăţiei sociale! Oric e atinger e

(Galbraith) .

52

/

Societatea de consum

restrictivă sau selectivă la principiul sacru al producţie i sau al

creşterii ar provoca oroare a sacrilegiului („Nu avem voie să ne

atinge m nici de cel mai mic şuru b al avionului Concorde!") .

Obsesie colectivă consemnat ă în registrele contabile, producti­

vitate a are , ma i întî i d e toate , funcţi a socială a unu i mit, ş i nimi c

n u e pre a mul t pentr u a-1 alimenta , nic i măca r inversare a reali ­

tăţilor obiective care îl contrazic pri n cifrele care-1 sancţionează.

D a r

există

poate,

în

această

algebră

mitică a

contabilităţilor, j

u n adevăr profund , ADEVĂRU L sistemului economico-politic al

societăţilor de creştere. Faptul că pozitivul se adun ă laolaltă cu

negativu l ni se par e paradoxal . Da r poat e că aşa e logic să fie.

Căci adevărul înseamn ă poat e că bunuril e „negative", factorii

nocivi compensaţi , costurile intern e de funcţionare, costurile

sociale de endoreglar e „disfuncţională", sectoarele anex e ale

abundenţe i inutil e joacă în acest ansamblu rolul dinamic de locomo­

tivă economică. Aces t adevă r laten t al sistemulu i este , desigur,

camuflat de cifre, a căro r adunar e magică ascund e această

circularitate admirabilă a pozitivului şi negativului (vînzarea de

alcool şi construcţia de spitale etc) . Cee a ce ar explica imposi­

bilitatea, în ciuda tuturo r eforturilor şi la toate nivelurile, de a

extirpa aceste aspecte negative: sistemul trăieşte di n ele şi n-ar

pute a să se lipsească de ele. Vo m întîlni di n no u această pro­

blem ă în legătură cu sărăcia, această „trenă" de sărăcie pe care

societăţile de creştere o „tîrăsc dup ă ele" ca pe o tară şi care este,

de fapt, unu l dintr e „factorii lor negativi" cei ma i gravi. Trebuie

să admite m ipoteza că toţi aceşti factori devin la un momen t dat

factori pozitivi, factori continu i de creştere , ai relansării

producţiei şi consumului . In secolul al XVIII-lea, Mandeville, în

Fabula albinelor, susţine a teori a (eretic ă şi libertin ă dej a la ace a

vreme) că o societate se echilibrează pri n viciile ei, şi nu pri n

virtuţi, că pace a socială, progresul şi fericirea oamenilo r se obţin

pri n imoralitate a instinctivă care-i face să încalc e mere u

regulile.* El vorbea, desigur, despr e morală, da r no i îl pute m

interpret a în sens economi c şi social. Un sistem real prosper ă

pri n tarele lui ascunse, pri n echilibrele lui, pri n factorii lui

(1670-1733), filozof englez de origine olandeză,

a susţinut în Fabula albinelor (1714), împotriva lui Shaftesbury, că egoismul poate contribui la binele colectivităţii (n. tr.).

* Bernard de Mandeville

Liturghia formală a obiectului

/

53

nocivi şi pri n viciile recunoscut e ca atar e de un sistem raţional.

Mandeville a fost acuzat de cinism: cinică este însă, obiectiv vor-

blnd, ordine a socială, ordine a producţiei. 1

liisifa

'.< şti e cî t d e mul t est e legat ă abundenţ a societăţilo r bogat e d e

nsipă,

zaţia pubelei" şi a fost proiectată chiar o „sociologie a pubelei":

Spune-mi ce arunci ca să-ţi spun cine eşti! Da r statistic a molozulu i şi

i i <st urilo r n u est e interesant ă î n sine : e a n u reprezint ă decî t u n lem n redundan t al volumului bunurilo r oferite, al belşugului

lor. N u pute m înţeleg e nic i risipa, nic i funcţiil e sale dac ă n u vedem în ea decî t deşeul rezidual a cee a ce, deşi este făcut pentru a fi consumat , nu se consumă . înc ă o dată, operă m cu o i [efiniţie simplistă a consumulu i - definiţie moral ă întemeiat ă pe utilitatea imperativă a bunurilor. Iar moraliştii noştri pornes c I.I/boiul împotriva delapidării bogăţiilor, începîn d cu individul i Bre nu ma i respect ă aceast ă lege morală imanentă obiectului care se

ţiu supune a fi valoarea lui de întrebuinţare şi durat a lu i de viaţă, car e .u uncă bunuril e sau le schimbă dup ă capriciile standingului sau iile mode i etc , terminîn d c u risipa p e scară naţional ă şi inter­ naţională, şi chia r pîn ă la risipa întrucîtva planetară, car e ar implica întreaga specie uman ă în economi a ei generală şi în exploatarea bogăţiilor naturale. Pe scurt, risipa este considerată

demenţă , d e disfuncţie a instinctului, car e

lonsum ă rezervel e d e energi e al e omulu i şi-i compromite , printr-o practică iraţională, condiţiile de supravieţuire.

d e vrem e

c e s-a putu t vorb i l a u n momen t da t d e „civili­

u n

fel d e nebunie , d e

I. Există, în acest sens, o diferenţă absolută între risipa „societăţilor noastre de bunăstare", risipă care este o nocivitate integrală sistemului economic, o risipă „hmcţională", neproducătoare de valoare colectivă, şi supraabundenţa distructivă practicată de toate societăţile aşa-zis „sărace", cu prilejul sărbă- torilor şi sacrificiilor, risipă „prin exces", und e distrugerea bunurilor devenea sursă de valori simbolice colective. A da la casare automobilele demodate sau ;i arde cafeaua în locomotive n-au nimic dintr-o sărbătoare; reprezintă o dis- iîngere sistematică, deliberată, în scopuri stratregice. La fel şi cheltuielile

militare (poate doar publicitatea

Sistemul economic nu se poate depăşi

într-o risipă festivă, aşa cum este prins în propria şi pretinsa sa „raţionalitate". Nu poate decît să-şi devoreze întrucîtva ruşinos surplusul de bogăţie, practi- < înd o distructivitate calculată complementară cu calculul productivităţii.

).

54

/

Societatea de consum

Această viziune trădează cel puţi n faptul că nu ne găsim într-o e r ă a abundenţe i reale şi că fiecar e individ , gru p sa u societat e actuală de fapt, specia ca atare este plasată sub semnu l rarităţii. Cei care susţin mitu l implacabilei domni i a abundenţe i sînt aceiaşi care deplîn g risipa, legată de spectrul ameninţăto r al rarităţii . In oric e caz, întreag a viziun e morală a risipei ca disfunc- ţie trebui e reluat ă de o analiz ă sociologică care i-ar scoat e la iveală adevăratele funcţii.

Mai toate societăţile au risipit, delapidat, cheltuit şi consuma t dincol o de strictul necesar, pentr u simplul motiv că individul, ca şi societatea, simte nu numa i că există, da r şi că trăieşte în actul unu i consu m excedentar, superfluu. Acest consu m poat e merg e pîn ă la „epuizare"*, distrugere a pur ă şi simpl ă car e capăt ă atunc i o funcţi e socială specifică. Astfel, în potlatch", organizare a socială

este pecetluită d e competiţia distrugerii uno r bunur i preţioase. Tribul Kwakiutl sacrifică pături, pirogi, blazoan e di n aram ă pe car e l e ard e sa u l e arunc ă î n mar e pentr u a-şi „respect a rangul" , pentr u a-şi afirm a valoarea . Clasele aristocratic e şi-au afirma t supremaţia , de-a lungu l timpurilor , şi pri n wasteful expenditure (generozitate inutilă). Noţiune a d e utilitate, d e origine raţio­ nalişti şi economistă , trebuie aşada r revizuită confor m une i logici sociale mul t ma i generale, und e risipa, depart e d e a fi u n

rezidu u iraţional,

raţională într-o funcţionalitate socială superioar ă care apar e la limită ca esenţială - surplusul cheltuielii, superfluul, inutilitatea

rituală a „cheltuielii

a valorilor, a diferenţelo r şi a sensului -, atît pe pla n individual, cît şi social. Di n această perspectivă, se profilează o definiţie a

„consumului " ca epuizare, cu alte cuvinte , ca risip ă productiv ă - perspectivă inversă celei „economice" , bazată p e necesitate, p e acumular e şi pe calcul, unde , dimpotrivă, superfluul preced e necesarul, und e cheltuiala preced e c a valoare (dacă n u î n timp ) acumulare a şi aproprierea .

capăt ă o funcţie pozitivă convertin d utilitatea

pentr u nimic "

devenin d locul de producţi e

* In original, consumation. Autoru l joac ă în continuar e pe antonimi a con-

summare/consumere (lat) , cuplu care a rezultat în limba franceză în consommer=

a cheltui, a consum a şi consumer= a consum a interior, a epuiz a (n . tr.).

** Termen din antropologie introdus de Marcel Mauss (1872-1950): ansam­ blu de ceremonii marcate prin daruri pe care şi le oferă reciproc grupuri sociale (triburi) distincte, uneor i rivale (n. tr.).

Liturghia formală a obiectului

/

55

„A, să nu-m i vorbiţi despr e «nevoie»! Ultimulu i dintr e cerşetor i

sub unghi e di n cel ma i nenoroci t

lucru pe care-1 are. Reduceţi natur a la nevoile naturale şi omu l devine o dobitoacă: viaţa lui nu mai valorează nimic. înţelegi tu că avem nevoie, ca să trăim, de măca r un vîrf de prisos?" spun e Sbakespear e în Regele Lear. Altfel spus, un a dintr e întrebările fundamental e pe care le pun e consumu l este aceasta: fiinţele se organizează în funcţie de supravieţuire, sau în funcţie de sensul, individual sau colectiv, pe care-1 da u vieţii? Această valoare de „a fi", această valoare structu­ rală poat e implica sacrificiul valorilor economice . Iar această

ii prisoseşte măca r cît negr u

problem ă nu este metafizică. Ea se află în centru l consumulu i şi se poat e traduc e astfel: abundenţa n-are pînă la urmă sens decît în actul risipei? Trebuie oar e să definim abundenţ a în rapor t cu previziunea

şi provizia, aşa cu m o face Valery? „Să contempl i munţ i de pro ­

vizii n u înseamn ă să vezi în ele tim p d e odihn ă şi gesturi econo ­ misite? O cutie de pesmeţ i înseamn ă o lun ă întreag ă de len e şi de viaţă. Nişte conserve de carn e şi nişte coveţi încărcate cu grîne şi cu nuc i sînt o comoar ă de linişte; o întreag ă iarn ă tihnită

amuşin a prezenţ a viito­

rului în mirosu l lăzilor şi cutiilor di n magazia lui. Tezaurul lui respira lîncezeală. Eman a durată, aşa cu m unel e metal e eman ă

. Omenire a s-a ridicat , încetu l c u încetul ,

pe o aglomerar e de lucruri durabile. Previziunile, proviziile ne-au îndepărta t puţi n cîte puţi n d e rigoare a necesităţilor ani­

. Natur a ne- o suger a

de mult: ea a făcut în aşa fel încît să purtă m în no i resursele

pentr u a rezista cît de cît vremurilo r instabile; stratul de grăsime

memori a care stă pregătită î n densitate a

sufletelor noastr e sînt model e de provizii păstrate pe care indus­

răzbate di n mireasm a lor

o căldur a absolut ă [

]

[

]. Robinso n

mal e ş i d e abecedarul nevoilo r noastr

e

d e p e corpu l nostru ,

[

]

tria noastră le-a imitat."

Acest a est e principiu l economic cărui a i se opun e viziune a nietzscheean ă (şi acee a a lui Bataille) a trăitorului care vrea înaint e de toat e să-şi „consum e forţa": „Fiziologii ar trebu i să se gîndească înaint e de a defini «instinctul de conservare» ca

instinct cardina l al oricărei fiinţe organice . Fiinţa vie vrea înaint e

d e toat e să-şi consum e forţa: «conservarea» n u este decî t un a

56

/

Societatea de consum

dintr e consecinţele acestei voinţe. Atenţie la principiile teleolo­ gice superfluei Ş i conceptu l «instinctulu i d e conservare » este unu l