Capitolul 1

Operaţiuni financiare

Efectele unei activităţi economice oarecare, desfăşurată ı̂ntr-o anumită pe-

rioadă de timp, se măsoară ı̂n unităţi monetare (pentru prescurtare vom
nota 1 unitate monetară = 1-u.m.).
În sistemul activităţilor economice intervine noţiunea de operaţiune financiară.
Introducem următoarea terminologie:

Definiţia 1.0.1. Un partener P este o persoană, un grup de persoane sau

instituţii.
Prin operaţiune financiară ı̂nţelegem o activitate de plasare a unei sume de
bani ı̂n anumite condiţii, după anumite reguli şi cu un anumit scop, de către
un partener P1 către un partener P2 .

Evidenţiem următoarele operaţiuni financiare:

• operaţiunea de depunere pentru economisirea şi acumularea de capital:

P1 plasează lui P2 spre păstrare o sumă de bani, ı̂n anumite condiţii
şi pentru o perioadă de timp;

1
2 A. Lupaş

• operaţiunea de ı̂mprumut , operaţiunea de creditare: partenerul P1

plasează lui P2 o sumă de bani de care acesta are nevoie, ı̂n anumite
condiţii şi pentru o perioadă de timp;

• operaţiunea de rambursare a unui ı̂mprumut sau a unui credit : P1

plasează partenerului P2 o sumă de bani de care el a beneficiat ı̂ntr-o
perioadă de timp şi ı̂n anumite condiţii.
Atât ı̂n funcţie de parteneri cât şi de condiţiile ı̂n care are loc plasamentul
unei sume de bani, distingem o diversitate de operaţiuni financiare. Acestea
au ı̂n comun anumite concepte economice care conduc la construirea unor
modele matematice care le caracterizează şi eventual le diferenţiază ı̂ntre ele.
Matematicile financiare au ca scop utilizarea raţionamentului matematicı̂n studiul
modelelor economico–matematice ale operaţiunilor financiare prin care se plasează
anumite sume (exprimate ı̂n unităţi monetare=u.m.) ı̂n anumite condiţii şi pe
anumite durate de timp, analizându-se rentabilitatea unor astfel de plasamente.
Operaţiunile financiare prezintă interes pentru:
• particulari,

• instituţii financiare,

• bănci,

• burse,

• case de pensii sau de economii,

• societăţi de asigurări,

• ı̂ntreprinderi,

• societăţi pe acţiuni.
Operaţiuni financiare 3

Noţiunea de optim ı̂n operaţiuni financiare

Se impune a elucida problema optimului care sugerează un beneficiu maxim

sau cheltuieli minime pentru partenerii care definesc operaţiunea, ı̂n raport
cu anumite condiţii bine precizate. Fie doi parteneri P1 şi P2 şi să notăm:

• S0 suma plasată de către partenerul P1 lui P2 ;

• t durata operaţiunii sau a plasamentului;

• C mulţimea condiţiilor (cunoscute sau nu) ı̂n care are loc plasamentul;

• F o mulţime de factori socio–economici, politici sau de altă natură,

care influenţează atitudinea şi comportamentul partenerilor şi implicit
operaţiunea de plasament;

• M = { M1 , M2 } cele două strategii, măsuri de care dispune şi le

aplică fiecare partener ı̂n vederea desfăşurării operaţiunii financiare ı̂n
favoarea lui, măsuri cunoscute sau necunoscute de către celălalt parte-
ner. Este clar că Mj depinde ı̂n general de S0 , t , C şi F , adică

Mj = Mj (S0 , t, C, F ) .

• V (P1 , P2 ) valoarea operaţiunii financiare definită de cei doi parteneri

P1 şi P2 referitor la suma sau capitalul S0 , pe durata de timp t, ı̂n
condiţiile C şi depinzând de factorii F ı̂n contextul măsurilor M.
4 A. Lupaş

Valoarea operaţiunii financiare, ı̂n contextul celor de mai sus, apare ca o

funcţie de elementele menţionate şi anume:

(1.1) V (P1 , P2 ) = V (S0 , t, C, F, M1 , M2 ) .

Valoarea unei operaţiuni financiare poate să nu aibă aceeaşi semnificaţie

pentru ambii parteneri: pentru unul dintre ei poate ı̂nsemna un câştig, iar
pentru celălalt o pierdere după cum poate ı̂nsemna câştig pentru fiecare dintre
ei.
Presupunând că V (P1 , P2 ) are semnificaţia de câştig pentru P1 şi de pierdere
pentru P2 , atunci este de aşteptat ca P1 să aleagă o anume strategie care să–i
maximizeze câştigul, ı̂n timp ce P2 va alege o strategie care să–i minimizeze
pierderea. Cum cei doi parteneri nu acţionează independent unul de altul,
atunci este clar că fiecare dintre ei va căuta o strategie prin care să diminueze
cât poate de mult efectele strategiei celuilalt.
Astfel, dacă P2 caută să–şi minimizeze pierderea atunci P1 va căuta să i–o
maximizeze. În acest caz, notând cu V12 (P1 , P2 ) valoarea operaţiunii avem:

(1.2) V12 (P1 , P2 ) = max min V (P1 , P2 ) .

M1 M2

De asemenea, dacă partenerul P1 va căuta să–şi maximizeze câştigul, atunci

partenerul P2 va căuta să i–l minimizeze. Notând cu V21 (P1 , P2 ) valoarea
operaţiunii ı̂n acest caz vom avea:

(1.3) V21 (P1 , P2 ) = min max V (P1 , P2 ) .

M2 M1

În general dacă V12 (P1 , P2 ) şi V21 (P1 , P2 ) au sens, atunci are loc inegalitatea:

(1.4) V12 (P1 , P2 ) 6 V21 (P1 , P2 )

Operaţiuni financiare 5

adică
max min V (P1 , P2 ) 6 min max V (P1 , P2 ).
M1 M2 M2 M1

Având ı̂n vedere cele de mai sus, introducem următoarea terminologie:

Definiţia 1.0.2. Operaţiunea financiară de plasament a sumei S0 ı̂ntre partenerii

P1 şi P2 este optimă (reciproc avantajoasă) pentru cei doi parteneri, dacă ex-
istă strategiile M1∗ şi M2∗ astfel ı̂ncât:

(1.5) max min V (P1 , P2 ) = min max V (P1 , P2 ) .

M1 M2 M2 M1

Definiţia 1.0.3. O strategie M ∗ = {M1∗ , M2∗ } , care realizează egalitatea

(1.5) se numeşte strategie optimală.

În loc de strategie optimală se mai foloseşte unul din termenii:

• politică optimală,

• soluţie negociată, sau

• soluţie reciproc avantajoasă adoptată de partenerii P1 şi P2 .

Dacă ţinem seama de unele efecte indirecte pe care le poate avea o operaţiune
financiară, se ı̂ntâmplă ca să apară ca politică optimală o variantă care, prin
prisma efectelor directe, nu este optimală sau invers: de exemplu, operaţiu-
nile de ı̂mprumut prin prisma efectelor directe şi indirecte sociale, economice
şi politice diverse pe care acestea le au asupra activităţilor desfăşurate de cei
doi parteneri, dincolo de ı̂mprumutul propriu-zis.
Şi ı̂n cazul operaţiunilor financiare se poate vorbi de optim relativ la
condiţiile socio–economice sau politice. Modificarea acestora va atrage după
sine şi modificarea optimului. Evident, apare şi noţiunea de optim absolut,
6 A. Lupaş

acesta având loc ı̂n orice sistem de condiţii socio-economice şi politice.
Datorită faptului că o operaţiune financiară se desfăşoară ı̂ntre parteneri ale
căror interese generale sunt diferite şi greu comensurabile, iar determinarea
soluţiilor reciproc avantajoase se bazează cel mai adesea pe conceptul de ne-
gociere, care matematic este formalizat de egalitatea (1.5), se constată că
noţiunea de optim relativ este elastică.
Se impune de de a construi funcţii de tipul (1.1), deci de a găsi modele
matematice, şi de a rezolva probleme precizate prin (1.5).
În Teoria Sistemelor, o operaţiune financiară cu doi sau mai mulţi parteneri
constituie un exemplu netrivial de sistem cu conexiune inversă, indiferent de
natura partenerilor şi interesele lor, ı̂n al cărui studiu riguros şi logic aparatul
matematic este necesar.
Unul dintre principiile fundamentale ale microeconomiei este că ,,piaţa
unui bun sau a unui serviciu realizează confruntarea dintre cerere şi ofertă şi
conduce la determinarea unui preţ”.
Pe piaţa financiară se impune noţiunea de preţ al banilor, semnificaţia
acestuia fiind dată parţial de conceptul de dobândă.
Preţul este o funcţie de cererea şi oferta de fonduri băneşti iar la rândul
lor acestea sunt funcţii de preţ.
Presupunând că p este o variabilă dependentă de preţul banilor, iar

C = C (p) reprezintă o cerere de capital, iar

D = D (p) este o ofertă de capital,

constatăm că, ı̂n funcţie de p

D (p) este o funcţie crescătoare, iar

C (p) este descrescătoare.

Operaţiuni financiare 7

Aceasta se poate ilustra ı̂n cazul operaţiunilor de creditare ı̂n condiţiile ı̂n
care rata dobânzii este variabilă.
Definiţia 1.0.4. Ecuaţia
(1.6) C (p) = D (p)
se numeşte ecuaţia de echilibru. Dacă această ecuaţie are o soluţie unică p0 ,
atunci această soluţie reprezintă preţul de echilibru.
Presupunând că p ∈ [p1 , p2 ] valoarea diferenţei
• C (p1 ) − D (p1 ) reprezintă cererea de fonduri neonorate , iar
• D (p2 ) − C (p2 ) sunt fondurile stocate, adică fonduri disponibile prin
nesolicitare.
Dobânda poate fi definită ca o remuneraţie pentru un ı̂mprumut bănesc. De
fiecare dată când un partener ı̂mprumută o sumă de bani, acesta se privează
de posibilitatea ca pe o anumită durată de timp să folosească el ı̂nsuşi această
sumă. Făcând un serviciu celui ce foloseşte suma de bani, apare ca natural să
primească o anumită remuneraţie pentru acest serviciu. Dobânda serveşte la
cuantificarea acestei remuneraţii, adică la măsurarea costului unei operaţiuni
financiare de ı̂mprumut, de creditare sau de finanţare.

Modelare matematică
Fie S0 o sumă de bani de care dispune un partener P1 şi pe care el o plasează
altui partener P2 pe o durată de timp t, ı̂ntr-un anume scop pentru fiecare
dintre ei şi ı̂n anumite condiţii. La terminarea duratei de timp t, partenerului
P1 ı̂i revine suma finală S (S0 , t) care, ı̂n mod natural, trebuie să fie mai mare
decât suma plasată S0 .
Definim următoarele clase de funcţii:
8 A. Lupaş

M = mulţimea tuturor funcţiilor

D : [0, ∞) × [0, ∞) → [0, ∞)

cu proprietatea că derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi ı̂n raport cu fiecare

dintre variabile există şi sunt pozitive, adică ∀ (x, t) ∈ [0, ∞) × [0, ∞)

∂D (x, t) ∂D (x, t)
> 0, > 0.
∂x ∂t

D = submulţimea din M formată cu acele funcţii D care satisfac

egalităţile

(1.7) D (x, 0) = 0 şi D (0, t) = 0.

Definiţia 1.0.5. O funcţie arbitrară D ∈ D mai poartă numele de ,,

dobândă ”.
Numărul nenegativ D (S0 , t) reprezintă dobânda corespunzătoare plasării su-
mei S0 pe durata de timp t.

Semnificaţia ,, condiţiilor la limită” (1.7) este că dobânda este nulă la mo-
mentul iniţial t = 0 sau dacă nu există plasament de capital.

Definiţia 1.0.6. O funcţie arbitrară S ∈ D pentru care

∂S (x, t)
> 1, ∀ (x, t) ∈ [0, ∞) × [0, ∞)
∂x
se numeşte valoare finală sau valoare acumulată.
Numărul S (S0 , t) reprezintă valoarea finală obţinută de către acel partener
care a plasat suma S0 pentru durata de timp t .
Operaţiuni financiare 9

Fie D definită prin D (x, t) = S (x, t) − x unde S este o valoare finală.

Deoarece
∂D (x, t) ∂S (x, t)
= −1>0
∂x ∂x
şi
∂D (x, t) ∂S (x, t)
= >0
∂t ∂t
vom avea

D (x, t) > D (x, 0) = 0, deci D ([0, ∞) × [0, ∞)) ⊆ [0, ∞) .

Aceasta ı̂nseamnă că

(1.8) D (S0 , t) = S (S0 , t) − S0

poate juca rolul unei dobânzi corespunzătoare plasării sumei S0 pe durata de

timp t.
Egalitatea (1.8) constituie o justificare matematică a faptului că
dobânda = diferenţa dintre suma revenită S (S0 , t)
şi suma plasată S0 .
Precizăm următoarele:
• Dacă
t = 1 an şi S0 = 100 u.m. ,
atunci dobânda corespunzătoare, se numeşte procent anual şi se notează
cu p.

• În cazul ı̂n care

t = 1 an şi S0 = 1 u.m.,
atunci dobânda corespunzătoare se notează cu i, şi poartă numele de
dobândă anuală unitară sau rată anuală a dobânzii.
10 A. Lupaş

Este clar că are loc egalitatea

p = 100 i .

Dobânda simplă
Definiţia 1.0.7. Plasarea unei sume S0 se efectuează ı̂n regim de dobândă
simplă, dacă pe ı̂ntreaga durată de plasare t valoarea considerată ı̂n calcul a
sumei S0 este constantă.
În situaţia unui regim de dobândă simplă se presupune că dobânda D are
o expresie analitică de forma

D (x, t) = xψ (t)

unde ψ este o funcţie derivabilă, monoton crescătoare şi astfel ca

ψ (0) = 0.

Aceasta atrage după sine şi reprezentarea

Zt
(1.9) D (x, t) = x G (u) du .
0

unde G : [0, ∞) → [0, ∞) este o funcţie integrabilă pe orice interval de

forma [0, t] , t > 0 .
Cu alte cuvinte, valoarea finală satisface relaţia
 
Zt
(1.10) S (S0 , t) = 1 + G (u) du S0 .
0
Operaţiuni financiare 11

Dacă funcţia G este constantă, de exemplu

G (t) = i = rata anuală a dobânzii,
atunci
(1.11) D (S0 , t) = S0 · i · t şi S (S0 , t) = (1 + i · t) S0 .

Observaţie. Aşadar, ı̂n cazul ı̂n care variaţia valorii finale pe durata de
timp dt este direct proporţională cu dt, dobânda D (S0 , t) şi valoarea finală
S (S0 , t) au expresiile (1.11) cunoscute ı̂n practică.
Revenind asupra funcţiei G, menţionăm că pot exista şi alte expresii ale
dobânzii şi valorii finale pentru o aceeaşi sumă S0 plasată pe durata de timp
t. Funcţia G exprimă analitic modul ı̂n care timpul influenţează variaţia
valorii finale. În acelaşi timp, funcţia ψ reliefează influenţa duratei de plasare
a unei sume asupra dobânzii corespunzătoare.
Evident, dacă G (t) 6= constant, atunci obţinem alte expresii de calcul al
dobânzii D (S0 , t) sau a valorii finale S (S0 , t) .
Se consideră că
(1.12) D (S0 , t) = i · S0 · t

este o dobândă (simplă) reciproc avantajoasă – pentru parteneri – privind

plasarea unei sume S0 pe o durată t.

Formule de calcul

Reamintim următoarele notaţii:

12 A. Lupaş

Notaţie Semnificaţie
S0 suma iniţială
t durata de plasare a sumei
S (S0 , t) suma finală
= (valoare finală) acumulată
S (S0 , t, i) ı̂n urma fructificării unei sume
S0 pe o durată de timp t
i dobânda unitară anuală
p p = 100 · i procentul anual
D (S0 , t) dobânda simplă

Au loc următoarele ,,formule practice de calcul ”:

• Dobânda simplă corespunzătoare plasamentului unei sume iniţiale S0

pe o durată de timp t şi cu procentul anual p este dată de egalitatea

p·S0 ·t
(1.13) D (S0 , t) = i · S0 · t = 100
,

ı̂n care timpul t este exprimat ı̂n ani;

• Cazul fracţionar: Fie acum m un număr de diviziuni (sau părţi) egale

ale anului. Astfel, dacă m = 1, atunci 1 an = 1 an; dacă m = 2 atunci
1 an = 2 semestre; dacă m = 12, atunci 1 an = 12 luni şi aşa mai
departe. Să notăm cu tm un număr de astfel de diviziuni ale anului
ı̂ncı̂t să avem relaţiile tm = mt sau t = tmm .

În cazul ı̂n care timpul se exprimă ı̂n diviziuni (sau fracţiuni) de an,
Operaţiuni financiare 13

egalitatea (1.13) pentru calculul dobânzii simple devine:

S0 ·i·tm p tm
(1.14) D (S0 , t) = m
= S0 · 100
· m
.

Un caz particular de fracţionare de an este acela ı̂n care durata operaţiunii

se exprimă ı̂n zile. Pe plan internaţional, ı̂n operaţiuni bancare sau
bursiere, se cunosc trei proceduri de calcul practic şi prin urmare de
considerare a anului bancar.

– procedura engleză: 1 an bancar = 365 de zile, lunile bancare

fiind cele calendaristice cu 28, 29, 30 sau 31 de zile;
– procedura franceză: anul bancar are 360 de zile şi lunile bancare
sunt cele calendaristice cu 28, 29, 30 sau 31 de zile;
– procedura germană: anul bancar are 360 de zile, iar lunile ban-
care ale anului sunt toate egale ı̂ntre ele cu câte 30 de zile.

În cazul particular al anului bancar de 360 de zile, m = 360, când du-
rata operaţiunii t se exprimă ı̂n zile, avem expresia consacrată ı̂n practica
bancară a dobânzii simple :

i·S0 ·t360 S0 ·t360

(1.15) D (S0 , t) = 360
= 360 .
i

Subliniem următoarea terminologie utilizată ı̂n calculele financiare

– produsul S0 · t360 = ,,număr”,

– raportul 360
i
= ,,divizor fix” relativ la dobânda simplă, pentru un
procent anual p = 100i sau pentru un i dat.
14 A. Lupaş

• Plasament cu procent anual variabil: Considerăm că plasamentul

nu are loc cu acelaşi procent anual p pe toată durata de plasare t. Fie
astfel pk = 100 · ik procentul anual de plasare pe durata tk cu
m
X
t = tk .
k=1

Rezultă

P
m P
m
(1.16) D (S0 , t) = D (S0 , tk ) = S0 ik · tk .
k=1 k=1

• Valoarea finală S (S0 , t, i) este

(1.17) S (S0 , t, i) = (1 + i · t) · S0 ,

ı̂n cazul procentului anual constant pe toată durata de plasare.

Dacă procentul este constant pe fracţiuni ale duratei t, atunci
à m
! m
X X
(1.18) S (S0 , t, i) = 1 + ik · tk S0 , t = tk .
k=1 k=1

Exemplu : Suma S0 = 40 000 u.m., plasată 75 zile cu procentul anual

de 9% conduce, potrivit relaţiei (1.17) la o valoare finală sau sumă
revenită:
µ ¶
9.75
S (S0 , t, p) = 40000 1 + = 40750u.m.
100.360

şi la o dobândă D = 750 u.m.

Operaţiuni financiare 15

• Suma iniţială S0 se calculează cu

S (S0 , t, i)
(1.19) S0 = – (plasare cu procent anual)
1 +i·t
sau
S (S0 , t)
S0 = P
m – (procent anual variabil) .
1+ ik · tk
k=1

Definiţia 1.0.8. Numărul

1 + i·t

se numeşte factor de fructificare, iar

1
1 + i·t
este factorul de actualizare pe durata t şi cu procentul p ı̂n regim de
dobândă simplă.

• Procentul de plasare p satisface egalitatea

S (S0 , t) − S0
p = · 100 .
S0 · t

• Dobânda unitară se poate calcula astfel

S (S0 , t) − S0
(1.20) i = .
S0 · t
16 A. Lupaş

• Durata de plasament t sau scadenţa operaţiunii este

S (S0 , t) − S0
(1.21) t = ·
S0 · i
Exemplu: Dacă se plasează unui client un credit de S0 = 100 000 u.m. cu
procentul anual p = 6%, atunci, pentru a realiza o dobândă simplă de 5000
u.m. sau o sumă finală de S (S0 , t, p) = 105 000 u.m. potrivit relaţiei (1.21)
ar trebui ca operaţiunea de creditare să dureze 300 zile.

Operaţiuni echivalente ı̂n regim de DS

Să presupunem că partenerul P1 plasează partenerului P2 , ı̂n regim de dobândă

simplă, sumele S1 , S2 , · · · , Sn respectiv pe duratele de timp t1 , t2 , · · · , tn şi
cu procentele anuale p1 , p2 , · · · , pn .
O astfel de operaţiune cu va fi notată A, şi ea admite reprezentarea matri-
cială
 
S1 S2 . . . S k . . . S n
(1.22) A =  t1 t2 . . . tk . . . tn  ,
p 1 p 2 . . . p k . . . pn

Definiţia 1.0.9. Vectorii n–dimensionali

(S1 , S2 , ..., Sn ) , (t1 , t2 , ..., tn ) ,

(p1 , p2 , ..., pn ) = 100 (i1 , i2 , ..., in )

sunt elementele operaţiunii (multiple) A.

Operaţiuni financiare 17

Definiţia 1.0.10. Dobânda simplă totală corespunzătoare operaţiunii A este

n
X n
X
(1.23) D (A) = D (Sk , tk , pk ) = ik .Sk .tk ,
k=1 k=1

dobânda totală corespunzătoare celor n operaţiuni.

Să presupunem că B este o altă operaţiune financiară similară cu cea din
(1.22).
În continuare presupunem că din punct de vedere practic are sens să
comparăm dobânzile D (A) cu D (B) .
Definiţia 1.0.11. Operaţiunile A şi B se numesc echivalente ı̂n regim de
dobândă simplă (ı̂n raport cu dobânda), pe scurt

A ∼ B,

dacă ele conduc la aceeaşi dobândă simplă totală, adică

(1.24) A∼B ⇐⇒ D (A) = D (B) .

În practică, două operaţiuni echivalente ı̂n sensul definiţiei 1.0.11 sunt
substituibile. Dacă B substitiue pe A , atunci elementele operaţiunii B
se numesc elemente ı̂nlocuitoare.
Distingem următoarele situaţii:
1. operaţiunea multiplă A se ı̂nlocuieşte cu operaţiunea B , ı̂n care
unul din elementele vectoriale ale A deci unul dintre vectorii

(S1 , · · · , Sn ) , (p1 , · · · , pn ) sau (t1 , · · · , tn )

se ı̂nlocuieşte tot printr-un element vectorial dar de componente egale

(valoarea medie a celor ı̂nlocuite);
18 A. Lupaş

2. operaţiunea A se ı̂nlocuieşte printr-o operaţiune unică cu două ele-

mente (doi vectori) S, p sau t date şi cu al treilea determinabil.

Propoziţia 1.0.1. Dacă ı̂n operaţiunea A se ı̂nlocuieşte, prin echivalenţă

ı̂n raport cu dobânda,

• numai vectorul sume de plată iniţiale (S1 , · · · , Sn ) printr-un vector cu

componentele egale, adică

(S1 , S2 , ..., Sn ) 7−→ (S, S, ..., S) ,

atunci suma medie (volumul mediu al sumelor Sk ) este

n
X ik .tk
(1.25) S= ak .Sk , ak = P
n ;
k=1 iν .tν
ν=1

• numai vectorul scadenţe (t1 , · · · , tn ) printr-un vector cu componente

egale, adică
(t1 , t2 , ..., tn ) 7−→ (t, t, ..., t) ,
atunci scadenţa medie ı̂nlocuitoare t este
n
X ik .Sk
(1.26) t= bk .tk , bk = P
n .
k=1 iν .Sν
ν=1

• numai vectorul procente (p1 , · · · , pn ) printr–un vector cu componentele

egale, adică
(p1 , · · · , pn ) 7−→ (p, p, ..., p) ,
Operaţiuni financiare 19

atunci procentul mediu ı̂nlocuitor este

n
X Sk .tk
(1.27) p= ck .pk , ck = P
n .
k=1 Sν .tν
ν=1

În consecinţă, elementele ı̂nlocuitoare sunt medii aritmetice ponderate ale

elementelor ı̂nlocuite. Aceasta deoarece

ak > 0, bk > 0, ck > 0

n
X n
X n
X
ak = bk = ck = 1.
k=1 k=1 k=1

Echivalenţă prin valoarea actuală

Să presupunem acum că un partener P1 plasează unui alt partener P2 sumele
S01 , S02 ,..., S0n pe duratele t1 , t2 ,..., tn şi cu procentele p1 , p2 ,..., pn realizând
respectiv sumele finale S1 , S2 ,..., Sn . Admitem că sunt cunoscute sumele
finale, procentele şi duratele plasamentelor.
Fie A operaţia multiplă (sau matriceală) (1.22) cu semnificaţia precizată
pentru sumele Sk şi B o altă operaţiune de acceaşi dimensiune cu A .

Definiţia 1.0.12. Numărul

n
X n
X Sk
(1.28) A (A) = S0k =
k=1 k=1
1 + ik .tk
20 A. Lupaş

se numeşte valoarea actuală a celor n operaţiuni individuale la un moment

dat. Operaţiunile A şi B sunt echivalente ı̂n regim de dobândă simplă ı̂n
raport cu valoarea actuală, pe scurt
A ∼ B,
dacă ele posedă aceeaşi valoare actuală totală, adică
A∼B ⇐⇒ A (A) = A (B) .
Considerând situaţii asemănătoare analizate la echivalenţa prin conceptul
de dobândă, obtinem
Propoziţia 1.0.2. Dacă ı̂n operaţiunea A se ı̂nlocuieşte prin echivalenţă
ı̂n raport cu valoarea actuală:
• numai vectorul sume de plată finale printr-un vector cu toate compo-
nentele egale (S, S, · · · , S), deci
(S1 , S2 , · · · , Sn ) 7−→ (S, S, ..., S) ,
atunci suma medie ı̂nlocuitoare S a fiecărei sume finale Sk are valoarea
P
n
Sk
1+ik .tk
(1.29) S = k=1
Pn ;
1
1+iν .tν
ν=1

• dacă numai
(t1 , t2 , · · · , tn ) 7−→ (t, t, ..., t) ,
atunci scadenţa medie ı̂nlocuitoare t a fiecărei scadenţe tk este soluţia
ecuaţiei (de gradul n ı̂n t)
n
X X Sk n
Sk
(1.30) = ;
k=1
1 + ik .tk k=1
1 + ik .t
Operaţiuni financiare 21

• ı̂n cazul când numai

(p1 , p2 , · · · , pn ) 7−→ (p, p, · · · , p) ,
atunci procentul mediu ı̂nlocuitor p al fiecărui procent pk verifică ecuaţia
(de gradul n ı̂n i)
n
X Xn
Sk Sk
(1.31) = .
k=1
1 + ik .tk k=1
1 + i.t k

Propoziţia 1.0.3. Dacă

A 7−→ B
operaţiunea de substituire făcându-se –ı̂n regim de dobândă simplă– prin re-
spectarea echivalenţei valoarii actuale, atunci
n
X Sk S
(1.32) = .
k=1
1 + ik .tk 1 + i.t
Astfel, dacă două dintre elementele ı̂nlocuitoare S, t, p sunt date, pe baza
egalităţii (1.32), vom avea posibilitatea să găsim celălalt element ı̂nlocuitor.

Dobânda compusă
În cele ce urmează, folosim notaţia prescurtată DC= Dobânda compusă.
Definiţia 1.0.13. Dacă valoarea luată in calcul a unei sume plasate S0 se
modifică periodic pe durata de timp t, iar ı̂ntre două modificări consecutive
sumei modificate i se aplică o dobândă simplă, atunci spunem că avem un
proces de dobândă compusă sau că plasarea sumei S0 s-a efectuat ı̂n regim
de dobândă compusă.
22 A. Lupaş

Observaţie . Rezultă că ı̂n regim de dobândă compusă suma finală S (S0 , t) ,
a operaţiunii financiare, are expresia analitică
(1.33) S (S0 , t) = S0 g (t)
unde g : [0, ∞) → [0, ∞) este o funcţie crescătoare cu g (0) = 1 .
Aceasta ı̂nseamnă că dobânda aferentă operaţiunii ı̂n regim DC , este
¡ ¢
(1.34) D (S0 , t) = S0 . g (t) − 1 .

În practică se consideră adesea că g (t) = (1 + i)t . Există şi o justificare
interesantă a acestei alegeri a funcţiei g.
Definiţia 1.0.14. Valoarea finală a unei sume iniţiale S0 care este reciproc
avantajoasă ı̂n raport cu factorul timp pentru ambii parteneri ı̂n condiţiile

 −plasată ı̂n regim DC ,
−pe durata t , şi

−cu procentul anual unic p = 100 i ,
este
(1.35) S (S0 , t) = S0 . ( 1 + i)t .

Formule de calcul
Fie S0 suma plasată pe o durată t şi presupunem că
t = T1 + T2 + . . . + Tn ,
iar pe perioada de timp Tk procentul anual este
pk = 100 ik , 1 6 k 6 n.
Notăm
Operaţiuni financiare 23

• S (S0 , Tk ) = valoarea luată ı̂n calcul a sumei plasate S0 la sfârşitul

perioadei Tk , unde
T0 = 0 şi S (S0 , T0 ) = S (S0 , 0) = S0 ,

• D (S0 , Tk ) = dobânda corespunzătoare plasării sumei S0 pe durata

k
X
T = Tj ı̂n regim DC .
j=1

Se constată că are loc afirmaţia

Teorema 1.0.1. Fie 1 6 k 6 n şi presupunem că pe fiecare perioadă Tk
avem
1) S (S0 , Tk ) = S (S0 , Tk−1 ) + D (S0 , Tk ) ,
(1.36) 2) D (S0 , Tk ) = S (S0 , Tk−1 ) .ik .Tk ,
3) D (S0 , T0 ) = 0.
Atunci plasamentul sumei S0 este ı̂n regim DC iar valoarea finală a operaţiunii
este
n
Y
(1.37) S (S0 , t) = S0 . (1 + ik .Tk ) .
k=1

Demonstraţie. Prin ipoteză, din 1)–3) rezultă

S (S0 , Tk ) = (1 + ik .Tk ) S (S0 , Tk−1 ) , k ∈ {1, 2, ..., n}.
Fără a restrânge generalitatea să presupunem S (S0 , Tk−1 ) 6= 0.
Înmulţind egalităţile şi ţinând seama de
S (S0 , T0 ) = S0 , S (S0 , Tn ) = S (S0 , t) ,
24 A. Lupaş

găsim
Yn n
Y
S (S0 , Tk )
= (1 + ik .Tk ) .
k=1
S (S0 , Tk−1 ) k=1
Q
n
Ak
Deoarece ı̂n membrul stâng avem un ,,produs telescopic”, adică Ak−1
=
k=1
An
A1
, va rezulta egalitatea (1.37).

În concluzie, din (1.37) rezultă

Corolarul 1.0.1. Dobânda compusă corespunzătoare plasării capitalului S0

pe durata
Xn
t= Tk
k=1

şi cu procentele considerate este

³Y
n ´
(1.38) D (S0 , t) = S0 . (1 + ik .Tk ) − 1 .
k=1

Fie S (S0 , t) valoarea finală a unei sume S0 plasată pe perioada

n
X
t= Tk
k=1

respectiv cu procentul pk = 100.ik pe perioada de timp Tk .

Distingem următoarele situaţii particulare, care ne facilitează obţinerea
unor formule de calcul practic ale sumei finale corespunzătoare unor situaţii
reale ale unor activităţi financiar–bancare diverse.
Operaţiuni financiare 25

Distribuţia Valoarea sumei finale

perioadelor de timp S (S0 , t)

n ¡
Q ¢
t
T1 = T2 = . . . = Tn = n
S0 . 1 + ik . nt
k=1

Q
n
T1 = T2 = . . . = Tn = 1 an S0 . (1 + ik )
k=1

T1 = · · · = Tn = 1 an
şi S0 . (1 + i)n
i1 = · · · = in = i
(1.39)
t = n + tmm
tm = nr. de fracţiuni
Q
n
de tip m S0 . (1 + ik ) .
k=1 ³ ´
tm
ale anului (n + 1) 1 + in+1 . m
fracţionat ı̂n
m părţi egale

tm
t=n + m
şi ³ ´
n tm
i1 = · · · = in+1 = i S0 . (1 + i) . 1 + i. m
26 A. Lupaş

Exemplul 1.0.1. Se plasează suma S0 = 100 000 u.m. pe o durată de 5 ani,

ı̂n regim de DC, cu procentele anuale

7, 8, 9, 10 şi 11.

Să se determine valoarea de care vom dispune după cei cinci ani, precum şi
dobânda aferentă.
Dacă plasamentul se prelungeşte cu ı̂ncă trei luni, cu procentul anual de 12%
din al şaselea an, se cere să se precizeze dobânda aferentă.

Soluţie. Avem

S = 100000. (1, 07) . (1, 08) . (1, 09) . (1, 1) . (1, 11) =
= 153 797, 64 u.m.,

iar dobânda aferentă

D = S − S0 = 53 797, 64 u.m.

Avem
µ ¶
0, 12.3
S = 100000.(1, 07) . (1, 08) . (1, 09) . (1, 1) . (1, 11) . 1 +
12
= 153 797, 64. (1, 03) ≈ 158 411, 56 u.m.

D = 58 411, 56 u.m.

Definiţia 1.0.15. Procentele p1 şi p2 , corespunzând la perioade diferite,

sunt proporţionale ı̂n raport cu duratele de plasare t1 şi t2 dacă
p1 p2
= .
t1 t2
Operaţiuni financiare 27

Remarcăm că plasând o sumă S0 ı̂n regim DS, pe o durată t1 cu procentul

p2 şi pe durata t2 cu procentul p1 , atunci, dacă ele sunt proporţionale avem

S0 . (1 + i1 .t2 ) = S0 . (1 + i2 .t1 ) .

Definiţia 1.0.16. Două procente p1 şi p2 , corespunzând la perioade

diferite de definiţie (anual, semestrial etc.), sunt echivalente, dacă pentru
aceiaşi perioadă de plasare a unei sume S0 conduc la aceiaşi valoare finală.

Are loc următoarea afirmaţie

Teorema 1.0.2. Dacă

– plasarea sumei S0 se efectuează ı̂n regim DC pe durata
tm
t=n+ ,
m

– şi dacă i şi im sunt echivalente, atunci

(1.40) S (S0 , t) = S0 . (1 + i)t

Egalitatea (1.40) poate fi justificată după cum urmează. Să considerăm funcţia
de variabilă z , f (z) = (1 + z)x , z > 0 . Dacă l este un număr natural,
utilizând formula lui Taylor, cu restul sub forma lui Lagrange, rezultă că există,
ı̂n intervalul (0, z) , cel puţin un punct Θ astfel ca
l µ ¶
X µ ¶
x x k x
f (z) = (1 + z) = z + (1 + Θ)x−l−1 z l+1 ,
k l+1
ν=0

unde µ ¶
x x (x − 1) ... (x − k + 1)
= .
k k!
28 A. Lupaş

Deoarece i este ,,mic” se constată că

l µ ¶
X
x x k
(1 + i) ≈ i .
k
ν=0

Pentru l = 1 deducem
(1 + i)x ≈ 1 + i.x
adică
tm tm
(1 + i) m ≈ 1 + i. .
m
În practică, expresia (1.40) este denumită formulă comercială de calcul a valorii
finale S (S0 , t) ı̂n regim DC , când durata de plasare t nu este un număr ı̂ntreg
de ani.

Elementele dobânzii compuse

Următoarele mărimi poartă numele de elemente ale dobânzii compuse.
• S (S0 , t) =Valoarea finală
• u = 1 + i = factor de fructificare anuală;
n
Y
• Numărul F F G = (1 + ik .Tk ) se numeşte factor de fructificare
k=1
globală ı̂n regim DC ;
• Suma iniţială S0 este dată prin egalitatea

S (S0 , t) St
(1.41) S0 = t =
(1 + i) (1 + i)t

ı̂n condiţiile relaţiei (1.40) sau de variante ale acesteia, (vezi (1.39));
Operaţiuni financiare 29

1 1
• v= u
= 1+i
= factor de actualizare anuală;
1 1
• F AG = FFG
= Q
n = factor de actualizare globală ı̂n
(1+ik .Tk )
k=1
regim de DC
Exemplul 1.0.2. Ca urmare a unui plasament efectuat ı̂n urmă cu patru
ani, ı̂n regim de dobândă compusă şi cu un procent anual de 9% , azi
dispunem de suma de 141 158, 16 u.m.
Ce sumă a fost plasată ı̂n aceste condiţii?

Răspuns. Suma plasată este

141 158, 16
S0 = ≈ 100000 u.m. .
(1, 09)4
Exemplul 1.0.3. În urmă cu cinci ani a fost amânată o datorie pentru
care azi, cu procentele anuale modificate
10% , 10, 8% , 11, 5% , 12, 75% , 14%,
se plăteşte suma majorată S = 1 746 741 700 u.m. Precizaţi despre ce datorie
este vorba.

Răspuns. Din (1.39) găsim capitalul iniţial datorat:

St
S0 = =
(1 + i1 ) . (1 + i2 ) . (1 + i3 ) . (1 + i4 ) . (1 + i5 )
1 746 741 700
= = 1 000 000 000 u.m.
1, 1.1, 108.1, 115.1, 1275.1, 14

• Procentul de plasare p este dat de egalitatea

õ ¶1 !
S (S0 , t) t
p = 100. −1 ;
S0
30 A. Lupaş

• Dobânda anuală unitară i are expresia

³ S (S , t) ´ 1t
0
(1.42) i= −1;
S0
Precizăm faptul că valoarea efectivă a procentului p poate fi obţinută
cu ajutorul tabelelor de logaritmi ı̂n baza egalităţii
µ ¶ µ ¶
1 S (S0 , t) 1 St
(1.43) lg (1 + i) = .lg = .lg
t S0 t S0
sau cu ajutorul unor tabele financiare care, pentru i şi t daţi, indică
puterile (1 + i)t ,ı̂n baza relaţiei:

S (S0 , t) St
(1.44) (1 + i)t = =
S0 S0

Exemplul 1.0.4. În urmă cu cinci ani a fost plasată ı̂n regim DC suma
S0 = 100000 u.m. şi azi dispunem ca urmare a acestui plasament de un fond
final sau acumulat S = 161051 u.m.
Cu ce procent anual s-a făcut plasamentul?

Răspuns. Din (1.44) avem

(1 + i)5 = 161 051 : 100 000 = 1, 61051
şi deducem că
1 + i = 1, 1 deci i = 0, 1 iar p = 10% .

• Durata de plasare sau scadenţa t are expresia analitică

lg S (S0 , t) − lg S0 lg St − lg S0
(1.45) t= = .
lg (1 + i) lg (1 + i)
Operaţiuni financiare 31

Valoarea efectivă a duratei de plasare t poate fi obţinută cu ajutorul

tabelelor de logaritmi ı̂n baza relaţiei (1.45) sau a tabelelor financiare
ı̂n baza relaţiei (1.44).
Exemplul 1.0.5. Pe ce durată de timp ar trebui plasată suma S0 =
100000 u.m. cu un procent anual de 10% , ı̂n regim DC, pentru a dis-
pune de suma de 214358.88u.m.?

Soluţie. Potrivit relaţiei (1.44) avem ecuaţia exponenţială

214358, 88
(1, 1)t = sau (1, 1)t = 2, 1435888 .
100000
Fie din tabelele de logaritmi cu ajutorul relaţiei (1.45), fie din tabelele
funcţiei (1 + i)t deducem că durata de plasament este t = 8 ani.

Exemplul 1.0.6. O datorie efectuată ı̂n urmă cu 10 ani cu procentul anual

de 8%, se ridică azi, ı̂n regim de dobândă compusă, la valoarea finală sau
acumulată
S (S0 , t) = 2158900 u.m.
Ce sumă a fost ı̂mprumutată?

Soluţie: Deoarece
(1 + i)10 = (1, 08)10 = 2, 1589
conform lui (1.41) suma ı̂mprumutată a fost

S0 = 2 158 900 /2, 1589 = 1 000 000 u.m.

Exemplul 1.0.7. Se ı̂mprumută azi suma de

1 000 000 000 u.m. cu un procent anual de 8%, ı̂n regim de dobândă compusă
cu clauza restituirii integrale a sumei şi dobânzilor aferente peste 10 ani, ce
sumă va trebui rambursată?
32 A. Lupaş

Soluţie: Din (1, 08)10 = 2, 1589 , conform cu (1.39) va trebui restituită

suma S (S0 , t) = 2158900000 . Observând că dobânda totală plătită ı̂n
acest caz este D = 1158900000 u.m.

Operaţiuni echivalente
ı̂n regim de DC

Analog cazului dobânzii simple considerăm o operaţiune matriceală

A = (Sk , pk , tk ) , 16k6n,

ı̂n care Sk , k ∈ {1, 2, ..., n} , sunt capitaluri finale corespunzătoare plasării

unor capitaluri iniţiale S0k respectiv pe duratele tk şi cu procentele anuale
pk (pentru fiecare operaţiune un procent) ı̂n regim de dobândă compusă.

Definiţia 1.0.17. Valoarea actuală totală evaluată la un moment dat iniţial

(t = 0) ı̂n raport cu care sunt măsurate toate duratele tk este

n
X n
X Sk
(1.46) A (A) = S0k =
k=1 k=1
(1 + ik )tk

Să presupunem că prin B notăm o altă operaţiune matriceală desfăşurată

tot ı̂n regim DC.

Definiţia 1.0.18. Spunem că operaţiunile matriceale A şi B sunt echiva-

lente ı̂n regim de DC ı̂n raport cu valoarea actuală la un moment dat , pe scurt
Operaţiuni financiare 33

DC
A ∼ B dacă ele au aceleaşi valori actuale totale (acelaşi moment de evalu-
are). Deci:

DC
(1.47) A ∼ B dacă A (A) = A (B)

Ca şi ı̂n cazul dobânzii simple, dacă A şi B sunt echivalente atunci ele
se pot substitui una alteia.

Plasamente cu dobândă

Să presupunem că o sumă S0 este plasată, cu dobândă, pe durata t şi cu

procentul anual p = 100i. În acest caz dobânda este :
(
DS = S0 .i.t,
³ ´ ı̂n regim DS
(1.48) D (S0 , t, i) = t
DC = S0 . (1 + i) − 1 , ı̂n regim DC

Lema 1.0.1. Cu notaţiile de mai sus, diferenţa DS − DC verifică relaţiile


 DS − DC > 0, dacă t < 1 an
DS − DC = 0, dacă t = 1 an

DS − DC < 0, dacă t > 1 an

În concluzie, dacă nu se precizează dobânda cu care se lucrează, atunci

dobânda care se va lua ı̂n considerare este prezentată ı̂n tabelul următor:

Durata Dobânda
scurtă (t < 1 an) Dobânda simplă=DS
peste un an (t > 1 an) Dobânda compusă=DC
34 A. Lupaş

Definiţia 1.0.19. Două operaţiuni de plasare a unei sume S0 pe o durată

de timp t ı̂n regim de dobândă (DS cu un procent anual p = 100.i , sau ı̂n
regim DC cu un procent anual q = 100j), se numesc echivalente prin dobândă
dacă şi numai dacă ele conduc la o aceeaşi dobândă.
Folosind notaţiile din definiţia de mai sus, se constată că ı̂n situaţia a două
operaţiuni echivalente prin dobândă, dobânzile unitare corespunzătoare celor
două procente verifică egalităţile
(1 + j)t − 1 1
(1.49) i= sau j = (1 + i.t) t − 1.
t
Din aceste egalităţi găsim implicaţiile
t > 1 an =⇒ i > j,

ceea ce arată că pentru a realiza aceeaşi valoare finală sau aceeaşi dobândă
prin plasarea sumei S0 pe durata t, procentul anual ı̂n regim de dobândă
simplă este mai mare decât cel de dobândă compusă.
Exemplul 1.0.8. Suma S0 = 10 000 u.m. se plasează timp de 4 ani şi
conduce la o dobândă D = 4 641 u.m. Precizaţi cu ce procent s-a făcut
plasamentul.
Răspuns. Dacă plasamentul s-a făcut ı̂n regim de DS, atunci din
4 641 = 10 000.i.4 =⇒ i = 0, 116025 , p = 11, 6025% .

Dacă plasamentul s-a făcut ı̂n regim de dobândă compusă (=DC), atunci
vom avea de rezolvat ecuaţia
14 641 = 10 000. (1 + j)4

şi obţinem j = 0, 1 sau q = 10% .

Bon de capitalizare 35

Exemplul 1.0.9. O sumă S0 este plasată cu procentul anual de 10%, ı̂n

regim DC pe timp 2 ani. Cu ce procent ar trebui plasată ı̂n regim DS pentru
a realiza aceeaşi dobândă?

Răspuns. Potrivit egalităţii (1.48) avem

¡ ¢
S0 . (1, 1)2 − 1 = S0 .i.2

adică i = 0, 105 sau p = 10, 5% .

1.1 Bon de capitalizare

Între operaţiunile de plasament ı̂n condiţii de DC există unele al căror scop
este de a cointeresa depunerile ı̂n bănci pe un termen minim dat.

Definiţia 1.1.1. Un bon de capitalizare reprezintă un contract cu primă sau

sumă unică de o anumită durată minimă, cu dobândă compusă, plătită inte-
gral odată cu prima unică plasată, la data rambursării sumei sau a cumpărării
bonului de către emitent. Durata minimă obligatorie nu este unică. Ea este
stabilită ı̂n funcţie de interesul emitentului unor astfel de titluri.

Fie astfel o sumă S0 plasată pe durata t cu un procent anual p (t)

astfel ca
½
p1 (t) dacă t ∈ [ 0, t1 ]
(1.50) p (t) =
p2 (t) dacă t > t1

unde p1 (t) şi p2 (t) sunt constante sau nu pe durata curespunzătoare iar

0 6 p1 (t) < p2 (t) , t1 = durata minimă obligatorie.

36 A. Lupaş

De obicei
p1 (t) = 0, ∀t ∈ [ 0, T ], 0 < T < t1 ,
semnificaţia acesteia fiind că nu se acordă nici o dobândă pentru suma
plasată ı̂n condiţiile unei durate inferioare duratei minime obligatorii de
plasament. În această situaţie, pentru un anumit procent anual variabil
p (t) = 100.i (t) , suma finală este ı̂n regim DS

(1.51) S (S0 , p, t) = S0 . (1 + i.t) =

½
S0 . (1 + i1 .t) , dacă t ∈ [ 0, t1 ]
=
S0 . (1 + i2 .t) , dacă t > t1 ,
sau ı̂n cazul unui plasament ı̂n regim DC

(1.52) S (S0 , p, t) = S0 . (1 + i)t =

½
S0 . (1 + i1 )t , dacă t ∈ [ 0, t1 ]
=
S0 . (1 + i2 )t , dacă t > t1 .

Negocierea dintre parteneri ı̂nseamnă stabilirea procentelor p1 (t) şi p2 (t) şi
a pragului minim t1 .
Exemplul 1.1.1. O persoană subscrie la un bon de capitalizare cu dobândă minimă
garantată de 8%. Valoarea bonului este de 100 000 u.m., durata minimă 7 ani. Se
presupune că este respectată clauza duratei minime şi că procentul modificat de
funcţionare anuală este

 12 % ı̂n primii 3 ani
13% ı̂n următorii doi

14% ı̂n ultimii doi ani
Se cere să se determine valoarea de rambursare a bonului
a) ı̂nainte de termenul minim cu doi ani ;
b) la termenul minim prevăzut.
Plasamente şi inflaţie 37

Răspuns. În regim de DC avem

a) S5 = 100 000. (1, 08)5 = 146 932, 80 u.m.;
b) S7 = 100 000. (1, 12)3 . (1, 13)2 . (1, 14)2 = 233 142, 06 u.m.

1.2 Plasamente şi inflaţie

Fie S0 o sumă iniţială plasată pe durata t şi cu procentul anual p = 100i ,
conducând la suma finală S (S0 , i, t) .
Ne reamintim că
½
S0 . (1 + i.t) ı̂n regim DS
(1.53) S (S0 , i, t) =
S0 . (1 + i)t ı̂n regim DC

Indiferent de regimul de plasare (DS=dobândă simplă sau DC=dobândă com-

pusă), se observă că suma (valoarea) finală S este o funcţie strict crescătoare
ı̂n raport cu fiecare dintre variabilele S0 , i, t .
Prin urmare, dacă o sumă iniţială S0 şi o durată t sunt elemente fixate,
mărimea a sumei finale S (S0 , i, t) este determinată de procentul anual de
plasament p .
Să presupunem că P1 plasează lui P2 suma S0 sub formă de ı̂mprumut.
Evident că, ı̂n general P1 ar dori o dobândă mai mare iar P2 o dobândă
mai mică. Dacă p1 = p1 (S0 , t) şi p2 = p2 (S0 , t) sunt cele două procente
corespunzătoare intenţiilor celor doi parteneri atunci, prin intermediul sumei
finale cuvenite, avem inegalităţile


 S0 .i1 (S0 , t) .t > S0 .i2 (S0 , t) .t, regim DS

 ³ ´t ³ ´t
S0 . 1 + i1 (S0 , t) > S0 . 1 + i2 (S0 , t) , regim DC.
38 A. Lupaş

Definiţia 1.2.1. Dacă există un procent anual de plasament p0 = p0 (S0 , t)

astfel ı̂ncât
(1.54) min S (S0 , p1 , t) = S (S0 , p0 , t) = max S (S0 , p2 , t) ,
p1 p2

atunci plasamentul sumei (sau a capitalului) S0 pe durata t se numeşte

negociat sau reciproc avantajos (pentru cei doi parteneri).
Deoarece procentul este o dobândă, din punct de vedere al creditorului el
trebuie să aibă ı̂n componenţa sa următoarele elemente:
a) cheltuielile efectuate de creditori pentru acordarea ı̂mprumutului ;
b) profitul pe care creditorul ı̂l are de pe urma ı̂mprumutului;
c) suma care să acopere eventualele pierderi sau riscuri, prevăzute sau neprevăzute,
pe durata rambursării ı̂mprumutului.

1.3 Inflaţie
Inflaţie controlată
şi plasare aparentă
Fie p = 100i procentul anual sau periodic cu care se face plasamentul
şi care are ı̂n vedere doar acoperirea cheltuielilor creditorului şi dezvoltarea
debitorului. Înseamnă că procentul p apare doar ca o funcţie de variabilele:
p1 = acoperirea cheltuielilor creditorului, şi
p2 = dezvoltarea debitorului.
Să presupunem ı̂nsă că din diverse motive economice, sociale sau politice,
interne sau externe, sau de altă natură, moneda considerată se devalorizează
anual cu un coeficient anual unitar a .
Definiţia 1.3.1. Numărul a este rata anuală a inflaţiei, iar 100a se numeşte
procent anual mediu de devalorizare sau de inflaţie.
Inflaţie 39

Acest lucru ı̂nseamnă că o unitate monetară devine ( ,→ ), după o plasare

pe un an, cu procentul anual de plasament p = 100i şi cu procentul anual de
inflaţie 100 a, respectiv:
½
1 + i , fără inflaţie
1 u.m. ,→ 1+i
1+a
, cu inflaţie

Are loc următoarea

Propoziţia 1.3.1.

1. Dacă rata anuală a inflaţiei a este mai mică decât rata anuală a
dobânzii, deci dacă a < i , atunci valoarea finală a plasării unei
unităţi monetare este supraunitară, deci există un câştig oarecare prin
plasare;

2. dacă a = i , atunci câştigul prin plasarea unei unităţi monetare este nul;

3. dacă rata anuală a inflaţiei este mai mare decât rata anuală a dobânzii
(a > i) , atunci se efectuează un plasament ı̂n pierdere .

Definiţia 1.3.2. Inflaţia controlată este utilizarea judicioasă a ratei anuale

de inflaţie a cu scopul ca fenomenul de depreciere sau pierdere de valoare a
monedei să nu aibă loc.

În cazul unui regim de DC, valoarea finală S (S0 , p, t) devine

(
S0 . (1 + i)t , fără inflaţie
S (S0 , p, t) ,→ ¡ 1+i ¢t
S0 . 1+a , cu inflaţie.

Pe baza celor de mai sus, rezultă:

40 A. Lupaş

Lema 1.3.1. Fie S (S0 , p, t) suma sau valoarea finală plasării unei sume
iniţiale S0 pe perioada t. Atunci:
i) independent de rata a de inflaţie

S (S0 , p, t) cu inflaţie > S (S0 , p, t) fără inflaţie;

ii) În cazul inflaţiei valoarea finală S (S0 , p, t) este o funcţie descrescătoare
ı̂n raport cu rata anuală de inflaţie;
iii) Dacă a > i , atunci

lim S (S0 , i, a, t) = 0 .
t→∞

Din punct de vedere cantitativ, ultima afirmaţie ilustrează faptul că,

atunci când rata anuală a inflaţiei este mai mare decât rata anuală a dobânzii,
suma finală a operaţiunii devine neglijabilă, după o anumită durată de plasare
suficient de mare.
Să presupunem că suntem ı̂n condiţiile unei inflaţii controlate. În acest
caz, pentru compensarea inflaţiei de rată anuală a , o unitate monetară,
plasată pe timp de un an cu un anumit procent procentul anual p = 100 i
devine prin revalorizare:

(1.55) 1 u.m. ,→ (1 + i) . (1 + a)

şi ca urmare valoarea finală a unui plasament pe durata t a unei sume S0

cu procentul anual considerat este, după un an, prin revalorizare:

(1.56) S0 ,→ S (S0 , i, a, t) = S0 . (1 + i)t . (1 + a)t .

1
Definiţia 1.3.3. Coeficientul se numeşte factor de depreciere sau de
1+a
devalorizare iar numărul 1 + a este factorul anual de compensare a inflaţiei
sau de ,,anulare a deprecierii” sau factor anual de revalorizare.
Inflaţie 41

Să introducem notaţia

(1.57) j = i + (1 + i) .a .
42 A. Lupaş

Se utilizează terminologia:

Coeficientul Denumire

j dobânda anuală unitară aparentă, sau

(rata anuală a dobânzii aparente)

q = 100.j procent anual aparent de plasament

i dobândă anuală unitară reală

p = 100.i procent anual real de plasament

a inflaţie anuală unitară , sau

(rată anuală a inflaţiei)

100.a procentul anual al inflaţiei

Inflaţie 43

Din relaţia (1.57) se observă valabilitatea egalităţii

1+j
(1.58) 1+i=
1+a
Exemplul 1.3.1. Se plasează suma S0 = 1 000 000 u.m. ı̂n regim de DC,
timp de cinci ani, cu procentul anual de 10%.
Se cere să se determine suma (valoarea) finală a plasamentului sau a operaţiunii
dacă:
a) nu există inflaţie sau este neglijabilă;
b) există o inflaţie anuală de 4% neluată ı̂n seamă;
c) există o inflaţie anuală de 4% şi se compensează integral.
În situaţia de inflaţie, precizaţi valoarea reală a operaţiunii şi valoarea
aparentă a operaţiunii.
Răspuns. În condiţile de mai sus avem:
a) S (S0 , i, t) = 1 000 000. (1, 1)5 = 1 610 510 u.m.
b) S (S0 , i, t) = 1 000 000. (1, 10/1, 04)5 =
= 1 323 721, 60 u.m.
c) S (S0 , i, t) = 1 000 000. (1, 1)5 . (1, 04)5 =
= 1 959 431, 50 u.m.
Valoarea reală a operaţiunii ı̂n cazul considerării inflaţiei este 1 610 510
u.m. iar valoarea aparentă este 1 959 431,50 u.m.

Inflaţie galopantă
şi inflaţie necontrolată
Definiţia 1.3.4. Dacă

a = a (t) şi a 0 (t) > 0,

44 A. Lupaş

atunci se spune că are loc o inflaţie crescătoare. Dacă ı̂n plus raportul
a
este ,,mare”,
i
atunci se spune că are loc o inflaţie galopantă.

Pe baza acestei definiţii semnificaţia matematică dar mai ales economică a

relaţiei (1.56) este evidentă. Efectele economico-sociale ale inflaţiei galopante
sunt deosebit de importante. Dintre acestea amintim:

• Efectul investiţional exagerat constând din valorificarea banilor lichizi şi

nemaipăstrerea acestora ı̂n bănci. Se ı̂ncearcă investirea ı̂n cele mai
diverse moduri pentru ,, a scăpa de bani ”! Distingem :

– investiţii controlate când se efectuează cu plasament studiat;

– investiţii necontrolate sau arbitrare când se plasează banii oricum
şi ı̂n orice, numai pentru ,,a scăpa de ei”;

• Efectul de sărăcire care se face resimţit cu precădere de către persoanele

cu venituri fixe sau venituri variabile mici;

• Efectul de saturaţie care se manifestă prin lipsă de interes de a investi

sau a investi la ı̂ntâmplare ı̂n orice;

• Efectul de nemuncă se manifestă prin aceea că se depune un efort minim

suficient doar pentru existenţă dat fiind că orice acumulare bănească (ı̂n
condiţiile unei inflaţii galopante) este inutilă şi total insuficientă pentru
investiţii mari.
Risc catastrofic 45

Risc catastrofic
În afara posibilităţii de apariţie a inflaţiei, adeseori se mai iau ı̂n considerare
şi unele evenimente imprevizibile care ar putea face ca anumite credite să
nu poată fi rambursate niciodată. Amintim cu această ocazie unele situaţii
de excepţie: războaie, catastrofe naturale, schimbări politice majore care
anulează orice angajamente ale predecesorilor şi altele.
Cu scopul de a-şi acoperi şi un astfel de risc este indicat ca creditorul
să mai includă ı̂n afara ratelor (coeficienţilor) i şi a ı̂ncă un coeficient b ,
căruia ı̂i va corespunde un procent anual de risc catastrofic 100.b astfel că:

(1.59) 1 u.m. ,→ (1 + i) . (1 + a) . (1 + b)

şi ca urmare o sumă S0 (plasată ı̂n aceste condiţii) devine după t ani ı̂n
regim de DC

(1.60) S0 ,→ S (S0 , i, a, b, t) = S0 (1 + i)t (1 + a)t (1 + b)t .

Definiţia 1.3.5. Numărul

k = i. (1 + a + b + ab) + a + b + a.b

se numeşte rata anuală a dobânzii aparente iar coeficientul

(1.61) 1 + k = (1 + j) (1 + b) , 1 + j = (1 + i) (1 + a) .

este factorul anual de fructificare aparentă.

Exemplul 1.3.2. Să presupunem că o bancă acordă ı̂mprumuturi cu un
procent anual real de 10%. Dacă intervine o inflaţie anuală controlată de
2% şi se estimează un risc anual catastrofic de 5%, cu ce procent ar trebui
acordate creditele?
46 A. Lupaş

Trebuie să avem

k = 0, 1 + 0, 02 + 0, 05 + 0, 002 + 0, 005 + 0, 001 + 0, 0001
= 0, 1781
adică procentul anual aparent trebuie să fie de 17,81%.

Ruinarea prin ı̂mbogăţire

Se pune ı̂n mod firesc ı̂ntrebarea dacă este necesară includerea ı̂n procentul
sau dobânda unitară anuală de plasament a celor doi coeficienţi a şi b
menţionaţi. Răspunsul este afirmativ fără ı̂ndoială, chiar dacă punerea ı̂n
evidenţă şi măsurabilitatea acestora sunt dificile.
Această afirmaţie poate fi ı̂ntărită de un paradox al plasării ı̂n regim de
DC, pe care l-am putea denumi ”paradox al ruinării prin ı̂mbogăţire”.
Conform relaţiei (1.53) valoarea finală creşte exponenţial ı̂n raport cu
timpul ceea ce, teoretic, ar putea asigura o sumă fabuloasă creditorului după
o anumită perioadă de timp suficient de mare sau printr-o plasare pe termen
lung.
Dacă aceasta nu a luat ı̂n seamă eventualele riscuri de devalorizare a
monedei sau pe cel catastrofic, atunci este foarte posibil, ı̂n baza unei relaţii
de forma (1.53), ca ı̂n locul unui câştig să aibă o pierdere, adică:
S0 ,→ S0 . (1 + i)t < S0 . (1 + i)t . (1 + a)t . (1 + b)t =
= S0 . (1 + k)t
valoarea reală la sfârşitul perioadei t fiind de fapt:
(1 + i)t t
S (S0 , i, a, b, t) = S0 . t t < S0 . (1 + i)
(1 + a) . (1 + b)
Risc catastrofic 47

uneori având chiar S (S0 , i, a, b, t) < S0 ca urmare a neconsiderării riscurilor

amintite.
Astfel, ı̂n locul unei ı̂mbogăţiri apare ruina!
Să considerăm un exemplu: presupunem că o bancă acordă un anumit credit ı̂n
valoare de S0 = 100 000 000 u.m. pe termen de 4 ani, cu un procent anual de
10%, rambursabil ı̂n final ı̂mpreună cu dobânzile aferente. În acest caz valoarea
finală aşteptată a creditorului este

S (S0 , i, t) = 108 . (1, 1)4 = 146 410 000 u.m.

Pe parcursul celor 4 ani a avut loc şi o inflaţie cu un procent anual de 8%, precum
şi o pierdere anuală de 5% de tip ,,risc catastrofic ” pe care creditorul nu le-a
prevăzut şi ca urmare nu le-a luat ı̂n considerare. Neluându-le ı̂n seamă, valoarea
finală reală ce-i va reveni este egală cu :
³ 1, 1 ´4
S (S0 , i, a, b, t) = 108 . = 88 535 690 u.m. <
1, 08.1, 05
< 100 000 000 u.m.

Pierderea valorică este diferenţa dintre valoarea aşteptată şi cea realizată şi anume
146 410 000−88 535 690 = 57 874 310 u.m. Dacă bancherul ar fi prevăzut cele două
riscuri şi le-ar fi luat ı̂n calcul, atunci dobânda anuală unitară aparentă ar fi fost,
conform relaţiei (1.61), k = 0, 2474 şi procentul anual aparent 100k = 24, 74
ceea ce ar fi condus la valoarea finală aparentă sau indexată:

S (S0 , i, a, b, t) = 108 . (1, 2474)4 = 242 115 680 u.m.

căreia i-ar corespunde o valoare reală de 146 410 000 u.m.

Deşi ı̂n practică este dificil, astfel de situaţii trebuie avute ı̂n vedere şi
luate ı̂n considerare ı̂n mod obligatoriu. Nu este ı̂ntâmplător când se afirmă
că stabilirea procentului anual al unei operaţiuni financiare echitabile este o
problemă dificilă ı̂ntotdeauna. Este chiar foarte dificilă!