INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DE GRAD UNIVERSITAR DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTĂ PASTORALĂ

LUCRARE DE SEMINAR LA
METODE DE CERCETARE SI TEHNOREDACTARE

Semnele de punctuatie - Ghilimelele

Coord.: Lect. Univ. Dr. Samuel Bâlc

Asist: Prep. Univ. Trandafir Popovici

Student: Timotei Popa, anul I

BUCUREŞTI
 NOIEMBRIE 2010

Cuprins

Introducere.................................................................................................................2
Ghilimelele......................................................................................................2
Concluzii....................................................................................................................5
Bibliografie................................................................................................................6

2
Introducere

Exprimarea în scris necesita întrebuinţarea unor mijloace grafice cu ajutorul

cărora să poată fi înţeleasă intenţia autorului, intonaţia, pauza, ceea ce dorea el defapt să spună.
Semnele de punctuaţie au fost folosite la început pentru a marca limitele dintre cuvinte.1
Primele manuscrise care au avut semne de punctuaţie datează din secolulul al VIII-lea. Semnele
de punctuaţie au continuat însă să fie foarte variate, atât ca formă, cât şi ca întrebuinţare. Doar
după apariţia tiparului s-a născut punctuaţia modernă, cu semnele pe care le folosim şi azi:
punctul, virgula, punctul şi virgula, semnul întrebării şi semnul exclamării. Aceste semne s-au
generalizat în scrierea limbilor, cu câteva excepţii, printre care greaca veche şi cea modernă. Ele
folosesc între semne şi punctul superior (.), care are valuare de punct şi virgulă sau de două
puncte şi punctul şi virgula care corespunde semnului întrebării din limba noastră.

Ghilimelele

Punctuaţia limbii române, ca şi ortografia în sens restrâns, este reglementată de Academia

Română.
Citarea este repetarea declaraţiei cuiva. Semnele citarii sunt mărci ale semnelor de
punctuaţie, folosite în text, pentru a indica cuvintele unui alt vorbitor sau scriitor. Aceste semne
graficepoarta numele de "ghilimele."

In limba română, semnele citării sau ghilimelele sunt, aşa cum se

indică în unica lucrare normativă actualmente în vigoare în acest
domeniu: „...” 2

1
Academia Republicii Socialiste Romania, Institutul de Lingvistica din Bucuresti, Îndreptar ortografic, ortoepic şi
de punctuaţie, Bucuresti: Academiei Republicii Socialiste Romania, 1965, pag.40.
2
Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, ediţia
a V-a, Bucureşti: Univers Enciclopedic,1995.

3
 Semnele citarii se pun la inceputul si sfarsitul unei citari, inchizand vorbirea diecta. In
aceasta situatie se disting mai multe cazuri de folosire a ghilimelelor, dupa cum propozitia pe
care i anunta e aszata la sfasitul, la inceputul sau inlauntrul vorbirii deirecte.
a) cand reproducerea merge in continuarea cuvintelor care o anunta, ea este precedata de
doua puncte si incepe cu majuscula.
Cand dupa vorbirea directa se pune punct, semnele citarii pot sta atat inaintea punctului,
daca vorbirea directa intervine in cursul unei propozitii sau fraze, cat si dupa punct, daca
vorbirea directa constituie o propozitie sau o fraza independenta: Dupa cum spunea odata
Eminescu, „Femeia e totul”.
Daca vorbirea directa se termina cu semnul intrebarii sau exclamarii, atunci ghilimelele
se pun dupa aceste semne. Ex. (1) Mama se gandea la fiul ei si-i zicea: „Cine stie daca ne-om
mai vedea!”
(2) Imparatul zice: „Ce sa fie?”
b) Cand cuvintele care arata cui ii apartine vorbirea directa se afla in mijlocul acesteia,
atunci ele se separt prin virgule sau pauze. In acest caz nu se pun semnezele citarii inainte si
dupa intercalare. Ex. Si asta-i o minune, gandea in sine calaretul, ca si minuntea stelei de pe
cer.
Cand reproducem un cuvant sau un grup de cuvinte care nu constitue o propozitie, aceste
cuvinte se pun intre ghilimele. Ex. De-mi zici „draga”, rad cu hohot.
Semnele citarii pot exprima ironia fata de cel care foloseste cuvantul sau grupul de uvinte
reprodus: Prietenii tin sa afle pentru care afacare „foarte serioasa” a venit in capitala
munteanului lor. (Caragiale)
Se pun intre semnele citarii titlurile operelor de literatura, de arta sau se stiinta si ale
publicatiilor, atunci cand aceste titluri sunt reproduse intr-o fraza: Fantastica lui nuvela,
„Sarmanul Dionis”, m-a marcat profund.
In lucrarile de lingvistica se obisnuieste ca traducerea, sensul unui cuvant, sa se dea intre
ghilimele: Aceast nume Beniamin, „fiul dreptei”, este des intalnit.
Cand in cadrul unui citat intervine un alt citat, este nevoie de doua randuri de ghilimele.
Pentru o mai mare claritate, e bine ca in astfel de cazuri sa se foloseasca ambele feluri de
ghilimele, si anume ghilimelele «» se aseaza in interiorul textului cuprins intre ghilimelele „…”

4
 Aceslasi lucru il invata si copii la scoala:

Atentie! Cand in cadrul unui citat intervine un alt citat,

este nevoie de doua randuri de ghilimele, scrise astfel:
„………………«…………»………….” 3

Cu alte cuvinte singura formă admisă pentru ghilimelele româneşti este: „...” (numită,
familiar, forma „99...99”). La acestea se adaugă ghilimelele «» (zise şi „franţuzeşti”) – care se
folosesc, în general, în scrisul românesc pentru a marca un pasaj care se doreşte a fi pus între
ghilimele în cadrul unui enunţ mai mare plasat între ghilimelele româneşti.
Ghilimelele pot părea un aspect minor; cu atât mai mult, dacă ar fi aşa, nu există motive
pentru a nu respecta reglementările simple care le privesc şi care respectă tradiţia scrisului
românesc.
În cel mai rău caz, s-ar putea accepta şi folosirea altor forme, cu condiţia, cel puţin, să nu
se recurgă la combinaţii hibride (precum „...' etc.) şi să se procedeze consecvent în cadrul
aceluişi text.

3
Limba Romana, clasa a IV-a, editia a XI-a, editor Calin Vlasie, Paralela 45, 2010.

5
Concluzii

Semnele de punctuatie au un rol deosebit de important in scrirea tuturor limbilor. Cu

ajutorul lor se poate intelege textul, se poate urmari intentia autorului, trairile lui, gandurile lui,
viata lui, ce a vrut el sa spuna prin ceea ce a scris. Daca nu ar exista aceste semne de punctuatie
ar fi un haos, nimeni nu ar intelege nimic. Fara ele, literatura nu ar fi existat.
Desi sunt alte semne grafice mai importante decat ghilimelele, precum punctul sau
virgula, ele usureaza citirea textului si delimiteaza intr-un anumit sens si gandurile personajelor
care vorbesc. Un alt rol important pe care il au, este acela de a arata cine a scris sau cine a spus
initial o propozitie sau o fraza. Daca nu ar fi fost ghilimelele, fiecare om ar fi putut fura anumite
creatii literare spunand ca sunt inventii proprii.
Desi nu par importante, ghilimele, sunt absolut necesare.

6
 Bibliografie

1. Academia Republicii Socialiste Romania, Institutul de Lingvistica din

Bucuresti, Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, Bucuresti:
Academiei Republicii Socialiste Romania, 1965.
2. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Îndreptar
ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, ediţia a V-a, Bucureşti: Univers
Enciclopedic,1995.
3. Limba Romana, clasa a IV-a, editia a XI-a, editor Calin Vlasie, Paralela 45,
2010.