REFERAT

LA LITERATURA CA
ELEMENT CONSTITUTIV
AL IDEII EUROPENE

MUSAT COSMINA CLAUDIA

STUDII EUROPENE,ANUL I
 TRAGEDIA

Tragedia este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri, reprezentând

personaje puternice angajate în lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existentă a lumii
ori cu proprile lor sentimente, acest conflict soluţionându-se cu moartea eroului.

Tragedia este o formă de dramă caracterizată de seriozitate şi demnitate, care de obicei

implică un conflict între un personaj şi o putere superioară, ca de exemplu legea, zeii,
soarta sau societatea. Originile ei sunt obscure dar cu siguranţă că este un produs al
bogatelor tradiţii poetice si religioase al vechii Grecii. Mai precis, originile sale pot fi
regăsite in cânturile şi dansurile care îl celebrau pe zeul grec Dionisos, mai târziu preluat
de romani ca Bachus. Se crede că spectacolele acestea extatice şi legate de băutură au fost
create de satiri, fiinţe pe jumătate ţapi care îl înconjurau pe Dionisos la petreceri. De
asemenea, o altă origine a termenului este legată de cuvintele greceşti tragos semnificând
‘ţap’ şi aeidein- ‘a cânta’, combinate dând ‘cântece ale ţapilor’, din care a rezultat
‘tragedie’.

Filosoful grec Aristotel arată in capodopera sa Poetica faptul că tragedia are ca efect
catharsis-ul (purificarea) de milă şi frică a publicului datorită sentimentelor şi suferinţelor
personajelor din opera dramatică. Nu toate operele care sunt subsumate categoriei tragice
au ca rezultat acest tip de final cathartic, chiar unele dintre ele au deznodământ neutru sau
care tinde spre fericit. În orice caz, ce anume constituie o "tragedie" este o întrebare
destul de frecventă. Unii sunt de părere că orice poveste cu un final trist este o tragedie,
alţii cred că povestea trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe pentru a putea fi
considerată drept tragedie (fenomen adesea observat la Aristotel).

Literatura greacă ar include trei mari scriitori tragici ale căror opere încă se mai
păstrează: Sofocle, Euripide şi Eschil. Cel mai mare festival al tragediei greceşti era
Dionisia, unde cei mai proeminenţi dramaturgi îşi trimiteau de obicei creaţiile, câte trei
tragedii şi o piesă satirică fiecare. Teatrul roman nu pare sa fi continuat această tradiţie.
Seneca a preluat poveşti greceşti, ca de exemplu Fedra, în piese de teatru latine. Totuşi,
tragediile sale au fost mai degrabă privite ca ‘piese de budoar’, destinate cititului într-o
mai mare măsură decât reprezentării pe scenă.

Un procedeu teatral favorit al multor creatori de tragedie greci a fost ekkyklêma, un car
ascuns în spatele scenei care putea fi adus pe scenă pentru a arăta consecinţele unui
eveniment care s-a petrecut în afara scenei. Acesta privea de obicei o crimă brutală, un
act de violenţă care nu putea fi pus în scenă, dar ale cărui efecte trebuie să fie văzute de
celelalte personaje pentru a avea inţeles şi rezonanţă emoţională. Un exemplu faimos al
folosirii lui este omorul lui Agamemnon în prima piesă a lui Eschil, Orestia, când trupul

2
măcelărit al regelui este adus pe scenă în procesiune pentru a fi văzut de toţi. Variaţiuni
sunt folosite în tragedii şi în alte piese până în ziua de azi şi dramaturgii îl consideră
folositor pentru a arăta consecinţele extreme ale unor acţiuni umane. Un alt astfel de
procedeu era macaraua, mechane, care servea la ridicarea unui zeu sau a unei zeiţe pe
scenă când se presupunea că intra zburând. Acesta a dat naştere unei expresii: ‘deus ex
machina’ (zeul din maşinărie), adică o intervenţie surprinzătoare a unui factor extern
neprevăzut care schimba cursul unui eveniment.

Nietzsche şi-a dedicat faimoasa carte, Naşterea tragediei, unei discuţii despre originile
tragediei greceşti. A identificat aceste rădăcini în ritualurile primitive, în unirea forţelor
apolinice şi dionisiace, şi a mers până la „moartea” ei odată cu Socrate.

Alaturi de cei trei mari scriitori greci care au introdus conceptul de tragedie in
literatura,se remarca mai tarziu si William Shakespeare.El isi contureaza personajele prin
intermediul aceleasi metode folosita ulterior de mai marii initiatori ai tragediei.