I.

Turismul si importanta lui

Turismul a devenit in zilele noastre o activitate la fel de importanta precum cea desfăşurată în alte
sectoare-chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turistic este extrem
de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar,
antrenând deopotrivă economişti , geografi, psihologi şi sociologi. Primele menţiuni privind
preocupările de a voiaja, apar în antichitate în operele geografului Strabon. Descrierile lăsate de Marco
Polo cu ocazia periplului său asiatic (secolul al XIII-lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-
lea) sau, mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocupările viitoare privind practicarea
călătoriei.
Turismul devine un complex fenomen de masă la sfârşitul secolului al XIX-lea fiind puternic
articulat în mediul înconjurător.
Privit ca un fenomen social-economic creator de benifici, turismul a fost defint în variante dinte
cele mai felurite: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord); “activitate din
timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă,
îmbogăţirea experienţei şi culturi, datorită cunoaşteri unor noi aspecte umane şi a unor peisaje
necunoscute” (Jan Medecin); “fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţi de refacere a
sănătăţi şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturi ca
rezultat al dezvoltări comerţului, industriei şi al perfecţionări mijloacelor de transport” (Guy Freuler).
Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic – natural antropic –
diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute
în practica turismului mondial sunt: turismul balnear maritim, cu o larga dezvoltare în teritoriu,
practicat pentru cura heliotermă sau climaterică sau având alte motivaţii terapeutice; turismul montan
şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeţie, cura climaterică şi practicarea
sporturilor de iarna; turismul de cură balneară, prin care se valorifică însuşirile terapeutice ale unor
factori naturali (izvoare termal şi minerale, nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru
vizitarea monumentelor de artă, cultură şi a altor realizări ale activităţi umane; turismul comercial
expoziţional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (târguri, expoziţii), care
atrag numeroşi vizitatori; turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice,
folclorice) naţionale sau internaţionale; turismul sportiv, de care cunoaştem o mare extindere pe plan

1
naţional şi internaţional, având ca motivaţie diferite competiţii pe discipline sportive, interne şi
internaţionale , până la manifestări sp0ortive de amploare (olimpiade, competiţii sportive regionale,
campionate mondiale etc.); turismul de vânătoare (safari), practicat de ţările occidentale, in general pe
teritoriul Africi, al Americi Latine, în teritoriile artice şi antartice. Este o forma de turism “distractiv”,
a cărui dezvoltare – marcată de spectaculos şi inedit – aduce mari prejudicii echilibrului ecologic al
planetei, ameninţând cu diminuarea sau, după caz cu dispariţia unor specii extrem de valoroase ale
patrimoniului faunistic al Terrei.
Tipurile de turism de diferenţiază de la ţară la ţară, asigurând varietatea şi, prin acesta, atracţia
asupra turiştilor autohtoni şi străini.
Una dintre bogăţiile actuale de bază în domeniul turismului priveşte studiul elementelor
regionale, în funcţie de care se organizează activităţi turistice tipice anumitor zone, şi se pun în
evidentă posibilităţile de amenajare complexă a acestora. Deşi nu s-a ajuns la o viziune taxonomică
unitară în domeniu, diferitele accepţiuni utilizate pe plan internaţional şi în ţara noasta relevă
următoarele unităţi ce pot fi luate în consideraţie:
♦ Regiunea turistică, concepută ca un spaţiu de mari dimensiuni, cu o structură
organizatorică bine consolidată şi un patrimoniu turistic diversificat (de exemplu, regiunea
Alpilor Dianarici, iar pentru România – cea a Carpaţilor Orientali)
♦ Zona turistică – un areal mai restrâns consacrat pentru activitatea turistică de un anumit
tip, puternic marcat de importante obiective sau alte motivaţii pentru turism (exemplu :
zona turistică a Coastei Dalmaţiei din Alpii Dinarici sau zona Bucovinei din Carpaţi
Orientali)
♦ Centre turistice, reprezentând puncte de convergenţă (puncte de plecare pentru zonele
montane, porturi, alte centre consacrate prin patrimoniul lor turistic) a unor fluxuri de
turism, putând fi, în general, staţiuni alpine (Plitvice, în Alpii Dinarici) sau balneare şi de
odihnă (Dubrovnik, Split, Rijeka – pe coasta Dalmaţiei). Pentru România, rămânând în
acelaşi cadru al Carpaţilor Orientali, se pot menţiona Vatra Dornei şi Borşa.
♦ Puncte turistice amenajate (peşteri, defilee, gheţari, mănăstiri, case memoriale, hoteluri
alpine etc.)
În literatura recentă de specialitate sunt depistate, în funcţie de potenţialul natural
(geomorfologic, climatic, hidrologic, floristic-faunistic) şi antropic o serie de unităţi turistice cu

2
vocaţie polarizatoare, în jurul cărora s-au dezvoltat veritabile noduri turistice cu vocaţie locală ce
susţin activitatea nucleului central.
Este cazul unor localităţi satelit ce apar pe rivierele franco-italiene, Coasta Brava şi Coasta del
Sol în Spania, unele microstaţiuni apărute pe litoralul marocan în apropiere de Agadâr sau între Rabat
şi Casablanca. Alte asemenea centre polarizate apar în zonele montane, oraşul Chamonix (din Alpi
Francezi) fiind un astfel de exemplu. Practic, aceste staţiuni nu sunt altceva decât centre de primire şi
redistribuire a fluxurilor turistice în funcţie de “apetitul” individual sau colectiv pentru un anumit
element al potenţialului turistic al zonei.
Pentru regiunile geografice mari receptoare ale unor fluxuri majore de turism, aceeaşi literatură
mondială de specialitate vehiculează termenul de bazin turistic distingând :
♦ Bazinul mediteranean – prima zonă de primire pentru turismul mondial, cu un potenţial
natural şi antropic de excepţie;
♦ Bazinul mezo-american, cuprinzând “arcul Antilelor” din America centrală, în
majoritate “alimentat” de S.U.A şi Canada cu efective de vizitatori ce au crescut lent în
ultimele decenii.
♦ Bazinul Asia-pacific, constituit din ansamblu insular şi faţada Pacificului, inclusiv
Thailanda, în care principali “furnizori” sunt Japonia, Australia şi Noua Zeelandă.
Într-o serie de ţări cu vechi tradiţii (Austria, Canada, Germania, Finlanda, Danemarca, Franţa,
S.U.A, Italia etc.), turismul este susţinut de un patrimoniu natural şi antropic de excepţie, mai
importante fiind parcurile şi rezervaţiile naturale sau alte zone cu peisaj deosebit (ex. Yellowstone,
Grand Canyon, Cascada Niagara, Death Vally, precum şi cele două mari regiuni turistice – California
şi Florida, în S.U.A; Alpii Francezi, Munţii Pirinei, peisaje andine cu aşezări ce urcă pană la 5.000 m
altitudine, pădurea amazoniană etc.) se adaugă un bogat patrimoniu istoric constituit din elemente
unicat ale culturi şi civilizaţiei universale, precum vestigiile antichităţii din Italia, Grecia şi Egipt, cele
ale vechilor civilizaţii din America Latină, monumentele istorice şi de artă ale ţărilor din vestul
Europei, China, Japonia, Orientul Mijlociu şi Apropiat ş.a., elementele ale culturi populare, etnografice
şi manifestări folclorice care personalizează modelele culturale naţionale, făcând din fiecare naţiune a
Terrei un unicat în timp si spaţiu.

3
 II. Resursele naturale din judet

Imprejurimile Capitalei reprezintă, atât prin aşezare cât şi prin patrimoniu, o veritabilă arie
turistică de tipul “recreere şi agrement de scurtă durată”, care este asaltată de bucureşteni şi nu numai,
în special în perioada sfârşitului de săptămână.
Zona periurbană a Bucureştiului constituie un teritoriu strâns legat de Capitală, atât prin
relaţiile economice, de aprovizionare, de forţă de muncă, administrativ-politice, dar şi sub aspectul său
geografic (fig 1).
Acest areal se înscrie în preferinţele amatorilor turismului de week-end datorită posibilităţilor
sale de abordare cu mijloace de transport în comun sau personale, a timpului scurt de deplasare (dus-
întors) şi a facilitaţii reîntoarcerii în aceeaşi zi la reşedinţă.
Regiunea la care ne referim cuprinde un teritoriu ce se desfăşoară pe circa 9000 Km pătraţi în
împrejurimile Capitalei, delimitat aproximativ de râurile Ialomiţa în nord, Mostiştea la est, Dunarea în
partea sudică, Argeş şi Neajlov la vest, mai concret pe următoarele aliniamente date de localităţilor:
Ciolpani, Bălteni, Snagov, Brazi Ia nord, Dridu, Moviliţa la est, oraşele Giurgiu, Olteniţa în partea
sudică şi Grădinari, Bolintin la vest.
Prin zona periurbană a Capitalei trec: meridianul de 26° (vest de Măgurele, est de Dridu, Chiajna,
Mogoşoaia), paralele de 44°40’ în nord (Grădiştea, Vlădiceasca, Snagov) şi 44°20’ în sud (Dumitrana,
Măgurele, Jilava).
Principalul element de atracţie turistică a acestei zone periurbane îl constituie cadrul natural, în
alcătuirea căruia se remarcă prezenţa pădurilor sub formă de arborete pure sau în amestec şi a
oglinzilor de apă: râuri, lacuri sau iazuri cu valoare recreativă mare, dar şi bogaţia fondului cinegetic,
ihtiologic sau a posibilităţii de practicare a sporturilor nautice.
A. Geologia
Alcătuirea geologică de aici este reprezentată de structuri geologice ce încep cu carboniferul
(calcare bituminoase şi argile cu intercalaţii de cărbuni), peste care urmează triasicul (argile, calcare,
brecii, dolomite, gresii), jurasicul (argile, calcare, dolomite) şi cretacicul (calcare, nisipuri, gresii). In
continuare, neogenul este reprezentat prin cele două serii ale sale - miocenul (marne, calcare, lacustre,
argile) şi pliocenul, iar cuaternarul este alcătuit din pietrişuri şi nisipuri acoperite de marne şi argile

4
(stratele de Frăţeşti care apar la zi Ia marginea Burnazului), din nisipuri şi pietrişuri (nisipurile de
Mostiştea apar pe versantul văii Mostiştea de Ia Fundulea până la Frăsinet, iar pietrişurile de Colentina
sunt situate în bazinul râurilor Colentina şi Pasărea), precum şi de depozite loessoide care acoperă
Câmpia Burnaz, Câmpia Vlăsiei şi Câmpia Mostiştei, aluviuni fluviatile ce acoperă luncile largi ale
Argeşului şi ale afluenţilor săi, ai Ialomiţei si ale Dunarii.
B. Apele
Teritoriul din jurul Capitalei înregistrează una din cele mai mari densităţi ale reţelei
hidrografice din ţară.
a. Apele curgătoare
Zona periurbană a Bucureştiului este străbătută de râuri importante, precum: Argeşul,
Dâmboviţa, Ialomiţa, Sabarul şi Neajlovul, care au albii minore bogate în nisipuri fine şi umbrite de
şiruri neîntrerupte de zăvoaie.
Argeşul este principala arteră hidrografică ce străbate teritoriul de la nord-vest la sud-est. Lunca
Argeşului este mai ridicată decât luncile afluenţilor, fapt care a dus la diminuarea pantei de scurgere a
râurilor afluente. Această luncă largă, adâncită de câmpie, dispune de toate microformele tipice de
luncă: belciuge, pinteni şi grădişti, privoluri, mici depresiuni cu exces de umiditate, văi părăsite etc.
In amonte de Mihăileşti - Cornetu a fost construit un mare lac de acumulare, cu o suprafaţă de
peste 1.000 ha şi cu un volum de 100 milioane m.c., care alimentează acumulările din avale şi
constituie o arie turistică atractivă.
Principalii afluenţi ai Argeşului sunt : Neajlovul, Sabarul şi Dâmboviţa.
Neajlovul, cu un debit mai redus şi cu o pantă mică de scurgere după confluenţa cu Câlniştea,
are un regim hidrologic influenţat de condiţiile climatice ale Câmpiei Române. Cel mai de seamă
afluent al său este Câlniştea. Afluenţii Câlniştei au acelaşi regim hidrologic (Glavaciocul unit cu
Milcovăţul, Izmar şi Porumbeni), motiv pentru care pe văile lor s-au construit numeroase bazine de
retenţie cu funcţii piscicole şi de irigaţii.
Sabarul este al doilea mare afluent al Argeşului. Albia sa este puţin individualizată, fiind
sculptată în lunca Argeşului şi marchează marginea estică a acestuia. Afluentul cel mai important este
Ciorogârla.
Dâmboviţa, cu o lungime de 95 km în cadrul zonei periurbane unde are loc vărsarea sa în
Argeş, traversează partea centrală a zonei periurbane, pe direcţia nord vest-sud est.

5
 Cel mai mare afluent al Dâmboviţei, râul Colentina, este de fapt o înlănţuire de bazine lacustre,
mai mari sau mai mici, dar cu însemnătate piscicolă şi în furnizarea de apă pentru irigaţii locale.
Crevedia, afluentul Colentinei, este artera hidrografică ce face legătura între Ialomiţa şi pârâul
Cociovaliştea prin intermediul unui canal.
Pârâul Ilfov are un debit neînsemnat, legat de caracterul precipitaţiilor şi cu o albie ce se pierde
în netezimea câmpiei de subsistenţă.
Pasărea şi Câlnăul, afluenţi ai Dâmboviţei, până nu demult simple văi mlăştinoase, cu ochiuri
de apă înconjurate de vegetaţie acvatică, sunt astăzi înşiruiri de iazuri care introduc o notă aparte în
peisajul natural şi economic (piscicultură, irigaţii, recreere, agrement).
Ialomiţa traversează partea nordică a teritoriului din jurul capitalei, având o pantă de scurgere
cu o valoare medie de 0,5%. Afluenţii Ialomiţei de pe partea dreaptă sunt: Sticlăria, Snagov, Vlăsia şi
Cociovaliştea.
Mostiştea, din care numai sectorul său superior se desfăşoară în zona periurbană, măsoară peste
20 km. Vastele lucrări întreprinse pentru construirea de baraje pe Mostiştea şi pe toţi afluenţii săi
(Livedea, Colceag, Belciugatele, Vânăta, Argova etc.) au transformat cursurile temporare ale acestora
în şiruri continue de iazuri.
b. Lacurile
După geneza lor, lacurile din zona periurbană a Bucureştiului se încadrează în trei tipuri
principale: de luncă, de vale şi artificiale.
Lacurile de luncă, numite şi bălţi, ocupă cu precădere depresiunile şi luncile joase, fiind
alimentate atât din precipitaţii, cât şi din izvoare. Cel mai mare şi mai tipic este Balta Comana, situată
în Lunca Neajlovului, la 7 km de confluenţa cu Argeşul, având o lungime de 7 km şi o lăţime ce
variază între 1 şi 2,5 km.
In lunca Argeşului se găsesc câteva lacuri, cu suprafeţe de 10-40 ha (Herăşti, Gruiu şi Zăgaz).
In lunca Dâmboviţei sunt mai multe bălţi cu importanţă locală şi cu suprafeţe mici, cum sunt de
exemplu: lacul Tătaru (55 ha) şi bălţile Vasilaţi şi Nuci. In amonte de Bucureşti se află Balta Zurbaua.
Limanurile fluviatile sunt situate în sectoarele de confluenţă ale tuturor afluenţilor de pe
dreapta Ialomiţei.
Primul liman fluviatil, începând din amonte, este lacul Scroviştea (sau Bălteni, Mănăstiri,
Ciolpani, Maicilor, Tigăneşti) format de pârâul Sticlăria la confluenţa cu Ialomiţa. Are o suprafaţă de
85 ha, fiind alimentat de pârâu, de izvoare din apa freatică şi de precipitaţii.

6
 Lacul Snagov, următorul liman fluviatil, cel mai amenajat şi mai cunoscut, este lung de 16,5
km şi are o adâncime maximă de 9 m, având o formă sinuoasă şi multe prelungiri pe vâlcele afluente.
Se întinde pe o suprafaţă de 512 ha şi este alimentat de pârâul Snagov, de izvoare şi de precipitaţii.
Urmează Balta Neagră, cu o lungime de 4 km şi o lăţime de 10-250 m.
Lacul Căldăruşani, lung de 4 km şi lat de 20 - 1000 m acoperă o suprafaţă de 150 ha şi are o
adâncime maximă de 5m.
c. Apele freatice
Apele freatice se înscriu cu particularităţi deosebite în peisajul natural şi cu o mare importanţă
economică, fiind cantonate în depozite de nisipuri şi pietrişuri sub formă de strate. Apele freatice din
câmpia de subsidenţă sunt situate la adâncimi de 1-5 m, cele din Câmpia Neajlovului sunt cantonate la
adâncimi de 5-10 m şi apar sub formă de Izvoare. In Câmpia Burnazului adâncimea stratului freatic
este de peste 20 m. Există şi ape termominerale la : Otopeni, Snagov, Bucureşti.
In legătură cu reţeaua de râuri şi lacuri din zona periurbană a Bucureştiului, trebuie remarcat un
aspect deosebit de important, şi anume nocivitatea. Problema poluării se pune în zilele noastre mai
pregnant decât oricând, cu precădere în zonele din jurul marilor metropole, unde impuritatea apelor
atinge intensităţi considerabile. Nocivitatea apelor din împrejurimile Capitalei de impune a fi luată în
discuţie, cu atât mai mult cu cât elementul respectiv (apa) este o resursă turistică importantă,
principalele amenajări de agrement aflându-se în jurul lor.
C.Vegetaţia
Suprafaţa totală forestieră de pe tritoriul ariei periurbane a Capitelei este în prezent de 60.000
ha. Codrii Vlăsiei sunt alcătuiţi din stejari pedunculaţi. Pădurile de cer şi gârniţă se caracterizează şi
prin prezenţa subarboretelui alcătuit din: gherghinari, lemnul câinesc, măceşul, porumbarul. Salcâmul
este prezent pe câteva arii mici în pădurile Herăşti, Vlădiceasca, Piţigaia şi Comana, iar foioasele sunt
mai răspândite în lunca Argeşului şi mai puţin în cea a Ialomiţei.
Pădurile, prezente sub formă de arborete pure sau în amestec, au o extindere mare pe teritoriul
din jurul Bucureştiului, iar prin regimul lor natural, caracterul şi compoziţia floristică, reprezintă un
potenţial turistic ridicat. De asemenea, bogăţia fondului cinegetic constituie o particularitate apreciată
din punct de vedere turistic.
Totodată remarcăm faptul că, poziţionarea lor în preajma unor întinse suprafeţe lacustre le
sporeşte importanţa peisagistică şi estetică şi, implicit, funcţia de recreere şi agrement.

7
 In ceea ce priveşte răspândirea lor din punct de vedere geografic, pădurile din zona periurbană
a Capitalei predomină în sectorul nordic şi sunt slab reprezentate în celelalte, repartiţia fiind
următoarea:
a. opt trupuri de păduri în partea de vest – nord - vest: Râioasa (Chitila, Titu),
Roşu, Mogoşoaia, Şoimăneana, Bogdana, Moţoc, Lupu Gheorghiade, Socola
b. 17 trupuri de păduri în partea de nord: Băneasa, Tunari, Andronache, Afumaţi,
Strava - Sindriliţa, Petrăchioaia, Voanţa, Creaţa - Cernichii, Dascălu - Creaţa, Tigana,
Tufăneni, Runcu, Valea Mocanului, Buciumeni, Baloteşti, Corbeanca, Petreşti
c. trei trupuri de păduri în partea de sud: Jilava, Măgurele, Cotu Fulii
d. două trupuri de păduri în partea de est: Cernica şi Pustnicu
Cu toate acestea, numai o parte din masivele forestiere aflate în jurul Capitalei au fost
amenajate şi doar parţial pentru turism şi agrement, respectiv: Snagov, Băneasa, Mogoşoaia, Râioasa,
Pustnicu şi Cernica.
Dintre acestea, pădurile Băneasa şi Snagov au fost transformate în mare parte în păduri parc,
prin dotarea lor cu spaţii de cazare şi restaurante, precum şi amenajarea unor baze de agrement (nautic
sau de altă natură), motiv pentru care au devenit cele mai solicitate destinaţii turistice de recreere din
zona periurbană a Bucureştiului.
Zona de silvostepă este reprezentată de păiuşuri, negară şi sadină, de asociaţiile păşunilor şi
fâneţelor naturale.
Vegetaţia de luncă şi lacuri
Printre speciile lemnoase, care se dezvoltă cu precădere în lunci şi pe malurile râurile şi
lacurilor se remarcă şi răchita, plopul şi arinul. In porţiunile mai joase ale văilor şi luncilor, ca şi la
marginea bălţilor, apare frecvent rogozul, trestia şi papura. De asemenea, marginile bălţilor şi lacurilor
sunt invadate de nufărul alb, broscăriţa, stânjenelul de baltă etc.
In ceea ce priveşte vegetaţia, privită ca resursă turistică, trebuie remarcat că în zona periurbană
a Bucureştiului pădurile reprezintă principalul element natural amenajat pentru recreere şi agrement.
Celelalte categorii ale vegetaţiei prezente în jurul Capitalei sunt foarte puţin valorificate din acest punct
de vedere, deşi printr-o investiţie minimă s-ar putea amenaja câteva spaţii în scop turistic.
D.Fauna

8
 Fauna de pădure este compusă din specii a căror viaţă este legată de vegetaţia arborescentă şi
este reprezentată de cerb lopătar, cerb, vulpe, veveriţă, păsări cu interes vânătoresc : fazanul şi sitarul,
gaiţa, dumbrăveanca, ciocârlia de pădure, privighetoarea şi ciocănitoarea.
Fauna de luncă şi de baltă este prezentă prin câteva specii de păsări: raţa mare, raţa cârâitoare,
gâsca, stârcul cenuşiu, stârcul roşu şi lişiţa.
Fauna acvatică e reprezentată de câteva specii de peşti de apă dulce: bibanul, crapul, plătica,
ştiuca, somonul, obletul.
Referitor la bogăţia „faunistică” a regiunii, reţine atenţia implicarea omului în popularea
pădurilor cu specii care altfel sunt destul de rare. Astfel, menţionăm că la Podul Pitarului, Ghimpaţi şi
Balta Neagră au fost înfiinţate fazanerii, de unde se fac lansări în toate pădurile din zona periurbană a
Bucureştiului.
E.Solurile
Solurile se pot grupa în soluri zonale care acoperă spaţiile interfluviale şi solurile azonale, care
acoperă luncile joase formate din aluviuni recente, în partea inundabilă.
a. Solurile zonale
Cea mai mare răspândire o au solurile brun-roşcate de pădure (luviosoluri), formate sub
vegetaţie de păduri cvercinee, pe depozite leossoide.
Solurile silvestre brun-roşcate sunt mai răspândite pe Câmpia Vlăsiei (cu excepţia Câmpiei
Câlnăului), pe Câmpia Neajlovului, pe terasele Argeşului, Neajlovului şi Dâmboviţei.
A doua grupă de soluri zonale, cu o răspândire însemnată pe teritoriul din jurul Bucureştiului
este reprezentată de cernoziomuri şi molisoluri, în diferite stadii de degradare.
Cernoziomurile puternic degradate, care acoperă o mare parte din Câmpia Câlnăului, Câmpia
Mostiştei şi, sub forma unei fâşii orientată vest-est, partea centrală a Burnazului, sunt formate pe
depozite loessoide, unde pânza freatică se află la peste 8 m adâncime.
b. Solurile azonale
Sunt formate din depozite aluvionare, se găsesc în diferite stadii de dezvoltare şi sunt
răspândite în câmpia de subsidenţă, în lunca Argeş - Sabar, luncile Ialomiţei, Dâmboviţei şi
Neajlovului.
Soloneţuri sau soluri saturate se găsesc pe raza comunelor Comana, Mihăileşti, Budeşti, Valea
Dragului şi Crevedia.

9
 III. Resursele antropice din judet

Atractivitatea zonei respective este sporită şi de prezenţa unor atracţii turistice antropice precum:
monumentele de artă şi arhitectură, locurile istorice, localităţile rurale cu arhitectură, obiceiuri şi
tradiţii locale diverse etc.
Sunt reprezentate de creaţia umană şi se constituie din rodul eforturilor tehnice, culturale şi
economice, precum şi ansamblul elementelor materiale şi spirituale tradiţionale ale oamenilor, de-a
lungul timpului.
În zonă, interes turistic prezintă în mod deosebit creaţiile artistice şi arhitecturale civile şi
religioase, realizate din materiale durabile, ce au dăinuit secole de-a rândul, marcând momente
importante din trecutul istoric al acestor meleaguri. Principalele monumente istorice, de artă şi
arhitectură, din zona periurbană a Bucureştiului sunt răspândite după cum urmează:
• Ciolpani: Palatul Scroviştea, Mănăstirea Ţigăneşti (sec.XIX)
• Snagov: Mănăstirea Snagov (sec.XVI)
• Grădiştea: Schitul Balamuci (sec.XVII), Mănăstirea Căldăruşani (sec.XVII)
• Buftea: Palatul Barbu Ştirbei (sec.XIX)
• Mogoşoaia: Palatul Mogoşoaia (sec.XVIII), Biserica Mogoşoaia (sec.XVII)
• Cernica: Mănăstirea Cernica
• Pasărea: Mănăstirea Pasărea (sec.XIX)
• Comana: Mănăstirea Comana (sec.XVI)
• Herăşti: Palatul Casa de Piatră (sec.XIX)
• Ciorogârla: Mănăstirea Sămurcăieşti (sec.XIX)
• Potlogi: Curtea Brâncovenească Potlogi (sec.XVII)
• Stoeneşti: Conacul Târnoveanu Ştirbei (sec.XX)

10
 Peisajul rural al unora dintre aşezări se constituie el însuşi într-un obiectiv turistic cu valori
certe, prin configuraţia sa arhitectonică, întrucât numeroase case şi-au păstrat în timp trăsăturile
tradiţionale. Ilustrative în acest sens sunt satele: Periş, Snagov, Tărtăreşti, Ciocăneşti, Lilieci, Moara
Vlăsiei şi Piscu.
Activităţile artizanale din spaţiu ce cuprinde împrejurimile capitalei atrag atenţia vizitatorilor
într-o măsură din ce în ce mai mare. Destul de puţin cunoscute, îndeletnicirile artizanale sunt prezente
în satele Afumaţi şi Ţigăneşti (covoare), Brătuleşti, Ciolpani, Cocioc (înglobat în satul Periş), Lipia,
Gruiu, Piscu (ceramică), Comana (împletituri din papură şi răchită) etc.
Portul şi obiceiurile strămoşeşti specifice, ornamentarea încăperilor cu motive populare într-un
stil aparte, se mai întâlnesc încă în câteva sate, printre care Izvoarele şi Teiuşul, Buturugeni,
Căscioarele, Ulmi, Trestieni, Ciocăneşti, Dascălu, Belciugatele, Colibaşi.

IV. Prezentarea structurii de primire

Hotel Intercontinental Bucuresti

Hotelul Intercontinental este un hotel de 5 stele din Bucureşti, amplasat în Piaţa Universităţii,
sectorul 1. Hotelul Intercontinental este primul hotel de 5 stele construit in România şi una dintre cele
mai înalte clădiri din Bucureşti. Clădirea este construită între anii 1968-1970, după planurile
arhitecţilor Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, I. Moscu, şi este una dintre cele mai înalte clădiri din oraş
şi din România. A fost cea mai înaltă clădire din Bucureşti până în 2004. Clădirea are 90 de metri
înălţime şi 22 de etaje, fiind construită astfel încât să ofere o perspectivă unică asupra oraşului din
oricare dintre camerele de oaspeti. Hotelul Intercontinental este singurul din Bucuresti cu o sala de
conferinţe şi un centru de sănatate cu piscină aflate la 80 de metri înaltime. Spatioase si elegante, cele
283 de camere şi apartamente oferă oaspeţilor un sentiment de relaxare şi confort. Apartamentul
Imperial este singurul în Bucureşti dotat cu saună şi pian. În 2007, hotelul a trecut de la un contract de
tip franciză la un contract de management cu lanţul Intercontinental Hotels Group.
Inaugurarea hotelului Intercontinental din Bucureşti a avut loc în luna mai 1971, la numai
câteva luni după deschiderea liniei directe New York – Bucureşti, de către Pan American Airways, la
acea dată, proprietatea mărcii comerciale a Intercontinental Hotels Corp.

11
 Date de identificare a hotelului Intercontinental
Nume firma Compania hotelieră Intercontinental Romania S.A.
Cod unic de înregistrare RO 9019856
Număr înmatriculare J40/10364/1996
Cod CAEN 5510
Judet Bucureşti
Sector 1
Adresă Bulevardul Nicolae Bălcescu 4, cod 010051
Telefon 021 310 2020
E-mail bucharest@interconti.ro
Administratori Moser Thomas Albert
Păunescu Ion Viorel
Păunescu Răzvan Ioan
Rutti Hans Rudolf
Teodoru Daniela Maria
Sursa: www.listafirme.ro

Intercontinental Hotels & Resorts este primul nume în industria hotelieră internaţională care a
devenit rapid un simbol al luxului, complexităţii şi al succesului, care continuă să definească lumea
călătoriilor.
Orientat către asigurarea unei experienţe unice şi memorabile, care dezvoltă simţurile şi
lărgeste orizonturile, Hotel Intercontinental oferă servicii şi facilităţi create special pentru turismul
internaţional de afaceri, menţinând raportul delicat între dorinţa de lux şi experienţa locală autentică
pentru relaxare şi destindere în timpul liber. Prezent în peste 60 ţări, Intercontinental Hotels & Resorts
îşi continuă ascensiunea cu destinaţii noi pe tot globul.

Cele 283 de camere sunt împărţite astfel:

 174 camere superioare

12
 Camere cu o suprafaţă de 32 de metri pătraţi, potrivite oaspeţilor veniţi în interes de afaceri sau
în vacanţă. Camerele au urmatoarele facilităţi: spaţiu de lucru, fierbator pentru ceai şi cafea, baie cu
cada, complet echipată, telefon cu dublă linie directă şi cu mesagerie vocală, seif, TV prin satelit şi cu
plată, internet de mare viteză, aer condiţionat, uscator de păr, minibar, fier şi placă de călcat, acces
gratuit la Health Club.
 40 camere deluxe
Camere cu o suprafaţă de 32 de metri pătraţi, renovate în februarie 2006. Camerele au şi
urmatoarele facilităţi: spaţiu de lucru, fierbător pentru ceai şi cafea, baie cu cadă, complet echipată,
telefon cu dublă linie directă si cu mesagerie vocală, seif, TV prin satelit şi cu plată, internet de mare
viteză, aer condiţionat, uscator de păr, minibar, fier şi placă de călcat, acces gratuit la Health Club.
 20 apartamente junior suite
Camere cu o suprafata de 60 de metri pătraţi, include dormitor şi sufragerie cu canapea
extensibilă, cu uşi conectate, internet de mare viteză, baie complet echipată, cu jacuzzi, baie
suplimentară cu duş, spaţiu de lucru, 2 televizioare, fier şi placă de călcat, fierbător pentru ceai şi cafea,
acces gratuit la Club Lounge, telefon cu linie dublă directă şi cu mesagerie vocală, internet de mare
viteză, seif, TV prin satelit şi contra cost, aer condiţionat, uscător de păr.
 48 camere club
Recent renovate (februarie 2006), 32 de metri pătraţi, camerele club sunt cea mai bună alegere
pentru călătorii în interes de afaceri. Facilităţi în cameră: spaţiu de lucru, fierbător pentru ceai şi cafea,
baie cu cadă, complet echipată, telefon cu dublă linie directă şi cu mesagerie vocală, seif, TV prin
satelit şi cu plată, internet de mare viteză, aer condiţionat, uscător de păr, minibar, fier şi placă de
călcat, acces gratuit la Health Club, serviciu de curăţat încălţămintea gratuit.
Oaspeţii care aleg acest tip de cameră beneficiază de acces gratuit la Club Lounge, unde pot să
completeze formalităţile de “check-in” şi “check-out” şi au o serie de servicii şi facilităţi gratuite: mic
dejun uşor şi răcoritoare pe parcursul zilei, pot primi un invitat, au acces la o sală pentru max. 20 de
persoane, internet de mare viteză şi wireless, ziare şi reviste cu circulaţie internaţională.
 1 Apartament imperial
Cu o suprafata de 240 de metri pătraţi care oferă confortul suprem. Hol de intrare, un dormitor
principal, un dormitor secundar, 2 băi – cea principală include saună, jacuzzi, duş cu hidromasaj - ,
bucătărie complet echipată, dressing, fier şi placă de călcat, camera de zi şi de cină, pian, zonă de

13
lucru, 3 televizoare, acces la Club Lounge, telefon cu linie dublă directă şi cu masagerie vocală, seif,
TV prin satelit şi contra cost, internet de mare viteză, aer condiţionat, uscător de păr.

Servicii si Facilităţi de oaspeţi

Dotări:
• Piscină interioară
• Acces internet de înaltă viteză
• Centru fitness
Hotel:
• Central localizat
• Birou agenţie
• Salon de cocktail
• 22 de etaje
• 3 restaurante
• Birou agenţie bilete de avion
• Birou închiriere maşini
Limbi stăine vorbite de personal: Engleză, Franceză, Italiană, Spaniolă
Servicii:
• 24 h recepţie
• 24 h room-service
• Zone A/C pentru public
• Salon de frumuseţe
• Servicii de congierce
• Curăţătorie/spălătorie
• Express check-in/check-out
• Magazin de cadouri
• Stand de ziare
• Portar

14
 • Acces imediat la transportul public
• Seif depozitare valori
• Servicii de secretariat
• Zonă cumpărături
• Trezire la cerere

Servicii Business:
• Servicii copiere
• Email si internet
• Etaje executive
• Servicii fax
• Centru de afaceri
• Servicii PC
• Servicii imprimare
• Servicii limuzină.

Compartimente interne
Aprovizionare
Coordonatorul acestui compartiment, specialist şi bun cunoscător al conceptelor moderne legate
de depozitarea, păstrarea şi conservarea mărfurilor, dar şi a tehnicilor de evaluare a pieţelor şi furnizo-
rilor, determină necesarul de materii prime, materiale şi ustensile necesare desfăşurării activităţii hote-
liere în condiţii optime. În acest scop, se încheie contracte de aprovizionare cu furnizorii aleşi, se
recep-ţionează mărfurile, care ulterior se depozitează, iar apoi se gestioneazăprin distribuire către
colaborato-rii aflaţi în diferitele sectoare ale hotelului.
Întreţinere
Condus de obicei de către un inginer sau tehnician experimentat, acest compartiment asigură
existenţa în condiţii de normalitate a hotelului. Întreţinerea hotelului, în concepţia actuală, prevede
sisteme raţionale de proiectare, cu rază lungă de acţiune, a celor mai moderne echipamente şi instalaţii,
capabile să menţină în bună stare întregul patrimoniu material al hotelului şi să îi asigure exploatarea
economică.

15
 În hotelurile mari, existenţa unui compartiment de întreţinere bine organizat devine
indispensabilă. Astfel, ateliere şi echipe specializate sunt destinate supravegherii permanente a
funcţionalităţii clădirilor, spaţiilor, instalaţiilor echipamentelor, dotărilor şi obiectelor de inventar, în
vederea prevenirii şi remedierii eventualelor defecţiuni.
Orientarea generală a unităţilor ospitaliere medii şi mici, este legată însă de reducerea
dimensiunilor acestui compartiment; se doreşte existenţa unui număr minim de lucrători policalificaţi
şi apelarea – în situaţii critice – fie la compartimentul dipecerizat al companiei (societăţii) din care
face parte hotelul, fie la firme specializate exterioare.
Paza
Este un compartiment reprezentat ca atare, mai cu seamă în cadrul marilor complexe, fiind
considerat de către specialişti serviciul cel mai puţin ospitalier din cadrul hotelului, deşi, fără îndoială,
extrem de util. Lucrătorii din acest compartiment răspund de supravegherea hotelului în vederea
prevenirii eventualelor acţiuni îndreptate împotriva vieţii sau bunurilor oaspţilor. Dar şi pentru
protejarea clădirilor, spaţiilor, echipamentelor şi dotărilor hotelului.
Cel mai adesea însă, acest compartiment se rezumă la activitatea unui detectiv al hotelului în
fiecare tură, care are sarcinade a organiza prevenirea incendiilor şi acţiunile de evacuare a hotelului în
caz de forţă majoră, supervizând totodată personalul operativ în acţiunea acestuia de supraveghere a
vieţii şi bunurilor clienţilor.
Recepţia
Este acea diviziune a hotelului care are permanent contact cu clientul din momentul intrării
acestuia în unitatea ospitalieră şi până în momentul în care o părăseşte; de multe ori contactul se
menţine şi după plecarea clientului. Ca arie de acţiune, acest sector acoperă o parte a spaţiilor
exterioare reprezentative (parcarea, trotuarul, spaţiile verzi, peronul) şi spaţiul cunoscut în general sub
denumirea de “hol de primire”, începând de la intrarea principală în hotel şi terminând cu liniile de
acces către etaje (lifturi, scări principale) sau cu spaţiile comune specializate (saloane de recepţii şi
conferinţe, baruri, restaurante, etc.). În funcţie de capacitatea şi categoria hotelului poate exista un şef
de recepţie, funcţie încadrabilă în nivelul managerial inferior. Prerogativele funcţiei pot fi delegate
asistentului şefului de recepţie, care este în general şeful fiecăreia dintre cele trei ture presupuse de
activitatea zilnică a sectorului.
Cele cinci subsectoare componente ale sectorului pot fi dispuse autonom în diferite puncte ale
holului de primire, sau în spatele unui comptoir (“desk”), cu o delimitare formală semnalizată prin

16
inscripţii. Comptoir-ul, echipament specific funcţiei hoteliere de recepţie, garanţie fizică a oficializării
calităţii de client, întruneşte de obicei primele trei subsectoare componente ale sectorului: concièrge,
recepţie şi casierie. Celelalte două subsectoare (biroul de rezervări şi centrala telefonică) sunt
poziţionate adesea în “culise”, dar în imediata vecinătate a spaţiului comptoir-ului, cu acces direct la
acesta.

Receptia, rezumă următoarele atribuţii principale:

• Primirea clientului, care presupune o serie de activităţi preliminare, pornind de la finalizarea
situaţiei spaţiilor de cazare care pot fi valorificate în ziua respectivă (prin onorarea cererilor de
rezervare sau prin vânzare directă), trecând prin protocolul de primire, negocierea închirierii,
repartizarea spaţiului de cazare, fixarea tarifului, înregistrarea datelor personale ale clientului în
documentele de evidenţă operativă şi până la înmânarea cheii, adică tot ceea ce este cunoscut în
hotelăria internaţională sub denumirea de “check-in”.
• Vânzarea serviciilor hotelului, în special a celor de bază, sprijinită de studierea strategiilor operative
menite să ducă la creşterea gradului de ocupare a capacităţii de cazare prin menţinerea unui raport
optim cu alte hoteluri, cu agenţii de turism şi prin exersarea abilităţii de prezentare convingătoare a
serviciilor, de prezentare cât mai atractivă a unor pachete incluzând serviciile Casei (cazare şi mic
dejun, demipensiune, pensiune completă, cazare şi tratament, cazare şi “fitness”, etc.). De asemenea,
acesta este subsectorul care, în colaborare cu cel de concièrge, promovează celelalte servicii ale
hotelului, prin recomandarea şi prezentarea lor oaspeţilor.
• Asistarea clientului în timpul sejurului, prin discreta supraveghere a bunelor condiţii oferite şi
calităţii serviciilor prestate, prin rezolvarea de situaţii particulare (mutări, îmbolnăviri, accidente, etc.)
şi prin promta soluţionare a cererii şi reclamaţiilor.
• Asigurarea informării tuturor sectoarelor şi compartimentelor interesate de datele clienţilor (statutul
de client V.I.P., client al casei, client standard, client de grup, originea eventualei rezervări, numărul
camerei, perioada sejurului, serviciile incluse în tarif, etc.).
• Asistarea clientului la plecare, împreună cu subsectorul casierie, prin efectuarea operaţiunilor
cunoscute sub denumirea de “check-out”. Astfel, după ce sunt îndeplinite procedurile legate de
încheie-rea contului şi plata contravalorii serviciilor, recepţia efectuează protocolul de plecare, de
multe ori continuând relaţia cu clientul şi în faza post-plecare (prin trimiterea unor oferte avantajoase,

17
a unor felicitări cu diferite prilejuri, prin expedierea eventualelor obiecte uitate sau a corespondenţei
întârziate, etc.).

În final, putem conchide că lucrătorul din recepţie este “juristul” clientului, persoana care
pledează în favoarea încheierii unui contract şi care veghează ca îndeplinirea condiţiilor contractuale
să fie respectate în cele mai mici amănunte.

18