Sunteți pe pagina 1din 2

Solicitare de anchetă penală internaţională

în cazul înstrăinării ilegale a arhivei române a lui


Cioran de patrimoniul cultural al României
Către procurorul general al României - Laura Codruţa Kovesi

Doamnă procuror general,

În 8 Aprilie 2011 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Emil Cioran care este, cred, cel
mai profund şi cel mai rafinat gânditor despre umanitate şi Dumnezeu.
Vă solicit - direct şi prin intermediul presei - să dispuneţi declanşarea unei anchete penale
internaţionale instrumentate de Parchetul General din România în parteneriat cu Parchetul General
din Franţa, pentru aflarea prin justiţie a adevărului privitor la înstrăinarea arhivei Emil Cioran (din
perioada română a vieţii şi a operei acestuia) de patrimoniul cultural al României.
În timpul regimului comunist, arhiva personală a lui Emil Cioran a fost păstrată de părinţii
acestuia, Elvira şi Emilian Cioran - protopop al Sibiului. După moartea acestora, arhiva a fost
preluată de Aurel Cioran, fratele mai mic al lui Emil Cioran. Dorinţa lui Emil Cioran a fost ca
arhiva lui personală din perioada română a vieţii sale să fie donată Bibliotecii Astra din Sibiu.
Acesta lucru l-am auzit, atât eu cât şi dl Gabriel Liiceanu, direct de la fratele lui Emil Cioran, Aurel
Cioran, care urma să facă această donaţie spre sfarsitul vietii, dar nu a mai apucat întrucât a decedat
neaşteptat la 83 de ani, în 1977.
Este exclus ca Aurel Cioran, care îl venera pe fratele lui, să fi călcat în picioare dorinţa
fratelui său, astfel încât să facă un testament în care să fi scris că arhiva personală a fratelui să fie
„moştenită” cea de-a doua soţie a sa, Eleonora Cioran, aşa cum a afirmat aceasta în emisiunea
B1TV „Evenimentul Zilei” din seara zilei de 12 aprilie 2011. De altfel, din punct de vedere moral şi
legal, Aurel Cioran nici nu putea să lase moştenire ceva ce de fapt nu era a lui. Nu cred că d-na
Eleonora Cioran poate proba că este proprietara arhivei personale a lui Emil Ciroan.
După moartea lui Aurel Cioran, d-na Eleonora Cioran a ignorat dorinţa lui Emil Cioran – si
este imposibil să nu fi ştiut de această dorinţă - , şi nu a donat arhiva personală a acestuia către
Biblioteca Astra din Sibiu. În 2008 sau în 2009, d-na Eleonora Cioran s-a decis să vândă ceea ce nu
era al dânsei şi a propus Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional să achiziţioneze arhiva
contra-cost, dar ministerul, după ce a expertizat-o, a decis să nu o achiziţioneze întrucât a considerat
că suma solicitată era prea mare.
Conform declaraţiilor d-nei Eleonora Cioran şi a fiului acesteia în cadrul emisiunii mai sus-
mentionate de la B1TV, în cursul anului trecut, arhiva personală Emil Cioran a fost sustrasă
fraudulos din locuinţa dânsei (din str.Dealului din Sibiu) de către cetăţeana franceză Laurence
Tacou (pe jumătate româncă, după tată), însoţită de cetăţeana română Gina Puică.
În preziua centenarului Cioran, adică în 7 aprilie 2011, arhiva personală Emil Cioran furată
din România a fost scoasă ilegal la licitaţie de Laurence Tacou care a vândut cu 406.000 euro ceea
ce nu era nici al ei, dar nici al Eleonorei Cioran, întrucât această arhivă, conform dorinţei lui Emil
Cioran, aparţinea patrimoniului naţional. Licitaţia ilegală a fost făcută prin Casa Binoche şi
Giquello, la hotelul Drouot Richelieu din Paris, potrivit site-ului acesteia http://www.binoche-
renaud-giquello.com/flash/index.jsp?id=9732&idCp=33&lng=fr
Cu toate că înainte de licitaţie am solicitat imperativ ministrului de externe să facă toate
demersurile legale - direct sau prin intermediul ambasadorului României în Franţa, dl Bogdan
Mazuru - pentru a opri vânzarea ilegală a respectivelor obiecte care aparţin patrimoniului cultural al
României, acest lucru nu s-a reusit întrucât conducerea Casei Binoche şi Giquello l-a asigurat pe dl

1
Bogdan Mazuru că licitaţia ar fi legală, fără însă să prezinte ambasadorului României actele de
proprietate ale obiectelor licitate.
Doamnă procuror general, consider că statul român a fost fraudat şi batjocorit, şi că ne aflăm
în faţa unei escrocherii internaţionale care a avut ca scop atât obţinerea unui preţ uriaş la licitaţia din
7 aprilie, cât şi viitoarea supralicitare exagerată a manuscriselor franceze ale lui Emil Cioran,
descoperite în boxa acestuia de la subsol, evaluate de licitator - înainte de licitaţie din 7 aprilie a.c. -
la circa 1.500.000 euro.
Solicit cercetarea penală a cetăţenei franceze Laurence Tacou şi a conducerii Casei Binoche
şi Giquello din Paris, în baza mărturiilor care ar trebui date începând de miercuri 13 aprilie a.c., în
faţa procurorilor, de d-na Eleonora Cioran (în vârstă de 86 de ani, domiciliată în str.Dealului din
Sibiu), de fiului dânsei, precum şi de cetăţeana română Gina Puică.
Solicit ca, în baza concluziilor viitoarei anchete internaţionale, Casa Binoche şi Giquello din
Paris să declare ilegală licitaţia din 7 aprilie 2011 astfel încât întreaga arhivă Cioran licitată ilegal să
fie redată GRATUIT patrimoniului naţional al României, aşa cum a dorit Emil Cioran.

Cu convingerea că veţi dispune declanşarea imediată a acestei anchete şi că veţi informa


periodic opinia publică asupra aflării adevărului juridic despre tentativa de înstrăinare a arhivei
Emil Cioran din perioada română a vieţii şi a operei acestuia,

Sorin Ilieşiu, coautor - împreună cu Gabriel Liiceanu - al filmului documentar de lung-metraj “Apocalipsa
după Cioran” prezentat de ICR-Paris, ICR-Madrid, ICR-Stockholm, ICR-Budapesta, ICR-Berlin, ICR-Viena, ICR-
New-York cu ocazia centenarului Cioran

Bucureşti, 12 Aprilie 2011

S-ar putea să vă placă și