Universitatea “ Lucian Blaga” din Sibiu

Facultatea de Stiinte Economice

CENTRUL DE DOCTORAT IN ECONOMIE

MICROECONOMIE

Tema : Coordonate ale relatiei dintre criza economico-

financiara si concurenta

Indrumator : Cursant :

Prof.univ.dr. Dan POPESCU Mihaela POL

Coordonate ale relatiei dintre criza economico-financiara si
concurenta

Cauze

Specialiştii consideră că declanşarea crizei financiare în luna octombrie 2008,

în SUA şi alte ţări, reprezintă cea mai serioasă zguduire a finanţelor internaţionale de la
Marea Depresiune din 1929-1933. Efecte a actualei crize se răspândesc, dincolo de sfera
financiară, la nivelul economiei mondiale în ansamblu, afectând creşterea economică şi
piaţa muncii şi generând o serie de alte efecte conexe cu implicaţii de natură
conjuncturală sau pe termenele mediu şi lung în ceea ce priveşte structura sistemului
financiar mondial şi interfaţa acestuia cu economia reală.
Transmiterea efectelor nefavorabile ale crizei dintr-o ţară de talia SUA în alte
ţări, mai mari sau mai mici, are la bază interdependenţa crescândă a economiilor
naţionale în cadrul intensificării globalizării pieţelor inclusiv a celor financiare. Dacă
sistemul financiar al unei ţări se blochează sau este paralizat, atunci economia acesteia nu
mai poate funcţiona normal date fiind multiplele sale interferenţe cu sistemele financiare
naţionale şi internaţionale.
Pentru a acţiona asupra efectelor nefavorabile ale crizei financiare este absolut
necesar să se cunoască în profunzime cauzele care au generat-o şi să se instrumenteze
politici şi mijloace organic racordate pe termenele scurt, mediu şi lung, la nivelurile
locale, regionale, naţionale şi internaţionale.
Actuala criză financiară pe care o traversează economia mondială relevă
împletirea unor cauze comune, tradiţionale ale fenomenelor de criză economico-
financiară, în general, cu altele netradiţionale, specifice.
Printre cauzele tradiţionale principale ale crizelor economico-financiare
menţionăm: perioada de boom a creşterii creditării în proporţii foarte mari; creşterea
puternică a preţurilor activelor, mai ales pe piaţa imobiliară; creditarea în proporţii
necontrolate a agenţilor economici mai puţin sau deloc solvabili (este vorba de debitorii
ipotecari sub-prime).
În ceea ce priveşte cauzele netradiţionale particulare ale crizei financiare
declanşate în octombrie 2008 menţionăm, în primul rând, amploarea şi profunzimea
crizei sub-prime care vizează:
a) Extinderea necontrolată a unui model sui generis de origine şi distribuire a
riscului transferabil (origine-and-distribute model);
b) un apetit exagerat pentru profit care a alimentat creşterea cererii pentru
active cu grad ridicat de risc;
c) ignoranţa ex-ante şi incertitudinea ex-post privind caracteristicile riscului
hârtiilor de valoare, bazate pe ipotecă, legate de derivative şi operaţii
credit-default swaps;
d) guvernarea neadecvată a corporaţiilor şi stimulente manageriale
necorespunzătoare în instituţiile financiare;
e) rolul factorilor de reglementare şi al agenţiilor de rating.
Aceste cauze specifice se întâlnesc în măsuri diferite atât în ţările dezvoltate,
dar mai ales în SUA cât şi în ţările cu economii emergente, desigur în proporţii mai
scăzute.
În opinia noastră, cauza generală a actualei crize financiare constă în
exacerbarea rolului instrumentelor financiare, a economiei nominale (monetare) în
raport cu economia reală în ceea ce priveşte asigurarea premiselor unei dezvoltări
durabile. Această exacerbare a avut la bază componenta speculativă a modelului
economiei de piaţă concurenţială liberă, dincolo de limitele admisibile şi controlabile ale
acesteia.
Creşterea numărului de interpuşi financiari, a derivativelor a neglijat adevărul
matematic potrivit căruia derivata de ordinul 10 din 0 nu reprezintă decât zero. De altfel,
şi în economia reală, proliferarea intermediarilor în relaţia producţie – consum, dincolo
de contribuţia efectivă a acestora la sporirea performanţei muncii în producţie şi a
eficienţei economico-sociale în consum nu înseamnă decât valoarea adăugată falsă,
ireală, cu evidente caracteristici parazitare, inflaţioniste, de entropie în economie şi
societate.
 Fără a ne propune o inventariere detaliată a cauzelor, dorim să menţionăm şi
neajunsurile majore în activitatea sistemelor naţionale şi internaţionale de audit
financiar contabil intern şi extern, ca şi a diferitelor agenţii de rating care nu au fost în
măsură să tragă la timp semnalele de alarmă, să prevină (early warning) producerea unor
astfel de zguduiri financiare, ale pieţelor de capital.
Dar analiza atentă a cauzelor, având în vedere amploarea şi profunzimea
fenomenelor de criză, va trebui făcută nu atât pentru identificarea şi sancţionarea
vinovaţilor individuali şi/sau colectivi, direcţi şi/sau indirecţi ci pentru înţelegerea
mecanismelor şi cauzalităţilor complexe ale fenomenului care, fără îndoială, va avea
efecte pe diferite orizonturi de timp. Mai mult pentru a fundamenta măsurile necesare în
vederea contracarării efectelor negative care subminează sustenabilitatea creşterii
economice.
Efecte şi consecinţe ale crizei financiare
Efectele crizei financiare internaţionale sunt multiple şi afectează în măsuri
diferite una sau alta din ţările implicate. În acest sens, o enumerare fie chiar şi succintă a
efectelor din punctele de vedere economico-financiar oferă o bază pentru aprofundarea
cercetării în acest domeniu ca şi pentru clarificarea şi coroborarea acestora după mai
multe criterii şi metode de analiză. Ne vom referi la câteva aspecte privind efectele pe
termen scurt.
Cel mai important efect, până în prezent, reprezintă falimentul unor instituţii
bancare şi de credit din SUA şi din ţările membre ale UE ca urmare a intrării în
incapacitate de plată şi a imposibilităţii de recuperare a creanţelor mai ales în domeniul
imobiliar.
Falimentul bancar şi retragerile de bani din bănci, neîncrederea în
solvabilitatea acestora a antrenat o bulversare gravă pe piaţa bursieră astfel că valoarea
acţiunilor la diferitele burse din lume pentru societăţi importante tranzacţionate, a scăzut
în unele cazuri într-atât încât s-a recurs la măsura extremă de suspendarea tranzacţiilor
la bursă pe anumite perioade de timp. Aceasta a generat o scădere bruscă şi uneori
dramatică a capitalizării bursiere, a banilor virtuali, prin reducerea fără precedent a
preţului acţiunilor, ceea ce a făcut ca o bună parte a societăţilor tranzacţionate la bursă să-
şi reevalueze capitalul şi să-şi calculeze pierderile ca urmare a crahului financiar prin care
au trecut.
FMI consideră că pierderile cauzate de criza financiară la nivel mondial vor fi
de circa 1400 mild.dolari, cifră care desigur este preliminară, supusă în continuare
revizuirii, ca urmare a creditelor neperformante şi activelor negarantate. Această cifră
reprezintă a doua revizuire de către FMI care în septembrie 2008 estima o pierdere de
1300 mild.dolari şi în aprilie una de 945 mild.dolari.
Ca urmare a acestor pierderi, analiştii economici previzionează o încetinire a
creşterii economice globale ca urmare a declinului producţiei în statele dezvoltate şi a
încetinirii dinamicii economice în economiile emergente.
Turbulenţele de pe piaţa financiară internaţională vor afecta creşterea
economică şi în anul 2009, ceea ce impune măsuri decisive la nivel naţional şi
internaţional pentru a evita o încetinire şi mai puternică a creşterii economice şi/sau
declinul mai accentuat al unor economii, pentru asigurarea în continuare a lichidităţii pe
pieţele financiare.
Căderea pieţei imobiliare în SUA care se va continua, va avea drept
consecinţe deteriorarea sectorului credite, creşterea delictelor care au ca obiect ipotecile
şi tranzacţiile imobiliare (credite de retail sau pentru corporaţii) va influenţa şi economia
europeană, ceea ce va conduce şi la ieftinirea locuinţelor, înăsprirea condiţiilor de
creditare şi stagnare economică.
Astfel se preconizează o stagnare/scădere a PIB în unele ţări membre UE
îndeosebi în Germania, Estonia, Franţa, Italia şi Lituania.
Alte efecte ale crizei financiare se referă la creşterea presiunii inflaţioniste,
a ratei dobânzii şi şomajului, devalorizarea monedelor naţionale şi mărirea deficitelor de
cont curent şi a datoriei publice.
Măsuri de contracarare a efectelor crizei
Ţinând seama de impactul global al actualei crize financiare cu potenţial clar
de declanşare a unei crize economice de proporţii, instituţiile decizionale competente, la
nivel naţional şi internaţional (între care FMI, Banca Mondială, UE etc.), în cadrul
diferitelor reuniuni ale reprezentanţilor statelor, au analizat şi convenit în mod preliminar
o serie de măsuri pentru a contracara agravarea efectelor crizei şi a restabili încrederea în
pieţele financiare.
Aceste măsuri vizează atât termenul scurt şi pe cel mediu şi lung.
În ceea ce priveşte România, menţionăm că, potrivit declaraţiilor persoanelor
oficiale din cadrul BNR ca şi al altor instituţii financiare, nici o bancă nu se află în
situaţie gravă, nu are probleme de lichidităţi, ca urmare a efectelor crizei financiare
internaţionale.
Împrumuturile subordonate, depozitele şi creditele atrase pe care băncile din
România le-au primit de la acţionari străini, în proporţie de 50% au scadenţa la peste 2
ani, iar 3 mild.Euro vor trebui plătiţi între 1-2 ani şi circa 2,5 mild. Euro între 6 luni şi un
an. Solvabilitatea bancară se află la un nivel bun (de 13%), iar activele slabe deţin o
proporţie relativ mică în totalul activelor (sub 1%).
Potrivit prognozelor FMI, creşterea economică în România se prelimină la
8,6% în anul 2008 şi 4,8% în anul 2009, în condiţiile în care inflaţia va fi 2,8% şi
respectiv 6,6%, iar deficitul de cont curent de 14,5% şi respectiv 13,3%. Prognozele
pentru România relevă o încetinire a dinamicii economice care se menţine totuşi la
niveluri superioare, comparativ cu alte ţări din zona europeană.
Odată cu creşterea prudenţialităţii în materie de creditare, băncile româneşti
şi-au închis una celeilalte limitele de expunere pe piaţa interbancară, ceea ce semnifică
existenţa unor planuri de rezervă consistente, în ceea ce priveşte asigurarea lichidităţii.
Efectele crizei financiare care induc recesiune şi declin economic, pe cale de
consecinţă, se vor resimţi şi pe piaţa muncii în România, prin creşterea ratei
subocupării, ca urmare a reducerii cererii de forţă de muncă în ţară şi în străinătate,
îndeosebi în Spania, Italia şi Germania.
Un alt argument în sprijinul opiniei potrivit căreia piaţa locală financiară a
României va resimţi doar indirect efectele crizei internaţionale se referă la rezerva
valutară a României de 26 mild.Euro, un important factor tampon de contracarare a
acestor efecte chiar şi în cazul înăspririi condiţiilor din sectorul de creditări (credit
crunch).
Atât la nivel mondial, dar şi naţional, starea de faliment sau jenă financiară a
unor societăţi bancare şi nu numai, scăderea valorii de bursă a acţiunilor acestora a
generat o serie de operaţiuni de fuziune şi preluări ca şi o creştere a tranzacţiilor
bursiere stimulate de preţul redus al cumpărării de acţiuni.
Economia de piaţă, în condiţiile actualei crize financiare, a fost obligată odată
în plus (dacă mai era cazul!), să ţină seama de faptul că singure mecanismele pieţei
concurenţiale nu sunt în măsură să rezolve problemele sustenabilităţii economice, mai
ales în condiţiile în care se agravează problemele de mediu, ale producţiei şi consumului
de bunuri publice, regionale, naţionale şi internaţionale.
Din acest motiv, în cadrul numeroaselor întâlniri la vârf din ultima perioadă
pe plan internaţional, s-a manifestat dorinţa de a găsi în comun o serie de remedii pentru
a contracara efectele crizei şi a reforma sistemul financiar naţional şi internaţional. În
cadrul acestor remedii entitatea instituţională a statului naţional sau cea supranaţională a
ocupat un loc central.
După cum se ştie, o serie de bănci europene aflate în dificultate au fost
salvate, cel puţin temporar, prin intervenţia statului, în Anglia, Germania, Belgia şi
Olanda. Aceasta sugerează necesitatea începerii unui plan sistemic pentru Europa destinat
consolidării instituţiilor financiare, ţinând seama că măsurile fragmentare la nivelul
fiecărei ţări s-ar putea dovedi ineficiente. În acest sens, apare oportună o cooperare cât
mai largă a părţilor implicate (stakeholders) în procesul de stabilizare şi consolidare a
pieţelor financiare, mai ales pentru implementarea reformelor privind reglementarea şi
supravegherea principalelor pieţe financiare şi reducerea dimensiunii eşecului şi
neajunsurilor acestora, inclusiv pe baza educaţiei financiare şi a aplicării eficiente a
principiilor bazate pe bunele practici ale creditării. Orice amânare a implementării
reformelor în acest domeniu se poate dovedi contraproductivă pe termenele mediu şi
lung.
Recentele scăderi ale preţurilor mărfurilor vor impulsiona veniturile reale ale
ţărilor importatoare, dar spectrul incertitudinii pe termen mediu înclină către ameninţări
grave în ceea ce priveşte dinamica acestora.
Actuala criză financiară internaţională a atras atenţia asupra necesităţii, pe de
o parte, a luării unor măsuri de urgenţă şi, pe de alta, a unor reforme în politicile
structurale, pentru a evita o recesiune globală prelungită.
 Adâncirea şi extinderea crizei financiare declanşate în luna octombrie 2008, în
SUA şi alte ţări, reprezintă evenimentul care preocupă în cel mai înalt grad factorii de
decizie din economie şi societate, la nivelurile macro, mezo, micro şi mondo. Evoluţia
acestei crize iniţial ca o problemă de insolvenţă alimentată de lipsa de încredere în
sistemul de creditare, în prezent, riscă să devină treptat un factor de turbulenţă pentru
economia mondială.
Din acest motiv, recentele întâlniri ale şefilor de stat dar şi ale reprezentanţilor
instituţiilor financiare internaţionale au fost consacrate identificării de soluţii pentru a
reface credibilitatea sistemelor de creditare şi a reîncepe funcţionarea normală a acestora.
Deşi nu se poate afirma că există o soluţie panaceu (one-size-fits all), unele
puncte de vedere comune ale specialiştilor se referă la abordarea consistentă, clară şi
coordonată a următoarelor probleme:
- garantarea pasivelor;
- separarea activelor toxice (bad assets);
- recapitalizarea instituţiilor afectate.
Se acreditează tot mai mult ideea unor planuri de salvare sistemică a pieţelor
financiare prin creşterea prudenţialităţii, monitorizării şi reglementării instituţionale din
care transpare clar rolul parteneriatului public privat în domeniul financiar, reducându-
se cota exclusivismului reglementării numai pe baza mecanismelor pieţei.
Luarea unor măsuri de urgenţă cum ar fi limitarea creditării prin mijloace
specifice ţine mai degrabă de depăşirea pe termen scurt a crizei financiare. Realizarea
reformelor structurale pe termen lung ale sistemului global financiar vizează prevenirea
repetării în viitor a unor astfel de fenomene de criză şi necesită măsuri speciale.
Cadrul de reglementare şi supervizare mai bun va trebui astfel conceput încât
să contribuie la accelerarea inovării financiare, în beneficiul tuturor şi nu în scop
speculativ, favorizând o minoritate socială.
Pe agenda de lucru a guvernelor, ca provocări de dezbatere şi schimb de
experienţă, cu bătaie lungă în timp, se află în proporţii diferite, problemele financiare
referitoare la concurenţă, stimulente pentru o comportare prudentă, protecţia
consumatorului, îmbunătăţirea educaţiei financiare şi guvernarea corporativă.
 În ceea ce priveşte România, menţionăm ca măsuri de primă urgenţă creşterea
plafonului de garantare pentru depozitele bancare la 50 000 Euro faţă de 20 000 Euro,
conform deciziei comune a Ministerelor de Finanţe din ţările membre ale UE. Această
măsură este menită să sporească încrederea populaţiei în economisire şi să evite
retragerile în masă de la băncile comerciale, ceea ce ar putea conduce la falimentarea
acestora. Desigur că măsura presupune cheltuieli suplimentare pentru bănci.
BNR monitorizează în permanenţă situaţia lichidităţilor şi a băncilor în
general, inclusiv în ceea ce priveşte rezervele minime obligatorii şi planurile privind
asigurarea lichidităţii. O serie de ţări membre ale UE garantează depozitele bancare până
la 100 000 Euro sau integral (vezi Spania, Slovacia etc.), în scopul creşterii încrederii
deponenţilor.
O altă măsură întreprinsă de băncile româneşti se referă la creşterea ratei
dobânzii cu 4-6 puncte procentuale peste dobânda de politică monetară de 10,25%.
Recurgerea la vânzarea certificatelor de trezorerie cu scadenţă de 6 luni şi cu
randament mediu de circa 13%, reprezintă o altă măsură pentru a preveni turbulenţele
pieţei financiare în România.

2. ETICA ÎN AFACERI – O NOUĂ ABORDARE IMPUSĂ

DE CRIZA ECONOMICĂ ŞI FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ

La 20 ianuarie 2009, a avut loc la Paris Forumul European al Eticii în Afaceri sub
egida OECD. În cadrul forumului au fost dezbătute problemele de fond ale eticii în
afaceri în condiţiile actualei crize economice şi financiare internaţionale. Costurile
economice şi sociale ale crizei internaţionale, după cum se ştie, nu înseamnă doar pierderi
de trilioane de dolari în anul 2008 dar şi reducerea producţiei în multe ţări, încetinirea
creşterii economice în altele, pierderea locurilor de muncă şi de credibilitate a pieţelor
financiare, o recrudescenţă a problemelor legate de polarizarea şi tensiunile sociale.
Printre cauzele majore ale crizei şi eşecurile economiei de piaţă se numără şi
inadecvarea şi slăbiciunile eticii în afaceri. Factori de decizie în domeniul economico-
financiar, la nivel naţional şi internaţional, cercetători şi oameni politici se pronunţă
pentru o revizuire fundamentală a sistemului economic şi financiar internaţional, pentru
stimularea de noi reguli şi comportamente astfel încât să se reechilibreze raportul dintre
piaţă şi reglementările autorităţilor publice, să se imprime afacerilor mai multă
responsabilitate socială, etică şi morală.
1. Oricât ar părea de straniu, pentru mulţi economişti etica în afaceri trebuie
considerată ca factor de primă importanţă pentru o economie sănătoasă care practic
reflectă direct capacitatea relaţiilor de piaţă de a stimula concurenţa loială, de a diminua
la dimensiuni tolerabile fenomenele nesănătoase de corupţie, monopol, distorsiuni ale
cooperării şi networking-ului în cadrul lanţurilor valorice naţionale şi internaţionale.
O serie de excese, neajunsuri şi eşecuri pe termen scurt, mediu şi lung ale
capitalismului de piaţă (market capitalism) pot fi evitate sau substanţial reduse pe baza
unui set de reguli fundamentale, transparente şi solide privind deformarea fenomenelor şi
proceselor economico-sociale. Practic, este vorba de comportamentul unor corporaţii care
se află în opoziţie cu statul ca şi de practicile incorecte ale unor bănci care, în anumite
cazuri, pot destabiliza economii naţionale cu efecte propagate la nivel internaţional.
Criza actuală ne-a arătat clar că agenţii economici şi piaţa nu se pot guverna
singure şi că primatul profitului exorbitant şi al unor inovări financiare nu pot şi nu
trebuie să înlăture cerinţele minime necesare şi suficiente ale eticii în afaceri.
Laureatul Premiului Nobel, economistul american Joseph Stiglitz sublinia că noul
cadru al sistemului financiar internaţional trebuie să se debaraseze de „orice încurajare
perversă pentru înregistrări contabile perverse, comportament miop şi asumarea excesivă
a riscului”.
Etica în afaceri impune în prezent reconfigurarea sistemelor economico-financiare
internaţionale pe baza garantării unor scheme de factori manageriali stimulativi şi
transparenţi.
Luarea în considerare a factorului eticii în afaceri presupune managementul
acestora în condiţii de:
- responsabilitate economico-socială şi financiară la diferite niveluri ale
ierarhiei decizionale;
- transparenţa activităţilor în ceea ce priveşte relaţia dintre eforturile şi
rezultatele activităţii economice şi sociale;
 - obiectivitate în sensul respectării cerinţei de a reflecta corect (nedeformat) în
economia nominală activele şi fluxurile economiei reale;
- încredere, siguranţă şi onestitate în activităţile economico-financiare în
palierele decizionale şi executive.
Încrederea (trust) sau lipsa acesteia în cadrul unui sistem financiar sunt direct
legate de respectarea unor norme etice statornicite formal sau informal în ceea ce priveşte
funcţionarea pieţelor şi a societăţilor comerciale. Persoanele fizice şi juridice îşi pun banii
la bănci numai dacă au încredere în capacitatea acestora de a-şi respecta condiţiile
contractuale de a se angaja în tranzacţii financiare cu grad ridicat de siguranţă.
Întotdeauna o dobândă exagerat de mare la depozitele bancare a stârnit anumite îndoieli
şi neîncredere în ceea ce priveşte bonitatea, soliditatea băncilor respective.
Fenomenul globalizării impune în prezent crearea unui cadru de reglementare a
sistemelor financiare internaţionale mai sigure şi solide, pe baza eforturilor multilaterale
de cooperare a factorilor implicaţi, ştiut fiind că o economie mondială tot mai
interdependentă pentru a funcţiona eficient are nevoie de reguli şi instrumente
internaţionale de reglare bazate pe principiul „win-win”ca şi pe o serie de cerinţe de
natură etică ale dezvoltării durabile la nivel local şi global în sensul reducerii impactului
externalităţilor negative (costurile marginale externe induse terţilor) ca şi al promovării
externalităţilor pozitive (beneficii marginale externe generate terţilor).
Pornind de la criteriile de optim paretian, un nou set exigent de standarde etice ale
mecanismelor economico-financiare implică asumarea nu numai de drepturi (avantaje) ci
şi responsabilităţi astfel încât îmbogăţirea, îmbunătăţirea situaţiei unora (better off) să nu
se realizeze pe seama înrăutăţirii economice şi sociale a altora (worse off).
Etica în afaceri presupune şi luarea în considerare a beneficiului, avantajului
reciproc intra şi intergeneraţional atât pentru ţările dezvoltate cât şi pentru cele în curs de
dezvoltare, precum şi a obiectivelor de echitate, incluziune, coeziune şi solidaritate
socială.
2. Direcţii ale consolidării eticii în afaceri
La nivelul OECD a fost elaborat un Ghid al Întreprinderilor Multinaţionale
(Guide for Multinational Enterprises) care acoperă o serie largă a problematicii eticii în
afaceri. Acest ghid a fost convenit de către statele membre ale OECD şi semnat de 11 ţări
membre ale OECD şi include principiile generale şi recomandări care promovează
compatibilizarea cu legile, cu protecţia intereselor consumatorilor, respectarea drepturilor
omului, grija faţă de ocupare, relaţiile de muncă, protecţia mediului.
Din anul 2000 până în prezent au fost soluţionate jumătate din cele peste 135 de
plângeri privind ghidul menţionat utilizat de către o proporţie de 40% din întreprinderile
multinaţionale ca model pentru a-şi stabili
Ghidul a fost utilizat de către Agenţiile de Rating şi Burse atunci când au elaborat
recomandări pentru responsabilitatea corporaţiilor (corporate responsability).
Un alt instrument multilateral se referă la Principiile Guvernării Corporative
(PGC) elaborat de OECD ca parte a Forumului de Stabilitate privind standardele cheie
ale pieţelor financiare sănătoase.
Principiile guvernării corporative rezolvă structura şi calitatea sistemelor de
reglementare evidenţiind importanţa unor standarde înalte de etică atunci când
desfăşurăm o afacere sau în relaţiile cu stakeholderii.
Principiile subliniază rolul Consiliului de Administraţie (Board of Directors) în
stabilirea standardelor etice ale unei companii care nu se referă doar la compatibilizarea
cu sistemele legii ci la un cod deontologic „de conduită” care poate fi o modalitate
eficientă de a face cunoscut „tonul de vârf”.
Dacă standardele etice ridicate sunt de dorit prin însăşi natura lor, PGC fac o
legătură directă cu performanţa corporaţiilor, astfel că se subliniază ideea potrivit căreia
etica generează performanţă (profit).
Deşi multe burse şi participante la piaţa de capital au utilizat principiile respective
pentru a-şi elabora propriile lor coduri naţionale, criza curentă ne arată că au existat o
serie de probleme de implementare cum ar fi managementul riscului şi remunerarea.
Convenţia OECD privind Combaterea Mitei a contribuit de asemenea la
îmbunătăţirea eticii la nivel global. Convenţia consideră drept crimă luarea de mită de
către un funcţionar public în schimbul obţinerii sau reţinerii unor foloase în afacerile
internaţionale. Potrivit lui Transparency International acest mecanism de monitorizare a
controlului a căpătat statutul unui „standard de aur”.
 În ultimul deceniu ca urmare a aplicării Convenţiei au fost efectuate peste 150 de
investigaţii asupra a 60 de indivizi şi companii care au comis delicte de mită cu străinii şi
alte prejudicii.
Desigur că este nevoie de o mai mare amploare a investigaţiilor în acest domeniu
având în vedere gradul de extindere a corupţiei în economia de piaţă.
În 2007 s-au sărbătorit 10 ani de la Semnarea Convenţiei Anti Mită, în anul 2009,
urmând a fi definitivată Convenţia respectivă.
În octombrie 2008, OECD a adoptat Principiile pentru Consolidarea Integrităţii
Achiziţiilor Publice. Aceste principii conţin o serie de politici şi practici care şi-au
dovedit eficienţa la nivel internaţional în prevenirea riscurilor faţă de integritate pe
întregul ciclu al achiziţiilor publice.
OECD lucrează intens pentru a îmbunătăţii înţelegerile multilaterale menţionate
astfel încât anul 2009 să ofere şanse sporite pentru reconfigurarea şi consolidarea
mediului eticii în afaceri pe diferite canale.

Anul 2009 va reînnoi etica în afaceri

Însănătoşirea creşterii economice şi edificarea unui sistem financiar internaţional
nou a intrat în sfera preocupărilor factorilor de decizii la nivelurile naţional şi
internaţional. Astfel OECD a elaborat Răspunsul Strategic la Criza Economică şi
financiară menit să întărească etica în afaceri în diferite modalităţi. În acest sens, este de
menţionat, asistenţa pe care o poate acorda OECD ţărilor pentru a întări transparenţa în
domenii cum sunt transparenţa, concurenţa, guvernarea corporativă, impozitarea şi
pensiile, concomitent cu promovarea unei educaţii financiare mai bune şi identificarea
domeniilor în care se urmăreşte grave neajunsuri ale instrumentelor de reglementare.
OECD îşi va intensifica eforturile şi în alte domenii între care se menţionează:
1. Implementarea Principiilor Guvernării Corporative în sectorul financiar în care
restabilirea încrederii a devenit un imperativ major. La Summit-ul G-20 de la Washington
din 2008, ţările membre ale OECD s-au angajat să formuleze un plan de acţiune pentru a
soluţiona slăbiciunile guvernării corporative legate de criza financiară mai ales privind:
managementul riscului; remunerarea; drepturile acţionarilor; practicile consiliilor de
administraţie.
2. Îmbunătăţirea şi actualizarea Ghidurilor OECD pentru Întreprinderilor
Multinaţionale elaborate în urmă cu 9 ani, ţinând seama de elementele noi şi schimbărilor
pe care le-a adus criza actuală. Aceste ghiduri oferă întreprinderilor repere de
comportament adecvate sistemelor de conformitate şi management şi interpretează
situaţii concrete pentru sistemul financiar.
3. Se vor oferta mecanisme perfecţionate de peer review în domenii cheie cum ar
fi investiţiile deschise şi responsabile, anticorupţie, competiţie sau alte aspecte ale
comportamentului responsabil în afaceri.
4. Cooperarea pentru a construi un nou cadru de reglementare pentru o economie
globală mai sigură şi globală. În acest sens, OECD împreună cu G-20 schiţează un plan
de acţiune în domeniul „Întăririi Cooperării Internaţionale şi al Promovării Integrităţii pe
Pieţele Financiare”.
G-8 are în vedere elaborarea la nivel mondial a unor standarde privind regulile de
guvernare a viitorului globalizării.
Elaborarea unor noi reguli pentru economia globală în perioada post-criză
reprezintă o cerinţă care impune un efort colectiv şi un răspuns convenit pe plan
internaţional. Aceste reguli trebuie să contribuie la crearea unui cadru economic şi
financiar, solid şi sigur cu antrenarea tuturor jucătorilor ceea ce presupune o creştere a
importanţei organizaţiilor multinaţionale/multilaterale).
Criza globală se datorează unui eşec de sistem (systemic failure) şi nu unor şocuri
ale actelor de terorism sau manipulării preţului petrolului de către un grup de ţări. Acest
sistem creat până acum a permis o „combinaţie toxică dintre comportamentul neetic al
unor companii şi reglementarea şi supervizarea defectuoase ale activităţii acestora. Criza
∗
a scos la iveală, de asemenea, deficienţele instituţiilor internaţionale” .
Decidenţii nu-şi mai pot permite luxul de a genera din nou eşecuri atât de grave
pentru popoarele lor.