IN VREME DE RAZBOI ION LUCA CARAGIALE ( REFERAT ) – COMENTARIU

*Universului comic din schiţe şi comedii i se substituie - în drama "Năpasta" şi în nuvele - dimensiunea tragică a
existenţei umane, în care Ion Luca Caragiale se dovedeşte acelaşi artist desăvârşit în crearea de caractere şi
situaţii surprinzătoare. 
Nuvelele lui Caragiale se situează între tragic şi grotesc, între comic şi macabru, construind un impresionant
spectacol al lumii prin creaţii realiste, psihologice sau fantastice: 
* nuvele realiste eroii se află la limita dintre comic şi tragic în "Două loturi", "Inspecţiune", "Cănuţă, om sucit"; 
* nuvele fantastice de factură romantică, în care creează un epic
fantastic din îmbinarea subtilă a realului cu irealul: "La hanul lui Mânjoală", "Kir lanulea", "Abu Hassan"; 
*nuvele psihologice de factură naturalistă, care ilustrează adevărate cazuri palologice:"In vreme de război", "O
facle de Paşte". 
Alături de loan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realisl-psihologice, deosebindu-se de acesta nu
numai prin tematica abordată, ci mai ales prin capacitatea artistică de a insera şi principiile estetice naturaliste,
reprezentate în literatura universală de Emil Zola. Barbu Ştefănescu Delavrancea afirma că Ion Luca Caragiale este
"scriitorul cel mai zolist, naturalistul nostru prin excelenţă". 
Naturalismul este curentul literar care, investigând realitatea, se preocupă mai ales de legile cauzale între fapte,
prezentând nu atât tipologii, cât cazuri patologice în care primează factorul ereditar, ca fiind determinant în
evoluţia destinului uman. 
Nuvela "In vreme de război" a apărut în 1898 şi este o nuvelă realist-psihologică cu accente naturaliste. 
Tema o constituie evoluţia unei obsesii până la nebunie, respectând toate simptomele acestei boli, eroul principal
fiind urmărit prin analiza crizelor de conştiinţa şi de comportament, ca într-o adevărată fişă medicală. 
Structura nuvelei: 
Nuvela este structurată în trei capitole: 
1.  Popa Iancu din Podeni, căpetenia unei bande de hoţi, este în pericol de a fi prins de poteră şi de aceea
fratele său, Stavrache, îl sfătuieşte să se înroleze voluntar în armată şi să plece pe frontul din Balcani, pentru a i se
pierde urma. Popa Iancu urmează sfatul fratelui său, iar averea sa îi rămâne lui Stavrache atunci când acesta
primeşte o scrisoare prin care îi este anunţată moartea fratelui. 
2. Prezentarea obsesiilor şi a coşmarurilor lui Stavrache, iscate din teama că fratele său mi ar fi murit şi că s-
ar putea întoarce să-i ia averea. 
3. Confruntarea' dramatică dintre cei doi fraţi şi declanşarea nebuniei lui Stavrache. 
Momentele subiectului: 
Firul epic al nuvelei urmează linia unei compoziţii clasice şi urmăreşte conturarea treptată a obsesiei lui
Stavrache şi evoluţia ei spre nebunie. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o detaliată analiză
psihologică, sugerând în acelaşi timp o tară ereditară, genetică. 
începutul nuvelei este o adevărată expoziţiune, în care se prezintă datele esenţiale ale celor două personaje.
Hangiul Stavrache este negustor şi proprietarul unei prăvălii şi "cu han la drum", iar afacerile merg bine,
asigurându-i o viaţă confortabilă. Fratele lui mai mic, popa Iancu din Podeni, "om cu dare de mână", este căpetenia
unei bande de tâlhari prinse de autorităţi, iar el scapă în chip miraculos, înscenâhdu-şi o tâlhărie în propria casă.
Pentru a se salva de poteră, popa Iancu se înrolează în armată şi pleacă voluntar în. război, la sfatul fratelui său,
Stavrache. După un timp, Stavrache primeşte o scrisoare prin care i se anunţă moartea fratelui său şi, după ce "a
plâns mult, mult, zdrobit de trista veste", se încurajează bârbăleşle pentru că "nu trebuie să se lase copleşit aşa de
durere..." , iar, ca urmare, face toate demersurile necesare pentru a moşteni averea acestuia şi intră oficial în
posesia ei. Autorul este permanent cel care deapănă şirul întâmplărilor cu obiectivitate, intervine cu paranteze sau
scurte comentarii privind atitudinea şi comportamentul hangiului.
Intriga. Consultând un avocat în legătură cu condiţiile legale de păstrare a averii, alia ca numai popa este
singurul care ar avea dreptul să-i ceară restituirea averii. Din acest moment, pe Stavrache începe să-l chinuie
gândul în legătură cu posibila întoarcere a fratelui său şi acţiunea nuvelei creşte în tensiune. 
Desfăşurarea acţiunii. Gândurile chinuitoare ale,lui Stavrache ("dar clacă îndrăzneşte .şi se întoarce?..."; "o
veni?...n-o veni?...") devin obsesii, se transformă (rcplat în coşmaruri care îl terorizează, el trăind parca aevea
momentele tulburătoare ale "vizitei înstrăinatului", dar de fiecare data îşi linişteşte sufletul cu o feştanie în memoria
fratelui mort. Un tablou sugestiv pentru evoluţia obsesiilor este acel "dialog cu umbrele' , are vedenii, halucinaţii
chinuitoare, marcate de obsedanta întrebare "Gândeai c-am murit, neică?". Fratelui, care îi apare în haine vărgate
de ocnaş, cu ochii mari ca de Ilară, gata să-1 omoare, i se adresează cu un glas Incărcal de ură şi de teamă că-şi
va pierde averea: "- Ticăloşiile, (...) ne-ai acut neamul de râs! (...) Pleacă! Du-le înapoi de-ţi ispăşeşte păcatele!".
Havrache se schimbă, devine irascibil, suspicios, are reacţii ciudate în relaţiile cu clienţii, dialogul cu fetiţa situându-
1 în lumea negustorilor avari şi nemiloşi: "Scric-v-ar popa să vă-scrie, de pârliţi!". Popa Iancu îi apare acum din ce
în ce mai des în coşmaruri, de astă dată îmbrăcat în haine militare de căpitan, venit să-i ceară înapoi banii.
învălmăşala de gânduri provoacă treceri de la realitate la vis, cele două planuri se confundă, sugerând astfel
degradarea psihică evolutivă a lui Stavrache. 
Punctul culminant este reprezentat de momentul întâlnirii reale dintre cei doi fraţi, când Iancu Georgescu vine,
împreună cu un camarad, să-i ceară bani lui Slavrache, deoarece delapidase fondurile regimentului. Hangiul, ajuns
la capătul încordării psihice, rămâne înţepenit când replica lui popa Iancu este aproape la fel cu aceea din
coşmarurile lui, "Mă credeai mort, nu-i aşa?" şi constituie lovitura definitivă primită de mintea buimăcită şi confuză
a lui Stavrache. 
Deznodământul. Cu o artă desăvârşită, Caragiale analizează reacţiile, atitudinile şi comportamentul lui
Stavrache: "hangiul deschise gura mare să spună ceva, dar gura. Iară să poată să spună un sunet, nu se mai putu
închide; ochii clipiră de câteva ori foarte iute şi apoi rămaseră mari privind ţintă peste înfăţişarea aceea; mâinile
voirâ să se ridice, dar căzură ţepene de-a lungul trupului." Dacă la început criza psihologică abia se înfiripă, ea se
adânceşte evolutiv, sub imperiul obsesiilor, ducând la o manifestare explozivă şi violentă premergătoare nebuniei şi
declanşând demenţa: '"Stavrache se duse la icoane, făcu câteva mătănii, apoi se sui în pat şi începu să horcăie tare
şi să geamă (...) fratele îl atinse cu mâna (...) Ia acea uşoară atingere, un răcnet! ca şi cum i-ar fi împlântat în
rărunchi un junghi. Şi omul adormit se ridică drept în picioare, cu chipul îngrozitor, cu părul vâlvoi, cu mâinile
încleştate, cu gura plină de spumă roşcată. Dete un alt răcnet şi se năpusti asupra fratelui său. Atunci începu o
luptă crâncena. Stavrache se prăbuşi ca un taur. scrâşnind şi răgind (...) Stavrache îl scuipa şi râdea cu hohot (...)
Cum îi dete lumina în ochi, Stavrache începu să cânte popeşte." 
Popa lancu şi camaradul său reuşesc să-1 imobilizeze pe Stavrache. Iegându-1 cu o curea. 
Finalul nuvelei prezintă un caz patologic tipic, autorul reuşind să întocmească o adevărată fişă clinica. în care
notaţiile simptomelor fiziologice sunt unele medicale: "chipul îngrozit'. "părul vâlvoi", "mâinile încleştate", '"gura
plină de o spumă roşcată", "scuipa şi râdea cu hohot", "începu"să cânte popeşte". 
Eroul principal, Stavrache, este conturat în evoluţia sa de ia lăcomie la iluzie, apoi la halucinaţii, de la frică la
spaimă şi groază până k nebunie, toate aceste stări definind labilitatea sa psihică. 
Caracterul naturalist al nuvelei este dat şi de strânsa relaţie între natura ce se dezlănţuie treptat şi evoluţia
patologiei personajului: "Legănate de mişcarea sunetelor, gândurile omului începură să sfârâie iute în cercuri
strâmte." Elementul auditiv devine pregnant, ploaia măruntă şi rece de toamnă căzând "în clipe ritmate pe fundul
unui butoi dogit (...) făcea un fel de cântare cu nenumărate şi ciudate înţelesuri." Când în final Stavrache se
prăbuşeşte, "vântul afară ajuns în culmea nebuniei făcea să trosnească zidurile hanului bătrân". 
Stilul: 
Nuvela are un caracter scenic, specific manierei literare a lui Ion Luca Caragiale, dialogurile au replici
scurte, gesturile sunt descrise detaliat, completând fişa psihologică pe care o realizează autorul în această nuvelă. 
Nuvela "In vreme de război" este o proză psihologică de factură naturalistă, urmărind stările de conştiinţă şi de
comportament ale eroului principal, al cărui destin dramatic are la bază lăcomia exagerată a acestuia, dar şi tare
genetice, întrucât "incontestabil există o tară în familia în care un frate înnebuneşte, iar altul se face tâlhar ca popă
şi delapidator ca ofiţer." (George Călinescu).