Heinrich Luitpold Himmler (n. 7 octombrie 1900, München – d.

23 mai 1945, Lüneburg) a fost un

mare criminal de război nazist și important colaborator al lui Adolf Hitler. Himmler a fost
comandantul organizației partinice rasiste SS (Schutzstaffel) și unul dintre liderii naziști de prim rang
ai Germaniei naziste. În preajma capitulării Germaniei, Himmler l-a avut ca șef numai pe Hitler în
ierarhia politico-administrativă. Având gradul de „Reichsführer-SS” (comandantul suprem al SS-ului),
Himmler era concomitent șeful SS-ului și al Poliției Secrete de Stat, poliția politică cunoscută cu
numele abreviat Gestapo. Ca fondator și comandant al lagărelor de concentrare naziste și al
unităților SS operative Einsatzgruppen înființate pentru a lichida victimele regimului în teritoriile
ocupate, Himmler a avut răspunderea supremă pentru exterminarea a milioane de oameni inocenți,
care, potrivit ideologiei oficiale și convingerilor lui, nu „meritau să trăiască”. (Expresia în acest sens,
„lebensunwertes Leben”, a apărut oficial la începutul regimului în contextul eutanasierii celor cu boli
genetice, malformații congenitale și disfuncții cerebrale ireversibile). Himmler era un adept și
promotor fanatic al ideologiei naziste de exterminare, în cadrul așa-zisei „soluției finale”
(„Endlösung”), a populațiilor desconsiderate de nazism ca „rase inferioare”. În 1945, cu puțin timp
înainte de sfârșitul războiului, Himmler a încercat să negocieze cu Aliații occidentali capitularea
Germaniei, cerând ca el să nu fie judecat și inculpat ca lider nazist. La două săptămâni după
capitularea Germaniei, Himmler a fost arestat de o unitate militară britanică și, la 23 mai 1945, s-a
sinucis în timpul unei examinări medicale, strivind între dinți o capsulă cu cianură de potasiu.

Biografie
Heinrich Luitpold Himmler s-a născut la München, într-o familie bavareză din clasa de
mijloc. Tatăl său, Joseph Gebhard Himmler, a fost profesor la [1] la prestigiosul liceu
Wittelsbacher Gymnasium din München; a fost de asemeni directorul liceului. Mama sa a fost
Anna Maria Himmler (născută Heyder), de religie romano-catolică. Himmler a avut doi frați,
Gebhard Ludwig Himmler (n. 29 iulie 1898) și Ernst Hermann Himmler (n. 23 decembrie
1905)[2]. Copilăria lui Himmler a fost relativ normală, părinții erau severi, ocupându-se activ
de educația copiilor lor.

Prenumele Heinrich i-a fost ales după nașul său, prințul Heinrich de Wittelsbach din familia
regală a Bavariei, căruia Himmler tatăl îi fusese tutore[3]. Din 1910, Himmler a fost elev la
liceul umanist „Wilhelm” din München, apoi la liceul umanist din Landshut (astăzi "Liceul
Hans Carossa"), după ce familia se mutase în acest oraș bavarez. Himmler a fost un elev bun,
făcând față mai puțin în orele de educație fizică. La îndrumarea tatălui, Himmler a ținut un
jurnal de la vârsta de zece până la aceea de 24 de ani. Activități extrașcolare: șahul,
clavecinul, filatelia și horticultura. În copilărie și adolescență, Himmler avea inhibiții în
raporturile cu persoanele de sex opus.[4]

Potrivit însemnărilor din jurnal, după izbucnirea primului război mondial, Himmler se interesa
mult de situația de pe front. A insistat ca tatăl său să se folosească relațiile cu casa regală
Wittelsbach, pentru a-i obține un post de ofițer cadet. Părinții s-au opus, dar i-au permis să se
pregătească, după absolvirea școlii în 1918, în regimentul nr. 11 bavarez. Tot în 1918 războiul
s-a terminat, cu înfrângerea Germaniei. Odată cu Tratatul de la Versailles, care obliga
Germania să-și reducă drastic forța armată, au fost curmate aspirațiile privind cariera de ofițer
de carieră. Himmler a fost scos din cadrul activ al armatei.

Între 1919 și 1922 Himmler a studiat agronomia la Universitatea Tehnică din München, după
ce fusese ucenic la o fermă.[5]. De la obținerea diplomei până la tentativa de puci a lui Hitler
(1923), Himmler a fost salariat al laboratorului unei fabrici de îngrășăminte chimice din
München. În studenție, a fost membru în două asociații studențești de tip „Burschenschaft”,
naționaliste, din categoria „schlagende Verbindungen” (verbatim: „asociații care lovesc”), în
care se practica duelul cu sabia și „mensura” (aplicarea de tăieturi — „Schmisse” — pe obraz,
în duel ritualizat). Himmler a dus un stil de viață castă până când a început să-și arate
interesul pentru fiica proprietarului restaurantului unde era abonat. În jurnalul său, Himmler
compară această întâlnire cu dorința a avea o soră. Mai târziu, tânăra l-a respins.

Ca jucător de șah experimenat, Himmler compara șahul cu lupta dintre două națiuni. În jurnal,
Himmler se autoconsidera catolic devotat și că nu se va îndepărta niciodată de Biserică, ceea
ce avea să facă totuși, odată ajuns în zenitul carierei politice criminale.

În noiembrie 1923, Himmler a participat la puciul Luddendorff-Hitler (zis „Puciul berii”)

coordonat militar de fostul căpitan Ernst Röhm. În 1928 s-a însurat cu Margarete Siegroth,
care era cu șapte ani mai în vârstă decât Himmler, divorțată și de confesiune lutherană. Din
punct de vedere fizic ea reprezenta pentru Himmler idealul rasial nordic (blondă, ochi albaștri
etc.). Au avut o fiică, Gudrun (n. 8 august 1929). Himmler își adora fiica, alintând-o Püppi
(păpușică). Mai târziu Margarete a adoptat un fiu, neglijat de Himmler. Soții s-au separat în
1940 fără a divorța. Himmler a avut doi copii ilegitimi - fiul Helge (n. 1942) și fiica, Nanette
Dorothea (n. 1944) - cu secretara sa, Hedwig Potthast.

Începuturile în SS (1927–1934)

Între 1919-1923, Himmler a fost membru în Bayerische Volkspartei (Partidul Popular

Bavarez), conservator catolic și regionalist. Aderarea la Partidul Muncitoresc Național-
Socialist German (nazist) a avut loc la 2 august 1923, prin intermediul „liga artamanilor”
(„Bund Artam”), aripa naționalistă a „mișcării tineretului” („Jugendbewegung”), la care
aderase tot în 1923. La puciul lui Hitler și al generalului Erich Ludendorff, Himmler a luat
parte ca membru în unitatea paramilitară Freikorps, sub comanda lui Ernst Röhm. (În timpul
guvernării social-democrate, formațiunile Freikorps zădărniciseră în 1919 insurecțiile
comuniste din câteva regiuni ale Germaniei, desființând și efemera „republică sovietică” de la
München.) În 1924, Himmler s-a alăturat organizației „Mișcarea național-socialistă pentru
libertate” a generalului Ludendorff. A mai făcut parte până în 1926 dintr-o asociație a
ofițerilor naționaliști, avându-l coleg pe șeful său ierarhic Ernst Röhm. În 1925, Himmler a
aderat și la SA (Sturmabteilung), formațiunea paramilitară a partidului nazist. După câteva
luni, a aderat la noua forță paramilitară a partidului, la SS (Schutzstaffel). Avea numărul de
membru 168.

În 1927 a fost numit Reichsführer-SS adjunct. După retragerea în 1929 a comandatului SS

Erhard Heiden (asasinat în 1933 din ordinul lui Himmler de subordonații lui Heydrich),
Himmler a gradul suprem al organizației, Reichsführer-SS. SS-ul avea atunci 280 de membri
și era doar un batalion în sânul forței paramilitare SA.

În 1933, naziștii odată ajunși la putere în Germania, SS-ul a avut un efectiv de 52.000 de
membri. Aderarea se făcea pe criteriul rasist de apartenență la așa-zisa rasă „ariană”. Ajuns în
SA la gradul de Gruppenführer (fusese Oberführer), asistat de locțiitorul său Reinhard
Hedyrich, Himmler a început demersurile vizând scoaterea SS-ului de sub tutela SA-ului. În
toamna anului 1933, SS-ul a adoptat uniforme negre (concepute de Hugo Boss), în locul celor
brune ale combatanților SA. Ceva mai târziu, Himmler a fost avansat în rangurile de SS-
Obergruppenführer și Reichsführer-SS, devenind egalul comandanților SA.
[[Fișier:Heinrich Himmler, Richard Heydrich, Karl Wolf.JPG|thumb|right|200px|Heinrich
Himmler (stânga), la Obersalzberg, mai 1939], împreună cu (de la stânga la dreapta):
Reinhard Heydrich, Karl Wolff și un asistent neidentificat]

Himmler, Hermann Göring și generalul Werner von Blomberg, cu asentimentul lui Hitler, au
decis în 1934 că SA și comandantul său Ernst Röhm erau o amenințare pentru conducerea
nazistă. Röhm reprezenta aripa cu tendințe socialiste mai puternice în nazism și considera că,
deși mișcarea nazistă preluase realmente puterea, „adevărata revoluție” încă nu ar fi avut loc.
O parte din ceilalți lideri naziști s-au temut că Röhm și SA ar fi intenționat să dea o lovitură
de stat. Din acest motiv au hotărît lichidarea capilor formațiunii SA. Hitler i-a împuternicit pe
cei Göring și Himmler să se ocupe de aceasta. Cei doi, asistați de Reinhard Heydrich, Kurt
Daluege și Walter Schellenberg, au dispus atât execuția lui Röhm (făptuită de Theodor
Eicke)și a altor comandanți SA. Cu același prilej au fost lichidate unele personalități
indezirabile, între care unul dintre activiștii și ideologii naziști dintre frații Strasser, Gregor
Strasser, precum și fostul cancelar, generalul de armată Kurt von Schleicher, regizorul din
culise, în iarna 1932/1933, al numirii lui Hitler în funcția de cancelar al Germaniei).
Asasinatele au avut loc la 30 iunie 1934, data intrând în istorie sub denumirea „noaptea
cuțitelor lungi”. A doua zi, SS-ul a devenit o organizație independentă a partidului nazist.

Consolidarea puterii

În 1936 Himmler a căpătat autoritatea polițienească supremă, fiind comandantul organizației

Ordnungspolizei (poliția ordinii), căreia îi erau subordonate toate serviciile de poliție din
Germania. Autoritatea deplină de șef al polițiilor, Himmler a avut-o însă abia în 1943, când a
fost numit ministru de interne. Himmler a pus bazele atât poliției politice Gestapo (Geheime
Staatspolizei, „Poliția secretă de stat”), cât și ale rețelei de centre de detenție, între care
temutele lagăre de concentrare. După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, au mai fost
înființate unele lagăre de concentrare neaflate sub controlul SS și al lui Himmler. În 1943,
după criticile venite din partea populației ca urmare a înfrângerii suferite de armata germană
la Stalingrad, aparatul de partid s-a declarat dezamăgit de eficiența Gestapoului în eliminarea
acestor critici. În consecință, au fost înființate structuri concurente Gestapoului numite
„detașamentele politice” (politische Staffeln).

Odată cu numirea sa din 1936, Himmler a primit autoritate ministerială și asupra poliției
judiciare (Kripo, Kriminalpolizei), care a fuzionat cu Gestapo formând Sicherheitspolizei
(poliția de securitate), sub comanda lui Reinhard Heydrich. Astfel, Himmler devenea șeful
tuturor polițiilor civile. După izbucnirea conflagrației mondiale, Himmler a înființat structura
umbrelă a forțelor polițienești numită Reichssicherheitshauptamt (Oficiul suprem al
Securității Reichului), în cadrul căreia Gestapo, Kripo și SD (Sicherheitsdienst, „Serviciul de
Securitate”) au fost subordonate ca servicii departamentale (direcții). Totodată, SS și-a creat
forța armată proprie, numită inițial SS-Verfügungstruppe și redenumită apoi Waffen-SS („SS-
Arme”).

După noaptea cuțitelor lungi, organizarea și administrarea lagărelor de concentrare au fost

puse pe seama trupelor SS-Totenkopf („cap de mort”). Atribuția le-a fost extinsă în 1941 și
asupra lagărelor de exterminare din Polonia. SS, prin intermediul serviciului de informații SD
(Sicherheitsdienst), a avut drept obiectiv identificarea evreilor, țiganilor (populația sinti și
roma), a homosexualilor, a comuniștilor și a altor persoane cu afiliații culturale, religioase,
rasiale sau politice considerate de naziști incompatibile cu ideologia nazistă sau văzute
aparținând altor rase, considerate ideologic drept „rase inferioare”, de Untermenschen
(„suboameni”). Aceste segmente de populație urmau să fie internate în lagăre de muncă
forțată și cu regim de exterminare. Himmler a înființat primul lagăr de concentrare la Dachau,
lângă München (vezi imaginea), la 22 martie 1933, și devenit unul dintre principalii arhitecți
ai holocaustului. El și regimul s-au folosit elemente de credință păgână și fanatism rasist
nazist pentru a justifica genocidul multor milioane de oameni. Himmler avea planuri similare
pentru Polonia, intelectualii polonezi urmând a fi lichidați, restul populației urmând să
beneficieze numai de un nivel școlar primar.

În contrast cu Hitler, Himmler inspecta periodic lagărele. În timpul unei de vizite, Himmler a
asistat la o execuție în masă a evreilor polonezi și se spune că i s-a făcut rău când stropi din
creierul unei victime săriseră pe haina sa. După eveniment au fost adoptate modalități mai
„igienice” de exterminare, culminând cu camerele de gazare a victimelor.

Himmler era agrenat în activitatea menită să „primenească” rasa, în vederea sporirii

elementelor așa-zisei „rase superioare”, de „arieni” (blonzi, cu ochi albaștri), la aceasta el
crezând că îi erau utile cunoștințele și experiența acumulate la o fermă ca crescător păsări

Înainte de invadarea la 22 iunie 1941 a URSS, Himmler a dispus pregătirea SS-ului pentru
lichidarea a ceea ce propaganda numea forțele „iudeo-bolșevice”. Himmler obișnuia să facă o
analogie între Germania nazistă și cruciadele creștine. SS-ul a adunat voluntari din toată
Europa, între care danezi, norvegieni, suedezi, olandezi, belgieni, francezi, iar după izbucnirea
războiului: ucraineni, letoni, lituanieni, estoni, chiar și musulmani bosniaci și tătari.
Propaganda nazistă încerca să acrediteze ideea că ar fi fost o cruciadă paneuropeană pentru
salvgardarea valorilor europene.

În 1942, Reinhard Heydrich, mâna dreaptă a lui Himmler, a murit la Praga, grav rănit într-un
atentat făptuit de agenți cehi parașutați de britanici. Ca represalii împotriva populației cehe,
Himmler a dispus distrugerea satului ceh Lidice și lichidarea populației de sex bărbătesc în
vârstă de cel puțin 15 ani (172 de persoane). 98 de băieți de până la această vârstă au fost duși
într-un lagăr de concentrare din Łódź (Polonia). Cu excepția a 12, trimiși la „germanizare”,
ceilalți au fost fost gazați în lagărul de la Kulmhof. Femeile (195) au fost deportate în lagărul
de concentrare din Ravensbrück, unde 52 au fost omorîte.

[[Fișier:2Himmlervisitseasternfront.png|250px|thumbnail|Heinrich Himmler în inspecţie la un

lagăr din Rusia (1941)]]

Implicarea liderilor serviciul de informații al armatei, Abwehr, îndeosebi a șefului acestuia,

amiralul Wilhelm Canaris, în complotul împotriva lui Hitler (soldat cu nereușita încercării
loviturii de stat din 20 iulie 1944), l-a determinat pe Hitler să dizolve Abwehr-ul și să ofere
SS-ului controlul tuturor serviciilor de informații germane. Aceasta a sporit și mai mult
puterea personală a lui Himmler. Curând s-a aflat că generalul Friedrich Fromm, comandant-
șef al Armatei de rezervă, a fost implicat în complot. În postul său a fost numit Himmler.

La sfârșitul anului 1944, Himmler a fost numit comandant șef al grupului de armate din
regiunea Rinului superior („Heeresgruppe Oberrhein”), care lupta în Alsacia, pe malul stâng
al Rinului, împotriva Armatei a Șaptea a Statelor Unite și a Armatei Întâi franceză. Himmler
și-a păstrat postul până la începutul anului 1945, când Hitler l-a pus (la propunerea lui Martin
Bormann, care îl știa pe Himmler era strateg slab) comandant al Grupului de armate de la
Vistula („Heeresgruppe Weichsel”), pe frontul de est. Alegerea a fost catastrofală, Himmler
fiind înlocuit urgent cu generalul Gotthard Heinrich.
Înfrângerea Germaniei fiind iminentă, Himmler era considerat drept succesor a lui Hitler ca
führer al Germaniei. Însă, după război s-a aflat că Hitler nu l-a avut în vedere ca succesor, nici
măcar înainte de trădarea acestuia. Hitler a conchis că autoritatea lui Himmler ca lider al SS-
ului ar fi putut genera ură, iar partidul l-ar fi respins.

Discursul controversat

În 1939, Himmler a vorbit despre cât de util ar fi dacă fiecare bărbat (chiar dacă este căsătorit)
ar avea o amantă. A spus asta pentru că el credea că o națiune are nevoie de mai mulți oameni
având în vedere numărul de bărbați uciși în război.

În iarna dintre 1944-1945, Waffen-SS număra 910.000 membri. Cu membrii de rând,

Allegemeine-SS (cel puțin pe hârtie), rezultă un număr de două milioane de membri. Totuși,
în primăvara anului 1945, Himmler și-a pierdut încrederea că Germania ar mai fi putut ieși
victorioasă din război, încredere pierdută mai ales după discuțiile cu subordonații săi Felix
Kersten și Walter Schellenberg.[9] A crezut că Germania ar fi putut obține pacea cu Marea
Britanie și Statele Unite ale Americii. L-a contactat la Lübeck (aproape de Danemarca) pe
contele Folke Bernadotte al Suediei și a început negocierile vizând capitularea pe frontul de
vest. Hitler l-a declarat trădător și i-a anulat titlurile și rangurile. Succesor al lui Hitler a fost
numit Joseph Goebbels, care, de-a lungul carierei, a avut mai multe dispute cu Himmler.
Hitler l-a declarat trădător și pe Hermann Göring, care ar fi avut anterior șanse să fie desemnat
ca succesor al lui Hitler.

Negocierile cu contele Bernadotte au eșuat. Nemaiputându-se întoarce la Berlin, Himmler s-a

alăturat amiralului Karl Dönitz, comandantul forțelor germane din nordul frontului vestic,
lângă orașul Plön. Dönitz l-a respins pe Himmler, spunându-i că nu mai avea loc în
guvernarea Germaniei. În consecință, Himmler l-a contactat pe generalul american Dwight
Eisenhower, comunicându-i că va capitula față de Aliații occidentali cu condiția să nu fie
judecat ca lider nazist. Un exemplu al stării mentale precare a lui Himmler este cererea
personală remisă lui Eisenhower în care revendica pentru sine postul de ministru al poliției
într-un guvern german postbelic. A mai menționat că nu știa ce să facă la o eventuală
întrevedere cu generalul american: să-l salute cu salutul nazist sau să dea mâna cu
comandantul american. Eisenhower a refuzat să aibă vreo legătură cu Himmler și a declarat că
acesta era criminal de război.

Corpul lui Himmler după ce acesta s-a sinucis cu otravă (1945)

Nedorit de foștii colegi și vânat de Aliați, Himmler a „rătăcit” câteva zile în împrejurimile
orașului Flensburg (aproape de Danemarca), capitala regiunii guvernate de Dönitz. Încercând
să scape de arestare, s-a deghizat în sergent-major al poliției militare, cu numele „Heinrich
Hitzinger”, și-a ras mustața[10] și spera să se reîntoarcă în regiunea natală,Bavaria. Avea asupra
sa un set complet de documente contrafăcute, însă a stârnit suspiciune în orașul Bremen, la un
punct de control militar britanic. A fost arestat la 22 mai 1945 de sergentul Arthur Britton și a
fost recunoscut imediat. Himmler urma să compară, împreună cu alți lideri, la tribunalul de la
Nürnberg, inculpat pentru crime de război, crime împotriva păcii și crime împotriva
umanității, însă s-a sustras judecării sinucigându-se cu cianura de potasiu dintr-o capsulă pe
care britanicii nu i-o descoperiseră la timp.

Ultimele sale cuvinte au fost: Ich bin Heinrich Himmler! (Eu sunt Heinrich Himmler!).
Cadavrul lui Himmler a fost înhumat într-un mormânt nemarcat (necunoscut nici astăzi) din
cimitirul orașului Lüneburg.

Mai târziu s-a afirmat că persoana care s-a sinucis nu ar fi fost Himmler, ci o sosie a lui. S-a
susținut că Himmler s-a ascuns în satul Strones din Waldviertel, o zonă împădurita din Austria
Inferioară, aproape de Viena, unde ar fi pregătit regruparea SS-ului.

Probabilitatea ca Himmler să fi avut o sosie este menționată și în cartea SS-1: moartea

improbabilă a lui Heinrich Himmler, de Hugh Thomas, publicată în 2001. Thomas a avut
acces la datele privind autopsia lui Himmler. Aceste date sunt atât de amănunțite, încât
cuprind și detalii despre cantitatea de păr din urechi (p. 172). Totuși datele nu menționează o
cicatrice (în forma de V) pe care o avea Himmler.

O carte recent publicată de autorul american Joseph Bellinger și întitulată Himmler's Death
(Moartea lui Himmler) oferă altă teorie alternativă despre moartea lui Himmler, susținând că
acesta ar fi fost asasinat în mai 1945 de anchetatorii britanici împreună cu alți ofițeri germani
de rang înalt din organizația de rezistență Werwolf. Cartea lui Bellinger a fost întâi publicată
în Germania de editura Arndt Kiel.

O carte similară, Războiul Secret a lui Himmler de Martin Allen, face afirmații asemănătoare,
bazându-se pe documente provenite din arhivele Marii Britanii.
 Heinrich Himmler

Naștere 7 octombrie 1900 (München, Germania)

Deces 23 mai 1945 (Lüneburg, Germania)

Partid Partidul Muncitoresc Național Socialist German

politic (NSDAP)

Poziții  Reichsführer-SS
politice (RF-SS) (Liderul SS)
1929 – 1945
 Reichs- und Preussischer Minister des
Innern (Ministru de interne al Prusiei și
Reich-ului)
August 1943 – 1945
 Chef der Deutschen Polizei (ChdDtP) (Șeful
Poliției Germane)
1936 - 1945
 Chef der Heeresrüstung und Befehlshaber
des Ersatzheeres (Ch H Rüst u.BdE) (Șef al
înzestrării armatei și comandant al armatei de
rezervă)
Iulie 1944 - 1945
 Reichskommissar für die Festigung des
Deutschen Volkstums (RKFDV) (Comisar al
Reichului pentru întărirea etnicității
germane)
 Verein "Lebensborn e.V. (Președintele
asociației Fântana Vieții)
1936 - 1945
 Verein "Das Ahnenerbe Forschungs-und
Lehrgemeinschaft (o asociație pedagogică și
de cercetare a trecutului german, din punct
 de vedere „rasial”)
 Beauftragter der NSDAP für alle
Volkstumsfragen (Însărcinat al Partidului
Nazist cu problemele legate de etnicitatea
germană, din punct de vedere „rasial”)
 Generalbevollmächtigter für die Verwaltung
(Împuternicit general pe plan administrativ)
1943 - 1945