Sunteți pe pagina 1din 2

Serviciul Relaţii cu Mass-Media, Societatea Civilă, Protocol, Evenimente

SRMMSCPE/ 296/02.05.2011

Către HotNews.ro

În urma cererii dvs., înregistrată la Serviciul Relaţii cu Mass-Media, Societatea


Civilă, Protocol, Evenimente cu nr. 283/20.04.2011, în care solicitaţii informaţii în baza
Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, vă transmitem,
punctual, următoarele răspunsuri preluate de la serviciul abilitat:
Referitor la problemele exprimate în întrebările dumneavoastră de la numerele 1, 2, 3, 4
şi 6 privind deşeurile aflate în strada Piscul Crăsani nr. 15 B, vă comunicăm că situaţia
ne este cunoscută, au fost întreprinse anchete la faţa locului, iar pe linia de competenţă a
Serviciului Control şi Monitorizare a Stării Mediului şi Salubrizare, din cadrul Direcţiei
Inspecţie Generală, i-am somat şi sancţionat contravenţional pe proprietarii terenului
afectat de deşeuri. Asupra acestor aspecte a fost informat domnul ---, prin adresă scrisă,
semnată şi contrasemnată, în mod oficial. Aceste informaţii au fost furnizate şi Gărzii
Naţionale de Mediu, Comisariatul Municipiului Bucureşti (conform documentelor
anexate). Întrucât întrebările exprimate în petiţie au primit răspuns încă din data de
08.03.2011, mesajul emis de către acesta, în data 19.04.2011, din punctul de vedere al
serviciului nostru, nu mai are obiect. Menţionăm că, în conformitate cu legislaţia de
mediu în vigoare, obligaţia de salubrizare a proprietăţilor private a persoanelor fizice sau
juridice revine acestora, autoritatea publică locală neputând interveni decât
contravenţional, fapt realizat. Cheltuirea banului public pentru salubrizarea terenurilor
proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice este interzisă de lege, cunoscut fiind
faptul că fondurile derulate de către Primăria Sectorului 6 şi direcţiile descentralizate fac
obiectul controlului Curţii de Conturi.
La problema exprimată la punctul 5, Autoritatea Publică Locală, prin intermediul
Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 - Serviciului Control şi Monitorizare a
Stării Mediului şi Salubrizare, a aplicat 68 de sancţiuni contravenţionale.
La punctul 7, toţi proprietarii terenurilor afectate de depozitări nelegale de deşeuri, care
nu s-au conformat obligaţiei de salubrizare a domeniului deţinut, au fost sancţionati
contravenţional.
Referitor la problema exprimată la punctul 8, Autoritatea Publică Locală, prin
intermediul Politiei Locale Sector 6 - Serviciul Control si Monitorizare a Starii Mediului
si Salubrizare, încă din anul 2010 a pus accent pe starea de curăţenie a sectorului, atât a
domeniului public, cât şi a terenurilor virane. Astfel, în anul 2010, pentru depozitarea
deşeurilor pe domeniul public, au fost aplicate 211 amenzi, dintr-un numar total de 399
sanctiuni contraventionale. De la începutul anului 2011 şi până în prezent, pentru
depozitare de deşeuri pe domeniul public, au fost aplicate 17 sancţiuni contraventionale,
din totalul de 68 de amenzi.
Punctul 9, nu putem furniza o cifră exactă privind sumele încasate de către Primăria
Sectorului 6, în contul amenzilor date persoanelor fizice sau juridice pentru
nerespectarea normelor de salubrizare, deoarece nu avem o astfel de situaţie. Inspectorii
Primăriei au ca atribuţie actul de constatare şi sancţionarea, însă, anumite sancţiuni se
află în executare silită prin Serviciile Finanţelor Publice Locale de competenţă.

Serviciul Relaţii cu Mass-Media, Societatea Civilă, Protocol, Evenimente


Tel/Fax: 021.5298.560

_______________________________________________________________________________________________
Bucuresti, cal. Plevnei nr. 147-149, Sector 6, cod 060013, CUI RO4340730
tel/fax:021.529.84.39, HYPERLINK "http://www.primarie6.ro" www.primarie6.ro email: HYPERLINK
"mailto:prim6@primarie6.ro" prim6@primarie6.ro

S-ar putea să vă placă și