CAP. 4.

Locul pieţei bunurilor şi serviciilor în cadrul

economiei de piaţă

4.1. Implicaţiile mecanismului de piaţă asupra activităţii

comerciale
4.2. Conţinutul şi structura pieţei bunurilor şi serviciilor
4.3. Factori de influenţă ai dinamicii pieţei bunurilor şi
serviciilor
4.4. Globalizarea pieţei
 4.1. Implicaţiile mecanismului de piaţă asupra activităţii
comerciale
Structural, mecanismul pieţei este compus din două părţi esenţiale:
 prima parte:
• are în vedere cadrul general al acestui mecanism;
• constituie expresia concentrată a sistemului relaţiilor de piaţă;
• se referă la raportul esenţial dintre individ şi mediul său de acţiune;
• explică esenţa actului de piaţă şi mobilul psihologic al acţiunilor respective.
 cea de-a doua parte:
• se referă la modul specific în care se desfăşoară, în cadrul pieţei, relaţiile
dintre individ şi mediul respectiv pe diferite zone şi orizonturi de timp;
• consemnează:
 modul concret în care individul acţionează (tranzacţii, acte de vânzare-

cumpărare etc.);
 rezultatele acţiunilor (volumul vânzărilor, profitul etc.);

 aprecierile individului asupra acţiunilor întreprinse.

 Exigenţele mecanismului de piaţă

 Sistemul de relaţii, prin respectarea următoarelor reguli de joc ale pieţei:

 trecerea economiei de volum la o economie valorică (regula preţurilor);
 orice economie trebuie lăsată să se dezvolte plecând de la celula sa
economică – firma (regula întreprinderilor şi firmelor de orice tip);
 transformarea banilor într-un bun ca oricare altul (regula financiară sau a
creditului);
 lăsarea bunurilor să intre în concurenţă cu cele străine (regula comerţului
deschis).

 Exigenţe legate de însuşi cadrul pieţei:

 consumatorul trebuie să cunoască în orice moment ansamblul ofertei
(volum, structură, preţ, localizare);
 producătorul trebuie să cunoască şi să poată folosi totalitatea tehnicilor de
producţie, a posibilităţilor şi tehnicilor de aprovizionare, a capacităţilor de
absorbţie şi a tehnologiilor de comercializare a produselor;
 asigurarea unor schimburi de valori libere.
 Fundamentarea mecanismului de piaţă îşi găseşte explicaţia în
comportamentul opus al vânzătorilor şi cumpărătorilor, generat
de preţ

 Vânzătorii şi cumpărătorii se găsesc pe poziţii diferite şi reacţionează

diferit faţă de evoluţia preţurilor

 Preţul de echilibru reprezintă un element de referinţă în cadrul

mecanismului pieţei;

 Înţelegerea limbajului fenomenelor de piaţă implică:

 o bună cunoaştere a modului în care piaţa determină preţurile;
 interacţiunea cerere-ofertă care determină preţurile.
 4.2. Conţinutul şi structura pieţei bunurilor şi
serviciilor

Din punct de vedere teoretic, se consideră că piaţa

reprezintă o categorie economică care îşi găseşte expresia în
totalitatea actelor de vânzare-cumpărare privite în unitate
organică cu relaţiile pe care le generează şi în conexiune cu
spaţiul în care se desfăşoară.

Piaţa reprezintă sfera confruntării ofertei cu cererea de

mărfuri, a realizării lor prin intermediul actelor de vânzare-
cumpărare, precum şi ansamblul condiţiilor în care se
desfăşoară aceste procese.
 Piaţa bunurilor şi serviciilor poate fi structurată în
funcţie de mai multe criterii.
Astfel,
a) aria geografică sau perimetrul în cadrul căruia se
desfăşoară confruntarea dintre cerere şi ofertă:
 piaţa internă (naţională);

 piaţa externă.

b) natura consumului:
 piaţa bunurilor industriale şi de echipament;

 piaţa bunurilor de consum individual.

Principalele deosebiri dintre cele două pieţe se referă la:

 obiectul actelor de schimb;
 regimul de vânzare-cumpărare ce caracterizează fiecare destinaţie;
 natura vânzătorului şi a cumpărătorului;
 diferite tipuri de preţuri.
 c) modul de materializare a activităţii ce formează obiectul
actului de vânzare-cumpărare:
 piaţa bunurilor;

 piaţa serviciilor.

d) gruparea populaţiei sau a altor tipuri de purtători ai cererii, pe medii

(urban, rural):
 piaţa urbană, caracterizată printr-un:

grad ridicat de concentrare;

nivel mai ridicat de organizare a activităţii comerciale;

prin mobilitate;

prin elasticitate;

ritm superior de dezvoltare;

 piaţa rurală, caracterizată prin:

 nivel ridicat de dispersare;

 rigiditate;

 ritm evolutiv mai lent;

 grad ridicat de omogenitate în profil teritorial şi prin mari

deosebiri de la o zonă la alta;

 faptul că reflectă în totalitate consumul dintr-o anumită zonă.
4.3. Factori de influenţă ai dinamicii pieţei bunurilor şi serviciilor

Principalii factori care influenţează piaţa bunurilor şi serviciilor:

 Producţia industrială şi agricolă;

 Importurile de produse;
 Veniturile băneşti şi posibilităţile de investiţii ale populaţiei şi ale
firmelor;
 Reducerea treptată a consumului natural sau a
autoconsumului;
 Elemente de ordin socio-cultural;
 Elemente de ordin legislativ;
 Sistemul de instituţii şi organizaţii necesar unei bune
funcţionări a pieţei;
 Diferite aspecte de ordin tehnologic;
 Factori conjuncturali.
 4.4. Globalizarea pieţei

Globalizarea =

 procesul deosebit de dinamic al creşterii interdependenţelor

dintre statele naţionale, ca urmare a extinderii şi adâncirii
legăturilor transnaţionale în tot mai largi şi mai variate sfere
ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale;
 se concretizează sub forma liberalizării şi dereglementării
pieţei produselor şi serviciilor, capitalurilor şi forţei de muncă;

 cea de-a treia etapă a mondializării (după internaţionalizarea,

legată de dezvoltarea fluxurilor exporturilor şi
transnaţionalizarea fluxurilor de investiţii şi a implantărilor în
străinătate).
 Cauzele procesului de globalizare:

 producţia de masă;

 standardizarea produselor;

 dezvoltarea şi implantarea programatică a reţelelor

naţionale de agenţii bancare;

 modernizarea mijloacelor de comunicaţii

 Elemente comerciale favorizante ale procesului de
GLOBALIZARE:


dezvoltarea puternică a societăţilor producătoare multinaţionale;

 înfiinţarea şi dezvoltarea unor firme de comerţ cu activitate în diferite

ţări;

 crearea unor societăţi mixte;

 schimburile directe de mărfuri între marile magazine din diferite ţări;

 vânzările de mărfuri, realizate prin reţeaua comercială a unei ţări

către diferitele categorii de cetăţeni proveniţi din alte ţări;

 promovarea unor noi modalităţi de perfecţionare continuă a

sistemului de relaţii comerţ-consumatori.
  Autoconsum

Concept de economie care priveşte consumul direct al bunurilor sau

serviciilor de către producătorii înşişi.
Este o parte apreciată a consumului naţional care corespunde în
principal: produselor alimentare provenind din gospodăriile proprii,
lucrărilor efectuate în gospodărie sau prin exploatarea de către membrii
familiei pentru propriile lor nevoi. (A-L Ristea (coordonator), „Marketing.
Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 35)

 Bunuri

Termen general acoperind toate obiectele materiale sub toate formele

care le fac dezirabile pentru o utilizare personală, industrială sau comercială.
(A-L Ristea (coordonator), „Marketing. Crestomaţie de termeni şi concepte”,
Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 75)

 Bunuri de producţie

Bunuri care permit producerea altor bunuri. (J. Brémond, A.

Gélédan, „Dicţionar economic şi social”, Editura Expert, Bucureşti, 1995, p.
44)
  Bunuri de consum final

Bunurile destinate unei utilizări directe şi unei distrugeri (prin folosire) mai
mult sau mai puţin rapide. Se disting bunuri durabile (mobilă), semidurabile (baterii
electrice) şi nondurabile (iaurt). (A-L Ristea (coordonator), „Marketing. Crestomaţie de
termeni şi concepte”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 75)
Ansamblul bunurilor utilizate în mod direct pentru satisfacerea nevoilor
umane. Ele cuprind bunurile şi serviciile cumpărate de către familii, inclusiv activităţile
desfăşurate de către personalul casnic, dar cu excepţia locuinţelor cumpărate, socotite
ca formare brută de capital fix. (J. Brémond, A. Gélédan, „Dicţionar economic şi
social”, Editura Expert, Bucureşti, 1995, p. 45)

 Bunuri de consum intermediar

Materiile prime sau produsele care participă la un proces de producţie, fiind

integrate sau transformate în produse finite. (A-L Ristea (coordonator), „Marketing.
Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 75)
Totalitatea bunurilor altele decât capitalul fix şi serviciile cumpărate,
consumate de-a lungul procesului de producţie. (J. Brémond, A. Gélédan, „Dicţionar
economic şi social”, Editura Expert, Bucureşti, 1995, p. 45)
  Bunuri de echipament
Bunurile destinate să constituie aparatul de producţie (maşini,
materiale diverse, instalaţii) şi alte sisteme de susţinere a funcţiilor
întreprinderii. (A-L Ristea (coordonator), „Marketing. Crestomaţie de
termeni şi concepte”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 75)
Totalitatea bunurilor folosite în cursul procesului de producţie şi a
căror durată de viaţă este de cel puţin un an (maşini, camioane, clădiri
industriale şi comerciale etc.). (J. Brémond, A. Gélédan, „Dicţionar economic
şi social”, Editura Expert, Bucureşti, 1995, p. 281)

 Calitate
Conformitatea produselor şi serviciilor cu exigenţele clienţilor interni şi
externi.
Grad de conformitate al ansamblului caracteristicilor şi atributelor
unui produs cu ansamblul nevoilor şi aşteptărilor cumpărătorului, ţinând
seama de preţul pe care acesta este gata să-l plătească. (A-L Ristea
(coordonator), „Marketing. Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura
Expert, Bucureşti, 2001, p. 45)
  Calitatea unui produs
Capacitate a unui produs de a satisface cerinţele consumatorilor (I.S.O. 9000)

 Cererea
Înseamnă cantitatea de bunuri şi servicii sau capitaluri pe care
cumpărătorii sunt gata să le achiziţioneze la un anumit preţ, date fiind
veniturile şi preferinţele lor. (J. Brémond, A. Gélédan, „Dicţionar economic şi
social”, Editura Expert, Bucureşti, 1995, p. 281)

 Delocalizarea producţiei
Trecerea de la o strategie naţională la strategia mondială, se traduce
nemijlocit printr-o delocalizare a producţiei, adică printr-un proces de
deplasare a centrului de producţie al unor ţări către alte ţări. Deplasările pot
fi, ca sens şi destinaţie, diferite după natura produselor. (J. Brémond, A.
Gélédan, „Dicţionar economic şi social”, Editura Expert, Bucureşti, 1995, p.
257)

 Globalizare
Din punct de vedere economic, semnifică integrarea sistemului de
schimburi economice la nivel internaţional. (A-L Ristea (coordonator),
„Marketing. Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura Expert, Bucureşti,
2001, p. 118)
  Internaţionalizare

Din punct de vedere economic, internaţionalizarea producţiei este faza care

precede mondializarea. Firma multinaţională în internaţionalizare este înlocuită de către
firma transnaţională în mondializare. (A-L Ristea (coordonator), „Marketing.
Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 129)

Creşterea exporturilor şi importurilor de mărfuri. (J. Brémond, A. Gélédan,

„Dicţionar economic şi social”, Editura Expert, Bucureşti, 1995, p. 256)

 Mondializare

Proces de lărgire a spaţiului economic de intervenţie a agenţilor economici,

asociat cu liberalizarea schimburilor. (A-L Ristea (coordonator), „Marketing.
Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 169)

Creşterea exporturilor de capitaluri, dezvoltarea diviziunii internaţionale a

muncii, unităţile de producţie deplasându-se, apoi integrându-se realizând părţi ale
aceluiaşi produs sau grupe de mărfuri, pornind de la zone geografice diferite, dar care
depind de un centru principal de decizie. (J. Brémond, A. Gélédan, „Dicţionar
economic şi social”, Editura Expert, Bucureşti, 1995, p. 256)
  Monopol

Situaţia unei pieţe comportând unui singur ofertant (vânzător) în faţa unui
număr mare de purtători de cerere (cumpărători potenţiali). (A-L Ristea
(coordonator), „Marketing. Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura
Expert, Bucureşti, 2001, p. 169)

 Monopson

Situaţia unei pieţe comportând un singur purtător de cerere (cumpărător)

în faţa unui număr mare de ofertanţi. (A-L Ristea (coordonator), „Marketing.
Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 169)

 Oligopol

Structură a unei pieţe în care oferta este realizată de către un mic număr de
mari întreprinderi în faţa unui mare număr de purtători de cerere. (A-L Ristea
(coordonator), „Marketing. Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura
Expert, Bucureşti, 2001, p. 180)
  Piaţa
Este locul de întâlnire (eventual abstract) unde ofertele vânzătorilor se întâlnesc cu
cererile cumpărătorilor care se ajustează la un anumit preţ.
Piaţa este, deci, un mod de confruntare a ofertei cu cererea pentru realizarea unui
schimb de servicii, produse sau capitaluri. (J. Brémond, A. Gélédan, „Dicţionar
economic şi social”, Editura Expert, Bucureşti, 1995, p. 280)
Sfera economică în care producţia (de bunuri materiale şi servicii) apare sub formă de
ofertă de mărfuri, iar nevoile de consum sub formă de cerere de mărfuri; piaţa
reprezintă sfera manifestării şi confruntării ofertei şi cererii, a realizării lor prin
intermediul actelor de vânzare-cumpărare (C. Florescu şi colectiv, „,Marketing”,
Editura Expert, Bucureşti, 1992, p. 64)

 Piaţa întreprinderii
Ansamblul pieţelor teoretice ale bunurilor sau serviciilor ce fac obiectul întreprinderii.
A nu se confunda cu cota de piaţă, noţiunea fiind aici globală. (A-L Ristea
(coordonator), „Marketing. Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura Expert,
Bucureşti, 2001, p. 187)

 Piaţă potenţială
Ansamblul consumatorilor, utilizatorilor posibili ai unui bun sau a unui serviciu,
având dorinţa şi mijloacele de a-şi procura acest bun sau serviciu. (A-L Ristea
(coordonator), „Marketing. Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura Expert,
Bucureşti, 2001, p. 191)
  Piaţă reală actuală
Ansamblul consumatorilor, utilizatorilor actuali au unui bun sau
ai unui serviciu. Se mai numeşte şi piaţă reală. (A-L Ristea
(coordonator), „Marketing. Crestomaţie de termeni şi concepte”,
Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 192)

 Piaţă teoretică
Ansamblul consumatorilor, utilizatorilor unui bun sau ai unui
serviciu având dorinţa de a-şi procura acest bun sau serviciu. (A-L
Ristea (coordonator), „Marketing. Crestomaţie de termeni şi
concepte”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 192)

 Piaţă ţintă
Zonă de vânzări, segment de clientelă sau orice alt decupaj al
pieţei globale pe care întreprinderea o alege pentru efortul său de
marketing. (A-L Ristea (coordonator), „Marketing. Crestomaţie de
termeni şi concepte”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 192)